1

SISTEMUL NERVOS

Noțiuni generale
Sistemul nervos, împreună cu sistemul endocrin, reglează majoritatea funcțiilor organismului. Sistemul nervos (SN) are rol în special în
reglarea activității musculaturii și a glandelor secretorii (atât exocrine, cât și endocrine), în timp ce sistemul endocrin reglează în principal
funcțiile metabolice. Reglarea activității musculaturii scheletice este realizată de SN somatic, iar reglarea activității musculaturii viscerale și
a glandelor (exo- și endocrine) este realizată de SN vegetativ. Între SN și sistemul endocrin există o strânsă interdependență.
Compartimentele funcționale ale sistemului nervos
Reglarea nervoasă a funcțiilor corpului se bazează pe activitatea centrilor nervoși care prelucrează informațiile primite și apoi elaborează
comenzi ce sunt transmise efectorilor. Din acest punct de vedere, fiecare centru nervos poate fi separat în două compartimente funcționale:
- Compartimentul senzitiv, unde sosesc informațiile culese la nivelul receptorilor;
- Compartimentul motor, care transmite comenzile la efectori.
Astfel, fiecare organ nervos are două funcții fundamentale: funcția senzitivă și funcția motorie.
Sistemul nervos central sau nevrax-ul este constituit din măduva spinării și encefal (creierul). Encefalul e format din trunchiul cerebral,
cerebelul (creierul mic), diencefalul (creierul intermediar) și telencefalul (emisferele cerebrale). Sistemul nervos periferic este reprezentat de
nervi (spinali/rahidieni și cranieni) și de ganglionii nervoși.
La nivelul emisferelor cerebrale mai apare și funcția psihică. Separarea funcțiilor sistemului nervos în funcții senzitive, motorii și
psihice este artificială și schematică. În realitate, nu există activitate senzitivă fără manifestări motorii, și viceversa, iar stările psihice rezultă
din integrarea primelor două. Toată activitatea sistemului nervos se desfășoară într-o unitate, în diversitatea ei extraordinară.

Reflexul
Mecanismul fundamental de funcționare a sistemului nervos este actul reflex (sau, simplu, reflexul). Reflexul reprezintă reacția de
răspuns a centrilor nervoși la stimularea unei zone receptoare. Răspunsul reflex poate fi excitator sau inhibitor.
Baza anatomică a actului reflex este arcul reflex, alcătuit din cinci componente anatomice: receptorul, calea aferentă, centrii nervoși,
calea eferentă și efectorul.
Receptorul este o structură excitabilă care răspunde la stimuli prin variații de potențial gradate proporțional cu intensitatea stimulului.
Majoritatea receptorilor sunt celule epiteliale diferite și specializate în celule senzoriale (gustative, auditive, vestibulare). Alți receptori din
organism sunt corpusculi senzitivi – mici organe pluricelulare alcătuite din celule, fibre conjunctive și terminații nervoase dendritice
(receptorii tegumentari, proprioceptorii).
Uneori, rolul de receptori este îndeplinit chiar de terminațiile butonate ale dendritelor (neuronul receptorului olfactiv, receptorii
dureroși).
La nivelul receptorului are loc transformarea energiei stimulului în impuls nervos.
Clasificarea receptorilor
În funcție de tipul excitantului, se deosebesc cinci tipuri principale de receptori, și anume:
- Mecanoreceptori – detectează deformările mecanice ale receptorului sau ale celulelor vecine acestuia
- Termoreceptori – sesizează schimbările de temperatură, unii receptori fiind specializați pentru senzația de cald și alții pentru
senzația de rece.
- Nociceptori (sau receptori ai durerii), care detectează leziuni tisulare, indiferent dacă acestea sunt de natură fizică sau chimică.
- Receptori electromagnetici – ei detectează lumina la nivelul retinei
- Chemoreceptori – detectează gustul (situați în cavitatea bucală), mirosul (situați în cavitatea nazală), nivelul oxigenuluiîn sângele
arterial, concentrația dioxidului de carbon și a altor substanțe importante în biochimia organismului.
La nivelul receptorului are loc traducerea informației purtate de stimul în informație nervoasă specifică (impuls nervos).
Alte clasificări ale receptorilor:
- În funcție de proveniența stimulului:
-exteroceptori – primesc stimuli din afara organismului;
-interoceptori (visceroceptori) – primesc stimuli din interiorul organismului (baroreceptori, chemoreceptori)
În funcție de tipul de senzație:
- Proprioceptori – informează despre poziția corpului și permit controlul mișcării
- Receptorii cutanați – includ receptorii pentru presiune, tact, vibrații, cald, rece și durere;
- Receptorii simțurilor speciale: văz, auz, echilibru.
În funcție de tipul de energie pe care o prelucrează:
- Chemoreceptori- sunt stimulați chimic ex. mugurii gustativi, epiteliul olfactiv. Corpii carotidieni și aortici, nociceptorii
(nociceptorii sunt considerați ca făcând parte din această categorie întrucât ei sunt stimulați de substanțe chimice eliberate de
celulele distruse.
- Fotoreceptori – sunt stimulați de lumină, de ex. celulele cu conuri și bastonașe.
- Termoreceptori – răspund la variațiile de temperatură
- Mecanoreceptori – sunt stimulați de deformarea membranei celulare- ex receptori pentru tact, vibrații și presiune.
În funcție de viteza de adaptare:
- Fazici – răspund cu o creștere a activității la aplicarea stimulului, dar, în ciuda menținerii acestuia, activitatea lor scade ulterior:
receptorul olfactiv
- Tonici – prezintă activitate relativ constantă pe toată durata aplicării stimulului: receptorul vizual.
.
Componentele arcului reflex:
1. Receptorul
2. Calea aferentă – receptorii vin în contact sinaptic cu terminațiile dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau de
pe traiectul unor nervi cranieni. Distribuția căilor aferente în centrii nervoși se face în două moduri. Convergența este un mod de distribuție
în care un singur neuron central primește contacte sinaptice de la mai multe fibre aferente, iar divergența constă în ramificarea unei singure
fibre aferente la mai mulți neuroni centrali.
3. Centrii – potențialele de acțiune dendritice ajunse la neuronul senzitiv se propagă mai departe celulifug (centrifug/eferent) de-a
lungul axonului acestuia, până la prima sinapsă. În cazul unui flux elementar, format din doi neuroni, unul senzitiv și unul motor, centrul
nervos al reflexului este reprezentat chiar de sinapsa dintre axonul neuronului senzitiv și corpul celular al neuronului motor (reflexe
monosinaptice). În cazul unor activități reflexe mai complexe, calea aferentă este formată dintr-un lanț de trei sau mai mulți neuroni senzitivi,
iar centrii reflecși sunt reprezentați de totalitatea sinapselor care se realizează în ariile corticale sau în nucleii subcorticali ce primesc și
prelucrează informația primită de la periferie și elaborează răspunsul efector (reflexe polisinaptice).
 2

