Capitolul 3.

GESTIUNEA INVESTIŢIILOR ÎN
STRATEGIA FINANCIARǍ A
ÎNTREPRINDERII
 Politica de investiție reprezintă principala modalitate de a
crea sau de a distruge valoare în cazul întreprinderilor.

 Decizia de investiții presupune mecanisme financiare care

influențează în perioade succesive funcționalitatea întreprinderii.

 Încadrarea politicii de investiții în strategia întreprinderii se

justifică prin impactul pe care îl are asupra ansamblului gestiunii
întreprinderii realizarea unui program de investiții.
 3.1. Definire şi caracteristici
Din punct de vedere economic, investiția reprezintă realizarea
sau achiziția de capital fix, adică acumularea de factori fizici,
în principal de producție și comercializare.
Din punct de vedere financiar, investiția reprezintă
concretizarea deciziei de schimbare a unor sume de bani,
prezente şi certe, în procesul obţinerii unor active imobilizate,
achiziţionǎrii de active circulante sau financiare, din a cǎror
exploatare se estimează obţinerea unor venituri viitoare
superioare, nesigure şi probabile.
 3.1. Definire şi caracteristici

Abordarea financiară priveşte nu numai crearea de active fizice şi

financiare, ci şi toate cheltuielile care nu contribuie imediat şi
direct la funcţionarea întreprinderii (de exemplu cele cu: formarea
profesională, cercetarea, promovarea imaginii întreprinderii şi a
produselor sale etc.). Acestea sunt cunoscute în literatura de
specialitate sub denumirea de „investiţii orientate spre viitor” şi
au rolul de a contribui la asigurarea existenţei durabile a
întreprinderii.
 3.1. Definire şi caracteristici
Investiţiile sunt definite în raport cu durata efectelor pe care le
generează:
• dacă efectele se obţin pe termen scurt, probabilitatea recuperării
cheltuielii iniţiale şi realizării unui câştig va fi mare (investiţii în
activităţi de exploatare);
• dacă perioada în care se manifestă efectele este lungă,
probabilitatea recuperării investiţiei şi creării unei valori
suplimentare depinde de numeroşi factori externi şi comportă
riscuri.
Considerând riscul drept caracteristica fundamentală a investiţiei,
atunci aceasta se definește ca fiind o alocare permanentǎ de capital,
de cele mai multe ori pe o duratǎ nedeterminatǎ, pentru achiziţia de
active necesare desfǎşurării unor activitǎţi rentabile, care să
remunereze riscurile asumate de investitori.
 3.1. Definire şi caracteristici

Investiţiile sunt consecinţa celei mai importante categorii de

decizii financiare, adică a deciziei de investiţii.
Trăsăturile specifice investițiilor sunt:
1. realizarea unei investiţii implicǎ procesul de transformare a
capitalului din forma bǎneascǎ în forma materialǎ, cu duratǎ de
viaţǎ economicǎ îndelungatǎ;
2. prin exploatarea sau prin darea în funcţiune a investiţiei se sperǎ
obţinerea unor valori mai mari decât cele investite, concretizate
într-un surplus monetar;
 3.1. Definire şi caracteristici

