Condiţii generale de

producere şi
comercializare a
materialului săditor
viticol
 Cuprins

1.Introducere
2.Importanta subiectului ales
3.Categorii biologice de material saditor viticol
4.Metode de inmultire a vitei-de-vie
5.Tehnologia producerii butasilor portaltoi
6.Tehnologia producerii butasilor altoi
7.Tehnologia de producere a vitelor altoite
8. Comercializarea materialului saditor viticol
9.Concluzii
10.Bibliografie
 1.Introducere

Viticultura este știința care studiază particularitățile agrobiologice ale viței de vie, în

vederea satisfacerii lor, prin elaborarea și perfecționarea continuă a tehnologiilor de cultură, în
scopul obținerii de recolte mari, relativ constante, de calitate superioară și eficiente în același
timp.
Viticultura este un sector intensiv al agriculturii caracterizat printr-uncoeficient ridicat
de valorificare a terenului. Valoarea producţiei obţinută de pe un hectar, cultivat cu viţa de vie
echivalează cu 10-15 ha de culturi cerealiere.
Importanţa viticulturii rezultă şi din următoarele aspecte:
-Valorifică foarte bine terenurile în pantă, nisipurile şi solurile nisipoase,considerate
improprii pentru alte culturi (cereale, plante tehnice). In România~85% din plantaţiile viticole
se găsesc amplasate pe terenuri cu pante cuprinseîntre 4 şi 25%, iar aproximativ 8% din
plantaţii sunt amplasate pe solurinisipoase.
-Este sursă de materii prime pentru economia naţională. Struguriireprezintă materia
primă pentru obţinerea vinurilor şi distilatelor de vin, pentruindustria alimentară unde se
obţin: sucurile de struguri, mustul concentrat,gemuri, compoturi,stafide, etc
.-Este sursă de produse pentru export. Strugurii pentru masă, vinurile,distilatele,
şampania, stafidele, sucurile de struguri sunt produse foarte solicitatela export. Din producţia
anuală viti-vinicolă, România exportă aproximativ 10%situându-se între primele 15 ţări
exportatoare din lume.
-Este sursă de venituri pentru populaţie. O mare parte a populaţiei caretrăieşte în
arealele viticole îşi desfăşoară activitatea în viticultură, de unde îşiasigură veniturile necesare
vieţii.

-Contribuie la îmbunătăţirea alimentaţiei.Datorită compoziţiei lor chimicestrugurii

constituie un aliment valoros. Ei conţin o serie de substanţe nutritivenecesare organismului
uman cum ar fi: zaharuri (glucoză, fructoză) 12-25%,acizi organici (tartric, citric,malic) 1-2%,
săruri minerale (de Ca, Fe, K,P, etc.)circa 1%, compuşi azotaţi 0,15-0,2%, vitamine (C,
B1, B2, PP, A, E), enzime, polifenoli, etc. Aceste substanţe sunt reconfortante pentru
organism, având rolenergetic, mineralizant şi terapeutic. Un kilogram de struguri consumaţi în
stare proaspătă furnizează organismului 800-1200 calorii, ceea ce echivalează cuvaloarea
energetică a: 500-700 g carne de vită, 300 g pâine, 1,1 l lapte, 1,2 kgcartofi, 3,5 kg tomate, 2
kg mere, etc.
 -Prin acţiunea combinată diuretică şi laxativă, strugurii contribuie ladezintoxicarea
organismului. Cura de struguri sau de suc de struguri are
efecteterapeutice şi este indicată în tratamentul afecţiunilor hepatice, renale,cardiovasculare,
anemii, etc.

-Vinul, produsul principal obţinut din struguri este băutura alcoolicănaturală cea mai

sănătoasă. Consumat raţional vinul este un aliment necesar organismului uman (L.Pasteur
1878).

2.Importanta subiectului ales

Viticultura reprezinta una dintre cele mai importante ramuri ale

agriculturii, fiind in tara noastra intr-o continua dezvoltare. Caracterul variat si
moderat al climatului Romaniei, precum si solurile fertile determina obtinerea
unor prductii de o calitate superioara.

Vita de vie si vinul au solicitat o preocupare permanenta, iar prin

satisfactiile oferite au reprezentat un bun nepretuit. Faptul de a fi putin
pretentioasa, cu prindere usoara, putandu-se inmulti in diferite feluri, sunt factori
ce au inlesnit extinderea vitei de vie pe teritoriul tarii noastre.

Calitatea materialului saditor este deosebit de importanta in vederea

obtinerii unor productii ridicate, constante si eficiente. Numeroase cercetari au
demonstrat ca valoarea biologica a materialului saditor are o contributie de pana
la 50% in obtinerea unor productii de calitate.

