Sunteți pe pagina 1din 4

Tema 10 – Reflectare

I. Completați spațiile libere de mai jos în baza materialului prezentat:

Riscul în afaceri reprezintă _ un eveniment posibii şi nedorit, previzibil sau imprevizibil, producător
de pierderi materiale sau morale, ce se manifestă în raporturile dintre oameni şi raporturile dintre om şi
natură .____ În domeniul comercial, riscul reprezintă un eveniment viitor posibil, a cărui producere poate
provoca pierderi materiale, adică este o categorie socială, economică, politică sau naturală care se
caracterizează prin următoarele trăsături:

— este un eveniment incert, dar posibil, originea sa aflându-se în incertitudine;

— este un eveniment păgubitor; efectele lui odată produse nu mai pot fi înlăturate;

— apare în pericolul activităţii umane sociale, economice, politice şi în raporturile dintre om şi


natură, compoenentele lui fiind :

 pericole (cele care declanşează apariţia riscului), o noţiune mai largă a unei game de forţe care pot
produce un rezultat advers;
 resurse, active, populaţia sau câştiguri (cine/ce este afectat) care pot fi ameninţate de pericole,
adică lucruri de care depinde continuitatea operaţiilor unei activităţi;
 factori influenţi (cei care influenţează evoluţia riscului), acele particularităţi interne sau externe
acestor resurse care tind să crească sau să reducă probabilitatea de realizare a pericolului sau severitatea
consecinţelor dacă se realizează;
 consecinţe (urmările întâmplării riscului), modul în care efectele pericolului afectează consumul de
resurse diverse.

II. Identificați principalele categorii de risc și indicați câteva exemple:

Categoria Exemple
 incendiu, explozie;
 riscuri naturale: furtună, inundaţie, cutremur;
 avarii accidentale inclusiv la sistemele computerizate;
distrugeri materiale  contaminare/poluare;
 riscuri tranzitorii;

 furt, spargere şi răpire;


acte criminale
distrugeri ecologice
 cauzată de distrugeri materiale sau acte criminale;
întreruperea
 lipsa ofertei – materii prime, energie, apă;
(discontinuitatea) afacerii
dispariţia furnizorilor sau clienţilor datorată distrugeriimaterialelor la întreprinderi
 răspundere civilă generală;
daunele de răspundere
 răspundere de produs;
civilă
răspundere profesională
 accidente la locul de muncă;
distrugerea de vieţi
 boli profesionale;
omeneşti
pierderea personalului de bază datorată: bolilor, accidentelor, răpirii
 riscul de credit - intern şi extern;
riscuri financiare  riscul de rată de schimb valutar;
riscul de dobandă
 activele externe de recuperat de către guvernul unei ţări;
riscuri politice
barierele întalnite în cazul repatrierii profitului
riscuri de natură
modalitatea de transmitere şi utilizare a informaţiei
informaţională
după posibilitatea  riscuri potenţiale;
întâmplării riscuri reale
 riscuri interne (provocate de factori din interiorul companiei);
după factorii care
 riscuri externe (provocate de factori din afara companiei);
provoacă apariţia riscului
 riscuri primare (aferente activităţii de bază);
după caracteristicile
 riscuri secundare (aferente celorlalte activităţi);
activităţii unei companii

după consecinţele  riscuri catastrofice;


întâmplării riscuri minore
 riscuri particulare/directe (este afectat cel care desfaşoară
după categoria celor
activitatea/proprietarul);
afectaţi de producerea
 riscuri generale/indirecte (este afectat mediul extern/societateaîn general);
riscului
din punct de vedere al  riscuri cu o frecvenţă mică, medie, ridicată;
frecvenţei şi intensităţii  riscuri de o intensitate mică, medie, ridicată.
întâmplării

III. Enumerați funcțiile riscului în afaceri:

Funcţiile riscului în afaceri

Funcţiile riscului reprezintă instrumentele prin care antreprenorul poate eficient să preîntâmpine şi să
gestioneze o gamă foarte variată de riscuri. Există diferite păreri cu referire la aceste funcţii şi cum ele ajută
antreprenorul în realizarea obiectivelor sale de business. Vom prezenta două grupe de funcţii, una mai generală şi
alta mai detaliată.

Unii autori identifică următoarele funcţii de bază ale riscului:

1. Funcţia inovaţională - pe care riscul antreprenorial o realizează prin stimularea găsirii unor noi soluţii,
netradiţionale la problemele care stau în faţa antreprenorului. Practica mondială ne arată că companiile obţin mari
succese, devenind competitive datorită utilizării acestei funcţii. Orice produs/serviciu nou implică un număr mare de
riscuri. insă, în cazul cand evaluările au fost făcute corect, rezultatele obţinute pot cu mult depăşi cele planificate.
Implementarea eficientă a acestei funcţii se realizează prin intermediul aplicării metodelor de stimulare a
creativităţii, aşa ca: Braimstorming, Phillips 66, Cancasajul, matricea descoperirilor etc.

