UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE

ADMINISTRATIVE

EUTANASIA ȘI SINUCIDEREA ASISTATĂ.

PROBLEME DE ETICĂ

Student: Siminiceanu (Solcan) Magda-Iulia

Specializarea: Drept penal și criminastică
An: 1
 „Trebuie să învăţăm să gândim împotriva îndoielilor şi
certitudinilor noastre, împotriva umorilor atotştiutoare, trebuie,
mai ales, făurindu-ne o altă moarte, o moarte incompatibilă cu
hoitul, să acceptăm ceea ce nu poate fi dovedit, ideea că ceva
există... Nimicul era desigur mai comod. Ce greu e să te mistui în
Ființă!”1

În primul rând pentru a putea demonstra faptul că sinuciderea are conținut etic, este necesar a
definii fapta morală (în sensul în care ține de morală și etică, nu în sensul de a fi morală, bună, pozitivă).
Există un domeniu al filosofiei care este practic, acesta fiind morala, deoarece se ocupă cu determinarea
principiilor normative după care trebuie să ne desfășurăm viața. Problemele morale sunt fapte desprinse
din viață, care vizează analizarea raportului dintre ceea ce este și ceea ce trebuie să fie. În viață nu există
decât în situații limită fapte morale pure.

În al doilea rând pentru a încadra sinuciderea în gama faptelor morale pure, este necesar a
răspunde la întrebarea: “cum trebuie să fie un act moral?” Răspunsul constă într-o serie de caracteristici:
(1) trebuie să existe un subiect moral, o conştiinţă aptă, capabilă de a suferi, dar şi de a emite judecăți
conştiente; (2) faptul moral trebuie să cuprindă valorile morale, cît şi relaţiile cu toate celelalte tipuri de
valori, existând între valori un conflict tare, determinat de natura situaţiei; (3) faptul moral trebuie să fie
structurat după anumite norme, valori, pe care oamenii le pot stabili convenţional, sau care pot fi
desprinse dintr-un sistem normativ; (4) faptul trebuie să determine judecăți valoric normative şi, in final,
(5) faptul moral se desăvârşeşte prin manifestare morală.

Sinuciderea este un fapt moral pur, deoarece îndeplineşte toate caracteristicile: există un subiect
moral, o conştiinţă ce are capacitatea de a judeca - sinucigaşul; în cazul în care acesta ar suferi de o boala
psihică, încetând a exista puterea de discernământ, nu ar mai fi vorba de un fapt moral, ci de unul
patologic. A doua caracteristică este faptul că sinuciderea vizeză relaţiile dintre valorile morale, ilustrate
de către subiectul conştient atunci cand se gândeşte la sinucidere: acesta pune în balanţă tot felul de valori
şi principii, intre care se desfăşoară un conflict tare, cum ar fi cel dintre bine si rău - daca binele pe care
el consideră ca i l-ar aduce sinuciderea, este mai mare decât suferinţa pe care o va provoca celor din jur,
sau invers, dacă merită sa sufere sinuciderea pentru binele celorlaţi; desigur fiecare
aspect particularizându-se în funcţie de context. A treia caracteristică ce dovedeşte că sinuciderea este
un fapt moral pur, reiese din clasificarea actului de sinucidere după anumite sisteme normative. De

