Sunteți pe pagina 1din 16

Fiziocratism

ul
în gândirea economică

- referat la disciplina DOCTRINE


ECONOMICE -

Master CA anul II

Baciu Daniel
3/10/2011

2
Cuvinte cheie: Franța, sec. XVIII, agricultură, natură, François Quesnay, ordinea
naturala, „laissez-faire, laissez-passer”, produs net.

CUPRINS

Despre FIZIOCRATISM în general...............................................................................4

Introducere în FIZIOCRATISM.....................................................................................4

Despre „Ordinea naturală”..............................................................................................6

Despre Produsul net........................................................................................................8

Despre comerț şi bani......................................................................................................9

Tabloul economic..........................................................................................................10

Despre stat şi fiscalitate.................................................................................................12

Concluzii.......................................................................................................................14

Bibliografie...................................................................................................................16

3
Despre FIZIOCRATISM în general
Termenul fiziocraţie vine de la cuvintele greceşti „fizios” = natură;
„kratos” = putere. „Fiziocraţia” desemnează supremaţia naturii, a naturalului.
Acest curent de gândire a apărut în Franța şi este exclusiv de natură franceză şi nu a
durat decât 3 decenii, apărând la jumătatea secolului XVIII (între anii 1750 - 1780) şi a jucat
un rol important în istoria teoriei şi practicii economice.1 Fiziocratismul este primul curent
liberal, o mișcare efemeră, care a fost repede depășită.2
Fiziocrații au fost primii care au constituit cea dintâi „școală” de economiști, în sensul
cel mai complet al cuvântului.3 Aceştia au reprezentat un grup de economişti francezi din
secolul al XVIII-lea reuniţi în jurul liderului lor necontestat, medicul chirurg de formaţie,
François Quesnay4, un grup cu vederi liberale care au criticat mercantilismul şi au adus o serie
de inovații importante în teoria economică.
Principiul care animă toată doctrina fiziocraților este acela al unei ordini naturale
funciare bune şi armonioase. Guvernarea unui stat constă în a respecta şi a face să fie
respectată ordinea naturală şi de a o restaura atunci când aceasta este compromisă. Fiziocrații
sunt deci fundamental opuși intervenționismului economic susținut şi practicat de către
mercantiliști. Adevărata bogăție a unei națiuni nu este dată nici de cantitatea de aur deținută,
nici de populația ei, ci de pământul şi de agricultura acestuia. Doar pământul este creator de
valoare, el ne restituie mai mult decât îi dăm noi. Orice altă activitate în afară de agricultură
nu face decât să utilizeze bunurile realizate de pământ, fără să adauge nimic la bogăția unei
țări. Deci, spuneau fiziocrații, bunăstarea unei națiuni este dată de un teritoriu fertil, bine
exploatat de către o populație suficientă şi respectuoasă a ordinii naturale5. Vom explica
aceste idei în cele ce urmează.

Introducere în FIZIOCRATISM
Se pot distinge patru mari perioade ale istoriei gândiri economice:
1. gândirea economica din antichitate - sec. al V-lea e.n.;

1
Gheorghe Popescu - Evoluția gândirii economice, Editura Academiei Române, Editura Cartimpex,
Cluj-Napoca, 2004, pag 101
2
Marc Montoussé - 100 fiches de lecture: en économie, sociologie, histoire et géographie
économiques, Editura Bréal, Franța, 2008, pag. 13
3
Charles Gide, Charles Rist - Istoria doctrinelor economice de la fiziocrați până azi, Editura Cassei
Școalelor, București, 1929, pag 13
4
Alexandru Trifu - Doctrine economice (suport de curs), Universitatea „Petre Andrei”, Facultatea de
Economie, Iași, pag 14
5
Graziella Caselli, Jacques Vallin, Guillaume J. Wunsch - Histoire des idées et politiques de
population, Editura Institutul Național de Studii Demografice, Paris, 2006, pag 27

