Sunteți pe pagina 1din 4

Capitolul 4.

Drepturi fundamentale afectate de extinderea pandemiei


4.3 Dreptul la educatie

În România, dreptul la educaţie este un drept constituţional – articolul 32 din Constituţie


consfinţeşte dreptul la învăţătură:
(1) ,,Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin
învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte
forme de instrucţie şi de perfecţionare.
De asemenea Convenţia privitoare la Drepturile Copilului1, adoptată de Adunarea Generală
ONU, la 20 noiembrie 1989, ratificată de România în anul 1990, prevede în articolele 28 şi 29,
dreptul la educaţie al copilului. Articolul 28 precizează: ,,Statele-părţi recunosc dreptul copilului
la educaţie şi vor urmări în special:
– să facă învăţământul primar obligatoriu şi gratuit pentru toţi;
– să încurajeze diferite forme de învăţământ secundar, atât general cât şi profesional, să le facă
deschise şi accesibile oricărui copil şi să ia măsuri corespunzătoare, cum sunt instituirea
gratuităţii învăţământului şi acordarea unui ajutor financiar în caz de nevoie;
– să asigure tuturor accesul la învăţământul superior, în funcţie de capacităţile fiecăruia, prin
toate mijloacele adecvate;  
– să facă deschise şi accesibile tuturor copiilor informarea şi orientarea şcolară şi profesională;
– să ia măsuri pentru a încuraja frecventarea şcolii cu regularitate şi reducerea ratei de
abandonare a şcolii;
– se vor lua măsuri pentru a asigura aplicarea disciplinei şcolare într-un mod compatibil cu
demnitatea copilului ca fiinţă umană;
– vor fi promovate şi încurajate cooperarea internaţională în domeniul învăţământului şi
educaţiei, mai ales pentru a contribui la eliminarea ignoranţei şi analfabetismului în lume şi a
facilita accesul la cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice, la metode de învăţământ modern
Romania, fiind membra a Uniunii Europene, se supune legislatiei europene, legislatie care
prevede in Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene 2 dreptul la educatie: articolul 14-
(1) “Orice persoană are dreptul la educație, precum și la accesul la formare profesională și
formare continuă
(2) Acest drept include posibilitatea de a urma gratuit învățământul obligatoriu.

1
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28213
2
https://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0389:0403:ro:PDF
In urma aparitiei primelor cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2, autoritatile din Romania
au hotarat initial ca in perioada 11-22 martie scolile sa fie inchise. Aceasta a fost o masura cu
caracter preventiv care a afectat circa 2,9 milioane de copii, adică nivelul de educaţie timpurie,
creşe şi grădiniţe, învăţământul primar, gimnazial, liceal şi postliceal.3
Incepand cu data de 16 martie 2020 s-a decis ca invatamantul sa se desfasoare strict in mediul
online. In perioada 16 martie-21 aprilie, activitățile didactice s-au desfășurat în funcție de
bunăvoința profesorilor, ad-hoc, fiind condiționate de accesul la resurse proprii (al cadrelor
didactice și ale familiilor elevilor) precum laptop/tabletă/telefon mobil, o conexiune la internet și
de nivelul competențelor digitale deținute de aceștia (nu au existat decizii unitare nici la nivelul
școlilor în absența unei infrastructuri digitale care să poată fi folosite, în aceeași școală unele
cadre didactice au derulat activități educaționale online, altele s-au limitat la transmiterea de
mesaje prin intermediul aplicațiilor de mesagerie).
La inceputul lunii aprilie Consiliul National al Elevilor a prezentat faptul ca doar 60% dintre
elevi au participat la lectiile online. Acesta a transmis faptul ca peste 800.000 de elevi din
Romania nu au acces la un dispozitiv conectat la internet, fiind lasati in afara sistemului de
invatamant.4
Mai mult decât atât, conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, sistemul educaţional din
România ar trebui să aibă două platforme proprii de învăţare online: Biblioteca Şcolară Virtuală
şi Platforma şcolară de e-learning, însă acestea întârzie să apară, în ciuda faptului că sunt
prevăzute în lege.
Potrivit elevilor, succesiunea firească a măsurilor pentru garantarea accesului la educaţie este
achiziţionarea, în primă fază, a device-urilor conectate la internet, distribuirea acestora către
elevii şi cadrele didactice care le solicită, conform Legii 109/2020, şi ulterior conectarea
unităţilor de învăţământ la platformele educaţionale.
Încă de la începutul lunii martie, când cursurile au fost suspendate din cauza crizei provocate de
COVID-19, Consiliul Național al Elevilor a înaintat propuneri către Ministerul Educației și
Cercetării pentru garantarea accesului la educație. Societatea civilă a subliniat în repetate rânduri
faptul că nu toți elevii și profesorii au acces la device-uri electronice (telefon mobil, tabletă, PC,
laptop) sau Internet și a solicitat demararea urgentă a procedurilor de achiziție de instrumente
digitale de către Guvernul României, pentru a garanta participarea la educație a tuturor
beneficiarilor primari pe timp de pandemie.
În prezent, România este statul european cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie sau
excluziune socială în rândul copiilor. Peste o treime (38,1%) dintre copiii României sunt în risc
de sărăcie sau excluziune socială, ceea ce înseamnă că trăiesc în gospodării cu o intensitate
scăzută a muncii sau se confruntă cu deprivarea materială ori cu un nivel scăzut al veniturilor (de