3. operaţiunile de realizare şi exploatare a investiţiei implicǎ

numeroase riscuri care dau caracter aleatoriu rezultatelor
aşteptate din investiţii;
4. realizarea unei investiţii presupune o imobilizare de
resurse financiare, al cǎror cost trebuie acoperit în viitor
din rezultatele sperate a fi obţinute ca urmare a exploatǎrii
investiţiei;
5. elementele care dau conţinut oricărei investiţii şi în baza
cărora se apreciază eficienţa proiectelor de investiţii sunt:
cheltuielile pentru investiţii (cheltuielile iniţiale), încasările
nete (fluxurile de lichidităţi), durata de viaţă economică şi
valoarea reziduală a investiţiei.
 3.2. Tipologia investiţiilor
Criterii de clasificare a investiţiilor:
• după strategia de dezvoltare a întreprinderii;
• din punct de vedere al naturii lor;
• în funcţie de obiectivul lor şi de raportul rentabilitate-risc
pentru perspectiva întreprinderii;
• din perspectivǎ monetarǎ, a intrǎrilor şi ieşirilor de trezorerie
pe care le implicǎ realizarea şi exploatarea investiţiilor;
• din punct de vedere al importanţei lucrǎrilor pentru realizarea
investiţiei proiectate;
• în funcţie de sursele de finanţare a proiectelor de investiţie;
 3.2. Tipologia investiţiilor
1. După strategia de dezvoltare a întreprinderii se deosebesc:
• investiții interne (de creştere internǎ):
o pentru consolidarea activităţii de producţie şi comercializare;
o constă în: reînnoirea maşinilor şi instalaţiilor, extinderea capacităţii de producţie,
suplimentarea stocurilor, extinderea reţelelor de vânzare, investiţii în publicitate,
lansarea de noi produse, promovarea tehnologiilor inovative, protecţia mediului etc.
o corespund unei strategii defensive, de specializare a producţiei şi de consolidare a
poziţiei pe piaţa de desfacere a bunurilor şi/sau serviciilor;
o implicǎ eforturi investiţionale în cercetare-dezvoltare, modernizarea tehnologiilor de
producţie, prefecţionarea pregǎtirii profesionale a personalului.
• investiții externe (de creştere externǎ sau financiare):
▪ plasamente de capital pentru creşterea participǎrii financiare la formarea capitalurilor
altor întreprinderi;
▪ sunt expresia strategiilor ofensive, de diversificare a activitǎţii, de implementare a
noilor tehnologii, de inserare pe piaţa mondială;
▪ caracterizate prin niveluri foarte ridicate de risc.
 3.2. Tipologia investiţiilor
2. Din punct de vedere al naturii lor:
• investiţii materiale concretizate în active imobilizate corporale (achiziţia,
construcţia şi montajul unor maşini, utilaje, mijloace de transport, imobile,
terenuri) şi în active circulante destinate modernizǎrii şi/sau creşterii
activităţii de producţie şi comercializare a bunurilor şi serviciilor oferite de
către întreprindere;
• investiţii imateriale în brevete, licenţe, mărci, fond de comerţ, programe de
cercetare, programe informatice, calificarea şi specializarea personalului,
publicitate şi reclamǎ; aceste investiţii, ca şi investiţiile materiale, participă
la creşterea internă a întreprinderii;
• investiţii financiare reprezentate de achiziţiile de valori mobiliare, în
special acţiuni, pentru a controla alte societăţi şi pentru a exercita o
influenţă asupra managementului acestora; investiţiile financiare
contribuie la creşterea externă a întreprinderii care investeşte.
 3.2. Tipologia investiţiilor
3. În funcţie obiectivul lor şi de raportul rentabilitate-risc pentru
perspectiva întreprinderii:

• investiţii productive;

• investiţii strategice;

