AMNISTIA

Conf. univ. dr. Elena-Giorgiana SIMIONESCU

Amnistia este un act de clemenţă al Parlamentului, prin care, din considerente politico-penale, se înlătură
răspunderea penală pentru infracţiuni comise anterior adoptării legii de amnistie.

1. Consideraţii privind răspunderea penală, instituţie fundamentală a dreptului

penal român
În principiu, realizarea ordinii de drept penal este asigurată de majoritatea populaţiei care
adoptă conştient o atitudine corectă în relaţiile sociale, conformă cu prevederile legale
(determinând, prin urmare, existenţa raporturilor juridice de conformare); însă, încălcarea legii
penale de unii membrii ai societăţii dă naştere fenomenului infracţional, ce trebuie stopat şi
prevenit, prin aplicarea sancţiunilor de drept penal, în cadrul raporturilor juridice penale de
conflict (denumite şi raporturi juridice de răspundere penală, deoarece înfăptuirea ordinii de
drept are loc indirect, prin intermediul răspunderii penale)1.
Aflate într-o relaţie de interdependenţă, răspunderea penală, infracţiunea şi sancţiunile
penale constituie instituţiile fundamentale ale dreptului penal. În relaţia existentă între aceste
instituţii, sancţiunea este o consecinţă inevitabilă a răspunderii penale, iar răspunderea penală 2
este urmarea necesară a infracţiunii săvârşite.
Temeiul juridic care dă naştere răspunderii penale îl constituie comiterea unei fapte
ilicite, infracţiunea, fiind absolut necesar ca fapta interzisă prin norma penală să îndeplinească în
totalitate cerinţele prevăzute de legiuitor pentru a constitui infracţiune3.
Pe baza celor menţionate, literatura de specialitate4 a oferit răspunderii penale o definiţie
elaborată, care identifică caracteristicile esenţiale ale sale (temeiul răspunderii penale, subiectele,
conţinutul şi obiectul raportului juridic de răspundere penală), specifice în raport cu celelate
forme de răspundere juridică, calificând-o ca fiind „însuşi raportul juridic penal de constrângere,
născut ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, între stat - pe de o parte - şi infractor - pe de altă
parte -, raport complex al cărui conţinut îl formează dreptul statului, ca reprezentant al societăţii
(subiect activ raportului juridic de răspundere penală), de a-l trage la răspundere pe infractor
(subiect pasiv), de a-i aplica sancţiunea prevăzută pentru infracţiunea săvârşită şi de a-l
constrânge să o execute, precum şi obligaţia infractorului de a răspunde pentru fapta sa şi de a se
supune sancţiunii aplicate, în vederea restabilirii ordinii de drept şi restaurării autorităţii legii”.
Aşadar, în cadrul acestui raport se stabileşte existenţa faptului juridic generator de răspundere,

1
Ungureanu A., Drept penal român. Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p. 238.
2
Alături de răspunderea civilă, administrativă sau disciplinară, răspunderea penală constituie, la rândul său, o formă
a răspunderii juridice. Pentru o expunere detaliată privind formele şi particularităţile răspunderii juridice, a se vedea
Simionescu E.-G., Dungan P., Funcţionarul public şi răspunderea penală, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016, pp.
44-46.
3
Pentru detalii privind conceptul de „infracţiune”, a se vedea Simionescu E. -G., The concept of offense in the new
criminal code, AGORA International Journal of Juridical Sciences, nr. 3/2013, Oradea, pp. 169-179; Simionescu
E.-G., Drept penal. Partea generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2014, pp. 64-75.
4
Bulai C., Manual de drept penal. Partea generală, Editura All, Bucureşti, 1997, p. 311; Bulai C., Bulai B. N.,
Manual de drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 312.
vinovăţia persoanei în săvârşirea acestui fapt, se stabileşte sancţiunea adecvată în cauză şi se
impune executarea acesteia5.
Ca orice instituţie fundamentală de drept, răspunderea penală, de la momentul la care ia
naştere, respectiv momentul săvârşirii infracţiunii, şi până la încetarea sa, prin epuizarea celor
din urmă consecinţe pe care condamnatul este obligat să le suporte, este diriguită de anumite
principii care constituie fundamentul reglementării răspunderii penale 6: principiul legalităţii
răspunderii penale; infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale; principiul
umanismului; principiul răspunderii penale personale; principiul unicităţii răspunderii penale
(non bis in idem); principiul inevitabilităţii răspunderii penale; principiul individualizării
răspunderii penale; principiul prescriptibilităţii răspunderii penale.
Tragerea efectivă la răspundere se realizează în cadrul raportului procesual penal, în
vederea ocrotirii ordinii de drept împotriva faptelor penale, sancţiunile pronunţate în acest sens
trebuind să fie corect individualizate, pentru a-şi dovedi eficacitatea, a nu crea suferinţe inutile
condamnatului sau, dimpotrivă, pentru a nu-l încuraja să comită alte infracţiuni7.