4
2. gândirea economică feudală - sec. al XV-lea;
3. epoca modernă - sec. al XVI-lea – al XIX-lea ;
4. epoca contemporană - sec. al XX-lea.
Fiziocratismul face parte din epoca modernă.
Pe măsură ce mercantilismul târziu încerca să se modernizeze, prin acordarea unui rol
din ce în ce mai mare producţiei şi industrializării, în acelaşi timp şi proporţii, creştea şi
opoziţia faţă de el. Prin încercarea mercantiliștilor de a dezvolta bogăția țărilor prin
industrializare, au neglijat total agricultura care putea fi practicată și care avea un potențial
enorm în acele vremuri. Au mărit prețurile produselor de lux pentru export (deoarece doreau o
balanța comercială externă excedentară şi pentru a aduce bani în țară) și a redus prețurile
produselor agricole pe care nu le credeau importante în dezvoltarea națiunii. În asemenea
condiţii nobilimea a început să-şi abandoneze moşiile, să se mute la oraşe, lăsând lucrarea
pământului pe seama fermierilor. A început, astfel, transformarea capitalistă a agriculturii, s-a
născut burghezia agricolă: mai întâi în Anglia (secolele XVII–XVIII), apoi şi în Franţa
(secolele XVIII–XIX). Mercantiliștii au avut succes la început, dar succesul a fost efemer şi
manufacturile în loc să aducă venituri statului, au devenit o povară pentru bugetele naționale.
Economia devenea tot mai săracă pe măsură ce se acumula tot mai mult numerar din exportul
produselor, iar economiştii şi-au dat seama de greşeala comisă, şi anume, aceea de a identifica
banii cu avuţia.6
Se cerea tot mai insistent liberalizarea producției şi a comerțului. Burghezia a resimțit
tot mai puternic intervenția statului în economie şi a declanşat mişcările de liberalizare
economică. În acest timp, erau transferate capitalurile din comerț şi circulația mărfurilor
(acele produse de lux pentru export) către producție, iar primele ramuri au fost evident cele
din agricultură şi industria alimentară deoarece acestea ofereau posibilitatea recuperării rapide
a cheltuielilor şi obţinerea de profituri ridicate.
În Franța sec. XVIII rămânerea în urmă a agriculturii s-a dovedit o frână majoră a
însăși dezvoltării industriale. Politica mercantilistă şi preturile scăzute la produsele agricole n-
au modernizat agricultura şi au ruinat țărănimea care pe lângă nivelul de trai scăzut erau
obligați la sarcini fiscale tot mai mari. În asemenea condiții, era cât se poate de clar că
rămânerea în urmă şi ruinarea agriculturii constituiau obstacole serioase în calea dezvoltării în
continuare a economiei în general. Problemele sociale majore generate în Franța de decăderea
agriculturii au contribuit la distrugerea primelor începuturi de industrializare a Franței şi au
impus orientarea tuturor eforturilor în direcția relansării agriculturii şi introducerea
capitalismului în această ramură. Pe fundalul acestor stări negative, ia fiinţă în plan teoretic,
6
S.S. Selejeanu - op. cit. - pag 45

5
gândirea economică fiziocrată. Gândirea fiziocrată s-a născut ca o reacţie critică faţă de aceste
realităţi, opiniile multor economişti schimbându-se radical. În aceste condiţii se încearcă
demonstrarea necesităţii instaurării libertăţilor economice şi politice în numele a două cerinţe
fundamentale7, care aveau sa fie programul de acțiune al fiziocraților:
• Organizarea agriculturii franceze pe baze capitaliste (cu predominanţa marilor
ferme);
• Elaborarea unei „ordini economice” favorabilă dezvoltării agriculturii prin:
o Preturi ridicate pentru produsele agricole;
o Scutirea completă a fermierilor de la plata impozitelor;
o Liberalizarea comerțului exterior cu produse agricole.
Astfel, ideea generală care fundamentează teoria fiziocrată este dată de „supremația
naturii”, fiziocrații au apreciat ca numai natura creează, în timp ce munca omului are doar rol
transformator al bunurilor create. Locul unde natura este cea mai prezentă este agricultura,
numai în agricultura se creează bogăție, celelalte activități (comerțul, industria, transporturile,
profesiunile liberale) nu pot decât să transforme ceea ce creează natura, fiind considerate de
către fiziocrați ca fiind activități „sterile”8.

