Şcoala Gimnazială “Iustin Pîrvu”

Comuna POIANA TEIULUI

Judeţul NEAMŢ
Telefon/Fax: 0233 266059
E-mail: scgalu@yahoo.com

Nr……..din…………. Nr……….din………….
Avizat, Avizat,
Director unitate școlară, Inspector Școlar General,
Prof. Mariana Deleanu Prof. dr.Mihai Obreja

Avizat,
Inspector Proiecte Educative,
Prof. Ionela-Meda Știrbu

Simpozion Regional
APROBAT PRIN OMEC NR. 5597/16.12.2019 -CAER, POZIȚIA 1239

Ediția a VIII-a
1
2
 2020
Poiana Teiului

INTRODUCERE
Lumea interioară a copiilor este una plină de mister şi complexitate. Deşi sunt mici, au şi ei
temeri, nevoi, emoţii, frustrări…Ne întrebăm de multe ori de ce oamenii mari nu reuşesc să-i
înţeleagă pe copii. Poate pentru că nu au găsit un limbaj comun. Uneori un simplu desen îţi poate
dezvălui multe lucruri pe care nu le ştiai. Dacă pătrunzi în sufletul copilului poţi apoi, prin intermediul
poveştilor bine alese, să-i elimini temerile, să-i redai încrederea în sine, poţi corecta ceea ce pare a fi
greşit în comportamentul lui, sau poţi să-i readuci zâmbetul pe buze.
Poveştile au mare efect asupra lumii copiilor, dar şi asupra dezvoltării acestora. Influenţele
poveştilor nu sunt valabile doar în rândul celor mici, ci şi asupra celor mari. Cine nu îşi aduce aminte
de o poveste anume pe care o îndrăgea când era mic? Oricare din noi ne amintim acele basme care
ne-au marcat într-un fel anume conştiinţa şi care puteau face referire cumva într-un mod inconştient
cu viaţa noastră de atunci, cu relaţiile pe care le aveam cu societatea sau familia, şi fiecare din noi ne
identificam undeva într-o poveste. Ne regăsim într-un personaj, iar faptul că toate poveştile se termină
frumos ne induce subtil puterea realizării de sine.
Într-o poveste este uşor ca micuţul să se identifice şi să-şi mărturisească trăirile sau să şi le
descarce prin intermediul personajelor. El nu deţine metodele comunicării atât de bine ca un adult, lui
îi este greu să se exprime, recurgând adesea la limbajul trupului: gesturi, mimică, ton vocal, plâns etc.
El nu poate şti ce anume simte cu adevărat, nu conştientizează, dar puteţi afla punându-l pe el să
continue o povestioară, să o creeze.
Astfel, prin poveste, copilul învaţă că fiecare poate ajunge la cunoaşterea de sine, culminând
cu atingerea scopurilor personale. Poveştile urmează teme din realitate şi este important ca ele să fie
identificate de părinţi sau cadre didactice pentru a se urmări dezvoltarea copilului sau chiar remedierea
unor probleme ale acestuia. Se pot trata diferite disfuncţii sau probleme psihologice ca: timiditatea,
dependenţa prea mare de părinţi, frica de întuneric, etc. De aceea alegerea poveştilor trebuie făcută cu
atenţie, fiindcă ele influenţează copiii. Există cărţi special destinate terapiei prin poveşti. Nu este
neapărat vorba despre o terapie, poate este mult spus, însă sunt poveşti care au un sens ascuns şi care
influenţează pozitiv gândirea umană.
Povestea terapeutică este un mijloc excelent de a ne adresa copilului fie pentru a transmite
anumite modele comportamentale şi valori morale, fie pentru a înlătura anumite comportamente
indezirabile. Povestea terapeutică nu îl critică, etichetează, somează pe copil spre schimbare, ci
favorizează identificarea copilului cu anumite personaje şi implicit transpunerea soluţiei din poveste şi
în situaţia sa. Povestea este un altfel de limbaj.
Dar oare toate poveştile sunt terapeutice? Trăsătura definitorie care face ca o poveste să fie
terapeutică (tămăduitoare) constă în faptul că aceasta reprezintă un model al împlinirii de sine, al
atingerii scopului (chiar al fericirii). Scopul poveştii terapeutice este să-i evidenţieze copilului anumite
aspecte ale situaţiei problematice în care se află şi pe care îi este greu să le perceapă, şi să ofere
posibilităţi de rezolvare, creative. De aceea povestea, atent aleasă, îl poate ajuta să găsească şi să
recunoască formularea exactă a stării, experienţei lui şi să adopte soluţiile personajelor din povestea
respectivă. Acest lucru îl ajută să capete încredere în sine şi chiar să se vindece de efectul anumitor
experienţe neplăcute din prima copilărie.
3
SCOP:
Simpozionul îşi propune să reunească în paginile unei cărţi electronice cele mai valoroase ”
altfel de poveşti”, în scopul utilizării lor de către toţi doritorii de remediere emoţională în rândul
copiilor cu probleme de acest fel.
OBIECTIVE
Prezentarea unor poveşti terapeutice şi a mesajelor poveştilor vizând stări şi sentimente, de
către cadrele didactice din învăţământul preşcolar sau primar din ţară şi psihologi;
Realizarea unui schimb de experienţă între cadrele didactice care se confruntă cu probleme emoţionale
în rândul copiilor;
Crearea unei ”baze de date” cu posibilele tulburări emoţionale ale copiilor şi multiple modalităţi de
remediere a lor;
Realizarea unei cărţi în format electronic cu poveştile terapeutice create de participanţi având ISBN;
Realizarea unei expoziţii - concurs cu desene ce reprezintă personaje cu care se identifică copiii.

RESPONSABILI:
Director, prof. Mariana Deleanu - Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului

ORGANIZATORI/ COORDONATORI : Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”

Profesor Mariana Deleanu – Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului
Profesor Maria Sandu-Doroftei
Profesor înv. primar Valeria Doboş - Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului
Profesor înv. primar Florenţa Baltag– Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului
Profesor înv. preşcolar Eugenia Rusu - Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului

ECHIPA DE PROIECT:
profesor înv. primar Valeria Doboş - Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului
profesor înv. primar Mariana Deleanu – Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului
profesor înv. preşcolar Eugenia Rusu - Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului
profesor înv. primar Florenţa Baltag– Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului
Director adj. Prof. Maria Sandu-Doroftei
secretar –șef Anișoara Juncănariu

4
GRUP ŢINTĂ:
preşcolari, şcolari mici, cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar din ţară,
psihologi;
DURATA PROIECTULUI: 1 octombrie 2019 – 31 martie 2020

INVITAŢI: cadre didactice din comuna Poiana Teiului, psihologi, reprezentanţi ai Consiliului Local
PROGRAMUL SIMPOZIONULUI: 22.02.2020
9,00 - 9,30 Sosirea participanţilor şi a invitaţilor
9,30 - 10,00 Deschiderea simpozionului
10,00 - 12,00 Desfăşurarea programului
12,00 - 12,30 Pauză pentru cafea
12,30 - 13,00 Înmânarea diplomelor de participare
13,00 - 14,00 Dialoguri interactive, feed-back, bilanţ

REGULAMENT DE PARTICIPARE
Simpozionul se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar din ţară,
psihologilor, copiilor din toate nivelurile de învăţământ.
a. Secţiuni:
A) pentru copii
desen/pictură realizat(ă) în concordanţă cu tematica simpozionului pe format A4;
Aceştia vor reda, prin desenul/pictura lor un personaj de poveste care i-a impresionat cel mai mult)
sau un personaj imaginar( care îl reprezintă, cu care se aseamănă). Pentru elevii mai mari de 8 ani
desenele trebuie sa fie însoţite de o scurtă descriere a personajului. Lucrările vor avea eticheta în
dreapta-jos cu numele şi prenumele, şcoala, localitatea, clasa, cadrul didactic îndrumător, vârsta şi
titlul. Fiecare cadru didactic are dreptul să înscrie în concurs maxim 3 elevi.
eseu/ compunere care să respecte tamatica propusă și care să arate cum a contribuit o poveste la
schimbarea comportamentului unui copil ( ce, cum, cât, de ce l-a determinat să se schimbe);

B)pentru cadre didactice şi psihologi :

o poveste creată în scop terapeutic însoţită de mesajul pe care îl transmite, precum şi o scurtă
descriere a comportamentelor care s-au dorit a fi corectate cu ajutorul acesteia;
o poveste terapeutică preluată de la specialişti şi folosită cu succes în cazuri concrete (se specifică şi
sursa de informaţie/ autorul , dar se face și o prezentare a studiului de caz);
5
o pildă religioasă , contextul în care s-a folosit și beneficiile acesteia;
Este obligatoriu să fie descrisă problema/ persoana asupra căreia s-a intervenit, dar și rezultatele
observate !

b. Înscrierea participanţilor și trimiterea lucrărilor :

până la data de 22.02.2020, data când are loc SIMPOZIONUL
pe baza fişei de înscriere din anexă , pe adresa de email dobos_valeria@yahoo.com
prin trimiterea poveştii terapeutice create, descrierea cazului și rezultatele obținute, în format
electronic , la adresa de e-mail dobos_valeria@yahoo.com
Atenție! Fișa de înscriere se va trimite odată cu lucrarea cadrului didactic.
Dacă participați și cu elevi (desene), în plic trimiteți doar lucrările copiilor, fără fișă. Creațiile literare
ale copiilor se vor trimite numai în format electronic, în document Word, însoțite de fișa de înscriere
și lucrarea cadrului didactic.
Participarea elevilor nu este condiționată de participarea cadrului didactic la secțiunea B.
prin trimiterea lucrărilor copiilor în plic pe adresa ( numai pentru desene):
Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”
Localitatea Poiana Teiului,
Str. Principală, jud. Neamț, cod 617340
c. Redactarea lucrărilor (poveştilor terapeutice):
se va face în format A4, caractere 12 Times New Roman, la 1 rând, cu margini egale de 2 cm, cu
caractere româneşti;
titlul va fi scris cu majuscule (caractere Times New Roman 14 bold, centrat);
la 2 rânduri sub titlu se vor scrie: numele şi prenumele autorului şi instituţia
(caractere Times New Roman 12 bold);
documentul va fi salvat în Word și denumit cu numele/ prenumele cadrului didactic participant ,
urmat de cuvântul ”simpozion ” ( Ex. popescu.maria.simpozion )
lucrările trebuie să respecte și normele de scriere ortografică
fiecare autor îşi asumă responsabilitatea pentru lucrarea creată şi răspunde de originalitatea lucrării
sale;
lucrările care nu respectă regulile, mai sus menționate, vor fi respinse
coordonatorii nu își asumă rolul de corectori
poveștile create / preluate care sunt neînsoțite de descrierea cazului vor fi considerate incomplete
și nu vor fi acceptate

6
Lucrările elevilor(desene/ pictură) se vor realiza pe foaie A4 în tehnică la alegere.
Creațiile literare ale elevului se vor încadra între o jumătate de pagină și două pagini, după regula de
redactare precizată mai sus
OBSERVAŢII:
Povestea terapeutică creată trebuie să abordeze o temă care poate fi legată de dezvoltarea
emoţională şi socială: dificultăţi în legătură cu controlul furiei, nemulţumiri legate de respectarea
regulilor, dorinţe nerealiste la copii, diverse frici, nelinişti,învăţarea bunelor maniere, perseverenţa,
încrederea sau neîncrederea în forţele proprii, perfecţionismul şi teama exagerată de a nu greşi,
depăşirea situaţiilor care ne întristează, mofturi la mâncare, somn, îmbrăcat, obiceiuri nesănătoase cu
privire la alimentaţie, relaţionarea cu adulţii, dependenţa de TV, calculator etc.
Atât poveştile create cât şi cele preluate trebuie să fie însoţite de exemplificarea pe un caz real
(detalierea problemei, identificarea / crearea poveştii tămăduitoare, rezolvarea/ eliminarea problemei).
Nu se vor preciza numele copiilor pe care s-au efectuat studiile de caz, ci doar iniţialele.
Lucrarea trebuie să se încadreze între 1 şi 4 pagini.
Fiecare autor va primi cartea in format electronic cu ISBN și diplomă de participare. Acestea
vor fi trimise în format electronic, pe adresele de email specificate în fișele de înscriere.
Participarea poate fi directă, prin prezenţa autorului la simpozion sau indirectă prin trimiterea
lucrărilor.
Nu se percepe taxă de participare!
Pentru materialele trimise la simpozion veţi primi confirmarea din partea organizatorilor pe e-
mail şi acordul de parteneriat .
Rezultatele participării vor fi transmise până la sfârșitul anului școlar ( acorduri de parteneriat,
diplome, cartea în format electronic) iar diseminarea va avea loc pe pagina de Facebook a școlii / în
presa scrisă.

Vă așteptăm cu mult drag să ne fiți alături !

Organizatorii:
Prof. Mariana Deleanu
Prof. înv. primar Valeria Doboş
Prof. înv. primar Florenţa Baltag
Prof. înv. preşcolar Eugenia Rusu

7
8
9
10
PARTICIPANȚI:
1. Prof. înv. primar Vișan Niculina-Ionica, Școala Gimnazială”Mihai Eminescu”, loc. Pitești, jud.
Argeș
”Poveste terapeutică despre minciună”
Elev:
Vasilache David –Eseu ”Povestea micuței caracatițe”, coord. prof. înv. primar Vișan Niculina-Ionica

2.Profesor Vișan Roberto-Cristian, Liceul cu Program Sportiv”Viitorul”, loc. Pitești, jud. Argeș
”Cum să realimentăm optimismul”
Elev:
Toma Eduard – Eseu”Tehnologia și capcanele ei”

3.Prof. înv. preșcolar Blăguță Giorgiana-Teodora, Școala Gimnazială nr. 1/G.P.N nr.1, loc Nojorid,
jud. Bihor
”Prietenie”

4. Prof. înv. primar Chirimbu Sebastian- Cristian -Marian, Școala Gimnazială ”International Premium
Scool Of Bucharest”, loc. București
”Ștefan și experiența cuielor din gard”

5. Prof. înv. primar Nastasiu Alina, Școala Gimnazială nr. 88, loc. București
”Camionul cu remorca roșie”

6. Prof. înv. primar Suru Ioana, Școala Primară Giarmata Vii, loc. Giarmata Vii, jud. Timiș
”Stimularea motivației”
Elev:
Șelariu Ana-Maria
Panc Karina
Iovan Darius

7. Prof. înv. preșcolar Ghitea Nicoleta și prof. înv. preșcolar Pop Alina, G.P.P.nr. 28, loc. Oradea, jud.
Bihor

11
”Morocănilă învață să fie politicos”

8. Prof. înv. preșcolar Radu Andreea-Daniela, Grădinița P.P. nr. 29, loc. Sibiu, jud. Sibiu
”Povestea celor trei cuvinte”

9. Prof. înv. preșcolar Manea Mirela, Școala Gimnazială nr. 2, loc. Buftea, jud. Ilfov
”Andrei și limba vrăbiuței”

10. Prof. înv. primar Perianu Ramona, Școala Gimnazială, loc. Tătărani, jud. Dâmbovița
”Păpușa Mira”
Elevi:
Dina Sergiu
Nae Ana-Maria
Săndulescu Ștefania

11.Prof. Trif Elena-Mirela, Centrul de Pedagogie Curativă Simeria, loc. Simeria Veche, jud.
Hunedoara
”Florița din câmpie”

12.Prof. Opriș Ancuța, Liceul ”Atanasie Marinescu”, loc. Lipova, jud. Arad
”O poveste...reală”

13.Prof. Bolotă Elena-Laura, Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, loc. Iași ,jud. Iași
”Miracolul Crăciunului”
Elev: Ghinuț Radu

14.Prof. înv. primar Matache Larisa, Liceul Tehnologic ”Dimitrie Filipescu”, loc. Buzău, jud. Buzău
”Melcul visător”
Elevi:
Alexe Ana-Maria
Șerban Anca

12
Bostan Ioan

15.Prof. înv. preșcolar Diaconu Georgiana-Cosmina, Școala Gimnazială Slobozia Bradului- Grădinița
cu P.N., loc. Slobozia Bradului, jud. Vrancea
”Agresivitatea nu este bună!”
Elevi:
Glăvan Laurențiu
Vașcan Andrei
Duca Rebeca-Anais

16. Prof. Dragon Claudiu, Școala Gimnazială nr. 2, loc. Buftea, jud. Ilfov
”Sportivul Dan”

17. Prof. înv. primar Andone Elena-Georgiana, Școala Gimnazială nr. 16, loc. Galați, jud. Galați
”Duracel cel timid”
Elevi:
Berechet Darius-Iulian
Ion Andra
Oană Darius

18. Educatoare Zaharia Elena, Grădinița cu P.P. nr.2, loc. Bârlad, jud. Vaslui
”Creionul ”
Elevi:
Maximoiu Maria
Ciortan Maria
Crețu Robert

19.Prof. înv. preșcolar Norocea Gina, Școala Gimnazială Slobozia Bradului-Grădinița cu P.N., loc.
Slobozia Bradului, jud. Vrancea
”Stima de sine”
Elevi:

13
Gîlcă Miruna
Gîlcă Beti-Luminița

20. Prof. înv. preșcolar Dima Cerasela-Elena, Școala Gimnazială Slobozia Bradului-Grădinița cu P.N.,
loc. Slobozia Bradului, jud. Vrancea
Elevi:
Duță Irina-Florentina
Moisoiu Sara-Jesica

21.Prof. înv. primar Crăciunică Daniela,Școala Gimnazială ”Gheorghe Magheru”, loc. Caracal, jud.
Olt
”Prietenia”
Elevi:
Silea Miruna
Gealapu Corina
Lungeanu Andrei

22.Prof. înv. preșcolar Bîtculescu Anicuța, Grădinița P.N., loc. Sihlea, jud. Vrancea
”Ioana și frica de întuneric”

23.Educatoare Petre Andreea-Cristina-Elena, Școala Gimnazială nr. 2, loc. Buftea, jud. Ilfov
”Povestea albinuței Buli”

24.Prof. Soricu Vasilica-Alina, Școala Gimnazială Voetin, loc. Sihlea, jud. Vrancea
”Mara”

25.Prof. înv. preșcolar Cristea Erofelia, Școala Primară Ving George II, loc. București
”Rolul terapeutic al poveștilor”

26.Prof. Terme Alexandra-Ioana, Școala Gimnazială nr. 1, loc. Săliște de Vașcău, jud. Bihor
Elevi:

14
Mușet Daria
Szilagyi Daiana
Esmaeil Menna

27.Prof. înv. preșcolar Ungureanu Nicoleta-Alexandra,Grădinița cu P.N., loc. Panatau, jud. Buzău
”Povestea lui Kiki”
Elevi:
Ungureanu Alexia-Elena
Tanase David
Morogan Aurora

28. Prof. înv. primar Tudor Daniela, Școala Gimnazială nr. 129, loc. București
”Vrei să fii prietenul meu?”
Elevi:
Uyy Andreea
Tudor Delia
Vișănescu Alexandru

29. Prof. înv. preșcolar Șincar Aurica, Grădinița P.P., nr.33, loc. Satu Mare, jud. Satu Mare
”Maimuțica Miki învață să vorbească corect”
Elevi:
Medgyessi Denis
Miclăuș Elisabeta
Illes Antonia

30.Prof. înv. preșcolar Militaru Daniela, Grădinița ”Voinicel”, loc. Chitila, jud. Ilfov
”Nick și Dia se luptă cu balaurul conflictului”

31.Prof. Păduraru Loredana, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, loc. Vaslui, jud.
Vaslui
”Mugurele de cireș”- Impactul neîncrederii în forțele proprii în terapia logopedică

15
32. Prof. înv. preșcolar Lihor Ana-Maria, Grădinița P.P.nr.33, loc. Satu Mare, jud. Satu Mare
”Prințul și mama sa Regina”
Elevi:
Mire Kim Ruben
Miholca Ștefania

33.Prof. înv. preșcolar Bratu Mihaela, Grădinița cu P.P.nr.15,loc. Brașov, jud. Brașov
”Emma și ursul Momo”
Elevi:
Popa Alexandra
Popa Cătălina

34. Prof. Rusu Emanuela, Liceul Tehnologic ”Victor Slăvescu”, loc. Rucăr, jud. Argeș
”De ce nu este bine să luăm ce nu ne aparține?”

35. Prof. înv. primar Crișan Maria, Liceul Tehnologic, loc. Jidvei, jud. Alba
”Bucuria de a dărui”
Elev:
Oltean Daria

36. prof. înv. preșcolar Dragomir Rodica, Școala Primară ”Mihailovici Traian”, loc. Ciuchici, jud.
Caraș-Severin
”Ursulețul jucăuș”

37. Prof. înv. preșcolar Totu Angela, Grădinița cu P.P. nr. 15, loc. Brașov, jud. Brașov
”Spală-te pe mâini!”
Elevi:
Mirescu Isabela
Stroie Emma

38.Prof. înv. preșcolar Bibolar Maria-Paula, Grădinița cu P.N.”Peștișorul de aur”,loc. Zlatna, jud.
Alba
16
”Suntem diferiți, dar avem aceleași drepturi”
Elevi:
Porcar Antonia
Graur Raluca
Șerban Larisa

39.Prof. înv. preșcolar Blaj Loredana, Grădinița cu P.P.nr.15, loc. Brașov, jud. Brașov
”Maya a crescut”
Elevi:
Popa Eliza
Gutu Lavinia

40.Prof. înv. preșcolar Ștefănescu Carolina, Grădinița cu P.P. nr.9, loc. Satu Mare, jud. Satu Mare
”Grădinița și părerile mele”
Elevi:
Sabău Anais
Rostaș Sofia
Nagy Hanna

41. Prof. înv. preșcolar Morna Anca-Liana, Grădinița cu P.P.”Pinocchio”, loc. Haieu, jud. Bihor
Elevi:
Groza Daria
Rutas Rareș
Creț Andrei

42. Prof. înv. primar Cheța Lidia-Narcisa, Școala Gimnazială nr. 1, loc. Gherla, jud. Cluj
”Povestea băiețelului și al dragonului”

43. Înv. Doagă Tudorița, Școala Gimnazială”George Vâlsan”, loc. Amara, jud. Ialomița
”Suntem diferiți, dar...totuși la fel”
Elevi:

17
Chiru Alexandra
Neagu Denisa

44.Prof. Comorașu Aura, Școala Gimnazială Sascut, loc. Sascut, jud. Bacău
”Zâna cea bună și Andrei cel curajos”

45. Prof. înv. preșcolar Iordache Mihaela, Liceul Teoretic”Mihai Viteazul”, loc, Visina, jud.
Dâmbovița
”Cristian și iepurașul Țup”
Elevi:
Ilie Ana- Maria –Violeta
Enache Eva-Maria
Dună Camelia

46.Prof. Nicolae Georgeta, Liceul Teoretic ”Iulia Hasdeu”, loc. Lugoj, jud. Timiș
”O altfel de poveste”

47.Psihopedagog Baicu Ileana, Școala Gimnazială nr. 108, București

”Cele două broscuțe”
Elevi:
Voica Alessia-Maria
Dobrescu Eduard
Mirea Bogdan-Florin

48.Psihopedagog Roșca Simona-Bianca, CJRAE Mureș, loc. Târgu Mureș, jud. Mureș
”Testul lui Dănuț”(dezvoltarea judecății morale la copiii dislexici)
Elevi:
Florea Alexandru
Soos Mark
German Ștefan

18
49. Prof.înv. primar Andronache Cristina-Andreea, Școala Gimnazială Crevedia, loc. Crevedia, jud.
Dâmbovița
Elevi:
Boteanu Miruna-Antonia
Stoica Nicolas-Antonio
Răduță Luca- Toni

50. Înv. Secrieru Diana-Maria, Școala Gimnazială ”Aron Vodă”, loc. Aroneanu, jud. Iași
Elev:
Robu Maria

51.Prof. înv. primar Stanca Elena-Ionela, Școla Primară Discovery Kids, loc. Râmnicu Vâlcea, jud.
Vâlcea
Elevi:
Smărăndescu Alma
Drăghici David
Petrescu David

52.Institutor Chatzidimitrioiu Greorgiana, Grădinița nr. 35, București

”Trandafirul fericit”
Elevi:
Ilie Dominic
Neagu Ștefan
Gheorghe Sofia

53.Prof. înv. primar Ropotoae Raluca, Școala Gimnazială, loc. Hangu, jud. Neamț
Plan de intervenție personalizat

54.Prof. înv. primar Petrea Cristina, Liceul Teoretic ”Mihail Sadoveanu”, loc. Borca, jud. Neamț
”Povestea prințului Gură-cască”

19
Elevi:
Ciubotă Daria-Crina
Tincă Medeea

55.Prof. înv. primar Andrei Nicoleta, Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț
”Alinuța și frica ei de întuneric”
Elevi:
Chiruța Iustina
Vatamanu Elena
Chirilă Antonia

56. Înv. Diaconu Niculina, Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț
”Ușa care dorea să fie zid”
Elevi:
Groza Ioana
Năstase Amalia
Fărcășanu Felicia

57. Prof. Aconstantinesei Nicoleta, Grădinița P.P „Licurici” Galați

Prof. Roșca Mihaela Cristina, Grădinița P.P „Licurici” Galați
”Tehnica broscuței țestoase pentru controlul furiei”

58. Prof. Alionte Lavinia, Liceul Teoretic ,,Șerban Vodă”Slănic

”Depresia, anxietatea”

59. Prof. înv. preșcolar Ciulacu Elena, Gradinita ,,Voinicel” – Chitila, jud. Ilfov
”Fetița nerăbdătoare”

60. Prof. înv. preșcolar Cozma Lorena-Nicoleta, Grădinița cu P.P.nr.13, loc. Satu-Mare, jud. Satu-
Mare

20
”Buni prieteni”
Elevi:
Băișan Giulia
Bura Alesia

61. Prof. înv. preșcolar Radu Rodica, Grădinița nr. 35, loc. București, Sector 5
”Două broscuțe”
Elevi:
Micu Letiția
Țileanu Ines
Stoian Rebeca

62.Prof. înv. preșcolar Mazilu Simona, Grădinița nr. 35, loc. București, Sector 5
”Rățușca Lina cea năzdrăvană”
Elevi:
Băloi Andreea
Radu Alexia
Motroașă Carla

63.Educatoare Hurjui Maria, Grădinița cu P.P.”Licurici”, loc. Galați, jud. Galați

”Povestea celor două inimi”

64. Educatoare Șerban Marcelina, Grădinița cu P.P.”Licurici”, loc. Galați, jud. Galați
”Ghiozdi și prima zi de școală”

65. Prof. înv. primar Vîntur Cecilia, Liceul Tehnologic Nisiporești, loc. Barticești,jud. Neamț
Elevi:
Chinez Lavinia-Alexandra
Fechet Viviana-Ștefania
Pal Amalia-Cristina

21
66. Prof. înv. primar Giurgică Petrică, Liceul Tehnologic Nisiporești, loc. Nisiporești, jud. Neamț
Elevi:
Antăl Mădălina-Andreea
Dascălu Ioana-Nicoleta

67. Prof. înv. primar Dîscă Maria, Liceul Tehnologic Nisiporești, loc. Bărticești, jud. Neamț
Elevi:
Balint Larisa-Maria
Ivașcu Maria-Magdalena
Hazapariu Jasmine-Annabelle

68. Prof. înv. primar Acreței Adriana, Liceul Tehnologic Nisiporești, loc. Nisiporești, jud. Neamț
Elevi:
Aniței Beatris-Maria
Pleșca Iasmina -Rebeca
Dănilă Sorana-Ioana

69.Prof. Chiorbeja Gabriela, Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț
”Lacrimi de noiembrie”
Elevi:
Alupulesei Paula
Cheorbeja Petronela
Ursu Anastasia

70.Prof. înv. primar Gavril Mihaela -Nicoleta, Școala Gimnazială, loc. Borlești, jud. Neamț
”Povestea stupului de albine”
Elevi:
Ursu Sofia-Elena
Baghiu Iasmina
Timofte Casiana

22
71. Prof. Niţu P. Andreea / Prof. Bârsan Georgiana, Grădinița cu Program Prelungit nr. 13, Focșani,
jud.Vrancea
”Valoarea terapeutică a poveștilor în activitățile de educare a limbajului la preșcolari”

72.Prof. înv. primar Gîrbea Tatiana, Școala Gimnazială”Carmen Sylva”, loc. Horia, jud. Neamț
”O poveste…altfel:Scufița”
Elevi:
Ciobanu-Cobuz Sophia
Buhacă Ștefania
Udrea Alexandra

73. Prof. înv. primar Rusu Elena, Școala Gimnazială ”Constantin Panțiru”, loc. Grințieș, jud. Neamț
”Povestea Terrei”

74. Prof. Diaconu Maria, Școala Gimnazială ”Constantin Panțiru”, loc. Grințieș, jud. Neamț
”Fizica văzută prin prisma poveștilor”

75. Prof. Cismaş Nicolae, Şcolile Gimnaziale Năneşti şi Paltin- jud.Vrancea

”Povestea lui Ionuț”

76. Prof. Ana Cismaş, Şcoala Gimnazială ,,Duiliu Zamfirescu“,loc. Focşani, jud.Vrancea
”Povestea sării de bucătărie”

77. Educatoare Luca Elena, Școala Gimnazială”Ioan Luca”, loc. Farcașa, jud. Neamț
”Prietenul devotat”
Elev:
Fedeleș Daria-Gabriela

78. Educatoare Boldeanu Loredana, Grădinița cu P.P.Step by step, loc. Galați, jud. Galați
”Țup-Țup”

23
79. Prof. înv. primar Pătru Laura, Școala Gimnazială ”Achim Popescu”, loc. Păușești-Măglași, jud.
Vâlcea
”Furia- inamicul prieteniei”
80. Prof. înv. preșcolar Lăcustă Nicoleta, Grădinița cu P.P.”Licurici”, loc. Galați, jud. Galați
”Moe, elanul nervos”-Un management nepotrivit

81. Prof. înv. preșcolar Ivanovici Sorina, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud. Suceava
Elevi:
Boariu Maria
Păduraru Esmee
Loghin Medeea

82. Psiholog Borș Viorica, CJRAE Bistrița - Năsăud, Liceul Tehnologic ”Liviu Rebreanu”, jud.
Bistrița-Năsăud
”Povestea vulpoiului”
Elevi:
Ureche Ioana
Miu Alexandra
Pîrlea Alexandru

83.Prof. Besoi Vasilica, Școala Gimnazială nr. 1, Andreești, loc. Vladimir, jud. Gorj
”Bubu-Ruzu”

84.Înv. Tudor Vasilica, Școala Gimnazială, loc. Puchenii Moșneni, jud. Prahova
”Pilda celor trei copaci”
Elevi:
Mojga Ștefan
Panait Andreea
Costache Marian

85. Prof. Stroe Ilona, Școala Gimnazială Grozăvești, loc. Corbii Mari, jud. Dâmbovița

24
”Uniți în credință, mereu împreună”
Elevi:
Bazavan Alexandra
Ivașcu Silviu-Andrei
Sultana Ionuț

86.Prof înv primar Mocanu Elena, Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț
”Furia”

87. Prof. înv. preșcolar Pop Monica-Elena, Grădinița cu P.P.nr. 1, loc. Popești, jud. Bihor
”Prima zi la grădiniță”

88. Prof. înv. preșcolar Silaghi Anca-Nicoleta, Grădinița cu P.P.nr. 1, loc. Popești, jud. Bihor
”Altfel de povești”

89. Prof. Țuțulan Maria-Pachița, Centrul Școlar de Educație Incluzivă, loc. Buzău, jud. Buzău
”Hector cel neastâmpărat”
Elevi:
Iancu Alexandra
Voicu Ștefan
Leutu Octavian

90.Prof. înv. primar Țuțulan Iulia-Diana,Școala Gimnazială nr. 309, Loc. București
”Bica cel năzdrăvan”
Elevi:
Arsenie Bianca
Mihai Daria
Popa Erica

91. Prof. Ivașcu Elena-Daniela, Centrul Școlar de Educație Incluzivă, loc. Buzău, jud. Buzău
”Scaunul fermecat”
25
Elevi:
Corbu Mihai – Daniel
Vasile Beatris – Alina
Ioniță Marian

92. Prof. înv. primar Tîrlea Ramona, Școala Gimnazială nr. 1, loc. Motru, jud.Gorj
”Povestea furnicuței Maya”
Elevi:
Mișcu David
Grecu Ștefania

93. Prof. înv. primar Nicula Gabriela – Margareta, Liceul Teoretic ”Ana Ipătescu”, loc. Gherla, jud.
Cluj
”Furnica și elefantul”
Elevi:
Filip Sara- Iemima
Lucșa Ariana
Costișor Ionela-Maria

94. Educatoare Dumitru Liliana, Grădinița Ungureni, nr.2, loc. Corbii Mari, jud. Dâmbovița
”Vreau să fiu ca soarele”

95. Educatoare Dragomir Valentina, Grădinița cu P.P.”Crai Nou”, loc. Ploiești,jud. Prahova
”În lumea poveștilor”
Elevi:
State Casian
Dragnea Eva
Mosor Carina

96. Educatoare Scarlat Nicoleta, Școala Gimnazială ”A. S. Puskin”, loc. Brăila, jud. Brăila
”Mofturică”

26
97. Prof. înv. primar Ion Maria-Gabriela, Școala Gimnazială”Alexandru Ioan Cuza”-Potigrafu, loc.
Gorgota, jud. Prahova
”Studiu de caz”
Elevi:
Bîrlă Ana-Maria
Donea Adelina

98. Prof. Nistor Janina Gabriela, Școala Gimnazială”Alexandru Ioan Cuza”-Potigrafu, loc. Gorgota,
jud. Prahova
”Studiu de caz”

99.Prof. înv. primar Pop Ioana-Anca, Școala Gimnazială nr. 1, loc. Gherla, jud. Cluj
”Efectul poveștilor terapeutice în dezvoltarea copilului”

100. Prof. înv. preșcolar Gugiu Viorica, Grădinița nr. 35, loc. București, Sectorul 5
”Povestea furnicuței Maria”
Elevi:
Nae Raluca
Puianu Andra
Diaconescu Andrei
Han Alexandru
Stanciu David

101. Prof. înv. preșcolar Matei Maria, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud. Suceava
Elevi:
Andronic Irina
Davideanu Ioana
Voicu Miruna
102. Prof. înv. preșcolar Gheorghiță Consuela, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud. Suceava
”Teatrul de umbre, un mijloc plăcut de familiarizare cu poveștile terapeutice”

27
Elevi:
Apachiței Alesia
Cosmovici Mădălina
Grigoraș Mara

103.Prof. înv. preșcolar Paulencu Liliana, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud. Suceava
”Brăduțul fără culoare”
Elevi:
Murărașu Matei

104. Prof. înv. preșcolar Andronic Casandruța, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud.
Suceava
”Piatra fermecată”-Povestea ursulețului Alfred
Elevi:
Dănăilă Cezara
Lihănceanu Laurențiu
Arganisciuc Rareș

105. Prof. înv. preșcolar Nastasă Anuca, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud. Suceava
Elevi:
Feigel Matei
Gheorghiță Matei
Ursu Sophia

106. Prof. înv. preșcolar Ciobanu Ionela-Gabriela, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud.
Suceava
Elevi:
Sfichi Alexandra
Lelcu Miruna

107. Prtof. Înv. preșcolar Sfichi Ioana-Andreea, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud.
Suceava
28
Elevi:
Lihănceanu Laurențiu
Apetrei Damian
Penișoară Maria

108. Educatoare Petraru Petruța, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud. Suceava
Elevi:
Jacotă Fabian
Aioanei Sara

109. Educatoare Robu Mihaela, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud. Suceava
Elevi:
Ficiuc Ștefan
Cârlan Andreea
Obreja Sofia

110. Prof. înv. preșcolar Jorea Ioana-Simona, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud. Suceava
Elevi:
Andronic Irina
Voicu Miruna
Davideanu Ioana

111. Educatoare Maxim Tatiana, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud. Suceava
Elevi:
Obadă Ana
Ciupală Sara
Agavriloaie Sabina
Tărăboanță Ștefan

112. Prof. înv. preșcolar Chiriac Marta, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud. Suceava
Elevi:
29
Bazga Marta
Lemnaru Matei
Lemnaru Sofia

113. Prof. înv. preșcolar Pribeagu Alina, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud. Suceava
Elevi:
Onciu Ingrid
Corocăescu Ioana
Balan Raluca
Enciu Maria

114. Prof. înv. preșcolar Broască Roxana, Grădinița cu P.N Tișăuți, loc. Ipotești, jud. Suceava
”Piticul, te rog!”

115. Prof. înv. primar Ene Carmen -Monica, Școala Gimnazială ”Mircea Sântimbreanu”, loc.
București, Sectorul 5
”Povestea băiețelului și a dragonului”
Elevi:
Barbu Isabela
Victoria Alessia
Hîrleșteanu Alexandru

116. Prof. înv. primar Lalău Elena, Școala Gimnazială, loc. Hangu, jud. Neamț
”Povestea creionului”
Elevi:
Irimia Emilian
Dascălu Nicu
Lalău Giulia

117. Prof. Roșu Genina-Petronela, Școala Gimnazială nr. 3, loc. Mangalia, jud. Constanța
Elevi.

30
Baiașa Asena
Petcu Alin
Nucu Ana

118. Prof. Iacob Ancuța, Școala Gimnazială nr. 3, loc. Mangalia, jud. Constanța
Elevi:
Brătescu Emilia
Laszlo Clara
Dimcea Alexandru

119. Prof. înv. preșcolar Toma Rebeca-Gabriela, Grădinița ”Voinicel”, loc. Chitila, jud. Ilfov
”Samariteanul cel milos”

120. Prof. înv. primar Iordan Irina / Manea Mirela, Școala Gimnazială nr. 2, loc. Buftea, jud. Ilfov
”Puful de păpădie”

121. Prof. înv. primar Butan Cristina, Școala Gimnazială ”Unirea”, loc. Braniștea, jud. Galați
”Poveste tămăduitoare”
Elevi:
Grigoriță Robert-Ioan
Chiosa Antonia- Teodora
Giurgea Andreea-Bianca

122. Prof. Iconaru Verginica- Violeta, CSEI Brăila-itinerant-Școala Gimnazială ”Mihu Dragomir”,
loc. Brăila, jud. Brăila
”Poveste inversată”-joc didactic
Elevi:
Cîrligea Elena-Gabriela

123. Prof. Teșcan Daniela, Școala Gimnazială”Mihu Dragomir, loc. Brăila, jud. Brăila
”Poveștile schimbă vieți”

31
Elevi:
Popa Denisa-Florentina

124. Prof. Popa Ana-Maria, Liceul Tehnologic”V. M. Craiu”, loc. Belcești, jud. Iași
”Oamenii sunt egali-Nu nașterea, ci virtutea face diferența”
Elev:
Arhip Andreea

125. Prof. Grecu Gianina, Liceul Tehnologic”Nicolae Teclu”, loc. Copșa Mică, jud. Sibiu
”Povestea fetiței singuratice”
Elevi:
Grecu Tania

126. Prof. înv. preșcolar Caraiman Ionela-Laura, Școala Gimnazială ”Carmen Sylva”, loc. Horia, jud.
Neamț
”Prinsă la mijloc”
Elevi:
Vacariu Antonia

127. Educatoare Vieru Loredana-Cornelia, Grădinița cu P.P. ”Licurici”, loc. Galați, jud. Galați
”Diminuarea furiei”

128. Prof. înv. preșcolar Apetrei Estera, Grădinița nr. 1, loc. Tomești, jud. Iași
”Furia prin ochi de copil”

129. Educatoare Pațachia Hermina, Grădinița nr. 35, loc. București, Sector 5
Elevi:
Pîrlogea Evelyin
Pîrlogea Antonia

130.Prof. înv. primar Bordea Gabriela, Școala Gimnazială”I.I.Mironescu”, loc. Tazlău, jud. Neamț

32
”Durerea Mihaelei”

131.Prof. Irimuș Diana-Mara, Școala Gimnazială”Octavian Goga”, loc. Baia Mare, jud. Maramureș
Elevi:
Herdea Aurora
Cîmpean David

132. .Prof. Irimuș Diana-Mara, Școala Gimnazială”Lăpuș”, loc. Lăpușul Românesc, jud. Maramureș
Elevi:
Muște Iulia

133. Prof. Iacob Ancuța, Școala ”Gala Galaction”, loc. Mangalia, jud. Constanța
Elevi:
Zorlescu Manuel
Cioroiu Darius
Toader Adriana

134. Prof. înv. preșcolar Burulean Mariana-Luminița, Grădinița nr. 35, loc. București, Sector 5
”Povestea bradului inimos”
Elevi:
Neagu Adelina
Calcan Ciprian

135. Prof. înv. preșcolar Nica Carmen, Școala Gimnazială Slobozia Bradului-Grădinița cu P.N., loc.
Slobozia Bradului, jud. Vrancea
Elevi:
Gîlcă Mădălina-Jenica
Drăgan Alex-Ionuț

136. Înv. Mengher Alina-Mădălina, Școala Gimnazială, loc. Slobozia Bradului, jud. Vrancea
Elevi:

33
Moisoiu Tabita
Duia Ianis

137. Prof. înv. preșcolar Munteanu Anișoara, Școala Gimnazială, loc. Hangu, jud. Neamț
”Matei cel furios”
Elevi:
Baciu Mihaela
Hoșteanu Paul
Nica Alexandra

138. Prof. înv. primar Nistor Liana-Monica, Școala Gimnazială ”Ioan Vlăduțiu”, loc. Luduș, jud.
Mureș
”Furia-alternative comportamentale pozitive”
Elevi:
Toth Karina-Gabriela
Fodor Angelo-Daniel
Chețan Yanis-Sebastian

139. Prof. înv. primar Boca Maria-Daniela, Școala Gimnazială”Ioan Vlăduțiu”, loc. Luduș, jud. Mureș
”Împărățiile”
Elevi:
Răchită Alina
Răchită Antonio
Rașcu Adelina

140. Prof. înv. primar Miron Florentina, Școala Gimnazială ”Petrache Blindu” Ciuslea, loc. Garoafa,
jud. Vrancea
Elevi:
Ghiran Raluca
Plescan David
Popa Radu

34
141. Prof. înv. preșcolar Bâzgău Rodica-Mariana, Grădinița cu P.P.”Guliver”,loc. Satu-Mare, jud.
Satu-Mare
”Povestea peștișorului curcubeu”

142. Prof. înv. preșcolar Chiș Andreea, Grădinița cu P.P.”Guliver”,loc. Satu-Mare, jud. Satu-Mare
”Barza și rândunica”

143. Prof. înv. primar Vaida Ioana-Alina, Liceul Tehnologic nr. 1, loc. Gâlcău, jud. Sălaj
”Tărâmul emoțiilor în era tehnologiei”
Elevi:
Chiroban Paula
Paul Miriam
Sabău Maria

144. Prof. înv. preșcolar Agapie Luminița, Liceul ”Vasile Conta”, loc. Târgu Neamț, jud. Neamț
”Povestea terapeutică”
Elevi:
Andrei Evelina
Coseu Cristian
Teodorescu Eusebiu

145. Educatoare Tărăboanță Angelica, Liceul ”Vasile Conta”, loc. Târgu Neamț, jud. Neamț
”Povestea terapeutică”
Elevi:
Antonică Ecaterina
Matasă-Sava Ștefania
Câmpanu Teodor

146. Prof. înv. preșcolar Crăițeanu Oana-Mădălina, Școala Gimnazială nr. 2-Grădinița nr. 3, loc.
Mărășești, jud. Vrancea

35
Elevi:
Eisler Eduard-Andrei
Saghin Sara

147.Prof. înv. preșcolar Greab Cristina, Grădinița cu P.P. ”Căsuța cu povești”, loc. Bistrița, jud.
Bistrița-Năsăud
Elevi:
Sigartău Ruben
Rus Irina-Sofia
Boca Iael

148. Înv. Noje Crina, Liceul Tehnologic, loc. Gâlgău, jud. Sălaj
Elevi:
Sabău Nicolae
Porumb Camelia

149.Prof. înv. preșcolar Dragoste Felicia, Grădinița cu P.P. ”Căsuța cu povești”, loc. Bistrița, jud.
Bistrița-Năsăud
Elevi:
Boca Iael
Candale Albert
Man Carla

150. Prof. înv. preșcolar Turda Ioana-Monica, Grădinița cu P.P. ”Căsuța cu povești”, loc. Bistrița, jud.
Bistrița-Năsăud
Elevi:
Moldovan Elisa
Bodea Daria
Cerceja Alexandru

151. Prof. Sabău Viorica, Liceul Tehnologic nr. 1, loc. Gâlgău, jud. Sălaj

36
”Împărățiile”
Elevi:
Paul Sara
Hozan Cristina
Viman Diana

152.Prof. înv. preșcolar Palage Cristina-Maria, Grădinița cu P.P. ”Căsuța cu povești”, loc. Bistrița,
jud. Bistrița-Năsăud
Elevi:
Suciu Maria
Pop Ivona
Curtuiuș Matei

153. Prof. înv. preșcolar Moșneagu Iuliana, Grădinița cu P.P. nr. 3, loc. Iași, jud, Iași
Elevi:
Agachi Anastasia
Aniței Daria
Chirilă Maria-Beatris

154. Prof. înv. primar Puiu Maria-Magdalena, Școala Gimnazială ”I. Gervescu”, loc. Săvinești, jud.
Neamț
”Ted și prietenul special”
Elevi:
Lucaci Ștefania
Stănescu Maria-Bianca
Rotaru Constantin

155. Prof. înv. primar Chiorbeja Alina - Cătălina, Școala Gimnazială ”I. Gervescu”, loc. Săvinești,
jud. Neamț
”Povestea broscuței surde”
Elevi:
Herescu Cristian

37
Huțu Maria-Alessia
Tofan Nectaria

156. Prof. Ion Stănica, Centrul Școlar de Educație Incluzivă, loc. Buzău, jud. Buzău
”Importanța unei promisiuni respectate”
Elevi:
Ioniță Ștefania- Adina
Grama Andrei-Gabriel
Blegu Filip-Cristian

157. Prof. Cotîrgășanu Raluca

”Cum să te accepți pe tine însuți și pe copilul tău”
Elevi:
Cotîrgășanu Tudor
Bustihan Sofia
Pralea Yanis

158. Prof. înv. primar Azoiței Iuliana, Școala Gimnazială ”Constantin Panțiru”, loc. Grințieș, jud.
Neamț
”Povestea domnului Mureșan”

159.Prof. înv. primar Azoiței Filip

”Povestea doamnei Melania”
Elevi:
Aldea Andrei
Ciucanu Geanina
Baciu Crina

160. Prof. înv. preșcolar Totu Angela, Grădinița cu P.P. nr. 15, loc. Brașov, jud. Brașov

38
Elevi:
Rad Maria
Mirescu Maria-Isabela
Stroie Emma

161. Prof. înv. preșcolar Blaj Loredana, Grădinița cu P.P. nr. 15, loc. Brașov, jud. Brașov
Elevi:
Guțu Lavinia
Popa Eliza
Secăreanu Eva

162. Prof. înv. preșcolar Zacșevschi Iuliana, Grădinița cu P.N.Tișăuți, loc. Ipotești, jud. Suceava
Elevi:
Nichitoi Sara-Maria
Nestor Antonia
Cremene Boris-Ioan

163. Prof. înv. preșcolar Jitar Andreea-Daniela, Grădinița cu P.N.Tișăuți, loc. Ipotești, jud. Suceava
Elevi:
Sîrghi Adela-Ștefania

164.Prof. înv. primar Tudor Daniela, Școala Gimnazială nr. 129, loc. București, Sector 4
”Vrei să fii prietenul meu?”
Elevi:
Uyy Andreea
Tudor Delia
Vișănescu Alexandru

165. Prof. înv. preșcolar Stancu Laurenția, Grădinița cu P.P. ”Step by Step”, loc. Călărași, jud.
Călărași
Elevi:

39
Ghiveciu Natalia
Coman Dragoș

166. Prof. înv. primar Stanca Elena-Ionela, Școala Primară Discovery Kids, loc. Râmnicu Vâlcea, jud.
Vâlcea
Elevi:
Smărăndescu Alma
Drăghici David
Petrescu David

167.Prof. Popoaiea Cecilia-Iuliana, Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț
”Povestea Alinei”

168. Educatoare Lupu Nicoleta, Grădinița cu PP.P.nr. 39, loc. Galați, jud. Galați
Sentimentul de furie -”Dino, Dragonul furios”

169.Prof. înv. primar Vîlcu Nicoleta, Școala Gimnazială nr. 2, loc. Dărmănești, jud. Bacău
Elevi:
Cruceanu Delia
Movilă Carolina

170.Prof. înv. preșcolar Furtună Lăcrămioara, Școala Gimnazială ”Grigore Ungureanu”, loc. Ceahlău,
jud. Neamț
”Două broscuțe”

171. Prof. înv. preșcolar Ghelasă Liliana, Școala Gimnazială ”Grigore Ungureanu”, loc. Ceahlău, jud.
Neamț
”Girafa și prietenia”

172. Prof. înv. primar Ciubotă Nicoleta, Liceul ”Mihail Sadoveanu”, loc. Borca, jud. Neamț
”Cu dragoste, despre anii micului școlar!”

40
173.Prof. Ancuța Vasilica, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț
”Copăcelul curajos”
Elevi:
Doroftei Denisa
Burciu Sara
Ancuţa Denis- Andrei

174. Prof. înv. primar Doboș Carmen- Petronela, Școala Gimnazială I. Gervescu”, loc. Săvinești, jud.
Neamț
”Maria și frica de întuneric”
Elevi:
Gîrbea Petru- Mădălin
Dănilă Eduard-Cristian
Acatrinei Renato-Ștefan

175. Prof. Popa Cătălina, Liceul Tehnic, loc. Buzău, jud. Buzău
”Prieteni buni”

176.Prof. înv. primar Rusu Vasile, Școala Gimnazială”I. Gervescu”, loc. Săvinești, jud. Neamț
”Lupul cel mare și Lupul cel mic”
Elevi:
Andone Mara
Urdă Maya
Despinescu Ana-Maria

177. Prof. înv. preșcolar Brînzucă Marcelica, Școala Gimnazială, loc. Hangu, jud. Neamț
”Ursulețul Martinel și prietenii din pădure”
Elevi:
Bocancea -Asler Maria
Păduraru Tudor

41
178. Prof. înv. preșcolar Brînzucă Andreea-Nicoleta, Școala Gimnazială”Daniela Cuciuc”, loc. Piatra
Neamț
”Alegerea e a mea!”
Elevi:
Oțel Iustina

179. Educatoare Alexe Adriana, Școala Gimnazială”, loc. Ștefan cel Mare”, jud. Argeș
Elevi:
Zărnoianu Alesia-Georgiana
Rădună Mădălina

180. Prof. înv. primar Verdețu Rica, Școala Gimnazială”Emil Atasiu”, loc. Garoafa, jud. Vrancea
Elevi:
Alexandru Eliza
Gheorghiță Carmen
Alexandru Valentina

181. Prof. Ungureanu Dorina, CSEI ”Rudolf Steiner”, loc. Hunedoara, jud. Hunedoara
Elevi:
Sandu Maria

182. Prof. Mihalache Maria, Școala Gimnazială, loc. Grozești, jud. Iași
Elevi:
Asandei Ioana
Miharcea Mihaela

183. Prof. Slădaru Diana – Mihaela, Școala Gimnazială, loc. Grozești, jud. Iași
Elevi:
Botolan Petronela
Petrea Ana-Maria

42
184. Prof. Bărăgan – Stroe Florentina, Școala Gimnazială nr. 108, loc. București
Elevi:
Șuică Ioan-Nicolas

185. Prof. înv. preșcolar Țerbea Maria-Daniela, Grădinița cu P.P., nr. 22, loc, Sibiu
Elevi:
Olteanu Darius
Halmagy Amalia
Stroe Ana-Maria

186. Prof. înv. preșcolar Vieru Maria, Grădinița Voinicel”, loc. Chitila, jud. Ilfov
Elevi:
Manea Sofia
Adoviciuc Irina

187. Educatoare Frățilă Marinela, Grădinița cu P.P., nr. 22, loc, Sibiu
Elevi:
Deak Erika
Marandescu Amalia

188. Prof. înv. preșcolar Teodorescu Angela- Lăcrămioara, Grădinița cu P.P. nr. 22, loc. Sibiu, jud.
Sibiu
Elevi:
Leșcău Anastasia

189. Educatoare Filoti Maria-Raluca, Grădinița cu P.P. nr. 22, loc. Sibiu, jud. Sibiu
Elevi:
Bunescu Ștefan
Gogan Mara

190.Educatoare Solomon Ana, Grădinița cu P.P. nr. 22, loc. Sibiu, jud. Sibiu

43
Elevi:
Laza Emilia

191. Prof. înv. preșcolar Dobra Georgeta, Grădinița cu P.P. nr. 22, loc. Sibiu, jud. Sibiu
Elevi:
Telebuș Irina
Opriș Maya
Bratu Sofia

192. Educatoare Stoica Daniela, Grădinița cu P.P. nr. 22, loc. Sibiu, jud. Sibiu
Elevi:
Gogan Tudor

193. Prof. înv. preșcolar Rusu Eugenia, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț
Elevi:
Scripcaru Iustina
Hogea Flavia
Sturzu Nicoleta
Diaconu Iulian
Tănase Nicolas

194. Prof. Ciucanu Liliana, Școala Gimnazială”Grigore Ungureanu”, loc. Ceahlău, jud. Neamț
”Povestea copacului generos”

195. Prof. înv. primar Mărgărit Oana-Elena, Școala Gimnazială”I. Gervescu”, loc. Săvinești, jud.
Neamț
Elevi:
Blaga Sofia
Zavatta Stelia
Mihăieș Sofia

44
196. Prof. înv. preșcolar Buium Claudia-Liliana, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului,
jud. Neamț
”Povestea celor trei prieteni”
Elevi:
Buhă Ioan
Babătă Elena
Pârvu Vlad-Pavel

197. Daneș Irina-Adriana, Liceul Carol I, loc. Plopeni

”Încercările”

198 . Prof. înv. primar Baltag Florența, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț
”O altfel de școală”
Elevi:
Aioanei David
Ancuța Rareș
Ștefan Denisa

199.Prof. Sandu-Doroftei Maria, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț
”Carapacea protectoare”

200. Prof. înv. primar Olaru Milica, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț
”Povestea vasului crăpat”
Elevi:
Adamovici Soraya
Sava-Diaconu Octavian
Pancu Ecaterina

201. Prof. Iosub Maria, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț

45
”Copacul furios”

202. Prof. înv. preșcolar Iacob Hariclia, Școala Gimnazială, loc. Brăila, jud. Brăila
”O poveste de Crăciun”
Elevi:
Ciunae Andreea

203. Secretar Juncănariu Anișoara, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț
”Poarta de diamant”

204. Educatoare Radu Iulia, Grădinița cu P.P.nr.3, loc.Iași, jud. Iași

Elevi:
Agachi Anastasia
Aniței Daria
Chirilă Maria-Beatris

205. Prof. înv. preșcolar Hramei Irina, Grădinița cu P.P.nr.3, loc.Iași, jud. Iași
Elevi:
Vasiliu Eduard
Botez Evelina
Moraru Lucas

206. Educatoare Ciotlos Cristina, Grădinița cu P.P.nr.3, loc.Iași, jud. Iași

Elevi:
Cadăr Luca
Nedelcu Alesia
Bondar Natalia

207. Prof. înv. preșcolar Vieru Garofița, Grădinița cu P.P.nr.3, loc.Iași, jud. Iași
Elevi:
46
Vasiliu Eduard
Botez Evelina
Moraru Lucas

208. Prof. Deleanu Mariana, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț
”Castelul celor patru prințese”

209. Prof. înv. primar Doboș Valeria, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț
”Povestea fluturașilor”
Elevi:
Deleanu Ana-Maria
Țifui Sofia-Maria
Aioanei Matei

210. Prof. înv. preșcolar Juncănariu Ileana Liceul Tehnologic ”Mihai Buisuioc”–Gradinita cu PN nr 6
-Pașcani- ”Aricel cel prietenos”

211.prof. Filea Miruna Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare ” loc. Galați , jud. Galați- ”Iertarea”

47
 (despre minciună)

Prof. înv. primar Vișan Niculina – Ionica

Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Pitești, jud. Argeș

e spune ca ”minciuna are picioare scurte”, însă copiii sunt cei care de la cele mai mici
vârste testează acest proverb destul de des. Ei descoperă beneficiile pe care le pot obține dacă
denaturează adevărul ori îl ascund. Chiar dacă uneori mai sunt și prinși, ei pot continua de cele mai
multe ori să mintă atunci când li se pare mai ușoară această cale.
O poveste terapeutică îl poate învăța pe copil să nu mai vadă în minciună o soluție frecventă.

Din ce cauze mint copiii?

Minciuna poate să apară din diferite motive:
• ca întâmplare unică sau accident,
• din dorința de a ascunde ceva, fiindcă știu că ar putea avea parte de niște consecințe destul de
neplăcute dacă s-ar afla adevărul,
• de rușine,
• pentru a atrage atenția părinților sau a profesorilor
• alteori, minciuna apare ca un comportament pe care copilul îl imită.

Cum îl ajută povestea terapeutică pe copil să înțeleagă că nu e bine să mintă?

Printr-o poveste, copilul va înțelege în mod indirect mesajul pe care tu, ca părinte sau profesor,
dorești să îl transmiți, oferindu-i în același timp o lecție despre valorile pe care oamenii ar trebui să le
aibă. Spre exemplu, povestea cu Nițu si lupul.
”A fost odată într-un sat, un ciobănaș pe nume Nițu. Pentru că era vară și se plictisea pe când
păștea oile, într-o zi s-a gândit că ar fi amuzant să facă o glumă pe seama sătenilor. Atunci când s-a
înserat, Nițu a început să țipe în gura mare că a venit lupul la oi. Desigur că toți sătenii s-au speriat
și au început să iasă care mai de care cu furci, topoare și tot felul de unelte, pentru a-l trimite înapoi
pe animal în pădure. Văzând ca lupul nu e nicăieri, sătenii s-au supărat pe Nițu și s-au dus la casele
lor. În seara următoare, copilul a repetat minciuna, iar sătenii au ieșit din nou din casă înarmați și
pregătiți pentru confruntarea cu lupul. A treia seara, lupul într-adevăr a coborât din pădure și a
ajuns la turma lui Nițu. Degeaba a mai strigat copilul ”Lupul ! Săriți, e lupul !”, pentru că sătenii nu
l-au mai crezut. Turma a fost mâncată, iar, de atunci, nimeni nu a mai aflat nimic de Nițu.”

Cum se poate transforma această poveste în una terapeutică?

48
1. După ce le-am spus copiilor această poveste, le-am solicitat să rezume ceea ce au ascultat.

2. Am încercat să aflu de la copii ce semnificație oferă acestei povești.

La ce anume se gândesc?
La ce îi duce cu gândul această întâmplare?

3. Am căutat să aflu mesajul pe care copiii l-au extras din poveste.

4. Am interpretat conținutul poveștii pentru a evidenția ce trebuie să învețe copiii din poveste: cine
anume a acționat greșit, cum ar fi trebuit să procedeze și de ce au avut loc consecințele neplăcute
pentru Nițu.

5. Am discutat despre cum anume s-ar fi putut finaliza întreaga poveste având în vedere finalul
destul de vag, cu mai multe posibilități: fie copilul a fost mâncat de către lup, fie a fugit din sat de
rușine a ceea ce a făcut, a fugit și s-a rătăcit etc. Am încercat să cad de acord împreună cu elevii la un
final care să nu fie prea dur, pentru a nu-i speria pe cei mici.

6. Am căutat exemple despre cum anume minciuna poate să dăuneze într-o familie, în relația
dintre copil și părinți și invers.

7. Le-am cerut să-mi dea exemple de minciuni pe care Nițu, personajul din poveste, ar fi putut să le
mai spună. Cum anume credeți că se comportă cu părinții? Dar cu alți frați? Ce alte minciuni ar fi
putut Nițu să pună la cale dacă sătenii l-ar fi scăpat din întâlnirea cu lupul?

8. În final, am discutat cu cei mici despre cum anume am putea împreună să-l sfătuim pe
Nițu, dacă ne-am întâlni cu el, undeva în pădure, despre pașii pe care ar fi bine să-i urmeze pentru a-și
repara greșeala și minciuna. Parcurgem toate etapele în a cere scuze: o întâlnire în doi (între cele două
persoane, cea care a mințit și cel ce a fost mințit), privirea ochi în ochi, cuvintele de rigoare (”îți cer
scuze”), amintirea comportamentului (Care-i motivul pentru care cere scuze? Ce a făcut greșit?)
alături de cererea ”te rog frumos să mă ierți”. Iată un exemplu: ”Îți cer scuze pentru că te-am mințit
atunci când nu am recunoscut că eu am fost cel ce a răsturnat ghiveciul cu flori, și nu a fost de vină
colega. Te rog frumos să mă ierți!”
,,Gândiți-vă și formulați și o scuză pe care Nițu ar putea să o folosească în fața sătenilor pentru ceea ce
a făcut!”

Cu o astfel de povestioară vom reuși să le captăm atenția copiilor, fiindcă le prezentăm un copil
similar lor, cu probleme cu care și ei se confruntă în viața de zi cu zi și le acordăm importanță copiilor,
fiindcă discutăm cu ei despre cele întâmplate, le cerem părerea și stabilim împreună ce ar fi fost bine
să facă sau să nu facă personajul de poveste. Desigur că, ulterior putem transfera aceiași pași, putând
da exemplul poveștii atunci când îi prindem pe cei mici cu o minciună, iar aceștia vor înțelege mult
mai repede că nu este bine ceea ce au făcut.

49
 Elev: Vasilache David
Clasa a III-a F
Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Pitești, jud. Argeș
Prof. coord. Vișan Niculina – Ionica

fost odată ca niciodată un pui de caracatiță care trăia în ape puțin adânci și călduțe,
lângă o plajă cu nisip. Pe puiul nostru de caracatiță îl chema Inky pentru că atunci când îi era foarte
frică obișnuia să arunce cu un jet de cerneală și să fugă să se ascundă în nisip Știți câte picioare are o
caracatiță? Da, opt. Și știți cum se numesc? Da, se numesc tentacule. Ei bine, acestei caracatițe îi
plăcea să-și înfășoare tentaculele în jurul lucrurilor și să se agațe de ele. Uneori se agăța de un pește și
se distra plecând purtată într-o scurtă călătorie. Alteori se agăța de o piatră foarte solidă și se simțea
puternică și în siguranță.
Într-o zi caracatița a văzut o ancoră sub un vapor și imediat și-a înfășurat tentaculele în jurul ei.
Se simțea bine si în siguranță acolo și se gândea că se va putea avânta în ape mai adânci și mai
necunoscute ținându-se bine de ancoră. Dar ceva înfricoșător s-a întâmplat. Ancora a început să
coboare scufundându-se în ape tot mai întunecate, reci în care caracatița noastră nu mai fusese
niciodată. Caracatiței nu-i plăcea ce se întâmplă, dar nu știa ce să facă. Ce ați fi făcut voi dacă ați fi
fost în locul ei? V-ați fi ținut în continuare de ancoră sau i-ați fi dat drumul?
Ei bine, caracatița a continuat să se țină de ancoră până când aceasta, cu un zgomot puternic, s-a
izbit de fundul mării. Era tare înfricoșată că a ajuns acolo, pe fundul mării, dar tot nu știa ce să facă.
Apoi a văzut un pește prietenos care înota cu mișcări grațioase în jur. Ajutor! a strigat caracatița. Poți
să mă ajuți? “Da, te pot ajuta”, a spus peștele. Din privirea lui se citea că îi pasă de micuța caracatiță:
“Dar mai întâi trebuie să te ajuți singură. Va trebui să dai mai întâi drumul ancorei înainte de a-ți putea
arăta drumul”.
Caracatița tot nu știa ce să facă. Ancora părea puternică și sigură. Dacă i-ar fi dat drumul, ar fi
rămas în apă singură, numai pe cont propriu. S-a uitat la peștișor. Peștișorul dădea din cap încurajator
și micuța caracatiță a început să-și desprindă cu timiditate tentaculele. Să ai atât de multe brațe și
picioare poate fi drăguț atunci când vrei să îmbrățișezi pe cineva, dar în momentul în care vrei să te
desprinzi de ceva, e foarte complicat!
Ultima tentaculă a fost cel mai greu de desprins. A fost nevoie de mai mult timp până ce a căpătat
curaj să se desprindă. Drăguțul peștișor a așteptat-o, a încurajat-o și în final a felicitat-o.
Când caracatița s-a desprins cu totul, peștișorul i-a spus cu blândețe: “Urmărește-mă!” Peștișorul
a înotat înainte și înapoi, trasându-și drumul treptat, ajutând-o pe caracatiță în situațiile în care
rămânea în urmă.

50
 Pe măsură ce continua să înoate, caracatița se simțea tot mai fericită și mai puternică. A făcut un
efort să-l ajungă pe peștișor din urmă și pentru o vreme au înotat umăr la umăr. Nu a mai avut nevoie
mult timp să fie condusă.
De la o vreme a început să înoate prima, preluând conducerea și croindu-și singură drumul. Nu
mai era îngrijorată și i se părea că de fapt trăiește o aventură extraordinară. Peștișorul i-a spus la un
moment dat: “Nu mai ai nevoie de mine. Poți să înoți singură de acum. Călătorie plăcută!”
Micuța caracatiță i-a mulțumit peștișorului și a înotat mai departe. Apa începea să devină mai
caldă și era tot mai multă lumină. Lumina se reflecta în apă și făcea să strălucească mulțimea de
peștișori galbeni, roșii, albaștri care înotau. Lucrurile din jur erau la fel ca înainte, dar acum micuța
caracatiță era diferită.
Se simțea mai puternică și mai încrezătoare. Apoi caracatița a făcut ceva ce nu făcea de obicei. A
stat un pic în apa călduță de lângă plajă îmbăindu-se în razele soarelui. I s-a părut drăguț să se relaxeze
o vreme, stând așa, fără să facă nimic. Caracatița s-a uitat apoi la întinderile de apă nesfârșite ce se
aflau dincolo de refugiul ei. Poate că începuseră să-i placă aventurile. Sau poate că să facă un lucru
nou nu o mai speria așa cum se întâmpla înainte. Oceanul parcă o chema și caracatița se întreba cum
ar fi să plece să exploreze. Cu grijă a început să înoate în larg. Drumul nu era ușor, dar caracatița
continua să înoate cu gândul la bucuria de a fi în libertate. Și în sfârșit, iat-o acolo. Un curent plăcut de
apă caldă venea dinspre ocean.
Și ca și cum ar mai fi făcut asta de multe ori, caracatița și-a întins tentaculele ca niște aripi și s-a
lăsat purtată de curent, sărind în ocean. Cu viteză a străbătut întinderi mari de apă, bucurându-se că
putea face asta. A văzut recife colorate cu pești galbeni, verzi, albaștri care se fugăreau prin jurul
stâncilor și când colo ce să vezi, a văzut și alte caracatițe mai mici și mai mari care înotau în ocean. S-
a apropiat de cele mai mici și a discutat cu ele, a văzut că sunt alte caracatițe ca ea și a aflat povestea
lor. Fiecare ieșise ca și ea dintr-un mic refugiu. Dar acum era bucuroasă, simțea că oceanul era al ei.
Cine ar fi crezut că o caracatiță mică ar fi putut ajunge atât de departe?

La ora de educație civică, după ce am ascultat povestea doamnei învățătoare despre frica puiului
de caracatiță, după ce am discutat care pot fi armele noastre împotriva fricii (căldura sufletească,
familia, profesorii, prietenii curajul) am reușit să-mi dezvolt încrederea în forțele proprii, în
capacitatea mea de a acționa și de a învăța.
Cu timpul, încurajat mereu de doamna și de către părinți, nu mi-a mai fost teamă să încerc
lucruri noi, să găsesc singur soluții la problemele mele, iar dacă nu reușesc, să cer ajutorul. Mă
învățasem ca alții să-mi rezolve problemele, să caute ei soluții în locul meu! Pentru mine era mai
confortabil așa!
Dar acum am mai multă încredere în mine, știu că pot, că sunt capabil! Iar colegii mă privesc cu
admirație!

51
 (despre optimism)

Prof. Vișan Roberto-Cristian

Liceul cu Program Sportiv ,,Viitorul” Pitești,
jud. Argeș

Pilda: ,,Călugărul și scorpionul”

. T. este un elev de clasa a VI- a, la Liceul cu Program Sportiv ,,Viitorul” Pitești. În

clasa a VI-a a început să practice un sport de echipă, după ce încercase sporturi individuale.
Deși la început părea mereu optimist, acum este mereu refractar la dialog și crede că toți colegii
îl invidiază că a progresat prea repede în echipă, deși îi ajută mereu când au nevoie. Starea sa
sufletească îi afectează performanțele școlare și sportive.
La una dintre orele de curs la care se discuta despre încredere și speranță, am ales să spun
următoarea pildă creștină, cu scopul de a determina un dialog mai aplicat legat de această temă.
Pilda spune așa:
,,Un călugăr bătrân se ruga pe malul unei ape curgătoare. Se ruga în mijlocul naturii, privea
cristalinul apei, când remarcă un scorpion căzut în apă, ce lupta cu disperare să-și salveze viața.
Înduioșat și plin de milă, pustnicul băgă mâna în apă și scoase scorpionul la mal. Acesta însă,
drept răsplată, îl înțepă îndată pe chiar salvatorul lui.
După o vreme, când își deschise ochii din nou din rugăciune, bătrânul văzu că scorpionul era din
nou în apă și pe punctul să se înece. Din nou îl salvă bătrânul călugăr, iar scorpionul îl înțepă pentru a
doua oară, la fel de tare, încât acesta suspină.
Când această scenă se repetă pentru a treia oară, un creștin care observa de departe, foarte atent,
toate acestea, îl întrebă pe bătrân: “Dar de ce îl ajuți mereu pe acest scorpion, care în loc să-ți
mulțumească, el te rănește mereu?”
Dragul meu, amândoi ne urmăm firile noastre, spuse bătrânul înțelept. Ține de firea scorpionului
să se apere și de a mea să fac binele necondiționat, în iubire și compasiune!”
52
 În viață, T., i-am spus elevului, nu putem întâlni numai persoane minunate. Uneori ne întâlnim
și cu oameni care nu ne sunt pe plac. Oamenii aceștia nu sunt neapărat răi, dar pot avea
comportamente care ne deranjează. Uneori aceste comportamente nepotrivite se pot repeta. Cu unii
trebuie să avem răbdare să se schimbe. Pe alții trebuie sa îi acceptăm așa cum sunt, pentru că ei nu se
vor schimba, chiar dacă ne vom supăra mereu. Sunt oameni care au tendința să se ,,apere" precum
scorpionul, fără să înțeleagă că nu dorim răul nimănui.
Așadar, în viața noastră de zi cu zi putem întâlni câte un ,,scorpion", dar nu întâlnim în noi pe
bătrânul pustnic. Uneori deznădăjduim când vedem că semenii din viața noastră nu ne arată
recunoștință.
Întotdeauna ne dorim să primim calde mulțumiri, să fim lăudați pentru faptele noastre și
nicidecum înșelați în așteptări. Din păcate însă nu realizăm că și noi ne purtăm ca scorpionul cu alții
sau chiar cu Dumnezeu Iisus Hristos, pe care-L supărăm adesea, prin fapte rele, prin judecare și
osândire, prin nelucrarea sinelui.
T., oarecum spășit, a avut curajul ca un fața clasei, chiar de față cu colegii considerați
neprietenoși, să recunoască că de fapt s-a gândit numai la el, nu și la efectele pe care le are atitudinea
sa față de ceilalți, că este greu să accepți să îi ajuți pe cei pe care nu îi consideri prieteni, dar nu
imposibil.
Mulți dintre cei pe care îi considera neprietenoși și-au exprimat și ei opinia, reușind să înțeleagă
cu toții că ne purtăm prea des precum scorpionul și destul de rar precum călugărul din pildă, adică să
împlinim mereu învățătura creștină în situații concrete de viață, indiferent de dificultățile întâmpinate.

53
 (despre capcanele tehnologiei)

Toma Eduard
Clasa a X -a
Liceul cu Program Sportiv ,,Viitorul” Pitești, jud. Argeș
Prof. coord. Vișan Roberto - Cristian

ehnologia este una dintre principalele forțe motrice ale viitorului; ne transformă viața și
ne modelează viitorul cu un ritm surprinzător în istorie, cu implicații profunde pe care nici măcar nu
putem începe să le vedem sau să le înțelegem. Tehnologia care înconjoară aproape toată lumea din
societatea modernă, se schimbă în fiecare zi și va fi pentru totdeauna un element fundamental în viața
noastră. Ca orice copil din generația actuală și eu eram încântat de tehnologie. Tehnologia a avut un
efect semnificativ asupra mea, ceea ce a adus anumite preocupări. Preocuparea a fost aceea că, deși
tehnologia digitală a sporit capacitatea de a face mai multe lucruri deodată am observat reducerea
capacității de a prelucra informații detaliate. Există o cantitate mare de tehnologie în lumea de azi, dar
există trei componente principale ale tehnologiei care cred că are cel mai mare impact asupra copiilor:
jocurile video, televiziune / media și computerul/smartphone. Tehnologiile moderne pe care le avem
astăzi sunt extrem de puternice.
Creierul uman este atras de informațiile prezentate vizual. Jocurile video, televiziunea, filmele
și programele de calculator sunt toate foarte orientate vizual și, prin urmare, ele magnetizează și
mențin atenția.
Cu timpul am observat că tehnologia care acum începe să fie manipulată și valorificată
afectează mintea copiilor și a adolescenților în moduri care ar putea fi dăunătoare.
De departe cea mai mare preocupare a tehnologiei în prezent sunt jocurile video. Au existat atât
de multe experimente și studii pentru a încerca să ne dăm seama dacă jocurile video au un efect
negativ sau pozitiv asupra copiilor, însă nu le dădeam niciodată crezare. Jocurile video sunt evident
periculoase provocând agresiune, performanțe proaste în școală și obezitate.

54
 Efectele jocului video violent și non-violent pot fi determinate de perioada de timp în care se
joacă jocul video și de conținutul jocurilor. Conținutul jocurilor jucate ar putea avea cu siguranță un
factor în performanța unui copil în școală și cât de agresiv este față de colegi și profesori. Dacă un
copil și-ar lua din timpul de jucat jocuri video și ar folosi acest timp pentru a se implica în lectură,
teme sau chiar o activitate creativă, am avea mai puține probleme cu performanțele școlare.
Părinții ar trebui să monitorizeze cu adevărat cât timp joacă copilul lor jocuri video, dar acest
lucru nu se întâmplă întotdeauna.
Eram un copil care juca jocuri video pentru perioade lungi de timp ar începusem să construiesc
un zid social, să mă simt singur. Este important pentru copii să interacționeze cu alți copii pentru a
ajuta la dezvoltarea abilităților lor sociale, ceea ce fără a face foarte dificil să-l facă în această lume
virtuală. Copiii care joacă ore fără sfârșit de jocuri video, de asemenea, se spune că au mai puține
hobby-uri și activități, ceea ce poate duce la obezitate. Obezitatea la copiii a devenit o problemă
copleșitoare.
Reinventarea jocurilor video
Acum industria de jocuri video „potrivite” precum un Wii Fit, care implică mișcare și exerciții
fizice pare soluția.
Există jocuri video educative acum, tot mai multe apar. Cantitatea de timp în care copiii joacă
acestea este complet diferită de perioada în care copiii joacă jocuri video violente. Jocurile video
educative, evident, pot face multe pentru copil, ele pot îmbunătăți vocabularul, matematica etc.

Uneori simțeam nevoia să cer ajutor, dar nu știam cui. Toți colegii mei păreau prinși în această
plasă. Aș fi vrut să discut cu un profesor, dar mă temeam că nu va înțelege.
Desigur că părinții au încercat să discute cu mine.
Părinții responsabili discută despre efectele pe care jocurile video violente le au asupra
copiilor, le monitorizează mai îndeaproape programul zilnic.
Auzeam adesea îndemnul: Un copil ar trebui să alerge în jur, să exploreze mediul, să participe la
activități și sport.
După ce am început să practic sport de performanță (fotbal) am început să mă gândesc mult mai
serios la toate aceste îndemnuri.
Am început să caut care sunt avantajele tehnologiei.
Totul a început după o discuție la clasă cu profesorul de informatică, care a terminat și facultatea
de Teologie. El ne-a explicat că orice computer este o unealtă la fel ca orice altă unealtă, nici rea, nici
bună, dar extrem de utilă dacă îi identificăm avantajele și nocivă, dacă nu știm să alegem.
De atunci am început să caut partea pozitivă a tehnologiei.
Mi-am dat seama că evident, computerul poate deschide o lume întreagă pentru copii, poți căuta
și explora lucruri extraordinare pe internet. Faptul că poate promova un comportament pro-social,
faptul că unele jocuri pe calculator pot îmbunătăți inteligența vizuală și că utilizarea în clasă a
internetului leagă copiii cu mentori și resurse îndepărtate, îmbogățind modul în care copiii învață.
Calculatoarele sunt acum utilizate ca instrument de învățare, avem acces la ele, la fel de bine am
putea încerca să le folosim în bine. Tehnologia oferă copiilor un sentiment de abilitare și oferă copiilor

55
instrumentele necesare rezolvării problemelor Site-urile educaționale și jocurile sunt la îndemână, ca
să nu mai vorbim dacă vor să știe tot ce să știe despre lume, sau cine deține recordul în sport , pot afla.
Calculatoarele pot avea o influență mare asupra dezvoltării coordonării mână-ochi, deoarece această
abilitate este necesară pentru a tasta și utiliza un mouse. Dar tot timpul petrecut pe computer ar trebui
să fie limitat, pentru că e nevoie de interacțiune socială și activitate fizică.
Copiii de azi nu vor renunța ușor la viața fără tehnologie, așa că este important să ne asigurăm
că folosim tehnologia pe care o avem doar pentru ce e mai bun.
Deși există multe aspecte negative asupra utilizării tehnologiei, trebuie să îmbrățișăm lumea în
continuă schimbare dar conștienți adicția pe care o pot provoca.
O simplă discuție îți poate schimba viața definitiv. Dincolo de voința proprie trebuie să ai
curajul să întrebi, să ceri opinii să nu te încăpățânezi să crezi că le știi pe toate și mai ales să asculți.
Există șansa ca ascultând pe adulții care pot oferi o soluție la problemele cu care te confrunți să
primești răspunsul la întrebările care te frământă.
Dacă problemele te copleșesc, cel mai bine este să nu mai aștepți un răspuns care poate să nu
mai vină, ci să întrebi direct.
Din fericire, în situația mea toate sugestiile pe care le-am primit s-au dovedit corecte și anume
mai multă interacțiune în viața reală cu ceilalți și practicarea unui sport. Pot spune acum că tehnologia
este doar o unealtă pe care o voi folosi doar cât și cum îmi este necesar, fără excese.

56
 ( despre frica de abandon)

Prof . pt înv.preșcolar. Blăguța Giorgiana

Scoala Gimnaziala Nr 1 Nojorid

ntr-o seară de iarnă, fulgii au început să cadă din cer, formând pe pământ o plapumă
groasă și albă. Copiii, Andrei și Maria , s-au bucurat enorm . Așteptau de mult primii fugi de nea . Au
stat toată seara , până târziu la fereastră să vadă dansul jucăuș al fulgilor de nea. Diminața , când s-au
trezit, au fugit direct la fereastră și au rămas uimiți de fericire când au văzut că totul în jurul lor era
alb.
S-au îmbrăcat gros și au ieșit în curte. Fericiți au construit un om de zăpadă. Au făcut trei
bulgări mari , au adus din casă un morcov pentru nas, o felie de ardei roșu pentru guriță,
doi nasturi pentru ochi. Andrei i-a pus o căciulă și un fular de la el din dulap.
Omul de zăpadă era gata și fericit! Andrei și Maria erau mulțumiți de Omul de zăpadă.
Maria îl sărută pe obraz. Omul de zăpadă a zămbit și a inceput să le vorbeasca copiilor:
-,, Vă mulțumesc dragii mei , pentru că mi-ați dat viață. Promit că am să vă bucur în această
Iarna.,,
Copiii se jucau mult în curte , în jurul omului de zăpadă, îi povestea multe întâmplări hazlii,
iar omul de zăpadă le povestea și el despre fiecare fulg de nea, despre fiecare picătură de apă
înghețată din care era construit. Au devenit prieteni foarte buni,seara cu greu se despărțeau.
Zâna Primăvara voia să pună stăpânire pe ograda copiilor. Într-o dimineață , razele soarelui
au strălucit și au pătruns în camera copiilor. Speriați , au alergat spre fereastră , căci știau
că Omul de zăpadă se va topi atunci când soarele va apărea pe cer.

57
 Au observat că Omul de zăpadă se micise. Au fost foarte triști și intr-o seară s-au așezat
lânga Omul de zăpadă:
,,- Nu vrem să pleci, Omule de zăpadă! Nu vrem să te topești! Ești prietenul nostru!.,,
Omul de zăpadă le-a răspuns foarte calm și pe un ton prietenesc:
,,-Eu nu vă voi părăsi, Andrei și Maria! Știți că zăpadă din bulgării mei , la căldură se
transformă în picături de apă.Ele vor ajunge și în lacul de la marginea satului nostru. Când
veți trece pe acolo , noi ne vom întâlni. O parte din apa lacului se ridică la cer, sub formă de
vapori , care formează norii. La iarna viitoare, din nori, se va cerne fulgi de zăpadă, iar voi
bucuroși, o să-mi dați viață , din nou, în grădina voastră.
Primăvară, vara, toamna au trecut , iar copiii mergeau foarte des la lacul din satul lor și se
gândeau la prietenul lor.
Încet au venit sărbătorile de iarnă, iar zăpada se așternu în ograda copiilor. Andrei și Maria,
au fost foarte bucuroși , au construit un om de zăpadă. Au adus din casă morcov, o felie de
ardei roșu, nasturi căciula și fularul. Când omul de zăpadă a fost gata , un zâmbet i-a apărut
pe fața lui și îi salută pe cei doi frățiori.
,,-Bine v-am găsit , Andrei și Maria, prieteni dragi!,,
Atunci , copiii, au înțeles că dacă prietenii noștri buni nu pot fi tot timpul lângă noi , nu
înseamnă că i-am pierdut și că nu-i vom revedea vreodată.

Mesajul transmis de povestioara mea: Prietenii adevărați revin în viața noastră , chiar dacă
trece o perioadă de timp în care nu ne vedem sau în care nu vorbim.Sunt mereu acolo pentru
noi.
Am folosit aceasta povestioară pentru a combate frica , sentimentul de abandon, de
Singuratate.

58
 (comportament violent)

Conf.univ.dr. Sebastian Cristian Chirimbu

Şc. Gimnazialӑ International Premium School of Bucharest
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei USH, București

fost odată un băieţel, pe nume Stefan care locuia ȋntr-un oraş mare numit Zgondia ȋn
care copiii erau toti prieteni şi se bucurau de toate jocurile copilăriei ...mai puţin el pentru că avea un
comportament rău, rău de tot. La orice lucru ce îl deranja câtuși de puțin, începea să țipe, să vorbească
urât și chiar să arunce cu ce prindea în mână.
Odată chiar i-a lovit şi pe Alex, prietenul lui cel mai bun şi pe Zorilă, căţelul care stătea la
parterul blocului unde locuia şi care era prieten cu toţi copiii din cartier.
Altă dată, fiind supărat că un alt copil câştigase un concurs de limba engleză la şcoală, a
aruncat cu toate creioanele ȋn colegul lui şi mai apoi ȋn profesorul lui ceea ce s-a lăsat cu o ”vizită” ȋn
cabinetul mediatorului şcolar ȋmpreună cu părinţii săi (extrem de ruşinaţi de cele ȋntâmplate mai ales
că şi ei ȋnvăţaseră ȋn aceeaşi şcoală).
La recomandarea mediatorului şcolar, ȋntr-o dimineată ȋnainte de şcoală, tatăl său i-a dat un sac
plin de cuie și i-a spus că, de fiecare dată când își pierde cumpătul, să bată câte un cui în gardul din
spatele blocului care delimita grădina de flori de parcarea vecinilor săi.
În prima zi, Stefan bătu 48 de cuie în gard, a două zi 35, a treia zi 12 și din ce în ce mai puține
în zilele următoare. Băiatul a ajuns să realizeze că era mai ușor să-și controleze temperamentul decât
să bată cuie în gard.
În cele din urmă a venit ziua când Stefan nu și-a mai pierdut calmul nici o dată și i-a spus
tatălui său că nu trebuie să mai bată nici măcar un cui în gardul din spatele blocului. El a reușit să-și
controleze în cele din urmă temperamentul.
Tatăl său, foarte fericit și mulțumit, i-a sugerat fiului său ca pentru fiecare zi în care își va
controla comportamentul să scoată câte un cui din gard.
Zilele au trecut și Stefan a ajuns în sfârșit la momentul în care i-a spus tatălui său că a scos
toate cuiele din gard. Atunci, tatăl își luă fiul de mână și, uitându-se la gardul din spatele blocului îi
spuse:
– Uite, fiule, ai muncit din greu să bați și să scoți cuiele, dar uită-te la toate găurile rămase în
acest gard. Niciodată gardul nu va mai fi la fel.
59
 – Ce vrei să spui, tată? întrebă mirat Stefan.
– Ceea ce vreau să înțelegi este că, atunci când spui sau faci lucruri cu furie, ură sau
comportament urât, lași o cicatrice, asemănătoare acestor găuri din gard. Și nu mai contează cât de
mult îți ceri scuze, rana va fi mereu acolo. O rană verbală este la fel de dureroasă precum o rană
fizică.

Profesorii, prietenii la fel ca și părinții și întreaga familie, sunt adevărate bijuterii ce trebuiesc
prețuite. Ei îți zâmbesc și te încurajează să creşti şi să evoluezi. Te ascultă, au un cuvânt de alinare și
întotdeauna te vor primi cu inima deschisă.
Scurta poveste din rândurile de mai sus ne evidenţiază faptul că tatăl său, prin cuvintele sale şi
la şfatul profesorilor din şcoala ȋn care ȋnvaţă Ştefan l-au făcut pe băieţel să se gândească asupra
consecințelor caracterului său, dar şi a comportamentului violent. De atunci acordă mult mai multă
atenție cuvintelor adresate oricărei persoane, gesturilor arătate și faptelor sale. Şi...ȋncearcă pe cât
posibil să ȋşi gestioneze furia doar amintindu-şi experiența cuielor bătute în gard...

60
 (despre responsabilitate)

Prof. înv. primar - Nastasiu Alina,

Şc. Gimnazială Nr. 88 - Bucureşti

fost odată ca niciodată un camion care avea o remorcă roşie. Pe fiecare uşă era pictată
în culori vii urmatoarea emblemă: ”Stația lui Marius de Reparare şi Întreţinere a Autoturismelor!”.
Camionul era responsabil cu ducerea la bun sfârşit a multor lucrări care permiteau staţiei să
funcţioneze fără piedici. De exemplu, el remorca maşinile împotmolite până la staţie, unde apoi erau
reparate. Sau, atunci când o maşină rămânea fără benzină, el era cel care transporta combustibilul până
la locul cu pricina, iar proprietarul își putea continua drumul.
Astfel de activităţi presupuneau o ţinere în minte exacta a tuturor instrucţiunilor primite. Şi
asta era o mare problemă pentru Camionul cu Remorcă Roşie. Adesea se întâmpla ca el să înceapă o
treabă, ca apoi să uite ce trebuia să facă în continuare. De exemplu, Marius, proprietarul, îl
atenţiona prin staţie să ridice o maşină avariată. La început camionul pomea în direcţia indicată. Dacă,
însă, trecea pe langa un parc sau pe lângă un lot de maşini noi, se oprea. Camionul uita ce avea de
făcut şi se oprea să privească copiii jucandu-se în parc şi să admire maşinile. În tot acest timp, maşina
avariată și proprietarul ei aşteptau în zadar ca cineva sa îi ajute. Atunci, Marius striga la el prin staţie:
- Unde eşti Camionule cu Remorcă Roşie? De ce nu ai făcut ceea ce ţi s-a spus?
În acele momente, Camionul se întrista şi se simţea stanjenit. Nu îi plăcea ca şeful să strige la
el. De aceea pornea din nou spre locul unde îl aştepta maşina avariată. Curând însâ, atenţia îi era din
nou distrasă şi uita ce trebuia să facă. Uneori, Camionul cu Remorcă Roşie se înfuria pe
celelalte maşini și le tampona intenţionat, provocând accidente. Problemele se agravau deoarece
apăreau întârzieri în trafic. Şeful Marius urla din nou la el prin staţie. Atunci Camionul se concentra
foarte tare şi, într-un final, găsea maşina avariată. Şi uite aşa, o misiune ce trebuia să dureze doar zece
minute, dura cinci ore. Iar când ajungea la Staţia de Reparare şi Întreţinere, toţi erau foarte supăraţi pe
el.
Noaptea, atunci când Staţia era închisă, Camionul cu Remorcă Roşie se întreba: "De ce toată
lumea este atât de supărată pe mine?". Nu înţelegea de ce era el răspunzător pentru toate acele ţipete.
Marius a încercat să îi explice ce trebuia să facă. La fel au făcut şi mecanicii. Chiar şi clienţii au
discutat cu el. Dar, cu toate că auzea ceea ce i se spunea, Camionul nu asculta cu adevărat. Marius era
un om răbdător. A încercat să schimbe felul de fi al Camionului. A tot strigat, dar fără prea multe
rezultate. De aceea, după mai multe săptămâni, el i-a spus:
- Îmi voi achiziţiona un alt camion cu remorcă, dacă nu îţi faci treaba cum trebuie! Ni se
reduce cifra de afaceri din cauza ta. Îţi ia prea mult timp să aduci maşinile avariate şi împotmolite, sau
să livrezi combustibil clienţilor! De aceea ei ţipă mereu la mine şi încep să folosească serviciile altei
Staţii, una care deţine un camion mai de încredere.
Camionul cu Remorcă Roşie s-a întristat auzind că Marius vroia să îl înlocuiască:
- Te rog mai dă-mi o şansă! Mă voi strădui foarte, foarte tare! a stăruit el.
Pentru că Marius era un om bun şi pentru că ţinea la camionul lui, i-a răspuns astfel:
61
 - Îţi mai dau o singură şansă.
Iar în noaptea aceea, pe când se afla în garaj, camionul a început să analizeze situaţia în care se
afla. Ştia că a promis că se va strădui mai tare, dar, totuşi, nu putea înţelege de ce toţi erau atât de
supăraţi pe el.
Chiar atunci a intrat un mecanic. Era unul dintre mecanicii care îl reparau atunci când era
nevoie.
- Îţi voi arăta de ce intri mereu în bucluc, i-a spus mecanicul. Este important să te poţi vedea
aşa cum te percep cei din jurul tău. Aşa te poţi schimba, dacă vrei!
În garaj se afla un televizor şi un aparat pentru redarea casetelor video. Mecanicii le
întrebuinţau atunci când nu aveau de lucru.
- Te-am urmărit astăzi, i-a spus mecanicul. Am înregistrat pe o casetă video tot ceea ce ai
făcut. Acum îţi voi arăta de ce oamenii sunt mereu supăraţi pe tine.
Spunând acestea, mecanicul a pornit aparatul video şi imaginea nu s-a lăsat mult timp
aşteptată. Urmărind caseta, Camionul cu Remorcă Roşie a putut vedea clar cum uitase să ducă la bun
sfârşit tot felul de treburi. În schimb, făcuse multe altele care nu îi erau în program. La un moment dat
i s-a cerut să remorcheze o maşină avariată. Dar, el a făcut cu totul şi cu totul altceva. Camionul era
uimit:
- Nu am ştiut că mă comportam astfel, ... a bolborosit el.
- Ştiam asta, i-a răspuns mecanicul. Tocmai de aceea am decis să îţi arăt caseta. Sper că te-a
ajutat să te vezi în această postură.
Apoi mecanicul a plecat acasă. În schimb, Camionul cu Remorcă Roşie a rămas pe gânduri. EI
rememora imaginile vizionate şi analiza ceea ce a învăţat. În cele din urmă a hotărât ca pe viitor să se
comporte altfel. Dacă s-ar fi întâmplat să uite ceva, trebuia fi căutat modalităţi prin care să îşi
amintească ceea ce trebuia făcut!
În ziua următoare Camionul l-a rugat pe Marius ca atunci când îl va mai trimite într-o misiune,
să îi noteze pe o bucată de hârtie exact ceea ce trebuia să facă. Mai mult, i-a cerut să înregistreze
instrucţiunile cu ajutorul unui reportofon. În acel mod ar fi ascultat indicaţiile în mod repetat şi şi-ar fi
amintit ce trebuia să facă. A început chiar să repete cu voce tare paşii pe care trebuia să îi urmeze. S-a
arătat deschis şi la alte sugestii din partea lui Marius şi a mecanicilor. A încercat fiecare idee sugerată
de aceştia, până când a găsit varianta care i se potrivea.
Curând, Camionul cu Remorcă Roşie a reuşit să ducă la bun sfârşit misiunile în care era trimis.
EI mergea direct la locul indicat, remorca maşina avariată şi o ducea repede la Staţia lui Marius, apoi
transporta combustibil şoferilor care uitaseră să facă plinul maşinilor lor. Doar aşa puteau să îşi
urmeze drumul. Apoi a ajuns să reîncarce bateriile maşinilor şi să se reîntoarcă la Staţie în cel mai
scurt timp cu putinţă. De
aceea şeful Staţiei era foarte mulţumit de Camion. Datorită lui, clienţii sunau şi complimentau
serviciile oferite, iar afacerea merge din ce în ce mai bine.
Pe zi ce trecea Camionul cu Remorcă Roşie găsea noi şi noi mijloace prin care să îşi
amintească locul unde trebuia să meargă şi ce trebuia să facă. Aprecia complimentele şi îi plăcea să îşi
îndeplinească îndatoririle cât mai bine. Atunci când se iveau probleme, el căuta motivul pentru care le
cauzase. Apoi se străduia să o rezolve.
Într-o zi l-a auzit pe Marius spunându-i unui client că cel mai bun şi mai de încredere camion
din întreg oraşul era chiar el, Camionul cu Remorcă Roşie. Dacă camioanele ar putea zâmbi, atunci
fără îndoială că el ar fi zâmbit. Era un camion responsabil, care îşi dădea silinţa să îşi îndeplinească
atribuţiile cât mai eficient.

62
 Studiu de caz
Numele şi prenumele: D. S.
Clasa: a II-a
Vârsta: 8 ani
Problemele vizate: incapacitatea copilului de a se concentra sau de a urma anumite indicaţii din cauza
dizabilităţii de învăţare, a tulburării de deficit de atenţie; lipsa abilităţi lor de rezolvare a problemelor;
lipsa intuiţiei.
Simbolurile şi metaforele: Camionul cu Remorcă Roşie - persoana distrată;
Mesajul transmis: există tehnici care compensează uitarea! Poţi descoperi aceste tehnici care să te
ajute! Ai capacitatea de a schimba lucrurile şi de a reuşi!
Rezultate: în ciuda dizabilităţii de învăţare, conştientizarea problemei şi utilizarea unor tehnici de
rezolvare a ei au mărit şansele unei corecte funcţionări.

63
 (despre stimularea motivației)

Prof. înv. primar Suru Ioana

Școala Primară Giarmata

etiţa L era nou venită în clasa pregătitoare (sem. II), prezenta un bagaj bogat de
cunoştinţe, îi plăcea să se afirme, să fie prima şi cu toate acestea refuza să picteze (deseneze). Astfel,
la activităţile de recreere i se oferea posibilitatea să picteze (deseneze), nu-şi alegea niciodată această
activitate, iar la activităţile artistico-plastice (comune) unde se confrunta cu o cerinţă obligatorie,
începea să plângă şi să ceară ajutor. Totul a culminat când într-o zi a absentat pe motiv că este ziua
când se pictează (desenează).
În vederea rezolvării situaţiei, ajungerii la o motivaţie pozitivă am căutat să identific cauzele,
discutând cu membrii familiei.
Am aflat că:
• această fetiţă a fost crescută într-o familie autoritară fapt care a alimentat dorinţa ei de
a fi prima;
• părinţii nu i-au dat libertatea să lucreze singură, ci numai împreună cu cineva mai mare,
care să o conducă şi să o îndrume întru totul ca apoi să o răsplătească cu propoziţii
laudative: „foarte bine”, „esti cea mai bună”. Dorinţa de a fi iubită de aceştia au făcut-o
să-i dispară autonomia.
• din „dorinţa de a nu murdări, fetiţa a fost lăsată să deseneze (picteze) de foarte puţine
ori şi când a desenat (pictat) nu i s-a acordat încredere în ceea ce a realizat. Aprecierea
critică i-a provocat nesiguranţă şi-a împins-o spre o atitudine defensivă.
Analizând situaţia am considerat că refuzul are la bază următoarele motive:
• evaluare neadecvată;
• lipsa autonomiei;
• lipsa unor deprinderi tehnice de lucru (pictură-desen);
Motivaţia este forţa motrice a întregii dezvoltări psihice şi umane. Motivaţia învăţării se
subsumează sensului general al conceptului de motivaţie şi se referă la totalitatea factorilor care îl
mobilizează pe copil la o activitate menită să conducă la asimilarea unor cunoştinţe, la formarea unor
priceperi şi deprinderi. Motivaţia energizează şi facilitează procesul de învăţare prin intensificarea
efortului şi concentrarea atenţiei copilului, prin crearea unor stări de pregătire pentru activitatea de

64
învăţare. Copii motivaţi sunt mai perseverenţi şi învaţă mai eficient. Motivaţia energizează învăţarea
iar învăţarea încununată de succes intensifică motivaţia.
Remediile le-am căutat într-o organizare a activităţilor fetiţei în sânul familiei şi la școală, prin
stabilirea unei strategii şi o atitudine comună în ceea ce priveşte stimularea motivaţiei.
Am căutat să asigur ritmul de progres maxim în funcţie de posibilităţile fetiţei prin:
• combaterea atitudinei de dezaprobare manifestată de către colectivul de copii;
• spargerea blocajului;
• înlăturarea timidităţii, încurajarea ei;
• antrenarea în activităţile artistico-plastice printr-o relaţionare între dirijare şi autonomie,
(îmbinând secvenţele de acţiune dirijată cu cele de manifestare independentă)
• realizarea unei bune îndrumări între conducerea din aproape în aproape a ceea ce putea să facă
independent din propria iniţiativă şi totodată, legat de dorinţele ei (parcurgând o adevărată
ucenicie a relaţiei optime între dirijare şi autonomie).
Buna măsură între laudele şi criticele pe care le-am făcut au avut un impact benefic şi puternic
asupra copilului, determinând-o să-şi dorească să deseneze (picteze). Am încercat ca în loc să evaluez,
să descriu ceea ce văd, iar în loc să critic, să subliniez ce trebuie făcut. Aprecierile descriptive au făcut
ca interesul pentru activitatea artistico-plastică să crească.
Știind că jocul/povestirea este în perioada preşcolară-școlară este o activitate de bază, am
desfăşurat pictura sub formă de joc prin tehnici atractive. Am început prin a picta cu degetul şi a
continua cu palma, cu ştampile confecţionate din cartofi, cu tuburi de la carioci până am ajuns la
folosirea pensonului.
Toate activitățile începeau cu o poveste motivațională legată de activitatea ce urma să fie
realizată.
Iată un exemplu de poveste motivatoare:

POVESTEA BĂIEȚELULUI CARE ȘTIA SĂ DESENEZE O FLOARE

Într-o zi un băiețel s-a dus la școală. Băiețelul era mic, iar școala era mare. Dar când băiețelul a
văzut că intrarea în clasa lui se făcea printr-o ușă direct din curte a fost foarte fericit, iar școala nu i s-a
mai părut atât de mare ca la început. Într-o dimineață când băiețelul se afla în clasă, profesoara le-a
spus copiilor: “Astăzi o sa facem un desen”.
“Grozav”, a spus băiețelul, căci îi plăcea foarte mult să deseneze. Știa să deseneze o mulțime de
lucruri: lei și tigri, pui și vaci, trenulețe și vapoare. Și și-a scos cutiuța cu creioane colorate și a început
să deseneze.
Dar profesoara a zis: “Așteptați! Nu începeți încă!”. Și au așteptat pâna când i s-a părut că toți
copiii sunt pregătiți. “Acum o să desenăm o floare”, a zis profesoara.
“Grozav” s-a gândit băiețelul, căci îi plăcea să deseneze flori. Și a început să deseneze flori
frumoase, și le-a colorat în roz, portocaliu, albastru.
Dar profesoara le-a zis copiilor: “Așteptați, vă voi arăta eu cum să colorați”. Și a desenat o
floare roșie cu o tulpină verde. “Acum puteți începe!”, a zis profesoara.
Băiețelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la florile lui. Florile lui erau mai frumoase
decât floarea profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina și a desenat o floare ca cea a
profesoarei… Era roșie, cu o tulpină verde.
Într-o altă zi, când băiețelul intrase în clasă prin ușa din curte, profesoara le-a spus copiilor:
“Astăzi o să facem ceva din argilă”.
„Grozav”, a spus băiețelul, căci îi plăcea să lucreze cu argila. Știa să facă tot felul de lucruri
din argilă: șerpi și oameni de zăpadă, elefanți și camioane. Dar a așteptat până ce toți copiii au fost
gata.
„Acum o să facem o farfurie”, a zis profesoara.

65
 „Grozav”, s-a gândit băiețelul căci îi plăcea să facă farfurii de toate formele și mărimile. Și a
început să facă farfurii de toate formele și mărimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor: „Asteptați, vă arăt eu cum se face!”. Și le-a arătat cum să
facă o farfurie adâncă. „Așa! Acum puteți începe!”, a zis profesoara.
Băiețelul s-a uitat la farfuria profesoarei și apoi la ale sale. Îi plăceau mai mult farfuriile lui
decât farfuria adâncă a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Și-a transformat farfuriile lui într-o
bila mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă și mare ca cea făcută de profesoară.
Și foarte curând băiețelul a învățat să aștepte și să privească; și să facă lucruri ca cele făcute de
profesoară, și foarte curând n-a mai făcut nimic de unul singur.
Intr-o zi ca băiețelul și familia lui s-au mutat într-o altă casă, într-un alt oraș. Și băiețelul a
trebuit să meargă la școală. Școala cea nouă era și mai mare și nu mai avea nici o ușă prin care să intre
direct din curte în clasa lui. Trebuia să urce niște trepte înalte și să meargă de-a lungul unui coridor
lung până ajungea în clasa lui.
În prima zi de școală, profesoara le-a zis copiilor: „Astăzi o să facem un desen!”
„Grozav”, a zis băiețelul și a așteptat să-i spună profesoara ce să facă… Dar ea n-a zis nimic.
S-a plimbat doar prin clasă. Când a ajuns lângă băiețel i-a spus: „Tu nu vrei să desenezi?”.
„Ba da!” a zis băiețelul. „Ce desen facem?”
„Nu stiu până nu-l faci” a răspuns profesoara.
„Cum să-l fac?” zise băiețelul.
„Cum îți place ție!” răspunse ea.
„Să-l colorez cum vreau eu?” a mai întrebat băiețelul.
„Cum vrei tu!”, a fost răspunsul ei. „Dacă toți ați face același desen și l-ați colora la fel, cum să
știu eu cine l-a făcut?”
„Nu știu!” zise băiețelul. Și a început să deseneze o floare roșie cu o tulpină verde.

de Helen E. Buckley

Aşadar, activitatea umană trebuie să facă apel la o serie de factori cu rol de stimulare şi
activare de sensibilizare selectivă şi imbold, care sunt încadraţi în noţiunea de motivaţie. Copii
trebuie încurajați să deseneze, să cânte, să povestească, să-și spună punctul de vedere dar și să picteze
ceea ce doresc, folosind culorile preferate și cât de mult timp și cât de multe coli de hârtie dorește. Noi
trebuie să credem în ei, deoarece ei se exprimă prin acțiunile pe care le fac.
Putem avea un rol important în atingerea nivelului optim al motivaţiei dacă îl vom obişnui pe
copil să aprecieze corect dificultatea sarcinii didactice cu care se confruntă şi dacă luăm în
consideraţie particularităţile psihologice individuale atunci când stabilim strategiile. Motivaţia
reprezintă o condiţie esenţială pentru reuşita copilului în activitate.

66
 (despre politețe)

Prof. înv. preșcolar Ghitea Nicoleta

Prof. înv. preșcolar Pop Alina
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28 Oradea

fost odată ca niciodată, demult, tare demult, o pădurice veselă, însuflețită de prietenia
veverițelor, căprioarelor, păsărelelor și a altor vietăți mari și mici, iar împreună cu acestea trăia și un
ursuleț, pe care ceilalți îl strigau Morocănilă. Ursulețul nostru era tare indispus dimineață după
dimineață, zi după zi, nu zâmbea, nu saluta, nu vorbea politicos. Degeaba încercau părinții lui să-i
amintească cât este de important să vorbească politicos, să se joace frumos împreună cu ceilalți...
degeaba. Lui Morocănilă i se părea absolut normal ca alții să îl salute, căci doar el este ,,URSUL”, de
ce să spună ,,te rog” când se poate descurca singur sau îi are pe părinți și așa mai departe?
Dar iată că într-o zi, Rița-Veverița își căuta alune în copacul de lângă vizuina urșilor.
- Bună să îți fie ziua, Morocănilă!
- Da, da, da, mormăi micuțul...
- Dar ce e cu botul ăsta lung? Nu mă saluți și tu? Uite îți dau dacă vrei din cele culese de mine.
- Mda, lasă-mă că am eu treaba mea, du-te și vorbește altora.
Auzind acestea, Rița supărată și dezamăgită plecă, dar nu înainte de a-i mulțumi ursului pentru
faptul că a lăsat-o să adune alunele.
Trece încă o zi, singur și morocănos. Soarele dezmiardă cu ai lui raze pădurea și iarba verzuie,
râsete ale aricilor ce jucau leapșa, chiote la concursul de alergări ai lui Iepurilă. Numai Morocănilă nu
participă la nimic, râde de neatenția participanților la concurs. Trece astfel timpul, dar deodată picături
din ce în ce mai mari de ploaie încep să cadă și să inunde covorul de smarald și toate locuințele.
Aleargă ursulețul nostru repede precum ceilalți, însă vizuina era umplută de apă și mâl... ,,Vai, tocmai
azi și părinții ăștia trebuiau să plece după hrană... iar eu ce mă fac?” și începu să plângă. ,,Pe cine să
rog, ooo, dar eu nu mă rog de nimeni, mă voi descurca eu... of, tot sunt ud, mă pot îneca aici, apa e
foarte mare, eu sunt prea mic” și plângea, tot plângea.
- Te ajut eu, Morocănilă! Zise Rița. Știu o scorbură de copac.
- Rițaaa! Te, te, rrr-rrogg, m-ai ajuta? Am fost tare nepoliticos cu tine...
- Haide după mine!
Ajunseră amândoi cât de repede putură în scorbură, unde ursulețul rămase pe gânduri.
- Rița, așteaptă, nu pleca! Îmi pare rău pentru cum ți-am vorbit. Mulțumesc că m-ai salvat!
- Cu plăcere, ursulețule! Să ții minte că mult contează cum te comporți cu ceilalți. Eu te-am
ajutat pentru că ai fost neajutorat, dar altcineva nu ar fi vrut să ajute pe cineva care s-a
67
 comportat în trecut urât cu el. Ține minte, vorba dulce mult aduce și fiecare doarme cum își
așterne!
- Am înțeles, Rița! De acum înainte voi saluta politicos după cum îmi tot amintea mama, și voi
spune te rog și mulțumesc de câte ori e necesar!

Mesajul transmis: Să ne comportăm cu ceilalți așa cum am dori să se comporte și ei cu noi. Copiii să
învețe să fie politicoși unii cu alții, să se respecte, să vorbească frumos, să spună ,,te rog” și
,,mulțumesc” de câte ori este necesar.
Comportamnetul care se dorește a fi corectat: Impolitețea, lipsa folosirii cuvintelor ,,Te rog” și
,,Mulțumesc” atât la joacă pentru a împărți jucăriile, cât și în viața de zi cu zi, cu privire la salutatul
adulților și a folosirii limbajului politicos.

Descrierea cazului
Am creat această poveste pentru a ajuta unul din copiii grupei mijlocii, G.D., în corectarea
comportamentului său neadecvat, precum lipsa folosirii salutului atunci când întâlnește persoane
adulte sau de aceeași vârstă, pentru nefolosirea cuvintelor ,,te rog” și ,,mulțumesc” atunci când dorește
jucării sau solicită ajutorul. Povestea a fost citită tuturor copiilor din grupa mijlocie ,,A”, aceștia
înțelegând la final că trebuie să fie atenți la modul cum se comportă ei cu alte persoane, deoarece la fel
se vor comporta și acestea cu ei, astfel au înțeles cât este de important să salutăm și să vorbim
politicos. Am creat personajul lui Morocănilă din carton și de fiecare dată când G.D. folosea salutul și
cuvintele ,,magice” erau puse bulinuțe pe hăinuța personajului devenind mai frumos, când era neatent
și nu se comporta politicos, se lua câte o bulinuță. După câteva repetări (5), copilul a salutat fără să i
se atragă atenția, a împărțit jucăriile cu ceilalți copii, mulțumind când cineva îi oferea și spunând ,,te
rog” când dorea ceva anume, bucuros de fiecare dată mergea să lipească bulinuța.

68
 (despre politețe)

PROF.ÎNV.PREȘCOLAR: RADU ANDREEA

GRĂDINIȚA P.P. NR.29 SIBIU

avid este un copil mereu curios și dornic să afle lucruri noi, căruia îi place să se joace și
să se înțeleagă bine cu toți prietenii și colegii.
Într-una din zile când se întorcea de la școală se întâlnește cu un prieten din vecini, mergând pe
noua lui bicicletă. Dar ce bicicletă! Nu mai văzuse așa un model extraordinar!
- Bună David, vezi ce bicicletă am primit? Nu-i așa că este deosebită?
- Uauuu, chiar că e grozavă! Mi-o dai și mie puțin? Zise Ionuț cu nerăbdare.
- A, nu, în niciun caz, doar eu mă plimb cu ea.
- Mă, Radu, dă-mi-o și mie, măcar o tură.
- Nu!
- Să știi că nu mai vorbesc cu tine.....Și nici eu nu mai împart nimic cu tine.
- Treaba ta, eu nu ți-o dau! zise Radu.
David pleacă mai departe, dar îi era ciudă. Când ajunse acasă, din bucătărie îl întâmpina în
prag
un miros îmbietor. Fugi în bucătărie, unde o găsi pe bunica pregătind prăjitura lui preferată. Se repezi
și înhăță o bucată mare.
Apoi fugi în camera lui. Când se întoarse în bucătărie, bunica lui era supărată, dar și- a văzut
mai departe de ale lui: joacă.
Seara, chiar înainte să meragă la culcare, David îi auzi pe părinții lui vorbind despre niște
probleme. Erau abătuți și supărați.
David se duse în camera lui și se gândi:
„ O, ce bine ar fi dacă aș avea puteri magice, să pot schimba toate lucrurile pe care le am. Întâi aș face
o vrajă să mă pot plimba cu bicicleta lui Radu. Aș face alte vrăji, ca bunica să nu mai fie supărată, să
fie veselă, iar la sfârșit aș spune toate cuvintele magice prin care greutățile părinților mei să dispară!
Și uite-așa, gândindu-se la toate acestea David adormi.
Dar să vezi minunea minunilor! În vis apăru chiar îngerașul său păzitor, îmbrăcat într-o lumină
strălucitoare, cu raze jucăușe sclipind necontenit.
69
 - Dragă David, zise îngerașul, îți voi dezvălui un secret, cele trei cuvinte cu adevărat magice,
singurele cuvinte miraculoase, care fac minuni.
- Da? Întrebă puștiul fericit. Și care sunt cuvintele cu adevărat magice?
- Cele trei cuvinte magice sunt: Te rog!, Mulțumesc!, Te iubesc!.
Îngerașul dispăru ca prin farmec și toată lumina dispăru .
Dimineața, David s-a trezit vesel. S-a dus la școală și pe drum se întâlni cu prietenul său Radu,
care se plimba cu bicicleta.
- Bună, Radu! Ce mai fcai?
- Buna! Mă plimb cu bicicleta mea.
- Mă bucur pentru tine, dar mi-ai face o mare bucurie dacă m-ai lăsa și pe mine să mă plimb cu
ea. Te rog frumos!
Radu îl privi cu ochii mari. Încântat de tonul său, coborî imediat de pe bicicletă și, cu zâmbetul
pe buze întinse ghidonul sper David.
-Poftim, ți-o dau cu drag!
David s-a plimbat puțin cu bicicleta, apoi i-a dat-o înapoi prietenului său și a plecat spre casă
mulțumit.
Când a ajuns acsă, bunica l-a chemat la masă. După ce a mâncat, David nu a mai alergat la
joacă ca de obicei. S-a aproiat de ea, zâmbind și i-a spus
- Mulțumesc! A fost tare bun și îmi pare rău că ieri nu am apucat să-ți spun asta. Sărut-mâna
buni .
Chipul bunicii s- a luminat de un zâmbet de încântare. Iată că bunica nu mai era acum tristă, ci
veselă și mulțimită.
Iar seara, înainte de culcare, David s-a dus la mama lui și, luând-o de mână, îi spuse.
- Mami, știu că tu și tata aveți greutăți. Îmi pare rău că nu sunt mare să vă ajut și eu, să vă fie
mai
ușor. Dar să știi că te iubesc mult și, când o să mai cresc, o să am grijă să nu mai ai niciun fel de
probleme!
În ochii mamei se strecurară pe furiș două lacrimi de bucurie. Zâmbind, ea îl strânse la piept cu
drag pe David și îi spuse:
- Puiule, dar deja mă ajuți! Când mă gândesc, grijile mele sunt dintr-o dată mai ușoare.
- Hai, vino să te pup și mergi la culcare! Noapte bună, dragul meu!
- Noapte bună, mami!
Lui David nu-i venea să creadă. Îngerașul său avusese dreptate. Chiar că acestea erau cele trei
cuvinte magice:Mulțumesc!, Te iubesc!, Te rog!.
Doar cu aceste cuvinte schimbase atât de mult. Toate problemele se rezolvaseră .
Se întinse pe pat, închise ochii și, cu gândul la îngerașul său păzitor. Apoi adormi liniștit și
frumos, ca un îngeraș!

R.D este un băiat cu un comportament opozant, hiperactiv, care nu respectă regulile de grup, dar și
regulile de comportament în familie și societate.
D. este un băiețel care intervine în jocul celor din jur, care nu împarte jucăriile și nu știe să
coopereze.
Din această cauză, în cadrul activităților de educație pentru societate, am desfășurat mai multe
activități privind comportamentul față de cei din jur ( jocuri de rol, lectură după imagini, povești), care
au avut un impact asupra copilului.
Una dintre activități este și Povetea celor trei cuvinte.
Aceste activități au avut un impact deosebit asupra copiilor, sensibilizându-l și reușind să
internalizeze regulile de conduită și comportament.

70
 (despre dificultăți de vorbire)

Prof. Manea Mirela- Școala Gimnazială Nr.2

Buftea, Jud. Ilfov

ovestea copilul bâlbâit - (dacă copilul se bâlbâie)

a) -indicaţii terapeutice: -nevoia de a se bucura, de a trăi bucuria, de a putea vorbi;

b)-efecte dorite: -conştientizarea sentimentului de bucurie ca sens al trăirilor sufleteşti și al prieteniei;

Andrei are cinci ani. Mai exact: va face şase ani. La anul va merge la şcoală. La grădiniţă este în
grupa mare. Trăieşte într-un orăşel cu părinţii şi surioara lui. De la fereastra lui se vede pădurea.
Andrei ar putea fi un băieţel cu-adevărat fericit, care are multi prieteni. Dar el este mai tot timpul trist
şi singuratic.
Totul a început la grădiniţă. La început el umbla cu plăcere la grădiniţă. Îi plăcea mulţimea de copii,
educatoa- drăguţă şi jucăriile interesante. Dar multe s-au schimbat de atunci.
Andrei abia dacă mai vorbeşte cu educatoarea şi cu ceilalţi copii şi stă mereu trist şi supărat. Oare
de ce? Andrei se bâlbâie. Încă nu avea patru ani, când într-o zi când dorea să povestească părinţilor ce
s-a întâmplat în ziua aceea cu el. Fiind agitat dorea să-şi spună toate gândurile cât mai repede, aşa că
se bâlbâia şi nu putea să pronunţe corect unele cuvinte. El nu a observat acest lucru şi nici nu-l
deranja. Nu înţelegea ce vor părinţii când îl atenţionau mereu: vorbeşte mai rar, nu te grăbi. Părinţii şi-
au pierdut răbdarea şi l-au mustrat să fie mai atent cum vorbeşte. Din păcate nici părinţii nu aveau
prea mult timp: surioara era mică şi pe-atunci nu putea să facă nimic singură, avea mereu nevoie de
ajutorul părinţilor.
La patru ani Andreia fost înscris la grădiniţă. Educatoarea i-a rugat pe copii să povestească fiecare
o poveste. Când a venit rândul lui, ceilalţi copii râdeau de el. Andrei a observat batjocura celorlalţi
numai când doamna educatoare i-a mustrat pe copii, iar pe el l-a rugat să vorbească mai încet.
-Bâlbâitul! spuneau ceilalţi copii. Nu ştie să vorbească normal.
De atunci, Andrei vorbeşte din ce în ce mai puţin. Nu vrea să râdă ceilalţi de el. Acasă ocupaţia
lui preferată este să privească prin geam, să contemple pădurea în loc să vorbească cu părinţii săi. Nu
poate şi nici nu vrea să se joace cu surioara sa pentru că este prea mică şi n-are ce să facă cu ea. Dacă
vin musafiri, toţi sunt încântaţi de drăgălăşenia fetiţei care ciripeşte prietenos cu doamnele şi domnii.
Părerea lui Andrei este că nu e deloc interesant când adulţii te descos, aşa că nici nu prea răspunde la
71
întrebări. În astfel de situaţii, părinţii zâmbesc jenaţi iar domnii şi doamnele se întorc din nou spre
surioara lui.
Andrei priveşte pădurea prin fereastră şi observă deodată că aceasta s-a schimbat. Nu mai este atât
de mare şi enigmatică: brazii uriaşi îi sunt prieteni.
Prieten, gândeste Andrei, este ceea ce îmi lipseşte! Pădurea este întotdeauna aici şi niciodată nu
m-a batjocorit. Da, pădurea este prietena mea!
De-acum încolo zilnic îşi vizitează prietena lui, pădurea. Denumeşte brazii: acest brad durduliu
este Paul, acela este nenea Rizea, acela mare este Andrei şi aşa mai departe. Dacă voi credeţi, că în
pădure este linişte, ei bine, vă înşelaţi! Andrei aude tot felul de zgomote: foşnetul copacilor, zumzetul
gâzelor, ciripitul păsărilor, pocnetul crengilor, ba mai mult, cineva ciocăneşte! Nu e altcineva, decât
vrăbiuța .
Lui Andrei îi place ceea ce vede şi imită puii de vrabiuță: -cioc-cioc. Ii vine o idee.
-Voi inventa limba vrăbiuțelor.
Şi de-acum, salută brazii în limba lor. Vorbeşte ritmic, pe silabe:
-Bu-nă di-mi-nea-ţa dra-gă Pa-ul! Bu-nă di-mi-nea-ţa, nenea Ri-zea! Bu-nă di-mi-nea-ţa dra-gii
mei pri-e-teni! Vă po-vestesc ce-va. Vreţi să mă as-cul-taţi?
Andrei se amuza copios de invenţia lui. Povesteşte totul brazilor. Pădurea de brazi este un
auditoriu răbdător, întotdeauna are timp, nu râde de el, nu-l atenţionează să vorbească mai rar. De
altfel nici nu este nevoie de asta, deoarece în limba vrabiuței nu se poate vorbi repede.
Vreau să îţi mai spun ceva. În limba vrăbiuțelor, inventată de Andrei pur şi simplu nu te poţi
bâlbâi, dar trebuie să exersezi mult, aşa cum face şi Andrei, care povesteşte în fiecare zi brazilor.
Limba vrăbiuțelor este destul de grea, deoarece trebuie să vorbeşti întotdeauna rar şi ritmic. Dar sigur
că vei reuşi, dacă şi Andrei a putut.
La început Andrei avea probleme cu pronunţia unor sunete. Dar, după cum am mai spus, pădurea
de brazi este foarte răbdătoare, nu-l corectează pe Andrei, nu-l repezeşte, astfel că-i venea din ce în ce
mai uşor să vorbească. Acasă nu spune nimănui că vorbeşte cu brazii. Ăsta rămâne secretul lui. Din
când în când, atunci când îi vine greu să vorbească, rosteşte câte-o propoziţie în limba secretă. Foarte
rar şi ritmic. Întotdeauna dă rezultate.
Parinţii nici nu observă trucul lui. Li se pare doar că băiatul lor vorbeşte mai mult şi se bâlbâie
mai puţin. Se bucură şi sunt mândri de fiul lor cel mare. Pentru Andrei lauda părinţilor înseamnă mult.
Îşi face curaj cu ea şi acum începe să converseze şi cu cunoscuţii. Ştie că în caz de nevoie îl poate
ajuta limba ciocănitoarelor.
Într-o bună zi, sună telefonul şi Andrei ridică receptorul. Un vecin lasă un mesaj important tatălui
său. Îl roagă repetat să-i transmită exact mesajul. Andrei reuşeşte să transmită intocmai mesajul. Tatăl
lui este foarte mulţumit.
-Ce bine că avem un băiat atât de deştept! spune. Ne eşti de mare ajutor!
-Sora mea n-ar fi putut transmite aşa de bine mesajul, se gândeşte mulţumit Andrei.
Pentru că este un prieten de nădejde, Andrei nu uită nici de brazii săi. Îi vizitează des şi le spune
poveşti. Însă nu mai are nevoie de limba ciocănitoarelor decât, doar atunci, când trebuie să pronunţe
un cuvânt foarte complicat.

72
 (stima de sine scăzută)

Prof. înv. primar- Perianu Ramona,

Şc. Gimnazială Tătărani

Descrierea cazului:

opilul M. A., fată, este elevă în clasa pregătitoare. Este crescută de ambii părinţi
într-o familie legal constituită, dar în care tatăl este agresiv. Cei doi fraţi ai ei se ocupă de M. A..
Ei o aduc la şcoală, atunci când pot, dar de fiecare dată după ora 8.30 şi o iau atunci când sora cea
mare, care este clasa a VI-a, termină cursurile (ora 1300).
Sitaţia economică a familiei este modestă, tatăl este muncitor, 40 de ani, mama
confecţioner , 38 de ani. Părinţii au echilibru nervos precar, foarte ocupaţi, astfel copilul fiind
supravegheat insuficient. Destul de frecvent au apărut momente conflictuale între părinţi şi copii,
urmate de pedepse fizice repetate asupra copiilor.
M. A. este retrasă şi s-a adaptat greu la şcoală, este frecvent absentă la explicaţiile mele,
tresare ori de câte ori mă apropii de ea şi îmi spune să nu o pârăsc tatălui atunci când face o
boacănă, pentru că o să o bată foarte tare.
La şcoală, copilul preferă jocurile şi activităţile care se desfăşoară în grup.
Este nehotărâtă în organizarea jocului individual, doreşte compania anumitor copii, nu
îndeplineşte sarcinile care i se dau, mai puţin pe cele cu caracter practic – aplicativ. Deşi
stăpâneşte percepţia formei, mărimii, culorilor, nu doreşte să le redea prin desen sau modelaj,
spunând că nu poate. Îşi controlează şi coordonează mişcările în ritmul cerut, totuşi, la acest
copil, nu se concretizează coordonarea ochi – mână pentru redarea unor teme plastice.
Despre ce face la şcoală nu se interesează nimeni niciodată iar copilul nu este motivat să-şi
îndeplinească sarcinile care i se cer.
Are o mobilitate medie, dă semne de lipsă de interes, plictiseală la activităţile de colorare,
modelare, desen. Dă dovadă de o uşoară instabilitate a reacţiilor: este când reţinută, când
explozivă, căzând în extreme în ceea ce priveşte manifestările emoţionale.
Principalele trăsături de caracter ce se conturează ar putea fi: capacitatea de comunicare,
sinceritatea, respectul, politeţea, corectitudinea, curajul în competiţie, dar şi timiditatea,
neîncrederea în sine, şi, uneori nesiguranţa.
Identificarea cauzelor:
Sunt identificate cauzele şi se constată:
Cauze de ordin individual:
• instabilitate emoţională;
73
 • deficit de atenţie;
• stimă de sine scăzută, neîncredere;
• lipsă de afectivitate;
• lipsa de comunicare
• agresivitatea.
Cauze familiale:
• violenţa domestică;
• diferenţele de tip economic;
• transferul responsabilităţii educaţiei către fraţii ei;
• nesupravegherea/ indiferenţa;
Cauze şcolare:
• frecvenţa neregulată a copilului la şcoală;
• lipsa de motivaţie;
• implicarea insuficientă a familiei în educaţie;
Cauze sociale:
• gradul de dezvoltare al comunităţii: economic şi cultural;
• lipsa accesului la informaţii;
• lipsa exemplului în imediata lui apropiere.
Identificarea soluţiilor pentru rezolvarea cazului:
Strategia pe care am folosit-o a fost ca mai întâi să realizez o mai bună colaborare cu
părinţii, respectiv cu tatăl , încercând să-l determin să înţeleagă influenţa pe care o are familia în
general asupra formării personalităţii copilului.
De aceea ca soluţii pentru rezolvarea cazului am aplicat:
• participarea părintelui la activităţile zilnice organizate la nivelul clasei din care face parte
copilul său;
• acceptarea programului de recuperare, prin sosirea copilului la şcoală până la ora 8.00;
• stabilirea unui timp limitat în programul zilnic al copilului, în care acesta se poate juca,
restul să fie activ, să fie pus să facă ceva util;
• atragerea copilului în activităţile grupei, prin joc, şi stimularea acestuia în vederea
rezolvării sarcinilor primite;
• crearea / citirea / discutarea unei poveşti terapeutice ( PĂPUŞA MIRA) legată de
dezvoltarea emoţională şi socială a copilului.