Prin centrii unui reflex se înțelege totalitatea structurilor din sistemul nervos central care participă la actul reflex respectiv.
Sistemul nervos central are trei nivele majore, cu atribute funcționale specifice: nivelul măduvei spinării, nivelul subcortical și
nivelul cortical.
4. Calea eferentă – reprezintă axonii neuronilor motori somatici și vegetativi prin care se transmite comanda către organul efector.
Cea mai simplă cale eferentă se întâlnește la reflexele somatice, ea este formată din axonul motoneuronului α din coarnele anterioare
ale măduvei spinării. În cazul sistemului nervos vegetativ, calea eferentă este formată dintr-un lanț de doi neuroni motori: un neuron
preganglionar, situat în coarnele laterale ale măduvei spinării sau într-un nucleu vegetativ din trunchiul cerebral, și un neuron
postganglionar, situat în ganglionii vegetativi periferici (extranevraxiali).
5. Efectorii – principalii efectori sunt mușchii striați, mușchii netezi și glandele exocrine.

Originea şi dezvoltarea sistemului nervos

Foarte de timpuriu, în stadiile intrauterine, viitorul organism ajunge în faza de disc embrionar, format din 3 straturi de celule
suprapuse: ectodermul, mezodermul şi endodermul.
Sistemul nervos se dezvoltă din ectoderm.
Celulele ectodermului, situate de o parte şi de alta a liniei median-dorsale a discului embrionar, se înmulţesc intens, se diferenţiază
de restul celulelor şi dau naştere unei formaţiuni îngroşate numită placă neurală. Prin diviziunea celulelor sale, placa neurală se înfundă pe
toată lungimea ei şi dă naştere unui şanţ neural, care are două răsfrângeri laterale numite creste neurale. Pe măsură ce şanţul neural se
adânceşte, buzele lui se apropie, se unesc şi se formează tubul neural, deasupra căruia celulele ectodermice proliferează şi refac foiţa
ectodermică, iar tubul neural rămâne situat în profunzime. Jumătatea anterioară a tubului neural va forma encefalul, iar cea posterioară,
măduva spinării. Crestele neurale proliferează în afara tubului şi se transformă în două benzi paralele cu tubul neural, aşezate latero-dorsal.
Celulele mezodermului ce înconjură tubul neural se diferenţiază în două direcţii: o parte din ele vor forma meningele, iar altă
parte coloana vertebrală şi craniul.
Concomitent cu formarea tubului neural, discul embrionar se curbează în sens antero-posterior şi transversal şi se transformă în
embrion. Tubul neural urmează curbura antero-posterioară.
Dezvoltarea sistemului nervos central. În jumătatea anterioară – cefalică – se formează vezicula cerebrală primitivă, care suferă
două strangulaţii ce o împart în 3 vezicule: una anterioară, prozencefalul, una mijlocie, mezencefalul şi una posterioară, rombencefalul. În
stadiul următor, veziculele anterioară şi posterioară se segmentează, fiecare în câte două vezicule: prozencefalul se divide în telencefal şi
diencefal, iar rombencefalul se divide în metencefal şi mielencefal. Se formează astfel în total cinci vezicule.
Prin proliferare şi diferenţiere, celulele tubului neural devin, unele neuroni, altele celule gliale. Neuronii migrează fie spre
periferia veziculelor, formând scoarţa acestora, fie spre anumite regiuni unde se aglomerează, formând nuclei sau centri nervoşi. Aceste
îngrămădiri de neuroni formează substanţa cenuşie. Axonii neuronilor se îmbracă în teaca de mielină şi formează substanţa albă.
Telencefalul va da naştere emisferelor cerebrale, prin 2 evaginări laterale ale veziculei, de o parte şi de alta a liniei mediane. În
grosimea pereţilor emisferelor, lateral-inferior, se diferenţiază mase de neuroni ce formează nucleii bazali. Cea mai mare parte a celulelor
nervoase ale celor două emisfere migrează la periferie şi formează scoarţa cerebrală, care din cauza unei creşteri accelerate se încreţeşte,
formând şanţuri şi girusuri.
Diencefalul formează pe partea dorsală talamusul, iar pe partea ventrală hipotalamusul.
Mezencefalul, care va fi acoperit de emisferele cerebrale, formează ventral pedunculii cerebrali şi dorsal coliculii cvadrigemeni.
Metencefalul dă naştere pe partea ventrală punţii lui Varolio şi pe partea dorsală cerebelului.
Mielencefalul devine bulbul rahidian.
Bulbul, puntea lui Varolio şi mezencefalul(pedunculii cerebrali cu coliculii cvadrigemeni )alcătuiesc trunchiul cerebral.
Dezvoltarea sistemului nervos periferic
Crestele neurale latero-vertebrale, numite şi creste ganglionare, se segmentează metameric, dând naştere la grupe de neuroni din
care se vor forma ganglionii nervilor cranieni în regiunea superioară şi ganglionii spinali în rest. O parte din neuronii acestor segmente
metamerice migrează spre interiorul corpului şi dau naştere ganglionilor simpatici din lanţurile latero-vertebrale(paravertebrale) şi
ganglionilor previscerali din care migrează celule ce intră în pereţii viscerelor. Neuronii migraţi păstrează legături cu formaţiile din care au
plecat.
Prelungirile axonice ale neuronilor din axul cerebrospinal, precum şi cele ale neuronilor din toate aceste formaţii ganglionare, se
înmănunchează, formând nervii.
Cavitatea primitivă a tubului neural, datorită modificărilor, ia forme şi dimensiuni variate după segment. Astfel, la nivelul
telencefalului, în interiorul fiecăreia din cele două emisfere cerebrale se formează câte un ventricul lateral(I şi II). La nivelul diencefalului se
formează ventriculul al III-lea, care comunică cu fiecare ventricul lateral prin câte un orificiu- orificiul lui Monro. Pornind din ventriculul al
III-lea cavitatea tubului neural primitiv se îngustează la nivelul pedunculilor cerebrali, formând un canal strâmt numit apeductul lui Sylvius,
 3