Despre „Ordinea naturală”


„Ordinea naturală”, cum au numit-o fiziocrații, este elementul de bază al curentului
fiziocrat. „Ordinea naturală este Constituţia fizică pe care însuşi Dumnezeu a dat-o
Universului”. Ordinea naturală de care vorbesc fiziocrații se referă la ordinea voită de
Dumnezeu pentru fericirea oamenilor, este creația lui Dumnezeu care vrea binele oamenilor,
creație care ii înzestrează cu capacitatea de a cunoaște voința divină şi cu posibilitatea de a-şi
organiza societatea în concordanţă cu „legea”, pentru a deveni fericiţi şi prosperi. Ordinea
naturală era opusă ordinii sociale, ei considerau că oamenii sunt liberi în organizarea socială şi
căutarea fericirii, iar abaterile de la ordinea naturală atrag după ele pierderea prosperității
națiunii. Acestea erau ideile fundamentale legate de ordinea naturală pe care o promovau
fiziocrații. Pentru mai buna înțelegere, detaliem elementele de bază ale ordinii naturale
recunoscute de fiziocrați şi anume:
• Proprietatea - firesc, ordinea naturală induce faptul că doar Dumnezeu este
proprietar a ceea ce a creat, însă fiziocrații spuneau că proprietatea asigură integrarea omului
în mediul natural pentru a putea trăi. Ei acceptau faptul că există inegalitate de avere,
deoarece oamenii sunt diferiți, au capacitați diferite, astfel se explică diferitele trepte sociale.
7
S.S. Selejeanu - op. cit. - pag 45
8
Gheorghe Popescu - op. cit. pag 99

6
Există însă 3 forme ale proprietății: cea personală (dreptul omului de a dispune de facultățile
lui fizice şi intelectuale), cea mobiliară (dreptul omului de a dispune de rezultatele muncii
sale) şi cea funciară (deși pământul nu era creat de om, fiziocrații considerau că proprietatea
funciară constituie o recompensă pentru munca de amenajare şi întreținere a solului).
• Libertatea este cel de-al doilea element şi era considerat de fiziocrați ca fiind
inerent ordinii naturale. Ea lasă indivizilor posibilitatea de a alege conduita pe care ei o
consideră mai bună (în cadrul „ordinii naturale” existente)9. Fiziocrații au combătut
întotdeauna intervenția statului în economie şi au promovat liberalizarea circulației produselor
mai ales a celor agricole, dar şi a obținerii unor preturi ridicate pentru acestea. Quesnay avea o
teorie interesantă din acest punct de vedere, el considera că „abundenţa şi ieftinătatea nu-i
bogăţie. Lipsa şi scumpetea este sărăcie. Abundenţa şi scumpetea este îmbelşugare”, de aceea
fiziocrații promovau creșterea prețului produselor agricole. Fiziocraților le aparține faimosul
principiu al liberalismului economic „laissez-faire, laissez-passer, le monde va de lui même”
(să lăsăm deci ca totul sa se împlinească de la sine) care a fost preluat în multe state în politica
lor economică. Însă, acest „laissez-faire” nu imprimă doctrinei pasivitate și nepăsare,
fiziocrații susțineau că statul trebuie să se implice pentru menținerea proprietăţii şi a libertăţii,
să-i pedepsească pe cei care se vor atinge de dânsele şi mai ales, să arate legile ordinii
naturale10.
• Al treilea element este autoritatea - în concepția fiziocraților, care considerau
că cel mai bun mod de conducere a unui stat este monarhia ereditară, autoritatea supremă
trebuia să fie unică şi superioară tuturor membrilor societății şi avea rolul de a realiza planul
divin prin aplicarea „ordinii naturale”. În cazul unor conflicte de interese apărute în societate,
guvernul trebuia să asigure respectarea concurenței libere contra celor care vroiau să o
încalce, adică să stabilească ordinea sociala11 conform ordinii naturale şi sa vegheze la
respectarea şi realizarea voinţei divine. Fiziocrații considerau că pentru a respecta ordinea
naturala, pentru a cunoaște toate acele legi naturale, este nevoie de o instrucție a fiecărui
cetatea, iar aceasta instrucție reprezenta pentru ei una dintre cele mai importante funcții ale
statului. Pentru a putea respecta ordinea naturala, trebuie sa o cunoști; guvernanții, care erau
singurii capabili să înțeleagă legile naturale, trebuiau să organizeze societatea în așa măsură
încât să asigure prosperitatea şi fericirea tuturor membrilor societății.