2. Funcţia reglatorie a riscului, care se manifestă în două forme:

a. Constructivă - reprezintă capacitatea antreprenorului de a merge la risc, dar prin utilizarea unei baze
informaţionale complete şi complexe, primirea deciziilor colective care, prin urmare, contribuie la maximizarea
rezultatelor obţinute;

b. Distructivă - când riscul se manifestă ca un subiectivism în cazul lipsei informaţionale, fară cercetarea
factorilor interni şi externi de influenţă asupra activităţii antreprenoriale.

3. Funcţia de apărare - se manifestă prin aceea că dacă pentru antreprenor riscul este o stare naturală, apoi
este normală şi o reacţie adecvată în cazul în care adeverirea situaţiei de risc conduce la eşec.
4. Funcţia analitică - prezenţa situaţiei de risc îl impune pe antreprenor să analizeze multitudinea de soluţii
alternative şi consecinţele lor înainte de a adopta decizia respectivă, utilizând metode matematice, statistice şi,
evident, implicând în aceasta propriile cunoştinţe, experienţă şi intuiţie.

Funcţia stimulatorie constă în faptul că prin intermediul investiţiilor riscante întreprinderea stimulează
progresul tehnico-ştiinţific, majorarea locurilor de muncă, dezvoltarea procesului comercial-tehnologic şi a circuitului
mărfurilor în general. Prezenţa riscului în economie şi tinderea spre a-l depăşi, sunt catalizatorii dezvoltării
potenţialului creator al individului, împărtăşind responsabilitatea pentru rezultatul activităţii legate de risc.

Funcţia de apărare vizează în căutarea de către întreprindere a mijloacelor şi formelor de protejare de la


posibilele întâmplări nedorite, care să stabilizeze activitatea lor antreprenorială. Ea se manifestă, pe lângă utilizarea
mecanismelor de asigurare, autoasigurare şi hedging etc., prin formarea bazei de drept, ce reglementează relaţiile
interne şi internaţionale de risc, prin oferirea garanţiilor politice şi economice, care să excludă pedepsirea
specialistului în caz de eşec.

Funcţia de preântâmpinare a riscului constă în utilizarea mijloacelor întreprinderii (inclusiv formarea


fondurilor de risc) pentru micşorarea gradului şi urmărilor riscului, adică pentru efectuarea tuturor activităţilor
preventive de apărare de la posibilele urmări negative în viitor. în economia contemporană, riscul reprezintă un
indicator care îi dă posibilitate întreprinderii de a prezice la timp posibilele pierderi care pot apărea ca urmare a unor
evenimente aleatorii imprevizibile.

Funcţia compensatorie se manifestă prin crearea fondurilor ţintă de risc în formă bănească sau naturală, care
asigură compensarea pierderilor suportate din cauza unor fenomene negative imprevizibile (activităţii economice
ineficiente, dezastrelor, accidentelor şi altor fenomene nefavorabile de diferit gen), acordarea ajutorului material
lucrătorilor întreprinderii la apariţia anumitor evenimente în viaţa lor, precum şi tuturor celor cărora întreprinderea,
în urma desfăşurării activităţii sale, le-a afectat negativ viaţa, sănătatea, proprietatea.

În plus, posibila existenţă a riscului îl face pe întreprinzător să includă „plata (compensaţia) pentru risc” în
preţul produsului, serviciului, lucrării, ce permite evitarea pierderilor catastrofale.

Funcţia de gestionare a investiţiilor riscante şi a relaţiilor social-riscante se exprimă prin funcţionarea


managementului riscului.

Managementul riscului este un sistem de gestionare raţională a mărimii (nivelului, gradului) riscului, a
investiţiilor riscante, a organizării relaţiilor riscante cu scopul asigurării stabilităţii financiare a întreprinderii.

Gestionarea se efectuează cu ajutorul multiplelor metode ale mecanismului riscului.

Funcţia de control se manifestă prin crearea şi utilizarea atât a sistemului de control al parametrilor calitativi
şi cantitativi ai proceselor riscante ce apar la întreprindere, cât şi a formării şi utilizării concrete a resurselor
fondurilor de riscuri. întrucât riscul „străbate” toate nivelele şi sferele de activitate a întreprinderii, toate
departamentele acesteia, acesta joacă rolul unei arme universale a controlului din partea conducerii întreprinderii a
procesului commercial tehnologic şi a situaţiei financiare a întreprinderii. Datorită funcţiei de control a riscului,
întreprinderea cunoaşte cum se formează structura capitalului, zonele principale de risc, cât de econom şi efectiv se
utilizează resursele etc.

