Grigore Constantin Moisil

S-a născut la Tulcea pe 10 ianuarie 1906. Străbunicul său, Grigore Moisil (1814-
1891), a fost paroh la Năsăud și vicar episcopal greco-catolic pentru
ținutul Rodnei, unul din întemeietorii primului liceu românesc din Năsăud. Tatăl
său, Constantin Moisil (1867-1958), a fost profesor de istorie, arheolog, numismat,
directorul Cabinetului Numismatic al Academiei și membru de onoare
al Academiei Române. Mama sa, Elena (1863-1949) a fost institutoare la Tulcea,
apoi directoarea școlii „Maidanul Dulapului”, azi Școala Nr. 74 „Ienăchiță
Văcărescu” din București.
Sora sa, Florica Moisil, a fost mama profesoarei Zoe Petre, decan al Facultății de
Istorie a Universității din București, iar fratele său, George C. Moisil (1917-1989)
a fost profesor la Catedra de fizică a Institutului/Universității Politehnic(e)
București.
A fost căsătorit cu Viorica (n. Constante) Moisil, sora artistului plastic Lena
Constante.
Urmează școala primară la București, iar studii liceale la Vaslui (Liceul Teoretic
Mihail Kogălniceanu) și București (liceul Spiru Haret) între anii 1916-1922.
În anul 1923 intră ca student la Facultatea de Matematică la Universitatea din
București. Părinții săi sunt însa de părere ca o persoană cu aptitudinile lui
matematice trebuie neapărat să devină inginer. În anul 1924 intră ca student
la Politehnică, secția construcții, desi o chemare mai puternică îl menține legat
de Facultatea de Matematică, unde îi are ca profesori pe Dimitrie Pompeiu,
mentorul său, Gheorghe Țițeica, Traian Lalescu, Anton Davidoglu. Așa se face că
Grigore C. Moisil a fost în același timp student al Politehnicii și al Universității din
București. Interesul pentru matematică devine prioritar astfel că în anul 1929
părăsește Politehnica, deși trecuse deja toate examenele din primii trei ani și se afla
student în anul IV. Dar în același an își susține teza de doctorat în
matematică Mecanica analitică a sistemelor continue, în fața unei comisii conduse
de Gheorghe Țițeica și având ca membri pe Dimitrie Pompeiu și pe Anton
Davidoglu. Această teză este publicată, tot în 1929, la editura Gauthier-
Villars din Paris și va fi apreciată de savanții Vito Volterra, Tullio Levi-
Civita, Paul Lévy.
În 1930 pleacă la Paris, unde studiază la Sorbona cu mari matematicieni și
participă intens la viața științifică cu note remarcate de profesori. În anul 1931
susține examenul de docență, cu lucrarea Sur une classe de systèmes d'équations
aux dérivées partielles de la Physique mathématique. Pleacă la Roma cu o bursă de
studii Rockefeller, și studiază între 1931 și 1932 cu
 În 1932 se reîntoarce în țară, unde devine profesor provizoriu la Universitatea
din Iași în 1932, apoi Conferențiar universitar în 1935, și Profesor universitar în
1939. Locuiește timp de 10 ani în Iași, legat în mod deosebit de
profesorul Alexandru Myller și de biblioteca creată de acesta. Ține primul curs de
algebră modernă din România, „Logica și teoria demonstrației”, la Universitatea
din Iași. În paralel începe un șir de lucrări despre logicile
matematicianului polonez Jan Łukasiewicz. Cercetările sale de logică au stat la
baza unei puternice școli de matematică în țară și peste hotare
(Argentina, Iugoslavia, Cehoslovacia, Ungaria) În perioada ieșeană realizează o
operă fecundă cu idei inovatoare în care se întrezărește concepția lui despre
matematică și tehnica lui personală de mânuire a instrumentului matematic, făcând
apropieri între idei foarte îndepărtate, utilizând noțiuni din domenii complet
deosebite.
În perioada ieșeană deasemenea publică lucrări în domeniile mecanicii, analizei
matematice, geometriei, algebrei și logicii matematice. A extins în spațiul cu mai
multe dimensiuni derivata areolară a lui Pompeiu și a studiat funcțiile monogene
de o variabilă hipercomplexă, cu aplicații la mecanică. A introdus algebre numite
de el Łukasiewicz trivalente și polivalente (numite astăzi algebre Łukasiewicz-
Moisil) și le-a întrebuințat în logica și în studiul circuitelor de comutație. A
elaborat metode noi de analiză și sinteză a automatelor finite și a avut contribuții
valoroase în domeniul teoriei algebrice a mecanismelor automate.
În 1941 un post de profesor universitar devine disponibil la Universitatea din
București. Patru remarcabili matematicieni români se înscriu la concurs: Gheorghe
Vrănceanu, Dan Barbilian, Miron Nicolescu, și Grigore Moisil. Deși doar
Vrănceanu, cel mai senior dintre ei, este inițial selectat, Moisil convinge Ministrul
Educației că are în față o ocazie rară de a dezvolta cercetarea matematică din
România. În consecință, Ministerul Educației creeaza patru posturi de profesor la
Universitatea din București, și îi angajează pe toți patru Moisil își ia în primire
postul în anul academic 1941-1942.
În anii 1940-1950 publică intensiv în domeniul circuitelor electronice.
Între 1946-1948 este numit ambasador al României la Ankara. În perioada în care a
fost staționat în Turcia, a ținut o serie de prelegeri matematice la Universitatea din
Istanbul și la Universitatea Tehnica din Istanbul. În 1948, revine la Universitatea
din București.
În anii 1950 devine pasionat de domeniul informaticii. Pe vremea aceea,
dicționarul oficial de filosofie, tradus din limba rusă și publicat în 1953, descria
domeniul ciberneticii ca "o știință burgheză reacționară îndreptată împotriva clasei
muncitoare". În ciuda acestei atitudini guvernamentale, Moisil și-a folosit influența
științifică să încurajeze oamenii de știință români în studiul domeniului
calculatoarelor. În această perioadă publică Incercari Vechi Si Noi în Logica
Neoclasica [New and Old Approaches in Neoclassic Logic], 1953; Teoria
Algebrica a Mecanismelor Automate [Algebraic Theory of Automata], 1959; și
Circuite cu Tranzistori [Transistorized Circuits], 1961. Aceste cărți au fost traduse
în mai multe limbi, inclusiv în rusă și cehă.
Moisil a sprijinit realizarea primelor calculatoare românești, contribuind la
instalarea primului calculator de construcție românească în 1957 la Institutul de
Fizică Atomică. În aceeași perioadă Moisil a avut și inițiativa importantă de a crea
un Centru de Calcul la Universitatea din București. Astfel, Universitatea din
București a devenit una dintre primele zece universități din lume care aveau un
centru de calcul.
A avut contribuții remarcabile la dezvoltarea informaticii și la formarea primelor
generații de informaticieni. În anii 1960, a început să țină cursuri de logică
matematică și la alte facultăți din afara Universității din București, inclusiv la
Politehnica din București, de unde a recrutat și a pregatit inițial ca cercetători pe
viitorii oameni de știință Paul Cristea, Petre Dimo, Ion Filotti, și Gheorghe Mărâi.
Deasemenea, Moisil este cel care a avut ideea introducerii liceelor și facultăților de
informatică în România, idee pusă în practică de prietenul său Mircea Malița,
Ministru al Invățământului.
Viața sa dedicată matematicii și informaticii l-a consacrat ca un extraordinar om
de știință și profesor. Era înzestrat cu un deosebit simț al umorului. Există multe
vorbe de duh și anecdote cu Moisil. Multe se găsesc în cărțile pe care le-a scris, sau
în cele care s-au scris despre el.
A fost membru al Academiei Române (din 1948), al Academiei din Bologna și
al Institutului Internațional de Filosofie. A fost laureat al Premiului de Stat al
Republicii Populare Române și i s-a decernat în 1964, prin decret al Consiliului de
Stat, titlul ”Om de știință emerit”.
A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând
cu 21 decembrie 1935 și membru titular începând cu 3 iunie 1941.
Ca membru al Academiei Române, în 1969-1971 a intrat în conflict cu familia
dictatorului comunist român, când Moisil s-a opus în mod deschis („Hai să fim
serioși”) admiterii în academie a soției dictatorului. În secvență rapidă, a fost scos
la pensie, iar grupul său de cercetare a fost dezmembrat.
În aprilie 1973, profesorul Grigore Moisil a plecat însoțit de soția lui, Viorica
Moisil, într-o călătorie de o lună și jumătate în Canada și Statele Unite ale
Americii, pentru a ține un șir de conferințe. A fost invitat, ca în alte dăți, la
universități de renume pentru a vorbi despre subiectul său preferat: logică
matematică.  În timpul acestei călătorii, pe 21 mai 1973, după ce vizitase o
expoziție de artă eschimosă la Ottawa, a decedat subit, la 67 de ani.
In 1996, societatea internationala a inginerilor in electronica IEEE i-a acordat
distincția rară de Computer Pioneer Award (post-mortem).

