Sunteți pe pagina 1din 3

Oameni de cultură români-promotori ai credinţei crestine:

Nicolae Iorga;
Petre Ţuţea ;
Nicolae Steinhardt;
Dumitru Stăniloae;

Nicolae Iorga (1871-1940) a rămas ca un fenomen cultural fără precedent


în istoria noastră, prin cultura sa enciclopedică şi diversitatea domeniilor de
cercetare. A fost un istoric de mare erudiţie, publicist, dar şi om politic.
S-a născut la Botoşani pe 5 iunie 1871. A studiat atât în ţară, cât şi în
străinătate, în Franţa şi Germania. între 1894 şi 1940 va fi profesor la Catedra de
Istorie a Universităţii din Bucureşti, iar în 1897 a fost numit membru al Academiei
Române.
Ca politician, întreaga sa activitate s-a îndreptat spre realizarea idealului
unităţii naţionale, subliniind legăturile continue ce au existat între oamenii de pe
ambii versanţi ai Carpaţilor. A fost de preşedinte al Consiliului de Miniştri şi
ministru al Instrucţiunii Publice, precum şi consilier regal.
Pe plan internaţional, marele cărturar s-a remarcat prin articole publicate în
reviste de specialitate în limbile franceză, engleză şi germană. Titlurile conferite
de Universităţile din Lyon, Paris, Geneva, Oxford, Vilnius, Roma, Bratislava şi
Alger, susţin acest lucru.
Cu trei ani înainte de a fi asasinat, în 1937, Iorga a fondat la Bucureşti,
Institutul de Studii Bizantine şi Institutul de Istorie Universală.
Noutatea operei lui Nicolae Iorga constă în integrarea istoriei românilor în cadrul
istoriei universale. Dragostea faţă de trecutul neamului, l-au determinat să se
oprească în foarte multe oraşe şi sate din ţară pentru că, spunea el, fiece loc de
pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi
trebuie şi un dram de iubire ca s-o înţelegi. Dovadă în acest sens stau cele zece
volume din Istoria românilor.
Opere sale reprezenative sunt: Istoria literaturii religioase a românilor până la
1688, Istoria lui Ştefan cel Mare, Oameni cari au fost, Istoria literaturii româneşti
contemporane.
În cadrul unei conferinţei ţinute la Iaşi, în sala Teatrului Naţional, Nicolae
Iorga a demonstrat că Ortodoxia este parte componentă a civilizaţiei româneşti.
A fost asasinat de legionari pe o mirişte din apropierea comunei Strejnic, de
lângă Ploieşti, în anul 1940.
Petre Ţuţea (1902-1991), născut într-o familie de preoţi ortodocşi, pe data
de 6 octombrie 1901, în Boteni-Muscel, a fost o personalitate complexă şi
enciclopedică.
Se va implica în viaţa spirituală, culturală şi politică a timpului, fiind prieten
al lui Nae Ionescu şi al celor formaţi la şcoala lui: Mircea Eliade, Emil Cioran,
Mircea Vulcănescu, Constantin Noica.
Toată viaţa lui a fost o propovăduire a valorilor spirituale creştin-ortodoxe şi a
iubirii pentru neamul românesc. Susţinea mereu, argumentat şi imbatabil, că
poporul român este una din minunile lui Dumnezeu în mersul Său prin Univers.
Singurele repere de neclintit ale lui Petre Ţuţea au fost Dumnezeu şi
poporul român, dovedind prin asta că a fost nu numai credincios, dar şi un mare
patriot. Pentru el, e atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că
virtuţile îl scot din impas. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinţei mele că
poporul român nu poate fi înfrânt.
Demersul său intelectual a fost întru totul integrat Ortodoxiei.
Dintre operele sale reprezentative, enumerăm: Bătrâneţea şi alte texte filosofice,
Omul -tratat de antropologie creştină, 322 de vorbe memorabile ale lui Petre
Ţuţea.
Din cauza convingerilor sale politice, regimul comunist avea să-1
condamne la 13 ani de detenţie (1948-1953; 1956-1964) în penitenciarele din
Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari, Aiud..