Printre factorii care influenteaza calitatea materialului saditor se numara:

categoria biologica, respectiv gradul de infectie cu viroze, vigoarea, integritatea
si gradul de sanatate, uniformitatea.

Putem ajunge la concluzia ca, in vederea obtinerii unor productii ridicate si de

calitate, trebuie sa pornim de la obtinerea unui material saditor cu aceleasi
caracteristici. Astfel, cele enumerate mai sus, m-au determinat sa-mi aleg ca
dezbatere „Conditii generale de obtinere si comercializare a materialului saditor viticol”.

3.Categorii biologice de material saditor viticol

Un prim pas in alegerea unui material saditor potrivit plantatiei pe care dorim sa o infiintam,
este cunoasterea categoriilor biologice de material saditor. Astfel, avem:
1. Materialul amelioratorului-cuprinde materialul devirozat obţinut în unităţi de
Selecţie în urma procesului de creare de soiuri sau clone noi, cu care se realizează plantaţii de
conservare;
2. Materialul prebază- este materialul devirozat produs în plantaţii de conservare
care se înfiinţează de menţinător;
3. Materialul bază- este materialul devirozat, produs sub directa responsabilitate a
menţinătorului în plantaţii de preînmulţire şi este destinat înfiinţării plantaţiilor de
înmulţire;
4. Materialul certificat- este materialul devirozat produs de agenţi economici
autorizaţi în plantaţii de înmulţire, respectiv plantaţii mamă furnizoare de butaşi portaltoi şi
coarde altoi.Acest material este destinat înfiinţării plantaţiilor de producţie şi mai rar, este
folosit ca material de înmulţire;
5. Materialul standard- este materialul produs de agenţi economici autorizaţi,
provine din plantaţii de producţie recunoscute în care s-au aplicat lucrări de selecţie în
masă şi este destinat exclusiv înfiinţării plantaţiilor de producţie;

4. Metode de inmultire a vitei-de-vie

Un alt punct principal in dezbaterea temei propuse il reprezinta cunoasterea metodelor

de inmultire ale materialului saditor viticol.
Astfel avem:
1. Reproducerea pe cale vegetativă.
Acest mod de înmulţire a viţei de vie este practicat pentru producerea materialului
săditor viticol şi se bazează pe capacitatea unei porţiuni de plantă (celulă, ţesut sau organ), de
a reproduce un nou individ cu toate organele aferente, prezentând următoarele avantaje:
- reproduce fidel caracterele şi însuşirile plantei mamă, asigurând conservarea
zestrei genetice a soiurilor din cultură;
- plantele intră devreme pe rod, după 2-3 ani de la plantare;
- fructificarea este uniformă şi constantă an de an;
Aceasta prezinta insa si dezavantaje:
- plasticitate ecologică redusă a descendenţilor;
- prezintă riscul transmiterii virozelor şi micoplasmelor.
În practica viticolă se folosesc următoarele metode de înmulţire vegetativă: altoirea,
butăşirea (cu înmulţirea prin meristeme ca variantă) şi marcotajul (cu prăbuşirea butucilor
ca variantă).
variantă).
2.Înmulţirea pe cale generativă (prin seminţe) se practică numai în lucrările de
ameliorare în vederea creării de soiuri noi şi prezintă următoarele dezavantaje pentru
cultura comercială:
- descendenţii nu reproduc fidel planta sau soiul din care provin; avându-se în
vedere originea hibridă a majorităţii soiurilor cultivate de viţă de vie, indivizii obţinuţi din
sămânţă prezintă o mare variabilitate în ceea ce priveşte producţia, calitatea, epoca de
maturare a strugurilor, vigoarea plantei, culoarea strugurilor etc.
- plantele intră târziu şi neuniform pe rod (după 5-8 ani);
- cheltuieli mai mari de producţie.
Materialul săditor viticol se produce în cadrul pepinierei viticole.

5. Tehnologia producerilor butasilor portaltoi

Portaltoii sunt reprezentaţi prin selecţii şi hibrizi care provin din specii americane
(V. riparia, V. Berlandieri, V. rupestris etc.), care se folosesc la altoirea soiurilor europene, în
vederea asigurării rezistenţei la filoxeră.
Pentru ţara noastră prezintă importanţă portaltoii din grupa Berlandieri × Riparia, care
au o rezistenţă bună la filoxera radicicolă, capacitate mare de înrădăcinare, afinitate bună la
altoire şi sunt bine adaptaţi la condiţiile pedoclimatice.