care în dreptul metencefalului şi mielencefalului se lărgeşte din nou, transformându-se într-o cămăruţă rombică ce constituie ventriculul al
IV-lea. Acesta se continuă cu un canal foarte îngust ce străbate măduva spinării în lung, numit canal ependimar sau canal central.

Măduva spinării
Anatomia măduvei spinării
Configurația externă a măduvei spinării. Așezare, raporturi
Măduva spinării are forma unui cordon cilindric ușor turtit antero-posterior, astfel că diametrul transversal depășește cu puțin diametrul
antero-posterior. Se găsește situată în canalul vertebral, format din suprapunerea orificiilor vertebrale, pe care însă nu îl ocupă în întregime.
Lungimea măduvei este de 43-45 cm, cu variații individuale. Limita superioară a măduvei corespunde găurii occipitale sau emergenței
primului nerv spinal (C1), iar limita inferioară se află în dreptul vertebrei L2. Faptul că măduva își are limita inferioară în dreptul vertebrei
L2 se explică prin ritmul de creștere a coloanei vertebrale, mai rapid decât cel de creștere al măduvei. Tot din această cauză, rădăcinile
nervilor spinali lombari și sacrali au o direcție oblică în jos. Măduva spinării nu ocupă toată grosimea canalului vertebral. Între peretele osos
al vertebrelor și măduvă se află cele trei membrane ale meningelor vertebrale care asigură protecția și nutriția măduvei.
Sub vertebra L2, măduva se prelungește cu conul medular, iar acesta cu filum terminale, care ajunge la coccis pe fața posterioară a celei
de-a doua vertebre coccigiene. De o parte și de alta a conului medular și a filum-ului terminale, nervii lombari și sacrali, cu direcție aproape
verticală, formează ‟coada de cal”.
Aspectul exterior al măduvei
În dreptul regiunilor cervicală și lombară, măduva prezintă două regiuni mai voluminoase, intumescențele (dilatările) cervicală și
lombară, care corespund membrelor.
La suprafața măduvei se observă o serie de șanțuri: anterior și pe linia mediană, un șanț mai adânc, numit fisura mediană; posterior, pe
linia mediană, se observă șanțul median dorsal, mai puțin adânc. Lateral de fisura mediană se observă șanțurile ventrolaterale, prin care ies
rădăcinile anterioare ale nervilor spinali; lateral de șanțul median dorsal se află șanțurile dorsolaterale, prin care intră rădăcinile posterioare
ale nervilor spinali.
Meningele spinale
Sunt trei membrane de protecție care învelesc măduva. La nivelul găurii occipitale, meningele spinale se continuă cu meningele
cerebrale (formează meningele cerebro-spinale). Membrana exterioară se numește dura mater. Are o structură fibroasă, rezistentă și este
separată de pereții canalului vertebral prin spațiul epidural.
Arahnoida are o structură conjunctivă și este separată de dura mater prin spațiul subdural și de pia mater prin spațiul subarahnoidian,
care conține lichidul cefalorahidian (LCR).
Pia mater este o membrană conjunctivo-vasculară, cu rol nutritiv, care învelește măduva la care aderă intim, pătrunzând în șanțuri și
fisuri. În grosimea ei se găsesc vase arteriale. Prelungirile piei mater, împreună cu ramurile arteriale și cu celulele gliale, formează în
substanța nervoasă bariera hematoencefalică.
 4

