Grigore Friptuleac

Început de Medicină

Chișinău - 2019
ISBN
Caseta tehnică
Dedic această lucrare aniversării de 75 de ani ai Centrului de Excelență în
Medicina si Farmacie „Rasia Pacalo”

(Colegiului Național de Medicină și Farmacie)

3
 Prefață

Tinerețea, etapa studiilor medii de specialitate, descoperirile inițiale din

învățământul medical, au lăsat amprente frumoase, nostalgice, plăcute, de vis,
etape pline de evenimente legate de profesorii noștri, colegi, prieteni, dar și
dragoste.
Aici, în Școala-bază de Medicină din Chișinău, m-am maturizat, am gus-
tat din cunoștințele medicale, grație atitudinii grijulii a excelenților profesori
am preluat capacități profesionale suficiente pentru a începe activitatea de asis-
tent medical. Teorie și practică, orientare profesională la nivel înalt, toate bine
îmbinate, au contribuit substantial la formarea noastră ca oameni, chiar dacă
am trecut prin evenimentele grele ale timpului.
Amintirile despre perioada studiilor în Școala-bază de Medicină din Chi-
șinău, care apoi s-a transformat în Colegiul Republican de Medicină din Chi-
sinau, astăzi Centrul de Excelență în Medicină si Farmacie „Rasia Pacalo”, m-a
făcut să aştern câteva file biografice, care reflectă diversele întâmplări, uneori
năstruşnice, aşa cum puteau ele fi în viaţa unor tineri. Cred că, nu trebuie uitate
și aspectele organizatorice frumoase în studii, dar chiar și în distracții, care ar
trebui să servească drept exemplu şi preluate de toate instituțiile de învățământ
mediu de specialitate și superior de astăzi.
Paginile modeste, scrise din amintiri sunt dedicate şi colegilor mei de stu-
dii medicale începătoare, care au avut un rol anumit în formarea mea ca om.
Evident, paralel cu aceste amintiri, am încercat să descriu unele momente
din istoria Almei-Mater, care și-a desfăşurat activitatea nobilă în educaţia şi
instruirea generaţiilor tinere medicale.
Sper că cele relevate în modesta mea lucrare vor fi interesante pentru
elevii Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie “Raisa Pacalo”, îndeosebi
pentru cei din generaţia mea, colegii mei de activitate profesională, cât și elevilor
din licee, adolescenţilor, care vor afla informaţii necunoscute de ei, şi, poate, se
vor inspira de anumite idei, li se va trezi dorinţa de a face studii medicale.

Autorul

4
 Perioada de până la Școala - Bază de Medicină din Chișinău

Începutul vieţii mele aparţine anilor războiului mondial din 1941-1945.

M-am născut la 6 iunie anul 1943 în comuna Scumpia, judeţul Bălţi, trecută
apoi în raionul Sculeni, ulterior, inclusiv actualmente, în raionul Făleşti.
Copilăria și adolescența. Etape ale vieții care rămân în memorie ca cele
mai nostalgice, dar importante, plăcute, de vis, care de fapt formează omul cu
caracterul său, comportament propriu, atitudinea față de cei din jur, de mediul
intern și extern, de toate cele ce se întâmplă în viața de toate zilele.
Copilăria mea a fost grea: anii războiului, foametea, sărăcia. Eu fiind al
optulea copil al părinţilor mei, nu eram în cea mai bună sănătate. Eram slăbit,
trezind chiar și unele bancuri la mătușele mele, care uneori făceau haz pe seama
mea. Au fost și deportările, din care cauză oamenii erau speriați, fugeau de
acasă ascunzându-se de trădători și de hoardele implicate în astfel de activități.
Reieşind din faptul că şcoala avea nevoie de elevi, am fost înscris în rândul
elevilor în vârsta de 6 ani în anul 1949.
Învățătura mergea variat, însă primăvara și toamna mai slab. Eram implicat
la lucrările din gospodărie, ajutam părinților nu numai pe lotul de lângă casă
(săpat, prășit), dar și pe câmpul colhozului (plivit, prășit, recoltare etc.).
Originalitatea timpului consta în multiplele lucrări ce erau făcute de
oameni.
În special, femeile din acele timpuri erau foarte creatoare, știau să facă
foarte multe lucruri: coseau, brodau, croșetau, împleteau, țeseau, coceau pîine,
colaci și plăcinte, făceau bucate gustoase, lucrau la câmp etc.
De exemplu, mama mea avea mașină de cusut și din când în când mai
cosea câte o pestelcă, un halat și altele pentru consătenii care se adresau și,
evident, cosea cele necesare pentru familia noastră. Toamna ea, cu ajutorul
nostru, secera cânepa și o ducea la baltă pentru a o dubi (o punea sub apă
și o acoperea cu nămol). După ce o scotea, o usca și o bătea la meliță pentru
a înlătura partea lemnoasă și a separa fibrele. Aceste fibre se pieptănau, se
torceau. După înălbire ața obținută se țesea.
Iarna, când era mai puțin de lucru înafara casei de regulă mama instala
în casă stativile și țesea cu mare îndemânare si fantezie creatoare. Din ațele
de cânepă se obținea pânza din care se confecţionau prosoape, diferite piese
de port (cămăşi bărbăteşti şi femeieşti, ştergare, broboade) şi piese pentru

5
împodobit interiorul casei (prosoape, prostiri de pus la marginea patului şi
pentru acoperit hainele de pe culme), feţe de pernă, feţe de masă, perdele etc.
Din lână ea făcea textile de interior (lăicere, scoarţe, păretare ş.a.) şi obiecte de
port (sumane, catrinţe, brâie, bârneţe, traiste ş.a.).
În zilele de duminică și de sărbători oamenii de regulă se ducea la biserică,
iar după masă mai frecvent se întâlnea cu rudele sale, prietenii. Discutau
noutățile, problemele copiilor, greutățile, posibilele realizări.
Originale erau și nunțile în sat. De regulă ele durau 2 zile – duminică și
luni. Muzica începea să cânte de dimineață la mire. După masă toată nunta
cu mirele, vorniceii cei mari și cu fanfara în frunte, care pe tot drumul cânta,
mergea la mireasă.
Familiile mai avute făceau nunta de 3 zile. Se juca nunta sâmbăta și la mire
și la mireasă (se despărțeau muzicanții în două părți). Spre seara zilei de sâmbătă
de asemenea toată nunta de la mire, în aceiași ordine, mergea la mireasă. Aici
era foarte interesant. În ambele cazuri mirele venea călare pe un cal sănătos,
frumos (mai frecvent era luat un armăsar de la herghelia colhozului), uneori și
vorniceii cei mari erau călare pe cai. Calul mirelui punea picioarele anterioare
pe prag și mirele negocia cu druștele miresei cumpăratul miresei aruncând o
pungă cu bani. Apoi el obținea dreptul să intre în casă.
Erau obiceiuri frumoase. Se începea veselia, hora frumoasă, bucuria.
Nunțile se făceau în curte, pe vreme ploioasă în corturi.
Este pentru noi de mirare faptul că într-o perioadă extrem de grea și
complicată, cu restricții de neimaginat, controlul scrupulos a programelor de
studii, cerințe severe la realizarea lor, noi totuși am învățat în limba română
(numită moldovenească, cu alfabet chirilic), am căpătat cunoștințe frumoase
din lucrările: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Costache
Negruzzi, Alexandru Donici și alții.
Am ajuns la examenele de stat, le-am susținut cu anumit succes, am primit
diploma și atunci, în iunie 1959 la școală a fost organizat balul absolvenților, al
nostru. Au participat părinții, profesorii și noi, absolvenții.

Astfel, noi 14 absolvenți ai anului 1959, 14 colegi, am absolvit școala medie de

10 ani din satul Scumpia.

6
 La Școala - Bază de Medicină din Chișinău

Decizia luată de acasă împreună cu părinții mei, m-a făcut să vin la

Școala - Bază de Medicină din Chișinău (mai târziu Colegiul de Medici-
nă și Farmacie, actualmente Centrul de Excelență în Medicină si Farmacie
„Rasia Pacalo”). Din toate încercările mele din perioada celor 2 ani de la ab-
solvirea școlii medii de a selecta o instituție de învățământ, consider că aceasta
a fost cea mai reușită și corectă. Am susținut examenele de admitere cu note
suficiente pentru înmatriculare. Părinții s-au bucurat nespus că vor avea un
lucrător medical, speranță care a fost pentru ei mai întâi pentru sora mea mai
mare Nina. Însă ea a ales altă cale a vieții – familie, lucrul în agricultură.
Atunci, în anul 1961, când eu devenisem elev a acestei instituții, adresa ei
era strada Podoliscaia (azi str. București) nr.118, intersecție cu str. Șciusev.
Acuma blocul principal se află în fața Spitalului Medicinii de Urgență, în care
este laboratorul de microbiologie a acestui spital. În jurul acestui mic bloc mai
era o anexă cu săli de studii, câteva mici construcții pentru depozite și alte
destinații, un teren sportiv.

Clădirea Școlii - Bază de Medicină din Chișinău (anul 1962)

Nu aveam anumite înclinații pentru medicină. Dar, timpul a demonstrat

că eu mi-am ales corect calea spre viitor. Aici am găsit domenii interesante,
suport teoretic și practic foarte important și atractiv. Îmi plăcea.