2. Considerații privind cauzele care înlătură răspunderea penală

Răspunderea penală, ca veritabil mijloc de realizare a ordinii de drept, intervine ori de
câte ori este necesar. Cu toate acestea, leguitorul penal român a prevăzut expres anumite situaţii
care fac posibilă înlăturarea răspunderii penale. Aceste stări, situaţii ori împrejurări, care au ca
finalitate nepedepsirea celui care se face vinovat de comiterea unei infracţiuni, sunt reglementate
distinct, în cadrul unor instituţii de drept penal, drept cauze care înlătură răspunderea penală
(Titlul VII, art. 152-159 din Codul penal), precum: amnistia, prescripţia răspunderii penale, lipsa
și retragerea plângerii prealabile, împăcarea. Deşi incluse de legiuitor într-un capitol unic, şi-au
conservat caracterul de instituţii autonome, fiecare dintre acestea având, o raţiune distinctă.
Cauzele care înlătură răspunderea penală au fost definite drept instituţii de drept penal,
destinate să asigure constrângerii juridice penale o incidenţă şi funcţionare, care să corespundă
scopurilor legii penale şi scopurilor pedepsei8. Într-o altă definiţie propusă de literatura de
specialitate9, aceste cauze sunt definite ca fiind anumite stări, situaţii, împrejurări, posterioare
săvârşirii infracţiunii, reglementate de lege, în prezenţa cărora se stinge raportul juridic penal de
conflict, se stinge dreptul statului de a aplica o sancţiune infractorului şi obligaţia acestuia de a
executa acea sancţiune.
Cauzele care înlătură răspunderea penală constituie, așadar, acele fapte juridice, în sens
larg, care au efect extinctiv asupra raportului juridic penal, intervenind ulterior săvârşirii

5
Bulai C., op. cit., p. 311; Sancţiunile juridice, în general, nu pot fi aplicate în afara răspunderii juridice a
făptuitorului, ci numai în cadrul şi ca urmare a comiterii faptei ilicite, de aceea între răspunderea penală, infracţiune
şi sancţiuni există o legătură indisolubilă, ceea ce face ca toate reglementările acestora din urmă să constituie,
indirect, reglementări ale răspunderii penale (Ungureanu A., op. cit., p. 239), în afară de cadrul legal propriu, care
cuprinde prevederi referitoare, inclusiv, la cauzele care înlătură răspunderea penală [art. 17 (2) C.p. din 1968 / 15 (2)
C.p. din 2009, art. 90-98 C.p. din 1968 - fără corespondent în C.p. din 2009 şi art. 119-132 C.p. din 1968 / 152-159
C.p. din 2009].
6
Mitrache C., Mitrache Cr., Drept penal român. Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pp.
338-340
7
Basarab M., Drept penal. Partea generală, volumul II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pp. 177-178.
8
Boroi A., Drept penal. Partea generală - Conform noului Cod penal, Ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită, Editura
C.H.Beck, București, 2014, p. 406.
9
Mitrache C., Mitrache Cr., op. cit., p. 396.
infracţiunii10. Ele conduc la stingerea dreptului statului privind tragerea la răspundere penală a
persoanei infractorului şi obligaţia acestuia de a se supune vreunei sancţiuni.