1
Cioran M., Ispita de a exista, Ed. Humanitas, București, 2007, pag. 216
exemplu, etica creştină condamnă sinuciderea deoarece acestea presupune o crimă, înfăptuită asupra
propriei persoane, dar mai ales pentru că omul, fiind creat de căte Dumnezeu, nu este stapân asupra
propriei sale vieţi, pe care o trăieşte în conformitate cu idealul Mântuirii şi al obţinerii vieţii.
Un alt element specific faptului moral sunt judecățile morale. Astfel putem analiza considerentele
care îi determină pe subiecți să ia decizia de a se anihila, judecățile pe care aceștia le întreprind
determinând tipurile de sinucideri: sinucidere egoistă, sinucidere altruistă și sinuciderea anomică. În fine,
ultimul element care determină încadrarea sinuciderii în categoria faptelor morale pure, este manifestarea
morală practică și anume, actul sinuciderii, decizia de a se sinucide.
Eutanasia și sinuciderea asistată sunt subiecte care au provocat dintotdeauna discuții și reacții din
cele mai diverse, atât în mediul academic, politic, medical, cât și în viața de zi cu zi. Astăzi însă,
informația mediatică se răspandește cu mare viteză în toata lumea, iar oamenii sunt permanent la curent
cu evenimentele relevante, la care ar fi avut cu greu acces in trecut.
Cei doi termeni pot fi deosebiți privind la persoana care îndeplinește actul final, actul fără de care
nu ar surveni moartea. Astfel, daca moartea este indusă de altă persoană decât pacientul, avem de-a face
cu eutanasia. Pe de altă parte, dacă persoana care urmează să moară își administrează de exemplu o doza
letală de medicamente, prescrise de doctor în acest scop, vorbim despre sinucidere asistată.
Istoria eutanasiei se întinde mult înapoi în timp, în antichitate. Grecii si romanii permiteau, în
anumite situații, eutanasia. Lucrurile s-au schimbat mai târziu, o data cu apariția religiilor monoteiste și
sacralizarea vieții. În secolul XX s-au format numeroase organizații care militau pro sau contra
eutanasiei. Prima a fost constituită în 1935 de un grup de medici londonezi și se numea The Voluntary
Euthanasia Society. Aceasta a fost urmată, in 1938, de Hemlock Society, înființată în Statele Unite ale
Americii. Hemlock Society numară în prezent 67.000 de membri, care sprijină decizia individului de a
muri. “Visam la o vreme cand toți americanii vor putea trăi și muri ca oameni liberi, în demnitate și
conform cu propriile valori”, spune președinta asociației, Barbara Lee.
Totuși, are omul dreptul să decidă când să își pună capăt vieții? Vocile împotriva eutanasiei și
sinuciderii asistate ar putea spune că persoana care face asta se joacă de-a Dumnezeu. Da, dar eutanasia
îi da dreptul omului să moară în demnitate și să evite suferința dinaintea inevitabilului, ar spune ceilalti,
care militează pentru aceste practici.
S-ar putea susține ca prin intermediul concepției de sinucidere asistată se încalcă prevederile
juramantului lui Hipocrate prin care un medic promite: ,,Atât cât mă ajută forțele și rațiunea,
prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună
sau violență.(...) Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu
voi da vreun sfat în această privință.” Însă se poate vorbi cu adevarat despre viață atunci când atât trupul
cât și rațiunea nu îți permit să deții controlul asupra situației în care te afli? Etica nu elimina conflictele
valorice, însa nici nu-și propune acest lucru. Ea are rolul de a lărgi perspectivele asupra unui eveniment,
de a oferi și o altă soluție, una în spiritul filosofiei moderniste.
Fiind legalizată în unele state din S.U.A., dar și in Belgia, Luxemburg, Olanda și Elvetia,
militanții în favoarea sinuciderii asistate doresc dreptul la o moarte decentă , dreptul de a deține controlul.
Cu toate acestea, Declaraţia de la Geneva, adoptată în 1948 de Asociaţia Medicală Mondială, afirmă:
"Voi acorda cel mai mare respect vieţii umane încă de la începuturile ei." Acelaşi principiu a fost
implementat şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: "Dreptul fiecărui om la viaţă va fi protejat
prin lege. Nici un om nu ar trebui lipsit de viaţă intentionat." ,,A trai este un drept , nu o obligatie.’’ Omul
are dreptul fundamental în procesul decizional, putând hotărâ în legatură cu demnitatea sa, practic cu
autonomia sa, astfel sinuciderea având justificare.