7
 M-am inclus foarte serios în studii, eram activ, dar încă nu eram
comsomolist. Acesta era un impediment al carierei mele, care probabil că
trebuia corectat. Nu mă grăbeam. N-am făcut-o din școală pentru că așa mau
orientat părinții. Ei spuneau că cei care au fost membri ale diferitor partide din
România au suferit mult în perioada sovietică. Această realitate se vede din lista
persoanelor deportate din comuna Scumpia.
În Școala - Bază de Medicină din Chișinău se pregăteau surori medicale,
felceri, moașe, felceri sanitari, farmaciști, dentiști. Erau și studii serale. În
totalitate nici nu pot să-mi închipui cum încăpeau atâtea grupe de elevi în așa
mic spațiu. Până la ora actuală s-au schimbat denumirile acestor specialități:
asistente medicale, asistenți igieniști-epidemiologi, asistenți medicali în
diagnostic de laborator, asistenți farmaciști, tehnicieni dentari.
Eu am fost înmatriculat la specialitatea de felcer sanitar. La anul nostru de
studii erau 2 grupe de felceri sanitari. În grupa noastră eram 24 de elevi:
- Antemeniuc Gheorghe
- Balaban Lucian
- Beregoi Andrei
- Buga Tudor
- Catană Elena
- Cebaniuc Grigore
- Cârlan Sofia
- Godonoagă Silvia
- Dancu Ion
- Eșanu Victor
- Friptuleac Grigore
- Ignatenco Maria
- Lungu Maria
- Mârzac Mircea
- Oprea Vladimir
- Pompareu Nina
- Popa Dumitru

8
 - Roman Gheorghe
- Stratu Silvia
- Tricico Liza
- Urechianu Mihail
- Vizir Maria
- Vomișescu Alexandra
- Zaborot Leonid

Șef al grupei a fost Zaborot Leonid, iar din anul doi nu știu din care cauză
dar am fost numit eu.
Aveam o vârstă foarte diferită: de la 17 până la 25 -27 de ani. Unii erau
veniți îndată după absolvirea școlii, alții după serviciul militar sau după o
perioadă de muncă în diverse domenii.
M-a impresionat mult că și în Colegiu, ca și în școala din satul meu
natal Scumpia (Fălești), în care mi-am făcut studiile, elevii trebuiau să vină în
fiecare dimineață la școală cu 30 de minute înainte de începerea lecțiilor. Toți
se adunau pe micul teren sportiv și, sub conducerea profesorului de educație
fizică, se făcea gimnastica de dimineață (înviorarea) printr-un complex anumit
de exerciții. Este un exemplu frumos și folositor pentru sănătate. Cred că e una
din activitățile cele mai creative și frumoase pe care ar trebui s-o urmeze toate
liceele, școlile profesionale, colegiile, toată societatea.
Pe același teren se făceau lecțiile de educație fizică, activitățile sportive
extrașcolare. Colegii mei jucau baschet, volei. Uneori lecțiile de educație fizică,
de dare a normativelor sportive, competițiile, le făceam și pe stadionul Dinamo,
care era alocat în apropiere
Eram și veseli, dar și organizați, activi. Dirigintele nostru era Colomeiski
Iakov Lazarovici - profesor de boli interne. Avea atitudine frumoasă față de
noi. Cu deosebită plăcere îmi amintesc de dascălii noștri care în perioada grea
s-au dedicat profesiei sale, au depus eforturi mari pentru instruirea noastră.
Cu mult respect îmi amintesc de entuziasmul profesorilor care ne-au format
pe noi ca specialiști: Sibirscaia Tatiana Andreievna (boli infecțioase), Vainberg
Rafmil Evghenevici (igiena muncii), Brumarețcaia Valentina Semionovna
(patologia), soții Tolstonojenco Anatolii Valerianovici și Eugenia Feodorovna
(Igiena generală), Viscovatov Iurii Ivanovici (Igiena comunală), Epure
9
Pavel (chimia analitică), Fridman Lev Iosifovici (chirurgie), Enzin Leonid
I. (chirurgie), Murina Ludmila Vasilievna. și Coțofană Vera Alexandrovna
(epidemiologie), Costromin Gheorghii Mihailovici (dezinfecția), Bronștein
G. A. (chimia organică), Cuprianova M. E. (igiena copiilor), Robinovici V.
D. (igiena alimentației) și alții. Cer scuze că nu țin minte la toți prenumele și
patronimul. Erau buni și răbdători cu noi. Vă închipuiți că, noi am venit toți
după școala de 10 clase cu studii în limba moldovenească (română), iar aici
multe din disciplini se citeau în limba rusă. Nu cunoșteam această limbă și
ne venea foarte greu. Dar cu ajutorul acestor superbi profesori și cu insistența
noastră am izbutit. În rezultat, paralel, noi am însușit și limba rusă. Ocazional
am întâlnit-o pe profesoara de chimie organică în troleibuz. Eram cu mama,
care tocmai venise la mine. Ce discuție dulce a fost între ele. Mi-a rămas și azi
în memorie.
S-a întâmplat așa că în acești 2 ani și 6 luni de studii noi am avut onoarea
să avem consecutiv mai mulți directori ai Școlii: Molcianova Zinaida, spre
sfârșitul studiilor, în anul doi și trei – la început Roznerița Lev, apoi Pacalo
Raisa. Directori adjuncți în domeniul didactic în perioada studiilor noastre era
Barbalat Alexandru, Enzin Leonid, oameni foarte activi și cu mare sârguință.
În toamna anului întâi de studii ne-au implicat la o ședință festivă
dedicată culturii unei țări (probabil China). După unele informații, rapoarte,
se vede că trebuia să vorbească și un reprezentant al tineretului. Nu știu din
care considerente am fost selectat să vorbesc eu. Cred că nu m-am discurcat eu
bine, dar bucuria mea a fost a doua zi când dirigintele nostru, Iakov Lazarovici,
m-ia comunicat că m-a văzut într-o emisiune la televizor cum eu vorbeam la
această festivitate. În așa mod de prima data în viață eu am nimerit în astfel de
emisiune, deși nici-odată nu avusem ocazia să văd cum arată televizorul.
Era o perioadă foarte interesantă a vieții. La toate instituțiile de învățământ
superioare și medii de specialitate, în zilele de sâmbătă și duminică se făceau
dansuri. Uneori se făceau și jocuri de loterie. Pe lângă acestea în orașul
Chișinău existau cel puțin 5-6 terenuri de dans, care erau în activitate nu doar
sâmbăta și duminica, dar și miercurea sau joia. Frecventam terenurile de dans
de la Lacul Comsomolist (azi Lacul Morilor), terenul armatei, care se afla în
centrul orașului unde se află azi Teatrul de Operă și Balet, Terenul de la bazinul
„Locomotiv” de lângă gara feroviară etc. Se începeau dansurile în jurul orei 1800
și se finisau la orele 2200 - 2300. În așa mod tineretul avea unde se relaxa, distra,
10
a face cunoștințe, a se îndrăgosti. Consider că era o realizare foarte frumoasă,
eficientă. În acest sens eu chiar cu durere mă uit la tineretul de azi, care nu
prea au unde să facă cunoștință între ei, să-și închege un început de prietenie.
De aceea optez pentru a reanima astfel de serate, discoteci. Nu erau cluburi
de noapte, cazinouri, pe care eu personal nu le consider normale și chiar le-aș
interzice.
În Școala noastră de Medicină de asemenea se făceau dansuri în zilele de
sâmbătă și duminică, uneori cu loterii. De regulă o grupă organiza serata în
una din zile, în altă zi altă grupă organiza, adică era o planificare cu distribuirea
zilelor pe parcursul anului. Grupa noastră de asemenea avea zilele prevăzute
pentru a organiza serate. Principalul acompaniator, muzicant, la aceste serate
era Vladimir Oprea – elev din grupa noastră. El avea un acordeon din care
cânta muzică de dans dar și acompania soliștii. Ne pregăteam pentru aceste zile
special. Am avut și eu onoarea să cânt de pe scenă cântecul Кто виноват (Cine
e vinovat), în limba rusă.
Aici prezint câteva strofe ale cântecului (https://www.chitalnya.ru/
work/898366/):

Не я один тому виной,

Что ты сегодня не со мной,
Что наше счастье стороной
Мимо прошло ранней весной

Теперь скажи мне, чья вина,

Что я один и ты одна,
Что знак печали – седина –
Людям давно видна.

Чтобы вечно любить, надо верными быть, надо знать,

Что нетрудно любовь потерять,
Тяжело вернуть назад.
Надо чувства хранить и друг друга ценить, надо знать,
Что легко дружбы нить оборвать,
Тяжело края связать.