3. Amnistia
3.1. Reglementarea amnistiei
Amnistia11, ca măsură de politică penală, este reglementată în cadrul unei instituţii
bivalente, fiind consacrată atât prin normele dreptului constituțional, cât şi prin normele dreptului
penal. Astfel, este important a se reţine prevederile art. 73 alin. 3 lit. i din Legea fundamentală a
statului12, care stabileşte acordarea amnistiei ca atribut al Parlamentului României, în cadrul
activităţii de legiferare.
Ca instituţie a dreptului penal, amnistia este prevăzută de dispoziţiile art. 152 din actualul
Cod penal13, care enumeră efectele generate de amnistia intervenită fie înainte, fie ulterior
condamnării infractorului. Totodată, menţionăm că şi dispoziţiile actualului Cod de Procedură
penală14 conţin prevederi referitoare la procedura aplicării amnistiei şi la consecinţele procesuale
produse de aceasta.

3.2. Amnistia - noţiune

Amnistia este definită drept un act de clemenţă al Parlamentului, prin care, din
considerente social-politice şi de natură penală, se înlătură răspunderea penală pentru infracţiuni
comise anterior adoptării legii de amnistie15.
Reţinem că infracţiunile comise în ziua intrării în vigoare a legii de amnistie, precum şi
cele săvârşite ulterior acestei date nu beneficiază de actul de clemenţă.
Într-o altă definiţie16, amnistia este considerată un act al puterii de stat, luat pe cale de
lege, prin care se înlătură răspunderea penală sau executarea sancţiunii pronunţate. Aşadar, prin
amnistie statul renunţă la tragerea la răspundere penală, restrângându-se în felul acesta câmpul de
aplicare al legii penale în vigoare cu privire la anumite infracţiuni ori sancţiuni aplicate.
De asemenea, amnistia poate fi considerată un act de clemenţă, cu caracter excepţional,
ce poate fi adoptat de Parlament printr-o lege organică, prin care este înlăturată răspunderea
penală sau consecinţele condamnării, pentru infracţiuni săvârşite (fapt consumat sau fapt epuizat)
până la data intrării sale în vigoare ori până la o altă dată prevăzută în lege17.

10
Pentru detalii a se vedea, Ciocoiu M., Vlăduţ O. G., Cauzele care înlătură răspunderea penală în context
European, Simpozion internaţional, 8-9 mai 2009, Universitatea „Spiru Haret”, Craiova, Facultatea de Drept şi
Administraţie Publică, volumul Influenţa sistemului juridic comunitar asupra dreptului intern, Editura Sitech,
Craiova, p. 480.
11
Originea cuvântului provine din limba greacă, amnesia şi înseamnă uitare. Legiuitorul din perioada antică folosea
această măsură de clemenţă pentru a evidenţia importanţa trecerii timpului în cazul faptelor contrare ordinii sociale.
Acestea îşi pierdeau din gravitate dacă a trecut o perioadă îndelungată de la comiterea lor şi au dispărut din
amintirea cetăţenilor.
12
Constituţia României, revizuită în 2003 şi republicată în Monitorul Oficial al României, nr. 767 din 31.10.2003.
13
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 510 din 24 iulie 2009, în
vigoare de la 1 februarie 2014, cu modificările și completările ulterioare.
14
Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.
486 din 15 iulie 2010, cu modificări şi completări ulterioare.
15
Oancea I., Drept penal, partea generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, p. 467.
16
Basarab M., Drept penal. Partea generală, Ediţia a III-a revizuită şi adăugită, vol. II, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001, p. 351.
17
Udroiu M., Drept penal. Partea generală Noul Cod penal, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 366.
 Totodată, se poate afirma că amnistia reprezintă un act politic şi juridic, o măsură
obiectivă, reală, impersonală, care operează de regulă în rem, iar în mod excepţional poate avea
efecte şi in personam, când este condiţionată de anumite cerinţe referitoare la persoana
condamnatului şi acestea ar trebui să fie îndeplinite pentru a putea să beneficieze de amnistie. 18
Conform prevederilor constituţionale amintite anterior, amnistia poate fi acordată numei
prin legea organică19.
Opiniile exprimate în doctrina de specialitate20 cu privire la faptul că instituţia amnistiei
ilustrează convingerea, pe care o împărtăşim, că această ,,uitare” aruncată asupra infracţiunilor
săvârşite într-un anumit interval de timp reprezintă în fapt o renunţare din partea societăţii la
folosirea răspunderii penale şi a pedepsei pentru restabilirea ordinii de drept încălcate.
Amnistia este dictată de raţiuni de politică penală, fiind în corelaţie cu anumite situaţii
social-politice care au putut influenţa fenomenul infracţional într-o anumită perioadă sau care
marchează momente de importanţă majoră în evoluţia socială21. Astfel, în acest context,
înlăturarea incidenţei legii penale în raport de infracţiunile comise în respectiva perioadă
constituie cea mai eficientă soluţie în vederea realizării scopurilor politicii penale.
Precizăm că în cazul infracţiunilor continue, continuate sau de obicei, este necesar ca
momentul epuizării acestora să fie anterior intrării în vigoare a legii de amnistie sau datei
stabilite în conţinutul acestei legi, în timp ce în cazul infracţiunilor progresive, momentul
comiterii activităţii de natură infracţională trebuie să fie anterior acestor date. De asemenea, în
contextul unui concurs de infracţiuni, incidenţa legii de amnistie va fi apreciată în raport de
fiecare infracţiune comisă, iar nu prin raportare la pedeapsa rezultantă. În cazul în care dintre
cele două infracţiuni concurente una este amnistiată, condamnatul va executa numai pedeapsa
pentru infracţiunea neamnistiată, nefiind aplicabile regulile stabilite de actualul legiuitor pentru
pedeapsa în caz de concurs de infracţiuni22 şi, implicit, aplicarea sporului de pedeapsă23.