Infiintarea plantatiilor de portaltoi

Alegerea terenului. Înfiinţarea plantaţiilor de portaltoi trebuie făcută ţinându-se

seama de factorii ecologici şi factorii social-economici:
Factorii ecologici:
Clima. Amplasarea plantaţiilor de portaltoi trebuie să se facă în zone care satisfac
următoarele condiţii:
- durata perioadei de vegetaţie – minim 190 zile;
- suma temperaturilor active din perioada de vegetaţie minim 3100ºC;
- suma orelor de strălucire a soarelui din perioada de vegetaţie minim 1500;
- temperatura medie din luna mai să nu coboare sub 17,5°C, cea din iunie sub 18
ºC, iar cea din lunile iulie-august să nu fie mai mică de 21 ºC;
- suma precipitaţiilor anuale minim 480 mm, din care minim 270 în perioada de
vegetaţie.
Trebuiesc evitate arealele bătute de grindină, cele în care se înregistrează brume
târzii de primăvară sau timpurii de toamnă, precum şi văile râurilor de-a lungul cărora
stagnează curenţii reci de aer.
Relieful. Terenul trebuie să fie plan, sau cu o pantă uniformă de până la maxim
12%, cu o expoziţie sudică sau sud-vestică, adăpostite faţă de vânturile puternice.
Solul. Sunt preferate solurile cu textură lutoasă sau nisipo-lutoase, bine structurate,
cu regim aero-hidric corespunzător şi stare de fertilitate medie.
Apa freatică trebuie să fie la o adâncime de peste 1,5 m, iar solul să nu fie infestat
cu nematozi (Xiphinema sp.) care sunt principalii vectori ai virusurilor.
Factorii social-economici. Avându-se în vedere că producerea butaşilor portaltoi
necesită un număr mare de lucrări manuale (circa 250-280 z.o./ha), la înfiinţarea plantaţiei
de portaltoi se va ţine seama de posibilităţile de asigurare cu forţă de muncă, precum şi de
tradiţia zonei, apropierea de căile de comunicaţii etc.
Organizarea terenului. Lucrarea are în vedere sistematizarea generală a
terenului, ţinându-se seama de perspectiva înfiinţării plantaţiilor de portaltoi în anii
următori, pentru asigurarea executării în bune condiţii a lucrărilor mecanice şi exploatarea
raţională a plantaţiei.

Pregătirea terenului pentru plantare

Curăţirea şi nivelarea terenului. Terenul se curăţă de arbori, arbuşti, buturugi şi

se nivelează prin folosirea tractoarelor pe şenile.
Fertilizarea de bază se face în scopul completării rezervelor nutritive ale solului până
la nivelul cerut de viţele portaltoi. Dozele recomandate sunt: P2O5 150-220 kg s.a./ha, K2O
200-250 kg s.a./ha.
Nivelatul desfundăturii se face primăvara, imediat după zvântarea terenului cu
nivelatorul.
 Plantarea viţelor portaloi

Stabilirea sortimentului. Pentru înfiinţarea noilor plantaţii de portaltoi se vor