11
 Mi-era rușine grozav. Probabil că am cântat bine pentru că foarte intensiv
mă chemau colegii la bis. Unde mai pui că cu acest cântec am fost inclus în
grupul de prezentare a unui concert realizat apoi în mai multe sate, în special
în satul Trușeni. Aceste concerte sunt fixate în materialele Școlii (în arhivă). Se
întâmpla că eram chiar mulțumiți, premiați, pentru aceste participări. Astfel,
prin Ordinul nr. 338 din 03.04.1963, grupul nostru, inclusiv eu și alții (Zaborot,
Oprea, Cebaniuc, Popa…) am fost menționați (mulțumire) pentru organizarea
unei serate tematice în colhozul Miciurin din raionul Anenii Noi.
Eu fiind un doritor de asemenea concerte, distracții, pe lângă toate
dintotdeauna mi-a plăcut să dansez. La o serată de-a noastră de la Școala-Bază
am dansat de câteva ori cu colega mea Maria. Într-o seară, după dansuri (09
decembrie 1961), cu sfială, i-am propus Mariei s-o petrec acasă. A acceptat.
Acesta a fost începutul prieteniei noastre pentru toată viața. Din această
zi n-am încetat să ne întâlnim aproape toate zilele de sâmbătă și duminică.
Era frumușică, iar doritori de a face cu ea prietenie erau mai mulți. Dar cred
că ea de asemenea era mai mult cu gândul spre mine, deoarece n-a acceptat
alte propuneri. Oricum eu am fost acel care a izbutit să închege cu ea această
prietenie.
Se vede că mă amorizasem eu bine deoarece chiar în vacanța de iarnă
a primului an de studii n-am avut răbdare să stau la casa părintească liniștit.
M-am pornit la Chișinău cu câteva zile înaintea începutului semestrului
doi, mai exact la 23 ianuarie anul 1962. Eram în trenul Ungheni – Chișinău
împreună cu Tudor Buga. El dormita, iar eu nerăbdător vroiam în aceiași zi
să mă întâlnesc cu Maricica. De aceea, fiind cam naiv, am ticluit o scrisoare cu
următorul conținut.
“Salut Draga mea! Gândurile mele sunt la tine. Mă aflu acuma în trenul
Ungheni – Chișinău, merg spre oraș. Eri, acasă la mine a venit pocitalionul
satului și mi-a adus scrisoarea de la tine, pentru care îți mulțumesc foarte frumos.
Îți mulțumesc și pentru ilustrație.
Vacanța am petrecut-o nu chiar atât de strălucit și deaceea mi-am lăsat vre-o
2 zile să le petrec în Chișinău. Din scrisoarea ta am aflat că ai fost bolnavă, dar
cred că deja te-ai însănătoșit. Vreai să știi anume ce am vânat atunci (probabil în
scrisoarea precedentă i-am scris că am fost la vânătoare). Poftim, dar mi-e frică
să nu te molipsească inflamațiile râsului. Pentru că am vânat un cioroi și 2 vrăbii.
Bineînțeles că eu nu m-am dus la vânat pentru o pradă oarecare, dar pentru a
12
pierde o bucată de timp și pentru un interes sportiv. Eu am terminat de citit cartea
ceia și am început altă carte, pe care sper să o termin de citit în Chișinău.
Spui că te-ai săturat de vacanță. Să știi că eu m-am plictisit și mai tare,
aștept începutul semestrului doi cu nerăbdare.
În timpul de față merg cu trenul și mă uit la T. Buga cum a închis ochii, iar
eu pe furiș scriu. El de asemenea merge în Chișinău și se vede că e cam oboist.
Acuma, tot aici în tren, încep să scriu niște versuri la repezeală.
- E minunată clipa apropierii
- De Chișinău – oraș adevărat
- Îi interesantă clipa intrării
- În orașul acesta minunat
Pe drumul de azi îndelungat
Un gând în inimă mi-a întrat
Care este pentru toți secret
Numai pentru o ființă este de-nțeles.

Dragă Mariana (mai ziceam și așa atunci), eu cred că ai să înțelegi

scrisul meu.
Te rog, azi 23.01.1962 la ora 1800 să ne întâlnim la locul vechi (eram naiv,
credeam că dacă arunc scrisoarea în cutia poștală de la gară, ea imediat
o să ajungă acasă la prietena mea).
- Peste câteva minute trenul s-a opri
- Eu din vagon îndată oi sări
- Scrisoarea o arunc în cutia poștală
- Spre trolebuz mă mișc eu la iuțeală
La revedere,
Aștept întâlnire”.

În zilele de lecții de regulă nu ne întâlneam. Principala sarcină era să ne

pregătim serios de lecții. De sigur la școală ne zâmbeam, ne făceam semne unul
altuia. Eu mă țineam mai sever, însă ea în timpul repauselor era foarte activă,
deseori se juca cu Luca Balaban, cu Gheorghe Roman, se fugăreau prin sala de

13
studii, se veseleau zgomotos, râdeau, se distrau. Nu prea acceptam eu aceste
jocuri în sine, dar mă rog tinerețea.
Frecventam dansurile nu doar la școala noastră, dar și la terenurile
orășenești – la Lacul Morilor (se numea atunci Lacul Comsomolist), la terenul
Armatei, lângă gară (se numea la jelezcă) etc. Mai vizitam și filme. Biletele erau
foarte ieftene și noi puteam să ne permitem acest lux oricând.
În perioada sesiunilor ne pregăteam împreună de examene. Mai frecvent
pregătirile le făceam la natură, pe iarbă – la Lacul Morilor sau în Valea
Trandafirilor, uneori la Maricica acasă. Era bine când eram la ea acasă, ne mai
ospăta viitoarea mea mamă-soacră cu mâncărică bună, ceea ce pentru mine ca
elev însemna mult.
Pe parcurs am făcut cunoștință cu familia Maricicăi. Locuiau în mahalaua
Chișinăului numită Fulgulești, în care erau mai multe familii cu numele de
Fulga. O perioadă au lucrat în colhozul din vecinătate. Erau niște oameni
simpli și superbi. Mai târziu viitorul meu socru Antonii a lucrat în sanatoriul
“Constructorul”, frecvent îl vedeam cum trebăluia prin curte (aveau casă pe
pământ, livadă frumoasă, găini, purceluș etc.). Uneori își permitea să vină în
camera Maricicăi, unde noi de regulă ne pregăteam de lecții. Îi plăcea să asculte
postul de radio Europa Liberă (lucru interzis pe atunci). Viitoarea mea soacră
Glafira, gospodina casei, ne mai servea uneori cu niște plăcințele deosebit de
gustoase. Mi-au rămas amintiri foarte plăcute despre ei.
Locuiam la gazdă. La început am locuit pe str. Columna la o bătrânică.
Dar n-a durat mult, deoarece bătrânica avea insomnie și eu îi amestecam să
doarmă nopțile. Se chinuia din cauza că eu vorbeam prin somn. Deci, m-a
rugat frumos să-mi caut altă gazdă.
Evident, eram îngrijorat, dar am găsit gazdă pe str. Sculeanca (actuala
Calea Ieșilor), unde am locuit aproape 3 ani, până la căsătorie. Aici am locuit
cu colegii Mihai Ciolacu - învăța la secția de tehnician dentar, Tudor Buga
– consăteanul meu, eram într-o grupă, cu Grigore Bezuțchi – consăteanul și
prietenul meu, care își făcea studiile la o școală profesională, dar și un croitor
Gheorghe din satul Pănășești – părea să fie rom.
Mihai era sărac, pare că nici nu avea părinți, dar nici-odată nu și-a pierdut
curajul, nu se plângea de greu. În zilele de sâmbătă pleca la sora sa din raionul
Orhei și venea cu merindele de casă care practic îi ajungeau pe o săptămână.
Tudor Buga provenit dintr-o familie de gospodari din satul nostru
14
Scumpia, mai tânăr decât mine cu vre-o 2 ani, era chipeș, mereu cu glume și
harnic la învățătură. Împărtășeam împreună succesele, speranțele, greutățile și
altele de ale sufletului.
Grigore Bezuțchi era un băiat foarte original. Zâmbitor, liniștit, prevăzător,
chibzuit, cu viziune clară și totdeauna prietenească. Se întâmpla să mergem
uneori la dansuri împreună. Nu-i plăcea să danseze ceva rapid sau hore. Prefera
dansuri încete, astfel ca să simtă partenera. Mă admira cu o invidie albă referitor
la prietena mea Maricica. Îi plăcea și deseori îmi făcea complimente prietenești.
Croitorul Gheorghe croia și cosea haine, paltoane, lucruri serioase, chiar
în camera unde noi locuiam. Avea clienți mulțișori, dar care deseori rămâneau
indispuși, nemulțumiți. Cauza era că el cum primea banii, câteva zile era
dispărut, îi consuma cu femei, cu prieteni și venea la gazdă de regulă fără
bani. Și iarăși se apuca de lucru. Deci, era căutat, nu reușea să îndeplinească
comenzile la timp.
Eu cu Tudor eram liniștiți și nu ne făceam griji din aceste puncte de vedere.
Nu știu cum se descurca gazda (nenea Vasile și tanti Daria) cu 4 copii
într-o cameră și noi 5 persoane în altă cameră. Mai aveau și o mică bucătărie,
unde mai țineau o femeie la gazdă. De fapt erau muncitori. El lucra zilnic la
calea ferată, iar ea se ocupa de familie. Concomitent, pe un sector de vre-o 3-4
ari, cultivau ridiche. Practic o dată în lună recoltau roada și o realizau la piață.
Noi, de asemenea, ne descurcam greu. Ne achitam nevoile din bursă.
Adică achitam gazda și ne alimentam cu o economie extrem de chibzuită. De la
părinți aveam susținere foarte modestă. O duceau greu și ei. Dacă venea mama
la mine rareori, sau plecam eu acasă apoi aveam posibilitatea să dispun de unele
produse, dar și foarte puțini bani.
Însă eram optimiști. Relațiile noastre cu Maricica se prelungeau: întâlniri,
plimbări, dansuri, vizionări de filme, teatre, uneori concerte. Deseori vizionam
filme la cinematografele Patria, Biruința, Chișinău și altele. Interesant, că cu
20 – 30 de minute până la începutul filmelor, în sala de așteptare se făceau
concerte, ceea ce era destul de atractiv. Vizionam spectacole la teatrele Pușkin
(azi Eminescu), Luceafărul. Desigur, după aceste distracții o petreceam acasă.
Locuia la Botanica pe str. Zoia Cosmodemeanscaia 126 (azi str. Matei Millo
9/3). Uneori întârziam la transportul public și eram nevoit să parcurg distanța
de 8-9 km până la Sculeanca pe jos. Făceam un maraton, asemănător cu mersul
pe schiuri și astfel ajungeam la gazdă relativ repede. Cu atât mai mult că uneori
15
se întâmpla în timpul iernii.
Toate le făceam dar cu măsură, principalul era să ne ținem bine la
învățătură. Frecventam cursurile de auditoriu și lecțiile practice: boli infecțioase
la spitalul de boli infecțioase în numele lui Toma Ciorbă, pediatria la spitalul
de copii nr. 1, chirurgia la spitalul republican (amplasat pe str. Toma Ciorbă),
traumatologia la spitalul de urgențe medicale etc. Dar obiectele de specialitate
(igiena, epidemiologia, dezinfecția, microbiologia) – la stațiile sanitaro-
epidemiologice (republicană și orășenească), la întreprinderi.
Eu învățam pe note bune, eram eminent, dar și apreciat. Probabil din
această cauză am ajuns ca fotografia mea să fie pusă pe tabla de onoare a Școlii.