A fost odată ca niciodată o păpuşă foarte frumoasă care se numea Mira Casey. Ea era o păpuşă
unică, făcută din materiale deosebite pe care orice colecţionar de păpuşi ar fi fost încântat să o aibă –
cu excepţia proprietarilor ei – i se părea Mirei. În consecinţă, biata păpuşă nu se gândea la ea ca şi
cum ar fi fost specială. De fapt, se gândea la ea ca şi cum ar fi fost o păpuşă banală.
Într-o zi păpuşica Mira a ajuns la licitaţie. Ştiţi ce este aceea? S-ar putea să fi văzut licitaţii la
TV unde mai mulţi oamni doresc acelaşi lucru şi fiecare dintre ei oferă bani până când cea mai mare
ofertă este aceptată.
Mira nu prea înţelegea cum ajunsese în postura respectivă şi de mai multe ori s-a întrebat dacă
făcuse ceva ca să ajungă acolo. Cumva, simţea că licitaţia nu era în regulă, dar nu putea să facă nimic
pentru a întrerupe ceea ce se întâmpla, şi nu se simţea prea bine nici din acest motiv.
Într-o parte a camerei era un bărbat care licita pentru păpuşica Mira. Părea să fie un bărbat
drăguţ, cumsecade, care o dorea cu adevărat în casa sa cu el. În cealaltă parte a camerei era o femeie
care deasemenea licita pentru Mira. Şi ea părea drăguţă şi cumsecade şi era la fel de hotărâtă să o ducă
pe Mira la ea acasă. Pe măsură ce ficare îşi depunea oferta, Mirei i se părea că îi aude pe fiecare
zicând: “Haide şi locuieşte cu mine. Voi avea grijă de tine. Îţi voi oferi tot ceea ce ai nevoie. Te vreau
în casa mea”. Dacă o păpuşă ar putea arăta tristă, atunci cu siguranţă biata Mira ar fi arătat foarte
74
tristă... pentru că aşa se simţea. Nu-i plăcea să fie prinsă la mijloc, neştiind în ce casă să locuiască,
simţind că nu prea are de ales, nedorind să facă alegerea respectivă, chiar dacă ar fi existat
posibilitatea.
Pe măsură ce bărbatul licita pe o parte şi femeia pe cealaltă, păpuşica a început să se gândească
la alternative. Ce dragut ar fi, a început să se gândească, dacă ar fi împreună şi aş putea locui cu
amândoi. Dacă asta nu se va întâmpla poate aş putea locui o parte din timp cu unul dintre ei şi altă
parte cu celălalt. Poate există posibilitatea ca amândoi să fie fericiţi.
Bărbatul a început să vorbească mai tare când licita. Femeia a devenit mai disperată. Păpuşica a
început să creadă că ar fi mai bine dacă ar cădea de pe raftul pe care era expusă. Dacă ar fi fost crăpată
sau spartă poate bătaia pe ea s-ar fi oprit. Apoi şi-a dat seama că dacă lucrul acesta s-ar fi întâmplat
nimeni nu ar fi fost fericit, nici măcar ea însăşi.
Oare de ce bărbatul vorbea aşa de tare şi femeia era aşa de disperată, s-a întrebat. Era oare
pentru că fiecare dintre ei o iubea aşa de tare încât gândeau că ar fi putut fi fericiţi dacă ar fi fost unici
posesori ai păpuşii? Pe măsură ce a început să se gândească la faptul că ei o iubesc şi o doresc, a
început să se simtă mai bine. Nu conta cine câştiga şi nu conta cu cine urma să meargă să trăiască,
exista ceva ce urma să rămână neschimbat. Atât bărbatul cât şi femeia licitau pentru că o doreau,
pentru că era specială şi unică, pentru că era iubită şi preţuită.
Orice s-a întâmplat în camera de licitaţie în ziua aceea, sau în zilele dinainte sau în zilele care au
urmat, păpuşa Mira ştia că era – şi că va rămâne întotdeauna – specială. Uneori uita, dar în acele
momente era util să-şi amintească sieşi: S-ar putea să nu fie de acord unul cu celălalt, dar mă iubesc.
Da, putea fi iubită şi preţuită, şi într-un anume fel se simţea mai bine dacă îşi amintea lucrul acesta. A
simţit mândrie pentru că era Mira Casey, şi s-a simţit confortabil pentru că era păpuşica Mira – dar,
mai important, s-a gândit ea, era faptul că se simţea foarte bine în propria piele.
(Adaptat după 101 Healing Stories for Kids and Teens - de G. W. Burns)

În situaţia dată, adoptarea acestor soluţii propuse, în special prezentarea poveştii, au fost
cheia succesului intervenţiei. Pe de altă parte, consilierea familiei în ceea ce priveşte modul şi
direcţia de acţiune în înlăturarea carenţelor copilului, a constituit, de asemenea, o punte către
succesul întreprinderii, cunoscut fiind faptul că la vârstele mici trebuie transferată focalizarea
intervenţiei de la persoana copilului către părinţi, familie. La vârsta preşcolară nu copilul trebuie
consiliat, ci familia.
Stabilirea unor concluzii:
Problema s-a creat din cauza unei comunicări ineficiente între copil şi părinte.
Prin informare, părintele a descoperit cum să găsească şi să aplice soluţia eficientă în
rezolvarea problemei ridicate de copil. Astfel a înţeles că printr-o bună comunicare cu
învăţătoarea, prin răbdare, înţelegere, încurajare, prin recompensare în urma efortului depus, prin
neforţarea copilului, ci trezirea dorinţei proprii de a participa la realizarea sarcinilor îşi pot ajuta
copilul să treacă peste inhibiţii şi neîncredere în sine şi să înceapă să dorească să execute acele
activităţi la care întâmpina dificultăţi.
Prin aplicarea metodelor şi procedeelor pe care le-am enumerat, problema de comunicare şi
îndeplinire a sarcinilor s-a rezolvat.

75
 (despre anxietate)

Prof. psihopedagogie specială: Mirela Elena Trif

Centrul de Pedagogie Curativă Simeria

n grădina bunicii...
- Știi tu, draga mea copilă, cât de mare e lumea aceasta?
- Nu știu, bunică!
- Este foarte mare! răspunde gânditoare bunica în timp ce își privește cu duioșie nepoțica.
- Dar știi tu câte flori cresc în lumea asta mare?
- Nici asta nu știu, bunică!
- Foarte multe flori, draga mea.
- Bunică, îmi spui o poveste cu flori?
- Da. Hai, întinde-te aici, pe iarba asta moale..., și ascultă...
Florile sunt fetițe cu chipurile zâmbitoare, poartă rochițe croite cu măiestrie de mama natură din
petale înmiresmate, frumos colorate. Menirea lor pe pământ este una nobilă: aceea de a înfumuseța munții,
dealurile, câmpiile și de a aduce bucurie celor din jurul lor.
În fiecare dimineață florile merg la Școala Florilor, unde învățător este Domnul Soare.
Pentru asta florile se pregătesc temeinic: își spală fețele cu roua dimineții și își aranjează petalele
rochițelor pentru a arăta cât mai bine. Fiecare își dorește să fie apreciată de Domnul Soare și de aceea
zâmbetul și voia bună le însoțesc mereu.
Toate sunt dornice să asculte cât mai multe povești spuse de Domnul Soare și să învețe cât mai multe
cântece, pentru că el călătorește zilnic prin lume și vede și trăiește câte-n lună și-n stele.
Doar într-o margine de câmpie o floricică mică, pe nume Florița, cu petale mai puţine şi nu prea
colorate, se ascunde printre firele de iarbă sperând că celelalte flori nu o vor observa. Florița crede cu toată
ființa ei că pe ea nu o remarcă nimeni și că nu poate avea prieteni din cauza rochiței ei nu prea colorate.
Domnul Soarele a zărit-o de mai multe zile şi a invitat-o să se alăture celorlalte flori, ba chiar a rugat-
o să îl ajute să intoneze cântecelele pentru că el e cam răguşit.
76
 Glasul Floriței suna cristalin. Când celelalte flori i-au auzit vocea au fost uimite şi i-au zâmbit cu
drag în timp ce cântau împreună. Cu toatele au înconjurat-o și au admirat-o.
Domnul Soare i-a mulţumit și el pentru ajutorul dat şi i-a solicitat sprijinul şi de acum înainte.
Mulţumirea Floriței a fost mare şi şi-a propus să nu mai stea deoparte niciodată. De acum avea o mulțime de
prieteni. Nu se mai simțea diferită și nici singură.
Mesajul poveștii: Pot străluci oriunde aș fi, oricum aș fi!
Plan de intervenţie

1. Date despre subiect:

Nume/prenume: N.M.A.
Vârsta cronologică: 8 ani şi 7 luni
Sexul: F
Ciclul de învăţământ: Primar
Date familiale:
N.M.A. este elevă în clasa a II-a. Provine dintr-o familie normală, formată din cinci membri: mama,
tata, doi fraţi mai mari şi N.M.A. Relaţiile intrafamiliale sunt armonioase.
2. Date despre problema identificată:
N.M.A. este nou venită în clasa noastră. Familia ei s-a mutat în localitatea noastră datorită unor
aspecte legate de locul de muncă al părinților.
N.M.A. prezintă refuz școlar anxios, nu relaţionează cu colegii, răspunde monosilabic, prin Da şi
Nu, la solicitările mele. Vorbeşte încet, nu merge în recreaţie cu colegii ei. Temele pentru acasă sunt corect
realizate dar neîngrijite. Nu este atentă la ţinuta ei. Situaţia este similară şi acasă, când cei din familie
încearcă să comunice cu ea. Se supără uşor, visează cu ochii deschişi, manifestă lentoare şi retragere în sine.
3. Date despre cauze:
Individuale: Nu are un diagnostic dat de un clinician.
Relaţionale: N.M.A. refuză colaborarea cu mine şi nu interacţionează cu ceilalţi copii din clasă.
4.Stabilirea obiectivelor:
Pe termen lung:
• Reducerea manifestărilor legate de refuzul şcolar anxios.
• Îmbunătăţirea relaţiilor cu cei din jur.
Pe termen scurt:
• Identificarea şi formularea problemei de către N.M.A.
• Externalizarea problemei şi reconsiderarea la nivel cognitiv a situaţiei în care se află în momentul de
faţă.
5. Tehnica narativă: Externalizarea.
6. Adaptarea tehnicii la situaţia de faţă:

77
 N.M.A. nu se simte bine la noua şcoală, nu vrea să vină la noua școală, îşi doreşte să se întoarcă în
localitatea de unde a venit şi la fosta ei şcoală. Îi este dor de fosta doamnă învăţătoare şi de fostele ei colege.
Cel mai mult o regretă pe colega ei de bancă.
Restructurarea cognitivă: parcurgem împreună povestea terapeutică Florița din câmpie, prin
intermediul căreia se încearcă schimbarea cognițiilor și atitudinilor sufletești pe care eleva N.M.A. le
prezintă.
Ea este sprijinită pentru a înțelege că și în noul colectiv își poate face prieteni și poate deveni o
persoană plăcută de cei din jurul ei.
7. Evaluarea intervenţiei:
În urma intervenţiei terapeutice N.M.A. resimte o scădere în intensitate a emoţiilor legate de venirea
la o şcoală nouă şi începe să se simtă parte integrantă din noul colectiv al clasei. A înţeles că îmi doresc să o
ajut, comunică mai uşor, este mai atentă la lecţii, are o nouă colegă de bancă şi o bună prietenă.
Acasă este mai comunicativă cu membrii familiei, are grijă de lucrurile ei şi merge la joacă cu noua
ei prietenă.

78
 (despre propriile frământări)

Prof. Opriș Ancuța,

Liceul ”Atanasie Marinescu”,
loc. Lipova, jud. Arad

oveștile au avut dintotdeauna puterea de a ne îmbogăți viețile, de a ne forma modul în care

percepem și interacționăm cu lumea și de a ne dezvălui minunile spiritului uman. De aceea, de-a lungul
timpului, acestea au jucat un rol important și puternic în educație, prin ajutarea tinerilor să își dezvolte
abilitățile și sistemul de valori, dezvăluindu-le resursele necesare pentru a duce o viață liniștită. Poveștile au
jucat, de asemenea, un rol important și în terapia cu copiii și adolescenții, ajutându-i să se regăsească și să-și
dezvolte abilitățile de a face față și de a supraviețui tumultuoasei vieți cotidiene. În cele mai multe cazuri,
poveștile sunt cele mai eficiente mijloace de comunicare cu copiii și adolescenții care refuză să discute
direct despre problemele care îi macină. Poveștile terapeutice nu sunt simple povești. Ele transmit
întotdeauna un mesaj bine definit și au un scop precis. O poveste terapeutică trebuie bine aleasă, în funcție
de problematica pe care terapeutul sau povestitorul sau părintele se gândește s-o atingă. Poveștile terapeutice
au ca personaje oameni, animale sau chiar obiecte. Pentru un copil, de exemplu, contează prea puțin dacă
personajele sunt oameni sau obiecte, el se va identifica exact cu acel personaj în care se „vede” pe el sau
problema lui sau chiar rezolvarea unei situații în care se află. Astfel de povești, folosite în terapie, pot ajunge
la miezul problemei mai repede decât orice alte tehnici terapeutice și ating un nivel profund. Copilul nu se
simte evaluat, nu simte că el este „defect” și de aceea se află în cabinetului terapeutului. Lumea poveștilor
este magică pentru copii, iar această lume este plină de imaginație, culoare, întâmplări frumoase. Copilul va
ști să-și ia din povestea terapeutică exact ce are nevoie pentru el. Rolul poveștilor terapeutice este de a pune
copilul în contact cu nevoile, dorințele, problemele sale. În momentul în care se întâmplă acest lucru, copilul
se identifică cu personajul respectiv din poveste și găsește soluții posibile la problemele sale. Desigur ca
acest lucru nu se întâmplă în primul moment în care copilului i se citește povestea. El are nevoie s-o
interiorizeze și să proceseze informațiile acumulate. Povestea terapeutică reprezintă câștigarea unei
experiențe pentru copil. Copiii învață prin experiențe.
Povestea terapeutică mai poate fi numită și poveste vindecătoare. Și asta pentru că scopul final al
acesteia este de a aduce o „vindecare” sau o alinare a copilului, indiferent de problema cu care acesta se
confruntă.

79
 Povestea terapeutică nu îl critică, etichetează, somează pe copil spre schimbare, ci favorizează
identificarea copilului cu anumite personaje și implicit transpunerea soluției din poveste și în situația sa. Și
totuși, povestea terapeutică nu se poate explica, ea nu dă nici soluții și nici verdicte, ci se lasă înțeleasă de
cel ce o înțelege. Deci, cu ce este diferită o poveste clasică (o narațiune) de povestea terapeutică? O
poveste este cea care ,,pedepsește,, copilul, nu-l tratează sau nu-i găsește cauza problemei. O poveste
terapeutică este ce care găsește cauza și vindecă problema. De exemplu într-o clasă de elevi ,de liceu, o fată
cu un comportament aparent normal ajunge spre finalul liceului să lipsească de la școală foarte mult, ajunge
să consume substanțe interzise și să aibă anumite ,,ieșiri,, în fața unui profesor. Atunci când eleva M. venea
la școală (foarte rar) se făcea remarcată într-un mod oarecum negativ-comentarii la adresa colegilor și mai
rău la adresa profesorilor. Lucrările pe care le dădea, pretindea că a învățat în pauză și că ea în urma
consumului de substanțe interzise a devenit așa de deșteaptă. Deși a fost sfătuită să renunțe , nu a luat în
seamă sfatul nimănui. ( Ea era pe cale de a fi adoptată de o familie de preot,în care a crescut câțiva ani. Totul
s-a finalizat și cu ei , pretinzând că este majoră și că va locui unde vrea ea. Familia ei era dezbinată, părinți
decăzuți) . Într-o zi apare la școală, la oră și urmează completarea din partea ei, la adresa colegilor.
Completarea a fost cu tentă religioasă, susținând că nu mai consumă nimic. Se părea că există o influență
puternică asupra ei a Bisericii. Totul pare desprins din basme, până într-un moment când totul se va finaliza
trist. M. nu are cu cine vorbi, nu există o poveste terapeutică, nu este cine să se ocupe de evoluția
ei(locuiește cu un băiat-ambii au consumat substanțe interzise). Părinții sunt cei care trebuie să creeze acele
povești terapeutice, îndrumați de un specialist, dar în acest caz nu prea mai există soluție. Este un proces
anevoios dacă părinții nu au o anume cultură, dar nu imposibil, dacă aceștia își manifestă interesul și își
doresc să investească timp în educația copiilor lor. Poveștile pot ține locul dojenilor, cicălelilor, moralei,
observațiilor personale pe care părinții/cadrele didactice le fac copiilor. Astfel, copiii se pot regăsi în
personaje și NU se simt jigniți, deranjați personal, ci devin critici și obiectivi. Exemplele pot continua în
aceeași clasă, deoarece părinții separați nu rezolvă problema copilului,iar acesta o ia pe diferite căi, anturaje
și ajung să abandoneze școala. O poveste terapeutică i-ar ajuta, i-ar salva. Această M. era la început ,în clasa
a IX-a o elevă bună ,învăța, frecventa cursurile. Pentru ea singura ,,cale,,-poveste terapeutică este înclinarea
spre calea religioasă, spre Dumnezeu. Poate aceasta este povestea terapeutică pentru ea și salvarea din
drumul pe care ea începuse să-l parcurgă. Un drum greșit, periculos care s-ar fi putut să-i aducă numai
nenorociri.
Aceasta este povestea elevei M. căreia nu se știe ce-i va rezerva viața ,dar o poveste terapeutică i-ar
fi fost utilă pentru a se salva. Poveștile terapeutice sunt poveștile pe care, ascultându-le, o persoană se
identifică, se transpune, îți înțelege sau definește propria situație și își găsește soluția, rezolvarea. Dar la fel
de vindecător este și aspectul povestirii de către o persoană a experienței proprii. Chiar și în viața de zi cu zi,
să o numim așa, folosim expresii de genul: m-am descărcat, povestindu-i mi-a venit soluția etc. Cu alte
cuvinte, povestind despre experiența, frământarea, situația personală ai găsit atât soluția, cât și, de cele mai
multe ori, acesta este efectul terapeutic imediat, ai găsit modalitatea de a ușura încărcătura emoțională a
situației. Copiii vorbesc și mai mult prin povești. Personajele poveștilor, întâmplările îi ajută enorm pe
copii/elevi,deoarece vor înțelege, defini, clarifica și chiar rezolva propriile frământări și dileme.

80
 (despre dorința de a dăriui)

Prof. Elena-Laura Bolotă

Liceul Tehnologic de Mecatronică și
Automatizări,
loc. Iași ,jud. Iași

Personaje:
❖ Mihai Istrate, un tânăr rămas fără serviciu în pragul sărbătorilor de iarnă
❖ Maria, soția sa
❖ Șeful său, domnul Sanchievici
❖ Subalternul, domnul Adrian Pintilie
❖ Străinul, Cristi Almașu
❖ Povestitorul

iesă într-un act

SCENA 1
O încăpere sărăcăcioasă, cu un masă, un pat și câteva scaune; povestitorul intră în scenă cu pași rari

POVESTITORUL: E o poveste de Crăciun...e o poveste de Ajun...Nu-i o poveste de demult...e o poveste de

curând. E posibil să fi fost...posibil să nu fi fost. Dar dacă am amintit..e demnă de povestit. Mihai și Maria
sunt doi soți care, în prag de Sărbătoare, au o mare problemă. Mihai a fost concediat de la serviciu, iar banii
care i se cuveneau pe ultimele luni lucrate nu i-a primit. Șeful său, deși cunoaște situația financiară a acestei
familii, nu vrea să dea nici un semn de viață. Astfel că, acum, s-au trezit fără bani și alimentele care n-ar fi
trebuit să lipsească de pe masa niciunui creștin.(iese)
(Maria intră în scenă și aprinde candela, începe să șteargă masa. După ea, intră și Mihai, înfrigurat, care
se descalță de ghete și își ia papucii de casă, după care se așază la masă, cu capul în palme. De afară se
aude vântul care șuieră)
MARIA: Gata? Ai venit? Cum e? Stai, stai să-ți dau niște ceai pentru a te încălzi puțin, pe gerul acesta nici
un câine să nu lași afară!
MIHAI: Nu îmi trebuie nimic. (și ia un ziar de pe masă, pentru a citi)
MARIA: Mihai, chiar nu ai reușit să faci nimic? Nu ai încercat să vorbești cu șeful tău, să-i explici că mai
sunt câteva zile până la Crăciun?
MIHAI: Am încercat, dar nici nu vrea să mă primească. Ba mai mult, a trimis pe Adrian Pintilie să-mi spună
că e plecat din localitate și că vine după sărbători, deci să nu-l mai caut că nu are de gând să vorbească cu
nimeni în această perioadă.

81
MARIA: Și ce putem face? Copilul e mic, iar noi nu avem nimic în cămară și familia Andreescu, la care ne
duceam mereu cu daruri de Crăciun, depinde de noi. Să căutăm o soluție.
MIHAI: Nu-mi vine nimic în minte. Poate că ar fi fost mai bine să nu fiu căsătorit, să nu fi avut pe Andrea
și, .... poate atunci,...(face o pauză) ar fi fost mai ușor pentru toți. Măcar eram singur și nu sufereați alături
de mine.
MARIA: Cum poți să spui așa ceva, Mihai? Nici nu te gândi la asemenea prostii. Dumnezeu nu ne va lăsa.
Pentru fiecare problemă există o rezolvare. Vom ieși noi cu bine și din aceasta.
(un necunoscut se apropie de fereastră, fără a fi zărit de ceilalți)
MIHAI (se ridică de pe scaun, agitat): Nu, de data asta e o situație fără precedent, fără ieșire. Eu cred că
Dumnezeu ne-a uitat, altfel nu lăsa să se întâmple una ca asta. Dacă nici eu nu am fost cinstit, nu am postit,
nu am făcut milostenie, atunci cine? La serviciu rămâneam și după nouă seara pentru a ieși totul bine și
pentru a fi toți mulțumiți. Portarul era să mă închidă de câteva ori înăuntru. Și până la urmă....pentru ce?
(duce mâinile la față)
(Personajele rămân tăcute, gânditoare. Intră povestitorul)
POVESTITORUL: În timpul acesta, cineva s-a apropiat de fereastra casei și a ascultat tot ce s-a discutat. Era
un om care trecea prin acea zonă, venit din întâmplare...sau nu...prin fața casei acestora, dorind să întrebe de
un loc în care putea să se odihnească peste noapte, căci mai avea mult de umblat până la destinație...(se
retrage într-o parte a scenei)
MARIA: Dumnezeu ne pune mereu la încercare. Încearcă să fii optimist.
MIHAI: Optimist? Mai pot fi optimist? Te înșeli amarnici dacă îți închipui că se mai poate schimba ceva.
Mai sunt doar două zile până la Crăciun. Nici măcar o minune nu îl va face pe șeful meu să își dea seama de
greșeală sau să-l determine să-mi dea banii pentru care am muncit și care mi se cuvin.
MARIA: Să așteptăm. Mila lui Dumnezeu e mare!
Povestitorul: Străinul, care ascultase în tot acest timp la ușă, își face curaj și se hotărăște să-i ajute după
posibilitățile sale. Astfel că bate la ușă.( iese)
(Bate cineva la ușă; se aud câinii lătrând)
MARIA: Doamne, Dumnezeule! Dar cine poate fi la ora aceasta?
MIHAI: E trecut de unsprezece, nici într-un caz nu poate fi ceva bun!
MARIA: Du-te să vezi, poate e important! (își face cruce)
(soțul deschide ușa, iar drumețul intră cu sacul în spate, înfrigurat. Poartă o haină subțire, căciulă și
mănuși. Se aude șuieratul vântului)
STRĂINUL (își scoate căciula și mănușile): Bâârr! Bună seara, gospodari! Aveți un loc de găzduire și
pentru mine în seara aceasta? Mă scuzați că am venit la ora aceasta, dar de două zile călătoresc pe drumuri
necunoscute, iar când se lasă seara, dorm pe unde apuc. Am văzut lumina aprinsă și am îndrăznit. (își
învârtea căciula în mână, intimidat)
MIHAI: Da, bineînțeles, luați loc! Pregătește un ceai,nevastă!
(drumețul se dezbracă de haina groasă, se așază la masă și se face comod)
STRĂINUL: Mă numesc Cristi Almașu.
MIHAI: Mihai și soția mea, Maria. Dar de unde veniți și încotro vă îndreptați?
(Maria pregătește masa și îi aduce o farfurie de mâncare)
STRĂINUL: De la Poiana Largului vin și mă îndrept către Măgura. Am acolo un frate bolnav la care mă duc
și cu care vreau să petrec Crăciunul. Nu l-am văzut de 8 ani.
MIHAI: Îmi pare rău. Soția mea e din părțile acelea. E a lui Ilie Barbu, din comuna Bratu.
STRĂINUL: Am auzit de familia Bratu...oameni gospodari....( mânâncă)
(intră povestitorul)
POVESTITORUL: După ce l-au ospătat cum se cuvine, au mai stat cât au mai stat de vorbă și a venit
vremea să se culce. (povestitorul iese)
MARIA: Să nu ne lungim cu vorba că omul e obosit. Hai să vă arăt unde este patul dumneavoastră...(ies toți)

SCENA II
(Biroul șefului; Șeful cu un subaltern intră, în timp ce vorbesc)

82
POVESTITORUL: În aceeași zi, șeful său, care nu avea nici cea mai mică remușcare pentru cele întâmplate,
se pregătea pentru excursia pe care urma să o facă. Înainte de aceasta, se întîlni cu un subaltern pentru a-i da
ultimele indicații. (iese)
SUBALTERNUL: Cum e șefu`, ați mai vorbit cu Mihai Istrate?
ȘEFUL: Nu, domnule, nu am ce discuta cu el. Aaaaa! El a încercat să mă caute, dar i-am spus clar că nu
avem ce discuta.
SUBALTERNUL: Dar poate că ar fi bine să-i dați măcar banii pe ultima lună... știți ... sărbătorile…
ȘEFUL: Ce? Cum? Îi iei apărarea? Ne, ne, ne... Discuția e încheiată. Nu mai are ce căuta în firma noastră.
SUBALTERNUL: Dar vin sărbătorile și...
ȘEFUL: Am spus destul! A lipsit în ziua când era cel mai mult de lucru.
SUBALTERNUL: Dar v-a explicat că soacra lui era bolnavă și nu avea de unde să vă sune.
ȘEFUL: Asta e problema lui. Discuția e încheiată. Stai că am de dat un telefon. (se așază la birou, formează
un număr pe telefonul fix) Alo?! Hotel Meriot? Ia spune-mi, măi, băiete, camera pentru domnul Sanchievici
e gata? Că am făcut rezervare zilele trecute.....Hai, verifică (o mică pauză).
ȘEFUL (acoperă receptorul): Vrea să verifice! Niște hoți!....
ȘEFUL: Da? Bun, mulțumesc, puișor! La revedere! (pune mâinile, relaxat, după cap și se lasă pe spătarul
scaunului) Aaa! Gata! Plec! Stau două săptămâni fără să mai aud de nimeni. Ia! Gata. Pleacă! (fluieră și face
semn cu mâna să iasă) Discuția s-a încheiat, lasă-mă să mă odihnesc!
SUBALTERNUL: Bine, șefu`, la revedere... Crăciun fericit! (trist)
ȘEFUL: O să fie!!

SCENA III
(casa familiei Istrate împodobită, cu numeroase cadouri sub brad; intră povestitorul)
POVESTITORUL: Dar, în acea seară, în casa familiei Istrate, se petrecu o minune. Străinul care intrase în
casă aducea semnul, minunea pe care o așteptau cu toții. Străinul, înainte de a pleca le-a lăsat sub brad un
cadou pentru fiecare și o pungă...cu ceva special....(iese)
( cântă cocoșul;)
MIHAI: Draga mea, vezi dacă s-a trezit oaspetele noastru.(din culise)
MARIA: Imediat, mă duc să aduc niște apă de la fântână...(cară o găleată de apă)
MIHAI (intră în casă): Dar ce e asta? Maria, cred că nu are rost să-l mai chemi pe străin. A plecat!
MARIA: Doamne, Dumnezeule! (intră, se șterge de șorț)
MIHAI: A plecat și ne-a lăsat aceste cadouri și...(deschide punga)...niște bani?! Ai avut dreptate. (se uită în
ochii ei) Minunea pe care o așteptai s-a împlinit, numai eu nu am putut să cred...Dar, stai...ne-a lăsat un
bilet!
MARIA: Ce scrie? Hai, repede, citește!
MIHAI: Nu scrie nimic, ne-a lăsat doar o poezie!
MARIA: Citește!
MIHAI:
Eu l-am rugat pe mire, cu lacrimi l-am rugat
Să-mi dea un semn din ceruri ca să-i cunosc iubirea
S-o vădă cum curge-n valuri, îmbrățișând zidirea
S-o simt cum arde-n toate, cu focul ei curat.

S-a-nduplecat Stăpânul a toată miluirea,

Din cerul slavei Sale un tainic semn mi-a dat
Dar nu era iubirea nici val neîntinat,
Nici flacără, ci semnul întrece semuirea.

O, cum nu sunt oglindă, sau fașa mării line,

Să pot răsfrânge semnul, așa cum l-a văzut,
Sau cum voi spune taina, cu hraiul meu de lut?

83
 Eu l-am simțit pe Mire că-I însuși lângă mire,
El însuși semn din ceruri al dragostei depline,
Și mi s-a dat în taină așa cum l-am cerut.
(Zorica Lațcu Teodosia, Semnul)
MARIA: Dumnezeu a vrut să ne arate că pentru orice există o speranță. (se îmbrățișează)
(Afară se aud colindătorii)
POVESTITORUL (intră): Afară încep să se audă deja colindătorii. Spiritul sărbătorilor începe să-și facă
simțită prezența. Mihai și Maria au primit o mână de ajutor când se așteptau mai puțin și când au simțit că
pământul le fuge de sub picioare. (pauză) Cât despre șeful lor....(se retrage)
ȘEFUL (trece prin fața scenei, cu telefonul în mână, nervos): Cum adică s-a amânat zborul? Dar eu trebuie
să plec de sărbători! Ce voi face acum, de Crăciun! Nu am luat nimic de mâncare, știam că voi petrece
departe de casă....Dumnezeule!!!! (iese)
(colindele se aud tot mai pronunțat)
POVESTITORUL: În prag de sărbători, să fim mai buni...să nu uităm că și alții au nevoie de noi și să ne
pierdem niciodată....speranța....
(se aud colindătorii tot mai tare, care trec prin spatele scenei cu partiturile în mână)

RECUZITA: SCENA I: casetofon (sunet: cocoș, vânt, lătrat) candelă, ulei, chibrituri, față de masă, masă,
trei scaune, ghete, două căni, ceainic, batic, icoană, căciulă, mănuși, ziar, fustă plisată, vestă, ie, fereastră,
farfurie, tacâmuri, cârpă de șters masa); SCENA II: sacou, telefon fix, fotoliu, birou, scaun de birou, tigară
(pică sau trabuc), un dosar, pix; SCENA III: găleată de apă, cadouri (cutii ambalate), o scrisoare, pat, brad
impodobit, șorț, casetofon (sunet: colinde, clopoței)
Această piesă de teatru pe care am avut ocazia să o pregătesc cu elevii de liceu în perioada Crăciunului a
avut un scop terapeutic, mai ales că mulți elevi ai școlii vin din familii destrămate, din medii defavorizate,
care, de multe ori, nu mai ajung la școală din cauză că părinții rămân fără bani de navetă. Piesa are scopul de
a aduce o urmă de speranță în sufletul acestor copii și îi ajută să înțeleagă faptul că, uneori, miracolul poate
apărea tocmai când nu te aștepți. O inimă bună, un chip radios, o masă caldă, o ușă deschisă unui străin în
semn de ajutor când nici tu nu ai resursele necesare pentru a te întreține sunt detalii care nu trec neobservate.
Povestea continuă concepția poporului roman exprimată în majoritatea basmelor, și anume, că răul este
pedepsit, binele este răsplătit, iar noile tendințe individualiste venite dinspre Occident nu sunt conforme cu
concepția românilor. Într-adevăr, la finalul activității lacrimile din ochii copiilor și aplauzele frenetice ne-au
dovedit că piesa a avut efectul scontat, dar cel mai important a fost faptul că, după scenetă, a fost organizat
un târg de Crăciun cu scop de întrajutorare a copiilor din școala noastră cu venituri reduse. Dacă în alți ani
sumele strânse au fost modice, de data aceasta, mesajul a fost înțeles mult mai bine, suma strânsă depășind-o
cu mult pe cea din anii anteriori.

84
 (despre recunoștință)

Elev: Radu Ghinuț, Clasa a IX-a A

Liceul Tehnologic De Mecatronică Și Automatizări- Iași

7 Martie 2017

ragii mei bunici,

Mi-a trebuit mult timp până să încropesc aceste rânduri care vă sunt dedicate. Dar pentru a înțelege
emoția mea, vrea să vă reamintesc un moment din copilăria îndepărtate pe care, nu știu voi, dar eu sigur nu
l-am uitat.
Când eram mic, mic de tot, am intrat cu voi într-un magazin cu obiecte de artă, unde stăteau expuse o
mulțime de obiecte vechi, care mai de care mai interesante. Am rămas fascinat în fața unui tablou în care o
fetiță, al cărei chip abia se întrezărea din spatele unei pălării cu boruri mari, de un roz pal, ridica mâna
gingașă spre o creangă plecată a unui pom, pentru a culege un măr copt, apetisant. Mult timp am fost
fascinat de acea grădină, care mă trimitea spre un tărâm fascinant. Am insistat pe lângă voi să îl cumpărați,
dar, bineînțeles, voi nu aveați bani să-mi îndepliniți acest capriciu. Ați încercat să-mi explicați că în viață
sunt unele lucruri mai importante care nu se cumpără cu bani și că ar trebui să mă bucur de ceea ce am, dar
eu nu am înțeles. Discursul vostru s-a pierdut în negura trecutului, dar am reținut doar aceste cuvinte:
Bucură-te de viață, de ceea ce ai și nu te plânge de ceea ce-ți lipsește! Fericirea este chiar în fața ta,
deschide-ți ochii și o vei găsi!
Deși eram doar un copil, am rămas cu gândul la acela tablou și nu am dat crezare nicio clipă vorbelor
voastre. Din acela moment, v-am promis să fac tot ce pot pentru ca, atunci când voi fi mare, să-mi permit să-
mi cumpăr tot ceea ce-mi doresc, să nu ajung sărac precum erați voi și să nu fiu nevoit să-mi ascund sărăcia
în spatele unor astfel de vorbe false, așa cum credeam că făceați voi. Nu ați spus nimic, dar ați schițat un
zâmbet plin de înțeles unul spre altul. Mult timp nu am dat importanță acestui gest, dar abia acum am reușit
să pricep. Acum când îmi permit totul, dar nu am nimic. Deși am mult mai multe tablouri valoroase, vederea
lor nu mă mai mulțumește. Nu simt nicio bucurie când privesc un peisaj artificial și realizez că l-am ignorat
pe cel real ce se desfășura în fiecare clipă în fața mea.
Acum, după atâția ani, am înțeles care era semnificația zâmbetului vostru. Voi nu mi-ați oferit un
tablou static, lipsit de viață, ci unul viu, care se schimbă de la un anotimp la altul, desfătându-mi toate
simțurile de la agonie, până la extaz. De cât ori mergeam în vacanță în coliba voastră, ce pare și acum, fără
supărare, că-și poartă cușma mâncată de carii cu multă smerenie, bunico, tu îmi ofereai camera cea mică, dar
mereu îngrijită, ce avea o fereastră mare chiar înspre grădina din spatele casei! Nu o dată m-ai găsit cu
fruntea proptită de geam sau cu bărbia cuibărită în palme, contemplând mișcările hipnotice ale pomilor.
Acum am înțeles și abia acum vreau să vă mulțumesc când sper și cred că încă nu e prea târziu.
Vă mulțumesc pentru tabloul magic pe care îl îmbrățișam sau chiar îl mușcam cu privirea an de an,
clipă de clipă de la fereastra camerei mele. Cum casa era străjuită de o armată de pomi, din acest ungher, am
avut ocazia să-i văd pe acești uriași gătindu-se în diferite veșminte, care mai de care mai galante sau mai
85
hidoase, în funcție de spectacolul naturii, în care copacii aveau un rol principal. Deasupra tuturor stătea un
tei înalt, crescut în tăcere, ca un drapel care se ridicase pe catarg, ce-și dârdâia ramurile în bătaia vântului, cu
glasuri rugătoare și ostenite. Acum, când primăvara începe să înflorească timid, iar soarele mângâie natura
amorțită, presărând semințele vegetației, pot să mă bucur de modul în care, în culise, copacii se gătesc cu
haine de flori și frunze verzi, pictând între ramurile încâlcite și întrețesute doar pete de un verde crud. Voi
știați, căci și voi ați fost și sunteți părtași la aceste minunății, dar nu mi-ați spus, ci doar mi-ați deschis
fereastra, lăsându-mă pe mine să văd, să înțeleg miracolul naturii pe care îl trăim în fiecare clipă.
Bunicii mei, vă mulțumesc! Vă mulțumesc că nu ați cedat capriciilor unui puști lipsit de minte ce nu-
și dorea atunci decât un mic cadou, cum mult timp l-am numit. Voi mi-ați arătat că fereastra casei este cel
mai frumos, mai scump tablou! De la voi am învățat să apreciez ce e natură, să o respect și să-nțeleg pulsația
vieții.
Acum am înțeles de ce zâmbeați: căci efemeritatea se învață din natură, la fel și eternitatea, căci ceea
ce pare etern dispare într-o clipă, iar ceea ce pare trecător este de fapt veșnic, ciclicitatea fiind benefică, căci
totul are nevoie de o regenerare la un moment dat. Cum aș fi putut eu înțelege atunci asta? Cum mi-ați fi
putut voi explica așa ceva la vârsta pe care o aveam? Sau cum m-ar fi învățat toate acestea un simplu tablou
care a imortalizat doar o fărâmă din ceea ce este capabilă natură să ofere? Vă sunt recunoscător, scumpii
mei bunici, că nu mi-ați spus nimic! Doar experimentând singur, am ajuns să știu, să înțeleg. De când
soarele, ca un mire, iese grăbit din odaia sa de lumină, pregătindu-se pentru spectacolul nupțial al zilei, la
care el are rolul principal, asistăm la un miracol. Primăvara, mai mult ca oricând, am ocazia să realizez acest
aspect. Și pentru că primăvara este moment al regenerării, al ieșirii naturii de sub anestezia iernii, cred că
este cel mai bun prilej și pentru mine să mă reinventez, să fiu alt om. Un om care știe să mulțumescă, să
asculte șoaptele naturii, să mângâie cu privirea tot ce-l înconjoară și să respecte chiar și o buburuză care,
timidă, se așază pe umărul său, fără să se teamă de pericol.
Voi nu mi-ați spus multe cuvinte, dar tăcerea voastră și zâmbetul vostru mi-au picurat în suflet
îndoiala mulți ani, până când am reușit să le pătrund înțelesul.
Nu vreau să devin melacolic, dar a fost singurul meu moment de sinceritate cu mine însumi și,
bineînțeles, cu voi. Voi expedia repede scrisoarea, pentru a nu regreta cele scrise și nu vreau să-mi
menționați nimic din toate acestea când ne vom vedea. Personal nu aș putea să vă spun nimic, știți bine, doar
sunt aproape bărbat, nu?
Sper să vă găsesc sănătoși și cu zâmbetul pe buze cum vă știu.
Cu dragoste și recunoștință,
al vostru nepot drag

86
 (despre inadaptare școlară)

Profesor învățământ primar Matache Larisa

Liceul Tehnologic ”Dimitrie Filipescu”,Buzău

fost o dată ca niciodată,un Melc mic și visător care în fiecare zi încerca să ajungă la
Școala Melcilor.

Melcul cel Mare îl conducea de acasă până unde începea scara către Școală și de acolo trebuia să
continue singur. Dar vai, scara era atât de lungă și de grea încât bietul Melcuț nu reușea niciodată să ajungă
înainte să se închidă ușa Școlii!

În fiecare seară își pregătea hotărât cochilia cu tot ce avea nevoie pentru Școală sperând să
reușească a doua zi. Însă dimineața începea întotdeauna la fel, Melcul cel Mare îl tot grăbea și îl certa:
« – Hai mai repede, iar o să întârzii! »

« – Nu ești în stare nici măcar să-ți duci cochilia! »

« – Mișcă-te odată, ești numai cu capul în nori! »

Melcul cel Mare îl ducea grăbit în dreptul scărilor și se întorcea apoi la treaba lui în grădină.
Melcuțul visător, ridica ochii spre scara lungă plină deja de alți melci mici, ofta și își lăsa trist cornițele în
jos.
« – Nu mai pierde timpul!! se auzea din spate vocea Melcului cel Mare. »
Pornea singur, încet încet, pe scară în sus, cu cochilia atârnându-i greu în spate.
Erau atâtea trepte de urcat, cochilia grea îl trăgea în jos și parcă era cel mai încet și mai împiedicat Melcuț
din lume. De multe ori, de frică și rușine să nu întârzie, se încurca, se împiedica si cochilia se izbea de
treptele reci. Uneori scăpa doar cu zgârieturi mici dar alteori săreau bucăți din ea și Melcuțul se oprea să-și
repare cochilia. Alteori când se dezechilibra, îi cădeau lucrurile din cochilie și rămânea în urmă să le adune.
Ceilalți melci parcă țopăiau în jurul lui, îl depășeau și râdeau de el. Ba uneori chiar îl îmbrânceau și bietul
Melcuț cădea și se dădea de-a dura până jos. Și iar o lua hotărât de la capăt!
Dar în fiecare dimineață, ajungea prea târziu și găsea portița închisă.
Uneori ajungea gâfâind pe ultima treaptă de sus, exact când ușa scârțâia chiar în fața lui. Își întindea
cornițele spre ușă doar doar o putea să se strecoare prin deschizătura rămasă, dar Clanc! ușa urâcioasă se
trântea zgomotos ca o barieră în fața lui! Își pleca trist cornițele, închidea ochii și suspina:
« – Ohh era cât pe ce…»

Se întorcea cu spatele la ușă și cobora înapoi treptele una câte una, se simțea și mai greu acum.
87
Acasă, în grădină, îl aștepta Melcul cel Mare și cum îl vedea venind, începea să-l certe iar:
« – Eram sigur că nu o să reușești nici azi… Degeaba ți-am explicat și ți-am arătat cum să urci
scara! Cum de ceilalți melci reușesc și tu nu poți? » Se ascundea rușinat în cochilie și plângea până i se
umplea cochilia de lacrimi. Ar fi vrut să dispară ca să nu mai audă că nu e în stare de nimic.
Într-o dimineață, cum urca el aceeași scară lungă spre Școală, s-a rostogolit și a aterizat pe un fir
spiralat de iarbă. O Buburuză care se relaxa liniștită pe fir, îl privi uimită și nu știa dacă să râdă sau să-i pară
rău de el. Melcuțul nici n-o observase, se tot chinuia să iasă din spirala verde și să o ia de la capăt pe Scară.

« – Melcuț, oprește-te! i-a strigat Buburuza. Dacă faci același lucru primești același rezultat! Dacă
vrei un rezultat diferit trebuie să faci ceva diferit! »

« – Dar ce să fac?! Eu vreau doar să ajung odată înainte să se închidă ușa. »

« – Cine a zis că există un singur drum spre Școală? Trebuie să găsești acel drum care ți se
potrivește și pe care să te miști cu bucurie! Ai vreo idee Melcuț, cum ai putea să faci asta? »

« – Hmm parcă mă mișc mai bine pe frunze…»

Melcuțul a văzut o frunză trambulină, s-a aruncat direct în mijlocul ei și țop, țop, a început să sară
pe ea în sus. Nu mai sărise demult pe o frunză trambulină, râdea și cornițele-i săreau în toate părțile!
După ce s-a săturat de trambulină, a sărit pe un smoc de iarbă uscată, s-a învârtit pe un fir
cârlionțat de iarbă și a aterizat pe codița unei cireșe. S-a prelins pe codiță ca pe-un tobogan până la cireașa
roșie și rotundă. A mâncat-o cu poftă și a plecat mai departe.
Pe drum a întâlnit o ciupercă înaltă, s-a urcat pe piciorul ciupercii și s-a încolăcit în jurul ei. Nu
mai îmbrățișase demult o ciupercă, era moale și umedă ca el. Apoi s-a urcat pe pălăria ciupercuței să vadă
lumea de sus, Woow chiar ajunsese sus! Și-a aplecat curios cornițele sub pălăria ciupercii și a găsit o gustare
de bobițe roșii, hmm preferatele lui! După ce a terminat gustarea, s-a agățat de un fir verde de iarbă s-a prins
imediat de alt fir și a început să se balanseze înainte și-napoi ca într-un leagăn. Apoi s-a urcat pe un bețișor
și a dat nas în nas cu un fluture albastru care i-a făcut vânt cu aripioarele. Ce bine și răcoare era!

A plecat mai departe și s-a trezit cu o floare galbenă pe năsuc!

« – Ce noroc pe mine, încă o gustare delicioasă! » Apoi s-a oprit să bea apă proaspătă din căciula
unei ghinde.

Cu forțe noi, a sărit pe o frunză care plutea pe apă și s-a lăsat dus de val. A ajuns în fața unui măr
roșu uriaș, l-a înconjurat și s-a urcat pe el până în vârful codiței. De acolo, a alunecat pe măr în jos și a
nimerit direct cu căpșorul într-o floare de mușețel.

« – Hmm ce bun e ceaiul de mușețel, ma simt mai relaxat! »

A mers mai departe și pe drum a îmbrățișat un boboc de lalea roz, ce parfum minunat!
A ajuns fix la momentul când un strop de rouă stătea să cadă de pe o căpșună roșie, a prins stropul și haț, a
apucat și căpșuna și a mâncat-o cu poftă. Apoi s-a așezat pe marginea unui colț de frunză ca să ia o pauză.

«– Ce călătorie minunată, a respirat Melcuțul bucuros. În fața lui, stătea agățat un fruct de Felinar
de Physalis.

« – Ohhh nu am mai zburat niciodată cu un Balon…» Melcuțul a făcut țop pe fructul de Physalis,
firul s-a rupt și Wooow Melcuțul a început să zboare.

88
 « – Cine a zis că Melcii nu pot zbura? » a chicotit Buburuza, care venea după Melcuț zburând și ea
pe-un fir de puf de păpădie!
« Uraaa! » au aterizat amândoi direct în fața Școlii. Și ce minune! Pentru prima oară, ușa Școlii era
larg deschisă iar melcii așteptau cuminți la rând să intre. Când l-au văzut pe Melcuțul Visător cum a aterizat,
nu le-a venit să creadă:

« – Dar cum ai făcut? Pe unde-ai luat-o? Azi nu te-am văzut deloc căzând pe scări. »

Melcuțul Visător era tot numai un zâmbet, mirosea a parfum de flori, avea polen pe cornițe și sirop de
căpșuni la gură. Și-a ridicat privirea înspre Buburuză și a răspuns:

« – Buburuza m-a învățat că dacă vrei un rezultat diferit, trebuie să faci ceva diferit! Mulțumesc
Buburuză! »

Și a intrat mândru și fericit pe ușa care nu s-a mai închis niciodată pentru el.
Melcuțul Visător învățase nu doar cum să ajungă la Școala de Melci, învățase să ajungă oriunde
visa el să ajungă!

PREZENTAREA CAZULUI
PROBLEMA:tulburare de inadaptare şcolară de natură socio-emoţională
ISTORICUL PROBLEMEI
Încă din clasa pregătitoare am luat spre educare un colectiv de elevi eterogeni ce provin din medii cu situații
materiale extrem de reduse, trei dintre ei cu CES (unul cu ADHD, altul cu ușor retard și unul autist), astfel
încât stima de sine al tuturor era destul de scăzută .Comportamentul lor era unul de permanentă agitație, cu o
permanentă nevoie de a fi îndrumați individual, neexistând dezvoltată abilitatea de lucra individual. Relațiile
dintre ei erau în permanență încordate, cu o ușoară tentă de violență verbală, dar și fizică. S- a simțit nevoia
de a se intervenii printr-o serie de activități extracurriculare pe domeniul dezvoltării personale, pentru ca ei
să se cunoască pe ei înșiși, dar și pe ceilalți, să le dezvolt sentimente pozitive cum ar fi toleranța,
generozitatea, afecțiunea. Acum în clasa a III a pe lângă problemele existente s-a mai adăugat și bullingul
cauzat mai ales de schimbările de personalitate cauzate apropierea de pubertate, iar ei sunt mai agresivi în
comportament unii față de ceilalți.

IX. PLAN DE INTERVENŢIE

Activitatea a debutat prinprezentatrea unei imagini a unui melc cu cochilia în spate. Prin metoda
brainstorming copii au realizat că acea cochilie reprezintă casa sa. Apoi am trecut la lectura explicativă a
textului ”Melcul visător”.S-au pus căteva întrebări pentru înțelegerea textului, apoi s-a realizat rețeaua de
sentimente dintre personajele textului, astfel elevii au identificat trăirile negative ale melcuțului din prima
parte a textului când îl respinge toată lumea. Stima de sine scăzută generează emoții negative cum ar fi
teama de lumea exterioară, nervozitatea, nesiguranța, impresia de a fi totdeauna în pericol, făcându-l să se
izoleze. Aceste trăiri sunt amplificate de nerăbdarea melcului, faptul că nu-l înțelege, persecutarea de către
colegi ceea ce face ca el să eșueze de fiecare dată drumul spre școală.
În a doua parte datorită încrederii necondiționate pe care i-o acordă Buburuza imaginea de sine a melcuțului
se îmbunătățește și de aici trăirile sale devin pozitive, lumea în jurul lui se schimbă, și, astfel reușește să
pătrundă în școală.
Prin conversația euristică elevii realizează cât de mult contează încrederea sau lipsa de încredere în reușitele
noastre, în relațiile interumane, dar și cât rău îi putem face unei persoane adresându-i vorbe sau gesturi urâte.

89
În urma acestei activități elevii au devenit mai îngăduitori unii cu alții, acceptându-i necondiționat pe cei trei
elevi cu CES, acceptându-i în colectivitate, și, uneori chiar apărându-i de comportamentele deplasate ale
unora din școală. A devenit un grup unit prin toleranță și afecțiune
BIBLIOGRAFIE:

1.Băban, A .(coord.), Consiliere educaţionale. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere,
S.C.Psinet, Cluj- Napoca;
2.Ţinică, S. (coord.) (2004) , Repere în abordarea copilului „dificil”, Editura Eikon, Cluj- Napoca.
3.www.opovestemagică.ro, Bumbariu Florina, Melcul visător

(despre agresivitate)

Prof. înv. Preșcolar: Diaconu Georgiana Cosmina

Grădinița cu P.N. Slobozia Bradului

tim cu toții că poveștile fac parte din viața preșcolarilor, acestea reprezentând o metodă prin
care cadrele didactice pot transmite celor mici realitatea, dar într-un mod mult mai plăcut, mai cald și mai
sincer, prin crearea unor personaje sau prezentarea acestora, care desfășoară diverse activități prin care ne
transmit o învățătură sau un mesaj educational.Poveștile terapeutice pot fi scrise de cei mai cunoscuți autori
sau le putem crea și noi.
Când putem apela sau de ce trebuie să apelăm la aceste povești? Deoarece sunt copii care pot
prezenta stări de tristețe sau neliniște, frică de întuneric, comportament agresiv și alte situații diverse.
Prin faptul că aceste povești sunt interactive, educaționale, dezvoltă și le stimulează imaginația și
creativitatea, copiii pot învăța să depășească anumite stări, să se dezvolte din punct de vedere creativ, să se
corecteze anumite tipuri de comportament dăunătoare dezvoltării armonioase al copiilor.
Prin intermediul unei povești terapeutice, putem ajunge să căpătăm mai multă încredere în sine și în
ceilalți, putem rezolva anumite probleme ce pot apărea la vârsta preșcolară, precum frica, problem cu
somnul, rezolvarea sau împiedicarea unor conflicte.
Povestea terapeutică pe care am aplicat-o grupei mijlocii se numește „Ursulețul Martin și prietenii
lui”, în care se prezintă relația de prietenie pe care a avut-o ursul cu puiul Pui si rățușca Mac, o relație de
prietenie care a început la grădiniță, bazată pe întrajutorare și respect. Această relație s-a schimbat pe
parcurs, când acești prieteni au ajuns la școală, unde ursulețul a considerat că trebuie să vorbească urât și să
se comporte agresiv cu cei din jur pentru a arăta că el este mai mare și mai puternic.
Doamna învățătoare a observant că ursulțul Martin nu mai răspunde la ore și vrea să se joace tot
timpul, cu prietenii lui se comporta urât, le vorbea urât, era nervos, nu mai avea răbdare să asculte sau să mai
ajte pe cineva. Ursulețul a considerat că dacă se comporta așa va ajunge cel mai puternic și cel mai tare din
școală. Prietenii au observant comportamentul acestuia și au încercat să vorbească cu el, spunându-i că prin
acest comportament îi rănește pe cei din jur, prietenii nu se vor mai juca cu el și nici nu vor mai vorbi, dar
ursulețului nu i-a păsat și nu a ținut cont de sfaturile prietenilor lui.

90
 Evitând sfatul prietenilor ursulețul a ajuns să fie singur, deoarece nimeni nu mai voia să vorbească și
să se joace cu el. Ursulețul s-a întristat și și-a amintit imediat de sfatul dat de prietenii lui. A stat și s-a gândit
la ceea ce a făcut apoi și-a cerut iertare de la toți cei pe care i-a rănit.
Aplicând această poveste copiii au învățat că nu este bine să fii agresiv cu cei din jur, că trebuie să
ținem cont de sfaturile prietenilor sau să acceptăm ajutorul persoanelor care se oferă să ne ajute. Pentru a
înțelege mai bine mesajul acestei povești, am aplicat o metodă de fixare și anume am făcutun rezumat al
poveștii, pe care l-am transpus într-o mica scenetă, în care am folosit ca personaje animăluțe din jucărie, în
miniature, deoarece aceste jucării oferă imagini vizuale, încurajează copilul să vorbescă despre experiențele
sale, exprimă emoțiile și percepțiile personajelor, care sunt de fapt proiecții ale stărilor emoționale ale
copiilor.
Această metodă poate conduce la asimilarea și înțelegerea mai eficientă a mesajelor.

(despre regulile de grup

Prof. Dragon Claudiu,

Școala Gimnazială Nr.2 Buftea, Jud. Ilfov

ificultăţi în respectarea regulilor unui grup

a) indicaţii terapeutice: -dificultăţi în respectarea regulilor unui grup;

b) efecte dorite:
-dezvoltarea solidarităţii;
-încurajarea muncii în echipă;
-încurajarea disciplinei;
-favorizează angajarea şi responsabilizarea fiecăruia pentru sarcinile care presupun participarea mai multor
persoane;

La începutul anului, echipa de fotbal a obţinut mai multe succese, dar, în ultima vreme, situaţia a început
să se deterioreze. Spiritul de echipă care la început era foarte puternic, a început treptat, treptat să se stingă.
Dan, vedeta echipei, a început să se simtă tot mai mult preocupat de succes. El era tot mai des violent cu
jucătorii din echipa adversă şi uneori chiar cu proprii colegi. În timpul antrena-mentelor, nu asculta
indicaţiile antrenorului şi făcea după capul lui. Până la urmă, a ajuns să insulte şi spectatorii care îl huiduiau.
La ultimul meci s-a certat cu arbitrul, ceea ce a înrăutăţit şi mai mult situatia.
Colegii săi nu mai aveau încredere în el. Dan era disperat din cauza acestei situaţii, dar nu se mai putea
controla. Într-o seară, în timp ce dormea, în faţa ochilor i-a apărut idolul său, Pele. Nu-şi putea crede ochilor,
91
dar Pele se afla în faţa sa, în carne şi oase. Dan i-a explicat care este situaţia şi i-a cerut sfatul. După ce a
reflecat un timp, Pele i-a răspuns: „Dragă Dan, eu ştiu că tu ai un şut de invidiat şi că eşti ambiţios, dar într-o
echipă trebuie să ţii cont de reguli. Este suficientă greşeala unei persoane pentru ca toată lumea să sufere.
Dacă tu dai un gol, înseamnă că toată echipa te-a ajutat, iar dacă ratezi, înseamnă că toată echipa a pierdut.
Tu eşti responsabil pentru toţi colegii tăi”.
În săptămâna care a urmat, Dan a ţinut cont de colegii săi şi acest lucru i-a ajutat să câştige. Anul
următor a câştigat din nou trofeul celui mai bun jucător.

(despre încrederea în sine)

Prof. înv. primar Andone Elena Georgiana,

Școala Gimnazială Nr. 16, Galați

ste început de an școlar, preiau clasa pregătitoare. Primele zile s-au desfășurat normal, ne-am
prezentat, am desfășurat diverse jocuri de intercunoaștere precum și reactualizări de cunoștinșe de la
grădiniță, Din cei 32 de elevi mi-a atras atenția în mod deosebit un elev,D, care atunci când simțea că îi vine
rândul să se prezinte sau să spună ceva ce urma să fie auzit de toți colegii, cerea voie la toaletă. Îl lăsam de
fiecare dată, știind de la mama lui că face crize de astm, gândindu-mă că are într-adevăr nevoie să meargă la
toaletă. De câte ori încercam să discut ceva cu el, D. nu-și ridica privirea din pământ și am început să îl
urmăresc cu mai multă atenție.
Într-una din zile, mama lui D. mi-a spus că dimineață, când a venit la scoală a văzut că un alt coleg i-
a ocupat locul din bancă și acesta a fugit si s-a ascuns în baie. A fost momentul să-i cer mamei să avem o
dicuție la ora de consiliere cu părinții. Aceasta mi-a povestit că tatăl lui natural a murit iar ea și-a refăcut
viața cu un bărbat care nu-l prea accepta pe D. De câte ori se certau, D. mergea si se ascundea în baie.
Am observant că D. venea zilnic cu un iepure de pluș căruia i-a pus numele Duracel. L-am rugat să
îmi spună câte ceva despre Duracel. Ce credeți, Duracel era vesel, avea mulți prieteni, exact opusul lui D..
Ziua următoare m-am prezentat la școală cu o noua mascotă a clasei ( Rățușca Rita- așa au botezat-o elevii).
Această mascotă urma să fie luată acasă la finalul zilei de către elevul care a răspuns cel mai frumos în ziua
respectivă urmând ca a doua zi să fie câștigată de un alt elev. Era tare râvnită Rățușca Rita și copiii se
întreceau în a da răspunsuri, chiar și D. a început să ceară voie mai rar la toaletă atunci când i se apropia
rândul să vorbească în fața celorlalți colegi. Mama lui D. mi-a spus că timidul elev și-a exprimat dorința de a
primi și el mascota acasă măcar pentru o zi.
Surpriza mea pentru ziua următoare a fost o scrisoare în care se afla o mică poveste.
“Undeva, departe, într-un ținut îndepărtat trăiau cândva trei prieteni: Duracel( un iepure), Rita( o
rățușcă) și Aris ( un leu). Cât era ziua de mare aceștia erau numai împreună pentru că erau și colegi de clasă,
92
nu doar prieteni foarte buni. Lui Duracel îi plăceau orele de educație fizică, era cel mai rapid, Ritei îi plăcea
muzica iar lui Aris îi plăcea matematica.Într-o zi, pe când Duracel se antrena alergând pentru proba de viteză
de la educație fizică,nu a fost atent și și-a rupt o lăbuță . Un coleg de clasă, invidios pe viteza iepurelui și-a
exprimat încântarea pentru faptul că Duracel și-a rupt lăbuța. Tare mult a mai suferit iepurașul din cauza
celor spuse de colegul său, el credea că îi sunt prieteni toți cei din clasa lui. Zilele treceau, lăbuța lui Duracel
se vindeca dar nu a mai putut câștiga proba de viteză. Să vă spun cât de dezamagit a fost că a pierdut
proba?...probabil că v-ați dat și voi seama. Rita și Aris s-au gândit să vă ceară ajutorul. Sunteti de acord?
Există in clasa voastră un copil care știți că are un iepuraș pe nume Duracel? Prietenul nostru are nevoie de
ajutorul lui.”
Toți copiii au spus numele lui D., acesta, fără să se ridice din bancă, a spus că vrea să îl ajute pe
Duracel. Am citit continuarea scrisorii care îi solicita lui D. ca în fiecare zi să își salute colegii la Întâlnirea
de dimineață spunând câte o noutate despre el. L-am îmbrățișat pe D. și i-am spus că am încredere în el, că
sunt convinsă că îl va ajuta pe Duracel să își revină, că va fi un erou.
Zilele următoare au debutat cu Întâlnirea de dimineață unde, timid, D. saluta primul și le spunea
colegilor câte o noutate despre el. De fiecare dată îi spuneam că sunt convinsă de faptul că Duracel este
încântat de ajutorul pe care i-l oferă vorbind în fiecare dimineață în fața colegilor. Când am simțit că D. și-a
recăpătat încrederea în sine am venit cu o nouă scrisoare de la Duracel în care îi mulțumea pentru ajutorul
oferit și îi spunea că vor fi prieteni pe viață. Au mai urmat zile în care cerea la baie dar îi spuneam că trebuie
să își facă datoria de prieten, să nu îl dezamăgească pe Duracel.

93
 (despre calități)

Educatoare, Zaharia Elena

Gradinita cu P.P. Nr.2 Barlad

opilul își privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:

- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi și-i spuse nepotului:
- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar
plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la acesta.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viața mea!
- Totul depinde de felul cum privești lucrurile. Exista cinci calități la creion, pe care daca reușești sa
le menții, vei fi totdeauna un om care trăiește în bună pace cu lumea.
Prima calitate: poți sa faci lucruri mari, dar să nu uiți niciodată că există o mâna care ne conduce
pașii. Pe aceasta mână o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorinței Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris si să folosesc ascuțitoarea. Asta
înseamnă un pic de suferință pentru creion, dar pană la urmă va fi mai ascuțit. Deci, să știi să suporți unele
dureri, pentru că ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie să folosim guma pentru a șterge ce era greșit. Trebuie să înțelegi
ca a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat e faptul ca ne menținem pe
drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din
interior. Tot așa, îngrijește-te de ce se întâmpla înlăuntrul tău.
Și, în sfârșit, a cincea calitate a creionului: lasă totdeauna o urmă. Tot așa, să știi ca ceea ce faci în
viață va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conștient de fiecare faptă a ta.

94
 STUDIU DE CAZ

(despre discriminare

Prof.înv.preșcolar: Norocea Gina

Grădinița cu Program Normal Slobozia Bradului

roblema: Copii proveniți din familii de etnie rromă

În societatea actuală ne confruntăm tot mai mult cu problema stimei de sine scăzute și cea a
neîncrederii în propriile puteri, mai ales în rândul populației de etnie rromă. În grădinița în care lucrez,
majoritatea copiilor provin din familii de etnie rromă, familii defavorizate și familii cu mulți copii.
Construcţia identităţii individuale și colective pornește încă de la integrarea copilului într-un mediu educativ.
Tradiţiile culturale ale acestei minorităţi etnice, afectează prezența copiilor atât la grădiniță, cât și la școală,
astfel dezvoltarea acestora pe toate planurile sociale suferă consecințe. Un alt lucru care afectează
dezvoltarea copiilor este lipsa educației în rândul părinților. Acceptarea lor ca etnie rromă împreună cu
aspectele sale pozitive și negative, a devenit o problemă constantă, fapt care tulbură comunitatea din care ei
fac parte. Sprijiniți de nenumărate și diversificate surse, am încercat să oferim copiilor preșcolari o altă
lumină, o părere pozitivă cu privire la rolul lor atât în interiorul colectivului grădiniței, cât și în societatea
românească.
Știm că poveștile fac parte din lumea copiilor, că ele dezvoltă imaginația și sporesc creativitatea
acestora, însă posedă și o latură morală, oferind mesaje educative, aplicabile în viața de zi cu zi. Utilizându-
mă de poziția mea la grupă, în cadrul activităților desfășurate alături de copii, am descoperit că poveștile pot
rezolva atât probleme emoționale și de comportament, cât și conflicte pe o cale amiabilă. Pornind de la
problema stimei de sine limitate în rândul copiilor de etnie rromă, am decis să folosesc o poveste care îi
poate ajuta să accepte diversitatea și să-și înlăture propriile inhibiții.
Povestea pe care am folosit-o cu succes se numește ”Elefantul Elmer” scrisă de David McKee.
Personajul principal este un pui de elefant care era diferit de ceilalți, datorită coloritului său bogat și
neobișnuit. Cu toate că avea o calitate morală, rar întâlnită, adică reușea să ofere o bună dispoziție tuturor
elefanților, aspectul său fizic îl întrista. Neputând accepta faptul că este diferit, folosește o metodă amuzantă
și reușește să-și schimbe culoarea pielii.
Întors printre elefanți, aceștia nu-l recunosc, deoarece nu se deosebea cu nimic față de ei. Își dă
seama că seriozitatea nu este punctul său forte și printr-o glumă, reușește să-i înveselească pe tovarășii lui.
Indiferent de culoarea pielii sale, Elmer a înțeles că toți îl iubeau și-l acceptau așa cum era. Din acel
moment, elefantul a învățat să se accepte pe sine și a fost onorat cu o zi dedicată lui, numită ”Ziua lui
Elmer”, în care toți prietenii săi se pictau în culori distincte. Această minunată idee îi oferea lui Elmer
încrederea în sine de care avea nevoie.
Pentru a înțelege mesajul poveștii am folosit ca metodă jocul de rol, în care copiii au intrat în pielea
personajelor, reușind astfel să capete încredere în forțele proprii.

95
 Povestea prezentată preșcolarilor a avut un impact pozitiv asupra lor, aceștia înțelegând că a fi tu
însuți, înseamnă a fi special. Copiii au înțeles că diversitatea fiecărui om în parte este ceea ce îl face unic.
Faptul că ei provin din rândul minorităților, nu este un motiv care să-i afecteze, nici pe plan emoțional, cu
atât mai mult pe cel al dezvoltării personale.

(despre armonie)

Prof.înv.primar Crãciunicã Daniela

Şcoala Gimnazialã Gheorghe Magheru, Caracal

fost odată ca niciodată, un băiat mic şi vesel. Copilul era încă foarte mic şi ştia să spună doar
mama şi tata. Dar mânuţele, picioarele şi ochii băieţelului ştiau deja să vorbească.

Într-o noapte, când băiatul dormea în pătuţul lui, mâinile, picioarele şi ochii au început să se certe
despre care dintre ele are mai mare importanță.

„Noi suntem cei mai importanţi”, au spus ochii. „Fără noi, picioarele nu ar şti pe unde să meargă, iar
mâinile nu ar şti ce să prindă”.

„Nu, noi suntem cele mai importante”, au spus mâinile. „Bineînţeles, ochii văd, dar mâinile se joacă
cu jucăriile”.

„Vă înşelaţi, noi suntem cele mai importante!”, au spus şi picioarele. „Noi suntem cele care alergăm
primele spre jucării”.

Aceste argumente au fost auzite de un elf cu puteri magice care dormea pe un raft plin de cărţi cu
basme, lângă pătuţul copilului.

„Spuneţi numai prostii”, a intervenit elful. „Nu realizaţi că singure nu aveţi niciun rost? Dar
împreună formaţi un corp puternic şi agil. Şi sunteţi importante doar atunci când lucraţi împreună, aşa încât
băieţelul să poată alerga, să se joace şi să vadă lumea.
96
 Voi aveţi o singură misiune: să îl protejaţi pe băiat şi să îl ajutaţi. Şi uitaţi unde aţi ajuns …să va
certaţi între voi.”

Atunci când mâinile, picioarele şi ochii au auzit cuvintele elfului s-au ruşinat. Au realizat imediat că
sunt la fel de importante pentru băieţel, iar asta i-a bucurat. De atunci nu s-au mai certat niciodată, s-au
împrietenit şi au început să lucreze împreună pentru binele celui mic.

Iar copilul a crescut şi a devenit un băiat fericit şi plin de viaţă. Pentru că acolo unde este armonie şi
prietenie, toată lumea este fericită şi veselă.

Bibliografie

http://odoras.md/colt-de-activitate/povesti-audio/poveste-cu-talc-pentru-copii-despre-importanta-
prieteniei

Descriere

Aceasta povestire am folosit̶ o in orele de dezvoltare personalã,la clasa pregãtitoare.

Învãƫãmintele şi concluziile pe care le am tras împreuna cu elevii mei,cu atât mai mult cu cât în colectivul de
elevi existau conflicte între ei din diferite motive.
Le̶ am explicat copiilor importanƫa fiecãruia dintre ei în colectivul clasei pregãtitoare.Fiecare
reprezintã o parte a unui întreg,la fel ca mâinele,picioarele etc pentru corp.
Copiii au înteles cã orice conflict trebuie aplanat şi cã noi suntem o familie şi ,prieteni . Bunãstarea şi
fericirea într̶ o familie depinde de relaƫile dintre membrii ei.
Relaƫiile trebuie sã se bazeze pe prietenie şi respect.Fiecare membru al familiei are importanƫa şi
locul lui în familie. Relaƫiile dintre colegi trebuie sã fie sincere şi armonioase ,asemenea oricãreia dintre
pãrƫlie corpului omenesc.
Prietenii ne ajută în momentele grele, iar atunci când suntem fericiți e mai plăcut să-i avem alături.
Respectiv copiii ar trebui să știe cât de importantă este prietenia.
Am constatat în urmãtoarele zile cã foloseau tonuri calde şi erau mult mai atenƫi la modul de
comportare.

97
 (despre frica de întuneric)

Bîtculescu Anicuţa
Gradiniţa Sihlea, Judeţul Vrancea

oana, o fetiță de 5 anișori și ceva, era foarte apreciată de colegii ei de gradiniță, de către doamna
educatoare, de prietenii din sat, de toata lumea, dar ceea ce nu știau aceștia, era faptul că Ioana, fiindu-i
frică de întuneric, mai mereu se trezea în mijlocul nopții, începea să plângă și nu se liniștea până nu ajungea
în patul părinților, adormind pe pieptul mamei! Într-o zi de primăvară, fiind aniversarea împlinirii celor 6
anișori, la momentul suflării în lumânărele, Ioana suspină profund zicând cu glas ușor: “Ce mult mi-aș dori
să nu-mi mai fie frică de întuneric”. Casa răsuna de glasul și râsetele copiilor și în orice colț puteai vedea
confetii sau baloane. Ziua a trecut repede și, ca de obicei, Ioana a adormit mai greu, bineînțeles cu lumina
aprinsă. În mijlocul nopții, parcă trezită de zgomotul unui ceas deșteptător, Ioana deschise puțin ochii, îi era
frică din nou, dar înainte să înceapă să plângă, o voce caldă se auzi din dreptul geamului:

– Făş , făş te rog vino până la fereastră!

Curioasă cum era din fire, se apropie încet.
– Cine este acolo? întrebă Ioana.
– Uita-te sus, pe cer! se auzi de afară.
Ioana, ridică timidă capul și, când privi spre cer, văzu o steluță atât de sclipitoare și parcă mai aproape ca
niciodată, care începu a-i vorbi:
– Bună, eu sunt Luminici și te privesc în fiecare seară de aici, de sus! spuse steluța.
– Dar nu te-am auzit niciodată, până acum, vorbind! spuse Ioana.
– Doar astăzi pot vorbi, pentru că te voi ajuta să-ți îndeplinești dorința, să nu-ți mai fie frică noaptea! De ce
nu poți să dormi, de ce anume te temi? întrebă Luminici.
– Îmi este frică să dorm singură, dacă apare vre-un monstru și eu nu am pe nimeni alături? spuse tristă
Ioana.
– Dar niciodată nu ai fost și nu vei fi singură! adăugă steluța.
– Ştiu ca părinții mei sunt în camera de alături, dar și ei dorm! Şi dacă nu vor auzi dacă vine cineva? păru
îngrijorată Ioana.
98
– Chiar dacă părinții tăi dorm, tu trebuie să ști că nu ești singură în nici o noapte! Fiecare copil are o steluță
ce îl veghează și îl protejează! Eu sunt steluța ta și sclipesc pe cer pentru tine! Ori de câte ori te vei simți
singură, ridică-ți privirea spre cer și vei vedea că nu voi lipsi niciodată! Eu nu pot vorbi, dar te pot asculta și
mi-ar plăcea ca în fiecare seară, înainte să adormi, să-mi povestești cum ți-ai petrecut ziua! îi spuse
Luminici.
Atunci Ioana, mai liniștită ca niciodată, se băgă în patul ei și adormi numaidecât!
A doua zi, când se trezi, le-a spus fericită părinților:
– De acum în colo nu îmi mai este frică de întuneric, știu că, în afară de voi, mai am o “prietenă” ce nu
doarme niciodată și mă veghează în fiecare noapte, de sus, de pe cer!
Ioana E o fetiţă de grădiniţă avea aceasta frică de întuneric. O astfel de poveste îi poate preznta copilului o
înfăţişare mai plăcută a lucrurilor necunoscute care se întâmplă în timpul nopţii.
Fetiţa şi a schimbat comportamentul ştiind ca acolo sus pe cer există o prietenă.
Din acea seară, fetiţei nu i a mai fost frică să meargă la culcare.

(despre lipsa motivației)

Prof. Petre Andreea Cristina,
Școala Gimnazială Nr.2 Buftea,
Jud. Ilfov

ovestea copilului leneș

a)-indicaţii terapeutice: -lipsa motivaţiei de a învăţa sau munci;
b)-efecte dorite: -valorizarea sancinilor cotidiene;
-prevenirea abandonului şcolar;
-încurajarea efortului de dezvoltare personală;

A fost odată o furnicuţă care nu voia să muncească. Albina Buli prefera să stea toată ziua lungită , să se
joace sau să alerge. În toate momentele zilei, toate scuzele erau bune pentru a nu munci. Din această cauză,
ea se juca mai mult singură, deoarece colegele sale erau ocupate să muncească.
Într-o zi, în timp ce Buli era plecată în pădure să se joace, o zână veni la stup. Ea explică tuturor
albinelor că lansează un concurs pentru desemnarea celei mai bune albine din lume. Fiecare albină va putea
acumula puncte dacă munceşte atunci când trebuie, se joacă în cel mai potrivit moment şi, bineînţeles, are o
mulţime de prieteni. Astfel, micuţele albine se puseră pe treabă pentru că fiecare vroia să câştige. Când Buli
se întoarse acasă, văzu că nimeni nu o bagă în seamă. Toate albinele cântau, zâmbeau şi zumzăiau. Maria se
simţi puţin dată la o parte. Până să se culce, reuşi totuşi să afle care era pricina acestei schimbări şi de ce

99
toată lumea era atât de grăbită. Atunci, Maria îşi zise că trebuie să câştige concursul, că este capabilă să fie
prima.
Dis de dimineaţă, albinuța noastră se alătură suratelor sale. Piciorușele sale erau foarte obosite pentru că
Buli, nu era obişnuită cu munca, dar ea nu se descuraja deoartece voia să câştige concursul şi să devină cea
mai bună albină din lume. Ea se juca acum împreună cu celelalte albine şi acest lucru era deosebit de plăcut.
La sfârşitul concursului a constatat că avea o mulţime de prieteni. În aşteptarea rezultatului concursului,
toate albinele erau anxioase. Zâna a anunţat în sfârşit marea câştigătoare: „Pentru că a făcut multe eforturi şi
ameliorat rezultatele, o declar pe albina Buli, câştigătoarea concursului”.
Toată lumea a aplaudat, iar Buli era foarte mândră de ea. Zâna i-a dat şi o diplomă, precum şi
următoarele sfaturi: „Rămâi întotdeauna o albină muncitoare şi conştiincioasă. Când îţi vei simţi lăbuţele
obosite sau când curajul te va părăsi, respiră adânc de trei ori şi vei vedea cum o lumină albastră te va
înconjura şi-ţi va da forţă şi curajul de a continua. Această lumină va fi invizibilă pentru ceilalţi, doar TU o
vei putea vedea”.

( despre trauma divortului părinților)

Soricu Vasilica-Alina
Școala Gimnazială Voetin, Sihlea, Vrancea

oapte. Pe cer mișună steluțe mici, iar vântul suflă aievea printre crengile brazilor bătrâni din
pădure. E întuneric, iar liniștea domnește peste sat. În camera ei, Mara, fetița cu ochii ca două mure negre,
încearcă să își uite tristețea pentru a se putea odihni. S-a mutat de curând aici, cu familia sa, după ce tatăl a
primit slujba de pădurar. Locuiește la marginea satului, unde începe pădurea deasă, într-o casă frumoasă, cu
o curte plină de flori și verdeață. Ai zice ca nu există nimic pe lume care să îi poată întrista chipul blând de
copil, însă în această noapte caldă de toamnă, Mara nu doarme, ci visează la zilele în care era fericită.
De mică, a trăit într-o familie cu doi părinți ocrotitori, care i-au oferit totul , un frate și un motănel
ștrengar pe nume Mițu. Mutarea nu a fost un lucru dificil pentru ea, și-a făcut mulți prieteni, are mult loc
pentru joacă, iar școala cea nouă îi place mai mult decât cealaltă, pentru că are profesori buni și pentru că
organizează multe activități interesante.
Lucrurile în viață se schimbă însă pe neașteptate, iar Mara s-a trezit într-o zi prinsă într-un vârtej de
tristețe. Deși au făcut eforturi, părinții nu au putut să o ferească de vestea ce poate afecta cel mai tare un
copil: se vor despărți, pentru că nu se mai înțelegeau la fel de bine ca înainte. Mama va pleca în străinătate,
iar ea și fratele ei vor rămâne în grija tatălui o perioadă.
Zile întregi, Mara a încercat să asimileze vestea pe care o primise. Vorbea des cu mama ei la telefon,
dar o simțea mai absentă ca niciodată. Toate, până în aceea seară, când, din nevoia găsirii unui vinovat, s-a
gândit că tatăl său e acesta.
A doua zi, Mara era cu totul alta. Nu mai voia să discute cu tăticul ei, îl privea cu furie, iar, în
mintea ei necoaptă de copil, s-a născut ideea că pentru a-l durea la fel de tare ca pe ea trebuie să renunțe la
notele bune de la școală. Astfel, au trecut zile întregi,iar Mara nu mai lua notele dinainte, nu mai învăța la
nici o materie și nici o activitate nu o încânta.

100
 Într-o zi, dupa ora de română, doamna profesoară i-a cerut să mai rămână o clipă în clasă și
întrebând-o ce se întâmplă fetița nu a răspuns prin cuvinte, ci prin lacrimile ce cugeau pe obraz ca roua din
diminețile târzii. Doamna profesoară a strâns-o în brațe, iar a doua zi a avut o discuție cu tatăl fetiței, însă
fără rezultat. Mara se schimbase.
Tatăl ei devenea din ce în ce mai îngrijorat, serile pline de joc și voie bună se sfârșiseră, poveștile
dinainte de culcare ajunseseră la final,iar zâmbetul fetiței părea dispărut. Orice încercare de a o înveseli și de
a crea iarăși legătura strânsă dintre ei, se sfârșea cu o dezamăgire.
Muncind mult în pădure, tatăl s-a îmbolnăvit și își petrecea zilele mai mult în pat.Îi era greu să facă
și treburile casei, așa că a chemat-o pe bunica fetiței o perioadă în casa lor. Un timp, Mara nu a acordat
importanță acestui lucru, dar apoi a început să ii lipsească grija tăticului ei.
La școală, la ora de dirigenție, doamna profesoară i-a pus pe toti elevii să vorbească în fața clasei
despre cea mai importanta ființă din viața lor. Când a venit rândul Marei, fără să se gândească, fetița spus :
Cea mai importanta ființă pentru mine este…tata, iar fără el inima mi-ar fi mereu tristă! Așa că după ore,
Mara a alergat într-un suflet acasă, și-a strâns tatăl în brațe și i-a mulțumit pentru toată iubirea și grija lui.
A înțeles astfel că, deși se despart, părinții îi vor iubi la fel de mult, le vor dedica tot timpul și vor fi
mereu alături de ei. De asemenea, a înteles că nu există mereu un vinovat și că oamenii mari știu mai bine ce
fac atunci când iau o decizie.
A lăsat astfel timpul să decidă cum va fi viața ei de acum înainte.
STUDIU DE CAZ
Detalierea problemei:

Povestea scrisă de mine își găsește „ rădăcinile” într-un caz real, al unei fetiițe, C. D, din cadrul
clasei la care sunt dirigintă. Aceasta s-a mutat la începutul anului trecut în localitate, după ce tatăl a primit
slujba de pădurar, alături de mama și fratele mai mic. Păreau o familie fericită, cu părinți foarte implicați,
iar fetița era tot timpul veselă și învăța foarte bine. Mereu activă, dornică să participe la activitățile pe care le
organizam, plină de viață.
La începutul acestui an școlar, eleva mea era devenise cu totul alta. După o ora de limba română ( eu
asta predând la școală), am luat-o de mânuță la o plimbare prin curtea școlii și am întrebat-o ce se petrece cu
ea. A început să plângă, am luat-o în brațe și am tăcut, convinsă fiind că în sufletul ei rănile sunt tare adânci.
A doua zi, l-am sunat pe tatăl ei și l-am rugat să vină să discutăm situația fetei. Acesta mi-a explicat apoi că
mama tocmai plecase de acasă, cerând divorțul, iar comportamentul ei se schimbase brusc față de toți. D. se
schimbase însă și mai mult. Îngrijorarea tătălui se năștea din atitudinea fetei față de el: nu mai voia să
discute nimic, îl considera vinovat, îi răspundea urât și oricât de mult s-ar fi străduit să o poată ajuta,
deveniseră brusc doi străini. D. nu mai învăța deloc și începuseră să ia note foarte mici.
Cu cât trecea timpul, cu atât devenea mai rece și mai revoltată, avea seri în care plângea acasă fără
oprire, iar la școală era mereu tristă.
Într-o seară, am fost sunată de ambii părinți ai fetiței. Aceaștia m-au rugat să am o discuție cu ea,
deoarece au considerat că pe mine mă va înțelege, eu fiind ( sau considerându-mă) foarte apropiată de elevii
mei, pe care i-am învățat, că dincolo de toate, suntem prieteni, ne respectăm și de ajutăm reciproc.
A doua zi, am chemat-o pe D. în curtea școlii, deoarece era soare, plăcut. Am rugat-o să mă asculte,
în timp ce îi strângeam mânuțele mici în ale mele.

Povestea tămăduitoare:

I-am spus elevei C.D. povestea Marei, o poveste pe care mintea mea a creat-o special pentru ea în
acele clipe. Mă privea uimită, gândindu-se probabil la similitudini, însă cu atenție și curiozitate. I-am vorbit
apoi despre cât de importanți sunt părinții în viața noastră, cât de norocoasă este cu asemenea tătic și cât de
mult o iubește acesta. I-am spus că atitudinea ei îl doare, că răzbunarea ce presupune să nu mai învețe nu e
corectă și că eu cred în ea și îmi doresc să fie la fel de curajoasă ca Mara, fetița din poveste, și să-și
recunoască greșeala.

101
 Rezolvarea/ Eliminarea problemei

După această discuție, seara, am fost sunată de tatăl D. pentru a-mi spune că aceasta
s-a simțit mai bine, ba chiar a ajuns acasă si i-a povestit,ca înainte, tot ce făcuse la școală, inclusiv povestea
Marei. D. era acum mai veselă și învățase deja lecțiile pentru a doua zi.
Domnul mi-a mulțumit, dar satisfacția mea adevărată a venit a doua zi la școală, când, în prima
bancă, am recunoscut-o de D., fetița ce o credeam pierdută

(despre rolul poveștilor terapeutice)

Cristea Erofelia,prof.inv.preșc.
Școala Primară King George II

ai jos voi prezenta povestea,,Cum a învățat elefănțelul să nu își mai supere burtica”ce are ca
obiectiv trecerea de la recompensele obiectuale la cele sociale.
Deseori, atunci când vor să corecteze un comportament problematic, părinții oferă copiilor
recompense necunoscând principiile de acordare a acestora:de la recompense immediate, la recompense
amânate, de la recompense obiectuale ,la recompense sub formă de activități și în final la recompense
sociale. De asemenea, la fel de importantă ca recompensarea comportamentului dezirabil este și sancționarea
comportamentului problematic. Astfel, părinții rămân prinși în capcana de a recompensa, de fapt,
comportamente problematice și de a forma trăsături de caracter îndoielnice. Povestea de față propune un cost
pentru comportamentul problematic, îl ajută pe părinte să retragă recompensele odată ce comportamentul
problematic a fost corectat și să facă trecerea către recompensele sociale (apreciere, stimă, statut).

Cum a învățat elefănțelul să nu își mai supere burtica

A fost odată ca niciodată o familie de elefănței:mama elefant, tata elefant și puiul elefant. Toată
lumea era tare fericită. Părinții mergeau la serviciu, iar puiuțul de elefant mergea la grădinița elefanților.
Îi plăcea foarte mult la grădiniță pentru că acolo se juca și învăța tot felul de lucruri: să coloreze, să
cânte, să danseze, să scrie și să numere. Tot acolo avea și o mulțime de prieteni. Puiul de elefant era acum
elefănțel mare și era tare mândru de asta, iar părinții lui erau la fel de mândri și îl iubeau foarte mult.
Elefănțelul reușea să mănânce singur și să meargă la toaleta elefanților, dar într-o zi I s-a întâmplat să
facă pipi pe el. Acest lucru a îngrijorat-o pe mămica lui. A doua zi, elefănțelul nu a mai făcut pipi pe el și a
observant că a primit cadou o ciocolățică de la mama lui.
Din acea zi, elefănțelul a început să ceară în fiecare zi în care nu făcea pipi pe el câteo ciocolățică.
Dacă nu primea cicolata, elefănțelul se supăra și făcea din nou pipi pe el. Din această cauză, mămica elefant
era foarte necăjită. Ea știa că burtica elefănțelului suferea foarte mult de la atâta dulce. Mai știa și că are un
copil mare, capabil să facă o mulțime de lucruri potrivite pentru vârsta sa.
După mai multe zile în care a tot mâncat atât de multă ciocolată, într-o zi burtica elefănțelului as-a
supărat așa tare pentru că nu primea mâncare sănătoasă încât a început să îl doară îngrozitor de tare.
Degeaba încerca elefănțelul să o roage să se potolească. Ea i-a spusȘ ,,Îmi face rău atâta ciocolată și tu nu
vrei să înțelegi. Mereu ceri ciocolată și cadouri. Eu te ajut în așa de multe privințe și nu cer nimic pentru
102
asta. Am grijă să digger mâncarea pentru ca tu să ai energie să te poți juca. Mama ta merge la serviciu în
fiecare zi pentru ca să poată câștiga bani și nu cere cadouri pentru asta. Azorel iși apără stăpânul în fiecare zi
și se mulțumește să primească din când în când câte un os. Iar tu ceri mereu ciocolată când reușești să faci
pipi ca un băiețel mare ce ești!”
Elefănțelul și-a dat seama atunci cât de rău îi făcea burticii sale, care îl ajuta atât de mult. De a doua
zi, a început să nu mai ceară ciocolată și alte cadouri. Și-a dat seama și că nu era firesc să ceară cadouri
pentru lucrurile firești pe care le făcea de atâta vreme și pe care le făceau și colegii lui de la grădiniță.
Din ziua aceea, cadoul său consta în bucuria pe care o simțea la gândul ca era un elefănțel mare,
puternic și ascultător și zi de zi descoperea lucruri noi și interesante pe care le putea face.

Rolul poveștilor este unul care poate fi cu greu măsurat și explicat în câteva cuvinte. Ele ajută
comunicarea, relaționarea copil – adult, sprijină exprimarea emoțiilor, oferă posibile soluții problemelor,
oferă informații, prezintă modele de comportament și multe alte beneficii. În calitate de educatoare, consider
că este un dar să poți transmite copilului bogăția poveștilor.
Vorbim în ultima perioadă tot mai mult de povești educative și de povești terapeutice. Prin poveste,
copilul își deschide mai ușor sufletul, comunică mai bine ceea ce simte, recunoaște în personajele poveștilor
propriile trăsături și în dificultățile lor, propriile probleme.
Mulți dintre noi ne amintim de acele povești care ne-au influențat modul de gândire,
comportamentul, atitudinile sau modul de relaționare cu cei din jur. Povestea terapeutică este o metodă prin
care putem transmite copiilor anumite modele comportamentale și valori morale și putem înlătura unele
comportamente nedorite. Povestea în sine nu îi spune copilului ce să facă, cum să acționeze, nici nu îl critică
sau etichetează, ci îl ajută să se identifice cu personajele și să trăiască alături de ele atât frământările cauzate
de problema ivită, cât și satisfacția și bucuria dată de găsirea soluției. Astfel, cu ajutorul poveștilor
terapeutice putem ameliora și chiar trata probleme, precum: fricile exagerate, timiditatea, anxietatea de
separare, accesele de furie, dar și probleme legate de respectarea unor rutine și responsabilități: pregătirea
pentru somn, luarea meselor, îmbrăcatul, spălatul mâinilor, mersul la grădiniță, efectuarea unor teme.
Nu orice poveste este terapeutică. Pentru a îndeplini acest criteriu, povestea trebuie în primul rând să
ajute. O poveste terapeutică este cea care se potrivește „ca o mănușă” pe problemă ascultătorului. Este o
poveste în care se trăiește intens până în punctul în care se descoperă „cheia” în rezolvarea problemei. O
poveste terapeutică este cea care ne arată că nu suntem singurii care avem dificultăți, frici, neliniști, întrebări
sau nemulțumiri.
Poveștile și metaforele vindecă deoarece ele ne pun în contact cu dorințele și nevoile noastre cele
mai profunde, cu obstacolele pe care le avem și resursele noastre interioare adesea necunoscute. Poveștile ne
pun în contact cu noi înșine. Copiii sunt atrasi de povești, ele devenind o bună metodă educativă deoarece
stimulează dezvoltarea cognitiv-intelectuală, respectiv gândirea, imaginația, limbajul dar și dezvoltarea
afectiv-emoțională, deoarece poveștile sunt surse și vehicole de emoții, ajută la înțelegerea acestora și
învățarea exprimării lor.
De asemenea ele furnizează modele de identificare, soluții posibile la probleme asemănatoare,
furnizează modele comportamentale și valori. Poveștile îmbogățesc experiența. Experiența este cea care ne
ajută să facem față schimbărilor care survin uneori pe neașteptate și care ne pot bulversa. De asemenea,
experiența poate avea conotații negative sau pozitive.Tocmai de aceea tot mai mulți specialiști -psihologi,
psihopedagogi și psihoterapeuți recomandă folosirea poveștilor cu scop terapeutic.
Astfel, putem folosi poveștile pentru a-i ajuta pe copii să facă față unei situații dureroase prin care
trec in acel moment (separare, respingere, furie, abandon, divorțul părintilor) sau pentru a-i pregăti să
înfrunte situații negative viitoare (decesul unui membru al familiei, plecarea părinților, mutarea, schimbări în
ceea ce privește viața obișnuită cu potențial traumatizant) sau pentru a-i sprijini să depășească situații de
viață deosebite (abuzul, violența). Poveștile reprezintă un sprijin în dezvoltarea unor modalități adaptative
pentru copiii anxioși, cei instabili, cu autocontrol deficitar sau stima de sine scazută, timiditate exagerată.
Explorând aceste situații în maniera securizantă pe care o ofera poveștile, pe de o parte copiii pot învăța să
își accepte sentimentele de tristețe sau supărare, să și le conștientizeze, și pe de altă parte pot învăța că și în
103
aceste întâmplări dramatice există posibilitatea soluționării.
Povestea se adreseaza fanteziei și intituiției, lărgește cadrul individual stimulând creativitatea și, prin aceasta
stimulează creșterea și evoluția umană. Ea poate facilita rezolvarea de probleme și stimula dezvoltarea
capacitătii de gestionare a problemelor. 

Povestea devine una terapeutica atunci cand mesajul ei este unul vindicator, adică are capacitatea de
a-l transforma pe ascultător dintr-un receptor pasiv în unul activ în ceea ce privește propria schimbare.
Funcții ale poveștii terapeutice, dintre care amintim: 


1. Povestea este "oglinda" adică ea proiectează nevoile emoționale ale ascultătorului. Ea activează
numeroase imagini dar, în același timp separă și distanțează ascultătorul de conflictul evocat și de experiența
sa de viață, ceea ce este protectiv pentru conștientul ascultătorului, acesta permitându-i să se apropie de
narațiune deoarece nu își asumă în mod conștient întâmplarea. Narațiunea permite asociații și reconstrucții la
nivel mai profund, inconștient.

2. Povestea are funcție de model deoarece prezintă soluții posibile, iar acestea îl fac pe ascultător sa
își deschidă mintea (conștientul și inconștientul) spre noi căi de rezolvare a propriilor dileme.

3. Povestea este un mediator între o experiență de viață aparent fără nici o legatură cu ascultătorul și
propriile dileme, conflicte, nevoi ale acestuia.
Avănd în vedere rolurile lor multiple și beneficiile complexe, recomand cu căldura folosirea poveștilor de
către părinti cât si de către educatori în relația cu copiii.
Poveștile pot fi spuse sau create, modificate,
îmbunătățite și adaptate.

Bibliografie:
1. Psih. Cristina-Angela Tohanean și Mirela Țîgănaș, Povești terapeutice pentru copii mari și
mici, ed. Libris Editorial
2. Poveștile terapeutice vinsă ne învețe, ed. Diana

104
 (despre imaginea de sine)
Esmaeil Menna,
clasa a V-a, Școala Gimnazială Nr.1 Săliște de Vașcău,
județul Bihor,
prof. coordonator Terme Alexandra

da este o fetiță de vreo 9 ani care avea un picior olog. Ea este personajul principal al
romanului Războiul care mi-a salvat viața de Kimberly Brubaker Bradley. Ada este personajul care mi-a
schimbat viața pentru că am învățat de la ea că trebuie să nu renunț la visul meu. Spre deosebire de Ada, eu
nu am nici un defect fizic așa că aș putea fi o luptătoare mai mare decât a fost ea. Despre Ada am aflat că nu
era iubită de mama ei pentru că avea acel defect la picior și de aceea o ținea mereu închisă în casă și nu avea
voie să iasă afară sau să vorbească cu cineva. Ea avea și un frățior mai mic care avea voie să iasă afară, iar
ea îl supraveghea de la fereastra casei. Ada este o luptătoare și reușește să scape din casă, după ce o vreme a
învățat singură să facă pași. După ce a început să se descurce singură Ada și-a luat fratele și a fugit de acasa.
A călătorit cu un tren și a ajuns împreună cu fratele ei în grija lui Susan Smith, o femeie posacă,
descurcăreață dar cu suflet mare. Acasă la Susan, Ada descoperă un cal pe care va învăța să îl călărească.
Am rămas uimită de forța pe care o are această fetiță și pot spune că mă inspiră să lupt mai mult când
vine vorba de ceea ce îmi doresc. Mesajul pe care mi l-a transmis Ada, prin intermediul cărții, este că și un
copil nedorit și cu dizabilității poate reuși în viață. Până la urmă nu contează cum arăți, mai important este
ceea ce poți să faci.
Sunt convinsă că fiecare dintre noi ascunde puteri nebănuite și treaba fiecăruia este să se descopere
singur.

105
 (despre acceptare)

Prof Înv presc. Ungureanu Nicoleta Alexandra

GPN Pănătău, Buzău

ndeva, într-un loc numit Ținutul Fericirii, trăiau în armonie mai multe viețuitoare: ursuleți,
lupi, iepurași, chiar și porci mistreți...

Era o raritate să vezi laolaltă atâtea animale trăind în armonie împreună. Într-o zi a ajuns și vulpea
Mimi cu puiul său Kiki, în căutare fiind de o locuință.

Vulpea împreună cu puiul ei au cercetat în amănunt locul și fără să îi deranjeze pe ceilalți locuitori ai
ținutului, a găsit o vizuină numai bună de locuit și s-au instalat în această.

Kiki era un pui agitat, veșnic vesel dar și dornic să exploreze și să își facă prieteni noi. După ce și-a
ajutat mama să se instaleze cu bagajele în nouă lor locuință , a pornit în expediție prin împrejurimi.

A mers Kiki și în sus și în jos și în final de plictiseală a început să se joace aruncând pietricele în
tufișurile pe care le întâlnea în drumul său. Tot plimbându-se de colo colo, Kiki a auzit vocile unor
animăluțe prietene, puii lupilor, urșilor și iepurași în timp ce se jucau și râdeau în mijlocul unui luminiș . S-
a bucurat tare mult când a descoperit că locul nu este chiar atât de lipsit de viață și s-a gândit că i-ar prinde
bine să își facă noi prieteni, motiv pentru care s-a îndreptat către grupul prietenilor ce se jucau și rădeau cu
poftă.

Se apropie Kiki de ei și îi salută politicos, zâmbind, exact cum învățase de la mama sa.

- Bună, eu sunt Kiki! Pot să mă joc și eu cu voi?

La început animăluțele au fost mirate că cineva a îndrăznit să le întrerupă jocul.

Reacțiile nu au întârziat să apară:

- Nu știu cine ești și nici nu sunt curios să aflu! ( spune puiul de urs)

- Ești atât de ciudat, ești roșu! ( se aude vocea unui iepuraș care râde apoi zgomotos)

Un mic mistreț timid adaugă:

- Ești tare ciudat, nu am mai văzut animal așa roșu că tine!

106
 Kiki le explică convins fiind că aceștia vor înțelege că nu e nimic în neregulă cu aspectul său:

- Nu e nimic în neregulă cu mine, nu contează cum arăt, așa au vulpile culoarea, și mama mea e roșie
ca și mine, și strămoșîi mei au avut aceeași culoare și nu sunt un ciudat, sunt copil exact ca și voi!

Animăluțele nici nu au vrut să audă de Kiki, s-au retras în alt loc și și-au văzut de joacă în
continuare lăsându-l pe Kiki singur și supărat.

Kiki a plecat către noua sa casă supărat și dezamăgit de ce i se întâmplase. Era prima dată când se
află într-o astfel de situație. Abătut și trist pășea printre tufișuri dar dintr-o dată a constatat că se auzeau
zgomote. Se apropie curios și totuși precaut de locul din care se auzeau zgomotele și surpriză....

alt grup de prieteni se jucau, făceau întreceri, spuneau tot felul de glume și rădeau împreună.

Se apropie timid de grup și întreabă:

- Bună, pot alerga și eu cu voi? Numele meu este Kiki și tocmai m-am mutat aici.

Spre surprinderea lui, toți s-au întors către el și au făcut cunoștință primindu-l pe aceasta în mijlocul
lor cu o neașteptată căldură.

Noii prieteni alergau prin tufișuri și prin luminiș și din când în când cădeau unii peste alțîi într-o
mare grămadă creend un adevărat haos distractiv.

- Stop! Opriți-vă!!! a strigat un ursuleț care era în majoritatea timpului și liderul grupului de prieteni.
Ghearele tale sunt prea ascuțite și reușești să ne lovești.

- Îmi pare rău! O să fiu mai atent! Va rog să îmi mai dați o șansă! Și voi aveți gheare dar ați reușit să
vă controlați și să nu va loviți, o să reușesc și eu să fac acest lucru.

Era deja prea târziu, grupul de prieteni deja se îndepărtase de Kiki iar acesta ajunse din nou
dezamăgit, trist și singur.

Cu privirea în pământ și ochii în lacrimi, Kiki pleacă către casa lui unde avea să o găsească pe mama
lui. Nu intenționase să facă rău nimănui și chiar își dorea să își facă prieteni în locul în care acum îi devenise
casă.

Mergând către casă, în apropiere de vizuină lor a întâlnit un melc. Melcul se află în mijlocul
drumului iar Kiki l-a observat. Melcul îl salută pe Kiki și îl întreabă ce a pățit căci era vizibil afectat de
întâmplarea de care avuse parte cu puțîn timp în urmă.

Kiki îi răspunde melcului:

- Nu sunt bine, nu vezi? Sunt un ciudat, ba pentru unii sunt prea roșu ba pentru alții cu ghearele prea
ascuțite, eu sunt un ciudat și nimeni nu își dorește să îmi fie prieten.

- Înțeleg, aprobă melcul! Uneori e foarte greu să îți faci prieteni. Nici mie nu mi-a fost ușor. Eu nu
puteam să alerg, eram mereu alunecos și nu mai vorbeasc de ciudățenia casei mele veșnic atașată.

- Când am ajuns în acest loc eram foarte încântat, chiar și mama mea era încrezătoare că e locul
perfect pentru noi!

107
 Melcul l-a îndemnat să aibă răbdare și încredere că o să fie totul bine.

desKiki l-a salutat pe melc și fiecare și-a văzut de drumul său.

Zilele treceau iar Kiki petrecea timpul singurel și trist prin grădina ce tocmai luase formă alături de
vizuină ce le devenise casă. Într-o zi în timp ce robotea prin grădina și-a dat seama că nu e singur, melcul
locuia fix în grădina lui Kiki și iată cum Kiki și melcul au devenit prieteni, își spuneau povești unul altuia și
deseori rădeau cu gura până la urechi spre suprinderea celor ce cândva refuzase să vadă în Kiki sau în melc
un potențial prieten datorită faptului că păreau in viziunea lor niște ciudați.

Morala acestei povești este că deși suntem diferiți, fiecare om are undeva în lume un prieten
adevărat iar pentru acest lucru nu trebuie să fim la fel ci doar compatibili.

( despre prietenie)

Prof. înv. primar Tudor Daniela

Școala Gimnazială nr. 129
București

ra odată un șoricel tare singur care porni într-o bună zi să-și caute un prieten.

Pe drum văzu o coadă cafenie și-și zise: Oare după asemenea coadă s-ar putea ascunde

un prieten?

-Vrei să fii prietenul meu? întrebă bucuros șoricelul.

Dar calul mândru

necheză:„

-Nhuuuu-uuu! și-și văzu maidepartede păscut.

Șoricelul mai văzu o coadă și întrebă iar:
-Vrei să fii prietenul meu?

108
 -Nu! clămpăni crocodilul, iar pasărea micuță de pe spatele lui ciripi și ea :

-Nu vrem,nu vrem,n-ai auzit?Du-te de aici!

Șoricelul dădu iarăși peste o coadă.

-Vrei să fii prietenul meu?

-Nu!mormăi hipopotamul .Șoriceii nu-s de mine!

Șoricelul era tot singur.Dar iată că zări deasupra o altă coadă. .

-Vrei să fii prietenul meu?

Nu , căscă plictisit leul.

„Ia uite”, se miră mai apoi șoricelul, „Animalul

acesta are două cozi! Oare vrea să fie prietenul meu?”
Dar foca nici nu se uită la șoricelul cenușiu.

− Dar tu, coadă neastȃmpărată, vrei să fii prietena mea?

− Hm...nu, răspunse și maimuța.

Pe neașteptate șoricelul se-mpiedică de o coadă nemaipomenit de frumoasă.

− Vrei să fii prietenul meu?

Ei bine...

− Nu! spuse mȃndru păunul, n-am timp de așa ceva. Tocmai

mă pregăteam să-mi desfac minunata mea coadă. Mai încolo
șoricelul zări o coadă roșie și stufoasă...

− Vrei să fii prietena mea? șopti șoricelul.

Ei, vulpii i-ar fi plăcut un șoricel… ca să-l mănânce. Dar șoricelul fugi.

Dădu de altă coadă și întreabă:

− Vrei să fii prietenul meu?

− Prietenul tău? Nu se poate, am un puiuț deja și nu am loc pentru tine.

Mai departe șoricelul văzu o coadă atȃrnȃnd sus de tot, cu un smoc de păr în capăt.

− Vrei să fii prietenul meu? chițăi el cȃt putu de tare spre animalul acela nemaipomenit de înalt.

109
 − Ești un șoricel foarte drăguț, dar mult prea mic ca să fii prietenul unei girafe.

Așa că șoricelul plecă întristat mai departe. Dar ce văzu deodată?

Un alt șoricel cenușiu. Cu glas sfios, șoricelul nostru întrebă:

− Vrei să fii prietenul meu?

− Bineînțeles! zise celălalt șoricel. Hai acasă la mine.

Culcușul pe care și-l făcuse noul său prieten îi plăcu foarte mult șoricelului nostru. Se simți imediat
ca acasă.

Şi de atunci cei doi șoriceii au locuit împreună în liniște și nu le-a fost niciodată frică de ... șarpele
cel luuuuuung și verde.

Studiu de caz

Prezentarea unei situaţii conflictuale apărută în clasa de elevi:

Elevii clasei IC au deseori conflicte legate de împărțirea sarcinilor, de rolul pe care și-l dorește fiecare în
jocurile pe care le desfășoară. Sunt, în general, copii singuri la părinți, care nu au învățat să împartă cu
ceilalți, să fie buni, toleranți.

Paşi către soluţionarea conflictului şi rezolvarea problemei

Propuneri pentru rezolvarea conflictului:

• discuţii individuale cu elevii implicați în conflicte;

• identificarea problemei; dorinţa de a fi acceptați în cadrul grupului/ de a fi lideri;
• sesizarea familiilor şi stabilirea unor sedinţe de consiliere în comun cu familia pentru îmbunătăţirea
stimei de sine;
• obtinerea susţinerii din partea părinţilor;
• responsabilizarea colegilor;
• folosirea jocului de rol şi exersarea empatiei în diferte situaţii;
• dezvoltarea unor proiecte pe echipe/grupe;
• acordarea de recompense;
• parteneriate cu părinţii care implică participarea acestora la activităţi didactice
• în cadrul unității tematice”Prietenia”, în oerele de comunicare în limba română și dezvoltare
personală am realizat două lecture cu predicții: ”Vrei să fi prietenul meu” și ”Prietenia comoară de
preț” În cadrul acestor activități elevii au învăţat:
✓ să diferenţieze comportamentele pasive şi agresive în comunicare;
110
 ✓ să conştientizeze dezavantajele asociate acestor comportamente;
✓ să analizeze alternative de răspuns şi să ofere alte soluţii;
✓ să exprime ceea ce simt (în special emoţiile negative, pentru a evita conflictul şi să-i ajute în
rezolvarea problemelor;
✓ să cunoască componentele unui refuz eficient;
✓ să îşi dezvolte abilitatea de a formula în mod eficient un refuz;
✓ să identifice valoarea unei prietenii și calitățile unui bun prieten.

Rezultatele observate au fost: conflictele între copii au fost mai rare,au înțeles valoarea prieteniei,se joacă
împreună și impart rolurile fără să se certe.

( comportamente pozitive)

Șincar Aurica G.P.P. Nr. 33 Satu Mare

Obiectiv: diminuarea agresivitatii verbale la copii

ntr-o dimineață, maimuțica Miki s-a trezit tare flămândă. S-a uitat în frigider și a văzut că nu are
nimic de mâncare, nici măcar o coajă de banană. Îmbrăcată în pijama și fără să se spele pe dinți și pe
față, a coborat nervoasă din culcușul ei si a mers direct la verișoara ei Tiki să-i ceară banane.
– Tiki, Tiki, Tiki, striga Miki cât o ținea gura.
La Tiki acasă toată familia dormea pentru că era foarte devreme.
– Tiki, Tiki, Tiki, strigă și mai tare Miki, supărată că verișoara ei nu o aude.

Atunci Tiki, pe jumătate adormită, ieși afară să vadă cine striga așa de dimineață.
– Miki, ce s-a intamplat, de ce strigi asa de tare? Ai să-i trezești pe toți!
– Adu-mi niște banane pentru că mor de foame! strigă Miki.
– Nu mai striga, pentru că eu aud și dacă nu strigi, doar nu sunt surdă.

– Vreau acum banane! strigă Miki și mai tare.

Între timp, mama lui Tiki ieși afară să vadă ce se întâmplă.
– Tiki, du-te și adu-mi banane! striga din nou Miki.
– Bine, Miki, am să-ți aduc, dar nu mai striga.
– Ba nu, spuse mama. Miki va trebui să ceară bananele frumos, pe un ton calm. Eu înțeleg că îți este
111
 foame, dar nici noi nu am mâncat, deoarece este foarte dimineață. Dacă dorești să mănânci cu noi, va
trebui să te speli pe mâini, pe față și pe dinți și apoi să iți aștepti rândul la masă.

– Da, da, așa trebuie să faci, spuse și Tiki.

Înțelegând că nu s-a comportat frumos și că mama maimuță are dreptate, Miki s-a spălat pe mâini, pe
față și pe dinți și s-a așezat frumos la masa.
– Miki, atunci când dorești ceva nu trebuie să strigi, trebuie doar să ceri pe un ton calm, fără a uita să
spui “te rog” și “multumesc”. Doar dacă cerem frumos, obținem ceea ce dorim.
– Așa am să fac, spuse Miki mușcând cu pofta dintr-o banană.

Sursa https://jucarii-vorbarete.ro/diminuarea-agresivitatii-verbale-la-copii/
Psiholog Loredana Bejan
Diminuarea agresivitatii verbale la copii
Studiu de caz:
Fetița I.A. fiind singurul copil al familiei, este foarte răsfățată, și are impresia ca totul i se
cuvine.Cand dorește ceva ea începe să țipe iar părinții lui îi îndeplinesc repede dorința, deasemenea acest
comportament îl avea și la grădiniță mai ales în timpul jocurilor libere atunci când dorea o jucărie chiar dacă
era în mâna altui copil ea începea să țipe pentru a primi el acea jucărie. Părinții preșcolarei I.A. ne-aucerut
ajutor nouă educatoarelor, am discutat cu aceștia și am decis să încercăm terapia prin povești terapeutice.
După ce am căutat pe net povești terapeutice pentru diminuarea agresivității, am considerat că povestea ,,
Maimuțica Miki începe să vorbească frumos”, ne-ar fi de mare ajutor în schimbarea atitudinii elevei I.A.
Le-am citit tuturor copiilor din grupa mea această poveste, apoi am purtat discuții despre conținutul
poveștii, iar accentul fiind pe copilul I.A. Bineînteles aceasta a înțeles că atunci cănd dorim un lucru este
important să cerem frumos, să avem rabdare până îl primim.De atunci ori de câte ori I.A. dorește o jucărie
sau un lucru are răbdare până cineva este disponibil să ii ofere ajutorul.

112
 (despre conflicte)

MILITARU DANIELA ,
Gradinița ,,Voinicel”,
Chitila

imineață insorită de primăvră. Soarele le zâmbea copiilor și un vânt ușor aducea în nări un
parfum proaspăt de pomi înfloriți.Dia tocmai intra pe poarta grădiniței. Era tare nerăbdătoare! Toată
dimineața îl rugase pe tatăl ei să se grăbească. Abia avusese răbdare pentru micul dejun. Cu o zi în urmă,
doamna educatoare le arătase o carte nouă. Era o carte mare și frumoasă despre animale. Avea o mulțipoze
interesante și Dia ara tare curioasă să o răsfoiască.
Nick o trăgea cu nerăbdare de mâna pe mama lui. Ați ghicit, tot spre grădiniță. Și el dorea să
răsfoiască acea carte.. O auzise pe Dia spunând unei colege că va ajunge prima. Iar ea stătea mai aproape de
grădiniță decât el. ,,Numai să nu fi ajuns!” , gîndi el privind temător spre ușa grupei mari.
Dia a ajuns, a zis ,,Bună ziua!” și și-a schimbat încălțămintea. A intrat cu pași mici în clasă. Aaa, uite
crtea pe masă, și nu a luat-o încă nimeni! A întins mâna spre ea, dar s-a simțit împinsă într-o parte. Nick
intrase gâfâind, uitând și să-și mai schimbe încălțămintea. Amândoi copiii erau acum în fața cărții. Dia, roșie
la față, supărată și pentru că fusese împinsă de Nick, a strigat:
- Vreau cartea! Eu am ajuns prima la grădiniță! Tu...să stai la coadă! Ți-o dau când o termin!
- Ai ajuns prima la grădiniță, dar eu am pus mâna pe crte înaintea ta, a ripostat Nick. Deci am câștigat!
- Nu ai câștigat nimic! Dă-o încoace!
- Nu te las, eu o vreaaaau...
Cei doi copiii trăgeau supărați de carte, fiecare dorind să o citească primul...
Doamna educatoare a observat cearta dintre cei doi copii. A așteptat să vadă dacă nu reușesc să
ajungă singuri la o înțelegere, apoi s-a apropiat și, pe un ton calm, i-a întrebat:
- Ia să vedem ce s-a întâmplat?
- Eu vreau cartea acum, a zis Nick, să văd pozele cu animale.
- Eu am ajuns prima! Este dreptul meu!
- Ba nu!
Doamna educatoare a luat cu blândețe cartea din mâinile celor doi copii. Le-a arătat două scăunele și
i-a rugat să se așeze lângă ea. Apoi i-a întrebat dacă nu ar vre să câștige amândoi. A ridicat mâna
stângă și a numărat degetele:
- Sunt cinci pași magici, câte sunt degetele de la o mână. Iată:
Pasul 1: Pentru început, ne oprim și ne calmăm. Tragem adânc aer în piept și încercăm să zâmbim
( chiar dacă suntem supărați).

113
 Pasul 2: Avem răbdare și ascultăm. Fiecare dintre noi spune ce are de spus și celălalt nu-l întrerupe!
Pasul 3: Găsim idei. Rareori există o singură soluție pentru o problemă, uneori putem găsi mai
multe. Deci găsiți cât mai multe idei care se pot transforma apoi în soluții!
Pasul 4: Imaginați-vă la ce rezultate ati ajunge dacă ați aplica fiecare dintre aceste idei!
Pasul 5: Hotărâți (împreună) care este cea mai bună idee și aplicați-o. Și uitați să zâmbiți!
Nick și Dia s-au privit un pic rușinați. Au făcut cum le-a spus doamna educatoare și au hotărât că pot
citi cartea împreună, în același timp. Și chiar a fost mult mai amuzant, pentru că Nick a făcut o
grămadă de glume, iar Dia știa multe despre animale.
Doamna educatoare i-a observat zâmbind și le-a spus:
- Nu uitați să vă gândiți ce ați învățat din fiecare ceartă. Fiecare conflict rezolvat ne ajută să țtim
altădată ce trebuie să facem. Dacă nu învățăm nimic, vom greși iar și iar. Copiii care învață din
propria experiență sunt cei mai buni și vor ajunge adulți de ispravă.
( Georgeta Pânișoară,Ion-Ovidiu Pânișoară, ,,Cele 7 medalii ale succesului”, Editura Polirom 2012)

Studiu de caz

E și R sunt doi băieți de la grupa mare. În general nu se joacă împreună deoarece au pasiuni diferite.
Lui E îi place să construiască foarte mult cu lego, iar lui R îi plac foarte mult dinozaurii. Săptămâna aceasta
tema este ,,Animale care au fost”. Într-o zi la centrul ,,Constructii” din cadrul Activităților liber alese copiii
au avut de de construit un dinozaur din piese lego. Și E și R au ales accelași centru și au început să se certe
pe piesele de lego. Fiecare vroia sa construiasca singur .
I-am chemat deoparte , lăsându-i pe ceilalti copii să continue activitatea, și i-am așeat pe câte un
scaun. Le-am citit povestea prezentată mai sus după care i-am rugat pe ei să spună care este solutia la
conflictul lor. Au cazut de comun acord că ar fi mult mai bine ar colabora și ar realiza dinozaurul împreună.

114
 -studiu de caz-

Prof. logoped: Păduraru Loredana

CJRAE Vaslui

I. Date biografice şi sociale semnificative

Numele si prenumele copilului: T.M.
Data nasterii: 08.10.2014, Vaslui
Grupa mare

Date despre familie: familia este formată din 4 membri; mama este ingineră, tatăl profesor iar fratele
cel mare la liceu

II. Date medicale semnificative: tăierea frâului lingual la 2 ani

III.Date psihologice semnificative: - inteligență de nivel superior
- bună memorie auditivă
- concentrare a atenției de scurtă durată
- slabă dezvoltare a motricității fine
- neîncredere în forțele proprii

IV. Comunicare și limbaj:- dislalie polimorfă

- mobilitate scăzută a aparatului fonoarticulator
- auz fonematic bun

Obiectivele intervenției:
- Creșterea încrederii în forțele proprii
- Creșterea mobilității aparatului fonoarticultor
- Dezvoltarea auzului fonematic
- Pronunția și dicția corectă
- Dezvoltarea vocabularului
- Formarea analizei fonematice orale
Intervenţia în cadrul logopediei a fost destinată diminuării tulburării de limbaj, dar și creșterea
încrederii în forțele proprii şi s-au putut delimita tehnici centrate pe copil şi centrate pe familie sau pe
grădiniță. Abordările de ultimă oră recomandă o combinare a acestor demersuri printr-o terapie
multimodală.
Demersurile centrate pe copil au avut drept scop diminuarea tulburărilor de limbaj și a neîncrederii în
forțele proprii prin intermediul intervenţiilor directive ale logopedului. Aceste demersuri includ intervenţii

115
specifice logopedice, intervenții prin joc şi poveștile terapeutice. Demersurile centrate pe familie sau pe
şcoală au încearcat să modifice condiţiile care menţin simptomatologia copilului.
Pentru activitatea de logopedie, povestea terapeutică vine cu un aport extrem de important, copilul
poate să se implice într-un proces de schimbare care de cele mai multe ori presupune tensiune, fără a-şi
părăsi universul infantil care îi conferă siguranţă şi, în acelaşi timp, se vede în lumina poveștii ca un
învingător. Cu alte cuvinte, lumea poveştilor îi dezvoltă copilului capacitatea de a-şi verbaliza trăirile, de a-
şi conştientiza problemele fără să-l primejduiască afectiv sau etic. Copilul poate să înveţe prin intermediul
poveştilor că “lupta contra gravelor dificultăţi din viaţă este inevitabilă şi face parte intrinsecă din existenţa
umană”. Tot prin intermediul poveştilor se poate realiza dotarea copilului cu strategii de a face faţă
diverselor crize ce apar pe parcursul vieţii. Elementul pe care se bazează povestea şi care joacă un rol de
liant între copil – poveste – schimbare este metafora. Pentru ca să se producă modificarea este necesar ca
povestea să fie în concordanţă cu experienţa copilului. Cu alte cuvinte, trebuie să se faciliteze crearea de
către copil a unei punţi de conectare personală între sine şi evenimentele din poveste.
Rezultate :
- Incredere în forțele proprii
- Corectarea pronunției
- Participare cu interes la terapie
- Colaborarea familiei

Descrierea problemei. În munca mea întâlnesc des copii cu neîncredere în forțele proprii, stimă de
sine scăzută, ambele induse de comportamentul celor din jur. Greșelile cele mai mari le fac părinții care fac
comparații între copilul lor și copii de aceeași vârstă sau între copil și frații mai mari. Mai sunt părinți
perfecționiști, care își doresc să aibă sub control tot ce se întâmplă și nu concep că al lor copil are propriul
ritm de dezvoltare. Iar dacă și la grădiniță sunt certați pentru pronunție greșită, colegii râd de ei etc., atunci
lucrurile se pot transforma dramatic. Mereu recomand părinților să-i laude pe copii chiar pentru un progres
cât de mic făcut de ei, să nu râdă de pronunția greșită, să-i încurajeze și să-i sprijine în ceea ce-și propun,
deoarece încrederea pe care le-o oferă copiilor acum, la vârstă mică, se va reflecta în reușita lor de mai
târziu.

Autor: prof. logoped: Păduraru Loredana

CJRAE Vaslui

fost odată ca niciodată, într-o livadă de cireși, un muguraș crud care abia se ivise pe o
ramură verde de cireș și gângurea la soare.
Era vesel și curios de tot ce vedea în jurul lui! Își scotea căpșorul fascinat printre frunzele verzi ale
copacului și saluta pe toată lumea:
– Salut frunzulițelor! Salut floricelelor! Salut norișorilor!
Zi de zi, micuțul muguraș mergea la un magician care putea să-l învețe cum să înflorească.
Mugurașul era la început de drum, mergea încet, picioarele i se împleticeau și mâinile îi tremurau.
Magicianul îi spunea cum să îndoaie treptat piciorușele în mers, cum să îndrepte spatele și cum să-și țină
căpușorul drept atunci când merge, cum să respire, astfel încât să poată înflori până va merge la școală.
116
 Mugurașul de floare venea la magician foarte încântat, fiindcă magicianul știa cum să se joace cu
micul muguraș, astfel încât mugurașul nici nu-și dădea seama că el de fapt învăța atunci când se juca.
Magicianul mai avea darul să-l învețe și anumite trucuri pentru a crește frumos și a înflori cât mai minunat.
În familia lui se discuta mereu despre cine a înflorit și a crescut mai repede, cât de perfectă este
floarea, care are mai multe petale etc. Mama era o floare care lucra toată ziua, dornică să mulțumească pe
toată lumea, dar mai ales ea să fie mândră de ceea ce reușea să facă. Își făcea munca perfect, pentru a nu
avea nimeni ce să îi reproșeze. Își începea ziua cu măsuratul petalelor, nu care cumva una să fie mai jos
decât cealaltă. La fel făcea și cu ceilalți membri ai familiei. Dacă se întâmpla să nu fie petalele, sepalele sau
pistilul cum trebuia, imediat intra în panică și îi trimitea la cel care îngrijea livada să rezolve problema.
Într-o zi îi venise rândul mugurașului. Mama îl întrebă :
− Când ai de gând să înflorești și tu? Aproape toți mugurii de vârsta ta au înflorit deja! Ne faci de
rușine față de ceilalți! Până acum trebuia să înflorești, dar tu nu ești bun de nimic. Fratele tău vezi ce frumos
a înflorit? Voi vorbi și cu magicianul, pentru că ori el nu a folosit trucul potrivit, ori tu ești un leneș și ai să
rămâi la grădiniță!
− Nu sunt leneș. Pur și simplu nu reușesc să înfloresc!
− Aaa, mai și răspunzi? După ce noi ți-am oferit tot ce ai nevoie : apă, soare, hrană, căldură și văd că
degeaba!
Mugurașul a rămas uimit. Nu s-a aștepat ca mama să-i vorbească așa…Lacrimi de rouă i se
prelingeau pe obraz.
− Acum de ce plângi?
− Aș vrea să mă iubiți așa cum sunt! spusese printre suspine mugurașul.
Uneori, tata, îi spunea cu vorbă bună :
− Uite, trebuie să înflorești așa ca noi. Este ușor. Trebuie să faci așa: tragi aer în piept, te răsucești la
stânga, apoi la dreapta, te dai peste cap de două ori, și gata !”.
− Să vorbim cu magicianul să vedem ce se întâmplă, spuneau părinții. Aceștia, stând cu el în fiecare zi,
pur și simplu nu puteau vedea progresele micuțe pe care le făcea drăguțul muguraș, cum își deschidea puțin
vârful pentru a primi căldură de la soare, cum își ținea spatele mai drept pentru a primi mai multă sevă, cum
îndoia mai mult genunchii etc.
Într-o zi, când a ajuns micul muguraș la magician, i-a spus acestuia că el este un muguraș stricat și că
nu înțelege de ce trebuie să înflorească mai repede. Magicianul, l-a privit cu blândețe și i-a spus :
− Nu ești un muguraș stricat! Doar nu ți-a venit vremea să înflorești.
− Dar ceilalți mugurași de vârsta mea au înflorit!
− Fiecare muguraș va înflori atunci când îi va veni vremea! Iar eu cred că, atunci când vei înflori, vei
fi una dintre cele mai frumoase flori !
− Și până voi înflori ce să fac ?
− Să te joci și să te bucuri de perioada de muguraș! Nu te vei mai întâlni cu această perioadă niciodată!
Magicianul s-a decis să-i spună un secret mugurașului. I-a mărturisit că trucul reușitei există de fapt
în inima fiecărui muguraș, și că atunci când vine vremea, fiecare muguraș află trucul.
Mugurașul s-a dus acasă, în copacul său, și vântul calduț de primăvară, pe care nu-l remarcase până
atunci, adia ușor cântându-i un cântec de iubire. Mugurașul a adormit în brațele calde ale copacului. În vis i-
a apărut o zână, care, prin vocea vântului, i-a spus să nu se dea bătut, să persevereze, că doar așa va reuși în
tot ce-și propune.
A doua zi de dimineață, mugurașul s-a trezit parcă diferit de alte zile. Simțea că are ceva important
de făcut. Vântul îl legăna ușor, razele soarelui îl încălzeau. Ușor sepalele s-au desprins și petale alb-rozii au
apărut din inima mugurașului. Când a văzut cât de minunate sunt petalele sale, s-a deschis din ce în ce mai
tare până a înflorit de tot.
Atunci mama l-a îmbrățișat și i-a spus că vede că acum e pregătit pentru școală. Mama a înțeles că nu
putem controla chiar tot ce ni se întâmplă în viață, iar mugurașul știa că în interiorul lui va găsi tot ce are
nevoie pentru a reuși tot ce-și dorește.

