Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Marketing
CERCETARI DE MARKETING
-suport de curs-
Cercetarea de marketing este activitatea formală cu ajutorul căreia, prin intermediul unor
metode şi tehnici ştiinţifice de investigare, se realizează specificarea, măsurarea, colectarea,
analiza şi interpretarea informaţiilor necesare conducerii unităţilor economice.
(a) La nivelul firmei: studii privind potenţialul firmei şi al mediului exterior (conjunctură,
dimensiuni).
(b)La nivelul grupului: amplasarea de noi unităţi în cadrul reţelei, tendinţe pe termen
mediu şi lung ale cerinţelor consumatorilor.
(c) La nivelul macroeconomiei: tendinţa pe termen mediu şi lung cu privire la evoluţia
cererii şi ofertei naţionale şi mondiale pentru unele produse.
Domeniul principal de investigaţie al cercetării de marketing îl constituie firma analizată
în cadrul căreia se investighează: resursele materiale, financiare, umane disponibile (volum,
structură, calitate); capacitatea de sincronizare a activităţii compartimentelor funcţionale pentru
obţinerea unei eficienţe maxime; calitatea actului managerial/de conducere.
Al doilea domeniu de investigaţie este reprezentat de mediul în care funcţionează firma:
coordonatele şi conjunctura pieţei, factorii formativi şi cei care influenţează fenomenele de piaţă,
nevoile de consum şi comportamentul consumatorilor (numărul şi mărimea nevoilor, ierarhizarea
acestora, posibilităţile de acoperire cu ofertă a cererii de mărfuri, comportamentul
consumatorilor faţă de produse, servicii).
Elementele care conduc la fundamentarea strategiilor şi politicilor de marketing
Produs
Preţ
Caracteristici principale
Modalitate de formare
Structura sortimentală
Strategii de preţuri
Ambalaj, marcă
Rabat/bonificaţii
Produse similare
Distribuţia Promovare
Structura canalelor Forme
Structura logisticii Metode şi tehnici
Cheltuieli antrenate, eficienţa
Al treilea domeniu al cercetării de marketing este cel al analizei şi previziunii de la nivel
guvernamental sau al instituţiilor de cercetare care folosesc la fundamentarea deciziilor.
TIPOLOGIA CERCETĂRII DE MARKETING
Clasificare
În concepţia lui Philip Kotler, sistemul de planificare al oricărei firme are patru
componente:
(a) planificarea strategică: procesul managerial de stabilire şi menţinere a unor relaţii
viabile între resursele şi obiectivele unei întreprinderi şi conjunctura pieţei în care funcţionează;
(b) planurile de afaceri: au în vedere realizarea unuia/mai multor obiective din
planificarea strategică;
(c) planul de marketing: cuprinde politicile, strategiile, programele de marketing pentru
realizarea obiectivelor din planul de afaceri;
(d) cercetarea de marketing: o parte din planul de marketing ajută la fundamentarea
politicii din planul de marketing.
(a) Determinarea scopului şi obiectivelor cercetării cuprinde cel puţin patru activităţi:
precizarea scopului cercetării (problema care generează cercetarea);
determinarea obiectivelor cercetării (domeniile);
determinarea necesarului de informaţii pentru fiecare domeniu şi ierarhizarea lor;
precizarea ipotezelor cercetării (o anticipare a răspunsurilor la problema cercetată.
Poate reieşi din programele guvernamentale, previziuni şi intuiţii ale specialiştilor);
estimarea prealabilă a valorii informaţiilor care se vor culege (informaţiile trebuie să
aibă acurateţe, relevanţă să fie de actualitate şi disponibile).
Sursele de informaţii sunt surse care furnizează date despre piaţă necesare deciziilor în
activitatea firmelor sau la nivel macroeconomic.
SIM face parte dintr-un sistem de relaţii mai amplu – sistemul de comunicaţie al firmei.
Acest sistem cuprinde patru componente:
surse de informaţii;
mesajul;
canalul de transmitere a mesajului;
receptor.
Între unitatea economică şi mediul său extern se stabilesc trei fluxuri de informaţii cu
dublu sens:
(a) Flux de la firmă spre mediul extern (consumator): cuprinde date privind
produsele/serviciile oferite, descrierea lor cu scopul creării unei imagini cît mai bune pentru
produse şi firmă. Sensul invers cuprinde informaţii privind cerinţele/dorinţele consumatorilor.