Elev la Școala de bază de Medicină din or. Chișinău

De exemplu, însușisem bine circulația sângelui. Colegilor le venea greu

sau nu învățau destul pentru a cunoaște această problemă. Eu însă cunoșteam
la perfecție această întrebare și când colegii nu se puteau descurca (această
situație se repeta deseori), eram chemat în fața colegilor să explic tuturor.
Le spuneam că, este circulația mare (inimă – corp – inimă) și circulația
mica (inimă – plămâni – inimă). Circulația mare  incepe în ventriculul
stâng de unde sângele îmbogățit cu oxigen și substanțe nutritive pleacă prin
artera principal – aorta – se ramifică arterial spre toate tesuturile și organele.
Aici sângele lasă oxigenul și substanțele nutritive, se îmbogățește cu CO2 și
substanțele nefolositoare, este preluat de cele doua vene cave (cava superioară

16
și cava inferioară) și este dus in atriul drept. Circulația mică  sau circulația
pulmonară incepe în ventriculul drept, după ce sângele vine din atriul drept,
trece prin trunchiul arterei pulmonare, transportând spre plămâni sânge cu
CO2. Trunchiul pulmonar se imparte in cele două artere pulmonare, care duc
sângele cu CO2 spre rețeaua capilară din jurul alveolelor. Aici sângele cedeaza
alveolelor CO2 care este eliminat prin expiratie, se îmbogățește cu O2 și prin
cele patru vene pulmonare ajung în atriul stâng.
Am fost solicitat de zeci de ori să răspund la această întrebare în fața
colegilor mei. Probabil că era greu de însușit acest material.
În primăvara anului doi de studii m-au chemat la Comisariatul Militar.
Venise perioada vârstei mele pentru a fi înrolat în rândurile armatei. Dar, eu
din copilărie sufeream de hernie inghinală. Era o etapă avansată a bolii. Deseori
aveam dureri, dar răbdam. Comisia de examinare medicală a comisariatului
a hotărât să-mi dea îndreptare la intervenție chirurgicală și să-mi dea pentru
întremare răgaz de un an până la recrutarea mea. Am fost internat în spitalul
nr. 4 din Chișinău și cu succes am fost operat. Desigur deseori îmi era gândul
la Maricica. Într-o bună zi ea a hotărât să mă viziteze. M-am bucurat nespus.
Dar în timpul vizitei a intrat asistenta medicală, m-a întrebat ceva cu o atârnare
destul de amabilă, duioasă, ceea ce lui Maricica ia trezit suspiciuni. A ieșit
supărată din salon, eu însă am rămas cam îngrijorat. Mă frământam în gânduri
și nu mă puteam liniști. Bine că, în salon cu mine erau mai mulți bolnavi. Era
unul mai în vârstă și am apelat la el. Spune bădie cum trebuie să procedez în
așa situație. El m-a consolat, m-a încurajat și mi-a zis. Nu-ți fă griji, totul se
va normaliza. Vor trece câteva zile și o să Vă întâlniți cu plăcere. Așa și a fost,
gelozia a trecut.
La întâlnirea noastră de peste câteva zile, se întâmplă cele remarcate de
Alex. Ștefănescu în lucrarea sa “Eminescu și dragostea”: poetul descrie scene
posibile trăite departe de lume. În acest sens Eminescu a scris: „Printre crengi
scânteie stele,/ Farmec dând cărării strâmte,/ Şi afară doar de ele/ Nime‘n lume
nu ne simte.// Tânguiosul bucium sună,/ L-ascultăm cu-atâta drag,/ Pe când
iese dulcea lună/ Dintr’o rarişte de fag.”.
După sesiunea de vară a anului 2 de studii Ministerul Sănătății al RSSM
a solicitat ajutor de la Școala noastră, pentru a face vaccină contra tetanosului
și diagnosticul difteriei. De aceea toți elevii Școlii – bază de Medicină, am fost
repartizați prin raioane, sate. Am fost deplasați de către Stația Republicană
17
sanitaro-epidemiologică, fiind asigurați cu transport până la locul de destinație.
Îmi amintesc de șeful de cadre al acestei instituții, care ne admira pe noi tinerii.
Eu cu Maricica probabil ne țineam împreună ceea ce el a observat, ne-a acordat
atenția, și chiar a zis: voi semănați la chip, parcă sunteți frate și soră.
Toată populația Republicii Moldova a fost vaccinată de noi contra
tetanosului, iar copiii au fost diagnosticați în privința prezenței imunității
organismului lor față de agentul difteriei prin testul Schick (întroducerea toxinei
difterice intracutanat și citirea reacției locale peste 3-4 zile). Eu și Maricica am
lucrat în acest scop câteva săptămâni în raioanele Comrat, Leova, Sângerei.
Am luat o practică foarte bună. Am învățat a face injecții intracutanate. Eram
interesați să învățăm a face și alte manipulații importante pentru profesia
noastră. În special, aici am însușit a face injecții intravenoase. Lucrând vre - o
2 săptămâni in s. Dezghinja începusem să învățăm unele cuvinte și chiar să
comunicăm cu populația în limba găgăuză. În această privință ne- ajutat mult
felcerul de la punctul medical al satului. Întâi am învățat zilele săptămânii:
Pazertesi (Luni), Salı (marți), Çarşamba (Miercuri), Perşembea (Joi), Cuma
(Vineri), Cumertesi (Sâmbătă), Pazar (Duminică). Apoi am învățat să spunem:
veniți cu copiii la control aici la punctul medical (Gelininiz ușaklarlan burayi
kontrol icin). Câți ani ai (Sän caç yașta yașîndîysîn?), cum te cheamă (Nicä
senin adin?).
Am locuit la spitalul din sat. Acolo ne și hrănea, cu ce se întâmpla. Au
rămas unele amintiri interesante despre tradițiile, comportamentul și porturile
originale ale găgăuzilor, despre acest sat mare, frumos, cu oameni interesanți.
În toamna anului 1963, când eram la anul trei de studii, am avut un
eveniment foarte important al grupei noastre. S-a căsătorit Nina Pompareu.
Eram foarte curioși și doritori de a participa la așa eveniment. Nunta a avut loc
într-o duminică în satul Bălțata situat la distanța de 14 km de la or. Chișinău.
Noi eram foarte bucuroși că am fost invitați și că aveam o ocazie bună de a ne
petrece la nuntă. Nu țin minte câți dintre noi am participat la nuntă, dar eram
probabil vre-o zece colegi. A fost interesant, vesel și plăcut. Ne-am petrecut de
minune. Însă nu puteam uita că a doua zi, luni, trebuia să fim la lecții. Fiind
grijulii în acest sens, ne-am pornit pe la orele 2400 pe jos spre Chișinău. Nu
la toți le-a plăcut ideea, dar nu era de ales. Desigur, eram obosiți după atâtea
dansuri, dar uniți, hotărâți. Ne dureau picioarele de oboseală și de mersul greu,
pe întunericul. La o bucată de drum am hotărât să mergem desculț. La început
18
parcă era mai ușor, dar cu timpul bulgării de pe drum deranjau tălpile. Aici mi-
am amintit de citatul clasic al lui Ion Luca Caragiale despre plăcerea de a umbla
cu picioarele goale pe coji de nuci. Evident, am ajuns acasă târziu. Însă fiind
disciplinați, îndeosebi eu – șeful grupei, la ora 800 dimineața eram deja la lecția
de microbiologie, profesor era Evghenii Vainberg.
Despre bunătatea administrației Școlii și profesorilor mărturisește și
faptul că, fără să-mi dau eu seama, m-au invitat și mi-au pus o sarcină foarte
folositoare pentru mine. Da! Nu mi-am dat seama că am o notă de trei la un
examen și de aceea na-ș fi putut să am după absolvire îndreptare la institut.
Vă dați seama. Fără nici un interes personal ei mi-au zis că eu trebuie să mă
pregătesc și să susțin a doua oară acest examen. Și astăzi mă miră faptul. Ce
oameni erau. Cât suflet aveau. Că nu eu mi-am dat seama de această situație,
dar ei, profesorii mei. Să fie Domnul cu ei acolo unde sunt. Eu desigur am
susținut examenul cu notă bună și am avut succesul necesar. Mulțumesc lor
pentru bunăvoința manifestată față de mine.
Au rămas impresii frumoase de la practica realizată în stațiile
sanitaro-epidemiologice. Primele practici le-am petrecut la stația sanitaro-
epidemiologică din Chișinău. Am aflat și am învățat multe din specificul
activității practice. Dar cel mai mult am însușit la practica din toamna anului
1963 și începutul iernii 1964, din raionul Ungheni. Aici am sosit 4 elevi: eu,
Maricica, Dorina Moldovanu și Mircea Mîrzac. Ne-au cazat la gazdă, stăpânii
cărora ne-au oferit 2 camere – una pentru fete și alta pentru noi 2 băieți. Eram
mulțumiți, optimiști, plini de curaj.
Am ticluit și o poezie dedicată acestei perioade.