117
 (despre comportamente)

Educatoare Lihor Anamaria,

Grădinița G.P.P.33,
Satu Mare

dată, demult, într-o ţărişoară foarte mică, trăiau un rege, o regină şi fiul lor Dorando. Toată
lumea spunea că prinţul semăna foarte bine cu regina chiar şi în felul său de a fi. Se spunea că atunci cînd va
fi mare, cu siguranţă, prinţul va conduce regatul exact în acelaşi fel cum făcea mama lui acum.Prinţul
Dorando auzea fără încetare că bunicul său, profesorii săi, şi toţi prietenii îşi tot dădeau cu părerea cît de
mult semăna el cu mama sa.

Trebuie să ştiţi că regina mama era o femeie foarte deosebită, care se gîndea deseori că micul său regat va fi
atacat de duşmani. Era chiar obsedată de această idee, aşa că supraveghea mereu uitîndu-se pe ecranul
radarului special instalat ca să detecteze din timp dacă micul regat urma să fie atacat.

Intr-o zi, pe cînd tocmai făcea acest lucru, a observat o mică virguliţă pe ecran (care putea foarte bine
să semnaleze prezenţa unei păsări, ori poate ca era numai un fir de praf), Regina mama a dat însă imediat
alarma: „Vin duşmanii!” Drept urmare a cerut pe loc tuturor ostaşilor care păzeau să fie gata de apărare
pentru că regatul era atacat. Din nefericire, regina interpreta greşit semnele de pe radar atît de des, încît
ostaşii de gardă au început să se plictisească tot pregătindu-se degeaba pentru atacurile pe care şi le imagina
regina. In plus, reginei ajunsese să i se pară că aude şi unele sunete suspecte pe care bineînţeles că nimeni
altcineva nu le auzea. Ea credea că duşmanul se strecurase pînă în camera ei, unde făcea anumite zgomote,
sau îi deranja instalaţia de telefon. Sau i se părea ca noaptea duşmanul făcea gălăgie la etaj. Convinsă că
toate acestea erau adevărate, regina se apuca să strige: „Săriţi! Săriţi! Săriţi!” chemînd gărzile în ajutor.De
fiecare dată cînd regina începea să strige, soldaţii de pază se uitau unul la altul şi oftau: „Auzi, Regina a
început iar cu bazaconiile ei”, însă pentru ca regina era totuşi şefa lor, alergau deîndata la ea, prefacîndu-se
că îi caută pe duşmăni.

Se străduiau din răsputeri să facă tot ce ordona regina, pentru că ştiau foarte bine că în ACEL regat,
dacă cineva nu i-ar fi făcut pe plac, ea ar fi putut oricînd să ordone să le taie capul.
Prinţul Dorando creştea imitînd-o pe regină. El a început să creadă că un aşa-zis lup îl urmărea, mai ales
cînd se ducea la culcare. Era sigur că văzuse aşa-zisul lup la fereastră, ba i se părea că-l auzise la uşă, ba i se
părea că-l aude circulînd la etaj. Atunci se spuca şi el să strige: „Săriţi! Săriţi! Săriţi!”. Soldaţii de pază se
grăbeau să vină şi la el, dar îşi făceau unul altuia cu ochiul şi comentau îngrijoraţi:” Dorando a început să fie
exact ca mama lui”.Mai este important de ştiut că în acel mic regat soldaţii care păzeau primeau această
slujbă pe toată viaţa lor, fără să poată renunţa la ea. Aşa că, într-o zi, sătui de atîtea false alarme, ei s-au
hotărît să discute despre prinţul Dorando.Voiau să găsească o soluţie pentru ca nu cumva el să crească,
118
ajungînd exact ca mama lui. Pur şi simplu nu mai suportau să se prefacă de fiecare dată că îi caută pe
duşmani sau pe aşa-zisul lup, care nu era niciodată nicăieri. Tot discutînd, soldaţii s-au hotărît să îl roage pe
un om bătrîn şi foarte înţelept din regat să stea de vorbă cu prinţul.

Din fericire acesta a fost de acord să-i sprijine pe soldaţi, pentru că la rîndul său se săturase să-i tot
audă pe prinţ şi pe regină strigînd. Aşa că înţeleptul s-a dus la prinţul Dorando şi l-a ajutat să priceapă că nu
era pe-acolo absolut nici un lup care să încerce să-i facă rău. Atîta a vorbit şi l-a sfătuit pe prinţul Dorando,
pînă cînd acesta a înţeles în sfârşit că totul era doar în închipuirea lui care îi juca feste făcîndu-l să vadă sau
să audă ceea ce de fapt nu exista. Apoi bătrînul a continuat să-l înveţe pe prinţ să vadă lumea aşa cum este ea
în realitate. Ascultîndu-l pe înţelept prinţul Dorando şi-a dat seama ce lucru important este ca el să crescă în
felul său propriu şi să devină un rege cît se poate de bun.

Inţeleptul l-a mai ajutat pe Dorando să priceapă că el nu era deloc obligat să crească pentru a deveni exact ca
mama lui regina.

Prinţul Dorando şi bătrînul au stat de vorbă îndelung. Niciodată nu s-a ştiut exact tot ce au discutat ei. Dar
ceea ce s-a putut observa a fost că de la acea dată Dorando a început să se comporte foarte diferit. N-a mai
strigat niciodată să sară gărzile să-l apere de aşa-zişi lupi imaginari. Cînd a mai crescut şi a devenit
adolescent, n-a mai lăsat-o pe mama lui să-l păcălească făcîndu-l să creadă că vin duşmanii. El ii spunea:
„Vai, dragă mamă, doar ştii că-i numai o pasăre pe ecranul radarului! Pentru ce vrei să ne purtăm de parcă ar
veni duşmanii?”

După mai mulţi ani a venit şi timpul ca Dorando să devină rege. Trebuie să ştiţi că el a condus ţara cu totul
altfel decît făcuse mama lui.

In primul rînd pentru că el vedea lucrurile AŞA CUM ERAU ÎN REALITATE. Se simţea sigur pe el, era un
om sensibil şi drept, bun cu toţi supuşii lui, mai ales cu soldaţii de gardă.
Multă vreme după aceea soldaţii de gardă încă îşi mai aminteau discutînd între ei despre cele întîmplate şi se
felicitau că avuseseră ideea de a trimite pe bătrînul înţelept să-i vorbească lui Dorando cu atîta folos pentru
toţi.

*NOTĂ: Dacă spuneţi povestea unei fetiţe, titlul poveştii va fi

„Prinţesa şi mama ei regina” iar eroina principală va fi o prinţesă al cărei nume ar putea fi Doranda .
Celelalte date ale poveştii rămîn neschimbate.

Sursa: “Basme terapeutice pentru copii si parinti” – autor: Sempronia Filipoi

Sursa foto: https://www.dreamstime.com/stock-illustration-happy-cartoon-prince-princess-castle-

background-vector-illustration-image74342161

119
 (despre reguli de conduită)

Bratu Mihaela
Grădinița cu P.P. Nr. 15 Brașov

mma este o fetiță veselă și zâmbitoare. Nu are frați și este bucuria cea mai mare a părinților ei.
Are 5 ani, este isteață și bine educată, mai puțin în ceea ce privește cuvântul magic „Mulțumesc”. Ea nu
mulțumea nimănui niciodată. Chiar și când primea ceva ce își dorea foarte mult, ea lua acel lucru fără a
spune nimic. Ea nu mulțumea nici măcar când mama îi dădea ceva bun, nici colegilor ei atunci când
împărțeau cu ea jucării. Considera că totul i se cuvine și că nu este nevoie să mulțumești cuiva care face
ceva pentru tine.
Într-o zi ea a primit de la părinții ei un ursuleț de pluș al cărui nume era Momo. Desigur, Emma nu a
mulțumit nici de această dată pentru darul primit, deși era un cadou mult dorit de ea. La urma urmei, era
doar o jucărie, o merita. Așa credea fetița. Doar că Momo îi pregătea ceva.
De fiecare dată când Emma uita să mulțumească, plușul ei devenea din ce în ce mai trist. Fata a
început să se întristeze observând că jucăria ei preferată nu mai era așa cum ea o dorea. Cu toate astea, ea a
remarcat că atunci când Momo se afla în camera părinților ei sau la grădiniță, era mai vesel decât atunci
când se afla în camera ei. Nu înțelegea nimic. De ce era trist când era doar cu ea și mai vesel când erau și
alții în preajmă?
Atunci a vrut să îl arunce. Mai mult ca sigur nu era jucăria aceea minunată pe care ea a văzut-o în
magazin. Era supărată și îl privea pe Momo dezamăgită. Doar că atunci a descoperit ceva. Când tata i-a
mulțumit mamei pentru că i-a servit masa, Momo a schițat un zâmbet. Apoi tata a spălat vasele și mama i-a
mulțumit pentru asta. Momo a zâmbit din nou. Și atunci și-a dat seama. Ursul ei preferat se hrănea cu acest
cuvânt magic „mulțumesc”. Poate că dacă și ea va încerca să mulțumească pentru lucrurile pe care le
primește, plușul ei va redeveni fericit și astfel, jucăria ei preferată.
Prin urmare s-a produs schimbarea. Emma a mulțumit părinților ei pentru că i-au oferit acea jucărie
mult dorită și a promis că din acel moment va avea grijă să fie recunoscătoare pentru orice primește. Momo
s-a înveselit. Emma a fost foarte fericită văzând acest lucru și chiar i-a mulțumit că a făcut asta pentru ea și
că a învățat-o să mulțumească.
Din acel moment, fata a mulțumit de fiecare dată. Îi mulțumea mamei că îi servea masa, că îi amintea
să se spele pe dinți, tatălui ei pentru povestea citită înainte de somn. Îi mulțumea doamnei educatoare pentru
frumoasele activități pe care le făceau la grădiniță și colegilor care împărțeau cu ea jucării.
A simțit pe pielea ei ce înseamnă un mulțumesc din suflet și cât de bine te poți simți atunci când
dăruiești la rândul tău acest cuvânt.

120
 Descrierea cazului
Povestea a fost creată în scop terapeutic pentru grupa mare pe care o coordonez cu scopul de a-i
determina pe copii să mulțumească persoanelor care îi ajută sau le oferă ceva. Mulți dintre ei au formată
deprinderea de a mulțumi, dar sunt și momente în care nu fac asta. Am considerat necesară introducerea
poveștii pentru a realiza că un simplu mulțumesc îi poate face fericiți.
desÎn cazul celor doi copii mai mici, veniți la grupa noastră doar din acest an școlar, povestea și
exersarea i-au determinat să își formeze încet-încet această atitudine. Ei foloseau rareori acest cuvânt, de
obicei când îi îndrumam să facă acest lucru. Mi se pare că grupul a devenit mai unit deoarece cu cât ei au
mulțumit colegilor și doamnelor mai des, încrederea și dorința lor de a oferi au crescut.

(despre obiectele personale)

Emanuela Rusu,
Liceul Tehnologic Victor Slăvescu,
Rucăr, județul Argeș

.I. este o elevă în grupa mare de la grădiniță. Este singură la părinți, dar familia ei este
formată doar din ea și mama ei, care o iubește mai presus de orice. Tatăl le-a părăsit pe cele două cu un an în
urmă, dar, din când în când, îi mai face o vizită fetiței sale, dar fără a se implica financiar foarte mult. Umblă
vorba prin sat că și-ar fi găsit pe altcineva, cu care își va întemeia și o altă familie. Mama și M. se descurcă
cum pot. Mama are doar o pensie modică, deoarece s-a pensionat devreme, din motive de sănătate. Este
lesne de înțeles că abia se descurcă de la o zi la alta, iar fetița din poveste și-ar dori să aibă ce au copiii de
vârsta ei: multe jucării.
Acasă, are și ea câteva jucării, dar parcă cele de la grădi sunt mai ademenitoare, mai frumoase, mai
interesante... Așa că ce a făcut? Într-o zi, a ascuns câteva piese dintr-un joc în ghiozdanul ei și le-a luat cu ea
acasă.
În naivitatea ei, sau poate își dădea seama de ce a făcut și fără să îi spună cineva, le-a arătat mamei.
Mama, că așa sunt mamele întotdeauna, nu a certat-o, nici nu a bătut-o, ci a luat-o în brațe și i-a spus
o poveste: Era odată ca niciodată, că dacă nu era, nu s-ar fi povestit, o fetiță mică, cu păr bălai și ondulat,
care locuia într-un palat de cleștar. Palatul acesta avea o grădină în care creșteau multe flori, frumoase și

121
mirositoare, pe care fetița din poveste le știa pe toate, deaorece în fiecare zi le îngrija, le uda, le lua
buruienile neprietenoase și le vorbea mereu.
Dar într-o zi, ce să vezi? Zmeul cel rău veni noaptea și rupse din grădina fetiței cele mai frumoase
trei flori. A doua zi, când se trezi fetița, aceasta găsi prăpădul în grădină și începu să plângă.
Mama a rugat-o pe M. să se pună în locul fetiței din poveste și să-și imagineze cum s-ar fi simțit
dacă cineva i-ar fi luat ceva la care ea ținea enorm. Ea a răspuns că și ea ar fi plâns.
Apoi i-a spus să își imagineze cum crede că s-a simțit Grădi când ea i-a luat jucăriile de acolo.
M. nu a răspuns la întrebarea mamei, dar a înțeles ce a vrut mama ei să zică.
Din fericire, întâmplarea a avut pentru M. un final fericit: mama a mers la grădi și a vorbit cu
doamna între patru ochi, i-a înapoiat acesteia jucăriile, iar doamna educatoare a înțeles situația și nu a
pedepsit-o pe micuța M.
Dar, de atunci, M. nu a mai luat ceva ce nu îi aparținea.

(bucuria de a dărui)

Prof.înv. primar Crișan Maria, ,

Liceul Tehnologic, Jidvei, Alba

a marginea unui orășel, într-o zi frumoasă de primăvară, un student de plimba împreună cu

profesorul său.
Studentul, băiat de bani gata, nu se sfia să-și arate lipsa de modestie. Turuia verzi și uscate, vorbea
tare dorind să fie auzit de toți cei care se aflau prin preajmă, își flutura părul în vânt cu fudulie și
superioritate. Profesorul îl studia și mergea alături de el fără să poată spune prea multe.
La un moment dat. au ajuns la marginea unui ogor. Un țăran își lăsase încălțările ponosite, rupte la
marginea câmpului și, desculț cum era, se căznea să-și prășească bucata de pământ.
Studentul îl vede și pe el, și-i vede și încălțările ponosite. Deodată, începe a râde nervos, amuzat de
ce vede, apoi îi propune profesorului să-i ascundă acestuia papucii pentru a se distra de situația pe care o
anticipa.
Profesorul îl privește îndelung. Privirea lui îi străpunge mintea. Apoi spune rar, blând și categoric:
-Nu! Ar fi mai bine să pui în fiecare gheată câte un galben din buzunarul care ti-e prea greu de atâta
bănet. Apoi vom vedea ce va fi!
Studentul stă puțin pe gânduri, apoi aruncă în fiecare gheată câte un ban. Se gândea pesemne, în
răutatea lui, că țăranul își va băga piciorul în papuc, iar banul îl va jena. Ce hazliu va fi!

122
Cei doi se retrag după o tufă și așteaptă.
După ceva timp, omul, obosit de atâta lucru, vine, se încalță și rămâne îngândurat simțind ceva în
papuc. Crezând că e o piatră, scutură papucul, dar...un galben strălucitor îi cade la picioare. Nu-i vine să
creadă! Povestea se repetă și cu a doua încălțare. Omul nostru, uimit peste măsură, cade în genunchi și-și
îndreaptă mâinile împreunate spre cer:
- Oh, Doamne! Îți mulțumesc pentru darurile pe care mi le-ai dat! Mi-ai ascultat rugăciunile si acum
am bani să-mi duc nevasta și copiii la spital!
Lacrimi grele îi curgeau pe obrajii arși de soare și de vânt.
Studentul, urmărit îndeaproape de profesor, rămase blocat într-o poziție ce-i trăda remușcarea și rușinea.
Apoi, cu puțin efort, i se adresă profesorului:
- Domnule profesor, azi mi-ai dat o lecție pe care n-o s-o uit niciodată!
- Da, dragul meu învățăcel!Cred că acum te simți mult mai bine pentru că ai făcut un lucru bun, decât
dacă ți-ai fi bătut joc de acest om sărman!
MORALA: Fă bine oricând poți și nu judeca pe nimeni numai după înfățișare!
Poveste din Jurnalul Spiritual

PREZENTAREA SITUAȚIEI ÎN CARE AM FOLOSIT POVESTIREA:

Povestioara este una cu încărcătură morală mare și poate fi folosită la Dezvoltare personală sau în
orice situație, încă de la clasa pregătitoare.

Am folosit-o la clasa pregătitoare atunci când am observat că unii copii aveau tendința de a râde de o
fetiță sărmană, ridiculizându-i îmbrăcămintea și încercând să o izoleze în cadrul jocurilor.

Rezultatul a fost favorabil imediat, dar intervenții au mai fost pentru a consolida un comportament
pozitiv, de durată și nu doar unul de conjunctură.

123
 (importanța timpului acordat prietenilor)

Prof.înv.preșcolar Dragomir Rodica

Școala Primară „Mihailovici Traian ”Ciuchici

n inima pădurii, într-un bârlog încăpător, trăia o familie de urşi : bunicul Mormăilă, bunica
Mara, ursuleţul Martinel şi surioara lui mai mică, Martinica.
Bunicul Mormăilă muncea fără încetare cât era ziulica de mare : aduna lemne pentru foc, prindea
peştişori argintii şi aurii, aduna mierea parfumată de la roiurile de albine sălbatice.
Chiar dacă stătea acasă şi avea grijă de cei doi nepoţei,bunica Mara,nu-şi mai vedea capul de atâta
treabă: gătea mâncare gustoasă şi hrănitoare, aduna fructe parfumate pentru dulceaţă şi flori înmiresmate
pentru ceaiuri. Martinica o ajuta zilnic pe bunica la treabă, după puterile ei, pe când fratele ei mai mare,
Martinel, îşi petrecea mai toată ziua jucându-se.
Într-una din zile, Martinel porni după cum îi era obiceiul în poieniţa din pădure, în căutarea unui
tovarăş (însoţitor) de joacă. La un moment dat a zărit-o pe Uţa –Veveriţa sărind din creangă-n creangă.
- Bună ziua, Uță –Veveriță! Vrei să te oprești și să te joci cu mine? întrebă Martinel.
- Bună ziua, Martinel! Aș dori foarte mult să am timp să mă joc cu tine, dar mă grăbesc! Alunele,
fructele noastre preferate, trebuie adunate.Numai așa, vom avea hrană îndestulătoare în zilele geroase!
- Nu-i nimic, ne vom juca altă dată! zise usulețul întristat.
În timp ce se așeza la umbra unui copac și cugeta (se gândea/chibzuia), îi apăru pe neașteptate în față
Ariciul Țepoșilă.
- Bună ziua,Țepoșilă! Ai vrea să ne jucăm astăzi împreună?
- Bună ziua, Martinel! Cu mare plăcere m-aș juca, dar nu am timp! Mama
m-a rugat să-i adun ciupercuțe pentru cină și nu aș vrea să o dezamăgesc!
- Bine! răspunse mâhnit ursulețul.
După ce plecă Ariciul Țepoșilă, Martinel rămase pe gânduri.Tocmai atunci trecu în zbor pe acolo
Albinuța - Milicuța.
- Bună ziua, Martinel! Aș avea nevoie de ajutor! Una din căsuțele noastre, un stup, a căzut.Poți ... ,
adică, ai puțin timp, să mă ajuți?
- Sigur, am să te ajut! îi răspunse vesel ursulețul. Fără dificultate (fără greutate), ridică stupul și-l așeză
la locul indicat de albinuță. Micuța vietate îi mulțumi pentru ajutor și Martinel se întoarse acasă.
Toată noaptea s-a gândit la prietenii lui, Uța –Veverița și Ariciul-Țepoșilă.
A doua zi, Martinel porni în graba mare spre luminiș.Se apropie de Țepoșilă, îi zâmbi și-l întrebă:
- Vrei să te ajut să culegi ciupercuțe și frăguțe?
124
 - Cu siguranță, îi răspunse bucuros ariciul!
Cei doi prieteni, au pornit râzând spre poieniță și au cules o mulțime de ciupercuțe și frăguțe. Fiind mare
și puternic, Martinel a cărat cu ușurință o parte din bunătăți la culcușul ariciului, iar o altă parte a oferit-o
bunicii și surioarei sale. Ce bucurie era în bârlogul ursulețului!
În următoarea zi, Martinel se îndreptă spre scorbura Uței-Veveriței.
- Draga mea, prietenă, ai nevoie de ajutor? Vrei să mergem împreună și să adunăm alune?
- Bineînțeles!
Întru-cât veverița știa exact locul în care se găseau cele mai gustoase alune, au pornit repejor într-acolo.
Au adunat o grămadă uriașă, pe care Martinel a transportat-o la căsuța veveriței.
La câteva zile ,Martinel își sărbătorea ziua de naștere.Se gândea că poate prietenii lui nu vor avea timp
să-l viziteze, dar...surpriză!!! Toți prietenii lui au venit la petrecere și i-au adus daruri minunate: Albinuța-
Milicuța i-a oferit miere dulce și aromată, Ariciul –Țepoșilă o acadea - înfiptă într-un spin din spinarea sa
, Uța-Veverița i-a pregătit un tort delicios din alune proaspete și fructe parfumate, în timp ce surioara lui
cea mică, Martinica a decorat căsuța cu baloane multicolore.
Ursulețul era tare fericit!
În sfârșit a înțeles că timpul este prețios. Există timp atât pentru muncă cât și pentru joacă , iar timpul
petrecut împreună cu prietenii, are cea mai mare valoare!

JUSTIFICAREA TEMEI –DESCRIEREA CAZULUI

“Timpul pierdut nu se mai întoarce” ne învaţă un vechi proverb românesc.
Pornind de la ideea că poveştile i-au fascinat întotdeauna pe cei mici (le-au captat atenţia, i-au făcut să se
implice, să se viseze eroi care înving întotdeauna, să aprecieze personajele şi lucrurile bune, pozitive), am
scris câteva povești cu mesaj terapeutic, povești ce se adresează nu numai copiilor preşcolari ci şi celor
„puţin” mai mari.
Studiu de caz
Preșcolarul O.M.,în vârstă de 4 ani, este înscris în grupa mijlocie, la Grădinița P.N.Nicolinț/structură la
Școala Primară” Mihailovici Traian” Ciuchici. Încă de la început s-a remarcat ca un copil extrem de jucăuș.
Încerca prin orice mijloace să atragă atentia celorlalți, dorea să se facă remarcat, dar din păcate o făcea într-
un mod negativ. Participarea sa la activități o fost mediocră, cu puțini timpi de concentrare, distrăgându-le
atenția celor din jur cu atitudini nepotrivite. De asemenea,se plictisea foarte ușor, ceea ce a dus la
nerealizarea sau realizarea parțială a sarcinilor de lucru din cadrul activităților instructiv-educative.
Întru-cât, abilitățile de gestionare a timpului nu sunt native, ci sunt calități ce se pot cultiva, am actionat
la nivel personal prin: stimularea motivației pentru cooperare și întrajutorare, modificarea atitudinii copilului
față de munca în grup, modificarea atitudinii băiatului față de colegii de grupă și relațiile cu aceștia. Tot în
acest scop am creat povestea ” Ursulețul jucăuș”. Mesajul este simplu: “Timpul este prețios. Există timp
atât pentru muncă cât şi pentru joacă , iar timpul petrecut împreună cu prietenii, are cea mai mare
valoare! ”.
Activitatea ” Ursulețul jucăuș” a avut ca scop gestionarea eficientă a timpului, dezvoltarea abilităților de
comunicare și cooperare cu cei din jur.
În urma derulării activității propuse, preșcolarul O.M. a înțeles mesajul povești terapeutice, s-a adaptat
mai ușor la schimbări și-a modificat atitudinea față de colegii de grupă, printr-un grad mai mare de
relaționare și implicare. Cea mai reprezentativă achiziție dobândită de O.M. rămâne însă, achiziția de a duce
la bun sfârșit o sarcină de lucru,valorificând corect timpul avut la dispoziție.
125
 (despre igienă)

Prof.Totu Angela
Grădiniţa cu P.P.nr.15 Braşov

eşi era în vacanţă la bunici, Ana era chemată de bunicul ei să îşi spele temeinic mâinile.
Fetiţa credea că în vacanţă scăpa de spălatul pe mâini.
- Şi mâncatul de îngheţată ţine de vacanţă, nu? întrebă bunicul.
- Da, dădu din cap Ana, sperând că va avea parte de una chiar atunci.
- Înainte de a mânca astfel de dulciuri trebuie să ne spălăm mâinile.
Bunicul avea o carte specială care prezenta mâinile, începând de la cele sănătoase până la cele
complet deteriorate. Bunicul îi arătă această carte Anei. Între timp i-a povestit multe lucruri interesante
despre mâini, de exemplu că mâinile cresc o dată cu vârsta.
Imaginile o impresionară pe fetiţă, iar bunicul îi spuse că ea e norocoasă că are mâini sănătoase şi
posibilitatea de a se spăla pe ele. Aşa că ar fi bine dacă ar avea grijă de mâinile ei. O întrebă din nou dacă
vrea să se spele pe mâini.
- Da, să mergem.
Fetiţa, se apucă de spălatul mâinilor cu un entuziasm nemaivăzut. Nu trebuie să mai fie îndemnată
niciodată să se spele pe mâini.
Ba mai mult, spunea după fiecare masă:
- Mulţumesc frumos, a fost foarte bun.
Iar acum urmează spălatul mâinilor.

126
 (despre acceptare)
PROF.ÎNV.PREȘCOLAR BIBOLAR MARIA PAULA
GPN,,PEȘTIȘORUL DE AUR,, ZLATNA

umea poveștilor este o lume magică, în care orice ființă umană se regăsește. Poate , ca și adulți,
ne aducem aminte de poveștile spuse la gura sobei de bunicii noștri sau poate ne amintim de vocea blândă a
părinților noștri care ne adormeau cu o lume fașcinantă plină de zmei, zâne, Feți-Frumoși și tărâmuri
fermecate. În mod inconștient, noi adulții, ne regăsim în lumea poveștilor, unde interiorul nostru se poate
manifesta mai complex decât în sarcinile zilnice ale vieții cotidiene.
Cu atât mai mult copiii sunt captați de povești, care îi ajută să se transpună într-o lume de unde pot
învăța atât de mult , prin intermediul personajelor.
IDENTIFICAREA PROBLEMEI
Deoarece lucrez într-o zonă cu mulți copii de etnie romă, la un moment dat în relațiile dintre copiii din
grupă, am început să observ o atitudine de marginalizare a copiilor care au pielea mai închisă la culoare.
Astfel, fetele nu se mai jucau în timpul jocurilor libere cu fetițele de etnie romă și băieții români nu mai
relaționau cu băiețeii romi. Drept urmare, copiii romi au devenit mai triști, mai retrași și cu mai puțină
încredere în ceilalți și în forțele proprii.
AFLAREA POVEȘTII TĂMĂDUITOARE
Deoarece marginalizarea risca să devină o problemă în grupă, pe lângă discuțiile individuale și de grup
am considerat că POVESTEA URSULUI CAFENIU, de Vladimir Colin, este potrivită pentru a soluționa
această situație.
Voi descrie, pe scurt, povestea: Un urs cafeniu din munții noștri, frumos și mare , a ajuns la Polul Nord,
numai el știe cum. Ajuns acolo, toate animalele pe care le întâlnește: focile, urșii polari, râd de el, spunându-
i că este murdar, deoarece la Pol, toate animalele au blana de culoare albă.
Din acest motiv, ursul nostru este foarte trist. Degeaba le spune tuturor că el s-a spălat, ba chiar și pe
dinți, că nimeni nu îl crede . Plimbându-se , întâlnește un pinguin, care îi propune să se săpunească și în
acest fel se transformă într-un urs mare, alb, frumos și strălucitor. Dintr-o dată, ceilalți urși polari, încep să
se joace cu el și îl acceptă ca prieten și partener de joc.
Dar iată că o bucată mare de gheață desprinsă se îndreaptă înspre ursul cafeniu și noii lui prieteni. Toți
aleargă, pentru a se proteja. Numai o mamă ursoaică este foarte tristă deoarece puiul ei a rămas blocat și îi
este frică să înoate spre ea. Atunci, ursul cafeniu sare în apă și cu mult curaj salvează ursulețul. Mama este
foarte fericită, îi mulțumește ursului care între timp, redevenise cafeniu, deoarece apa îi topise săpunelele.
Dar, nu mai contează culoarea blanei, el a fost salvatorul puiului ei. Din acel moment, toți urșii polari și
focile devin prietenii ursului cafeniu. Ei au învățat că nu este importantă culoarea blănii, ci faptul că sunt toți
urși și pot fi toți prieteni.

127
 SOLUȚIONAREA PROBLEMEI
După ce se citește povestea, copiii o repovestesc și se extrag învățăturile: toate animalele pot fi prietene,
indiferent de culoarea blănii. Se realizează o conversație euristică prin care copiii sunt ghidați, cu tact, spre
culoarea pielii oamenilor. Ei deduc din conținutul poveștii că toți copiii pot fi prieteni, deoarece nu contează
culoarea pielii.
Se reamintește motto-ul grupei: Suntem cu toții prieteni. Are loc o convorbire despre cum ne comportăm
cu prietenii și hotărâm ca de azi înainte toți copiii grupei să fim prieteni. Planșele cu povestea ursului
cafeniu rămân afișate până când prietenia , deschiderea și toleranța devin atitudini fundamentale între toți
copiii grupei.
Deci, o poveste terapeutică poate fi un punct de pornire pentru a rezolva o situație problematică.
Soluționarea însă, necesită timp, perseverență, tact din partea dascălului și corectarea permanentă a oricărui
comportament discriminator.
Ursul cafeniu a devenit un punct de reper iar climatul grupei s-a schimbat. Copiii au devenit prietenoși cu
toții, indiferent de culoarea pielii, fără să mai apară probleme de discriminare.

128
 (comportamente nepotrivite
Prof.: Blaj Loredana
Grădiniţa cu P.P Nr. 15
Braşov

omportamentul care este evindenţiat cu ajutorul poveştii terapeutice expuse, este acela de
încăpăţânare, lipsa respectării unor reguli. Personajele acestei scurte poveşti sunt fictive.
Maya este unica fiică a familiei Popescu. Părinţii o iubesc mai presus de orice. În casă fiecare
membru al familiei respectă un program şi se comportă conform regulilor stabilite de comun acord.
Într-o zi după ce programul de la grădiniţă s-a încheiat, fetiţa a mers în camera ei şi prietenii ei de pluş o
aşteptau nerăbdători pentru a participa la o altă aventură imaginată.
La ora 18:00, mama o strigă pe Maya că în 10 minute este aşteptată la cină. Însă aceasta nu ţine cont
de ceea ce a spus mama. Ba chiar mai mult, la următoarea chemare, aceasta răspunde obraznic:
- M-am săturat să vin la masă când spui tu, nu mi-e foame şi gata!! Nu vin!!!!
- Este ultima dată când te rog să cobori, altfel nu mai mănânci astă seară, spuse mama.
Încăpăţânată, Maya nu coboară la masă. Peste ceva timp, fetiţa îşi dă seama că are nevoie de nişte
cărţi din bibliotecă, însă nu ajunge să le ia. Merge la mam şi îi spune că are nevoie de ajutorul ei pentru că
nu ajunge să îşi ia cărţile. Dar mama nu îi răpunde, o ignoră. Fetiţa insistă însă mama îi spune că acum are
altă treabă de făcut şi nu are timp.
Maya se întoarce în camera ei supărată şi se gândeşte la ce s-a întâmplat. Îşi dă seama că a greşit şi
coboară să îşi ceară scuze.
- Mamă, îmi pare rău că nu am venit la masă atunci când m-ai rugat!
- Fetiţa mea, să ştii că de cele mai multe ori faptele tale se întorc împotriva ta. Dacă tu răspunzi
obraznic şi nu asculţi, nici cei din jurul tău nu te vor asculta.
- Promit că nu se va mai întâmpla!
Astfel, Maya a învăţat că ceea ce ţie nu îţi place nu faci nici altuia!

129
 (despre colaborare)

Ştefănescu Carolina,
G. P. P. NR. 9

easul sună. Mama îi spune în șoaptă:

- Scoală David, că mergem la grădiniță, la prietenii tăi!
- Nu am niciun prieten, nimeni nu se joacă cu mine! răspunde David.
- De ce spui că nu se joacă cu tine?
- Pentru că nu vreau să le dau jucăriile mele.
Băiatul se duce la baie, se spală pe mâini, pe față, bea în grabă un pahar cu lapte și se pregătește de
mers grădiniță. Era nerăbdător să ajungă la copii, să le arate tigrul de pluș primit de la mama, de ziua
lui. Mama se apropie de David îl ajută să se îmbrace, dar îl vede supărat și îl întrebă :
- Ce e cu tine, ești supărat, vrei ceva?
- Da, vreau să-l iau la grădiniță cu mine și pe tigru de plus.
- Bine. Îi răspunde mama.
David merge după tigru, îl strange tare în brațe și împreună cu mama pornesc spre grădiniță. Pe drum
se întâlnește cu băiețelul vecinei care îl salută și se uită lung la tigrul de plus și se apropie să pună mâna pe
el, dar David își trage jucăria și o bagă sub braț. Băiețelul îl întreabă:
- Îmi dai să țin puțin tigrul de pluș în brațe?
- Nu, acesta este tigrul meu, mi l-a cumpărat mama! răspunde David.
- Doar puțin vreau să-l țin în brațe, să-l mângâi.
- Nu! mie mi l-a cumpărat mama.
- Dar poți să te joci și cu alți copii cu tigrul de pluș, chiar daca eu ți l-am cumpărat, intervine mama.
O ia pe mama de mână și pleacă la grădiniță dornic să arate și colegilor de grupă, tigrul de
pluș. Iată și grădinița! Mama îi spune să se joace frumos cu toți copiii cu tigrul, să nu-l țină în brațe doar
pentru el. Dar David își ia rămas bun de la mama lui și intră în grupă cu tigrul de pluș. Colegii entuziasmați
de noua jucărie a lui David, vor să pună mâna să se joace cu el. Însă David îi lasă să se uite la tigrul de pluș,
dar le spune că este tigrul lui, pentru că lui i l-a cumpărat mama și nu-i lasă să pună mâna pe el. Atunci
copiii pleacă de lângă el și continuă să se joace între ei, în altă parte , mai departe. Un copil purta cu
camionul nou, adus la grupă de doamna educatoare cuburile încărcate de colegi, alții construiau, se plimbau
cu mașinuțele. Fetițele se jucau cu păpușile, desenau, făceau de mâncare la bucătărie. Toți copiii erau într-o
bună dispoziție de joacă. David, însă, stătea pe un scăunel, strângând la piept tigrul de pluș și privind lung
după camionul de jucărie al colegului. Se ridică și merge la doamna educatoare să-i spună că nu primește și
el camionul să se joace cu el. Atunci doamna educatoare îl face să înțeleagă, pe David, că dacă el are deja o
jucărie, să-i lase și colegului camionul să se joace.
Apoi, la o bătaie din palme, doamna educatoare îi invită pe copii, la un joc, într-un spațiu amenajat
cu jucării, printre care se afla și camionul pe care îl dorea foarte mult David, de la colegul său. Doamna
educatoare îi roagă pe copii să se așeze unul lângă celălalt, într-un semicerc,le arată jucăriile și le explică
regulile jocului. Apoi solicită pe rând, câte un copil să-și aleagă o jucărie pe care apoi va trebui să o
dăruiască unui coleg, cu care va face schimb de jucărie. Totodată, educatoarea insistă pe respectarea
regulilor jocului și că acestea trebuie respectate. Doamna educatoare îl cheamă în față pe David.
- David, pe cine vrei să chemi lângă tine să îți dăruiască jucăria dorită, să faceți schimb de jucării?
- Pe Adelin.
130
 David a rămas cu tigrul de pluș, dar dorindu-și foarte mult camionul a ales colegul de grupă care
avea în mână camionul de jucărie. Fiind puși față în față, Adelin îi oferă camionul lui David, conform
jocului. David se bucură atât de mult de camion încât îi oferă cu destulă ușurință, la rândul lui tigrul de pluș,
băiețelului, făcând astfel schimb de jucării. Adelin și David se îmbrățișează bucuroși de jucăriile primite și
își promit că vor fi cei mai buni prieteni și se vor juca împreună de acum încolo și cu ceilalți copii.
Atât doamna educatoare cât și copiii aplaudă și îi invită pe copii să se joace împreună cu jucăriile, cu
care au făcut schimb.
În ziua următoare, David, bucuros și-a adus cu el o mașinuță la grădiniță și împreună cu băieții s-au
jucat de-a șoferii.

Prin prezentarea acestei povești create în scop terapeutic am urmărit să transmit importanța dăruirii,
ce însemnă să dăruiești și să primești, am urmărit formarea capacității de a aprecia faptele bune și a
dezaproba faptele rele, egoiste.

Avându-i în grupă pe C și pe R, doi băieți care nu cedau jucăriile altor copii, odată ajunse în posesia
lor, decât dacă renunțau la ele si observând că sunt destul de posesivi în a-și însuși jucăria preferată am
organizat diferite jocuri în care i-am implicat și pe cei doi băieți. De asemenea, prin prezentarea poveștii
create, prin care le-am împărtășit întâmplarea altui copil de vârsta lor, le-am urmărit reacțiile,
comportamentul. Astfel am reușit cu succes să-i integrez în colectiv dorindu-și sa se implice în activitățile și
jocurile de grup, să manifeste stări afective pozitive: bucuria de a dărui, de a împărții jucăriile cu cei din jur.

131
 (despre încrederea în sine)

CHEȚA LIDIA-NARCISA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 GHERLA

on era un băieţel care nu avea suficientă încredere în el şi care în fiecare seară obişnuia să se
joace cu dragonul său de pluş, pe care-l botezase „Foc”.
Într-o seară, după ce băiatul pronunţă o formulă magică dintr-o carte, dragonul de pluş prinse viaţă.
Foc îi povesti băiatului stupefiat că, dacă vrea să rămână un dragon cu viaţă, trebuie să treacă prin mai multe
încercări. Imediat Ion spuse că el nu este capabil să rezolve situaţii dificile, dar după multe discuţii din care
înţelese că nu există altă posibilitate ca să-ţi salveze iubitul dragon, se hotărâ să încerce.
Ion porni la drum alături de dragon care-i dărui un arc cu săgeţi fermecate. După o oră de mers, nu
întâmpină nici o dificultate, ceea ce-l făcu pe Ion să aibă mai multă încredere în el. Dar, ceea ce Ion nu
observase, era o ceată de lupi flămânzi ce-i urmăreau de ceva vreme.
Obosit, Ion hotărâ să se oprească puţin să-şi mai tragă sufletul. Dintr-o singură săritură, şeful lupilor
îl trânti pe băiat la pământ. Ion ţipă puternic şi după mai multe încercări reuşi să dea lupul la o parte. Un urs
care trecea pe acolo, văzu toată scena şi puse haita pe fugă. Băieţelul îi mulţumi din suflet ursului care se
oferi să-l însoţească în această misiune, dar Ion refuză, spunând că se întoarce acasă pentru că nu mai este în
stare să continue. „Poftim, ţine aceste ghiare din labele mele şi ele te vor ajuta să-ţi îndeplineşti dorinţa, iar
dacă vei fi în pericol ele te vor salva.”
Ion acceptă şi porni repede mai departe pentru că odată cu răsăritul soarelui, magia dispărea. Porni
deci, tot mai decis să-şi atingă scopul. Zgomotele nopţii îl speriară teribil, dar strânse ghiarele ursului între
degete şi-şi văzu de drum.
Un râu tumultuos îi blocă drumul. Curajos, Ion se aruncă în apă, dar un rechin se apropie furios de el.
Fără să stea pe gânduri, Ion scoase arcul şi trase în rechin. Săgeata magică îl nimeri şi rechinul se transformă
într-o ţestoasă uriaşă care îl transportă pe malul celălalt.
După o bucată de vreme, băiatul se trezi la poalele unui munte urias. Se uită în jurul său şi văzu că se
afla în ţara dragonilor. În jurul său se aflau o mulţime de arbori viguroşi, cu excepţia unuia pipernicit.

132
 Instinctiv băiatul se simţi atras de acest arbore. Deodată văzu în vârful său o frunză neobişnuit de
strălu-citoare. Se căţără şi o rupse şi instantaneu aceasta se transformă într-o pudră magică, iar dintr-un nor
de fum coborî dragonul său. Imediat dragonul îl imbrăţişă şi-l felicită pentru curajul şi tenacitatea sa, care i-
au salvat viaţa.
Ion a învăţat de la prietenul său că, dacă vrei cu adevărat un lucru, îl vei obţine, deşi uneori acest
lucru nu e uşor. Din acel moment, Ion nu a mai spus niciodată că nu este capabil să rezolve ceva şi a fost
tare mândru de asta.

SURSA: „POVESTEA TERAPEUTICĂˮ, MARIA DORINA PAȘCA, ED. ARDEALUL, 2004

STUDIU DE CAZ
Date de identificare ale subiectului
Date personale:

Nume şi prenume: Ș.M.

Data naşterii: 07.06.2013
Sexul: feminin
Situați problemă: - abandonul în faţa unei greutăţi.
Efectele dorite sunt: -stimularea încrederii în sine;
-ajutarea cuiva care se crede incapabil;
-conştientizarea potenţialului propriu;
Ș.M. provine dintr-o familie normală, este unicul copil al familiei. Părinţii au studii medii-tata
muncitor calificat constructii, iar mama studii superioare - contabil. Aceştia asigură copilului condiţii de trai
normale. Părinţii se implică în creșterea copilului. Din punct de vedere medical copilul nu este diagnosticat
cu probleme. Așa cum am precizat și mai sus, situația problemă cu care eleva se confruntă este de a abandona
sarcinile/cerințele școlare. (este greu, nu pot, nu știu, etc.)
În acest caz am preferat implementarea unui program incluzând poveștile terapeutice care să faciliteze
conștientizarea potențialului propriu și depășirea acestui abandon în față unor greutăți.
Povestea, nu face altceva decât transmite pe baza celor relatate, o experienţă de viaţă, o situaţie
problemă, o stare de fapt, toate concurând la găsirea unei soluţii implicând de cele mai multe ori, fetița cu
întreaga sa personalitate. Copiilor le plac poveştile, chiar dacă nu au toate zâne şi feţi-frumoşi, pitici şi zmei,
dar foarte bine pot avea personaje de vârsta lor, cu prietenii lor şi de ce nu, bucuriile şi necazurile lor. De fapt
copilul nu caută altceva în poveştiile terapeutice, decât pe sine, încercând să-şi întărească EU-L.

133
 Povestea terapeutică presupune o anumită flexibilitate a ei care-i permite a valorifica la maximum
anumite stări, trăiri sufleteşti, sentimente, toate aducând în prim plan, experienţe de viaţă cât şi modificări
comportamental atitudinale elevei.
În ceea ce o privește pe eleva mea, am căutat ca poveștile să nu aibă un tipar, ci un impact pozitiv
asupra ei. Cunoscând problema cu care se confruntă am căutat acele poveștile (cea exemplificată mai sus și
multe altele) care o ajută să aibă încredere în sine, care să mă ajute pe mine, dascălul ei, să transmit anumite
modele comportamentale și nu în ultimul rând să favorizeze înlăturarea anumitor comportamente
indezirabile. Astfel, în orele pe care le-am parcurs împreună, am lucrat în modul cel mai adecvat petru
îmbunătăţirea calităţilor, lipsurilor pe care unii copii le au, valorificând valorile morale ale poveștilor.
Rezultatele au fost și sunt vizibile prin faptul că eleva depășește cu bine acele situații care duceau
la abandonarea sarcinilor/cerințelor școlare, spunând cu zâmbetul pe buze „Am terminat/ Am reușitˮ.

(dificultăți de învățare)

Doagă Tudorița
Școala Gimnazială„ George Vâlsan”
Amara

untem uneori atât de prinși de activitățile cotidiene, de grija clipei prezente și a zilei de mâine,
încat uităm adesea să mai privim și la copilul din noi.Uităm de puritatea si de aripile copilăriei ce ne purtau
pe cele mai înalte și strălucitoare creste ale visării , unde eram prinți și prințese, locuiam în palate și ne
jucam cu stelele și luna.Eram zei și cream lumea sub forma pe care ne-o doream.Eram copii...
Azi ne îndreptăm atenția spre copiii noștri și-am vrea să ne regăsim în ei.Să găsim aceleași idealuri,
aceleași speranțe ce ne călăuzeau și nouă pașii la vârsta inocenței.Însa această regăsire devine, de cele mai
multe ori, dificilă atunci când este vorba de un copil cu cerințe educative speciale.Și în locul așteptărilor
noastre, ni se pare că ne trezim abandonați pe o corabie fără cârmă , în mijlocul unei mări agitate. Suntem
înconjurați de valuri ce ne amenință să ne zdrobească.Nu putem controla furtuna și zadarnică ar fi orice
încercare a noastră de a opri valurile.
Însă realitatea de a avea un copil cu cerințe educative speciale implică stârnirea unui șir de întrebări
inevitabile.Întrebări care încep, de cele mai multe ori, cu același nemilos "de ce?". Întrebări care ne macină
sufletele și ne poartă prin deznădejde și credința în minuni, prin dorința neînfricată de-a lupta și renunțare,
prin vina și tendința de a blestema soarta, pe ceilalți, pe Dumnezeu. Și suntem aruncați dintr-o extremă într-
alta, simțindu-ne neputincioși. Nu putem opri valurile deoarece copiii cu cerințe educative speciale sunt o
realitate permanentă. Sunt copii care pot avea șansă...la șansă, doar dacă noi, cadrele didactice suntem
134
dispuse să le-o acordăm. Nu spun că nu e greu, ci doar că nu este imposibil. Poate fi dificil, dar poate fi și
frumos. Poate fi obositor, dar ne poate aduce și fiori de bucurie.
Nu am o vasta experienta la catedra dar, pot spune că am întâlnit toate tipurile de copii. Unul care mi-
a atras atenția ,in mod special,este un copil (P.P.) care provine dintr-un mediu defavorizat căruia i-am fost
învățătoare.
Un copil care locuieşte doar cu tatăl , parinții acestuia fiind despărțiți de când acesta avea vârsta de 1 an,
ramânând în grija tatălui , iar mama având grijă de celălalt copil (fratele mai mare cu 2 ani decât P.P).
Problemele financiare ale familiei şi-au spus cuvântul de asemenea, mai ales că tatăl munceşte doar
când doreşte și banii pe care îi câstiga îi cheltuiește pe alcool.
Nu a beneficiat de prea multă atenţie nici din partea mamei ( locuiau pe aceeași strada și o vizita
aproape zilnic), deseori fiind cu hainele dezordonate şi murdare, făra pacheţel cu mâncare, fără caiete sau
alte rechizite, doar cu manualele primite de la şcoală şi un ghiozdan vechi. Este uneori agitat în clasa,
aparent fara un motiv serios, vrea să iasă afară ,chiar dacă este in timpul orei ,vorbeşte urât cu colegii și
chiar îi lovește.
Absentează sau întarzie la ore ,şi de fiecare dată motivul este “nu am putut să vin” sau ”nu am putut să
mă trezesc”. Când se terminã orele părăseşte primul clasa îmbrâncindu-și colegii pentru a iesi primul din
sala de clasă. Rezultatele sale la învăţătură sunt slabe şi foarte slabe, nefrecventarea grădiniţei spunându-şi
cuvântul.
Percepţiile auditive sunt slab dezvoltate,spiritul de observaţie slab dezvoltat.
Manifestă nesiguranţă în recunoaşterea literelor, facand confuzii între acestea.
Tempoul activităţii intelectuale este destul de scăzut ( influenţând negativ randamentul şcolar).
Memorează cu dificultate informaţii prezentate în scris. Are o intuiţie vie, manifestată mai ales în
situaţii concrete practice iar imaginaţia creatoare dezvoltată (realizează cu uşurinţă un desen pe o temă liber
aleasă).
Are un vocabular sărac, exprimare lacunară si reușește să construiească doar enunţuri simple;
Manifestă bucurie atunci când este lăudat, când are o reuşită ,și doreşte atenţia şi simpatia celor din
jur, motivaţia dominant extrinsecă, are nevoie de întăriri şi aprecieri frecvente;
Pentru a remedia problemele de comportament dar și dificultățile în învățare, a fost necesar să se
stabilească un program de întâlnire cu P.P. , şi cel puţin o dată pe săptămănă cu părinţii acestuia ( tatăl, însă
a fost informată și mama cu privire la acest aspect). Activităţile de consiliere individuală permit intrarea în
profunzimea problemelor cu care se confruntă aceştia. Surprinzător, tatăl s-a arãtat cel mai interesat de
participare, “din purã curiozitate”(doar o perioadă de timp).
L-am integrat într-o serie de programe cu scop ameliorativ sau de recuperare a deficienţelor la
învăţătură , încercând să-i cresc interesul faţă de şcoală şi învăţătură, prin tratarea sa diferenţiată,prin lucru
în echipă,pe grupe în colectivul clasei,prin aprecierea progreselor făcute şi nu neapărat a rezultatelor
obţinute.
Am recurs la adoptarea unor strategii de evaluare care să-i permită să-şi valorifice cunoştinţele şi
deprinderile dar si creşterea respectului faţă de sine, dar şi faţă de cei din jur.
S-a încercat constientizarea parintilor de importanţa pe care trebuie să o acorde permanent evoluţiei
copilului înaintea oricărei alte probleme. De asemenea am încercat să-l stimulez permanent pentru a-l
determina să învețe consecvent şi de a-şi face temele corect cu regularitate, în limita posibilitatilor.
Consider că un rol important în solidificarea relației dintre cadru didactic-elev, l-a avut comunicarea
.Astfel am descoperit că-i face plăcere să deseneze, activitate care-l relaxa. Astfel că aceasta tehnica a
desenului liber am folosit-o pentru evaluarea continuă a personalității în formare a copilului și a problemelor
sale emoționale, precum și a relațiilor sale cu familia, cu colegii, a nivelului de anxietate, a capacității și
dificultății sale de a se adapta la mediul școlar.
Datorita cominicarii am descoperit că-i placeau povestile,fapt de care era privat in mediu
familial,astfel că am încercat să-i spun diverse povești printre care și povesti terapeutice, penru a-l
determina să constientizeze importanta unei relații, diferența dintre ce este bine și ce este rău...
Povestea terapeutică presupune o anumită flexibilitate a ei care-i permite a valorifica la maximum
anumite stări, trăiri sufleteşti, sentimente, toate aducând în prim plan, experienţe de viaţă cât şi modificări
comportamental atitudinale ale copilului .
135
 Una dintre povestile spuse lui P.P. are la baza ,,dificultatile de invatare” .
Povestea leului Bibi
- indicaţii terapeutice: -dificultăţi şcolare;
- efecte dorite: -înţelegerea importanţei şcolii;
-prevenirea abandonumui şcolar;
-responsabilizarea elevilor faţă de rezultatele şcolare;
„ Bibi era un pui de leu foarte drăgălaş. Pe el nu-l interersau sfaturile tatălui său, care voia să-l înveţe
tactica vânătorii, pescuitului şi a apărării de alte animale, pentru că jungla era periculoasă, fie şi numai dacă
te rătăceai în ea. În timp ce fraţii săi învăţau aceste lecţii de viaţă, Bibi stătea toată ziua la soare, se bronza
sau înota, se strâmba cu maimuţele şi se întrecea la înot cu broaştele.
Într-o zi, Bibi a fost atacat de un tigru şi cum el lipsise în ziua când tatăl său îi învăţase cum să facă
faţă acestui pericol, nu a ştiut ce să facă. Speriat de moarte, şi-a strigat din toată puterea fraţii şi surorile care
l-au salvat în ultima clipă. Bibi s-a hotărât atunci să-şi viziteze tatăl şi să-l roage să-l înveţe tot ce considera
că i-ar fi necesar. El a promis că va munci de două ori mai mult pentru a recupera timpul pierdut. Tatăl a
acceptat şi Bibi a făcut progrese foarte rapid.
După mai mulţi ani, i-a succedat tatălui său la tron. În calitate de rege al animalelor, le-a explicat
copiilor importanţa cunoaşterii pentru invingerea greutăţilor vieţii.”
( Maria Dorina Paşca _povești terapeutice)

Aceată poveste a avut un impact pozitiv asupra lui P.P., deoarece el s-a identificat exact cu acel
personaj, Bibi leul, în care s-a „văzut ” pe el , a văzut problema lui chiar rezolvarea situației în care se află.
A conștientizat faptul că tratând sarcinile atribuite cu serozitate și devenin mai responsabil în tot ceea ceea
ce faci , nu contează câte obstacole întâlnești în drum, pentru că vei reuși să le treci cu bine de fiecare
dată.

136
 ROLUL POVEȘTILOR TERAPEUTICE ȊN VIAȚA ELEVILOR

(despre curaj)

Prof. COMORAȘU AURA

ȘCOALA GIMNAZIALǍ SASCUT, BACǍU

olul poveștilor este unul care poate fi cu greu măsurat și explicat în câteva cuvinte. Ele ajută
comunicarea, relaționarea copil – adult, sprijină exprimarea emoțiilor, oferă posibile soluții problemelor,
oferă informații, prezintă modele de comportament și multe alte beneficii. În calitate de educatoare, consider
că este un dar să poți transmite copilului bogăția poveștilor.
Vorbim în ultima perioadă tot mai mult de povești educative și de povești terapeutice. Prin poveste,
copilul își deschide mai ușor sufletul, comunică mai bine ceea ce simte, recunoaște în personajele poveștilor
propriile trăsături și în dificultățile lor, propriile probleme.
Mulți dintre noi ne amintim de acele povești care ne-au influențat modul de gândire,
comportamentul, atitudinile sau modul de relaționare cu cei din jur. Povestea terapeutică este o metodă prin
care putem transmite copiilor anumite modele comportamentale și valori morale și putem înlătura unele
comportamente nedorite. Povestea în sine nu îi spune copilului ce să facă, cum să acționeze, nici nu îl critică
sau etichetează, ci îl ajută să se identifice cu personajele și să trăiască alături de ele atât frământările cauzate
de problema ivită, cât și satisfacția și bucuria dată de găsirea soluției. Astfel, cu ajutorul poveștilor
terapeutice putem ameliora și chiar trata probleme, precum: fricile exagerate, timiditatea, anxietatea de
separare, accesele de furie, dar și probleme legate de respectarea unor rutine și responsabilități: pregătirea
pentru somn, luarea meselor, îmbrăcatul, spălatul mâinilor, mersul la grădiniță, efectuarea unor teme.
Nu orice poveste este terapeutică. Pentru a îndeplini acest criteriu, povestea trebuie în primul rând să
ajute. O poveste terapeutică este cea care se potrivește „ca o mănușă” pe problemă ascultătorului. Este o
poveste în care se trăiește intens până în punctul în care se descoperă „cheia” în rezolvarea problemei. O
poveste terapeutică este cea care ne arată că nu suntem singurii care avem dificultăți, frici, neliniști, întrebări
sau nemulțumiri.
Lucrarea „Poveștile terapeutice vin să ne învețe”, editura Diana, reprezintă un instrument de nădejde
pentru cadrele didactice atunci când preșcolarii sau elevii întâmpină dificultăți. Una dintre poveștile mele
preferate din această lucrare se numește „Zâna cea bună și Andrei cel curajos”. Această poveste se
adresează copiilor care nu-și pot învinge teama de întuneric și nu pot dormi singuri în camera lor. Ca
material didactic se pot folosi ilustrații care să reprezinte o cameră cu toate lucrurile din ea, atât pe timp de
zi cât și pe timp de noapte pentru a se putea observa că totul rămâne la fel.
Zâna cea bună și Andrei cel curajos
„Zâna cea bună își făcea rondul obișnuit pe la geamurile copiilor. Pe Andrei

137
 l-a găsit plângând în camera lui. Cu ajutorul baghetei magice, a intrat ca să afle ce s-a întâmplat.
De ce plângi, Andrei?
Sunt supărat. Nu înțeleg de ce părinții mei vor să dorm aici singur, când ei știu bine că mie nu-mi
place noaptea. Cred că vor doar să scape de mine.
Nu te mai necăji! Eu am venit să te ajut. Vezi acest praf albastru? E praful magic. Și acum, vino cu
mine!
Cei doi au pornit într-o călătorie. Era fantastic să zbori și mai ales lângă o zână. La început, lui
Andrei i-a fost puțin frică, dar n-a avut prea mult timp să se gândească la asta că au și aterizat într-un balcon.
Când s-a uitat pe geam, un băiețel puțin mai mare decât el plângea fiindcă nu voia să doarmă singur.
Nu se poate, s-a gândit el! Mai sunt copii ca mine?
Deodată, zâna făcu o magie și totul părea foarte luminat. Și atunci a văzut că toate jucăriile băiatului
era așezate în ordine în cameră, că totul era la locul lui, doar că, din cauza întunericului, băiețelul își imagina
tot felul de forme care veneau să îl sperie. Dar, de fapt, nu era nimic înspăimântător. Din contră, toate
lucrurile lui voiau parcă să îl liniștească.
Știi de ce are nevoie acest băiat? a întrebat zână. Are nevoie doar de puțin curaj. Ia niște praf galben
și aruncă spre geam.
Andrei făcu așa cum îi spuse zâna. Și, că prin farmec băiețelul încetă să mai plângă și adormi de
îndată. Părinții lui au intrat în camera cu grijă să nu-l trezească, l-au acoperit cu păturica și l-au sărutat ușor
pe obraz. Apoi au ieșit din cameră mulțumiți.
Era timpul că zâna și Andrei să se întoarcă acasă. Era ora de somn și Andrei trebuia să fie deja în pat.
După această călătorie s-a tot gândit și i-a spus zânei:
Cred că am înțeles că n-am de ce să mă sperii. Părinții mei mă iubesc și vor doar să vadă că sunt
curajos. Să știi că nu mi-a plăcut smiorcăiala băiatului pe care l-am văzut. N-am să fac și eu așa că el. Și să
știi că nu voi avea nevoie nici de praful cel galben. Îți mulțumesc pentru tot, zână bună!
Zâna a plecat, lăsându-l pe Andrei singur în camera lui. Mama a venit și i-a stins lumina, iar Andrei
i-a urat noapte bună fără să mai plângă sau să mai ceară altceva ca de obicei. Zâna îl privea încântată de la
geam. Acum știa că el este un băiat foarte curajos. Mama s-a mirat și tot aștepta să audă ceva din camera lui,
dar Andrei adormise numaidecât. Atunci a zărit o luminiță galbenă la geam și a știut că zâna cea bună a
trecut pe la el. I-a urât și zânei noapte bună și a plecat mulțumită la culcare. După ce toate luminile s-au
stins, Andrei s-a ridicat din pat și i-a spus zânei:
Aș vrea să-mi lași totuși niște praf magic și pentru câțiva prieteni de-ai mei, care nu au curaj să
doarmă singuri.
Zâna cea bună i-a dat atunci un săculeț galben, iar Andrei adormi din nou mândru de tot curajul pe
care îl avea acum și dornic să le povestească a doua zi și prietenilor săi toată aventura lui.”
Aceasta a fost povestea lui Andrei. Am citit-o copiilor mei de nenumărate ori și le-am oferit în dar
praf magic din săculețul galben al zânei bune. Au devenit curajoși și și-au învins teama de întuneric. Și
pentru că niciodată nu vom fi prea mari pentru a crede în povești, voi încheia micul meu articol cu un citat
dintr-o poveste preferată:
„Fericirea poate fi găsită chiar și în cele mai întunecare locuri când cineva își amintește să aprindă
lumina.” – Harry Potter și piatra filosofală.

138
 (despre alimentația nesănătoasă)

Prof. înv.preșcolar:Iordache Mihaela

Liceul Teoretic,,Mihai Viteazul’’
Vișina Grădinița Izvoru

n vremuri îndepărtate trăia un băiețel pe nume Cristian.El avea 7 anișori si iubea foarte mult
dulciurile.În fiecare zi ,mama ducea un adevarat război cu el încercând să îl convingă să mănânce
sanatos.Alex era foarte supărat pe mama sa și, mâhnit pleacă în cameră să îi ceară ajutorul prietenului
său,iepurașul Țup.
-Țup, eu nu mai vreau să mănânc mâncare,vreau dulciuri!
-Of,of, Cristian!Te înțeleg perfect....,dar nu știu cum să te ajut!Ooo,ba da, știu!Mergem in Țara
Dulciurilor.
-Da!!!Ce bine!
Zis și făcut. Țup scoase din trăistuță bagheta magică și în câteva clipe au fost teleportați în Țara
Dulciurilor.
Încântat copilul incepu să guste din tot ce îi apăru în cale: bomboane,ciocolată,turtă dulce,vată pe
băț,biscuiți...
Trecură multe zile,iar băiețelul continuă să mănânce până într-o zi când...Cristian începu să aibă dureri de
cap și de burtică.Acum nu mai putea să mănânce nimic.Parcă era scârbit de orice dulce.Toată ziua stătea în
pat și plângea de cap și de burtică și parcă și dinții au început să-l doară.Abia atunci și-a amintit de spusele
mamei.
-Of, Țup!Mai bine o ascultam pe mama.Nu mai vreau dulciuri,cred că dacă aș mânca niște fructe sau
niște legume m-aș simiții mai bine.
-Dacă aș fi știut că mănânci atâtea dulciuri, nu te-aș fi adus aici,dar... hai să ne întoarcem acasă!
Țup scoase bagheta magică și se teleportară acasă.Cristian se trezi in pat lângă Țup si parcă o auzi pe
mama când îl chema la masă.Bucuros că este acasă,se îndreptă spre bucătarie și mâncă tot fără să mai facă
mofturi.Copilul o îmbrațișă pe mama, îi ceru iertare și îi promise că de acum încolo va fi un copil ascultător
și va mânca tot.Din acea zi pe Cristian nu l-au mai durut nici capul,nici burtica și nici dințișorii.
„Cristian,s-o asculți pe mămica!!!”

139
Nota Povestea am scris o cu gandul la fiul meu I.C. ,care este un mare amator de dulciuri,la fel ca si multi
alti copii:Aceasta poveste poate fi spusa copiilor care refuza sa mananca fructe si legume in favoarea
dulciurilor.
Efectele terapeutice sunt date de mesajul transmis de poveste,prin care copiii afla ce intampla daca
nu au o alimentatie sanatoasa.

(despre comportamente nepotrivite)

Prof.Nicolae Georgeta,
Liceul Teoretic ,,Iulia Hasdeu’’
Lugoj

Modul de manifestare a subiectului în activitatea cotidiană

arian are 8 ani şi nu mai poate fi stăpânit. Marian este mai scund pentru vârsta lui, fiind cel
mai mic din clasă, are probleme la şcoală cu scrisul şi cititul; este hiperactiv, nu se concentrează la teme,
uneori refuză să le facă; se ceartă şi se bate cu ceilalţi copii. Părinţii spun că este atât de neastâmpărat încât
nu mai ştiu ce să facă cu el. Părinţii precizează că pentru aceste comportamente îl ceartă tot timpul, chiar l-
au şi bătut, în special tatăl, dar fără nici un rezultat, Marian continuă să fie ,,tot mai rău”.
Date despre mediul familial
Evaluarea părinţilor s-a realizat pe baza interviului, de unde am putut observa că situaţia
părinţilor e mai problematică, mama este casnică, cu un comportament impulsiv ,,mă enervez repede când
ceva nu merge, mai ales în cazul lui Marian”, tatăl are loc de muncă, dar problemele de la serviciu îl
determină adesea să fie tensionat, ,,mă enervez când la serviciu sau în familie lucrurile nu merg aşa cum ar
trebui”. În familie sunt conflicte permanente din cauza neajunsurilor. Mama este dornică să găsească
modalităţi de educare a copilului, pentru ,,a deveni un copil normal”.

Date privind dezvoltarea lui

Dezvoltare fizica : bună, mai scund pentru vârsta lui Marian

140
Percepţie : lacunară
Atenţie : instabilă, se concentrează mai greu în activitate
Memorie: predominant mecanică şi de scurtă durată; viteză de memorare lentă
Gândirea : concret- intuitivă, nu face abstractizări.
Limbaj si comunicare :
Volum vocabular : sărac
Tip de comunicare : verbală, mimico-gesticulară
Semantica : înţelege informaţia verbală
Structura gramaticala : construieste propozitii scurte, acordul gramatical nu este bine format
Imaginatie: săracă, îndreptată spre lumea desenelor animate pentru că urmăreşte aceste programe la
televizor
Afectivitate: emotivitate- instabil, imatur emoţional; reacţii emotive cu caracter exploziv (ţipete, plâns,
aruncarea jucăriilor)
Psihomotricitate : coordonare motrică generală- bună
Stabilitatea conduitei, echilibru: instabil
Intensitatea reacţiei: intensă, rapidă
Aptitudini: aptitudini pentru activităţile practice
Pentru ajutarea acestor părinţi am întocmit un program pentru rezolvarea dificultăţilor din cadrul
familiei şi rezolvarea problemelor copilului.
De ce sunt copiii neascultători
Scopul acestei etape este de a-i învăţa pe părinţi despre cauzele tipice comportamentelor inadecvate
ale copiilor, despre modul în care interacţionează şi despre ceea ce pot face părinţii pentru a identifica
existenţa unor asemenea cauze la băiatul lor. Încurajarea părinţilor de a căuta remedii pentru cauzele
comportamentului noncompliant din cadrul familiei, care pot fi schimbate.
Unii copii traversează întreaga perioadă a copilăriei fără a prezenta comportamente problematice, în
timp ce alţii prezintă o problemă constantă pentru părinţii lor, aşa cum este şi cazul lui Marian. În ceea ce
priveşte comportamentele copilului acestea sunt ghidate în funcţie de recompensele pe care le primeşte în
urma unui comportament fie el dezirabil sau indezirabil. Părinţii se pot trezi în situaţia în care
recompensează un comportament indezirabil din ,,neatenţie”, iar comportamentul copilului poate deveni mai
puternic. De exemplu: În cazul în care Dragoș, băiatul dumneavoastră depăşeşte ora obişnuită de culcare şi
se pune pe plâns, dumneavoastră pentru a-l opri din plâns îi spuneţi că poate să mai stea o jumătate de oră,
atunci recompensaţi comportamentul indezirabil.” În cazul în care nu recompensaţi acest comportament şi îl
puneţi la somn, chiar dacă el plânge în continuare, acest comportament va deveni mai slab şi va fi puţin
probabil să apară în viitor.

141
 În ceea ce priveşte creşterea copiilor, regulile ni se par de obicei simple, dar uneori ne dăm seama că
este dificil să fim consecvenţi şi eficienţi în ceea ce priveşte creşterea copiilor, de aceea o să vă prezint cele
,,Trei reguli de creştere a copilului” (SOS-Ajutor pentru părinţi, pag.7)
1. Recompensarea unui comportament dezirabil ( ,,pentru că ai dus gunoiul poţi să îl inviţi pe Ionuţ
prietenul tău, la noi”). Părinţilor li s-au prezentat câteva recompense pentru realizarea unui comportament
dezirabil:
a) Recompense sociale: zâmbet, îmbrăţişare, atingere, atenţie, mângâieri, bătutul palmei, lauda verbală
(Foarte bine!).
b) Activităţi recompensă: cititul unei poveşti cu tata, vizionarea desenelor animate preferate cu mama,
invitarea unui prieten acasă, ieşire la o plimbare în parc cu părinţii, jucatul fotbalului cu tata.
c) Recompense materiale: o îngheţată, o minge, un penar nou, o jucărie.
Recompensele trebuie stabilite în funcţie de posibilităţile părinţilor, nu e recomandat ca părinţii să
promită recompense pe care nu le pot oferi.
2. Nu recompensaţi din greşeală un comportament indezirabil ( ,,nu vreau să dorm, vreau să mai stau la
calculator”, ,,bine poţi să mai stai o jumătate de oră”). Când un părinte recompensează un comportament
indezirabil nu face decât să creeze probleme viitoare pentru el şi pentru copilul său .
3. Pedepsiţi unele comportamente indezirabile (,, pentru că nu ţi-ai scris temele, nu ai voie să te joci cu
mingea două zile”, ,,pentru că te-ai bătut cu copii, nu ai voie să te plimbi cu bicicleta 2 zile”, ,,pentru fiecare
înjurătură o să fii amendat cu câte un leu”, amenda o va plăti din banii de buzunar pe care îi primeşte de la
părinţi).
Acordaţi-le atenţie!
În această etapă părinţii au fost informaţi despre modul în care stilul lor de interacţionare cu copilul
afectează în mare măsură motivaţia copilului de a colabora cu ei. Tot acum le-au fost prezentate metode de
observare a comportamentelor pozitive ale copilului.
Pentru a ajuta copilul să îşi înţeleagă, să îşi exprime, să ne împărtăşească sentimentele, şi să facă faţă
celor legate de experienţe neplăcute, părinţii pot folosi ascultarea reflexivă. ,,Ascultarea reflexivă presupune
sumarizarea şi reformularea atât a sentimentelor descrise de copil, cât şi a situaţiei care pare să fi condus la
acele sentimente” .
Abilităţile de bază ale ascultării reflexive:
1. Acceptaţi şi respectaţi toate sentimentele copilului, acest lucru se poate realiza ascultând copilul în
linişte, cu atenţie şi fără al judeca. Copilul trebuie încurajat în exprimarea sentimentelor neplăcute
faţă de părinţi, accentuând faptul că nu veţi tolera abuzurile verbale.
2. Demonstraţi-i că ascultaţi ceea ce vă spune. În momentul în care copilul este dispus să vă
împărtăşească ideile şi sentimentele lui, întoarceţi-vă către copil, menţineţi contactul vizual şi
ascultaţi cu atenţie.
142
 3. Spuneţi copilului ce aţi auzit că aţi auzit că a spus şi ce credeţi că simte. Încercaţi să reformulaţi ceea
ce vă spune copilul, fără a repeta mot-a-mot ce vă spune.
O metodă pentru observarea comportamentelor pozitive a copilului este ,,Jurnalul evenimentelor
plăcute”, jurnal care va fi completat în paralel de copil şi părinţi, acordând o mai mare atenţie aspectelor
pozitive.
Temă de casă:
Completarea ,,Jurnalului cu evenimente plăcute”

BIBLIOGRAFIE

Lynn Clark, SOS-Ajutor pentru părinţi, Editura RTS, 2003;

Manfred Döpfer, Stephanie Schȕrmann, Jan Frölich, Program terapeutic pentru copiii cu probleme
comportamentale de tip hiperchineticşi opzant THOP, Editura RTS, 2002;
Russell A. Barkley, Copilul dificil Manualul terapeutului pentru evaluare şi trainingul părinţilor, Editura
ASCR, 2009

143
 (despre motivație)
Baicu Ileana,

CMBRAE/Școala Gimnazială nr. 108,

București

fost odată două broscuțe, foarte bune prietene, Oac și Oaki, care erau nedespărțite.

Toată ziua stăteau pe iaz. Într-o zi s-au hotărât să cerceteze împrejurimile. Au mers ele ce au mers și
au ajuns în curtea unei case. Acolo, au descoperit o oală mare cu smântână. Fără să se gândească prea mult,
cele două prietene au sărit în oală. Mare le-a fost bucuria că puteau mânca pe săturate.

Dar surpriză, după ce s-au săturat și-au dat seama că nu mai pot ieși din oală. Au încercat de multe
ori, dar totul a fost în zadar.
Oac, a renunțat să mai încerce. A crezut că acolo o să-și găsească sfârșitul.
Oaki, mai optimistă din fire, a spus că nu poate să moară acolo și a continuat să dea din lăbuțe și a tot
dat, până dimineața, când, a constatat, că smântâna nu mai era moale, din contră, parcă se întărise, devenea
din ce în ce mai tare, și mai tare, așa că broscuța reușește să sară din oală.

Acolo unde smântâna fusese bătută cu piciorușele broscuței, se transformase în unt. Oac, văzând
acest lucru, reușește și ea să iasă.
Fericită, îi mulțumește prietenei ei, că a avut încredere și nu a încetat să lupte, astfel, le-a salvat pe
amândouă.

MORALA: Atunci când există speranță și faci eforturi pentru a reuși, iar voința este susținută de o
motivație puternică (dorința de a supraviețui, în toate sensurile posibile ale termenului), tot ceea ce pare o
piedică (smântâna), poate fi transformat într-o soluție și un punct de sprijin, pentru a ajunge mai sus (unt)!

De cate ori ți s-a întâmplat să renunți și, ulterior, ai aflat, că ai fi reușit, dacă mai făceai un mic efort?

Nu renunța, oricât de greu ți s-ar părea la prima vedere!

Dacă îți dai cu adevărat tot interesul, vei găsi cu siguranță o soluție!

Această poveste terapeutică este utilizată, cu succes, pentru întărirea motivației, la elevii cu rezultate
scăzute la învățătură, la cei aflați în abandon școlar, dar și la elevii cu dificultăți de învățare.
144
 Elevii sunt sprijiniți în realizarea sarcinilor și pentru întărirea motivației, prin cunoașterea de sine, prin
stabilirea clară a obiectivelor.

Motivația reprezintă elementul esențial pentru reușita în viață. Elevii sunt încurajați să nu renunțe, să
termine ceea ce au început, să nu amâne lucrurile, să iasă din zona de confort. Dacă au avut eșec, să-l privească ca
o experiență, să nu se lase învinși.

Lipsa motivației indică faptul că lucrurile merg într-o direcție greșită, că speranța s-a pierdut, încrederea în
sine este puternic afectată.

Să nu uităm că eșecul și dezamăgirea fac parte din viață, este uman să ne simțim dezorientați, înfrânți, dar
la fel, face parte din natura noastră, să ne ridicăm de fiecare dată, să ne asumăm eșecul, să învățam din el și să
mergem mai departe.

“Toate visele par imposibile, până când le

îndeplinește cineva”
Barry Neil Kaufman

145
 (dezvoltarea judecăților morale la copiii dislexici)

Roșca Simona Bianca,

CJRAE Mureș

ulburările de învăţare, denumite în continuare tulburări specifice de învăţare (TSI) -

desemnează un grup eterogen de tulburări ce afectează procesul tipic de achiziţie a abilităţilor şcolare (de
citire, exprimare în scris şi matematice): dislexie, disgrafie (inclusiv disortografia), discalculie. Aceasta nu
este o consecinţă a lipsei oportunităţilor de învăţare sau a lipsei motivaţiei pentru învăţare, nu este rezultatul
unei dizabilităţi intelectuale, a unui intelect liminar, deficit senzorial (de exemplu, auditiv, vizual, motor), a
tulburărilor afective şi emoţionale de natură psihiatrică, a altor tulburări de (neuro) dezvoltare (de exemplu,
TSA - tulburări de spectru autist, ADHD - tulburarea de deficit de atenţie şi hiperactivitate) şi nu este
cauzată de nicio formă de traumă cerebrală sau maladie de achiziţie. Dislexia, disgrafia şi discalculia pot
apărea izolat sau se pot asocia. Acestea reprezintă o tulburare de origine biologică, nefiind o consecinţă a
absenţei oportunităţilor de învăţare, a existenţei unor condiţii incapacitante sau a unor condiţii defavorabile
învăţării.
Copiii experimenteaza de-a lungul evoluției lor o gama diversă de temeri și frici, determinate atât de
situatii reale, cât și imaginare. Multe dintre aceste frici fac parte din tabloul normal al dezvoltării psihice a
copilului, fiind specifice unor etape de vârstă. Ele devin o problemă doar atunci când afectează capacitatea
copilului de adaptare si funcționare în familie, la grădinita sau școală sau în relațiile cu alte persoane, adulți
sau copii.Anxietatea copiilor cu dislexie este strâns legată de situațiile de evaluare și la vârste mici aceștia
trebuie obișnuiți să găsească metode funcționale și acceptabile de adaptare.
Elevii trebuie obișnuiți să confrunte problemele întâmpinate și să ceară ajutorul familiei și dascălilor,
raportându-se la norme valide morale.
Întrucât obiectivele educaţiei morale se situează pe cele două axe, formarea conştiinţei morale şi
formarea conduitei morale, obiectivele specifice acestora, proiectate, urmate şi realizate în procesul
educaţiei familiale vizează:
I. La nivelul formării conştiinţei morale:
• formarea-dezvoltarea capacităţilor cognitive morale (percepţii, reprezentări, noţiuni, judecăţi,
raţionamente morale);
• formarea-dezvoltarea capacităţilor afective, motivaţionale, volitive, morale (sentimente,
interese, competenţe, trăsături moral-volitive);
• formarea-dezvoltarea convingerilor morale, a capacităţilor reflexive şi de interiorizare
conştientă a normelor morale (care asigură analiza şi sinteza în plan filosofic, dar şi psiho-social,
marcând trecerea de la nivelul teoretic la nivelul acţional-practic al conştiinţei morale.
II. La nivelul formării conduitei morale:
• formarea-dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor morale (componente ale competenţelor ce au
fost consolidate până la nivelul automatismelor/acţiuni morale automatizate);
• formarea-dezvoltarea obişnuinţelor morale, ca componente automatizate, perfecţionate prin
intensificarea motivelor interne ale acţiunii ce au impact stabilizator;
• formarea-dezvoltarea atitudinilor şi a trăsăturilor moral-volitive de caracter, ceea ce determină
consecvenţa şi coerenţa acţiunii şi conduitei morale (Cuznețov, 2013).
146
 Prin prisma celor descrise mai sus am avut în vedere combaterea anxietății la copilul cu TSI și
întâmpinarea nevoilor sale de dezvoltare morală și de personalitate prin conceperea unei povești terapeutice
inspirate din realitatea școlară a elevilor cu TSI în preajma situațiilor de testare.Elevii din casa a III-a din
grupul de terapie logopedică, au audiat povestea terapeutică și au dezbătut reacția lor la situații similare
regăsindu-se și primind sub formă terapeutică îndemnul de a se baza pe ajutorul adulților în situații de
dificultate, fiind sinceri privind propriile realizări.
Cei trei elevi au oferit un feedback pozitiv și au considerat că este benefică această dezbatere a
rezultatelor cu proprii părinți cât și apelarea la ajutorul acestora.
Povestea terapeutică:
Era o zi frumoasă de toamnă, la jumătatea lunii octombrie. Dănuț a ieșit trist de la școală deoarece
primise un calificativ slab la limba română.El era elev în clasa a II-a.Testul lui era plin de linii roșii.Nu
înțelegea nimic din tot ce i se întâmplase și se îndrepta speriat și nedumerit, cu ochișorii înlăcrimați înspre
casă. Cum să îi spună mamei de calificativul său? Ce va spune ea?
Se gândise la multe variante: să ascundă testul, să rescrie și să folosească pixul roșu pentru a scrie Fb pe
lucrare sau să spună adevărul?
Când ajunse acasă mama lui îl întrebă despre rezultatul obținut.copilul cu ochii în lacrimi mărturisi ce i s-a
întâmplat.Mama lui a analizat cu atenție testul copilului și a stat de vorbă cu el despre tipul greșelilor sale și
s-a bucurat de sinceritatea lui.
Împreună au hotărât să exerseze ceea ce învățase și l-a lăudat pentru curajul și perseverența lui, ba chiar i-a
spus că e mândră de efortul și sinceritatea lui.
Atunci, Dănuț a înțeles că părinții îl sprijină și îl acceptă și a devenit mai muncitor și încrezător. De atunci,
când întâmpina dificultăți, băiatul cerea mereu ajutorul mamei sale și rezultatele bune nu au întârziat să
apară.

Considerăm, astfel că povesea terapeutică este un mijloc util și benefic în terapia copilului dislexic și a
celorlați, având în minte faptul că lumea copilăriei este o lume plină de imaginație și candoare.

Bibliografie
Cuzneţov, Larisa, Filosofia practică a familiei, CEP USM, 2013
https://www.edu.ro/sites/default/files/Anexa%20OMEN%20nr%203124_TSI.pdf
https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/anxietatea-la-copii-informatii-utile-pentru-parinti

147
 (despre acceptare)
Institutor Chatzidimitriou Georgiana
Gradinita nr 35, Bucuresti

n grădina Ioanei creșteau flori, care mai de care mai frumoase, mai colorate sim ai parfumate.

Zambila era mândră că poate avea, pe lângă mirosul plăcut , aproape toate culorile pe care le poate
avea o floare : roz, galben, albastru, violet.

Liliacul era mândru că poate emana un parfum ce se poate simți la câțiva metri depărtare; narcisa, pe
lângă parfumul de neegalat, era mândra posesoare a unei imagini de invidiat, delicată și rafinată.

Între toate aceste flori minunate, crescuse și un trandafir care avea florile roșii . Parfumul lui chema
toate albinele din împrejurimi. Însă, toate florile îl ocoleau și nu prea vorbeau cu el, cauza fiind țepii care îi
avea pe toată tulpina. Florile din grădina erau speriate de aceștia, deoarece credeau că le poate răni.

Într-o zi, în grădina a sosit împăratul Rupe-tot. Acesta, obișnuia să rupă toate florile din grădina,
imediat cum acestea începeau să înflorească.

Florile își închideau florile, de teamă să nu fie rupte. Dar nu întotdeauna aveau timp să reacționeze.

Doar trandafirul rămânea intact, neatins, pentru că împăratului îi era teamă de țepii lui.

Sătul de tot ce vedea în grădină, trandafirul s-a gândit să-și apere prietenii . La vederea împăratului,
acesta a reacționat, atingandu-l pe împărat cu un tep în picior, apoi cu altul în mâna. Împăratul speriat, a
fugit în împărăția sa și niciodată nu a mai apărut în grădina cu flori a Ioanei.

Din acea zi, toate florile au trăit în armonie, iar trandafirul nostru a devenit cavalerul de onoare al
grădinii.

În această poveste creata este vizat comportamentul de acceptare și iubire a semenilor. Acceptarea
diversităţii şi formarea respectului reciproc în grădiniţă este aspectul de neglijat in unitatile de invatamant,
incepand cu nivelul de varsta prescolar.

Copiii ar trebui să-i perceapă pe toţi ceilalţi copii din grădiniţă ca fiind la fel ca ei şi având aceleaşi
preocupări şi interese, să socializeze şi să relaţioneze necondiţionat cu aceştia .

Toleranța și modelarea atitudinilor față de diferite opinii, se face acasă în cadrul familiei, în școli și la locul
de muncă, mijloacele de informare în masă având și ele un rol constructiv, favorizând dialogul și dezbaterile
libere și deschise, evidențiind pericolul intoleranței. Toleranța înseamnă până la urmă armonie.

148
 (despre teamă)

ROPOTOAE RALUCA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA HANGU
Date generale asupra copilului:
Numele şi prenumele: F.G
Componenţa şi structura familiei: mama:F.M casnică, tata: F.V muncitor, fraţi:1
Tipul familiei: normală, raporturi armonioase şi de înţelegere între toţi membrii familiei
Dezvoltare: intelectuală şi psihomotrică normală corespunzătoare vârstei
Descrierea cazului:
G., elevă în clasa a III-a, la testele de evaluare începe să plângă şi fiondu-se îşi repetă ,,NU ŞTIU!”
deranjând colegii din băncile învecinate, nu citeşte cerinţele, nu încearcă să rezolve exerciţiile şi problema
de pe fişa de lucru. Îi este teamă că va primi un calificativ prost şi va fi pedepsită de părinţi.
1. Identificarea problemei emoţionale şi a posibilelor consecinţe comportamentale:
Dacă eleva prezintă evenimentul activator A( problema practică) atunci am încercat să identific problema
emoţională C (frica, neîncrederea în forţele proprii)
2. Identificarea evenimentului activator:
Am lăsat eleva să descrie A atât căt să am o imagine generală despre ce se întâmplă şi cât simte ea să
vorbească. Am revenit la A atunci când am abordat problema practică. Dacă eleva intra în prea multe detalii
referitoare la A, o opream într-o manieră constructivă.Am remarcat că problema nu era fişa, ci emoţia (
frica de nereuşită în rezolvarea exerciţiilor) care apare în legătură cu această problemă practică.
3. Identificarea gândurilor /cogniţiilor iraţionale:
Am explicat elevei că, dacă reuşim să controlăm starea de frică pe care o are, atunci vom găsi mai uşor
soluţii la problema practică. Astfel, starea respectivă ne va împiedica să găsim cele mai bune soluţii pentru
rezolvarea problemei practice. După ce am clarificat cum se manifestă starea de frică pe care o are se face o
conceptualizare cognitivă specifică a cazului, în care am învăţăţat-o că nu evenimentele de viaţă îi cauzează
reacţiile, ci modul în care le interpretează.
4. Disputarea credinţelor iraţionale şi înlocuirea lor cu credinţe raţionale:
Pentru început am apelat la un o poveste intitulată ,, Povestea băieţelului şi a dragonului ’’ scrisă de Maria
Dorina Paşca. Am pus elevei întrebări pe baza poveştii pentru a vedea dacă a înţeles. Am concluzionat că
dacă băieţelul din poveste nu încerca şi nu persevera nu izbutea. Ca temă până data viitoare i-am spus să-şi
imagineze două situaţii în care s-a simţit foarte înfricoşată.Apoi să identifice gândul care a înfricoşat-o ( ex.,,
primesc calificativul I” )şi să încerce să îl înlocuiască cu unul raţional( ex. ,,voi primi un calificativ bun,dar
149
nu pot să pretind asta dacă nici măcar nu încerc sau mă gândesc că nu pot” ). Totodată i-am spus să
urmărească cum se modifică emoţiile ei.
5. Noul efect:
După ameliorarea problemelor emoţionale, eleva are o stare tolerabilă de emoţii funcţionale vizavi de
probele de evaluare( ex. mulţumire)care, îi permit să se implice creativ în alte situaţii de viaţă care să-i
producă emoţii pozitive. În acestă fază am intervenit şi asupra problemei practice, prin tehnica antrenament
asersiv( ex. tehnici de comunicare, negociere) şi/sau de rezolvare de probleme.
Comportament problematic Comportament dezirabil Întăriri posibile
- plânge -să fie calmă -îşi asigură confort
- se agită, foindu-se
- deranjează colegii -să rezolve fişa primită -scapă de ameninţările
părinţilor referitoare la
-să citească cu atenţie fiecare
rezultatul evaluării( întărire
cerinţă
negativă)
-să lucreze ca şi ceilalţi

Sugestii pentru modificarea comportamentului şi a problemei emoţionale şi rezultatele obţinute în urma

implementării planului de intervenţie:
- în timpul evaluărilor , G. va sta în bancă cu o colegă care nu îi este şi prietenă de joacă, pentru a nu fi
tentată să deranjeze
- se aduc la cunoştinţăelevei regulile , comportamentul cerut în timpul evaluărilor şi consecinţele
nerespectării lor
- se va pune accent pe întăririle pozitive:lauda, încurajarea
- se reduce frecvenţa apariţiei comportamentului neadecvat
- se conformează regulilor
- creşte stima de sine şi încrederea în forţele proprii.

Povestea băieţelului şi a dragonului

de Maria Dorina Paşca
a) indicaţii terapeutice: -abandon în faţa unei greutăţi, frica de nereuşită
b) efecte dorite -stimularea încrederii în sine;
-ajutarea cuiva care se crede incapabil;
-conştientizarea potenţialului propriu;

Ion era un băieţel care nu avea suficientă încredere în el şi care în fiecare seară obişnuia să se joace
cu dragonul său de pluş, pe care-l botezase „Foc”.
Într-o seară, după ce băiatul pronunţă o formulă magică dintr-o carte, dragonul de pluş prinse viaţă.
Foc îi povesti băiatului stupefiat că, dacă vrea să rămână un dragon cu viaţă, trebuie să treacă prin mai multe
încercări. Imediat Ion spuse că el nu este capabil să rezolve situaţii dificile, dar după multe discuţii din care
150
înţelese că nu există altă posibilitate ca să-ţi salveze iubitul dragon, se hotărâ să încerce. Ion porni la drum
alături de dragon care-i dărui un arc cu săgeţi fermecate.
După o oră de mers, nu întâmpină nici o dificultate, ceea ce-l făcu pe Ion să aibă mai multă încredere
în el. Dar, ceea ce Ion nu observase, era o ceată de lupi flămânzi ce-i urmăreau de ceva vreme. Obosit, Ion
hotărâ să se oprească puţin să-şi mai tragă sufletul. Dintr-o singură săritură, şeful lupilor îl trânti pe băiat la
pământ. Ion ţipă puternic şi după mai multe încercări reuşi să dea lupul la o parte.
Un urs care trecea pe acolo, văzu toată scena şi puse haita pe fugă. Băieţelul îi mulţumi din suflet
ursului care se oferi să-l însoţească în această misiune, dar Ion refuză, spunând că se întoarce acasă pentru că
nu mai este în stare să continue. „Poftim, ţine aceste ghiare din labele mele şi ele te vor ajuta să-ţi
îndeplineşti dorinţa, iar dacă vei fi în pericol ele te vor salva.” Ion acceptă şi porni repede mai departe pentru
că odată cu răsăritul soarelui, magia dispărea. Porni deci, tot mai decis să-şi atingă scopul. Zgomotele nopţii
îl speriară teribil, dar strânse ghiarele ursului între degete şi-şi văzu de drum.
Un râu tumultuos îi blocă drumul. Curajos, Ion se aruncă în apă, dar un rechin se apropie furios de el.
Fără să stea pe gânduri, Ion scoase arcul şi trase în rechin. Săgeata magică îl nimeri şi rechinul se transformă
într-o ţestoasă uriaşă care îl transportă pe malul celălalt. După o bucată de vreme, băiatul se trezi la poalele
unui munte urias. Se uită în jurul său şi văzu că se afla în ţara Maria Dorina Paşca dragonilor. În jurul său se
aflau o mulţime de arbori viguroşi, cu excepţia unuia pipernicit. Instinctiv băiatul se simţi atras de acest
arbore.
Deodată văzu în vârful său o frunză neobişnuit de strălu-citoare. Se căţără şi o rupse şi instantaneu
aceasta se transformă într-o pudră magică, iar dintr-un nor de fum coborî dragonul său. Imediat dragonul îl
imbrăţişă şi-l felicită pentru curajul şi tenacitatea sa, care i-au salvat viaţa.
Ion a învăţat de la prietenul său că, dacă vrei cu adevărat un lucru, îl vei obţine, deşi uneori acest
lucru nu e uşor. Din acel moment, Ion nu a mai spus niciodată că nu este capabil să rezolve ceva şi a fost
tare mândru de asta.

BIBLIOGRAFIE:
Maria Dorina Paşca, Povestea terapeutică, Ed. Ardealul 2004
D. Schipor, Psihopedagogia copiilor cu dificultăţi de învăţare şi comportament- suport curs, USV, Suceava

151
 (despre uitare)

Prof. înv. primar Cristina Petrea-

Liceul „Mihail Sadoveanu”-
Borca

u trăit demult un împărat și împărăteasa lui, buni și înțelepți, iubiți de poporul lor, cu cinste și
cu dreptate domnind. Atâta le era necaz că nu aveau urmași . De multe ori împăratul se întrista că nu știa pe
ale cui mâini va rămâne împărăția...Dar împărăteasa cea credincioasă se rugă la Maica Domnului, ba chiar
făgădui că toată viața va face milostenie în fiecare zi, numai să-i dăruiască un moștenitor.

Nu trece multă vreme și toată împărăția se veselea nespus: împărăteasa născu un fecior frumos și
voinic, iar împăratul dărui fiecărui copil din împărăția sa câte un miel, în semn de bucurie.

Feciorul creștea, mamă-sa îi adusese învățători buni ca să-l deprindă cu cititul și socotitul, împăratul
îl îndemna spre meșteșugul armelor, dar învățătura se prindea de Făt-Frumos ca praful pe tobă...Ba uita
cărțile prin grădină, pa se încălța pe dos, ba pleca prin pădure și uita drumul de întoarcere, și câte trăsnăi ca
acestea, încât supușii îi puseseră porecla „Prințul Gură-cască” și râdeau pe ascuns, să nu audă împăratul.

Într-o zi, tot jucându-se cu sabia, o înfipse în pământ, pune pălăria deasupra și tot scormonea prin
mușuroaie, poate –poate va găsi o cârtiță. Sătul de căutat, hotărî să plece acasă, dar nu-și mai găsea sabia. O
caută-n sus, o caută-n jos, sabia nu-i și pace! Când i se făcu lehamite de căutat, își ia pălăria și atunci găsi și
sabia sub pălărie. Porni spre palat și dădu de mamă-sa, împărăteasa.

-Sărut mâna , mamă! Se apropie cu drag de dânsa ,dar aceasta își șterse pe furiș lacrimile. Cine a
îndrăznit a te supăra?

-Ei, dragul mamei, iaca , gândurile...Tu crești, vei fi împărat în locul tătâne-tău. Oare cum te vei
învrednici de aceasta? Că tare te văd pierdut cu gândul , toate le uiți și la nimic nu iei seama.

- Lasă, mamă, că voi crește!

-Asta, fără îndoială, dar dacă nu te deprinzi de mic să iei seama la cele din jurul tău, nici când vei fi
mare nu vei putea. Cum vei apăra țara dacă îți vei uita sabia acasă? Ori cum vei judeca cu dreptate dacă nu
vei asculta cu grijă ce spun supușii?

Prințul Gură-cască a căzut pe gânduri, înțelegea supărarea împărătesei. Nici el nu ar fi vrut să fie așa,
dar cum să facă? Că mereu îi fugea mintea peste mări și țări și greu ducea la bun sfârșit câte un lucru
început.

-Iartă-mă, pricep că multă supărare v-am făcut! Cum să fac să fiu cu băgare de seamă , așa cum șade
bine unui fiu de împărat?

-Dacă făgăduiești că nu vei spune nimănui, iaca ce te-oi învăța: ia din grădină o pietricică și ascunde-
o în cizmă. Când te va înțepa , tu să-ți aduci aminte ce-ai de făcut, să termini ce-ai început!
152
 Și de atunci prințul era de laudă, toate le făcea bune , repede și cu grijă, spre bucuria împăratului.
Vedeau supușii că șchiopăta câteodată și nimeni nu știa prin ce minune toți au uitat porecla și
năzbâtiile prințului. A ajuns bun împărat, ba, l-a întrecut în vrednicie chiar pe tatăl său, iar de vedea
câte un copil care căsca gura fără treabă, îi șoptea ceva la ureche, iar acela degrabă se îndrepta....

Ce înseamnă cu băgare de seamă?

Cum este să ți se facă lehamite?

Cu ce învățătură te-ai ales din această poveste?

Ce înțelegi prin gură-cască, vrednic, pierdut cu gândul?

(despre frica de întuneric)

Prof. înv. primar Andrei Nicoleta,

Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”,
loc. Poiana Teiului, Neamț

rica este o emotie cu o reputatie controversata. Cand cei mici se sperie de lucruri care nu ii
ameninta cu adevarat, ne-am dori sa ii invatam sa fie neinfricati. Pe de alta parte, cand nu isi iau masuri de
siguranta atunci cand e nevoie, ne-am dori sa avem copii mai prudenti. Insa cele mai frecvente dificultati le
au parintii copiilor prea tematori sau anxiosi.

Frica are un rol important insa in supravietuirea noastra. De la cele mai mici varste, copiii vor
manifesta frici specifice, care ii ajuta sa evite potentiale pericole (de la zgomote neasteptate la straini sau
fulgere). Pe masura ce creste, fricile mai putin justificate sunt depasite. Insa exista si cazuri in care acest
lucru nu se intampla cu usurinta.
Atunci cand frica apare des si il impiedica pe copil sa se bucure de experiente cotidiene sau sa
invete lucruri noi, este important sa il invatam sa o depaseasca. Povestile terapeutice pot oferi solutii diverse
la temerile nejustificate ale copiilor.

Alinuța, o fetiță de 4 anișori și ceva, era foarte apreciată de colegii ei de gradiniță, de către doamna
educatoare, de prietenii de la bloc…. dar ceea ce nu știau aceștia, era faptul că Alinuța, fiindu-i frică de
întuneric, mai mereu se trezea în mijlocul nopții, începea să plângă și nu se liniștea până nu ajungea în patul
părinților, adormind pe pieptul mamei!Într-o zi de toamnă, fiind aniversarea împlinirii celor 5 anișori, la
momentul suflării în lumânărele, Alinuța suspină profund zicând cu glas ușor:

“Ce mult mi-aș dori să nu-mi mai fie frică de întuneric”. Casa răsuna de glasul și râsetele copiilor și
în orice colț puteai vedea confetii sau baloane.Ziua a trecut repede și, ca de obicei, Alinuța a adormit mai
153
greu, bineînțeles cu veioza aprinsă. În mijlocul nopții, parcă trezită de zgomotul unui ceas deșteptător,
Alinuța deschise puțin ochii … îi era frică din nou, dar înainte să înceapă să plângă, o voce prietenoasă se
auzi din dreptul geamului:

– Pâs, Pâs…vino până la fereastră!

Curioasă cum era din fire, se apropie.
– Cine este acolo? întrebă Alinuța.
– Uita-te sus, pe cer! se auzi de afară.
Alinuța, ridică timidă capul și, când privi spre cer, văzu o steluță atât de sclipitoare și parcă mai
aproape ca niciodată, care începu a-i vorbi:
– Bună, eu sunt Sclipici și te privesc în fiecare seară de aici, de sus! spuse steluța.
– Dar nu te-am auzit niciodată, până acum, vorbind! spuse Alinuța.
– Doar astăzi pot vorbi, pentru că te voi ajuta să-ți îndeplinești dorința, să nu-ți mai fie frică noaptea!
De ce nu poți să dormi, de ce anume te temi? întrebă Sclipici.
– Îmi este frică să dorm singură, dacă apare vre-un monstru și eu nu am pe nimeni alături? borborosi
tristă Alinuța.
– Dar niciodată nu ai fost și nu vei fi singură! adăugă steluța.
– Ştiu ca părinții mei sunt în camera de alături, dar și ei dorm!
Şi dacă nu vor auzi dacă vine cineva? păru îngrijorată Alinuța.
– Chiar dacă părinții tăi dorm, tu trebuie să ști că nu ești singură în nici o noapte!
Fiecare copil are o steluță ce îl veghează și îl protejează! Eu sunt steluța ta și sclipesc pe cer pentru
tine! Ori de câte ori te vei simți singură, ridică-ți privirea spre cer și vei vedea că nu voi lipsi niciodată! Eu
nu pot vorbi, dar te pot asculta și mi-ar plăcea ca în fiecare seară, înainte să adormi, să-mi povestești cum ți-
ai petrecut ziua! îi spuse Sclipici.Atunci Alinuța, mai liniștită ca niciodată, se băgă în patul ei și adormi
numaidecât!

(despre schimbare)
Inv. DIACONU NICULINA
ȘCOALA GIMNAZIALA “ IUSTIN PȊRVU”
POIANA TEIULUI
Motto: „Doamne, acordă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curaj să pot
schimba lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepriunea de a vedea diferenţa”. (Rugăciunea Seninătăţii)

” ă puteți imagina că, într-o clădire nouă și frumoasă, arhitectul se gândește să folosească o
mulțime de uși. Unele separă holurile de coridoare, altele separă coridoarele de camere, altele separă
camerele între ele. Pe scurt, fiecare ușă are o anumită destinație. Cele mai multe sunt făcute din lemn, altele
sunt din fier, din plastic sau chiar din sticlă. Toate arată foarte bine când sunt noi. Lumea se uită atent la ele
și le deschide sau le închide cu grijă.
Uneori se ciocănește la ușă și se așteaptă un răspuns. Apoi se intră. Sunt uși oficiale,
respectabile. Ușile din fier au încuietori complicate și nu poți trece de ele decât dacă ai chei speciale. Prin
cele din sticlă se vede și poți ști ce este înăuntru, chiar dacă sunt închise cu cheia.Ușile din lemn pot fi
împodobite cu modele artistice sculptate.
154
 Ușa despre care vreau să vă vorbesc era foarte simplă, deși era o ușă principală. Se deschidea spre
cele mai importante direcții ale clădirii. Nouă, frumoasă, lucioasă. Avea o clanță sclipitoare și o încuietoare
cu o cheie care se afla la cineva, dar din păcate nu se mai știa la cine. Era o ușă de trecere, foarte căutată,
pentru că scurta distanțele din clădire și, în plus, rămânea descuiată mereu. Puteai ajunge oriunde voiai
trecând pe acolo. Era ușa tuturor, pentru că o folosea toată lumea.

La început, ușa se simțea și ea foarte băgată în seamă. Cei care nu o cunoșteau, ciocăneau ușurel cu
degetul în ea, și pentru că nu auzeau pe nimeni spunând ”Intră”, o deschideau și treceau mai departe, ținând
minte că la acea ușă nu trebuia bătut.

Rând pe rând, lumea se obișnui să nu mai meargă ocolind pe diverse coridoare, ci să treacă direct
prin ușă. Grăbiți o uitau larg deschisă. Curentul o închidea la loc cu zgomot, trântind-o. Într-o zi, cineva o
deschise cu cotul pentru că avea brațele ocupate. Altădată, i se rupse clanța. Bineînțeles că n-a reparat-o
nimeni pentru că oricum se știa că rămâne descuiată. Ușa deveni mai puțin lucioasă pentru că fu stropită din
greșeală cu cafea. În alte zile se îmtâmplă să fie împinsă cu umărul, cu șoldul ori chiar cu câte-o lovitură de
picior. Odată, cineva vru ca ea să stea tot timpul deschisă. De aceea, o propti cu un scaun. Când se înțepeni
de oboseală, cuiva îi veni ideea să o forțeze cu ajutorul unui topor. De atunci, rămăsese cu o zgârietură urâtă
și i se strică o balama. Arăta cât se poate de rău!...

Deși era o simplă ușă, trebuie să vă spun că ea înregistra toate aceste întâmplări care o făceau să
sufere. O dureau rău vorbele grele pe care le auzea de fiecare dată când nu se deschidea repede în fața cuiva.
Se scârbise, se săturase de așa o viață.

- Ce sens mai are existența mea? Ar fi bine să fiu desființată. N-am noroc. Sunt atât de murdară! Sunt
distrusă. Aș vrea să scap de toate...Aș vrea să nu mă mai deschid niciodată, să nu mai fiu, să mă
prefac în zid.

Într-o zi, trecu pe acolo arhitectul clădirii. Ușa scârțâia și abia se ținea în balamale. Văzu cu părere
de rău ce jalnic arăta, deși în proiectul său ușa avea o destinație clară. Înțelesese pe dată ce se întâmplase cu
ușa.
- Să fie un zid în locul ușii? Hm! Asta nu este de dorit într-un loc așa de important. Nu se poate
renunța la această ușă, spuse arhitectul care construise multe clădiri la viața lui. Cred că am să pot face ceva
să te ajut, numai că...va trebui schimbat ceva în felul cum funcționezi.

După ce se gândi un timp cum să rezolve situația, măsură cu atenție ușa și chemă pe cineva să o
restaureze. Apoi veni cu un specialist care montă un sistem electronic de deschidere.
Din acea zi se petrecu ceva foarte favorabil pentru ușă. O adevărată schimbare la care nimeni nu se aștepta.
Oamenii se opreau surprinși, nedumeriți în fața ei, aflând că numai cunoscând codul electronic ar putea-o
deschide Cu timpul, acest lucru le-a schimbat obiceiurile și se pare că pe mulți i-a umplut de un fel de
respect. Nimeni nu mai era neglijent și nu o mai împingea cu dispreț. Țineau seama de existența ușii, pentru
că ușa avea un cod al ei. Era de necrezut! Ușa a învățat pe dinafară ce cod are și nu l-a uitat niciodată. Îi lăsa
să treacă doar pe cei care cunoșteau codul. Sclipea de mândrie. Și, în scurt timp, a redevenit o ușă
importantă, așa cum prevedea planul arhitectului de la început.”

155
 (despre controlul furiei)

Prof. Aconstantinesei Nicoleta, Grădinița P.P „Licurici” Galați

Prof. Roșca Mihaela Cristina, Grădinița P.P „Licurici” Galați

UBIECTUL: S.B., băiețel, 4 ani, luat în plasament, familia în care crește este foarte
preocupată de dezvoltarea lui.

Observații: Deși a frecventat grădinița și în anul precedent (fiind grupa mică), băiețelul este rar primit
în jocurile copiilor, fiind acceptat cu dificultate deoarece acesta are un comportament agresiv față de colegi,
în special față de alți băieți, reacționând impulsiv- ar vrea să se joace doar el cu toate jucăriile din sala de
grupă. În aceste condiții, el se retrage cu o jucărie într-un colț al sălii de grupă, încercând să se joace singur.
Totuși această stare nu durează mult, pentru că simte nevoia de a fi împreună cu ceilalți, însă revenirea în
cadrul grupului duce la reluarea stării conflictuale, manifestată prin accese de furie. După observarea
constantă a copilului și analiza comportamentelor sale în diverse situații, am considerat că cea mai bună
metodă de a-l face pe S.B să își controleze furia este cea a Broscuței Țestoase. Așadar, această tehnică s-a
dovedit eficientă în combaterea problemei subiectului nostru. În aplicarea acesteia am avut în vedere
următoarele aspecte:

➢ L-am rugat pe S.B să-și imagineze că se retrage într-o carapace, asemenea broscuței țestoase și să
respire adânc de trei ori, sugerându-i să se gândească la o jucărie preferată sau la un loc care îi
place foarte mult.
➢ În timp ce respira adânc, copilul a fost îndrumat să-și imagineze că aerul inspirat ajunge până la
vârful degetelor de la picioare și ale mâinii;
➢ Cât și-a concentrat ateția asupra respirației, S.B a fost încurajat să folosească monologul
(„Respir adânc de trei ori”, „Mă gândesc la ursulețul meu de pluș”, „Am și alți prieteni care mă
plac”, „Data viitoare o sa mă descurc mai bine”, „Stau un pic să mă liniștesc”, „O să fac multe
exerciții, până o să-mi iasă bine”, „Copiii ăștia râd și de alții, nu numai de mine”, „O să mă
descurc mai bine data viitoare”, „Pot să mă joc și cu altceva”, etc).
➢ I-am spus că poate rămâne în carapace atât timp cât are nevoie pentru a se liniști și pentru a trece
peste problemă cât mai ușor.

Exersând acești pași, tehnica broscuței a devenit un automatism, ajutând copilul să se liniștească
singur. „Stop! Acum respir adânc de trei ori. Mă liniștesc”. Jocul de rol și modelarea comportamentului pot fi
utilizate pentru a învața copiii această tehnică.

Pentru a-l ajuta pe S.B să-și însușească autocontrolul, au fost implicați și colegii acestuia, prin
expunerea poveștii „Broscuța Tobias a învățat cum să nu mai fie furioasă”. Pe durata audierii textul poveștii,
copiilor li s-a cerut să identifice reacțiile emoționale ale personajelor („Cum s-a simțit...atunci când...?”) și
să spună care personaj a reacționat în mod adecvat („Cine credeți că s-a comportat bine?”). La final, am

156
aplicat tehnica „Broscuței țestoase” împreună cu întreaga grupă, arătându-le imaginile cu modul în care
broscuța reușește să facă față furiei.

Concluzie: Prin aceste activități atât copiii, cât și S.B. au fost familiarizați cu tehnica „broscuței
țestoase”, învățând să gestioneze în mod adecvat furia; aceștia au reușit să facă diferență între reacțiile
emoționale și comportamentele adecvate sau inadecvate; copiii au exersat alături de colegul lor modalitățile
de gestionare a furiei.

Ca urmare a sprijinului familiei care îl are în plasament și care se preocupă în mod deosebit de buna
lui evoluție s-a observat o ameliorare semnificativă a comportamentelor copilului în ceea ce privește
inițierea și menținerea unei relații cu ceilalți copii și adulți din grădiniță.
BROSCUȚA TOBIAS A ÎNVĂȚAT CUM SĂ NU MAI FIE FURIOASĂ

Într-o zi, Tobias s-a gândit că şi-ar dori să se joace cu ceilalţi prieteni ai lui, Pufi şi Ami. El a pornit
în căutarea lor şi i-a găsit lângă lac. Pufi şi Ami se jucau cu mingea, dar broscuţa noastră voia să se joace alt
joc.
- Eu propun să ne jucăm altceva ! Ce ziceţi să ne jucăm de-a super-eroii ?
- Păi, asta ne-am jucat şi ieri, a spus pisicuţa Pufi.
- Dacă vrei poţi să te joci cu mingea împreună cu noi, a zis căţeluşa Ami.
- N-am niciun chef de jocurile voastre. Dacă nu vreţi să ne jucăm, atunci eu plec.
„Lasă că le arăt eu lor !” s-a gândit broscuţa şi a sărit într-o baltă astfel încât toţi ceilalţi au fost
murdăriţi de noroi. „Dacă nu vor să se joace cu mine, atunci nu mai sunt prietenii mei.” Tobias s-a îndreptat
cu gândul de a mai găsi o modalitate să-şi pedepsească prietenii pentru că nu au vrut să se joace de-a super-
eroii.Cum mergea broscuţa prin pădure bosumflată şi bombănind că nu are prieteni, s-a întâlnit cu Vulpoiul
cel Înţelept. Vulpoiul s-a uitat atent la broscuţă şi i-a spus:
- Văd că eşti furios. Ce s-a întâmplat?
- Nimic! a spus broscuţa pe un ton nepoliticos.
- Ei, dar ceva tot s-a întâmplat. Dacă nu s-a întâmplat nimic, atunci cum de eşti furios?
- Păi...aveţi dreptate domnule Vulpoi. Am vrut să mă joc cu prietenii mei şi ei nu au vrut să fim
super-eroi. Au vrut să se joace cu mingea. Si i-am împroşcat cu noroi.
- Si asta este ceea ce îţi doreşti: să nu mai fie prietenii tăi?
După ce s-a gândit bine, Tobias a spus:
-Eu vreau să fim în continuare prieteni.
Vulpoiul cel Inţelept s-a uitat la Tobias cu atenţie:
- Hai să-ţi spun un secret. Nu am fost întotdeauna aşa de înţelept. Am învăţăt şi eu multe lucruri de la
o broască ţestoasă.
- O broască ţestoasă?! a întrebat Tobias mirat.
- Da, era o broască ţestoasă foarte bătrână şi înţeleaptă. Şi eu eram furios ca şi tine pe prietenii mei şi
ea mi-a spus cum să fac să nu mă supăr pe ei.
- Oauu!.. a strigat Tobias încât. Şi eu vreau să ştiu.
- Atunci când simţi că te înfurii respiră adânc de trei ori... În timp ce respiri, îţi imaginezi că aerul îţi
ajungepână în vârful picioarelor.
- Doar atât? a întrebat broscuţa Tobias nerăbdătoare.
- Stai, nu te grăbi! Acum imaginează-ţi că intri în carapace...
- Asta e uşor, a spus broscuţa cu mândrie.
- Acum gândeşte-te la motivul pentru care te-ai supărat...
- M-am gândit că sunt răi şi nu mai sunt prietenii mei pentru că nu vor să se joace ce vreau eu.
- Acum gândeşte-te ce ai putea să faci ca să nu se supere pe tine?
Tobias s-a gândit o vreme, după care bucuros a anunţat că a găsit răspunsul:
- Stiu! Cred că aş putea să le spun că eu prefer să mă joc cu altceva. Doar am şi alţi prieteni.
- Bravo! Sunt mândru de tine, a spus Vulpoiul. De acum înainte să nu uiţi să fii şi tu o broscuţă
înţeleaptă.
157
 - Mulţumesc, domnule Vulpoi! Aşa am să fac.
Tobias a pornit înapoi către lac cu gândul să-şi ceară scuze pentru modul în care s-a comportat şi că
de acum înainte să încerce să fie un prieten adevărat.

(despre anxietate)

Alionte Lavinia,
Liceul Teoretic ,,Șerban Vodă”
Slănic

.L.este studentă la o facultate din Bucureşti. Provine dintr-o familie normală alcătuită din 4
membri. Sunt conflicte din cauza problemelor financiare.
Problema identificată este concretizată în episod depresiv și substrat clinic de anxietate. Pentru că
nu-şi poate plăti taxele la facultate din cauza problemelor financiare, se hotărăşte să abandoneze facultatea.
Devine din ce în ce mai pesimistă, nu mai socializează cu colegii, prietenii, preferă să stea de cele mai multe
ori singură. Dezechilibrul psihic şi lipsa activităţii cognitive au condus spre debutul episodului depresiv.
Se concretizează prin a fi un episod depresiv, anxietate. Întrerupe relațiile sociale, iar reducerea
posibilităților financiare poate duce la eșec.
Stabilirea unor obiective (eliminarea simptomelor diagnosticului, sprijin în conștientizarea gradată a
traseului parcurs până la declin, obținerea libertății financiare prin încadrarea în muncă, evaluarea anxietății)
și alegerea unei povești terapeutice au fost stabilite pentru a reuși să iasă din momentele neplăcute prin care
trecea.
,,Era anotimpul primăvara. Într-o zi minunată, în mijlocul unei păduri s-a născut un cerb. Era foarte
norocos puiul, pentru că se născuse exact când toate florile înfloreau, iar vremea era tot mai caldă şi mai
frumoasă. Cu fiecare zi care trecea, odată cu micul cerb creştea totul în jur: şi copacii şi iarba, şi florile .
Mai târziu, când puiul de cerb a crescut mai mare, mai puternic, primăvara s-a transformat într-o vară
caldă şi plăcută . Apoi a venit toamna. Odată cu ea, frunzele din copaci s-au colorat frumos, iar după aceea
una după alta au căzut, lăsând crengile complet goale. Mai târziu toamna s-a transformat în iarnă, cerul s-a
făcut cenuşiu şi din nori a început să ningă .
Puiul de cerb se uita la zăpadă şi tremura de frig. El se născuse când era atât de cald şi de bine.
Nimeni nu-i explicase de ce copacii îşi schimbă culoarea din verde în maro şi de ce căldura se transformă în
frig. Micul cerb se gândea:,,Cred că eu am făcut ceva rău şi din această cauză vremea s-a schimbat atât de
mult”. Aşa se gândea şi era tare,tare trist. Din păcate ninsoarea continua să cadă, iar aerul era tot mai rece.
Puiul de cerb era tot mai supărat şi nu mai voia să vorbească cu nimeni, chiar le vorbea urât celorlalţi pui de
cerb. Continuă să creadă că el era vinovat pentru că primăvara dispăruse şi pentru că venise iarna. Îi era
foarte teamă că într-o zi el însuşi ar putea fi transformat în ceva rece şi pustiu, la fel cum iarna transformase
pădurea.
Aşa că stătea ascuns sub un copac cât era ziua de lungă, crezând că dacă va rămâne acolo nemişcat ,
va putea face din nou vremea să devină la fel de bună şi frumoasă ca înainte. În timp ce zăcea acolo
zgribulit, simţindu-se foarte singur , iată că s-a apropiat de el un şoricel bătrân şi înţelept. L-a privit pe puiul
de cerb , l-a tot privit şi văzând că nu se mişcă de acolo i-a spus: ,,Vai cerbuleţule, ce tare tremuri! Şi arăţi
aşa de supărat !”. Puiul de cerb i-a răspuns: ,,Şşşşt ! Taci , nu face zgomot! Uite , din cauza mea vremea s-a
158
răcit. A venit frigul. Eu cred că dacă o să stau aici nemişcat pot transforma la loc vremea ca să fie iarăşi
frumoasă. Sunt foarte trist că am fost aşa rău.”
Un timp, şoricelul cel înţelept s-a uitat la el în tăcere, minunându-se cum o fi ajuns oare cerbuleţul să
se creadă vinovat de schimbarea anotimpurilor. I se părea foarte important şoricelului să-l ajute pe micul
cerb să înţeleagă cum stau lucrurile în această lume în care trăim, aşa că i-a spus: ,,Nu eşti tu de vină că se
schimbă vremea ! Acesta e un lucru firesc. Aşa este viaţa. În fiecare an după primăvară urmează vara . Atât
primăvara, vara, toamna, cât şi iarna sunt nişte anotimpuri care vin şi trec unul după altul. Primăvara este
anotimpul în care în pădure toate înmuguresc, înfloresc, cresc din nou, iar vara este foarte cald. Apoi vine
anotimpul numit toamnă, când frunzele se colorează aşa de frumos, iar după aceea cad din copaci , lăsându-
le crengile goale. După toamnă urmează iarna. Acesta este exact anotimpul care te face să te simţi aşa de
înfrigurat cum te simţi acum. Iarna este ger, iar pădurea este goală şi pustie. Numai că din fericire iarna se va
termina curând. După ea va veni iarăşi primăvara. Se poate ca iarna să vină ceva mai repede decât vremea
hotărâtă , iar frigul să înceapă mult mai curând decât ar trebui. Este destul de greu să găseşti hrană în pădure
,dar dacă îţi vei da toată silinţa sigur vei reuşi să găseşti, chiar să-ţi mai faci şi rezerve. Dar tu să ţii minte
întotdeauna că după iarnă urmează din nou primăvară., pentru că aşa a fost făcută lumea aceasta. Chiar şi
acum, în timpul iernii reci, când îţi este foarte greu să crezi că va mai fi din nou primăvară, trebuie să găseşti
în inima ta puterea de a înţelege acest adevăr.”
,,Dar de ce nu pot să văd că vine chiar acum primăvara?” a întrebat foarte curios cerbuleţul.,,Ajută-
mă să înţeleg, te rog !”
,,Uneori norii ascund soarele de pe cer. Atunci aproape nu-ţi mai vine să crezi că soarele există totuşi
în spatele lor. Apoi, după un timp, vântul alungă norii şi te lasă să vezi că soarele a rămas tot acolo unde era
dintotdeauna. Câteodată vara, observi cu părere de rău că o floare minunat înflorită , se usucă în scurt timp,
iar seminţele ei sunt luate şi împrăştiate de vânt. În acea clipă este greu să – ţi dai seama că din acele seminţe
vor creşte alte flori. Dar atunci când în anul următor revine primăvara, poţi vedea cum din seminţe cresc
plante noi care înfloresc la fel de frumos ca cele din anul trecut.”
Cerbuleţul asculta foarte atent tot ce-i spunea şoricelul. I se părea că vorbele noului său prieten au un
înţeles special , care mergea drept spre inima lui. Dar mai erau atâtea de spus şi de aflat…,,Dragă şoricelule,
iarna este aşa de rea că mă face să simt un fel de frig în suflet, la fel ca frigul de afară”.
Dar şoricelul l-a sfătuit prietenos pe puiul de cerb:,, Orice fiinţă are propriul său izvor de putere şi de
căldură în ea însăşi, chiar dacă este rece afară. Caută propria ta căldură în ea însăşi, chiar dacă este rece
afară. Caută propria ta căldură înlăuntrul tău şi încearcă să o hrăneşti ca să crească continuu. Atunci ea te va
ajuta să te simţi încălzit chiar dacă este frig afară”. Apoi, promiţând că se va întoarce pe acolo şoricelul şi-a
luat rămas bun.
Puiul de cerb a lăsat cuvintele şoricelului să pătrundă până adânc în mintea şi în inima sa. Ce ciudat i
se părea! Oare la ce s-o fi gândit şoricelul atunci când spunea ,, propria ta căldură dinlăuntrul tău?”.
Cerbuleţul a păstrat foarte bine în minte aceste cuvinte şi se tot gândea la ele în timpul plimărilor sale prin
padure. Până într-o zi obişnuită,când plimbându-se agale, dintr-odată cerbuleţul şi-a dat seama de sensul
acelor cuvinte. A început să simtă chiar înlăuntrul lui căldura misterioasă şi minunată. Zilele de iarnă care au
mai urmat au trecut uşor, iar când a venit primăvara anul următor cerbuleţul s-a simţit foarte diferit pe
dinăuntru. Înţelegea altfel lucrurile şi se bucura de frumuseţea fiecărui anotimp. De această dată pricepea că
el nu putea deloc să controleze sau să schimbe ordinea anotimpurilor, pentru că ele urmează unele după
altele în ordinea dată de natură, indiferent de ceea ce şi-ar fi dorit el. Apoi şi-a dat seama de ceva foarte
important: că acea căldură dinlăuntrul său trebuie hrănită şi antrenată să crească astfel încât chiar şi cea mai
friguroasă zi, înlăuntrul lui să existe totuşi propria lui căldură specială şi puternică.
Din acea zi, cerbuleţul a început să vorbească despre anotimpuri cu ceilalţi pui de cerb din
pădure.Toţi şi-au dat seama cât de cald şi prietenos era el şi ce multe ştia.”
Modalități de evaluare a reușitei intervenției (raportare la obiective): identificarea unor posibilități
reale de deblocare a situației prin proiectarea acțiunii poveștii terapeutice la propria experiență. Prima
hotărâre după 3 luni de la debutul episodului depresiv este când reuşeşte să se angajeze, socializează cu
colegii la locul de muncă, reluarea studiilor achitându-şi singură taxele. Lucrurile se reiau pe un făgaș
normal, fata începe să aibă mai multă încredere în ea, muncește, zâmbește, parcă ajunge din ce în ce mai
aproape către luminița de la capătul tunelului.
159
 (despre răbdare)

Ciulacu Elena,
Gradinita ,,Voinicel” - Chitila

copul activitații:Activitatea ,,Fetița nerăbdătoare”are ca scop invățarea copiilor să aibe

răbdare,să astepte pentru ca anumite lucruri să se intâmple.

Competențe:Dupa desfășurarea acestei activități,copiii vor fi capabili să:

- înteleagă faptul că unele lucruri au nevoie de timp să se realizeze;
- dea exemple de situații în care trebuie să așteptăm realizarea anumitor lucruri ;
- explice apariția emoției de tristețe,atunci când ceva nu se întâmplă așa cum vor ei.

Tipul activității : predare –invatare

Durata activității : 20 minute

Materiale necesare : planșe care să ilustreze povestea,,Fetița nerăbdătoare”

-creioane colorate
-foi A4 cu fețe reprezentând emoții(tristețe, bucurie).

Descrierea activității

Incep activitatea printr-o întrebare adresată copiilor : ,,Copii , voi v-ați simțit vreodată suparați atunci
când un prieten de-al vostru a primit ceva și voi nu? “ Astăzi vom invăța împreună cu personajul nostru din
poveste, Nicole, cum să avem răbdare ca unele lucruri să se împlinească. Se prezintă copiilor urmatoarea
poveste :

,,Este luni. Sala ce clasă se umple încet , încet de copii. Toți sunt veseli și se joacă, povestind ce au
facut în week-end. Astăzi este ziua de naștere a lui Damian. Mama lui i-a pregătit o surpriză si i-a adus la
gradință un tort pentru a serba împreună cu colegii aniversarea a 5 ani.
Tortul este adus în fața copiilor, acestia îi canta ,,La multi ani’’ lui Damian , servesc din minunatul tort cu
ciocolată și sunt tare veseli. Numai Nicole este tristă și stă cu lacrimi în ochi retrasă privind la colegi cum se
distrează. Toți colegii se bucurau de eveniment. Nimeni nu avea timp să observe supărarea Nicolei.
- Ce este ,Nicole ? o intreabă doamna educatoare ? De ce ești tristă ?
- Pentru că vreau să fie și ziua mea. De ce este doar ziua lui Damian ?
- Pentru că ziua ta de naștere a fost acum două luni și va fi din nou peste zece luni ?
- Cât mai este până atunci ?
- Pănă la ziua ta trebuie să așteptăm să treacă vara,cand vei merge la mare, în vacantă, toamna, iarna,
când vine Moș Crăciun cu cadouri,și apoi va fi din nou ziua ta de naștere.
- Dar este atât de mult ! Eu vreau sa fie mâine !
160
- Nu se poate să fie mâine. Trebuie să ai răbdare și apoi va fi și ziua ta de naștere.
- Dar eu nu vreau să am rabdare.
Atunci educatoarea s-a gandit cum să o invete pe Nicole să aibe răbdare.
-Uite, Nicole! Mâine am să-ți pregătesc o surpriză.
-Ce surpriză?
- Trebuie să ai răbdare pâna maine,îi spuse educatoarea.
A doua zi domna educatoare o ia pe Nicole de mâna, merge cu ea în curtea gradiniței și plantează
cateva fire de crizanteme.
-Uite , Nicole, aici vom planta câteva flori frumoase care până la toamnă, dacă le îngrijești, vor înflori.
Vom pune aici o plăcuță pe care vom scrie ,,Florile Nicolei “.
Nicole nu prea a ințeles cat de mult trebuie să așepte, așa că a doua zi a mers la locul unde plantase
florile și i-a spus doamnei educatoare :
-Dar, doamna, uite nu este nici o floare.
-Trebuie să ai răbdare, Nicole ! i-a răspuns doamna educatoare.
A doua zi s-a intâmplat la fel iar in zilele urmatoare Nicole a uitat de florile plantate.
A venit vacanța, a trecut,iar când un nou an școlar a inceput , doamna educatoare a luat-o pe Nicole de
manuță, a dus-o în curtea gradiniței și i-a arătat crizantemele frumoase care stăteau să se deschidă :
-Uite ,Nicole ! astea sunt florile plantate de tine !
-Ce frumoase sunt !
-Intradevăr,sunt foarte frumoase.Dar pentru a ne bucura de frumusețea lor a trebuit să așteptăm mult
timp pentru ca ele să înflorească. A trebuit să avem răbdare.
Abia atunci a inteles Nicole că pentru a ne bucura de lucruri frumoase trebuie să avem răbdare și să nu
ne supărăm dacă lucrurile nu se intâmplă așa de repede cum ne dorim noi. “

Dupa prezentarea povestirii educatoarea scoate in evidenta prin intrebari momentele importante ale
actiunii.
• De ce era suparata Nicole ?(deoarece nu era si ziua ei si nu era in centrul atentiei)
• Voi va suparati atunci cand nu sunteti in centrul atentiei ?(daaa......)
• Cum va manifestati ?(sunt suparat,nervos,plang,devin mofturos...)
• Cine a ajutat-o pe Nicole sa inteleaga faptul ca rabdarea este importanta ?(doamna educatoare)
• Copiii (colegii lui Nicole) au observat ca ea este suparata ?(nu...)
• De ce ?(pentru ca toti se bucurau de distractia oferita de Damian)
• Ce credeti ca simtea Nicole in sufletul e ?(suparare,tristete...)
• Atitudinea lui Nicole credeti ca era potrivita ?(nuuu....)
• Cum trebuie sa ne purtam atunci cand este ziua de nastere a unui prieten/coleg ?(trebuie sa ne
bucuram,sa-i facem urari,sa ne distram alaturi de el...)
• Daca Nicole nu era suparata cum credeti ca s-ar fi simtit ?(vesela)
161
 Copiilor li se da doua chipuri carora li se cere sa deseneze cele doua expresii ale lui Nicole : tristetea din
ziua in care era sarbatorit Damian si bucuria din ziua in carea vazut florile aproape inflorite.
Dupa ce copiii deseneaza cele doua chipuri educatoarea cere copiilor sa spuna care din cele doua chipuri
le place mai mult.Bineinteles copiii au in care era reprezentata bucuria.
• Cum sunt copiii care sunt tristi si plang ?( sunt urati)
• Cum sunt copiii care snt veseli ?(sunt frumosi)
• Asadar cum trebuie sa fim ca sa fim frumosi(sa fim veseli)
• Ce trebuie sa facem ca sa nu ne suparam atunci cand un lucru nu se intampla asa cum vrem
noi ?(trebuie sa avem rabdare)

(despre politețe)
Prof. înv. preșcolar Cozma Lorena.
G.P.P. Nr.13
Satu Mare

ățelul Lulu, pisica Mia și rățușca Lina erau foarte buni prieteni. Toți erau colegi de grupă la
aceeași grădiniță. Dimineața când se întâlneau se salutau voioși, se îmbrățișau și intrau veseli în sala de
grupă unde îi aștepta doamna educatoare, iepuroaica Dina. Se jucau frumos împreună, se ajutau unul pe
celălalt, mâncau și dormeau toți la un loc. Uneori, se mai certau pentru câte o jucărie, dar se împăcau pe loc.