3.3. Natura juridică şi trăsăturile amnistiei

Amnistia este o cauză care înlătură răspunderea penală; ea nu înlătură caracterul
justificativ24 sau caracterul neimputabil25 al faptei şi nici nu poate fi considerată echivalentă cu
dezincriminarea acesteia, deoarece respectiva infracţiune rămâne în continuare incriminată de
legiuitor, faptele comise ulterior actului de amnistie constituind infracţiuni şi atrăgând
răspunderea penală.
Totodată, se poate afirma că amnistia reprezintă un act politic şi juridic, o măsură
obiectivă, reală, impersonală, care operează de regulă in rem, iar în mod excepţional poate avea
efecte şi in personam, când este condiţionată de anumite cerinţe referitoare la persoana
condamnatului şi acestea ar trebui să fie îndeplinite pentru a putea să beneficieze de amnistie26.

18
Dincu A., Drept penal, partea generală, vol. I, Editura Universitatea, Bucureşti, 1975, pp. 58-59.
19
Menţionăm că, la nivel teoretic, având în vedere că ordonanţele de urgenţă ale Guvernului pot fi emise în
domeniul legilor organice, este posibilă dispunerea acestei măsuri şi prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă.
20
Dongoroz V., Tratat de drept penal, reeditarea ediţiei din 1939, Editura Societăţii „Tempus” şi Asociaţia Română
de Ştiinţe Penale, Bucureşti, 2000, p. 721.
21
Bulai C., Bulai B. N., op. cit., p. 351.
22
A se vedea dispozițiile art. 39 din Cod penal.
23
Udroiu M., op. cit., p. 367.
24
Pentru detalii privind cauzele justificative, a se vedea, Simionescu E.-G., Drept penal..., op. cit., pp. 96-127.
25
Pentru detalii privind cauzele de neimputabilitate, a se vedea, Simionescu E.-G., Drept penal..., op. cit., pp. 128-
154.
26
Dincu A., op. cit., pp. 58-59.
 Amnistia prezintă următoarele trăsături specifice:
- este un act al puterii de stat, care îmbracă forma unei legi. Aşa cum se arată încă din
definiţie, amnistia este un act exceptional, de clemenţă, al puterii legislative a statului, care este
luat sub forma unei legi;
- este determinată de anumite raţiuni social-politice şi de politică penală. Aceasta are la
bază raţiuni de politică penală, care sunt corelate cu o serie de situaţii de natură socială şi politică
care au influenţat fenomenul infracţional într-o perioadă determinată ori, după caz, care
marchează momente semnificative în evoluţia societăţii;
- are ca efect înlăturarea răspunderii penale. Este important a se face distincţie între
dezincriminarea unei fapte şi amnistierea acesteia, deoarece amnistia înlătură doar răspunderea
penală pentru anumite fapte comise până la momentul apariţiei legii de amnistie, în timp ce
dezincriminarea semnifică înlăturarea în mod generic şi pentru totdeauna a caracterului penal al
faptei;
- are un caracter obiectiv (real) şi operează, în principiu, in rem. Amnistia are ca obiect
infracţiunile săvârşite până la data apariţiei actului de amnistie, operând in rem pentru
respectivele fapte, fără a ţine seama de persoana făptuitorului. Totuşi, pot exista cazuri în care
legiuitorul condiţionează beneficiul amnistiei de anumite condiţii personale, ceea ce face ca
amnistia să dobândească un caracter mixt, ea operând în astfel de cazuri nu doar in rem (pentru
anumite fapte penale), ci şi in personam (pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile impuse de
legiuitor)27.
- are ca obiect anumite fapte infracţionale săvârşite. Aşa cum am arătat, amnistia
priveşte doar anumite fapte comise anterior apariţiei legii de amnistie, fiind păstrat caracterul
penal al faptei28;