3
https://www.revistasinteza.ro/raport-despre-educatia-din-timpul-pandemiei-raspunsuri-la-criza-nesfarsita-a-
sistemului-educational-romanesc
4
https://www.g4media.ro/consiliul-national-al-elevilor-educatie-online-fara-acces-la-internet-peste-800-000-de-
elevi-nu-au-acces-la-un-dispozitiv-conectat-la-internet.html
exemplu, pentru o familie cu doi părinți și doi copii, un venit scăzut înseamnă un venit sub
1946,7 lei/lună).5
In luna mai 2020, Ministrul Educatiei Monica Anisie, a declarat faptul ca isi propune ca pana la
inceperea noului an scolar (septembrie 2020) sa asigure tablete sau laptopuri pentru elevii care
nu au acces la astfel de dispozitive6.
Odata cu inceperea noului an scolar, majoritatea scolilor si-au inceput activitatea in format fizic,
asta in functie de scenariul in care se afla fiecare. Monica Anisie a declarat că 12.423 de unităţi
școlare funcţionează în scenariul verde, 4.915 în scenariul galben si 262 de unităţi în scenariul
roşu.7 Intr-o aparitie la un post de televiziune aceasta preciza “Vreau să vă spun că în spaţiul
şcolii nu există pericolul infectării. S-au luat toate măsurile de siguranţă, există dezinfectanţi,
există acea distanţă fizică între elevi, se poartă mască, profesorii sunt foarte atenţi cu respectarea
acestor reguli. Deci, nu şcoala este cea care influenţează în vreun fel creşterea numărului de
îmbolnăviri, nu în spaţiul şcolii se îmbolnăvesc copiii, ci pericolul este dincolo de poarta şcolii”.
Intr-un studiu efectuat pe 70.000 de cazuri de persoane infectate cu SARS CoV-2, s-a observat
ca doar 1,3% dintre acestea au fost copii, iar dintre ei doar 30% au necesitat internare (0,4% din
totalul cazurilor), majoritatea fiind forme asimptomatice si usoare. 8
Pe parcursul lunilor septembrie si octombrie tot mai multe scoli au inceput sa intre in scenariul
rosu, asa ca foarte multi elevi au fost nevoiti sa revina la sistemul de invatamant online.
Intr-un raport al Ministerului Educatiei publicat in luna octombrie se arata faptul ca s-au
achizitionat in jur de 250.000 de tablete9, acestea fiind distribuite pe loturi, procesul fiind insa
destul de incetinit. Desi s-a promis acest lucru, in data de 4 noiembrie 2020, Ministerul Educatiei
declara public ca s-a ajuns doar la 64.270 de tablete distribuite la nivel national, acest proces
fiind in continua derulare.
In data de 9 noiembrie, odata cu atingerea pragului de 10.000 de cazuri pe zi, in urma unui ordin
de ministru semnat si publicat in Monitorul Oficial, s-a decis suspendarea activitatii in toate
scolile si gradinitele din Romania, în ciuda recomandărilor OMS ca școlile să rămână deschise și
în contradicție cu măsurile luate în multe state europene: „Începând cu data de 9.11.2020 se
suspendă, pentru o perioadă de 30 de zile, activitățile didactice care impun prezența fizică în
unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal a preșcolarilor și
elevilor”.
„Nu ne permitem o generație piedută din cauza Covid-19”, este mesajul dat de Organizația
Mondială a Sănătății în fața creșterii alarmante a numărului de cazuri de Covid-19 în întrega