- Ce prieteni buni suntem, spuse Lulu !

- Cât mă bucur să vă am prieteni !

- Abia aștept să vin la grădiniță să vă întâlnesc, să ne jucăm împreună!

Dar, într-o zi, lucrurile s-au schimbat între cei trei prieteni. Cum se jucau împreună în sala de
grupă, cățelul Lulu dorind jucăria Miei, i-a smuls-o din mână și a împins-o. Sărăcuța Mia a căzut

162
 și s-a lovit. A început să plângă, iar doamna educatoare, iepuroaica Dina, l-a întrebat pe Lulu de ce a
procedat așa și nu i-a cerut frumos jucăria.

- Lulu, dacă dorești o jucărie, trebuie să o ceri frumos !

- Lucrurile pot fi rezolvate și altfel !

- Acum, cere-ți scuze Miei pentru ceea ce i-ai făcut, iar data viitoare să îi ceri spunând “te rog ”

și “mulțumesc ”!

Doamna iepuroaică şi pisica Mia au fost supărate pe Lulu deoarece acesta nu şi-a cerut scuze

pentru comportarea avută.

-Bine,Lulu,dar în felul acesta o să rămâi fără prieteni, singur-singurel, nimeni nu o să se mai

joace cu tine!

- Eu și Lina nu mai suntem prietenii tăi!

- Ce-mi pasă mie? răspunde Lulu.

- O să-mi găsesc eu alți prieteni!

- Până nu-ți schimbi comportamentul nu ne mai jucăm cu tine, nu mai vorbim cu tine!

Au trecut așa mai multe zile. Colegii de grupă nu se mai jucau cu el, nimeni nu mai vorbea cu el,
nimeni nu vroia să stea lângă el la masă. Lulu se simțea singur și și-a dat seama că greșise, că fără prieteni
nu era deloc bine. Credea că dacă smulge jucăria și lovește obține ceea ce dorește. Atunci Lulu își zise: “
Prefer să am prieteni !” și fugi la pisica Mia și rățușca Lina să le ceară iertare și să se împace. Doar dacă
cerem frumos, fără a uita să spunem “te rog ” și “mulțumesc ”, obținem ceea ce dorim, spuse Lulu.

Prin această poveste am urmărit diminuarea agresivității fizice, învățarea soluțiilor de rezolvare a
conflictelor și importanța folosirii formulelor de politețe.

După ce povestea a fost citită voi formula următoarele întrebări și-l voi solicita pe copilul M.A., care
are un comportament asemănător, să-mi răspundă la următoarele întrebări:

1. Ți-a plăcut povestea? Ce ți-a plăcut mai mult în această poveste?

2. Cine s-a comportat cel mai frumos în poveste?
3. Cine s-a comportat cel mai urât în poveste?
4. Ce au făcut prietenii lui Lulu atunci când el s-a comportat urât ?
5. Cu cine ai vrea să fii prieten dintre personajele din poveste ? De ce ?
6. Cu cine nu ai vrea să fii prieten dintre personajele din poveste ? De ce ?
7. Ce a făcut la sfârșitul poveștii cățelul Lulu ? De ce ?

163
8. Este bine sau nu să ne comportăm ca Lulu ? De ce ?

Pe urmă voi transpune povestea într-o scenetă. Voi solicita trei copii care să redea acțiunea din poveste.
Comportamentul cățelului Lulu va fi interpretat de către copilul M.A..
După ce sceneta a fost desfășurată voi pune următoarele întrebări pentru prelucrarea conținutului :
1. M.A. ți-a plăcut sceneta noastră ?
2. Ți-a plăcut să fii Lulu?
3. Crezi că a făcut bine Lulu că nu s-a mai bătut și s-a împăcat cu prietenii lui ? De ce ?
4. Ce crezi că Lulu ar fi trebuit să facă atunci când era nervos și bătea copii ? Ce ar fi putut el face în loc să
se bată ?
5. Crezi că doamna educatoare este bucuroasă acum că Lulu și-a schimbat comportamentul ? De ce ?

În urma acestei povești terapeutice și a implicării lui directe în scenetă, copilul M.A. și-a schimbat
comportamentul față de colegii de grupă, a învățat să folosească cuvintele “te rog ” și “mulțumesc ”,
conștientizând că folosind formulele de politețe poate obține ceea ce îşi dorește.

164
 (despre încrederea în sine)

Prof. RADU RODICA,

Grădiniţa nr.35, Bucureşti

.C. este un copil de 5 ani răsfăţat, egoist şi care manifestă de multe ori o atitudine de aroganţă
faţă de colegii săi, dorind ca doar el să răspundă la toate întrebările pe care le pune la activităţi d-na
educatoare, el vrea să se joace cu cele mai interesante jucării din sala de grupă şi nu doreşte să împartă nicio
jucărie cu nimeni. Când se pregătesc să iasă în curtea grădiniţei, iar d-na educatoare le cere copiilor să se
aşeze în coloană câte doi, D.C. îşi dă seama că el nu are niciun prieten, nimeni nedorind să facă pereche cu
el. La fel se întâmplă şi când, la jocul de construcţii, copiii se grupează şi construiesc împreună realizând
lucrări de complexe, iar el, oricât de mult s-ar stădui nu reuşeşte să compare lucrarea lui, cu a celor care au
lucrat în echipă.
Dorind să îi vină în ajutor, d-na educatoare a apelat la poveştile terapeutice pentru a corecta
comportamentul egoist al lui D.C. Una dintre acestea a fost povestea „Două broscuţe”, al cărui text este
redat mai jos:
„Într-un iaz, trăiau două broscuțe, Oac și Oaki, foarte bune prietene, curioase și nedespărțite. Cât era
ziua de lungă colindau împrejurimile, dar cum iazul era destul de mic, s-au gândit să facă o călătorie până în
satul din apropiere. Nu după prea mult timp de mers pe jos, au ajuns în față unei curți.
– Intrăm? întrebă Oac entuziasmată.
– Bineînțeles! răspunse Oaki , cu o oarecare ezitare.
Şi cum mergeau ele foarte încântate că vor descoperi un teritoriu nou, au ajuns pe terasa
casei…acolo le-a atras atenția o oală mare ce se afla pe masă. Se apropiară ce se apropiară și … HOP! , fără
să scoată vre-un cuvânt, Oac și sări înăuntru…Oaki fără să mai piardă timpul, HOP!, sări și ea după Oac!
Spre surprinderea lor, oala era plină cu smântână!
Oac, panicându-se, se apucă să măsoare oala și-n lungime, și-n lățime, să măsoare densitatea
smântânii…. și într-un final, după ce a aplicat tot felul formule de calcul complicate, și-a dat seama că
situația în care se aflau era foarte complicată, așa că a renunțat să mai încerce și s-a scufundat în oala cu
smântână.
Oaki, mai optimistă din fire, își spuse: „Nu voi renunța așa de ușor! Acum sau niciodată este
momentul să-mi folosesc toată puterea picioarelor mele!”…și începu să bată din picioare! și bătu, și bătu, și
bătu, până ce la un moment dat observă că sub picioarele ei, smântâna se transforma în unt. Încercând să-și
țină și prietena la suprafață, Oaki bătu neîncetat din picioare, până când își făcu din unt un punct de sprijin
necesar pentru a se împinge și sări afară împreună cu prietena ei!
Văzându-se salvate, ieșite din oala cu smântână, Oac spuse:
– Mulțumesc Oaki! Pentru că tu ai avut încredere în ține și nu ai renunțat până în ultima clipă, ai
găsit soluția și ne-ai salvat pe amândouă!”( Sursa: https://clicpsihologic.ro/doua-broscute/)
În urma ascultării unor astfel de poveşti D.C. a observat cât de important este să lucreze în echipă şi
cât de bine este să te poţi baza, la nevoie, pe un prieten.

165
 (despre comportament agresiv)

Prof. MAZILU SIMONA,

Grădiniţa nr.35, Bucureşti

„ ntr-un tărâm fermecat, acolo unde găsești pomi vorbitori, flori jucăușe, trăia o rățuscă care nu
asculta pe nimeni și era tare năzdrăvană. Într-o zi, jucându-se cu prietenii ei, rățusca Lina luă o piatră și-l
lovi peste aripă pe rățoiul Dino. Dino căzu dintr-odată la pământ, plângând de durere, dar nu îi spuse nimic
Linei, ci se ridică, își luă rămas bun de la ceilalți rățoi și plecă spre casă. Lina își dădu seama că a greșit și îi
păru rău.
Când a ajuns acasă, mama a întrebat-o pe Lina:– Lina, ce-a pățit Dino la aripioară?
- Nu știu ce-a pățit, spuse ea abținându-se să nu plângă.
- Ceva tot s-a întâmplat.Aș vrea să-mi spui!
- Nu! Nu! începu să strige rățuşca Lina și fugi în camera ei. Linei îi păru rău că a vorbit nepoliticos
cu mama ei și că l-a lovit pe rățoiul Dino. Se tot foșnea în pat încercând să adoarmă și când reuși, într-un
final, să adoarmă, de sub plapumă ieși o pietricică. Care pietricică? Cea care i-a lovit aripioara lui Dino.
- Nu te așeza pe mine! se auzi un glas subțire.
- Cine a vorbit? întrebă Lina privind în jur.
- Nu stii cine sunt? Eee…! Eu sunt, pietricica, îi răspunse același glas subțire.
Doar atunci rățusca Lina observă că era gata să se așeze cu spatele pe pietricică.
- Ce faci? Mai de dimineață ai vrut să-mi spargi capul, iar eu te-am iertat. Iar mă superi? o întrebă
pietricica ți vru să sară din pat.
- Nu pleca, nu îți fac niciun rău! strigă rățușca Lina. Sunt tristă, pietricică! îi spuse plângând.
- Cum te numești? întrebă pietricica.
- Mă numesc Lina. Tu?
- Eu sunt Roxi. Și de ce esti tristă? o întrebă mirată pietricica.
- Sunt tristă pentru ca l-am lovit pe Dino peste aripioară și că am vorbit nepoliticos cu mama… Of,
nu știu cum să-mi repar greșala. Mă ajuti, Roxi? Mă ajuti? Promit că am să mă comport frumos de acum
înainte! spuse Lina cu lacrimile în ochi.
- Bine, te voi ajuta. Dacă îți pare rău… ai putea să-ți recunoști greșala și să-i spui mamei ce s-a
întâmplat. Spune-i că îți pare rău că l-ai lovit, îi spuse pietricica Roxi.
- Mâine dimineață așa o să fac. Ești cea mai bună prietenă a mea, Roxi! spuse încântată Lina ăi apoi
adormi cu pietricica în brațe.
Ținând cont de sfatul pietricicăi, rățușca se trezi dis-de-dimineață. Se spală pe ochișori și pe dințișori
și fugi la mama să-și recunoască greșala și să spună că-i pare rău. Apoi luă ghiozdanelul și plecă spre școală.
De cum îl zări pe Dino în curtea școlii, fugi spre el și își ceru iertare și-l rugă să fie din nou prietenul ei.
Dino a iertat-o pe Lina și de atunci sunt cei mai buni prieteni.”(de Maria Dumitrache)
R.I. era un preşcolar care nu reuşea să se facă înţeles de colegii săi, deşi el îşi dorea să aibă prieteni şi
să se joace cu ei. Însă, întotdeauna el dorea să aibă toate jucăriile, iar dacă un coleg se împotrivea, îl
îmbrâncea pe coleg sau îl lovea cu jucăria respectivă. Nu dorea să îşi ceara niciodată iertare pentru
comportamentul său, motiv pentru care colegii săi de grupă nu doreau să se joace cu ei şi îl evitau.

166
 D-na educatoare, observând că de fiecare dată când le spunea o poveste copiilor R.I. era foarte atent,
s-a hotărât să le spună copiilor poveşti terapeutice pentru ca R.I. să îşi poată corecta comportamentele
nepotrivite( agresivitatea acestuia, depăşirea impedimentului de a îşi cere iertare actunci când greşeşte)
În urma prezentării poveştilor terapeutice între care şi povestea „Rățușca Lina cea năzdrăvană”de
Maria Dumitrache, educatoarea a reuşit ca în timp să corecteze comportamentul agresiv al lui R.I. faţă de
colegii săi, iar când se mai întâmplă ca să greşească, acesta îşi cere iertare precum eroii din poveştile
terapeutice.

(despre relații sociale)

Prof. Hurjui Maria/G.P.P. Licurici

ntr-un regat, nu departe de locuința Zânei Inimilor, împărățea Inima Bună. Peste tot regatul
domnea Pacea și Iubirea. Oamenii erau mereu veseli, se ajutau unii pe ceilalți, vorbeau frumos, erau foarte
politicoși, părinții și copiii se jucau mereu împreună…..totul era armonie și înțelegere.
Pe celălalt tărâm, se afla regatul Inimii Furioase. Peste acesta domnea Ura, Neînțelegerea, Răutatea și
Invidia. Oamenii își vorbeau urât, se certau de la orice, nu împărțeau niciodată nimic, erau foarte egoiști,
uneori se și băteau, părinții nu aveau grijă de copii iar aceștia se comportau urât și deveniseră foarte
neascultatori și obraznici.
Inima Furioasă avea o oglindă magică prin care privea în fiecare zi cum se comportau locuitorii din
regatul vecin și nu înțelegea cum poate exista atâta iubire între oameni. Pentru a primi un raspuns s-a hotărât
să o viziteze pe Zâna Inimilor.
Într-o dimineață, foarte devreme, a plecat spre locuința acesteia și a ajuns noaptea târziu. A bătut la
poarta castelului iar Zâna a primit-o, a ospătat-o, apoi a culcat-o pe un pat cald și confortabil. Atât de bine s-
a simțit Inima Furioasă, încât a doua zi, dis de dimineață, când s-a uitat în oglindă a văzut pe fața ei un
zâmbet.
Uimită, a întrebat-o pe Zâna Inimilor cum de a putut zâmbi, iar Zâna i-a răspuns: căldura cu care te-
am primit eu și grija pe care ți-am purtat-o au făcut ca tu să te simți bine și întotdeauna cineva zâmbește și
este fericit atunci când îi este bine. Acum, pentru că tu ai trăit acest sentiment, mergi în regatul tău și
gândește-te la ce vei putea face astfel încât și supușii tăi să trăiască același sentiment.

167
 Inima, care acum nu mai simțea furie, a mai zâmbit odată, și s-a reîntors în regatul ei pentru a plănui
cum anume va proceda ca să aducă zâmbete și fericire și pe chipurile celorlalți.
Specificații generale:
Problema: relații sociale
Vârsta: preșcolară (4-6 ani)
Aplicare: cu întreaga clasă/grup mic
Aplicată de: psiholog/cadru didactic

Am aplicat această poveste alături de alte povești terapeutice și jocuri de cooperare și comunicare cu
scopul de a facilita relaționarea în cadrul unei grupe mari, preluată.
Am observat în primele două-trei săptămâni pe care le-am rezervat în mod deosebit creării relației cu
preșcolarii că abilitățile lor socio-emoționale erau destul de slab dezvoltate, astfel încât mi-a venit ideea
acestei povești și implicit a creării unui loc de poveste în care să ne simțim bine, să conviețuim într-un mod
plăcut, dezirabil.
Mesajul a fost unul de impact, desenele copiilor scoțând la iveală furii, frici, persoane care le
întrețineau aceste emoții, motiv pentru care am hotărât de comun acord să ne transformăm clasa într-un regat
în care să domnească Bucuria, Iubirea, Înțelegerea, Cuvintele frumoase, Dărnicia, precum și alte emoții și
abilități.
A fost un drum anevoios, dar s-a meritat. După aproximativ trei luni, regatul a fost transformat.
Ce am obținut? Preșcolarii au învățat să:
- comunice pe un ton normal;
- facă schimb de obiecte/jucării/jocuri;
- își aștepte rândul;
- să renunțe la o jucărie/un joc în favoarea altui copil;
- să ofere jocurile/jucăriile personale;
- să aștepte câteva minute (5-6) atunci când un alt copil se joacă cu aceeași jucărie/același joc pe care
și el/ea o dorește;
- să comunice în șoaptă la trezire, în condițiile în care alți copii încă dorm;
- să folosească în comunicarea cu ceilalți cuvinte frumoase (în acest sens, ca o regulă, am introdus
paritatea 1 la 3-un cuvânt urât adresat, cere de la tine 3 cuvinte frumoase adresate, astfel încât inima
celui rănit să fie din nou bucuroasă; am reușit astfel, o scădere considerabilă în frecvență și
intensitate a acestui tip de comportament);
- să interacționeze într-un mod plăcut în cadrul jocurilor la alegere;
- să manifeste emoții potrivite cu contextul;
- să-și optimizeze capacitatea empatică;
- să-și gestioneze adecvat furia, prin aplicarea unor exerciții care să faciliteze diminuarea acesteia în
frecvență și intensitate.

168
 (despre fricile micilor școlari)

Prof. Șerban Marcelina/G.P.P. Licurici

ra o după-amiază călduță de toamnă. Soarele se juca printre crengile copacilor, iar păsările
călătoare zburau în văzduh și ciripeau.
Ghiozdi, care stătea în fața casei, avea inima cât un purice. Nici nu-și dădea seama ce emoție simte
sau parcă știa???? Simțea mai multe: bucurie pentru că urma să plece la școală, tristețe pentru că se
despărțea de grădiniță, uimire pentru că nu știa cum va arăta școala, frică....Da! Cel mai mult simțea frică și
simțea cum muuuulte gânduri îi vin în minte.
- Oare voi avea prieteni?
- Penarul cu tot ce am în el se va simți confortabil?
- Doamna învățătoare îmi va vorbi frumos sau nu?
- Caietele pe care le port cu mine vor avea multe teme?
- Dacă voi fi greu, prea greu și copilul care mă va duce nu mă va mai vrea?
- Dacă voi fi aruncat în bancă sau așezat pe parchet și călcat de teniși, adidași sau pantofi?
- Offfff.....!!! și gândurile parcă nu-i dădeau pace deloc.
- Ce mă fac? Ghiozdi simți cum i se umezesc ochii și se auzi scoțând un țipăt de ajutor.
Mama veni repede și îl găsi tremurând.
- Gata, Ghiozdi! Liniștește-te! Sunt aici cu tine! Ce s-a întâmplat?
Ghiozdi îi povesti despre toate temerile sale.
- Dragul meu Ghiozdi, frica pe care o simți acum îți umbrește curajul și nu-ți dă voie să vezi
lucrurile și altfel. Uite, hai să facem un joc. Închide ochii și imaginează-ți că ești cel mai curajos
ghiozdan. Inspiră, expiră, și apoi deschide ochii.
- Cum te simți acum?
- Mai liniștit! a răspuns Ghiozdi. Liniștea i se putea citi pe chip.
- Bun! Acum că te-ai liniștit, hai să gândim din nou!
- Ce poți face pentru a avea prieteni?
- Mă voi prezenta și voi face cunoștință cu noii colegi!
- Bravo! Sunt mândră de tine! a spus mama.
- Ce vei face ca penarul să se simtă confortabil?
- Îl voi așeza în buzunarul din față!
- Bravo, Ghiozdi! O idee minunată!
- Ce vei face dacă vor avea caietele muuulte teme?
- Le voi spune că le sunt alături, gata să împart greul cu ele!
- Perfect! Ești un ghiozdănel bun și generos!
- Ce vei face dacă vei simți că ești prea greu pentru copilul care te va duce?
- Voi ruga pe unul dintre părinți să mă ducă sau, ar putea să mă ducă împreună!
- Bravo! Altă idee minunată!

169
 - Te gândești că vei fi aruncat într-o bancă sau așezat pe parchet și călcat în picioare.....să
vedem.....ce ai face atunci?
- I-aș putea spune celui sau celei care m-a primit în dar că este un școlar bun, politicos, atent,
respectuos care știe să aibă grijă de lucrurile personale.
Mama îl îmbrățișă și îl pupă pe ambii obrăjori.
- Ce mândră sunt de tine! Sunt sigură că te vei descurca perfect!
Ghiozdi își simți dintr-o dată inima mare, plină de curaj și un zâmbet larg i se putea citi pe față.

Specificații generale:
Problema: frica față de școală
Vârsta: preșcolară (5-6 ani)
Aplicare: cu întreaga clasă/grup mic
Aplicată de: psiholog/cadru didactic
Am creat această poveste terapeutică, pornind de la temerile copiilor cu privire la viitoarea
experiență de școlar. Frământările lor, întrebările continue corelate cu școala și evenimentele încă netrăite au
dat naștere personajului Ghiozdi, care aflat în aceeași situație și copleșit de noul statut, cel de școlar mic,
dezvoltă tot felul de temeri cărora simte că nu le mai poate face față.
Povestea a ajutat preșcolarii să-și normalizeze temerile, să reflecteze asupra lor și totodată, să
găsească soluții benefice în situații problematice.
Adultul suportiv (părintele, educatoarea, doamna învățătoare) este introdus tocmai pentru ca cel mic
să simtă că nu este singur în această exepriență și că oricând se poate baza pe cineva de încredere.
Am considerat imperios necesar ca și părinții preșcolarilor să ia cunoștință de fricile copiilor și să
adopte o atitudine suportivă față de aceștia și de emoțiile pe care le resimt.
Drept urmare, discuțiile deschise, suportive, normalizate, cognițiile disputate dar și suportul autentic
din partea părinților au făcut ca cei mici să înceapă să se raporteze la școală și la viitoarea experiență de
școlar într-o manieră optimistă, încărcată mai degrabă de curiozitate decât de teamă.

170
 (despre imaginea de sine)

Prof. Chiorbeja Gabriela

Şcoala Gimnazială ,,Iustin Pîrvu’’
Poiana Teiului, Neamţ

upă ce toate din natură s-au veselit la balul Toamnei, acum ea, parfumată şi puţin cam
ameţită, le dă o ultimă îmbrăţişare, un sărut de adio. Precum Cenuşăreasa, Toamna se grăbeşte, pentru a nu
fi surprinsă de sora ei cea rea şi duşmănoasă, Iarna cu inima de gheaţă.
– Cum, deja pleci? o întreabă crizantemele ofilite de supărare, iar gene de frunze moarte clipesc rar,
nedumerite.
Dar Toamna s-a făcut nevăzută, de parcă nu le-ar fi auzit rugămintea de a mai lăsa pomii verzi şi ciripit de
păsări, lumina de aur ce colinda grădinile şi livezile.
– Unde-i voioşia de altădată? oftează un greier ce-şi jeleşte nefericirea. E toamnă gri prin poieni şi
livezi, oriunde priveşti... peste tot…! E toamnă chiar la mine în suflet şi n-am să mai pot…
O pasăre cam ciufulită îşi varsă şi ea amarul:
– Ce senin fusese până ieri! Cine să fi zăvorât vara? Cine o fi vărsat culoare peste tot cuprinsul, dar
mai apoi ne-a ascuns fluturii, ne-a răcit soarele, a jefuit frumuseţea trandafirilor, şi chiar mi-a alungat
suratele?
Acum codrul e pustiu, ca un palat cu geamuri sparte, iar vântul, pribeagul drumeţ, fâlfâie din aripi
printre ramuri despuiate, ale căror frunze le-a-mprăştiat, buimac, pe cărări. Degeaba geme, se tânguieşte,
prohodind natura moartă. Alunii din crâng îngână o doină şi-o tremură-n murmur izvorul, pe când bătrânul
codru, nemângâiat, prelung se-nfioară. Un decor de doliu pune azi stăpânire peste câmpul cu veşminte
zdrenţuite şi-n luncă vor dormi copacii adânc, legănând cuiburi goale. Norii de plumb se sparg în mii de
lacrimi, frunzele suspină, ştergându-şi obrajii umezi, florile sărută pământul cu petalele lor. Simţi cum
moare o lume într-o tulpină ce se-ndoaie sau într-un copac din care cade
viaţa, un vis în fiecare petală spulberată.
Deodată, ciocănitoarea Cioc-Tare, cum e bună de gură, sparge tăcerea, vestind tuturor că nu mai
este mult până ce va coborî Iarna din caleaşca ei de argint. Dintr-o săritură, Iepurilă dă fuga să-şi anunţe
rudele, că mai târziu se face agitaţie şi Roşcata-Şireata apare de unde nici nu te aştepţi. Ce mai! Toată
pădurea freamătă şi vietăţile ei sunt panicate. Vântul duce şoaptele speriate până la bârlogul bursucului
Dungă-Albă, pe care-l găseşte somnoros şi morocănos. Dar Bufniţa-Ştie-Tot (adică Doamna Pădurii) îşi face
apariţia, îşi ridică ochelarii, calmă, şi le spune:
– Nu înţeleg ce se întâmplă. Pesemne nu v-aţi uitat în Calendarul Pădurii.
– Ai dreptate! mărturisiră toate vocile.
– De aceea nu v-aţi dat seama că e mult de când a trecut pe aici Toamna; s-a pierdut deja pe cărări
mireasma-i binecunoscută. Este firească venirea Iernii, să ştiţi. Ea nu va sosi nici mai devreme, nici mai
târziu ca altă dată. Nu uitaţi că Natura ştie bine să măsoare timpul, nu ne minte niciodată, şi numai ascultând
glasul ei putem rămâne tineri, aşa că mergeţi şi vă pregătiţi să-i facem şi Iernii primirea cuvenită.
Ei bine, fiecare era preocupat acum de ultimele treburi, dar nimeni nu cunoştea drama din sufletul
Riţei-Veveriţa – abia un pui din acea primăvară – care, în zburdălnicia sa, culmea! îşi rupse o lăbuţă şi n-a
putut merge să adune ghinde sau alune, să-şi facă provizii.
Ce se va întâmpla, nu peste multă vreme?
Toate veveriţele au râs de ea, făcând-o să se simtă umilită şi să plângă:
171
 – Eşti o netrebnică! Cine a mai văzut veveriţă şchioapă?!
– Vai! Eşti de poveste, zău aşa! Noi suntem apreciate pentru cât de zglobii sărim din creangă în
creangă, iar tu ne faci neamul de ruşine. La cât eşti de smiorcăită, n-ai decât să-ţi plângi de milă.
– Nu cred că o să mai rezişti măcar până la iarnă, nicidecum să te vezi în primăvară.
Nimeni nu o ajuta şi parcă se bucurau toţi s-o vadă suferind. Nu mai îndrăznea să se întâlnească cu
vecinii, nu se bucura de privirile celorlalţi, fiindcă le simţea ca pe nişte săgeţi otrăvite. Mai mult decât atât,
avea să vină iarna, şi ea n-a apucat să-şi strângă merinde. Aveau dreptate toţi să-i râdă în faţă şi s-o
considere o nemernică. Prin răutatea lor, în fiecare zi o făceau să-şi înghită lacrimile şi să-şi piardă orice
speranţă, convinsă fiind că va muri aşa, neputincioasă, singură şi neplânsă de nimeni. Când mai şi ploua,
picăturile parcă îi inundau inima, deprimând-o. Şi-a dus aminte de mama ei care, înainte de a muri, i-a spus
să fie atentă, să nu se împrietenească cu oricine, fiindcă şi printre veveriţe sunt unele care bârfesc,
invidioase, altele care îţi fură din cămară, sau care ţi-ar face în ciudă văzând cum cade copacul în care ai
scorbura, familia şi toate amintirile tale. Acum înţelesese că aşa este şi cel mai mult îşi dorea să fie lăsată în
pace, cu suferinţa ei.
Dar... ce credeţi? Bufniţa-Ştie-Tot (foarte ocupată, însă niciodată rămasă în urma evenimentelor), a
auzit despre nenorocirea bietei Riţa-Veveriţa, a convocat o şedinţă în Poieniţă şi i-a mustrat pe toţi,
părinteşte şi totuşi pe un ton grav, astfel încât să nu uite degrabă:
– Să vă fie ruşine, prieteni! De fapt, nu prea meritaţi să vă numesc aşa. Nu s-a mai pomenit în pădurea
noastră asemenea atitudine condamnabilă: gândiţi şi acţionaţi negativ, râdeţi de cel slab, sunteţi fără suflet şi
indiferenţi la necazul aproapelui vostru. Când aţi devenit atât de răutăcioşi, de egoişti? Eu nu vă cunoşteam
aşa; de aceea vă atrag atenţia că nu ştiţi să trăiţi în armonie şi că, dacă nu vă revizuiţi comportamentul, veţi fi
excluşi din comunitatea aceasta, unde n-au existat vreodată tendinţe de dominare sau forme de violenţă. Vă
invit să reflectaţi şi să fiţi demni de respectul şi de aprecierea mea, ca şi până acum!
Cu capul plecat, cu ruşinea zugrăvită pe faţă şi cu oarece mâhnire în suflet, animalele pădurii s-au
împrăştiat, însă nu mică le-a fost surprinderea când s-au întâlnit cu toţii la casa veveriţei, fiindcă oricine
dorea să fie primul acolo, pentru a-i cere iertare şi pentru a-i oferi un sprijin, cât de mic.
Printre îmbrăţişări şi lacrimi, şi-au înnodat prietenia, promiţându-şi să fie mai atenţi cu cei din jur,
toleranţi şi sociabili, sensibili la problemele altora, ţinând cont că fiecare este unic, important, şi are dreptul
să trăiască fericit.

a) indicaţii terapeutice:
- comportament intrigant, lăudăroşenie, intimidare, egoism, răutate din partea copiilor;
- atitudine/ intervenţie nepotrivită a adulţilor (părinţi/ cadre didactice) în astfel de situaţii;

b) efecte dorite:
- reducerea agresivităţii interpersonale;
-ameliorarea relaţiilor din cadrul grupului;
- formarea şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive, a încrederii în propriile forţe.

c) simboluri:
- Riţa-Veveriţa: persoana (elevul) cu o imagine de sine negativă, a cărei stimă de sine este scăzută
din cauza celor din jur, care nu o apreciază, nu o acceptă, nu o ajută în situaţii dificile, izbindu-se de
egoismul celorlalţi, cu care se află în relaţii conflictuale;
- veveriţele şi celelalte animale ale pădurii: cei din grupul de apartenenţă (colegii de clasă/
cunoscuţii) intriganţi, răutăcioşi, lăudăroşi, care se supraestimează, în detrimentul celorlalţi şi sunt
insensibili la problemele celor din jur, ba chiar îi intimidează, îi umilesc.
- Bufniţa-Ştie-Tot: adultul (părinte/ cadru didactic, psiholog etc) care gestionează în mod
corespunzător situaţia creată, intervenind în sprijinul celui marginalizat, retras şi trist, neajutorat şi neintegrat
în grup;

172
 Povestea pe care am creat-o se concentrează pe aspectele negative care influenţează formarea şi
dezvoltarea personalităţii copiilor, dar şi relaţiile interpersonale, armonia grupului-clasă, şi, mai departe,
integrarea în comunitate, relaţionarea cu mediul social.
În calitate de diriginte, cu atât mai mult cu cât predau elevilor Limba şi literatura română, îmi
susţin temele de Consiliere cu scurte lecturi pe care le consider adecvate în vederea formării competenţelor
propuse, a dezvoltării comportamentelor şi atitudinilor pozitive faţă de familie/ şcoală/ societate, faţă de ceea
ce este frumos şi valoros în jurul nostru şi, pe de altă parte, urmăresc înlăturarea comportamentului intrigant,
a răutăţilor, a invidiei, a discriminării, factori generatori de conflicte.
Elevul M.D. era în clasa a V-a; provenea dintr-un alt colectiv decât majoritatea colegilor săi şi aparţinea unei
familii greu încercate: mama îi murise, tatăl era plecat la muncă în străinătate, nu mai avea fraţi şi locuia
împreună cu bunica maternă. Se evidenţia de departe drept cel mai cuminte, retras şi tăcut, cu vădite
tulburări socio-afective. Îl surprindeam adesea gânditor, mai ales că, după o vreme, ai săi colegi nu prea-l
băgau în seamă, nu se jucau cu el, ba chiar îl ironizau, îl supărau, considerându-l prea modest, slab la
învăţătură şi lipsit de încredere în forţele proprii, pentru că nici tata nu i-a fost aproape, nu se simţea iubit şi
apreciat, chiar dacă bunica, o femeie blândă şi de treabă, se străduia să-i asigure cele mai bune condiţii şi
ţinea legătura cu şcoala. Întotdeauna era foarte timid şi dădea răspunsuri evazive, cu vocea stinsă parcă.
Dacă era vorba de realizarea unei sarcini în grup, se uita mereu la cei din jur, neîncrezător şi nesigur pe
răspunsurile lui, se temea să nu greşească şi ceilalţi să râdă, tindea să copieze de undeva sau începea să
plângă, lăsându-şi munca neterminată; dovedea slabă implicare şi în activităţile extracurriculare sau absenta
în astfel de ocazii.
Povestea în care s-au regăsit M.D. şi colegii lui i-a ajutat pe toţi să înţeleagă că suntem diferiţi, că
parcă viaţa e uneori nedreaptă şi putem avea probleme care par de nedepăşit, dar trebuie să ne dirijăm
emoţiile/ trăirile şi evenimentele din viaţa noastră în sens constructiv, pentru a câştiga înţelepciune,
încredere, respect, experienţă de viaţă. Este necesar să învăţăm din toate, să găsim în noi resursele şi
capacităţile de a depăşi dificultăţile şi să ne dezvoltăm armonios, dar asta nu poţi de unul singur; foarte
important este ajutorul familiei sau al colegilor, al prietenilor, care trebuie să te susţină, să te încurajeze, dar,
în primul rând, să nu te facă victima lor.
Rezultate:
▪ Colegii:
- îşi schimbă comportamentul faţă de M.D.: sunt atenţi şi prietenoşi cu el, îl ajută la teme, îl
integrează în grupul lor şi în afara şcolii;
- reuşesc să-şi gestioneze mai bine emoţiile negative;
- nu mai etichetează persoanele cu care vin în contact, fără a le cunoaşte;
- au format un colectiv unit şi au renunţat la agresivitate, la insulte sau glume proaste;

▪ Elevul M.D.:
- se simte înţeles şi nu mai este criticat, jignit sau marginalizat de către colegi;
- a fost ajutat să-şi formeze o stimă de sine pozitivă şi să aibă mai multă încredere în sine;
- s-a îmbunătăţit şi situaţia lui şcolară;
- nu mai este introvertit, are prieteni printre colegii de clasă, cu care îşi petrece şi timpul liber;
- a restabilit comunicarea cu tatăl său, se văd în vacanţe, s-au armonizat relaţiile de familie;
- a înţeles că nimeni nu este singur, că orice problemă are o rezolvare.

173
 (despre ameliorarea relațiilor de grup)

Prof. învățător, Gavril Mihaela Nicoleta

Școala Gimnazială Borlești, jud. Neamț

a) Indicații terapeutice:
-dificultăți în respectarea regulilor de grup;
b) efecte dorite:
-ameliorarea relațiilor într-o familie, în clasă sau în grup
-favorizarea disciplinei în interiorul unei colectivități;
-stimularea asumării responsabilităților.

ntr-un stup trăia o albină foarte preocupată de calitatea mierii produse de supusele sale. Multă
vreme, mierea a fost de calitate superioară, dar, de la un timp, lucrurile au început să se schimbe și albinele
au devenit mai superficiale, leneveau la umbra unei frunze sau se hârjoneau între ele.
Situația a început să se agraveze de la o zi la alta, cu toate observațiile reginei. Într-o zi, când toate albinele
se odihneau, s-a produs un eveniment neobișnuit: stupul s-a răsturat și toate albinele au fost aruncate afară.
Din fericire, albinele cât și regina au scăpat nevătămate. Speriate, albinele s-au grupat în jurul reginei lor. În
ajutorul lor, a venit și regale bondarilor. Acesta a început să audieze situația pentru a stabili cauza
catastrofei. La sfârșit, concluzia a fost următoarea: nenorocirea s-a produs chiar din vina albinelor, deoarece
acestea au muncit fără să fie atente, astfel încât au depozitat toată mirea într-o singură parte a stupului și l-au
dezechilibrat.
Marele bondar a chemat toate albinele și le-a explicat cum au reușit să dezechilibreze stupul.
Albinele și-au recunoscut greșeala și au înțeles. Din acel moment, regina a devenit mai hotărâtă și
toate deciziile ei au fost respectate întocmai. Foarte repede albinele au refăcut stupul, iar festivalul
mierii a câștigat marele premiu.
Biografie:

http://www.academia.edu : povești terapeutice, Maria Dorina Pașca

Povestea terapeutică, editura Ardealul 2004.

Conduc colectivul de elevi al clasei I, un colectiv cu elevi buni și frumoși. De multe ori îi compar cu
albinuțele, dar, ca și în stup există un “bondar”, dar unul ager, care uneori întâmpină dificultăți în
respectarea unor reguli ale grupului/stupului. De aceea, încerc să construiesc relații
interpersonale positive cu elevii și totodată promovez un climat socioemotional pozitiv în clasă.
În cazul elevului X.O. se poate discuta despre deficitul atențional, hiperactivitatea. Întrerupe ora prin
174
 diverse intervenții, comentarii la adresa colegilor din clasă sau asupra discuțiilor din partea
învățătorului. Vorbește imediat fără a da posibilitatea acestuia să termine de formulat întrebarea. Am
observat că în urma aplicării regulii “premar-K” și după ce le-am povestit despre “Povestea stupului
de albine”, poveste pe care au îndrăgit-o și în care s-a identificat elevul X, într-un fel conformându-
se regulilor de grup, a început să respecte persoanele din grup, de la școală și de acasă.
Am observat că recompensele duc la creșterea încrederii de sine, la o stimă de sine pozitivă.

Bibliografie:
“Blondul”, C. V., (2012), Psihopedagogia comportamentului deviant, Ed. Aramis, Colecția “ Arta
predării”.

(despre educarea limbajului)

Prof. Niţu P. Andreea / Prof. Bârsan Georgiana

Grădinița cu Program Prelungit nr. 13,
Focșani, Vrancea

ARGUMENT

Motto: ”Promite-mi că îți vei aminti că ești mai curajos decât crezi,

mai puternic decât te simți și mai deștept decât realizezi.”

Winnie the Pooh

Creaţiile literare adresate copiilor produc o impresie puternică asupra imaginaţiei şi sensibilităţii
acestora, prin morala uşor de receptat. Toate aceste creaţii înfăţişează în imagini sinteza realităţii pe care
oamenii au trăit-o, rezultatele experienţei lor de viaţă.

Acestea au o mare valoare etică, contribuind la formarea conştiinţei morale, a unor trăsături pozitive
de voinţă şi caracter. Oricât de simple în conţinut, creaţiile epice evidenţiază calităţile eroilor pozitivi şi,
oferind modele etice, influenţează, şi pe această cale, formarea personalităţii copilului.
175
 Literatura pentru copii este un mijloc deosebit de eficient de exersare a vorbirii sub toate aspectele
(fonetic, lexical, gramatical), de formare a deprinderii copiilor de a-şi exprima cu uşurinţă gândurile,
impresiile, de a le reda în mod inteligibil, cursiv, logic, deprindere care le este necesară în procesul însuşirii
cunoştinţelor şi, mai ales, în activitatea şcolară viitoare. Rolul şi importanţa creaţiilor literare epice constau,
aşadar, în valoarea lor cognitivă, etică şi estetică, în influenţa pe care o exercită asupra personalităţii, în
formare, a copilului.
În concluzie se poate observa ca problematica acestei teme invită la reflecţie, la studiu atent şi
aprofundat al literaturii de specialitate şi la valorificarea experienţei proprii desfaşurate cu preşcolarii.
Fiecare din aceste considerente precum şi toate la un loc au construit temeiuri şi, în acelaşi timp, îndemn în
alegerea şi studierea acestei teme.

PREȘCOLARITATEA ȘI EDUCAREA LIMBAJULUI

1. Specificul activităţilor didactice în învăţământul preşcolar

În întreaga activitate desfăşurată în învăţământul preşcolar se respectă dreptul copilului la joc ca formă
de activitate, metodă, procedeu şi mijloc de realizare a demersurilor educaţionale. Unul din obiectivele
concrete ale reformei învăţământului românesc implică convertirea învăţământului dintr-un învăţământ
predominant reproductiv într-unul, în esenţă creativ.

2. Particularităţile psihopedagogie ale preşcolarilor

Activitatea complexa de învăţare a limbajului la nivelul copilului preşcolar, impune cunoaşterea la
preşcolari a particularităţilor psihologice şi ale mecanismelor, proceselor cognitive de la cele mai simple (
senzaţii şi percepţii ) până la cele mai complexe (gândirea, inteligenţa). De aceea, cunoaşterea
psihopedagogică a preşcolarului de către educatoare este o activitate amplă și continuă, ţinând seama de
personalitatea fiecărui individ care este în formare. Educatoarea şi cunoaşterea copiilor sunt o latură
inseparabilă a aceleiaşi activităţi. Educatoarea cunoaşte copilul educându-l, şi îl educă cunoscându-l.

I. 3. Limbajul la preşcolari
I. 3. 1. Comunicare şi limbaj
Comunicarea înseamnă transmiterea de informaţii. Comunicarea între copii în grădiniţă se realizează
cu ajutorul limbajului.
I. 3. 2. Formele limbajului
Din punct de vedere al iniţiativei de comunicare: limbaj activ și limbaj pasiv.
După forma de exprimare: limbaj intern și extern ( care poate fi limbaj oral și limbaj scris) .
I. 3. 3. Funcţiile limbajului
comunicativă
designativ – cognitivă
176
simbolic – reprezentativă
expresivă
ludic – afectivă
persuasivă
Dialectivă
3. 4. Evoluţia limbajului la preşcolari
Evoluţia limbajului la copil este strâns legată de evoluţia gândirii. De la limbajul situativ specific
antepreşcolarităţii se trece la limbajul contextual care cunoaşte o dezvoltare coerentă, aceasta, fiind un
limbaj închegat şi structurat.

IMPORTANŢA ACTIVITĂŢILOR DE POVESTIRE ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI LA

PREŞCOLARI
II.1. Cultivarea vocabularului, foneticii şi a gramaticii limbii române la preşcolari prin activităţile
de povestire
II.1. 1. Conceptul de povestire
Povestirea ca specie in proză,
Povestirea ca metoda de învăţământ,
Povestirea ca formă de activitate organizată sau un mijloc instructiv-educativ cu eficienţă în grădiniţa de
copii,
Povestirile libere ale copiilor.
II. 2. Tipuri de povestire şi specificul lor
Activităţile de povestire se clasifică în două mari categorii:
Povestirile educatoarei (expuneri ale unor opere literare (poveşti, povestiri) realizate de educatoare cu
întreaga grupă, ca activitate obligatorie sau în timpul jocurilor sau activităţilor alese de către copii.)
Povestirile copiilor (se realizează în două forme: repovestirea și povestiri create de copii).
II. 3. Metode şi procedee utilizate în cadrul activităţilor de povestire pentru îmbogăţirea
vocabularului şi dezvoltarea limbajului
S-au elaborat cele mai adecvate metode și procedee specifice pentru îmbogăţirea vocabularului şi
dezvoltarea limbajului la preșcolar în corelaţie cu diferitele conţinuturi abordate şi în contextul diferitelor
forme de organizare a activităţilor, prin respectarea principiilor menţionate anterior.
II. 4. Povestirea - Arta educatoarei de a dezvolta limbajului copilului
În grădiniţă, povestirea este folosită atât ca metodă de expunere şi comunicare de cunoştinţe pe cale
orală şi în mod sistematic, ci şi ca formă de activitate destinată cunoaşterii mediului înconjurător şi
dezvoltării vorbirii preşcolarilor.
Deşii prin natura ei, povestirea este o activitate pasivă, datorită ansamblului trăirilor afectiv-emoţionale
177
pe care le poate declanşa, ea poate asigura implicarea personală şi profundă a copilului.
De aceea, rolul educatoarei este foarte important în realizarea activităţii de povestire. Ea trebuie să
nareze faptele şi întâmplările cu multă expresivitate mărind starea emoţională a ascultătorilor, însoțind-o și
de suport vizual adecvat, pentru a amplifica efectul textului prezentat.
VALOAREA TERAPEUTICĂ A POVESTIRILOR
III. 1. Conceptul de povestire terapeutică
Atunci când vorbim de povestea terapeutică, în general, logistica sa se îndreaptă spre depăşirea
suferinţei şi a durerii de către cei în cauză şi mai apoi, elaborarea unor naraţiuni ce decurg din gândirea
pozitivă, pornind de la elemente ca: bucurie, speranţă, şansă, atitudine, înţelegere şi acceptare.

Povestea terapeutică se povesteşte (se spune) şi nu se citeşte. Ea trebuie să fie liantul dintre trup şi
suflet, gând şi gestică, trăire şi exprimare.

Povestea terapeutică devine astfel un instrument preţios care va scoate la iveală emoţii şi sentimente ce
riscă să rămână ascunse în inconştient: angoase, frici, dorinţe, obsesii, culpabilităţi, invidii, întrebări la care
nu le-am găsit dar nici căutat, răspunsuri.
Considerată ca mijloc de intervenţie psihologică, Jeffrey Zeig, îi punctează poveştii terapeutice amintite
avantaje faţă de alte tehnici terapeutice şi anume:
1) - nu are efecte negative
2) - este captivantă
3)- favorizează independenţa copilului faţă de educatoare
4) - poate fi folosită pentru depăşirea rezistenţelor naturale la schimbare
5) - favorizează memorarea deoarece sub formă de istorioară, ideile
prezentate sunt mai uşor memorizate
6) - provoacă confuzie, ceea ce declanşează comutarea pe emisfera
dreaptă şi deci, accesul la inconştient,
7) - poate fi utilizată atât pentru eliminarea comportamentelor de eşec
cât şi pentru optimizarea performanţelor
Interesante şi pline de substanţă sunt întrebările pe care ni le propune Stăvărache C. (2002)
pentru a crea acea dezorganizare la nivelul conştientului şi anume:
• Ce culoare are somnul ? De ce?
• Ce este mai grea: o inimă întristată sau o piatră de râu?
• Ce este mai dulce: un zâmbet sau o bomboană? De ce?
• Care este asemănarea dintre un castor care roade o bucată de lemn şi o maşină de scris?
•Care animal seamănă cel mai bine cu o bucată de elastic? De ce?
178
 Specificul poveştii terapeutice pentru copii
Copilul nu caută altceva în „bucătăria” poveştii terapeutice, decât pe sine, încercând să-şi întărească eu-
l. Imaginea, sunetul şi desenul, completează povestea pe care copilul doreşte s-o asculte şi la care el se
raportează.

Povestea terapeutică nu se poate explica, ea nu dă nici soluţii şi nici verdicte, ci se lasă înţeleasă de cel
ce o înţelege.
Întrebările, cei 5 W:
cât doreşte să-şi amintească;
- cum doreşte să-şi amintească;
- când doreşte să-şi amintească;
unde doreşte să-şi amintească;
de ce doreşte să-şi amintească, constituie pilonii ce survin prin amintire, elementul de creativitate şi fantezia
copilului, nevoit de a depăşi fazele suferinţei şi durerii sale.
Amintirea implicată pe baza stimulării senzoriale (vizuală, auditivă, gustativă, olfactivă şi
kinestezică) este absolut necesară în menţinerea interesul pentru poveste, cât şi în declanşarea unor
comportamente menite a adăuga un element pozitiv, terapiei aflată în derulare.
Cel mai sensibil moment creat în cadrul realizării terapiei prin poveste este stabilirea încrederii
copilului în educatoare, fapt important şi realizat printr-o: comunicare bună de ambele părţi, lucru în echipă,
respect şi responsabilitate, informaţie consistentă, reală şi utilă. Atunci, copilul va şti să recepteze şi prin
intermediul poveştii, mesajul dintre propria problemă de comportament sau consecinţele acestui
comportament.
Ea nu doreşte tipare, ci impact pozitiv asupra subiectului şi de aceea, abordarea ei este şi va fi atât de
diferită. De ce? În primul rând pentru că trebuie să placă şi să suscite interes, în al doilea rând să-l implice
direct pe ascultător în poveste, iar în al treilea rând să nu fie lungă, mergând de multe ori pe ideea „scurt,
concis, clar şi cuprinzător”.
MICROCERCETARE PRIVIND VALOAREA TERAPEUTICĂ A POVESTIRILOR ÎN
ACTIVITĂŢILE DE EDUCARE A LIMBAJULUI LA PREŞCOLARI
Obiectul cercetării : procesul de dezvoltare a vorbirii și formarea trăsăturilor pozitive de caracter la
preşcolari prin povești terapeutice, povestiri, repovestiri, povești create, dramatizări.
Scopul cercetării: formarea receptivității și sensibilității, influența personajelor, a acțiunilor acestora
asupra copilului și procesul de dezvoltare a vorbirii la vârsta preșcolară, stimularea şi dezvoltarea vorbirii
acestora, constatarea şi diagnosticarea nivelului de dezvoltare a vocabularului prin poveştile terapeutice,
povestiri, povești create, dramatizări etc. precum și determinarea căilor eficiente pentru evaluarea gradului
dezvoltării vorbirii la această vârstă.
179
 Formarea ipotezei cercetării
1. Considerăm că poveştile terapeutice, povestiri, povești create, dramatizări etc., desfăşurate la grupă
în cadrul opţionalului ”CUTIUŢA CU POVEŞTI TERAPEUTICE”, contribuie în mod direct la
dezvoltarea limbajului preşcolarilor, a receptivității și a sensibilității copilului preșcolar.
Activităţile de educarea limbajului în care sunt utilizate poveştile terapeutice, povestiri, povești
create, dramatizări etc. sunt ideale pentru realizarea unor obiective de natură cognitivă, dar şi afectivă,
morală şi psihosocială.
Am presupus astfel, că poveştile terapeutice, povestiri, povești create, dramatizări etc.contribuie într-
o mai mare măsură la dezvoltarea limbajului.

Etapele cercetării
Cercetarea s-a desfăşurat pe parcursul a 1 an, în mai multe etape:
Etapa I – stadiul iniţial la începutul anului şcolar; m-am axat pe documentare; am stabilit cadrul
conceptual al cercetării; am utilizat observaţia şi am completat fişa de observare a premiselor dezvoltării
limbajului, receptivității și sensibilității preşcolarilor în vederea comparării modului de evoluţie al acestuia
la finalul anului de cercetare, în urma utilizării poveştile terapeutice, povestiri, povești create, dramatizări
etc.
1.Testul “ CE ŞTII DESPRE...? ”, cu trei situaţii date:
Situaţia nr. 1 – Recunoaşte personajul şi povestea;
Situaţia nr. 2 –Povesteşte în cel puţin două propoziţii momentul prezentat în imagine;
Situaţia nr. 3 –Redă un scurt dialog dintre două personaje din povestea dată, utilizând cuvinte şi
expresii specifice poveştii;
2. Dramatizări pe baza personajelor şi poveştilor recunoscute în testul iniţial.

Rezultatele obţinute în prima etapă a cercetării

Investigând nivelul premiselor privind dezvoltarea limbajului prin utilizarea poveştilor la preşcolarii de
grupă mare la începutul grădiniţei prin testul “ CE ŞTII DESPRE...? ” am constat că nivelul acestuia poate
fi reprezentat astfel :
Dramatizările pe care le-au jucat copiii din lotul experimental, în prima etapă a cercetării, au fost
următoarele: ” RIDICHEA URIAŞĂ”, ”PUNGUŢA CU DOI BANI”, ”CAPRA CU TREI IEZI”,
CĂSUŢA DIN OALĂ”.
Etapa a II a a cercetării
Datele obţinute în prima etapă a cercetării mi-au demonstrat eficienţa folosirii poveştilor în
dezvoltarea limbajului preşcolarilor şi astfel, se are în vedere ipoteza cercetării. Am hotărât ca în cadrul
etapei experimentale, să folosesc pe parcursul întregului an şcolar 2017-2018, poveştile terapeutice,
180
povestiri, povești create, dramatizări etc. pentru a îmbogăţi şi dezvolta receptivitatea, sensibilitatea și
limbajul preşcolarilor cu expresii.
Am realizat la începutul semestrului I din anul şcolar 2017 – 2018 un test de evaluare ” CE AM MAI
ÎNVĂŢAT? ” cu trei situaţii date:
Situaţia nr. 1 – Recunoaşte personajul şi povestea;
Situaţia nr. 2 – Precizează calităţile şi defectele personajelor în termeni aparținând limbajului educaţiei
socio-emoţionale;
Situaţia nr. 3 – Recunoaşte un scurt fragment din ce poveste face parte;

Rezultatele obţinute în a II a etapă a cercetării

Investigând nivelul privind dezvoltarea limbajului prin utilizarea poveştilor terapeutice la preşcolarii de
grupă mare pe parcursul semestrului I din anul şcolar 2017 – 2018, prin testul “ CE AM MAI ÎNVĂȚAT?
” am constat că nivelul acestuia poate fi reprezentat astfel:

Concluzii :
Datele experimentului pedagogic relevă faptul că îmbogăţirea, formarea şi dezvoltarea limbajului, a
receptivității și sensibilității preşcolarilor, este posibilă prin utilizarea poveştilor terapeutice, a povestirilor,
dramatizărilor etc., dacă se folosesc cele mai eficiente metode şi mijloace de învăţământ și dacă se creează
un climat socio-afectiv favorabil.
În urma verificării rezultatelor obţinute, am constatat că experimentul are un pronunţat caracter formativ
şi contribuie din plin la reuşita îmbogăţirii şi dezvoltării receptivității, sensibilității, limbajului preşcolarilor
grupei cu elemente din sfera vocabularului specific educaţiei socio-emoţionale, prin utilizarea poveştilor
terapeutice, povestirilor, dramatizărilor etc.
Am continuat şi pe parcursul semestrului II al anului şcolar 2017 – 2018 să utilizez poveştile
terapeutice, povestirilor, dramatizărilor etc. în îmbogăţirea, formarea şi dezvoltarea receptivității,
sensibilității, limbajului copiilor preşcolari ai grupei cu termeni şi concepte specifice educaţiei socio-
emoţionale.

Etapa a III a a cercetării

În această etapă a cercetării am aplicat aceleaşi tip probă – testul, pe care l-am folosit şi în celelalte
etape, cu scopul de a verifica progresul înregistrat de cei 10 de preşcolari din lotul experimental în ceea ce
priveşte formarea, îmbogăţirea şi dezvoltarea receptivității, sensibilității și limbajului prin studiul poveştilor
terapeutice, utilizând diverse metode, mijloace şi tehnici folosite în activităţile de educarea limbajului şi cele
opţionale, urmărind validarea ipotezei cercetării.
Am realizat la finalul anului şcolar:
Test de evaluare ” CINE ŞTIE CEL MAI MULT! ” cu patru situaţii date:
Situaţia nr. 1 – Recunoaşte personajul şi povestea studiată
181
 Situaţia nr. 2 – Eu spun una, tu spui multe ( răutate, furie, bun, darnic, bucurie, trist, prieten, timid,
solidaritate, virtual)
Situaţia nr. 3 – Precizaţi înţelesul conceptelor de mai sus
Situaţia nr. 4 – Alcătuiţi propoziţii în care să utilizaţi cuvintele de mai sus
Situaţia nr. 5 – Găsiți asemănări și deosebiri între personajele date.
2. Dramatizări pe baza personajelor şi poveştilor terapeutice studiate, utilizând vocabular adecvat.

Testul ” CINE ŞTIE CEL MAI MULT! ” - am constat că nivelul acestuia aparţinând copiilor din
lotul experimental, comparativ cu cel de control, poate fi reprezentat astfel:
Astfel, preşcolarii din lotul experimental au verificat ipoteza cercetării în totalitate, în timp ce
preşcolarii lotului de control, mai prezintă copii care au comportamente în dezvoltare.
În concluzie putem aprecia că la fiecare dimensiune menţionată s-au înregistrat progrese evidente
după aplicarea proiectului – program.
Se dovedeşte astfel că cercetarea a validat ipoteza în întregime: poveştile terapeutice, desfăşurate
la grupă în cadrul opţionalului ”CUTIUŢA CU POVEŞTI TERAPEUTICE”, contribuie în mod direct la
dezvoltarea limbajului preşcolarilor, ducând la îmbogăţirea acestuia cu termeni, noţiuni şi concepte din sfera
educaţiei socio – emoţionale.

182
 (integrare școlară)

Prof. înv. primar GÎRBEA TATIANA

Școala Gimnazială ”Carmen Sylva”, Comuna Horia

roiect personal pentru integrare şcolară la nivelul clasei a II-a

Proiectul propus este pentru un copil în vârstă de 8 ani, fetiţă, diagnosticată de specialist cu autism
atipic. Fetiţa este înscrisă la o şcoală de masă, într-un colectiv de 28 elevi. Dintre caracteristicile cele mai
elocvente pe care le prezintă, putem aminti: are dificultăţi de comunicare în a-şi exprima sentimentele şi
dorinţele într-un mod normal, adecvat; are tendinţa de a comunica pentru a-şi atinge un scop (pentru a
răspunde la lecţie), pentru a obţine ceva şi nu din motive sociale; deseori este agitată, aparent fără un motiv
anume, evită contactul vizual cu ceilalţi, se ascunde sub bancă; nu manifestă interese sociale şi nu este
interactivă în colectiv; adesea „se blochează” (ex. are probleme de adaptare, este aparent pasivă); întâmpină
dificultăţi în înţelegerea unor concepte/ noţiuni de genul sinonim, metaforă, sarcasm sau umor, dar se
descurcă mai bine atunci când regulile sunt foarte tranşante, gen „alb-negru”; întâmpină dificultăţi în a juca/
interpreta un rol.
Scopul proiectului este îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în mediul şcolar, favorizarea autonomiei
personale şi adaptarea socială cât mai completă a elevei.
Obiectivele urmărite sunt: implementarea unor măsuri individuale şi colective care să favorizeze
independenţa personală; utilizarea noilor metode de educaţie, terapie şi instrumente de evaluare pentru
copilul autist; implicarea familiei privind îmbunătăţirea calităţii vieţii şi adaptabilităţii sociale a copilului .
Structura pe activităţi: crearea unei echipe de lucru, formată din învăţător, cadru didactic de sprijin
(psihoterapeut) şi un părinte al elevei; stabilirea unor activităţi recuperatorii prin pregătirea unui program de
abilitare individualizat şi utilizarea unor metode specifice; desfăşurarea unor jocuri de intercunoaştere şi
interrelaţionare între elevii clasei, în care să fie inclusă şi eleva în cauză; structurarea colectivului de elevi pe
grupe eterogene şi facilitarea colaborării cu ceilalţi elevi; explorarea şi încurajarea diferitelor metode de
comunicare, inclusiv prin folosirea unor povești terapeutice.
Una dintre activitățile propuse a fost povestea terapeutică ”Povestea creionului”, în scopul
dezvoltării emoționale și comportamentală prin intermediul procedurilor folosite, a materialelor, schimbului
de idei, toate acestea bazate pe comunicare verbală și nonverbală.
În penarul Alinei, o şcolăriţă de clasa a II-a, este o ordine desăvârşită...Stilourile primite cadou de
la bunica şi de la părinţi stau ţanţoşe alături de creioanele cerate , de cariocile aduse de unchiul ei din Franţa.
Ascuţitoarea şi radiera sunt la loc de cinste, în nişte buzunăraşe de plastic special create pentru

183
ele...Creioanele , ascuţite şi aliniate ca nişte soldăţei, stau la loc de cinste. Acum. Înainte ...Nu prea a fost
aşa...
Într-o seară-era prin clasa I, după ce mama ei o rugă de nenumărate ori să-şi pregătească ghiozdanul
pentru a doua zi, Alina îşi puse toate cărţile şi caietele în ghiozdan, apoi , fără să ştie de ce, trânti peste ele
penarul din care se împrăştiară toate, care pe unde nimeri. Nu avea chef să le adune...Se urcă în pat, stinse
veioza şi aşteptă să-i vină somnul. Se gândea la ce se întâmplase la şcoală:deşi ştia să rezolve exerciţiile, i se
păreau chiar foarte simple, nu a avut curajul să se prezinte la ora de matematică, aşa că doamna nu a scos-o
la tablă deloc. Nici ieri, nici azi, poate nici mâine... Se simţea cea mai urâtă, cea mai neînsemnată dintre
toate fetele şi toţi băieţii. Era singura care avea ochelari, ba mai mult , îi căzuse şi un dinte din faţă. Îi venea
să plângă... În întuneric, auzi nişte zgomote ciudate...”Mi se pare” îşi spuse. Dar zgomotele, în loc să
dispară, deveniră mai clare. Desluşi chiar o voce subţire, care parcă se auzea din ghiozdanul aruncat sub
birou...”Nu vă faceţi griji, se va schimba ea...Este mică, este doar la începutul clasei întâi...trebuie să avem
răbdare...”
Curioasă, fetiţa se furişă în întuneric sub birou, îşi deschise ghiozdanul încet şi... surpriză! Cărţile,
caietele, toate rechizitele erau adunate în jurul unui creion - cel mai mic şi mai ros dintre toate - care parcă
îşi vrăjise suratele. Le spunea o poveste-de fapt, povestea Creionului, strămoşul tuturor creioanelor, care a
fost trimis în lume după ce Creatorul său îl făcuse şi îi dădu nişte sfaturi. Alina îşi ciuli urechile. De emoţie,
abia avea curajul să respire...Creionul depăna povestea:
„ Există cinci lucruri pe care trebuie să le ştii înainte să te trimit în lume-spuse Creatorul de creioane.
Adu-ţi aminte de acestea şi vei deveni cel mai bun creion posibil. Primul este acela că vei fi în stare de multe
lucruri măreţe doar dacă accepţi ca cineva să te ţină în mână. Al doilea lucru este că din când în când vei
experimenta ascuţiri dureroase, dar vei trece peste acestea ştiind că astfel vei deveni mai bun. Al treilea
lucru-vei şi greşi uneori, dar poţi să-ţi corectezi singur greşelile. Depinde de tine dacă vei învăţa din aceste
greşeli sau nu. Al patrulea lucru este că cea mai importantă parte a ta nu se vede, ea este în interior. Şi al
cincilea lucru:în orice împrejurare, trebuie să scrii , să laşi în urma ta semne clare, citeţe, oricât de greu ţi s-
ar părea, oricât de mic şi neînsemnat te-ai crede... Să nu uiţi niciodată:Ai fost creat să faci lucruri măreţe!”
Dimineaţa, Alina se trezi vioaie şi sări repede din pat să îşi facă ordine în ghiozdan. Dar, spre
surprinderea ei,toate erau la locul lor:cărţile lângă caiete,penarul cu toate cele necesare aliniate. Singur,
creionul era pe fundul ghiozdanului. Alina îl luă în mână, îl privi lung , îl duse la buze apoi îi şopti:”Îţi
mulţumesc, prietene!” Şi îl puse la loc de cinste, primul, chiar lângă fermoar. Fugi în baie să se spele. Se
privi în oglindă şi se întrebă zâmbind:”Cine e puştoaica aceasta zâmbitoare, pistruiată şi ochelaristă pusă pe
fapte mari?”
1. Dezvoltarea emoțională:

Obiectivul poveştii este acela de a înţelege că fiecare om are calităţi şi defecte, că oricât de mici şi
neînsemnaţi se cred, copiii sunt capabili să realizeze lucruri importante,că fiecare persoană este importantă.
Mulţi copii prezintă la debutul şcolarităţii convingeri iraţionale legate de propria persoană, care dau
naştere unor emoţii şi atitudini disfuncţionale de genul “sunt un copil urât, fără valoare, nimeni nu mă bagă
în seamă,” etc. Este foarte important ca în acest stadiu de dezvoltare copiii să înveţe să se accepte pe ei
înşişi.
Prin activitatea propriu-zisă, copilul trebuie să înveţe că fiecare om are calităţi şi defecte, că oricât de
mici şi neînsemnaţi se cred, copiii sunt capabili să realizeze lucruri importante,că fiecare este important şi
nimeni nu e perfect. Procedura activității este următoarea:
➢ Se începe lecţia printr-un brainstorming. Se cere copiilor să dea exemple de trăsături fizice prin care se
aseamănă sau se deosebesc de colegii lor. Se discută asupra faptului că nu este bine să judecăm
184
 persoanele după aspect ori trăsăturile fizice. Se arată un creion copiilor şi li se cere să dea acestuia alte
utilizări decât cele obişnuite.
➢ Se prezintă povestea după care se poartă discuții bazate pe întrebări de conținut: Cum s-a simţit Alina
pentru că ,deşi ştia rezolvările, nu a fost trecută la tablă? Credeţi că ceea ce credea Alina despre ea era
adevărat (că era urâtă, că era caraghioasă pentru că purta ochelari şi îi căzuse un dinte din faţă)? Ce
credeţi că a învăţat Alina din povestea Creionului, contează aspectul fizic ori sufletul şi faptele unei
persoane? Cum şi-a schimbat comportamentul fetiţa după ce a auzit povestea creionului?
➢ Se folosesc întrebări de personalizare: Aţi trăit situaţii asemănătoare cu ale Alinei? Dacă nu aţi fi fost
trecuţi la tablă (ori purtaţi ochelari, v-a căzut un dinte) aţi fi avut emoţii şi gânduri la fel cu cele ale
Alinei? Dacă eraţi în locul Alinei, ce aţi fi învăţat din povestea creionului? Ce anume aţi învăţat din
această poveste, care vă va putea ajuta în situaţiile viitoare?
➢ Activitate de Follow-up: Se cere copiilor să prezinte în scris câte o situaţie în care au trăit emoţii
negative asemănătoare cu ale Alinei şi cum au trecut peste situaţia respectivă.

2. Dezvoltarea comportamentală:
Ceea ce trebuie să înveţe copiii este că există comportamente benefice pentru ei şi ceilalţi şi pot fi
ajutaţi să facă alegerile cele mai potrivite. Sunt antrenați toți elevii clasei, se utilizează bileţelele cu comenzi
urmărind procedura următoare:
➢ Întreb elevii dacă ştiu ce este un robot. Discut despre faptul că roboţii sunt creaţi de oameni şi deşi unii
au performanţe deosebite în a executa diferite manevre şi proceduri dificile, de fineţe, de precizie, etc.,
nu au capacitatea de a lua decizii, ei fac doar ceea ce sunt programaţi să facă.
➢ Solicit câţiva voluntari care să pretindă că sunt roboţi şi care să execute comenzile pe care elevii numiţi
le citesc de pe bileţele. Ceilalţi, vor observa dacă toţi roboţii execută la fel comenzile. Comenzile sunt:
Ridică-te în picioare! Păşeşte încet! Arată cum se comportă cineva supărat că a pierdut un joc! Aşează-te
şi strâmbă-te ca un clovn!
➢ Discutăm ce au notat observatorii şi cer alţi câţiva voluntari care: să demonstreze cum se comportă un
elev cuminte; să se poarte frumos şi politicos cu un adversar; să îşi piardă cumpătul; să facă o criză de
isterie.
➢ Întrebări de conţinut: Au avut aceşti roboţi de ales în ce priveşte comportamentul lor? De ce da sau de ce
nu? Credeţi că oamenii pot să aleagă în ceea ce priveşte comportamentul lor sau trebuie să se comporte
cum le spun ceilalţi? S-au comportat toţi roboţii la fel când au executat comenzi? Care au fost diferenţele
sesizate în comportamentul roboţilor?
➢ Întrebări de personalizare: Îţi poţi aminti un moment în care cineva ţi-a spus cum să te comporţi şi tu nu
ai făcut ce ţi s-a spus ? Înseamnă acest lucru că ai posibilitatea să alegi ce să faci? Dacă ai putea să alegi
cum să te comporţi, care crezi că ar fi tipurile de comportament cele mai bune pentru tine şi pentru
ceilalţi?

3. Dezvoltarea cognitivă
La vârsta aceasta copiii adesea confundă realitatea cu ficţiunea. Scopul acestei activităţi este să îi
ajute pe elevi să înţeleagă cum ficţiunea şi fantezia diferă de realitate și să înveţe să distingă între cele două.
De data aceasta se citește povestea Scufiţa Roşie de Charles Perrault. Procedura, presupune:
➢ Se citeşte povestea copiilor.
➢ Se cere copiilor să exemplifice din poveste fapte care s-ar putea întâmpla şi în realitate (că mama o
trimite pe Scufiţă la bunica ei care este bolnavă, că ea vrea să îi culeagă bunicii flori, că discută pe drum
cu persoane necunoscute şi răuvoitoare, că vânătorul le salvează pe fetiţă şi pe bunică, etc)
185
➢ Se explică apoi că fantasticul este ceva ce ne-ar plăcea sau nu să se întâmple, dar care nu întotdeauna
este posibil în realitate. Se cere copiilor să identifice lucrurile fantastice din poveste (că animalele
vorbesc, că lupul înghite pe bunică şi pe fetiţă, că fetiţa nu îşi dă seama că bunica ei este în patul bunicii,
etc).
➢ Se poartă discuţii pe baza unor întrebări de conţinut: A fost greu să faci deosebirea între ceea ce era real
şi ceea ce este fantezie în această poveste? Credeţi că este bine să avem astfel de fantezii?
➢ Se formulează întrebări de personalizare, cum ar fi: Aţi avut vreodată probleme să distingeţi între ceea ce
este real şi ceea ce este fantezie în viaţă? Aţi avut un prieten imaginar în care aţi crezut atât de mult încât
aproape că a devenit real? Aţi inventat vreodată poveşti despre lucruri care nu erau reale, dar care v-ar fi
plăcut să fie reale? Daţi-mi exemple.
➢ Activitate de Follow-up: Desenaţi pe o foaie un prieten imaginar .Construiţi un dialog cu acesta despre o
supărare pe care aţi avut-o recent.

Rezultate așteptate în urma implementării proiectului – raportat la cazul elevei – au fost observabile
și realizate în mare măsură: împlinirea nevoilor fizice, emoţionale, de securitate, de socializare, de stimulare
a potenţialului intelectual al elevei; dezvoltarea capacităţii de relaţionare cu alte persoane şi integrarea în
grupul de elevi al clasei; deprinderea elementelor necesare dezvoltării unui grad de autonomie personală;
integrarea în diferite grupuri de tineri de aceeaşi vârstă și participarea la diverse tipuri de activităţi
extraşcolare şi extrafamiliale.
Progresele au fost semnificative, referitor la numărul de cuvinte însuşite corect cât şi capacitatea de
flexionare după număr şi gen; a însuşit şi mimica şi gesticulaţia, orientarea în schema corporală proprie şi a
altuia, în spaţiu şi timp.
Fiind vorba de un copil autist s-a observat că acesta a făcut salturi semnificative şi pe linia
socializării. Evoluţia a fost de la ignorarea iniţială a celor din jur până la dorinţa de a coopera şi de a fi
remarcat. În prezent se simte bine în grup, comunică sporadic, relaţionează încă foarte greu.
În relaţia afectivă cu învățătorul evoluţia a fost excelentă (simte dorinţa de a fi luată în braţe,
mângâiat) îi place să fie lăudată şi evidenţiată. În cea mai mare parte, stereotipiile au dispărut, dar încă o
deranjează dacă ceva se modifică în mediul ambiant.
Bibliografie:
1.Ann Vernon, Dezvoltarea inteligenţei emoţionale, Educaţie raţional-emotivă şi comportamentală, clasele I-
IV, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2006
2.Ann Vernon, Programul Paşaport pentru succes în Dezvoltarea Emoţională, Socială, Cognitivă Şi
Personală a copiilor din clasele I-V, Editura RTS, Cluj-Napoca, 2007

186
 (informații despre Terra)

Prof. pentru înv. primar Rusu Elena,

Şcoala Gimnazială ,,Constantin Panţiru“
Grinţieş, Neamţ
,,La orice vârstă, omul este fiinţa care se hrăneşte cu poveşti. De aceea avuţia poveştilor, pe
care au strâns-o oamenii pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în vorbă, fie în scris, a
depăşit celelalte avuţii omeneşti.“ (Robindranath Tagore)

ovestea formării Terrei este foarte interesantă şi merită cunoscută. În urmă cu 4,6 miliarde de
ani, un nor imens de materie gazoasă şi pulberi care se învârteau în spaţiu s-au condensat şi au dat naştere
Soarelui. În apropierea Soarelui, pulberile şi blocurile de rocă s-au aglomerat şi au format nouă planete ale
sistemului solar printre care şi Terra. De la formarea sa, Terra a evoluat mult. Istoria sa a fost marcată de
evenimente importante, precum formarea oceanelor, apariţia vieţii, dar şi dispariţia unor specii de animale şi
plante. Oamenii de ştiinţă au numit prima perioadă din istoria Pamântului precambrian (acum 4,6 miliarde –
540 milioane de ani). Au urmat apoi patru perioade numite „ere geologice“:
• era primară (acum 540 – 245 milioane de ani),
• era secundară (acum 245-64 milioane de ani),
• era terţiară (acum 65-2 milioane de ani)
• şi era cuaternară (acum 2 milioane de ani – până în zilele noastre).
Imediat după naşterea sa, Pământul a devenit o sferă
incandescentă de roci lichide, care după scăderea
temperaturii a dus la formarea unei cruste solide la
suprafaţă. Prin scăderea treptată a temperaturii în urma
condensării vaporilor de apă şi revenirii pe Pamânt sub
formă de ploi torenţiale s-a format oceanul, în care au
apărut în urmă cu aproximativ 3.000 de milioane de ani,
primele organisme vii (algele albastre), care produceau
oxigen. Prin răspândirea oxigenului în atmosferă au
început să se dezvolte primele vieţuitoare. Deplasarea
unor părţi din suprafaţa Pământului a dus la formarea
primelor lanţuri muntoase (în era Primară sau
Paleozoic). În urmă cu aproximativ 500 de milioane de
ani apar primii peşti, iar in urmă cu aproximativ 350 de
milioane de ani, apar amfibienii, primele animale care
vor părăsi oceanul pentru a trăi pe uscat. La sfârşitul
acestei ere se formează noi lanţuri muntoase: Apalasii,
Masivul Central, Masivul Armorican, Vosgii. În era secundară sau mezozoic se formează Oceanul Atlantic
şi cel Indian. La sfârşitul acestei perioade începe încreţirea alpină care se află la originea Munţilor Stâncoşi,
a Alpilor, a Pirineilor şi a Himalayei. Pământul este populat de reptile mari, precum dinozaurii, iar flora se

187
îmbogăţeşte cu plante cu flori. Era terţiară continuă formarea lanţurilor muntoase începută în era secundară.
Mamiferele terestre se dezvoltă şi populează toate mediile. În era cuaternară, apare omul. Urmează perioade
de glaciaţiune, care durează în medie peste 100.000 de ani. Pământul este o planetă formată în principal din
roci. Rocile sunt în mare parte acoperite de apă (hidrosfera), iar acest ansamblu este înconjurat cu un înveliş
de aer (atmosfera). Datorită aerului şi a apei sub formă lichidă, ce a permis dezvoltarea vieţii, Pământul se
deosebeşte de celelate planete ale sistemului solar. Crusta terestră (numită şi scoarţă) este porţiunea externă,
uşoară şi solidă a Pamântului, reprezentând doar 1/500 părţi din volumul Pământului. Atmosfera ce
înconjoară planeta noastră atinge o altitudine de 500-600 kilometri. Ea este compusă în special din azot
(78%) şi din oxigen (21%). În cantităţi mai mici, în compoziţia atmosferei intră şi alte gaze, cum ar fi:
dioxidul de carbon, vaporii de apă sau ozonul, care protejează Pamântul de radiaţiile ultraviolete dăunătoare
ale Soarelui. Totalitatea apelor de pe planeta noastră formează hidrosfera. Circuitul carbonului, al azotului şi
al apei în natură asigură menţinerea acestor substanţe în limite normale. Păstrarea echilibrului este
condiţionată însă şi de activităţile oamenilor. Respectarea mediului şi evitarea unor acţiuni ce perturbă Terra
au consecinţe pozitive asupra locuitorilor ,,Planetei Albastre“. Un rol foarte important în formarea unei
atitudini pozitive faţă de mediu îl are familia şi şcoala. Poveştile şi imaginile în care planeta noastră suferă
din cauza poluării îi întristază pe copii, deoarece ei empatizează cu Terra. Dorinţa lor de a menţine o planetă
curată se exprimă prin păstrarea curată a mediului, prin artă (desen) şi activităţi de ecologizare, manifestări
ce constituie feedbackul tuturor acţiunilor noastre educative. Aşadar, poveştile despre Terra îi ajută pe copii
să înţeleagă modul de formare a acestei planete şi importanţa respectării ,,Planetei Albastre.“

(despre predarea științelor)

Prof. Diaconu Maria,

Şcolile Gimnaziale ,,Constantin Panţiru“

Grinţieş ̸ ,,Iustin Pârvu“ Poiana Teiului, Neamţ

„Dacă vrei ca ai tăi copii să fie inteligenţi, citeşte-le poveşti. Dacă vrei ca ei să fie şi
mai inteligenţi, citeşte-le mai multe poveşti.”
(Albert Einstein, laureat al Premiului
Nobel pentru Fizică în 1921)

redarea ştiinţelor se face îmbinând: metode

clasice, metode moderne şi metode interactive centrate pe
elev; ponderea acestora depinzând de obiectivele urmărite în
lecţie. În scenariul didactic povestea face parte de cele mai
multe ori din etapa premergătoare descoperirii unor fenomene
fizice sau chimice. Descoperirea forţei cu care ,,un corp
cufundat într-un fluid este împins de jos în sus de către fluid,
cu o forță egală cu greutatea volumului de fluid dislocuit de

188
acel corp“, nu ar fi fost posibilă fără aportul marelui matematician şi fizician grec Arhimede.

Enunţul acestui principiu a început de la o simplă nedumerire a regelui Hieron II, care a dorit să afle
dacă o coroană, pe care a comandat-o la un meşter aurar, a fost realizată integral din aur. Arhimede s-a
gândit îndelung la rezolvarea problemei, dar răspunsul l-a găsit în timp ce intra în cadă să facă baie. Văzând
cum corpul lui dezlocuieşte o parte din apă, Arhimede s-a gândit că poate măsura volumul coroanei utilizând
un vas gradat şi apoi făcând raportul dintre masa şi volumul coroanei poate determina densitatea acesteia.
După măsurători şi calcule, Arhimede a constatat că densitatea materialului din care a fost confecţionată
coroana este mai mică decât densitatea aurului, ceea ce însemna că la confecţionarea ei s-a utilizat aliaj de
aur şi argint. Arhimede a fost autorul unor descoperiri şi invenţii inedite realizate în special ca urmare a
apariţiei nevoii de soluţionare a diverselor probleme specifice epocii sale. Considerat unul dintre cei mai
mari învăţaţi oameni ai lumii antice, Arhimede s-a născut în anul 287 î.Hr. în colonia grecească Siracuza. El
s-a remarcat atât prin cunoştinţele sale de matematică, fizică, astronomie cât şi prin cunoştinţe de inginerie.
Prin natura provocărilor de care a avut parte de-a lungul vieţii, Arhimede a reuşit să facă o serie de
descoperiri importante şi să inventeze noi tehnologii, unele dintre ele fiind utilizate şi în zilele noastre în
variante îmbunătăţite (şurubul, pârghia, sistemele de canalizare şi de irigaţii, etc). Se spune că una dintre
cele mai controversate invenţii ale lui Arhimede este legată de o tehnică inedită de luptă, în timpul unui
asediu asupra Siracuzei, când Arhimede a folosit mai multe lentile convergente pentru a direcţiona razele
soarelui spre navele inamice realizate din lemn. Prin focalizarea razelor soarelui asupra navelor, acestea au
luat foc. Descoperirea forţei de atracţie gravitaţională de către Isaac Newton nu ar fi fost posibilă fără acel
măr, care prin cădere i-a atras atenţia marelui fizician englez. Tot Newton a explicat şi formarea
curcubeului, punând astfel bazele primelor noţiuni de optică legate de compunerea şi descompunerea
luminii.

O altă poveste interesantă este legată de istoria bicicletei. Studiile în domeniu confirmă că au existat
doi inventatori: germanul Carl von Dresen şi rusul Artamonov. Carl von Dresen a asamblat în anul 1814 o
oarecare trotinetă din lemn pe care a numit-o ,,mașină pentru mersul pe jos“, pentru care a primit licenţă
trei ani mai târziu. Diferența principală dintre acel dispozitiv și bicicletele moderne a fost că bicicleta lui
Carl von Dresen nu avea pedale; omul fiind nevoit să se împingă cu picioarele de sol, pentru a se deplasa.
Concluzionând, predarea fizicii şi chimiei implică transferul unui volum foarte mare de cunoştinţe din care
elevii mai uită de-a lungul anilor, dar povestea rămâne peste timp în memoria lor, motiv pentru care nu
renunţăm la poveste. Rolul terapeutic al poveştii în predarea ştiinţelor este dat de faptul că acestea creează
legătura dintre un fenomen fizic sau chimic şi epoca în care acestea s-au descoperit, fiind liantul care dă
farmec lecţiilor noastre.

Şi în încheiere îl cităm pe marele poet Eminescu care afirma în reflecţiile sale că ,,povestea este
partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti... cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme... Ne
trezim şi murim cu ele.“

189
 (despre pericolul drogurilor)

Prof. Cismaş Nicolae,

Şcolile Gimnaziale Năneşti şi Paltin- Jud.Vrancea

-am telefonat fostului meu elev din clasa a VIII-a, Ionuţ P. , spunându-i că mi-ar face plăcere să
neîntâlnim, mai cu seamă că nu ne văzuserăm de aproape 3 ani. Il găsesc surâzând, dintr-un scaunrulat,
paralizat de la brâu in jos.Un şofer neatent a lovit frontal bicicleta pe care el se aflaîn ziua aceea de vară, pe
drum, cu totul întâmplător. Sentinţa doctorilor a fost dură pentru el: o viaţăîn scaun cu rotile.
Ionuţîmi spune că nu a fost decât o întâmplare nefericită:“Nu-mi place să vorbesc despre acest
accident dar când o fac prefer să spun că a fost o întâmplare nefericită, care mi-a schimbat viaţa pentru
totdeauna”.
De atunci, Ionuţ se străduieşte din răsputeri să uite: “Prefer să uit întâmplarea, l-am iertat pe cel din
vina căruia azi sunt ţintuit într-un scaun cu rotile, mai cu seamăcăeram sub influenţa cocainei.A fost foarte
greu la spital, dar acolo am învăţat să iubesc oamenii bolnavişi pe Dumnezeu. Medicii mi-au spus că doar o
minune mă poate face cum eram înainte. Cel mai greu a fost când am revenit acasă, nu mă puteam obişnui
cu noua situaţie, refuzam constant să folosesc scaunul, de aceea tata măducea în braţe dintr-un loc în altul".
Ionuţ P. s-a născut în Focşani, însă de la vârstra de cinci ani a crescut la ţară, cu bunicii, până la
vârstra de 13 ani, când a fost adusde mamăîn sânul familiei. Tatăl era lăcătuş, iar mama, asistentă. Tatăl lui
era alcoolic, însăîn afara acestui fapt,nu au fost alte probleme grave în familie.
De regulă, mama era cea care se ocupa de creşterea şi educarea lui. De şcoală, nu era prea interesat;
în general, situaţia lui şcolară era destul de slabă. Din nefericire, când a îmlinit vârstra de 14 ani, mama s-a
îmbolnăvit de leucemie; tot pe atunci Ionuţ a inceput să practice artele marţiale,la Clubul sportiv de Karate
“C.S. UNIREA FOCŞANI” unde a avut rezultate din cele mai bune.
Premiile câştigate în acel an, la diferite concursuri naţionale, i-au adus mulţi bani însăşi multe
probleme:“Ne strângeam, câte doi-trei sau patru prieteni, aduceam eu banii şi luam de băut pentru toţi. După
ceva timp, ajunsesem să consum alcool în fiecare zi. Voiam să scap dedurerea aceea provocată de boala
mamei. La 14 ani, am intrat în comă alcoolică, după un consum exagerat, am fost internat la terapie
intensivă”.
După ieşirea de la terapie intensivă, alcoolul n-a mai fost interesant, aşa că a trecut la droguri: „Am
cunoscut o persoană care vindea heroină şi care mi-a propus să ne injectăm o doză. După ce mi-am injectat
doza respectivă, am simţit o stare euforică, imposibil de descris, în cel mai deosebit mod. Când am putut
face rost de cocaină, am luat şi din aceasta. Spre deosebire de heroină, cocaina îmi dădea impresia că sunt
foarte puternic, că mă pot descurca în cele mai dificie si riscante situaţii, fără să mi se întâmple ceva rău. Mă
simţeam infailibil”.

190
 După heroină a urmat cocaina, apoi alte droguri, combinate: “Am schimbat drogurile, apoi le-am
combinat, voiam să scap de durerea aceea, ce mă urmarea, mai ales după moartea mamei. Cădeam deseori în
depresie, voind să scap cu orice preţ de ea, luam altă doză”.

In cele din urmă a ajuns la psihiatrie:“Am fost internat la Secţia de Psihiatrie, iar acele zile petrecute
acolo mi se păreau nesfârşite. Pentru mine, o singură zi era cât o lună. După şase luni, m-am întors acasă,
scăpat definitiv de acel viciu”.

Cel mai mult îl îndurereză amintirea mamei:“Acum conştientizez cât de mult rău le-am făcut celor
din jur şi mai ales mamei, bolnave de leucemie, când vedea că nu putea face nimic pentru mine".

Intâlnirea cu un ieromonah i-a schimbat definitiv viaţa:”Cel mai greu a fost să accept
accidentul, în urma căruia am rămas paralizat. Să văd ce pot face efectiv ca viaţa mea să meargă mai
departe. Un preot de la Mănăstirea Ciolanu din Buzău, unde am fostcu tata, mi-a zis: Nu fi trist,
Impărtăşeste experienţa ta altora, ajută-i să nu apuce pe calea drogurilor!”.

Astăzi, Ionuț umblă prin oraşe şi sate, împreună cu tatăl lui,îi ajută pe adolescenţi cu sfaturi, le
împărtăşeşte din experienţa lui, pentru a nu o lua pe aceast drum al morţii: „Perioada în care am fost drogat,
o văd ca pe o cale întunecată, fără speranţă, fără iubire, fără Dumnezeu,iar cea de după accident, ca pe un
drum al mântuirii, cu speranţa şi cu Dumnezeu alături de mine”.

(despre sarea de bucătărie)

Prof. Ana Cismaş,
Şcoala Gimnazială ,,Duiliu Zamfirescu“ Focşani, Vrance

Sarea de bucătărie este substanță foarte răspândită în natură, sub formă de zăcăminte minerale sau
dizolvată în apa mărilor și oceanelor. Sarea de bucătărie are ca și component chimic principal clorura de
sodiu, un compus ionic alcătuit din două elemente cu caracter chimic opus: un metal (sodiul) și un nemetal
(clorul). Sarea naturală, gemă este cea obținută direct din zăcăminte și conține pe lângă clorură de sodiu,
peste 80 de substanțe minerale și oligominera care,îi dau, proprietăți vindecătoare și gustul său
inconfundabil.
Povestea sării de bucătărie începe în jurul anului 6000 Î.Hr. în China, în provincia Shanxi, dar
primele surse documentare care vorbesc despre folosirea sării de bucătărie la conservarea peștelui datează
din anul 2000 Î. Hr. Alte surse documentare ce datează din anul 500 Î. Hr. vorbesc despre utilizarea sării

191
drept conservant pentru boabele de soia, deși se știe că folosirea sării ca și conservant provine încă din
antichitate, întrucât egiptenii antici foloseau sarea pentru conservarea mumiilor. Accesul la sare însemna
bogație și putere, de aceea în jurul sării s-a creat un sistem de relații sociale, economice și politice legate de
accesul și controlul surselor de sare.
Cuvântul sare provine din sal (lat.) care își are originea în “salariu” deoarece soldații romani erau
adesea plătiți în sare. Cu 400 ani Î.Hr. sarea era extrasă din minele de sare de către celți care o comercializau
în Imperiul Roman. Sarea a fost folosită ca și monedă de schimb, fiind folosită ca un echivalent în
tranzacțiile economice. În bazinele Senegalului și Etiopia, cuburi mici de sare au servit în egală măsură, ca
bani și condiment. Pretutindeni, de-a lungul istoriei, au fost amenajate drumurile și vămile sării. De exemplu
în Roma Antică, drumul care lega Roma de Reate, se numea Via Salaria. Datorită comerțului cu sare s-au
dezvoltat orașe și drumuri comerciale care legau Orientul Mijlociu de India și Europa. Timbuktu din Mali, în
Africa a avut o piață de desfacere imensă, iar în Anglia, Liverpool a devenit un port înfloritor datorită
exportului cu sare. Salsburg, azi cunoscut datorită faptului că aici s-a nascut un compozitor de talie
mondială, Mozart, s-a dezvoltat datorită comerțului cu sare, de unde i se trage și numele (orășelul cu sare).
Valoarea ridicată a sării a făcut din ea un simbol al bogăției.
Sarea a fost considerată o substanță prețioasă, când în secolul al VI-lea, 1g de sare echivala cu un
gram de aur. Transilvania este una dintre cele mai bogate provincii salifere din Europa. Zăcămintele de sare
de la Târgu Ocna, Slănic, Praid, Sovata, Cacica și Ocnele Mari cuprind o suprafață de cca. 16200 Km 2.
Aceste zăcăminte de sare s-au format cu 65 de milioane de ani prin evaporarea apei din mările continentale.
Izvoarele medievale atestă existența unei activități intense de extracție și comerț cu sarea în bazinul
Someșan. Acest tip de comerț explică etimologia unor localități: Satu- Mare, Zalnoc sau Sălacea. Sarea era
traficată împreună cu alte materiale (lemn, vite), creîndu-se o piață inter-regională Drumul Sării putând fi
apreciat ca Drumul Țării. Circulația sării între Transilvania și Câmpia Panonică determină o modalitate
specifică de conservare a cărnii de porc, de exemplu slănina conservată cu sare a jucat rolul hranei de bază.
Prin extrapolarea și extinderea proprietăților fizico-chimice, sării i s-au atribuit proprietăți supranaturale.
Importanța sării pentru viață și sănătate, precum și capacitatea ei de a preveni descompunerea substanțelor
organice, au transformat-o în simbolul eternității, nemuririi,permanenței, puterii și sănătății, iar acțiunea ei
dezinfectantă a făcut din ea un simbol al purității. În comunitățile arhaice, era larg răspândită credința în
originea divină a sării. Astfel papuașii credeau că apa sărată care izvora din pământ era darul unei divinități
subterane. În unele zone ale României, căruțașii care transportau apă sărată num primeau bani pentru acest
serviciu deoarece ,,sarea este de la Dumnezeu ,,. Sarea este folosită în ritualurile religioase și funerare.
Medicina populară cunoaște peste o sută de utilizări terapeutice și chiar magice ale sării, care era considerată
în trecut un leac împotriva duhurilor rele și a bântuirilor de tot felul; de exemplu săculețul cu sare pus în
leagănul copiilor îi ferea de deochi sau de insomnii. Bijuteriile vechi erau ținute 49 de zile în sare pentru a
le ,,purifica,, de energiile negative ale celor care le-au purtat înainte. Un cunoscut ritual este întâmpinarea
oaspeților cu pâine și sare. De mii de ani, sarea s-a folosit în alimentația omului și a animalelor sub formă de
sare gemă. Drobii sau bulgării de sare se pisau manual în casă, în piuă, pe măsură ce aceasta se consuma.
Sarea are în prezent multiple întrebuințări și de aceea se extrag peste 200 de milioane de tone de sare anual.
Sarea se folosește în tăbăcărie deoarece aceasta împiedica dezvoltarea bacteriilor, la fabricarea săpunului,
deoarece mărește puterea de spălare a acestuia și la obținerea clorului, a sodiului metalic, a hidroxidului de
sodiu și a carbonatului de sodiu. Sarea scade punctual de îngheț al apei, fiind împrăștiată pe strazi pentru a
evita formarea gheții. Soluția de concentrație 0,86% de clorura de sodiu este folosită în medicină ca ser
fiziologic, deoarece acesta este izotonic cu serul sângelui. Sarea este o substanță vitală pentru oameni, fiind
folosită în primul rând în industria alimentară și drept conservant. Trebuie reținut faptul că, până la apariția
frigiderelor, sarea era folosiă în cantități mari, pentru conservarea alimentelor. Sarea face diferența între o
măncare bună și una fără gust, calitate scoasă în evidență în basmul ,,Ca sarea-n bucate,, scris de Petre

192
Ispirescu. Pe vremuri, sarea era foarte greu de procurat și valoarea ei era foarte mare, încât nimeni nu-și
îngăduia să o risipească, de aici și expresia populară ,,dacă verși sare iese ceartă“.
Sarea are puteri vindecătoare:
- Durerile în gât trec cu gargară cu saramură caldă;
- Cistita, anexita și infecțiile urinare se tratează cu băi fierbinți în soluție de sare;
- Răceala și gripa se tratează cu o baie fierbinte a tălpilor și gleznelor în apă cu multă sare;
- Amestecul de 2 linguri de miere și o linguriță de sare vindecă ulcerațiile de pe piele;
- Tusea persistentă trece, dacă se țin pe limbă câteva granule de sare;
- Colicii renali trec, dacă se aplică în zona lombară un săculeț cu sare, încălzită în prealabil;
- Arsurile de gradul I și II trec dacă se presară pe arsură sare grunjoasă din belșug;
- Pentru nasul înfundat se fac irigații cu saramură;
- Oboseala trece dacă se pune un săculeț cu sare pe ceafă.
Concluzie: În parabola prin care Iisus li se adresează ucenicilor săi ,,Voi sunteți sarea pământului" se
scoate în evidență faptul că așa cum sarea protejează de stricăciune, tot la fel trebuie conservate virtuțile pe
care păcatul le strică. Așa cum sarea topește gheața pe drumurile alunecoase, la fel trebuie să pastrăm calea
cea dreaptă.
BIBLIOGRAFIE:
Misterele chimiei, Robert Winston, Editura Litera, București, 2018,
Chimie anorganică, Edith Beral, Mihai Zapan, Editura Tehnică, 1977.

(despre dragostea față de animale)

Luca Elena,
Școala Gimnazială ”Iona Luca”, Farcașa

laviu, un copil de 5 anișori, se întorcea de la grădiniță. Undeva, sub un lăstăriș, auzi un zgomot
ciudat. Ascultă cu atenție și se îndreptă spre acel loc.
Când colo, ce să vezi?
Era un cățeluș șchiop. Era tare drăgălaș. Avea blănița neagră, pătată cu pete albe, un botișor micuț și
doi ochișori migdalați, în care se citea ușor durerea sa. Flaviu nu stătu mult pe gânduri, îl luă cu grijă în brațe
și-l duse acasă. Acolo, părinții și bunicii, l-au primit cu o oarecare reținere, gândindu-se că vor trebui să-l
îngrijească mult și bine.
În cele din urmă l-au vindecat, și cățelul, pe care-l botezase Gino, a devenit un nou membru al
familiei. Era nelipsit din toate acțiunile lui Flauviu. Ce mai? Un adevărat prieten și tovarăș!
Sosise vara. Flaviu, împreună cu bunicul său, au plecat la pescuit. L-au luat și pe Gino. Afară era
cald și bine. Băiețelul îi ceru voie bunicului să se scalde puțin. Bunicul se învoi, dar el, se duse cu undița
puțin mai în josul apei, pentru a nu-i speria băiatul peștii.
193
 Flaviu și Gino s-au bălăcit, s-au jucat frumos în apă, până când, dintr-o dată, băiatul s-a tăiat într-o
sticlă. Au ieșit la mal. Flaviu plângea și se văita din ce în ce mai tare.
Bunicul nu-l auzea. Era mai departe. Deodată, Gino a început să latre și să alerge către bunicul lui
Flaviu. Bunicul a înțeles că s-a întâmplat ceva. A venit repede către băiat, l-a curățat, l-a pansat și, în cele
din urmă, au plecat toți trei spre casă.
Flaviu atunci a văzut că Gino este, într-adevăr, nu numai un cățel, ci și un adevărat prieten. De
asemenea, și-a dat seama că întotdeauna ”Bine faci, bine găsești” și de atunci prietenia lor a devenit și mai
strânsă.

Morala: Binele prin bine se răsplătește.

Această poveste am citit-o copiilor la grupă, s-a analizat fapta frumoasă făcută de băiețel. Copiii și-
au exprimat dorința de a se asemăna cu Flaviu, și, ca drept dovadă, într-una din zile, când un cățeluș a ajuns
în curtea grădiniței, toți copiii își doreau să fie al lor și să le devină prieten, încât am fost nevoită să-l dau
prin tragere la sorți. Dragostea de animale acum era mult mai profundă.

(educarea comportamentului şi a emoţiilor prin imitaţie)

Prof. Boldeanu Loredana,

Gr. Cu P.P.”Step by step”, Galați

reau să-ţi spun o poveste despre un iepurş. Mă asculţi?

Trăia odată, într-un luminiş al unei păduri de la marginea satului, o familie de iepuraşi. Tatăl,
Iepurilă, umbla toată ziua prin pădure după treburile lui. Mama, Iepurica, stătea acasă şi avea grijă de cei trei
ieuraşi pe care îi aveau. Erau tare drăgălaşi cei trei copii numai că, unul dintre ei, mezinul, un iepuraş cu
blana pufoasă, cu nişte ochişori tot timpul iscoditori, cu urechiuşele mereu ciulite pentru a auzi cel mai mic
zgomot, era tare neastâmpărat. Nu stătea locului o clipă. Alerga, sărea, zburda tot timpul. Îi necăjea pe fraţii
lui, se lega de toate animăluţele din poiană. Din această cauză Ţup – Ţup, că aşa îl chema, era tare
singuratic, nimeni nu voia să se joace cu el, să-i fie prieten. (Tu ce părere ai despre acest lucru? Cum
crezi că se simţea Ţup –Ţup?)
Când îl vedea pe Spiriduş, un pui de cerb cu blana pătată şi cu un căpşor pe care se citea mereu
zâmbetul şi pe Scofăilă, puiul de raton, blând şi mereu vesel, jucându-se împreună, le striga din fugă
„Salut!”, sărea la ei, îi ciupea, le punea piedică şi apoi se distra de năzdrăvănia lui. Acest lucru enerva tare
celelalte animăluţe aşa că toate fugeu numai când îl vedeau apărând pe Ţup – Ţup. (De ce crezi că nimeni
nu voia să se joace cu Ţup – Ţup?
Ţup – Ţup era foarte trist că nimeni nu voia să se joace cu el şi nu voiau să-i fie prieteni şi se întreba
mereu de ce oare toată lume îl ocoleşte. Aşa că, de la un timp încoace se tot gândea ce să facă, cum să facă
să nu-l mai ocolească ceilalţi. (Tu ce ai face în locul lui Ţup-Ţup ?)

194
 Într-o zi, în timp ce stătea la umbra unei frunze de brustur să se adăpostească de razele soarelui şi se
gândea la ce să facă, cum să facă, îi apăru pe neaşteptate în faţă Săltăreaţa, o broscuţă verde şi mereu umedă.
Aceasta îi zâmbi cu un zâmbet uriaş (ştii doar cât de mari sunt buzele broscuţelor) şi îi spuse veselă: „ Salut!
Mă bucur să te văd azi!”. Surprins, Ţup – Ţup îi zâmbi şi el şi îi răspunse: „Salut! Şi mie îmi pare bine că te
văd!”, apoi avură o scurtă conversaţie despre căldura de afară şi despre noul eleşteu în care locuia Săltăreaţa.
După ce plecă broscuţa, Ţup –Ţup rămase iar pe gânduri. (La ce crezi că se gândea iepuraşul?)
Tocmai atunci trecea pe acolo Mălăieţul, un pui de castor şi văzându-l pe Ţup –Ţup îl salută şi îl întrebă
dacă nu vrea să-l ajute să tragă din apă o crenguţă pe care tocmai o scăpase din lăbuţe. „Sigur, cum să nu te
ajut!” răspunse iepuraşul şi traseră împreună crenguţa până la stăvilarul castorului. După ce Mălăieţul îi
mulţumi, se despărţiră şi Ţup –Ţup se întoarse acasă. Toată noaptea i-a visat pe Saltăreaţa şi pe Mălăieţul.
(De ce crezi că i-a visat?)
Ziua următoare, Ţup – Ţup, ţopăind prin luminiş, se apropie de Scofăilă, ratonul, îi zâmbi cu un
zâmbet cât putu el de mare şi îi zise: „Slaut! Mă bucur să te văd astăzi!” Scofăilă se uită la el, parcă surprins,
dar îi zâmbi şi el şi-l întrebă ce mai face, apoi avură o convorbire plăcută despre vara asta călduroasă. (De ce
crezi că a fost surprins Scofăilă?) Mai târziu, în aceeaşi zi, se apropie de casa Spriduşului, puiul de cerb şi
îl întrebă dacă nu vrea să-l ajute să caute nişte frunze fragede pentru cină. Spiriduşul ştia exact unde să
găsească acel locşor aşa că au plecat împreună într-acolo. Au luat cina împreună şi pentru că ziua era pe
sfârşite, s-au despărţit prieteneşte şi s-au îndrepatat spre casele lor. Pe dum, Ţup – Ţup se gândea mereu la
cât de bine i-a fost astăzi. ( Ce crezi, de ce i-a plăcut lui Ţup – Ţup ziua de astăzi?)
La câteva zile după aceasta era ziua de naştere a lui Spiriduş. A fot invitat şi Ţup – Ţup. Au venit şi
Scofăilă, ratonul şi castorul, Mălăieţul şi Săltăreaţa, broscuţa şi mulţi alţii. S-au jucat şi au petrecut împreună
până seara târziu. Nimeni nu s-a supărat şi nu s-au şicanat unii pe alţii. Lui Ţup – Ţup îi venea din când în
când să împingă, să ciupească, să şicaneze pe unul sau pe altul, dar mereu se oprea şi se gândea că nu vrea să
mai fie singur şi trist.
De atunci Ţup – Ţup şi-a făcut mulţi prieteni. Nu mai este singur şi nici trist. Se stăduieşte să se
poarte frumos ca să fie acceptat de ceilalţi. (Ce crezi, e uşor pentru Ţup – Ţup să se stăpânească? De ce
face totuşi acest lucru?)

Sursa poveştii: creaţie proprie;

Scopul poveştii: educarea comportamentului şi a emoţiilor prin imitaţie;
Cui se adresează povestea: unor copii cu ADHD care sunt tot timpul agitaţi,
neastâmpăraţi, gata mereu pentru a şicana pe alţii şi care au probleme
emoţionale din această cauză, se culpabilizează, sunt introvertiţi, îşi
găsesc greu prieteni;
Vârsta potrivită: 5 – 8 ani;
Materiale didactice posibile: ilustraţii care să reprezinte comportamenul
negativ şi cel aşteptat şi stările emoţionale negative şi pozitive;
Pentru utilizare individuală
Întrebări finale:
Ţi-a plăcut povestea?
Ce ţi-a plăcut cel mai mult? De ce?
Ce nu ţi-a plăcut în poveste? De ce?
Cu care iepuraş ţi-ar plăcea să semeni, cu cel de la începutul
poveştii sau cu cel de la sfârşitul ei?
Ce trebuie să facă cineva pentru a avea prieteni şi să nu se simtă
singur?

195
 (despre comportamente negative)

Prof. înv. primar: Pătru Laura

Școala Gimnazială „Achim Popescu”

„ atei era un băiețel plăcut de către toată lumea, în majoritatea timpului. Și spun că în
majoritatea timpului fiindcă uneori avea mici probleme. Se înfuria dintr-o dată mai ales dacă lucrurile nu
ieșeau așa cum își dorea el și avea tendinta de a țipa la cei din jur. Se mai întâmplă să trântească ușile, să îi
împingă pe alții sau să arunce cu lucrurile care se aflau în imediată sa apropiere. Mama și tatăl lui Matei îl
sfătuiau mereu să învețe să se controleze fiindcă va creste și ar putea avea mari probleme mai târziu. În timp,
mulți din cei ce fuseseră prieteni cu Matei, au început să se retragă și să se îndepărteze. Cu cât se înfuria mai
des, cu atât băiatul rămânea cu mai puțini amici. Lucrul acesta l-a pus pe gânduri. Îi plăceau prietenii săi și
nu dorea să îi piardă însă mereu se știa că o persoană vulcanică și agitată,care își pierdea controlul foarte
repede. Ce era de făcut? Într-o zi de sâmbătă, tatăl lui Matei i-a oferit un cadou: un ciocan și o cutie de cuie.-
De fiecare dată când te enervezi, du-te afară și bate un cui în gardul din spatele casei, i-a spus tatăl lui
Matei.La început, Matei a crezut că tatăl lui glumește sau că nu își da seama prea bine ce spune. Dar până la
urmă, pentru că încercase alte metode care nu au dat roade, și-a
spus „De ce nu?”.
Așa că dată viitoare când s-a enervat, a luat ciocanul și a început să bată cuie într-o scândură din
gard.Treptat, Matei și-a făcut obiceiul de a bate câte un cui pentru fiecare situație în care s-a enervat. Când
se înfuria la școală, ținea minte de câte ori s-a certat sau supărat pe un coleg și când ajungea acasă, bătea
numărul de cuie in gard. În timp însă, a început să i se pară plictisitor tot ritualul și a început să prefere să își
controleze reacțiile decât să țină minte de câte ori s-a enervat. După o săptămâna întreagă, băiatul s-a lăudat
tatălui sau că a început să se controleze mai bine și mai des.- Mă bucur să aud asta. De acum înainte, de
fiecare dată când vei reuși să te controlezi, am să te rog să mergi și să scoți un cui din gard, îi spuse tatăl. Zis
și făcut. Încântat de nouă sarcina, Matei scotea deja câte două cuie în fiecare zi. Totuși, observă cu mirare ca
scandura nu mai rămânea la fel de frumoasă că înainte, după ce scotea cuiele. În locul fiecărui cui rămânea
un gol.-Cam așa se întâmplă și atunci când te enervezi. Furia poate răni pe cineva și lasă răni despre care
oamenii își vor aminti mult timp dupa ce furia a trecut, îi explică tatăl.Din acel moment, Matei deveni mai
atent la cuvintele și comportamentele sale. Atunci când se enerva, caută sa plece pentru câteva minute pentru
a se liniști. Înceta să mai trântească ușile și să mai arunce cu obiecte.Într-o zi se gândi cum poate repara ce a
stricat. Cel mai bine, decise el, ar fi să vopsească gardul într-un mod cât mai
creativ. Iar cel mai frumos ar fi să își cheme și prietenii și să picteze ceva împreună. „Asta cu siguranță este
mai frumos decât să bați cuie cu furie.”, gândi Matei."

Poveste tradusă și adaptată din cartea "101 Healing Stories for Children and Teens" de George W.
Burns
La începutul anului școlar 2019-2020 în colectivul clasei a IV-a de la școala noastră venea o nouă
elevă de la o școală din oraș. Eleva P, era o fire sociabilă, adora să fie inconjurată de colegii ei, dar căreia îi
placea să fie liderul gruplui. Îi placea ca toată lumea sa faca ce zice ea, iar atunci cand nu faceau P. avea o
ieșire furioasă. Ea începea să țipe și sa le vorbească urat colegilor ei. Copiii văzând ca ea reacționează asa au
inceput sa se indepărteze de ea, iar ea devenise tristă .

196
 Vâzănd toate acestea, am decis sa incerc să le citesc povestea redată mai sus, gândindu-mă ca
povestea o va ajuta pe P. să își schimbe comportamentul.Am citit povestea după care cu ajutorul întregii
clase am început sa analizăm comportamentul lui Matei. Impreună cu P. și cu colegii acesteia am stabilit ca
Matei la început nu avea un comportament corect, dar spre sfârșit el ș-a îndreptat.
Mesajul poveștii a avut un impact foarte mare asupra lui P, ea identificându-se cu personajul Matei.
Am provocat-o pe P. sa găsească similitudini intre ea și personaj, apoi am purtatat unele discuții. I-am
sugerat ca ar putea sa facă si ea același lucru, să iasă din clasă atunci când are discuții în contradictoriu cu
colegii ei. Aceasta a fost încântată de sugerarea făcută și a promis că v-a incerca să facă si ea la fel. La
inceput a mai avut ieșiri furioase dar după o vreme am observant ca ea a început să se controleze și să își
recapete prietenii înapoi.
Am fost foarte bucuroasă cand am vazut ca am putut să o ajut !

(despre furie)

PROF. ÎNV. PREȘCOLAR- LĂCUSTĂ NICOLETA

GRĂDINIŢA CU P.P. „ LICURICI „– GALAŢI

tudiu de caz - Un management nepotrivit

Nu este neobisnuit ca la vârsta prescolară și scolară , copiii să fie nervoși , însă ei trbuie să învețe
metode adecvate de a-și stăpâni stările de furie astfel încât să nu ajungă să se comporte inadecvat și să își
creeze și mai multe probleme . Obiectivul studiului de caz - Un management nepotrivit a fost învătarea
modalitătilor adecvate de a-si controla stările de supărare , a comportamentelor sănătoase şi de risc şcolar
.
Activitatea a fost aplicată preșcolarilor de grupă mare dar și elevilor de clasa I. Metodele utilizate au
fost următoarele ; brainstoarmingul, dezbaterea, exerciţiul creativ, lucrul pe echipe, conversaţia , explicația
.Au fost folosite materialele didactice - Păpusi , marionete , planșe ce ilustrează povestea , Moe , elanul
nervos .Prin metoda brainstorming s-au identificat starile de furie. Activitatea s-a desfășurat pe baza textului
„ MOE , ELEFANTUL NERVOS „ citind povestea cu voce tare . Expunerea textului expresivă pentru a
menţine treaz interesul elevilor şi pentru a asigura motivaţia învăţării. Expresivitatea expunerii se obţine
prin: -modularea vocii , schimbarea ritmului vorbirii pe parcursul expunerii , schimbarea intonaţiei în funcţie
de conţinutul povestit , repetiţii; -mimică şi gestuculaţie adecvate. Ca si evaluare , am împărțit elevii în
grupuri mici . Sarcina de lucru fiind de a realiza o sceneta cu păpuși, un joc de rol , despre modalitățile
bune prin care stările de furie pot fi controlate .Scenetele au fost prezentate pe rand , scotând în evidență
modalitătile adecvate versus cele inadecvate de a controla emoțiile de furie .

197
 MOE, ELANUL NERVOS-poveste terapeutică

Autor ANN VERNON

Era o zi însorită de toamnă în pădurile dinspre nord . Moe era nerăbdător să cutreiere pădurea şi să
aibă o zi fără activităţi. S-a gândit să încerce să o găsescă pe prietena lui, elanul Molly, şi poate a rreuşi să se
joace şi cu micul elan Mikey. Aşa că Moe i-a spus mamei sale că se va întoarce mai târziu, şi plecă imediat.
Acum, majoritatea elanilor îl plăceau pe Moe deoarece le era uşor să se înţeleagă cu el; el găsea imediat pe
altcineva cu care să se joace. Nu se enerva dacă ceilalţi nu doreau să se joace jocurile pe care el voia să le
joace; el se juca orice voiau ei sau găsea pe altcineva care era interesat de ceea ce voia el să se joace. Iar
Moe nu se enerva nici măcar dacă un elan îi ocupa teritoriul; el doar se ridica şi mergea mai departe pentru
că asta nu însemna mare lucru pentru el.
Dar, în această frumoasă zi însorită de toamnă din pădurile dinspre nord, prietenii lui Moe au rămas şocaţi
pentru că Moe era foarte nervos. Moe era atât de nervos încât tatăl său, care se plimba prin pădure şi se afla
destul de departe de el, l-a auzit mugind. Nu doar tatăl său l-a auzit, dar l-a auzit şi verişorul său, care locuia
de cealaltă parte a lacului. Moe era atât de nervos încât mugea într-una.
Ce credeţi, oare, că l-a făcut pe Moe atât de nervos? (Se extrag idei de la copii .)
Ei bine, motivul pentru care Moe era atât de nervos, era pentru că atunci când el şi Molly şi Mikey au fost
împreună, trei elani foarte mari cu coarne mari au venit pe terenul lor de joacă şi au început să îl împungă cu
coarnele lor pe micul elan Mikey. Lui Mikey i s-a făcut frică, iar lui Molly şi lui Moe le-a fost frică că acesti
elani mai mari îi vor face rău micuţului Mikey. Lor nu li se părea corect ca cei mari să se ia de unul mai mic,
şi de aceea Moe era atât de nervos.
Moe îl văzu pe fratele său Milton când acesta era nervos. Ştia că Milton a fost odată atât de nervos
încât trântise un alt elan de un copac. Dar când tatăl lor a aflat despre acest lucru, Milton a încurcat-o. Tata
elan i-a spus lui Milton că indiferent cât de nervos ai fi, nu trebuie să răneşti un alt elan. Moe, ştia, de
asemenea, că altă dată când Milton a fost nervos a fugit, pur şi simplu de-acasă. Din nou tata elan l-a certat
aspru pe Milton şi i-a spus că trebuie să îşi găsească modalităţi mai potrivite de a-şi controla stările de furie.
Deci, ce credeţi că a făcut Moe pentru a-şi controla starea de furie? (Se extrag idei de la copii .)

Ei bine, în primul rând, ştiţi că el a mugit într-una. Acest lucru l-a ajutat puţin şi nu a rănit prin asta
pe nimeni. Dar, după ce a mugit, a fugit, de asemenea prin pădure pentru a mai scăpa de aceste stări de furie.
Dar, el a mai făcut ceva. A rămas acasă şi a scris o scrisoare în care îi spunea elanilor mai mari că el nu vrea
să îi rănească prietenul. El nu i-a făcut în diferite feluri în scrisoare şi nici nu le-a spus ceva urât deoarece s-a
gândit că acest lucru i-ar înfuria pe elanii mari. După ce a terminat de scris scrisoarea, el i-a aratat-o mamei
lui . I-a plăcut ceea ce a scris şi a fost o idee bună de-a le transmite celorlalşi elani despre ceea ce simte în
legătură cu ceea ce ei au făcut. Ea i-a spus că uneori ceilalţi elani fac lucruri pe care el nu le consideră
corecte, dar că de cele mai multe ori el nu poate schimba ceea ce ei fac. Mama i-a spus că este mândră de
modul în care a ales să îşi controleze emoţiile pentru că atunci când ceva similar i s-a întâmplat lui Milton,
acesta a înrăutăţit doar lucrurile începând să se bată cu elanul care se legase de prietenul lui. Mama l-a
încurajat pe Moe să se gândească şi la alte metode potrivite prin care să îşi controleze emoţiile aşa încât să
aibă câteva opţiuni la îndemână dacă ar fi fost să se mai enerveze pe viitor.

Intrebări de personalizare
1. Voi ați fost vreodată furioși?
2. Atunci când ați fost furioși , ce ați făcut ca să vă controlați emoțiile ?
3. Ce ați învățat din această poveste ?
4. Ce anume v-ar plăcea să încercați data viitoare când vă simțiți furioși ?

198
 (comportament iritabil /agresiv)
Prof. psiholog Borș Viorica
CJRAE BN – Lic. Tehn. ,,Liviu Rebreanu,,

Dragi copii!

tiţi cine sunt eu? Eu sunt vulpoiul cel isteţ! Oare nu se vede dacă vă uitaţi la mine? Am o
figură isteaţă, sunt rapid ca o săgeată şi cunosc multe şmecherii! De exemplu, când sunt într-o situaţie
dificilă, în mod sigur ştiu cum să ies din ea! Dar lucrurile nu au stat aşa întotdeauna! Când eram mic nu
ştiam că fac parte din familia vulpilor viclene. De multe ori când eram supărat, trist sau când nu-mi ieşea
ceva şi îmi era teamă, nu mai ştiam ce să fac. În situaţii dificile mă pierdeam, aşa că am hotărât să-l vizitez
pe bătrânul vulpoi viclean.
El a văzut imediat că ceva nu era în regulă cu mine. I-am povestit problemele mele, că mă înfurii
foarte uşor şi atunci reacţionez violent sau că mă gândesc adesea că ceilalţi vor să mă înşele. Bătrânul vulpoi
m-a privit intens în ochi şi a tăcut. De aceea nu m-am simţit în largul meu şi m-am supărat. După o vreme
bătrânul vulpoi m-a întrebat:„Câţi ochi are o vulpe?”. „Ce întrebare prostească” m-am gândit eu şi am
răspuns nesigur „Normal că doi!”. Dar eu nu ştiam ce vrea vulpoiul. „Sunt mereu aceiaşi doi ochi?”,
„Normal!”.Deveneam tot mai neliniştit. „Nu”, a răspuns bătrânul vulpoi, „tu ai doi ochicare râd, doi ochi
care plâng, doi ochi furioşi, doi ochi îndărătnici, doi ochiconcentraţi şi încă mulţi alţi ochi.
Dar uneori e greu să deosebeşti între doi ochi concentraţi sau doi ochi obosiţi şi serioşi, de aceea
putem face multe greşeli!”. Atunci bătrânul vulpoi a început să râdă şi eu am văzut cum aceeaşi doi ochi nu
mai sunt aceeaşi. „Şi să învăţăm să-i deosebim?” amîntrebat eu. „Cu ajutorul expresiilor vulpeşti” a răspuns
el. „Cu ce?”. Îmi maiaduc aminte că atunci m-am gândit că bătrânul vulpoi a luat-o razna. „Vulpile viclene
cunosc cele mai bune expresii vulpeşti. Ele şi le spunmereu sau şi le derulează în minte, ca un fel de karaoke
al gândurilor!”. „Poţi să-mi spui o expresie vulpească?” am întrebat eu. „Da, de exemplu: Stai calm! Mă pun
în locul celorlalţi!
Dacă mă enervez, nu o să le placă! Când mă aflu într-o situaţie dificilă trebuie să spun expresia
corectă! Dacă mai înainte ai fi spus „Trebuie să mă pun în locul celorlalţi!”, ţi-ai fi dat seama că eu te
priveam într-un anumit fel pentru că eram concentrat, nu pentru că eram furios pe tine. Eram tăcut pentru că
mă gândeam. Dacă ai fi făcut asta, nu ai fi devenit nesigur şi nervos, ci ai fi rămas calm.” Am început să
înţeleg. Am mai vorbit o vreme despre celemai bune expresii vulpeşti şi le-am reţinut. Mai târziu ele mi-au
fost de multe ori de ajutor şi mi-am spus: „Acum chiar că sunt o vulpe şireată!”
În continuare, o să vă dezvălui cele mai importante şi mai isteţe expresii vulpeşti. În mod sigur o să
le învăţaţi şi voi la fel de repede ca şi mine, şi veţi face parte din familia vulpilor şirete, pe care nimic nu le
poate descuraja.

199
 Instrucțiuni de inducere a calmului

1) Influenţarea verbală direct

STOP FURIEI
TREBUIE SĂ RĂMÂI CALM!
2) Influenţarea verbală indirectă prin amânare planificată
Mai întâi GÂNDEŞTE, apoi ACŢIONEAZĂ!
Numără încet până la ZECE şi o să vezi că totul o să fie bine!

Instrucțiuni de reflectare

(1) Raportarea la alte personae

Trebuie să mă pun în locul CELUILALT!
Vorbesc cu ceilalţi calm şi liniştit!
(2) Raportarea la propria persoană
Mă gândesc dacă m-am comportat corect!
Nu mă îndărătnicesc, ci mă gândesc de ce m-am enervat!

Instrucțiuni pentru orientarea spre viitor

1) Comportament agresiv controlat cu consecinţe reale

Celorlalţi le place dacă nu mă enervez!
Dacă nu mă comport agresiv, nu am probleme.
2) Planuri generale pe baza experienţei
O NOUĂ situaţie, O NOUĂ şansă!
Data viitoare o să mă comport altfel!

Studiu de caz
Andrei are 10 ani și este elev în clasa a 4-a la o școală din Bistrița-Năsăud. Tatăl său este plecat în
Spania la muncă, iar mama sa lucrează ca secretară la o firmă de construcții. În cea mai mare parte a
timpului, Andrei este singur acasă, deoarece mama sa lucrează până târziu. Preferă emisiunile și jocurile
video – petrecându-și foarte mult timp în fața telefonului / a calculatorului. De obicei, când mama vine
acasă, îl neglijează, nefiind interesată de el sau de performanțele sale școlare. Cu toate acestea, mereu îi
reproșează că nu este bun de nimic, fără însă a se referi la ceva anume. Mai mult de atât elevul este deseori
pedepsit și chiar lovit pentru că-i ,,face de rușine,,.
La școală, Andrei are rezultate fluctuante. De asemenea, cei mai mulți elevi îl cunosc datorită
ieșirilor comportamentale destul de dese, iar în clasă are puțini prieteni, fiind mereu în centrul atenției pentru
năzbâtiile sale. După testul la istorie – unde a luat calificativul I, Andrei se prezintă în fața învățătoarei
spunându-i că se simte foarte furios întrucât el nu a fost notat corect și nu poate să suporte nedreptatea care i
s-a făcut (fiindu-i rușine). În momentul în care un coleg de clasă a intervenit spunându-i că notarea s-a făcut
corect el l-a lovit atât de puternic încât i-a spart buza....
1.Identificați:
-emoțiile lui Andrei – furie, iritabilitate, rușine ...
-gândurile lui Andrei – dominate de cogniții iaraționale – este groaznic ... nu suport
200
 -situația problematică/declanșatoare – rezultatul testului – rușinea resimțită
2. Cum a fost abordată situația?
- care este cauza suferinței emoționale a lui Andrei? – lipsa afecțiunii, sentimentul de marginalizare –
față de colegi, stimă de sine scăzută ....
- cum ar fi potrivit să fie abordată această cauză? – prin intermediul poveștilor terapeutice, a învățării
sociale – învățarea comportamentelor dezirabile ...
Prin intermediul biblioterapiei, Andrei a reușit să aplice ,,expresiile vulpești,, - stai calm, ma pun în
locul celorlalți, comunic atunci când întâmpin o problemă – încerc să găsesc explicații, îmi schimb gândurile
nefolositoare, pot fi mai tolerant, etc..… Situația lui Andrei s-a ameliorat destul de mult mai ales pentru
faptul că am reușit să formez și un grup de sprijin care să-l ajute să aplice la nevoie cele învățate în cadrul
acestei povești terapeutice.

(despre timiditate)

Prof. Besoi Vasilica

Şcoala Gimnazială nr.1 Andreeşti

ici nu se isprăvise ploaia cu totul şi mama Bubu-Riţa îşi scutură aripile energic şi ieşi din
colonie să vadă ce fac florile grădinii. Erau acoperite cu picuri strălucitori de apă, dar păreau mai fericite ca
oricând. Sub frunza uriaşului brusture, văzu o pată mică, roşie, zgribulită şi care tremura ca varga. Era un
băieţel buburuză, slab şi epuizat care abia mai respira.
- Ce-i cu tine, băiatule? îl mângâie uşor Riţa. De unde ai venit?
- Mamă buburuză, cred că m-a adus furtuna. Vârtejul m-a înălţat şi m-a rostogolit, m-a izbit de pământ
şi m-a purtat până aici. Mă cheamă Bubu-Ruzu, iar casa mea este lângă un râu. Nici nu termină bine
povestea şi micul gândăcel leşină epuizat.
Bubu-Riţa îl ridică uşor şi îl purtă în camera cea bună a coloniei. Muuuulte ceasuri i-a luat micuţului să-
şi revină. Mama cea grijulie a coloniei îi purta de grijă ca o mamă adevărată. Celelalte buburuze din colonie
l-au privit, la început, mirate: adică, de ce avea doar...trei puncte negre? Şi de ce era atât de micuţ? Şi de ce
nu putea să zburde cu ceilalţi copii ai coloniei?
Bubu-Ruzu era anemic şi slăbuţ, dar toată ziua citea şi picta. Bubu-Riţa era tare mândră de fiul ei
adoptiv. Îl îngrijea cu multă dragoste, îi dădea cele mai proaspete picături de polen, îi aducea cele mai
străvezii picături de rouă şi îl înconjura cu multă dragoste.