Structura internă a măduvei spinării

Măduva este formată din substanță cenușie, dispusă în centru, sub formă de coarne, având, în secțiune transversală, aspectul literei H
(sau aspect de fluture), și substanța albă, la periferie, sub formă de cordoane.
Substanța cenușie
Este constituită din corpul neuronilor. Bara transversală a H-ului fomează comisura cenușie a măduvei, iar porțiunile laterale ale H-ului
sunt subdivizate în coarne: anterioare, laterale și posterioare.
Comisura cenușie prezintă, în centru, canalul ependimar care conține LCR și care, în sus, la nivelul trunchiului cerebral, se dilată,
formând ventriculul IV.
Coarnele anterioare (ventrale) conțin dispozitivul somatomotor, care este mai bine dezvoltat în regiunea intumescențelor. Coarnele
anterioare sunt mai late și mai scurte decât cele posterioare și conțin două tipuri de neuroni somatomotori: neuroni α și neuroni γ, ai căror
axoni formează rădăcina ventrală (anterioară) a nervilor spinali. Axonul neuronului α ajunge la mușchiul striat, cu care formează o sinapsă
specială numită placă motorie, în timp ce axonul neuronului γ ajunge la porțiunea periferică (contractilă) a fibrelor musculare din structura
fusului neuromuscular.
Coarnele posterioare (dorsale) conțin neuroni ai căilor senzitive care au semnificația de deutoneuron (al II-lea neuron), protoneuronul (I
neuron) fiind situat în ganglionii spinali (conțin neuroni somatosenzitivi).
Coarnele laterale sunt vizibile în regiunea cervicală inferioară, în regiunea toracală și lombară superioară. Conțin neuroni vegetativi
simpatici preganglionari ai căror axoni părăsesc măduva pe calea rădăcinii ventrale a nervului spinal și formează fibrele preganglionare ale
sistemului simpatic. În jumătatea anterioară conțin neuroni visceromotori, iar în jumătatea posterioară conțin neuroni viscerosenzitivi. Între
coarnele laterale și posterioare, în substanța albă a măduvei, se află substanța reticulată a măduvei, mai bine individualizată în regiunea
cervicală și formată din neuroni dispuși în rețea, precum și neuroni reticulați, prezenți și în jurul canalului ependimar.
Substanța albă
Se află la periferia măduvei și este dispusă sub formă de cordoane în care găsim fascicule ascendente, situate, în general periferic,
descendente, situate spre interior față de precedentele, și fascicule de asociație, situate profund, în imediata vecinătate a substanței cenușii.
În cordoanele posterioare se află fasciculul gracilis (Goll), iar lateral de acesta, fasciculul cuneat (Burdach), precum și fascicule de
asociație.
În coarnele anterioare se află trei feluri de fascicule:
I. Fasciculul de asociație – fasciculul fundamental – are originea în substanța cenușie și este format din ramuri ascendente și
descendente care fac legătura dintre diferite segmente medulare.
II. Fascicule ascendente – sunt reprezentate de fasciculul spinotalamic anterior, cu originea în deutoneuronul de la nivelul
cornului posterior al măduvei (protoneuronul se află în ganglionul spinal). Axonul deutoneuronului, după ce se încrucișează
cu opusul, ajunge în cordonul anterior de cealaltă parte.
III. Fascicule descendente – sunt de două categorii
a) Fascicule piramidale, care controlează motilitatea voluntară și care își au originea în scoarță – fasciculul piramidal
direct sau cortico-spinal anterior, situat în jurul fisurii mediane.
b) Fascicule extrapiarmidale, care controlează motilitatea involuntară automată și semiautomată, având origine
subcorticală, cum ar fi:
 Fasciculul tectospinal, cu originea în mezencefal;
 Fasciculul vestibulospinal medial, cu originea în nucleii vestibulari medial și inferior din bulb.
În cordoanele laterale se află toate cele trei tipuri de fascicule:
I. Fasciculul de asociație – fasciculul fundamental (se găsește și în cordonul anterior al măduvei)
II. Fascicule ascendente – sunt reprezentate de fasciculul spinotalamic lateral și de cele două fascicule spinocerebeloase ventral
(încrucișat Gowers) și dorsal (direct Fleschig).
Facsiculul spinotalamic lateral își are originea în deutoneuronul de la nivelul cornului posterior al măduvei (protoneuronul
se află în ganglionul spinal). Axonul deutoneuronului din cornul posterior al măduvei, după ce se încrucișează cu opusul,
ajunge în cordonul lateral de partea cealaltă, unde formează fasciculul spinotalamic lateral. Fasciculele spinocerebeloase își
au originea în deutoneuronii de la nivelul cornului posterior. În cazul fasciculului spinocerebelos dorsal, axonul
deutoneuronului din cornul posterior trece în cordonul lateral de aceeași parte, în timp ce în cazul fasciculului
spinocerebelos ventral, axonul deutoneuronului se încrucișează și trece în cordonul lateral de partea opusă.
III. Fascicule descendente – ca și în cordonul anterior, în cordonul lateral există două categorii de fascicule descendente:
a. Fascicule piramidale, care controlează motilitatea voluntară și au originea în scoarță – fasciculul piramidal încrucișat
(corticospinal lateral), situat în cordonul lateral.
b. Fascicule extrapiramidale, care controlează motilitatea involuntară automată și semiautomată, având originea
subcorticală;
a. Fasciculul rubrospinal, cu originea în nucleul roșu din mezencefal, situat înaintea fasciculului piramidal
încrucișat; Fasciculul olivospinal, cu originea în oliva bulbară și situat în cordonul lateral, anterior de
fasciculul spinocerebelos ventral;
b. Fasciculul reticulospinal, cu originea în formația reticulată a trunchiului cerebral;
 5

c. Fasciculul nigrospinal – cu originea în substanța neagră;

d. Fasciculul vestibulospinal lateral, cu originea în nucleul vestibular bulbar.