Lucrari ale lui Grigore Moisil

 1929: La mecanique analytique des systemes continus (teză de doctorat)

 1931: Sur une classe de systemes d'equations aux derivees partielles (lucrare
de docență)
 1935: L'algebre de la logique
 1942: Logique modale, Ed. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului.
 1954: Introducere în algebră. Inele și ideale
 1957: Scheme cu comandă directă cu contacte și reale, Ed. Academiei.
 1959: Teoria algebrică a mecanismelor automate, tradus în rusă 1963, cehă
1964, engleză.
 1960: Funcționarea în mai mulți timpi a schemelor cu relee ideale
 1961-1962: Circuite cu tranzistori
 1964: Algebraicka teorie automatu, Praha, Natiladatelstvi ceskosloveskis
Akademie Ved
 1965: Funcționarea reală a schemelor cu contacte și relee, Ed. Academiei.
 1965: Încercări vechi și noi în logica neclasică
 1966: Cursurile pentru inginerie de la Yablonna, Polonia, apărute în
volumele "Zastosomanie algebr tukasiewycz do teorii ukladov"(...I și II)
 1967: Theorie structurelle des automates finis, Ed. Gauthier-Villard, Paris.
 1968: Elemente de logică matematică și teoria mulțimilor, Ed.Științifică.
 1970: Îndoieli și certitudini, Ed. Enciclopedică Română.
 1972: Essais sur les logiques non-chrysipiennes, Ed. Academiei.