La Ungheni

Am venit noi la Ungheni

Patru practicanți-studenți
Mircea, Grișa și Maria
Iar al patrulea Dorina.
Ne-au primit aici nu rău
Medicii din SSE Ungheni
O chirie ne-au găsit
Gospodina ne-a primit

19
 Ne-a văzut că suntem patru
Și deodată biata babă
Cameră ne-a slobozit
Hm..Numai bine de trăit.
Ne-a dat baba și-o castrule
Pentru a găti fasule
Farfurii și lingurele
Pentru a mânca din ele.
Și s-a lăudat băbuța
Că cărbuni eu am drăguță
Faceți cald și nu jăliți
Baba lemne-a găsi
Ne păruse baba bună
Ba mai bună decât luna
Dar pe urmă am privit
Ce băbuță am găsit.

Era o perioadă economică grea, se vindea în magazine pâine de grâu

amestecată cu făină de porumb, nu era calitativă. În magazine era sărăcie.
De exemplu, în una din zile s-au vândut ciorapi bărbătești elastici. S-a făcut
o coadă de cumpărători de vre-o 3 ore și se dădeau doar câte 2-3 perechi de
ciorapi. Însă noi oricum eram optimiști și nu observam greutățile. Pentru că
eram tineri.
La Stația Sanitaro-Epidemiologică se atârnau față de noi foarte amabil,
chiar ne-au angajat la lucru și primeam un mic salariu. Ne-am cunoscut cu
colaboratorii stației, participam activ la controalele sanitare a obiectivelor, la
examinarea focarelor de boli infecțioase etc. În cazul depistării familiilor cu
pediculoză participam la dezinsecția hainelor, albiturilor, în ituba mobilă
(mijloace auto speciale). Am cunoscut mai multe sate ale raionului, oameni,
tradiții etc.
Plecam de la Ungheni deseori acasă la părinți. Satul meu natal, Scumpia,
se află la distanța de 33 km de la or. Ungheni și trenul mergea regulat. Dacă
aveam un mic salariu și bursă, evident, nu mai ceream de la părinți susținere
financiară. Ei au simțit această situație și s-au bucurat nespus. Chiar au avut și
unele cuvinte susținătoare și încurajatoare în adresa mea.
20
 Ne-am întors la examenele de stat pe care le-am susținut cu succes, în
funcție fiind directorul școlii Lev Rozneriță. Nu știu cum s-a întâmplat, dar
aveam o comunicare destul de reușită cu el. Peste mai mulți ani parcă ne și
împrietenisem. Această personalitate a activat mult ca medic-șef adjunct la
Spitalul Clinic Republican, apoi ca medic-șef al spitalului orășenesc nr. 4. El
ne-a înmânat diplomele în sala de ședințe a Spitalului Clinic Republican care
se afla pe str. Toma Ciorbă (actualul bloc de studii a facultății de stomatologie a
Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”).
Concomitent, pe parcursul anilor 1963 – 64,, eram ghidați și de directorul
interimar (așa se semna ea deseori) Raisa Pacalo, care ulterior a și fost numită
director.
Cât eram noi de simpli și săraci, dar totuși am hotărât să facem o mică
petrecare cu ocazia absolvirii Școlii de Medicină. S-a găsit printre noi un
inițiator, care se înțelese să facem această petrecere la Colegiul de Educație fizică.
Sigur eram veseli, glumeam, ne aminteam unele pățanii din timpul studiilor, ne
imaginam ceva din viitor deși habar nu aveam ce va fi cu noi. Ne-am petrecut
frumos. Dar, oricum a venit seara târzie. Eu am petrecut-o pe Maricica acasă și
așa în noapte târzie, prin parcul din Valea Trandafirilor (întuneric beznă și cu
frică), m-am întors la colegii mei la Colegiul de Educație fizică. Ne-am culcat în
niște camere din căminul Colegiului. Vai ce pocnituri se auzeau. Cădeau de pe
pod și de pe pereți ploșnițele și ne păpau cu gust, iar noi ne scărpinam supărați,
având o noapte de coșmar. Ne-am trezit devreme din cauza acestor insecte și
am fugit care și încotro.
Nu știu cum au demarat lucrurile, dar pe parcursul anului 1964 a întrat în
funcție de director al Școlii marele profesionist, manager iscusit, stimata Raisa
Pacalo, cu care am avut fericirea să mă cunosc din primele zile a activității ei.
Am conlucrat cu Domnia sa și ulterior în problema pregătirii cadrelor medicale,
veneam la sfaturi. Mi-a fost și de ajutor. Înainte de a pleca la Chiev pentru a
susține teza de doctor în științe medicale aveam nevoie de bani. De aceea am
apelat la Doamna Director și grație susținerii ei în anii 1977-78 am activat prin
cumul la Colegiul de Medicină condus de Domnia ei, am citit microbiologia.
Deși eu fiind igienist am fost nevoit să muncesc mult pentru a mă pregăti de
lecții. Îndeosebi î-mi venea greu pentru că citeam și la grupele cu studii în
limba română, și la cele cu studii în limba rusă.
Doamna Raisa Pacalo a condus Școala – bază de Medicină din or. Chișinău
21
24 de ani, din 1964 până în 1987. Era o fire accesibilă, blândă, zâmbitoare, dar
cu cerințe respective. Grație acestor caracteristici a avut succese remarcabile și
toți colaboratorii, elevii, cei din ministerele respective, aveau o deosebită stimă
de ea.
După Școala - Bază de Medicină din Chișinău