- este o cauză cu caracter legal. Amnistia se acordă prin lege, fiind aşadar o cauză legală
de înlăturare a răspunderii penale pentru anumite infracţiuni. Astfel, dacă fapta săvârşită, la
momentul comiterii, reprezintă o infracţiune şi trebuie, conform prevederilor legale, sancţionată,
tot prin lege, adică prin legea de amnistie, se înlătură răspunderea penală, această înlăturare fiind
legală şi întemeiată din punct de vedere juridic29;
- este o cauză reală. Această instituţie se referă la faptă, nu la persoană şi operează in
rem. În temeiul acestui caracter, reţinem că amnistia operează faţă de toți participanţii, prin
aceasta înţelegându-se că niciunul dintre aceştia nu va fi tras la răspundere penală şi nici
sancţionat30;
- are un caracter obligator. Amnistia este acordată prin lege, ceea ce face ca beneficiul ei
să nu poată fi refuzat de către persoana care a săvârşit infracţiunea. Din punct de vedere juridic,
agentul nu poate refuza aplicarea legii de amnistie, deoarece instanţa de judecată va proceda

27
Deşi aparent am putea considera că legea de amnistie privește toate infracțiunile săvârșite anterior adoptării
acesteia, practica ne arată că obiectul amnistiei este reprezentat doar de anumite infracțiuni sau categorii de
infracțiuni, fiind imperativ ca legea să cuprindă mențiuni care să ajute la stabilirea infracțiunilor respective. În acest
sens, precizăm că determinarea obiectului amnistiei se poate face prin arătarea expresă a incriminărilor la care face
trimitere, prin stabilirea unei limite până la care poate ajunge maximul special, prin precizarea obiectului juridic
special ori prin intermediul altor mijloace care să conducă la identificarea sa.
28
Spre exemplu, dacă s-au amnistiat o serie de fapte de furt şi ulterior acestui moment sunt comise fapte similare de
furt, acestea din urmă constituie infracţiuni şi se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.
29
Oancea I., Tratat.., p. 293.
30
Observăm astfel una dintre deosebirile existente între instituţia amnistiei şi cea a graţierii, care este o cauză
personală şi operează in personam.
conform dispoziţiilor legale şi va amnistia toate faptele săvârşite care intră sub incidenţa ei 31,
însă precizăm faptul că suspectul sau inculpatul poate solicita continuarea urmăririi penale în
scopul de a-şi dovedi nevonovăţia.

3.4. Felurile amnistiei

În dreptul penal se face distincție între mai multe feluri de amnistie, după anumite criterii
precum: aria de incidenţă a acestei, natura infracţiunilor amnistiate, condiţiile în care este
acordată.
Astfel, având în vedere momentul în care intervine, amnistia poate fi: antecondamnatorie
(proprie), atunci când intervenţia ei are loc înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti
definitive de condamnare; respectiv, postcondamnatorie (improprie), atunci când intervine după
pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare.
De asemenea, atunci când avem în vedere întinderea efectelor produse de legea de
amnistie, amnistia poate fi: generală - atunci când legea dispune acordarea sa pentru orice
infracţiune; respectiv, specială - care se acordă doar în cazul anumitor infracţiuni.
Un alt criteriu de clasificare al amnistiei este determinat de condiţiile în care este
acordată. Astfel, amnistia poate fi: necondiţionată (pură şi simplă), atunci când legea nu prevede
nicio condiţie în vederea obţinerii acestui beneficiu; respectiv, condiţionată, acordată doar în
cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legiuitor32.