9
Gheorghe Popescu - op. cit. pag 103
10
S.S. Selejeanu - op. cit. - pag 48
11
Ordinea sociala este definita ca fiind ordinea creata prin vointa oamenilor şi este data de proprietate,
siguranta şi libertate - această ordine sociala trebuie sa fie conforma cu ordinea naturala şi trebuie sa i se supuna.

7
Despre Produsul net
Prin produs net, fiziocrații înțelegeau venit net, adică diferența între preţul de vânzare
al produselor agricole şi costul lor de producţie.
Quesnay şi ceilalți fiziocrați nu defineau bogăția, ca mercantiliștii, ca fiind dată de
bani, ci era definită de „o masă de valori ce se pot consuma după dorință, fără a secătui” 12,
adică o singură activitate era capabilă să asigure la infinit bunuri consumabile, fără să altereze
sursa de unde ele provin, şi anume agricultura. Pentru ei, celelalte ramuri de producție, cele
„sterile”, nu erau decât transformatoare şi se limitau la a adăuga un plus de utilitate
elementelor preexistente, ele doar transformă bunurile fără a le multiplica şi în consecință nu
realizează produs net.13 În accepțiunea lor, agricultorii creează bogăția, fiind mai importanți
decât „sterilii” care doar o transformă. Nu considerau că celelalte activități nu erau utile
pentru societate, nicidecum, celelalte activități sunt farmecul şi sprijinul vieții şi servesc la
păstrarea şi la buna stare a speciei umane.14 Diferența esențială între producția agricolă şi cea
industrială era de natură teologică, producția agricolă era opera lui Dumnezeu, iar cea
industrială este creația oamenilor şi nu stă în puterea oamenilor să creeze ceva.
Prin urmare, fiziocrații au apreciat că exista un singur factor de producție, şi anume
Natura, munca oamenilor avea doar rolul de a transforma bunurile create de natură. S-a
remarcat însă faptul că termenul producție şi produs net nu erau foarte bine înțeleși de către
fiziocrați. Cu toate acestea, ei nu încercau să demonstreze că agricultura era creatoare de
materie, deoarece materialele intrate în recoltă preexistau în natură, nu au încercat să
demonstreze nici că agricultura era singura ramură capabilă să creeze utilitate, pentru că au
recunoscut şi altor activități aceasta capabilitate, şi se pare ca nici valoarea nu a fost cea care
i-a determinat să creadă astfel, pentru că s-a dovedit că valoarea a fost total neglijată în
studiile fiziocraților.
Şi ei au observat ca nu doar produsele agricole se vând la preturi mai mari decât
costurile de producție, deci realitatea a demonstrat că produsul net nu apare exclusiv în cazul
produselor agricole. În fapt, fiziocrații au confundat „utilitatea” cu „valoarea” mărfurilor şi au
tratat problemele valorii prin intermediul utilităţii, şi „venitul net” prin „produsul net”. Ori,
este cât se poate de clar că „produsul net” este legat de utilitatea mărfurilor (produsul net =
diferenţa pozitivă dintre utilitatea totală creată şi cea consumată), iar „venitul net” este legat
de valoare (venitul net = diferenţa pozitivă dintre preţul de vânzare şi costul mărfurilor). 15
Aceasta a fost greșeala fundamentală a fiziocraților că obiectul principal de studiu al
12
Gheorghe Popescu - op. cit. pag 106
13
S.S. Selejeanu - op. cit. - pag 48
14
S.S. Selejeanu - op. cit. - pag 48
15
Gheorghe Popescu - op. cit. pag 107

8
Economiei politice nu este utilitatea ci valoarea. La începutul secolului XIX, producția a
primit o noua definiție şi anume aceea ca „a produce înseamnă a crea utilitate” - J.B. Say.
După ce această definiție a fost admisă, a fost clar ca agricultura nu mai reprezintă singura
activitate productiva.

