Etapele de realizare a unei punți dentare total metalice

Puntea dentară reprezintă o proteză fixă care stabilește integritatea morfologică și

funcțională a arcadelor dentare în edentații intercalate, redus, întinse și multiple.
Părțile component ale punții dentar sunt:
-corpul de punte sau dinții intermediari care înlocuiesc dinții pierduți de pe arcadă;
-elemetele de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremități și realizează fixarea
prin cimentare pe dinții stâlpi a întregii proteze. Elemetele de agregare sunt în număr de cel puțin
două, așezate, în general, pe cei doi dinți limitanți ai breșei edenate. Elementele de agregare si
corpul de punte sunt de obicei turnate dintr-o singura bucată, în acest fel se asigură rezistența
structurii protetice.
Caracteristicile punților dentare:
-sunt fixate pe dinții stâlpi prin cimetarea elementelor de agregare, ceea ce le conferă stabilitate
pe o lungă perioadă de timp
-volumul care îl ocupă în cavitatea bucală este mai mic sau, cel putin, egal cu acela ocupat de
dinții naturali
- formele suprafețelor vestibulare și orale sunt asemanatoare cu ale dinților naturali
-transmit fiziologic presiuni masticatorii, prin parodonțiul dinților stâlpi, de la nivelul fețelor
ocluzale ale corpului de punte și ale elementelor de agregare osului alveolar
-sunt construcții rigide, nedeformabile, rezistente la rupere si abraziune.
Obiectivele principale în confecționarea punții dentare:
1.Obiectivul biofuncțional
Restaurarea integrității arcadei dentare cu ajutorul punților dentare se efectuează în
scopul restabilirii funcțiilor majore ale aparatului dento-maxial :
-masticatie
-fonatie
-fizionomie (estetică)
2.Obiectivul biomecanic
Materialele sunt alese în vederea satisfacerii necesităților mecanice, după urmatoarele
criterii:
-întinderea edentației
-starea dinților antagoniști
-constituția pacientului
3.Obiectivul profilactic
Punțile dentare, conform acestui obiectiv, sunt concepute și realizate să nu producă
modificări patologice în troficitatea formațiunilor anatomice:
-organul pulpar
-parodonțiul marginal
-parodonțiul profund
-mucoasa care tapetează cavitatea orală, relațiile ocluzale.
Fazele tehnice de realizare a punții dentare pentru puntea dintr-o
bucată
1. Examinarea pacientului și stabilirea indicațiilor tratamntului prin punți;
2. Pregătirea câmpului protetic, șlefuirea dinților viitori dinți stâlpi ai punții;
3. Amprentarea câmpului protetic;
4. Turnarea modelului de lucru;
5. Modelarea machete elementelor de agregare și a corpului de punte, unite între ele;
6. Confecționrea tiparului (ambalarea);
7. Turnarea metalului în tipar;
8. Dezambalarea și prelucrara piesei protetice;
9. Proba punții în cavitatea bucală și individualizarea reliefului ocluzal;
10.Finisarea și lustruirea punții;
11.Fixarea punții prin cimentare pe dinții stâlpi.

Punțiile dintr-o bucată sut realizate într-o singură etapă: elementele de agregare și corpul
de punte. Aceste punți se pot executa din aliaje nobile, seminobile și inoxidabile.
La pregătirea dinților se solicită mai multă atenție pentru crearea unui paralelism precis.
 Amprenta este trimisă din cabinet în laborator, cel mai adesea se amprentează într-un
singur bloc folosind un material siliconat într-o portamprentă termoplastică.
Modelul pentru puntea dintr-o bucată se poate realiza în două variante:
-modelul cu bonturi mobilizabile realizat din ghips extradur. Bonturile mobile favorizează
modelarea și controlul opelațiilor în zona cervicală a machetei elementelor de agregare.
-modelul cu bonturi fixe este realizat din material dur, ghips tip Moldano. Este utilizat în scopul
duplicării să se obțină un model duplicat din masă de ambalat.
