Sunteți pe pagina 1din 12

ARGUMENT PENTRU OPŢIONALUL – Literatură pentru copii

Copilăria tuturor timpurilor nu poate fi concepută fără lume


fabulosului oferit de basme, poveşti, povestiri.
După o analiză atentă a comportării copiilor în activitatea
grădiniţei, mi-am dat seama că deşi în aparenţă lecturile, poveştile,
povestirile, fiind statice, par adesea monotone, dar acestea implică un grad
mare de participare din partea copiilor. În atmonsfera lor, preşcolarul nu
participă motric, ci intelectual şi afectiv.
Însoţind firul poveştilor, care se depană uneori dintr-o lume total
necunoscută, copilul nu face altceva decât un intens efort de a şi-o
reprezenta şi în acelaşi timp încearcă a o judeca cu modesta sa putere de
discernământ după fapte şi situaţii. Copilul este creatorul propriilor imagini,
povestitorul fiind cel care sugerează verbal. Eforul copilului de a-ţi imagina
şi înţelege nu poate fi conceput în afara unei gimnastici imense a memoriei,
gândirii, voinţei şi a limbajului.
Literatura pentru copii, privită ca o varietate de grupuri şi specii
literare, însumând operele literare ale poeţilor şi prozatorilor naţionali şi
universali, dispune de un nesecat izvor de exemple pe care le putem oferi
copiilor în întreaga activitate din grădiniţă, cu pondere mai mare în
activitatea de educare a limbajului şi comunicării orale, în dorinţa de a-i face
mai buni, mai drepţi şi mai comunicativi pe copii. Fiind presărată cu o gamă
largă de proverbe şi zicători, literatura pentru copii contribuie activ la
biciuirea trăsăturilor negative de voinţă şi caracter: încăpăţânarea, laşitatea,
lenea, lăcomia, invidia, falsitatea, ipocrizia, minciuna, necinstea,
lăudăroşenia, îngâmfarea etc.
Deoarece operele cele mai îndrăgite de copii, din primii ani ai
copilăriei şi până aproape de adolescenţă sunt povestea, basmul. Ele sunt
primele texte care intră în repertoriul cultural al copilului.
Basmul oferă un sistem de structură imaginară care-l ajută pe
copil să cunoască lumea. Copilul se identifică cu personajele, uneori îl
marchează definitiv datorită dimensiunilor neobişnuite, fabuloase, rupte de
realitate.
Lumea basmelor dezvoltă copiilor capacitatea de a-şi construi şi
realiza trăirile, copilul are posibilitatea să-i dezvolte într-un anumit grad
gândirea şi limbajul. Copilul cucereşte mijloacele gândirii logice, se
desprinde din ce în ce mai mult de reprezentările concrete. Astfel
înfăţişându-se spre trepte tot mai înalte de abstractizare şi generalizare.
Pentru ca o operă literară să fie receptată cât mai uşor şi cât mai
bine de către copii, am folosit în cadrul acestor activităţi un material didactic
variat, cât şi acţiuni specifice, care să le instrumenteze.
Pentru a trezi interesul şi emoţiile copiilor şi de a le dezvolta
diverse calităţi, am recurs la următoarele procedee în cadrul opţionalului:
 Însoţirea vorbirii de mişcare;
 Modelarea vocii;
 Reproducerea pe roluri a textului;
 Participarea directă a educatoarei în dramatizări;
 Manevrarea păpuşilor cu ajutorul copiilor;
Pe baza cunoaşterii particularităţilor psihice ale preşcolarilor, a
intereselor, dorinţelor acestora am selecţionat şi planificat activităţi de
lecturi, poveşti, povestiri ale copiilor, memorizări, audiţii literare, vizionări
filme animate.