utiliza soiuri din grupa recomandată pentru podgoria şi regiunea viticolă respectivă şi pe cât
posibil selecţiile clonale cu valoare biologică ridicată, iar materialul biologic folosit la
înfiinţarea plantaţiilor de înmulţire trebuie să fie din categoria bază.
Distanţele de plantare trebuie să asigure un spaţiu optim de nutriţie fiecărui butuc şi
efectuarea cu uşurinţă a lucrărilor mecanice. Ele se stabilesc în funcţie de condiţiile
pedoclimatice, vigoarea soiurilor, agrotehnica aplicată, relief etc.
. Orientarea rândurilor se stabileşte în raport cu cerinţele soiurilor portaltoi faţă de
lumină şi căldură, panta terenului, direcţia vântului dominant şi de sistemul de susţinere
folosit. Pe platouri şi pe terenuri relativ plane (panta ≤ 4%) rândurile se orientează pe direcţia
N-S sau paralel cu direcţia vântului dominant. Pe terenurile cu panta > 4% rândurile se vor
orienta paralel cu curba de nivel pentru prevenirea eroziunii solului.
Pichetarea terenului este operaţiunea prin care se stabileşte pe teren locul fiecărei viţe.
Pentru conducerea pe piramidă se practică pichetatul în păstrat, iar pentru conducerea pe
spalierul vertical şi spalierul în formă de T, pichetatul în formă de dreptunghi. Lucrarea
începe cu încadrarea parcelei într-o formă regulată (pătrat saudreptunghi), după care se trece
la pichetarea propriu-zisă, prin folosirea sârmelor marcate.Se întind mai întâi la cele două
capete ale parcelei sârmele pe care sunt marcate distanţele dintre rânduri şi apoi perpendicular
pe acestea, cele pe care sunt marcate distanţele dintre viţe pe rând. În dreptul fiecărui semn pe
sârmă se înfinge, de aceeaşi parte,câte un pichet.
 Epoca de plantare. Viţele portaltoi se pot planta toamna sau primăvara.
Se recomandă plantarea de toamnă (ultima decadă a lunii octombrie, luna noiembrie),
cu condiţia ca desfundatul să se facă în primăvara-vara aceluiaşi an. Plantarea de toamnă
prezintă unele avantaje: viţele până în primăvară îşi cicatrizează ranile şi se realizează un
contact intim între rădăcini şi sol, astfel încât primăvara pornesc repede în vegetaţie, procentul
de prindere fiind în acest caz mai mare.
Rezultate bune se obţin şi la plantarea de primăvară, dacă se face cu respectarea
întocmai a tehnologiei recomandate. Momentul optim de plantare (primăvara) este atunci
când temperatura solului la 30 cm adâncime depăşeşte 5ºC şi a trecut pericolul îngheţurilor
târzii de primăvară(calendaristic: luna martie, prima parte a lunii aprilie).
Materialul de plantare. Pentru înfiinţarea plantaţiilor de portaltoi, se folosesc viţe
portaltoi înrădăcinate, care se produc prin cultura timp de un an în şcoala de viţe şi corespund
standardelor în vigoare:
- puritate biologică 100%;
- lungimea tulpinii subterane minim 30 cm;
- grosimea tulpinii subterane minim 7 mm;
- minim o cordiţă, maturată pe o lungime de minim 15 cm, grosimea acesteia minim 4 mm, cu
ochi normal conformaţi, sănătoşi, neporniţi în vegetaţie;
- minim 3 rădăcini în lungime de minim 15 cm, groase de minim 2 mm, viabile,
nedeshidratate, dispuse de jur împrejurul bazei tulpinii.
Pregătirea viţelor pentru plantare.
Viţele se scot de la păstrare şi se verifică calitatea acestora, îndepărtându-se materialul
necorespunzător, după care se fasonează,operaţiune care constă în înlăturarea cordiţelor
secundare şi scurtarea celei principale la 4-6 ochi. Rădăcinile formate la bază se scurtează la
8-10 cm; se îndepărtează apoi la punctul de inserţie toate rădăcinile formate la nodurile
superioare ale tulpinii.
Dacă rădăcinile sunt deshidratate sau afectate de boli, viţele se fasonează scurt,
cordiţa la doi ochi şi rădăcinile la 1-2 cm.Deseori, prin păstrarea peste iarnă, viţele portaltoi
pierd o parte din umiditate, de aceea este bine ca înainte de plantare să fie ţinute 16-24 ore în
apă curată, la temperatura de 15ºC, pentru a asigura trecerea rapidă a viţelor de la starea de
viaţă latentă la cea de viaţă activă.
După zvântare se recomandă parafinarea viţelor portaltoi. După fasonare şi eventual
parafinare, rădăcinile şi partea bazală a tulpinii, pe o
lungime de 12-15 cm, se mocirlesc introducându-se într-un amestec format din pământ
argilos, bălegar proaspăt de bovine şi apă până la consistenţa smântânei. Parafinarea şi
mocirlirea au rolul de a preveni deshidratarea viţelor după plantare, până în momentul în care
acestea sunt capabile să-şi asigure echilibrul hidric.

Plantarea se face în gropi executate manual sau mecanic cu adâncimea de cca. 50 cm

şi diametrul de 30-35 cm. Gropile se execută de aceeaşi parte a pichetului (de regulă de partea
sudică) şi numai pe măsura plantării.
La fundul gropii seadministrează 3-5 kg mraniţă, care se amestecă bine cu pământ,
după care se execută la baza peretelui dinstre pichet o scobitură, iar cu pământul rezultat se
face un muşuroi de 7-8 cm înălţime. Viţa se aşază în poziţie verticală, lipită de peretele gropii,
în dreptul pichetului, cu cordiţa orientată spre acesta, cu nodul superior la nivelul solului şi cu
rădăcinile răsfirate uniform pe moviliţa de pământ de la baza peretelui. Se trage apoi peste
rădăcini un strat de 10-15 cm pământ reavăn şi afânat, care se tasează bine, pentru a se realiza
un contact intim între răddăcini şi sol, se udă cu 5-10 l apă, iar după infiltrarea acesteia se
umple treptat groapa cu pământ, tasându-se uşor, după care se execută cu muşuroi cu pământ
afânat şi reavăn, care să acopere vârful cordiţei cu 2-3 cm.
Viţele parafinate nu se muroiesc.