Despre comerț şi bani


Dacă mercantiliștii credeau ca schimburile neechivalente sporesc bogăția unei țări (se
refereau la a vinde mai mult şi a cumpăra mai puțin), iar mai apoi că doar comerțul exterior
creează bogăție (fapt pentru care au şi liberalizat comerțul exterior), fiziocrații au cu totul şi
cu totul altă opinie. Ei apreciau că schimbul nu poate crea bogăție prin definiție: schimbul
presupune echivalența valorilor schimbate, iar în cazul schimburilor neechivalente, câștigul
unuia este egal cu pierderea celuilalt, nu-i un mijloc de a se îmbogăți, deoarece se dă atât cât
se primește. Fiziocrații nu acceptau banii ca având valoare intrinsecă, pentru ei banii
reprezentau doar un mijloc de schimb, şi nu reprezentau bogăție. Pentru ei bogăție însemna
doar bunurile care erau deținute la un moment dat, dar nu orice bun era bogăție, bunurile
„oarecare” chiar dacă au utilitate nu au valoare de schimb pentru ca nu sunt rare (aerul,
lumina etc.), deci doar bunurile economice reprezentau „bogăție”.
Totuși, fiziocrații acceptau faptul că prin schimb, se mărește utilitatea bunurilor
schimbate, adică ciclul Marfă - Bani - Marfă devine prin schimb Marfă - Bani - Marfă’, iar
Marfă’ > Marfă, adică are o utilitate mai mare. Ceea ce nu acceptau fiziocrații era că prin
schimb nu se creează „produs net”, adică era un paradox, chiar dacă utilitatea crește, schimbul
nu creează produs net - un rezultat mai mare decât cel inițial (la fel cum am observat mai
înainte faptul că utilitatea nu era legată de produsul net).
Cu privire la comerțul exterior, fiziocrații considerau că exportul nu este benefic
pentru o națiune, argumentând că exportul de bunuri mai mare decât importul de bunuri
reflectă o situație negativă care duce la sărăcirea națiunii, adică se exportă mai multă bogăție
decât se importă (pentru că banii intrați nu sunt decât un mijloc de schimb, nu reprezintă
bogăție). De asemenea, fiziocrații s-au pronunțat în favoarea liberalizării comerțului exterior
cu produse agricole, export care era interzis de către doctrinele mercantiliste, şi a eliminării
taxelor vamale, arătând că taxele vamale nu fac decât să crească nejustificat prețul produselor
externe, iar dacă un stat nu cumpără produsele din cauza prețului mărit de aceste taxe, alt stat
care poate nu are taxe vamale reușesc să îl cumpere, iar protecționismul promovat de o țară
sau alta, determină reacții asemănătoare din partea străinătății cu privire la această țară, şi prin
urmare se deteriorează relațiile internaționale. În plus, libertatea comerțului, apreciau
fiziocrații, asigură cel mai bun preț în urma confruntării cererii cu oferta, principiul fiziocrat

9
era acela al liberei circulații a mărfurilor şi al neintervenirii statului în economie, deci se
observă liberalismul economic.

Tabloul economic
A fost considerat ca fiind una dintre cele mai mari realizări ale geniului omenesc
pentru că analizează pentru prima dată procesul reproducției la nivelul întregii societăți, adică
circulația bogățiilor care se realizează de la sine, această bogăție dând viață sistemului
economic. În acest circuit al bunurilor şi al repartiției veniturilor sunt cuprinse 3 clase sociale
împărțite de fiziocrați în:
• Clasa proprietarilor - cuprinde suveranul, Biserica, posesorii de pământuri -
care trăiesc din „produsul net”, din impozitele plătite de clasa producătoare
proprietarilor de pământuri;
• Clasa producătorilor - formată din fermieri care lucrează pământurile pentru a
crea bogăție şi pentru a supraviețui;
• Clasa sterilă - formată din industriași, comercianți şi persoanele preocupate cu
profesiuni liberale. Din punctul de vedere al fiziocraților, aceștia își vând
mărfurile lor la costul de producție şi nu realizează „produs net”.
Fiziocrații au propus un exemplu generalizat cu privire la viziunea lor asupra
circuitului economic, un exemplu care a fost şi mai târziu preluat de alți economiști (Keynes)
şi pe care s-au pus bazele sistemului economic actual. În acest sistem, cheltuielile sunt privite
ca şi „avansuri”, avansuri inițiale (echivalente cu capitalul fix) şi avansuri anuale (capitalul
circulant)16.
Exemplul dat de Quesnay a fost următorul:
• S-a presupus ca fermierii (clasa producătoare) dețin capital fix (avansuri inițiale,
primitive) în valoare de 10 mld. livre, astfel amortizarea este de 1 mld. livre. Capitalul
circulant (avansurile anuale) se ridică la valoarea de 2 mld. livre (costul cu forța de
muncă, materii prime, semințele etc.). Deci costul de producție este de 3 mld. livre.
„Produsul net” a fost apreciat la 2 mld. livre, deci producția totală a fost de 5 mld.
livre.