201
 La mijlocul verii, colonia vecină îşi trimise solii să anunţe concursul tradiţional între colonii. Se stârni
mare rumoare. Cine să meargă la proba sportivă? Cine să prezinte rochiile cele noi? Cine să răspundă
întrebărilor grele, de cultură generală? Cine să fie artistul coloniei?
Pe când toată lumea îşi spunea părerea, Bubu-Ruzu stătea stânjenit lângă macul cel îmbobocit şi asculta
cuminte. Deodată, Bubu-Riţa, strigă:
-Tăcere! Cred că ştiu cine este învăţatul şi artistul nostru. Şi îşi întoarse privirea spre Bubu-Ruzu. Ei, ce
zici, flăcău, te încumeţi?
Băieţelul, timid, îşi lăsă privirea în jos şi se bâlbâi:
- Nu ştiu, eu nu ştiu dacă pot...
- Sigur că poţi, îl încurajă buburuza.
Bubu-Duru îl privi cu dispreţ:
- Cine? El? Ha, ha, ha!
Bubu-Riţa îl privi încruntată:
- Da, el este cel mai bun dintre noi şi sunt sigură că va reuşi!
În dimineaţa concursului forfota cuprinse întreaga colonie.
Se constituiau echipele, se îmbrăcau uniformele, se etalau tablourile lui Bubu-Ruzu, se căutau locurile
în tribune pentru spectatori şi se înroşeau obrăjorii de emoţie.
Se întrecură echipele de zbor, se înfruntară luptătorii, se prezentară cele mai bune reţete cu polen şi,
totuşi, era egalitate.
În ring intrară cei ce răpundeau la concursul de cultură generală. Bubu-Ruzu, palid de emoţie, răspunse ,
din ce în ce mai încrezător, la toate întrebările înţelepţilor celor două colonii. Adversarul său se recunoscu
învins şi îl felicită cu respect pe Bubu-Ruzu, gândăcelul cel timid, cu doar trei puncte negre.
Dar, cel mai tare îi impresionară pe membri juriului tablourile isteţului gândăcel. Erau cele mai
frumoase cicori, cei mai distinşi maci şi cei mai fini trandafiri în tablourile lui.
-Oooo, ce frumos, exclamau ambele colonii, ce culori, ce graţie, ce talent!
Şi dintr-o dată tribunele au luat foc. Aplauzele răsunau din toate părţile şi numele gândăcelului era rostit
de întregul stadion. Fericit, Bubu-Ruzu se duse spre Bubu-riţa şi o îmbrăţişă cu lacrimi de emoţie în ochi.
Bubu-Duru îi întinse mâna şi îl îmbrăţişă cu multă dragoste. Hotărât va fi cel mai bun prieten al lui.
Bubu-Ruzu îşi câştigase respectul coloniei.
dePovestea Bubu-Ruzu a fost folosită pentru a integra în clasa a V-a un băieţel timid, P.M, cu dificultăţi
de mers, dar foarte talentat la desen şi pasionat de lectură. Elevul a fost adus la bunica lui de mamă atunci
când aceasta a decis să se recăsătorească. Bunica este singura lui rudă, elevul necunoscându-şi tatăl biologic,
iar tatăl adoptiv nu l-a acceptat niciodată. Cu multă răbdare, elevul a fost încurajat să îşi dezvolte talentul lui
pentru desen şi să participe la activităţile extracurriculare ale clasei. Şi-a învins timiditatea şi, pe zi ce trece,
este tot mai preocupat să îşi dezvolte talentul pentru desen. Dacă la început elevii clasei l-au acceptat mai
greu, acum sunt mândri de el şi se întrec să îl ajute să îşi ducă ghizdanul sau instrumentele de desen.

202
 (despre ajutorul primit de la Dumnezeu)

Înv. Tudor Vasilica

Școala Gimnazială Puchenii Moșneni

ovestea de mai jos este o pildă religioasă folosită la rugamintea mea de către doamna
profesoară de religie pentru eleva D.A. din clasa aIVa și cu care o legătură specială.
La sfârșitul clasei a treia a fost oferită o tabără gratuită pentru elevii care au avut cele mai bune
rezultate în acel an școlar.Am stabilit cu părinții niște criterii obiective de selecție cu mult timp înainte, iar la
sfârșit , eleva nu a fost selecționată, deși a fost a treia.Se pare că a suferit tare, căci în anul școlar următor
rezultatele ei au fost din ce în ce mai slabe.Considera că învață degeaba, iar cunoștințele acumulate nu o
ajută.
Atunci am discutat cu colega mea, care s-a oferit sa mă ajute.A discutat personal cu eleva, sperând ca
împreună să o facem să creadă din nou în ea.
Rezultatele nu s-au lăsat mul așteptate, căci la puțină vreme a fost o inspecție școlară la limba
franceză ,iar profesorii asistenți au fost foarte impresionați,iar D.A. a fost menționată în mod special ca
exemplu pozitiv.
A mers și în tabăra mult dorită în acel an. A înțeles că lucrurile bune și dorite vin la un moment dat,
iar experiențele negative ne ajută să progresăm în viață.

Erau odată într-o pădure trei copaci. Fiecare dintre ei avea pentru sine un vis, o viziune despre viitor.
Primul își dorea să fie învrednicit cândva să devină un cufăr valoros, sculptat și cioplit frumos, care
să poarte înlăuntrul lui o comoară de mare preț. Aceasta era viziunea și visul lui.
Al doilea copac voia să fie învrednicit să ajungă, în mâinile unui bun constructor de corăbii.El visa să
devină o mare corabie puternică și frumoasă, maiestuoasă, care să ducă împărați și înalți dregători, care să
ducă în călătorie persoane înalte.
Al treilea copac a zis că singurul lucru pe care l-ar vrea ar fi să devină cel mai înalt copac din pădure
și cel mai puternic, așa fel încât oamenii care vor vedea înălțimea lui pe vârful dealului să se gândească la
cer și la Dumnezeu.
Anii au trecut. Și lucrurile au luat o altă întorsătură. Au venit tăietorii de lemne.
Și au tăiat primul copac. Și în timp ce el plănuise și dorise să devină un cufăr de preț sculptat frumos pentru
comori, tăietorul de lemne a făcut din el un biet vas pentru tainul animalelor, iesle pentru paiele
dobitoacelor.
Al doilea copac, care voia să devină o corabie impunătoare care să ducă împărați, a devenit o
corăbioară de pescuit pe care niște pescari săraci și-au agonisit-o pentru pescuit.
Al treilea copac care voia să devină cel mai înalt din pădure, a fost tăiat un dulgher și l-a pus în
hambarul său.
Alți ani au trecut. Și copacii dezamăgiți de cursul pe care l-au luat evenimentele, au uitat încă și de
visele lor.
203
 Totuși ,într-o zi, un bărbat și o femeie au venit în staulul unde era ieslea aceea de lemn și acolo
femeia născu un băiețaș pe care l-au pus în ieslea făcută din primul copac. Erau Iosif și Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu. Și au pus în ieslea aceea de lemn nu diamante și aurării, ci pe Însuși Dumnezeu,
care s-a făcut om pentru noi. Așa a fost învrednicită această iesle să primească înlăuntrul ei Comoara
Comorilor, pe Însuși Dumnezeu.
În micuța corăbioară – care a fost făcută din al doilea copac – după mulți ani au intrat niște pescari.
Unul dintre ei ostenit s-a întins să doarmă. Au ieșit în larg. Și s-a stârnit mare furtună. Și biata corăbioară nu
era destul de puternică să țină și să înfrunte valul. Atunci ceilalți pescari l-au trezit pe cel ce dormea. Și
atunci acela s-a trezit. Și a certat marea furtunoasă: „Taci, liniștește-te”. Și pe mare s-a făcut îndată pace. Era
Hristos cu ucenicii Săi pe lacul Ghenizaret. Așa și cel de-al doilea copac, care își dorise atât să devină o
corabie mare, care să ducă dregători înalți și împărați, a fost învrednicit să ducă pe Împăratul Împăraților, pe
însuși Hristos cu dregătorii lui – Apostolii!
Și al treilea copac, care era în hambarul dulgherului, a fost luat într-o zi și au făcut din el o cruce
înaltă. Și pe această cruce au răstignit pe Hristos. În așa fel acest copac a devenit mult mai înalt decât ceea
ce își dorise el. A ajuns la cer și la Dumnezeu! A devenit cum spunem noi într-un tropar „deopotrivă cu
cerul”.
În final, fiecare copac din povestea noastră, a dobândit nu numai ceea ce a voit și a râvnit, ci fără de
asemănare mai mult. Totuși nu în modul în care și-au închipuit ei și au plănuit.
Această poveste ne spune:
Nu știm care este voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Trebuie totuși să nu uităm niciodată
că ceea ce ne pregătește Dumnezeu este întotdeauna de mii de ori preferabil și mai de folos pentru noi.
Noi trebuie să visăm. Pentru bine. Trebuie totuși și să nu uităm că adeseori lucrurile nu au evoluția
pe care am dori-o noi și că Dumnezeu rânduiește și împlinește toate mai bine decât ne-am putea noi
închipui.

(despre curaj)

Mojga Ștefan-Daniel
Școala Gimnazială Puchenii Moșneni

râslea este personajul principal din basmul ”Prâslea cel voinic și merele de
aur”,cules și scris de Petre Ispirescu.Este neînfricat și nu îl afectează faptul că este
cel mai mic dintre frați.Tatăl lui nu a crezut în el dar l-a lăsat să facă o încercare,iar
aceasta nu a fost în zadar.Prâslea l-a rănit pe zmeu ,dar acesta a scăpat lăsând urme
de sânge în urmă și Prâslea a reușit să îi aducă câteva mere tatălui său.După cele
întâmplate,Prâslea nu s-a mulțumit doar cu merele,așa că s-a dus după hoț împreună
cu frații lui.

204
 Frații lui au fost invidioși pe el așa că l-au lăsat pe celălalt tărâm.Prâslea ar trebui
felicitat pentru efortul depus ca să le salveze pe cele trei fete de împărat,dovedind
curaj.Dar cel mai important lucru este că Prâslea a fost mereu un personaj
pozitiv,indiferent de situația în care s-a aflat.

Deși frații săi au vrut să îl omoare,eroul basmului îi iartă deoarece nu se credea în

măsură să le judece fapta.Pe parcursul evenimentelor,el,dovedește calități precum
corectitudinea,cinstea și generozitatea .

El reprezintă un model de erou care nu își abandonează țelul până nu îl

îndeplinește,fiind mereu în căutarea dreptății și a binelui.

De la el am învățat să fiu curajos, să nu abandonez lupta în realizarea dorințelor,să

ajut atunci când pot și să devin un cavaler al dreptății.

(despre milostenie)

Prof. Stroe Ilona

Școala Gimnazială Grozăvești
Loc. Corbii Mari
Jud. Dâmbovița

ctivitatea de voluntariat intitulată ,,Uniți în credință, mereu împreună,, , desfășurată în

cadrul unui proiect educațional de colaborare între Școala Grozăvești și Școala Gimnazială Crovu, Județul
Dâmbovița, a avut ca scop dezvoltarea dragostei față de aproapele, stimularea gândirii pozitive, dovedirea
altruismului față de copiii care provin din familii defavorizate, cât și dezvoltarea sentimentului de milostenie
creștină.

Activitatea de voluntariat s-a desfășurat în Ajunul Sfântului Nicolae a anului 2019 și a constat în
strângerea de donații ce au constat în : jucării, haine, alimente neperisabile, care au fost donate, cu mare
bucurie, copiilor din satul Obislav, Jud.Dâmbovița.

Voluntariatul le-a oferit elevilor posibilitatea de a-și pune în valoare principiile creștine dobândite
până la vârsta aceasta, de a colabora frumos cu colegii pentru a face o bucurie altor copii, ajugând la
atingerea finalității orei de religie și anume : iubirea dovedită prin fapte.

205
 Evaluarea proiectului s-a realizat în realizarea a două expoziții de fotografii realizate pe parcursul
activității, care au fost văzute de către toți elevii, atât ai Școlii Grozăvești, cât și ai Școlii Crovu.

Voluntariatul are extraordinare valenţe educative, fiind o formă de învăţare prin acţiune practică,
care poate genera dobândirea de cunoştinţe şi abilităţi. Indiferent că vorbim despre o învăţare inductivă, care
porneşte de la situaţii generale ,sau de la cunoştinţe teoretice ,care sunt apoi translatate în activităţi practice
specifice, fie că vorbim despre o învăţare deductivă, care porneşte de la exemple particulare pe care apoi le
translatează în norme generale sau în concepte teoretice, voluntariatul este o metodă potrivită de a învăţa.
Nefiind un proces rigid şi formalizat, voluntariatul are farmecul flexibilităţii şi al alegerii libere a
voluntarului cu privire la majoritatea caracteristicilor activităţii sale, ceea ce îl face atractiv, învăţarea fiind
un efect al implicării, şi nu un scop în sine al acesteia. De aceea, activitatea a fost un real succes, întru cât
elevii s-au arătat dornici să participe la o altă activitate asemănătoare în preajma sărbătorilor pascale .

În continuare, vă prezit câteva imagini de la activitatea de voluntariat :

donarea obiectelor de către elevii Școlii Crovu

donarea obiectelor de către elevii Școlii Grozăvești

206
 (despre furie)

Prof. înv. primar – Mocanu Elena

Ṣcoala Gimnazială ,,I.Pirvu” Poiana Teiului
Structura - Ṣcoala Gimnazială Petru Vodă

uria este o emoție care se manifestǎ prin izbucnire nervoasǎ, agresivǎ, verbalǎ ,cât şi în
cazuri grave, violențǎ. Ca orice emotie. furia se manifestǎ diferit de la o persoanǎ la alta. Când suntem
furioşi şi acționǎm în consecințǎ , nu vom reuşi sǎ schimbǎm situația. Ȋn acest caz, este indicat sǎ gǎsim
soluții pentru a ne calma, deoarece comportamentul furios are ca rezultat îndepǎrtarea de ceilalți.

Furia este un sentiment sincer. Oricine poate fi furios. Ȋn spatele furiei se ascunde de multe ori o
ranǎ, o lezare. Copiii experimenteazǎ contradictoriu furia. Pe de o parte, ei primesc furia din partea adulților
supǎrați pe ei pentru comportamentul lor, dar nu li se permite sǎ îşi exprime aceeaşi furie şi supǎrare. Astfel,
ei vor învǎța sǎ îşi exprime furia în mod voalat, prin diverse comportamente.

Scopul este de fiecare data, sǎ ajuți copilul sǎ îşi exprime sentimentele negative, sǎ le dea o
expresie, sǎ traducǎ furia printr-un anumit comportament (desen, joc), sǎ îşi exprime nevoile, sǎ înțeleagǎ ce
este furia, ce îl face de fapt sǎ se înfurie.

Indicații terapeutice – înțelegerea efectelor pe care le produce furia asupra relațiilor cu cei din jur.

Efecte dorite - reducerea agresivitǎții

-Persoana sǎ devinǎ mai motivatǎ

-Sǎ gǎseascǎ modalitǎți prin care îşi poate folosi energia când este furios.

Copii îşi exprimǎ furia prin comportamente agresive ca: țipatul, împinsul, vorbitul urât cu cei din
jur. Pentru a se dezvolta benefic, este necesar ca aceşti copii, sǎ înțeleagǎ care sunt efectele violenței asupra
celor din jur. Pentru a preîntâmpina problema agresivitǎții, vǎ propun o poveste :
207
 EXPOZIŢIA DE DESENE

Cosmin, un bǎiețel plǎcut în majoritatea timpului de cei din jur , devenea din ce în ce mai des,
foarte agresiv.

Când nu te aşteptai, se înfuria dintr-o datǎ, mai ales când lucrurile nu erau pe placul lui.

Ţipa la cei din jur, trântea uşile, împingea pe cei care îi ieşeau în cale, adresa cuvinte urâte celor
care îi atrage atenția, sau arunca lucrurile care se aflau în imediata apropiere.

Pǎrinții şi bunicii îl sfǎtuiau mereu sǎ învețe sǎ se controleze, deoarece când va creşte mai mare, va
avea probleme de comportanent destul de grave.

Vǎzând acest comportament, rând pe rând prietenii s-au retras şi îndepartat de Cosmin. Astfel,
bǎiețelul a rǎmas singur. Lucrul aceasta l-a pus pe gânduri. Nu dorea sǎ se despartǎ de prietenii sǎi.
Deseori, dorea sǎ meargǎ la ei dar aceştia nu discutau cu el.

Cosmin ştia cǎ este o persoanǎ vulcanicǎ, agitatǎ şi cǎ îşi pierde controlul foarte repede. A încercat
de multe ori sǎ se stǎpâneascǎ dar nu a reuşit. Ȋngrijorati, pǎrintii s-au gândit sǎ-l facǎ sǎ-şi schimbe
comportamentul. I-au cumpǎrat o cutie mare de acuarele. Când devenea furios se apuca de desenat.
Desena flori, peisaje, fluturi , pǎsǎri. Camera sa se umpluse de desene. Atunci când se enerva îşi gǎsea
liniştea în picturǎ. Nu mai trântea uşile, nu mai arunca obiectele.

Ȋntr-o zi se gândi cum poate sǎ repare ceea ce a stricat. Cel mai bine, a decis el, ar fi sǎ meargǎ la
prietenii sǎi , sǎ vorbeascǎ cu ei şi sǎ-şi cearǎ scuze pentru comportamentul sǎu.

Aceştia au acceptat scuzele, au mers la Cosmin acasǎ şi au admirat desenele bǎiatului. De atunci,au
rǎmas buni prieteni.

PROVERBE

A fi lipsit de prieteni, e mai rǎu decât a avea duşmani. Iubeşte-ți prietenul cu defectele lui.

208
 (dezvoltare emoțională)

Prof.înv.preșcolar: Pop Monica Elena

GPP Nr.1 Popești, jud. Bihor

are e pe sfârșite. Se apropie cu pași repezi toamna și cu ea și începerea grădiniței. Mama mi-a
spus ce frumoasă este grădinița și doamna educatoare ce minunată și înțelegătoare este. Timpul s-a scurs
repede și iată că clipa cea mare a sosit.
De la geam, veverița Rița, care stătea destul de aproape de grădiniță, a văzut o grămadă de animăluțe
care se îndreptau cu pași repezi, cu flori în mână, spre grădinița frumos zugrăvită și cu geamurile frumos
decorate.
Mama mea frumos îmbrăcată, mândră că puiul ei merge pentru prima oară la grădi, se apropie de
mine și-mi spune:
- Rița dragă, hai să te îmbrac și să mergem la grădiniță.
- Bine, mama. Dar inima mea bătea ca nebuna. O frică puternică mi-a cuprins sufletul. Dacă mama
mea va uita să vină după mine, deoarece nu am mai fost despărțit de ea niciodată. Dacă nu voi găsi nici un
prieten, dacă nu se vor juca cu mine animăluțele din grădiniță. Toate aceste gânduri îmi treceau cu
repeziciune prin minte.
De mână cu mama mea, am coborât din căsuța noastră și cu pași sfioși am pășit pe cărarea care duce
la grădinița cu geamuri frumos decorate. Drumul mi s-a părut foarte lung, deși grădinița era aproape ce casa
noastră. Mi-era frică că mama va uita de mine.
Mama a deschis ușa grădiniței și în fața noastră s-a deschis o lume minunată, sala de grupă părea
parcă și mai frumoasă decât mi-am imaginat-o eu, un animăluț de pădure cu inima cât un purice. În fața mea
a apărut doamna educatoare, o căprioară frumoasă și cu privirea blândă, plină de căldură și bunătate. Alte
animăluțe stăteau cu mămicile lor de mână și cu ochii plini de lacrimi, strângându-și mamele de aveai
impresia că se sfârșește lumea.
Doamna s-a prezentat și m-a întrebat cum mă cheamă. Cu glas tremurând, am spus Rița – Veverița.
Atunci doamna m-a îmbrățișat și a început să ne spună o grămadă de lucruri interesante și încet am început
să prind drag de ea și să-mi fac curaj să o las pe mama să plece acasă. Totuși, i-am șoptit mamei la ureche
209
”Să nu mă uiți aici!”. Încet, toate mămicile au plecat acasă iar unele animăluțe au rămas plângând. Eu atunci
am realizat că și altor animăluțe le este frică să se despartă de mămici ca și mie. Și totuși, eu nu am plâns,
am fost curajoasă, sperând că mama nu va uita de mine.
Doamna ne-a cuprins în activități de joc care ne-au făcut să uităm de fricile noastre, jucăriile din
grădinița ne-au fascinat și timpul s-a scurs repede. Dintr-o dată, am auzit-o pe doamna spunându-ne:
- Dragi copii, acum ne vom pregăti să mergem acasă, mămicile voastre așteaptă pe hol, toate au venit
după voi.
Ce bucurie mare pe noi toți. Atunci am realizat că nici un părinte nu își lasă copilul în grădiniță și
acest loc este minunat, unde aflăm lucruri minunate și ne facem prieteni noi.
DESCRIEREA PROBLEMEI TRATATE
Problema tratată în povestea creată de mine ”Prima zi de grădiniță” ține de dezvoltarea emoțională
referitoare la adaptarea școlară.
La grădiniță, în semestrul al II-lea, grupa mijlocie, a venit copilul E.K.M. pentru prima oară. Acesta
este crescut doar de mamă, atașamentul față de aceasta fiind foarte mare, deoarece tata e plecat în Germania,
la muncă. Copilul a început să plângă, fiindu-i frică ca mama să nu-l abandoneze. Fiind pasionat de povești,
lucru aflat de la mamă, am abordat în cadrul temei săptămânale ”Animale din pădure”, povestea ”Prima zi
de grădiniță”. După lecturarea poveștii, am fost întrebată dacă și animăluțele merg la grădiniță. Răspunsul
fiind afirmativ, lucru acesta l-a liniștit, făcându-l să prindă curaj și să nu plângă. Toată ziua, auzindu-l ”Vine
mama după mine, mă iubește și nu mă lasă la grădiniță. Eu sunt Rița – Veverița”.

210
 (despre modelarea comportamentelor prin povești)

Prof.înv.preșcolar: Silaghi Anca - Nicoleta

GPP Nr.1 Popești, jud. Bihor

n ultima perioadă se vorbește tot mai mult despre poveștile terapeutice sau educative. Este bine
cunoscut faptul că, prin poveste, copilul își exprimă mai ușor sentimentele, comunică celor din jur ceea ce
simte, își recunoaște propriile trăiri și probleme în personajele din povești.
Povestea terapeutică ne ajută să transmitem copiilor anumite valori morale, modele comportamentale
sau să înlăturăm unele comportamente nedorite. Prin poveștile terapeutice, copilul este ajutat să își identifice
problemele personale cu problemele personajelor, să trăiască alături de personaje toate frământările proprii,
dar, cel mai important, găsirea soluției îi oferă copilului o satisfacție și o bucurie enormă.
Poveștile terapeutice ne vorbesc despre o serie de situații cu care ne întâlnim zilnic în activitatea
noastră: timiditate, abandonul, frica, anxietatea, furia, gelozia, divorțul părinților, plecarea părinților în
străinătate, respectarea unor rutine și responsabilități.
La începutul acestui an școlar, având mulți copii noi în grupă, am observat că mulți dintre ei nu se
jucau cu nici un coleg. Stăteau pe margine singuri, nu îndrăzneau, unii nici nu voiau, să intre în joc și îi
analizau pe cei care se jucau împreună. Alți copii, atunci când prindeau mingea, de exemplu, o luau în brațe
și fugeau să se ascundă pentru a nu fi nevoiți să o înapoieze colegilor, iar dacă un alt copil o lua, începea să
plângă. La fel se întâmpla și în cazul jucăriilor: nu împărțeau o jucărie cu niciun coleg și plângeau dacă nu
erau lăsați în pace.
Aceste situații s-au repetat câteva zile bune și de aceea am decis să îi ajut să reușească să se joace
frumos unii cu alții, să împartă jucăriile și, încetul cu încetul, să se comporte ca o echipă.
Știam că toți preferă să asculte povești și mi-am dat seama că ar fi mult mai ușor să învățăm să ne
comportăm frumos dacă ar veni în ajutorul nostru niște ”prieteni”. Am început să caut tot felul de povești și,
într-o zi am găsit cartea: ”Poezia dragă mie, / Mă învață tot ce știe”, care era o culegere de poezii terapeutice
pentru copii scrisă de Drugaș Ioana și Potra Grațiana – Ioana, apărută la Editura Primus din Oradea în 2012.

211
 În această minunată culegere am găsit și poezia terapeutică: ”Piticii ne-au învățat / Ce-i un joc
civilizat”, pe care am prezentat-o copiilor în cadrul activității de la Domeniul Om și Societate.
Scopul activității a fost dezvoltarea empatiei și a capacității de analiză obiectivă a comportamentului
celor din jur. Dintre obiectivele activității amintesc doar câteva:
- să identifice caracteristicile unui jos disciplinat, cu ajutorul regulilor propuse de pitici;
- să descrie câteva reguli ale jocului, prin oferirea unor exemple de comportament;
- să enumere consecințele unui joc civilizat.
Activitatea a început prin prezentarea mascotei Aricel, care a venit pentru a ne ajuta să învățăm să ne
jucăm toți, împreună.
Am citit poezia, am explicat unele cuvinte noi, am prezentat personajele (piticii) și am purtat o scurtă
discuție despre conținutul poeziei, insistând asupra explicării regulilor.
Pentru a ne fixa și mai mult cuunoștințele, am pus copiilor o serie de întrebări personalizate:
- Ce jocuri vă plac?
- Cu cine vă place să vă jucați?
- S-a întâmplat să nu vreți să vă jucați? De ce?
- S-a întâmplat să-i înjurați sau să vorbiți urât cu ceilalți copii?
- Ce s-a întâmplat după aceea?
- Ce credeți voi că înseamnă un joc civilizat?
Răspunsurile au fost variate, dau doar două exemple:
- Un băiat a spus că atunci când a vorbit urât cu ceilalți copii, aceștia nu s-au mai jucat multă
vreme cu el și el s-a simțit foarte trist.
- O fetiță a spus că atunci când a venit la ea în vizită verișoara ei, aceasta a împins-o când se jucau,
ea a căzut și s-a lovit tare și de atunci nu mai vrea să se joace cu verișoara ei pentru că îi este
teamă de ea.
Toți copiii au spus că un joc civilizat înseamnă: ”să ne jucăm toți, împreună”.
Pentru a avea tot timpul la îndeamnă regulile piticilor, în finalul activității, copiii au colorat piticii și
regulile lor, apoi am pus desenele la panou.
Panoul a fost pus într-un loc vizibil pentru a ne reaminti tot timpul regulile unui joc frumos, iar
poezia a fost repetată și în săptămânile următoare.
Încetul cu încetul, regulile au fost reținute de copii și de fiecare dată când unul dintre copii nu
respectă regulile unui joc, colegii îi reamintesc faptul că noi toți suntem o echipă și că, pentru a funcționa
bine, fiecare membru trebuie să respecte regulile (copilul respectiv este trimis să vadă ”Regulile piticilor”).
Consider că acestă poezie ne-a ajutat foarte mult și acum nu mai avem copii care să stea pe margine
și nu doresc să se joace. Colectivul este mai bun, mai unit decât eram cu câteva luni în urmă, copiii sunt
bucuroși când se ajută unii pe alții.
212
 Pentru că a avut un impact pozitiv asupra comportamentului copiilor, voi continua și pe viitor să
folosesc poeziile și poveștile terapeutice.
”Cărțile ne duc în locuri în care nu putem ajunge niciodată și ne arată lucruri ce nu putem vedea
niciodată”.
(Stamps)

(probleme comportamentale)

Prof. pdihopedagogie specială Tutulan Maria Pachița

Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Buzău

ntr-un orășel, de la poalele munților, trăia un căţeluş care nu asculta pe nimeni și era tare
năzdrăvan. Într-o zi, jucându-se cu prietenii lui, căţeluşul Hector luă o piatră și-l lovi peste picior pe
căţeluşul Max. Max căzu dintr-odată la pământ, plângând de durere, dar nu îi spuse nimic lui Hector, ci se
ridică, își luă rămas bun de la ceilalți căţeluşi și plecă spre casă. Hector își dădu seama că a greșit și îi păru
rău.
Când a ajuns acasă, mama l-a întrebat pe Hector:
-Hector, ce-a pățit Max la picior?
– Nu știu ce-a pățit, spuse el abținându-se să nu plângă.
– Ceva tot s-a întâmplat. Aș vrea să-mi spui!
– Nu! Nu! începu să strige căţeluşul Hector și fugi în camera lui. Lui Hector îi păru rău că a vorbit
nepoliticos cu mama lui și că l-a lovit pe căţeluşul Max. Se tot foșnea în pat încercând să adoarmă și când
reuși, într-un final, să adoarmă, de sub plapumă ieși o pietricică. Care pietricică? Cea care i-a lovit piciorușul
lui Max.
– Nu te așeza pe mine! se auzi un glas subțire.
– Cine a vorbit? întrebă Hector privind în jur.
– Nu știi cine sunt? Eee…! Eu sunt, pietricica, îi răspunse același glas subțire.
Doar atunci căţeluşul Hector observă că era gata să se așeze cu spatele pe pietricică.
– Ce faci? Mai de dimineață ai vrut să-mi spargi capul, iar eu te-am iertat. Iar mă superi? îl întrebă
pietricica și vru să sară din pat.
– Nu pleca, nu îți fac niciun rău! strigă căţeluşul Hector. Sunt trist, pietricică! îi spuse plângând.
– Cum te numești? întrebă pietricica.
– Mă numesc Hector. Tu?
– Eu sunt Zizi. Și de ce esti trist? îl întrebă mirată pietricica.
– Sunt trist pentru că l-am lovit pe Max peste picior și că am vorbit nepoliticos cu mama… Of, nu
știu cum să-mi repar greșeala. Mă ajuți,Zizi? Mă ajuți? Promit că am să mă comport frumos de acum
înainte! spuse Hector cu lacrimile în ochi.
– Bine, te voi ajuta. Dacă îți pare rău… ai putea să-ți recunoști greșeala și să-i spui mamei ce s-a
întâmplat. Spune-i că îți pare rău că l-ai lovit, îi spuse pietricica Zizi.
– Mâine dimineață așa o să fac. Ești cea mai bună prietenă a mea,Zizi! spuse încântat Hector și apoi
adormi cu pietricica în brațe.
Ținând cont de sfatul pietricicăi, câinele se trezi dis-de-dimineață. Se spălă pe ochișori și pe dințișori
și fugi la mama să-și recunoască greșeala și să spună că-i pare rău. Apoi luă ghiozdănelul și plecă spre
213
școală. De cum îl zări pe Max în curtea școlii, fugi spre el și își ceru iertare și-l rugă să fie din nou prietenul
lui.
Max l-a iertat pe Hector și de atunci sunt cei mai buni prieteni și colegi de școală.

Informații anamnestice:

Subiectul– C.V., 15 ani, clasa a IX a

Probleme comportamentale, inadaptare şcolară, randament școlar scăzut pe fondul unei deficiențe
grave de intelect, a tulburărilor hiperchinetice și a deficitului atențional. C.V. este un băiat de zece ani,
provine dintr-o familie destrămată, părinţii fiind divorţaţi. Mama a plecat în străinătate, copilul rămânând în
grija bunicilor din partea tatălui într-o casă la țară, beneficiind și de grija tatălui până în urmă cu trei luni
când a plecat și el în străinătate. Copilul este adus şi dus de la şcoală de către bunică. Atât bunica, cât și
bunicul manifestă afecţiune faţă de copil şi copilul de asemeneea este ataşat de ei. Copilul este afectat de
absenţa părinţilor, este lipsit de afecţiunea acestora, iar pentru a compensa lipsa lor bunicii adesea îl
supraprotejează. V. este tot timpul agitat, o strigă pe mamaie, nu socializează cu ceilalți copii. Copilul C.V. a
fost înscris la C.Ș.E.I de la grădiniță la o clasă cu elevi cu deficiențe mintale grave. Încă de la început s-a
evidențiat printr-un comportament impulsiv, hiperactiv, manifestând tulburări de atenție și având niște
deprinderi motorii foarte slab formate. Nu poate răspunde la întrebări decât prin repetarea automatizată a
răspunsului oferit de profesor, răspuns constituit dintr-un singur cuvânt. Îşi deranjează colegii de clasă, le ia
rechizitele, atinge lucruri pe care nu ar trebui să le atingă. Datorită comportamentului impulsiv produce
mereu accidente de tipul: răstoarnă ghetuța proprie sau a colegilor cu rechizite, se ciocnește de colegi atunci
când se deplasează și îi întâlnește pe aceștia. În clasă îi este dificil să stea liniştit. El se ridică frecvent din
bancă, alunecă de pe scaun sau atârnă pe marginea lui, se joacă cu alte obiecte. În continuare şi consilierul
şcolar, şi profesorul psihopedagog al clasei vor aplica tehnici experimentale pentru a ameliora starea de
teamă şi de inadaptare şcolară pentru V.
Programul de intervenţie personalizat presupune colaborarea în echipă de către toți cei implicați în
activitatea desfăşurată de V. pe parcursul unei zile pentru a forma un cerc de susţinere, echilibrare şi
integrare a lui V. în comunitate. Comportamentul său agresiv, faţă de bunica și colegi este datorat lipsei unei
persoane de sex masculin din casă, respectiv tatăl, în care copilul are mare încredere. Momentan, el se simte
abandonat de tată și de mamă.
În continuare şi consilierul şcolar, şi profesorul psihopedagog al clasei vor aplica tehnici
experimentale pentru a ameliora starea de teamă şi de inadaptare şcolară pentru V.
Programul de intervenţie personalizat presupune colaborarea în echipă de către toți cei implicați în
activitatea desfăşurată de V. pe parcursul unei zile pentru a forma un cerc de susţinere, echilibrare şi
integrare a lui V. în comunitate.

214
 (despre probleme emoționale)

Prof. înv. primar Tutulan Iulia Diana

Școala Gimnazială Nr. 309, București

răia odată, într-un luminiş al unei păduri de la marginea satului, o familie de căţeluşi. Tatăl
Tomi, umbla toată ziua prin pădure după treburile lui. Mama Perla stătea acasă şi avea grijă de cei
trei caţeluşi pe care îi avea. Erau tare drăgălaşi cei trei copii numai că, unul dintre ei, mezinul, un caţeluş cu
blana mai deschisă la culoare, cu nişte ochişori tot timpul iscoditori, cu urechiuşele mereu ciulite pentru a
auzi cel mai mic zgomot, era tare neastâmpărat. Nu stătea locului o clipă. Alerga, sărea, zburda tot timpul. Îi
necăjea pe fraţii lui, se lega de toate animăluţele din poiană. Din această cauză Bică cel neastâmpărat, că aşa
îl chema, era tare singuratic, nimeni nu voia să se joace cu el, să-i fie prieten.
Când îl vedea pe Rudolf, un pui de cerb cu blana pătată şi cu un căpşor pe care se citea mereu
zâmbetul şi pe Cici, puiul de raton, blând şi mereu vesel, jucându-se împreună, le striga din fugă „Salut!”,
sărea la ei, îi ciupea, le punea piedică şi apoi se distra de năzdrăvănia lui. Acest lucru enerva tare celelalte
animăluţe aşa că toate fugeau numai când îl vedeau apărând pe mezin.
Bică era foarte trist că nimeni nu voia să se joace cu el şi nu voiau să-i fie prieteni şi se întreba mereu
de ce oare toată lumea îl ocoleşte. Aşa că, de la un timp încoace se tot gândea ce să facă, cum să facă să nu-l
mai ocolească ceilalţi.
Într-o zi, în timp ce stătea la umbra unei frunze de brusture să se adăpostească de razele soarelui şi se
gândea la ce să facă, cum să facă, îi apăru pe neaşteptate în faţă Sonia, o broscuţă verde şi mereu umedă.
Aceasta îi zâmbi cu un zâmbet uriaş (ştii doar cât de mari sunt buzele broscuţelor) şi îi spuse veselă: „Salut!
Mă bucur să te văd azi!”. Surprins, Bică îi zâmbi şi el şi îi răspunse: „Salut! Şi mie îmi pare bine că te văd!”,
apoi avură o scurtă conversaţie despre căldura de afară şi despre noul eleşteu în care locuia Sonia.
După ce plecă broscuţa, Bică rămase iar pe gânduri. Tocmai atunci trecea pe acolo Tombi, un pui de
castor şi văzându-l pe Bică îl salută şi îl întrebă dacă nu vrea să-l ajute să tragă din apă o crenguţă pe care
tocmai o scăpase din lăbuţe. „Sigur, cum să nu te ajut!” răspunse catelusul şi traseră împreună crenguţa până
la stăvilarul castorului. După ce Tombi îi mulţumi, se despărţiră şi Bică se întoarse acasă. Toată noaptea i-a
visat pe Sonia şi pe Tombi.
Ziua următoare, Bică, ţopăind prin luminiş, se apropie de Cici, ratonul, îi zâmbi cu un zâmbet cât
putu el de mare şi îi zise: „Salut! Mă bucur să te văd astăzi!”. Rudolf se uită la el, parcă surprins, dar îi
zâmbi şi el şi-l întrebă ce mai face, apoi avură o convorbire plăcută despre vara asta călduroasă.

215
 Mai târziu, în aceeaşi zi, se apropie de casă Rudolf, puiul de cerb şi îl întrebă dacă nu vrea să-l ajute
să caute nişte frunze fragede pentru cină.Rudolf ştia exact unde să găsească acel locşor aşa că au plecat
împreună într-acolo. Au luat cina împreună şi pentru că ziua era pe sfârşite, s-au despărţit prieteneşte şi s-au
îndreptat spre casele lor. Pe drum, Bică se gândea mereu la cât de bine i-a fost astăzi.
La câteva zile după aceasta era ziua de naştere a lui Rudolf. A fost invitat şi Bică. Au venit şi Cici,
ratonul, castorul, Tombi și Sonia, broscuţa şi mulţi alţii. S-au jucat şi au petrecut împreună până seara târziu.
Nimeni nu s-a supărat şi nu s-au şicanat unii pe alţii. Lui Bică îi venea din când în când să împingă, să
ciupească, să şicaneze pe unul sau pe altul, dar mereu se oprea şi se gândea că nu vrea să mai fie singur şi
trist.
De atunci Bică şi-a făcut mulţi prieteni. Nu mai este singur şi nici trist. Se străduieşte să se poarte
frumos ca să fie acceptat de ceilalţi.

Informații anamnestice:
Povestea este adresată unor copii cu ADHD cu vârsta de 5-8 ani, care sunt tot timpul agitaţi,
neastâmpăraţi, gata mereu pentru a şicana pe alţii şi care au probleme emoţionale din această cauză, se
culpabilizează, sunt introvertiţi, îşi găsesc greu prieteni. Bică este caţeluşul neastâmpărat care locuiește
împreună cu cei doi frați mai mari și reușește cu greu să-și facă prieteni. Povestea transpune o situație des
întâlnită în școlile noastre, aceea de a exclude copiii care suferă de ADHD. Mesajul este simplu: cu
înțelegere și răbdare, cu muncă și perseverență orice situație, oricât de dificil ar părea, se poate rezolva.

(despre fobie)

Prof. logoped Ivașcu Elena Daniela

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Buzău

untem mulți copiii în clasă. Ne jucăm și învățăm cât e ziulica de lungă... Sala noastră de grupă
este un loc minunat.
Când este cald, ieșim în curtea grădiniței pentru a petrece timpul în natură. Distracția este
mare...veselie multă... Dar...Vai! Simt ceva...Este măseaua... Dacă mă joc în continuare, poate uit și trece...
Ziua a trecut frumos, iar eu am uitat complet de măseluța buclucașă. După o zi plină de aventuri,
somnul mă îmbie fără să opun rezistență. Măseluța este liniștită și ea, așa că adorm în pace.
O lumină intensă și supărătoare mă orbește... Zgomote puternice se aud tot mai aproape: ”Deschide
gura!!!”, ”Acum trag măseaua!!!”, ”Nu te mai mișca!!!”, ”Ține-te de scaun!!!”... Prin lumina puternică
abia pot întrezări niște fețe schimonosite, neprietenoase, înfricoșătoare. Niște mâini puternice mă
împresoară, mă strâng...Nu mai pot scăpa...

216
 - Iubita mea... Haide să ne trezim! Este timpul să mergi la grădiniță! O nouă zi frumoasă ne
așteaptă...
Este mama... Plină de sudoare, privesc în toate părțile. Nicio lumină puternică, nicio față
neprietenosă. Sunt doar soarele care pătrunde vesel pe fereastră și mama care mă mângâie blând să mă
trezească...
Încă o zi frumoasă a trecut la grădiniță. Măseaua m-a mai ”salutat” și ea de câteva ori, însă nu am
băgat-o în seamă...Îmi este tare frică să îi spun mamei...Sigur mă va duce la doctor...
Peste noapte, aceeași lumină, aceleași fețe înfricoșătoare, aceeași durere și aceeași spaimă... Mă
trezesc iar obosită, înfricoșată și hotărâtă să nu îi spun nimic mamei. Nu pot accepta să merg la dentist... îmi
este mult prea frică...
Printre spaime, oboseală și dureri, am reușit să mă joc cu colegii mei. Doamna educatoare face
activități minunate, așa că mai pot sa uit ...
Astăzi, însă, am avut un musafir... O doamnă blândă care ne-a vorbit foarte frumos și care ne-a rugat să
desenăm ceva din viața noastră, ceva ce am schimba...
Nu mi-a fost deloc greu: știu foarte bine că îmi e tare frică să merg la dentist...Mă sperie îngrozitor
acel scaun, acea lumină orbitoare... Așa că am început să desenez, să desenez, să desenez ... La început
simțeam cât de tare îmi bate inima doar imaginându-mi acel loc... Trebuia să desenez, așa că am început să
mă calmez și să îmi imaginez un loc prietenos cu un scaun fermecat...
Am închis ochii și am pornit călătoria... Mi-am pus haine de sărbătoare (rochița de la ultima serbare),
pantofii cei mai strălucitori (cei roșii, de lac) și am pornit în aventură... Pășind cu teamă, am ajuns în fața
unui palat impresionant. M-am apropiat și am deschis ușa înaltă și strălucitoare. Am pătruns pe holurile
lungi de unde răsuna o muzică lină și calmă care m-a liniștit pe loc. Parcă plutem în pașii de dans ai unei
prințese la primul ei bal. Drumul m-a purtat către sala în care se afla tronul prințesei: o sală luminoasă, cu
prinți și prințese care mă așteptau. Regina m-a condus către scaunul meu: un scaun înalt, strălucitor, cu
mânere înalte acoperite cu catifea roșie, cu o spetează înaltă decorată cu pietricele frumos colorate, un scaun
moale și pufos, în care parca mă scufundam într-o stare de bine...un scaun fermecat...
Timpul a trecut atât de repede...Ora s-a terminat cât ai clipi...Nu îmi mai bătea inima tare și mă
simțeam ca o prințesă întoarsă de la bal. Doamna ne-a rugat să explicăm ce am desenat...Desenul meu nu era
unul înfricosător, ci unul foarte frumos și vesel.
Am luat desenul acasă și l-am așezat lângă patul meu. De fiecare dată când măseaua începea să mă
doară, priveam desenul și începeam să îmi imaginez scaunul fermecat. Cu fiecare zi deveneam tot mai
curajoasă.
Astăzi îi voi spune mamei. Voi merge la dentist și voi rezolva problema. Voi fi prințesa curajoasă cu
pantofii roșii de lac și cu rochița de la serbare din scaunul fermecat...

I. Prezentarea cazului
I.A.I. este o fetiță în vârstă de 6 ani care, în urma unei vizite la medicul stomatolog, la care mai mersese în
prealabil, dar care a insistat cu o manevră dureroasă în ciuda exprimării incapacității micuței de a mai
suporta senzația, a dezvoltat o fobie de medic. Deoarece problemele stomatologice s-au accentuat și fiecare
vizită la stomatolog eșuează, părinții au apelat la serviciile specialistului.

II. Întrebări
Identificarea problemei
o Cine povestește întâmplarea?
o De cine îi era fetiței cel mai frică?
o Dacă ai fi tu în locul fetiței, ce poveste ne-ai spune?
o Ce crezi că vor face sau vor spune ceilalți despre tine dacă ai povesti despre teama ta?
Identificarea soluțiilor
o Ce a ajutat-o pe fetiță să treacă peste frica sa?
o Cum a reușit fetița noastră să își învingă frica de a merge la dentist?
o Ce altceva crezi că ar mai fi putut face?
o Tu de ce anume ai avea nevoie, în situația ta?
217
 o Tu ce ai putea face ca să rezolvi teama ta?
Identificarea obstacolelor
o De ce crezi că fetița nu a cerut ajutorul mamei?
o Pe tine ce te-ar împiedica să ceri ajutorul de care ai nevoie?
o Crezi că ai reuși să rezolvi singur întreaga situație? Cum?
o De cât timp crezi că ai avea nevoie pentru a găsi singur o soluție la teama ta? Dar dacă ai cere
ajutorul?
Evaluare
o Cum crezi că a arătat viața fetiței după ce a rezolvat problema ei?
o Cum crezi că ar arăta viața ta după ce vei rezolva problema ta?
o Ce crezi că vor spune ceilalți despre tine după ce vei reuși să treci peste problem ta? Dar tu?

(despre motivație)

Tîrlea Ramona
Şcoala Gimnazială Nr. 1,
Motru – Gorj

n cele mai multe cazuri , poveştile sunt cele mai eficiente mijloace de comunicare cu copiii .
Poveştile terapeutice nu reprezintă doar simple poveşti , ele transmit un mesaj şi au un scop precis . Trebuie
foarte bine alese , în funcţie de ceea ce urmărim să rezolvăm .
Am să vă relatez un episod în care povestea terapeutică a avut rezultate neaşteptate .
B. R . , elev în clasa I , este un copil foarte inteligent , dar , din păcate , nu doreşte să renunţe la anumite
mofturi . Este genul de băieţel care îl ia pe NU în braţe . Refuză să îşi facă lecţiile , să înveţe , refuză orice
are legătură cu şcoala . Am avut numeroase discuţii cu părinţii lui , am încercat toate modalităţile , dar nu
am reuşit să-i schimbăm obiceiurile . Povestea terapeutică am creat-o pentru a veni în ajutorul lui .

Povestea furnicuţei Maya

A fost odată o furnicuţă care nu voia să muncească . Furnicuţa Maya prefera să se joace , însă era
mereu singură deoarece colegele ei erau ocupate cu munca .
Într-o zi , în timp ce Maya era plecată la joacă , la furnicar a venit o zână . Ea le-a explicat că va avea loc un
concurs pentru desemnarea celei mai harnice furnici .
Toate furnicuţele s-au pus pe treabă pentru că fiecare voia să câştige .
Când Maya s-a întors acasă , nu înţelegea de ce toată lumea e aşa grăbită . Nimeni nu voia nici măcar să îi
adreseze o vorbă . Până seara , Maya nu s-a lăsat şi a aflat şi a aflat pricina acestei schimbări . S-a decis să
participe şi ea la concurs şi să-l şi câştige .
Dis-de-dimineaţă , furnicuţa noastră a început să lucreze alături de suratele ei . A obosit foarte tare , dar nu
s-a descurajat deoarece dorea să devină cea mai bună furnicuţă din lume .

218
 La sfârşitul concursului , a constatat că avea o mulţime de prieteni . Zâna a anunţat marea
câştigătoare – furnicuţa Maya . Toată lumea a aplaudat-o . Zâna i-a înmânat şi o diplomă pentru efortul
depus .
Furnicuţa Maya era foarte mândră de ea .

Elevul , B. R. , a fost impresionat de povestea furnicuţei Maya . Şi-a dat seama că , dacă învaţă , va
reuşi să îi ajungă pe colegii lui , chiar ar putea să-i şi întreacă . S-a schimbat atitudinea lui , iar motivaţia
pentru învăţare a crescut considerabil . A fost lăudat permanent , atât de mine , cât şi de colegii săi , reuşind
astfel să lege prietenii şi să-i crească stima de sine .
Vestea bună este că , prin intermediul acestei poveşti terapeutice , elevul a căpătat mai multă încredere în el
însuşi , s-a identificat cu personajul din poveste şi , în interiorul lui , s-a produs o schimbare în bine .

(despre copii agitați)

Grecu Ştefania ( 10 ani )

Şcoala Gimnazială Nr. 1
Motru
Clasa a- III – a D
Cadru didactic îndrumător : Tîrlea Ramona

icu era un băiat tare neastâmpărat .

Astăzi , părinţii îl duc la bunici pentru o săptămână .
- Bine ai venit , nepoate ! îl întâmpină bunica .
Nicu nu răspunde , nu stă mult pe gânduri şi o zbugheşte la copii . Bunica se teme să nu facă vreo
trăznaie . Ultima dată a tras o fată de păr , a lovit un băiat , a arucat cu pietre în câinii vecinilor …. “ - Mai
bine merg după el , îşi zise în gândul ei bunica . O să-l iau acasă , să se joace bunicul cu el . „
După lungi căutări , bunica îl găseşte cocoţat pe gardul vecinilor . Îl ia repejor acasă .
-Nicu , haide să ne jucăm ! strigă bunicul . Ţi-am cumpărat o minge nouă .
Băiatul îi spune bunicului :
- Nu îmi place această minge ! Este urâtă !
- Nicu , nu este frumos ce ai făcut ! Dacă nu vrei să te joci , măcar citeşte ceva ! spune bunicul
oftând.
Nicu pleacă în casă şi deschide o carte de poveşti . Hotărăşte să citească „Fata babei şi fata moşului
„ . După ce termină povestea , băiatul merge la bunici şi le cere iertare pentru că i-a supărat .
- Am citit o poveste , spune Nicu . Din ea am învăţat că dacă eşti bun şi ajuţi , la fel o să primeşti ,
dar dacă eşti rău şi ignori , o să primeşti numai lucruri rele .
Bunicii au rămas uimiţi de spusele băiatului .

219
 (despre atenția la joacă)

Mişcu David ( 10 ani )

Şcoala Gimnazială Nr. 1
Motru
Clasa a- III – a D
Cadru didactic îndrumător : Tîrlea Ramona

ra o iarnă năpraznică . Eram în pauză , la şcoală , şi mă jucam în curtea şcolii . Mă băteam

cu bulgări cu colegii mei . Totul era numai un râs şi o joacă . Deodată , colegul meu , Andrei a început să
plângă . Printre suspine , am înţeles că un bulgăre îl lovise drept în faţă . Nu am ştiut cine a dat , toţi
participasem la joacă . Ne-am întors în clasă şi doamna învăţătoare ne-a întrebat ce am păţit . I-am povestit
întâmplarea , am spus că nu ştim cine este vinovat pentru că toţi ne jucasem cu bulgări . Doamna l-a intrebat
pe Andrei dacă îl doare şi a aplicat o compresă cu apă rece pe obrazul lui , care începuse să se învineţească .
Am început ora de limba şi literatura română . Doamna a deschis o carte , „ Cuore “ , şi a început să ne
citească fragmentul “ Bătaia cu bulgări „ . M-a întristat foarte tare povestea bătrânului lovit de un copil cu un
bulgăre în ochi şi care şi-a pierdut vederea .
Toţi am rămas muţi de uimire când ne-am dat seama că puteam păţi acelaşi lucru . De acum înainte
trebuie să fim mai atenţi atunci când ne jucăm .

220
 (despre diminuarea conflictelor)

Prof. înv. primar Nicula Gabriela

Liceul Teoretic ,,Ana Ipătescu”Gherla

n junglă trăia un elefant mare și răutăcios. Acesta era tot timpul arogant și subestima orice alt
animal mai mic decât el. Tot acolo trăia și o familie de furnici. În fiecare dimineață, furnicile plecau în
căutarea hranei și de fiecare dată, la întoarcere, vedeau cum elefantul își bătea joc de alte animale din junglă.
Într-o zi, când familia de furnici se întorcea acasă de la muncă, elefantul a aruncat peste ele o
trompă plină de apă.
- “Nu ar trebui să faci rău altora în felul ăsta!”, s-a plâns una dintre furnici.
- “Taci din gură, furnico!”, a răspuns elefantul nervos.
Furnica tăcu din gură și își continuă drumul. Însă se hotărî să îi dea o lecție elefantului!
A doua zi, când elefantul dormea, micuța furnică se strecura încet în trompa lui și începu să îl
ciupească. Elefantul se trezi atunci încercând din răsputeri să scape de furnica care îi intrase în trompă, dar
era imposibil. Un animal atât de mare nu putea să scape de o mică furnică.
Atunci, elefantul a început să plângă și să își ceară scuze pentru comportamentul său.
-„Sper că acum înțelegi cum se simt alții, atunci când tu îi rănești”, spuse furnica.
-„Da, înțeleg, înțeleg!”, plângea elefantul și o mai rugă încă o dată pe furnică să iasă afară. Furnicii i
se făcu milă de elefant și ieși în cele din urmă din trompă. Din acea zi, elefantul a încetat să își mai bată joc
de celelalte animale de junglă.

Descriere:
Povestea ,,Furnica și elefantul”, am folosit-o în scopul diminuării conflictelor care se produc între elevii
clasei mele, deoarece am mulți copii cu probleme de comportament. Noi, cadrele didactice ne confrunta
zilnic cu tot felul de cazuri speciale la care trebuie să le facem față cu calm, răbdare și folosirea
nenumăratelor povești, proverbe, jocuri prin care să-i scoatem din starea tensionată și să-i aducem la starea
de liniște, să-i facem să regrete ceea ce-au făcut și să nu mai repete greșelile făcute.
După multă muncă, am observant că furia și nervozitatea se tratează cu voce caldă, cu dragoste și
sensibilitate.

221
 (despre aventură)

Elev: FILIP SARA IEMIMA

Liceul Teoretic ,,Ana Ipătescu”
Loc. Gherla
Clasa: a II-a
Cadrul did. îndr. NICULA GABRIELA
Vârsta: 9 ani

apunzel este numele unei plante ce a reprezentat o sursa de inspirație pentru Frații
Grimm atunci când au dat viață personajului cu puteri magice: prințesa Rapunzel.
Rapunzel este fata cu părul de aur și personajul central al basmului. Ea s-a născut într-un ținut
îndepărtat, într-un regat necunoscut. La nașterea micii prințese, s-a descoperit că părul ei avea puteri magice.
Mother Gothel a răpit-o de la palat pe Rapunzel și a crescut-o ca pe propria ei fiică, fară să o iubească.
Singurul scop al vrăjitoarei rele era să rămână veșnic tânară și frumoasă, obiectiv pe care nu îl putea
îndeplinii fără puterile magice ale fetei cu părul de aur, așa cum este creionată Rapunzel de autorii – Frații
Grimm.
Gothel a îchis-o pe Rapunzel într-un turn din care prințesa a scăpat o dată cu împlinirea vârstei de 18
ani. Rapunzel nu este doar o fată frumoasă cu păr magic, ci și o artistă talentată care își picteaza visele pe
pereții din camera ei. Acest lucru mă face să mă aseamăn cu ea, pentru că și mie îmi place să –mi pictez
visele, dar nu pe pereți ci pe foi de desen.
Amândouă ne simțim conectate la un loc diferit de această lume și avem obiceiul de a privi pline de
uimire și interes cerul înstelat.
Și eu sunt dornică de aventură și îmi place să cunosc lucruri noi.

222
 (despre asemănări)

Elev: COSTIȘOR IONELA MARIA

Liceul Teoretic ,,Ana Ipătescu”
Loc. Gherla
Clasa: a II-a
Cadrul did. îndr. NICULA GABRIELA
Vârsta: 9 ani

cufița Roșie este o fetiță cu care mă aseamăn foarte mult. Pe ea o trimite mama cu mâncare în
coșuleț la bunica ei, care are casa în pădure. La fel merg și eu la bunica aproape în fiecare zi, o ajut când are
navoie.
Îmi plac hainele de culoare roșie, îmi place să culeg flori când merg la pădure, avem părul și ochii la
fel, iubim animalele.
Scufița Roșie se abate din drum culegând flori. În pădure se întâlnește cu Lupul, care o urmărește
până la casa bunicii. Ajuns înaintea Scufiței, Lupul o mănâncă pe bunică și se îmbracă cu hainele ei,
așezându-se în pat. Scufița când ajunge la căsuța bunicii, Lupul își preface vocea și o poftește înăuntru.
După o serie de întrebări prin care fata dorește să se convingă că cea din pat este chiar bunica ei, se lasă
ademenită, iar Lupul o înghite și pe ea.

223
 (despre dorințe)
Elev: LUCȘA ARIANA
Liceul Teoretic ,,Ana Ipătescu”
Loc. Gherla
Clasa: a II-a
Cadrul did. îndr. NICULA GABRIELA
Vârsta: 9 ani

u și Barbie avem aceași culoarea a ochilor, iar părul ne este la fel de lung. Visez și eu, să
ajung pe tărâmul Dreamtopia, acolo unde este casa sirenelor și zânelor. Barbie o întâlnește pe Chelsea pe
care o încurajează. Și eu am o prietenă care mă încurajează.
Îmi place că Barbie știe rezolva orice problemă. Și eu rezolv probleme dar că sunt diferite.

(despre comportamente nedorite)

Dumitru Liliana Grădinița Ungureni nr.2

Corbii Mari

m să vă spun o poveste adevărată. Și eu am fost o fetiță mică ca voi și mergeam la grădiniță.

Odată, la grădiniță, a venit o fetiță Lolita.Trăia în căsuța sărăcăcioasă de la marginea satului și o iubea mult
pe bunica ei. Era o fetiță drăguță , chiar dacă hăinuțele sale erau terfelite. Ii plăcea tare mult la grădiniță, aici
erau păpuși, ursuleți, plastilină, creioane și mulți copii. Era o fetiță buna si foarte prietenoasă, dar Maria,
fetița bine îmbrăcată , mereu o supăra și râdea de ea. Lolita încerca să nu se supere și să se joace cu alți
copii. Îi era însă, foarte greu. Tristețea scormonea în mintea ei multe întrebări:
- De ce nu are și ea hăinuțe frumoase?
- De ce nu se joacă și cu ea?
- De ce toți copiii vor să se joace cu Maria?
- De ce nu putea sa fie ca ea?
Așa azi, așa mâine, fetița devenea tot mai tristă. Aproape că nu mai voia să meargă la grădiniță,
găsind totdeauna pretexte pentru a rămâne acasă. Bunica , cea mai bună prietenă a Lolitei, înțelese că fetița
avea nevoie de ea, și se hotărî să o pună pe genunchii ei și să-i vorbească. Așa află bunica despre Maria,

224
despre rochițele ei frumoase, despre sandalele cu fundiță ,despre ghiozdănelul cu paiete, dar mai ales despre
cum o supăra pe Lolita în fiecare zi. Bunica oftă adânc și mângâind-o pe frunte pe micuță, îi zise:
- Lolita, ai ieșit de dimineața la soare?
- Da, bunico.
- De ce faci asta , Lolita?
- Soarele ,dimineața mă mângâie ,cu razele lui călduroase.
- Ai dreptate, Lolita. Și florile se bucura de razele lui, cresc și își desfac petalele care mai de care
colorate, și pasările cântă voioase, și……..are doar o hăinuță galbenă. E prietenul tuturor, Lolita!
- Vreau să fiu ca soarele , bunico!
- Nu mai vrei să fii ca Maria?
- Nu bunico. Maria are hăinuțe frumoase, dar nu e prietena tuturor.

Poveștile conduc lumea și mai ales lumea copilului. Deseori , la grădiniță, facem vizibile
comportamentele nedorite prin intermediul acestora. Am creat această poveste pentru M , o fetiță plina de
ea, bine îmbrăcată si cu tot felul de lucruri mărunte și mult râvnite de ceilalți copii. Totdeauna își ,,cumpăra,,
prietenii pe care ii considera inferiori ei și totdeauna la dispoziția ei. Am spus povestea , am lucrat împreuna
cu grupa de copii soarele, iar pe fiecare rază am pus reguli care să ne ajute să fim prieteni buni, să fim ca
soarele. Și da, am reușit. Maria a devenit prietena tuturor, razele soarelui au ajutat-o sa fie prietena tuturor.

PROIECT TEMATIC
(despre emoții)

Educatoare Dragomir Valentina,

Grădinița cu P.P. ”Crai Nou”, Ploiești

MOTO: “ La orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția poveștirilor
pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în vorba, fie în
scris, a depășit celelalte avuții.”( RABINDRANATH TAGORE )

TEMA ANUALĂ DE STUDIU : “Cu ce şi cum exprimǎm ceea ce simţim?”

TEMA PROIECTULUI: ”În lumea poveştilor- A fost odată ca niciodată”

PERIOADA: 1 săptămână
GRUPUL ŢINTĂ: Grupa mare

răim într-o epocă în care televiziunea şi computerul pătrund puternic în viaţa tuturor, dar mai ales
a copilului mic, cu influenţe benefice în evoluţia sa, dar şi cu minusuri, mai ales în sfera sa afectivă. Deşi nu
ştie să citească, copilul poate descoperi frumuseţea şi înţelepciunea textului literar prin intermediul
educatoarei, al familiei. Aceștia vor ajuta copiii de vârstă preşcolară să diferenţieze binele de rău, să îşi ia

225
drept model personaje pozitive, să aprecieze calităţile şi să critice greşelile şi năravurile personajelor
negative.
Derularea proiectului trimite pe copii într-o lume „de poveste”, căci vor trăi profund alături de
personajele îndrăgite, de oameni cu minţi ascuţite, de animale cunoscute şi de altele cu puteri nemărginite.
Proiectul trebuie sa fie un element deschis şi flexibil , care să-i ajute pe cei cărora le-a fost destinat.
Prin acest proiect se urmărește iniţierea şi parcurgerea unor teme și activități interesante, bogate în
conţinut informaţional, cu valenţe formative şi capabile să readucă în conştiinţa lor adevăratul sens al
copilăriei cu sentimente, aspiraţii şi îndrăzneli ca o înaripare entuziastă cu idealuri înalte.
Din acest motiv, am ales ca, prin lumea fascinantă a poveştilor, prin personajele atât de îndrăgite
copiilor, să-i ajut pe aceştia să-şi învingă sentimentele de teamă şi inhibiţie, să gândească logic, dezvoltând
în acest mod, cât mai mult posibil, capacitatea de exprimare orală. Copiii dobândesc deprinderi de receptare
corectă a textului audiat, de folosire precisă şi nuanţată a cuvintelor, de formulare clară şi personală a unor
mesaje proprii, de argumentare a unui punct de vedere. De asemenea,aceștia vor fi puși în situația de a aplica
în contexte noi cunoștințele acumulate.

OBIECTIVE FUNDAMENTALE:
➢ Consolidarea şi verificarea cunoştinţelor copiilor privind poveştile, precum şi aspectele specifice ale
limbajului artistic;
➢ Cultivarea expresivităţii vorbirii copiilor, a imaginaţiei şi a potenţialului creativ al acestora;
➢ Dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectă a semnificațiilor
structurilor verbale orale.
➢ Dezvoltarea comportamentelor de cooperare, prosociale, proactive (inițiativă).

LIMBĂ ŞI COMUNICARE

Obiective de referinţă / comportamente vizate:

O1 - să participe la activităţile de grup, inclusiv la activităţile de joc, atât în calitate de vorbitor cât şi în
calitate de auditor;
- ia parte la discuţii în mici grupuri informale;
- discută cu colegii şi cu educatoarea despre sentimente, idei;
- întreabă şi răspunde la întrebări.

O2 – să înţeleagă şi să transmită mesaje simple; să reacţioneze la acestea;

- transmite un mesaj simplu;
- răspunde adecvat la ceea ce i se spune;

O3 – să audieze cu atenţie un text, să reţină ideile acestuia şi să demonstreze că l-a înţeles;

- urmăreşte linia unei poveşti, concomitent cu imaginile din carte, ori ascultând povestea spusă de
educatoare şi povesteşte, la rândul său o poveste ascultată;
- primeste mesaje şi îndeplineşte instrucţiuni simple;
- ascultă şi reacţionează adecvat la poveşti;

O4 – să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei, activităţilor personale şi a relaţiilor
cu ceilalţi;
- învaţă cuvinte noi în cadrul jocurilor sau activităţilor de învăţare propriuzisă;
- pune şi răspunde la întrebări de tipul: de ce?, unde?, când, ce înseamnă…;

O5- să recepteze un text care i se citeşte sau i se povesteşte, înţelegând în mod intuitiv caracteristicile
expresive şi estetice ale acestuia;
226
 - reţine expresii ritmate şi rimate, recită poezii cu respectarea intonaţiei, în concordanţa cu mesajul
transmis;
O6 – să manifeste interes pentru citit;
- ştie cum să se poarte cu o carte: cum să o deschidă, de unde începe, cum se întorc paginile, să nu
îndoaie foile, să nu o murdărească;
- discută despre cărţi care i s-au citit sau ale căror ilustraţii le-au privit;
- discută despre personaje din poveşti;

ŞTIINŢE

Obiective de referinţă / comportamente vizate:

O1 – să-şi îmbogăţească experienţa senzorială, ca bază a cunoaştinţelor matematice referitoare la

recunoaşterea, denumirea obiectelor, cantitatea lor, clasificarea, constituirea de grupuri/mulţimi, pe baza
unor însuşiri comune (formă, mărime, culoare) luate în considerare separat sau mai multe simultan;
- clasifică obiectele după diverse criterii formă/mărime/culoare, sau prin numirea unei proprietăţi
comune;
- recunoaşte asemanările şi deosebirile dintre grupuri;
- compară grupele formate, apreciind global unde sunt mai multe/ mai puţine;

O2 – să numere de la 1 la 10 recunoscând grupele cu 1-10 obiecte şi cifrele corespunzătoare

- alcătuieşte grupe de 1, 2, ...10 obiecte;
- numară corect aceste obiecte;
- realizează corespondenăa unu la unu pentru a arăta că o grupă are mai multe sau mai puţine obiecte
decât o alta;
- recunoaşte şi indică cifrele (intervalul 1-10);
- rezolvă operaţii de adunare şi scădere;
- rezolvă probleme animate;

O3 - să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare, precum şi interdependenţa dintre ele;
- descopera modalitati noi de exprimare a emotiilor si sentimentelor prin antrenarea organelor de simt
si a elementelor componente ale propriului corp;

O4 – să comunice impresii, idei, pe baza observarilor efectuate;

- discută despre diferitele tipuri de exprimare a sentimentelor si emoţiilor: bucurie, tristete, furie;
- adresează întrebări în legătură cu cele observate;

OM ŞI SOCIETATE

Obiective de referinţă / comportamente vizate:

O1 - să cunoască şi să respecte normele necesare integrării în viaţa socială, precum si reguli de securitate
personală;
- învaţă să aştepte într-o situaţie dată;
- respectă normele de convieţuire socială;
- utilizează formule de politeţe în diferite situaţii;

O2 – să aprecieze în situaţii concrete unele comportamente şi atitudini în raport cu norme prestabilite şi

cunoscute;
- îşi apreciază propriul comportament în raport cu persoane, personaje şi situaţii cunoscute;

227
O3 – să traiască în relaţiile cu cei din jur stări afective pozitive, să manifeste prietenie, toleranţă, armonie,
concomitent cu învatarea autocontrolului;
- manifestă atitudini tolerante faţa de reacţii emoţionale care sunt exprimate în jurul lor;
- dobândeşte treptat autonomie în activitatea zilnică;

O4 – să cunoască şi să utilizeze unelte simple de lucru pentru realizarea unei activităţi practice;
- cunoaşte materialele de lucru specifice activităţilor practice;

O5 – să fie capabil să realizeze lucrări practice, valorificând deprinderile de lucru însuşite;

- execută individual sau în grup tema dată;
- manifestă spirit cooperant în activiăţile de grup;

ESTETIC ŞI CREATIV

Obiective de referinţă / comportamente vizate:

O1 - să redea teme plastice specifice desenului;

- utilizează corect instrumentele de lucru;
- colorează diferite imagini respectând conturul acestora;
- executa linii drepte sau curbe închise/deschise;

O2 – să compună în mod original şi personal spaţiul plastic;

- executa lucrări colective/individuale prin diferite tehnici de lucru: colaje, pictură, modelaj;

O3 – să intoneze cântece pentru copii;

- cântă cu dezinvoltură cântece pentru copii , singuri sau împreună cu educatoarea;

O4 – să exprime prin mişcare starea sufletească creată de muzica audiată;

- acompaniază cântecele cunoscute cu mişcari corporale;

O5– să asculte şi să recunoască fragmente muzicale corespunzătoare specificului de vârstă al copilului

preşcolar şi preocupărilor acestuia;
- ascultă cu plăcere fragmente muzicale;

PSIHOMOTRIC

Obiective de referinţă / comportamente vizate:

O1 – să-şi formeze o ţinută corporală corectă;

- cunoaşte schema corporală;
- răspunde motric la o comandă;
- execută corect mişcările;

O2 – să fie apt să utilizeze deprinderile însuşite în diferite contexte;

- se joacă (utilizând corect mişcările şi regulile);
- jocuri de mişcare pentru copii adecvate temei studiate;

228
RESURSE
Materiale: Umane: Temporale:
- planşe, jetoane, cărţi, - preșcolarii grupei; - 1 săptămână;
- fişe de colorat; - educatoarea;
- creioane colorate - membri ai familiilor;
- cuburi, jucării de îmbinat;
- păpuşi, cărucioare;
- casuţă, castel,
- calculator;
- costumaţii;

STRATEGII DIDACTICE:
✓ Metode folosite: jocul, observarea spontană şi dirijată, povestirea/lectura educatoarei, demonstraţia,
exerciţiul, învăţarea prin descoperire, conversaţia, problematizarea, brainstorming-ul de grup şi
individual, cubul, turul galeriei.
✓ Forma de organizare: frontal, individual, pe grupe.

CENTRUL TEMATIC :
În spaţiul dedicat „Centrului tematic”, în raza vizuală a copiilor, sunt expuse materiale: cărți de
povești, siluete de personaje, imagini din povești, decoruri, măști, accesorii. Macheta și realizată cu ajutorul
copiilor va cuprinde siluete ale personajelor îndrăgite, aceasta va fi îmbogățită zilnic cu materiale aduse de
aceștia. La calculator și la T.V. vor putea fi vizionate poveștile copilăriei: ”Albă ca zăpada”, ”Cenușăreasa”,
”Cei trei purceluși” etc. și audiate povești ale scriitorilor români, dar și străini.
Centrul tematic se va îmbogãţi pe parcursul derulãrii proiectului cu noi materiale aduse de pãrinţi ori
lucrate de copii. Copiii au acces sã „citeascã”, sã se informeze, sã mânuiascã, facilitându-se astfel atingerea
obiectivelor propuse. În felul acesta, responsabilizăm copiii, iar părinţii vor fi la curent cu activităţile
desfăşurate de copiii lor în grădiniţă.

CENTRE DE INTERES DESCHISE ŞI MATERIALE puse la dispoziţia copiilor

BIBLIOTECĂ ARTĂ JOC DE ROL/CREAŢIE

- carţi cu poveşti - creioane colorate/negre - papuşi
- planşe - coli albe, colorate - casuţă, castel
- fișe de lucru - fişe - diferite truse (bucătărie,
- siluete - cartoane colorate meșter, doctor etc.)
- jetoane - lipici - păpuși de mânuit
- calculator - plastilină, planşete - măști
- CD-uri audio și video cu - acuarele - jucarii diverse
povești - pensule, bureței
CONSTRUCŢII ŞTIINŢE
- cuburi din diverse - Imagini diverse
materiale - Jetoane
- lego - joc magnetic „Albă ca
- rotodiscuri Zăpada”
- lego - puzzle
- fişe de lucru
- labirint

229
INVENTAR DE PROBLEME:

Ce ştim? Ce nu ştim şi vrem să aflăm?

• Poveștile sunt frumoase;
• Din povești aflăm lucruri bune și
interesante;
• Există povești adevărate;
• Că în poveşti există personaje pozitive şi
personaje negative
• Că există poveşti cu animale,cu prinţi şi
prinţese,cu copii.
• Cărţile de poveşti au coperţi,imagini şi scris.
• Părinţii ne citesc seara poveşti.
• Care sunt formulele de început şi de sfârşit ale
unei poveşti?
• Cine scrie poveştile?
• De ce ne plac personajele pozitive din poveşti
?
• De ce nu ne plac personajele negative?

EVALUAREA PROIECTULUI
Toate produsele realizate vor fi analizate si evaluate la momentul terminării fiecarei activități.
Acestea sunt expuse pe toată perioada derulării proiectului pentru a putea fi observată atât de către copii, cât
și de către familiile acestora. Se va organiza o expoziție cu lucrările copiilor, se vor realiza portofoliile
copiilor. In ultima zi din proiect va avea loc „Aventura în lumea poveștilor”, iar copiii se vor deplasa în
curtea grădiniței, unde sunt pregătite activităţi educative şi distractive în mediu deschis (outdoor).

BIBLIOGRAFIE:
- Ș. Antonovici, P. Neațu, Jocuri și activități alese, Editura Aramis, București 2008
- M. Bocoș, Antologie de proiecte tematice pentru activități integrate, Editura Diana, Pitești 2008
- L.Culea, A.Sesovici, F.Grama, M.Pletea, D.Ionescu, N.Anghel „Activitatea integrată din grădiniţă”,
Editura Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008;
- V.Preda, M.Pletea, F.Grama, D.Oprea, M.Călin, „Ghid pentru proiecte tematice”, Editura Humanitas
Educaţiona, Bucureşti, 2005;
- xxx „Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani)”, M.E.C.T., Bucureşti, 2008;
-xxx ”Revista Învățământul Preșcoalar” Nr. 3-4/2010, Editura Arlequin, București 2010;
- www.didactic.ro

230
 (despre mofturi)

Prof. înv. preşcolar Scarlat Nicoleta

Şcoala Gimnazială ,,A.S. Puskin” Brăila ,
Gradiniţa Nr 21

ofturică este un ursuleţ. Şi, asa cum îi spune şi numele, lui Mofturică nu-i plac multe
lucruri. De exemplu, nu-i place să se trezească dimineaţa devreme. Mama lui are multă bătaie de cap cu el.
Într-o dimineaţă, pe la ora şapte, mama încercă să-l trezească pe Mofturică ca să se pregătească pentru a
merge la grădiniţă.
- Mofturică, te rog să te trezeşti! îl rugă blând mama.
- Nu vreau! răspunse Mofturică somnoros.
- Dar este timpul să te duci la grădiniţă.
- Nu vreau acum. Mai lasă-mă un minut!
Mama, că aşa este ea miloasă, se înduplecă şi-şi lăsă fiul în pace. Numai că minutul s-a transformat
în jumătate de oră in plus de lenevit în pat. Dar... se trezi în final. În picioare fiind, Mofturică a început să
strige cu putere că vrea să fie îmbrăcat.
-Dar mai întâi trebuie să te speli pe faţă şi să îţi cureţi dinţişorii, spuse mama. Apoi să faci
gimnastica de înviorare şi de abia apoi să te îmbraci. După care îţi pregăteşti gentuţa, mănânci şi poţi pleca
la grădiniţă.
-NU VREAU! NU VREAU! NU VREAU! strigă Mofturică supărat. Ar fi vrut ca mama să se spele
pe faţă în locul lui şi tot ea să facă gimnastica de înviorare. Apoi să-l îmbrace şi să-i pregătească si gentuţa.
Mama, în schimb, îl certă pe Mofturică şi, de ciudă, acesta fugi de acasă. Tot hoinărind prin pădure
îmbrăcat în pijamale, se întâlni cu furnica. Aceasta ducea un bob de grâu în spate.
-Bună - dimineaţă, Mofturică! spuse veselă furnicuţa.
- O fi bună pentru tine, nu şi pentru mine, îi răspunse Mofturică supărat şi apoi trecu mai departe.
Oare de ce era atât de veselă furnica şi el era atât de trist? Mergând mai departe, se întâlni cu albina.
- Bună - dimineaţa, Mofturică! spuse albina.
- La voi toate-s bune, răspunse ursuleţul tot mai supărat şi merse mai departe. Merse cât mai merse
şi, obosit de drum, se aşeză pe o piatră. Atunci îl văzu pe
231
melc care-l salută cu vocea lui calmă:
- Bună - dimineaţa! Te văd cam supărat. Ce-ai păţit?
- Păi..., am fugit de acasă, răspunse Mofturică.
-Şi de ce, mă rog? întrebă melcul interesat.
-Păi, nu a vrut mama să mă îmbrace şi nici să se spele pe faţă în locul meu!
-Dar, Mofturică, ăsta nu este motiv de supărare. Ai făcut o faptă rea că nu ţi-ai ascultat mama şi ai
fugit de acasă.
Şi atunci, Melcu-nteleptul îi spuse lui Mofturilă ce trebuie să facă pentru a-şi repara greşeala.
Mofturică urmă sfaturile melcului, se duse acasă spăşit, vrând negresit să îi ceara iertare mamei.
Mama lui Mofturică, miloasă cum era, îl iertă pe băiat, cu condiţia de a nu mai repeta fapta.
În fiecare dimineaţă, Mofturică este un exemplu de urmat pentru toţi copiii de grădiniţă.
DESCRIEREA PROBLEMEI
C. F. , un copil de vârstă preşcolară, are probleme cu trezitul de dimineată dar şi cu deprinderile
specifice îngrijirii personale.
Fiind un copil ,,unic,, , toti membrii familiei i-au indeplinit toate dorinţele, devenind un copil foarte
rasfăţat şi alintat, nemairespectând nici o regulă. Nu accepta nici un sfat şi nici o regula impusă de cineva.
Ajunsă la capatul puterilor, mama cere ajutorul cadrului didactic de la grupa lui F, povestind prin câte trece
pentru a veni la gradiniţă F. sau, mai exact, câtă insistenţă este din partea mamei pentru a veni la program
băiatul.
Cadrul didactic îşi planifică pentru o zi un proiect tematic legat de această temă şi le povesteşte
copiilor ,,Păţania lui Mofturică” , unde insistă pe aspectele pozitive şi negative, pe ceea ce a greşit ursuleţul
şi cum ar trebui sa procedeze pentru a fi iertat de mama sa, cum trebuie să ne comportăm, etc, punând
accent pe aspectele pozitive pentru a deveni copii model, la fel ca şi Mofturică.
Mama declară că vede o schimbare majoră în comportamentul băiatului şi nu s-a mai lovit de refuzul
lui în nici o dimineaţă. Copilul se trezeşte imediat, la îndemnul mamei şi nu a mai înregistrat nici o absenţă.

În urma derulării activității propuse, preșcolarul O.M. a înțeles mesajul povești terapeutice, s-a adaptat
mai ușor la schimbări și-a modificat atitudinea față de colegii de grupă, printr-un grad mai mare de
relaționare și implicare. Cea mai reprezentativă achiziție dobândită de O.M. rămâne însă, achiziția de a duce
la bun sfârșit o sarcină de lucru,valorificând corect timpul avut la dispoziție.

232
 STUDIU DE CAZ
(despre imaginea de sine)

PROF. ȊNV. PRIMAR ION MARIA GABRIELA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ “ALEXANDRU IOAN CUZA”, SAT POTIGRAFU
COM. GORGOTA JUD. PRAHOVA

Prezentarea cazului

leva R.A.(copil legitim) face parte dintr-o familie de rromi cu mulţi fraţi(6). Este cel de-al
treilea copil al familiei. Familia s-a mutat de curând în mediul rural. Datorită situaţiei materiale precare
familia a luat această hotărâre pentru că nu mai puteau întreţine apartamentul cu trei camere, şi aşa
neîncăpător pentru toţi membri familiei. Acum locuiesc într-o căsuţă modestă, tot cu trei camere dar cu un lot
de pământ şi cu o curte unde se joacă copiii şi unde cresc animale. Mama fetiţei nu are serviciu pentru că se
ocupă de creşterea copiilor cu vârste cuprinse între 3 ani şi 14 ani. Tatăl este sudor şi lucrează într-o societate,
dar are un salariu modest. Pentru că nu au bani suficienţi, părinţii nu-i pot cumpăra fetiţei lucrurile pe care şi
le-ar dori.Mama spune că a hotărât să se mute la ţară şi să mute şi copiii la o şcoală “la ţară”pentru că nu sunt
cerinţe mari ca la oraş.
Fetiţa vine la şcoală îmbrăcată modest. Este timidă şi retrasă. Stă singură în bancă pentru că nimeni nu
a vrut să se aşeze lângă ea. Noii colegi nu o cheamă să participe la jocurile lor şi uneori evită să colaboreze cu
ea în echipă.
În colectiv mai sunt trei copii rromi, dar R.A. are pielea foarte închisă la culoare, motiv pentru care
unii copii o poreclesc “Ciorica”. Ea se supără şi deseori plânge. E tristă pentru că e singură şi nu e băgată în
seamă.
Într-o recreaţie am surprins discuţia dintre două fetiţe:”Hai să o chemăm şi pe R.A. să se joace cu
noi!...” “Nici gând, nu vezi cum arată, nu-mi place de ea. Dacă o chemi nu mai vorbesc cu tine.”
Într-o altă zi, în recreaţie, a rămas în clasă şi a preferat să deseneze ca să evite să mai fie marginalizată.
Am observat că desena foarte frumos: se desena pe ea înconjurată de mulţi copii.
Situaţia şcolară este satisfăcătoare. Răspunde numai când învăţătorul insistă, uneori ştie, dar nu se
anunţă de bună voie.
Identificarea problemei
R.A. are o imagine de sine scăzută, este marginalizată, nu este acceptată în jocurile colegilor săi, în
activităţile de grup, pe echipe, este descriminată, segregată de colectiv.
Obiectivele avute în vedere au fost următoarele: detreminarea cuzelor, eliminarea cauzelor, elaborarea
strategiei de intervenţie în vederea înlăturării (diminuării) efectelor acestora.
Modalităţi de obţinere a informaţiilor
-observarea comportamentului elevei în timpul lecţiilor, dar mai ales pe durata pauzelor, şi uneori pe
parcursul unor activităţi extraşcolare;
-discuţii cu eleva;
-discuţii cu colegii de clasă ai acesteia;
-discuţii cu părinţii elevilor clasei.
Strategia de acţiune
1.Se acţionează la nivel personal pentru creşterea stimei de sine printr-o activitate de consiliere.
Am întrebat-o pe fetiţă ce a desenat, care sunt copiii pe care i-a desenat, cu cine i-ar plăcea cel mai
mult să se joace, dacă a încercat să intre în jocurile lor. Am aflat că toţi copiii o resping, că la jocurile de pe
stradă nu poate participa pentru că îşi ajută mama să aibă grijă de fraţii mai mici, că dimineaţa, dacă încearcă
233
să li se alăture, copiii fug de ea (“Hai, să nu ne prindă Ciorica!”). Îi place să se uite la televizor, la emisiuni cu
copii (“Vreau să fiu vedetă”), să deseneze şi să picteze. Nu-i place să vină la şcoală pentru că nu o plac copiii,
dar o place pe învăţătoare pentru că îi învaţă cântece frumoase şi multe lucruri interesante.
I-am apreciat desenul şi l-am expus pe panoul cu cele mai reuşite lucrări ale elevilor, lucru care a
făcut-o să se simtă apreciată, importantă.
2.Se acţionează la nivelul clasei de elevi prin activitatea de consiliere “Cei de lângă noi”
Am început activitatea spunându-le elevilor clasei că le-am observat în pauză comportamentul. Le-am
sugerat să reprezinte printr-un desen pe cei de lângă ei. Unii au desenat membrii familiei, alţii au desenat
învăţătorul şi colegii în bănci, iar alţii inspiraţi de discuţiile avute în cadrul orelor de educaţie civică au
desenat copiii cu culoarea pielii diferită de a lor ţinându-se de mâini. Am ajutat-o pe R.A. să-şi prezinte
desenul. Era ea, inconjurată de mai mulţi copii cu care se juca. Întrebaţi, niciunul dintre colegi, nu s-a putut
identifica în desenul ei, s-au ruşinat şi-au realizat că au fost nedrepţi.
Din discuţii am stabilit cu copiii următoarele:
-orice copil poate fi victima discriminării într-un moment al vieţii;
-nici un copil nu trebuie subestimat sau discriminat din cauza etniei, a nevoilor speciale sau din cauza
altor aspecte care-l deosebesc de majoritate;
-fiecare copil este unic şi are propria lui valoare;
-trebuie să avem încredere în noi şi în cei de lângă noi;
-fenomenul de excludere al unora se numeşte segregare. Segregarea îi face pe copii temători şi
contribuie la formarea imaginii de sine negative, nu-i ajută să-şi dezvolte abilităţi personale (“Iată ce frumos a
desenat R.A.! Cred că este cel mai reuşit desen. Merită expus pe panoul cu lucrările cele mai frumoase!”).
-toţi copiii au nevoie de o educaţie care să-i ajute să dezvolte relaţii cu diferite categorii de persoane
care provin din diverse medii şi care au diferite abilităţi.(“din experienţa lui R.A. aţi fi putut afla jocuri noi,
cântece... aţi fi avut numai beneficii”)
-şcoala ne pregăteşte să trăim şi să muncim într-o societate diversificată.
Am cerut elevilor să enumere etniile pe care le cunosc (de la orele de educaţie civică sau din
emisiunile TV) şi ce anume ştiu despre acestea. Copiii au vorbit despre maghiari şi despre ţigani (rromi).
Pentru reflecţii şi evaluare am cerut copiilor să spună dacă ei cred că etnia unor copii îi face să
gândească diferit faţă de ceilalţi. Am stabilit asemănări şi deosebiri între ei şi copiii rromi din clasă, că în
comportamentul copiilor nu contează etnia căreia îi apartin, ci sentimentele şi gândurile lor.
Am enumerat consecinţele “etichetării”, diferenţierii sau indiferenţei în viaţa unor copii şi totodată am
stabilit cum o vor ajuta pe R.A. să nu se mai simtă marginalizată, discriminată: se vor juca împreună cu ea în
recreaţie, vor merge împreună de la şcoală către casă, o vor striga în fiecare dimineaţă când se vor îndrepta
spre şcoală, vor sta pe rând cu ea ,în banca în care va dori ea.
3.Se acţionează la nivelul tuturor factori: activitate de consiliere cu părinţii.
Am prezentat sub formă de fişă situaţia elevei R.A. (fără să specific că e un copil din clasă de etnie
rromă). Le-am cerut părinţilor să completeze pe spatele fişelor ce simt ei în situaţia dată (dar dacă X ar fi
copilul lor?); să discute despre situaţii reale, asemănătoare trăite de ei ca adulţi sau ca copii şi despre
sentimentele trăite de ei în momentul respectiv.
Am prezentat un material Pawerpoint: “Diferiţi, egali şi împreună” (un material ce defineşte şi prezintă
discriminarea, segregarea şi măsurile de desegregare şi combatere a discriminării ). Apoi am identificat copiii
de etnie rromă din clasă şi am prezentat situaţia fetiţei R.A. şi a familiei acesteia.
Părinţii au propus:
-vor sprijini familia material (cu hăinuţe, cu jucării pentru cei mici ) şi financiar (în limita
posibilităţilor) pentru a putea merge cu colegii de clasă în excursiile, vizitele organizate contra cost;
-să discute fiecare cu copiii acasă şi să-i îndrume să se joace şi cu ea, să n-o mai poreclească şi s-o
strige cât mai des pe nume;
-vor sprijini fetiţa să participe la concursuri de desen sau pictură, organizate la nivel local, judeţean, şi
de ce nu şi la nivel naţional.
Rezultate obţinute
În urma activităţilor de consiliere R.A.:

234
 -are o stimă de sine pozitivă (zilnic aduce câte un desen realizat de ea, pe care îl pun la expoziţie,
relaţiile cu colegii s-au îmbunătăţit, se afirmă din ce în ce mai mult la clasă);
-este strigată pe nume şi nu mai este poreclită;
-are sentimentul de apartenenţă la grup, nu se mai simte marginalizată.
Propuneri pentru activităţilor viitoare:
-o zi dedicată etniei rromilor;
-invitaţia unor adulţi rromi din sat de diferite meserii (lăutari, căruţaşi...) care să le vorbească despre
istoria, religia, vestimentaţia, tradiţiile şi obiceiurile acestora;
-schimburi de experienţă cu alte clase de copii în care sunt cu preponderenţă rromi;
-invitaţia la şcoală a unor cadre didactice rrome.

BIBLIOGRAFIE

• CĂLINECI, MARCELA CLAUDIA (coord.), (2008). Drept la ţintă: ghid de dirigenţie şi consiliere
educaţională.Bucureşti, Educaţia 2000+
• JIGĂU, MIHAI (2006). Consilierea carierei. Compendiu de metode şi tehnici. Bucureşti, Editura
AFIR
• SURDU, MIHAI (2003). Segregarea Romilor în educaţie. Distanţa Fizică sau Socială?. Craiova,
Editura ARVES

(despre mici neînțelegeri)

Elevă-Bîrlă Ana Maria, Clasa a IV-a

Prof. Ion Maria Gabriela
Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, sat Potigrafu
Com. Gorgota Jud. Prahova

ra o dimineță liniștită. Nimic nu prevestea mica ceartă dintre cei doi colegi ai mei, Valentin și Ioana.
Avusesem de făcut, pentru ora de științe, un proiect care consta în realizarea unei machete sau a unui desen
avand ca temă- Sistemul Solar.
Valentin a adus o machetă, iar Ioana un desen. Ambele proiecte erau la fel de frumoase, însă cei doi
copii nu vedeau lucrurile așa...
-Tu ai făcut un amărât de desen, iar eu am făcut o machetă mare și frumoasă! îi spuse cu un aer de
superioritate Valentin, Ioanei.
-Valentin, să știi că nu ai cine știe ce frumusețe acolo! îi replică Ioana cu dispreț. Așa că nu spune ceva
despre desenul meu!
Mirat că Ioana a ridicat tonul la el și l-a înfruntat de față cu colegii, Valentin i-a zis:
-Ridici tonul la mine pentru că ești invidioasă pe proiectul meu! Nu cred că mi-ai apreciat vreodată
vreun proiect!? Invidioaso!

235
 -Ofticosule! Ofticosule!...zise și Ioana repede. Pe tine te-a ajutat mama ta să realizezi proiectul, iar eu
l-am lucrat singurică pentru că sunt talentată!
Până la o mică ceartă nu a fost decât un pas...și avea și spectatori, câțiva colegi dornici să-i întărâte.
-Opriți-vă! spuse o voce autoritară. Era doamna învățătoare care a intrat în momentul în care cearta se
aprinsese și mai tare. Nu vă mai certați! Vă rog să încetați și să-mi povestiți ce s-a întâmplat?
Colegul nostru, Raul, i-a explicat doamnei învățătoare motivul neînțelegerii dintre cei doi.
Apoi, doamna, cu o voce caldă și cu multă răbdare ne-a spus:
-Dragii mei, acesta nu e un motiv de ceartă! Da, poate că Valentin a făcut un proiect mai complex, dar
și Ioana a realizat un desen foarte frumos. Ambii ați tinut cont de tema proiectului și puteți prezenta
colegilor, la ora de științe, materiale muncite pentru care veți fi apreciați. Fiecare lucrare făcută de voi e
specială, pentru că v-ați dat interesul s-o realizați cât mai bine, ați muncit din greu...se vede.
-Îmi pare rău, Ioana! Nu ar fi trebuit să-ți critic munca. Desenul e foarte frumos! Felicitări! a zis smerit
Valentin.
-Și mie îmi pare rău pentru ce-am spus...pentru că te-am acuzat că nu l-ai lucrat singur! zise Ioana. Să
știi că-mi place cum a fost executată macheta! Rezultatul e spectaculos! Felicitări!
Doamna învățătoare ne-a privit cu dragoste și ne-a spus că-i place tare mult de noi atunci când dăm
dovadă de înțelepciune, când vede că realizăm când greșim și știm să ne cerem scuze

(despre aplanarea conflictelor)

Elevă-Donea Adelina
Clasa a IV-a
Prof. Ion Maria Gabriela
Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, sat Potigrafu
Com. Gorgota Jud. Prahova

ntr-o zi de luni, pe când mă aflam la școală și cum razele soarelui ne zâmbeau vesele prin fereastra
larg deschisă, am decis să ies în curtea școlii într-una din pauze, cu colega mea, Ana.
Ne plimbam și admiram peisajul, dar și niște vrăbiuțe care se zbenguiau gureșe pe gardul școlii. Am
întrebat-o pe Ana dacă iubește animalele și ea mi-a răspuns:
-Desigur, le divinizez! Ție îți plac? Care e animalul tău preferat?
-Animăluțul meu preferat e motanul Toni. E minunat! Când mi-a fost adus era un ghem de blăniță de
culoarea norilor morocănoși, din zilele ploioase. Mai târziu am aflat că era din rasa “Albastru de Rusia”. E
tare iubitor și jucăuș! Când sunt acasă…suntem împreună tot timpul. Mă joc cu el, când imi fac lecțiile stă
liniștit lângă mine, iar când plec de acasă mă însoțește până la poartă.
-Cred că glumești! a zis Ana, râzând răutăcios. Nu există pisică mai frumoasă și inteligentă decât a
mea!
-Cred că greșești! A mea e mai drăguță și e tare apreciată de colegii care m-au vizitat!
-Nu cred...a mea e mai gingașă, mai pufoasă...și culoarea e mai plăcută!
236
 Am continuat un timp aducând argumente cât mai multe, fiecare pentru a-și susține părerea. Nici nu
am băgat de seamă că și tonul nostru era altul, iar câțiva colegi se strânseseră în jurul nostru și ne priveau
amuzați. Atunci am realizat că ceva nu e în regulă...M-am oprit și într-o fracțiune de secundă mi-au trecut
prin minte lucrurile învățate la școală, în orele de educație civică, dar și de cele spuse de mama.
Nu rezolvăm problemele prin violență verbală, prin forță, prin a domina și a ne impune punctul de
vedere. Ne trebuie calm și înțelepciune...Prin rezolvarea sau evitarea conflictelor dovedim că ne maturizăm.
Un conflict nu aduce nimic folositor, de aceea mi-am propus ca de acum încolo să le evit, sau, dacă
acestea apar, să le rezolv discutând cu calm.

(despre conflicte)

PROF. NISTOR JANINA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ “ALEXANDRU IOAN CUZA”,
SAT POTIGRAFU
COM. GORGOTA JUD. PRAHOVA

1.Date de identificare
Subiectul: P.A.
Sexul: masculin
Vârsta: 12 ani
Ocupaţia: elev
Clasa: a V-a
Familie: tata - șofer (în vârstă de 48 de ani)
mama – asistentă medicală (45 ani)
P.A. este un elev inteligent, are capacitate de învățare dar nu e constant, irascibil uneori.

2.Date despre problema identificată ( operaționalizat):

- P.A. manifestă semne de oboseală, e irascibil, se simte izolat, fără prieteni, face greșeli din cauza lipsei de
concentrare, deranjează orele, inrtră foarte ușor în conflict cu colegii. P.A. se simte copleşit de volumul mare
de informatii pe care trebuie să- l asimileze acum la clasa a V-a și de numărul de profesori cu care intră în
contact.

3.Date despre cauze:

- Relaționale
Elevul a creat probleme de la grădiniță cu lipsa de stabilitate, cu modul în care relaționează cu colegii,
agresivitatea manifestată atât la orele de curs cât și în pauze. La clasele primare, la îndemnul doamnei
învățătoare părinții au dus copilul la psiholog. Elevul a făcut unele progrese, dar acestea au fost anihilate
după mutarea familiei și a copilului în altă localitate (mutare survenită odată cu schimbarea locului de
muncă al părinților). Mama i-a fost în preajmă până în clasa a doua, apoi s-a angajat și copilul a rămas mult
timp în grija bunicilor materni, care nu i-au oferit confortul afectiv de care copilul avea mare nevoie.
237
Problemele copilului s-au amplificat. Copilul a fost dus sporadic la ședinte de consiliere școlară (atunci când
problemele se acutizau).
P.A. a fost plimbat prin mai multe școli din oraș (în fiecare an școlar în câte una, din cauza problemelor de
comportament). După 3 ani copilul și familia au revenit la vechiul domiciliu, iar P.A. în fostul colectiv.
-Individuale: apatic, irascibil, obosit, stimă de sine scăzută
-Dependente de context: mama și tatăl nu-i mai sunt în preajmă ca altădată având un program de serviciu
încărcat.

4. Stabilirea obiectivelor:
- pe termen lung: Eliminarea simptomelor diagnosticului. Creșterea stimei de sine.
- pe termen scurt: Sprijin în conștientizarea gradată a schimbării survenite în comportamentul elevului.
Formularea unor pași pentru testarea schimbărilor; Reorganizarea stilului de viață.

5. Alegerea unei tehnici

BASMUL ( tehnicile simbolice se utilizează doar în momentul în care mecanismele de apărare devin
bariere rigide; scopul lor este de a crea un context în care pierde controlul asupra situației).

6. Adaptarea tehnicii la specificul cazului

Construirea unui basm. Deblocarea s-a realizat prin continuarea forțată a acțiunii.

7. Modalități de evaluare a reușitei intervenției ( raportare la obiective)

- Identificarea unor posibilități reale de deblocare a situației prin proiectarea acțiunii basmului la propria
experiență;

MINGEA BUCLUCAȘĂ
A fost odată ca niciodată un copil- P.A.-tare năzdrăvan. Îi plăcea foarte mult să se joace și mereu era
pus pe șotii. Trăia împreună cu familia într-un frumos sat de câmpie, cu pădurea în apropiere unde își găsea
refugiu în zilele călduroase de vară... Nu avea prieteni deoarece era tare răutăcios. Alerga, lovea,
împingea...facea farse. Uneori farsele pe care le facea nu erau pe placul colegilor și atunci săreau scântei...El
nu prea înțelegea că violența nu duce la ceva bun...era certat cu acele “cuvintele vrăjite” – te rog să mă
scuzi, mulțumesc, îmi dai voie ...învățate la clasa pregătitoare. Nu avea astâmpăr nici în timpul orelor... se
foia, nu era atent, deranja, lua lucrurile colegilor...iar profesorii avea întotdeauna răbdare să-i explice multe,
multe lucruri care, de cele mai multe ori erau uitate în secunda următoare.
Nici acasă nu se purta frumos cu sora sa mai mică. O antrena în activități băiețești, o lua cu el în excursiile
pe care le făcea la marginea satului fără să anunțe părinții, acesția căutându-i disperați. Nu înțelegea deloc
atunci când era apostrofat pentru prostiile făcute...ba uneori făcea mai rău.
Se simțea singur, trist, nimeni nu-l dorea...niciun coleg nu-l dorea prieten, nimeni nu-l dorea nici măcar
coleg de bancă. Nici măcar în echipa de fotbal școlii nu era...era un sportiv bun, alerga, juca fotbal cu
plăcere...dar... nu respecta regulile jocului...
Într-o zi, a primit în dar de la părinți mingea de fotbal pe care și-o dorise de mult timp. Ca să-i
dovedească faptul că e iubit și dorit, chiar dacă nu mai pot petrece așa mult timp cu el, părinții nu știau cum
să mai procedeze...Îi ofereau lucrul dorit cu promisiunea din partea acestuia că se va schimba. Mingea
primită în dar însă i-a creat numai probleme în loc să-i aducă tovarăși de joacă. Mai întâi a spart geamul
vecinului cu ea, apoi a lovit un copil de pe stradă care se plimba cu bicicleta și l-a trântit. Luată l-a școală,
pentru ora de sport, a ajuns să se joace cu ea în pauză știind că nu are voie, ceea ce i-a adus o observație
individuală (nu respectase regulamentul școlar) și confiscarea mingii. Ce să mai...necazuri...Copilul devenise
din ce în ce, mai trist, mai abătut, notele au început să fie din ce în ce mai mici. Ce era de făcut?... (Basmul
rămâne blocat)
Continuarea forțată…

238
 Într-una din zile, la școală a avut loc activitatea Comunicarea eficienta, un pas important spre
reusita din cadrul proiectului educațional desfășurat în parteneriat cu CJAP Prahova. În sala se clasă a
apărut doamna consilier școlar (doamnă cu care elevul mai discutase anterior, pentru a-și rezolva
problemele). În mână doamna consilier avea mingea confiscată. Oare ce se va întâmpla? Spera din tot
sufletul să nu fie adusă în discuție năzbâtia lui...Însă lucrurile s-au desfășurat altfel...doamna consilier i-a
antrenat într-un joc...i-a pus să arunce minge către un coleg prezent în sală și să numească o calitate a
acestuia. P.A. a fost surprins când cea mai bună elevă din clasa lui a aruncat mingea către el și a spus: „
Milos, săritor...”. Nu-i venea să creadă că cineva a băgat de seamă că, ori de câte ori lipsea cineva de la
școală el era acela care se oferea să-i ducă lecțiile, că Gheorghe, cățelul care s-a pripășit prin curtea școlii,
era hranit de el, că oferă pachețelul cu ușurință colegilor mai săraci...Era obișnuit să fie în atenția celorlalți
cu fapte negative. Nu i-a trecut prin cap că cineva vede lucrurile frumoase pe care el le face...
Atunci a înțeles că ar trebui să se schimbe, să fie mai tolerant, să vorbească frumos cu colegii, să-și
ceară iertare atunci când greșește... să învețe... să-și bucure părinții...A înțeles că niciodată nu e prea târziu
în a deveni bun, răbdător, empatic...

(lipsa motivaţiei de a învăţa)

Pop Ioana Anca,

Școala Gimnazială Nr.1, Gherla

nainte de a primi conotaţii terapeutice şi a deveni mijloc de rezolvare a unei situaţii, povestea
porneşte de la definirea sa, aşa cum, orice manual de şcoală o face cunoscută celor care, întreţin şi din
instinct o îndrăgesc atât de mult copiii şi nu numai. Astfel, povestirea sau naraţiunea este acea operă literară
în care sunt prezentate întâmplări (fapte) într-o anumită ordine. Succesiunea sau curgerea logică a naraţiunii
porneşte de la povestitor (narator), personaje (participanţi la acţiune), acţiune (desfăşurarea întâmplărilor
într-o anumită ordine), rezultând întregul, ceea ce determină ca mesajul să fie transmis şi repetat de grupul
ţintă. Povestea nu face altceva decât transmite pe baza celor relatate, o experienţă de viaţă, o situaţie
problemă, o stare de fapt, toate concurând la găsirea unei soluţii implicând de cele mai multe ori, autorul cu
întreaga sa personalitate.
Povestea terapeutică e prezentă prin mesajul său specific ţinând cont de particularităţile de vârstă a
celui căruia i se adresează, copil sau/şi adult, făcându-l a înţelege modul în care, receptarea dureri, bolii şi
chiar a speranţei pot echilibra, Povestea terapeutică metaforic vorbind, reprezintă acceptarea, resemnarea şi
în final, starea de fapt creată.

239
 Cuvântul are putere magică, el poate vindeca atunci când spus unde, cum şi de cine trebuie,
recunoscându-i-se astfel, valoarea terapeutică, acţionează ca o forţă. Povestea terapeutică prin nararea
faptelor „comprimă” la maxim experienţe de viaţă, menite a semnala o stare de fapt şi a atenua criza ce,
inevitabil apare la un moment dat, declanşată, precum, filosofic vorbind, de neînţelesuri ale înţelesului,
ştiutelor şi neştiutelor.
Lipsa motivaţiei de a învăţa sau munci - Povestea furnicutei Maria
a) indicaţii terapeutice: -lipsa motivaţiei de a învăţa sau a munci;
b) efecte dorite: -valorizarea sarcinilor cotidiene;
-prevenirea abandonului şcolar;
-încurajarea efortului de dezvoltare personală;
„A fost odată o furnicuţă care nu voia să muncească. Furnicuţa Maria prefera să stea toată ziua
lungită, să se joace sau să alerge. În toate momentele zilei, toate scuzele erau bune pentru a nu munci. Din
această cauză, ea se juca mai mult singură, deoarece colegele sale erau ocupate să muncească. Într-o zi, în
timp ce Maria era plecată în pădure să se joace, o zână veni la furnicar. Ea explică tuturor furnicilor că
lansează un concurs pentru desemnarea celei mai bune furnici din lume. Fiecare furnică va putea acumula
puncte dacă munceşte atunci când trebuie, se joacă în cel mai potrivit moment şi, bineînţeles, are o mulţime
de prieteni. Astfel, micuţele furnici se puseră pe treabă pentru că fiecare vroia să câştige. Când Maria se
întoarse acasă, văzu că nimeni nu o bagă în seamă. Toate furnicile cântau, Povestea terapeutică zâmbeau şi
transportau provizii. Maria se simţi puţin dată la o parte. Până să se culce, reuşi totuşi să afle care era pricina
acestei schimbări şi de ce toată lumea era atât de grăbită. Atunci, Maria îşi zise că trebuie să câştige
concursul, că este capabilă să fie prima. Dis de dimineaţă, furnicuţa noastră se alătură suratelor sale.
Lăbuţele sale erau foarte obosite pentru că Maria, nu era obişnuită cu munca, dar ea nu se descuraja
deoarece voia să câştige concursul şi să devină cea mai bună furnică din lume. Ea se juca acum împreună cu
celelalte furnicuţe şi acest lucru era deosebit de plăcut. La sfârşitul concursului a constatat că avea o mulţime
de prieteni. În aşteptarea rezultatului concursului, toate furnicuţele erau anxioase. Zâna a anunţat în sfârşit
marea câştigătoare: „Pentru că a făcut multe eforturi şi ameliorat rezultatele, o declar pe furnicuţa Maria,
câştigătoarea concursului”. Toată lumea a aplaudat, iar Maria era foarte mândră de ea. Zâna i-a dat şi o
diplomă, precum şi următoarele sfaturi: „ Rămâi întotdeauna o furnicuţă muncitoare şi conştiincioasă. Când
îţi vei simţi lăbuţele obosite sau când curajul te va părăsi, respiră adânc de trei ori şi vei vedea cum o lumină
albastră te va înconjura şi-ţi va da forţă şi curajul de a continua. Această lumină va fi invizibilă pentru
ceilalţi, doar TU o vei putea vedea”.
Școlarii mici se identifică foarte ușor cu eroii poveștilor, mai ales dacă cel/cea care povesteste are
darul de a interpreta și de a-i induce pe ascultători în mijlocul acțiunii.Această poveste a avut un real succes
la elevii clasei pregătitoare, care sunt foarte atrași de jocuri și concursuri, fiind foarte competitivi. Cu
ajutorul furnicuței Maria am reușit să implic în anumite activități și doi elevi foarte energici și jucăuși, dar
fără prea mare dorintă de muncă la clasă. Se plictiseau foarte repede, nimic nu le capta atenția, dar după ce
am citit această poveste, m-am gândit ca a doua zi sa o folosesc la clasă.Am citit povestea și am discutat-o în
clasă cu elevii, apoi am hotărât împreună să încercăm să desfășurăm o activitate de tip concurs și să vedem
cum ne vom simți. Așa că, a doua zi am desfășurat întâlnirea de dimineață sub formă de concurs între
grupe. Elevii au fost împarțiți în patru grupe și au avut de rezolvat anumite sarcini de lucru care necesitau
implicarea tuturor membrilor grupei, într-un fel sau altul. Printer liderii grupelor s-au numărat și cei doi
elevi.avînd roluri importante și fiind foarte motivați de ideea concursului, au fost de nerecunoscut. Au fost
foarte activi participând cu multă implicare si seriozitate și am observant la ei calități de lideri pe care cu
siguranță le vom exploata pe viitor.

240
 Obiectivul poveştilor este să „păcălească” subiectul prin blocarea mecanismelor sale de apărare şi
intrarea în contact cu inconştienul şi multitudinea de soluţii depozitate în acesta. Povestea nu trebuie
neapărat să placă din punct de vedere estetic, dar acesta poate fi un punct în plus. Atunci când copilul se
identifică cu personajul unei povești agreate de el, încercă inconștient să transpună in viața reala
comportamentul lui. Îndrumat corespunzător, acest fapt poate fi benefic dezvoltării personale a copilului.

(despre hărnicie)

Prof.GUGIU VIORICA
GRĂDINIȚA NR.35
BUCUREȘTI, SECTOR 5

Indicaţii terapeutice: lipsa motivaţie de a învăţa sau a munci;

Efecte dorite: valorizarea sarcinilor cotidiene; prevenirea abandonului şcolar; încurajarea efortului
de dezvoltare personală;

fost odată o furnicuţă care nu voia să muncească. Furnicuţa Maria prefera să stea toată ziua
lungită, să se joace sau să alerge. În toate momentele zilei, toate scuzele erau bune pentru a nu munci. Din
această cauză, ea se juca mai mult singură, deoarece colegele sale erau ocupate să muncească.
Într-o zi, în timp ce Maria era plecată în pădure să se joace, o zână veni la furnicar. Ea explică tuturor
furnicilor că lansează un concurs pentru desemnarea celei mai bune furnici din lume. Fiecare furnică va
putea acumula puncte dacă munceşte atunci când trebuie, se joacă în cel mai potrivit moment şi, bineînţeles,
are o mulţime de prieteni. Astfel, micuţele furnici se puseră pe treabă pentru că fiecare vroia să câştige.
Când Maria se întoarse acasă, văzu că nimeni nu o bagă în seamă. Toate furnicile cântau, zâmbeau şi
transportau provizii. Maria se simţi puţin dată la o parte. Până să se culce, reuşi totuşi să afle care era pricina
acestei schimbări şi de ce toată lumea era atât de grăbită.
Atunci, Maria îşi zise că trebuie să câştige concursul, că este capabilă să fie prima. Dis de dimineaţă,
furnicuţa noastră se alătură suratelor sale. Lăbuţele sale erau foarte obosite pentru că Maria, nu era obişnuită
cu munca, dar ea nu se descuraja deoarece voia să câştige concursul şi să devină cea mai bună furnică din
lume. Ea se juca acum împreună cu celelalte furnicuţe şi acest lucru era deosebit de plăcut.
La sfârşitul concursului a constatat că avea o mulţime de prieteni. În aşteptarea rezultatului
concursului, toate furnicuţele erau anxioase. Zâna a anunţat în sfârşit marea câştigătoare: „Pentru că a făcut
multe eforturi şi ameliorat rezultatele, o declar pe furnicuţa Maria, câştigătoarea concursului”.
Toată lumea a aplaudat, iar Maria era foarte mândră de ea. Zâna i-a dat şi o diplomă, precum şi
următoarele sfaturi: „ Rămâi întotdeauna o furnicuţă muncitoare şi conştiincioasă. Când îţi vei simţi lăbuţele
obosite sau când curajul te va părăsi, respiră adânc de trei ori şi vei vedea cum o lumină albastră te va
241
înconjura şi-ţi va da forţă şi curajul de a continua. Această lumină va fi invizibilă pentru ceilalţi, doar TU o
vei putea vedea”.

Am plecat de la situația unui copil din grupă care lipsește fecvent și căruia nu îi fac plăcere
activitățile desfășurate în grădiniță.El tot timpul considera că tot ce se întâmplă la grădiniță este plictisitor și
este mai plăcut să ramână acasă cu bunica. În cadrul activităților liber alese am prezentat la central bibliotecă
povestea furnicuței Maria.Copilul în cauză se așezase la acest centru.A ascultat povestea,apoi am încercat să
scoatem în evidență faptul că dacă ceeea ce facem este cu un scop nu va mai fi plictisitor și ne va creea chiar
plăcere să rezolvăm anumite sarcini. Am constat că pe viitor el nu a mai lipsit atât de mult iar în fiacre zi își
dorea să iasă în evidență și să rezolve sarcinile primite.Mascota furnicuței Maria a fost așezată la loc de
cinste,iar alături de ea fotografiile celor care s-au remarcat prin rezultate bune și frecvență .

(despre teama de întuneric

Profesor: Gheorghiță Consuela,

Profesor Matei Maria,
G.P.P. “Gulliver” Suceava

rin poveștile terapeutice copilul îți deschide mai ușor sufletul, comunică mai bine ccea ce
simte, recunoaște în personaje trăsături morale pozitive. O poveste terapeutică ne arată că nu suntem singuri
care avem dificultăți, frici, neliniști, întrebări și mulțumiri.
“David si puiul de intuneric” de Maria Surducan este o poveste terapeutică deosebită, care trateaza
una din fricile majore ale copiilor: teama de întuneric. Cred ca această poveste, pe care am prezentat-o
copiilor, sub forma unui teatru de umbre, i-a ajutat pe aceștia să-și depasească teama și să renunțe la a dormi
cu lumina aprinsă. Este o poveste terapeutică plină de imaginatie, umor, o poveste care captează interesul
copiilor.
Lui David, personajul principal, îi este frică de întuneric. E convins că sub patul lui stau pitiți
monștri, care abia asteaptă bezna ca să-l înșface de picioare. Dar, atunci cand David și sora lui găsesc un pui
de întuneric rătăcit și speriat, e momentul ca băiețelul să-ți învingă teama și să- și facă un nou prieten.
În rândurile de mai jos vă prezint scenariul piesei de teatru de umbre, pe care l-am prezentat în cadrul
unui festival de teatru pentru copii, din județul nostru. Piesa de teatru a fost înregistrată cu ajutorul unor
profesioniști, actorii fiind cadrele didactice din unitatea în care funcționez. Piesa are inserate, momente
muzicale plăcute, vesele care incintă copiii la dans și relaxare.

242
 Modalitatea de prezentare a spectacolului, sub formă de teatru de umbre, a fost primită cu entuziasm
de preșcolarii spectatori. Succesul avut ne mobilizează în pregătirea altor piese inspirate din diverse povești
terapeutice.
DAVID ŞI PUIUL DE ÎNTUNERIC
(scenariul piesei de teatru de umbre)
POVESTITORUL:

Bine v-am găsit, dragi copii! Am să vă spun o poveste despre doi copilaşi care locuiesc la bloc, ca şi voi.
În fiecare seară, mama îi chema pe cei doi copii pentru ale spune povestea de seară.
MAMA:
- Laura, David...repede în pat !E târziu.
- Astăzi am să vă povestesc o poveste despre o prinţesă care a dormit o sută de ani!
COPIII: Ura!
POVESTITORUL:Şi mama le citea în fiecare seară câte o poveste despre prinţese sau animale din pădure.
Iar când mama era obosită, tatăl copiilor le citea poveşti lungi despre călătorii pe Lună.
MAMA: Am terminat povestea! Acum să vă învelesc şi să sting lumina.
DAVID: Mami, nu stinge lumina! Mi-e frică! Sub patul meu sunt nişte monştri care abia aşteaptă să mă
prindă de picioare când e întuneric!
MAMA: Ce fel de monştri?
DAVID: Balauri spaţiali...aşa ca în poveşti!
MAMA: David, cum o să ajungi tu astronaut dacă ţie ţi-e frică de balaurii spaţiali?
DAVID: O să-mi iau cu mine o lanternă!
MAMA: Bine, bine! Las lumina puţin aprinsă! Noapte bună!
Cântec:
LAURA: Bună dimineata! Astăzi mergem să ne jucăm în parcul de lângă bloc!
DAVID:Ura!Să plecăm!
Cântec:
DAVID: Laura, astăzi, hai să ne jucăm „De –a călătoria în spaţiu”!
LAURA: Hai! Ura! Zburăm! (rachetă şi apoi aterizează)
Cântec:
POVESTITORUL: În fiecare zi copiii se jucau “De-a vânzătoarea” sau De-a mama si tata” sau “De-a
magazinul”, “De-a naufragiatul”” sau se dădeau pe tobogane şi leagăne.
Dar într-o zi, David găsi ceva sub o tufă.
DAVID: Laura, vino puţin!
LAURA: Ce e?
DAVID: Uite, acolo sub tufă e cineva! Să ne apropiem mai mult!
243
POVESTITORUL: Acolo sub tufă, copii, stătea o mogâldeaţă mică, cu chip de copil, neagră ca noaptea.
Stătea ghemotoc şi plângea:
PUIUL DE ÎNTUNERIC: (PLÂNGE)
- Mmmmm...
DAVID:
- Salut! Te-ai pierdut?
PUIUL DE ÎNTUNERIC:
- Da! M-am pierdut!
LAURA:
- Dar cine eşti tu?
PUIUL DE ÎNTUNERIC: (plânge) Sunt un pui de întuneric!
DAVID: Mmmm...şi eu dacă m-aş rătăci pe întuneric aş plânge! Ţi-e frică de lumină? (PLÂNGE MAI
TARE)
LAURA:
- Şi fratele meu se teme de întuneric! Te înţeleg!
- Bun...o să te ajutăm noi să te întorci acasă!
DAVID:Da! Da! Te ajutăm noi! C şi cum ai fi un naufragiat şi noi am veni şi te-am salva.
PUIUL DE ÎNTUNERIC: Da? Mă ajutaţi?
LAURA: Tot ce trebuie să faci e să ne spui unde locuieşti.
PUIUL DE ÎNTUNERIC: Dar, nu ştiu unde e casa mea... doar că acolo la mine e foarte întuneric...nu
trebuie să fie deloc lumină.
LAURA: Te înţeleg! Eşti ca fratele meu. Nu mai că... el vrea să stea în locurile în care e multă lumină. Se
teme de balaurii spaţiali!
David, propun să îi căutăm puiului de întuneric un loc unde să stea...un loc fără lumină.
POVESTITORUL: A fost destul de greu să-l convingă pe puiul de întuneric să iasă de sub tufă. Copiii l-au
învelit într-o pătură şi au pornit în căutarea unui loc potrivit pentru acesta.
DAVID: Propun să-l ducem sub balconul de la parter...acolo e întuneric! Hai!
PUIUL DE ÎNTUNERIC: Nu-mi place aici! Nu e chiar aşa de întuneric! Să sunt multe furnici mici şi
negre, sunt resturi de la pisici! Nu-mi place!
LAURA: Hai să-l ducem în beci!
DAVID: O! Nu!!!
PUIUL DE ÎNTUNERIC: De ce nu?
DAVID: Pentru că acolo e...foarte beznă, e plin de balauri, de extratereştri furioşi şi de fiare sălbatice, şi am
auzit-o pe mama zicând cî s-ar pute să fie şi şoareci.
LAURA: Hai să încercăm în beci!

244
POVESTITORUL: Şi copiii au coborât în beci, acolo unde vecinii îşi ţineau murăturile şi lucrurile mai
vechi. (SUNETE CIUDATE)
PUIUL DE ÎNTUNERIC: Vai ! E umed şi miroase a varză! Nu-mi place aici!
LAURA: Ei, atunci ce facem?
DAVID: Să mergem sus la etajul patru...în uscător! Cred că e un loc potrivit pentru puiul de întuneric!
LAURA: Voi urcaţi şi eu mă duc după cheia de la uscător! (PAŞI PE SCĂRI)
DAVID: Am ajuns!
PUIUL DE ÎNTUNERIC: Dar de ce e închis uscătorul;
DAVID: Din cauza fantomelor...le-am auzit într-o noapte.
LAURA: Am ajuns! (ZGOMOT DE LACĂT) Să deschidem uşa!
PUIUL DE ÎNTUNERIC: Şi aici miroase ciudat! Într-adevăr e foarte întuneric!
LAURA: Miroase a balsam de rufe!
DAVID: Tot fantomele sunt de vină!
LAURA: Să aprind lumina!
PUIUL DE ÎNTUNERIC: Nu! Nu! Nu-mi place lumina! Nu pot să rămân aici!...dacă vine cineva dupa
hainele uscate şi aprinde lumina? Eu o să dispar! Nu vreau să dispar!
DAVID: Bine! Bine! În plus nu putem să-l lăsăm cu fantomele!
LAURA: Unde vezi tu aşa ceva?
DAVID: Uite aici e un cearşaf mare şi alb!
LAURA: E doar un cearşaf ...nu e o fantomă! Nu există fantome!
LAURA: Să ne gândim la alt loc, dar repede că s-a înserat şi mama ne cheamă în casă!
- Ştii ce? Noaptea asta poţi să vii să dormi la noi şi mai căutăm locuri mâin dimineaţă!
DAVID: Da! Dacă nu ţi-e frică de fantome, nici de balaurii spaţiali, atunci poţi să stai la mine sub pat!
MAMA: David! Laura! E târziu! Haideţi în casă! Vă mai jucaţi şi mâine!
COPIII: Venim! Venim!
DAVID: Hai întră sub patul meu şi aşteaptă-ne aici!
PUIUL DE ÎNTUNERIC: Ce bine e aici! E eîntuneric beznă...aşa cum îmi place mie!
MAMA: Spălaţi-vă pe mâini şi mâncaţi!
COPIII: Am terminat!
MAMA: În pat copii! Astă seară am să vă spun o poveste scurtă...A fost odată ca niciodată...
POVESTITORUL: Şi mama le-a spus povestea „Jack şi vrejul de fasole”. Şi puiului de întuneric i-a plăcut
povestea.
MAMA: Am terminat povestea.Acum să vă învelesc! Som uşor! Las lumina puţin aprinsă!
DAVID: Mami, mami, poţi să stingi de tot lumina pentru că astăzi când ne-am jucat în parc am găsit un pui
de întuneric şi l-am invitat la noi. Şi lui îi este frică de lumină cum mie îmi este frică de întuneric.
245
MAMA: Bine! Noapte bună!
COPIII: Noapte bună, mami!
DAVID: Puiule de întuneric, sunt ceva monştri acolo sub pat?
PUIUL DE ÎNTUNERIC: Nu! Nici picior de monstru! Dar am găsit o cutie de pantofi care e foarte
confortabilă ...ca un pat!
DAVID: Dacă vin monştri să mă trezeşti şi pe mine! Noapte bună!
PUIUL DE ÎNTUNERIC: Noapte bună, copii! Mulţumesc pentru acest loc minunat!

POVESTITORUL:
Trebuie să vă spun, copii, cu bucurie că nici un monstru nu a încercat nimic în noaptea aceea şi nici
în nopţile care au urmat. Puiul de întuneric a rămas în camera copiilor şi era foarte mulţumit de întuneric,
dar mai ales de frumuseţea poveştilor pe care le spunea mama.Era foarte cuminte. Doar din când în când
înghiţea jucăriile care se rostogoleau sub pat, dar le dădea totdeauna înapoi copiilor, dacă îl rugau frumos!
BIBLIOGRAFIE:
Maria Surducan, David și puiul de întuneric, Editura Benefica, 2012

246
 (despre bucuria ajutorului primit/dat)

Prof. Paulencu Liliana

G.P.P. „Gulliver” Suceava

ai era o săptămână până la Ajunul Crăciunului, iar în fabrica de jucării a lui Moș Crăciun se
făceau pregătiri.
Spiridușii decorau brazii de Crăciun. Cu toții mărșăluiau de acolo-colo pentru a pune globuri și
ornamente colorate în brazii din grădina Moșului.
Doar unul, alb, micuț, nu era văzut de nimeni. „Povestea se repetă și anul acesta! Măcar de-ar fi
cineva care să mă vadă și pe mine! Aș vrea să simt și eu magia Crăciunului măcar o dată…” își spunea el…
Era trist și tristețea pe care o simțea în preajma Crăciunului l-a făcut să-și piardă culoarea.
Acest brăduț nu era singurul care se simțea neimportant: Mika, cea mai mică spiridușă a lui Moș
Crăciun, nu fusese lăsată să împodobească brazii pentru că nu ajungea nici la prima creangă… și plângea.
„Săraca!” își spuse brăduțul când o observă și îi spuse:
-De ce plângi, fetițo?
Speriată, copila s-a uitat în jur să vadă cine îi vorbește.
-Aici sunt! Îi strigă brăduțul.
Privind cu atenție în direcția de unde se auzi vocea aceea slabă, observă brăduțul alb și se miră ca era la fel
de mic ca și ea. Îi împărtăși supărarea ei și bradul îi propuse:
-Cred că ne putem ajuta unul pe altul! Tu mă poți împodobi și-ți vei recăpăta bucuria, iar eu, fiind
împodobit de Crăciun, îmi voi recăpăta culoarea și strălucirea…voi, spiridușii…știți cum să dați culoare
Crăciunului… Ce zici?
Mika a alergat în fabrică să aducă o cutie cu globuri. Știa și secretul culorii bradului: o picătură din culoarea
soarelui (galben) și una din culoarea cerului (albastru)…și s-a pus pe treabă.
Când a agățat primul glob, ramura pe care a atins-o s-a înverzit. Astfel că, atunci când spiridușa a terminat
de împodobit toate crenguțele, brăduțul își recăpătase culoarea verde. Iar steluța din vârf a strălucit și Magia
Crăciunului a cuprins totul.
„O, brad frumos!” au cântat spiridușii în cor…
(poveste creată)
Mesajul pe care îl transmite:
• Munca în echipă aduce bucurie în viața noastră, ne apropie unii de ceilalți și ne aduce
împlinire.
Scurtă descriere a comportamentelor care s-au dorit a fi corectate cu ajutorul poveștii:
• demonstrează abilități de solicitare și primire a ajutorului în situații problematice specifice;
• demonstrează acceptare și înțelegere față de celelalte persoane din mediul apropiat;
• recunoaște și exprimă emoții de bază.