(b) Fluxul de la conducerea firmei către personalul din subordine: conducerea
transmite sarcini privind obiectivele firmei, iar personalul informaţii privind modul de realizare a
acestor obiective.
(c) Fluxul de la firmă către parteneri (furnizori, clienţi, distribuitori) sau către
organismele publice: are în vedere date legate de modul de aprovizionare, situaţia vînzărilor,
obligaţiile firmei către bugetul de stat şi al asigurărilor sociale.
Instrumentul prin care se realizează măsurarea este scala. Aceasta poate fi:
Un instrument al fizicii (m, kg, m/sec), cînd se măsoară o caracteristică de natură
cantitativă;
O construcţie imaginată de cercetător în care punctul zero şi mărimea unităţii de
măsură sunt alese de acesta. Aceste construcţii se utilizează în măsurarea caracteristicilor de
natură calitativă (percepţii, preferinţe).
Activitatea de construire a scalelor poartă numele de scalare.
În elaborarea unei scale este necesară respectarea a două cerinţe:
Scala să fie inteligibilă (să fie înţeleasă de cercetător şi de subiecţii cercetaţi);
Să discrimineze, să diferenţieze gradele de intensitate a unei caracteristici.
Tipuri de scale
SCALA ORDINALĂ
Etape:
(1) alcătuirea unui set de întrebări/propoziţii;
(2) construirea unei scale cu următoarele categorii;
A B C D
AB 400 600
AC 300 700
AD 500 500
BC 300 700
BD 600 400
CD 200 800
Total 1200 1500 1600 1700
Etape:
(1) formularea întrebării;
(2) construirea scalei după modelul;
(3) ataşarea de valori numerice la aceste gradaţii;
(4) administrarea întrebării şi încadrarea răspunsurilor în gradaţiile
date; (5) calcularea scorului;
(6) evaluarea rezultatului.
SCALA INTERVAL
Etape:
(1) alcătuirea setului de întrebări;
(2) construirea scalei cu perechi de atribute bipolare;
(3) înlocuirea acestor atribute cu cifre în ordine descrescătoare;
(4) administrarea întrebărilor şi încadrarea răspunsurilor în gradaţiile
corespunzătoare; (5) calcularea scorului;
(6) evaluarea rezultatului.
Etape:
(1) alcătuirea setului de întrebări;
(2) construirea scalei;
(3) administrarea întrebărilor şi încadrarea răspunsurilor;
(4) calculul scorului;
(5) evaluarea rezultatului.
+5 -
+4 200
+3 150
+2 0
+1 50
Imagine
magazin
-1 0
-2 200
-3 100
-4 100
-5 150
Etape:
(1) alegerea unei întrebări;
(2) alegerea unor produse/obiecte/mărci care să fie comparate;
(3) administrarea propoziţiei (invitarea respondentului să împartă un punctaj constant
între mai multe produse).
Cercetarea indirectă
Reprezintă o metodă de obţinere a informaţiilor ce se realizează prin investigarea surselor
documentare (statistice, contabile, programe economice, acte normative, literatura de
specialitate). Informaţiile rezultate folosesc conducerii operative a firmei, dar şi altor sectoare ale
vieţii economico – sociale.
Ţinînd cont de varietatea acestor surse se poate aprecia că ele constituie volumul necesar
pentru realizarea unei cercetări/studiu de piaţă. Majoritatea studiilor de piaţă se rezumă la
cercetarea indirectă. Organizarea, colectarea, prelucrarea, analiza şi interpretarea informaţiilor
din surse documentare nu reprezintă o problemă dificilă. Se cer respectate anumite reguli care să
dea studiului o anumită rigurozitate ştiinţifică, concretizate în forma unui plan al cercetării:
Informaţiile se culeg prin deplasarea la unitatea care deţine informaţiile, prin telefon,
poştă, internet, anuare.
Cercetarea directă
Reprezintă o metodă de obţinere a informaţiilor care presupune contactul direct cu
deţinătorii acestor informaţii.
În funcţie de modul de antrenare a subiectului cercetat în furnizarea de informaţii,
cercetarea directă poate fi:
Metode de anchetare:
Comunicarea directă:
Înregistrările se realizează cu ajutorul unui operator (cînd acesta formulează întrebarea şi
consemnează răspunsul), autoînregistrare (subiectul îşi citeşte întrebarea şi tot el îşi
consemnează răspunsul) sau înregistrare combinată (operatorul pune întrebările, iar subiectul
consemnează răspunsurile).