Modelarea machetei elementelor de agregare și a corpului de punte
Se obține prin următoarele metode:
1.Macheta coroanei cu grosime totală
-Se izolează bontul cu material izolant,depus cu pensula în strat subțire, uniform, pentru a
permite adaptarea capei de ceară la nivelul fețelor preparatiei;
-Ceara trebuie mentinută în recipient în stare lichidă la o anumită temperature;
-Bontul cu partea coronară se cufundă în ceara lichidă pentru câteva secunde;
-Grosimea capei se realizează prin imersii succesive, până se formează un strat uniform de
grosime 0,5-1 mm;
-Adaptarea marginilor machetei se realizează prin înlaturarea cu ajutorul unui instrument
bont, foarte putin încalzit;
-Forma defintivă a machete se obține prin depunerea cerii, picătură cu picătură, ca pe fețele
laterale să se realizeze convexitatea specifică fiecăreia precum și punctele de contact cu dinții
vecini. Pe fața ocluzală se picură ceară pentru realizarea reliefului ocluzal și contactul cu
antagoniști.
2. Macheta coroanei cu grosime dirijată
Particularitățile coroanei cu grosim dirijată sunt:
-pereții laterali au dimensiuni egale de 0,30 mm;
-contactul cu bontul modelului este numai în zona coletului pe înalțime de 2 mm (în rest pereții
laterali sunt la distanță) și la nivelul feței ocluzale.
Macheta coroanei cu grosime dirijată poate fi obținută din elemente fabricate industrial ce
sunt produse din ceară sau din mase termoplastice. Acestea se adaptează pe bontul modelului, iar
adaptarea la nivel ocluzal și cervical se face prin adăugare de ceară picurată. Adaptarea finală,
ocluzală, și cervicală este obținută prin unele adăugiri de ceară picurată. Macheta coroanei este
realizată într-un timp foarte redus.
Macheta corpului de punte nefizionomic
După controlul modelului, se controlează dacă elementele de agregare se desprind și se repun
corect pe model.
Tehnica clasică – în spațiul edentat dintre elementele de agregare se așează un bloc de
ceară roz sau albastră de formă paralelipipedică în stare plastică. Modelul cu dinții antagoniști se
presează peste ceară până ce vine în contact cu elementele de agregare între care se execută
corpul de punte.
Fața ocluzală se modelează cu caracterele specific ale dinților naturali pe care îi înlocuiesc și a
dinților vecini și antagoniști.
Fața vestibulară se modelează convex în toate sensurile, muchiile ei sunt rotunjite.
Fața orală are o înclinație și formă variabilă, fiind dependent de raportul stabilit între corpul de
punte și creasta alveolară.
Fața mucozală se modelează diferit, în raport de arcadă și după înălțimea dinților. La mandibulă,
dacă înălțimea dintelui este mica, dinții vor avea formă de pară cu vârful în contact cu cresta
alvolară. Când dinții sunt înalți și au fost primite indicații pe fișa de laborator, se pot modela
suspendat la distanța de 3-4 mm de creasta alveloară, suprafața mucozală fiind rotunjită ca o
emisferă.
La maxilar suprafața mucozală este redusă și împreună cu fața orală formeză o pantă oblică,
tangent la creasta alveolară.
Tehnica de adiție de ceară – relieful ocluzal al corpului de punte este realizat prin
corespondența relației centrice, intercuspidare maxima, contact dinte-dinte, cuspid-fosetă.
 Confecționrea tiparului (ambalarea)
Sunt două tehnici pentru realizarea tiparului: modernă și clasică.
Tehnica modernă practicată și de firma Heraeus. Tijele sunt din ceară cilindrică sau din
mase plastice. Pe fiecare element se aplică în 1/3 ocluală a feței palatinale, perpendicular câte o
tijă lungă de 2-4 mm cu diametrul de 3 mm, care reprezintă macheta canalelor de secundare de
curgere a aliajului.
La extremitatea liberă a acestor tije se aplică o tijă cu diametrul de 5 mm , care va avea o
direcție paralelă cu macheta corpului de punte și reprezintă macheta canalului intermediar de
curgere a aliajului lichid. La aceaste tije sunt aplicate două tije ușor curbate care se unesc după
aproximativ 10-15 mm, reprezentând macheta canalelor principale de curgere a aliajului.
Tehnica clasică – tija trebuie să fie cilindrică, cu o grosime cuprinsă între 1,5 – 3 mm și
cu o lungime de aproximativ 4-5 cm. Se indică, pentru fiecare element al machetei, câte o tijă.