247
 (despre diminuarea agresivității)

Prof.înv.preșcolar, Andronic Casandruța

G.P.P. ” Gulliver” -Suceava

Obiectiv – diminuarea agresivității fizice si verbale la copii

ntr-un tărâm fermecat, acolo unde găsești pomi vorbitori, flori jucăușe, trăia un ursuleț pe nume
Alfred, care nu asculta pe nimeni si era tare năzdravan. Într-o zi, jucându-se cu prietenii lui,
ursulețul Alfred luă o piatră și-l lovi peste lăbuță pe iepurașul Tommy. Tommy căzu dintr-odată la
pământ, plângând de durere, dar nu ii spuse nimic lui Alfred, ci se ridică, își lua rămas bun de la
celelalte animale și plecă spre casă. În drum spre casă, Alfred își dădu seama că a greșit și îi păru
rău. Când a ajuns acasă, mama l-a întrebat pe Alfred:
– Alfred, ce-a pățit Tommy la lăbuță?
– Nu știu ce-a pățit, spuse el, abținându-se să nu plângă.
– Ceva tot s-a întâmplat. Aș vrea să-mi spui!
– Nu! Nu! începu să strige ursulețul Alfred și fugi în camera lui. Lui Alfred îi păru rău că a vorbit
nepoliticos cu mama lui și că l-a lovit pe iepurașul Tommy. Se tot foșnea în pat încercând să
adoarmă și când reuși, într-un final, să adoarmă, de sub plapumă ieși o pietricica. Care pietricica?
Cea care i-a lovit lăbuța lui Tommy.
– Nu te așeza pe mine! se auzi un glas subțire.
– Cine a vorbit? întrebă Alfred privind în jur.
– Nu știi cine sunt? Eee…! Eu sunt, pietricica, îi răspunse același glas subțire.
Doar atunci ursulețul Alfred observă că era gata să se așeze cu spatele pe pietricică.
– Ce faci? Mai de dimineață ai vrut să-mi spargi capul, iar eu te-am iertat. Iar mă superi? îl întrebă
pietricica și vru să sară din pat.
– Nu pleca, nu îți fac niciun rău! striga ursulețul Alfred Sunt trist, pietricică! îi spuse plângând.
– Cum te numești? întrebă pietricica.
– Mă numesc Alfred. Tu?
– Eu sunt Mimi. Si de ce ești trist? îl întrebă mirată pietricica.
– Sunt trist pentru ca l-am lovit pe Tommy peste lăbuță și că am vorbit nepoliticos cu mama… Of, nu
știu cum să-mi repar greșeala. Mă ajuți, Mimi? Mă ajuți? Promit că am să mă comport frumos de
acum înainte! spuse Lina cu lacrimile in ochi.
– Bine, te voi ajuta. Daca îți pare rău… ai putea să-ți recunoști greșeala și să-i spui mamei ce s-a
întâmplat. Spune-i că îți pare rău că l-ai lovit, ii spuse pietricica Mimi.
– Mâine dimineață așa o sa fac. Ești cea mai buna prietena a mea, Mimi! spuse încântat Alfred și
apoi adormi cu pietricica în brațe.
248
 Ținând cont de sfatul pietricicăi, ursulețul se trezi dis-de-dimineață. Se spală pe ochișori și pe
dințișori si fugi la mama să-si recunoască greșeala și să spună că-i pare rău. Apoi lua ghiozdănelul și
plecă spre școala. De cum îl zări pe Tommy in curtea școlii, fugi spre el și își ceru iertare și-l rugă să
fie din nou prietenul lui.
Tommy l-a iertat pe Alfred și de atunci sunt cei mai buni prieteni.

(despre bunele maniere)

PROF.BROASCĂ ROXANA
GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL TIȘĂUȚI
STRUCTURA A ȘCOLII GIMNAZIALE IPOTEȘTI

fost odată, ca niciodată ca-n orice poveste…. A fost odata un baiețel pe care-l chema Andrei.
Andrei era un copil ca toți copiii: nici prea cuminte, nici prea neascultător, nici prea liniștit dar nici prea
neastâmpărat, ce mai, ca fiecare dintre voi. Dar Andrei, de fire fiind puțin cam încăpățânat, avea o mare
problemă: nu voia nici în ruptul capului să spună cuvintele magice: "te rog".
În loc de "mama, îmi dai te rog apa" spunea "mama, dă-mi apa!", în loc de "tata, mă ajuți te rog să mă
îmbrac" spunea "tata, ajută-mă să mă îmbrac" și tot așa. Părinții au încercat în fel și chip să-l învețe să spună
aceste cuvinte minunate și atât de simple "te rog". Nimeni nu știa din ce motiv Andrei nu vrea să le
rostească. Parcă s-ar fi certat cândva cu ele. Nimic nu reușea să-l convingă. Părinții, ca orice părinți. După
multe încercări, deși Andrei nu rostea cuvintele magice, făceau ce le cerea acesta. Până într-o zi…….

De dimineață Andrei fusese parcă mai neascultător ca niciodată. Neastâmpărat, obraznic, nimic nu-i
era pe plac. Mama era foarte supărată pe el. La un moment dat Andrei îi spuse:

- Mama, mi-e foame, dă-mi de mâncare!

- Nu așa se cere un lucru, îi răspunse mama!

- Știi bine că eu nu spun cuvintele magice.

- Atunci nu vei primi de mâncare.

Obișnuit ca pana la urma i se va face pe plac, Andrei continuă să ceara de mâncare, în felul lui. Dar de
data aceasta mama era hotărâtă:

- Până nu spui "te rog" nu primeşti nimic.

Timpul trecea şi veni ora somnului de prânz. Cum Andrei era în continuare încăpăţânat, se culcă
249
flămând. Şi începu să viseze. "Se facea că părinţii nu-i mai îndeplineau nici o dorintă. Stând aşa, supărat,
apăru lânga el un pitic.

- De ce eşti supărat, Andrei?

- Părinţii mei nu îmi mai fac deloc pe plac. Dacă le cer să-mi dea ceva nu-mi dau, dacă le cer sa facă
ceva pentru mine nu fac. Sunt foarte supărat.

- Numai pentru atât, se miră piticul. Tu ştii ca noi, piticii, avem puteri magice şi că suntem şi foarte buni
prieteni cu copiii?

- Nu ştiam.

- Ei bine, aşa este. Şi ca să-ţi dovedesc, am sa te ajut, dar trebuie sa faci ce-ţi spun. Vrei?

- Da, cum să nu.

- Ascultă-mă bine. De câte ori vrei ca părinţii să facă ceva pentru tine tu nu trebuie decat să-mi rosteşti
numele. Eu te voi auzi oriunde aş fi şi atunci, mă voi face mic, mic, mic de tot, voi zbura lângă urechea lor şi
le voi şopti să facă ce le ceri. Ei vor crede că vorbele mele sunt gândurile lor şi mă vor asculta. Simplu, nu?

- Foarte simplu. Îţi multumesc mult. Dar nu mi-ai spus cum te cheamă.

- A, da, uitasem. Numele meu este "Te rog". Am plecat. La revedere şi nu uita că te voi ajuta întotdeauna.

Andrei se trezi din somn. Gândul îi era numai la prietenul lui din vis. Se gândi să-l încerce. Merse în
bucătărie, unde se afla mama sa şi-i spuse:

- Mama, mi-e foame, îmi dai să mănânc? Şi imediat dupa aceea rosti numele piticului: "Te rog".

Atunci se petrecu un lucru nemaipomenit. Mama stătu puţin, cu sprâncenele ridicate şi foarte atentă, de
parcă nu ştia ce se întamplă. Andrei zâmbi. El ştia că prietenul său, pe care nu-l vedea de mic ce se făcuse, îi
spunea mamei să-i dea de mâncare. Şi, într-adevar, mama îi raspunse:

- Da, dragul meu.

"A mers. Am un prieten minunat" , gândi Andrei. După ce a mâncat tot, a ieşit afară şi le-a povestit
tuturor prietenilor despre piticul "Te rog", prietenul lui. Binenţeles că toţi, care aveau câteodată probleme ca
cea a lui Andrei, l-au chemat pe pitic in ajutor. Iar piticul abia aştepta asta. De fiecare dată, se făcea mic,
mic, mic de tot, zbura lângă urechile părinţilor, şi nu numai, şi le şoptea să facă ceea ce le cereau copiii
(binenţeles că numai dacă acel lucru nu era peste puterile celor mari).

Nu credeţi, copii? Încercaţi şi voi!

Date despre copil:

Nume: A. S.
Domiciliul :Suceava
Data nasterii:1.11.2015
Domeniul: Competenţe emoţionale
Echipa de interventie:Educatoare
Psiholog colaborator al Grădiniţei
250
Scurt istoric: Copilul provine dintr-o familie biparentală ,legal constituită,este singurul copil al
familiei,starea de sănatate a membrilor familiei este bună, nu sunt menţionate boli deosebite în copilaria lui.
Nu sunt menţionate deficiente de nici o natura in cadrul familiei.

Descrierea copilului: Copilul frecventează grădinita din anul 2018, şi din primele zile s-au observat
dificultăti în conştientizarea şi exprimarea emoţiilor, în capacitatea de a înţelege emoţiile altora , în
exprimarea adecvata a propriilor emoţii şi în autocontrolul stărilor afective.

Tema : Dezvoltarea şi optimizarea competenţelor emoţionale la preşcolarul în studiu

Argument: Conştientizarea emoţiilor, exprimarea emoţiilor şi etichetarea corectă a emoţiilor la preşcolari.
Prin această activitate copii învaţă să identifice corect emoţiile proprii şi etichetele verbale corespunzătoare
şi încep să se familiarizeze cu contextul de apariţie al emoţiilor, ceea ce facilitează identificarea
consecinţelor trăirilor emoţioanale.
De ce dezvoltăm această competenţă?
Pentru că permite copilului să achiziţioneze informaţiile necesare conştientizării trăirilor emoţionale şi îl
sprijină în dobândirea cunoştinţele care le permit să transmită în mod adecvat mesajele cu conţinut
emoţional.

(despre încrederea în sine)

Prof.ENE CARMEN-MONICA
ȘC.GIM.”MIRCEA SÂNTIMBREANU”
BUCUREȘTI, SECTOR 5
Indicaţii terapeutice:
-abandon în faţa unei greutăţi;
Efecte dorite
-stimularea încrederii în sine;
-ajutarea cuiva care se crede incapabil;
-conştientizarea potenţialului propriu;

on era un băieţel care nu avea suficientă încredere în el şi care în fiecare seară obişnuia să se
joace cu dragonul său de pluş, pe care-l botezase „Foc”.
Într-o seară, după ce băiatul pronunţă o formulă magică dintr-o carte, dragonul de pluş prinse viaţă.
Foc îi povesti băiatului stupefiat că, dacă vrea să rămână un dragon cu viaţă, trebuie să treacă prin mai multe
încercări.

251
 Imediat Ion spuse că el nu este capabil să rezolve situaţii dificile, dar după multe discuţii din care
înţelese că nu există altă posibilitate ca să-ţi salveze iubitul dragon, se hotărâ să încerce.
Ion porni la drum alături de dragon care-i dărui un arc cu săgeţi fermecate. După o oră de mers, nu
întâmpină nici o dificultate, ceea ce-l făcu pe Ion să aibă mai multă încredere în el.Dar, ceea ce Ion nu
observase, era o ceată de lupi flămânzi ce-i urmăreau de ceva vreme. Obosit, Ion hotărâ să se oprească puţin
să-şi mai tragă sufletul. Dintr-o singură săritură, şeful lupilor îl trânti pe băiat la pământ. Ion ţipă puternic şi
după mai multe încercări reuşi să dea lupul la o parte. Un urs care trecea pe acolo, văzu toată scena şi puse
haita pe fugă. Băieţelul îi mulţumi din suflet ursului care se oferi să-l însoţească în această misiune, dar Ion
refuză, spunând că se întoarce acasă pentru că nu mai este în stare să continue. „Poftim, ţine aceste ghiare
din labele mele şi ele te vor ajuta să-ţi îndeplineşti dorinţa, iar dacă vei fi în pericol ele te vor salva.”
Ion acceptă şi porni repede mai departe pentru că odată cu răsăritul soarelui, magia dispărea. Porni
deci, tot mai decis să-şi atingă scopul. Zgomotele nopţii îl speriară teribil, dar strânse ghiarele ursului între
degete şi-şi văzu de drum. Un râu tumultuos îi blocă drumul. Curajos, Ion se aruncă în
apă, dar un rechin se apropie furios de el. Fără să stea pe gânduri, Ion scoase arcul şi trase în rechin. Săgeata
magică îl nimeri şi rechinul se transformă într-o ţestoasă uriaşă care îl transportă pe malul celălalt. După o
bucată de vreme, băiatul se trezi la poalele unui munte urias. Se uită în jurul său şi văzu că se afla în ţara
dragonilor. În jurul său se aflau o mulţime de arbori viguroşi, cu excepţia unuia pipernicit.
Instinctiv băiatul se simţi atras de acest arbore. Deodată văzu în vârful său o frunză neobişnuit de
strălucitoare. Se căţără şi o rupse şi instantaneu aceasta se transformă într-o pudră magică, iar dintr-un nor
de fum coborî dragonul său. Imediat dragonul îl îmbrăţişă şi-l felicită pentru curajul şi tenacitatea sa, care i-
au salvat viaţa. Ion a învăţat de la prietenul său că, dacă vrei cu adevărat un lucru, îl vei obţine, deşi
uneori acest lucru nu e uşor. Din acel moment, Ion nu a mai spus niciodată că nu este capabil să rezolve ceva
şi a fost tare mândru de asta.
Cazul prezentat este al unui copil N.M. în vârstă de 8 ani ce nu prezintă încredere în el și considera
că nu se poate descurca în situații problematice cum ar fi rezolvarea unor sarcini în grup ,fără a fi conștient
de potențialul său creativ.În cadrul orei de dezvoltare personală am adus la cunoștință poveatea lui Ion.Am
identificat faptul că băiețelul nu avea încredere în el,dar pentru salvarea prietenului său se hotărăște să
încerce.Datorită faptului că la începutul drumului nu au întâmpinat greutăți l-a făcut pe băiat să capete
încredere în el.Pe parcurs vom scoate în evidență faptul că problemele au fost depășite dacă băiatul a avut
încredere în el și a ascultat și de părerea celor din jur. Astfel copilul N.M. a înțeles că și el poate depăși
anumite probleme dacă le analizează cu calm, are alături persoane dornice să îi sară în ajutor și are încredere
în forțele proprii.Am mizat pe lucru în echipă și pe desmnarea lui ca lider.În timp am remarcat faptul că este
din ce în ce mai present,mai active,mai puțin timid.

252
 ( despre neîncredere)

PROF. ÎNV. PRIMAR LALĂU ELENA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA HANGU

oveştile sunt pe placul tuturor copiilor, chiar dacă nu toate au personaje pozitive, zâne,
cenuşărese, pitici sau feţi frumoşi care să lupte cu zmeii, dar pot avea personaje de vârsta lor, cu prietenii lor
sau chiar obiecte vorbitoare, care de cele mai multe ori au bucuriile sau necazurile lor. De aceea au fost
create diferite poveşti terapeutice care permit cadrelor didactice, specialiştilor sau chiar părinţilor să
valorifice stări, sentimente, trăiri sufleteşti din experienţele de viaţă, să modifice anumite comportamente ale
copiilor sau chiar a adulţilor. O astfel de poveste terapeutică este şi Povestea creionului, care a fost preluată
de pe site-ul Sfatul părinţilor.

În penarul Alinei, o şcolăriţă în clasa a II-a , …este o ordine desăvârşită…Stilourile primite cadou de
la părinţi şi bunici, stau ţanţoşe alături de creioanele cerate, de cariocile aduse de unchiul ei din Franţa.
Ascuţitoarea şi radiera sunt la loc de cinste, în nişte buzunăraşe de plastic, special create pentru
ele…Creioanele, ascuţite şi aliniate ca nişte soldăţei, stau la loc de cinste. Acum, înainte… nu prea a fost
aşa…
Într-o seară, era prin clasa I, după ce mama ei o rugă de nenumărate ori , să-şi pregătească
ghiozdanul pentru a doua zi, Alina îşi puse toate cărţile şi caietele în ghiozdan, apoi, fără să ştie de,ce trânti
peste ele penarul peste care se împrăştiaseră toate, care pe unde nimeri… Nu avea chef să le adune… Se
urcă în pat, stinse veioza şi aşteptă să-i vină somnul. Se gândea la ce se întâmplase la şcoală…deşi ştia să
rezolve toate exerciţiile, i se păreu chiar foarte simple, nu a avut curajul să se prezinte la ora de matematică,
aşa că doamna nu a scos-o la tablă deloc. Nici ieri, nici azi, poate nici mâine, …Se simţea cea mai urâtă, cea
mai neînsemnată, dintre toate fetele şi toţi băieţii. Era singura care purta ochelari, ba mai mult, îi căzuse şi
un dinte din faţă.. Îi venea să plângă…În întuneric auzi nişte zgomote ciudate…,,Mi se pare,, îşi spuse. Dar
zgomotele, în loc să dispară, deveniră mai clare. Desluşi chiar o voce subţire, care parcă se auzea din
ghiozdanul aruncat sub birou. ,,Nu vă faceţi griji, se va schimba ea…este mică, este la începutul clase întâi.
trebuie să avem răbdare, ..’’
Curioasă, fetiţa se furişă în întuneric sub birou, îşi deschise ghiozdanul încet şi .. surpriză! Cărţile,
caietele, erau adunate în jurul unui creion- cel mai mic şi mai ros dintre toate- care parcă îşi vrăjise suratele.
Le spunea o poveste, de fapt, povestea Creionului, strămoşul tuturor creioanelor, care a fost trimis în lume
după ce Creatorul îl făcuse şi îi dădu nişte sfaturi. Alina îşi ciuli urechile. De emoţie, abia avea curajul să
respire…Creionul depăna povestea.:
,, Există cinci lucruri pe care trebuie să le ştii înainte da a le trimite în lume – spuse Creatorul de creioane.
Adu-ţi aminte de acestea şi vei deveni cel mai bun creion posibil. Primul este acela că vei fi în stare de multe
lucruri doar dacă accepţi ca cineva să te ţină în mână.. Al doilea lucru este că din când în când vei
experimenta ascuţiri dureroase, dar vei trece paste acestea ştiind că altfel vei deveni mai bun. Al treilea lucru
- vei şi greşi uneori, dar poţi să-ţi corectezi singur greşelile. Depinde de tine dacă vrei să înveţi din aceste
greşeli sau nu. Al patrulea lucru este că cea mai importantă parte a ta nu se vede, ea este în interior. Şi al
cincilea lucru – în orice împrejurare, trebuie să scrii, să laşi în urmă semne clare, citeţe, oricât de greu ţi s-ar
părea, oricât de mic şi neînsemnat te-ai crede, … Să nu uiţi niciodată: Ai fost creat să faci lucruri măreţe!”

253
 Dimineaţa, Alina se trezi vioaie şi sări repede din pat să îşi facă ordine în ghiozdan. Dar, spre
surprinderea ei, toate erau la locul lor: cărţile lângă caiete, penarul cu cele necesare aliniate. Singur, creionul
era pe fundul ghiozdanului. Alina îl luă în mână, îl privi lung, îl duse la buze apoi îi şopti: ,,Îţi mulţumesc
prietene!,, Şi îl puse la loc de cinste, primul chiar lângă fermoar. Fugi în baie să se spele. Se privi în oglindă
şi se întrebă zâmbind: ,,Cine e puştoaica aceasta zâmbitoare, pistruiată şi ochelaristă pusă pe fapte mari?,,

Povestea poate fi citită şi discutată copiilor timizi, descurajaţi, care se confruntă cu probleme
emoţionale ce survin în urma convingerilor iraţionale cum ar fi ,,sunt lipsit de valoare,, . Ca orice poveste
terapeutică şi această poveste urmăreşte dezvoltarea, creşterea la copii a stimei de sine, a încrederii în
forţele proprii, înţelegerea faptului că fiecare persoană poate avea calităţi şi defecte, că aceştia sunt capabili
să realizeze lucruri importante, să depăşească anumite bariere emoţionale.
Am folosit această poveste terapeutică în cazul unei eleve , din clasa a doua, care era timidă, rigidă în
exprimare, nesigură pe răspunsurile date, mai ales când intră în contact cu persoane noi. Menţionez că
această elevă s-a transferat la începutul anului şcolar de la o altă şcoală, unde a avut rezultate bune la
învăţătură în clasa I, dar ar putea şi mai mult dacă ar avea încredere în forţele proprii şi şi-ar învinge
timiditatea. De aceea, am început unele investigaţii ce au presupus discuţii cu părinţii, folosirea metodei
observaţiei, dar şi aplicarea unui chestionar. În urma acestor investigaţii, am constatat că acesteia îi place să
comunice şi să lucreze în grup, numai că se inhibă când intră în contact cu persoanele pe care le cunoaşte
mai puţin, face lucruri forţat pentru ca ceilalţi să o placă, îşi împărtăşeşte mai greu părerile..

Astfel că, la o oră de Dezvoltare personală , am citit Povestea creionului, cu scopul de a îi încuraja
atât pe ea cât şi pe elevii care se simţeau poate în aceeaşi situaţie, care nu aveau încredere în capacităţile lor,
dar şi în ceilalţi colegi, sau persoane apropiate. După citirea textului, am iniţiat un dialog cu elevii despre
comportamentul acelei fetiţe din poveste, despre ce e cred ei în legătură cu anumite situaţii din poveste.
Astfel, chiar dacă în ochii ei am observat o tristeţe, ea a participat la discuţii descoperind cele mai ascunse
sentimente ale personajului în cauză. După discutarea acestei poveşti, ea a învăţat că este bine să ai încredere
în sine şi în ceilalţi, să coopereze şi să interacţioneze cu ceilalţi în toate activităţile de grup, chiar dacă uneori
mai poţi greşi, totul se poate rezolva având o stimă de sine crescută..
Ca soluţii găsite am încercat să o stimulez verbal pentru orice răspuns bun sau faptă bună, să
participe mai des la jocuri de rol, la lucrul pe grupe unde va fi lider, ca să poată emite idei şi păreri noi, să
comunice mai des.
Toţi elevii au avut de învăţat şi de corectat anumite aspecte în comportament, astfel că a crescut
coeziunea grupului iar relaţiile pozitive au început să predomine, să aibă încredere în forţele proprii, să-şi
expună părerile în diferite situaţii de comunicare..

254
 PILDĂ RELIGIOASĂ

Toma Rebeca Gabriela

Gradinița Voinicel, Chitila

n om plecă într-o călătorie mare. El trebuia să parcurgă un drum foarte lung. Pe de o parte si
de alta a drumului nu erau decât tufișuri și dealuri, iar uneori se întâmpla ca în tufișuri să fie hoți care
pândeau. Hoții îl văzură pe călător și se năpustiră asupra lui. L-au bătut și i-au luat banii. Iată-l pe bietul om,
întins pe marginea drumului. Era atât de trist și se gândea: „Oare va trece cineva pe aici să-mi dea o mâna de
ajutor?”
După o bucată de timp auzi: Tap, tap,tap …Se apropie cineva. Era un om îmbrăcat în alb. După
îmbrăcăminte și-a dat seama că era un preot și se bucură mult la gândul că acesta îl va ajuta. Călătorul rănit
ridică capul și strigă: “Ajutor! Ajutor!”
Preotul însă, se prefăcu că nu îl aude. Il lăsă acolo și trecu de partea cealaltă a drumului. Nefericitul
călător era din nou singur, suferind întins la marginea drumului așteptând să vină cineva să-l ajute.
Se auzi iarăși tap, tap, tap. Venea din nou cineva. De data aceasta era un levit (servitor al preotului). Avea el
oare mai multă milă decât preotul?
“Ajutor! Ajutor!”strigă sărmanul om de pe marginea drumului. Dar nici levitul nu-l ajută. Acesta
trecu mai departe ca și preotul fără să-i fie milă de omul lovit, de pe marginea drumului.
Rănitul era din nou singur. Rănile îl dureau destul de tare. Se simțea din ce în ce mai rău. Ascultă, nu cumva
vine iarăși cineva?
“Trop, trop, trop” se auzea din ce în ce mai tare. Un măgar se apropie ușor. Iar pe măgar era un om. Il va
ajuta oare acesta?
După îmbrăcăminte și-a dat seama ca omul călare pe măgar era un samaritean (un om dintr-o țară
străină chiar dușman cu țara lui). Se gândea că el va râde de el și se va bucura să-l vadă rănit pe drum. Nu
mai avea nicio speranță.
Dar, ce se aude? Măgarul s-a oprit. Pașii se apropiau și o voce îi spuse: “Săracul de tine, ce ți s-a
întâmplat? Nu mai poți merge? Lasă că te ajut eu.”
Apoi Samariteanul îngenunche lângă omul rănit, îl ridică cu mare grijă și îl așeză pe măgarul său.
Samariteanul nu se gândea că acel om era dușmanul său. El nu ținea cont de lucrul acesta. Ii era milă
de el și văzându-l în suferintă, l-a ajutat să se deplaseze până la un han unde acesta putea primi
îngrijiri medicale.
Această poveste a povestit-o însuși Domnul Iisus. Iar după ce a povestit-o, a mai întrebat:
Care dintre cei trei oameni care au trecut pe lânga omul rănit, a arătat că este prietenos?
Copiii și-au dat seama că samariteanul a fost milos, prietenos și bun la suflet, ajutându-l pe cel care era în
nevoie.
Problema asupra căreia s-a intervenit:
La grupă m-am confruntat cu o problemă cu care se confruntă probabil și alte cadre didactice: Când
cineva din grupă cade sau se lovește, câțiva băieți din grupă, se amuză copios luând în râs pe colegii
loviți, care uneori abia își mai opresc lacrimile. Această pilda îi ajută pe copii să înțeleagă că atunci
255
 când un coleg este trist din anumite motive, ei pot fi de un real folos stând de vorba cu el și jucându-
se împreună cu acesta. Atunci cand ești prietenos cu ceilalți colegi, și ei vor fi prietenoși cu tine.
Această pildă o mai folosesc și atunci când se intamplă ca unii copii sa se certe și cum prind prilejul își fac
șicanii.
Așa cum samariteanul milostiv s-a purtat prietenos cu un om dintr-o țară străină care nu era în relații
prea bune cu țara lui și copiii pot fi prietenoși chiar și cu cei care îi supără.
Rezultatele observate:
Această pilda religioasa aplicată la clasă oferă multiple beneficii.
Astfel, copiii învață să se poarte mai frumos unul cu altul, să se joace împreună cu ceilalți copii din
grupă (chiar și cu cei cu care până atunci nu s-au jucat), să nu râdă de ceilalti colegi ci mai degrabă să le
ofere ajutor atunci când aceștia întâmpină anumite probleme.
Copiii vor deveni mai empatici unii cu ceilalți.
Copiii vor înțelege că ajutând pe cel care are nevoie de ajutor , ascultă de ceea ce Domnul Iisus a
spus.
Beneficiile ascultării de Domnul Iisus sunt multiple dar cea mai importantă pentru copii este aceasta:
Copiii vor trăi mulți ani fericiți.

PROGRAM DE DEZVOLTARE PERSONALĂ

STRATEGII DE LUCRU PENTRU DEFICIENŢĂ DE AUZ

Prof. dr. Irina Iordan

Prof. Mirela Manea
Şcoala Gimnazială Nr. 2, Buftea, Ilov

Elev: M.A.
Clasele: I- a IV-a
Diagnostic: Deficienţă de auz (hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă)
Intervenţie medicală: implant cohlear
Strategii de lucru aplicabile în programul școlar de către profesorul clasei și specialistul logoped

Poveste terapeutică pentru clasa I- se poate desfășura în cabinet sau în natură

Puful de păpădie

fost odată un puf de păpădie… Tu știi ce este acela un puf de păpădie? Păpădia este o plantă.
Floarea ei este galbenă și rotundă ca soarele…. sau ca litera O. Când spunem O, se aude sunetul O…
Încercăm împreună?
(Stimularea auditivă- Formarea auzului fonematic şi influenţarea inteligibilităţii vorbirii prin:
exerciţii de percepere a sunetelor)
Bravo! Când floarea crește mare, așa ca tine, se transformă în mici umbreluțe de puf…. Privește
impaginile (floarea naturală, depinde de anotimp). Hai să ne imaginăm, că suntem un puf de păpădie și vrem
să călătorim! Ca să călătorim mai ușor, trebuie să ne împrietenim cu vântul. El ne va purta pe aripile sale

256
peste mări și țări! Acum eu sunt văntul și suflu spre tine. Te ajut să plutești! (Se suflă spre copil, pentru ca
acesta să simtă mișcarea și intensitatea aerului emis.) Acum este rândul tău să mă ajuți să plutesc! Suflă cu
putere!... Acum vântul suflă lin…. Încearcă !
(Stimularea auditivă- Respectarea principiului de dezvoltare naturală a vorbirii prin exerciţii de
control a ritmului și intensității respirației)
Bravo! Vântul vrea să răsfețe puful de păpădie și îl leagănă…UUU. (Se suflă spre subiect rostindu-se
clar sunetul U.) Acum este rândul tău să mă porți prin văzduh ! Suflă !… Felicitări ! Acum vântul este mai
vioi. El spune o poveste : FFFF ! Acum anunță furtuna : JJJJJ ! Furtuna se întețește: ȘȘȘȘȘ!
(Respectarea însuşirii sunetelor în succesiune- Corectarea tulburărilor de pronunţie prin exerciţii de
diferenţiere şi pronunţie a sunetelor/ siflante şi şuierătoare)
Bravo! Ești cel mai frumos și sensibil puf de păpădie pe care soarele îl iubește enorm! Oferă-i o
îmbrățișare, te rog!

Cercetare- Program de dezvoltare personal

Raport evaluare -Limba română

Perioada : clasele I/ IV
Elev: M. A.
Diagnostic: hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă
Scop
-îmbunătăţirea percepţiei auditive;
-formarea şi dezvoltarea unei pronuncţii expresive, în defavoarea vorbirii impresive;
-îmbogăţirea masei vocabularului activ;
-stimularea comunicării structurate.
Principii specifice cercetarii
-respectarea particularităţilor fiziologice şi fonetice caracteristice pentru pronunţarea fiecărui sunet, în aşa
fel încât fiecare sunet să poată consitui un ajutor în elaborarea sunetului următor;
-respectarea principiului accesibilităţii învăţării gradate, de la sunete care se pronunţă uşor, la sunte cu
pronunţare dificilă;
-corectarea tulburărilor de pronuncţie;
-îmbunătăţirea intonaţiei, a ritmului, a debitului verbal;
-formarea şi dezvoltarea unei pronuncţii expresive, în defavoarea vorbirii impresive;
-respectarea principiului de dezvoltare naturală a vorbirii.
Strategiile de lucru propuse au vizat formarea auzului fonematic şi influenţarea inteligibilităţii vorbirii,
îmbogăţirea masei vocabularului activ, stimularea comunicării orale şi scrise prin:
-exerciţii de control a respiraţiei;
-exerciţii de percepere a sunetelor, a cuvintelor şi a propoziţiilor simple;
-exerciţii de diferenţiere a sunetelor în cuvinte, a cuvintelor în propoziţii în funcţie de poziţionarea acestora;
exerciţii de diferenţiere şi pronuncţie a sunetelor/ siflante şi şuierătoare;
-exerciţii de pronuncţie a cuvintelor cu evitarea multiplicării sunetelor şi utilizarea accentului în mod corect;
-exerciţii de pronunţie a cuvintelor în propoziţii simple cu evitarea multiplicării, a substituirii sunetelor, a
prelungirii unora dintre acestea; exerciţii de pronuncţie şi repetare periodică a cuvintelor;
-exerciţii de memorare a unor poezii scurte; exerciţii de povestire a unor activităţi şi experienţe cotidiene în
care să utilizeze o serie de cuvinte nou învăţate;
-exerciţii de scriere a cuvintelor formate din 1, 2, 3 silabe şi a propoziţiilor simple şi dezvoltate/ 3, 4 cuvinte.
Instrumente de lucru
baloanele, creionul logopedic, suport audio/ video/ poezii, poveşti; cărţi cu imagini/ poveşti, animale, plante,
activităţi umane, de protecţie a mediului în cadrul activităţilor susţinute în sala de clasă în timpul
demersului didactic; în pauze; în activităţile educative extraşcolare.
Iată comparativ, relevanţa testelor de la limba română în urma aplicării acestui program de cercetrare pe
parcursul claselor I-IV:
257
Testările propuse au avut ca SCOP:

Stimurare auditivă
* Corectarea tulburărilor de
pronuncţie
*Îmbunătăţirea intonaţiei, a ritmului,
a debitului verbal
*Formarea şi dezvoltarea limbajului
verbal
*Formarea şi dezvoltarea unei
pronuncţii expresive, în defavoarea
vorbirii impresive
Îmbogăţirea masei vocabularului
activ
*Respectarea principiului
accesibilităţii a învăţării gradate, de la
sunete şi cuvinte care se pronunţă
uşor la sunete şi cuvinte cu
opronunţare dificilă
*Stimularea comunicării structurate
* Corectarea greşelilor de natură
sintactică şi morfologică apărute în
fluxul vorbirii şi în scris

258
 (despre autocunoaștere)

PROF. BUTAN CRISTINA,

ŞCOALA GIMNAZIALA UNIREA,
COM. BRANIŞTEA, JUD. GALAŢI

1. Povestea tămăduitoare

Este o parabolă extrem de interesantă, având talc și morală și amintindu-ne totodată de înțelepciunea
bunicilor noștri și de profunzimea perspectivelor pe care aceștia le au asupra vieții.

tânăra femeie s-a dus la bunica ei. I-a povestit despre viață să, cum totul părea atât de greu
pentru ea. Nu știa cum o să izbuteasca, voia să renunțe… a obosit să lupte, să tot încerce. Odată ce o
problema era rezolvată, părea că altă nouă apare.
Bunica ei a condus-o în bucătărie. A umplut 3 vase cu apă și le-a pus pe fiecare să fiarbă pe aragaz, la foc
mare. În scurt timp, apă din oale a început să dea în clocot. În primul vas a pus morcovi, în al doilea ouă și în
ultimul a pus boabe de cafea măcinate. Le-a lăsat să fiarbă fără să spună un cuvânt. După aproape 20 de
minute, a oprit focul. A scos morcovii din oală și i-a pus într-un castron. A scos ouăle din oală și le-a pus pe
o farfurie. A turnat cafeaua din oală și a pus-o într-o cană.
Întorcându-se către nepoata, a întrebat-o. “Spune-mi, ce vezi? “Morcovi, ouă și cafea”, i-a răspuns
această.
A adus-o mai aproape și a rugat-o să pipăie cu degetele morcovii. A făcut acest lucru și a băgat de seama că
erau moi. Apoi bunica a rugat-o să ia un ou și să îl spargă. După ce a curățat oul de coajă, față a observat că
oul era fiert tare. În cele din urmă, bunica a rugat-o pe nepoata să soarbă din cană de cafea. Față zâmbea în
timp ce savura aromă bogată a cafelei.

Apoi nepoata a întrebat-o: "Ce înseamnă aceste lucruri, bunica mea dragă?" Bunica i-a explicat că
fiecare din aceste alimente s-a confruntat cu aceeași împrejurare potrivnică – apă care fierbe – însă fiecare a
reacționat diferit.
Morcovul era puternic, tare și aspru. După ce a fiert însă, s-a înmuiat și a devenit mai slab.
Oul era fragil. Coajă să exterioară subțiere i-a protejat lichidul din interior. După ce a fiert, interiorul
sau a devenit tare.
Boabele măcinate erau însă unice. După ce au fiert, boabele au schimbat apă în care au fiert.
“Care dintre ele ești tu?”, și-a întrebat bunica nepoata. “Când împrejurările potrivnice îți ciocane la ușa,
cum răspunzi? Ești un morcov, un ou sau o boabă de cafea?"

ELIMINAREA PROBLEMEI
Gândește-te la acest lucru: “Care dintre ele sunt eu? Sunt morcovul care pare puternic, însă odată
ce mă confrunt cu durerea și împrejurările potrivnice, mă pierd cu firea și îmi pierd puterea? Sunt oul care
începe cu o inima maleabilă, însă se schimbă odată ce căldură crește? Am avut un spirit fluid, însă după o
moarte, o despărțire, un obstacol financiar sau vreo altă încercare am devenit îndârjit și rigid? Sau sunt că
boabele de cafea măcinate? Boabele de cafea de fapt schimbă apă fierbinte, schimbă chiar acea circumstanță
259
care aduce durerea. Când apă devine fierbinte, eliberează aromă și parfumul vieții tale. Dacă ești precum
bobul de cafea, atunci când lucrurile merg cel mai rău, tu devii mai bun și schimbi situația din jurul tău. În
cele mai întunecate ore și în cele mai grele încercări, te ridici la alt nivel?"

Simpla instruire la orele de curs, oricât de bine s-ar efectua nu asigură deplina realizare a obiectivelor
urmărite pentru a-i face pe elevi conştienţi de necesitatea vitală de înțelepciunea bunicilor noștri și de
profunzimea perspectivelor pe care aceștia le au asupra vieții..

Copiii sunt antrenaţi în desfăşurarea unor activităţi în vederea modelării raporturilor interumane,
conştientizarea şi exersarea anumitor norme elementare de conduită, practicarea acţiunilor sociale solidare.
În cadrul activităţilor desfăşurate, va putea fi analizat modul în care înţeleg copiii regula, corectitudinea,
întrajutorarea, toleranţa, ideea de justiţie, de egalitate, permisibilitatea morală faţă de copiii cu situaţie
materială precară.

2. Activitatea educativă propriuzisă

Elevii sunt aşezaţi în grupe( 4-6 elevi în grupă). Le pun urmatoarea întrebare: ,,Cum te simţi acum, la
începutul orei?” Le propun să-şi aleagă chipul corespunzator de pe pliantul ce-l au în faţă. Se comentează pe
baza chipurilor alese.
La activitatea anterioară li s-au înmânat chestionare, pentru a răspunde acasă, în linişte şi cu mare
seriozitate. Răspunsurile date ar putea oferi excelente sugestii pentru redactarea crezului fiecăruia. Analizăm
împreună câteva dintre aceste răspunsuri.

Exercitiu-joc

Spuneţi-le elevilor că scopul activităţii este de a-şi identifica propriile calităţi şi de a învăţa să facă şi să
accepte complimente.
1.Cereţi elevilor să se gândească la o calitate pe care o apreciază la colegul din stânga. Aceasta trebuie să
se refere la caracteristici şi atribute personale, şi nu la trăsături externe ca: zâmbetul, părul, ochii. Rugaţi
elevii să transmită colegului din stânga ceea ce apreciază la el. Cel care primeşte complimentul, răspunde
simplu „Mulţumesc”.
2.Discutaţi cu elevii importanţa formulării şi acceptării complimentelor. Încheiaţi activitatea prin
abordarea temelor prezentate la „Discuţii,,

DISCUŢII
-Ce a fost mai dificil: să identifici o calitate sau să primiţi un compliment?
-Cum vă simţiţi atunci când sunteţi în postura de a face un compliment?
-De ce credeţi că este important să ne identificăm propriile calităţi?
3.Roagă-l pe colegul de bancă să-ţi spună ce crede despre tine!
Spune-i apoi şi ce crezi tu despre el!
Dacă vrei să-i reproşezi anumite lucruri şi să-i spui ce nu-ţi convine la el, alege cele mai potrivite cuvinte,
fără să-l superi şi fără să-l jigneşti.

Se oferă elevului oportunitatea de a se cunoaşte, de a cunoaşte colegii, de a explora, descoperii si

clarifica moduri de a trai valorificându-şi resursele, ceea ce conduce la sentimentul care-i perturbă
activitatea, viaţa; dă posibilitate elevului să-şi cunoască punctele tari şi punctele slabe, interesele şi

260
abilităţile. Are menirea să ajute elevul să–şi identifice gândurile, emoţiile, comportamentele, care
conştientizate fiind, îl fac să se simtă plin de resurse şi să hotărască schimbarea.

Îl ajută să rezolve în mod amiabil orice conflict; să întărească prieteniile . Prin activitatea desfăşurată
se incearcă a fi ajutat elevul să se cunoască pe sine, îl ajută la accelerarea procesului de învăţare în echipă,
creează schimbări, energii noi, creşte implicarea şi participarea activa a lor, dezvoltă creativitatea, ajută la
defularea ,,deseurilor emoţionale”. Îl face pe elev să analizeze unicitatea fiinţei umane; să identifice trăsături
de personalitate pozitive şi negative ; să identifice modalităţi de corectare a trăsăturilor negative ; să
identifice efectele negative ale exacerbării trăsăturilor pozitive ; să-şi analizeze personalitatea proprie; să
evidenţieze importanţa autocunoaşterii; să-şi susţină punctele de vedere şi să facă faţă unei situaţii
neprevăzute. Să identifice calităţi ale colegilor, dezvoltă deprinderea de a formula complimente celorlalţi

JOC DIDACTIC
(stimularea interesului pentru lectură)

ICONARU VERGINICA-VIOLETA, C.S.E.I.BRĂILA

PROFESOR ITINERANT ȘI DE SPRIJIN

ocul didactic crează condiții favorabile de aplicare a cunoștințelor și de exersare a priceperilor

și deprinderilor sub forma unor activități plăcute și atractive.
Prin joc copilul își antrenează capacitatea de a acționa creativ pentru că strategiile jocului sunt
strategii euristice în care se manifestă spontaneitatea , inițiativa, istețimea copiilor. Fiecare joc didactic
trebuie să-i instruiască pe copii, să le consolideze cunoștințele despre lumea înconjurătoare.
Jocurile didactice cu conținut matematic și cele pentru dezvoltarea gândirii sau pentru însușirea unor
noțiuni gramaticale se bazează mai mult ca celelalte pe dezvoltarea operațiilor de bază ale gândirii.
Subliniind importanţa activităţii instructive-educative , Jean Chateau spunea c㔺colarul trebuie să fie
mai mult decât un copil şi mai puţin decât un adult, iar munca şcolară trebuie să fie mai mult decât joc şi mai
puţin decât munca’’-ea este o punte între joc şi muncă.
În continuare voi reda proiectul de activitate pe care l-am susţinut în cadrul unei inspecţii, având la bază
jocul didactic. Elevii sunt cu dificultăți de învățare, intelect de limită, activitatea este integrată având ca scop
dezvoltarea vocabularului prin stimularea interesului pentru lectură și pentru calcule din viața cotidiană.
Activitatea începe cu o ghicitoare cu ajutorul căreia elevii sunt antrenați în jocul terapeutic și prin
răspunsul corect se pornește în lumea poveștilor, alături de un ceai cald și fursecuri dulci.
” Doi s-au zbenguit și au construit Casă bună și-a cladit.
Case fără var,case vai și-amar! Și a lui a rezistat
Numai unul a muncit, Lupul nu l-a înfășcat

(Cei trei purceluși)

261
 În continuare se propune un joc numit „Poveşti inversate”. Obiectivele acestui joc sunt dezvoltarea
vocabularului, stimularea interesului pentru lectură și pentru calcule din viața cotidiană. Intervin cu
explicații suplimentare pentru fiecare acțiune solicitată.
Solicit copiilor să povestească pe scurt povestea ghicită și apoi propun varianta poveştii spusă de lup.
Pe parcursul poveștii elevii trebuie să rezolve câteva probleme de matematică. Se îndrumă permanent elevii
să găsească răspunsurile potrivite și să rezolve exercțiile propuse..

POVESTEA LUPULUI…

Trăiau odată, într-o pădure îndepărtată, trei purceluşi. Trei fraţi. Semănau atât de tare unul cu celălalt,
încât foarte greu îi puteai deosebi. Chiar şi numele le erau asemănătoare: pe mezin îl chema Nif-Nif, pe
mijlociu Nuf-Nuf, iar pe fratele mai mare Naf-Naf.
Cât a fost vara de lungă, purceluşii s-au zbenguit, jucându-se prin iarba verde şi bucurându-se de căldura
soarelui. De o vreme încoace însă soarele începu să nu mai încălzească cu aceeaşi putere, iar la poalele
copacilor se aşternu un covor de frunze îngălbenite. Venise toamna!
– E vremea să ne construim o căsuţă, spuse într-o zi Naf-Naf, când se treziră în zori.
Nif-Nif era un mare leneş. Aşa că se gândi că ar fi mult mai simplu dacă şi-ar ridica o căsuţă din paie.
Fără să aibă vreun plan ori să ceară sfatul cuiva, se apucă de treabă. Spre seară coliba lui era gata!
Nu prea departe, fratele lui, Nuf-Nuf îşi construia şi el o căsuţă asemănătoare. Numai că a lui era din
nuiele. Nuf-Nuf se străduia din răsputeri să isprăvească cât mai repede cu această treabă plicticoasă. Bătu
pari în pământ, în jurul lor împleti nuiele, pe acoperiş aşternu ramuri şi gata. Hocus-pocus! Căsuţa lui fu gata
cât ai bate din palme!
Naf-Naf îşi construia o casă din piatră şi cărămidă, cu ferestre, obloane şi uşi din lemn gros de stejar.Și
casa lui ca o adevărată cetate fu gata!
Nu prea departe de casele locuia vecinul lor , domnul Lup.

1. Privește cu atenție casa Domnului Lup, vezi din ce figuri geometrice este formată, numără-le și
scrie numărul lor în figurile corespunzătoare din dreapta.

Datorită vremii foarte friguroase și ploiase acesta răci. El hotărî să-și facă un ceai, dar ce să vezi nu mai
avea nici miere și nici zahăr. Ei ce să facă, să încerce la vecinii lui purcelușii…zis și făcut.
2. Priviți cu atenție și desenați druml din pădure pe care lupul trebuie să-l urmeze, drum ce
trebuie să fie o linie curbă deschisă.

Ajuns lupul la căsuța din paie a lui Nif- Nif. Ciocăni pentru că așa este frumos, dar ce să vezi datorită
răcelii îi veni să strănute. O dată, de două ori și a treia oară casa lui Nif- Nif zbură în toate direcţiile,
spulberată parcă de un uragan. Lupul nu mai apucă să spună ce dorește căci purcelușul speriat o rupse la
sănătoasa către casa fratelui său mijlociu. Domnul Lup necăjit că nu și-a putut spune necazul hotărî să
meargă la următorul vecin.

3. În drumul lui, Domnul lup a ajuns la un râu fără pod. Construiește-l tu din nou.

4. Calculând exercițiul de mai jos vei afla câți metri mai are de mers Lupul până la căsuța lui
Nuf-Nuf: 24 x 2 – 10 : 2 =

Răcit și vai de el, lupul ajunse și la căsuța din nuiele a lui Nuf- Nuf. Nu mai putea, răceala nu îi dădea
pace și-i trebuia grabnic zahăr pentru un ceai fiebinte. Cioc, cioc și de această dată. Nimic….
Ca să vezi iar îi venea să strănute dar încercă să se abțină ca să nu mai facă iarăși o boacănă. Dar nu reuși
…și hapciu! O dată, de două ori, până la a cincea oară nu se potoli. Și ce să vezi… reuși și de astă dată să
dărâme căsuța de nuiele a lui Nuf-Nuf. Doar uşa se mai ţinea printre dărâmături.
Purceluşii o rupseră din nou la fugă înspăimântaţi. Alergau în goană nebună spre casa fratelui lor mai mare,
Naf-Naf care le dădu drumul înăuntru şi trase zăvorul după ei.
262
 Lupul supărat încercă în zadar să le explice scopul vizitei lui, dar nimeni nu-l asculta. Mai abătut porni
spre celălalt vecin dar ce să vezi…

5. A ajuns în pădure la o răscruce de drumuri, unde este desenat câte o figură geometrică. Figura
geometrică care are în interiorul ei produsul cel mai mare indică drumul corect.

6. Lupul a ajuns într-o poieniță care arată ca în desenul de mai jos. Măsoară laturile figurii cu
ajutorul riglei, scrie câți centimetri are fiecare, notează fiecare latură cu litere mari de tipar și apoi
adună măsurile obținute. Care este perimetrul poieniței?

BC = cm
AB = cm
CD = cm
DA = cm

P= cm

În cele din urmă ajunse la casa vecinului său Naf-Naf. Trase adânc aer în piept şi începu să ciocăne
politicos gândindu-se că totuși va reuși să-și înduplece vecinii să-i înprumute puțin zahăr pentru a putea să-și
facă ceaiul mult dorit….Și cioc-cioc! O dată, de două- de nouă ori nimic. Supărat, lupul era cât pe ce să
plece. Dar, ridicându-şi capul, zări hornul de pe acoperiş.
Hotărî să intre pe acolo, Nu trecu mult timp şi lupul, negru ca un hornar, căzu direct în cazanul cu apă
clocotită ce fierbea pe foc.
Niciodată în viaţa lui nu mai simţise o durere mai mare! Cu un urlet sălbatic, lupul opărit zbură prin horn,
se rostogoli pe acoperiş, căzu pe pământ şi se pierdu în pădure.
Purceluşii răsuflară liniştiţi! Dar ei nu știură că de fapt bietul lup nu dorea decât puțin zahăr pentru un ceai
împotriva răcelii sale.
Cei trei fraţi – Nif-Nif, Nuf-Nuf şi Naf-Naf – au trăit împreună, în bună înţelegere, sub acelaşi acoperiş,
cel al căsuţei trainice, de cărămidă iar lupul … nu mai știm! Dar mai bine :

7. Desenează un pătrat, un triunghi, un dreptunghi și un cerc astfel încât să construiești căsuța

purcelușilor.

Evaluarea se face oral dar şi prin fişe de lucru, cu ghicitori, cu imagini sugestive, cu diferite
exerciţii-joc, iar aprecierile sunt verbale şi în final vor primi un creion magic drept apreciere pentru
prestaţia lor.
Menţionez că această lecţie am folosi-o pentru elevi cu CES- intelect de limită, care pe tot parcursul
orei au fost foarte încântaţi, atenţi, receptivi şi captaţi de povestea lupului, iar obiectivele pe care mi le-am
propus au fost atinse-chiar şi mai mult - o stimă de sine mai ridicată, încredere în capacitățile lor cognitive –
”și eu pot, și eu știu”.
263
 Câteva concluzii pot fi formulate la finalul activităţii: elevii s-au implicat cu mult entuziasm în
realizarea activităţii; sarcinile de învăţare au oferit elevilor posibilitatea de a corela informaţii din diferite
domenii; metodele activ-participative au plasat elevul în centrul activităţii de învăţare; modalităţile de
organizare a colectivului de elevi pe echipe şi individual au facilitat interrelaţionarea, intercunoaşterea şi
autocunoaşterea. Abordarea integrată a conţinuturilor iese din monotonia aceluiaşi algoritm de predare a
unor lecţii, elevii sunt stimulaţi şi atraşi prin diversitatea activităţilor de învăţare dintr-o singură oră şi prin
apariţia elementului-surpriză. Se imprimă lecţiei respective un caracter aparte. Dacă succesul şcolar este dat
de performanţa elevului în cadrul contextelor disciplinare, succesul în viaţa personală, profesională şi socială
este dat tocmai de capacitatea de a ieşi din tiparul unei discipline şi de a realiza conexiuni şi transferuri
rapide între discipline, pentru soluţionarea problemelor ivite.
O activitate didactică cu adevărat motivantă trebuie însă să-i implice pe elevi în mod activ şi să le
capteze interesul. Cadrul didactic trebuie să fie capabil să stârnească curiozitatea elevilor prin elemente
de noutate, prin crearea unor conflicte cognitive, prin utilizarea studiului de caz ori prin antrenarea
elevilor în realizarea unor proiecte de echipă.

BIBLIOGRAFIE:
o Ioan Șerdean, Metodica predării limbii şi literaturii române, Editura Corint,
București, 2005 ;
o Metodica activităţilor de dezvoltarea vorbirii”,E.D.P.,Buc.2000 ;
o Curriculum adaptat - pentru copii cu cerinţe educative speciale;
o Antonovici, Ş., Nicu G., „Jocuri interdisciplinare” (2004), Editura Aramis, Bucureşti;
o www.didactic.ro

(despre comportamente)

Popa Denisa-Florentina
Școala Gimnazială „Mihu Dragomir”, loc. Brăila, jud. Brăila
Coordonator: Teșcan Daniela

fost odată ca niciodată...

O lume în care poveștile aveau puterea de a schimba vieți. În această lume exista un tărâm micuț, în
care toți locuitorii se cunoșteau între ei. Era un loc obișnuit... Casele oamenilor erau micuțe, construite din
lut, parcă destinate piticilor din celebra poveste. Dimineața, când soarele se ridica măreț în înaltul cerului,
satul prindea viață. Oamenii ieșeau din căsuțe, se îndreptau rapid spre clădirile impunătoare unde lucrau. În
ciuda acestei agitații zilnice, exista un loc în care oricine putea găsi liniște: biserica. Aceasta ținea loc de
școală pentru toți prichindeii sătucului, dar era și lăcaș de rugăciune pentru locuitorii.
Într-una din clasele primare, exista un băiețel știut de tot satul. Nu era ca ceilalți copiii, blând și

264
milostiv cu cei din jurul lui. Făcea necazuri peste tot unde mergea, jignea și râdea de copii ce nu aveau atâtea
lucruri ca și el. Nu îi ajuta niciodata pe ce săraci și nu asculta sfaturile adulților. Într-o zi, în timp ce
învățătoarea îi conducea pe elevi acasă, băiatul a observat o fetiță ce mergea în spate parcă nevrând să fie
observată de nimeni. În ciuda frigului de afară, copila era îmbrăcată subțire, iar in picioare avea o pereche de
ghetuțe rupte. În acel moment, băiețelul a început să râdă puternic. Învățătoarea a observat imediat
incidentul și l-a certat pe băiatul neobrăzat. Între timp, fetița s-a așezat pe marginea drumului și a început să
plângă. Profesoara s-a dus rapid la ea, a liniștit-o și a îmbrăcat-o cu haina ei pentru a o încălzi.
A doua zi, când elevii au intrat în sala de clasă au observat că pe catredă era așezat un teanc de cărți.
Când învățătoarea a ajuns, toți au fost informați că vor primi fiecare o poveste diferită, pe care vor trebui să
o citească până la sfârșitul lunii. Băiețelul cel obraznic a fost ultimul chemat pentru a-și lua cărticica. Nu mai
avea nici o altă opțiune, așa că a luat ultima carte ce a rămas: „ Fetița cu chibrituri” de Hans Christian
Andersen. După cum urma singur să afle, era povestea ce avea să-i schimbe viața.
De-a lungul lunii, peste tot unde mergea, baiatul lua cartea cu el, purtând-o ca pe o comoară. Era de-a
dreptul fascinat de povestea fetiței ce încerca să vândă chibrituri, în seara de ajun. Ea nu se putea întoarce
acasă fără bani deoarce tatăl ei avea să o bata, iar acum nu mai avea parte de apararea bunicii și mamei ce
murisera recent. Cu fiecare pagină citită, tristețea îl cuprindea pe copil. Urmărea cu lacrimi în ochi cum fata
nu reușea să învingă frigul cu ajutorul chibritului, ce îl ținea strâns în mâinile tremurânde. Când coperțile
cărții s-au închis, iar povestea s-a terminat, băiatul s-a gândit la cât de rău fusese cu acea fetiță. S-a dus
imediat la mama sa și i-a explicat situația: voia să cumpere un palton și o pereche de ghete pentru copilă.
Femeia a fost surprinsă de schimbarea de comportament a copilului său, dar a acceptat bucuroasă ideea. În
ziua în care tebuiau să predea poveștile, baiatul a plecat mai devreme de acasă, împreună cu mama sa. Se
îndreptau cu o cutie mare în brațe spre casa fetiței.
Băiatul și-a cerut iertare și a rugat-o pe copilă să primească lucrurile de la el, chiar dacă nu va vrea să
rămână prieteni. Dupa ce fetița a văzut darul, l-a îmbrățișat strâns pe copil, acceptându-i scuzele. Toți au fost
surprinși să îi vadă intrând împreună în clasă. După ce băiatul le-a povestit tuturor povestea citită, acesta și-a
cerut scuze în fața tuturor pentru faptele și vorbele sale. Atunci profesoara a știut că și-a îndeplinit scopul,
arătând tutoror faptul că poveștile pot schimba comportamente, chiar și vieți.

265
 (despre toleranță)

Popa Ana-Maria
Liceul Teh. ,,V.M. Craiu”

oleranța este un concept foarte des întâlnit deoarece face parte din faptele noastre de zi cu zi,
din propria ființă. Toleranța reprezintă pilonul pe care se sprijină pacea la nivel mondial.
Diversitatea culturală, linigvistă, etnică sau religioasă nu ar trebui să reprezinte un mijloc prin care
iau naștere marile conflicte ale lumii.
Educația pentru toleranță trebuie să vizeze înlăturarea fricii, a presiunii, a nesiguranței față de propria
persoană. Educația aduce beneficii asupra dezvoltării capacității de a lua singuri decizii și de a nu fi
influențați și condiționați de nimeni și nimic.
În acest an școlar, 2019-2020, am derulat o serie de activități ce au vizat și acest aspect, al
tolerabilității.
Scopul acestei activități a fost dezvoltarea capacității elevilor de a se tolera, indiferent de religie,
etnie, statut social prin intermediul activităților care stimulează socializarea, tolerarea, creativitatea,
originalitatea și competiția.
Obiectivele propuse au fost: adoptarea unui comportament pozitiv , nondiscriminatoriu, în relația
elevilor cu cei din jur; promovarea unor concepții sănătoase privint noțiuni precum toleranța, cooperarea,
lucrul în echipă, respectul față de sine și față de ceilalți; capacitatea de a emite judecăți de valoare pertinente,
justificate.
În cadrul unei activități desfășurate în cinstea Zilei Internaționale a Toleranței, ce s-a derulat pe data
de 16 noiembrie 2019, am avut ca punct de plecare o pildă religioasă denumită Pilda Samariteanului
Milostiv.1
Cine este aproapele meu? Este o întrebare la care Mântuitorul Hristos răspunde printr-o pilda,
redând o întâmplare ipotetica sau poate chiar reala. Astazi, in jurul nostru este multa suferinta.Mijloacele
de comunicare ne dau tot felul de situatii in care oamenii sufera din diferite motive, iar cea mai la indemana
reactie a noastra este compasiunea.
La care s-a adăugat : prezentare power point, completarea unei fișe de filip-chart cu bilețele colorate,
având câte un cuvânt cheie , descoperirea întrebărilor legate de tema propusă pe baza unui rebus, lectura
unor citate cu caracter moralizator, chestionar (realizat pe 200 de subiecți- 100 pe gimnaziu și 100 pe liceu).
Activitatea propriu-zisă s-a realizat la clasa a VI-a.

1
Biblia- Noul Testament, Luca 10, vs. 25-37
266
 Rezultatele au vizat nuanțarea sentimentului de respect față de cei din jur și față de propriul set de
valori , consolidarea relației de prietenie dintre colegi , dintre elevi și profesori, dintre elevi-profesor-părinți.
Activitatea a fost cuantificată valoric prin intermediul participării directe la cerințele lansate de
profesor, prin intermediul creațiilor literare și plastice, prin intermediul mottourilor cu un mare impact
emoțional, prin intermediul rebusului și al chestionarului.
Toți elevii au fost cooperanți și au manifestat un mare interes pentru tema propusă de profesorul
coordonator. Acestă activitate a facilitat crearea unui spațiu de siguranță, în care elevii și-au făcut auzite
părerile și sentimentele față de tema toleranței.

267
 (despre modelele de urmat)

Elevă: Arhip Andreea

Clasa: a X-a
Lic. Teh. ,,V.M.Craiu”
Prof. Coord. Popa Ana-Maria

e-a lungul vieții mele s-au ivit multe probleme. Nu a fost ușor să trec peste acestea, dar am
avut o adevărată motivație pentru a face aceasta. Tata m-a învățat mereu că probemele nu se vor sfârși
niciodată și că nu trebuie să mă dau bătută. Trebuie să lupt chiar dacă simt că nu mai am putere.
Tata era un om înalt, chipeș, cu ochii căprui și rotunzi ca mărgelele agățate de șifonierul bunicii, din
odaia cea buna.
El m-a învățat tot ceea ce știu acum și anume: m-a învâțat să îi iert pe cei din jurul meu chiar dacă nu
de fiecare dată meritau pe deplin; m-a învățat să fiu darnică, că numai așa dar din dar se face rai; m-a învățat
să fiu milioasă și să fiu compătimitoare cu cei chiuiți de soartă și aflați în suferință; m-a învățat să fiu
respectuoasă, într-un cuvânt m-a făcut să înțeleg ce înseamnă să fii om!
Acum un an în urmă, din cauza unor probleme de sănătate, Dumnezeu a hotărât ca drumurile noastre
să se despartă și mi-a luat de lângă mine cea mai importantă persoană, după mama.
De când viața a luat o întorsătură fără posibilitate de schimbare, mama și-a luat în spate atribuțiile lui
și este un adevărat model pentru mine, deoarece în ciuda problemelor de tot felul, care s-au adăpostit asupra
ei, nu s-a prăbușit și are grijă de mine, subjugând și atribuțiile ce îi reveneau tatei.
Curajul de care a dat dovadă m-a făcut să îmi dau seama că am cea mai putenică mamă și o iubesc
mai presus de orice.
Ea m-a făcut să realizez că nu trebuie să las viața să treacă pe lângă mine și atâta timp cât mai pot, să
îmi realizez o carieră de succes și să îmi formez o familie frumoasă și fericită.

268
 (despre singurătate)

Prof. Grecu Gianina

Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu”,
Copșa Mică, Jud. Sibiu

ingurătatea reprezintă o stare sufletească a fiecăruia dintre noi, ce ne poate domina uneori,
chiar dacă încercăm să o înlăturăm din mintea noastră. Depinde de modul în care noi putem să o controlăm,
de felul cum gestionăm fiecare eșec emoțional din viață.
Nu doar adultul se simte de multe ori singur, ci și copilul care este exclus din cadrul grupului din
diverse motive. Acestea pot fi multiple: fie nu vizionează aceleași emisiuni televizate, fie nu este pasionat de
aceleași jocuri pe calculator sau, pur și simplu, nu se integrează. De multe ori, fără să facă nimic, copilul
poate fi îndepărtat, intervenind discrepanțele sociale, culturale sau își face apariția dorința grupului de a nu
comunica cu un anumit individ. Atunci își pune cuvântul orgoliul, revolta sau timiditatea, inhibiția. În
ambele cazuri poți rămâne singur.
Această stare am observat-o la o fetiță din clasa a VII-a pe care o voi numi Alexandra. Este un caz
mai special.
Încă din prima zi de școală, toți colegii au observat timiditatea acesteia, atașamentul exagerat față de
mamă și zidul ce se instala între ei. Stătea stingheră în spatele clasei fără să schițeze un zâmbet, cu ochii
mari, hipnotici, plini de curiozitate, strângând-o puternic pe mama ei de mână. Deși timpul a trecut, ea încă
nu se poate desprinde de sub protecția mamei, ea ducând-o și aducând-o la cursuri zilnic. La început, colegii
au încercat să o facă să se integreze. De fiecare dată când jucau un joc, voiau să o implice și pe ea,
încurajând-o. În schimb, ea păstra aceeași distanță. În ciuda eforturilor, în timpul pauzelor, ea rămânea în
permanență singură, nu povestea cu nimeni.
Relația dintre colegi și Alexandra a rămas neschimbată timp de șapte ani. Ea comunica doar cu
profesorii, dar nu și cu colegii. Stătea în prima bancă de la mijloc, cu ochii ațintiți asupra tablei și a
profesorului, dând răspunsuri corecte de fiecare dată. Colegilor li se părea foarte ciudat ca o fetiță stingheră,
căreia abia puteai să-i auzi glasul, să obțină note de zece în catalog. Situația a devenit frustrantă pentru
colegi. Sentimentele de tristețe pe care le afișa față de indivizii din exterior a determinat o reacție de sfidare
a acestora. În mod normal clasa de elevi constituie un grup bine închegat, dar situația devenise destul de
tensionată încât grupul era format din ei și Alexandra.
Când am constatat că situația scapă de sub control, am intervenit. În cadrul orei de dirigenție le-am
cerut elevilor să participe la un joc de imaginație. Fiecare să denumească un obiect imaginar sau real pe care
să-l însuflețească și să-l transforme într-un personaj de poveste. Copiii m-au asaltat cu diverse păreri,
dovedindu-se foarte creativi. Pentru unii obiectul lor era prietenos, comunicativ, iar pentru alții era un
depresiv care se plimba pe străzile orașului fără să privească în jur. S-au grupat în două echipe: cea a
prietenosului și cea a morocănosului. Privind totul cu amuzament, și-au desenat obiectul, după care l-au
prezentat colegilor. Cei mai năzdrăvani și mai talentați au jucat un rol, amuzându-se pe seama celor
prezentate. Toată lumea era în extaz.
La un moment dat, se făcu liniște. La solicitarea mea, Alexandra mergea cu pași mărunți în fața
clasei pentru a-și prezenta obiectul. Toți o priveau înmărmuriți, așteptând cu nerăbdare povestea ei. Cu o
voce tremurândă a început să spună povestea felinarului singuratic din mijlocul unui parc cu castani ce stătea
zi și noapte lângă o bancă, asistând la forfota de peste zi, dar și la întunericul nopții. Totul se raporta la el și
alții. Se obișnuise ca lumea să-l privească și să nu-i adreseze un cuvânt. Așteptările de viitor erau nule. Se
269
închisese atât de mult în el încât nu știa dacă mai poate lumina ca odinioară. După o pauză, Alexandra le
vorbi de sfârșitul felinarului care a fost înlocuit. Toți au încremenit. O priveau și pentru o clipă s-au pus în
locul ei, al felinarului care luminează zilnic, dar nimeni nu observă.
Atunci copiii au constatat că au greșit ignorând-o în tot acest timp. Din acea clipă, elevii clasei a VII-
a au devenit un grup. Și-au propus ca în fiecare pauză unul dintre ei să stea cu Alexandra.
Timp de o lună puteai observa de pe geamul școlii cum doi copii se plimbă povestind fără să
deranjeze pe cei din jur. Dintr-o dată, i-ai putut vedea alergând și imaginându-și că pot fi orice…un obiect
prietenos ce zâmbește tuturor.

(despre încrederea în forțele proprii)

Elev: Grecu Tania

Clasa a VI-a
Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică
Prof. coordonator: Grecu Gianina

mi amintesc totul ca și cum ar fi fost acum o clipă... Pe o stradă îngustă a unui parc dintr-un oraș
de provincie, într-un colț tăcut, stăteam eu... o fetiță timidă alături de un un felinar vechi și uitat, care privea
cu admirație fiecare om care trecea pe lângă el. Asta era singura mea plăcere! Ce mult semăna cu mine!...
Un solitar în mijocul parcului… Nu prea vorbeam cu colegii mei de clasă. De multe ori, îi priveam în tăcere
fără să le pot răspunde. În fiecare seară, mă plimbam pe străduțele destul de întunecate ale parcului, oprindu-
mă undeva într-un colț, în dreptul felinarului vechi, fascinată de lumina degajată de acesta. Aveam impresia
că-mi vorbește, că-mi cunoaște toate gândurile, toate frământările mele interioare. De cele mai multe ori,
așteptam paznicul parcului să-mi spună bună seara și să aprindă felinarul ce rezista în timpul nopții. Stăteam
acolo ore întregi, povestindu-i tot ce făceam peste zi la școală. Devenise confidentul meu. Asta era viața
mea…până într-o zi când…felinarul a început să-mi vorbescă.
Îmi spunea că oamenii vor să îl înlocuiască cu un felinar nou ce funcționează cu electricitate. La
auzirea acestor vorbe, credeam că totul este o glumă, dar expresia lui m-a făcut să îl cred. Așteptam alături
de el cu înfrigurare acea zi, era singurul meu prieten. Când ieșeam de la școală, fugeam cu sufletul la gură să
văd dacă micul felinar fusese înlocuit.
Nu a durat mult și felinarul s-a trezit într-o dimineață cu niște oameni care l-au luat din locul atât de
cunoscut mie. Am sperat până în ultima clipă că cineva va veni și îl va salva, dar nu a fost să fie. Ei l-au luat
și l-au dus departe de oraș într-o clădire bizară de care era foarte speriat. L-au așezat lângă două aparate
ciudate. Ele i-au spus că acesta este un laborator și că aici se fac diverse mașinării.
Dimineața următoare s-a trezit într-o altă cameră înconjurat de mai mulți oameni necunoscuți,
îmbrăcați în halate albe. Cu pași mărunți, s-au apropiat de el și l-au întins pe o masă metalică rece ca gheața,
au turnat pe el un lichid cald care l-a făcut moale ca lutul, dându-i o altă formă. Moliciunea metalului le-a
permis să-i încorporeze niște fire de culoare roșie, implantând niște senzori metalici ce permiteau
electricității să pătrundă peste tot. Apoi i-au amplasat, în partea de jos, o mașinărie ce semăna cu un motoraș.
Toți în jurul lui erau foarte concentrați. Cu mâinile acoperite de mănuși albe manevrau firele roșii, verzi,
270
albastre asemeni unui chirurg aflat în sala de operații. La un moment dat, un fir s-a desprins și toată lumea
din jurul lui a devenit foarte agitată. Atunci un domn și-a pus niște ochelari ciudați, a luat un ciocănel și cu
foarte multă atenție a lipit firul. A fost o muncă istovitoare. Când totul a fost gata, s-a făcut proba, iar el s-a
trezit cu o lumină puternică fără ca paznicul să vină să îl alimenteze cu gaz. Toți în jurul lui au început să
aplaude și s-au îndepărtat de el obosiți, dar cu fețe zâmbitoare.
A doua zi, felinarul s-a trezit în parc, pe aleea umbrită de castani, așteptând ca fetița timidă să apară.
Când s-a apropiat de el, fetița l-a privit stingheră. Parcă era altul. Zâmbitor îi povestește că și-a făcut
prieteni, că nu se mai simte atât de singur, că oamenii îl admiră. Și-a dat seama că ar fi trebuit să accepte
noul mai demult. Cu câtă migală îl asamblase! Sufletul omului este atât de fragil, plin de îndoieli și
suferințe,… o părticică din acel felinar vechi care cu greu acceptă lumina. Trebuie să contribuie multă lume
la construirea încrederii și aceia sunt prietenii. Asemeni cercetătorilor ce au instalat firele în felinar, așa și
prietenii adevărați te pot ajuta să-ți deschizi sufletul. Fetița începu să înțeleagă toate acestea și se lumină
asemeni felinarului. Teama dispăruse. În fiecare zi mergea la școală și încerca să intre în vorbă cu colegii. A
observat că aceștia nu o resping, că totul fusese doar în mintea ei. Încetul cu încetul și-a făcut prieteni, cu
care venea ori de câte ori avea ocazia la lumina felinarului.
În fiecare seară, toți copiii se adunau la lumina felinarului, râsetele lor făcându-l mândru. Paznicul se
oprea în fața lui și se minuna de această imagine, exclamând de fiecare dată: Ce înseamnă încrederea în
propriile forțe...!

O POVESTE PENTRU COPII ŞI PĂRINŢI

Prof. înv. preșc. CARAIMAN IONELA – LAURA

Școala Gimnazială ,,Carmen Sylva”, Horia, jud. Neamț

fost odată ca niciodată o păpuşă foarte frumoasă care se numea Paula Priscila. Ea era o
păpuşă unică, făcută din materiale deosebite pe care orice colecţionar de păpuşi ar fi fost încântat să o aibă –
cu excepţia proprietarilor ei – i se părea Paulei. În consecinţă, biata păpuşă nu se gândea la ea ca şi cum ar fi
fost specială. De fapt, se gândea la ea ca şi cum ar fi fost o păpuşă banală. Într-o zi păpuşica Paula a ajuns la
licitaţie. Ştiţi ce este aceea? S-ar putea să fi văzut licitaţii la TV unde mai mulţi oamni doresc acelaşi lucru şi
fiecare dintre ei oferă bani până când cea mai mare ofertă este aceptată. Paula nu prea înţelegea cum
ajunsese în postura respectivă şi de mai multe ori s-a întrebat dacă făcuse ceva ca să ajungă acolo. Cumva,
simţea că licitaţia nu era în regulă, dar Paula nu putea să facă nimic pentru a întrerupe ceea ce se întâmpla, şi
nu se simţea prea bine nici din acest motiv. Într-o parte a camerei era un bărbat care licita pentru păpuşica
Paula. Părea să fie un bărbat drăguţ, cumsecade, care o dorea cu adevărat în casa sa cu el. În cealaltă parte a
camerei era o femeie care deasemenea licita pentru Paula. Şi ea părea drăguţă şi cumsecade şi era la fel de
hotărâtă să o ducă pe Paula la ea acasă. Pe măsură ce ficare îşi depunea oferta Paulei i se părea că îi aude pe
fiecare zicând: “Haide şi locuieşte cu mine. Voi avea grijă de tine. Îţi voi oferi tot ceea ce ai nevoie. Te
vreau în casa mea”.
Dacă o păpuşă ar putea arăta tristă, atunci cu siguranţă biata Paula ar fi arătat foarte tristă... pentru că
aşa se simţea. Nu-i plăcea să fie prinsă la mijloc, neştiind în ce casă să locuiască, simţind că nu prea are de
ales, nedorind să facă alegerea respectivă, chiar dacă ar fi existat posibilitatea. Pe măsură ce bărbatul licita
pe o parte şi femeia pe cealaltă, păpuşica Dolly a început să se gândească la alternative. Ce dragut ar fi, a
început să se gândească, dacă ar fi împreună şi aş putea locui cu amândoi. Dacă asta nu se va întâmpla poate
271
aş putea locui o parte din timp cu unul dintre ei şi altă parte cu celălalt. Poate există posibilitatea ca amândoi
să fie fericiţi. Bărbatul a început să vorbească mai tare când licita. Femeia a devenit mai disperată. Păpuşica
Paula a început să creadă ca ar fi mai bine dacă ar cădea de pe raftul pe care era expusă. Dacă ar fi fost
crăpată sau spartă poate bătaia pe ea s-ar fi oprit. Apoi şi-a dat seama că dacă lucrul acesta s-ar fi întâmplat
nimeni nu ar fi fost fericit, nici măcar ea însăşi. Oare de ce bărbatul vorbea aşa de tare şi femeia era aşa de
disperată, s-a întrebat. Era oare pentru că fiecare dintre ei o iubea aşa de tare încât gândeau ca ar fi putut fi
fericiţi dacă ar fi fost unici posesori ai păpuşii? Pe măsură ce a început să se gândească la faptul că ei o
iubesc şi o doresc, a început să se simtă mai bine. Nu conta cine câştiga şi nu conta cu cine urma să meargă
să trăiască, exista ceva ce urma să rămână neschimbat. Atât bărbatul cât şi femeia licitau pentru că o doreau,
pentru că era specială şi unică, pentru că era iubită şi preţuită.
Orice s-a întâmplat în camera de licitaţie în ziua aceea, sau în zilele dinainte sau în zilele care au
urmat, păpuşa Paula ştia că era – şi că va rămâne întotdeauna – specială. Uneori uita, dar în acele momente
era util să-şi amintească sieşi: S-ar putea să nu fie de acord unul cu celălalt, dar mă iubesc. Da, putea fi
iubită şi preţuită, şi într-un anume fel se simţea mai bine dacă îşi amintea lucrul acesta. A simţit mândrie
pentru că era Paula Priscila, şi s-a simţit confortabil pentru că era păpuşica Paula – dar, mai important, s-a
gândit ea, era faptul că se simţea foarte bine în propria piele.
(Adaptat după 101 Healing Stories for Kids and Teens de G. W. Burns)

CONCLUZII LA FINAL DE ACTIVITATE:

Această poveste poate ajuta copiii care provin din familii cu probleme de comunicare (certuri
frecvente). Povestea a fost folosită cu scopul să ajute copiii să aibă o părere bună despre propria persoană,
chiar dacă părinţii se ceartă. De asemenea, părintii pot înţelege cât de rău este să se certe pentru copii, în
prezenţa acestora.
Scopul principal este îmbunătățirea condițiilor de viață din mediul grădiniței, favorizarea autonomiei
personale și crearea unei stime de sine ridicată.
A fost aplicată, în cadrul unei activități organizate, la un grup de trei copii care proveneau din astfel
de familii, copii care frecventau grupa mare, având vârsta de 5 ani împliniți. La activitate au participat și
părinții acestora.
Rezultatele așteptate au fost vizibile, observabile și realizate în mare măsură. Progresele copiilor au
fost semnificative, fiind realizată împlinirea nevoilor fizice și emoționale, de socializare și comunicare cu
educatoarea și ceilalți colegi de grupă.

BIBLIOGRAFIE:
Ann Vernon – ,,Dezvoltarea inteligenței emoționale, educație rațional – emotivă și comportaentală”,
Editura ASCR, Cluj – Napoca, 2007

272
 (despre furie)

Vieru Loredana,
Grădinița P.P. ,,Licurici”

entimentele de furie sunt extrem de frecvent întâlnite în rândul preșcolarilor și al școlarilor.

Specialiștii le explică drept modalități de exprimare a emoțiilor negative de către copiii care încă nu au
dezvoltat un bun autocontrol.

Copiii își exprimă furia deseori prin comportamente agresive: țipă, lovesc, împing sau vorbesc urât
celor din jur, iar adulții din jur încearcă de multe ori sa corecteze aceste acțiuni prin pedepse sau sancțiuni.
Pentru dezvoltarea benefică a copiilor este însă nevoie ca aceștia să înțeleagă care sunt efectele violenței lor
asupra celor din jur, dar și modalități mai puțin agresive prin care își pot exprima și gestiona furia.

În copilărie, numeroase funcții executive încă se află în proces de dezvoltare, astfel că problemele de
furie, comportamentele necontrolate și confuzia sunt de așteptat și de înțeles.

L.E. este un preșcolar din grupa mijlocie. Stările de furie sunt frecvente, trântește, împinge colegii și
de multe ori aruncă cu obiecte, dacă nu i se acordă lucrul pe care îl dorește în momentul cererii face o
adevărată scenă, la care spectatori sunt chiar ceilalți preșcolari.Nu acceptă refuzuri, nu acceptă îmbrațișări,
lucrul ăn echipă, jocurile cu ceilalți colegi și nu împarte cu nimeni jucăriile. Datorită atitudinii sale, ceilalți
copii îl ocolesc, nu se joacă cu el, ba chiar îl resping cu tărie, în ciuda eforturilor depuse de doamna
educatoare pentru a-i face să înțeleagă că este un coleg de-al lor și nu trebuie respins. S-au încercat diferite
activități prin care să fie diminuată această furie excesivă, dar în zadar.

Prin intermediul acestei povești, am dorit să captez atenția tuturor și să îi fac să înțeleagă într-un mod
atractiv, ca furia este o stare pe care o putem depăși ușor prin diferite activități. Totodată, am punctat faptul
că această stare negativă îi afectează pe cei din jurul nostru, rănindu-i, chiar dacă noi nu ne dăm seama.

După lecturarea poveștii, folosind imagini specifice, și transpunându-l pe L.E. Chiar în personajul
principal, spre uimirea mea, am observat schimbări majore în comportamentul acestuia. Am căzut de comun
acord, că din acea zi, copilul care se va înfuria, va veni și va ascuți 10 culori, ori va dansa pe melodia
preferată, ori va desena jucăria preferată. Astfel, am reușit să diminuez conflictele apărute, iar la rîndul lor,
copiii punându-și părinții să facă același lucru acasa în mmentul în care au stări de furie.

Dacă cunoașteți copii care întâmpină probleme similare, iată o poveste terapeutică ce îl poate ajuta
să înțeleagă ce efecte are furia asupra relațiilor cu cei din jur, să devină mai motivat să își controleze furia și
să găsească alte modalități prin care își poate folosi energia atunci când este furios.

Poveste tradusă și adaptată din cartea "101 Healing Stories for Children and Teens" de George
W. Burns

273
 „Matei era un băiețel plăcut de către toată lumea, în majoritatea timpului. Și spun că în majoritatea
timpului fiindcă uneori avea mici probleme. Se înfuria dintr-o dată mai ales dacă lucrurile nu ieșeau așa cum
își dorea el și avea tendința de a țipa la cei din jur. Se mai întampla să trântească ușile, să ii împingă pe alții
sau să arunce cu lucrurile care se aflau în imediata sa apropiere. Mama și tatăl lui Matei îl sfătuiau mereu să
învețe să se controleze fiindcă va crește și ar putea avea mari probleme mai târziu. În timp, mulți din cei ce
fuseseră prieteni cu Matt, au început să se retragă și să se îndepărteze. Cu cât se înfuria mai des, cu atât
băiatul ramânea cu mai puțini amici. Lucrul acesta l-a pus pe gânduri. Îi plăceau prietenii săi și nu dorea să îi
piardă, însă mereu se știa ca o persoana vulcanică și agitată, care își pierdea controlul foarte repede. Ce era
de făcut? Intr-o zi de sâmbătă, tatăl lui Matei i-a oferit un cadou: un ciocan și o cutie de cuie.

- De fiecare dată când te enervezi, du-te afară și bate un cui în gardul din spatele casei, i-a spus tatăl
lui Matei.

La început, Matei a crezut că tatăl lui glumește sau că nu își dă seama prea bine ce spune. Dar până la
urmă, pentru că încercase alte metode care nu au dat roade, și-a spus „De ce nu?”. Așa că data viitoare când
s-a enervat, a luat ciocanul și a început să bată cuie într-o scândură din gard.

Treptat, Matei și-a făcut obiceiul de a bate câte un cui pentru fiecare situație în care s-a enervat. Când
se înfuria la școala, ținea minte de câte ori s-a certat sau supărat pe un coleg și când ajungea acasă, bătea
numărul de cuie în gard. În timp însă, a început sa i se pară plictisitor tot ritualul și a început să prefere să își
controleze reacțiile decât să țină minte de câte ori s-a enervat. După o săptamână întreagă, băiatul s-a lăudat
tatălui său că a început să se controleze mai bine și mai des.

- Mă bucur să aud asta. De acum înainte, de fiecare dată când vei reuși să te controlezi, am să te rog
să mergi și să scoți un cui din gard, îi spuse tatăl.

Zis și făcut. Încântat de noua sarcină, Matei scotea deja câte două cuie în fiecare zi. Totuși, observa
cu mirare că scândura nu mai rămânea la fel de frumoasă ca înainte, după ce scotea cuiele. În locul fiecărui
cui rămânea un gol.

-Cam așa se întamplă și atunci când te enervezi. Furia poate răni pe cineva și lasă răni despre care
oamenii își vor aminti mult timp după ce furia a trecut, îi explica tatăl.

Din acel moment, Matei deveni mai atent la cuvintele și comportamentele sale. Atunci când se
enerva, căuta să plece pentru cateva minute pentru a se liniști. Înceta să mai trântească ușile și să mai arunce
cu obiecte.

Într-o zi se gândi cum poate repara ce a stricat. Cel mai bine, decise el, ar fi să vopsească gardul într-
un mod cât mai creativ. Iar cel mai frumos ar fi să își cheme și prietenii și să picteze ceva împreună. „Asta
cu siguranță este mai frumos decât să bați cuie cu furie.”, gândi Matei."

274
 (despre furia copiilor)

Profesor înv. preșcolar : Apetrei Estera

Grădinița Nr.1 Tomești ,
Șc. D.D. Pătrășcanu, Tomești

Motto:

„ oamne, acordă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curaj să pot
schimba lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepriunea de a vedea diferenţa”. (Rugăciunea Seninătăţii)
Copiilor le plac poveştile, chiar dacă nu au toate zâne şi feţi- frumoşi, pitici şi zmei, dar foarte bine
pot avea personaje de vârsta lor, cu prietenii lor şi de ce nu, bucuriile şi necazurile lor.
În aceste situaţii şi nu numai, povestea terapeutică trebuie să fie un izvor atât de energie, cu
precădere pozitivă, cât şi unul de bucurie în care evenimentele vieţii să fie o cascadă de culori benefice
celui în suferinţă.
O altă modalitate de a ajunge la sufletul copilului este aceea de a concentra toate simţurile acestuia
spre o activitate care să fie relevantă scopurilor terapeutice urmărite. Dacă copilul întâmpină dificultăţi în
exprimarea verbală a ceea ce simte, se poate inventa o poveste în care el însuşi să fie unul dintre actorii
acesteia, oferindu-i posibilitatea dezvăluirii sentimentelor (anxietate, teama, îngrijorare, etc.). De
asemenea, se poate folosi un joc în care se pot implica sentimente legate de pierdere şi separare. Există şi
copii care au un alt mod de a simţi pierderea şi durerea, mai putin în exterior şi care nu cer ajutor în mod
explicit, ceea ce mai înseamnă că nu vor primi ajutorul consilierului dacă li se oferă.”
Povestea terapeutică presupune o anumită flexibilitate a ei care-i permite a valorifica la maximum
anumite stări, trăiri sufleteşti, sentimente, toate aducând în prim plan, experienţe de viaţă cât şi modificări
comportamental atitudinale ale subiectului fie copil sau adult.
Nu reprezină nici o dificultate în abordarea poveştii terapeutice, faptul că nu are întotdeauna
anumite „tipare” dupa care să fie creată. Ea nu doreşte tipare, ci impact pozitiv asupra subiectului şi de
aceea, abordarea ei este şi va fi atât de diferită. De ce? În primul rând pentru că trebuie să placă şi să
suscite interes, în al doilea rând să-l implice direct pe ascultător în poveste, iar în al treilea rând să nu fie
lungă, mergând de multe ori pe ideea „scurt, concis, clar şi cuprinzător”.
Sentimentele de furie sunt extrem de frecvent întâlnite în rândul preșcolarilor și al școlarilor.
Specialiștii le explică drept modalități de exprimare a emoțiilor negative de către copiii care încă nu au
dezvoltat un bun autocontrol.
Copiii își exprimă furia deseori prin comportamente agresive: țipă, lovesc, împing sau vorbesc urât
celor din jur, iar adulții din jur încearcă de multe ori să corecteze aceste acțiuni prin pedepse sau sancțiuni.
Pentru dezvoltarea benefică a copiilor este însă nevoie ca aceștia să înțeleagă care sunt efectele violenței lor
asupra celor din jur, dar și modalități mai putin agresive prin care își pot exprima și gestiona furia.
Mai departe va voi relata povestea creată, despre un băiat care încerca să își controleze furia și nu a
reușit până în ziua care tatăl lui a luat cea mai bună decizie de ași ajuta fiul:

275
 „Matei furiosul”

Matei era un băiețel plăcut de către toata lumea, în majoritatea timpului. Și spun că în majoritatea
timpului fiindcă uneori avea mici probleme.
Se înfuria dintr-o dată mai ales dacă lucrurile nu ieșeau așa cum își dorea el și avea tendința de a
țipa la cei din jur. Se mai întâmpla să trântească ușile, să îi împingă pe alții sau să arunce cu lucrurile care se
aflau în imediata sa apropiere.
Odată se întămplă asta la școală când un coleg de a lui Matei a încercat să se joace la banca
acestuia cu creioanele colorate cumpărate de tatăl lui și asta l-a înfuriat foarte tare pe Matei și imediat a
început să țipe la colegul lui ca să le lase acolo și să plece, colegul lui speriindu-se foarte tare de felul în care
s-a purtat Matei. Venind învățătoarea în clasă colegul lui Matei imediat i-a spus ce s-a întâmplat. Aceasta
luându-l pe Matei deoparte și explicându-i cu blândețe că nu e bine că a țipat și putea să îi explice colegului
frumos că nu are voie cu creioanele lui.
Mai tot timpul dacă îl supărai pe Matei nu era bine, ori țipa la tine, ori încerca să împinge pe cel din
fața lui care îl necăjea. Majoritatea timpului copii se fereu de el și lui nu îi placea să fie singur dar nici să îl
supere cineva. Îi placea să aiba prieteni dar mai mereu simțea că îi rănește prin comportamentul lui, prin
felul lui de a fi și mulți din jurul lui când încercau să îl ajute să treacă peste toate astea parcă mai tare îl
supărau.
Se întâmplau des asemenea incidente în care Matei să se supere și pe cele mai mici lucruri. Chiar și
în parcul din fața blocului dacă cineva urca pe leagan imediat ce el se dădea jos nu era bine ca era leagănul
lui, indiferent că nu stătea el pe leagăn. Când încerca să se împrietenească cu cei din jurul lui nu mai putea
pentru că știau că el se enervează foarte repede și nu doreau să se joace cu un asemnea băiat. Acest lucru pe
Matei îl supăra și mai tare că nu înțelegea de ce toți copii fug de el, pentru că el nu percepea comportamentul
lui neplăcut, să nu fie pe placul celor din jurul lor.
Mama și tatăl lui Matei îl sfătuiau mereu să învețe să se controleze fiindcă va crește și ar putea
avea mari probleme mai târziu.
De multe ori Matei regreta faptele făcute, că se certa cu colegii lui, mai țipa la ei când îl supărau
dar părcă nu se putea controla în tot ce făcea. Încerca mai tot timpul să se gândească la lucruri frumoase ca
să nu se mai enerveze dar nu tot timpul reușea. Ce era de făcut?
Într-o zi de sâmbătă, tatăl lui Matei i-a oferit un cadou: un ciocan, o cutie de cuie și o placă din
lemn.
- Aș dori să te ajut. De fiecare dată când te enervezi, du-te afară și bate un cui în acestă placă din
lemn, i-a spus tatăl lui Matei.
La început, Matei a crezut ca tatăl lui glumește sau că nu își dă seama prea bine ce spune. Dar până
la urmă, pentru ca încercase alte metode care nu au dat roade, și-a spus „De ce nu?”.
Așa că data viitoare când s-a enervat, a luat ciocanul și a început să bată cuie în placa de lemn dată
de tatăl lui.
Treptat, Matei și-a facut obiceiul de a bate câte un cui pentru fiecare situație în care s-a enervat.
Când se înfuria la școală, ținea minte de câte ori s-a certat sau supărat pe un coleg și când ajungea acasă,
bătea numărul de cuie în gard. În timp însă, a început să i se pară plictisitor tot ritualul și a început să prefere
să își controleze reacțiile decât să țină minte de câte ori s-a enervat. După o săptămână întreagă, băiatul s-a
lăudat tatălui său că a început să se controleze mai bine și mai des.
- Mă bucur să aud asta. De acum înainte, de fiecare dată când vei reuși să te controlezi, am să te
rog să mergi și să scoți un cui din placa de lemn, îi spuse tatăl.
Zis și făcut. Încântat de noua sarcină, Matei scotea deja câte două cuie în fiecare zi. Totuși, observa
cu mirare că scândura nu mai rămânea la fel de frumoasă ca înainte, după ce scotea cuiele. În locul fiecărui
cui rămânea un gol.
- Cam așa se întâmplă și atunci când te enervezi. Furia poate răni pe cineva și lăsa răni despre care
oamenii își vor aminti mult timp după ce furia a trecut, îi explică tatăl.
Din acel moment, Matei deveni mai atent la cuvintele și comportamentele sale. Atunci când se
enerva, căuta să plece pentru câteva minute pentru a se liniști. Înceta să mai trântească ușile și să mai arunce
cu obiecte.
276
 Într-o zi se gândi cum poate repara ce a stricat. Cel mai bine, decise el, ar fi să vopsească aceea
placă de lemn într-un mod cât mai creativ pentru ași demonstra lui că poate față furiei și temperamentarea ei.
Iar cel mai frumos ar fi să își cheme și prietenii și să picteze ceva împreună. „Asta cu siguranță
este mai frumos decât să bați cuie cu furie.”, gândi Matei.
Din aceea zi Matei a fost un băiat cuminte și ascultător încercând mai tot timpul să se ferească de
momentele de furie și de urmările ei.
De când a început să se controloze și să vadă urmările furiei lui, el încearcă să ajute și alți copii
care trec prin asemenea situații. Îi încurajează prin a face fapte bune și a nu mai fi furioși că îi afectează
foarte mult pe cei din jurul lor.

(despre traumele copiilor abandonați)

Prof. înv. primar Bordea Gabriela,

Școala Gimnazială, Tazlău, Neamț

șa era ea.
O fetiță tare cuminte, frumoasă, cu părul blond, bucălat și ochii albaștri. Mihela era însă tare tristă.
În prima zi de clasa pregătitoare, cu ochii triști și lacrimi în glas i-a spus doamnei învățătoare
povestea ei:„Mama mea m-a părăsit! A luat-o pe sora mea mai mică și a plecat!”. Glasul trist al fetiței s-a
întrerupt, a privit către colegi și a spus:,,-Da, am fost părăsită!”, apoi încet, încet și-a revenit și-a încercat să
fie atentă la lecție.
De multe ori doamna privea spre fetița cu ochii pierduți. Era așa de tristă! Ar fi vrut să o strângă tare
la pipt și să se piardă în ochii ei albaștri ca cerul și să-i mângâie obrajii roz cu pielea fină ca de porțelan.
Mihaela îi spunea prietenei ei, că de multe ori își imagina cum mama îi piaptănă părul ca aurul, cum
îi dă jos cu grijă hăinuțele și o îmbracă încetișor cu altele curate, cum șușotesc amândouă ca două prietene
și-și spun secrete, iar seara citesc împreună povești minunate.
Tare i-ar fi plăcut să vină de mână cu sora ei, pe care s-o lase la grădiniță!
Era foarte iubită și înțeleasă de tata și de bunicii,care îi făceau toate poftele, dar sufletul ei tânjea de
dor.
O vedea pe surioară zâmbindu-i în vis, cum îi sare în brațe ghemuindu-se la pieptul ei. Atunci inima
începea să-i bată cu putere. Cât își dorea ca Iasmina să fie cu ea!
Se apropia ziua ei și aștepta cu nerăbdare această zi. Nimeni nu știa de ce! Își dorea din tot sufletul să
primească un telefon, să audă glsul mamei. I s-ar fi părut că aude cel mai frumos glas de pe pământ. De când
Mihaela fusese încredințată definitiv tatălui, mama ei își pierdu-se urma și nu mai sunase. Fetiței îi era tare
dor!
Ziua a venit!

277
 Tremurând de emoție a venit la școală cu tata, care a adus un tort mare și toți colegii au dansat și s-au
bucurat în jurul ei. Zâmbea, dar sufletul ei era trist, tânjea după adierea suavă a glasului mamei. Atât voia:
un telefon și un simplu ,,La mulți ani!”.
Ziua a trecut, telefonul n-a sunat și toate au revenit la normal, dar nimeni nu știa că noaptea nu poate
să adoarmă și plânsul ei înăbușit în pernă, nu se auzea, căci ea era o fetiță cuminte și tare ascultătoare.
Se străduia să fie veselă, să răspundă frumos la ore, dar doamna simțea tristețea din glasul ei. Vedea
pe chipul său frumos supărarea apăsătoare.
Până într-o zi când doamna se hotărî să o scoată din letargia ei. O chemă la ea în fața clasei
spunându-i că știe de ce este atât de tristă în ultimul timp.
-N-ai fost sunată de ziua ta, așa-i?
- Nu, nu m-a sunat mama!spuse Mihaela cu voce tristă.
Și din ochii albaștri ai fetiței curgeau șiroaie de lacrimi, parcă erau boabe de mărgăritar.
În acel moment într-o mișcare tăcută, uniformă, ca și cum ar fi fost înțeleși toți cei din clasă, s-au
îndreptat către cele două, căci doamna o strângea cu putere în brațe pe fetiță. S-au apropiat și au strâns cu
brațele lor micuțe trupul trmurând de emoție al Mihaelei, spunându-i că ei o iubesc și-i vor dărui toată
puterea lor pentru a putea trece peste asta. Era strigătul de unitate a unor micuți care înțelegeau ce e durerea.
Din acea zi Mihaelei i-a reapărut zâmbetul pe chipul drăgălaș și a înțeles că e înconjurată de prieteni
adevărați!

(dezvoltarea socio-afectivă la preşcolari)

Prof. Burulean Mariana-Luminiţa

Grădiniţa nr 35, sector 5, Bucureşti

nteligenţa emoţională din viaţa adultă îşi are originea în dezvoltarea competenţelor socio–
emoţionale din perioada preşcolară, aceasta fiind o perioadă de achiziţii fundamentale în plan emoţional,
social şi cognitiv.
Din experienţa mea didactică dobȃndită ȋn anii de desfăşurare a procesului instructiv-educativ la
grupa de preşcolari am putut observa carenţe afective ale copiilor, inhibiţie, timiditate excesivă, dificultăţi
ȋn gestionarea emoţiilor şi nevoia de socializare a acestora.
Conştientizarea emoţiilor reprezintă abilitatea de bază pentru achiziţionarea celorlalte componente.
Copiii învaţă despre emoţii şi modul în care acestea pot fi gestionate corect în contextul interacţiunilor
sociale. Experienţele lor în relaţiile cu ceilalţi îi ajută să înveţe despre regulile de exprimare a emoţiilor,
despre recunoaşterea lor, despre reglarea emoţională.
Pornind de la aceste idei am realizat cercetarea pentru lucrarea de acordare a gradul didactic I.
Scopul acestei lucrări face referire la dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale la preşcolari prin activităţi
liber alese şi initierea unui program de activităţi educative menit să dezvolte socializarea preşcolarilor şi
capacitatea de exprimare a emoţiilor. Pentru o dezvoltare armonioasă a “viitorului adult” este important ca
mediul educativ ȋn care acesta ȋşi desfăşoară activitatea să manifeste atitudini constructive şi să-i ofere şansa
de a urma o cale optimă spre o evoluţie pozitivă.

278
 Până de curând s-a asociat succesul adaptării la cerinţele mediului cu nivelul de dezvoltare al
abilităţilor intelectuale separând raţionalitatea de emoţii. Cu toate că abilităţile sunt foarte importante,
emoţiile sunt o sursă de informaţii esenţiale pentru supravieţuire. La vârsta preşcolară principala sursă de
învăţare despre relaţiile cu ceilalţi este jocul, jocul sub diversele sale forme. Implicarea copiilor în joc
facilitează dezvoltarea capacităţii de a iniţia interacţiuni, aceste interacţiuni cu ceilalţi duc la formarea
relaţiilor de prietenie, la dezvoltarea abilităţilor de cooperare şi ȋntrajutorare, la exprimare liberă şi
autocontrol, la o bună gestionare a emoţiilor.
Am ales să elaborez această lucrare cu tema “Dezvoltarea socio-afectivă la preşcolari”, deoarece
am considerat că subiectul ce stă la bază este unul de interes, din ce în ce mai discutat în rândul specialiştilor
şi că documentarea pe care o voi realiza îmi va fi folositoare atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional,
în exercitarea meseriei de cadru didactic în învăţământul preşcolar. La fel ca majoritatea oamenilor, aveam
tendinţa de a subestima importanţa emoţiilor, de a nu le lua în seamă, şi de a ţine cont doar de ceea ce
gândeam atunci când trebuia să fac o alegere, care de cele mai multe ori s-a dovedit a fi greşită. Acest lucru
m-a făcut să-mi dau seama că emoţiile şi trăirile noastre ar trebui să primeze în viaţă, dar este nevoie ca noi
să ştim cum funcţionează acest sistem emoţional pentru a-l putea stăpâni. De asemenea, sfera afectivă şi
socializarea sunt abordate simultan deoarece sunt implicate ȋn adaptarea şi ȋn ȋnvăţarea copilului şi dificil de
diferenţiat ȋn activităţile de achiziţie ȋn care copilul este permanent angajat.
Tema a fost aleasă, pe de o parte, pentru că reprezintă un prilej de informare şi de documentare
despre contribuţia pe care o are inteligenţa emoţională în viaţa unui om, iar pe de altă parte, pentru că
presupune studierea unui aspect foarte important în ceea ce priveşte dezvoltarea personalităţii copilului
preşcolar, şi anume, conduita socio-emoţională.
Pe perioada cercetării am planificat şi aplicat la grupă jocuri şi activităţi cu accent pe dezvoltarea
socio-emoţională deoarece acest domeniu este unul dintre principalele fundamente ale stării de bine a
copiilor şi unul dintre premisele formării relaţiilor şi interacţiunilor copiilor cu diferiţi factori din mediul
ȋnconjurător. Copiii descoperă lumea ȋn care trăiesc prin interacţiuni sociale iar activităţile şi jocurile liber
alese ȋi ajută să-şi dezvolte ȋncrederea ȋn sine şi autocontrolul, ȋi ajută să socializeze şi să experimenteze
diferite stări emoţionale. Ȋn cadrul activităţilor accentul a căzut pe poveşti terapeutice cu scopul
conştientizării emoţiilor de către copii şi pentru dezvoltarea socio-emoţională.
Ȋn continuare voi exemplifica o activitate de educaţie pentru societate, domeniul om şi societate, ȋn
care am folosit Povestea bradului inimos – poveste terapeutică. Povestea a fost concepută pornind de la
povestirea Legenda bradului, contribuind cu modificări şi adăugiri ȋn vederea extragerii ideii centrale:
conştientizarea, recunoaşterea şi gestionarea emoţiilor.
Cu ajutorul şortului din fetru şi al siluetelor (personajele din poveste) s-a expus pe ȋnţelesul copiilor
povestea ȋnsoţită de mimică, gestică, intonaţia, reglarea tonului vocii ȋn funcţie de situaţia ȋntȃlnită ȋn
poveste.
De-a lungul povestirii copiii vor recunoaşte, denumi şi asocial expresii emoţionale caracteristice
fiecărui tip de comunicare: agresivă ( vorbim urȃt, nu ne pasă că ȋi ȋntristăm pe ceilalţi, suntem furioşi);
asertivă (vorbim frumos, pe ton potrivit, ajutăm pe cei din jur, ȋncercăm să rămȃnem prieteni); pasivă (nu
spunem nimic celui care vorveşte urȃt, doar ascultăm, ne ȋntristăm şi uneori plȃngem).
Copiii vor avea palete cu expresii emoţionale iar pe parcursul expunerii poveştii vor fi solicitaţi să
ridice paletele ȋn funcţie de starea emoţională ȋntȃlnită ȋn poveste.
La finalul poveştirii se vor adresa ȋntrebări de conţinut pentru a evidenţia modalitatea de
interacţiune, relaţionare precum şi stările emoţionale prin care trec personajele ȋntȃlnite ȋn poveste:
“Despre cine este vorba ȋn poveste?” (“Despre o vrăbiuţă rănită care căuta cuib să se adăpostească de
frig”)
“Cum se simţea vrăbiuţa?” (“Era foarte tristă pentru că era rănită la aripă, pentru că era frig şi era
singură, fără niciun ajutor”)
“Cum s-au purtat copacii cu vrăbiuţa?”(“Copacii au alungat-o pe rȃnd sub diverse motive: că-i va rupe
crengile, că-i va mȃnca ghinda, că-i va murdări ramurile şi-i va scutura castanele”/“Doar bradul a primit-
o pe vrăbiuţă ȋntre ramurile sale)
“Ce stări emoţionale aţi observant la copaci?” (“Mirare, furie, bucurie”)

279
 “Cum au fost pedepsiţi copacii pentru nepăsarea şi răutatea lor faţă de nevoia vrăbiuţei?” (“Vȃntul le-a
scuturat toate frunzele”)
“Cum a fost răsplatit bradul pentru bunătatea sa?”(“Dumnezeu i-a cerut vȃntului să nu se atingă de brad
astfel bradul este tot timpul verde, ȋn orice anotimp. Ba mai mult, de atunci ȋl ȋmpodobim frumos de Crăciun
şi toţi se strȃng fericiţi ȋn jurul bradului fiind la fel de buni unii cu alţii precum a fost bradul cu vrăbiuţa”).
“Ce mesaj putem să extragem din poveste?”(“Că trebuie să fim buni unii cu alţii, să facem fapte bune şi
să-i ajutăm pe cei nevoiaşi”/“Că bunătatea se răsplăteşte iar răutatea se pedepseşte”).
Obţinerea performanţei se va realiza cu ajutorul unor ghicitori referitoare la alte personaje din
poveşti cunoscute de ei. Vor răspunde la ghicitori şi vor identifica personajul şi emoţia de pe chipul acestuia.
1) „Lupul fraţii i-a mȃncat/ Şi el singur a rămas”(Iedul cel mic – tristeţe);
2) „Babo, babo, haide vino/ Să vezi uriaşa din grădină!”(Moşneagul –mirare)
3) „Trei fraţi, trei căsuţe au ridicat/ Şi o horă ei au jucat cȃnd de lup ei au scăpat” (Cei trei purceluşi –
bucurie)
4) „De vulpe a ascultat/ Coada-n apă şi-a băgat/ Păcăleală a luat” (Ursul-furie)
Copiii sunt solicitaţi să mimeze expresiile respective şi să le identifice pe siluetele primite.
Activităţile planificate săptămȃnal au vizat atȃt desfăşurarea acestora la centre de interes amenajate
conform temei calendaristice (etapa I) cȃt şi jocuri distractive şi de socializare (etapa aII-a) cu scopul de a
ajuta preşcolarii să coopereze, să socializeze, să empatizeze şi să-şi exprime liber emoţiile trăite.
Educaţia copiilor, mai ales la vârstele fragede, ale preşcolarităţii, este un proces destul de complex
şi de dificil, care presupune eforturi pe măsură. Adulţii, părinţi sau educatori, se confruntă cu diferite
obstacole, pe care sunt nevoiţi să le depăşească pentru ca preşcolarul să-şi continue armonios dezvoltarea. In
acest sens, pentru ca prescolarii sa nu resimta constrangere prin impunerea de reguli, am amenajat cu
material optim centre de interes respectand tema saptamanala de la centrul tematic, lasand libertate copiilor
in a alege.
Rezultatele obţinute sunt analizate, interpretate şi evidenţiate în urma desfăşurării acestora şi sunt
consemnate ȋn protocoale de observaţie structurate pe standarde şi indicatori specifici. Analizȃnd aceste
rezultate s-a putut constata că o educaţie bazată pe inteligenţa emoţională presupune stabilirea, împreună cu
preşcolarii, a unui set de reguli direct proporţionale cu vârsta acestora, pe care ei să le înţeleagă prin prisma
consecinţelor încălcării lor. Odată încălcată o anumită regulă, copilul trebuie să suporte consecinţa faptei lui,
lucru care dezvoltă la copil sentimentul de control. Învăţând că fiecare regulă nerespectată atrage după sine o
urmare, copilul va încerca să evite aceste situaţii, dobândind astfel abilităţi de reglare emoţională.
De asemenea, utilizarea ȋn grădiniţă a unor jocuri şi activităţi adaptate vârstei preşcolare conduc la
dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale cu impact asupra dezvoltarii armonioase a “viitorului adult”, iar
acest factor nu trebuie neglijat ȋn educarea şi instruirea copiilor. Aceste activităţi cu specific socio-emoţional
au rolul de a aduce o schimbare ȋn rutina celorlalte activităţi desfăşurate, avȃnd un impact psihoterapeutic ȋn
dezvoltarea individuală şi globală a copiilor de vȃrstă preşcolară iar succesul ȋn munca instructiv-educativă
este completă dacă se asigură condiţii favorabile lichidării sau cel puţin atenuării lacunelor afective ȋntȃlnite
la unii copii.

280
 (despre furie)

Prof.înv.preş: Munteanu Anişoara

Grădiniţa Buhalniţa

atei era un băiețel plăcut de către toată lumea, în majoritatea timpului. Și spun că în
majoritatea timpului fiindcă uneori avea mici probleme. Se înfuria dintr-o dată mai ales dacă lucrurile nu
ieșeau așa cum își dorea el și avea tendința de a țipa la cei din jur. Se mai întâmpla să trântească ușile, să îi
împingă pe alții sau să arunce cu lucrurile care se aflau în imediata sa apropiere.
Mama și tatăl lui Matei îl sfătuiau mereu să învețe să se controleze fiindcă va crește și ar putea avea mari
probleme mai târziu. In timp, mulți din cei ce fuseseră prieteni cu Matei, au început să se retragă si să se
îndepărteze. Cu cât se înfuria mai des, cu atât băiatul rămânea cu mai puțini amici. Lucrul acesta l-a pus pe
gânduri. Ii plăceau prietenii săi și nu dorea să ii piardă însă mereu se știa ca o persoană vulcanică și agitată,
care își pierdea controlul foarte repede. Ce era de făcut? Într-o zi de sâmbătă, tatăl lui Matei i-a oferit un
cadou: un ciocan și o cutie de cuie.
- De fiecare dată când te enervezi, du-te afară și bate un cui în gardul din spatele casei, i-a spus tatăl lui
Matei.
La început, Matei a crezut că tatăl lui glumește sau că nu își dă seama prea bine ce spune. Dar până la urmă,
pentru că încercase alte metode care nu au dat roade, și-a spus
- „De ce nu?”. Așa că data viitoare când s-a enervat, a luat ciocanul și a început să bată cuie într-o
scândură din gard.
Treptat, Matei și-a făcut obiceiul de a bate câte un cui pentru fiecare situație în care s-a enervat. Când se
înfuria la școală, ținea minte de câte ori s-a certat sau supărat pe un coleg și când ajungea acasă, bătea
numărul de cuie în gard. În timp Însă, a început să i se pară plictisitor tot ritualul și a început să prefere să își
controleze reacțiile decât să țină minte de câte ori s-a enervat. După o săptămână întreagă, băiatul s-a lăudat
tatălui său că a început să se controleze mai bine și mai des.
- Mă bucur să aud asta. De acum înainte, de fiecare dată când vei reuși să te controlezi, am să te rog să
mergi și să scoți un cui din gard, îi spuse tatăl.
Zis și făcut. Încântat de noua sarcină, Matei scotea deja câte două cuie în fiecare zi. Totuși, observă cu
mirare că scândura nu mai rămânea la fel de frumoasă ca înainte, după ce scotea cuiele. În locul fiecărui cui
rămânea un gol.
-Cam așa se întamplă și atunci când te enervezi. Furia poate răni pe cineva și lasă răni despre care
oamenii își vor aminti mult timp după ce furia a trecut, îi explică tatăl.

281
 Din acel moment, Matei deveni mai atent la cuvintele și comportamentele sale. Atunci când se enerva,
căuta să plece pentru câteva minute pentru a se liniști. Înceta să mai trântească ușile și să mai arunce cu
obiecte.
Într-o zi se gândi cum poate repara ce a stricat. Cel mai bine, decise el, ar fi să vopsească gardul într-un
mod cât mai creativ. Iar cel mai frumos ar fi să își cheme și prietenii și să picteze ceva împreună.
„Asta cu siguranță este mai frumos decât să bați cuie cu furie.”, gândi Matei." Sentimentele de furie sunt
extrem de frecvent întâlnite în rândul preșcolarilor.Ele sunt modalități de exprimare a emoțiilor negative de
către copiii care nu au dezvoltat un bun autocontrol.
Mesajul poveștii consecințele manifestării unui comportament agresiv în relații cu cei din jurul lor dar și
conștientizarea efectelor negative pe care acest comportament le are asupra propriei persoane.
Copilul F.R.A,este un copil de 5 ani face parte dintr-o familie monoparentală, mai are un frățior dar
manifestă agresivitate față de colegi.Bate colegii,îi impinge,îi deranjează atunci cînd se joacă sau lucrează.
Prin această poveste am încercat să corectez comportamentul agresiv pe care îl are la grădiniță.Problema nu
a fost eliminată decât parțial,observându-se o diminuare în intensitatea manifestării agresivității.Au fost zile
când a venit la grădiniță și mi-a spus “ Doamna,azi nu mai bat pe nimeni!” sau “Dacă mai greșesc îmi cer
iertare de la colegi!”
Povestea devine una terapeutică atunci când mesajul ei este unul vindecător adică are capacitatea de a-l
transforma pe ascultător dintr-un receptor pasiv în unul activ în ceea ce priveşte propria schimbare.
Copiii trebuie să înțeleagă ce efecte are furia asupra relațiilor cu cei din jur, să devină mai motivat să își
controleze furia și să găsească alte modalități prin care își poate folosi energia atunci când este furi
Poveste tradusă și adaptată din cartea “101 Healing Stories For Childrea and Teens”, de George.W.
Burns

BIBLIOGRAFIE
Sunt părinte.ro
http://www.psihoterapia.eu/povestea-si-metafore-terapeutica

282
 ( alternative comportamentale positive)

Prof.înv.primar Nistor Liana – Monica

Școala Gimnazială ,,Ioan Vlăduțiu”Luduș

eușita activităților educaționale depinde în mare măsură de analiza și respectarea specificului

psihoindividual al fiecărei vârste și chiar al fiecărui copil. Numai astfel, proiectarea și organizarea actului
educațional poate reprezenta un răspuns la necesitățile de informare și formare a copilului.
O parte foarte importantă din dezvoltarea emoțională și socială a unui copil o constituie învățarea
identificării și recunoașterii propriilor emoții, iar furia este una dintre emoțiile cu care se vor confrunta cel
puțin o dată în viață. Adesea, manifestările furiei sunt percepute ca fiind dăunătoare mediului social, copiii
atrăgând o atenție dezaprobatoare din partea celor din jur. Nu de puține ori, un feedback negativ îi determină
pe copii să devină confuzi raportându-se la experiențele lor emoționale și sunt nesiguri în legătură cu ceea ce
li se întâmplă, intensificându-se, astfel, furia resimțită.
Sentimentele de furie sunt extrem de frecvent întâlnite în rândul şcolarilor. Specialiştii le explică
drept modalităţi de exprimare a emoţiilor negative de către copiii care încă nu au dezvoltat un bun
autocontrol. Copiii îşi exprimă furia deseori prin comportamente agresive: ţipă, lovesc, împing sau vorbesc
urât celor din jur, iar adulţii încearcă de multe ori să corecteze aceste acţiuni prin pedepse sau sancţiuni.
Schimbarea atitudinii nu poate fi făcută dintr-o dată. Învățarea modului de a-ți controla furia este un proces
de durată, care presupune multă răbdare și perseverență și care aduce după sine multe lucruri pozitive,
deoarece copilul va percepe în mod diferit realitatea și va aborda situația tensionată cu mai mult calm, în
mod relaxat.
Pentru că tot mai mulți copii manifestă comportamente agresive, am încercat să caut modalități de
intervenție:
• Discuții cu părinții acestor copii în cadrul ședințelor, în orele de consiliere cu aceștia
prin informarea asupra evoluției comportamentale negative a copiilor, pentru a lua și
ei măsuri acasă.
• Discuții individuale cu școlarii respectivi pentru a-i încuraja să-şi monitorizeze singuri
comportamentul şi să să devină empatici, să înțeleagă și să conștientizeze
consecinţele propriului comportament.
• Am antrenat acești copii în activităţi care să permită afirmarea lor, în activități
extraşcolare şi au fost stimulați şi încurajați de fiecare dată pentru comportamentele
adecvate.
O strategie eficientă în modificarea comportamentului acestor copii sunt poveștile terapeutice.
Povestea terapeutică este o metodă prin care transmitem copiilor modele comportamentale şi valori morale
şi cu ajutorul căreia putem înlătura anumite comportamente nedorite. Ele transmit întotdeauna un mesaj bine
definit și au un scop precis. Povestea propriu-zisă nu îi spune copilului ce să facă sau cum să se comporte,
283
nici nu îl critică sau etichetează, ci îl ajută să se identifice cu personajele, cu frământările cauzate de
problema ivită şi să descopere satisfacţia şi bucuria dată de găsirea soluţiei. Acţionând oarecum indirect,
povestea îl ajută pe copil să transpună soluţia din poveste în viaţa sa reală. Rolul acestor poveşti este, deci,
de a pune copilul în contact cu nevoile, dorințele, problemele sale. În momentul în care se întâmplă acest
lucru, copilul se identifică cu personajul respectiv din poveste și găsește soluții posibile la problemele sale.
În cele mai multe cazuri, poveștile sunt cele mai eficiente mijloace de comunicare cu copiii care refuză să
discute direct despre problemele care îi macină. Povestea terapeutică trebuie bine aleasă, în funcție de
problematica care trebuie atinsă. În același timp, cu ajutorul poveştii, copiii pot dezvolta strategii pentru
gestionarea eficientă a furiei, simţindu-se stăpâni pe situaţie. Voi da ca exemplu povestea ,,MARTINEL”,
care ilustrează consecințele negative ale furiei și prezintă alternative comportamentale pozitive:
,, Era o zi însorită, plină de farmecul lunii mai. Pe pajiștea înverzită se adunaseră o mulțime de
viețuitoare ale pădurii, care de care mai voioase și mai încântate de vremea de afară. În colțul din stânga era
așezată familia Urs, venită la un picnic.Se înfruptau din bucatele bogate pe care și le-au adus: faguri de
miere, afine, zmeură și multe alte bunătăți. Lângă ei era așezată familia Cerb car își adusese o varietate de
frunze pentru a se ospăta, Alături, familia Iepure se bucura de morcovii proaspeți și de varza crudă. Alte
familii din lumea pădurii le stăteau alături, trăind cu toții în armonie. După ce s-au ospătat, copiii familiilor
au decis să se joace împreună. Se cunoșteau și își petreceau mare parte din timp unii în compania altora.
Aveau anumite jocuri pe care le îndrăgeau și pe car le repetau.
--- Haideți să ne jucăm cu mingea! Spuse Martinel, puiul de urs.
--- Ooo, Martinel, ieri toată ziua ne-am jucat asta și am plănuit ca azi să jucăm ceva nou, spuse
Fifi, puiul de iepure.
--- Ne pare rău, dar ne-am plictisit de același joc, spuseră frații arici.
--- Și eu cred, Martinel, că am putea încerca ceva nou, completară mistreții.
--- Să înțeleg că voi mă trădați și nu mai vreți să-mi fiți prieteni?
--- Nu, nu e vorba de asta, răspunseră în cor cei adunați.
--- Ba da, dacă nu vreți să vă jucați ce zic eu, înseamnă că nu mai sunteți prietenii mei.
Supărat, puiul de urs se retrase într-un colț al pădurii, stând singur. Se gândi că ar fi o idee bună să se
răzbune pe cei care nu mai doreau să-i fie prieteni, așa cum credea el că se întâmplase. Se uita din depărtare
la ei și analiza împrejurimile. Îi venise o idee. Se îndreptă spre locul de joacă, urmărindu-și atent prietenii.
--- Martinel, mă bucur că te-ai răzgândit și vrei să te joci cu noi, spuseră bufnițele sărindu-i în
întâmpinare.
--- Mda, așa credeți voi. Eu am venit să vă întreb pe voi dacă v-ați răzgândit. Vreți să ne jucăm
cu mingea?
--- Ei bine, atunci veți plăti pentru asta. Și în clipa următoare, Martinel sări în balta care se afla
în imediata apropiere a grupului de joacă. Toate animalele erau pline de noroi și toată distracția de pe
pajiștea înverzită luă sfârșit.
Martinel se plimba singur și supărat prin pădure. Nu putea înțelege de ce nu au acceptat prietenii săi jocul
propus de el. Un lucru era clar în mintea lui: ei nu mai doreau să fie prieteni cu el. Mergând el așa îndurerat
s-a întâlnit în cale cu un porc mistreț.
--- Spune-mi, Martinel, ce se întâmplă cu tine? Văd că ești cam supărat.
--- Da, sunt foarte supărat, cine nu ar fi supărat când își pierde prietenii.
--- Te rog să-mi spui mai multe despre asta, îi spuse mistrețul.

284
 --- Păi, e clar. Prietenii mei au refuzat să se joace cu mingea, deci nu mai vor să fim prieteni și
atunci le-am stricat eu distracția, stropindu-i cu noroi.
--- Aha, deci despre asta este vorba. Hai să stăm puțin aici pe lemnul acesta să ne odihnim. Și
mie mi s-a întâmplat asta când eram mic. Eu am aruncat cu pietre înspre prietenii mei. Un urs m-a văzut și
mi-a spus că răzbunarea nu este o soluție. În plus, mi-a spus că atunci când sunt nervos în timp ce mă joc cu
prietenii, să mă dau puțin la o parte, să respir adânc aer în piept și astfel mă voi calma. Dacă ceilalți nu-ți
acceptă jocul, crezi neapărat că ei nu vor să-ți fie prieteni sau ar putea fi și alte motive? Cum crezi că se simt
ei acum după ceea ce ai făcut tu?
--- Păi...ei spuneau că vor un joc nou. Acum cred că ei sunt supărați, nu cred că le-a plăcut. Și
oricum, aș fi putut eu să joc ceea ce au propus ei. Îți mulțumesc, misrețule, m-ai ajutat să-mi dau seama că
eu am încă prieteni. Fug să le cer iertare și încă e zi, putem să petrecem până diseară împreună.
Zis și făcut. Martinel și-a căutat prietenii, și-a cerut iertare și de atunci, pe rând, propun jocuri distractive la
care participă cu toții, fără a se supăra vreunul. Zilele trec în voie și distracția în pădure e pe zi ce trece mai
mare.”
La finalul lecturii, am purtat discuţii cu copiii despre personajul cu care s-au identificat,
despre cum altfel ar fi putut Martinel să îşi stăpânească furia şi i-am provocat să găsească similitudini între
ei şi ursuleț, exemplificând situaţii în care s-au simţit la fel ca acesta. Rezultate obţinute în urma
implementării poveștii terapeutice:
Povestirea de faţă i-a ajutat pe copii să se identifice cu personajul și problemele lui şi astfel
să înţeleagă ce înseamnă acest sentiment de furie, cum să îl recunoască şi mai ales cum să îl exteriorizeze
într-o manieră adecvată. Povestea şi discuţiile purtate pe baza ei au stimulat imaginaţia copiilor şi i-a
încurajat să ia propriile decizii, precum personajul din poveste şi să înveţe să-şi rezolve problemele, găsind
diferite soluţii sau apelând la ajutorul celor apropiaţi.
Nu este singura poveste terapeutică pe care am folosit-o, deoarece consider că astfel de
povești din care copiii află despre personajele care încearcă să rezolve probleme similare cu cele cu care se
confruntă ei înșiși, îi învață pe copii că există soluții pe care le pot aplica și ei.
Bibliografie:
• Vernon, A. – Ce, cum, când în terapia copilului și adolescentului. Tehnici de consiliere și
psihoterapie, Editura Romanian Psychological Testing Services, Cluj Napoca, 2002;
• David, D. – Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Editura Polirom, Iași, 2006;
• Konkoly, M. – Povești pentru inimă și suflet. Povești terapeutice, Editura Aquila Logistic, ISBN:
978 – 973 – 714 – 641 – 0.

285
 (despre încurajarea muncii în echipă)

Boca Maria - Daniela

Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu”,
Luduș, Mureș

ovestea terapeutică este o metodă prin care transmitem copiilor modele comportamentale şi
valori morale şi cu ajutorul careia putem înlătura anumite comportamente nedorite. Povestea propriu-zisă nu
îi spune copilului ce să facă sau cum să se comporte, nici nu îl critica sau etichetează, ci îl ajută să se
identifice cu personajele şi să trăiască alături de ele atât frământările căutate de problema ivită cât şi
satisfacţia şi bucuria data de găsirea soluţiei. Acţionând oarecum indirect, povestea îl ajută pe copil să
transpună soluţia din poveste în viaţa sa reală. Lumea poveștilor este magică pentru copii, iar această lume
este plină de imaginație, culoare, întâmplări frumoase. Copilul va ști să-și ia din povestea terapeutică exact
ce are nevoie pentru el.
Povestea terapeutică creată are la bază capacitatea de a ne rezolva problemele în mod raţional.
Această poveste trage un semnal de alarmă celor ce fac o problemă din orice situaţie, ba mai mult devin
vulnerabili şi chiar se victimizează confruntându-se cu o situaţie şi nu încearcă măcar să gândească care ar
putea fi rezolvarea.
Am folosit această poveste, „Împărăţiile”, de Maria Dorina Pașca, în scopul rezolvării unor situaţii
sau probleme numai şi numai în mod raţional.

a) indicaţii terapeutice:
-capacitatea de a ne rezolva problemele în mod raţional

b) efecte dorite:
-dezvoltarea solidarităţii;
-încurajarea muncii în echipă;

Flavia şi Andreea priveau aceeaşi foaie de caiet. Cum s-o împartă? Cine să ia partea de sus? Dar cea
de jos? S-o taie de-a lungul? S-o pună de-a latul? În jur se făcu linişte. Caietele şi cărţile aşteptau rânduite la
marginea băncii, iar foaia albă rămase parcă singură. Să se supere oare pentru ea? Numai creioanele colorate
286
începură să şoptească între ele. Cât ai clipi, se-mprăştiară pe bancă. Oare în mâna cui vor ajunge? Cine va
câştiga?
-Ia priveşte, ochii Andreei, făcu Negru. Parcă m-au lăsat fără culoare!
-Ca şi pe mine, îi şopti Maron uitându-se la Flavia.
-Zici că le-am colorat buzele, veni în vorbă Roşu de cireaşă.
-Numai de n-ar lăcrima, s-arătă îngrijorat, Albastru.
Şi se strânseră toate în scobitura băncii. Aşteptau. Oare cum va fi vremea la banca lor? Că, la
celelalte, era soare şi bine!
Dintre toţi ai clasei, doar Cristina avea ochi pentru banca fetelor. Se apropie şi zise:
-Pace! privind ochii plini de lacrimi ai fetelor şi apoi, luă cu grabă albastru şi apa începu să curgă.
-Pământul acesta e al tău, Flavia. Să aduni tot ce doreşti pe el, iar țărmul de jos al Andreei şi plecă
liniştită.
Îşi lăsase soarele fără pălarie şi acum vor apărea ciupercile cu noua modă.
Cele două se priviră din nou cu prietenie. În scobitura băncii înflorea curcubeul. Dar ce să vă
povestesc? Suratele începură a alerga dintr-o parte în alta. Maşinile din Ţara Andreei erau oprite la stop.
Treceau cei din grupa mică. Verdele le făcu semn cu mâna:
-Haideţi copii, toboganul din parc vă aşteaptă. Florile dădeau bineţe în grădina Flaviei. Reta-
Margareta se pregătea pentru spectacol, iar orchestra de clopoţei era în plin concert. Aerobusul Andreei
ajunse la linia mării. Trecu peste grădina Flaviei şi poposi în staţia „Raza de soare”. Fluturii prinseră a trece
strada. Asteptau acum cuminţi la ...tobogan. Doi arici jucau tenis. O pasă şi mingea nimeri între pisici.
-Şi linia Cristinei?
-A dus-o vântul, rostiră cele două prietene, grăbindu-se să nu uite vreo maşină pe trei roţi, un iepure
fără urechi, o vulpe fără coadă şi câte şi mai câte. Oare mai rămăsese ceva de desenat în cele două împărăţii?
Bucuroase, ajunseră la banca Cristinei:
-E a ta, făcură cele două dându-i „împărăţiile”. La banca noastră e acum vreme bună. Ştii cine a
adus-o?
Şi râsul celor două se auzi în toată împărăţia Flaviei şi Andreei.