Avantaj: discuţia poate fi prelungită pînă la obţinerea tuturor informaţiilor dorite.
Dezavantaj: timp şi costuri mari.
Prin Internet
Avantaj: rapiditate, crearea unei intimităţi.
Dezavantaj: costul echipamentelor, al serviciilor.
Cercetarea directă se poate realiza atît prin investigarea tuturor unităţilor de observare
(persoane, familii, unităţi economice) dintr-o colectivitate, cît şi prin investigarea unui anumit
număr de unităţi din colectivitatea respectivă. În primul caz se obţine o cercetare completă sau
în masă, iar în cel de-al doilea, o cercetare selectivă.
O cercetare în masă are avantajul că toate informaţiile sunt corecte ceea ce dă studiului o
înaltă valoare ştiinţifică. Are dezavantajul că necesită timp şi cheltuieli foarte mari.
Cercetarea selectivă are drept avantaje timpul şi cheltuielile reduse, iar ca dezavantaj
faptul că rezultatele cercetării pot fi afectate de erori.
De ordin organizatoric:
Fondurile alocate;
Timpul alocat;
Natura bazei de sondaj;
Personalul;
Gradul de împrăştiere a unuităţilor de observare în teritoriu.
n = (t2*Δ)/ Δ2w
Δ = p*q
p = proporţia elementelor care posedă caracteristica cercetată;
q = proporţia elementelor ce nu posedă caracteristica cercetată.
p+q=1
În cazul unei selecţii aleatoare nerepetate şi în cazul unei colectivităţi mici se foloseşte
următoarea formulă:
n= t2* Δ
Δ2w*t2* Δ
N
N = numărul de unităţi de observare din colectivitatea generală
Scheme de eşantionare
Eşantionarea nealeatoare este realizată de către cercetător/operator prin libera lui alegere.
Eşantionarea aleatoare dă dreptul fiecărei unităţi de observare de a fi selectată pentru a
face parte din eşantion.
Eşantionarea aleatoare fixă: se calculează un număr exact de unităţi pentru eşantion.
Eşantionarea aleatoare secvenţială: se extrag din colectivitate eşantioane succesive pînă
se îndeplineşte un anumit număr de restricţii.
Eşaantionarea simplă aleatoare: se realizează prin metoda urnei sau a tragerii la sorţi.
Selecţia poate fi repetată (bila revine în urnă) sau nerepetată (bila nu revine în urnă).
Eşantionarea cu restricţii sistemică: se realizează prin metoda pasului mecanic (din 5 în 5,
din 10 în 10).
Eşantionarea stratificată: se realizează prin construirea unor grupuri pe baza unor criterii
(categorii socio-profesionale, venituri) şi extragerea din aceste grupuri a unui număr
predeterminat de subiecţi.
Eşantionarea de grup: se bazează pe construirea de grupuri din colectivitatea generală, la
întîmplare, şi extragerea aleatoare a unuia sau mai multor grupuri pentru eşantion sau extragerea
unui număr de grupuri din grupurile alese în mod aleator.
Eşantionarea multistadială: se bazează pe combinaţii între eşantionarea stratificată şi cea
de grup.
ELABORAREA CHESTIONARULUI DE SONDAJ
Întrebările:
(3) trebuie să fie clare pentru a putea fi înţelese şi
interpretate; (4) să fie realiste şi să nu comporte grad ridicat de
dificultate;
(5) să fie neutre, netendenţioase, să aibă o succesiune logică şi un caracter progresiv;
(6) să fie scurte (o întrebare să se refere la o singură problemă);
(7) să determine răspunsuri care pot fi repetate şi uşor înregistrate;
(8) să poată fi reformulate uşor pentru a se vedea dacă pot comporta răspunsuri
diferite; (9) să nu aibă un caracter vag, ipotetic sau insinuant;
(10) răspunsurile să nu fie influenţate de apelarea la memorie, dorinţă, prestigiu.
Experimentul de marketing
Metode de experimentare:
testul lui Solomon (al celor patru grupe);
pătratele latine.
Dacă grupul experimental a făcut cumpărări cu mult mai mai mari decît celelalte trei
grupuri de control, înseamnă că setul de acţiuni promoţionale este reuşit.
Dacă volumul de cumpărări al grupului exerimental este egal cu cel al celorlalte trei,
rezultă că acţiunea promoţională nu este eficientă.