Tija se fixează cu extremitatea pe fața orală a machetei, imediat sub cuspizi, iar direcția va fi
astfel orientată, încât să nu formeze unghiuri ascuțite cu suprafața machetei. Locul de joncțiune
al capetelor libere ale tijelor va fi la 2-3 cm de machetă, în nici un caz sub 2 cm. Tijele de turnare
pot fi: metalice (din sârmă), din ceară, din mase plastic.
Pe tijele metalice se depune un strat subțire de ceară, iar la 2 mm de machete se face o
bilă de ceară ce creează în tipar un rezervor de metal topit.
Macheta se include în masa tiparului pentru a forma lacașul de forma și mărime a
machetei în care se va turna aliajul metalic în stare topita.
Pentru cofraj se folosesc tuburi inelare metalice (chiuvete), cu ajutorul cărora pasta
semilichidă de formare a tiparului (masa de ambalat) este menținută într-o anumită formă, pentru
solidificare (priză) și apoi pentru arderea machetei și turnare aliajului topit.
 Turnarea metalului în tipar
Tiparul se introduce într-un cuptor de preîncalzire, unde temperatura în 60 minute urcă la 300-
400 grade C, apoi în cuptorul de încalzire, unde temperature în 30 minute urcă la 750 grade C.
Încalzirea tiparului se face gradat, pentru a evita fisurarea pereților săi.
Arderea cerii din tipar trebuie să înceapă în faza în care masa de ambalat este încă umedă.
Procesul de eliminare a cerii din tipar este facilitat de așezarea tiparului cu orificiul canalului de
turnare în jos.
Cuptoarele de preîncalzire moderne sunt prevazute cu pirometre și termocupluri, cu ajutorul
cărora se poate realiza procesul de ardere controlată a cerii din tipare.
Dezambalarea si prelucrarea piesei protetice
După turnarea masei topite, tiparul se lasă să se răcească o perioadă de timp specificată in
prospect.
Masa de ambalat se fragmentează și se desprinde de pe metal odată cu întroducerea în apă
eliberand piesa turnata.
Îndepartarea resturilor de masă de ambalat lipite de piesă se realizeză cu un cuțit de gips și
curățarea piesei prin sablare.
Spalarea sub un jet abundant de apă.
Cu cât prelucrarea este redusă, pierderea de material este mai mică. Prelucrarea metalului este
obținută cu ajutorul micromotoarelor pentru prelucrari mecanice care îndepartează gradat o parte
din plusul existent pe fețele protezei. Motorul orizontal la care se fixeaza un disc este utilizat
pentru prelucrări mari și pentru secționarea tijelor la aliaje extradure.
Materiale abrazive – gorund, pietrele care conțin bioxid de siliciu și trioxid de aluminiu.
Sunt utilizate si la sablator. Toate prelucrarile debutează prin sablare.
Sablarea se realizeaza în vederea urmatoarelor scopuri:
-îndepartarea resturilor de masă de ambalat;
-îndepartarea oxizilor (în timpul răcirii piesei aliajul se oxidează).
Instrumentele de prelucrare: cilindrice si roata, ele acționează circular. Aceste pietre sunt fie
fixate, fie mobile; au culori diferite (alb, brun, gri închis), culoarea arată duritatea. În prezent
sunt comercializate – freze tunstor carbid – aliaj dur pentru lucrări care au ca scop îndepartarea
unei cantități minime – prelucrare pentru netezirea fețelor. Aceste freze au forme si dimensiuni
diferite.
 Lustruirea pieselor. Este o prelucrare mecanică sau electrochimică prin care se obțin
suprafețe cu un aspect care-l imita pe al sticlei prelucrate cu luciu, sau al oglinzilor. O suprafață
lustruită, macroscopic nu prezintă microdenivelări ci este continua.
Cu cat aliajul este mai dur cu atat se obține un luciu perfect și de lungă durată. Luciul
este modificat la aliaje prin coroziune.
Luciul pieselor protetice din metal se realizeaza prin fixarea unor perii, pufuri, pasle
si gume la motorul orizontal. Se folosește oxidul de crom care are o acțiune deosebită în redarea
lustrului.