OBIECTIVELE PREVĂZUTE DE PROGRAMA INSTRUCTIV-


EDUCATIVĂ ÎN GRĂDINIŢA DE COPII URMĂRESC
URMĂTOARELE:

Obiective cadru:
1. Dezvoltarea exprimării orale, înţelegerea şi utilizarea corectă a
semnificaţiilor structurilor verbale orale.
2. Educarea exprimării verbale corecte din punct de vedere
fonetic, lexical şi sintactic.
3. Dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral.
Obiectivele de referinţă:
1. Să participe la activităţile de grup, inclusiv la activităţile de
joc, atât în calitate de vorbitor, cât şi în calitate de auditor.
2. Să înţeleagă şi să transmită mesaje simple; să reacţioneze la
acestea.
3. Să audieze cu atenţie un text, să reţină ideile acestuia şi să
demonstreze că le-au înţeles.
4. Să distingă sunetele ce compun sunetele şi să le pronunţe
corect.
5. Să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza
experienţei sale , activităţii personale şi/sau a relaţiilor cu
ceilalţi şi să utilizeze un limbaj oral corect din punct de
vedere gramatical.
6. Să recepteze un text care i se citeşte ori i se povesteşte
înţelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive şi estetice
ale acestuia.
7. Să fie capabil să creeze el însuşi (cu ajutor) structuri verbale,
rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări, utilizând intuitiv
elementele expresive.

Obiectivele utmărite pe parcursul acestui opţional sunt următoarele:


- consolidarea cunoştinţelor copiilor din celel mai variate
aspecte de viaţă şi domenii de activitate;
- familiarizarea cu elemente din natura înconjuratoare:
animale, plante, fenomene al naturii;
- dezvoltarea dragostei pentru limba maternă;
- formarea gustului (estetic) artistic;
- cunoaşterea mai exactă a vieţii;
- deosebirea binelui de rău;
- trezirea sentimentului de voie bună;
- formarea deprinderii de a se exprima cursiv şi expresiv;
- dezvoltarea memoriei prin redarea unor poezii;
- accentuarea corectă a cuvintelor însoţite de mimică şi de
imitarea vocii în cadrul dialogului.
CONŢINUTURILE ÎNVĂTĂRII

POVEŞTI. POVESTIRI

1. Iedul cu trei capre – Octav Pancu Iaşi


2. Fata babei şi fata moşnegului – Ion Creangă
3. Scufiţa Roşie – Ch. Perlaut
4. Cenuşăreasa – Fraţii Grimm
5. Alba ca zăpada – Fraţii Grimm

POEZII
1. Toamna
2. Cântec de toamnă – N. Scurtescu
3. Gospodina – Otilia Cazimir
4. Omul de zăpada
5. Uite vine Moş Craciun - serbare

TRADIŢII LA ROMÂNI

1. Datini şi obiceiuri de Crăciun


2. Datini şi obiceiuri de Paşti

PLANIFICAREA TEMELOR PENTRU OPŢIONAL

Nr Data/ Obiective Activităţi de Activităţi de Resurse


. Conţinuturi învăţare evaluare materiale
Septembrie - să asculte - audierea cu comentarea - planşe
cu atenţie atenţie a textului ilustrate,
textul; textului; audiat care
- să sesizeze -identificarea -conversaţia reprezintă
ce trebuie să personjelor imagini
1. Scufiţa învăţăm din pozitive şi din
Roşie poveste; negative din poveste
- să răspundă poveste;
corect la
întrebările
educatoarei
Septembrie - să redea - repovestirea Repovestire - planşe
corect corectă a Convoebire ilustrate,
conţinutul textului care
poveştii; poveştii pe cu reprezintă
2. Scufiţa - să găsească ajutorul imagini
Roşie alt final imaginilor; din
repovestire poveştii; poveste
-să-şi
exprime
emoţiile,
sentimentele;
3. Octombrie - să transpună Cu ajutorul Dramatizare Decor,
în joc unor măşti şi măşti
Scufiţa personajele, costume să costume
Roşie faptele; dramatizeze
dramatizare -să reproducă unle secvenţe
cu ajutorul din poveste ;
educatoarei
dialogul
dintre
personaje

Octombire - să redea - identificarea Să


corect elementelor reproducă
conţinutul caracteristice corect textul
poeziei; toamnei din poeziei
- să răspundă poezie;
4. Toamna corect la
întrebările
legate de
textul
poeziei;
5. Octombire să redea - identificarea Să
corect elementelor reproducă
conţinutul caracteristice corect textul
Cântec de poeziei; toamnei din poeziei
toamnă - să răspundă poezie;
corect la
întrebările
legate de
textul
poeziei;
Octombire -să descrie -identificarea Convorbire Panşe cu
imaginile mesajului – povestire diverse
Priveşte şi folosind imaginilor imagini
6. povesteşte cuvintele
ce vezi proprii;