Tehnologia producerii coardelor altoi

Coardele altoi se pot produce în două categorii de plantaţii:

- plantaţii mamă, specializate în producerea coardelor altoi;
- plantaţii de producţie, autorizate pentru producerea coardelor altoi;

A.Producerea coardelor altoi in plantatii mama

Aceste plantaţii se înfiinţează numai cu material din categoria biologică bază,provenit

din soiurile noi şi clonele omologate, precum şi din soiuri deficitare valoroase,prevăzute la
înmulţire.
Înfiinţarea plantaţiilor mamă.
Alegerea terenului. Acest tip de plantaţie se amplasează în arealele în care factorii
ecologici asigură la nivel optim cerinţele soiurilor cultivate, ferite de accidente climatice,
pe terenuri pe care nu s-a cultivat viţă de vie cel puţin 4 ani, situate în zone cu tradiţie şi în
apropierea căilor de comunicaţie. Solul trebuie să fie profund, cu textură mijlocie, bine
aprovizionat cu elemente nutritive. Se vor evita solurile grele, reci şi cele excesiv de bogate
în azot.
Pregătirea terenului în vederea plantării se face cu respectarea strictă a normelor
tehnice prevăzute pentru înfiinţarea plantaţiilor de vii roditoare.
Plantarea. Lucrarea se execută toamna sau primăvara, utilizându-se numai
material săditor din categoria biologică bază.
Distanţele de plantare sunt asemănătoare cu cele practicate în plantaţiile de vii
roditoare, respectiv 2,0-2,2 m între rânduri şi 1,0-1,2 m pe rând, la fel şi pregătirea viţelor
pentru plantare şi plantarea propriu-zisă.
Lucrările de întreţinere a plantaţiilor tinere. Lucrările de întreţinere care se
aplică în primii ani după plantare, precum şi cele de instalare a sistemului de susţinere sunt
identice cu cele efectuate în plantaţiile de vii roditoare.
Lucrările de întreţinere a plantaţiilor mamă aflate în producţie.
Tăierea în uscat. Buturii se conduc în formă semiînaltă, cu cordoane bilaterale şi
sunt prevăzuţi la bază cu cepi de siguranţă în zonele de cultură semiprotejată. Tăierea se
execută în cepi de 2-3 ochi, asigurându-se o sarcină de 10-12 ochi viabili/m2. Sarcina de
ochi trebuie astfel stabilită, ţinând cont de vigoarea fiecărui butuc, încât să se realizeze
creşteri normale, respectiv coarde cu dimensiuni corespunzătoare pentru altoit.
Fertilizarea. Orientativ anual se aplică: N 90-130 kg s.a./ha, P2O5 80-120 kg
s.a./ha, K2O 150-230 kg s.a./ha. Îngrăşămintele pe bază de fosfor şi potasiu se
administrează toamna (cele cu potasiu pot fi aplicate şi primăvara), iar cele cu azot
primăvara.Periodic, odată la 3-4 ani, se aplică îngrăşăminte organice, în doză de 40-60
t/ha.
Operaţiile în verde. Operaţiile în verde sunt obligatorii în plantaţiile mamă
furnizoare de coarde altoi şi reprezintă o verigă tehnologică importantă pentru obţinerea
unui material corespunzător.
Plivitul lăstarilor se execută imediat după apariţia inflorescenţelor cu rezervarea
pe butuc a 18-20 de lăstari viguroşi, cu creştere uniformă, distribuiţi cât mai echilibrat pe
elementele butucului.
Înlăturarea parţială a inflorescenţelor. În funcţie de numărul de inflorescenţe
formate pe butuc, se înlătură 50-75% dintre acestea de la punctul de inserţie (numărul de
inflorescenţe înlăturate este mai mare la soiurile mai fertile), pentru ca în final să rămână în
medie 0,75 inflorescenţe pe lăstar, urmărindu-se ca pe fiecare lăstar să nu se lase mai mult
de o inflorescenţă.
Copilitul. Copilii se suprimă în fază erbacee, prin ciupire cu unghia de sub prima
frunză.
Cârnitul. Operaţia se efectuează începând de la mijlocul lunii august, când
creşterea este mult încetinită, ocazie cu care se îndepărtează vârful lăstarilor, cu porţiunea
de frunze tinere (care nu au atins dimensiunea normală pentru soiul respectiv) pe care
grosimea lăstarului este sub 6 mm.
Tratamentele fitosanitare. Se combate mana, făinarea şi cu atenţie deosebită
putregaiul cenuşiu, pentru a se evita atacul pe coardele altoi în timpul păstrării materialului
sau al forţării butaşilor altoiţi, iar dintre dăunători: acarienii (Tetranycus sp.), omida
păroasă a dudului (Hyphantria cunea) şi cicada gheboasă (Ceresa bubalus). Se folosesc
aceleaşi produse ca şi în cazul plantaţiilor de vii roditoare, punându-se totuşi accent pe cele
mai eficiente.
Recoltarea coardelor altoi. Coardele altoi se recoltează toamna, după căderea
frunzelor, înainte de venirea gerurilor puternice care pot afecta mugurii. Se recoltează toate
coardele de pe butuc, lăsându-se la baza fiecăreia 4-5 ochi, care nu sunt buni pentru altoit
(mai puţin evoluaţi, pornesc greu şi neuniform la forţare) şi asigură necesarul de ochi
viabili la tăierea „în uscat“ din primăvara anului următor. Nu se recoltează concomitent
coarde altoi de la mai multe soiuri pentru a se evita impurificările de material.
Producţia medie pe hectar care se poate obţine în acest tip de plantaţie este de
25.000 coarde, cu lungimea minimă de 8 ochi fiecare coardă.