• investiţii sociale.
 3.2. Tipologia investiţiilor
Investiţiile productive, care pot fi:
• investiţii de înlocuire a imobilizǎrilor complet depreciate în vederea menţinerii capacităţii de
producţie:
o rentabilitatea lor poate fi precis evaluată;
o implicǎ un risc scǎzut;
o nu presupun modificarea tehnologiei de fabricaţie;
o creditele bancare pentru aceste investiţii se pot obţine relativ uşor;
• investiţii de modernizare a imobilizǎrilor corporale în funcţiune pentru creşterea
productivităţii muncii:
▪ implică un risc foarte redus;
▪ presupune corecţii neesenţiale în tehnologia de producţie;
▪ obţinerea condiţiilor avantajoase de creditare (sub aspectul dobânzii, rambursǎrii,
garantǎrii etc.);
▪ rentabilitatea acestor investiţii prezintǎ un oarecare grad de certitudine;
• investiţii de dezvoltare (de extindere) a unor capacitǎţi de producţie deja existente sau a unor noi
obiective de investiţii:
o există un risc mai mare de rentabilizare a acestor investiţii;
o realizarea lor necesitǎ sume mai mari de capital, solicitǎ deschiderea spre noi pieţe de
aprovizionare, antrenează forţǎ de muncǎ suplimentarǎ etc;
 3.2. Tipologia investiţiilor
Investiţiile strategice:
• privesc crearea unor filiale în strǎinǎtate, alianţe cu alte
societăţi pentru a câştiga cote de piaţă, angajarea unor
programe de cercetare ample, restructurarea şi modernizarea
întregului proces de fabricaţie;
• presupun riscuri considerabile, ca urmare a extinderii activitǎţii
în noi zone geografice, tehnologice, comerciale şi pentru că
angajează viitorul întreprinderii;
• trebuie finanţate în mare parte din surse proprii de capital,
creditorii fiind mai reticenţi din cauza riscului ridicat şi a
rentabilitǎţii puţin previzibile a acestor investiţii.
 3.2. Tipologia investiţiilor
Investiţiile sociale:
• au caracter obligatoriu;
• sunt impuse printr-o reglementare de ordin public sau printr-
un angajament negociat cu salariaţii, precum: ameliorarea
condiţiilor de muncă şi de securitate a muncii, programe de
formare sau reconversie profesională, protecţia mediului etc.;
• contribuie la buna funcţionare a întreprinderii prin ameliorarea
climatului social, însă, rentabilitatea lor este indirectă şi nu
poate fi evaluată decât în raport cu contribuţia investiţiilor cu
caracter social la alte proiecte cu caracter productiv sau
strategic.
 3.2. Tipologia investiţiilor
4. Din perspectivǎ monetarǎ, a intrǎrilor şi ieşirilor de trezorerie pe care
le implicǎ realizarea şi exploatarea investiţiilor, se disting:
• investiţii realizate printr-o singurǎ cheltuialǎ iniţialǎ şi o singurǎ
încasare la încheierea duratei investiţiei (investiţii în agriculturǎ,
construcţii sau unele investiţii financiare);
• investiţii realizate printr-o singurǎ cheltuialǎ iniţialǎ, dar care
ocazioneazǎ încasǎri eşalonate pe durata de viaţǎ a investiţiei (unele
investiţii în echipamente industriale);
• investiţii care reclamǎ o cheltuire eşalonatǎ a capitalurilor iniţiale şi
degajǎ o singurǎ încasare la sfârşitul duratei investiţiei; un astfel de
exemplu îl reprezintǎ construirea unor ansambluri industriale şi predarea
lor „la cheie”;
• investiţii care se caracterizeazǎ prin intrǎri şi ieşiri eşalonate de
trezorerie pe durata de viaţǎ a investiţiei; este cazul majoritǎţii
investiţiilor industriale.
 3.2. Tipologia investiţiilor
5. Din punct de vedere al importanţei lucrǎrilor pentru realizarea
investiţiei proiectate se pot deosebi:
• investiţii directe, care cuprind dotǎrile care asigurǎ realizarea şi
exploatarea normalǎ a proiectului de investiţie prevǎzut;
• investiţii colaterale, care privesc obiective de investiţii şi dotǎrile
legate teritorial şi funcţional cu investiţia directǎ (de exemplu:
centrala termicǎ, reţelele de canalizare, reţeaua de electrificare
etc.);
• investiţii conexe, care se realizeazǎ în alte întreprinderi sau
sectoare, ca efect al investiţiilor directe, pe linia aprovizionǎrii,
desfacerii sau acoperirii cu utilitǎţi.
 3.2. Tipologia investiţiilor

6. În funcţie de sursele de finanţare a proiectelor de investiţie se disting:

• investiţii finanţate din resurse proprii (amortizare, dezinvestiţii, profitul destinat
reinvestirii, capital social atras prin emiterea şi vânzarea de noi acţiuni);
• investiţii finanţate din resurse împrumutate, pe termen mediu şi lung, inclusiv
împrumutul obligatar şi creditul leasing;
• investiţii finanţate de la bugetul statului (de exemplu, realizarea de centrale nuclearo-
electrice, lucrǎri privind descoperirea şi exploatarea rezervelor de ţiţei şi gaze, lucrǎri
de îmbunǎtǎţiri funciare; investiţii în lucrǎri de protecţie a mediului etc.):
o se înscriu şi în programul economiei naţionale sau al unor ramuri ale economiei;
o sunt realizate de cǎtre regiile autonome;
o se finanţeazǎ şi din celelalte surse (proprii şi împrumutate), dar necesitǎ şi alocaţii
de la bugetul statului, datoritǎ amplorii şi a importanţei lor pentru economia
naţionalǎ.
 3.2. Tipologia investiţiilor

Decizia de investiţii ocupă loc central în politica de dezvoltare a

întreprinderii, ea determină atât performanţele sale viitoare, cât şi
riscurile cele mai grave. Este o decizie de natură financiară
referitoare la imobilizarea de capitaluri.
3.3. Conceptul de valoare financiară a timpului