Prin prezentarea acestei povești create în scop terapeutic am urmărit să transmit importanța de a
asculta și a fi bun, de a nu fi încăpățânat, de a vorbi frumos cu cei din jur, de a împărți, ce însemnă să
dăruiești și să primești, am urmărit formarea capacității de a rezolva problemele în mod rațional, de a lega
prietenii.
Am observat că în cadrul colectivului pe care îl conduc sunt mai mulți copii care nu vor să-și împartă
lucrurile, materialele pentru diverse activități cu colegii de bancă. C. F., este singurul copil al familiei,
foarte răsfățat de părinți, care încearcă să compenseze timpul petrecut departe de el prin satisfacerea celor
287
mai mici capricii ale copilului. Elevii O.R. și N. A. fac parte din familii cu doi copii, ei fiind frații mai mari,
care încă se luptă pentru supremație în relația cu frații mai mici. Această luptă este extrapolată și în clasă în
relațiile cu colegii. Astfel, acești elevi acceptă greu să participe la activități comune, reacționează exagerat
când colegii le ating lucrurile, iar atunci când au de rezolvat o activitate în pereche sau echipă refuză să
coopereze, să împartă materiale sau lucruri care le aparțin.
Prin prezentarea acestei povești, le-am împărtășit întâmplarea unor fete de vârsta lor, le-am urmărit
reacțiile, comportamentul copiilor. Astfel, am reușit cu succes să-i integrez în colectiv dorindu-și să se
implice în activitățile și jocurile de grup, să manifeste stări afective pozitive: bucuria de a dărui, de a împărți
lucrurile cu cei din jur, bucuria de a avea prieteni.

BIBLIOGRAFIE:
Paşca, Maria Dorina- Povestea terapeutică, Editura Ardealul, 2004

(despre respectarea unor reguli)

Bâzgău Mariana Rodica

Grădinița cu program prelungit Guliver,
Satu Mare

n marele ocean trăia odată un pește curcubeu. Era cel mai frumos pește și era foarte mândru de
asta. Solzii lui străluceau și aveau toate culorile curcubeului: roșu, albastru, verde, portocaliu, mov, galben.
De aceea i se spunea peștele curcubeu.
Peștele curcubeu este foarte mândru de solzii lui. Ceilalti pești se învârteau în jurul lui și se minunau de cât
de frumos este.
Într-o zi peștișorul albastru s-a apropiat de el.
– Bună, pe mine mă cheamă peștisorul albastru, pe tine cum te cheamă?
– Pe mine mă cheamă peștișoru curcubeu.
– Ce haine frumoase ai! Îmi dai și mie un solz din hăinuța ta că îți dau și eu unul din hăinuța mea?
Îmi plac foarte mult culorile pe care le porți tu! Eu am doar o singură culoare și mi-aș dori să port și eu o
amintire de la tine.
– Cum să îmi stric eu frumusețe de haină! Nu pot!
Peștele curcubeu s-a întors cu spatele și a dat sa plece.
– Stai, nu pleca! Vrei sa fim prieteni și să ne jucăm împreuna? Uite îti ofer eu o amintire, un solz din
hăinuța mea!
– Cum să port eu un asemenea solz lipsit de culoare în haina mea strălucitoare? Tu nu vezi ca nu se
potrivește? Păstrează-l că nu am nevoie! Eu nu mă joc cu pești care au haine atât de ponosite și de lipsite de
culoare.

288
Peștisorul curcubeu i-a întors spatele și a plecat mândru să înoate în altă parte.
Peștisorul albastru era foarte trist ca peștisorul curcubeu nu îi primise darul și nici nu dorise să se joace cu el.
– Nu-i nimic, o să merg în altă parte să caut alți peștisori cu care să mă joc și pe care să mi-i fac
prieteni.
Peștisorul albastru a mers la un grup de peștisori plați care înotau putin mai departe și i-a întrebat
dacă doresc să se joace cu el. Peștisorii plați i-au povestit că ei au dorit să se joace cu pestișorul curcubeu dar
ca el nu a acceptat deoarece nu-i place să se joace cu peştişori care arată atât de ciudat. Ei l-au primit cu drag
pe peștisorul albastru în jocul lor și au început să se joace împreună.
Pe zi ce trecea, peștisorul curcubeu se simțea din ce în ce mai trist. Nimeni nu mai venea să-l întrebe
dacă vrea să se mai joace sau să împartă solzi. Ceilalți pești se jucau și înotau bucuroși cât era ziua de lungă.
Într-o zi peștișorul curcubeu în timp ce plângea că este singur și că nu are nici un prieten întâlnește caracatița
cea înțeleapă. Atunci i-a venit ideea că ar putea să ceară ajutorul caracatiței.
– Doamnă caracatiță sunt foarte trist și am nevoie de ajutor. Nu am nici un prieten și nici un peştișor
nu mai dorește să se joace cu mine.
Peștișorul curcubeu îi povestește ce s-a întâmplat cu câteva zile în urmă, cum a refuzat să împartă cu
peștișorii din solzii lui strălucitori.
– Dragă peștișorule, cheia prieteniei constă tocmai în acest lucru: să împarți cu ceilalţi din lucrurile
tale și să accepți că ceilalți sunt diferiți față de tine iar diferența nu însemnă că sunt mai răi sau mai buni ci
că fiecare este frumos și bun în felul său.
– Doriți să spuneți că dacă voi împarți cu ceilalţi din solzii mei voi avea și eu prieteni?
– Exact. Cum te simți când cineva împarte cu tine ceva de la el?
– Sunt fericit.
– La fel se simte şi celălalt când tu îi oferi ceva de la tine.
– Si acum hai sa găsim ceva frumos la ceilalţi. Vezi tu, tu te-ai născut cu solzii foarte frumoși și
strălucitori. Alți pești chiar dacă nu au hăinuța atât de frumoasă ca a ta cu siguranță ca au alte lucruri care
pot să îți placă la ei. Fiecare este frumos în felul lui. Pentru mama lor fiecare dintre ei este cel mai frumos.
Hai să descoperi la prietenii tăi lucruri care îți plac:
– Peștisorul albastru are ochii frumoși.
– Super, spune caracatiţa!
– Peștișorii plați au aripioarele puternice și grațioase în acelaşi timp.
– Acum hai să le spunem ce îți place la ei și să îti faci prieteni.
Peștișorul curcubeu a plecat către grupul de peștișori care se jucau veseli puțin mai departe. A pus în
aplicare toate sfaturile înțelepte pe care le primise de la caracatiță și în plus le-a oferit peștișorilor câte un
solz din frumoasa sa hăinuță. Când a venit seara a plecat fericit acasă că și-a făcut mulți prieteni.

Am realizat studiul de caz pe baza acestei poveşti unui eşantion de 20 de preşcolari prin care am
urmărit adaptarea socială, recunoaşterea emoţiilor, gestionarea emoţiilor, precum şi adaptarea la emoţiile
celorlalţi.
Consider că poveştile şi jocurile reprezintă principala modalitate de dezvoltare a competenţelor socio-
emoţionale prin valenţele lor educative. Ele îl ajută pe copil, prin implicare activă, să îşi exprime mai bine
propriile sentimente şi emoţii şi să-şi dezvolte încrederea în forţele proprii.
Povestea peştişorului curcubeu:
Competenţa generală: competenţe sociale
Competenţa specifică: respectarea regulilor, interacţiunea cu alţi oameni
Obiective: Să identifice elemente fizice şi de comportament care diferenţiază oamenii.
Să identifice comportamentele corecte şi cele incorecte.
Să explice consecinţele comportamentelor neprietenoase.
Durata:10-15 minute
Materiale: planşele poveştii, scenariu, foaie alba, acuarele, pensulă.
Procedura de lucru: Se va prezenta copiilor planşa cu personajul principal şi se va deschide o discuţie
despre personaj:ce este?, unde l-am mai întâlnit?, etc. Se citeşte povestea. Copiii vor exprima cu cuvintele

289
lor stările personajelor din poveste. Vom analiza comportamentul peştelui curcubeu, şi vom găsi soluţii
pentru a-şi face prieteni.La final fiecare va picta personajul poveştii.
Dezvoltăm această competenţă deoarece: ajută copiii să dezvolte recunoaşterea greşelilor şi acceptarea
noilor prieteni în mediul nostru.

Comportamentul preşcolarilor, cât şi capacitatea socio-emoţională sunt evaluate prin următorii

indicatori de comportament:
I1 - S-a adaptat fără dificultăţi semnificative la mediul şi programul grădiniţei;
I2 - Are o bună comunicare cu educatoarea şi colegii grupei;
I3 - Participă la activităţile de grup;
I4 - Îşi alege activităţile din propria iniţiativă;
I5 - Participă la discuţii libere şi ia cuvântul;
I6 - Poate gestiona atât emoţii negative, cât şi pozitive;
I7 - Se oferă să îi ajute pe cei din jur;
I8 - Încearcă cu uşurinţă lucruri noi;
I9 - Respectă regulile de convieţuire în grup;
I10 – Nu se implică în conflicte cu ceilalţi copii;
I11 - Nu se supără atunci când i se refuză satisfacerea unor capricii;
I12 - Nu are nevoie de încurajări pozitive.
Fişa de observaţie comportamentală asupra preşcolarilor este alcătuită din 12 indicatori de
comportament pe care preşcolarul îi poate manifesta în cinci moduri: în foarte mică măsură, în mică măsură,
în oarecare măsură, în mare măsură şi în foarte mare măsură fiind cotaţi de la 1-5 în ordine, după cum
urmează: 1- în foarte mică măsură, 2- în mică măsură,3- în oarecare măsură, 4-în mare măsură, 5-în foarte
mare măsură.
Tabel 1. Nivelul fazei de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale
Faza incipientă 12-27 de puncte
Faza în dezvoltare 28-43 de puncte
Faza atinsă 44-60 de puncte

Tabel 2. Cuantificarea comportamentelor din fişa de observaţie comportamentală asupra

preşcolarilor
Copii A B B B B C D D G G H K M N P P S T Z Z
K S K V A Ş V F M D R T V A S S L S D N
Indica- M R M F
tori
I1 4 2 3 4 3 2 4 4 2 4 2 3 4 1 2 3 2 4 2 2
I2 4 1 2 2 3 3 2 3 1 1 1 3 4 1 2 1 2 3 2 2
I3 3 3 3 3 3 2 3 3 1 2 1 3 3 1 2 2 2 4 1 1
I4 3 3 3 2 3 3 4 3 1 2 2 3 3 1 2 2 2 3 2 1
I5 3 3 3 1 2 2 3 3 2 1 1 1 4 1 2 2 2 4 1 1
I6 2 4 2 3 2 2 1 2 1 2 1 2 3 1 2 2 2 4 2 1
I7 3 3 2 1 3 3 2 3 2 3 1 3 3 1 3 3 2 3 1 2
I8 3 2 3 3 2 2 3 4 1 2 1 2 4 1 2 2 2 3 2 1
I9 3 3 2 2 3 2 3 3 1 2 1 3 4 1 2 2 3 4 1 2
I10 2 3 2 1 3 1 2 4 1 1 1 2 3 3 2 2 3 3 1 1
I11 2 2 3 3 3 2 3 3 1 3 3 2 4 3 3 3 2 4 1 3
I12 3 3 5 4 5 4 4 5 3 5 2 4 5 2 4 4 4 4 3 4
Total 35 32 33 28 35 28 40 39 17 28 17 31 44 17 28 28 28 43 17 20
punctaj

După realizarea procedeului de lucru am cuantificat comportamentele din fişa de observaţie

comportamentală asupra preşcolarilor. Doar 4 copii (20%) au obţinut un punctaj între 12-27 puncte aflându-
290
se în faza incipientă de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale, observându-se un real progres. Un număr
de 14 preşcolari (70%) sunt în faza de dezvoltare, în timp ce un număr de 2 preşcolari (10%) se află în faza
atinsă de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale. Cel mai mic punctaj a fost obţinut de copii la I6 şi I7.
Aceste rezultate, prezentate în Figura 1, de mai jos, ne arată că preşcolarii întâmpină încă dificultăţi în
gestionarea emoţiilor negative şi pozitive, precum şi să ofere ajutor altor copii din grupă atunci când au
nevoie. De asemenea nu pot îşi împart rolurile şi jucăriile în cadrul jocurilor, acest lucru ducând la conflicte
între ei (rezultate slabe obţinute la I10).

Figura 1. Graficul privind nivelul dezvoltării socio-emoţionale a copiilor

Progresul real observat la copii ne-a determinat să desfăşurăm în continuare activităţi în care să
îmbinăm jocul cu poveştile pentru a dezvolta şi mai mult competenţele socio-emoţionale ale copiilor.

(despre stările emoționale)

CHIȘ ANDREEA,
Grădinița cu program normal Guliver,
Satu Mare

tiți voi de ce pleacă păsările în țările calde?

Pentru că iarna este prea geroasă chiar și pentru noi oamenii. Păsărelele au doar pene și de aceea nu
se pot proteja de frigul iernii, neputându-se îmbrăca mai gros, la fel ca și noi. De aceea ele pleacă în țările
calde, astfel salvându-și viata.
În fiecare an, în această perioadă a anului se întorc din țările calde păsările călătoare.
Pe fereastră, dragii mei de veți privi
Fiecare veți zări
Că s-au întors din depărtare

291
 Mii de păsări călătoare
Tare rău au obosit
Și-n pădure au poposit
Ce se-aude? Cip-cirip!
Prieteni dragi, am revenit!
Astăzi pădurea este fericită. Cântul miilor de păsări a împănzit-o și a readus-o la viață. Animalele
pădurii zburdă de acolo acolo, văzând cum totul s-a transformat într-un basm. Ursul, cerbul, căprioara,
vulpea și iepurașii s-au adunat la un loc ca să le ureze bun venit păsărilor călătoare.
Cerbul fiind cel mai mare
Privea acum cu mirare
Cum barza și rândunica adunau
Paie și nuielușe, oare ce construiau?
Cuiburi pentru ai lor copilași
Mici și drăgălași.
Barza se gândi la un moment dat să muncească mai puțin. Cuibul rândunicii era aproape de al ei, de
aceea a furat puținele nuieluțe pe care micuța, cu multa trudă le adunase. Astfel atmosfera de basm care era
în pădure s-a transformat. Nu mai era pace și veselie, acum se auzea doar plânsul amar al rândunicii.
De ce ești barză atât de rea?
De ce ai stricat căsuța mea?
Animalele auzind ce a spus rândunica, au mers să-i ceară socoteala berzei. Cerbul a luat cuvântul:
Barza, ești rea și nedreaptă
De aceea vei fi alungată
Locul tău este departe
Lângă casele oamenilor, poate
Vulpea, auzind ce spune cerbul înaintează spre barză și amintindu-și câte rele a făcut, a zis:
Eu am fost rea și șireată
Nu am furat numai o dată
Am fost flămânda și-nsetată
Și-am păcălit pădurea toată
Ursul mult a suferit
Când a fost la pescuit
Am furat tot ce-am putut
Și prietenii mei m-au văzut
De-atunci nu m-au mai iubit
Până când nu mi-am dorit
292
 Să mă schimb cu-adevărat
Și să mă las de furat
Azi nu mai fur, nu păcălesc
Și prietenii mei mă iubesc.
Iepurașul rușinat,
Urechile și le-a plecat
-Si eu am făcut o dată
O fapta ce mi-a fost iertată
Iepuraș de Paște fiind
Multe ouă am pregătit
Erau atât de frumos pictate,
Încât le-am mâncat pe toate.
Prietenii m-au pedepsit
O vreme nu mi-au vorbit
Rău tare fapta mea m-a durut
Și iertare mi-am cerut
Prietenii scuzele mi-au acceptat
Și-mpreună alte ouă am pictat
Căci un Paște fără ouă pictate
Aduce tristețe, cât spune nu se poate.
Barza, dându-și seama de imensa greșeală, pe care o făcuse și-a plecat capul și a spus:
Rândunico, te rog să mă ierți
Abia acum am înțeles
Cât de mult trebuie să muncești
Ca să ți-o întregești
Eu pot s-adun nuiele mari
Ca apoi să le-mpletesc,
Cuibul să mi-l construiesc
Însă tu, mică rândunică
Cu pietricele și pământ
Căptușit cu paie și cu puf
Trebuie să muncești mai mult!
Atunci barza și-a luat zborul spre câmpie. Rândunica, chiar dacă a fost suparată pe barză, a iertat-o și
și-a dat seama că nici locul ei nu este acolo și a zis:
Animalelor, vă mulțumesc
293
 Dar am stat să mă gândesc
E mai bine să ne luăm rămas bun
Și să pornesc la drum
Animalele au îmbrățișat-o pe mica rândunică și acum priveau cum ea se îndepărta
Când rândunica a obosit
La o casa a poposit
Și nițel s-a odihnit
Apoi a privit în zare
Și tare i-a fost cu mirare
Ca vecina ei era,
Nimeni alta decât barza

Rândunico, bine ai venit

Te ajut la construit
N-am făcut ce e corect
Acum răul mi-l îndrept
Acceptă ajutorul meu
Și am să fiu prietena ta mereu

Rândunica și barza au devenit prietene foarte bune. S-au ajutat una pe cealaltă învățăndu-ne ce
înseamnă cu adevărat prietenia.

Competenţa generală: competenţe emoţionale

Competenţa specifică: de a cere iertare, de a nu lua ce nu le aparține și de cooperare
Obiective:
• Să se familiarizeze cu personajele poveștii: barza, rândunica, vulpea, iepurașul, cerbul
• Să eticheteze corect reacţiile emoţionale ale personajelor;
• Să diferenţieze între reacţiile emoţionale adecvate şi cele inadecvate;
Durata: 20-25 minute
Procedura de lucru:

Etapa I: Împărţiţi copiilor fişele şi creioanele colorate. Prezentaţi copiilor fişa cu barza şi rândunica
discutaţi despre faptul că de ce sunt păsări călătoare, unde pleacă și de ce pleacă și ce au de făcut când se
întorc din țările calde (,, Cine ştie ce animal este acesta?”, ,,Unde aţi mai văzut astfel de animale?”, etc.). Să
coloreze animalele din povestea ascultată.

294
Etapa II: Citesc copiilor povestea în versuri „ Barza și rândunica ” . Pe parcursul poveştii identificăm
împreună cu copiii reacţiile emoţionale ale personajelor („ Cum s-a simţit...atunci când...?”). Cereţi copiilor
să vă spună, care a fost personajul care a reacţionat în mod adecvat. (,, Cine credeţi că s-a comportat bine
?”). Încurajaţi copiii să propună şi alte alternative de comportament adecvat, în afara celor propuse în
poveste.

Dezvoltăm această competenţă deoarece: permite identificarea unor reacţii emoţionale alternative,
care vor facilita achiziţionarea strategiilor de reglare emoţională ajută copiii să înveţe să ceară iertare atuci
când greșesc, să nu ia de la ceilalți copii ce nu-i aparține şi să menţină relaţii de prietenie cu ceilalţi copii.

( despre beneficiile, dar și capcanele noilor tehnologii)

Vaida Ioana-Alina,
Liceul Tehnologic nr. 1 Gâlgău

entru că trăim într-o eră a tehnologiei, o eră în care televizoarele sunt pe post de baby-sitter
pentru mulți copii încă din pruncie, am ales o metodă prin care să îi fac pe micuții mei elevi, să înțeleagă că
atunci când le punem limite în petrecerea timpului cu telefonul sau tableta în mână, o facem pentru că îi
iubim.
„Aventurile domnișoarei Clarisse“, scrisa de Anna Noua, cartea pe care le-am prezentat-o copiilor din
clasa pregătitoare într-o oră de Dezvoltare personala, ne vorbește despre o fetiță morocănoasă și capricioasă,
căreia nu îi place nimic și care e fericită doar când părinții o lasă să facă tot ce vrea.
Când nu e lăsată să se uite la desene animate, micuța se enervează și își întristează și familia. Cartea
mai vorbește și despre Supărăciosul, un personaj care o poartă pe Clarisse de-a lungul unor aventuri
palpitante, în care ea își redescoperă emoțiile pozitive și pe ea însăși. El este supărat pentru că foarte mulți
copii își petrec timpul la televizor, pe telefon, tabletă și nu înțeleg că toate aceste lucruri le fură emoțiile
adevărate și mai ales, copilăria.
Supărăciosul îi vorbește Clarissei și despre vina părinților care nu sunt un bun exemplu pentru copii și
care au nevoie ei înșiși, de revizuirea comportamentului în ceea ce privește introducerea tehnologiei din ziua
de azi și întrebuințarea cu folos și cu limite a acesteia.
Povestea “Aventurile domnișoarei Clarisse” este o poveste terapeutică și motivațională și este utilă atât
copiilor, cât și părinților.

295
 Această carte îi ajuta pe cei mici să conștientizeze pericolele folosirii fără limite și pe timp îndelungat a
tehnologiei și le creează premisele dezvoltării inteligenței emoționale, oferindu-le un model bun prin care ei
să înțeleagă că tehnologia îi izolează pe mulți dintre ei și le fură frumusețea și bucuria copilăriei și
petrecerea unui timp de calitate cu familia, nu în compania altora.
Pe Tărâmul Emoțiilor, copiii au puterea de a schimba lumea în care trăiesc. Clarisse, în urma
aventurilor trăite, își ascultă conștiința și promite să se schimbe.
Această poveste a fost prezentată de mine în fața elevilor M-A., M-N., F., M., M., A. și L., pentru că
mi-am dorit că ei să înțeleagă pericolele la care se expun atunci când vizionează timp îndelungat desene
animate, jocuri electronice, videoclip-uri fel de fel, etc.
Chiar dacă ceea ce vizionează sau jocurile pe care se joacă ar fi educative, tot trebuie restricționat
timpul petrecut în fața ecranelor, deoarece acestea răpesc timpul petrecut cu familia, răpesc dezvoltarea
normală a proceselor cognitive și afective, iar copiii ajung să trăiască într-o lume care nu e reală, o lume care
le produce satisfacție și entuziasm, deși temporar, iar realitatea înconjurătoare nu îi mai atrage, se plictisesc,
se închid în ei și au probleme de relaționare. Până și veșnica joacă de afară a copiilor din toate timpurile, pe
copiii din ziua de azi nu prea îi mai atrage.
Am hotărât astfel, să le prezint copiilor povestea Clarissei. Am vorbit despre sentimente, emoții,
trăiri, despre pericolele la care se expun acum și care le va afecta pozitiv sau negativ, uneori iremediabil,
viitorul.
Am vorbit despre părinți, despre modelele care ei ar trebui să fie, despre imitare și despre puterea
exemplului. Ei și-au manifestat dorința de a se schimba, de a limita timpul petrecut în acest fel și de a
petrece timp cu familia. Au trăit alaturi de Clarissa aventurile din Tărâmul emoțiilor și s-au recunoscut pe ei
înșiși în diferite situații sau diferite comportamente.
Sper și îmi doresc ca ceea ce au învățat, să nu uite prea repede și să le fie de folos, influențându-le
pozitiv timpul petrecut în fața micilor ecrane, redescoperirea jocurilor de exterior, legarea prieteniilor reale,
nu doar virtuale, gestionarea emoțiilor, trăirea la intensitate maximă a copilăriei, cât și consolidarea relațiilor
familiale.

296
 (despre rolul poveștilor terapeutice)

Educatoare : Taraboanta Angela si Agapie Luminita

G.P.P.N. NR 1 - Liceul ,,Vasile Conta’’
TG.NEAMT

ovestea terapeutică e prezentă prin mesajul său specific ţinând cont de particularităţile de
vârstăa celui căruia i se adresează , copil sau/şi adult , făcându-l a înţelege modul în care , receptarea dureri ,
bolii şi chiar a speranţei pot echilibra , metaforic vorbind, acceptarea, resemnarea şi în final, starea de fapt
creată.
Atunci când vorbim de povestea terapeutică, în general, logistica sa se îndreaptăspre depăşirea
suferinţei şi a dureriide către cei în cauză şi mai apoi, elaborarea unor naraţiuni ce decurg dintr-o logică bine
structurată a gândirii pozitive , pornind de la elemente ca : bucurie , speranţă , şansă , atitudinn , înţelegere şi
acceptare
Pornind de la un caz real sau fantastic , povestea terapeutică îşi îndeplineşte menirea de mediatora
durerii şi suferinţei , aducând mult mai aproape pe cel aflat într-un impas , sincopă a vieţii, de lumea în care
legile care guverneazăpot declanşa apariţia unor resurse vitale de a învinge : frica , teama , neliniştea ,
neputinţa, nesiguranţa şi a descoperi speranţa şi şansa, conjugând verbele „ a vrea ” , „ a putea”
şi „ a dori ” , la timpul pretent. În acel moment, povestea terapeutică îşi dovedeşte utilitatea , făcând prin
puterea cuvântului ca lumea pentru cel în suferinţă , „ săse mişte altfe l”, săfie perceputăprin prism noilor
conotaţii cognitive ale elementelor de identitate personală , dând unicitate clipei trăite .
Dificultăţi în respectarea regulilor unui grup

a) indicaţii terapeutice:
- dificultăţi în respectarea regulilor unui grup;
b) efecte dorite:
- dezvoltarea solidarităţii;
- încurajarea muncii în echipă;
- încurajarea disciplinei;
- favorizează angajarea şi responsabilizarea fiecăruia pentru sarcinile care presupun participarea mai
multor persoane;

Nerespectarea regulilor în interiorul unui grup

a) indicaţii terapeutice:
- nerespectarea regulilor în interiorul unui grup;
b) efecte dorite:

297
 - favorizarea unei mai bune discipline în clasă sau acasă;

Povestea jucătorului de fotbal

La începutul anului, echipa de fotbal a obţinut mai multe succese, dar, în ultima vreme, situaţia a
început să se deterioreze. Spiritul de echipă care la început era foarte puternic, a început treptat, treptat să se
stingă. Dan, vedeta echipei, a început să se simtă tot mai mult preocupat de succes. El era tot mai des violent
cu jucătorii din echipa adversă şi uneori chiar cu proprii colegi.
În timpul antrenamentelor, nu asculta indicaţiile antrenorului şi făcea după capul lui. Până la urmă, a
ajuns să insulte şi spectatorii care îl huiduiau. La ultimul meci s-a certat cu arbitrul, ceea ce a înrăutăţit şi
mai mult situaţia. Colegii săi nu mai aveau încredere în el.
Dan era disperat din cauza acestei situaţii, dar nu se mai putea controla. Într-o seară, în timp ce
dormea, în faţa ochilor i-a apărut idolul său, Pele. Nu-şi putea crede ochilor, dar Pele se afla în faţa sa, în
carne şi oase. Dan i-a explicat care este situaţia şi i-a cerut sfatul.
După ce a reflectat un timp, Pele i-a răspuns: „Dragă Dan, eu ştiu că tu ai un şut de invidiat şi că eşti
ambiţios, dar într-o echipă trebuie să ţii cont de reguli. Este suficientă greşeala unei persoane pentru ca toată
lumea să sufere. Dacă tu dai un gol, înseamnă că toată echipa te-a ajutat, iar dacă ratezi, înseamnă că toată
echipa a pierdut. Tu eşti responsabili pentru toţi colegii tăi”.
În săptămâna care a urmat, Dan a ţinut cont de colegii săi şi acest lucru i-a ajutat să câştige. Anul
următor a câştigat din nou trofeul celui mai bun jucător.

Povestea lui Lapinot

Lapinot era un iepuraş tare distrat care întotdeauna îşi deranja colegii în clasă. La şcoală se agăţa de
coama leului, îi dădea şuturi şoricelului sau trăgea de coadă maimuţa.
În clasa sa, era un urs şi o cămilă care îl găseau comic şi care făceau ca el, dar, celelalte animale îl
găseau nesuferit şi nu se jucau cu el.
Într-o zi Lapinot a vrut să se joace cu girafa, dar aceasta i-a zis: „Nu vreau să mă joc cu tine pentru
că tu mă loveşti tot timpul şi mă deranjezi când lucrez. Mă voi juca cu tine când vei merita.”
Lapinot i-a răspuns girafei: „Puţin îmi pasă că nu vrei să te joci cu mine”. În sinea sa, Lapinot s-a
simţit trist şi supărat. Atunci şi-a zis: „Aş vrea să am mulţi prieteni cu care să mă joc toată ziua. M-am
săturat ca toata lumea să se plângă de mine”.
Ce credeţi că ar putea face Lapinot pentru a câştiga încrederea girafei şi a deveni prieten?

298
 (despre conflicte)

PROFESOR : VIORICA SABĂU

LICEUL TEHNOLOGIC NR.1 GÂLGĂU

iind dirigintă a lasei a VI-a, clasă nu foarte numeroasă dar în care există mereu conflicte
deoarece elevii din aceasta clasă vin majoritatea din alte scoli care aparțin tot de școala noastră, o data cu
desfiintarea structurilor, am apelat de mai multe ori în orele de dirigenție la povești terapeutice tocmai
pentru a stinge aceste conflicte. Una dintre aceste povesti este si următoarea și am folosit-o într-un conflict
între două fete cu personalități diferite Magdalena şi Maria care nu voiau să împartă nimic.
Magdalena şi Maria priveau aceeaşi foaie de caiet. Cum s-o împartă? Cine să ia partea de sus? Dar
cea de jos? S-o taie de-a lungul? S-o pună de-a latul? În jur se făcu linişte. Caietele şi cărţile aşteptau
rânduite la marginea băncii, iar foaia albă rămase parcă singură. Să se supere oare pentru ea? Numai
creioanele colorate începură să şoptească între ele. Cât ai clipi, se-mprăştiară pe bancă. Oare în mâna cui vor
ajunge? Cine va câştiga?
-Ia priveşte, ochii Magdei, făcu Negru. Parcă m-au lăsat fără culoare!
-Ca şi pe mine, îi şopti Maron uitându-se la Maria.
-Zici că le-am colorat buzele, veni în vorbă Roşu de cireaşă.
-Numai de n-ar lăcrima, s-arătă îngrijorat, Albastru.
Şi se strânseră toate în scobitura băncii. Aşteptau. Oare cum va fi vremea la banca lor? Că, la
celelalte, era soare şi bine!
Dintre toţi ai clasei, doar Ana (o altă colegă prietenă cu amandouă fetele) avea ochi pentru banca
fetelor. Se apropie şi zise:
-Pace! privind ochii plini de lacrimi ai fetelor şi apoi, luă cu grabă albastru şi apa începu să curgă.
-Pământul acesta e al tău, Maria. Să aduni tot ce doreşti pe el, iar tărmul de jos al Magdei şi plecă
liniştită.
Îşi lăsase soarele fără pălarie şi acum vor apărea ciupercile cu noua modă.
Cele două se priviră din nou cu prietenie. În scobitura băncii înflorea curcubeul. Dar ce să va
povestesc? Suratele începură a alerga dintr-o parte în alta. Maşinile din Ţara Magdei erau oprite la stop.
Treceau cei din grupa mică. Verdele le făcu semn cu mâna:
-Haideţi copii, topoganul din parc vă aşteaptă.

299
 Florile dădeau bineţe în grădina Mariei. Reta-Margareta se pregătea pentru spectacol, iar orchestra de
clopoţiei era în plin concert. Aerobusul Magdei ajunse la linia mării. Trecu peste grădina Marie şi poposi în
staţia „Raza de soare”. Fluturii prinseră a trece strada. Asteptau acum cuminţi la ...topogan. Doi arici jucau
tenis. O pasă şi mingea nimeri între pisici.
-Şi linia Anei?
-A dus-o vântul, rostiră cele două prietene, grăbindu-se să nu uite vreo maşină pe trei roţi, un iepure
fără urechi, o vulpe fără coadă şi câte şi mai câte. Oare mai rămăsese ceva de desenat în cele două împărăţii?
Bucuroase, ajunseră la banca Anei:
-E a ta, făcură cele două dându-i „împărăţiile”. La banca noastră e acum vreme bună. Ştii cine a
adus-o?
Şi râsul celor doua se auzi în toată împărăţia Mariei şi Magdei.
O dată cu folosirea acestei povești și cu alte sfaturi asemenea cele două fete sunt în momentul de față
cele mai bune prietene.

(despre bunătate)

Paul Miriam Diana,

Liceul Tehnologic nr 1 Gâlgău
Coordonator-Sabău Viorica

ersonajul care m-a impresionat cel mai mult este Cenușăreasa. Probabil vă întrebați de ce? Printre
atâtea alte povestiri frumoase, de ce tocmai ea? Deoarece ea a demonstrat că datorită bunătății sale, ea s-a
schimbat din sclavă în prințesă. Ea mi-a arătat cu adevărat felul în care trebuie să se comporte o fată.
De asemenea mi-a arătat că trebuie să ne comportam frumos cu toate persoanele, indiferent cum se
comportă ele cu noi. Și datorită ei, știu că trișorii vor pierde mereu. Mi-a demonstrat că nu trebuie să fii
frumos pe exterior, ci mult mai important e interiorul.
Chiar dacă pe moment mi se părea că răul va birui, citind aceasta poveste, am realizat că invingerea lui
e doar temporara, iar mai apoi binele e cel ce câștiga și e vorba de un câștig de durată. Da, cred și voi crede
întotdeauna că binele va invinge mereu!
Mă gândesc la momentele dificile pe care le-a trăit și astfel realizez cât de binecuvântată sunt să am
ambii părinți lângă mine. Să o am pe mama care de când m-am născut mă tratează ca pe o prințesă și-mi
oferă toată dragostea din lume, să-l am pe tata care se-ngrijește de mine să nu-mi lipsească nimic…
Amândoi mă încurajează și tot timpul îmi spun că pot face tot ceea ce-mi propun, că sunt o fată isteață și
300
într-o zi o să-mi găsesc un prinț exact ca Cenușăreasa. Ea nu a avut ocazia să primească o educație din
partea părinților ei și totuși a fost mult mai educată decât mulți copii din ziua de azi.
Această poveste m-a făcut să realizez că am o soră minunată care mă ajută la treburile gospodărești și mă
implică în toate activitățile ei.
Cum m-a schimbat Cenușăreasa? M-a ajutat să prețuiesc mai mult ceea ce am și să fiu mai responsabilă
și mai bună.

(despre evitarea minciunii)

Chiroban Paula, Liceul Tehnologic nr 1 Galgau

Coordonator-Sabău Viorica

ovestea care mi-a schimbat viata este Pinocchio de Carlo Collodi.

Ea mi-a arătat că nu e bine să nu ascultăm de părinți deoarece neascultarea părinților duce la
necazuri. Cine e Pinocchio? Pinocchio este un băiat cam de vârsta mea. El a fost o marionetă de lemn, dar o
Zână l-a transformat în băiat adevărat. Înainte ca Zâna să-l transforme în băiat, el făcuse multe pozne pe care
la sfârșit le-a regretat ceea ce a făcut din el un copil bun.
Ce am învățat eu din povestea lui? Multe lucruri care îmi sunt de folos în viață.
În primul rând am învățat că fuga de acasă poate avea urmări grave. Când Pinocchio a fugit de acasă
era cât pe ce să moară, deoarece fuga sa a dus la arestarea tatălui și astfel el nu numai că a rămas fără
mâncare, dar era să ardă. Noroc cu tatăl lui care i-a refăcut picioarele.
Un alt lucru înțelept pe care l-am dedus a fost faptul că trebuie să am mare grijă în momentul în care
îmi aleg prietenii și atunci când am încredere în diferite persoane. Pinocchio și-a vândut abecedarul, apoi s-
a dus și a îngropat banii în Țara Neghiobilor la sfatul Vulpoiului și al Cotoiului. După ce s-a întors la Zână,
aceasta l-a întrebat cum a ajuns la așa încurcături, însa el mințea. Cu cât mințea mai mult, cu atât nasul îi
creștea. Mie nu îmi crește nasul când mint, dar cu siguranță că persoanele pe care le voi minți nu vor mai
avea încredere în mine - de aceea eu nu mint. Tot din această poveste am învățat că minciuna poate crea
probleme și că o minciună duce la alta și tot așa.....până nu mai știi care e adevărul.
Citind povestea am ajuns la următoarea concluzie: cel mai bine este să eviți minciuna, tovărășia celor
care nu sunt de încredere și care nu ascultă de părinți. Trebuie să mergi la școală pentru a învăța și nicio altă
activitate nu ar trebui să ne distragă de la participarea la ore. De câte neplăceri ar fi fost scutit Pinocchio
dacă nu s-ar fi abătut din drumul spre școală! Categoric că nu voi fi ca el și că voi face tot posibilul să fiu un
copil bun, un elev silitor și un prieten de nădejde.
Vă întrebați probabil dacă îmi place povestea... Da, îmi place, deoarece am învățat multe lucruri
bune. Recunosc că m-au amuzat peripețiile prin care a trecut personajul și că de fiecare dată când intra într-
un bucluc îmi spuneam în gândul meu: „Dacă asculta de Geppetto, nu pățea nimic!”
În încheiere vă spun doar atât: „Dragi copii, citiți povestea și nu faceți ca Pinocchio!”

301
 (despre deficiențe)

Puiu Maria-Magdalena
Școala Gimnazială „I. Gervescu”, Săvinești,
Neamț

ed este un băiețel care este special, într-un mod unic. Acesta are o deficiență care nu îi
permite să meargă, să alerge, să se joace ca ceilalți copii, dar nu îl împiedică să se bucure din plin de
viață.
El s-a înscris la o școală nouă, iar în încercarea de a-și face prieteni, după ore, a ieșit în parc cu
întreaga clasă.

Dintr-una în alta, a început să vorbească cu Mihai și Karina. Aceștia erau uimiți de modul în care
Ted radia de fericire, aaș că l-au întrebat:
-Ted, cum se face că întodeauna ești cu zâmbetul pe buze? întreabă Mihai.
-Chiar așa, Ted... Mereu ne faci pe toți să zâmbim, să râdem. Cum reușești în situația în are ești?
Interoga Karina.
-În ce situație sunt? Sunt un copil normal, chiar special, așa îmi spune mama tot timpul: „Ted, ești
un băiat special. Să ții asta minte pentru todeauna, nimeni să nu-ți schimbe gândul acesta.”. Chiar
dacă nu pot alerga așa cum o faceți voi, nu mă pot juca așa cum o faceți voi, eu sunt fericit cu ceea ce
am. Ba chiar am și un prieten de nădejde.
-Serios? Pe cine? întreabă cei doi copii în cor.
-Ah, nu am reușit să vă povestesc... În urmă cu un an, îmi doream foarte mult un cățel, iar părinții
mei m-au dus la un adăpost pentru animale. Acolo am văzut foarte mulți căței: pufoși, drăgălași,
adorabili, fricoși, înfricoșători, dar nici unul nu mi-a atras atenția, așa că am vrut să plec. Eram foarte
dezamăgit.
302
 -Serios? De ce? Eu mi-aș dori foarte mult un câine lup, dar mama crede că este prea periculos
pentru mine! exclamă Karina.
-Nici unul nu era special, așa cum sunt și eu. Dar când mă îndreptam spre poartă, am văzut un
ghem de blană ascuns sub o grămadă de fân. Din prima clipă în care l-am văzut, am știut că pe el îl
vreau. Părinții mei au încercat din răsputeri să mă convingă să iau alt cățel, dar cel pe care îl
descoperisem mi-a adus un zâmbet pe bune, așa cum nu mai reușise nimic de mult timp. Proprietarul
adăpostului mi-a spus că acel animăluț este șchiop și că nu este potrivit pentru mine, dar eu am luptat
pentru dorința mea, ținând cont de faptul că și eu sunt în scaun cu rotile. Mi se pare că am fost sortiți
să fim împreună. De atunci el este prietenul meu cel mai bun.
-Mă bucur pentru tine! exclamă Karina.
-Dar nu a fost greu pentru tine să te joci cu el? întreabă uimit Mihai.
-Nu, deloc. De fiecare dată când ieșeam la plimbare în parc, stăteam
amândoi și ne uitam la ceilalți copii cum se jucau cu cățelușii lor. Ne
imaginam povestea lor și ne întrebam: Oare cum s-au cunoscut? Bine,
asta nu a durat mult timp. El s-a vindecat, acum poate alerga, poate
merge și se poate juca cu ceilalți căței. Dar sunt fericit pentru el. Am un
prieten care poate face asta și pentru mine, iar ce m-a impresionat este
faptul că în momentul în care el s-a făcut bine, nu a uitat de mine nicio
clipă. Întodeauna stă lângă mine și mă păzește, să fiu în siguranță.
Ted se uita cu ochii sclipind spre cer: Dumnezeu este cel care i-a oferit putere, înțelepciune și
dragoste, pentru a-i iubi pe cei diferiți de el, dar mai ales, pentru a-i iubi pe cei la fel ca el. În clipa
aceea, Karina s-a îndreptat spre mânerele scaunului cu rotile, iar Mihai s-a dus să o ajute. Ambii au
împins scaunul cu rotile spre terenul de baschet și au strigat în gura mare:
-De azi înainte, Ted va fi șeful clasei. El ne va aduce zilnic zâmbetul pe buze și ne va face zilele
mai frumoase, iar noi, drept răsplată, îl vom sprijini și îl vom învăța să joace baschet. Chiar dacă este
diferit, el este special!
Din ziua aceea, elevii clasei a IV-a, joacă în fiecare „pauză mare” baschet și se amuză teribil de
talentul lui Ted. Este un bun jucător, chiar mai bun decât ceilalți. Cred că vă întrebați și de ce... Ei
bine, zâmbiți mai des și fiți prietenoși. Atât cu cei care vă seamănă, cât și cu cei care sunt diferiți,
unici, speciali.

303
 Prin această povestioară am dorit să transmit copiilor ideea că orice s-ar întâmpla, nu trebuie să uităm să
fim oameni și să dăm dovadă de compasiune.
În urma citirii acesteia în cadrul orei de educație civică, elevii mei au avut câteva clipe de retrospectivă,
întrucât, unii dintre ei nu s-au dovedit a fi morali în anumite situații. Și-au exprimat emoțiile, și-au
conștientizat greșeala și au promis că nu se va mai repeta.
Într-adevăr, acest lucru nu s-a mai petrecut, deoarece colega care înainte era exclusă, îndepărtată și
jignită, acum era „în centrul atenției” lor. Astfel s-a produs integrarea elevei A. D. și închegarea
colectivului de elevi.
Deși în cazul nostru, eleva nu avea dizabilități, ci doar o situație mai puțin fericită, sunt mulțumită de
rezultatul produs.

(despre optimism)

Prof. înv. primar Chiorbeja Alina Cătălina

Școala Gimnazială „I. Gervescu”, Săvinești

âteva broscuțe și-au propus să organizeze, pe malul unui lac, un concurs pentru a vedea care
dintre ele poate să ajungă în vârful unui turn, ce se înalța semeț.
O mulțime de spectatori curioși s-au adunat pentru a urmări cursa și pentru a le încuraja pe broscuțele
curajoase. Se auzea cum șușoteau între ei despre cât de înalt este turnul și cât de periculoasă este această
întrecere. Despre cât de obositoare va fi încercarea și despre îndoiala lor că vreuna dintre broscuțe va reuși
să ajungă până sus.
Cum s-a dat startul, broscuțele au început să se cățere vioaie, însă de jos auzeau vocile spectatorilor,
unii prieteni, alții necunoscuți, cum strigau pline de teamă: “N-are rost, turnul este prea înalt! Opriți-vă,
sunteți în pericol, o să cădeți!”
Pe rând, tot mai multe broscuțe au început să se resemneze și una câte una au abandonat
cursa. Numai una singură a continuat să se cățere cu încăpățânare mai departe.
Nu voia cu nici un chip să renunțe! La final, ea a fost singura care a ajuns în vârful turnului, când
nimeni nu mai credea că o să se-ntâmple!
Toate celelalte broscuțe și toți spectatorii au vrut să afle cum a reușit să facă un efort atât de mare,
așa că au mers să o întrebe. Așa se află că broscuța învingătoare era SURDĂ!!! În tot acest timp a crezut că
cei de jos o încurajau!

304
MORALA:
Nu asculta niciodată de oamenii care au obiceiul de a fi întotdeauna negativiști și pesimișți… fiindcă
ei îți răpesc cele mai frumoase dorințe și speranțe pe care le porți în suflet!
Fii mereu încrezător și optimist! Și, mai ales, fii pur și simplu “SURD” când cineva îți spune că nu-ti
poți realiza visurile.

(despre responsabilitate)

Profesor psihopedagogie specială Ion Stănica

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Buzău

ans era un mic cioban. Într-o zi pe când își supraveghea oile la marginea unei păduri, se
apropie de el un vânător:
- Cât de departe este cel mai apropiat sat? întrebă tânărul vânător.
- Sunt 6 kilometri domnule, iar drumul este îngust și șerpuit, s-ar pute asă vă rătăciți.
- Băiatul meu , spuse vânătorul , dacă îmi arăți drumul te voi plăti bine.
Ion dădu din cap și spuse:
- Nu pot lăsa oile singure, s-ar răspândi prin pădure și le-ar putea mânca lupii.
- Dar dacă piere o oaie sau două ți le voi plăti. Îți voi da mi mult decât poți câștiga în întreg anul.
- Domnule, nu pot merge, zise Hans. Oile sunt ale stăpânului meu.Dacă se pierd eu voi fi de vină.
- Dacă nu îmi poți arăta drumul , nu vrei să îmi găsești un ghid? Voi avea eu grijă de oile tale.
- Nu pot face nici asta. Oile nu vă cunosc vocea și se vor îndepărta.
- Nu poți avea încredere în mine? întrebă vânătorul
- Nu, spuse Hans. Ai încercat să mă faci să-mi încalc cuvântul dat stăpânului meu.De unde să știu că
tu îți vei respecta cuvântul?
Vânătorul răse.
- Ai dreptate, spuse el. Aș vrea să am încredere în supusii mei așa cum stăpânul se poate încrede în
tine. Arată-mi poteca și mă voi descurca. Chiar atunci din pădure ieșiră mai mulți oameni, care au început să
strige de bucurie la cederea vânătorului.
- Oh, domnule, credeam că v-ați rătăcit.
Mai târziu Hans a aflat că vânătorul este defapt un prinț. Îi era teamă ca acesta să nu se supere pe el. Dar în
loc de aceasta, câteva zile mai târziu, a venit un servitor și l-a luat pe Ion la palat.
- Hans, spuse prințul, aș vrea să lași oile și să vii să lucrezi pentru mine. știu că pot avea încredere în
tine.
- Bucuros voi veni să vă slujesc, dar mai întâi stăpânul meu trebuie să găsească un nou cioban. Așa
cum promise după o perioadă Ion veni la palat, unde avea să îl slujească cu credință mulți ani pe prinț.”
Povestea face parte din lucrarea ”Metode de educație nonformală”, editată de fundația

305
Noi Orizonturi. Ea poate fi utilizată cu succes la ore de consiliere, educație civică sau ori de câte ori dascălii
doresc să crească în rândul copiilor: motivația,integritatea, seriozitatea, onestitatea, increderea, fidelitatea,
politețea.
Mesajul poveștii este că în viață trebuie să îți respecți promisiunile, să duci până la final proiectele
începute, să nu te abați de la munca ta indiferent de tentațiile din jurul tău. Încrederea poate fi câștigată prin
seriozitate, fidelitate, onestitate.
Ca orice poveste, și această trebuie să fie însoțită de un moment de analiză și reflecție din partea
micilor ascultători. Pentru acest moment se poate pleca de la următoarele întrebări:Ce părere aveți despre
comportamentul lui Hans? Dar depsre prinț? Cât este pentru fiecare dintre voi cuvântul dat? dar încrederea?
Cum ar trebui să se poarte un om pentru a vă câștiga încrederea? Puteți avea încredere într-o persoană
necunoscută sau terbuie să vă câștige încrederea? S-a întâmplat să simțiți că aveți încredre în colegii voștri?
În ce situație?
Am utilizat-o în cadrul unei ore de consiliere cu tema :”decizie, acțiune, responsabilitate” și a venit
ca o completare a încercării de a le arăta că atitudinea (din ziua precedentă a unei fete din clasă) greșită
poate duce la pierderea temporară a încrederii. Că pentru a menține încrederea unii în ceilalți trebuie să fim
în orice situație consecvenți, sinceri, să recunoaștem când am greșit și să ne asumăm consecințele, să
rămânem fideli promisiunilor, proiectelor demarate indiferent de context.

(despre acceptare)

Prof. Cotîrgăşanu Maria-Nicoleta

Grădiniţa Bradu
Şcoala Gimnazială ,,Constantin Panţiru” Grinţieş,Neamţ

u cetitudine ne-am considerat vreodata lipsiţi de valoare ,sau buni de nimic...Ne-am

învinovatit când am facut vreo greşală . Avem tendinţa să ne luăm dupa părerile negative pe care ceilalţi le
au uneori despre noi. Dacă am raspunde cu ,,DA” la vreuna dintre aceste speţe ,e posibil să avem probleme
în a ne accepta pe noi înşine.
Ce însemnă de fapt ,,acceptarea de sine”? Ce înseamnă să îi accepţi pe ceilalţi? Cum ne afectează
aceste două probleme relaţia cu copiii?
,,Acceptarea de sine” înseamnă acceptare necondiţionată-admiterea şi asumarea responsabilităţii
pentru însuşirile calităţile şi comportamentele proprii-atât cele bune cât şi cele rele-fară a ne cataloga sinele
dret bun sau rău.

306
 ,,Acceptarea celuilalt „înseamnă a putea să faci diferenţa între a vă displăcea o trăsătură sau un
comportament al acelei persoane sau a vă displăcea sau a respinge întrega persoană. Părinţii si cadrele
didactice care se acceptă pe sine şi pe copiii lor, îi iubesc şi îi acceptă indiferent de de felul în care ei se
comportă; este o acceptare necondiţionată pe care copilul o simte ca existînd permanent , dincolo de modul
în care noi reacţionăm la diferitele lor purtări de zi cu zi.
Medeea, în vârstă de doi ani , a devenit din ce in ce mai neastâmpărată şi mai curioasă.
,,Îşi bagă nasul peste tot „ spune adesea mama.,,Dar am găsit o cale de a face faţă şi la asta...-de
căte ori îşi bagă mâna în cana cu lapte , trage tigăile din dulap sau de câte ori rupe frunzele plantelor,
îi dau peste mână şi îi spun ,,copilă rea”.
Funcţionează ca prin miracol . Am observat-o pe Medeea întinzând mâna spre o plantă şi apoi
lovindu-şi propria mână şi spunându-şi pe un ton răstit ,,Copilă rea!”
Acest sistem pare să fie eficient pentru a schimba comportamentul Medeei însă ce mesaj i se
transmite astfel ? Cel mai probabil ea învaţă că dacă face greşeli sau face lucruri ,,rele „ atunci înseamnă că
este o pesoană rea. Nu e surprinzător că se consideră, la rîndul ei, o mamă ,,rea” dacă ,de exemplu fiica ei
se poartă necuviincios în public.
AJUTAŢI-I PE COPII /ELEVI SĂ SE ACCEPTE PE EI ÎNŞIŞI
1. Încercaţi să vă acceptati pe dvs. mai întâi . Oferiţi-le un model bun copiilor-elevilor.
2. Indicaţi-le exact care este comportamentul inacceptabil , atunci când greşesc sau se comportă
inadecvat.Începeti ,,criticile” mai întâi cu o remarcă despre un comportament pozitiv pe care l-aţi
observat la copil.
3. Nu le spuneţi copiilor că sunt buni atunci când se poartă bine-arătaţi-le intr-o manieră pozitivă că
vă place felul în care s-au comportat.
4. Nu manipulaţi copiii prin intermediul vinei. Evitaţi expresii precum,,Mă faci de ruşine” pentru că
îi învăţaţi să se critice pe sine sau să utilizeze vina pentru a-i manipula pe ceilalţi.
5. Educaţi copiii să îşi asume responsabilitatea pentru ceea ce fac şi nu să se învinovăţescă pe sine
sau pe alţii când lucrurile merg prost. Asiguraţi-i că nici dvs nu-i veţi învinovăţi.
6. Îcurajaţi-i pe copii să işi accepte propriile greşei.Cât nu se acceptă pe ei înşişi şi grşelile lor , ei
vor evita să îşi asume riscuri,ceea ce va încetiniconsiderabil procesul de dezvoltare.

BIBLIOGRAFIE
Tratat de psihologie pozitivă- Daniel David , Aurora Szentágotai-Tătar Colecție: COLLEGIUM ->
Psihologie
Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale (ediţia a III-a revăzută şi adăugită)- Daniel David
Ce, cum, când în terapia copilului şi adolescentului. Tehnici de consiliere şi psihoterapie- Ann Vernon , Ed
RTS

307
 (despre frică)
Prof. înv. primar Azoitei Elisabeta
Şcoala Gimnazială ,,Constantin Panţiru”
Grinţieş

omnul Mureşan trăieşte împreună cu soţia şi cele două fete într -un oraş mare.
Datorită pretenţiei ca fetele sale sa fie întotdeauna în siguranţă , domnul Mureşan le ingrădeşte viaţa
şi le răpeste multe din plăcerile copilăriei. În acelaşi timp îşi creează propria frică, pe care apoi o transmite
şi copiilor.
,,Le voi oferi fetelor mele toate lucrurile pe care nu le-am avut pe cand eram copil,, ,spunea el.
,,Trebuie să mă asigur că sunt întotdeauna in siguranţă şi trebuie să le protejezde toate neplăcerile
prin care am trecut eu,,.
Domnul Mureşan se simte adesea neliniştit şi temător gândindu-se la faptul că fetele sale vor da
peste pericole în oraş dacă el nu este acolo să le supravegheze.E îngrijorat că ar putea fi agresate sau jefuite
dacă ar merge singure la şcoală ,aşa că le însoţeşte pănă acolo şi insistă ca soţia să le conducă înapoi acasă.
Nu le lasă să se implice în activităţi sportive ,deoarece ar putea să se rănească . Consideră că ceilalţi copii nu
sunt suficient de buni, aşa că le interzice prietenia cu aceştia.
CUM SĂ FACI FAŢĂ ANXIETĂŢII ŞI FRICII
Domnul Mureşan ar putea să încerce să îşi modifice convingerea că trebuie să le ofer copiilor mei
confort si siguranţă tot timpul cu mi+ar plăcea să îi pot feri pe copiii mei de experienţe dureroase şi
periculoase , dar îmi dau seama că un anumit grad de disconfort şi asumare de riscuri este important pentru
creşterea si dezvoltarea lor.
CUM PUTEM SCHIMBA FRICA ÎN SIMPLĂ PREOCUPARE?
Identificăm mai întâi lucrurile ,evenimentele care creează frica şi le continuăm cu o serie de întrebari :
1.Este această situaţie atât de periculoasă pe căt o fac eu să pară ?
2.Oare îngrijorându-mă cu privire la o situatie periculoasă ,chiar o voi putea preveni?
3.Care sunt consecinţele menţinerii acestor sentimente de frică sau anxietate?
4 .Ce gănduri alternative m-ar putea ajuta să imi micşorez teama?
5. Ce aş câştiga dacă aş renunţa la această frică?
Modalităţi prin care părinţii pot invaţa să facă faţă problemelor cu copiii ţi să reducă o parte din
temeri.
1.Concentraţi-vă doar asupra prezentului. Îngrijorarea este în pricipal cauzată de gîndurile
catastrofale cu privire la viitor.Asta inseamnă că dacă vă imaginaţi ce s-ar putea întâmpla mai rău,vă auto-

308
convingeţi că dacă ar putea să se întâmple, chiar se va intâmpla , şi apoi pretindeţi că nu aţi pute să suportaţi
dacă intr-adevăr s-ar întâmpla.
Concentrâdu-ne asupra prezentului, vom scurt-circuita imaginea unor situaţii care conduc la
anxietate si teamă.
2. Asumaţi-vă riscuri.De câte ori evităm ceva din cauză că ne este frică,practic întărim temerea.Frica
se va diminua ori de cate ori vom face ceva împotriva acesteia.
3.Să ne amintim că este mai important să facem lucruri ,decât să le facem perfect.
4.Nimeni nu a prevenit ceva rău doar îngrijorându-se .
5 .Opriţi-vă gândurile obsedante.Concentrâdu-ne prea mult asupra pericolelor ce ne urmăresc, creăm
o stare permanentă de teama si anxietate.
6.Apelati la specialişti psihologi care folosesc Imageria Raţional –Emotivă care vă va ajuta să vă
transformaţi convingerile iraţionale ţi neproductive in unele rationale şi productive.
Vă sugerez doua tehnici care vor intrerupe cursul gandirii iraţionale macar pentru o vreme , putând
alege să vă gandiţi la ceva mai util.
a ) Tehnica STOP constă în a vă spune ,,STOP” de fiecare dată când vă surprindeţi gândind lucruri
inspaimântătoare care vă vin mereu in minte.
b) Brătara elastică de la încheietura mâinii.
Dacă vă surprindeţi absorbit de gânduri care vă produc teama ,piscaţi-vă cu elasticul. Aceasta actiune
vă va distrage atenţia ţi va veti putea gandi la altceva.
BIBLIOGRAFIE
Tratat de psihologie pozitivă- Daniel David , Aurora Szentágotai-Tătar Colecție: COLLEGIUM ->
Psihologie
Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale (ediţia a III-a revăzută şi adăugită)- Daniel
David
Ce, cum, când în terapia copilului şi adolescentului. Tehnici de consiliere şi psihoterapie- Ann
Vernon , Ed RTS

309
 TOLERANŢA SCĂZUTĂ LA FRUSTRARE ŞI CONSECINŢELE EI

Prof. înv. primar Filip Azoiţei

Şcoala Gimnazială ,,G. Ungureanu” Ceahlău

e câte ori copii ei îi cer ceva ,ea spune ,,DA”,fiindcă nu suportă să îi audă plângându-se sau
sâcâind-o. Este mult prea istovitor să le ceară să îşi facă singuri patul sau curat în cameră , aşa că face ea
totul.
Îi este teamă că dacă îi va pedepsi atunci când se poartă rău ,nu o vor mai plăcea ,aşa că îi lasă să
facă ce vor . De fapt deoarece crede că nu poate tolera frustrarea sau disconfortul care ar rezulta din
confruntarea cu copiii ,ea îi lasă să o tiranizeze.
Datorită toleranţei scazute la frustrare , doamna Melania a devenit neputincioasă şi speriată , în timp
ce copiii ei sunt tot mai alintaţi şi nu au invăţat să tolereze frustrarea .
Ocupaţia de părinte/educator poate fi plină de frustrări.De multe ori copiii nu ne permit să facem tot
ceea ce ne-am propus. Înseamnă oare că trebuie să ne simţim plini de resentimente sau deprimaţi în faţa
acestei frustrari constante ? Modul în care vedem acest obstacol este cel care determină felul în care ne
simţim atunci când suntem blocaţi în drumul nostru către atingerea scopului. În consecinţa este de dorit şi
posibil să simţim mai degrabă părere de rău decât neputinţă şi supărare ,când suntem confruntaţi cu
frustrarea.
Cum se dezvoltă toleranţa la frustrare?
Abilitatea de a tolera frustrarea poate fi dezvoltată prin creşterea expunerii la frustrare şi realizarea
faptului că putem să o suportăm şi că disconfortul nu este îngrozitor.
De câte ori bebeluşii nu sunt hrăniţi la timp sau nu le sunt schimbate imediat scutecele incep să
tolereze o întârziere mai mare între dorinţă şi şi satisfacerea acesteia.
Cât de repede ceda doamna Melania în faţa dorinţelor copiilor ei? Ea împiedica de fapt un proces de
învăţare a amânării recompensei prin tolerarea frustrării. Pe masură ce copiii cresc , ei au din ce în ce mai
multe oportunităţi pentru a-si tolera toleranţa la frustrare.
Copiii trebuie să fie încurajaţi să facă faţă situatiei de unii singuri ,ori de cate ori intâlnesc un
obstacol în calea proiectelor pe care şi le propun. Un alt avantaj al dezvoltării toleranţei la frustrare este că
devenim mai capabili să amânăm o recompensă şi să renunşam la placeri momentane , în favoarea unor
căştiguri de lungă durată.
Părinţii care nu îsi disciplinează copiii , vor avea de făcut faţă unor probleme de comportament mai
grave ,pe masură ce copiii cresc . Părinţii trebuie să-i includă pe copii în activităţile gospodăreşti ,să-i
aprecieze ca fiidu-le de mare ajutor şi să nu să considere că pot face totul singuri.

310
 Cum să iţi creşti propria toleranţă la frustrare?
Frustrarea nu conduce în mod necesar la nefericire. Este posibil să apară obstacole în calea atingerii
scopurilor , este neplăcut să nu obţii ceea ce vrei. Dacă alegem să ne supărăm pe seama frustrării face mult
mai dificil efortul de a trece peste ea.
BIBLIOGRAFIE
Tratat de psihologie pozitivă- Daniel David , Aurora Szentágotai-Tătar Colecție: COLLEGIUM ->
Psihologie
Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale (ediţia a III-a revăzută şi adăugită)- Daniel
David
Ce, cum, când în terapia copilului şi adolescentului. Tehnici de consiliere şi psihoterapie- Ann
Vernon , Ed RTS

de Eric Carl
(despre prietenie)

Prof. înv. primar Tudor Daniela

Școala Gimnazială nr. 129
București

ra odată un șoricel tare singur, care porni într-o bună zi să-și caute un prieten.
Pe drum văzu o coadă mare, cafenie și-și zise: “Oare după o asemenea coadă s-ar putea ascunde un
prieten?”
− Vrei să fii prietenul meu? întrebă bucuros șoricelul.
Dar calul cu mȃndrețea de coadă necheză: “Nhuuuu-nuuu!” și-și văzu mai departe de păscut.
Şoricelul mai văzu o coadă și întrebă iar:
− Vrei să fii prietenul meu?
Dar...
− Nu! clămpăni scurt crocodilul, iar pasărea micuță de pe spatele lui ciripi și ea:
− Nu vrem, nu vrem, n-ai auzit? Hai, du-te de-aici!
Şoricelul dădu iarăși peste o coadă, mai lungă decȃt a calului.
− Vrei să fii prietenul meu?
Dar...
− Nuuu, căscă plictisit leul.
Şoricelul era tot singur. Dar iată că zări deasupra o coadă mică și albastră.
− Vrei să fii prietenul meu? întrebă el nerăbdător.
Dar hipopotamul mormăi:
− Nu, șoriceii nu-s de mine.
311
 „Ia uite”, se miră mai apoi șoricelul, „animalul acesta are două cozi! Oare vrea să fie prietenul meu?”
Dar foca nici nu se uită la șoricelul cenușiu.
− Dar tu, coadă neastȃmpărată, vrei să fii prietena mea?
− Hm...nu, răspunse și maimuța.
Pe neașteptate șoricelul se-mpiedică de o coadă nemaipomenit de frumoasă. Așa că-l întrebă și pe
păun:
− Vrei să fii prietenul meu?
Ei bine...
− Nu! spuse mȃndru păunul, n-am timp de așa ceva. Tocmai mă pregăteam să-mi desfac minunata
mea coadă.
Mai încolo șoricelul zări o coadă roșie și stufoasă... care era a unei vulpi!
− Vrei să fii prietena mea? șopti șoricelul.
Ei, vulpii i-ar fi plăcut un șoricel ... ca să-l mănȃnce.
Dar șoricelul fugi, pȃnă dădu de altă coadă lungă... a unui cangur. Îl întrebă și pe el:
− Vrei să fii prietenul meu?
− Prietenul tău? Nu se poate, am un puiuț deja și nu am loc pentru tine.
Mai departe șoricelul văzu o coadă atȃrnȃnd sus de tot, cu un smoc de păr în capăt.
− Vrei să fii prietenul meu? chițăi el cȃt putu de tare spre animalul acela nemaipomenit de înalt.
− Ești un șoricel foarte drăguț, dar mult prea mic ca să fii prietenul unei girafe.
Așa că șoricelul plecă întristat mai departe. Dar ce văzu deodată?
Un alt șoricel cenușiu. Cu glas sfios, șoricelul nostru întrebă:
− Vrei să fii prietenul meu?
− Bineînțeles! zise celălalt șoricel. Hai acasă la mine.
Culcușul pe care și-l făcuse noul său prieten îi plăcu foarte mult șoricelului nostru. Se simți imediat
ca acasă. Şi de atunci cei doi șoricei au locuit împreună în liniște și nu le-a fost niciodată frică de ... șarpele
cel luuuuuung și verde!
Studiu de caz
Prezentarea unei situaţii conflictuale apărută în clasa de elevi:
Elevii clasei IC au deseori conflicte legate de împărțirea sarcinilor, de rolul pe care și-l dorește fiecare în
jocurile pe care le desfășoară. Sunt, în general, copii singuri la părinți, care nu au învățat să împartă cu
ceilalți, să fie buni, toleranți.
Paşi către soluţionarea conflictului şi rezolvarea problemei
Propuneri pentru rezolvarea conflictului:
• discuţii individuale cu elevii implicați în conflicte;
• identificarea problemei; dorinţa de a fi acceptați în cadrul grupului/ de a fi lideri;
• sesizarea familiilor şi stabilirea unor sedinţe de consiliere în comun cu familia pentru îmbunătăţirea
stimei de sine;
• obtinerea susţinerii din partea părinţilor;
• responsabilizarea colegilor;
• folosirea jocului de rol şi exersarea empatiei în diferte situaţii;
• dezvoltarea unor proiecte pe echipe/grupe;
• acordarea de recompense;
• parteneriate cu părinţii care implică participarea acestora la activităţi didactice

312
 • în cadrul unității tematice”Prietenia”, în oerele de comunicare în limba română și dezvoltare
personală am realizat două lecture cu predicții: ”Vrei să fi prietenul meu” și ”Prietenia comoară de
preț” În cadrul acestor activități elevii au învăţat:
✓ să diferenţieze comportamentele pasive şi agresive în comunicare;
✓ să conştientizeze dezavantajele asociate acestor comportamente;
✓ să analizeze alternative de răspuns şi să ofere alte soluţii;
✓ să exprime ceea ce simt (în special emoţiile negative, pentru a evita conflictul şi să-i ajute în
rezolvarea problemelor;
✓ să cunoască componentele unui refuz eficient;
✓ să îşi dezvolte abilitatea de a formula în mod eficient un refuz;
✓ să identifice valoarea unei prietenii și calitățile unui bun prieten.
Rezultatele observate au fost:
• conflictele între copii au fost mai rare;
• au înțeles valoarea prieteniei;
se joacă împreună și impart rolurile fără să se certe

(despre toleranță)
PROF. POPOAIEA CECILIA –IULIANA,
ŞCOALA GIMNAZIALĂ ,,IUSTIN PÎRVU’’
COM. POIANA TEIULUI

lina era o fetiţă foarte necăjită şi purta ochelari cu lentile foarte groase, fiind astfel motivul
distracţiei colegilor săi. Nu era zi în care să nu fie umilită de către aceştia, numind-o ,,aragaz cu patru ochi’’
şi ,,tocilara clasei’’. Era marginalizată. Nimeni nu voia să vorbească şi să se joace cu ea în pauze, când
participau la diverse activităţi de grup era singura exclusă din grupul lor, datorită răutăţii lor. Se simţea
singură şi era mereu supărată.
Într-una din zile, colegii Alinei au plecat intr-o drumeţie după orele de curs, iar pe ea nu au anunţat-
o de acest lucru şi aşa a rămas singură la şcoală. Fiind o iubitoare a cărţilor a început să citească ,,Singur pe
lume’’ de Hector Mallot. Am uitat să vă spun că mergea zilnic la Biblioteca şcolii, iar din conversaţiile cu
doamna bibliotecar pe anumite teme, dânsa şi-a dat seama de potenţialul ei şi că este o persoană foarte
serioasă şi un copil responsabil . Interesându –se de dânsa a aflat că face parte dintr-o familie modestă, că
are grijă de fraţii ei mai mici, îi ajută la teme, iar pe mama ei la treburile casnice.

313
 Într-o zi la şcoală s-a organizat un concurs pe o temă literară ,,Cel mai bun cititor’’. La acest concurs
au participat toţi colegii Alinei. La nivel local, aceasta, a obţinut punctajul maxim, colegii fiind invidioşi pe
ea. Eleva Alina a fost singura care a mers la acest concurs la faza judeţeană unde a concurat cu elevi foarte
buni din tot judeţul Neamţ. Şi la această etapă Alina a câştigat premiul întâi. Astfel a urmat faza naţională
care s-a desfăşurat în capitala Moldovei, la Iaşi, obţinând şi aici, locul întâi. Doamna profesor de limba şi
literatura română a venit în clasă, împreună cu domnul director şi au felicitat-o în faţa colegilor, deoarece a
făcut cinste şcolii noastre datorită rezultatelor obţinute. Impresionaţi de rezultatele colegei lor şi de
aprecierile făcute de către domnul director şi de doamna profesor de la clasă, colegii au început să o
privească cu alţi ochi pe ,,tocilara clasei’’. Aşadar au dispărut: indiferenţa, invidia, ignoranţa şi ironiile
tuturor faţă de colega lor învingătoare.
La sfârşitul clasei a V-a, toţi colegii au hotărât, la iniţiativa Alinei, să facă un club de lectură al
clasei, ea fiind coordonatoarea clubului, oferindu-i fiecare câte o mică atenţie ca semn al recunoştinţei lor
pentru tot ceea ce a făcut ea, atât pentru şcoală, cât şi pentru clasa lor. În timpul vacanţei de vară se întâlneau
cu toţii, ca o mică familie, în cadrul clubului desfăşurând anumite activităţi cu teme diverse, distractive,
lecturând cărţi atractive vârstei lor. Toate aceste lucruri realizate împreună au făcut să se cunoască mult mai
bine, să comunice cu uşurinţă unii cu alţii. Aşadar, niciodată nu trebuie să subestimăm calităţile unei
persoane până nu ajungem cât de cât să o cunoaştem, vorba proverbului: ,,Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i
face’’

SENTIMENTUL DE FURIE

Prof. LUPU NICOLETA

GRĂDINIȚA CU PROG. PRELUNGIT NR. 39, GALAȚI

u există persoană care să fie total lipsit de sentimentul de furie. Ea este o caracteristică naturală a
fiecărei personalități. Atunci când apar situații conflictuale există posibilități diferite de a folosi sentimentul
de furie. Din păcate majoritatea persoanelor au învățat încă din copilarie să gestioneze în mod neproductiv
acest sentiment.
Sentimentele de furie sunt extrem de frecvent întâlnite în rândul preșcolarilor și al școlarilor.
Specialiștii le explică drept modalități de exprimare a emoțiilor negative de către copiii care încă nu au
dezvoltat un bun autocontrol.
Copiii își exprimă furia deseori prin comportamente agresive: țipă, lovesc, împing sau vorbesc urât celor din
jur, iar adulții din jur încearcă de multe ori să corecteze aceste acțiuni prin pedepse sau sancțiuni. Pentru
dezvoltarea benefică a copiilor este însă nevoie ca aceștia să înțeleagă care sunt efectele violenței lor asupra
celor din jur, dar și modalități mai puțin agresive prin care își pot exprima și gestiona furia.
Învățarea modului de a-ți controla furia este un proces de durată, care presupune multă răbdare și
perseverență și care aduce după sine multe lucruri pozitive, deoarece copilul va percepe în mod diferit
realitatea și va aborda situația tensionată cu mai mult calm, în mod relaxat.
Așa s-a întâmplat și cu o fetiță din grupa mijlocie, M., ce era un copil agresiv, care ţipa, își lovea
colegii, îi împingea, de câte ori nu obţinea ce-şi dorea sau atunci când aceştia nu acţionau conform
“regulilor” impuse de ea.

314
 Astfel ne-am gândit la un plan de amelioarea a furiei acestei fetițe, începând cu o discuție cu părinţii.
După informarea acestora privind evoluţia comportamentală negativă a copilului, aceştia au luat măsuri şi
acasă. Mama şi-a scurtat programul pentru a o supraveghea îndeaproape pe M., a petrecut mai mult timp cu
aceasta, s-au implicat împreună în diferite activităţi;
Au avut loc discuții individuale cu fetița, care a fost încurajată să-şi monitorizeze singură
comportamentul şi să să devină empatică (să se pună în locul celui agresat), să înțeleagă și să conștientizeze
consecinţele propriului comportament;
M. a fost antrenată în activităţi care să permită afirmarea sa, în activităti extraşcolare şi a fost stimulată şi
încurajată de fiecare dată pentru comportamentele adecvate.
Insă cea mai potrivita alegere au fost POVEŞTILE TERAPEUTICE . Povestea terapeutică este o
metodă prin care transmitem copiilor modele comportamentale şi valori morale şi cu ajutorul careia putem
înlătura anumite comportamente nedorite. Ele transmit întotdeauna un mesaj bine definit și au un scop precis
Povestea propriu-zisă nu îi spune copilului ce să facă sau cum să sa se comporte, nici nu îl critica sau
etichetează, ci îl ajută să se identifice cu personajele, cu frământările cauzate de problema ivită şi să
descopere satisfacţia şi bucuria dată de găsirea soluţiei. Acţionând oarecum indirect, povestea îl ajută pe
copil să transpună soluţia din poveste în viaţa sa reală. Rolul acestor poveşti este, deci, de a pune copilul in
contact cu nevoile, dorințele, problemele sale. În momentul în care se întâmplă acest lucru, copilul se
identifică cu personajul respectiv din poveste și găsește soluții posibile la problemele sale. În cele mai multe
cazuri, poveștile sunt cele mai eficiente mijloace de comunicare cu copiii care refuză să discute direct despre
problemele care îi macină. Povestea terapeutică trebuie bine aleasă, în funcție de problematica care trebuie
atinsă. Povestirea ̎ DINO, DRAGONUL FURIOS ̎, este o poveste terapeutică despre managementul furiei
în cazul copiilor . In acelasi timp, cu ajutorul poveştii, copiii pot dezvolta strategii pentru gestionarea
eficientă a furiei, simţindu-se stăpâni pe situaţie.

DINO, DRAGONUL FURIOS

Adriana Mitu, Ed. Diana
„ Dino dragonul stătea în peștera sa. Niciodată nu se mai simțise atât de furios ca acum. Nu reușea să
mai facă nimic. Se simțea furios fiindcă prietenii săi din peșterile apropiate îi furaseră mingea de fotbal.
Simțea că ia foc de furie și scotea flăcări pe nări. Când s-a liniștit puțin a privit în jur. Toată iarba și copacii
arseseră din cauza flăcărilor pe care le scosese pe nari de furie. „Ohhh, nu !!!”, gândi Dino. „Mi s-a
întamplat din nou”, spuse cu regret amintindu-și de frumoasele flori care nu cu puțin timp în urmă erau în
apropiere. Dino știa că niciun dragon nu voia să se joace cu el pentru că putea fi foarte rău atunci când se
înfuria.Ce putea să facă? Chiar își dorea să fie un bun prieten, însă trebuia să se tempereze. Tocmai atunci,
mama sa, dragonul Flora a apărut. S-a așezat în fața lui, iar Dino a început să plângă. Credea că va fi certat
pentru că a distrus florile, însă mama sa i-a spus: -Dino,știu că îți este greu să te controlezi când te enervezi,
însă putem găsi soluții. Mulți dragoni au această problemă la început, însă învață în timp să se descurce.
Cum crezi că ai putea să te controlezi atunci când te înfurii? Dino știa că îndată ce avea să își controleze
furia, toți ceilalți dragoni se vor juca cu el. Astfel că s-a decis să încerce. În ziua următoare, s-a gândit:
„Oare ce m-ar ajuta să mă controlez?”. S-a așezat și a început să se gândească fiindcă nu prea știa ce să facă.
Voia să se schimbe și să fie la fel ca ceilalți dragoni. „Totul e bine acum când sunt calm, dar ce se va
întâmpla atunci când mă voi înfuria și voi da din nou drumul la flăcări? Cum aș putea să mă controlez?”.
În dimineața următoare, Dino s-a dus la școală. Putea să îi audă pe ceilalți dragoni cum încearcau să îl
supere și simțea că dintr-o dată începe să se încălzească din nou. Și-a amintit că dacă nu se va controla, va
arde din nou totul în jur. A numărat până la trei şi a respirat adânc şi şi- a spus în sinea lui:” Sunt calm şi
numeni şi nimic nu mă poate supăra”. Apoi s-a hotărât să meargă la unul dintre profesori să îi ceară
sfatul.Acesta l-a ascultat și pe măsură ce îi povestea, simțea căe mai bine. Profesorul a intervenit și ceilalți
dragoni nu l-au mai supărat în acea zi pe Dino.Seara i-a povestit mamei sale ce s-a întamplat, iar aceasta i-a
spus: -Dino, e normal ca uneori să te înfurii, însă cel mai important este să știi cum anume să te controlezi.
Eu voi fi mereu aici sa te ascult –amintește-ți asta întotdeauna.
Într-una din zile, ceilalți dragoni au început să strige la el și să îl jignească. Deși simțea că se înfurie din nou,
s- ahotărât sănu îi mai bage în seamă și să plece.Povestindu-i mamei despre cum a gestionat situația, aceasta
l-a felicitat. Deși au mai fost zile în care ceilalți dragoni au râs de el și s-a întâmplat să mai scoată flăcări,
315
Dino a continuat să depună eforturi pentru a-și controla furia.Într-o zi chiar a fost suficient de calm încât să
îi abordeze pe dragonii care îl supărau: „De ce vă legați mereu de mine? Sunt la fel ca si voi, doar că îmi
plac alte lucruri decât vouă”.Dragonii nu au știut ce să îi răspundăsi s-au îndepartat. A doua zi însă, dragonii
și-au cerut iertare, iar Dino s-a simțit mândru că a făcut un pas înainte pentru a deveni un dragon mai bun și
mai calm.”
La finalul lecturii, am purtat discuţii cu copilul despre personajul cu care s-a identificat, despre cum altfel
ar fi putut dragonul să îşi stăpânească furia şi l-am provocat să găsească similitudini între ea şi Dino,
dragonul, exemplificând situaţii în care s-a simţit la fel ca acesta.Povestirea de faţă a ajutat-o pe M. să se
identifice cu personajul si problemele lui şi astfel să înţeleagă ce înseamnă acest sentiment de furie, cum să
îl recunoască şi mai ales cum sa îl exteriorizeze într-o maniera adecvată. Povestea şi discuţiile purtate pe
baza lecturii au stimulat imaginaţia copilului şi l-au încurajat să ia propriile decizii, precum personajul din
poveste şi să înveţe să-şi rezolve problemele, găsind diferite soluţii sau apelând la ajutorul celor apropiați.
Dacă ne fixam ca obiectiv doar să ne exprimăm emoțiile, e foarte probabil ca data viitoare, în aceeași
situație, să avem aceleași rezultate, cu alte cuvinte să nu rezolvam nimic. Bine cunoscutul "ți-am spus de o
suta de ori” cam de aici vine. Comunicarea la furie este una din cele mai ineficiente moduri de a obține
rezultatulscontat.
Apoi, furia ascunde de multe ori sentimente de inadecvare si inferioritate. Constientizarea și depășirea lor
duce la un echilibru interior care duc la dispariția crizelor de furie.

( despre provocări)

Elev: Cruceanu Delia

Scoala Gimnaziala Nr. 2 Darmanesti
Coordonator: prof. înv. primar Vîlcu Nicoleta

arry Potter este protagonistul cartilor Harry Potter scrise de J.K. Rowling. Actiunea este
impartita in patru volume care ne prezinta cei sapte ani din viata orfanului.
Harry Potter este un orfan istet si atragator care locuieste cu nesuferitele lui rude. Pe cand era copil,
Voldemor, vrajitorul cel rau, i-a ucis parintii, a incercat sa-l ucida sip e el dar avand puteri supranaturale a
reusit sa scape.
La varsta de 11 ani primeste o invitatie la scoala de vrajitori Hogwarts pentru a studia acolo, unde
descopera dupa o scurta perioada ca si el este vrajitor, chiar unul de calitate.
Este initiat in lumea vrajitoriei cu numeroase provocari, dar fiind o lume fascinanta si misterioasa.
Consider ca personajul Harry Potter este un personaj amplu prin actiunile sale, prin felul sau de a fi
si prin toate provocarile prin care trece.

316
 (despre modele)
Movila Carolina Maria
Scoala Gimnaziala Nr. 2 Darmanesti
Coordonator: prof. înv. primar Vîlcu Nicoleta

wen este un personaj de desen animat Insula Dramei Totale.

Este un personaj indragit de mine , avand un stil rock, iar ultimul lucru pe care l-ar face ar fi
acela de a fi în pas cu moda. Singurul lucru care o pasionează pe Gwen e arta sa. Se pierde desenând cine
știe ce ore întregi, iar ce-i place să facă cel mai mult e să meargă în centru sâmbăta și duminica și să se uite
la oameni. I s-a spus că are talent și speră să facă o carieră din asta. Gwen e singuratica școlii pentru că așa
vrea ea.
Gwen este fiica unei mame singure, a crescut mai mult singura , avand grija de fratele ei. Isi
ajuta mama și se distrează de minune cu frățiorul ei.
Se inscrie la Insula Dramei Total unde spera sa nu fie selectata. A făcut-o pentru că fratele ei a provocat-
o,dar nu credea că o vor alege tocmai pe ea.
Dupa ce a fost aleasă, s-a gândit să scoată tot ce-i mai bun din chestia asta si planuieste să joace
până la final pentru a le dovedi ca este o curajoasa.isi face multi prieteni dar si dusmani, ajungand chiar sa se
indragosteasca.
Gwen este personajul meu preferat deoarece este foarte frumoasa, avand parul brunet cu suvite
albastre, este slaba si este foarte curajoasa.

317
 (despre perseverență)

Prof. înv. preșcolar Furtună Lăcrămioara

Școala Gimnazială ”Grigore Ungureanu”, Ceahlău

ntr-un iaz, trăiau două broscuțe, Oac și Oaki, foarte bune prietene, curioase și nedespărțite. Cât
era ziua de lungă colindau împrejurimile, dar cum iazul era destul de mic, s-au gândit să facă o
călătorie până în satul din apropiere. Nu după prea mult timp de mers pe jos, au ajuns în față unei
curți.
– Intrăm? întrebă Oac entuziasmată.
– Bineînțeles! răspunse Oaki , cu o oarecare ezitare.
Şi cum mergeau ele foarte încântate că vor descoperi un teritoriu nou, au ajuns pe terasa
casei…acolo le-a atras atenția o oală mare ce se afla pe masă. Se apropiară ce se apropiară și …
HOP! , fără să scoată vre-un cuvânt, Oac și sări înăuntru…Oaki fără să mai piardă timpul, HOP!, sări
și ea după Oac!

Spre surprinderea lor, oala era plină cu smântână!

Oac, panicându-se, se apucă să măsoare oala și-n lungime, și-n lățime, să măsoare densitatea
smântânii…. și într-un final , după ce a aplicat tot felul formule de calcul complicate, și-a dat seama
că situația în care se aflau era foarte complicată, așa că a renunțat să mai încerce și s-a scufundat în
oala cu smântână.
Oaki, mai optimistă din fire, își spuse : „Nu voi renunța așa de ușor! Acum, sau niciodată, este
momentul să-mi folosesc toată puterea picioarelor mele!”…și începu să bată din picioare! și bătu, și
bătu, și bătu, până ce la un moment dat observă că sub picioarele ei, smântâna se transforma în unt.
Încercând să-și țină și prietena la suprafață, Oaki bătu neîncetat din picioare, până când își făcu din
unt un punct de sprijin necesar pentru a se împinge și sări afară împreună cu prietena ei!

Văzându-se salvate, ieșite din oala cu smântână, Oac spuse:

– Mulțumesc Oaki! Pentru că tu ai avut încredere în ține și nu ai renunțat până în ultima clipă,
ai găsit soluția și ne-ai salvat pe amândouă!

MORALA: Nu renunța, oricât de greu ți s-ar părea la prima vedere! Dacă îți dai cu adevărat tot interesul,
vei găsi cu siguranță o soluție!

318
 (despre prietenie)

Prof. înv . preșcolar Ghelasă Liliana

Școala Gimnazială ”Grigore Ungureanu”, Ceahlău

venit, în cele din urmă, ziua cea mare. Toate animalele din pădure s-au trezit devreme pentru
că era ziua marii curse de papuci! La ora nouă deja se strânseseră toți la lac.

De asemenea era și girafa, cea mai înaltă și frumoasă din pădure. Dar era atât de încrezută, că nu
vroia să fie prietenă cu celelalte animale.

Nici nu se adunaseră bine toți la un loc, că girafa începu să râdă de ceilalți:

– Ha ha ha ha … râdea de broasca țestoasă, că era atât de scundă și atât de lentă.

– Ho ho ho ho … râdea de rinocer că era atât de gras.

– Heh heh heh heh … râdea de elefant că avea trompa prea lungă.

Și apoi, a sosit timpul să înceapă cursa.

Vulpea purta papuci cu dungi galbene și roșii, Zebra, unii roșii cu funde foarte mari, Maimuța avea
niște papuci verzi cu pete portocalii. Papucii broaștei țestoase erau albi ca niște norișori.

Și când era pe cale să înceapă cursa, girafa a început disperată să plângă.

Era atât de înaltă încât nu și-a putut lega șireturile de la papuci!

– Ahhh, Ahhhh, cineva să mă ajute! strigă girafa.

Toate animalele au rămas uitându-se la ea, numai vulpea a mers să vorbească cu ea și a zis:

– Tu rădeai de celelalte animale, deoarece acestea erau diferite. Adevărat, toți suntem diferiți, dar
fiecare avem ceva bun și am putea fi prieteni și să ne ajutăm atunci când este nevoie.

Atunci girafa a cerut scuze tuturor pentru că a râs la ei. Apoi au venit furnicile, care au urcat rapid pe
papucii girafei și i-au legat șireturile.

Și, în sfârșit toate animalele s-au așezat la linia de start. Pe locuri, fiți gata, start!

Când au terminat cursa, toată lumea a sărbătorit pentru că au câștigat un nou prieten, care, de asemenea, a
învățat ce înseamnă prietenia. Dacă doriți să aveți mulți prieteni, acceptați-i așa cum sunt!
319
 Prof. inv. primar, Nicoleta Ciubotă
Liceul ,,Mihail Sadoveanu”- Borca

Motto: ”Menirea firească a școlii nu e să dea învățătură, ci să deștepte cultivând destoinicirile

intelectuale în inima copilului, trebuința de a învăța toată viața.” Ioan Slavici

Stimați părinți,

coala a fost și rămâne instituția cu rol central în educarea generațiilor, în selectarea

informațiilor și formarea competențelor, în trasmiterea valorilor. Dumneavostră erați obișnuiți ca școala să
asigure formarea și dezvoltarea abilităților de bază de citire, scriere și calcul matematic. Aceste abilități sunt
importante, dar ele astăzi, nu mai sunt sunt suficiente pentru a asigura ca fiecare elev să reușească . Elevul
de astăzi are nevoie de o gândirea critică bine dezvoltată pentru a face față diversității situațiilor, de
creativitate, de un bun management al stresului la care sunt supuși din cauza solicitărilor și a asaltului de
informații,de inteligență emoțională, de emiterea unor judecăți și luarea de decizii, de flexibilitate cognitivă,
toate acestea regăsindu-se în cele opt competențe cheie, pe care se bazează noul curriculum.
Astăzi, împreună cu dumneavoastră, doresc să luăm o hotărâre pe care să o urmărim în călătoria
noastră în cei cinci ani care ne așteaptă: să-i educăm pe acești copii, în ciuda limitării oricărui sistem, să
devină acei oameni pe care ne-ar plăcea să-i întâlnim în jurul nostru, acei oameni care sunt o binecuvântare
pentru societate. Doresc să fim împreună un model de învățare continuă și să arătăm acest lucru prin
acțiunile noastre. Rolul meu este să îi ajut pe elevi să dobândescă perseverență și curaj în generoasa abilitate
de a învăța pe tot parcursul vieții căci învățarea este un proces continuu prin care ne descoperim, evoluăm,
ne inventăm și reinventăm.
Îmi doresc să descopăr omul din spatele elevului, cu frământările, calitățile și mediul în care acesta
trăiește. Îmi propun să înțeleg elevul în unicitatea sa și să îl ajut să își conștientizeze sau să își atingă
potențialul. Cred cu tărie că fiecare elev mulțumit și bine format este viitorul câștig al întregii societăți de
mâine . Dincolo de fiecare rezultat, calificativ sau notă, este un pui de om care are nevoie să fie îndrăgit,
ascultat, înțeles, încurajat, apreciat. Acesta este motivul pentru care îmi propun să remarc și să evidențiez
ceea ce este elevul, ceea ce poate și încercă și nu ceea ce-i lipsește (acesta descoperind-o singur)

Am pregătit cu grijă provocări, lecții, exerciții, activități sau discuții care să le valorifice calitățile și
să-i provoace în direcția studiului și a curiozității. Aici, în clasa noastră, greșeala este o metodă de învățare,
deoarece cultivă gândirea reflexivă prin înțelegerea și depășirea ei: ,,Care este consecința faptelor mele?”,
,,Ce pot învăța din această situație?”, ,,Cum pot schimba ceva în situația dată?”…
320
 Vă asigur că la școală, demnitatea fiecărui elev este protejată iar grija față de potențialul fiecărui
elev este o prioritate.

Ce vă doriți dumneavoastră?

Chestionar pentru părinţi

1. Scrieţi cinci cuvinte care îl descriu cel mai bine pe copilul dvs.
2. Scrieţi trei lucruri pe care le aşteptaţi de la cadrul didactic responsabil cu copilul dvs.
3. Ce aptitudini / înzestrări / înclinaţii / talente consideraţi că posedă copilul dvs.?
4. Ce aţi dori să mai înveţe copilul dvs. în această instituţie de învăţământ?
5. Scrieţi trei puncte tari şi trei puncte slabe ale copilului dvs.
6. Cu ce gânduri şi speranţe întâmpinaţi dvs. acest nou început?
7. Ce activităţi extraşcolare aţi dori să desfăşurăm împreună cu copiii în acest an şcolar?
8. Dacă s-ar realiza un film artistic având ca subiect primii ani de şcoală ai copilului dvs., care ar fi
titlul potrivit pentru acest film?
9. Care consideraţi că ar fi priorităţile de învăţare ale fiicei / fiului dvs.?
Sunt convinsă că în sufletul dumneavoastră mi-ați răspuns ,,Da”…și vă mulțumesc!

(despre încrederea în sine)

Prof. Ancuța Vasilica,

Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”,
Poiana Teiului

fost odată ca niciodată un Copăcel.

Creștea la marginea unei străzi zgomotoase, chiar lângă un semafor, sau mai bine spus bodogănea
decât creștea.
Era atâta gălăgie și nebunie în jurul lui: oameni grăbiți care se loveau de el alergând spre autobuze,
sacoșe care se agățau de el, mașini care claxonau și goneau cu viteză de zici că intrau în el și tot felul de
gunoaie și ambalaje aduse de vânt zburau înspre el.
Si câte și mai câte, ar fi putut povesti o zi întreagă despre cât de nefericit era.
Zilnic bodogănea:
– Ohhh încă o zi urâtă…
Iar dacă mai și ploua, era și mai necăjit căci mașinile îi stropeau trunchiul cu noroi!
Din cauza zgomotului, bietul Copăcel nu putea dormi deloc, așa că toată ziua era morocănos și obosit.

321
 Se uita lung la alți Copaci care creșteau veseli și bucuroși într-o gradină, la adăpost de gălăgia din
stradă. Îl scoteau din sărite jocurile și glumele lor, cum se țineau toți de crengi și dansau în soare. Se uita
trist cum toate vrăbiuțele se așezau pe Copacii veseli iar pe crengile lui nici o pasăre nu se oprea.
O singură dată niște vrăbiuțe s-au așezat pe crengile lui, aveau de făcut urgent un plan și s-au bucurat
să-l găsească pe Copăcel chiar la marginea străzii. Dar pentru că nu era obișnuit să primească vizite și nu știa
ce să facă, s-a scuturat și le-a alungat imediat.
– Ohhh dar ce copac nesuferit! au strigat uimite vrăbiuțele care nu mai pățiseră așa ceva niciodată, să
fie scuturate de un copac! Și-au terminat ședința pe copacii din grădina din apropiere.
Copăcel privea trist:
– Știam eu că toate păsările se duc doar pe copacii din grădină…
Se strângea în el și suspina:
“De ce s-a nimerit ca rădăcinile lui să se prindă chiar aici? Chiar în bucățica asta de pământ în cel
mai zgomotos și aglomerat loc? Cum ar putea el să crească și să înflorească la marginea unei străzi
zgomotoase? Cum ar putea el să se înalțe ca un Copac Voinic?
De supărat ce era, trunchiul lui nici nu creștea prea mult, rămânea la aceeași înălțime ca semaforul și
crengile îi atârnau pleoștite în jos. Anotimpurile treceau peste el și nu simțea nici o bucurie în a fi copac.
Când venea primăvara și toți copacii înfloreau, el era singurul care nu făcea mugurași.
Vara, când toți copacii râdeau la soare, el era înnăbușit și nemulțumit de atâta căldură.
Toamna, când copacii făceau petrecerea frunzelor, Copăcel se scutura grăbit de frunzele lui să scape cât mai
repede de ele. Îl enerva cel mai mult toamna cu vântul și ploile ei că era mereu îndoit și smotocit.
Iarna, nici atât nu-i plăcea, îi tremura scoarța de la atâta zăpadă și frig.
– Oh dacă aș fi avut și eu un prieten … suspina Copăcel.
Uneori, încerca să intre în vorbă cu Semaforul dar stâlpișorul negru și rece era mereu ocupat să-și
schimbe culorile și nu-l băga în seamă.
Într-o zi, cum stătea el așa morocănos și pleoștit, aude un foșnet printre frunzele lui:
– Ce-o mai fi și asta? Zgomote? La mine? În crengile mele?
Când colo ce să vezi: O Omidă se târa hotărâtă pe trunchiul lui și îi gâdila scoarța.
– Hei, ce ai de gând să faci? se scutură uimit Copăcel.
Dar Omida nu-i răspunse, își vedea mai departe de drum. S-a oprit pe una din crengile lui și s-a
apucat de treabă. Era foarte concentrată și serioasă. Avea ceva important de construit: viitoarea ei căsuță
cocon.
Curios, Copăcel și-a îndreptat atenția spre creanga unde Omida își construia coconul și a început să
simtă cum îi gâdila crenguța.
– Haha ce senzație nouă, n-am mai simțit niciodată cum e să te gâdili.
Tot trunchiul lui simțea fiorul gâdilitului. Pentru prima oară, Copăcel râdea cu poftă.
Nu a deranjat-o pe Omidă, ba chiar a protejat-o cu frunzele lui ca să-și poată termina coconul în liniște.
La un moment dat, chiar pe sub el trece un tramvai grăbit, cu așa o viteză încât crengile copacului se
învârtesc și cât pe ce să-l dea pe spate.
– Ooooh Hooop! M-am oprit la timp! a strigat Copăcel.
Apoi un camion trece cu viteză și mai mare, și crengile lui se dau de-a dura în cealaltă parte.
– Ooooh Hooop! Iar m-am învârtit!
Apoi altă mașină și altă mașină trec în trombă pe lângă el și Copăcel observă ceva nou: că poate să-și
unduiască crengile după curentul făcut de mașini.
– Oh Wow dansez, știu să dansez!!!
Omida a ridicat căpșorul și a zâmbit:

322
 – Așa e, poți să te lupți cu vântul sau să dansezi pe el!
În noaptea aceea, Copăcel a adormit zâmbind, a fost o zi frumoasă, a învățat să se gâdile și să danseze.
Si parcă … a mai crescut un pic.
A doua zi, dis-de-dimineață, aude niște chicoteli de-asupra lui. Copăcel se uită încruntat în sus.
Niște norișori albi și pufoși se jucau pe cer.
– Poți să ne prinzi cu crengile tale? i-au strigat norii de sus.
Copăcel, bosumflat cum era, și-a încrucișat crengile și tăcea chitic, dar niște frunze neascultătoare, cu poftă
de joacă, au și început să sară spre nori. Iar norișorii râdeau și se învârteau deasupra Copacului:
– Nu ne prinzi! Nu ne prinzi!
Copăcel s-a mai uitat o dată la nori în sus. Norii tot râdeau și îi făceau în ciudă.
Si … dacă totuși… Dacă totuși… El, Copăcel, s-ar ridica pe vârful rădăcinilor, și-ar întinde crengile
cât de sus ar putea și ar smotoci norii ăștia gălăgioși!? Si ce să vezi? Copăcel, cu privirea în sus, cu crengile
și frunzele ațintite spre cer, începu a se zgâlțâi și a se zdruncina din răsputeri ca să apuce o bucată de nor. Si
se zbenguia de zici că mai avea un pic și își lua zborul din pământ, cu tot cu rădăcini!
Dar Norii năzdrăvani fugeau râzând mai departe pe Cer, purtați de Vântul prietenos.
– Lasă că tot vă prind eu! striga Copăcel cocoțat în vârful rădăcinilor.
Cu privirea după norișorii fugari, Copăcel a uitat pentru prima oară că este la marginea străzii
zgomotoase. Si pentru prima oară a simțit adierea caldă a vântului și a văzut cât de albastru și de frumos este
cerul. A rămas așa liniștit, cu crengile ridicate în sus și a zâmbit relaxat:
– Ohhh, nu știam cât este de frumos aici!
– Asta pentru că nu te uitai în sus! Te uitai doar la lucrurile care nu-ți plăceau! i-a răspuns Omida.
Ești un Copăcel foarte curajos! Știam eu de ce te-am ales pe tine:
Tu ești Copacul care va creste cel mai sus iar eu am să pot zbura cel mai sus de pe crengile tale!
În noaptea aceea, Copăcel a dormit fericit. A fost o zi frumoasă.
Si parcă … a mai crescut un pic!
În dimineața următoare, Copăcel observă că frunzele lui de pe cea mai înaltă creangă ating Căsuța
din grădină.
– Oh wow, frunzele mele ating acoperișul Casei! Nu-mi vine să cred: am ajuns în dreptul Căsuței din
grădină.
În grădină, mai erau niște Copăcei tot cam de mărimea lui, toți l-au salutat prietenoși. Copăcel era
așa de bucuros că vedea lucruri noi încât toată ziua a fost atent și curios la ce se petrecea în curtea căsuței.
Din ziua aceea, Copăcel a început să vadă doar lucruri frumoase în jurul lui. Si de câte ori vedea ceva
frumos, un muguraș nou apărea pe crengile lui.
În primăvara următoare, Copăcel era plin de muguri și pentru prima oară a înflorit! Floricele de toate
culorile râdeau vesele pe crengile lui.
Copăcelul Curajos și-a întins brațele înflorite, a respirat aerul proaspăt și a îmbrățișat cerul albastru!
De pe crengile lui, zburau acum fluturii înspre cer.

Morala: încrederea în sine, sprijinul din partea celorlalţi şi speranţa că lucrurile bune se vor
întâmpla, favorizează o viziune optimistă asupra factorilor externi.

323
 (despre frica de întuneric)

Prof. înv. primar Doboş Carmen Petronela

Şcoala Gimnazială Nr. 1, Săvineşti, Neamţ

aria, o fetiţă de 6 anişori şi ceva, era foarte apreciată de colegii ei de şcoală, de către doamna
învăţătoare, de prietenii de la bloc…. dar ceea ce nu ştiau aceştia, era faptul că aceasta, fiindu-i frică de
întuneric, mai mereu se trezea în mijlocul nopţii, începea să plângă şi nu se liniştea până nu ajungea în patul
părinţilor, adormind pe pieptul mamei!
Într-o zi de toamnă, fiind aniversarea împlinirii celor 7 anişori, la momentul suflării în lumânărele,
Maria suspină profund zicând cu glas uşor: “Ce mult mi-aş dori să nu-mi mai fie frică de întuneric”. Casa
răsuna de glasul şi râsetele copiilor şi în orice colţ puteai vedea confetii sau baloane.
Ziua a trecut repede şi, ca de obicei, Maria a adormit mai greu, bineînţeles cu veioza aprinsă. În
mijlocul nopţii, parcă trezită de zgomotul unui ceas deşteptător, deschise puţin ochii … îi era frică din nou,
dar înainte să înceapă să plângă, o voce prietenoasă se auzi din dreptul geamului:
– Pâs, Pâs…vino până la fereastră!
Curioasă cum era din fire, se apropie.

– Cine este acolo? întrebă Maria.

– Uita-te sus, pe cer! se auzi de afară.

Maria, ridică timidă capul şi, când privi spre cer, văzu o steluţă atât de sclipitoare şi parcă mai
aproape ca niciodată, care începu a-i vorbi:

– Bună, eu sunt Sclipici şi te privesc în fiecare seară de aici, de sus! spuse steluţa.

– Dar nu te-am auzit niciodată, până acum, vorbind! spuse Maria.

– Doar astăzi pot vorbi, pentru că te voi ajuta să-ţi îndeplineşti dorinţa, să nu-ţi mai fie frică noaptea!
De ce nu poţi să dormi, de ce anume te temi? întrebă Sclipici.

– Îmi este frică să dorm singură, dacă apare vre-un monstru şi eu nu am pe nimeni alături? borborosi
tristă Maria.

– Dar niciodată nu ai fost şi nu vei fi singură! adăugă steluţa.

– Ştiu ca părinţii mei sunt în camera de alături, dar şi ei dorm! Şi dacă nu vor auzi dacă vine
cineva? păru îngrijorată Maria.

– Chiar dacă părinţii tăi dorm, tu trebuie să şti că nu eşti singură în nici o noapte! Fiecare copil are o
steluţă ce îl veghează şi îl protejează! Eu sunt steluţa ta şi sclipesc pe cer pentru tine! Ori de câte ori
te vei simţi singură, ridică-ţi privirea spre cer şi vei vedea că nu voi lipsi niciodată! Eu nu pot vorbi,

324
 dar te pot asculta şi mi-ar plăcea ca în fiecare seară, înainte să adormi, să-mi povesteşti cum ţi-ai
petrecut ziua! îi spuse Sclipici.

Atunci Maria, mai liniştită ca niciodată, se băgă în patul ei şi adormi numaidecât!

A doua zi, când se trezi, le-a spus fericită părinţilor:

– De acum în colo nu îmi mai este frică de întuneric, ştiu că, în afară de voi, mai am o “prietenă” ce
nu doarme niciodată şi mă veghează în fiecare noapte, de sus, de pe cer!
Povestea Mariei a avut un impact pozitiv asupra tuturor copiilor cărora le era frică de îmtuneric.
Ascultând-o, mulţi dintre ei şi-au descoperit câte o steluţă care să-i vegheze şi să-i însoţească mai ales în
timpul nopţii.

(despre egoism)
Profesor: Popa Cătălina
Școala:Liceul Tehnic Buzău

ovestea terapeutică este un mijloc excelent de a ne adresa copilului fie pentru a transmite
anumite modele comportamentale şi valori morale, fie pentru a înlătura anumite comportamente
indezirabile. Povestea terapeutică nu îl critica şi nu îl etichetează pe copil, ci favorizează identificarea
copilului cu anumite personaje şi implicit transpunerea soluţiei din poveste şi în situaţia sa.
Descrierea problemei: negativism, lipsă de implicare în activitate, socializare scăzută, egoism.
D.A este o fetiţă de cinci ani, singură la părinți şi foarte răsfățată. Părinților li se pare firesc ca fetiţa
să facă ce vrea, când vrea și cum vrea, numai să nu o vadă agitată și să nu se pună pe plâns. Dacă nu lasă
după ea, începe să se supere, să plângă isteric, să se îmbufneze, să se manifeste agresiv. D.A dă dovadă de
un comportament dificil, la fel si la grădiniță având un vocabular mereu repetat: ,,Nu vreau, lasă-mă!”.Când
este chemată să se îmbrace, nu stă, se încăpățânează și stă bosumflată şi spune că ,,nu vrea”pentru că înainte
de asta i-a întrebat pe părinți dacă i-au cumpărat lego, iar ei i-au răspuns că o să-i cumpere altă dată. Când
mama îi spune: “Hai, să mergem acasă!”, ea răspunde: “Nu vreau, lasă-mă!”, când e chemată să facă ceva,
nu ascultă, nu îi bagă în seamă, decât dacă i se promite ceva bun, care îi convine, si răspunde:,, Nu vreau!
Aceeaşi situaţie se prezintă şi la grădiniţă unde D.A nu ascultă de educatoare, nu participă la activităţi
împreună cu colegii ei, nu doreşte să cânte, nu cedează la o jucăria preferată,daca vrea o jucărie de la alt
copil, încearcă să i-o ia chiar și cu ceartă, iar dacă nu o i-a se plânge la educatoare că nu-i dă jucăria, nu
cedează locul de la masă şi de câte ori este rugată să facă un lucru, răspunsul ei este negativ. Chiar şi atunci
când se joacă cu unele dintre colege, refuză să împartă jucării, să colaboreze şi se supără când nu obţine ceea
ce doreşte sau când copiii refuză să se joace cu ea. În urma situaţiei prezentate am folosit următoarea
poveste terapeutică.
În urma unei discuții despre copii cu logopeda, aceasta a venit în grupă la copii să discute cu ei, să-i
observe, să-i asculte cum pronunță cuvintele.
- Copii, vă place la grădiniță să vă jucați cu jucăriile?
- Da, au răspuns toți copiii, în afară de D.A.
- Sunteți copii cuminți, o ascultați pe d-na educatoare, vă jucați frumos cu jucăriile cu colegii de
grupă?
325
 - Da, au răspuns copiii, în afară de D.A.
Logopeda a remarcat copiii cu defecte de vorbire mai grave. A depistat totodată că și D.A are mici
dificultăți de vorbire, dar sunt prioritari ceilalți copii. Copiii nu știu de fapt ce urmărește logopeda în
colaborare cu educatoarele.
- Care dintre voi vreți să veniți cu mine, să vedeți un loc frumos, cu multe jucării interesante, să ne
jucăm cu ele, să învățați lucruri interesante.
Majoritatea copiilor au ridicat mâna, spunând că ei vor să meargă acolo cu logopeda, inclusiv D. A.
- Dar tu ești cuminte, ascultătoare D.A.? a întrebat consiliera. Mi s-a spus că nu ești destul de
cuminte și ascultător, că nu vrei să faci nimic decât ce vrei și cum vrei tu.
- Și eu vreau să merg acolo! repeta cu înverșunare D.A.
- Dar cu mine, acum vin în acel loc minunat doar cei mai cuminți și ascultători copii, V. și M.
Consiliera împreună cu copiii care necesită cel mai mult ajutor au plecat și s-au întors mai târziu.
Toți copiii i-au întâmpinat.
- Cum a fost, v-a plăcut, a fost frumos? a întrebat educatoarea?
- Da.
Acest lucru s-a repetat săptămânal, de două ori pe săptămână, timp în care D.A. a tot repetat că și ea
vrea acolo. Dar atât educatoarea cât și consiliera i-au spus că dacă o să se poarte mai frumos și n-o să mai
spună că nu vrea să facă ce este rugată și o să demonstreze că se poartă frumos cu toți, va merge și ea în acel
loc frumos, să vadă și învețe lucruri interesante.
În urma discuției avute cu mama, cu consiliera, dar și cu D.A. am observat o îmbunătățire, în timp, în
comportamentul fetiţei, nu mai pronunța ,,nu vreau, lasă-mă”, când era solicitată sau rugată să facă ceva,
ceda colegilor din jucării, ceda locul ei de la masă.
Într-una din zile, la înțelegere cu consiliera, aceasta a venit și i-a spus D.A. că o duce cu ea.
Bucuroasă, i-a luat mâna și au plecat împreună, spunându-i că o să asculte de ea și va fi cuminte.
Prin prezentarea acestei povești create în scop terapeutic am urmărit să transmit importanța de a
asculta și a fi bună, de a nu fi încăpățânată, de a vorbi frumos cu cei mari, dar și cu copiii, ce înseamnă să
dăruiești și să primești, am urmărit formarea capacității de a aprecia faptele bune și a dezaproba faptele rele,
egoiste.
De asemenea, prin prezentarea poveștii create, prin care le-am împărtășit întâmplarea altui copil de
vârsta lor, le-am urmărit reacțiile, comportamentul copiilor. Astfel am reușit cu succes să-l integrez în
colectiv dorindu-și să se implice în activitățile și jocurile de grup, să manifeste stări afective pozitive:
bucuria de a dărui, de a împărții jucăriile cu cei din jur, bucuria de a avea prieteni de joacă.

(despre nevoia de a avea prieteni)

Prof. înv. primar Rusu V. Vasile

Scoala Gimnaziala " I. Gervescu" -Savinesti

ovestea "Lupului Mare si a Lupului mic" este scrisa de Nadine Brun-Cosme si are ilustratiile
facute de Olivier Tallec. Carte surprinde intr-un mod original nevoia de a avea prieteni, dar si imposibilitatea
omenirii de a trai in izolare totala.

Cartea debuteaza cu imaginea Lupului cel Mare care locuia dintotdeauna acolo singur, sub copacul
său din vârful dealului. Dar într-o zi apăru Lupul cel Mic. Venea de departe. De-atât de departe încât la
326
început Lupul cel Mare nu văzu decât un punct. Lupul cel Mic se apropia tot mai mult. Lupul cel Mare se
temu dintr-odată ca nu cumva să fie mai mare decât el. Intre cei doi se leaga o prietenie stransa care ii
aducea mereu, in fiecare zi alaturi. Intr-o zi Lupul cel mic, nu a mai venit la umbra marelui copac, facandu-l
pe Lupul cel Mare sa se ingrijoreze foarte tare. Dupa reintoarcerea acestuia, Lupul cel Mare a marturisit
grijile pe care si le facuse cat timp acesta a lipsit. In cele din urma se impaca si hotarasc sa nu se mai
desparta niciodata.

Din punct de vedere al impactului pe care il are aceasta poveste asupra copiilor, subliniem
necesitatea formarii deprinderii de socializare, inca de la varste fragede. Este o calitate innascuta a noastra
de a petrece timpul in prezenta cuiva, cu atat mai mult cu cat la varste mici suntem dependenti oricum de
prezenta unui adult.

Pentru mulți copii este dificil uneori să iasă din mediul sigur și cunoscut cu care s-au obișnuit și să
interacționeze cu alții. Oare ce vor face și ce vor spune ceilalți copii? Dacă se va întâmpla ceva rău sau
neplăcut când vom încerca să-i cunoaștem? Teama și nesiguranța sunt firești. Alteori, poate că pur și simplu
nu știm cum să ne apropiem de ceilalți, deși ne dorim foarte mult acest lucru. Dar nimeni nu vrea să fie
singur, toți avem nevoie de prieteni pentru a fi fericiți.

Acesta este cazul unui baietel V.B. care a invatat la o gradinita particulara din Bucuresti, sector 3.
Acest baietel se despartea foarte greu de parintii sai si nu dorea sa interactioneze cu nimeni decat cu cadrul
didactic de la grupa. Era din ce in ce mai greu sa faca acest lucru, deoarece cadrele didactice de clasa erau
doua si la pranz se schimbau. Baietelul dorea mereu compania cadrului didactic de parte masculina,
deoarece suplinea atasamentul sau vis-a-vis de tata. Ambii parinti erau corporatisti, tatal lucrand de acasa, de
aici si atasamentul baietelul fata de tata si implicit fata de cadrul didactic de parte masculina.

In decursul a mai multor luni s-a incercat integrarea in colectivitate, fara succes insa. Dar cu toate
acestea, baietelul poseda o capacitate buna de concentrare, desi nu participa la activitatile clasei. A inceput
sa citeasca si, incurajat de cadrele didactice, devenise primul copil care putea citi cursiv, desi era la
gradinita. In una din zile, am primit la clasa o donatie de carte, printre care si povestea " Lupul cel Mare si
Lupul cel Mic". Citindu-le copiilor la pranz, inainte de culcare aceasta carte, V.B. a dorit sa o citeasca si el
de mai multe ori, dar singur. Apoi a intrebat daca el este ca Lupul cel mic si eu ca Lupul cel Mare ( aveam
acelasi prenume). Am raspuns ca da, putem sa fim ca cele doua personaje. De atunci, baietelul a devenit mai
deschis spre interactiunea cu cei din jur, ba mai mult a resusit sa isi faca un prieten cu care sa se joace si sa
fie mereu impreuna.

Actualmente baietelul urmeaza cursurile unei scoli particulare din Bucuresti, unde a reusit sa isi faca
multi prieteni. Parintii tin mereu legatura cu mine si imi spun lucrurile interesante pe care le invata la scoala
zi de zi B.

327
 ( despre comportament agresiv)

Prof inv preșcolar BRINZUCĂ MARCELICA

Școala Gimnazială Comuna Hangu

Obiective:
1. confruntarea cu comportamentul agresiv
2. identificarea consecintelor comportamentului agresiv
3. dezvoltarea empatiei
4. invatarea solutiilor de rezolvare a conflictelor

rsuletul Martinel, puiul de veveriță Cri si iepurașul Țup erau foarte buni prieteni. Erau toti in
clasa intâi si erau colegi incă din grădinită. Cat timp au fost la grădinită lucrurile au mers bine, se jucau
frumos impreuna, mancau si dormeau toti la un loc. Sigur ca se mai si certau pentru cate o jucarie, dar destul
de rar si de fiecare data cand se certau ei isi cereau scuze si se impacau pe loc. Ce vremuri frumoase! Ce
bine era sa ai cei mai buni prieteni din lume pe care sa te poti baza intotdeauna. Tin minte, spuse veverița
Cri , atunci cand am fost racită si am avut febră Martinel si cu iepurașul Țup m-au vizitat in fiecare zi si-mi
povesteau ce s-a intamplat la gradinită; Martinel mi-a adus chiar coșul cu alune din plastilina pe care l-a
modelat cu ajutorul doamnei educatoare. Avea doar câteva alune, dar era cel mai frumos coș din lume! si
iepurașul Țup mi-a adus un morcov colorat chiar cu mana lu. Eram atat de bucuroasa ca am prieteni ca ei!”
.Dar lucrurile n-au mai fost la fel de cand au mers la școala. Ceva se schimbase. Martinel era intotdeauna
nervos si se certa cu toata lumea, chiar si cu Cri si Țup. Chiar si doamna invatatoare era suparată pe el,
deoarece nu avea chef sa scrie la ore si vroia sa se joace tot timpul.Odata a impins-o pe Cri asa de tare incat
aceasta a căzut si a inceput sa plângă, si Martinel nici măcar nu si-a cerut scuze. Veverița Cri era la fel de
nedumerită de comportamentul lui Martinel si a incercat sa stea de vorba cu el.
– Martinel, ce s-a intamplat cu tine, de ce te comporti asa? De ce te certi, injuri si bati mereu copiii ?
– Lasă-mă in pace, spuse Martinel, fac ce vreau că acum sunt mare nu mai sunt la grădinită si pot să
fac ce vreau !
– Bine Martinel, dar nu trebuie să te bati si sa injuri doar pentru ca esti mare, lucrurile pot fi
rezolvate si altfel, cu calm de exemplu…
– Ce spui tu acolo, auzi la ea cu calm….. Ce vrei sa spună copiii ca sunt un bleg. Nu Cri, dacă mă bat
atunci sunt cel mai tare!
– Bine Martinel, dar in felul acesta o să rămâi fără prieteni, singur-singurel, nimeni nu o să se mai
joace cu tine, iar doamna invatatoare va fi foarte supărată, la fel si mama ta
– Ce-mi pasa mie?
– Nu-ti pasă nici de iepurașul Țup, asa-i? stii cum s-a simtit Țup atunci când l-ai impins si a căzut? A
inceput sa plângă, se lovise sărmanul la un genunche, dar cel mai rău il durea faptul că tu, care erai prietenul
lui te-ai comportat asa cu el. I-ai inselat increderea. Țup e trist si supărat.
– Las’ ca-i trece, doar ne stim din gradinita.
– Martinel să stii ca până nu-ti schimbi comportamentul noi nu mai vorbim cu tine si nici nu ne mai
jucăm cu tine, nu mai suntem prietenii tăi!

328
 Si puiul de veveriță se ținu de cuvant, nimeni nu se mai juca cu Martinel, nimeni nu mai vorbea cu
el, nimeni nu mai vroia să stea lângă el la masă.
Martinel se simtea singur, incerca să le arate că nu-i pasă dar nu era asa. Fară prieteni nu era deloc
bine. Atunci si-a dat seama că gresise, credea că dacă se bate va fi considerat ca fiind cel mai tare, dar
sfarsise prin a fi singur.
Atunci Martinel isi zise: „Prefer să nu fiu considerat cel mai bun la bătaie, ci cel mai bun prieten!” si
fugi intr-un suflet la puiul de veveriță Cri si la iepurașul Țup să le ceară iertare si să se impace.

(renunțarea la furie)

Prof. Înv. Preșcolar Brînzucă Andreea Nicoleta

Grădinița cu P.P ”Floare de Colț”
structură a Școlii Gimnaziale ”Daniela Cuciuc” Piatra Nemț

-a făcut dimineață. Razele soarelui îi mângâiau fața cu blândețe. Mama intră în cameră și îl
trezi pe Ionică. Acesta deschise ochii și se ridică încet din pat, iar apoi se pregăti pentru școală..
Dar, vrând să iasă din cameră, auzi un strigăt care venea de după un ghiveci:
- Ionică! Nu mă uita aici. Tu știi că sunt singură și că am nevoie de prietenia ta!
Ionică rămase pe loc uimit: Ce se aude oare? Se ghidă după zgomot și nu mică-i fu mirarea când
descoperi o musculiță mică și disperată.
- Cine ești și ce dorești? o întrebă el.
- Nu mă cunoști? Eu sunt prietena ta. Mă numesc Furia și de câtva timp te însoțesc mereu la școală.
Nu ți-ai dat seama?
Ionică nu înțelegea cum a intrat Furia în viața lui. Nu a chemat-o el, nu i-a cerut ajutorul și, de fapt,
nici nu înțelegea cum de l-a ales tocmai pe el să-i fie prieten, având în vedere că există atât de mulți copii
care se simt singuri...
Ionică era un băiețel mai retras și nu prea avea prieteni. Uneori, ceilalți copii râdeau de el pentru că
era mai mic de statură. Îi spuneau în toate felurile: piticot, bebelușul, piciule... De fiecare dată, suferea în
tăcere. Alerga la baie unde plângea, plângea. Nimeni nu știa asta, nici măcar părinții lui. Atunci își dădu
seama că într-adevăr Furia era prima prietenă adevărată pe care o avea de când a început școala. Era mereu
alături de el, nu-l jignea, nu-l judeca pentru ceea ce este și nu-i cerea nimic în schimb.

329
 Era prima pauză din acea zi de școală. Doi băieți mai mari, din altă clasă, începură să-l tachineze
când trecu pe coridor. Furia îl încuraja să nu fie trist și disperat, ci mai degrabă să-i facă să tacă odată,
promițându-i că astfel va deveni mai bun, mai puternic, mai important decât toți ceilalți. Ionică, ascultând
vorbele Furiei, nu se mai gândi la consecințe, astfel că începu să lovească copiii.
După aceea, nu-și mai aminti nimic. Se trezi în sala de clasă. Ceilalți îl priveau cu ochi acuzatori, iar
el se simți rușinat și vinovat. Știa că-i dezamăgise. Se uită în stânga și în dreapta. Nu văzu nici urmă de
Furie. Aceasta îl părăsise tocmai acum, când avea atâta nevoie de ea. Nu știa cum să facă față situației
stânjenitoare în care se afla. Atunci, cu mintea limpede, își dădu seama: ar fi mai bine dacă și-ar cere scuze
de la ce doi copii.
Parcă ieșită din pământ, Furia îi apăru la ureche și îi spuse că ceilalți copii ar trebui să-și ceară iertare
de la el pentru că l-au jignit. Ionică îi dădu dreptate, dar se gândi cum ar putea rezolva situația mai bine.
- Ce îmi doresc eu, de fapt? Să am cât mai mulți prieteni adevărați. Dacă ascult sfaturile Furiei, îmi pot
realiza dorința? Nu prea, pentru că Furia este, de fapt, geloasă pe ceilalți copii, pentru că vrea ca eu
să fiyu singurul ei prieten, să nu am alții. Ah, cât de egoistă e Furia! Nu se gândește deloc la mine, ci
doar la ea, cum să mă aibă doar pentru ea.
Ionică alese. Nu-și dorea o asemenea prietenie nici acum și nici altădată. Zâmbi apoi, îndreptându-se
cu încredere spre cei doi copii.

Identificarea problemei:
➢ Despre ce personaje este vorba în poveste?
➢ Cum era Ionică?
➢ De ce toată lumea se lua de el?
➢ Crezi că Ionică a procedat corect față de băieți?

Identificarea soluțiilor:
➢ Cum a procedat Ionică pentr a-și repara greșeala?

Identificarea obstacolelor:
➢ Cum ar fi trebuit să procedeze Ionică cu copii care îl jigneau?

Evaluarea:
➢ Cum ai fi procedat dacă erai în locul lui Ionică?
➢ Tu ai fost vreodată jignit?
Cum ai procedat cu copii care s-au comportat urât cu tine?

330
 după SHEL SILVERSTEIN

(fericirea dascălilor generoşi care dăruiesc totul şi recunoştinţa elevilor faţă de cei care au contribuit
la formarea lor)

Prof. Ciucanu Liliana

Şcoala Gimnazială ,, Grigore Ungureanu”,
Ceahlău, jud. Neamț

Motto : ,,Nu ai dat nimic până nu ai dat totul ! “

ra odată un copac care iubea un copil. Copilul venea să-l viziteze în fiecare zi. Strângea
frunze, se adăpostea în coroana lui pentru a se juca precum un rege al pădurii . Se căţăra pe trunchi şi se
legăna prins în ramurile lui. Copilul mânca fructele, apoi se juca şi se ascundea. Când era obosit , copilul
adormea la umbra copacului, în timp ce ramurile cu frunze îi cântau un cântec de leagăn. Copilul iubea
copacul din toată inima sa mică. Şi copacul era fericit. Dar timpul trecea şi copilul creştea .Acum când
copilul era mare, copacul rămânea adesea singur.
Într-o zi copilul veni să-l vadă şi copacul îi zise:
- Apropie-te, copilul meu, caţără-te pe trunchi şi leagănă – te în ramuri, mănâncă - mi fructele, joacă-
te cu umbra mea şi fii fericit !
- Sunt prea mare pentru a mă anina în copaci şi pentru a mă juca, spuse copilul. Vreau să-mi cumpăr
lucruri şi să mă distrez. Vreau bani. Poţi să-mi dai bani ?
- Îmi pare rău, răspunse copacul, eu nu am bani. Am doar frunze şi fructe. Ia-mi fructele, copilul meu
şi mergi de vinde-le în oraş. Aşa vei avea bani şi vei fi fericit!
Atunci copilul se căţără în copac, strânse toate fructele şi plecă cu ele. Şi copacul fu fericit .
Dar a trecut mult timp fără ca băiatul să se întoarcă. Şi copacul s-a întristat .
Într-o zi copilul a revenit şi copacul tremura de bucurie şi emoţie. Îi zise:
- Apropie-te, copilul meu, caţără-te pe trunchi, fă-ţi un leagăn în ramurile mele şi fii fericit!
- Am prea multe de făcut şi nu am timp să mă caţăr în copaci, răspunse copilul. Vreau o casă în care
să stau. Vreau o soţie şi vreau copii, am nevoie deci de o casă Poţi să-mi dai o casă ?
- Eu nu am o casă, spuse arborele. Casa mea este pădurea, dar tu poţi să-mi tai ramurile şi să-ţi
construieşti o casă. Atunci vei fi fericit !
Copilul a tăiat ramurile şi le-a luat cu dânsul pentru construirea casei. Şi copacul fu fericit. Dar mult timp
copilul nu mai veni . Când se întoarse,copacul era aşa de fericit, încât abia mai reuşea să vorbească:
- Apropie-te, copilul meu, murmura el, vino să te joci !
- Sunt prea bătrân şi prea trist pentru a mă juca, spuse copilul. Doresc o barcă pentru a fugi cât mai
departe. Tu poţi să-mi dai o barcă ?
- Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă, spuse copacul. Aşa vei putea pleca şi fii fericit!
Atunci copilul tăie trunchiul şi făcu o barcă pentru a pleca departe. Şi copacul fu fericit. Dar aceasta nu e
tot .
331
 A trecut mult timp după aceea până copilul s-a întors .
- Îmi pare rău, copilul meu, spuse arborele, dar nu mi-a mai rămas nimic să-ţi dau. Nu am nici fructe
măcar .
- Dinţii mei sunt prea tociţi pentru fructe, spuse copilul.
- Nu mai am nici ramuri, continuă copacul, nu te mai poţi legăna în ele.
- Sunt prea bătrân pentru a mă legăna în ramuri, spuse copilul.
- N-am nici trunchi, spuse arborele. Nu te mai poţi căţăra .
- Sunt prea obosit ca să mă caţăr, spuse copilul.
- Sunt mâhnit, suspină copacul. Aş vrea atât de mult să-ţi dau ceva … dar nu mai am nimic. Sunt
doar un buştean vechi. Regret foarte mult !
- Nu mai am nevoie de multe, spuse copilul. Doar de puţină linişte pentru a sta şi pentru a mă odihni.
Mă simt foarte obosit.
- Ei bine, spuse arborele, un buştean vechi este ceea ce-ţi trebuie pentru a sta şi a te odihni. Apropie-
te, copilul meu şi stai, stai şi odihneşte-te!
Aşa a făcut copilul .
Şi copacul fu fericit!