B.Producerea coardelor altoi in plantatii obisnuite de productie

Sunt admise în acest scop numai plantaţiile care îndeplinesc condiţiile de puritate
biologică (cel puţin 90% din butuci să aparţină soiului prevăzut la înmulţire) şi de stare
fitosanitară (fără atac de cancer, antracnoză şi viroze).
Lucrările specifice de întreţinere aplicate în plantaţiile de producţie
Pe lângă lucrările obişnuite, în plantaţiile de producţie care au ca scop producerea
de coarde altoi, se aplică următoarele lucrări speciale: fertilizarea suplimentară, plivitul şi
copilitul lăstarilor, aplicarea tratamentelor fitosanitare, cu respectarea indicaţiilor prevăzute
pentru plantaţiile mamă.
Recoltarea coardelor altoi. Coardele altoi se recoltează în aceeaşi perioadă ca şi în
cazul plantaţiilor mamă, avându-se în vedere ca pe butuc să rămână elementele de rod
necesare pentru anul următor.
De la un butuc se recoltează în medie 3-4 coarde, iar de pe un hectar circa 8-12.000
coarde altoi.
Fasonarea coardelor altoi. Lucrarea se execută imediat după recoltare pentru a se
preveni deshidratarea coardelor şi se face având în vedere prevederile STAS-ului:
- lungimea minimă 5 ochi;
- grosimea, măsurată pe diametrul mare, maxim 12 mm la bază, minim 8 mm la
vârf;
- ochii să fie viabili, sănătoşi, normal conformaţi, nevătămaţi, neporniţi în vegetaţie
(se admite maxim 10% ochi cu mugurele principal mort);
- coarde bine maturate (cu minim 12% hidraţi de carbon), prevăzute la capete cu
porţiuni de internod de minim 4 cm, netorsionate, fără cârcei, copili sau urmele acestora,
fără cioturi cu diametrul mai mare de 3 mm, cu ţesuturi viabile, sănătoase, fără urme de
boli, dăunători sau vătămări mecanice, cu umiditatea de minim 44%.
Fasonarea constă în îndepărtarea porţiunile necorespunzătoare (groase, torsionate,
rănite etc.), secţionarea coardelor la cel puţin 4 cm sub nodul bazal şi de asemenea la cel
puţin 4 cm deasupra ultimului nod şi îndepărtarea de la punctul de inserţie a resturilor de
cârcei şi copili.
După fasonare, coardele se leagă în pachete a câte 100 bucăţi şi se etichetează,
menţinându-se următoarele: soiul, categoria biologică, unitatea producătoare şi STAS-ul
care reglementează calitatea.
Tratamente fitosanitare. Pentru prevenirea atacului unor agenţi patogeni pe
timpul păstrării (Botrytis, Alternaria, Fusarium etc.), se face îmbăierea pachetelor de
coarde într-o soluţie de: Chinosol, (0,5%) sau Derosal (0,2%).
Păstrarea peste iarnă a coardelor altoi.Păstrarea se face în depozite frigorifice
sau în silozuri sub cerul liber, în mod asemănător coardelor portaltoi.
Livrarea coardelor altoi. Lucrarea începe cu recepţia materialului de către
beneficiar, în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin STAS.
Transportul coardelor altoi se face numai în zilele cu temperaturi pozitive, pentru a
se evita pierderea ochilor.
 7.Tehnologia de producere a vitelor altoite

Altoirea constă în îmbinarea artificială, după o anumită tehnică de lucru, a două

porţiuni viabile (altoi şi portaltoi), în scopul de a mijloci convieţuirea dintre ele. Prin altoirea
soiurilor roditoare europene (nobile) pe portaltoi proveniţi din speciile americane, se asigură
rezistenţa la filoxeră, se măreşte potenţialul productiv al acestora,concomitent cu
îmbunătăţirea calităţii strugurilor.
Pentru producerea materialului săditor viticol se practică altoirea „în uscat“ la
masă, folosind butaşi altoi şi portaltoi proveniţi din coarde în vârstă de un an.
Principiul altoirii. Altoirea se sprijină pe principiul sudurii, conform căruia două
secţiuni (răni) puse în contact strâns formează, în anumite condiţii, un ţesut intermediar
(calus), care îmbină organic cei doi parteneri.
Etapele concreşterii la altoire.
Concreşterea este un proces complex de interferare morfologică, anatomică şi
fiziologică, în urma căruia viţa altoită funcţionează ca o singură plantă, cu caracteristici
metabolice diferite în raport cu cele ale celor doi parteneri. În procesul concreşterii se disting
trei etape: calusarea, sudarea şi vascularitatea.