3.5. Efectele şi limitele efectelor amnistiei

Aşa cum am ilustrat în clasificarea anterioară, în funcţie de momentul la care intervine
actul de amnistie şi stadiul în care se află la acel moment procesul penal, cele două forme ale
amnistiei sunt amnistia antecondamnatorie şi cea postcondamnatorie, efectul comun principal,
generat de acestea fiind înlăturarea răspunderii penale a făptuitorului pentru respectiva
infracţiune.
Însă atunci când vorbim despre efectele produse de amnistie, trebuie să avem în vedere
atât efectele proprii ale amnistiei antecondamnatorii, cât şi pe cele specifice amnistiei
postocondamnatorii.
Astfel, în ceea ce priveşte efectele primei categorii, cea a amnistiei antecondamnatorii,
considerăm că acestea sunt următoarele:
- înlăturarea răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită, cu menţiunea că în absenţa
unor prevederi legale exprese, amnistia nu înlătură răspunderea penală a tăinuitorului bunului
provenit din infracţiunea amnistiată, precum nici a persoanei care săvârşeşte infracţiunea de
spălare de bani cu privire la bunuri provenind din comiterea unei infracţiuni amnistiate, a
favorizatorului infractorului a cărui faptă a fost amnistiată33;
- acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare ori exercitată, într-o asemenea situaţie
procurorul dispunând clasarea, iar instanţa de judecată, încetarea procesului penal 34, suspectul
sau inculpatul având posibilitatea de a solicita continuarea procesului penal sau a judecăţii pentru
a-şi proba nevinovaţia35. Astfel, în faza de urmărire penală, procurorul dispune, în baza

31
Oancea I., Tratat.., p. 293.
32
Udroiu M., op. cit., pp. 367-368.
33
Udroiu M., op. cit., p. 368.
34
A se vedea dispozițiile art. 17 din Codul de procedură penală
35
Conform dispozițiilor art. 18 din Codul de procedură penală, în caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a
plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la
prevederilor din actualul Cod de procedură penală neînceperea urmăririi penale, atunci când
cercetarea penală se află în faza actelor premergătoare ori, atunci când era începută urmărirea
penală sau era pusă în mişcare acţiunea penală, dispune încetarea urmăririi penale. De asemenea,
atunci când amnistia a intervenit în faza urmăririi penale, persoana în cauză are posibilitatea de a
cere continuarea procesului penal în temeiul dispoziţiilor din Codul de procedură penală.
Totodată, şi instanţa de judecată, aplicând prevederile actului normativ de amnistie, conform
Codului de procedură penală va înceta procesul penal, ceea ce semnifică neaplicarea oricărei
pedepse principale, complementare sau accesorii.
În ceea ce priveşte efectele amnistiei postcondamnatorii, apreciem că acestea sunt
următoarele:
- efectele se produc doar pentru viitor, fiind disctincte de cele aduse de instituţii precum
prescripţia executării pedepsei sau realibilitarea. Menţionăm că invocarea amnistiei
postcondamnatorii trebuie să fie făcută de către cel condamnat pe calea unei contestaţii la
executare;
- amenda încasată anterior intervenirii amnistiei nu se restituie 36, deoarece condamnatul
nu are dreptul de a fi despăgubit pentru partea executată din pedeapsă până la momentul apariţiei
legii de amnistie;
- este înlăturată executarea pedepsei principale ori complementare, care nu a fost
executată;
- se înlătură executarea măsurilor educative privative ori, după caz, neprivative de
libertate care nu au fost executate. Amintim că spre deosebire de Codul penal din 1969, amnistia
(şi în forma postcondamnatorie) produce efecte asupra măsurilor educative, prin înlăturarea
executării acestor sancţiuni luate în cazul infractorilor minori, ceea ce în trecut se realiza doar
prin derogare de la dispoziţiile art. 11937;
- condamnarea la pedeapsa închisorii mai mare de un an, aplicată unui infractor major
pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate ori praeterintenţionate nu constituie prim termen al
recidivei38;
- se înlătură posibilitatea revocării graţierii condiţionate a pedepsei;
- condamnarea anterioară nu va reprezenta un impediment în vederea dispunerii
renunţării la aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei ori a suspendării sub supraveghere a
pedepsei ce se aplică la săvârşirea unei noi infracţiuni;
- este înlăturată posibilitatea revocării liberării condiţionate dacă infracţiunea pentru care
a fost pronunţată condamnarea la pedeapsa din care persoana în cauză a fost liberată condiţionat
a fost amnistiată;
- nu este înlăturată pe această cale posibilitatea de a cere constatarea intervenţiei
reabilitării de drept sau de a fi dispusă reabilitarea judecătorească, efectele amnistiei
postcondamnatorii fiind mai limitate, în raport cu cele ale reabilitării;
- persoanele fizice înscrise în cazierul judiciar ori cu privire la care s-au făcut notări cu
caracter provizoriu vor fi scoase din evidenţă în urma intervenţiei amnistiei, conform art. 15 alin.
1 lit c) din Legea nr. 290(r1)/2004 privind cazierul judiciar.39

urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. De asemenea, menţionăm că
intervenţia amnistiei conduce la nesoluționarea de către instanţă a acţiunii civile din cadrul procesului penal.
36
Conform dispoziţiilor alin. 1 al art. 152 din actualul Cod penal.
37
Toader T., Michinici M.I., Crişu-Ciocînt A., Noul Cod penal: Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, 2014,
p. 254.
38
Udroiu M., op. cit., p. 368.
39
Monitorul Oficial al României, nr. 777 din 13 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.
 În ceea ce priveşte limitele efectelor instituţiei amnistiei, menţionăm că aceasta nu
produce efecte asupra:
- măsurilor de siguranţă, excepţie în acest sens făcând confiscarea extinsă, deoarece în
vederea aplicării acestei măsuri se impune existenţa hotărârii de condamnare;
- drepturilor persoanei vătămate ori civile40;
- acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, instanţa lăsând nesoluţionată
acţiunea civilă, iar persoana vătămată având posibilitatea de a cere repararea prejudiciului în faţa
unei instanţe civile.
De asemenea, achiesăm la opinia exprimată în literatura juridică 41, potrivit căreia întrucât
prin amnistie nu se operează o restitutio in integrum, persoana căreia i s-a desfăcut contractul de
muncă, drept consecinţă a comiterii infracţiunii, nu poate pretinde reintegrarea în funcţia pe care
o deţinea anterior.

3.6. Continuarea procesului penal pentru infracţiunile amnistiate

Aşa cum am stabilit anterior, prin prisma caracterului obligatoriu al amnistiei, organele
abilitate trebuie din oficiu să aplice prevederile actului normativ de amnistie, iar persoana care
beneficiază de amnistie nu are posibilitatea de a refuza.
Însă legiuitorul a prevăzut, în art. 18 din actualul Cod de procedură penală, posibilitatea
suspectului sau inculpatului de a solicita continuarea procesului penal, pentru a-şi dovedi
nevinovaţia. Considerăm că raţiunea acestei reglementări constă în faptul că amnistia are în
vedere săvârşirea reală a unei infracţiuni42, iar atunci când intervenţia sa se produce anterior
stabilirii vinovăţiei prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare, legiuitorul, prin prevederea sa,
a acordat dreptul celui în cauză de a obţine în instanţă o hotărâre care să îi ateste nevinovăţia.
Astfel, dacă se reţine vreunul dintre cazurile expres prevăzute de normele procesuale
penale, instanţa va pronunţa achitarea sau, în cazul în care nu sunt incidente dispoziţiile privind
achitarea, se va pronunţa încetarea respectivului proces penal.
Reţinem însă că în cazul în care, în urma continuării procesului penal, instanţa constată că
persoana în cauză a săvârşit, fără urmă de îndoială, infracţiunea, se va pronunţa încetarea
urmăririi penale, ori, după caz, încetarea procesului penal, persoana fiind obligată să accepte
beneficiul amnistiei.

40
Astfel de exemple de drepturi ale persoanei vătămate asupra cărora nu produce efecte amnistia pot fi: cheltuielile
judiciare ori despăgubirile civile.
41
Boroi A., op. cit., p. 409.
42
Ibidem.