Astfel, în anul 1964 am absolvit Școala – bază de Medicină și împreună

cu toți colegii mei am obținut calificativul de felcer sanitar. Am fost repartizați
la lucru în toate raioanele republicii. Unii au nimerit în stațiile sanitaro-
epidemiologice, alții în comunele care dispuneau de spitale de circumscripție.
De exemplu, Mihai Urecheanu a fost îndreptat în raionul Ungheni și a activat
în stația sanitaro-epidemiologică de acolo. Tudor Buga a activat în stația
sanitaro-epidemiologică din Fălești. Grigore Cebaniuc a fost îndreptat în
raionul Glodeni și a activat în satul Cubani. Alexandra Vomișescu a activat
în satul Trifești raionul Rezina etc. Eu am absolvit studiile cu diplomă de
excelență și cu îndreptare la studii în Institutul de Medicină fără a fi obligat
să lucrez timp de trei ani în sistemul practic al sănătății. Liza Tricico, elevă
care avea frumoase succese la învățătură, nu era satisfăcută cu absolvirea
doar a Școliii de Medicină. Vroia să-și continuie studiile. Și a izbutit să-și
facă studiile la facultatea de biologie și să activeze apoi în funcție de medic-
laborant în laboratorul de microbiologie a Stației sanitaro- epidemiologice
(azi Centrul de Sănătate Publică) Chișinău.
Dar, până la examenele de admitere în universitate mai erau câteva luni și
trebuia undeva de angajat., de lucrat. Propunerea adresată mie de a fi angajat a
venit de la savantul Iurii Viscovatov, care ne-a citit Igiena comunală și activa în
funcție de cercetător științific la Institutul Moldovenesc de Cercetări Științifice
în Igienă și Epidemiologie. Mi-a propus să mă angajez în acest institut.
Evident, eu m-am bucurat și, fără să zăbovesc mult, am acceptat propunerea
și m-am angajat. Prietena mea Maricica Ignatenco a activat în Stația Sanitaro-
Epidemiologică Republicană la început în secția de statistică, apoi în laboratorul
de igiena muncii.
Eu am lucrat în laboratorul științific de Igienă Comunală condus de
Directorul Institutului, ex-ministru al Sănătății Andrei Procopovici Discalenco.
Dar în activitatea cotidiană tot lucrul în laborator era dirijat de Moisei Lazarovici
Șprițman. Era un evreu în vârstă, foarte experimentat în chimie. Am învățat
22
multe de la el și în general de la lucrul în laborator. Ne ocupam preponderent cu
chimia apei. Am fost în zeci de deplasări pentru prelevarea probelor de apă din
fântâni. Am colindat aproape toată Moldova, circa 50% din sate. Am savurat
frumusețea țării noastre și bunătatea poporului nostru.
Aici lucra și Tatiana Valeaeva, evreică și ea, extrem de străduitoare. Se
pregătea intensiv de examene de admitere la Institutul de Medicină. Mereu
glumea pe seama mea: tu o să fii aici șef de laborator. Să fi fost ea o năzdrăvană
sau ce, că cu timpul așa și s-a întâmplat. Din anul 1993 până în anul 2016 eu am
activat prin cumul în calitate de șef al acestui laborator. Activez și azi în el prin
cumul ca Director de proiect științific și ca cercetător științific principal.
Concomitent mă pregăteam foarte serios de examenele de admitere la
Institut. Trebuia să susțin 4 examene: chimia, fizica, limba moldovenească și
limba străină. Învățam seara după lucru, sâmbetele, duminicile, în zilele de
sărbători și reușeam multe. În special, chimia (teorie și practică) o cunoșteam
la perfecție. Nu era nici o problemă în chimie care nu puteam s-o rezolv.
Cu Maricica prelungeam prietenia, dansurile, vizionarea spectacolelor,
filmelor, plimbările etc. Tot mai des vorbeam de căsătorie, speram spre ceva
neobișnuit. Am vorbit cu părinții, prin luna aprilie am făcut logodna și la 15
mai 1964 ne-am înscris la biroul de înregistrare civilă, iar a doua zi (16 mai) am
făcut o serată în curtea casei părintești a Maricicăi.
Am trecut cu traiul la Maricica, am format o familie sănătoasă pe care o
avem și azi timp de peste 54 de ani. Ne-au construit părinții ei o căsoică mică
în care am locuit 3 ani. Astăzi, acea curte a părinților Maricicăi parcă nici n-a
fost. Casele au fost demolate, iar pe teritoriul lor a fost construită școala medie
nr. 29 (azi liceul Liviu Rebreanu), în care au învățat și copiii mei.
Au trecut ani de atunci, dar legătura cu colaboratorii Colegiului de
Medicină n-am pierdut-o. Am urmărit cum s-au schimbat lucrurile, cum au
evoluat performanțele. În filele istorice ale Centrului de excelență în medicină
și farmacie „Raisa Pacalo” se menționează că instituția si-a inceput activitatea
in anul 1944, conform Hotărîrii Sovietului Comisarilor Norodnici din 18
octombrie, ca prima școală de felceri si moașe.
În anul 1954 prin Hotărîrea Consiliului de Miniștri al R.S.S.M. instituția
este reorganizată în Școala de Medicină a Ministerului Sănătății.
Prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 375 din 26 decembrie 1957
Școala de Medicină a Ministerului Sănătății este reorganizată în Școala-bază
23
de Medicină, care devine un centru metodic pentru toate școlile de profil din
republică.
Prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 440 din 25 iunie 1992 și
Ordinul Ministerului Sănătății nr. 111 din 01.09.1992, Școala-bază de Medicină
a fost reorganizată în Colegiul Republican de Medicină din Chisinau.
Conform Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 1782 din
23.XII.2003, instituția a fost numită în  Colegiul Național de Medicină si
Farmacie din Chisinau, iar în 2012 colegiului I s-a conferit numele “Raisa
Pacalo”.
Prin Hotărîrea Guvernului nr.744 din 10 iulie 2016,  Colegiul Naţional
de Medicină şi Farmacie ,,Raisa Pacalo”  se reorganizează prin transformare
în  Centrul de Excelenţă în Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo”, cu oferirea
programelor educaţionale de formare iniţială la nivelurile IV (învăţământ
profesional postsecundar) şi V (învăţământ profesional postsecundar
nonterţiar), şi atribuirea funcţiilor de asigurare didactică, curriculară şi
metodologică a sistemului învățământului profesional medical, de coordonare
şi ghidare metodologică a instituţiilor arondate, de formare continuă a cadrelor
didactice din sistem. Altfel spus,  Colegiul a devenit centru metodic pentru
toate colegiile medicale din republică. 
De la fondare si până în prezent, Colegiul a pregatit circa 30 de mii de
specialiști pentru veriga medie a medicinii din Republica Moldova: felceri,
asistenți medicali, moașe, laboranți-farmacisti, asistenți igieniști-epidemiologi,
felceri-laboranți, tehnicieni dentari, care activează atât in institutiile medicale
din republică, cât și în cele din străinatate.
La 26 iunie 2014 Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie „Raisa
Pacalo” și-a sărbătorit aniversarea de 70 de ani de la fondare.
În anii 1987 - 1990 fiica mea Viorica și-a făcut studiile în cadrul Colegiului
obținând calificarea de asistent medical. Astfel, Colegiul este Alma-Mater
pentru familia mea deoarece am absolvit Colegiul eu, soția și fiica. Evident, în
această perioadă eram îngrijorat de succesele fiicei și datorită ei am cunoscut
mai mulți profesori.
În anul 2000 în cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie
“Nicolae Testemițanu” s-a pus problema să pregătim setul de documente
necesar pentru a fonda un department de pregătire a specialiștilor cu studii
medii de specialitate: asistenți igieniști-epidemiologi, tehnicieni dentari și
24
asistenți farmaciști.
Pentru pregătirea și argumentarea necesității și setului de documente în
privința asistenților igieniști-epidemiologi a fost desemnată responsabilă catedra
de igienă, șef al cărei atuncea eram eu. Am muncit în doi – eu și conferențiarul
Victor Băbălău, absolvent fiind și el al Colegiului de Medicină în anul 1963. Am
elaborat conceptual specialității, planurile de studii, programele, demersurile
respective, bugetul. Documentele, cu semnăturile necesare au fost prezentate la
Ministerul Educației și Ministerul Sănătății. Prin ordinul ministrului Sănătății
Domnului Vasile Parasca din aprilie 2001 înmatricularea trebuia să fie la
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”. Pentru
aceasta Ministerul Finanțelor a alocat universității și o sumă de bani din buget.
Însă tot atunci a avut loc schimbarea Guvernului RM, ministru a devenit
Andrei Gherman, care a emis alt ordin prin care implementarea programelor
și pregătirea acestor specialiști să se facă la Colegiul Național de Medicină și
Farmacie.
În așa mod din septembrie 2001 s-a început pregătirea asistenților
igieniști-epidemiologi, tehnicienilor dentari și laboranților farmaciști. Deoarece
Colegiul nu avea bază tehnică necesară și cadrele pregătite pentru a organiza
procesul didactic, administrația (director doctor în medicină, conferențiar
universitar Ștefan Plugaru) s-a adresat la Universitatea de Stat de Medicină
și Farmacie “Nicolae Testemițanu” cu rugămintea de a permite temporar a
realiza pregătirea acestor cadre în incinta catedrelor universității cu implicarea
cadrelor de la aceste catedre. Deci, timp de 3 ani pregătirea cadrelor respective
a fost realizată de noi, conlucrând în acest scop cu administrația Colegiului, în
special cu directorii Ștefan Plugaru și Boris Golovin. Concomitent, în funcție de
profesori administrația Colegiului a angajat rezidenți, a pregătit baza tehnică,
cadre didactice și a preluat procesul didactic comlet.
După absolvirea Școlii – bază de Medicină au urmat studiile mele în
cadrul Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (actuala Universitate de
Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”). Studiile și practica din
această instituție mi-a dat mult. Am învățat să comunic cu oamenii, să lucrez
nu doar ca felcer sanitar (asistent igienist-epidemiolog), dar și în calitate de
asistent medical în spital. De aceea în perioada studiilor universitare am activat
concomitent timp de 4 ani ca asistent medical în spitalul republican de copii
„Emilian Coțaga”, atunci când medic-șef a acestui spital era chiar Emilian
25
Coțaga. Am lucrat în secția de chirurgie urgentă. Aici am activat cot la cot
cu personalități marcante: doamna profesor, academician Natalia Gheorghiu,
domnul profesor Victor Belousov, actuala academician doamna Eva Gudumac,
actualii profesori universitari Nicolae Șavga, Boris Curajos, Petru Moroz și alți
medici iluștri.
În Universitate îmi era mult mai ușor a învăța deoarece deja aveam o bază
bună de cunoștințe medicale. De aceea am și reușit să fiu eminent pe parcursul
studiilor.
La absolvire mi s-a propus să accept încadrarea la muncă în calitate de
asistent universar la catedra de igienă generală a ISMC.
La catedră, sub conducerea șefului de catedră, doctor habilitat, profesor
universitar, Om Emerit Iacov Reznic, am însușit măiestria și metodologia
activităților didactice teoretice și practice. Aici am început cariera mea
științifică, am avut primele sentimente plăcute, dar și încordate, în privința
primelor publicații științifice.
În rezultatul muncii intensive în anul 1979 am susținut la Kiev, în
cadrul Consiliului Științific Specializat al Institutului de Igiena Muncii și
Boli Profesionale, teza de doctor în științe medicale “Caracteristica fiziologo-
igienică a lucrărilor din legumicultura câmpului deschis”. Emoțiile au fost mari
dar pozitive, soldate cu succes.
Paralel, pe parcursul anilor 1973-1977 am activat în funcție de medic-
șef sanitar al Detașamentului studențesc din Moldova, iar în anii 1977-1981
– redactor științific al redacției “Cartea Moldovenească”.
O bună practică redacțională am căpătat activând concomitent prin
cumul în funcție de redactor științific la redacția “Enciclopedia Moldovei”,
unde am participat la pregătirea spre editare a Enciclopediei Medicale Populare,
redactând un număr foarte mare de articole.
În anul 1988 am fost transferat la catedra de Igienă (de profil). S-a motivat
această transferare prin necesitatea de a întări catedra cu cadre care au absolvit
facultatea respectivă și au o anumită experiență în pregătirea cadrelor pentru
serviciul sanitaro-epidemiologic.
M-am apucat sârguincios de lucrul didactic și metodic. Lucram sub
conducerea șefului de catedră, doctor habilitat, profesor universitar Victor
Vangheli. Era o personalitate deschisă, activă, entuziasmată, profesionistă.
Concomitent el a fost și Viceministru a Sănătății. După propunerea Domniei