Timpul este unul dintre parametrii esenţiali ai deciziei de

investiţie.
În momentul deciziei asupra unui proiect de investiţii:
• cea mai mare parte a cheltuielilor este certă;
• fluxurile de lichidităţi pe care le va genera investiţia sunt
numai anticipate.
În aprecierea eficienţei proiectelor de investiţie este necesar să
se ţină seama de decalajul temporar dintre fluxurile negative şi
pozitive pe care le determină o investiţie şi de incertitudine.
 3.3. Conceptul de valoare financiară a timpului
 Principalele motivaţii care concură la explicarea valorii timpului în optică
financiară sunt următoarele:
• preferinţa pentru consumul prezent, decât pentru cel viitor; valoarea financiară a
timpului este justificată de faptul că în faţa alternativei consum astăzi - consum
mâine, indivizii renunţă la a cheltui astăzi când consumul de mâine este în măsură să
îi recompenseze pentru „răbdarea” demonstrată prin renunţarea la consumul imediat;
• inflaţia; creşterea nivelului preţurilor cauzează o pierdere a puterii de cumpărare a
banilor, adică ceea ce este posibil să se achiziţioneze astăzi cu un euro va costa mai
mult decât un euro mâine;
• incertitudinea; în realitate, nu există certitudine absolută cu privire la ceea ce se va
întâmpla astăzi în raport cu mâine; astfel, apare incertitudinea în ceea ce priveşte
încasarea efectivă a fluxurilor financiare viitoare şi acesta este elementul care
determină preferinţa pentru disponibilitatea unei sume oarecare, la momentul
prezent, şi nu într-o perioadă viitoare.
3.3. Conceptul de valoare financiară a timpului

În teoria financiară conceptul de valoare financiară a timpului

este imediat asociat cu rata dobânzii sau „recompensa” pentru
renunţarea la consumul imediat.
Rata dobânzii reprezintă criteriul pentru cuantificarea valorii
financiare a timpului şi este alcătuită din:
• componenta reală;
• componenta nominală;
• prima de risc.
 3.3. Conceptul de valoare financiară a timpului
Componenta reală este exprimată prin rata dobânzii reale, destinată a
remunera creşterea cantităţii de bunuri ce se pot achiziţiona ca urmare
a renunţării la consumul imediat.
Componenta nominală se adaugă componentei reale pentru a
compensa efectele inflaţiei. În analiza eficienţei proiectelor de
investiţii este necesar ca fluxurile de trezorerie (cash-flow) nominale
să fie actualizate/capitalizate cu rata dobânzii nominale, iar fluxurile
de trezorerie reale să fie actualizate/capitalizate cu rata dobânzii reale.
Prima de risc este un „premiu” pentru riscul la care se expune cel care
renunţă la consumul imediat şi este cu atât mai mare, cu cât mai mare
este probabilitatea ca banca sau instituţia care a primit depozitul nu
este în măsură să respecte angajamentele asumate faţă de deponenţi.
3.4. Fluxurile monetare absorbite şi generate prin investiţii

 Fluxurile absorbite de un proiect de investiţii sau cheltuiala iniţialǎ (𝐈𝟎 ) reprezintǎ mǎrimea
netǎ a capitalului utilizat pentru achiziţia activelor necesare realizării proiectului.
 Acestea cuprind:
• cheltuielile de achiziţie şi/sau construcţie a activelor, inclusiv cheltuielile cu studiile,
cercetările şi încercările care au legătură directă cu proiectul, precum şi toate cheltuielile
accesorii (onorarii, redevenţe etc.);
• costul de oportunitate a activelor întreprinderii puse la dispoziţia proiectului de investiţii
(valoarea de înlocuire a acestor active, ca şi cum ele s-ar procura din afara întreprinderii:
terenuri, construcţii aflate în proprietatea întreprinderii), care prin disponibilizarea lor
privează întreprinderea de unele încasări;
• cheltuielile determinate de punerea în funcţiune a investiţiei: de instalare şi montaj al
echipamentelor noi, cheltuielile pentru formarea şi specializarea personalului în vederea
exploatării acestora, cheltuielile administrative suplimentare;
• creşterea nevoii de fond de rulment, având în vedere că, în majoritatea cazurilor, investiţiile
determină creşterea capacităţii de producţie şi, implicit, sporirea stocurilor, a creanţelor şi
datoriilor comerciale.
3.4. Fluxurile monetare absorbite şi generate prin investiţii