Simularea
Această tehnică se foloseşte la previziuni sau în cercetarea unor aspecte complexe, mai
greu de intuit ale comportamentului consumatorului.
Tehnica de simulare presupune construirea unor modele avînd la bază procese/fenomene
economice şi desfăşurarea pe aceste modele a unor experimente folosind analogii în locul
fenomenelor sau factorilor reali.
Ca analogii se pot folosi comparaţii cu fenomenele similare, dar amplasate într-un alt
cadru geografic sau altă perioadă istorică sau fenomene diferite care au evoluţii asemănătoare.
Cînd nu se respectă aceste reguli şi cerinţe, pe parcursul unei cercetări, este posibil să
apară erori:
erori în dimensionarea eşantionului care fac ca acesta să nu mai fie reprezentativ;
erori în alegerea unităţilor de observare, datorită folosirii unei scheme de eşantionare
incorecte;
erori datorită incompetenţei sau neglijenţei operatorilor de interviu;
interviuri cu persoane neadecvate;
elaborarea unui chestionar necorespunzător;
erori datorită unui procent scăzut de răspunsuri la problema cercetată;
erori datorate nesincerităţii persoanelor;
erori datorate folosirii exagerate a surselor secundare de informaţii (de multe ori
neactualizate).
În analiza informaţiilor, după toate operaţiunile de culegere şi prelucrare, mai este nevoie
de o serie de acţiuni premergătoare analizei:
trierea datelor (un control al informaţiilor din punct de vedere al veridicităţii lor.
Acest control se realizează aoelînd la date oficiale);
organizarea şi clasificarea datelor (o aşezare a informaţiilor deţinute în dosare, pe
capitole ale temei de cercetare. În fiecare dosar se recurge la o grupare a datelor după diverse
criterii);
chestionarele nu se organizează după capitole ale temei de cercetare, ci se aşează
toate într-un dosar. Această operaţie poartă denumirea de catalogare, adică însumarea
răspunsurilor din chestionare, conform unor criterii dinainte stabilite).
Aplicaţii:
De medii aritmetice
PIB pe cap de locuitor = PIB : număr de locuitori
Acest indicator arată avuţia a unei ţări şi potenţialul ei de piaţă.
(3) metoda grupărilor statistice: este o tehnică prin care o colectivitate generală este
împărţită în subcolectivităţi, după anumite criterii;
(4) metode bazate pe date procentuale: au la bază formula
p = (x : y) * 100
ex: cota de piaţă, coeficienţii bugetari
(5) metoda indicilor de dinamică: arată evoluţia unui fenomen în timp (mişcarea într-
un sens favorabil sau nefavorabil)
I = (Yn : Y0) * 100
- cu bază fixă: raportarea unui indicator la un an de bază;
- cu bază în lanţ: raportarea unui indicator la un indicator din anul precedent.
Indicele valoric – Iv
Indicele cantitativ – Iq
Indicele preţurilor – Ip
Iv = Iq * Ip
Cînd se doreşte obţinerea unor informaţii de natură calitativă privind diverse aspecte ale
comportamentului consumatorului se foloseşte testul neparametric Х2 cu două variabile.
Etape ale testului neparametric:
(I) măsurarea gradului în care un fenomen/eşantion deţine o anumită proprietate şi
alcătuirea unui tabel privind răspunsurile unităţilor de observare;
(II) măsurarea semnificaţiei statistice a diferenţelor (de opinie/preferinţe) dintre grupuri
cu ajutorul testului;
(III) măsurarea gradului de asociere dintre variabile cu ajutorul coeficienţilor de corelaţie
(coeficienţi de contingenţă).
Unde:
r, k = numărul de rînduri, coloane din tabelul format cu opinia respondenţilor;
Oij = frecvenţele rîndului i şi coloanei j obţinute din observare;
Aij = frecvenţele rîndului i şi coloanei j corespunzătoare ipotezei nule.
Măsurarea gradului de intensitate al asocierii dintre două sau mai multe fenomene
economice sau dintre acestea şi unul sau mai mulţi factori de influenţă se realizează cu ajutorul
coeficienţilor de corelaţie sau al coeficienţilor de elasticitate.
Coeficientul de corelaţie măsoară intensitatea legăturii dintre evoluţia în timp a unui
fenomen de piaţă şi acţiunea unuia sau mai multor factori de influenţă.
Coeficientul de corelaţie poate fi simplu (cînd măsoară legătura dintre două variabile) sau
multiplu (cînd măsoară legătura dintre mai multe variabile).