Noiembrie Să compună Dezvoltarea Povestire Joc de


un tablou capacităţii de convorbire masă
specific unei a recompune
7. Unde-mi poveşi; un tablou
este locul Să analizeze specific unei
diverse poveşti
posibilităţi
8. Noiembrie Să reproducă Să redea sub Povestirea Panşe care
povestea îndrumarea copiilor prezintă
respectând educatoarei povestea
Iedul cu trei ordinea înţelesul celor Iedul cu
capre cronologică a povestite trei capre
acţiunilor
Să răspundă
la întrebările
legate de
texul poveştii
Să identifice
mesajul
poveştii;
Noiembrie Să răspundă Să redea Să Planşe
corect la corect interpreteze ilustrând
intrebările pe conţiunutul rolul secvenţe
care le poeziei gospodonei din poezie
9. Gospodina adresează
educatoare
Să identifice
personajul
principal din
poezie
Noiembrie Să Eudcarea unui Povestirea Povestea
urmărească comportament pe baza pe suport
Ridichea atent corespunzător întrebărilor electronic,
uriaşă povestea puse de computer
10. Să identifice educatoare
personajele
din poveste
Decembrie Să deseneoze Dezvoltarea Evaluarea Creioane
Desenează o o poveste fie vocabularului se va realiza colorate,
11. poveste una şi a simţului prin desene coli de
cunoscută, fie artistic şi prin hârtie
una inventată povestirea
de copii celor
desenate
Decembrie Să înteleagă Dezvoltarea Joc de rol Podoabe
semnificaţia calităţilor de Redarea de brad,
Datini şi religioasă a încredere şi poeziilor casete cu
12. obiceiuri Crăciunului; stimă de sine învăţate colinzi
specifice Exersarea Dezvoltarea Activităţi
sărbătorilor calităţilor capacităţii de artisticăo-
de iarnă artistice prin a lucra în grup plastice:
interpretarea împodobirea
de poezii bradului

Decembrie Exersarea Dezvoltarea Joc de rol Decor


calităţilor calităţilor de Redarea pentru
13. Serbarea artistice prin încredere şi poeziilor serbarea
pomului de interpretarea stimă de sine învăţate de Crăciun
Crăciun de poezii Dezvoltarea
capacităţii de
a lucra în grup
Să relateze Prezentarea Convorbirea
Ianuarie corect o evenimentelor
întâmplare din vacanţă
Să-şi
Întâmlări imagineze
14. adevărate şi diferite
neadevărate situaţii
posibile în
care ei s-ar
plasa ca
personaje
active
15. Ianuarie Să înţeleagă Evocarea unor Repovestire Imagini
Cuza şi semnificaţia momente şi pe baza din
Unirea faptelor unor personalităţi întrebărilor poveste
eroi din istoria
poporului
român
Ianuarie Să selecteze Expunerea Povestirea Imagini
din mai multe selectivă a copiilor din diferite
poveşti acele unui episod poveşti
imagini care din text
16. „Spune mai corespund
departe” unei teme

