Buruienile si ecosistemele agricole

Acțiunile negative ale buruienilor in cadrul terenului agricol sunt multiple: concurează plantele de
cultura pentru rezervele de apa, elementele nutritive din sol si aer, precum si pentru lumina:
modifica microclimatul prin umbrirea solului, prin creșterea umidității aerului, ceea ce creează
condiții favorabile pentru infecții micotice; îngreunează efectuarea lucrărilor solului, semănatul,
reprezintă gazde ( chiar intermediare) pentru boli și dăunători, inhibă, prin substanțele alelopatice
produse, creșterea și dezvoltarea plantelor de cultură sau pot determina intoxicații ale animalelor.

Combaterea buruienilor se realizează cu solicitarea unui volum imens de muncă.

Odată cu apariția agriculturii a fost elaborata o gamă larga de metode de combatere a acestora,
unele apărute chiar in ultima jumătate a secolului XX.

Ansamblul acestor metode constituie așa-numita combatere integrata sau, în ultimii ani,
managementul integrat al buruienilor, in care metodele clasice (nechimice) si se vrea a fi
predominante (exemplu, rotația culturilor)

Totuși, buruienile aduc si numeroase și importante beneficii: sunt plante verzi, autotrofe
fotosintetizante, incluse in nivelul producătorilor, captând şi valorificând energia solar (acționează
neg-entropic); constituie îngrășământ organic prin incorporarea fitomasei in sol; concentrează
elementele nutritiv in stratul superior al solului; împiedică levigarea substanțelor nutritive ușor
solubile prin folosirea acestora la formarea propriei fitomase; reprezintă hrana unor dăunători ai
plantelor de cultură şi a faunei cinegetice (semințe); sunt plante melifere sau și producătoare de
polen; sunt utilizate în hrana omului (ca salate: Taraxacum officinale, Cichorium inthybus etc), s
plante medicinale (Matricaria chamomilla, Hibiscus trionum etc); rol antierozional pe terenurile in
pantă; contribuie la combaterea altor buruieni prin substanțe alelopatice etc.

Când buruienile nu produc pagube mari culturilor agricole nu sunt recomandate măsuri exagerate de
combatere, care pot produce dezechilibre ecologice.

Cercetări efectuate în județele Argeș și Dâmbovița privind evoluția îmburuienării pe o perioadă de

zece ani au arătat că, folosind prognoze făcute pe baza cartării buruienilor, este posibil să se renunțe
la erbicidarea cerealelor păioase (P. Diaconu, Elena Matea, 1986, Gâdea M., 2001).

In combaterea buruienilor esențial este in majoritatea cazurilor, să se evite pagubele la cultura

existentă pe teren și să se diminueze sau să se evite creșterea rezervei de semințe de buruieni și de
organe de înmulțire vegetativă (D. Șchiopu, 1988).
Buruienile pot reprezenta elemente de compensare ecologică, dar numai atunci când sunt în număr
foarte redus in culturi sau când sunt în afara terenurilor cultivate.