5
https://consiliulelevilor.ro/consiliul-national-al-elevilor-cere-dreptate-in-educatie/
6
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/monica-anisie-toti-elevii-care-nu-au-tablete-sau-laptopuri-vor-
primi-pana-in-septembrie-1300918
7
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/100-000-de-elevi-incep-scoala-online-monica-anisie-877-la-suta-
dintre-copii-au-tablete-si-laptopuri-1367598
8
https://www.mediafax.ro/social/scoala-in-pandemie-masuri-pentru-educatie-in-siguranta-19508535
9
https://www.edu.ro/raport-achizi%C8%9Bii-octombrie-2020?
fbclid=IwAR3abXMdkOtmHw_NGaRCWeM6c4oXMTb-1-W4wdJord_mnueyr2fgEzxtvNg
Europă. State, precum Franța, care a înregistrat recent peste 50.000 de cazuri zilnice, sau Marea
Britanie, Irlanda sau Germania, cu toate că nu au putut evita impunerea restricțiilor, au optat
pentru menținerea școlilor deschise, cu respectarea strictă a condițiilor de distanțare sau igienă,
purtatul măștii sau aerisitul frecvent al claselor.
Totodata Consiliul Național al Elevilor atragea atenția că trecerea întregului sistem de
învățământ în format exclusiv online „denotă o profundă iresponsabilitate din partea autorităților
statului, în condițiile în care, în continuare, sute de mii de elevi din România nu au posibilitatea
de a accesa cursurile online din cauza lipsei infrastructurii digitale”, multi copii riscand chiar sa
ramana de tot fara access la educatie.
Studiile World Vision România arată că școala online, în mediul rural, rămâne o utopie: 40%
dintre copiii din mediul rural nu au participat la școala online în prima perioadă a restricțiilor, iar
în unu din trei sate există zone cu semnal slab sau inexistent, lucru care îi afectează direct pe
elevii care fac eforturi să-şi continue studiile10.
Recent Guvernul Romaniei a publicat într-un document numărul real al elevilor afectați de
închiderea școlilor și de lipsa de instrumente pentru școala online “Ca răspuns la criza generată
de pandemia de Covid19 școlile au fost închise. Aproape 1 milion de copii, reprezentând 32%
dintre elevii români, nu au avut acces la educație timp de mai multe luni, din cauza accesului
scazut la infrastructura de baza”11
Asadar, in Romania, masurile guvernamentale de combatere a pandemiei de COVID-19 au avut
implicatii profunde pentru dreptul la invatamant al copiilor, afectand educaţia şi agravand
inechităţile sociale existente.
Şcolile nu sunt doar un loc pentru educaţie academică, ci şi pentru învăţarea abilităților sociale şi
emoţionale, interacţiune şi sprijin social. Închiderea şcolilor nu numai că a perturbat procesul de
educaţie a copiilor, ci şi accesul la mese oferite în cadrul școlii , sprijin pentru bunăstare şi
referire la servicii medicale şi sociale de bază.12

10
https://romania.europalibera.org/a/oms-recomand%C4%83-deschiderea-%C8%99colilor-rom%C3%A2nia-le-
%C3%AEnchide-pe-toate/30933817.html
11
https://www.edupedu.ro/document-oficial-al-guvernului-un-milion-de-copii-nu-au-avut-acces-la-educatie-timp-
de-mai-multe-luni-ca-efect-direct-al-inchiderii-scolilor/?fbclid=IwAR1of4AkAQckCPCVB_vw8AE6ZLj2L-
jk63Im0ZZSTsfd4IDugvXDz0bClBM
12
https://www.unicef.org/romania/media/2836/file/Crearea%20unor%20sisteme%20de%20educa%C5%A3ie
%20reziliente%20%C3%AEn%20contextul%20pandemiei%20de%20COVID-19.pdf

S-ar putea să vă placă și