Cheltuiala iniţială variază de-a lungul duratei de viaţă a investiţiei în

funcţie de:
• fluctuaţiile cererii pieţei;
• nivelul preţurilor;
• caracteristicile ciclului de exploatare;
• relaţiile întreprinderii cu terţii etc.
3.4. Fluxurile monetare absorbite şi generate prin investiţii

Fluxurile generate de un proiect de investiţii, numite cash-flow

disponibil (𝑪𝑭𝒕 ), se determină pe baza informaţiilor oferite de
contul de profit şi pierdere previzional, redactat ca urmare a
realizǎrii noii investiţii.
În contul de profit şi pierdere sunt estimate vânzǎrile de produse
şi/sau servicii şi eventualele cheltuieli suplimentare ocazionate
de darea în funcţiune a investiţiei.
3.4. Fluxurile monetare absorbite şi generate prin investiţii
Relaţia de calcul a cash-flow-ului disponibil este urmǎtoarea:
Cifra de afaceri
- Costurile variabile
- Costurile fixe =
= Profitul din exploatare
- Impozitul pe profit
= Profitul din exploatare după impozit
+ Amortizarea (𝑨𝒎𝒕 )
= Cash-flow din exploatare (𝐂𝐅𝐞𝐱𝐩𝐭 )
- Variaţia la sfârşitul anului a imobilizǎrilor
- Variaţia nevoii de active circulante nete de datoriile de exploatare (∆𝑵𝑭𝑹𝒕 )
= Cash-flow disponibil (𝑪𝑭𝒕 )
3.4. Fluxurile monetare absorbite şi generate prin investiţii

Cash-flow-ul din exploatare (𝑪𝑭𝒆𝒙𝒑𝒕 ) reprezintă fluxurile de

trezorerie, nete de impozit, generate prin exploatarea proiectului.

În calculul cash-flow-ului din exploatare nu se ţine seama de

costul finanţării proiectului pentru că acesta se regăseşte în
rata de actualizare.
3.4. Fluxurile monetare absorbite şi generate prin investiţii

Cash-flow-ul din exploatare se poate determina în două moduri:

1. însumând profitul din exploatare după impozit cu amortizarea;
2. ca diferenţă între profitul din exploatare şi impozitul pe profit.

Cash-flow-ul din exploatare are două componente esenţiale:

• profitul din exploatare după impozit;
• o economie fiscală = deducerea cheltuielilor cu amortizarea din
profitul de exploatare, diminuându-se astfel baza de impozitare.
3.4. Fluxurile monetare absorbite şi generate prin investiţii

Creşterea economicǎ ( 𝑪𝑬𝒕 ) sau cash-flow-ul din investiţii

(𝑪𝑭𝒊𝒏𝒗𝒕 ) se determină astfel:
3.4. Fluxurile monetare absorbite şi generate prin investiţii

Determinarea cash-flow-ului este dificilă din cauza:

• incertitudinii atribuite previzionării elementelor care îl determină;
• dificultăţii de a izola fluxurile de lichidităţi relative proiectului de
investiţii de celelalte fluxuri de lichidităţi rezultate din alte activităţi.

 Pentru a înlătura ultima dificultate, se recomandă determinarea cash-flow-

ului disponibil aferent unui proiect de investiţii în urma comparării cash-
flow-ului aşteptat înainte de realizarea proiectului de investiţii şi a celui
aşteptat în ipoteza realizării investiţiei.
3.5. Distribuţia temporală a fluxurilor. Tehnicile de
actualizare şi capitalizare

În procesul investiţional existǎ un decalaj temporar între

momentul efectuǎrii cheltuielilor de investiţii, când se
înregistreazǎ fluxuri de trezorerie negative (cash out flow), şi
momentele viitoare în care, ca urmare a exploatării investiţiei,
aceasta va genera fluxuri de trezorerie pozitive (cash in flow).
3.5. Distribuţia temporală a fluxurilor. Tehnicile de
actualizare şi capitalizare

Tehnica prin intermediul căreia fluxurile viitoare sunt convertite

în fluxuri prezente este numită actualizare.