26
sale în 1993 am acceptat prin cumul funcția de șef al Laboratorului Științific
Igiena Mediului din cadrul Institutului Științific în domeniul Igienei și
Epidemiologiei (din 1995 în cadrul Centrului Național de Sănătate Publică -
CNSP), în care activez și acuma.
În anii 1995-1999 am activat în funcție de decan al facultății de Medicină
Preventivă. A fost o experiență managerială și de conlucrare cu administrația
universității, cu corpul profesoral-didactic al catedrelor, cu studenții, frumoasă,
plină de emoții, evenimente, cu realizări importante.
Fiind eliberat din funcția de decan, în 1999, am fost numit, apoi trecut
prin concurs, în funcție de șef al catedrei de igienă, pe care am condus-o timp
de 17 ani. Am format un colectiv sănătos, profesionist.
Prin munca asiduă cu ajutorul colaboratorilor de la laborator și de la
catedră, cât și cu susținerea rectoratului, în anul 2001 am susținut cu succes teza
de doctor habilitat în științe medicale cu tema „Evaluarea igienică a factorilor
exogeni determinanți în geneza litiazei urinare și elaborarea măsurilor de
prevenție a ei” (consultant științific Domnul profesor universitar, doctor
habilitat în științe medicale, membru-corespondent al Academiei de Științe a
Moldovei Nicolae Opopol, căruia îi mulțumesc din suflet). În anul 2004 am
primit diploma de profesor universitar.
S-a conlucrat eficient cu Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății
Publice. De circa 20 de ani fiind membru al Consiliului Științific al CNSP,
personal am fost conducător a mai multor proiecte de cercetare. Am organizat
studiul referitor la monitoringul socio-igienic, am elaborat și implementat
Programul Național de Acțiuni „Sănătatea în relație cu Mediul”. Am participat
la lichidarea consecințelor pe sănătate provocate de calamitățile naturale. O
conlucrare importantă cu specialiștii din sănătatea publică și cu Ministerul
Sănătății a constat în elaborarea și implementarea Legii privind supravegherea
de stat a sănătății publice nr. 10-XVI din 03.02.2009; Strategiei Naționale
pentru prevenirea și controlul bolilor netransmisibile pe anii 2012 – 2020;
Hotărârii Guvernului RM nr. 539 din 17.05.2007 cu privire la aprobarea
Programului National de eradicare a tulburărilor prin deficit de iod până în
anul 2010; Hotărârii Guvernului RM nr. 1000 din 23.08.2016 cu privire la
aprobarea Programului Naţional de promovare a sănătăţii pentru anii 2016-
2020, multiplelor regulamente, norme, ghiduri etc.
Mult mi-a ajutat în activitatea mea conlucrarea cu savanții din alte țări:
27
Rusia (Moscova, Sankt-Petersburg Krasnodar, mai târziu Permi), Ukraina
(Kiev, Lvov, Donețk, Odessa), România (București, Iași, Timișoara, Cluj-
Napoca, Craiova, Sibiu, Arad) etc. Au fost stabilite colaborări cu specialiștii din
SUA, Ungaria, Lituania, Estonia, Italia, Armenia, Georgia și alte țări.
Totodată conlucrarea mea cu administrația și cu o parte din profesori ai
Colegiului (ulterior al Centrului de Excelență) s-a prelungit și continuă. Am fost
implicat în coordonarea modificărilor în programele de studii, la recenzarea mai
multor materiale, participarea în comisia de evaluare și acreditare a Colegiului
etc. Mă bucur că în procesul didactic sunt folosite manualele editate de mine:
Igiena muncii, Igiena mediului și a. Mai mulți ani am fost președinte a comisiei
examenelor de stat. Am făcut cunoștință cu absolvenții, cu succesele lor.
Actualmente conlucrez foarte efectiv cu directoarea Centrului, doamna
Ala Manolache, cu doamna vicedirector Svetlana Cobîleanschi, cu profesoarele
Tatiana Crițcaia, Svetlana Bodiul, Iulia Eftodi și alții.
Cu deosebite amintiri și cu mândrie am participat la aniversările
Colegiului de 65 și de 70 de ani de la fondare. Aici cu multă plăcere dar și cu
amintiri interesante, am întâlnit-o pe prima directoare a mea, când eram elev
la Școala-bază de Medicină Zinaida Molcianova, bătrânică deja. De asemenea,
am luat parte la festivitățile dedicate înmânării diplomelor absolvenților mai
multor promoții. Mi-au rămas impresii foarte frumoase.
Este cazul să spun ceva și despre unele valori prețuite de mine.
În primul rând este munca. Sunt convins că munca trebuie săi aducă
omului nu doar satisfacție economică, dar și morală, plăcere din ceea ce
realizează. Acesta e și un principiu al fortificării sănătății. Aici este binevenită
fraza medicului german Cristoph Hufeland “Nici-un trântor n-a trăit până la
adânci bătrânețe”. Hipodinamia, activitatea fizică redusă, este marele dușman al
sănătății. Omul trebuie să primească satisfacție atât de la activitatea intelectuală,
cât și de la cea fizică. Pe ambele trebuie să le facă cu pricepere și plăcere. Poziția
mea față de hărnicia în muncă coincide întocmai cu cele scrise de scriitorul
Aurelian Selevestru “Talentul nu are zile de odihnă”.
Credința prezintă faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere,
siguranță, certitudine. Cea mai cuprinzătoare definiţie a credinţei a lăsat-o,
peste veacuri, Sfântul Apostol Pavel: „Credinţa este adeverirea celor nădăjduite
şi dovedirea lucrurilor celor nevăzute”. Întâi de toate, credinţa produce o viață
nouă, care se manifestă prin lucruri măsurabile, zi de zi. Prima dovadă a
28
credinței este dragostea pentru Dumnezeu. O dragoste dezinteresată pentru
natura Lui, pentru slava Lui, un sentiment care te face să fii ca un îndrăgostit.
Credinţa se manifestă  în dorul de Dumnezeu, aşa cum poetic cântă imnografia
Bisericii: „îndulcitu-m-ai cu Dorul Tău Hristoase şi m-ai preschimbat cu
Dumnezeiasca Ta dragoste”. Totodată credința este o convingere în cele ce face
cineva sau însăși individul (în sine). Credința îți dă și o satisfacție, un bine
pentru sănătate. Este minunat să crezi în multe lucruri din trecut, în faptele
zilei de azi, în viitor.
Altă valoare a vieții este optimismul. Atitudinea optimistă diminuează
predispoziția la anxietate si depresie, aceștia fiind doi factori de risc importanți
in declanșarea unor tulburări neurologice, precum sindromul Alzheimer.
Optimistul vede partea frumoasă a unui om, a unui copac a pământului în
genere, a unor fapte etc. Atunci când te afli în preajma unui pesimist, simți o
greutate, o presiune de la părerile lui negative. Optimismul este un fel de reacție
față de problemele existente care se manifestă printr-o încredere crescută
în forțele proprii. Studiul realizat în Clinica Maya din Minnesota, SUA, a
demonstrat că persoanele optimiste sunt cu 20% mai puțin predispuse decesului
prematur, comparativ cu cele pesimiste. Principalele efecte evidențiate sunt
creșterea speranței de viață, scăderea riscului de depresie, diminuarea nivelului
de stres, creșterea rezistenței organismului la factorii de risc, îmbunătățirea
stării psihologice si fiziologice etc.
Profesionismul este o valoare extrem de importantă a vieții și chiar a
sănătății. Competența și experiența sunt caracteristicile cele mai generoase și
utile pentru funcția exercitată. Profesionalismul este considerat o particularitate
relevantă pentru cei care lucrează în același domeniu. Profesioniștii unui
domeniu care își manifestă înalta responsabilitate, dobândesc susținere și
recunoștință, stima subalternilor. Altfel spus, nu începe a activa în domeniul pe
care nu-l cunoști. Nu vor fi succese și stabilitate, iar nesatisfacția profesională
este un factor nefavorabil pentru sănătate.
Omenia - calitatea de a fi om pur și simplu, înseamnă a fi ospitalier, dar și
onest, înseamnă a fi o persoană onorabilă, dar și cuviincioasă. După teologul și
apologetul Omeniei Gheorghe Racoveanu omenia înseamnă să fii un om bun,
dar și a fi om, pur și simplu, adică ați manifesta firea, natura ta, așa cum a fost
creată de Dumnezeu. Este bine ca omul să aibă inima deschisă și să se atârne
cu cinste și stimă față de alte persoane pentru simplul fapt că acesta este om ca
29
și el. Omenia nu se împacă cu egoismul și individualismul. Ea este o avuție ce
trebuie prețuită de toți.
A ști să dai Bună ziua – element al omeniei, care constă în a avea atitudine
simplă pentru o salutare frumoasă adresată persoanelor întâlnite, indiferent
dacă este superiorul tău sau că ocupă o treaptă mai joasă în societate, șeful sau
subalternul. Atunci când mândria este prea mare și manifești o neglijență față
de persoanele din preajmă, o indiferență, o clară caracteristică primești, nu poți
fi stimat, respectat.
Dragostea – este un sentiment plin de bunătate, lipsit de invidie, fără
laudă, fără mândrie, fără purtare necuviincioasă, fără a căută folosul său, lipsit
de mânie și fără gândire la rău, fără bucurie de nelegiuire, dar cu bucurie de
adevăr, de încredere de speranță etc. Ea se manifestă prin iubirea între soț și
soție, familială (ce include copii, rude, iubirea între părinți și copii), dragostea
pentru lucruri (cum ar fi alimente, băuturi, de somn, înțelepciune, natura),
iubirea între prieteni, Credința cu dragoste în oameni, rude, prieteni aduce
satisfacție, înțelegere, sănătate.
Respectul față de sine și față de alții, joacă un rol important în viața de zi
cu zi și ne ajută să stabilim relații interumane favorabile. Luând în considerație
faptul că, fiecărei persoane îi place să fie respectată noi trebuie să oferim
respect, pentru a primi înapoi același lucru din partea altora. Lipsa de respect,
invidia, judecata răutăcioasă față de colegi, vecini etc. este o particularitate
nefavorabilă pentru sănătate. În acest sens este interesantă citata filosofului
persan, matematician, poet Omar Khayyam (anii de viață 1048 - 1131) “О нас
думают плохо лишь те, кто хуже нас, а те кто лучше нас… Им просто не
до нас” (Despre noi au impresii rele doar acei ce sunt mai proști decât noi, iar
acei ce au o situație mai bună decât noi ... Lor pur și simplu nu le pasă de noi).
Răbdarea este o calitate care ne permite să depăşim obstacolele cu care
ne confruntăm pe calea spirituală. În acest sens, răbdarea este strâns legată de
speranţă, de credinţa că vom fi capabili să trecem peste problemele de azi şi că
viitorul ne va aduce rezolvarea lor. Noi suntem deseori nerăbdători și procedăm
uneori fără chibzuință, ca apoi să ne dăm seama că am greșit. Am câștiga mult
astăzi, dacă am fi dispuşi să învăţăm, din lecţiile trecutului nostru - valoarea
răbdării. Fiecare dintre noi, cei care trăim azi, avem mare nevoie de această
calitate.
Înțelepciunea - vine o dată cu experiența și înaintarea în vârsta, dar care
30
trebuie cultivată încă de la vârste mai fragede. La sigur fiecare dintre noi trebuie
să înțelegem necesitatea de a deveni mai înțelept, chiar dacă va trebui să facem
niște sacrificii în acest sens. Acest scop cere timp pentru a studia diferite fapte,
modele de gândire, experiențele altora și a judeca la rece ceea ce trebuie de
făcut în funcție de situație. Rezultatele totdeauna sunt apreciate pozitiv. Luând
în considerație faptul că omul are 2 urechi și numai o gură, înțeleptul zice:
vorbește puțin, dar mai mult ascultă.
Cinstea, onoarea și corectitudinea sunt calități morale care caracterizează
oamenii prin îndeplinirea datoriilor sale profesionale, familiare și sociale,
prin respectul adevărului și dreptății, prin comportament sincer și corect în
societate. Întotdeauna cinstea a fost apreciată și pusă mai presus decât celelalte
virtuții ale omului. Cu regret unele persoane tind a obţine un câştig necinstit. La
ei banii şi lucrurile materiale ajung mai mult decât un mijloc de a ne întreţine
viaţa, devenind însuşi scopul existenţei lor. Cei, al căror unic ţel în viaţă este
îmbogăţirea pot cădea cu uşurinţă în capcana necinstei şi şi-ar putea da seama
mult prea târziu că necinstea nu le asigură succes autentic. În plus, aşa cum
spune Biblia, iubirea de bani cauzează multe dureri. Visul meu este de a lichida
corupția, banditismul, tâlhăria și mita în țară. Aceste valori trebuie de început
în primul rând de la cei care ne guvernează. Vreau să avem guvernanți absolut
onești care să excludă totalmente aceste vicii. Un proverb popular spune că, un
nume bun este mai de dorit decât cele mai mari bogăţii, iar bunăvoinţa este mai
bună decât argintul şi aurul”.
Sunt încă multe valori importante, necesare în conduita omului care aduc
mari beneficii spirituale și în sănătate.