Nervii spinali
Cele 31 de perechi de nervi spinali conectează măduva cu receptorii și efectorii. (8 perechi nervi cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5 sacrali și
o pereche de nervi coccigieni. Un nerv spinal are două rădăcini: o rădăcină anterioară (ventrală) motorie și o rădăcină posterioară (dorsală),
senzitivă, care pprezintă pe traiectul ei ganglionul spinal. Rădăcina anterioară conține axonii neuronilor somatomotori din cornul anterior al
măduvei și axonii neuronilor visceromotori din cornul lateral. Rădăcina posterioară (dorsală) prezintă pe traiectul său ganglionul spinal, la
nivelul căruia sunt localizați atât neuronii somatosenzitivi, cât și neuronii viscerosenzitivi. Neuronii somatosenzitivi au o dendrită lungă, care
ajunge la receptorii din piele (exteroceptori) sau la receptorii somatici profunzi din aparatul locomotor (proprioceptori). Axonul lor intră în
măduvă pe calea radăcinii posterioare. Neuronii viscerosenzitivi prezintă o dendrită lungă, care ajunge la receptorii din viscere
(visceroceptori). Axonii lor pătrund pe calea rădăcinii posterioare în măduvă și ajung la cordonul lateral al măduvei. (zona viscerosenzitivă).
Rădăcinile posterioară și anterioară ale nervului spinal se unesc și formează trunchiul nervuluui spinal, care este mixt, având în structura sa
fibre somatomotorii, visceromotorii, somatosenzitive, viscerosenzitive.
Trunchiul nervului spinal iese la exteriorul canalului vertebral prin gaura intervertebrală, iar după un scurt traiect de desface în ramuri:
ventrală, dorsală, meningeală și comunicantă albă. Prin a cincea ramură, comunicanta cenușie, fibra vegetativă simpatică postganglionară
intră în nervul spinal.

Fiziologia măduvei spinării

Măduva are două funcții: reflexă și de conducere.

1. Funcția reflexă a măduvei spinării este îndeplinită de către neuronii somatici și vegetativi localizați în măduvă.
Reflexele spinale somatice
a) – Principalele reflexe spinale somatice sunt reflexele miotatice și nociceptive, dar și reflexul de mers.
După numărul de sinapse din arcul lor reflex, reflexele medulare pot fi monosinaptice și polisinaptice.
A1) Reflexele monosinaptice (bineuronale, miotatice , osteotendinoase, de extensie) constau în contracția bruscă a unui mușchi, ca răspuns
la întinderea tendonului său. Reflexul se pune în evidență lovind cu un ciocan de cauciuc tendonul mușchiului. În mod curent, aceste reflexe
se cercetează la nivelul tendonului lui Achile (reflexul achilean) și la tendonul de inserție a mușchiului cvadriceps pe gambă (reflexul
rotulian).
Reflexele miotatice sunt monosinaptice. Receptorii sunt reprezentați de proprioceptorii musculari – fusurile neuromusculare. Calea aferentă
este asigurată de primul neuron senzitiv proprioceptiv din ganglionul spinal și de prelungirile acestuia. Prelungirea dendritică lungă merge la
periferie și se termină la nivelul receptorului. Prelungirea axonală scurtă pătrunde în măduvă prin rădăcinile posterioare și se bifurcă. O
ramificație face sinapsă cu neuronul motor din coarnele anterioare de aceeași parte, închizând arcul reflex miotatic, iar o altă ramificație face
sinapsă cu al II-lea neuron proprioceptiv din coarnele posterioare, de unde pleacă fasciculele spinocerebeloase.
Centrul reflexului miotatic este chiar sinapsa dintre neuronul senzitiv și cel motor. Calea eferentă este axonul motor, iar efectorul, fibra
musculară striată. Reflexele miotatice au rol în menținerea tonusului muscular și a poziției corpului.
 6

A2) Reflexele polisinaptice ( polineuronale, nociceptive, de apărare, de flexie) constau în retragerea unui membru ca răspuns la stimularea
dureroasă a acestuia. Acestea sunt reflexe de apărare. Receptorii sunt localizați în piele și sunt mai ales terminații nervoase libere. Căile
aferente sunt dendrite ale neuronilor din ganglionul spinal. Centrii sunt polisinaptici, formați din neuronii senzitivi de ordinul al doilea,
neuroni de asociație și neuroni motori. Calea eferentă este reprezentată de axonii neuronilor motori, iar efectorul este mușchiul flexor care
retrage mâna sau piciorul din fața agentului cauzator al durerii.
Reflexele polisinaptice prezintă proprietatea de a iradia la nivelul sistemului nervos central, antrenând un număr crescut de neuroni la
elaborarea răspunsului. Studiul legilor care guvernează fenomenul de iradiere a fost făcut de Pflüger.