Argumente în favoarea eutanasiei și sinuciderii asistate:

➢ este o modalitate de a opri suferința extremă prin care trec unii bonavi în stadiu terminal și de a
le oferi o moarte linistită. De obicei o moarte bună este descrisă ca trecerea in neființă într-un
mediu placut, familiar și fără suferință, ca și cum ai adormi. Cicero spunea ca o moarte bună este
modalitatea ideala de a respecta legea naturii, părăsind lumea in liniște și demnitate;
➢ oamenii ar trebui să aibă dreptul să decidă momentul propriei morți. În secolul al XVIII-lea,
filozoful scoțian David Hume susținea în eseul său despre sinucidere că, într-o societate liberă,
oamenii ar trebui să aibă dreptul să aleaga modul în care vor să moară. Unele voci susțin și că
acest drept ar trebui totuși temperat prin obligația de a nu face rau altei persoane;
➢ menținerea în viață a unei persoane, mai mult decât durata naturala de viață (de exemplu prin
conectarea la aparate), nu este morală;
➢ oamenilor ar trebui să li se permită să moară cu demnitate. Există mari diferențe între modurile
în care fiecare vede conceptul de a trăi și a muri în demnitate. Cele mai comune umilințe care ar
justifica eutanasia sunt: persoana devine o povară pentru ceilalți, incapacitatea de a mai face față
activitaților cotidiene, petrecerea ultimei perioade a vieții într-un spital sau camin;
➢ rudele bolnavului nu ar mai trebui să îndure clipele dificile în care își văd apropiații așteptând o
moarte lentă și dureroasă;
➢ s-ar reduce costurile pentru îngrijirea pacienților incurabili.

Argumentele împotriva sinuciderii asistate și eutanasiei se bazează, de obicei, pe principiile etice și

religioase cu privire la sacralitatea vieții.
➢ sacralitatea vieții. Acest argument se bazează pe valorile religioase care considera viața sacră și
inviolabilă. Conform acestui principiu, nici o persoana nu are dreptul de a lua viața altcuiva;
➢ diagnosticul greșit sau eventualitatea unor noi tratamente. Conform acestui punct de vedere, unde
există viață, există speranță. Susținătorii săi sunt de părere că în condițiile evoluției rapide a
societății moderne, a tehnologiei și tehnicilor medicale, eutanasia ar lua dreptul unor persoane
bolnave de a beneficia de viitoarele tratamente și implicit de o viață mai bună;
➢ legalizarea eutanasiei în cazurile medicale grave ar face din această practică o rutina, folosita pe
scară largă;
➢ chiar dacă cineva iși dorește să fie eutanasiat, această dorință ar putea fi rezultatul depresiei;
➢ Eutanasia ar submina finanțarea sectorului geriatric și furnizarea de asistență corespunzatoare
pentru persoanele vârstnice;
➢ ar submina de asemenea activitățile de cercetare în această zonă.
➢ ar compromite în mod grav relațiile dintre persoanele în varstă, sau dependente de asistență, și
rudele lor, care ar putea sa le preseze să nu devina o povară;
➢ ar compromite relația de încredere dintre medic și pacient;
➢ orice forma de sinucidere este greu de suportat pentru persoanele apropiate care rămân în viață;
 CONCLUZII

Concluzionând, consider că, omul prin natura sa este o ființă liberă. Două principii fără care omul
nu ar putea exista, cel puțin nu în adevăratul sens al existenței, este iubirea și libertatea. Pe acest Pământ,
venim singuri și plecăm singuri. Consider că există un rost al fiecărui individ în această lume și că ar
trebui să lăsăm lucrile să se întâmple până la capăt indiferent cât este de chinuitor sau greu, dar asta nu
înseamnă ca acesta este și adevărul absolut, iar cel care alege să se sinucidă, prin orice metodă, greșește.
În viață nu există decât în situații limită fapte morale pure. Sinuciderea este un fapt moral pur,
deoarece îndeplineşte toate caracteristicile, așa cum am arătat în prezentul referat.
Dacă are omul dreptul să decidă când să își pună capăt vieții sau nu, nu ne poate răspunde nimeni,
însă consider că este etic și moral să avem dreptul la o viață demnă și de asemnea la o moarte în demnitate
și să evităm pe cât posibil suferința și tristețea pentu că aceste lucruri sunt opusul a ceea ce înseamnă
iubire, deci viață.
 BIBLIOGRAFIE

✓ https://ro.scribd.com;
✓ www.scena9.ro;
✓ www.dilemaveche.ro;
✓ Filosofie Tip B, manual pt cl. a-XII-a de Ioan N.Rosca , Codruta Missbach , Gabriel Ion.