Calusarea.
Pentru sudarea la punctul de altoire trebuie să existe celule tinere. În
cazul altoirii în verde, deoarece ţesuturile puse în contact sunt tinere, are loc direct sudarea,
dar atunci când la altoire se folosesc butaşi în vârstă de unu sau mai mulţi ani este necesară
formarea mai întâi a unui ţesut nou, care să permită concreşterea celor doi parteneri.
Sub acţiunea excitaţiei de rănire se formează fitohormoni care determină ca celulele
imediat învecinate secţiunii şi cele din apropiere să se dividă intens, dând naştere unui ţesut
parenchimatic (ţesut de rană) numit „calus“, care, în contextul unor răni închise, se
comportă ca un ţesut intermediar.
Altoiul produce mai mult calus. Celulele calusului au pereţii subţiri, sunt
turgescente, cu un conţinut ridicat în apă (85-90%) şi se deshidratează uşor, de aceea este
necesară menţinerea unei umidităţi ridicate în zona punctului de altoire pe tot parcursul
existenţei acestui ţesut.
Secţiunea altoiului trebuie făcută de partea ochiului şi cât mai aproape de acesta,
astfel încât partea cu jgheab este plasată la polul morfologic inferior al secţiunii, ceea ce
face ca aptitudinea mai slabă de calusare din această porţiune să fie compensată de
acţiunea pozitivă a polarităţii, iar partea plană la polul morfologic superior şi de aceeaşi
parte cu ochiul, astfel încât neajunsurile datorate construcţiei asimetrice a coardei şi
poziţiei dezavantajoase (polul morfologic superior) să fie anihilate de rezerva mai mare de
amidon şi substanţe hormonale, care se găseşte în nodul, respectiv ochiul altoi.
Sudarea.
Pentru a se realiza concreşterea altoiului cu portaltoiul trebuiesc îndeplinite trei
condiţii: prezenţa celulelor tinere, realizarea fenomenului de congruenţă şi distrugerea
stratului izolator. Prezenţa celulelor tinere este asigurată de formarea calusului.
ambele feţe ale secţiunilor, precum şi un contact intim, direct între ţesuturile nou
formate.
Prin altoire unele celule se taie, altele se strivesc şi îşi împrăştie conţinutul pe
suprafaţa secţiunilor, care se oxidează foarte repede; se formează astfel un strat izolator
care se interpuse între ţesuturile intermediare de la altoi şi portaltoi şi împiedică contactul
direct al acestora. Distrugerea acestui strat izolator se realizează prin presiunile inegale pe
care le exercită ţesuturile intermediare în formare (acţiune mecanică) şi prin dizolvarea lui
de către aceste ţesuturi (acţiune fiziologică). De multe ori stratul izolator nu este înlăturat
în totalitate, ceea ce face ca sudura să fie incompletă pe secţiunile celor doi parteneri.
În zona de contact a ţesuturilor intermediare se formează o lamelă pectică, care
realizează lipirea celor două secţiuni (prima etapă a sudării), iar apoi prin intermediul
plasmodesmelor se asigură contactul intim dintre doi parteneri (a doua etapă a sudării).
Vascularizarea constă în stabilirea legăturilor dintre fascicolele libero-lemnoase
ale portaltoiului şi cele ale altoiului, lucru care se poate realiza pe două căi: fie prin apariţia
unei zone generatoare în ţesuturile intermediare deja sudate, care va genera noi formaţiuni
de floem şi xilem, fie prin înaintarea opusă şi simultană a zonelor generatoare de la cei doi
parteneri, până la întâlnirea acestora.