*Reflexul de mers- mișcările ritmice de pășire, caracteristice unui membru, constau în flexia către anterior a acestuia, urmată de extensia sa
către posterior. Flexia apare din nou, și ciclul se reia.
Aceste alternanțe se realizează prin activitatea circuitelor neuronale de inhibiție reciprocă, create între neuronii spinali ce contractă mușchii
antagoniști. Ori de câte ori un membru se deplasează înainte, celălalt rămâne înapoi. Aceasta se realizează prin inervația reciprocă între cele
două membre.
Inervație reciprocă – circuitul neuronal care realizează inhibiția reciprocă.
Inhibiția reciprocă – stimularea unei grupe de mușchi Însoțită, de obicei, de inhibarea contracției grupelor de mușchi antagoniști.

Reflexele spinale vegetative – În măduva spinării se închid reflexe de reglare a vasomotricității (reflexe vasoconstrictoare și
vasodilatatoare), sudorale, pupilodilatatoare, cardioacceleratoare, de micțiune, de defecație și sexuale.
Receptorii care declanșează aceste reflexe pot fi localizați la nivelul viscerelor și vaselor sanguine (interoceptori), sau la nivelul pielii
(exteroceptori).
Căile aferente sunt fibre ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali. Centrii reflexelor spinale vegetative sunt localizați în diferite etaje ale
măduvei spinării: centrul pupilodilatator și cel cardioaccelerator în măduva toracală înaltă; centrii de micțiune și defecație în măduva
lombosacrată. Aceștia sunt centri polisinaptici, reprezentați de neuronii vegetativi simpatici sau parasimpatici din coarnele laterale ale
măduvei spinării. Efectorul reflexelor vegetative este o fibră musculară netedă, miocardul, sau o celulă epitelială secretoare. Toate reflexele
spinale sunt influențate de centrii nervoși din etajele superioare ale SNC.
 7

REFLEXELE VEGETATIVE MEDULARE

DENUMIREA ÎN CE CONSTĂ CENTRUL TIPUL EFECTORII

REFLEXULUI REFLEX REFLEXULUI
1. PUPILODILATATOR Dilatarea pupilei în condiţii de Măduva simpatic Muşchii netezi radiari
iluminare scăzută cervicotoracală ai irisului
2. CARDIOACCELERATOR - Creşterea ritmului Măduva simpatic Celulele miocardice
cardiac cervicotoracală contractile
- Creşterea forţei de Celulele centrului de
contracţie a inimii comandă al inimii
3. VASOCONSTRICTOR Vasoconstricţie sistemică Măduva simpatic Musculatura netedă
cervicotoracolombară vasculară din tunica
medie a vaselor de
sânge
4. SUDORAL Transpiraţie puternică Măduva Simpatic, Glandele sudoripare
colinergică generalizată şi toracolombară care diferă prin
adrenergică localizată (palmă, tipul de mediaţie
talpă) în emoţiile puternice (excepţie)
5. PILOMOTOR Contracţie urmată de zbârlirea Măduva simpatic Muşchiul neted al
părului (piloerecţie), cu rol toracolombară firului de păr inervat
redus în termoreglare la om simpatic
6. MICŢIUNE Reflexul automat al micţiunii Măduva sacrală parasimpatic Muşchiul vezical
(absenţa controlului voluntar sincronizează: Sfincterul vezical
la copii sub vârsta de 18 luni) -contracţia muşchiului vezical intern neted cu
-cu relaxarea sfincterului contracţii involuntare
vezical intern
Reflexul voluntar al micţiunii Cortical condiţionat Muşchii abdominali
constă în: Sfincterul uretral
-contracţia musculaturii extern striat cu
abdominale contracţii voluntare
-relaxarea sfincterului uretral
extern(inervat de fibrele
somatice ale nervului ruşinos)
7. DEFECAŢIE Reflexul vegetativ Măduva sacrală parasimpatic Muşchii rectului
(absenţa controlului voluntar necondiţionat constă în: Sfincterul anal intern
la copii sub vârsta de 18 luni) -relaxarea sfincterului anal cu contracţii
intern involuntare
-contracţia muşchiului rectului
Reflexul condiţionat al Cortical condiţionat Musculatura
defecaţiei: abdominală
-contracţia musculaturii Sfincterul anal extern
abdominale striat-cu contracţii
-relaxarea sfincterului anal voluntare(inervat de
extern fibrele somatice ale
nervului ruşinos)
8. ERECŢIE Dilatarea vaselor sanguine din Măduva sacrală parasimpatic Corpii cavernoşi
penis
9. EJACULARE Centrii ejaculatori determină Măduva lombară simpatic Contracţia muşchilor
eliminarea spermei netezi:
-ai canalelor deferente
-ai veziculelor
seminale
.bulbocavernoşi

