ei cea mai mare este de a fi singură.

Aimee a mai beneficiat de 89

terapie înainte, însă a menționat că, deși își înțelegea mai bine
situația, nu se înregistraseră schimbări pozitive.
De ce alte informații pertinente ați putea avea nevoie pen­
tru a vă încheia evaluarea? Care este conceptualizarea dumnea­
voastră de caz, diagnoza și planul de intervenție? Vom reveni
la cazul lui Aimee și la aceste întrebări spre finalul capitolului.

Conceptualizarea de caz

Deși sintagma „conceptualizare de caz" este relativ nouă, cli-

nicienii și cercetătorii au folosit „formulare de caz" de mai bine
de 50 de ani (Tarrier, 2006). Elementul comun celor mai multe
modele de conceptualizare de caz, inclusiv abordărilor analitice,
constructiviste, interpersonale, psihodinamice, cognitiv-compor-
tamentale și sistemice este cel de „tipar". Nu vrem să sugerăm
că toate abordările conceptualizărilor de caz sunt la fel. Totuși,
deși există elemente unice fiecărei abordări, există, de asemenea,
câteva elemente, cum ar fi tiparul, care sunt comune majorității
abordărilor (Eells, 2007, 2010). Restul acestui capitol descrie o
abordare integrativă a conceptualizării de caz, care subliniază
elementele comune și poate include și elemente unice (Sperry
și Sperry, 2012).

Conceptualizarea de caz: Definiție și componente

Conceptualizarea de caz reprezintă o modalitate de rezumare
a diverselor informații într-o manieră succintă, coerentă, în sco­
pul unei mai bune înțelegeri și tratări a individului. Mai mult, o
conceptualizare de caz constă în patru componente: formularea

Tulburările de personalitate din DSM-5 ■ Conceptualizarea de caz și tratamentul eficient

90 diagnostică, formularea clinică, formularea culturală și formula­
rea de tratament (Sperry, 2010; Sperry și Sperry, 2012).
Formularea diagnostică. O formulare diagnostică este o
afirmație descriptivă privind natura și gravitatea simptomato­
logiei psihiatrice a individului. Formularea diagnostică îl ajută
pe clinician să obțină trei seturi de concluzii diagnostice: dacă
simptomatologia pacientului este în primul rând nevrotică, psi-
hotică sau caracterială; dacă simptomatologia individului are o
etiologie în primul rând organică sau psihogenă; și dacă simp­
tomatologia individului este atât de acută și severă, încât soli­
cită intervenție imediată. Pe scurt, formulările diagnostice au
un caracter descriptiv, fenomenologic și transversal. Ele răs­
pund la întrebarea: „Ce s-a întâmplat?". Din motive practice,
formularea diagnostică se pretează la a fi specificată prin cri­
terii DSM-5.
Formularea clinică. Formularea clinică, pe de altă parte, are
un caracter mai explicativ și mai longitudinal și încearcă să ofere
o argumentare pentru dezvoltarea și menținerea simptomelor și
a tiparelor de viață disfuncționale. Formulările clinice răspund
la întrebarea: „De ce s-a întâmplat?". Așa cum există diverse
teorii ale comportamentului uman, la fel există și diverse tipuri
de formulări clinice: psihanalitică, adleriană, cognitivă, compor­
tamentală, a sistemelor familiale, biopsihosocială sau orice altă
combinație. în această carte sunt subliniate conceptualizările de
caz cognitiv-comportamentale.
Formularea culturală. O formulare culturală este o trecere în
revistă și o explicație sistematică a factorilor și dinamicilor cul­
turale care acționează în problemele manifeste. Formularea cul­
turală răspunde la întrebarea: „Ce rol joacă cultura?". Mai spe­
cific, descrie identitatea culturală a clientului și nivelul la care el

LEN SPERRY
și-a însușit cultura societății sale. Formularea oferă o explicație 91
culturală privind starea clientului, precum și impactul factori­
lor culturali asupra personalității și nivelului de funcționare al
clientului. Mai mult, sunt abordate elementele culturale care ar
putea avea un impact asupra relației dintre individ și terapeut
și dacă sunt sau nu indicate intervenții sensibile din punct de
vedere cultural.
Formularea tratamentului. O formulare a tratamentului
este ulterioară formulărilor diagnostică, clinică și culturală și
funcționează ca plan explicit care reglementează intervențiile de
tratament. în loc să răspundă la întrebările: „Ce s-a întâmplat?"
sau „De ce s-a întâmplat?", formularea tratamentului abordează
întrebarea: „Ce poate fi făcut în legătură cu asta și cum?".
Cele mai utile și cuprinzătoare conceptualizări de caz sunt
cele integrative, care conțin toate cele patru componente: formu­
larea diagnostică, clinică, culturală și a tratamentului (Sperry și
Carlson, 2014; Sperry și Sperry, 2012). Formatul următoarelor
capitole ale acestei cărți va scoate în evidență conceptualizările
integrative. Formularea diagnostică va sublinia criteriile DSM-5;
formularea clinică va accentua explicațiile cognitiv-comporta-
mentale, în timp ce formularea tratamentului va sugera obiecti­
ve și metode de tratament cognitiv-comportamentale.

Premisele si elementele de bază

i

în opinia a numeroși clinicieni și cercetători, conceptualiza­

rea de caz este una dintre cele mai dificil de stăpânit competențe
clinice (Eells, 2010; Sperry și Sperry, 2012). Dificultatea perce­
pută în dezvoltarea unei conceptualizări de caz eficiente poate
fi motivul pentru care mulți terapeuți nici nu dezvoltă, nici nu

Tulburările de personalitate din DSM-5 ■ Conceptualizarea de caz și tratamentul eficient

92 folosesc conceptualizări de caz ori le lipsește încrederea în capa­
citatea lor de a-și conceptualiza cazurile. Experiența mea este
că terapeuții experimentați și novicii deopotrivă pot începe cu
ușurință și încredere să stăpânească această competență într-un
timp atât de scurt precum două sau trei ore de pregătire for­
mală. Abordarea acestui tip de instruire presupune învățarea
unui model integrat de conceptualizare de caz bazat pe elemen­
te comune și distinctive și care subliniază elementul tiparului,
adică al tiparului dezadaptativ. Două premise fundamentale
stau la baza acestui model integrativ.
Tiparul dezadaptativ. Prima premisă este că indivizii dez­
voltă, fără să știe, un tipar dezadaptativ de funcționare și
relaționare cu ceilalți, care se perpetuează de la sine. Inevitabil,
acest tipar se află la baza problemelor manifeste ale individu­
lui. Tratamentul eficient presupune întotdeauna un proces de
schimbare, în care clientul și terapeutul colaborează pentru a
identifica acest tipar, a-1 sparge și a-1 înlocui cu un tipar mai
adaptativ. Cel puțin două rezultate derivă din acest proces de
schimbare: stare de bine crescută și rezolvarea problemei curen­
te a clientului.
Identificarea tiparului și schimbarea. Cea de-a doua premi­
să este că identificarea tiparului și schimbarea acestuia se află
în inima procesului de conceptualizare de caz. Tiparul constă
în stilul și maniera predictibile, constante și care se perpetuează
de la sine, în care indivizii gândesc, simt, acționează și se apără
pe ei înșiși (Sperry, 2005; Sperry et al., 1996). Modificarea tipa­
rului presupune trei procese: (1) identificarea tiparului dezadap­
tativ, (2) renunțarea la tiparul dezadaptativ și înlocuirea acestu­
ia cu unul mai adaptativ și (3) consolidarea tiparului adaptativ
(Beitman și Yue, 1999).

LEN SPERRY