X X

Am prezentat aici o mică și modestă istorie a vieții mele în perioada

studiilor la Școala-Bază de Medicină din Chișinău, dar și mici crâmpeie
ulterioare, care au avut trepte grele, complicate, dar și mai puțin complicate,
evident și plăcute. Însă prin muncă și perseverență, prin credință și fapte, prin
susținerile profesorilor mei și celor apropiați de mine pare-mi-se că s-au obținut
31
și unele rezultate bune. Am întâlnit oameni, colegi, rude, cu maniere frumoase
de comportament, cu deosebită sinceritate, zâmbetul blajin, atitudinea
binevoitoare față de cei din jur, blândețea intonațiilor. Am întâlnit și oameni de
altă natură, însă am avut curajul să rabd, să-i las în judecata Domnului. Viața pe
toate le aranjează la locul lor. E de prisos să explic ce au însemnat aceste
particularități pentru mine. Sentimentul stimei profunde față de oamenii
muncitori, sinceri, binevoitori, ca de altfel și al recunoștinței sincere pentru
toate câte s-au făcut pentru mine, îl port cu mine în permanență. De aceea cu
deosebit respect mulțumesc din suflet celora care au fost alături de mine, m-au
ajutat, m-au susținut, m-au încurajat, ceea ce a sporit activitățile și rezultatele
mele, dar și starea de sănătate. Tuturor le doresc din suflet sănătate, succese,
realizări, bucurii de la viață.

Venieta grupei (anul 1964)

32
Cu colegii lângă blocul Școlii-bază de Medicină (de la stânga la dreapta – Leonid
Zaborot, Tudor Buga, Elena Catană, Grigore Friptuleac, Antemeniuc Gheorghe)

Cu profesoara Tatiana Sibirscaia și colegii la spitalul de boli infecțioase

33
 Cu profesorul de pediatrie și colegii în fați spitalului de copii

Eram lângă blocul Școlii-bază de Medicină

34
 Cu colegii lângă blocul Școlii-bază de Medicină (de la stânga la dreapta –
Elena Catană, Tudor Buga, Sofia Cârlan, Grigore Friptuleac, Maria Ignatenco)

Cu colegii lângă blocul Școlii-bază de Medicină

35
 Cu Maria Ignatenco în parcul central din Chișinău

Mireasa Maria și mirele Grigore

36
La 70 de ani ai Colegiului Național de Medicină și Farmacie “Raisa Pacalo”

Cu Zinaida Molceanova Ex-Directoarea Școlii – bază de Medicină

și colegul Nicolae Guțu (anul 2014)
37
 Centrul de Excelență în Medicina si Farmacie „Rasia Pacalo”
(blocul central)

Înainte de a începe examenele de stat la Centrul de Excelență în Medicina si

Farmacie „Rasia Pacalo” (subsemnatul – președinte al comisiei)
38
 Examenele de stat la Centrul de Excelență în Medicina si Farmacie
„Rasia Pacalo” (subsemnatul – președinte al comisiei)

La o discuție de lucru cu derectorul Ala Manolache și vicedirectorul Svetlana

Cobîleanschi al Centrului de Excelență în Medicina si Farmacie„Rasia Pacalo”

39
 Astfel, filele istorice depănate în această modestă lucrare se referă doar la o
mică perioadă trăită de noi în vremurile nu chiar cele mai bune, dar mai optimiste
și destul de fericite conform conștientului nostru de atunci. Eu personal și familia
mea, cu mare dragoste și devotament, cu deosebită mândrie, vorbim adesea cu
colegii, prietenii și între noi despre Alma Mater - Colegiul Național de Medicină
și Farmacie “Raisa Pacalo”, astăzi Centrul de Excelență în Medicină si Farmacie
„Rasia Pacalo”, care în acest an, 2019, își marchează a 75-a aniversare cu succese
remarcabile în pregătirea cadrelor medicale și cu un aport extrem de valoros în
sănătatea populației. Un colectiv demn de admirat, cu excelenți dascăli, care cu
marea noblețe, atâta sârguință, abnegație și suflet își face datoria managerială,
pedagogică, editorială, profesionistă, consacrându-se cu adevărat procesului de
instruire a viitorilor specialiști.
Bucuria mea și a familiei mele, absolvenți ai Școlii-bază de Medicină
din anul 1964, constă de asemenea într-o aniversare - 55 ani de la a noastră
căsătorie.
Noi, absolvenții Colegiului, Vă aducem închinăciunea și mulțumirile
noastre pentru munca asiduă depusă pentru a ne face specialiști, pentru a
implementa în noi cunoștințele și abilitățile practice medicale foarte prețioase
în activitatea profesională.
Urăm colectivului Centrului de Excelență în Medicina si Farmacie
„Rasia Pacalo” Mulți Ani, sănătate, prosperitate, activitate creativă și realăzări
remarcabile în munca generoasă dedicată tineretului studios și ocrotirii
sănătății populației.

40