LEGILE REFLEXELOR MEDULARE

Un fenomen observat la reflexele spinale este creşterea amplitudinii răspunsului motor proporţional cu creşterea intensităţii
excitantului. Iradierea se constată la reflexele exteroceptive. Legile iradierii reflexelor polisinaptice medulare au fost descoperite de Pflűger
şi pot fi demonstrae astfel : se foloseşte o broască spinală, cu centrii spinali intacţi, separaţi de centrii encefalici prin decapitare, care se
suspendă de un cârlig, astfel ca membrele posterioare să atârne liber ; după decapitare se aşteaptă 10 minute pentru ieşirea animalului din
starea de « şoc spinal », apoi se excită pielea membrului posterior prin aplicarea unor fâşii de hârtie de filtru înmuiate în soluţii de H2SO4 de
concentraţii diferite. Ca stimul se poate folosi şi curent electric de intensităţi diferite. Se constată următoarele răspunsuri reflexe :
1. LEGEA LOCALIZĂRII – soluţiile acide slabe provoacă un răspuns motor slab, respectiv contracţia unei singure grupe musculare
care realizează îndepărtarea degetului de excitant.
2. LEGEA UNILATERALITĂŢII – la creşterea uşoară a concentraţiei acidului are loc retracţia reflexă a gambei, cu flexia acesteia
pe coapsă.
3. LEGEA SIMETRIEI – crescând în continuare intensitatea excitantului are loc o retracţie reflexă şi a gambei contralaterale, al
cărei tegument nu a fost excitat.
4. LEGEA IRADIERII – excitanţi şi mai puternici provoacă un răspuns motor al tuturor celor 4 membre.
5. LEGEA GENERALIZĂRII – excitarea foarte puternică a tegumentului piciorului produce convulsii generalizate ale musculaturii
membrelor şi trunchiului. Corelaţia dintre intensitatea agentului excitant şi mărimea răspunsului reflex se explică prin iradierea
excitaţiei la nivelul centrilor medulari, cu antrenarea în răspuns până la generalizare a unor etaje medulare suplimentare.
 8

2. FUNCŢIA DE CONDUCERE A MĂDUVEI

1. Funcția de conducere a măduvei spinării este asigurată de fasciculele din substanța albă.

În substanţa albă a măduvei se află fibre nervoase care se grupează în fascicule şi alcătuiesc căi de conducere:

A – ascendente (ale sensibilităţii)

B - descendente (ale motilităţii)

A) CĂILE ASCENDENTE (ALE SENSIBILITĂŢII)

- conduc excitaţiile sub formă de impuls nervos senzitiv de la receptori către centrii nervoşi.

SENSIBILITATEA este capacitatea SN de a recepţiona, transmite şi percepe excitaţiile.

În funcţie de locul de unde provin excitaţiile, sensibilitatea este de trei feluri:

1) EXTEROCEPTIVĂ
2) PROPRIOCEPTIVĂ
3) INTEROCEPTIVĂ

CAILE ASCENDENTE (ALE SENSIBILITĂŢII)

- pot fi specifice şi nespecifice
FASCICULUL SPINOTALAMIC ANTERIOR (TACTIL)-pentru sensibilitatea tactilă grosieră(protopatică)- exteroceptivă
Receptorii sunt reprezenţaţi de corpusculii Meissner şi discurile Merkel din tegument
Protoneuronul se găseşte în ganglionul spinal
Deutoneuronul este neuronul senzitiv din cornul posterior medular. Axonii neuronilor de ord. II se încrucişează şi trec prin comisura albă în
cordonul anterior de partea opusă, formând fasciculul spino-talamic anterior care străbate ascendent măduva spinării, trunchiul cerebral şi
se termină în talamus.
Neuronii de ordinul III se află în talamus. Axonii neuronilor talamici se proiectează în scoarţa cerebrală în aria somestezică I
FASCICULUL SPINOTALAMIC LATERAL (TERMIC DUREROS, TERMOALGEZIC)- pentru sensibilitatea termică şi
dureroasă- exteroceptivă
Receptorii sunt
Protoneuronul se găseşte în ganglionul spinal
Deutoneuronul este neuronul senzitiv din cornul posterior medular. Axonii neuronilor de ord. II se încrucişează şi trec prin comisura albă în
cordonul lateral de partea opusă, formând fasciculul spino-talamic lateral care străbate ascendent măduva spinării, trunchiul cerebral şi se
termină în talamus.
Neuronii de ordinul III se află în talamus. Axonii neuronilor talamici se proiectează în scoarţa cerebrală în aria somestezică I
FASCICULELE SPINOBULBARE GOLL ŞI BURDACH- pentru sensibiliatea tactilă fină(epicritică)
şi pentru sensibilitatea proprioceptivă inconştientă
Receptorii
Protoneuronul este neuronul pseudounipolar din ganglionul spinal. Axonii lungi ai neuronilor de ordinul I intră în măduva spinării şi se
dispun în cordonul posterior de aceeaşi parte, formând fasciculele spinobulbare gracilis (goll )şi cuneatus (burdach).
Fasciculul gracilis (Goll) este dispus medial în cordonul posterior, iar fasciculul cuneat ( Burdach )este dispus lateral şi se formează numai în
regiunea toracală superioară şi cervicală a măduvei spinării. Fasciculele spinobulbare au traseu ascendent până la nivelul bulbului rahidian.
Fasciculele spino-bulbare sunt formate din axonii lungi ai neuronilor de ord. I din ganglionii spinali, spre deosebire de toate celelalte
fascicule ascendente medulare şi nu se încrucişează la nivel medular.
 9