Cea mai simplă formulă a coeficientului de corelaţie ia forma ecuaţiei binare:
y = a + bx
Unde:
y = fenomenul de piaţă;
x = factorul de influenţă;
a,b = parametrii ce se determină din valoarea lui y şi x.
Pentru coeficientul de corelatie multiplu, formula este:
Unde
di= diferenţele dintre rangurile acordate elementului i într-un tabel
n = numărul de elemente ierarhizate dintr-un tabel
E = (Δy:y0): (Δx:x0)
Unde:
x0, y0 = nivelul fenomenului, factorului de influenţă în anul de bază;
Δx, Δy = modificarea fenomenului, factorului în perioada analizată.
Anexele raportului include copii ale chestionarelor, ale organigramelor, grafice, tabele,
scheme. Acestea trebuie menţionate fie la începutul, fie la sfîrşitul raportului, precizînd pagina la
care se găsesc.
PREVIZIUNILE IN CERCETARILE DE MARKETING
CONCEPTII DE PREVIZIUNE
TIPURI SI ETAPE ALE PROCESULUI PREVIZIONAL
Funcţiile previziunii
(a) cercetarea şi descoperirea tendinţelor fenomenelor şi proceselor economice, iar în
cadrul lor, cercetarea tendinţei cererii şi ofertei de bunuri şi servicii, evoluţia preţurilor şi a
veniturilor;
(b) stabilirea condiţiilor, posibilităţilor şi mijloacelor de realizare a unor programe
care să exprime aceste tendinţe;
(c) elaborarea unor alternative de acţiune privind evoluţia fenomenelor şi proceselor
economice, alegerea unei variante optime şi înscrierea acesteia în programul întreprinderii;
(d) furnizarea unor elemente de apreciere unor compartimente funcţionale din cadrul
întreprinderii (compartimentului de planificare, prognoză, vînzări).
Între programul de dezvoltare economică şi previziune există atît corelaţii (previziunea
precede programul şi îl fundamentează), cît şi deosebiri legate de decalajul în timp şi de conţinut:
programul de dezvoltare are la bază decizia organelor de conducere colectivă (AGA,
CA, Comitetul de Direcţie), care decizii sunt înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli sub
forma unor indicatori, pe cînd previziunea este doar o estimare a unor situaţii viitoare legate sau
nu de indicatori, estimări ce pot fi luate în consideraţie sau nu;
programul de dezvoltare economică este o ordonare a folosirii resurselor în raport cu
necesităţile; previziunea este o estimare a posibilităţilor de folosire a acestor resurse pe un
termen mai îndelungat;
programul de dezvoltare economică este exprimat în termeni operaţionali (cu ajutorul
unor indicatori cu limite minime - volumul desfcaerii, rata rentabilităţii - şi cu limite maxime –
volumul cheltuielilor, număr personal; previziunea este exprimată în termeni probabilistici, cu
intervale de realizare a unor indicatori.
În România, care parcurge în prezent construcţia economiei de piaţă, atît Guvernul, cît şi
ministerele economice, dar mai ales unităţile economice îşi înscriu activitatea viitoare în
programe fundamentate cu ajutorul previziunilor. La noi, există un sistem informaţional de
prognozare al economiei naţionale ale cărui date sunt furnizate de Institutul Naţional de Statistică
şi Studii Economice, Ministerul Finanţelor şi ministerele economice. Aceste date sunt prelucrate
de compartimentele de prognoză (Institutul de Cercetări Economice) şi sunt stocate la Ministerul
Dezvoltării şi Prognozei. Previziunile folosesc la fundamentarea programelor de dezvoltare
economice ale firmelor, înlesnind aprecierea realistă a condiţiilor, posibilităţîlor şi mijloacelor de
realizare a obiectivelor firmelor.
Tipuri şi etape ale procesului previzional
Clasificarea previziunilor
(a) Metodele cantitative sunt metode în care estimarea evoluţiei viitoare a unui fenomen
se realizează pe baza datelor din istoric, cuantificabile.
Clasificare:
(1) metode bazate pe proiectarea seriilor dinamice;
(2) metode bazate pe nivelarea exponenţială;
(3) metode cauzale.