Funcţia socială se realizează în procesul securizării materiale a angajaţilor, atraşi în activitatea riscantă, pe
calea plăţii compensaţiilor, alocaţiilor pentru paguba adusă sănătăţii, vieţii, situaţiei financiare etc., astfel asigurând
susţinerea nivelului lor de viaţă. Pe lângă aceasta, supraprofiturile, obţinute ca rezultat al activităţii riscante a
întreprinderii, pot fi folosite de aceasta pentru a ajuta familiile neasigurate social ale angajaţilor, pentru acordarea
beneficiilor suplimentare angajaţilor, realizarea programelor sociale ale întreprinderii.

Precum vedem, ambele clasificări ne demonstrează importanţa cunoaşterii acestor funcţii şi a aplicării lor
pentru eficientizarea activităţii antreprenoriale şi a celei particulare ale fiecărui om.
IV. Reprezentați grafic factorii de influență asupra riscurilor.

factorii de influență asupra riscurilor.

Factori interni Factorii externi


Reclamaţii şi amenzi pentru marfa Factorii externi de influenţă Factorii externi de influenţă
necalitativă directă indirectă
Accidente la întreprinderi şi defectări de Legislaţia ce reglementează Situaţia politică din țară
utilaj activitatea de
Scurgerea informaţiei confidenţiale antreprenoriat
Defectări în sistemul electronic Sistemul fiscal Situația economică din țară
Influenţa zvonurilor neadeverite Relaţiile cu partenerii Factorii internaţionali
Concurența antreprenorilor Calamităţile naturale.

S-ar putea să vă placă și

  • Bca - Lucrarea 3
    Bca - Lucrarea 3
    Document5 pagini
    Bca - Lucrarea 3
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 1
    Tema 1
    Document2 pagini
    Tema 1
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Bca Lucrarea 8
    Bca Lucrarea 8
    Document5 pagini
    Bca Lucrarea 8
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Bca Luc 4
    Bca Luc 4
    Document10 pagini
    Bca Luc 4
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Masini Electrice Cu Frecventa Redusa
    Masini Electrice Cu Frecventa Redusa
    Document11 pagini
    Masini Electrice Cu Frecventa Redusa
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Logistica Lab.1
    Logistica Lab.1
    Document6 pagini
    Logistica Lab.1
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Teza Abilitare VARGA Bogdan Ovidiu
    Teza Abilitare VARGA Bogdan Ovidiu
    Document174 pagini
    Teza Abilitare VARGA Bogdan Ovidiu
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 7
    Tema 7
    Document27 pagini
    Tema 7
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 6 Seminar
    Tema 6 Seminar
    Document1 pagină
    Tema 6 Seminar
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • DiagnosticareaTehnicaAuto PDF
    DiagnosticareaTehnicaAuto PDF
    Document296 pagini
    DiagnosticareaTehnicaAuto PDF
    cd10dc
    Încă nu există evaluări
  • Tema 2 Seminar
    Tema 2 Seminar
    Document1 pagină
    Tema 2 Seminar
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 11 Seminar
    Tema 11 Seminar
    Document1 pagină
    Tema 11 Seminar
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 7
    Tema 7
    Document1 pagină
    Tema 7
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Vehiculele Electrice Trecut Prezent Și Viitor
    Vehiculele Electrice Trecut Prezent Și Viitor
    Document10 pagini
    Vehiculele Electrice Trecut Prezent Și Viitor
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 12
    Tema 12
    Document4 pagini
    Tema 12
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 8
    Tema 8
    Document3 pagini
    Tema 8
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Automobil Electric
    Automobil Electric
    Document14 pagini
    Automobil Electric
    Iulian Bucico
    Încă nu există evaluări
  • Tema 9
    Tema 9
    Document8 pagini
    Tema 9
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 11
    Tema 11
    Document4 pagini
    Tema 11
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 9
    Tema 9
    Document8 pagini
    Tema 9
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 6
    Tema 6
    Document4 pagini
    Tema 6
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 5
    Tema 5
    Document1 pagină
    Tema 5
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 2
    Tema 2
    Document2 pagini
    Tema 2
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 3
    Tema 3
    Document3 pagini
    Tema 3
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 4
    Tema 4
    Document2 pagini
    Tema 4
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Bazele Marketingului
    Bazele Marketingului
    Document173 pagini
    Bazele Marketingului
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Lucrare de Verificare Oscr
    Lucrare de Verificare Oscr
    Document26 pagini
    Lucrare de Verificare Oscr
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Tema 1
    Tema 1
    Document2 pagini
    Tema 1
    GrozCris
    Încă nu există evaluări
  • Bca Lucrarea 7
    Bca Lucrarea 7
    Document4 pagini
    Bca Lucrarea 7
    GrozCris
    100% (1)