Nicolae Steinhardt (1912-1989), s-a născut pe 12 iulie 1912, în comuna


Pantelimon, de lângă Bucureşti, în familia inginerului şi arhitectului evreu Oscar
Steinhardt.
A studiat Literele şi Dreptul, ajungând avocat. Fiind obligat să depună
mărturie mincinoasă împotriva unor scriitori, şi necceptând acest lucru, a fost
condamnat la 12 ani de muncă silnică şi 7 ani de degradare civică.
S-a convertit la Ortodoxie, primind Botezul în închisoarea de la Jilava de la
ieromonahul Mina Dobzeu. După 16 ani dc la eliberare, s-a călugărit la
Mănăstirea Rohia din Maramureş.
Bun critic literar, a scris diverse eseuri despre cele mai importante cărţi din acea
vreme, dar şi despre valorile fundamentale ale culturii şi literaturii
române (Mioriţa, Meşterul Manole,Eminescu, Maiorescu, Iorga, Pârvan, Blaga).
Cea mai valoroasă carte a sa, în care dă mărturie despre curajul creştin,
vorbind despre suferinţele, dar şi bucuriile din viaţa sa, este Jurnalul fericirii, scris
parţial în minte, în închisoare, continuat după eliberare pe ascuns, confiscat de
Securitate, reconstituit de autor din memorie şi publicat abia după moartea lui, în
1991.
El a arătat că alegerea de a se creştina a fost una matură, plină de
recunoştinţă pentru toate darurile primite de la Dumnezeu: Pentru mine,
creştinarea se confundă cu o poveste de dragoste: o dublă îndrăgostire de
Biserica creştină şi de neamul românesc.
A susţinut mereu că religia creştină este o religie a răscumpărării celui ce se
căieşte, a iubirii, a veseliei, îmbelşugării, fericirii.
Pe lângă Jurnalul fericirii, un adevărat jurnal de convertire, Dăruind, vei
dobândi. Cuvinte de credinţă , adună la un loc predicile sale.
La 29 martie 1989, Nicolae Steinhardt a murit la spitalul din Baia Mare şi a fost
înmormântat la Mănăstirea Rohia.

Născut la 16 noiembrie 1903 în satul Vlădeni din judeţul Braşov, Dumitru


Stăniloae (1903-1993), a fost o personalitate marcantă a teologiei româneşti,
fiind unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi ai secolului XX.
Şi-a început cariera academică în 1929, când a fost numit profesor de
Dogmatică la Academia Teologică „Andreiană" din Sibiu, pentru ca în 1947 să
predea cursul deAscetică şi Mistică la Facultatea de Teologie din Bucureşti, iar
din 1948 a fost profesor laCatedra de Teologie Dogmatică şi Simbolică, până în
1973. ^
Între 1958-1963 a suportat detenţie, fiind condamnat ca făcând parte din
grupul Rugul aprins, deşi nu a fost niciodată membru, ci doar participase la
câteva întâlniri de la Mănăstirea Antim.
Întreaga sa viaţă a fost o comunicare cu Dumnezeu, lucru reflectat din plin
în scrierile sale, caracterizate prin frumuseţea şi nobleţea duhovnicească, ca
rezultate ale unei experienţe trăite.
Opera sa cuprinde sute de articole, recenzii, traduceri, lucrări în volum,
lucrări cu caracter istoric şi lucrări apărute în străinătate, dintre care
amintim: Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama, Ortodoxie şi Românism,
Iisus Hristos sau restaurarea omului, Filocalia (voi. 1-12), Teologia dogmatică
ortodoxă (voi. 1-3), Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă.
Bogata sa activitate teologică i-a fost răsplătită prin decernarea titlului
de Doctor honoris causa din partea mai multor Facultăţi de Teologie din Europa.
Fie în operele sale, fie în cuvântări sau discuţii cu reprezentanţi ai diferitelor
Biserici, Părintele Stăniloae a subliniat importanţa trăirii credinţei şi comunicării
cu Dumnezeu prin rugăciune, dar şi a păstrării ca sursă şi punct de reper a
scrierilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii: L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din
satul meu, apoi în cărţi, în idei şi simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici
pacea, nici iubirea. într-o zi, am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii
că e cu putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune.
Prin ţinuta morală de o constantă verticalitate, cu o încredere nelimitată în
bunătatea oamenilor, Părintele Dumitra Stăniloae, prin însuşi exemplul vieţii
sale, a promovat virtuţile creştine: iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni,
cinstea şi corectitudinea, impunând respect prin vasta cultură teologică şi prin
transpunerea în faptă a cuvântului rostit.

Pastramagiu Lavinia-Ionela

Clasa a XII a E