Această poveste se ascultă stând aşezaţi într-un colţ liniştiţi şi ne ajută pentru a mulţumi tuturor
,,copacilor” din viaţa noastră. “
Poveştile au fost scrise pentru a putea fi spuse şi dăruite oamenilor .
Fascinaţia acestea lecturi după povestea ,,Arborele care dăruieşte” scrisă de Shel Silverstein s-a iscat
într-o seară minunată, la o întâlnire cu cercetaşele. În faţa unui text scris în limba italiană am rămas
impresionată de profunzimea mesajului transmis de autor prin intermediul celor două personaje centrale:
arborele care dăruieşte şi omul mereu nemulţumit. Cea mai sugestivă ilustrare a acestei poveşti a fost
transpunerea sa sub forma umbrelor chinezeşti într-un spectacol prezentat cu elevii şcolii noastre.
Primul pas a fost fixarea interpreţilor: povestitorul, copacul şi copilul devenit apoi tânăr, adult şi bătrân.
Povestea tratează fericirea copacului generos care dăruieşte totul, de la fructe, ramuri şi chiar
trunchiul, rămânând în final un buştean bun numai pentru odihnă. Se utilizează forme diferite de
manifestare: cuvinte, gesturi, mişcări, lumină, emoţie, modularea vocii, redate prin siluete din carton
luminate pe o pânză albă de un puternic reflector.
Moto –ul ne invită la meditaţie. Copacul dă rând pe rând împuţinându – se din iubire faţă de copil,
aşa cum părinţii, educatorii şi toţi formatorii din viaţa noastră ne împart din darurile lor necondiţionat.
Copilul cu cât creştea, cu atât era mai greu de mulţumit, dar revenea cu devotament la singurul său
prieten şi mereu venea cu o nouă cerere .
Prin abordarea scenică a acestei lecturi se formează la elevi tehnici regizorale şi actoriceşti dicţie,
mişcare scenică şi interpretarea rolurilor. Elevii vor fi capabili să înţeleagă lumea înconjurătoare, să
ocrotească arborii din jurul lor, să comunice şi să interacţioneze cu semenii exprimându-şi gânduri,
sentimente, stări, opinii, să mulţumească şi să – şi manifeste recunoştinţa faţă de cei care au contribuit la
formarea lor ca oameni adevăraţi .

332
 prof. înv. primar Mărgărit Oana-Elena,
Școala Gimnazială”I. Gervescu”,
loc. Săvinești, jud. Neamț

fost odată ca niciodată, într-un ţinut îndepărtat, un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau o fetiţă
veselă şijucăuşă, dar care nu prea iubea apa. De aceea, fetiţa era tot timpul murdară şi cu cât insista
împărăteasa să se spele, cu atât ea fugea mai tare de apă. Văzând că nu o scoate la capăt cu fata, împărăteasa
a lăsat-o în plata Domnului, sa facă ce-o vrea. Fetiţa devenea din ce în ce mai murdară şi curând toată lumea
a început să-o strige Murdărica. Nici nu se mai ştia care era numele ei adevărat.
Într-o zi, în timp ce ratăcea fără rost prin pădurea din apropierea castelului, Murdărica îl văzu pe
fiul împăratului vecin, care se juca cu o veveriţă. Fetiţa se apropie şi îi zise:
- Pot să mă joc şi eu cu tine?
Băiatul o privi o clipă speriat, apoi o întrebă:
- Ce fel de lighioană eştişi tu de stii să vorbeşti?
- Sunt o fetiţă, nu un animal, răspunse Murdărica cu glasul tremurând.
Şi o rupse la sănătoasa, neputând să-şi stăpânească lacrimile. Ajunsă pe malul unui lac se
apropie şi încercă să se vadă în oglinda apei. O broscuţă sări speriată şi se ascunse sub o
frunză de nufăr.
-Eşti o vrăjitoare? întrebă speriată broscuţa.
- Nuuuuu! Hohoti disperată Murdărica. Sunt o fetiţă. Nu vreau să fac rău nimănui! Vreau
doar să mă joc şi eu cu cineva! Dar toată lumea fuge de mine şi toţi cred că sunt un animal. M- am
săturat! Nu înţeleg cu ce am greşit!
Încet, broscuţa se apropie şi-i sări în poală.
- Te-ai uitat vreodată în oglindă? o întrebă ea.
- Ce-i drept, nu! răspunse ruşinatăMurdărica. Şi, … nici apa nu prea îmi place.
- Încearcă să te uiţi în oglinda apei, să vezi cum arăţi.
Murdărica îşi privi chipul. Pe luciul apei se iţi un cap cu părul încâlcit, iar pe faţă abia
dacă se observau ochii, nasul şi gura. Murdărica tresări. Ultima dată când se văzuse în oglindă avea un păr
frumos, buclat de culoarea razelor de soare. Acum nici nu mai putea să-i observe culoarea. Se întristă.
333
 - Oare ce aş putea să fac să îmi recapăt frumuseţea de alta dată? Zise, ca pentru sine.
Broscuţa se scufundă o clipă şi reveni cu o coajă de săpun. I-l întinse fetiţei.
- Ia-l! intră în apă şisăpuneşte-te bine. Apoi te clăteşti. Repeţioperaţiunea până când iţi vei curăţa
toată murdăria.
Fetiţa ascultă cu atenţieindicaţiilebroaştei. Când a fost gata, s-a privit din nou în luciul apei. Era
frumoasă, mai frumoasă, parcă de cum îşi amintea ea că e. Zâmbi fericită. Se întoarse spre broscuţa,
care rămase mută de uimire şiadmiraţie, o luă în braţeşi îi şopti fericită:
- Începând de azi, eşti cea mai bună prietenă a mea! Vino cu mine la castel şi vei fi tratată ca o
prinţesă.
Cele două prietene plecară bucuroase spre castel. Împărăteasa, când îşi văzu fiica, nu mai putu de
bucurie. Îşi aminti deodată numele fetiţei: Lăcrămioara. De atunci, Lăcrămioarei, nu i se mai spuse niciodată
Murdărica.
Curând, deveni cea mai frumoasă fată din ţinut, iar broscuţa rămase cea mai bună prietenă a ei.
➢ Tema poveștii: Lipsa de igienă
➢ Subiectul studiat: eleva A. M, din clasa I

➢ Identificarea și rezolvarea problemei:

De foarte multe ori ne confruntăm în cariera didactică cu elevi dificili, care nu au bine stabilite
norme de igienă sau de comportament. Datoria noastră este să încercăm să-i aducem „pe drumul bun”, iar
această misiune este și mai grea dacă nu avem suportul părinților.
Un astfel de exemplu îl constituie eleva A.M. din clasa I, școala X, care venea la școală întotdeauna
murdară, îmbrăcată cu hainele cu care stătea acasă. La o discuție cu mama elevei, aceasta a motivate lipsa de
igienă a fiicei prin faptul că ea este plecată de dimineață la muncă și nu are timp să o pregătească pentru
școală. Aparent, seara, copila refuza să se spele, deoarece era prea obosită. Se culca în hainele de peste zi, pe
care nu le schimba nici a doua zi, de fapt nu le schimba toată săptămâna sau le purta până când mama
strângea rufele la spălat. Am încercat să discut și cu fetița și să îi explic că se poate îmbolnăvi grav, dacă nu
respect regulile de igienă. Am cumpărat săpun la clasă și îi trimiteam pe toți copiii să se spele pe mâini și pe
ochi înainte de a-și mânca pachețelul. La început refuza să meargă la baie să se spele sau mergea până la
baie și nu se spăla, însă cu timpul, a urmat exemplul celorlalți colegi.
Pentru astfel de situații, m-am gândit că ar fi benefic să le citesc povești care să dea un exemplu de
cum și-ar putea corecta comportamentul. O astfel de poveste este povestea terapeutică „Murdărica”, pe care
am scris-o gândindu-mă că va oferi un exemplu de ce se poate întâmpla dacă nu se respect normele de
igienă. M-am referit în această poveste doar la aspectul social, gândindu-mă că la vârsta școlară mică, pe
copii îi interesează mult legarea prieteniilor cu alți copii.
➢ Rezultatul obținut în urma citirii diferitelor povestioare, discuțiilor în cadrul orelor de dezvoltare
personală și multiplelor exemple pe care le-am oferit:
Atât eleva în cauză, cât și alți elevi certați cu igiena au început să își schimbe hainele și să vină la
școală mai curați. Părinții au povestit că și seara, A.M. cere să se spele și chiar plânge dacă nu i se încălzește
apă. Concluzia mea a fost că, de fapt, vina era mai mult a mamei, care fiind obosită seara, o lăsa pe fetiță să
adoarmă murdară și neschimbată de hainele de peste zi.

334
 .
(despre acceptarea de sine)

DANEȘ IRINA ADRIANA,

LICEUL „CAROL I” PLOPENI

.A. este studentă la o facultate din Ploiești. Provine dintr-o familie normală, alcătuită din 4
membri. Sunt conflicte de natură financiară. Problema identificată este concretizată în episod depresiv și
substrat clinic de anxietate. Din cauza problemelor financiare nu reușește să-și achite taxele școlare și ia
decizia de a abandona facultatea. Devine pesimistă, socializarea este scăzută, preferă singurătatea, o
cuprinde negativismul, negăsind soluții la probleme.. Dezechilibrul psihic și lipsa activității cognitive cu
care era obișnuită au condus spre debutul episodului depresiv.
Stabilirea obiectivelor: - pe termen lung: Eliminarea simptomelor diagnosticului
- pe termen scurt: Sprijin în conștientizarea gradată a traseului parcurs până la declin; Formularea
unor pași pentru testarea schimbărilor; Obținerea libertății financiare prin încadrarea în muncă; Evaluarea
anxietății; Reorganizarea modului de viață;
Modalități de evaluare a reușitei intervenției ( raportare la obiective)
- Identificarea unor posibilități reale de deblocare a situației prin proiectarea acțiunii basmului la
propria experiență; prima hotărâre după 3 luni de la debutul episodului depresiv este când reușește să se
angajeze, socializând cu membrii colectivului din care face parte;
- Reluarea activității academice, plătindu-și singură taxele școlare;

Încercările

Un om avea o fiică deșteaptă și curajoasă, care întâmpina dificultăți în parcursul vieții ei. Ca să o
pregătească pentru a înfrunta viața, a trimis-o la un Înțelept al satului.
- Luminează-mă! Ce trebuie să știu în viață?
- În drumul tău prin viață vei întâlni trei porți. Vei simți o dorință puternică care te va împinge
să le urmezi. Citește cu atenție ce scrie pe fiecare. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnată să
retrăiești ceea ce încerci să eviți. Tu singură trebuie să treci prin asta. Urmează drumul drept din fața ta.
Acum, du-te!
Înțeleptul a dispărut, iar fata a pornit în călătorie. În drumul ei apare o poartă mare pe care scria:
„SCHIMBĂ-I PE CEILALȚI!”
- Asta simt, a gândit fata! Îi privesc pe ceilalți ca o sursă de durere, necazuri, frustrări. În
această luptă care apare în sufletul ei, fata consideră că singurătatea e o soluție pentru ea.

335
 Într-o zi, pe când medita asupra dorinței de a schimba lumea, l-a întâlnit din nou pe Înțelept. Acesta a
întrebat-o:
- Ce ai învățat tu pe acest drum?
- Am învățat că nu ceilalți sunt sursa bucuriilor sau necazurilor mele, a înfrângerilor mele.
Trebuie să fiu recunoscătoare celor care fac să vibreze în mine bucurie, prietenie, dar și celor care fac să se
nască suferința, căci viața îmi arată calea pe care trebuie s-o urmez.
Fata a ajuns de această dată în fața unei porți pe care scria: „SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI!”
- Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut! Ea caută să
pătrundă în interiorul său, să-și înlăture defectele, să schimbe tot ceea ce nu-i plăcea la ea, să-și combată
imperfecțiunile.
După câteva luni de luptă cu ea însăși, după ce a cunoscut eșecuri rezistente, fata l-a întâlnit pe
Înțelept.
- Ce ai învățat pe acest drum?
- Am învățat că sunt lucruri noi pe care le putem ameliora, dar și altele pe care nu reușim să le
învingem.
- Asta așa este, spuse bătrânul.
- Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toți, chiar și împotriva mea! Oare nu se termină
niciodată? Îmi vine să renunț, să mă dau bătută și să mă resemnez. (Basmul rămâne blocat)
- Urmează ultima ta lecție, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te și contemplă drumul
parcurs, a răspuns Înțeleptul, iar apoi a dispărut. (Continuarea forțată)
Privind înapoi, fata a văzut în depărtare spatele celei de-a treia porți pe care era scris: „ACCEPTĂ-
TE PE TINE ÎNSUȚI!”
Fata se mira că n-a văzut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poartă, dar din sens
invers. A mai văzut în jurul ei tot ce a respins și a învins în lupta care s-a dat în sufletul ei: frica, defectele,
limitele sale. Le-a recunoscut pe toate și a învățat să le accepte. A început să se iubească pe ea, încercând să
lupte mereu cu toate umbrele ei.
L-a întâlnit din nou pe Înțelept, care a întrebat-o:
- Ce ai învățat pe acest drum?
- Am învățat că nu trebuie să accept singurătatea ca pe-o variantă de viață, trebuie să accept
ajutorul celor din jur, să mă accept în totalitate, să fiu de acord cu mine însumi, să nu mă mai tem de ceilalți,
să-i accept și să-i iubesc așa cum sunt. Am înțeles că nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit și grijile
pe care mi le făceam. Am învățat că trebuie să accept lumea fără să o judec. Sunt liniștită și în măsură să
lupt, să parcurg drumul vieții cu bune și cu rele.
- Acum ești împăcată cu tine, cu ceilalți și cu lumea! Ești pregătită să pornești pe drumul vieții: la
împlinirea liniștii, iar Înțeleptul a dispărut pentru totdeauna.

336
 (comportament nepotrivit cu cei din jur)

Prof. înv. preşcolar Buium Claudia Liliana

Grădiniţa Petru Vodă
Şcoala Gimnazială Iustin Pîrvu, Poiana Teiului

ovestea celor trei prieteni de Adriana Mitu are ca temă principală dezvoltarea relațiilor
sănătoase. Această poveste tratează trei tipologii diferite de copii: copilul timid, copilul care crede că este cel
mai bun și copilul care se supără atunci când pierde și strică jocurile celorlalți. Fie că se află el într-una
dintre aceste situații, fie că are în jurul său astfel de persoane, povestea îl va ajuta să gestioneze mai bine
relațiile cu ceilalți. În același timp, povestea vorbește despre modul în care poți construi relații sănătoase cu
ceilalți și despre cum ajută cooperarea.
Situații abordate:
Relațiile cu ceilalți
A te simți exclus
Conflictele cu ceilalți

Competiția și a te compara cu ceilalți

Timiditatea și teama de a fi respins
A te crede cel mai bun
Obiectivele poveștii:
Transpunerea copilului în rolul personajelor din poveste;
Să-l ajute pe copil să formeze relații sănătoase cu ceilalți;
Acceptarea diferențelor. A vedea punctele forte ale tale și ale celorlalți;
A descoperi cum abilitățile individuale pot contribui la un întreg;

A fost odată un ținut, poate prin țara lui Trilu-Lilu, ori prin Țara lui Hai-Hui, unde animalele de tot
soiul locuiau împreună, iar pădurile erau formate din cei mai variați arbori, de la stejari, la brazi, la cocotieri
și palmieri. Și fiecare animal și copac avea rolul lui în pădure, oricât de diferit ar fi fost de ceilalți.
În acea pădure locuiau un leu, o maimuțică și un pește, iar ei erau foarte buni prieteni, însă nu au fost
dintotdeauna astfel.
Într-una din zile, în pădure s-a anunțat o mare sărbătoare, avea să se țină un concurs pe echipe cu mai
multe probe. Leul, maimuțica și peștișorul nu și-au găsit locul în nicio echipă.
Leul se credea cel mai bun dintre toţi, maimuţica se ţinea mereu de şotii, se amuza pe seama
animalelor şi nu ţinea cont de sentimentele acestora, iar peştişorul stătea în acvariul său şi încerca să nu
deranjeze pe nimeni.
Noroc că, ursul antrenor, un cunoscut înțelept al pădurii, i-a ajutat să înțeleagă cum pot planta semințe
de prietenie și care este darul fiecăruia dintre ei. Leul era puternic,dar această forţă trebuie folosită cu
înţelepciune, nu pentru a distruge, ci pentru a ajuta. Maimuţica zburda prin copaci dar este sfătuită să nu
scuture un cocotier când sunt alte animale sub acesta pentru că le-ar putea răni. Peştiorul era timid şi nu avea

337
încredere în forţele sale dar ursul îi sfătuieşte pe prietenii acestuia să îl încurajeze ca acesta să aibă încredere
în sine.
Astfel, în timpul antrenamentului cei trei au înţeles că, dacă vor să aibă prieteni buni, este important
să fie în primul rând ei buni cu ceilalţi. Se hotărâră să-şi unească forţele şi indiferent de rezultatul
concursului, să rămână prieteni pe veci.
La prima probă concura leul şi acesta şi-a amintit îndemnul ursului de a-şi folosi forţa cu
înţelepciune şi a reuşit să urce bolovanul pe deal udând iarba astfel încât bolovanul să alunece mai uşor. La
cea de-a doua probă participă maimuţica dar se opreşte din căţărat ajutând un lemur care căzuse din copac şi
îl duce în spate tot restul traseului. Deşi nu primeşte punctajul maxim este mulţumită de fapta sa. Peştişorul
la proba de viteză, reuşeşte să sară în râul de lângă traseul de alergare şi a înotat cât a putut de repede, apoi
dintr-un salt a fost dincolo de linia de sosire. Reuşiseră! Echipa prieteniei trecuse toate probele!
Din ziua aceea leul, maimuţica şi peştişorul au fost nedespărţiţi.
Leul a învăţat să vadă lucrurile bune pe care le au ceilalţi şi să îşi folosească forţa cu înţelepciune.
Maimuţica a învăţat să fie atentă şi la nevoile celorlalţi şi să nu se mai înfurie cînd pierde. Peştişorul a
învăţat să aibă mai multă încredere în el şi să-ţi facă prieteni. Dar, mai ales, cu toţii au învăţat să aibă grijă
de seminţele pe care le sădesc în relaţiile cu ceilalţi şi să preţuiască ceea ce îi fac unici, diferiţi şi speciali.
Am adus această povestioară în faţa copiilor iar ei au descoperit printre ei cele trei tipologii descrise
în text. Sfatul pe care antrenorul din poveste îl dă celor trei personaje le-a fost dat şi copiilor din grupa
noastră şi mulţi dintre ei încearcă să-i înţeleagă pe ceilalţi şi să se îndrepte în comportament.

Întrebări de personalitate
- Cu cine simţi că te asemeni cel mai mult cu leul, cu maimuţica, peştişorul sau ursul?
- Tu ce ai fi făcut dacă ai fi fost în locul leului ? Dar dacă ai fi fost în locul peştişorului?
- Ai prieteni sau colegi precum maimuţica? Dacă da, ce faci atunci când se supără şi strică jucăriile?
- Tu ce seminţe plantezi în relaţiile tale?
- Cine este prietenul tău cel mai bun? Cum îi arăţi că el este important pentru tine?

(despre nerespectarea regulilor)

Prof. înv. primar Baltag Florența,

Şcoala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”,
Poiana Teiului

tii că şi animăluţele din pădure învaţă să scrie, să citească şi să socotească? Vor să poată şi
ele să citească poveştile frumoase cu zmei, zâne, prinţese şi feţi frumoşi, să poată număra şi socoti când
mamele lor îi trimit la magazinul din pădure să cumpere alune, zmeură castane, sau să poată să vorbească
frumos cu animalele mari.
Povestea spune că într-un luminiş de pădure era o căsuţă albă. Aici era şcoala
animăluţelor.Înăuntru, în băncuţe frumos rânduite, animăluţele din pădure ascultau cu atenţie cum doamna
Martinica, învăţătoarea lor, îi învăţa cum trebuie să scrie şi să citească litera „C”. Ursuleţii, veveriţele,
ariceii, căprioarele şi bursucii urmăreau cu atenţie şi erau bucuroşi că vor şti să scrie şi să spună multe
cuvinte care încep cu sunetul „c”. Numai iepuraşul Urechilă nu avea stare. Nu mai are răbdare să scrie litera,
greşeşte, apasă creionul pe foaie, rupe vârful acestuia şi apoi se ridică în picioare. Porneşte prin clasă ţopăind
338
de la bancă la bancă să vadă ce fac colegii lui. O trage pe veveriţa Crenguţa de codiţă, îi pune bucăţele de
hârtie Aricelului pe spate, râde de M artinel că are laba prea groasă. Doamna Martinica, învăţătoarea, îi
vorbeşe frumos şi-i spune să meargă la loc şi să scrie litera mai departe, dar Urechilă nici nu vrea să
asculte.Cu urechile mereu neastâmpărate nu stă o clipă în loc.
Sună clopoţelul de recreaţie. Animăluţele ies vesele afară, povestesc, stau la soare. Doamna
Martinica le propune să joace jocul „Ţăranul e pe câmp”. Lui Urechilă îi place jocul şi se prinde şi el în cerc.
Dar nu are răbdare însă să fie ales, nu respectă regulile şi strică tot jocul animăluţelor. Acestea s-au supărat
pe colegul lor şi nu vor să se mai joace cu dânsul.
Orele s-au terminat şi fiecare cu ghiozdănelul în spate pleacă acasă. Urechilă, aleargă de la un coleg
la altul, îi cipeşte, le pune piedică şi apoi se amuză de năzdrăvăniile sale.Însă nimeni nu-l bagă în seamă, ba
mai mult fug de el şi-l lasă singur.
Urechilă se opreşte în loc, priveşte după colegii lui în timp ce urechile lui neastâmpărate care mai tot
timpul stau în sus se lasă acum uşor în jos. Nu înţelege de ce nu are şi el un prieten, de ce nu merge nimeni
cu el acasă.Ba se gândeşte că şi mămica lui va fi iarăşi supărată şi furioasă pe el că nu a scris frumos la
şcoală, că nu şi-a terminat tema . Este singur şi trist.
A doua zi, doamna Martinica, le-a spus elevilor săi că vor merge să culeagă plante medicinale. Ei au
primit coşuleţe s-au prins de lăbuţe câte doi şi sunt gata de plecare.Cu Urechilă nimeni nu voia să meargă.
Speriat că va rămâne singur se apropie de veveriţă :
- Veveriţă Crenguţa, vrei să culegem împreună plante medicinale? Nu te mai trag de codiţă, sunt
cuminte. Te rog!
Veveriţa care era bună la suflet a acceptat. Toată ziua au umblat prin pădure şi au cules plante bune
pentru sănătate aşa cum le-a spus doamna lor învăţătoare. Urechilă mai uita de ce i-a promis veveriţei mai
ţopăia, călca peste plante dar la gândul că poate să rămână singur repede se liniştea.
Această zi petrecută cu colegii lui i-a plăcut mult. S-a aşezat pe o buturugă şi se gândea că nu a mai
fost respins de celelalte animăluţe şi ce bine este când ai prieteni şi nu eşti singur, ai cu cine să vorbeşti şi să
te joci.
În zilele care au urmat, la şcoală, Urechilă s-a străduit să fie ascultător. Chiar dacă simţea că se
plictiseşte de citit cuvinte şi vrea să socotească sau să ţopăie prin clasă îşi amintea mereu cum este când o
supăra pe doamna învăţătoare şi cum colegii fugeau de el şi nu vrea să se întâmple din nou acest lucru.
Înainte de vacanţă, veveriţa Crenguţa şi- sărbătorit ziua ei de naştere.Tare s-a mai bucurat Urechilă
că a fost şi el invitat. Au peterecut împreună, au mâncat prăjituri cu alune, au băut suc de zmeură şi s-au
jucat până seara. Nu s-au supărat şi nu s-au împins unul pe altul, iar iepuraşul Urechilă a promis că de acum
o să se poarte frumos ca să nu fie singur şi trist.
De atunci, Urechilă este iubit de animăluţele din pădure şi-a făcut prieteni, nu mai este singur.
Simte cât de bine este să fii acceptat şi iubit de cei din jur.

Poveste preluată din volumul ,,FLORI ÎN CALEA TINERETULUI”

339
 (despre fobie)

Prof. Sandu-Doroftei Maria,

Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”,
Poiana Teiului

ezervaţia de nuferi a fost şi rămâne o atracţie pentru oamenii din toate colţurile lumii. Dar pe
lângă splendoarea nuferilor puteai să admiri şi broascuţele ţestoase, care, simţindu-se importante, încercau să
iasă cât mai mult în evidenţă. Oamenii le priveau cu încântare, mai puţin pe una dintre ele, care încerca să se
facă nevăzută, stând pe fundul lacului, ghemuită în carapacea ei. Când se lasă noaptea, broscuţa se simţea în
siguranţă şi ieşea din carapace dornică să şi mănânce câte ceva după o zi obositoare. Era atât de bucuroasă
că toţi oamenii erau plecaţi şi se putea face văzută şi ea, fără să simtă că este privită ca la circ.
- Misi, iar ai stat toată ziua în carapacea ta, prefer să te înfometezi în loc să stai aici cu noi. Ai fi avut
timp suficient să mănânci şi să le oferi oamenilor ocazia să te admire, îi spuse îngrijorată mama sa.
- Dar, mama, ştii că nu-mi place ca altcineva străin să stea şi să mă privească atent, uneori mă simt ca
un animal de la circ, pe care toată lumea vine să-l vadă de ce e în stare, răspunse broscuţa Misi.
Astea fiind spuse, Misi îşi văzu de drumul ei prin locul presărat cu nuferi. Se întâlni pe drum cu
prietenul său, Peştişorul Roşu.
- Bună, Peştişorule Roşu, cum a fost ziua ta? îl întreabă Misi.
- Foarte bună, cât a fost ziua de mare am înotat prin lac, scăldat de razele de soare care îmi atingeau
aripioarele în timp ce înotam relaxat sub privirile celorlalţi, iar când oboseam mă aşezam la umbra unui
nufăr.
- Îmi pare rău, eu nu pot să înţeleg cum faci asta. Sunt sigură că cei adunaţi au râs de tine că te
maimuţăreşti în faţa lor în loc să-ţi vezi de treaba ta de peşte, răspunse Misi.
Peştişorul Roşu se supără puţin când auzi ce-i spuse Misi, însă se gândi că nu este adevărat ceea ce i-
a spus, aşa că se uită spre ea şi zise:
- Mie îmi pare rău că nu te bucuri de soarele cald şi stai toată ziua în carapacea ta. La ce crezi că te
ajută asta? întrebă Peştişorul Roşu.
Fără să mai răspundă, Misi pleacă mai departe, nedumerită. De ce vor unii să stea să faţa unei
aglomeraţii de oameni ca să se facă de râs? Şi ei îi plăcea foarte tare să înoate şi abia aştepta lăsarea nopţii.
Şi în nopatea aceasta se întâmplă la fel. Misi făcea tumbe, se rotea, se scufunda şi iar îşi scotea capul la
suprafaţa apei.
Se simţea atât de bine jucându-se liniştită şi singură în apă. Mişcările sale erau însoţite de cântece
vesele care răsunau în liniştea nopţii.
- Bravo! Eşti cea mai distractivă broscuţă pe care am văzut-o vreodată, se auzi o voce caldă de copil.
La auzul acestora Misi se sdăposti îndată în carapacea ei protectoare. Era îngrozită că cineva a
văzut-o.
- Ooo, de ce ai făcut asta, erai mult mai drăguţă când înotai şi te distrai în voie. Mi-a plăcut foarte
mult. Te rog, hai ieşi să te cunosc. Nu-ţi fac nimic.
Cu inima cât un purice Misi scoase prima dată doar capul. Îi era atât de ruşine. Însă pe faţa
copilaşului din faţa ei se citea un zâmbet larg şi o dorinţă mare de a o vedea. Îşi adună puţin curaj şi ieşi
afară cu totul din carapacea sa protectoare. Începu să se mişte sub privirile încântate ale copilaşului care se
bucura pentru fiecare mică mişcare a sa.
340
 Nu-şi putea explica de ce face asta când ea tot timpul se ascundea de oameni. Tot ce ştia era că se
simte foarte bine.
Aceasta a fost prima dată când Misi a acceptat să iasă sub privirea unei persoane necunoscute. Dar a
rămas foarte încântată de laudele pe care le primea şi care i-au dat încredere în ea. Din acea noapte Misi nu
s-a mai ascuns niciodată de privirile persoanelor străine sub carapacea sa, ci s-a bucurat zi de zi de căldura
soarelui şi de aprecierile oamenilor.

Mesajul poveştii - găsirea unor soluţii de a face faţă fobiei sociale.

Povestea este preluată din "Deschideţi inima şi mintea - poveşti terapeutice", autor: Mariana
Konkoly, Editura Aquila.

(încrederea în forţele proprii)

Prof. înv. primar Olaru Milica,

Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”,
Poiana Teiului

femeie avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ, şi le căra pe
după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La
sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate.
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă. Bineînţeles,
vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de ruşine cu imperfecţiunea sa, şi
se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!
După 2 ani de aşa zisă nereuşită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor:
- Mă simt atât de ruşinat, pentru ca această crăpătură face ca apa sa se scurgă pe tot drumul până
acasă !
Femeia a zâmbit :
- Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că am ştiut
defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii, şi, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu
le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste
frumuseţi care împrospătează casa. Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însa crăpăturile şi defectele
ne fac viaţa împreună atât de interesantă şi ne răsplătesc atât de mult!
Morala:
Trebuie să luăm fiecare persoană aşa cum este şi să căutăm ceea ce este bun în ea.

341
 Nu uitaţi niciodată să mirosiţi florile de pe partea voastră de drum!

1. Rezolvarea/ eliminarea problemei.

• în urma creării, atât în şcoală, cât şi în familie a unor situaţii în care elevul a avut posibilitatea să-şi
identifice punctele tari, a unor oportunităţi de succes (abordarea repetată la orele de dirigenţie a unor
teme adecvate - creşterea stimei de sine, încrederea în forţele proprii, încurajări permanente din partea
familiei şi a profesorilor), elevul A.O. a început să fie activ la ore, a luat câteva note mai bune, nu mai
lipseşte atât de mult, s-a împrietenit cu câţiva colegi, relaţiile cu fratele său au devenit mai bune ;
• povestea terapeutică dată ca exemplu a adus în atenţia elevului anumite aspecte ale situaţiei problematice
în care se afla şi pe care îi era greu să le perceapă şi i-a oferit posibilităţi de rezolvare a acestei probleme;
povestea l-a ajutat să găsească şi să recunoască formularea exactă a situaţiei sale, să adopte şi să
interiorizeze morala poveştii. Acest lucru l-a ajutat să capete încredere în sine, să-şi îmbunătăţească
stima de sine şi chiar să se vindece de efectul anumitor experienţe neplăcute din copilăria marcată de
absenţa părinţilor.
• elevul A.O. a fost solicitat să participe la toate activităţile de voluntariat care s-au desfăşurat în şcoală –
vizită la un cămin de bătrâni, ajutorarea unei familii nevoiaşe din comunitate, participarea la acţiunea
umanitară „Funda umană – simbol al solidarităţii cu persoanele infectate HIV/SIDA”, participarea la
proiecte de voluntariat pentru mediu – la toate aceste activităţi, adolescentul a avut oportunitatea de a
oferi ajutor altor persoane, de a se simţi util, a fost felicitat pentru eforturile făcute şi recompensat cu
diplome şi premii;
• cunoscându-se faptul că elevului îi plac foarte mult treburile gospodăreşti, a fost solicitat să se ocupe de
plantarea unor puieţi pe un teren viran care aparţine şcolii, sarcină de care s-a achitat cu succes şi a fost
evidenţiat de către direcţiunea şcolii;
• dezvoltarea abilităţilor de comunicare, negociere, rezolvare de probleme, abilităţile de a face faţă
situaţiilor de criză; dezvoltarea sentimentului de auto-eficacitate
Propuneri şi strategii de ameliorare a eşecului şcolar parţial
• Discuţii cu bunica şi cu părinţii elevului, în care am clarificat importanţa sprijinului afectiv oferit
adolescentului în familie, precum şi importanţa interesului lor manifestat faţă de conduita şcolară
generală a elevului
• Includerea la orele de Consiliere şi Orientare (dirigenţie) a unor teme de autocunoaştere şi dezvoltare
personală
• Discuţii cu profesorii disciplinelor de studiu problematice pentru elevul A.O. în urma cărora am obţinut
includerea acestuia într-un program suplimentar, în vederea acoperirii lacunelor în cunoştinţe şi
eliminarea decalajului dintre cunoştinţele elevului şi cele dobândite de colectivul clasei, conform
programelor de studiu
• Atitudine suportivă din partea profesorilor, încurajarea acestuia şi întărirea comportamentelor aşteptate
prin recompense de tip şcolar, determinând astfel ca motivţia extrinsecă a elevului să devină una
intrinsecă
• Sprijinirea elevului în deprinderea modalităţilor de învăţare eficientă şi adaptarea acestora stilului său
personal, astfel încât obiectele de studiu dificile pentru acesta să nu mai fie percepute drept inaccesibile,
rigide, ca un factor de stres
• Înlăturarea aversiunii şi dispreţului fata de disciplinele de studiu neagreate prin responsabilizarea
elevului cu diverse sarcini potrivite lui, în desfăşurarea acestor ore
• Prevenirea reluării comportamentelor nedorite: absenteism, dezinteres, evitare, prin facilitarea unei bune
relaţionări între A.O. şi colectivul clasei şi armonizarea relaţiilor sale cu colectivul profesoral
• Includerea elevului în diverse activităţi extraşcolare în cadrul cărora elevul să manifeste iniţiativă,
creativitate şi să îşi pună în valoare aptitudinile sale speciale

342
• Evidenţierea fiecărui progres obţinut pe parcursul schimbării conduitei sale, prin încurajări şi
recompense
• Menţinerea unei colaborări permanente cu familia elevului
• Monitorizarea permanentă a evoluţiei şcolare şi personale a elevului.
Bibliografie

1. Băban, Adriana, Consiliere Educaţională Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere, Ed.
„Ardealul” Cluj Napoca, 2001;
2. Butnaru, Cristina, Educarea inteligenţei emoţionale, curs CCD.
3. Goleman, Daniel, Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001
4. Lemeni, Gabriela, Miclea, Mircea, Consiliere şi Orientare Ghid de educaţie pentru carieră Ed. ASCR
Cluj Napoca, 2004;

(despre stima de sine)

Prof. Iosub Maria
Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”
Poiana Teiului

răia o dată la marginea unui lac liniștit, un Copac frumos și voinic.

Crescuse mare și înalt și era preferatul animăluțelor pentru joacă și adăpost. Pe crengile lui se
legănau porumbeii, printre frunzele lui se ascundeau vrăbiuțele și se jucau de-a v-ați ascunselea. Pe trunchiul
lui își făcuseră scorburi mai multe veverițe. Când roșcatele veverițe se cățărau și se alergau pe ramurile lui,
Copacul se gâdila și râdea cu poftă.

Era un Copac plin de viață și iubit de toate animăluțele din pădure.

Veneau cu mic cu mare și se jucau în jurul lui chiuind de bucurie iar Copacul le dăruia frunze de toate
felurile pentru joacă, îi fugărea în jurul lui cu crengile și murmura “Stai că te prind!” Cel mai mult îi plăcea
dimineața, înainte să se ivească zorile, când păsările încă dormeau cuibărite în frunzele lui și veverițele
sforăiau în scorburi. Se trezea primul și chicotind își scutura perluțele de rouă peste vrăbiuțele și veverițele
somnoroase. Și ziua începea, Copacul se distra de minune cu prietenii lui.

Dar parcă azi ceva îl nemulțumea, parcă în dimineața asta scoarța nu se așeza cum trebuia pe el,
parcă rădăcinile nu stăteau la locul lor și se dezechilibra, parcă frunzele fluturau obraznice în toate
părțile și-l lua amețeala.

“- Poate o fi vântul de vină …” se gândea el.

Ciudat, Vântul însă nu sufla peste ceilalți Copaci. În jurul lui, totul părea la fel ca de obicei, păsările
343
 ciripeau, veverițele săreau de colo colo, iepurașii își făceau de lucru la rădăcinile lui.
Și totuși vântul ăsta din crengile lui nu-i dădea pace. Două vrăbiuțe încep să se certe, se împing când
pe-o creangă când pe alta și se smotocesc una pe alta cu ciripituri gălăgioase!

– “Ah ce gălăgie!” strigă furios deodată Copacul.

“- Linisteee!” și începu să-și agite nervos crengile, lovindu-le pe vrăbiuțe. Speriate, vrăbiuțele zboară
împreună pe alt copac. “Ce l-o fi apucat? N-a mai văzut vrăbiuțe certându-se” ciripeau uimite.

Dar Copacul zici că se transformase Își zgâlțâia trunchiul cu așa o putere încât bucăți de scoarță
săreau din el, crengile se zbăteau, se loveau una de alta și zburau în sus de zici că zgâriau cerul. Bucăți de
scoarță și crenguțe frânte cădeau în toate parțile și loveau iepurașii care se jucau sub el. Furia copacului
creștea și rădăcinile rupeau pământul în jurul lor. Crengile se aplecau oarbe și plesneau florile plăpânde,
scuturau fulgii de păpădie și smulgeau firele de iarba. Veverițele și iepurașii fugeau care-ncotro, pasările
zburau în toate părțile și gâzele din copac tremurau speriate și se ascundeau pe unde puteau.

În jurul Copacului se făcuse gol, toți o luaseră la fugă, florile nu mai respirau și firele de iarbă stăteau
plecate.

Copacul s-a oprit brusc, crengile i-au rămas încremenite în aer, era liniște și pustiu în jurul lui. De
data asta vântul bătea ușor în jurul lui, dar Copacul stătea blocat și nu putea să-și miște crengile, trunchiul îl
durea, rădăcinile îl usturau. Oare ce se întâmplase cu el? Unde fugiseră prietenii lui? Era complet gol și pe
dinăuntru și pe dinafară. Bucăți din crengile lui și frunze rupte zăceau pe pământ.

Copacul a început să suspine “- Oh, ce-am făcut!?”

Un băiețel care se plimba pe lângă lac a auzit Copacul suspinând și s-a apropiat de el.
A înțeles ce s-a întâmplat, i-a mângâiat trunchiul și l-a îmbrățișat.
– Știi Copacule, și mie mi s-a întâmplat. Vrei să-ți povestesc?
Copacul a mișcat ușor crengile, semn că Da.
– De obicei sunt un băiețel foarte prietenos, dar uneori când ceva mă supără, simt că-mi pierd
controlul. Furia pune stăpânire pe mine și fac și mai urât ca tine!
– Oh nu te cred… Ce am făcut e îngrozitor, i-am rănit pe prietenii mei, au fugit toți de mine. Mă simt
așa de vinovat, nici nu pot să mă mai uit în ochii lor.
– Te înțeleg, la fel mă simțeam și eu după așa o furie, dar să-ți povestesc.

La început nu știam ce să fac cu furia asta din mine, mă lua pe sus și zici ca nu mai eram eu.
Mă uitam doar la cel care mă supărase, țipam la el, îi rupeam jucăria și îl loveam.

344
 Dar ce să vezi, o dată, când aveam așa o criză de furie, o Zână Mică a venit și s-a așezat chiar pe
umărul meu. Mi-a întins o oglindă mică și mi-a șoptit:
– Uită-te în oglinda asta! Ce vezi?
– Un băiat supărat și furios! Am răspuns eu nervos.
– Ce spune băiatul ăsta?
– Păi cum ce spune? Spune că e supărat și furios!
– Ce nevoie are băiatul din oglindă?
– Să nu i se rupă jucăriile!
– Și cum ar putea el să facă să nu i se rupă jucăriile?
Băiatul din Oglindă a stat și s-a gândit:
– Aș putea să-i zic colegului cum să țină jucăria… Să-i arăt cum să facă dacă vrea să ne jucăm
împreună…
Băiatul din oglindă s-a mai gândit un pic și a continuat:
– Și ai putea să te uiți mai mult la mine, a suspinat el.
Atunci când te uiți în Oglindă la mine, mă iubești și mă întrebi ce am nevoie, poți să găsești soluții la
orice! Atunci când te uiți la alții, îți arunci furia înspre ei, îi rănești și nu rezolvi nimic. Mai stai un
pic cu mine, te rog, îmi place așa de mult când te uiți la mine în oglindă! Stai atât de mult cu colegii
și jucăriile tale și așa de puțin cu mine!

Și am stat, am stat cu oglinda în fată, i-am zâmbit băiețelului din oglindă și el mi-a zâmbit.
De-atunci, ori de câte ori simt că ceva se întâmplă în inima mea, mă opresc și mă uit în oglindă. Și
știi ce am observat? Că atunci când sunt bun cu băiatul din Oglindă, și ceilalți sunt buni cu
mine!
– Mda … dar eu nu am Oglindă, a mormăit neîncrezător Copacul.
– Ba ai, dacă te uiți! Apleacă-te și uită-te, ai crescut lângă un lac și nu ți-ai văzut niciodată imaginea
oglindită în lac. Te-ai uitat doar la ce era în jur și niciodată la tine. Haide, te ajut și eu!

Copacul, mai mult curios, și-a aplecat timid crengile.

Crenguțe străine s-au ivit în apă și se uitau întrebătoare din lac la el.
Speriat, Copacul s-a retras imediat!
– Și… dacă nu văd nimic? Și… dacă n-o să-mi placă ce văd?
– Ai putea să nu te uiți și să nu vezi nimic. Sau ai putea să te uiți și să vezi!

Ce de nebunii spunea și băiatul ăsta, nu înțelegea nimic. Dar oare ce ar putea să vadă?
S-a mai aplecat un pic, aceleași crengi necunoscute s-au ițit ca și prima dată. S-a aplecat mai mult și mai
mult până când imaginea Copacului a umplut Lacul. Se aplecase așa de tare încât frunzele din capătul
crengilor au atins apa. A tresărit de emoție când și-a văzut imaginea în lac purtată de valuri valuri în cerc.
Nu știa că e așa de frumos. Copacul a stat și s-a oglindit în lac, s-a mângâiat în apă și s-a îmbrățișat.

Și atunci Copacul din Lac i-a vorbit Copacului din pământ :

“Fiecare Copac are Vântul lui! Atunci când ești bun cu tine, și Vântul e bun cu tine!”

După ce a stat deasupra lacului și a vorbit cu Copacul din Lac, și-a îndreptat crengile spre pământ.
Florile și păpădiile și-au ridicat căpșoarele curioase spre el.
– Vă rog să mă iertați! a spus Copacul trist. Am greșit și îmi pare rău! Nu a fost vina voastră ci a
Vântului din mine!

Atunci s-a întâmplat ceva minunat. Vrăbiuțele și porumbeii s-au apropiat în zbor și s-au așezat
încetișor pe crengile lui. Veverițele și iepurașii au venit și ei sub Copac. L-au înțeles și i-au răspuns: “Te
iertăm, dacă te ierți și tu pe tine!”

345
 Copacul s-a mai aplecat odată deasupra Lacului și Copacul din Lac a spus:“Sunt un Copac bun și
frumos! Mă iert și mă iubesc așa cum sunt!” Și toate animăluțele și păsările l-au îmbrățișat. Și i-au promis
că-l vor ajuta de-acum înainte când se mai înfurie să-și aducă aminte să se uite în oglinda lui din lac.

De-atunci în fiecare dimineață, înainte să înceapă ziua, Copacul se uită mai întâi în oglinda din Lac,
își zâmbește și repetă :“Fiecare Copac are Vântul lui!”
Apoi își scutură crengile, își întinde trunchiul, respiră aerul proaspăt și ziua începe așa cum o vede în Lac.

(despre comportamente nepotrivite)

Prof. înv.preșcolar Iacob Hariclia

Școala Gimnazială A.S.Pușkin ,
Grădinița nr.21

fost odată ca niciodată un baiețel pe care il chema T.R. El locuia într-o căsuța în mijlocul
pădurii, împreuna cu mama lui.
T.R era un băiețel tare alintat și din acest motiv nu o asculta deloc pe mama lui care sărmana, nu știa
cum să –i mai intre în voie. Nici vremea de afara nu mai era pe placul lui!
El se trezi într-o dimineață de primăvară și începu a striga cât îl ținea gura:
- Mămucă, insectele acestea nu-mi dau pace, mergi să vorbești cu regina insectelor ! Zis și făcut și
insectele au disparut ca prin minune.
A sosit vara, iar T.R se trezi din nou strigând la mama lui:
- Mămucă, e prea cald, soarele e prea puternic, mergi să vorbești cu el să nu mai strălucească atât de
tare! Mămica lui asta a făcut, iar soarele s a întristat și nu a mai strălucit .
Într-o alta dimineata de toamnă,s-a trezit și a strigat din nou:
- Mămucă, plouă prea mult, mergi să vorbești cu norii să nu se mai scuture! Și atunci mămica lui asta
a făcut. Norii s-au supărat și nu a mai plouat de atunci.
Eiii…Și iată că a venit iarna și odata cu ea și frigul, dar se apropia și sosirea Moșului cel mai drag..
Băiețelul, ar fi vrut să- i zică mamei lui din nou să meargă să vorbească cu Moș Viscol să oprească

346
 frigul, însă știa că acest lucru va opri sosirea moșului și nu ii era pe plac. Între timp, au început să cadă
primii fulgi de nea, Vladut a ieșit afară cu săniuța, a construit oameni de zăpadă și a uitat de frig.
Iată ca sosește și noaptea mult așteptată de toți copiii cuminți și mai puțin cuminti, în care Moș
Craciun împarte daruri. T.R , a așteptat cu nerăbdare acest moment,îii spusese deja mamei lui să meargă să
vorbească cu Moș Craciun sa i aducă cel mai grozav cadou, dar de data aceasta mama lui nu s-a mai dus...
Când se făcu dimineața, băiețelul a mers în locul unde știa el că se află de obicei bradul, dar acesta
nu mai era, în locul bradului era o scrisoare. Pentru ca el era însă prea mic, o ruga pe mama lui sa o citeasaca
degrabă!
Dragul Moșului,
Se pare ca anul acesta ai provocat supărări tuturor prietenilor mei.
Insectele.. care au rostul lor în lume și și-ar fi gasit bucuria in ramurile brazilor.
Soarelui .-care cu razele lui ar fi trebuit să încălzească bradul și fără de care acesta nu a mai crescut.
Ploaia- care l-ar fi ajutat să se înalțe și să crească frumos și verde.
Din acest motiv bradutul nu exista in casa ta anul acesta.
Cu drag, Moș Crăciun
Mama sa a terminat de citit scrisoarea, iar băiețelul avea ochișorii in lacrimi, pentru prima data a
înțeles cât de mult a greșit și a promis ca nu va mai greși.
Cât de mult isi dorea si el un bradut, de cadou nici nu mai indraznea să pomenească!

Exemplificare caz
T.R este un copil crescut doar de mămica si bunica materna, prezența masculină lipsește total din
falimie. Fiind singurul copil, mama și bunica și-au dorit tare mult să îi ofere toată afecțiunea , dedicându-se
total creșterii copilului. La vârsta de 5 ani, T.R. speculează , atunci când nu obține un lucru începe să plângă,
să țipe și bineînțeles ca obține imediat ce își dorește.
În preajma Crăciunului, mama copilului mi- a cerut sfatul în legatura cu situația în care s- a ajuns cu
T.R și am stabilit împreună , în anul acesta T.R să nu mai primescă brad de Crăciun. Bineînțeles ca T.R s-a
întristat, dar explicațiile pe care le-a primit au fost destul de convingătoare și a înțeles într- o oarecare
măsură motivul.
Rezolvarea problemei
Împreuna cu mama copilului am decis să meargă cu T.R la un psiholog, pentru a învăța cum să
gestioneze situații criză, acum lucrurile merg într- o direcție bună, drumul nu e ușor dar nu e imposibil.

347
 (pentru copii izolați, timizi, fără prieteni, protejați exagerat)
Secreatar Juncănariu Anișoara
Școala GimnazialăIustin Pîrvu”
Poiana Teiului, Neamț

ntr-un ţinut îndepărtat dintr-o ţară de poveste trăiau într-un castel de piatră, cu ziduri mari şi groase
un împărat şi o împărăteasă. Poporul îi iubea, în ţară domnea pacea, dar sufletul lor era bolnav de supărare
pentru că nu aveau copii. Ar fi făcut orice pentru un gângurit şi,după multe rugăciuni, Dumnezeu i-a răsplătit
dăruindu-le un prinţ frumos şi cu zâmbet cald. Hohotele de râs au umplut palatul şi bucuria tuturor era
nemărginită.
Împăratul şi împărăteasa au întinerit de fericire şi, pentru ca toată lumea să se bucure împreună cu ei,
au organizat o petrecere la care au invitat oameni simpli, regi curajoşi, magi cu bărbi albe şi prinţese din ţări
îndepărtate. Toţi au petrecut şi au sărbătorit alături de cei mai fericiţi părinţi. După plecarea tuturor însă , o
mare tragedie a lovit din nou palatul. Prinţul s-a îmbolnăvit foarte tare şi de astă dată doctori din toate
colţurile împărăţiei s-au întrecut în reţete şi leacuri. După o perioadă care celor doi părinţi li s-a părut o
eternitate, băiatul şi-a recăpătat puterile, boala a trecut, dar copilul a rămas slăbit şi sensibil. Plini de grijă,
părinţii au hotărât să facă orice pentru a-l ţine departe de orice microb care i-ar fi putut pune în pericol
sănătatea. Prinţul a fost mutat într-o aripă a palatului unde aveau voie să meargă doar părinţii şi o dădacă
bătrână. Camera era plină de jucării nemaivăzute, perdele grele, pereţi de aur şi covoare moi în care te
scufundai. Mai mult, împăratul a poruncit ca la intrarea în această aripă a palatului să se ridice o poartă de
diamant pentru ca nimeni să nu poată ajunge accidental la prinţ şi să-l îmbolnăvească.
Timpul a trecut şi prinţul a crescut ajungând un băieţel isteţ şi cuminte. Îi plăcea să citească, să se
joace cu jucăriile şi să se uite pe fereastră. Îşi imagina ce se întinde dincolo de zidurile de piatră …..
tărâmuri cu zâne, balauri şi prinţi curajoşi cum citise în poveştile lui preferate.
Într-o seară, pe când mânca plăcinta lui preferată răsfoind noua carte primită de la mama sa, a simţit
mişcându-se ceva pe pat, pe sub pătură. S-a speriat îngrozitor. În afară de mama, tata şi dădacă nu văzuse pe
nimeni niciodată. Cu grijă a ridicat păturica. O vietate mică, cu urechi rotunjite, cu un botic mic, o coadă
lungă şi mustăţi şi mai lungi se uita la el cu ochişorii ca nişte mărgeluşe negre. Aţi ghicit,era un şoricel. Mai
mult ca sigur trecuse neobservat printre zăbrelele porţii de diamant. Era un şoricel probabil obişnuit cu
bucătarii şi slujitorii de la cămările de unde mai fura puţină brânză, pentru că nu îi era deloc frică de băiat.
Din contră. S-a apropiat de el şi l-a mirosit dând din năsuc. Cu teamă ,prinţul l-a mângâiat cu grijă pe
creştetul capului. Şoricelul l-a privit, a luat cu grijă o bucăţică de plăcintă căzută pe pat şi a început să o
crănţăne fericit ţinând-o între lăbuţe. Băiatul a rupt altă bucată de plăcintă, mai mare, şi a aşezat-o cu grijă.
Şoricelul pofticios a luat-o şi a fugit cu ea înainte ca prinţul să-l poată opri. L-a aşteptat a doua zi şi, mai pe
seară, şoricelul şi-a făcut din nou apariţia. De astă data îl aşteptau bucăţele de caşcaval, o foaie de varză şi
alte bunătăţi oprite cu grijă de noul prieten. Într-adevăr, între cei doi începuse să se înfiripe o mare prietenie.
Băiatul aştepta toată ziua, cu zâmbetul pe buze, apariţia micului rozător. Timpul îi trecea mai uşor în
singurătate. Era mai plin de viaţă ca niciodată până într-o zi când….. şoricelul n-a mai apărut. L-a aşteptat
toată noaptea, l-a aşteptat a doua zi, dar şoricelul dispăruse. A plâns, a plâns, şi printre lacrimi a auzit-o pe
dădacă povestindu-i mamei sale de un şoricel care se strecurase nu se ştie de unde. Îl prinsese şi îl dăduse
pisicii sale de acasă. Era bucuroasă că l-a salvat pe prinţ de un real pericol. Băiatul a înţeles. Sufletul i s-a
umplut de o imensă tristeţe şi a căzut grav bolnav la pat. Doctorii au început iar să se întreacă în doctorii.

348
Dar tratamentul nu era de găsit. Tristeţea cauzată de pierderea singurului prieten nu avea leac printre
medicamente şi licori fermecate. Mama prinţului a stat cu el zi şi noapte. Şi-a dat seama că puiului ei îi
lipseşte ceva. Şi a început să cerceteze. A aflat că băiatul cerea dădacei varză, morcovi,caşcaval, a găsit
urme lăsate de şoricel prin cameră. Şi a înţeles. A poruncit ca poarta de diamant să fie distrusă şi a venit la
băieţel cu un căţeluş mic şi jucăuş. Acesta şi-a lipit imediat boticul de faţa copilului. L-a lins plin de
afecţiune, invitându-l în acelaşi timp la joacă. Băiatul a deschis ochii. Sub privirile tuturor ochii trişti au
început să fie luminaţi din nou. Copilul a strâns la piept noul prieten. S-a uitat la mama sa şi lacrimi i s-au
prelins pe obraji. Erau lacrimi de bucurie. În câteva zile a reuşit să se ridice din pat. După alte câteva zile, un
copil cu obrajii roşii de sănătate alerga printre copacii din curtea palatului după câinele său. După alte câteva
zile, nu le mai ştie nimeni numărul, hohote zglobii de râs umpleau întreg palatul . Prinţul avea acum o
grămadă de prieteni. Grădinarii, bucătarii, paznicii, sfetnicii şi mulţi copii. Toţi deveniseră prietenii după
care tânjise atâţia ani copilul fără să ştie de ce. Nu-l uitase pe şoricel. Acesta îl învăţase că, dincolo de avere,
de jucării, de aur, cea mai de preţ comoară este prietenia. Un suflet căruia să-i pese de tine şi care să fie
alături de tine când ai nevoie.
Şi împăratul învăţase ceva. Era cea mai importantă lecţie din viaţa lui. Că o poartă, fie ea şi de
diamant, rămâne o poartă. Şi că cel mai rău este când o poartă ţine ascuns, în spatele ei, un suflet. Şi că viaţa,
lungă sau scurtă, cu momente grele sau frumoase trebuie trăită bucurându-te de fiecare clipă. Iubind şi nu
fugind şi ascunzându-te. A fost cea mai importantă şi cea dintâi lecţie pe care a primit-o de la copilul său.
❖

Povestea se adresează atât copiilor care sunt mai izolaţi, îşi fac cu greu prieteni, petrec mult timp
închişi în propriile camere la televizor sau calculator, dar şi părinţilor care , dintr-o grijă exagerată , îşi
izolează copilul pentru “a-l feri de pericole, boli “, închizându-l într-un clopot de sticlă.

(depăşirea barierelor de comunicare)

Prof. Deleanu Mariana
Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”,
Poiana Teiului, jud. Neamț

n împărăţia Regelui Alb locuiau patru printese neobişnuite. Ele au fost aduse în împărăţie de
Regele Alb dea lungul vieţii sale.
Prima prinţesă care a poposit pe aceste locuri a fost Prinţesa Fericirii. Ea a fost alături de rege încă din
copilărie. L-a însoţit pretutindeni,i-a fost tovarăş de joacă, prieten de nădejde. S-a jucat cu regele prin
întinsele câmpii, au vizitat pădurile, i-a umplut copilăria de veselie, soare şi culoare.
A doua prinţesă care a venit în ţinut a fost Prinţesa Supărare. Ea şi-a făcut loc la palat atunci când
regele, copil fiind, nu prea îşi asculta părinţii, când nu i se puteau îndeplini dorinţele, când se mai certa cu
surorile lui pe jucării. Prinţesa Supărare îi dădea bătăi de cap micuţului rege când a început şcoala. El se
supăra când nu înţelegea ceva,când trebuia să respecte programul, să îşi facă lecţiile, pentru că nu prea mai
avea timp de joacă. Dar totdeauna stătea lângă rege.
Prinţesa Fericiri care avea grija să înlăture supărările să îl bucure şi să îl fericească pe rege.Şi aşa
trecând anii Regele Alb se văzu ditamai feciorul pregătit de oaste, el fiind cel ce se va urca pe tronul

349
regatului când tatăl său nu o să mai fie. A trăit zile frumoase şi liniştite cu bună pace până când în regatul de
la miazănoapte a început războiul . Tatăl său aliat al celuilalt rege a purces cu oştirea sa în ajutorul acestuia.
Regele Alb care deprinsese meşteşugul şi mânuirea armelor şi-a însoţit tatăl la război. Acolo, tânar fiind, a
cunoscut-o pe prinţesa Frică în diverse momente.
Cel mai tare îi era frică pentru viaţa tatălui său care era un rege viteaz, neînfricat, ce se arunca în
bătălie cu dârzenie.Bătăliile au fost crunte, dar până la urmă ei s-au întors în regat victorioşi , duşmanii fiind
alungaţi din ţinutul de la miazănoapte al regelui vecin şi prieten cu tatăl său. Regele Alb i-a spus tatălui său
de Prinţesa Frică pe care o cunoscuse pe câmpurile de luptă. Acesta i-a explicat că viaţa are tot felul de clipe
şi momente şi că ar trebui să fie invitată şi ea în ţinutul său. Şi aşa ajunse în împărăţie şi Prinţesa Frică. E
adevărat stătea în umbra Prinţesei Fericire. Au trăit împreună la palatul tatălui său ani buni pană cănd tatăl
său se îmbolnavi grav şi căzu la pat.
Atunci Regele Alb o cunoscu pe Prinţesa Tristeţe, întregul Palat de alfel ,curtenii erau trişti ,
împărăteasa nu mai părăsea camera Regelui, prin sălile palatului nu mai răsunau cântece, oamenii de rând
erau foarte trişti şi mahniţi.
Bătrânul rege îşi chemă fiul la căpătâi şi văzându-l atât de trist îi spuse că viaţa este plină de fericire,
dragoste, supărare, frică, tristeţe. Aceste trăiri sunt întruchipate în prinţese ce trebuie să trăiască pe lângă
casa omului în bună înţelegere şi armonie.
După ce tatăl său se prăpădi şi Regele Alb veni la tron le chemă la el pe cele patru prinţese, le dărui
câte un mic palat şi le rugă să rămână în continuare în acel regat, unde au trăit în bună înţelegere şi pace.
Cel mai frumos palat era cel al Prinţesei Fericire, plin de culori , de soare şi flori nemaivăzute.
Palatul Prinţesei Supărare era de culoarea cerului cu nori, florile erau micuţe şi cenuşii.
Palatul Prinţesei Frica era alb ca de gheaţă , acolo nu trăia decât o floare de gheaţă.
Palatul Prinţesei Tristeţe era mohorât, întunecos, fără lumină şi nu avea nici măcar o floare.

Activitate de consilire-Studiu de caz

GRUPUL ŢINTĂ:
- elevii claselor a –III-a
PERIOADA: octombrie 2019- noiembrie 2019
SCOPUL PROIECTULUI:
1. promovarea comunicării între copii din medii diferite , indiferent de etnie, religie sau statut social;
2.punerea bazelor unei convieţuiri pozitive, care va contribui la păstrarea identităţii fiecăruia în parte, prin
respect reciproc;
POVESTEA ,IMPORTANŢA PROIECTULUI:
Proiectul a fost creat pentru a-i pune pe copiii de altă etnie şi din medii sociale diferite, în situaţia de
comunicare directă, în vederea depăşirii barierelor de comunicare create de limbă, comportament şi culturi
diferite. În clase sunt o diversitate de elevi: rromi, elevi cu dizabilitaţi şi din medii dezavantajate. Ne
confruntăm cu probleme legate de comunicare, stimă de sine scăzută, violenţă, conflicte .Am observat că
elevii au dificultaţi de comunicare, izbucniri frecvente de plâns, sentimente de inferioritate. Toate acestea
generează conflicte.
OBIECTIVELE PROIECTULUI:
a) privind elevii:
O1 - să se realizeze o intercunoaştere a elevilor;
O2 - să exploreze asemănările şi deosebirile, generate de cultură, dintre persoanele care convieţuiesc
într-un anumit spaţiu geografic;
O4 - să găsească modalităţi variate de exprimare a gândurilor şi sentimentelor privitoare la anumite
teme de interes comun (cuvinte, expresii, cântece în limbi diferite, creaţii literare, plastice şi artistice);
O5 - să-şi formeze o atitudine tolerantă, deschisă, de acceptare şi înţelegere între români şi alte
naţionalităţi, între elevi ce provin din centre de plasament, sau medii dezavantajate.
b) privind cadrele didactice implicate:
O1 – să creeze un climat caracterizat prin deschidere faţă de diversitatea etno-culturală a copiilor şi
prin valorificarea pozitivă a diferenţelor în timpul activităţilor;
350
 O2 - să faciliteze cunoaşterea de către elevi şi a altor concepţii, obiceiuri, tradiţii, moduri de a trăi;
O3- să acorde şanse egale şcolarilor, de a-şi promova cunoştinţele şi înclinaţiile ;
O4 - să motiveze copiii prin stimulente atractive şi imediate, pentru a participa cu plăcere la ore,
înlăturarea absenteismului , abandonului școlar;
COMPETENŢE SPECIFICE- comunicare eficientă; abilităţi de gândire de ordin superior (critică
creativă, orientată către celălalt)
-cooperare; respect reciproc; empatie; sentimentul identităţii şi al apartenenţei;acceptarea diversităţii.
MONITORIZAREA ACTIVITĂŢILOR
- activitatea de monitorizare va fi făcută de către fiecare echipă de lucru care va întocmi un jurnal cu
descrierea activităţilor desfăşurate.
EVALUARE
Evaluarea se realizează pe întreg parcursul proiectului. Deoarece acest proiect urmăreşte în primul
rând să dezvolte valori şi atitudini, evaluarea este formativă. Copiii primesc permanent feedback de la
cadrele didactice, ceea ce le permite să-şi dezvolte continuu şi armonios abilităţile.
REZULTATE SCONTATE:
- stabilirea unor relaţii de prietenie şi cooperare între toţi copiii;
- înţelegerea de către toţi copiii, că indiferent de zona în care locuiesc, de naţionalitate sau de religie,
trebuie să fie prieteni şi sunt egali în drepturi;
BENEFICIILE PENTRU COPII ŞI CADRELE DIDACTICE:
• Libertatea de exprimare a gândurilor şi opiniilor personale ;
• Deschidere pentru practicarea atitudinilor şi comportamentelor democratice;
• Cunoaşterea preocupărilor, opiniilor,ideilor copiilor;
• Familiarizarea copiilor cu o societate deschisă, democratică în care ideile “nu au graniţe” .
Planificarea activităţilor:
1. ,,Imi simt inima cum bate”-participanţi, elevi, cadre didactice.
Castelul celor patru prinţese-Activitate
Anexa1.Exerciţiu aplicativ-Îmi simt inima cum bate-activitate elevi
Obiectiv:
Cunoaşterea unei game largi de sentimente şi gânduri din sfera cognitivă
Posibilitatea de a exersa şi determina motivele apariţiei gândurilor negative şi a sentimentelor-atitudinea
emoţională faţă de realitate
Materiale:
Planşa cu castelul celor patru prinţese, cele patru prinţese aplicate pe planşă
Instrucţiuni:
Cele patru prinţese au nume neobişnuite: Fericirea, Tristeţea, Frica , Supărarea.
Numele fiecărei prinţese coincide cu expresia feţei acesteia.
Procedura:
Se prezintă activitatea , scriind următorul titlu pe tablă ,,În vizită la Castelul celor patru prinţeseţe’’. Fiecare
elev vine la castel şi îşi vizitează Prinţesa cu a cărei stare se identifică. Elevul iniţiază un dialog cu prinţesa
spunându-i ei de ce se simte aşa. Pe un ton blând elevul este întrebat de cadrul didactic:
-Ce fel de cântecel crezi că ascultă prinţesa ta?
-Ce gânduri sau sentimente ai tu în prezenţa acestei prinţese?
-Care sunt florile , hainele, culorile, prietenii prinţesei tale de azi?
-Te-a ajutat vizita la Prinţesă ,să îţi lămureşti supărările?
După ce elevii vizitează prinţesa corespunzătoare stării lor, sunt puşi să-şi noteze un plan
care să-i ajute să depăşescă gândurile şi sentimentele urâte care nu le dau pace. Se insistă pe ce ar simţi ei pe
viitor dacă nu ar mai fi temători, speriaţi, neliniştiţi, trişti ,supăraţi.
Se discută cu copiii imaginar ce beneficii ar avea ei dacă nu ar mai deranja ora, dacă nu ar mai plânge, dacă
ar colabora mai bine la oră, dacă nu ar mai fi bosumflaţi.
Cele mai frumoase planuri scrise de copiii vor fi citite de cadrul didactic fără a nominaliza cui aparţin.
Copiii trebuie să spună când apar fericirea, bucuria ,tristeţea, supărarea şi cu ce pot asemăna aceste
sentimente, culori, cântece, şcoala, familie.întuneric, lumină, zi, noapte, vara, iarna, frig, căldura etc.
351
 Discuţii:
Întrebări referitoare la conţinut:
-Va plăcut vizita la Prinţese? Data viitoare o să vizitaţi Prinţesa Fericirii?
-Care este prinţesa cea mai frumoasă ,mai bună, mai luminoasă şi plină de sănătate?
-Dar prinţesa cea plină de întuneric?
Întrebări de personalizare:
-Credeţi că sentimentele şi gândurile frumoase, ne fac mai frumoşi şi mai iubiţi de părinţi şi de
colegi?
-Ce fel de sentimente aveţi faţă de prietenii voştri?
-Ce gânduri aveţi faţă de copilul care va sticat jucăria?Pentru lider: Copiii trebuie să înţeleagă că
orice situaţie nu este permanentă ,că lucrurile pot fi schimbate dacă perseverezi şi eşti optimist.

(pentru copiii care nu vor să împartă jucăriile cu ceilalți)

Prof.înv. primar Doboș Valeria,

Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”,
Poiana Teiului, jud. Neamț

ra o dimineaţă senină de vară, iar margaretele se trezeau sub mângâierea soarelui călduţ şi a
vântului. Glasurile lor se auzeau şterse în liniştea de început a zilei:
- Bună dimineaţa!
- Bună dimineaţa! Ar fi şi mai bună dimineaţa dacă ne-am mai putea bucura de veselia şi de
frumuseţea fluturilor!
- Fără ei viaţa noastră e mai tristă, se auzi glasul înecat de plâns al unei margarete.
- Fetelor, lacrimile nu ne ajută la nimic! Haideţi să facem ceva pentru ca fluturii să vină iar aici şi să
fim cu toţii fericiţi!
- Ce putem face? Ştii doar cine este vinovat pentru această stare de lucruri: fluturaşul minunat! El nu
va fi de acord ca alţi fluturi să se mai joace aici.
- Ai dreptate, dar trebuie să găsim o soluţie, spuse o margaretă mai în vârstă. Voi încerca să vorbesc
eu cu el.
Nici nu-şi termină bine vorba, că în poiană se auzi glasul trist al fluturaşului:
- Jucaţi-vă cu mine! Vă rog, jucaţi-vă cu mine! Sunt atât de singur!
Dar nimeni nu-i răspunse, iar el se apropie trist tocmai de margareta cea în vârstă. Aştepta ca ea să-şi închidă
corola şi să-l alunge aşa cum făceau de o vreme celelalte flori, dar nu se întâmplă astfel.
- De ce eşti trist şi singur? îl întrebă ea.
Fluturaşul nu-i răspunse la început. Nimeni nu mai vorbise cu el de câtva timp şi credea că floarea îl
amăgeşte, dar ea îl întrebă din nou:
- Vrei să povestim?
În sufletul lui începea să se strecoare o rază de bucurie. Da! Îşi dorea din tot sufletul să găsească pe
cineva cu care să vorbească.
- Haide, îl îndemnă margareta, hai să fim prieteni!
- Tu chiar vrei să fim prieteni?
352
 - Da! Eu te iubesc!
Cuvintele florii l-au emoţionat până la lacrimi.
- Tu nu eşti supărată pe mine?
- Am fost şi eu supărată, aşa cum sunt şi celelalte flori, dar acum mi-e milă de tine! Eşti atât de trist!
- Da…îngăimă fluturaşul.
- Vorbeşte-mi despre tine, îl îndemnă ea.
Fluturele, cucerit de glasul prietenos al florii începu povestea.
- Pe vremea când eram crisalidă, aşteptam cu nerăbdare să văd lumea. Prin învelişul care îmi
acoperea trupuşorul întrezăream raze de lumină şi auzeam glasuri vesele de gâze şi de păsări. Şi într-o zi,
minunea s-a întâmplat: aripile mele s-au deschis larg, pregătite de zbor. O! ce frumoasă era natura! Mult mai
frumoasă decât mi-o imaginasem: soare luminos, flori multicolore, gâze vesele! Eram atât de fericit, încât
aripile mele au încercat primele mişcări şi am început încet să zbor! Ce minunat era zborul! Ce frumoase
erau florile care mă aşteptau să le vizitez!
- Vino să te joci cu noi!am auzit un glas prietenos strigându-mă. Am văzut o mulţime de fluturi, de
diferite culori zburând veseli şi fericiţi. M-am apropiat de ei, bucuros de prietenia pe care mi-o arătau. Am
zburat întreaga zi, ne-am ascuns prin flori şi ierburi, am râs şi am cântat întreaga zi. Ce frumos era totul! Au
urmat zile însorite în care veselia noastră le bucura şi pe florile care ne priveau.
- Priviţi ce fluture minunat! am auzit într-o zi vocea unei flori, mândră că m-am odihnit în patul de
petale pe care mi-l oferise.
Celelalte flori au întors căpşoarele să mă vadă. Toate mă admirau.
- E într-adevăr un fluturaş minunat, cel mai frumos fluture pe care l-am văzut!
- Da! E un fluture extraordinar!Priviţi ce culori superbe îi colorează aripile!
Mă admirau şi eu mă simţeam bine, din ce în ce mai bine. Nu mă gândisem până atunci că sunt un fluture
frumos! Îmi ajungea prietenia celorlalţi fluturi şi a florilor, dar acum am început să cred că sunt special, mai
ales după ce mi-am privit culorile şi desenele care îmi împodobeau aripile. Şi crezându-mă special, am
început să mă gândesc că merit mai multă atenţie din partea celorlalţi decât fraţii mei. Într-o zi, când un
fluturaş cu aripile de culoarea soarelui s-a apropiat de floarea pe care eram aşezat, l-am privit orgolios şi i-
am spus:
- Nu vezi ce aripi simplu colorate ai tu? Doar nu crezi că această margaretă minunată a înflorit pentru
tine? Ea a şi-a deschis petalele doar pentru mine!
- Dar până acum ai fost prietenul meu, mi-a spus el, uimit de comportamentul pe care îl aveam.
- Da, dar acum am văzut ce frumos sunt şi cât de şterse sunt culorile aripilor voastre.
- Şi asta e important pentru tine? Hai să ne jucăm ca şi până acum!
- Eu nu mă joc cu fluturi urâţi! Ar fi bine să nu mai vii pe această câmpie, pentru ca florile să mă
poată admira doar pe mine!
Fluturaşul galben a plecat mâhnit, dar eu mă simţeam puternic, căci reuşisem să-l îndepărtez de locul în
care ne jucaserăm până atunci. Şi la fel am făcut cu toţi fluturii rând pe rând, căci toţi mi se păreau
neînsemnaţi. Credeam că toate florile au înflorit doar pentru mine, dar într-o zi am avut o mare surpriză:
când am vrut să mă odihnesc pe o floare, ea şi-a închis corola.
- Sunt obosit, te rog, lasă-mă să mă odihnesc.
Dar floarea mi-a răspuns:
- Eu sunt cea mai frumoasă floare! Nu mă deranja! Am încercat să-mi găsesc adăpost pe alte flori,
dar toate îmi spuneau că ele sunt cele mai frumoase şi nu vroiau să mă primească. Obosit şi trist m-am
aşezat pe un simplu fir de iarbă şi am adormit. În ziua următoare am avut o altă surpriză: am văzut că aripile
mele atât de frumoase, cele care mă făceau să fiu mândru de mine, au devenit transparente. M-am privit
atent şi nu înţelegeam ce se întâmplă cu mine. Îmi doream iar aripile mele minunate, dar cine mă putea ajuta
să redevin ceea ce am fost?
Fluturaşul nu-şi mai putu opri lacrimile şi atunci margareta cea înţeleaptă începu să vorbească:
- Dragul meu, eu cred că orgoliul tău ţi-a pricinuit toate aceste neplăceri. În viaţă importantă este
frumuseţea sufletului, nu cea exterioară. Probabil nu te-ai gândit că nu ai făcut nimic pentru a avea aripi atât
de frumoase. Le-ai primit ca pe un dar de la Dumnezeu, aşa cum fiecare fluture şi-a primit culoarea aripilor,

353
iar noi florile vă iubim pe toţi, căci ne-ar fi monotonă viaţa dacă aţi fi coloraţi la fel. Trebuie să ne acceptăm
unii pe alţii aşa cum suntem, căci bunătatea sufletească ne face frumoşi cu adevărat.
Fluturaşul o asculta în tăcere şi sufletul lui începea să se însenineze pentru că înţelegea unde a greşit.
Margareta continuă:
- Câtă vreme ai fost bun şi prietenos, toţi te-au iubit şi te-au admirat, dar mândria ta i-a îndepărtat pe
ceilalţi fluturi, făcându-i trişti şi pe ei şi pe noi, florile. Ai uitat că nu ţi se cuvine ţie totul, că pe noi ne
bucură vizita tuturor fluturilor, indiferent de culoarea lor şi că nu dorim în preajma noastră doar un fluture
frumos, dar orgolios şi singur. Priveşte lumina soarelui; ea se dăruieşte tuturor, nu doar celor frumoşi şi aşa
trebuie să fii şi tu: prieten cu toţi, indiferent de aspectul lor exterior.
- Acum am devenit un fluture şters şi urât. Cum aş putea să-mi repar greşeala?
- Ce-ar fi să-ţi ceri iertare şi încerci să fii bun cu ceilalţi?
- Oare vor vrea să mă ierte?
- Încearcă! îl îndemnă margareta.
- Mulţumesc mult pentru dragostea ta! spuse fluturaşul.
- Aceste cuvinte sunt primul semn că ai început să te schimbi. Mergi mai departe cu mult curaj!
Încurajat de margaretă, fluturaşul hotărî să-şi schimbe comportamentul şi să-şi regăsească prietenii.
Zbura de-acum fericit, când, pe o floare, îl zări tocmai pe fluturaşul de culoarea soarelui pe care îl alungase
primul de pe câmpia unde zbura el. S-a apropiat cu gândul de a-i cere iertare. Văzându-l, fluturele galben a
început să plângă, gândindu-se că va fi certat pentru că s-a oprit acolo:
- Te rog, lasă-mă doar puţin să mă odihnesc şi voi pleca de aici, i-a spus el.
- Nu trebuie să pleci, i-a răspuns fluturaşul cel frumos, poţi rămâne să te odihneşti, apoi ne vom juca
împreună.
Fluturele a rămas uimit şi l-a privit cu neîncredere, gândindu-se că îl ironizează.
- Îmi cer iertare pentru supărarea pe care ţi-am pricinuit-o. Am fost orgolios, dar mi-am înţeles
greşeala şi aş vrea să fim iar prieteni. S-au îmbrăţişat bucuroşi, hotărând să meargă să-i invite şi pe ceilalţi
fluturi în poiana minunată. Fluturaşul cel frumos le-a cerut iertare tuturor şi ei îl admirau acum pentru
sinceritatea şi frumuseţea lui sufletească. Deodată o margaretă exclamă:
- Priviţi ce aripi minunate are fluturaşul!
Toţi şi-au întors privirile şi au văzut că aripile transparente primiseră iar strălucirea de odinioară, o
dată cu schimbarea în bine a fluturaşului. Şi el era fericit că are din nou aripi frumoase, dar nu mai era
mândru.
- Toţi sunteţi minunat coloraţi, dar frumuseţea adevărată este cea a sufletului!a exclamat el. Să nu
uităm niciodată de ea!
Fericiţi, fluturii şi-au reluat zborul şi jocurile în câmpia înflorită, în care margaretele erau din nou
vesele şi fericite că se puteau bucura de prezenţa lor.

❖
Mesajul poveştii:
Bunătatea, prietenia, dragostea îi fac pe oameni cu adevărat frumoşi.
Egoismul ne îndepărtează de ceilalţi.
Atunci când greşim, trebuie să cerem iertare şi să mergem mai departe.

Povestea aceasta şi altele în care protagonişti sunt gâze sau animale le-am gândit pentru nepoțica
mea, care avea tendinţa să nu le dea celorlalţi copii jucăriile ei. Îşi dorea mult să se joace cu ceilalţi, să aibă
copii în preajmă, dar când ne vizitau rudele sau prietenii, nu voia să le dea şi celorlalţi jucării, motivând că
sunt ale ei. După ce plecau copiii şi se vedea singură, spunea că altă dată va fi mai generoasă, dar nu se
întâmpla aşa. Şi atunci am inventat scurte povestioare care o impresionau şi de care îi aminteam de câte ori
avea tendinţa să se comporte nepotrivit.

354
 Juncanariu Ileana ,
Liceul Tehnologic ”Mihai Buisuioc”–
Gradinita cu PN nr 6 -Pașcani

ra o zi frumoasă de vară. Aricel mergea liniștit prin pădure pentru a-și căuta
câțiva parteneri de joacă. Îi găsi într-o pădurice pe bursucul Bursucel, lupul Lupușor, Vulpea , Vulpișoara,
ursul Martinel. Însă ce credeți că se hotărî Aricel? Să le strice jocul...
- Eu vreau să ne jucăm de-a v-ați ascunselea! Ce spuneți?
- Dar... ne-am jucat și ieri așa, spune Lupușor.
- Daca vrei, poți să te joci și tu cu noi, îl invită Bursucel, trăgând un șut mingii către Aricel.
- N-am chef! Daca nu vreți să vă jucați cu mine cum vreau eu, plec! Spuse Aricel.
Dar, înainte de a pleca, făcându-se ghem, se rostogolise până la minge și o înțepă cu spinii din
spinare, aceasta spărgându-se.
- Așa! Dacă nu ați vrut să vă jucați cum am vrut eu, v-am arătat eu vouă!spuse Arice supărat..Nu
mai sunteți prietenii mei! și plecă..
- Ooooooo! se miră Vulpișoara de aceste comportament.
- Vaaaiiii, ce urât din partea ta! adăugă Martinel.
- Incredibil așa ceva! făcu ochii mari Lupușor.
- Hmmmm! așa ceva nu mi-ar fi trecut prin cap să fac, spuse mai ursuz Bursucel.
Dar Aricel își văzuse liniștit de drum, fără să îi pese de ce a făcut sau că le-a pricinuit prietenilor lui
o asemenea supărare. Și cum mergea el bosumflat pe cărare, gândindu-se, nu la ce a făcut greșit, ci
cum să îi mai pedepsească pe prietenii lui pentru că nu s-au jucat cum acesta a vrut, i-a ieșit în cale
Veverel cel Isteț.
- Ce ai pățit de ești supărat? Îl întreabă Veverel pe Aricel.
- Nimic! A raspuns Aricel pe un ton nepoliticos.
- Atunci.. de ce ești furios? Mai întreabă Veverel.
- Păi..am vrut să mă joc cu prietenii mei și ei nu au vrut să se joace cu mine așa cum am dorit eu.
- Și te-ai supărat?
355
 - Da, și drept pedeapsă, le-am spart și mingea! Răspunde Aricel mândru de el și de fapta lui.
- Tu asta îți dorești? Să nu mai fie prietenii tăi? Întreabă Veverel.
După ce s-a gândit mai bine, îi răspunse Aricel :
- Nu! Eu îmi doresc să fim prieteni în continuare!
- Atunci ascultă-mă cu atenție : când te mai superi și te mai înfurii pe prietenii tăi, înainte de a face
ceva necugetat, fă-te ghem și gândește-te la motivul pentru care te-ai supărat.
- Păi m-am gândit că sunt răi pentru că nu au vrut să se joace cum le-am spus eu, se repezi să
răspundă Aricel.
- Acum gândește-te ce ai putea face ca aceștia să nu mai fie supărați pe tine!
După ce s-a gândit puțin, Aricel găsește răspunsul corect
- Le-aș putea spune că eu prefer altfel de jocuri, doar am si alți prieteni, sau i-aș putea aștepta până
termină acel joc și încep altul.
Veverel a fost mulțumit de răspunsul lui Aricel și au plecat împreună către pădurice pentru a-i gasi
pe prieteni si a le cere iertare pentru purtarea de mai devreme. Morala poveștii a fost aceea că ne putem
controla emoțiile, fără a-i răni pe cei din jurul nostru sau jucăriile acestora. De asemenea, s-a discutat și
problema împărțirii jucăriilor (fie și pe acelea preferate) cu ceilalți colegi/ prieteni din grupă. Am învățat să

acceptăm diferențele de păreri ale celor din jur și am așteptat până când un alt copil este dispus sa se joace
jocul propus de noi. Povestea terapeutică a fost folosită în anul școlar 2019- 2020, la grupă mare, în cadrul
unui colectiv de 27 copii, dupa poveste aceștia decupând si lipind diverse emoții afișate pe fața lui Aricel și
identificându-o pe cea care a predominant în timpul poveștii.

356
 prof. Filea Miruna ,
Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare ”
loc. Galați , jud. Galați

ntr-o dimineaţă însorită, în timp ce-şi savura limonada cu gheaţă, Vara a auzit sunetul specific
al mesajului de computer. Curioasă, a alergat să vadă ce poate fi. Era o invitaţie din partea prietenei sale,
Primăvara. Aceasta o chema cât mai curând la o întâlnire ,,de afaceri’’ în curtea castelului Regelui-An.
S-a îmbrăcat degrabă, şi-a aruncat o pelerină-curcubeu pe ea şi a chemat ano-taxiul (taxi pentru
anotimpuri), ca să ajungă mai repede. Primăvara era deja instalată în grădină, cu un sirop de păpădie în faţă
şi având un zâmbet poznaş pe chip.
– Ce ai păţit? S-a întâmplat ceva? întrebă Vara, nelămurită.
– Am avut un vis... cel puţin interesant, zise Primăvara. Se făcea că Iarna, prietena noastră, a plecat
într-o excursie în altă galaxie şi nu mai ştia drumul înapoi.
– Prietena noastră, zici? Păcat că era numai un vis! Îţi dai seama ce fericire ar fi fost
pentru oameni să scape de haine groase, deszăpezire, lemne pentru foc, răceală sau gripă...?
– Păi, să ştii că tocmai de aceea te-am chemat: să încercăm a transforma visul în realitate; am eu un
scenariu...
Vara se uită brusc în jur, temătoare.
– Pe cine cauţi? Ai auzit ceva ciudat?
– Mă gândeam să nu ne surprindă chiar amica noastră. Parcă mi-e frică...
– N-ai grijă, e deja la Ano-port (aeroportul anotimpurilor), iar Toamna încă nu a aterizat.
Şi în timp ce stăteau ele de vorbă, inventând metode de eliminare a Iernii de pe planetă,
Vântul, spion priceput şi prieten vechi cu Iarna, a învăluit tiptil foişorul şi a ascultat tot ce
puneau ele la cale. Apoi, fiindcă nu avea restricţii de viteză, a ajuns din urmă avionul şi i-a
şoptit Iernii la ureche tot ce auzise.
– Cum? se-nfurie Iarna, înfierbântându-se toată, parcă ar fi fost vară arzătoare.
– Nu te enerva, că nu rezolvi nimic. Bine că ştii; aşa poţi să te aperi. Chiar cred că am ceva idei...
Şi cei doi au început să ţeasă un plan ingenios. Urmau să realizeze o hologramă a Soarelui, pe care să
o vadă numai Primăvara şi Vara. Capcana era că Soarele avea să fie din ce în ce mai palid, mai lipsit de
forţă, şi avea nevoie de reîncărcarea bateriilor într-un loc special, numai de el ştiut. Holograma1 le va
conduce pe cele două chiar în Peştera Pierzaniei, de unde Primăvara şi Vara nu aveau să mai iasă niciodată.
Zis şi făcut. Iarna şi-a văzut de fulgii ei, a acoperit întinderile cu mantia-i strălucitoare şi pufoasă, ba chiar
357
era foarte bucuroasă, ştiind că va fi răzbunată. Doar nu avea nicio vină, nu? Între timp, Vântul a construit
holograma cât mai bine posibil. Era foarte mândru că a putut să realizeze o copie aşa de asemănătoare cu
originalul. Numai strălucirea nu era aceeaşi cu a maiestuosului Soare, că doar trebuia să pară slăbit şi obosit.
Profitând de plimbarea zilnică a Primăverii şi a Verii, Vântul le-a pus în faţă holograma. Generoase numai
cu cei din cercul lor, fetele au încercat să ajute Soarele, dar au căzut repede în capcană şi s-au trezit închise
în întunericul rece al peşterii.
Acum, cu misiunea îndeplinită, Vântul fluiera mulţumit de sine, când a dat nas în nas cu Toamna,
pe cunoscuta terasă a castelului.
– Bună, plimbăreţule! Îţi fac cinste cu un mousse de dovleac dacă îmi vei ţine companie, zise
Toamna pe un ton prietenos.
– Ha, ha! O să mă tot inviţi de-acum, că ai rămas fără fete, spuse Vântul înghiţindu-şi vorbele, când
îşi dădu seama că tocmai dezvăluise o parte din secret.
– Ce vrei să spui? Unde sunt fetele? întrebă Toamna, îngrijorata. Au păţit ceva?
– Nu... nu cred! Doar că nu le văd pe aici, adăugă Vântul, cu glas tremurat şi nesigur.
Însă Toamna, care era cea mai înţeleaptă fiică a Anului, a priceput că ceva nu e în regulă şi a
insistat să afle adevărul, ameninţându-l pe şiretul Vânt cu o vizită la Regele-An. Când Vântul a cedat şi a
povestit tot ce se petrecuse între celelalte trei anotimpuri, paşnica şi blânda Toamnă a fost de părere că
numai Regele poate rezolva acest conflict. Aşa a şi fost: bătrânul An le-a salvat pe cele două prinţese, a
adormit planeta pentru o zi şi a chemat toate anotimpurile la sfat. Le-a explicat cu răbdare că fiecare fiică
este unică şi iubită, oamenii le preţuiesc deopotrivă şi că există un echilibru care nu poate fi sticat din cauza
unui vis.
Ruşinată, Primăvara le-a cerut iertare cu sinceritate, i-a mulţumit Toamnei pentru bunăvoinţă şi,
pentru ca acastă faptă să fie uitată mai repede, într-o atmosferă veselă, a anunţat că dă o petrecere pentru toţi.
Regele-An a iertat-o, dar cu o condiţie: din patru în patru ani, chiar în ziua dinaintea începerii oficiale a
domniei sale peste tot pământul, Primăvara să organizeze cea mai mare sărbătoare din toate timpurile:
Festivalul Primăverii.
a) indicaţii terapeutice:
- comportament intrigant, răutate din partea copiilor, intoleranţă, tendinţe discriminatorii;
b) efecte dorite: reducerea agresivităţii interpersonale; ameliorarea relaţiilor din cadrul grupului (invitaţie la
toleranţă şi cooperare); formarea şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.
c) simboluri (metafore):
- Vara şi Primăvara: colegii de clasă care sunt răutăcioşi, se supraestimează, îi marginalizează pe cei mai
slabi la învăţătură, mai retraşi, sau îi insultă, excuzându-i din cercul lor şi aflându-se cu ei în relaţii
conflictuale;
- Iarna: elevul care nu este apreciat şi respectat de cei din jur, este agresat ori supus unor intrigi, care îşi
pierde stima de sine sau devine violent, răzbunător;
-Vântul: colegul intrigant (şi adesea mincinos), care trece de partea celor care îi oferă sprijin, protecţie, care
îşi ,, vinde’’ prietenia în funcţie de interes;
- Regele-An: adultul (cadrul didactic) care gestionează în mod corespunzător situaţia creată; Plecând de la
faptul că îmi plac poveştile şi, ca profesor de Limba şi literatura română, le insuflu şi elevilor mei dragostea
358
pentru lectură, înţeleg să-mi susţin chiar unele teme de Consiliere cu scurte lecturi pe care le consider
adecvate în vederea formării competenţelor propuse, a dezvoltării comportamentelor şi atitudinilor pozitive
faţă de familie/ şcoală/ societate, faţă de ceea ce este frumos şi valoros în jurul nostru şi, pe de altă parte,
urmăresc înlăturarea comportamentului intrigant, a răutăţilor, a invidiei, a intoleranţei şi discriminării,
factori generatori de conflicte.
Povestea pe care am creat-o se concentrează pe aspectele negative care influenţează formarea şi
dezvoltarea personalităţii copiilor, dar şi relaţiile interpersonale, armonia grupului-clasă, şi, mai departe,
integrarea în comunitate, relaţionarea cu mediul social.
Elevul C.G. era în clasa a VII-a şi aparţinea unei familii monoparentale (pe tatăl său nu îl
cunoscuse niciodată). Locuia împreună cu mama şi alţi fraţi şi surori, mai mari şi mai mici. Mama era prea
aglomerată cu treburile – acasă şi prin alte gospodării –, ca să se ocupe mai mult de ei, astfel că după-amiaza
erau mai mult singuri, ba chiar lipseau de la şcoală, pentru a lucra împreună.
Îl cunoşteam destul de bine pe acest copil, din clasa a V-a, îndeosebi prin prisma problemelor cu
care mă confruntam ca diriginte. Se evidenţia de departe drept cel mai retras şi tăcut, vroia întotdeauna să
stea singur în bancă, era detaşat de activitatea din clasă, adică mereu gânditor şi apatic, nu vorbea aproape
nimic nici cu noi, cadrele didactice, nici cu ai săi colegi. Am discutat încă de atunci cu fosta învăţătoare, cu
mama acestuia (care nu se prezenta niciodată la şedinţa cu părinţii), cu atât mai mult cu cât era sub nivelul
promovării la orice obiect, venea la şcoală neîngrijit, nu stătea prea bine cu sănătatea şi lipsea frecvent, cu
sau fără motiv. La insistenţele şcolii, a fost examinat de specialişti şi descoperit cu deficienţe senzoriale, cu
tulburări socio-afective. Multă vreme colegii de clasă l-au ajutat: cu pacheţel, cu teme, cu mai multă atenţie,
încercând să-l integreze în grup, să-l determine să se schimbe în bine. Totuşi, spre surprinderea noastră,
reacţiona ciudat: îi insulta pe colegi şi pe alţii din şcoală, se adresa necuviincios tuturor, devenise violent,
minţea foarte mult şi provoca numai conflicte la nivelul şcolii. Acum, colegii de clasă îl renegau, dorindu-şi
să fi rămas repetent sau să se fi dus la o şcoala specială, ca un copil care avea probleme; aşadar, nu-l mai
băgau în seamă, nu se jucau cu el, ba chiar îl ironizau, îl şicanau cu farse, râdeau de el şi deveniseră ostili,
iar C.G. se afla în pragul abandonului şcolar, cu complicitatea mamei, care manifesta dezinteres faţă de acest
aspect, importantă fiind alocaţia (şi cea complementară) pe care o încasa. Colegii de clasă ( şi părinţii) erau
revoltaţi, mai ales după ce Poliţia a rezolvat unele divergenţe dintre C.G. şi alţi copii, dar, fiind un copil cu
oarecare deficienţe, s-a acţionat ca atare, şcoala cerând şi sprijinul instituţiilor competente, iar băiatul şi
mama acestuia au fost consiliaţi în repetate rânduri.
Povestea în care s-au regăsit C.G. şi colegii lui i-a ajutat pe toţi să înţeleagă, o dată în plus, că
suntem diferiţi, dar fiecare este important ca valoare umană, că există probleme şi că cei din jurul nostru,
care au nevoie de ajutor, de înţelegere, nu trebuie marginalizaţi, ironizaţi, ci e nevoie să învăţăm să-i
acceptăm, să le oferim sprijinul, să fim toleranţi şi deschişi spre cooperare, adică să ştim să ascultăm, să
respectăm, să învăţăm din experienţele noastre şi ale altora, pentru că numai aşa vom reuşi să depăşim
dificultăţile şi să ne dezvoltăm armonios.
Rezultate:
▪ Colegii: îşi schimbă comportamentul faţă de C.G.: sunt atenţi şi prietenoşi cu el, îl ajută la teme, îl
integrează în grupul lor; reuşesc să-şi gestioneze mai bine emoţiile; nu mai etichetează persoanele cu care
vin în contact, fără a le cunoaşte; nu îi resping pe cei cu probleme, ci caută să fie mai deschişi, mai receptivi,
oferindu-şi sprijinul; au format un colectiv unit şi au renunţat la agresivitate, la intrigi şi răutăţi de orice fel.
▪ Elevul C.G.: se simte înţeles şi nu mai este criticat de către colegi; are mai multă încredere în sine; nu mai
lipseşte şi reuşeşte să promoveze; şi-a găsit prieteni în clasă /şcoală.

359
EXPOZIȚIA -CONCURS ( FRAGMENTE)

360
361
362
 CUPRINS
Introducere ……………………………………………………………………………………………..…2
Participanți……………………………………………………………………………………..……..…..11
Poveste terapeutică despre minciună, prof. înv. primar Vișan Niculina-Ionica, Școala Gimnazială”Mihai
Eminescu”, loc. Pitești, jud. Argeș …………………………………………………………..……….…...48
Elev: Vasilache David –Eseu ”Povestea micuței caracatițe”, coord. prof. înv. primar Vișan Niculina-
Ionica…………………………………………………………………………… …………………………50
Cum să realimentăm optimismul, profesor Vișan Roberto-Cristian, Liceul cu Program Sportiv”Viitorul”,
loc. Pitești, jud. Argeș………………………………………………..……………………………………..52
Elev:Toma Eduard – Eseu”Tehnologia și capcanele ei”……………………………………….……….…..54
Prietenia, prof. înv. preșcolar Blăguță Giorgiana-Teodora, Școala Gimnazială nr. 1/G.P.N nr.1, loc Nojorid,
jud. Bihor…………………………………………………………………………………………………….57
Ștefan și experiența cuielor din gard, prof. înv. primar Chirimbu Sebastian- Cristian -Marian, Școala
Gimnazială ”International Premium Scool Of Bucharest”, loc. București………………………………….59
Camionul cu remorca roșie, prof. înv. primar Nastasiu Alina, Școala Gimnazială nr. 88, loc.
București……………………………………………………………………..…………………..…………61
Stimularea motivației- prof. înv. primar Suru Ioana, Școala Primară Giarmata Vii, loc. Giarmata Vii, jud.
Timiș………………………………………………………………………………………………………..64
Morocănilă învață să fie politicos, prof. înv. preșcolar Ghitea Nicoleta și prof. înv. preșcolar Pop Alina,
G.P.P.nr. 28, loc. Oradea, jud. Bihor………………………………………………………………………..67
Povestea celor trei cuvinte, prof. înv. preșcolar Radu Andreea-Daniela, Grădinița P.P. nr. 29, loc. Sibiu,
jud. Sibiu……………………………………………………………………………………………………69
Andrei și limba vrăbiuței, prof. înv. preșcolar Manea Mirela, Școala Gimnazială nr. 2, loc. Buftea, jud.
Ilfov………………………………………………………………………………………………………….71
Păpușa Mira, prof. înv. primar Perianu Ramona, Școala Gimnazială, loc. Tătărani, jud.
Dâmbovița…………………………………………………………………………………………….……..73
Florița din câmpie, prof. Trif Elena-Mirela, Centrul de Pedagogie Curativă Simeria, loc. Simeria Veche,
jud. Hunedoara……………………………………………………………………………………………...76
O poveste...reală, prof. Opriș Ancuța, Liceul ”Atanasie Marinescu”, loc. Lipova, jud.
Arad,…………………………………………………………………………………………………………79
Miracolul Crăciunului, prof. Bolotă Elena-Laura, Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, loc.
Iași ,jud. Iași………………………….…………………………………………………………………..…81
Elev: Ghinuț Radu , ”Și tăcerea spune multe”, îndrumător prof. Bolotă Elena-Laura, Liceul Tehnologic de
Mecatronică și Automatizări, loc. Iași ,jud. Iași …………………………………………………….……….85
Melcul visător, prof. înv. primar Matache Larisa, Liceul Tehnologic ”Dimitrie Filipescu”, loc. Buzău, jud.
Buzău………………………………………………………………………………………………..………..87

363
Agresivitatea nu este bună!, prof. înv. preșcolar Diaconu Georgiana-Cosmina, Școala Gimnazială Slobozia
Bradului- Grădinița cu P.N., loc. Slobozia Bradului, jud. Vrancea…………………..…………………..….90
Sportivul Dan, prof. Dragon Claudiu, Școala Gimnazială nr. 2, loc. Buftea, jud.
Ilfov……………………………………………………………………………………………………..…...91
Duracel cel timid, prof. înv. primar Andone Elena-Georgiana, Școala Gimnazială nr. 16, loc. Galați, jud.
Galați………………………………………………………………………………………………………...92
Creionul , educatoare Zaharia Elena, Grădinița cu P.P. nr.2, loc. Bârlad, jud. Vaslui…………………..…94
Stima de sine, prof. înv. preșcolar Norocea Gina, Școala Gimnazială Slobozia Bradului-Grădinița cu P.N.,
loc. Slobozia Bradului, jud. Vrancea………………………………………………………………………..95
Prietenia, prof. înv. primar Crăciunică Daniela,Școala Gimnazială ”Gheorghe Magheru”, loc. Caracal, jud.
Olt………………………………………………………………………………………………………….…96
Ioana și frica de întuneric, prof. înv. preșcolar Bîtculescu Anicuța, Grădinița P.N., loc. Sihlea, jud.
Vrancea……………………………………………………………………………………………………....98
Povestea albinuței Buli, educatoare Petre Andreea-Cristina-Elena, Școala Gimnazială nr. 2, loc. Buftea,
jud. Ilfov…………………………………………………………………………………………………..…99
Mara, prof. Soricu Vasilica-Alina, Școala Gimnazială Voetin, loc. Sihlea, jud. Vrancea
………………………………………………………………………….…………………………………...100
Rolul terapeutic al poveștilor, prof. înv. preșcolar Cristea Erofelia, Școala Primară Ving George II, loc.
București……………………………………………………………..……………………………………..102
Elev Esmaeil Menna, ”Personajul care mi-a schimbat viața ”, îndrumător prof. Terme Alexandra-Ioana,
Școala Gimnazială nr. 1, loc. Săliște de Vașcău, jud. Bihor…………………………………………….….105
Povestea lui Kiki, prof. înv. preșcolar Ungureanu Nicoleta-Alexandra,Grădinița cu P.N., loc. Panatau, jud.
Buzău…………………………………………………………………………………….………….……...106
Vrei să fii prietenul meu?, prof. înv. primar Tudor Daniela, Școala Gimnazială nr. 129, loc.
București……………………………………………………………………………..……………………..108
Maimuțica Miki învață să vorbească corect, prof. înv. preșcolar Șincar Aurica, Grădinița P.P., nr.33, loc.
Satu Mare, jud. Satu Mare…………………………………………..……………………………………...111
Nick și Dia se luptă cu balaurul conflictului, prof. înv. preșcolar Militaru Daniela, Grădinița ”Voinicel”,
loc. Chitila, jud. Ilfov…………………………………………………………………………………...…..113
Impactul neîncrederii în forțele proprii în terapia logopedică, prof. Păduraru Loredana, Centrul Județean
de Resurse și Asistență Educațională, loc. Vaslui, jud. Vaslui……………………………………………114
Mugurele de cireș- prof. Păduraru Loredana, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, loc.
Vaslui, jud. Vaslui……………………………………………………………………………………..…..116
Prințul și mama sa Regina, prof. înv. preșcolar Lihor Ana-Maria, Grădinița P.P.nr.33, loc. Satu Mare, jud.
Satu Mare…………………………………………………………………………………………..….…...118
Emma și ursul Momo, prof. înv. preșcolar Bratu Mihaela, Grădinița cu P.P.nr.15,loc. Brașov, jud.
Brașov………………………………….…………………………………………………………....…….120

364
De ce nu este bine să luăm ce nu ne aparține?, prof. Rusu Emanuela, Liceul Tehnologic ”Victor
Slăvescu”, loc. Rucăr, jud. Argeș…………………………………………………………………………...121
Bucuria de a dărui, prof. înv. primar Crișan Maria, Liceul Tehnologic, loc. Jidvei, jud. Alba…………….
……………………………………………………………………………………………………..………122
Ursulețul jucăuș, prof. înv. preșcolar Dragomir Rodica, Școala Primară ”Mihailovici Traian”, loc. Ciuchici,
jud. Caraș-Severin…………………………………………………………………………………………..124
Spală-te pe mâini!, prof. înv. preșcolar Totu Angela, Grădinița cu P.P. nr. 15, loc. Brașov, jud.
Brașov……………………………………………………………………………………………………....126
Suntem diferiți, dar avem aceleași drepturi, prof. înv. preșcolar Bibolar Maria-Paula, Grădinița cu
P.N.”Peștișorul de aur”,loc. Zlatna, jud. Alba……………………………....……………………………...127
Maya a crescut, prof. înv. preșcolar Blaj Loredana, Grădinița cu P.P.nr.15, loc. Brașov, jud.
Brașov………………………………………………………………………………………………….…...129
Grădinița și jucăriile mele, prof. înv. preșcolar Ștefănescu Carolina, Grădinița cu P.P. nr.9, loc. Satu Mare,
jud. Satu Mare……………………………………………………………………………………………....130
Povestea băiețelului și al dragonului, prof. înv. primar Cheța Lidia-Narcisa, Școala Gimnazială nr. 1, loc.
Gherla, jud. Cluj………………………………………………………………………………………….…132
Suntem diferiți, dar...totuși la fel, înv. Doagă Tudorița, Școala Gimnazială”George Vâlsan”, loc. Amara,
jud. Ialomița………………………………………………………………………………………..……….134
Zâna cea bună și Andrei cel curajos, prof. Comorașu Aura, Școala Gimnazială Sascut, loc. Sascut, jud.
Bacău…………………………………………………………………………………………………….….137
Cristian și iepurașul Țup, prof. înv. preșcolar Iordache Mihaela, Liceul Teoretic”Mihai Viteazul”, loc,
Visina, jud. Dâmbovița……………………………………………………………………………………...139
O altfel de poveste, prof. Nicolae Georgeta, Liceul Teoretic ”Iulia Hasdeu”, loc. Lugoj, jud.
Timiș……………………………………………………………………………………………….……….140
Cele două broscuțe, psihopedagog Baicu Ileana, Școala Gimnazială nr. 108, București………………....144
Testul lui Dănuț(dezvoltarea judecății morale la copiii dislexici), psihopedagog Roșca Simona-Bianca,
CJRAE Mureș, loc. Târgu Mureș, jud. Mureș………………………………………………………..….....146
Trandafirul fericit, institutor Chatzidimitrioiu Greorgiana, Grădinița nr. 35, București………………....148
Plan de intervenție personalizat, pof. înv. primar Ropotoae Raluca, Școala Gimnazială, loc. Hangu, jud.
Neamț……………………………………………………..………………………………….……………..149
Povestea prințului Gură-cască, prof. înv. primar Petrea Cristina, Liceul Teoretic ”Mihail Sadoveanu”, loc.
Borca, jud. Neamț…………………………………………………..……………………………………...152
Alinuța și frica ei de întuneric, prof. înv. primar Andrei Nicoleta, Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”, loc.
Poiana Teiului, jud. Neamț………………………………………………………………………………….153
Ușa care dorea să fie zid, înv. Diaconu Niculina, Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului,
jud. Neamț………………………………………………………………………………………………….154
Tehnica broscuței țestoase pentru controlul furiei, prof. Aconstantinesei Nicoleta , prof. Roșca Mihaela
Cristina, Grădinița P.P „Licurici” Galați……….…………………………………………………………..156
365
Depresia, anxietatea, prof. Alionte Lavinia, Liceul Teoretic ,,Șerban Vodă”Slănic……………………...158
Fetița nerăbdătoare, prof. înv. preșcolar Ciulacu Elena, Gradinita ,,Voinicel” – Chitila, jud.
Ilfov…………………………………………………………………………….…………………………...160
Buni prieteni, prof. înv. preșcolar Cozma Lorena-Nicoleta, Grădinița cu P.P.nr.13, loc. Satu-Mare, jud.
Satu-Mare…………………………………………………………………………………………………...162
Două broscuțe, prof. înv. preșcolar Radu Rodica, Grădinița nr. 35, loc. București, Sector 5……………..165
Rățușca Lina cea năzdrăvană, prof. înv. preșcolar Mazilu Simona, Grădinița nr. 35, loc. București, Sector
5…………………………………………………………………………………………………………….166
Povestea celor două inimi, educatoare Hurjui Maria, Grădinița cu P.P.”Licurici”, loc. Galați, jud.
Galați………………………………………………………………..………………………………………167
Ghiozdi și prima zi de școală, educatoare Șerban Marcelina, Grădinița cu P.P.”Licurici”, loc. Galați, jud.
Galați………………………………………………………………………………………………………..169
Lacrimi de noiembrie, prof. Chiorbeja Gabriela, Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț……………………………………………………………………………………………………….171
Povestea stupului de albine, prof. înv. primar Gavril Mihaela -Nicoleta, Școala Gimnazială, loc. Borlești,
jud. Neamț……………………………………………………………..…………………………………....174
Valoarea terapeutică a poveștilor în activitățile de educare a limbajului la preșcolari, prof. Niţu P.
Andreea / Prof. Bârsan Georgiana, Grădinița cu Program Prelungit nr. 13, Focșani,
jud.Vrancea……………………………………………….…………………………………………………175
O poveste…altfel: Scufița, prof. înv. primar Gîrbea Tatiana, Școala Gimnazială”Carmen Sylva”, loc.
Horia, jud. Neamț……………………………..…………………………………………………………….183
Povestea Terrei, prof. înv. primar Rusu Elena, Școala Gimnazială ”Constantin Panțiru”, loc. Grințieș, jud.
Neamț……………………………………………………………………………………………………….187
Fizica văzută prin prisma poveștilor, prof. Diaconu Maria, Școala Gimnazială ”Constantin Panțiru”, loc.
Grințieș, jud. Neamț………………………………………………..………………………………………188
Povestea lui Ionuț, prof. Cismaş Nicolae, Şcolile Gimnaziale Năneşti şi Paltin- jud.Vrancea
..…………………………………………………………………………………………………….……….190
Povestea sării de bucătărie, prof. Ana Cismaş, Şcoala Gimnazială ,,Duiliu Zamfirescu“,loc. Focşani,
jud.Vrancea……………………………………………………………………………………………...….191
Prietenul devotat, educatoare Luca Elena, Școala Gimnazială”Ioan Luca”, loc. Farcașa, jud.
Neamț…………………………………………………………………………………………………….....193
Țup-Țup, educatoare Boldeanu Loredana, Grădinița cu P.P.Step by step, loc. Galați, jud.
Galați……………………………………………………………………………………………………….194
Furia- inamicul prieteniei, prof. înv. primar Pătru Laura, Școala Gimnazială ”Achim Popescu”, loc.
Păușești-Măglași, jud. Vâlcea………………………………………………………………………………196
Moe, elanul nervos”-Un management nepotrivit, prof. înv. preșcolar Lăcustă Nicoleta, Grădinița cu
P.P.”Licurici”, loc. Galați, jud. Galați………………………………………………………………..…….197

366
Povestea vulpoiului, psiholog Borș Viorica, CJRAE Bistrița - Năsăud, Liceul Tehnologic ”Liviu
Rebreanu”, jud. Bistrița-Năsăud………………………………………………………………..…………..199
Bubu-Ruzu, prof. Besoi Vasilica, Școala Gimnazială nr. 1, Andreești, loc. Vladimir, jud.
Gorj………………………………………………………………………………………………….………201
Pilda celor trei copaci, înv. Tudor Vasilica, Școala Gimnazială, loc. Puchenii Moșneni, jud.
Prahova……………………………………………………………………………………………..………203
Elev Mojga Ștefan- ”Prâslea cel voinic”, îndrumător înv. Tudor Vasilica, Școala Gimnazială, loc. Puchenii
Moșneni, jud. Prahova………………………………………………………………………………………204
Uniți în credință, mereu împreună, prof. Stroe Ilona, Școala Gimnazială Grozăvești, loc. Corbii Mari,
jud. Dâmbovița……………………………………………………………………………………………..205
Furia, prof înv primar Mocanu Elena, Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț……………………………..…………………………………………………………………..…….207
Prima zi la grădiniță, prof. înv. preșcolar Pop Monica-Elena, Grădinița cu P.P.nr. 1, loc. Popești, jud.
Bihor…………………………………………………………………………………………………….…..209
Altfel de povești, prof. înv. preșcolar Silaghi Anca-Nicoleta, Grădinița cu P.P.nr. 1, loc. Popești, jud.
Bihor…………………………….…………………………………………………………………………..211
Hector cel neastâmpărat, prof. Țuțulan Maria-Pachița, Centrul Școlar de Educație Incluzivă, loc. Buzău,
jud. Buzău……………………………………………………………………………………………..…….213
Bica cel năzdrăvan, prof. înv. primar Țuțulan Iulia-Diana,Școala Gimnazială nr. 309, Loc.
București…………………………………………………………………………………………………….215
Scaunul fermecat, prof. Ivașcu Elena-Daniela, Centrul Școlar de Educație Incluzivă, loc. Buzău, jud.
Buzău……………………………………………………………………………………………………….216
Povestea furnicuței Maya, prof. înv. primar Tîrlea Ramona, Școala Gimnazială nr. 1, loc. Motru,
jud.Gorj…………………………..……………………………………………………………………..…..218
Elev Grecu Ştefania , ”Nicu, băiatul neastâmpărat”, îndrumător prof. în. Primar Tîrlea Ramona, Şcoala
Gimnazială Nr. 1 Motru………………………………………………………………………………...…..219
Elev Mișcu David, ”Bătaia cu bulgări”, îndrumător prof. în. Primar Tîrlea Ramona, Şcoala Gimnazială
Nr. 1 Motru…………………………………………………………………………………………………220
Furnica și elefantul, prof. înv. primar Nicula Gabriela – Margareta, Liceul Teoretic ”Ana Ipătescu”, loc.
Gherla, jud. Cluj………………………………………………………………………………………..…..221
Elev Filip Sara- Iemima, ” Rapunzel”, îndrumător prof. înv. primar Nicula Gabriela – Margareta, Liceul
Teoretic ”Ana Ipătescu”, loc. Gherla, jud. Cluj………………………………………………………….…222
Elev Costișor Ionela-Maria”Scufița -Roșie”, îndrumător prof. înv. primar Nicula Gabriela – Margareta,
Liceul Teoretic ”Ana Ipătescu”, loc. Gherla, jud. Cluj…………………………………………………..…223
Elev Lucșa Ariana, ”Barbie Dreamtopia”, ”, îndrumător prof. înv. primar Nicula Gabriela – Margareta,
Liceul Teoretic ”Ana Ipătescu”, loc. Gherla, jud. Cluj………………………………………………….…224
Vreau să fiu ca soarele, educatoare Dumitru Liliana, Grădinița Ungureni, nr.2, loc. Corbii Mari, jud.
Dâmbovița…………………………………………………………………………………………………..224

367
În lumea poveștilor, ducatoare Dragomir Valentina, Grădinița cu P.P.”Crai Nou”, loc. Ploiești,jud.
Prahova…………………………………………………………………………………………………….225
Mofturică, educatoare Scarlat Nicoleta, Școala Gimnazială ”A. S. Puskin”, loc. Brăila, jud.
Brăila………………………………………………………………………………………….…………….231
”Diferiți, dar egali”- Studiu de caz, prof. înv. primar Ion Maria-Gabriela, Școala Gimnazială”Alexandru
Ioan Cuza”-Potigrafu, loc. Gorgota, jud. Prahova………………………………………………………….233
Elevă Bîrlă Ana-Maria, ”Fii înțelept, gândește!”, îndrumător prof. înv. primar Ion Maria-Gabriela, Școala
Gimnazială”Alexandru Ioan Cuza”-Potigrafu, loc. Gorgota, jud. Prahova……..…………………………235
Elev Donea Adelina, ”Și conflictele pot fi aplanate” prof. înv. primar Ion Maria-Gabriela, Școala
Gimnazială”Alexandru Ioan Cuza”-Potigrafu, loc. Gorgota, jud. Prahova………………………………..236
Mingea buclucașă- Studiu de caz- prof. Nistor Janina Gabriela, Șc. Gimnazială”Alexandru Ioan Cuza”-
Potigrafu, loc. Gorgota, jud. Prahova……………..……………………………………………..………...237
Efectul poveștilor terapeutice în dezvoltarea copilului, rof. înv. primar Pop Ioana-Anca, Școala
Gimnazială nr. 1, loc. Gherla, jud. Cluj…………………………………………………………..……….239
Povestea furnicuței Maria, prof. înv. preșcolar Gugiu Viorica, Grădinița nr. 35, loc. București, Sectorul
5……………………………….…………………………………………………………………………….241
Teatrul de umbre- un mijloc plăcut de familiarizare cu poveștile terapeutice, prof. înv. preșcolar
Gheorghiță Consuela și Matei Maria, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud.
Suceava………………………………………………………………………………………….………..…242
Brăduțul fără culoare, prof. înv. preșcolar Paulencu Liliana, Grădinița cu P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud.
Suceava……………………………………………………………………………………………………...247
Piatra fermecată-Povestea ursulețului Alfred, prof. înv. preșcolar Andronic Casandruța, Grădinița cu
P.P.”Gulliver”, loc. Suceava, jud. Suceava………………………………………………..………………..248
Piticul, te rog!, prof. înv. preșcolar Broască Roxana, Grădinița cu P.N Tișăuți, loc. Ipotești, jud.
Suceava…………………………………………………………………………..…………………………249
Povestea băiețelului și a dragonului, prof. înv. primar Ene Carmen -Monica, Școala Gimnazială ”Mircea
Sântimbreanu”, loc. București, Sectorul 5………………………………………………………..………..251
Povestea creionului, prof. înv. primar Lalău Elena, Școala Gimnazială, loc. Hangu, jud.
Neamț…………………………………….……………………………………………..…………………..253
Samariteanul cel milos, prof. înv. preșcolar Toma Rebeca-Gabriela, Grădinița ”Voinicel”, loc. Chitila, jud.
Ilfov……………………………………………………………………………………………………..….255
Puful de păpădie, prof. înv. primar Iordan Irina / Manea Mirela, Școala Gimnazială nr. 2, loc. Buftea, jud.
Ilfov…………………………………………………………………………………………………..……256
Poveste tămăduitoare, prof. înv. primar Butan Cristina, Școala Gimnazială ”Unirea”, loc. Braniștea, jud.
Galați………………………………………………………………………………………………………..259
Poveste inversată, prof. Iconaru Verginica- Violeta, CSEI Brăila-itinerant-Școala Gimnazială ”Mihu
Dragomir”, loc. Brăila, jud. Brăila…………………..……………………………………………….……..261
Poveștile schimbă vieți, prof. Teșcan Daniela, Școala Gimnazială”Mihu Dragomir, loc. Brăila, jud.
Brăila………………………………………………………………………………………………..………264
368
Oamenii sunt egali-Nu nașterea, ci virtutea face diferența, prof. Popa Ana-Maria, Liceul Tehnologic”V.
M. Craiu”, loc. Belcești, jud. Iași…………………………….………………………………………….…266
Elev Arhip Andreea, ”Modelul meu”, îndrumător prof. Popa Ana-Maria, Liceul Tehnologic”V. M. Craiu”,
loc. Belcești, jud. Iași…………………………….……………………………………………………..…268
Povestea fetiței singuratice, prof. Grecu Gianina, Liceul Tehnologic”Nicolae Teclu”, loc. Copșa Mică, jud.
Sibiu………………………………………………………………………………………………….…….269
Elev Grecu Tania,”Povestea felinarului vechi”, îndrumător , prof. Grecu Gianina, Liceul
Tehnologic”Nicolae Teclu”, loc. Copșa Mică, jud. Sibiu…………………………………………..……...270
Prinsă la mijloc, prof. înv. preșcolar Caraiman Ionela-Laura, Școala Gimnazială ”Carmen Sylva”, loc.
Horia, jud. Neamț……………………………………………………………………………………...……271
Diminuarea furiei, ed. Vieru Loredana-Cornelia, Grădinița cu P.P. ”Licurici”, loc. Galați, jud.
Galați………………………………………………………………………………………………….……273
Furia prin ochi de copil, prof. înv. preșcolar Apetrei Estera, Grădinița nr. 1, loc. Tomești, jud.
Iași………………………………………………………………………………………………..………..275
Durerea Mihaelei, prof. înv. primar Bordea Gabriela, Școala Gimnazială”I.I.Mironescu”, loc. Tazlău, jud.
Neamț……………………………………………………………………………………………………….277
Povestea bradului inimos, prof. înv. preșcolar Burulean Mariana-Luminița, Grădinița nr. 35, loc. București,
Sector 5………………………………………………………………………………………………..……278
Matei cel furios, prof. înv. preșcolar Munteanu Anișoara, Școala Gimnazială, loc. Hangu, jud.
Neamț…………………………………….…………………………………………………………………281
Furia-alternative comportamentale positive, pof. înv. primar Nistor Liana-Monica, Școala Gimnazială
”Ioan Vlăduțiu”, loc. Luduș, jud. Mureș…………….………………………………………………….…..283
Împărățiile, rof. înv. primar Boca Maria-Daniela, Școala Gimnazială”Ioan Vlăduțiu”, loc. Luduș, jud.
Mureș…………………………………………………………………………………………………….….286
Povestea peștișorului curcubeu, prof. înv. preșcolar Bâzgău Rodica-Mariana, Grădinița cu
P.P.”Guliver”,loc. Satu-Mare, jud. Satu-Mare………………………………………………..……………288
Barza și rândunica, prof. înv. preșcolar Chiș Andreea, Grădinița cu P.P.”Guliver”,loc. Satu-Mare, jud.
Satu-Mare…………..………………………………………………………………………………….…..291
Tărâmul emoțiilor în era tehnologiei, prof. înv. primar Vaida Ioana-Alina, Liceul Tehnologic nr. 1, loc.
Gâlcău, jud. Sălaj………………………………………………………………………………………..….295
Povestea terapeutică, prof. . înv. preșcolar Agapie Luminița, și educatoare Tărăboanță Angelica Liceul
”Vasile Conta”, loc. Târgu Neamț, jud. Neamț……………………………………………………….……297
Împărățiile, prof. Sabău Viorica, Liceul Tehnologic nr. 1, loc. Gâlgău, jud. Sălaj………………………..299
Elev Paul Miriam Diana, ”Bunătatea învinge”, îndrumător prof. Sabău Viorica, Liceul Tehnologic nr. 1,
loc. Gâlgău, jud. Sălaj……………………………………………………………………………………....300
Elev Chiorban Paula, ”Povestea care mi-a schimbat viața” îndrumător prof. Sabău Viorica, Liceul
Tehnologic nr. 1, loc. Gâlgău, jud. Sălaj…………………………………………………………………....301

369
Ted și prietenul special, prof. înv. primar Puiu Maria-Magdalena, Școala Gimnazială ”I. Gervescu”, loc.
Săvinești, jud. Neamț……………………………………………………………………….………………302
Povestea broscuței surde, prof. înv. primar Chiorbeja Alina - Cătălina, Școala Gimnazială ”I. Gervescu”,
loc. Săvinești, jud. Neamț………………………………………………………………….……………….304
Importanța unei promisiuni respectate, prof. Ion Stănica, Centrul Școlar de Educație Incluzivă, loc.
Buzău, jud. Buzău………………………………………………………………………………………..…305
Cum să te accepți pe tine însuți și pe copilul tău, , prof. Cotîrgășanu Maria-Nicoleta, Grădiniţa Bradu,
Şcoala Gimnazială ,,Constantin Panţiru” Grinţieş,Neamţ ……………………………………….……….306
Povestea domnului Mureșan ,prof. înv. primar Azoiței Iuliana, Școala Gimnazială ”Constantin Panțiru”,
loc. Grințieș, jud. Neamț…………………………………………………………………………………...308
Povestea doamnei Melania, prof. înv. primar Azoiței Filip ,Școala Gimnazială ”Constantin Panțiru”, loc.
Grințieș, jud. Neamț……………………………………………………………………………………….310
Vrei să fii prietenul meu?, prof. înv. primar Tudor Daniela, Școala Gimnazială nr. 129, loc. București,
Sector 4……………………………………………………………………………………………….…….311
Povestea Alinei, prof. Popoaiea Cecilia-Iuliana, Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț…………………………………………………………………………………………………….…313
Dino, Dragonul furios, educatoare Lupu Nicoleta, Grădinița cu PP.P.nr. 39, loc. Galați, jud.
Galați……………………………………….………………………………………………………………314
Elev Cruceanu Delia, ”Harry Potter”, îndrumător prof. înv. primar Vîlcu Nicoleta, Școala Gimnazială nr.
2, loc. Dărmănești, jud. Bacău……………………………………………………………..……………….316
Elev Movilă Carolina, ”Gwen”, îndrumător prof. înv. primar Vîlcu Nicoleta, Școala Gimnazială nr. 2, loc.
Dărmănești, jud. Bacău………………………………………………………………………………….….317
Două broscuțe, prof. înv. preșcolar Furtună Lăcrămioara, Școala Gimnazială ”Grigore Ungureanu”, loc.
Ceahlău, jud. Neamț……………………………………………………………………………………..….318
Girafa și prietenia, prof. înv. preșcolar Ghelasă Liliana, Școala Gimnazială ”Grigore Ungureanu”, loc.
Ceahlău, jud. Neamț………………………………………………………………………………………...319
Cu dragoste, despre anii micului școlar!, prof. înv. primar Ciubotă Nicoleta, Liceul ”Mihail Sadoveanu”,
loc. Borca, jud. Neamț…………………………………………………………………………………..…..320
Copăcelul curajos, prof. Ancuța Vasilica, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț……………………………………………………………………………………………………….321
Maria și frica de întuneric,prof. . înv. primar Doboș Carmen- Petronela, Școala Gimnazială I. Gervescu”,
loc. Săvinești, jud. Neamț…………………………………………………………………………………...324
Prieteni buni, prof. . Popa Cătălina, Liceul Tehnic, loc. Buzău, jud. Buzău…………………………...….325
Lupul cel mare și Lupul cel mic, prof. înv. primar Rusu Vasile, Școala Gimnazială”I. Gervescu”, loc.
Săvinești, jud. Neamț…………………………………………………...…………………………………..326
Ursulețul Martinel și prietenii din pădure, prof. înv. preșcolar Brînzucă Marcelica, Școala Gimnazială,
loc. Hangu, jud. Neamț………………………………………………………………………………….….328

370
Alegerea e a mea!, prof. înv. preșcolar Brînzucă Andreea-Nicoleta, Școala Gimnazială ” Daniela Cuciuc”,
loc. Piatra Neamț……………………………………..…………………………………………………….329
Povestea copacului generos, prof. Ciucanu Liliana, Școala Gimnazială”Grigore Ungureanu”, loc. Ceahlău,
jud. Neamț…………………………………………………………………………………………..…..….331
”Murdărica”, prof. înv. primar Mărgărit Oana-Elena, Școala Gimnazială”I. Gervescu”, loc. Săvinești, jud.
Neamț………………………………………………………………………………………………...……..333
Încercările, Daneș Irina-Adriana, Liceul Carol I, loc. Plopeni…………………………………………….335
Povestea celor trei prieteni, prof. înv. preșcolar Buium Claudia-Liliana, Școala Gimnazială” Iustin Pîrvu”,
loc. Poiana Teiului, jud. Neamț………………………..………………………………………………...…337
O altfel de școală, prof. înv. primar Baltag Florența, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului,
jud. Neamț……………………………….……………………………………………………………....….338
Carapacea protectoare, prof. Sandu-Doroftei Maria, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului,
jud. Neamț……………………………….………………………………………………………….…...….340
Povestea vasului crăpat, prof. înv. primar Olaru Milica, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana
Teiului, jud. Neamț……………………………….……………………………………………………...….341
Copacul furios, prof. Iosub Maria, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț……………………………….…………………………………………………………………...….343
O poveste de Crăciun, prof. înv. preșcolar Iacob Hariclia, Școala Gimnazială, loc. Brăila, jud. Brăila,
……………………………….……………………………......................................................................….346
Poarta de diamant, Juncănariu Anișoara, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț.
……………………………….……………………………...……………………………………………...348
Castelul celor patru prințese, prof. Deleanu Mariana, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana
Teiului, jud. Neamț……………………………….…………………………….......................................….349
Povestea fluturilor , prof. înv. primar Doboș Valeria, Școala Gimnazială”Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului,
jud. Neamț……………………………….……………………………....................................................….352
Aricel cel prietenos, prof. înv. preșcolar Juncănariu Ileana Liceul Tehnologic ”Mihai Buisuioc”–Gradinita
cu PN nr 6 -Pașcani……………………………………………………………………………………...….355
Iertarea, prof. Filea Miruna Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare ” loc. Galați , jud. Galați-
……………………………….…………………………………………………………………………..….357
Expoziția- concurs (fragmente) …………………………………………………………………………..360
Cuprins………………………………………………………………………………………………...…...363

371