Semestrul II

Februarie Volum de
Să asculte cu Audierea unor poezii de
atenţie textul poezii în Redarea George
1. „Iarna pe poezei; lectura unor textului Coşbuc
uliţă” Să recite artişti şi poeziei Ilusttraţii
expresiv memorarea prezentând
poezia lor poezia
Iarna pe
uliţă
Casete
audio
2. Februarie Să-şi Dezvoltarea Povestirea
Ce spune imagineze capacităţii de copiilor
autorul prin tablourile a-şi imagina
versul său descrise în tablourile
poezie şi să le descrise în
povestească poezie
3. Februarie Să manifeste Redarea Desenele Pensule,
Omul de independenţă gândurilor copiilor acuarele,
zăpadă în redarea poetului prin foi de
unei poezii desenul hârtie
prin desen copiilor
4. Martie Să descopere Completarea convorbirea
Să-l ajutăm cuvintele care versurilor cu
pe poet completeză cuvinte care
versul; rimează
Să selecteze
cuvinte care
rimează
5. Martie Să compună Compunerea Redarea
Suntem poezii simple unei poezii poeziilor
oameni de Să analieze compuse
seamă diferite
posibilităţi
6. Martie Să comleteze Dezvoltarea Redarea Iamgini
Primăvara imaginile şi capacităţii de poveştilor care
şi specificul să le a crea o pe baza trebuiesc
ei povestească poveste pe imaginilor completate
Să utilizeze baza
în timpul imaginilor
povestirii dispersate
cuvinte şi
expresii din
textele
cunoscute
7. Martie Să cunoască Cunoaşterea Redarea Volune de
Păşim pe câteva date realizărilor unor date poveşti.
urmele luui din biografia întâmplărilor din Povestiri
Ion scriitorului şi din viaţa unui biografia
Creangă căteva din autor şi locul autorului
operele lui desfăşurării
acestora
8. Martie Să vizioneze Să picteze Vizionarea
Fata babei cu atenţie pe fata poveştii la
şi fata poveste moşnegului Teatru de
moşneagulu interpretată culegând păpuşi
i de actori pere sau pe
fata babei şi
balaurii din
ladă
9. Aprilie Să compună, Compunerea Povestirea Ilustraţii
Spune-mi ce după modelul unei poveşti copiilor
să fac educatoarei o pe baza
poveste pe imaginilor
baza prezentate
ilustraţiilor
10. Aprilie Să-şi Găsirea unui Povestirea
Poveştile se imagineze alt sfârşit copiilor
schimbă alte poveştii convorbire
întâmplări,
situaţii pe
care un
personaj le-ar
fi putut trăi;
Să cunoască
faptele
pozitoive şi
negative din
punct de
vedere moral
11. Aprilie Să reproducă Realizarea Joc de rol Decor,
Alba ca prin dialog un unei măşti
zăpada şi cei text cunoscut; dramatizări costume
şapte pitici Să transpună
în joc
personajele,
faptele
12. Mai Să cunoască Derinderea de Joc de rol păpuşi
Suntem manifestărilor a mânui o
actori diferitelor păpuşă
stări
emoţionale
trăite de
personaje şi
să le
reproducă
13. Mai Să maifeste Familiarizarea Vizitarea Sala de
Teatrul şi interes pin cu sala de tearului spectacol
farmecul lui ceea ce se va spectacol,
întâmpla la scena, mijloce
teatru audio-vizuale
14. Mai Să-şi exprime Trezirea Invitarea
Magie şi emoţiile, plăceii şi unui actor
momente semtimentele dorintţei de a de circ şi
comice şi trăirile se înâlni cu prezentarea
proprii actori de circ unui mini
spectacol
15. Iunie Să asculte cu Desprinderea Redarea Ilustraţii
atenţie textul mesajului unei din
Cenuşăreasa poveştii poveştii secvenţe din poveste
Să identifice poveste prin Foi de
personajele desen hârtie
pozitive şi creioane
negative din colorate
poveste

16. Iunie Să
Povestile la recunoască
sfat ideea
generală după
care s-au Gruparea Joc didactic Imagini
grupat m,ai poveştilor cu din
multe acelaşi mesaj poveştile
poveşti: moral respective
Inima mamei. (dragoste de
Capra cu trei familie,
iezi, Puiul, neascultare)
Cei trei
purceluşi
17. Iunie Să cunoască Selectarea Joc de masă Imagini
Alege şi nu conţinutul tablourilor
greşi poeziilor; care fac parte
Să aleagă din poeziile
imaginile specifice
specifice fiecărui
fiecărei anotimp
poezii.
18. Iunie Să Recunoaşterea Joc didactic Cărţile cu
Biblioteca cu recunoască şi alegerea Convorbire conţinut
poveşti cartea după cărţilor după literar-
ilustraţia de ilustraţa de pe cultural
pe copertă şi copertă şi
din interior; după titlurile
Să lor
deosebească
cărţile după
tipurile lor;
Carte-pliant,
carte de
poveşti, carte
ilustrată

S-ar putea să vă placă și