8. Comercializarea materialului saditor viticol

In ceea ce priveste comercializarea materialului saditor viticol, exista anumite reguli

de la care producatorul sau comerciantul nu se poate abate.
Astfel, materialul de inmultire al vitei de vie poate fi introdus pe piata  numai daca a
fost certificat oficial ca material de inmultire Initial, material de inmultire Baza sau material
de inmultire Certificat sau, in cazul materialului de inmultire care nu este destinat utilizarii ca
portaltoi, a fost controlat oficial ca material Standard.
 In cazul materialului modificat genetic, acesta poate fi introdus pe piata numai daca
toate masurile adecvate au fost luate sa elimine riscurile  pentru sanatatea omului si mediului.
In cazul materialul de inmultire produs prin tehnicile de inmultire  ,,in vitro’’ se pot adopta
urmatoarele prevederi: derogari de la prevederile specifice regasite in Legislatie, conditii
specifice pentru astfel de material de inmultire, destinatia pentru care poate fi folosit astfel de
material de inmultire, conditiile care sa garanteze ca autenticitatea varietala a fost mai intai
verificata.
Soiurile de vita de vie inregistrate in Catalogul oficial al soiurilor sunt oficial admise
pentru certificare ca material de inmultire Initial, Baza sau Certificat si pentru control ca
material Standard si pentru comercializare.
Etichetarea
In timpul cultivarii, recoltarii sau detasarii de pe planta mama, conditionarii, ambalarii,
pastrarii si transportului, materialul de inmultire  va fi tinut pe loturi separate si marcat cu
denumirea soiului, sau, in cazul materialului de inmultire Initial, Baza si Certificat, cu
denumirea clonei.
Materialul de inmultire viticol poate fi comercializat numai in loturi omogene si in
ambalaje sau legaturi (pachete) sigilate printr-un sistem de inchidere si marcare
Legaturile  de material de inmultire se sigileaza oficial sau sub supraveghere oficiala
astfel incat sa nu poata fi deschise fara a deteriora sigiliul sau  eticheta oficiala. Pentru a
asigura o sigilare adecvata, sistemul de sigilare trebuie sa cuprinda cel putin o eticheta oficiala
sau un sigiliu oficial. Sigilarea ambalajelor sau legaturilor cu numar mai mic de bucati,
etichetarea individuala sau reambalarea se face numai cu aprobare oficiala si numai oficial sau
sub supravegherea oficiala a ITCSMS sau LCCSMS.
Etichetele oficiale sunt colorate dupa cum urmeaza:
a) albe cu dunga violet pentru materialul Initial;
b) albe pentru materialul Baza;
c) albastre pentru materialul Certificat;
d) galben intens pentru materialul Standard.
Fiecare livrare de material de inmultire produs pe teritoriul Romaniei trebuie, de
asemenea, sa fie insotita de un document denumit “ Document de calitate si conformitate “.
Etichetele oficiale trebuie pastrate de beneficiarul materialului de inmultire pentru
inmultirea vegetativa a vitei de vie cel putin un an si sa le tina disponibile pentru controlul
autoritatii oficiale. In cazul materialului de inmultire dintr-un soi modificat genetic, toate
etichetele atasate sau documentele, oficiale sau ale furnizorului, ce sunt fixate sau insotesc
pachetele de material trebuie sa indice clar ca soiul este modificat genetic si trebuie numit
organismul modificat genetic
Identitatea materialului de inmultire trebuie mentinuta, din momentul detasarii de pe 
planta mama pana la livrarea catre consumatorul final, prin sistemul de control oficial. In
perioada comercializarii, materialul de inmultire se controleaza oficial, cel putin prin 
verificarea de esantioane.

9.Concluzii

In vederea obtinerii unei productii de calitate, ridicate si autentice, se are in vedere

producerea si utilizarea unui material saditor cu particularitati deosebite.
Altoirea constituie la ora actuala forma cea mai raspandita – aproape unica – de
inmultire a vitei de vie. Butasii altoiti sau vitele altoite constituie materialul saditor de baza.
Atat altoiul cat si portaltoiul trebui sa provina din plante sanatoase. Fiecare se obtine
prin intermediul unor conditii pedo-climatice diferite, ale unor lucrari de intretinere specifice .
Altoirea deasemenea se realizeaza in conditii igienige pentru a evita infectarea butasilor.
Conditiil de pastrare, etichetare si comercializare a vitelor altoite sunt si ele foarte
stricte si trebuiesc respectate intocmai. Acestea se regasesc in legislatia romaneasca, in
Ordinul nr. 1267/2005.
 Bibliografie

1. Dejeu L., 2010 – Viticultura generala. Editura

Ceres, Bucuresti

2. Oprea Aurelian, Adriana Indreas, 2000 –

„Viticultura”, Editura Ceres, Bucureşti.
3.Ordin nr. 1267/2005

4. www.wikipedia.ro

5. Teza de doctorat-„TEHNOLOGII NOI DE

PRODUCERE A MATERIALULUI SĂDITOR
VITICOL, ÎN PODGORIA TÂRNAVE „- Ing.
DĂNUŢ GHEORGHE CORBEAN

6. www.pietroasaveche.ro