Teza Clasa 7 Sem.i

S-ar putea să vă placă și

Sunteți pe pagina 1din 1

Anul şcolar 2019 – 2020

LUCRARE SCRISĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ


Semestrul I - clasa a VII a

 Timpul de lucru 50 de minute. Ordinea rezolvării subiectelor este aleatorie.


 Se acordă 10 puncte din oficiu și 10 pentru redactare.

SUBIECTUL I (60 de puncte)


Se dă textul:
,,Cu ulcica-n stânga, comisul Ioniță își mângâie cu două degete de la mâna
dreaptă mustățile tușinate. Dregându-și vocea, se pregăti să înceapă o povestire mai stra șnică și mai minunată decât
cea cu iapa lui Vodă. Atunci cu mare dragoste și plăcere s-a ridicat din col țul lui călugărul cel care venea de la
munte, și, cumpănindu-și oala în dreptul bărbii, a slobozit cuvânt. Până într-acea clipă tăcuse și se îndeletnicise cu
oala și mai nu-l vedeam din barbă. Acum ne întoarserăm cu mirare cătră el.
- Vrednici creștini și gospodari, a început cuvioșia sa, și dumneata, cinstite comise Ioniță de la Drăgănești!
Să mă iertați că eu până acuma am tăcut. Am urmat unei învă țături filosofești; și ceream în tăcerea mea a pre țui
bunătatea vinului. Noi, acolo, sus, sub stâncile Ceahlăului, numai cât visăm la via ța dulce de la podgorii. Cu afine și
cu zar nu ne putem veseli, iar urșii nu fac cumătrii, căci încă n-au primit luminatul botez. A șa eu, ducându-mă din
porunca egumenului nostru la sfânta Mitropolie și din râvna mea vrând a mă închina la biserica marelui mucenic
Haralambie, am făcut popas între dumneavoastră; și după ce mi-am legat calul de belciug, jupâneasa gazda a ales și
pentru mine o oala nouă, care a fost mai mare și mai frumoasă; și mult s-a bucurat sufletul meu între fra ți și întru
veselie. Am ascultat și lăutari și nu mi-am astupat urechile. Ci pentru păcatele mele va fi și iertare de la Acel carele
are multă mila. Deci am crezut că se cuvine să mă ridic și eu și să vă cunosc pe toți după faptele și vorbele
dumneavoastră. Și-am ascultat cu mare mirare ce-ați spus ș-ați povestit. Și-ntâi pentru dumnealui comisul Ioniță
vreau să-nchin, și pentru iapa domniei sale...
Grăind acestea, călugărul a săltat oala, sorbind, și și-a astupat ochii, iar când a coborât-o, comisul a ciocnit
cu el:
- Îți mulțămesc, părinte, și-ți sărut dreapta, a vorbit răze șul. După cuvânt se vede că ne e ști frate. Care-i
numele cuvioșiei tale?
- Numele meu întru Hristos e Gherman, cinstite comise, - a răspuns călugărul.”
(Mihail Sadoveanu - Hanul Ancuței, Haralambie)
A.Limba română
1.Transcrie din text două cuvinte care conțin diftongi și două cuvinte care conțin vocale în hiat. 6p
2.Precizează numărul de litere și de sunete pentru cuvintele: vocea, îndeletnicise, urechile. 6p
3.Explică folosirea cratimei în structura: ș-ați povestit. 4p
4.Găsește câte un sinonim contextual pentru cuvintele: tuşinate, se îndeletnicise, a prețui. 6p
5.Explică modul de formarea a două cuvinte, unul prin derivare și celălalt prin compunere, din textul dat. 6p
6. Dă două exemple de locuțiuni care au în alcătuirea lor verbul a lua. 4p
7. Transcrie din text două verbe, precizează-le modul, conjugarea și construiește apoi câte două enunțuri pentru
fiecare verb ales pentru a ilustra alt mod. Precizează modul verbal ales! 8p
8. Transcrie câte un verb pentru fiecare conjugare din textul dat. 10p
B.Înțelegerea textului
9. Formulează două idei principale pe baza textului. 4p
10. Precizează un mod de expunere prezent în textul suport şi menționează, prin exemplificare, două trăsături ale
acestuia. 6p
11. Explică, în 4-5 rânduri, semnificația enunțului: ,,Acum ne întoarsem cu mirare cătră el”. 4p
SUBIECTUL al II-lea (16 puncte)
Redactează o narațiune de 120-150 de cuvinte, în care să relatezi, la alegere, o compunere narativă, din
următoarele posibile scenarii narative:
a) Te uiți la un film vechi și îți dai seama că este despre tine. Cum este viața ta din film?
b) Ești într-o librărie și timpul se oprește în loc. Ce se întâmplă?
c) Îți dai seama că locuința vecinului tău e construită din cărți pictate. Ce carte vrei să citești și ce se întâmplă
când decizi să iei o carte?
d) Răsfoiești ziarul și dai peste o fotografie cu tine. Afli că ești dat dispărut(ă). Ce se-ntâmplă?
În compunerea ta, trebuie:
- să relatezi o întâmplare, respectând succesiunea logică a întâmplărilor;
- să precizezi două elemente ale contextului spațio-temporal;
- să respecți structura specifică tipului de compunere cerut;
- să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.

S-ar putea să vă placă și