(A) reprezentarea grafică: se prelungeşte linia trend-ului privind evoluţia în trecut a unui
fenomen peste plafonul n al perioadei luate în calcul;
(B) metoda sporului mediu absolut: este folosită pentru evoluţii ale fenomenului
asemănătoare progresiei aritmetice
S = (Yn – Y1) : (n – 1)
Unde S =valoarea previzionată a fenomenului
Yt = Y1(t – 1)*S
t = anii care trec de plafonul n
(C) metoda ritmului mediu de creştere: este folosită pentru estimarea viitorului unui
fenomen care are evoluţie asemănătoare progresiei geometrice
R = (√Yn:Y1) * 100
Ir = R:100
Yt = Y1*Irt-1
(D) metoda celor mai mici pătrate: presupune alegerea unei funcţii matematice (funcţia
de ajustare) care să corespundă graficului evoluţiei fenomenului analizat. Dacă fenomenul
evoluează într-un ritm lent se poate folosi ecuaţia liniară
y = ax + b
Alegerea funcţiei de ajustare se face astfel încît suma abaterilor la pătrat ale valorilor
reale faţă de cele ajustate/calculate să fie minimă, iar valoarea previzionată a fenomenului
respectiv:
Yt = axt + b
coeficientul de elasticitate
(1) metoda vizionară: un specialist, avînd la bază informaţii privind evoluţia în trecut a
fenomenului, estimează evoluţia viitoare a unui fenomen. Această metodă are un grad mare de
subiectivitate;
(2) metoda consensului colectiv (brainstorming): un colectiv de experţi este chestionat în
legătură cu viitorul unui fenomen. După ce fiecare expert răspunde la întrebări se realizează o
discuţie colectivă pentru a se ajunge la un consens;
(3) tehnica Delphi: chestionarea experţilor cu privire la un fenomen, după care se
calculează valorile mediane ale acestora; se comunică aceste valori experţilor, după care are loc o
nouă rundă de întrebări şi răspunsuri pînă se ajunge la un consens;
(4) metoda analogiilor: previzionarea se face folosind comparaţii cu fenomene similare,
dar care au avut loc într-o altă perioadă/alt spaţiu geografic (metoda analogiilor istorice) sau se
face comparaţie cu fenomene diferite, dar cu evoluţie asemănătoare (metoda analogiilor de
creştere);
(5) metoda Pert derivat: se realizează după formula:
valoarea previzionată = [valoarea pesimistă + 4*valoarea probabilă (normală) +
valoarea optimistă] : 6
valoarea standard = (valoarea optimistă – valoarea pesimistă) : 6
STUDIUL PIETEI
În studierea pieţei se au în vedere fie aspectele globale ale acesteia (caracteristicle pieţei,
dimensiunile ei, structura, conjunctura, dinamica), fie numai anumite aspecte particulare (un
produs, grupe de produse, metode de distribuţie).
Particularităţile studierii pieţelor interne şi externe
(b) Aceste metode abordează cererea de mărfuri şi servicii în mod indirect, ca efect al
altor fenomene. Dacă se cunosc elemente precum populaţia ţării, reparizarea pe mediu
rural/urban, rata şomajului, etc. se pot estima tendinţele cererii de mărfuri şi servicii pentru
viitor.
(c) Metodele au în vedere observarea, ancheta, experimentul şi simularea cu ajutorul
cărora se obţin informaţii mai riguroase privind cerinţele consumatorilor.
Studierea ofertei de bunuri şi servicii
Mecanismul prin care purtătorii cererii se manifestă în mod explicit pe piaţă, dînd curs
unui anumit comportament economic, este cunoscut sub denumirea de comportamentul
consumatorului. Acesta este definit ca un ansamblu de acte, atitudini, decizii prin care
utilizatorul îşi alocă veniturile sale pentru cumpărări de mărfuri, servicii, avînd la bază utilitatea.
În cadrul comportamentului consumatorului se disting:
un comportament de cumpărare (adoptarea unei decizii de cumpărare), de renunţare
sau amînare a cumpărării în urma unui complex de factori endogeni şi exogeni;
un comportament de consum care apare după ce produsul a fost cumpărat.
A. METODE SPECIFICE
B. METODE COMUNE
METODE SPECIFICE
(3) Interviurile de grup sunt metode prin care se determină motivaţiile unor
colective/grupuri, neinteresînd motivaţiile personale. Pentru realizarea unui interviu de grup
trebuie îndeplinite trei condiţii:
Alcătuirea unui grup omogen;
Existenţa unei tematici clare de discuţie;
Existenţa unui operator care să conducă discuţia.