Deutoneuronul se găseşte la nivel bulbar, în nucleii Goll şi Burdach-nuclei proprii bulbului. Axonii neuronilor de aici se încrucişează cu cei
de partea opusă la nivelul decusaţiei senzitive şi formează lemniscul medial, cu traseu ascendent spre talamus. Al treilea neuron este
neuronul talamic, al cărui axon se proiectează pe scoarţa cerebrală în aria somestezică I
FASCICULELE SPINOCEREBELOASE
Receptorii sunt reprezentaţi de fusurile neuromusculare din muşchii scheletici.
Protoneuronul se află în ganglionul spinal
Deutoneuronul este neuronul senzitiv din cornul posterior medular. Axonii neuronilor de ord. II formează fasciculele spinocerebeloase
posterior Flechsig şi anterior Gowers, dispuse în partea externă a cordonului lateral. Ambele fascicule conduc informaţiile propriocptive
inconştiente de la partea inferioară a corpului, respectiv de la nivelul membrelor inferioare şi trunchiului.
Informaţiile proprioceptive de la nivelul membrelor superioare şi gâtului sunt conduse printr-un fascicul suplimentar, numit fasciculul
spinocerebelos rostral, care face sinapsă în nucleul cuneat accesor din bulb şi se alătură apoi fasciculului spino-cerebelos posterior.
-fasciculul spino-cerebelos posterior Flechsig este format din axonii neuronilor de ord II care trec în cordonul lateral de aceeaşi parte(de
unde şi denumirea de fascicul spinocerebelos direct) şi ajung la nivel bulbar. De aici trec prin pedunculii cerebeloşi inferiori şi fac sinapsă cu
neuronii de ord III din scoarţa paleocerebelului.
- fasciculul spinocerebelos anterior Gowers este format din axonii neuronilor de ord II care se încrucişează şi trec în cordonul lateral de
partea opusă- de unde şi denumirea de fascicul spino-cerebelos încrucişat. Se dispune anterior în cadrul cordonului lateral, faţă de
precedentul. Fibrele fasciculului spinocerebelos anterior străbat ascendent bulbul, puntea- unde se încrucişează din nou şi mezencefalul.
Apoi, de-a lungul pedunculului cerebelos superior pătrund în cerebel, unde fac sinapsa cu neuronii din scoarţa paleocerebelului.

B - Căile descendente (ale motilităţii)

CAILE PIRAMIDALE – conduc comenzile motorii voluntare, precise şi fine de la scoarţa cerebrală
 10

Axonii neuronilor corticali(neuronii de ord I ai căii) formează fasciculele piramidale sau corticospinale
În drumul lor descendent spre măduva spinării, fasciculele corticospinale străbat succesiv toate etajele encefalului, până în partea inferioară
a bulbului rahidian. Aici are loc încrucişarea majorităţii fibrelor la nivelul decusaţiei piramidelor, care marchează limita inferioară a bulbului.
Inferior de decusaţia piramidelor se formează câte 2 fascicule corticospinale de aceeaşi parte:
Fasciculul corticospinal încrucişat se dispune în cordonul lateral al măduvei spinării- corticospinal lateral şi se termină în neuronii
somatomotori alfa din coarnele anterioare de aceiaşi parte-al doilea neuron al căii piramidale.
Fasciculul corticospinal direct pătrunde în cordonul anterior al măduvei spinării –fasciculul corticospinal anerior . la diferite nivele
medulare, fibrele fasciculelor corticale anterioare trec prin comisura albă de partea opusă, unde fac sinapsă cu neuronii somatomotori alfa din
coarnele anterioare-al doilea neuron
În traseul lor descendent prin trunchiul cerebral, din fasciculele piramidale se desprind fibre care se termină în nucleii motori ai nervilor
cranieni de la acest nivel. Acestea formează fasciculele cortico-nucleare

CAILE EXTRAPIRAMIDALE -controlează mişcările involuntare, semivoluntare, mişcările automate asociate cu mersul, vorbirea, scrisul
Fibrele cu origine corticală fac sinapsă în corpii striaţi. Prin eferenţele acestora, comenzile ajung la diferite structuri nervoase ale trunchiului
cerebral, care constituie originea subcorticală a fasciculelor extrapiramidale: tuberculii cvadrigemeni, nucleul roşu, substanţa
neagră(mezencefal), nucleii vestibulari şi olivele(bulb) şi substanţa reticulată a trunchiului cerebral.
Fasciculele extrapiramidale străbat în sens descendent măduva şi fac sinapsă cu neuronii somatomotori alfa din coarnele anterioare
FASCICULUL TECTOSPINAL- este format dn axonii neuronilor din tuberculii cvadrigemeni şi se încrucişează în mezencefal cu cel de
partea opusă. Se dispun în cordoarnele anterioare ale măduvei cervicale, unde se termină. Coordonează mişcările automate de orientare
vizuală şi auditivă ale capului şi globilor oculari
FASCICULUL RUBROSPINAL- este format din axonii neuronilor din nucleul roşu mezencefalic şi se încrucişează cu cel de partea opusă
la nivelul mezencefalului. La nivelul măduvei spinării fasciculele rubrospinale se dispun în cordoanele laterale. Au rol în menţinerea
tonusului muscular.
FASCICULUL OLIVOSPINAL- este format din axonii neuronilor din olivele bulbare. Au traseu descendent din măduva spinării la nivelul
cordoanelor anterioare.
FASCICULUL VESTIBULOSPINAL- îşi are originea în nucleii vestibulari bulbo-pontini. Se dispune la nivelul cordoanelor anterioare
medulare. Comenzile transmise asigură menţinerea echilibrului static şi dinamic.
FASCICULUL RETICULOSPINAL- este cel mai voluminos fascicul extrapiramidal. Îşi are originea în nucleii substanţei reticulate a
trunchiului cerebral. Substanţa reticulată are conexiuni multiple cu talamusul, hipotalamusul, corpii striaţi şi cu cerebelul. Fasciculul
reticulospinale este format din fibre pe care la regăsim atât în cordoanele laterale cât şi în cele anterioare medulare. Fibrele reticulospinale
fac sinapsă cu neuroni somatomotori din coarnele anterioare şi cu neuroni visceromotorii din coarnele laterale de aceeaşi parte.