Prin aplicarea tehnicii actualizării, se determină valoarea actuală

a intrărilor de trezorerie aşteptate de-a lungul perioadelor viitoare
de timp.
3.5. Distribuţia temporală a fluxurilor. Tehnicile de
actualizare şi capitalizare
Resursele financiare disponibile în prezent pot fi investite pentru a
se obţine un randament sau o rată de rentabilitate care să
remunereze investitorul.
Acest randament este cunoscut sub denumirea de rată de
actualizare (sau rată de scont) şi poate fi egală cu:
• rata dobânzii corespunzătoare unei investiţii garantate (de exemplu,
în titluri de stat), când obţinerea fluxurilor viitoare are un grad de
certitudine ridicat (aceasta se întâmplă într-un mediu economic cert,
când investiţia este consideratǎ fǎrǎ risc);
• rata dobânzii corespunzătoare unei investiţii garantate, plus o primă
de risc, atunci când randamentul aşteptat de la investiţia respectivă
nu este sigur.
3.5. Distribuţia temporală a fluxurilor. Tehnicile de
actualizare şi capitalizare
Rata de actualizare (r) reflectă câştigul la care se renunţă
investind într-o anumită activitate, caracterizată printr-un nivel de
risc specific, în loc să se investească într-o altă activitate,
caracterizată printr-un nivel de risc şi incertitudine similare.

Rata de actualizare exprimă costul de oportunitate al proiectului

de investiţii. Investitorul ar trebui să obţină un randament mai
mare decât randamentul pe care l-ar obţine de la o investiţie fără
risc, pentru că altfel ar alege o investiţie certă.
3.5. Distribuţia temporală a fluxurilor. Tehnicile de
actualizare şi capitalizare
Rata de actualizare este componentă a factorului de actualizare
1/(1+r) care, aplicat fluxurilor de trezorerie viitoare, permite
convertirea lor în fluxuri prezente, rezultând valoarea actuală (𝑉0 )
echivalentă:
𝐧
𝐂𝐅𝐭
𝐕𝟎 = ෍
(𝟏 + 𝐫)𝐭
𝐭=𝟏
În acest mod, este posibilă compararea fluxurilor şi agregarea lor
pentru a realiza analize şi a decide asupra celei mai eficiente
alternative de investiţii.
3.5. Distribuţia temporală a fluxurilor. Tehnicile de
actualizare şi capitalizare

Corespunzǎtor tehnicii de actualizare, oportunitatea unei investiţii

se apreciazǎ ţinând seama de urmǎtoarea relaţie:

Cheltuiala iniţială pentru investiţii ≤ Suma fluxurilor de

trezorerie viitoare actualizate
3.5. Distribuţia temporală a fluxurilor. Tehnicile de
actualizare şi capitalizare

Calcularea valorii fluxurilor prezente într-un moment

viitor se face printr-o tehnică inversă celei de actualizare,
numită capitalizare, cu ajutorul căreia se determină
valoarea viitoare a fluxurilor de trezorerie investite în
prezent, ca urmare a renunţării la consumul imediat.
3.5. Distribuţia temporală a fluxurilor. Tehnicile de
actualizare şi capitalizare
Capitalizarea poate fi:
• simplă, dobânda nu se însumează cu capitalul;
• compusă, dobânda obţinută în fiecare an se reinvesteşte sau se
capitalizează, generând noi dobânzi.
❑ În cazul capitalizării compuse factorul de capitalizare este
(1+ r), iar valoarea viitoare (𝐶𝐹𝑛 ) a unei investiţii iniţiale
(𝐶𝐹0 ) este rezultatul recapitalizǎrii (fructificǎrii) în fiecare an,
la o rată a rentabilitǎţii (r) minimă aşteptată de investitor, a
capitalului rezultat în anul anterior:
𝐂𝐅𝐧 = 𝐂𝐅𝟎 (𝟏 + 𝐫)𝐧
3.5. Distribuţia temporală a fluxurilor. Tehnicile de
actualizare şi capitalizare

Potrivit tehnicii capitalizǎrii, oportunitatea unei investiţii se

apreciazǎ prin prisma urmǎtoarei corelaţii:

Cheltuiala iniţială pentru investiţii capitalizate ≤ Suma

fluxurilor de trezorerie viitoare
3.5. Distribuţia temporală a fluxurilor. Tehnicile de
actualizare şi capitalizare

Actualizarea şi capitalizarea nu reprezintă simple

speculaţii teoretice, ci două tehnici care au numeroase
aplicaţii în practica bancară, în cea bursieră, în
fundamentarea deciziilor de investiţii etc.