16
S.S. Selejeanu - op. cit. - pag 49

10
• Conform schemei următoare, circulația are următorul circuit:

Fig. 1. Tabelul economic al lui Quesnay,


S. S. Selejean - Doctrine economice, pag. 50

Există 3 circulații de mărfuri: una „perfectă” (care include toate clasele sociale) şi 2
„imperfecte”, deoarece include doar 2 câte 2 clase sociale.
Primul circuit, este un circuit imperfect: într-un prim moment este plătită renta
funciară de către arendaşi şi agricultori proprietarilor de pământ sub forma rentei în valoare
de 2 mld. livre (sub formă bănească).
În următorul moment, clasa proprietarilor plăteşte cu o parte din banii primiţi,
respectiv jumătate din sumă, produsele agricole de care are nevoie pentru consumul lor
individual, în valoare de 1 mld. livre.
Astfel, fermierii dețin 1 mld. livre bani de la proprietari şi încă 2 mld livre bunuri
create în agricultură care urmează să fie schimbate.
Al doilea circuit este circuitul perfect: La momentul unu, cu restul de bani primiţi sub
forma rentei funciare, respectiv 1 mld. livre, clasa proprietarilor cumpără mărfuri
manufacturate de la clasa sterilă.
Clasa sterilă deține în acest moment 1 mld. livre bani de la proprietari, şi 1 mld. livre
bunuri manufacturate care urmează să fie schimbate.
Într-un al doilea moment, cu banii obţinuţi de la clasa proprietarilor, clasa sterilă
cumpără de la clasa productivă mijloacele de subzistenţă în valoare de 1 mld. livre.
Clasa productivă deține acum 1 mld. livre de la proprietari, 1 mld. livre de la clasa
sterilă şi încă 1 mld. livre bunuri care urmează să fie schimbate.
Clasa sterilă deține şi ea acum 1 mld. livre produse agricole achiziționate anterior şi 1
mld. livre bunuri manufacturate de ei.

11
Iar cel de-al 3-lea circuit, care este tot imperfect, se realizează relația între clasa
productivă şi clasa sterilă: clasa productivă cumpără de la clasa sterilă mărfuri
manufacturate necesare agriculturii în valoare de 1 mld. livre.
Clasa productivă deține în acest moment 1 mld. livre bunuri manufacturate de clasa
sterilă, 1 mld. livre de la clasa sterilă şi 1 mld. livre bunuri agricole.
Clasa sterilă deține 1 mld. livre produse agricole şi 1 mld. livre de la clasa productivă.
Cu banii obţinuţi de la clasa productivă, clasa sterilă cumpără şi ea de la clasa
productivă materiile prime necesare, în sumă totală de 1 mld. livre.
Astfel, clasa productivă deține 1 mld. livre bunuri manufacturate de clasa sterilă, 1
mld. livre bani primiți de la sterili şi încă 1 mld. livre de la clasa sterilă.
Clasa sterilă deține 1 mld. livre produse agricole, şi încă 1 mld. livre produse agricole
achiziționate de la clasa productivă.
Astfel, produsul global, produsul total al națiunii este de 7 mld. livre:
• Clasa productivă pune în circulație:
o 2 mld. livre pentru plata rentei;
o 3 mld. livre produse agricole (2 mld. pt. clasa sterilă şi 1 mld. pt. clasa
proprietarilor).
• Clasa sterilă pune în circulație:
o 2 mld. livre produse manufacturate (1 mld. pt. clasa productivă, 1 mld. pt.
clasa proprietarilor).
În final, se restabilește situația inițială (de la începutul anului), întregul produs social
este realizat, adică toate bunurile au fost transformate, iar procesul poate reîncepe17.

Despre stat şi fiscalitate


După cum s-a amintit şi mai sus, fiziocrații susțineau un regim suveran, un guvern
absolut, o monarhie ereditară, o „monarhie luminată”, o autoritate unică şi puternică, un
guvern care să respecte „legile naturale” şi „ordinea naturală”; chiar dacă doreau un guvern
autoritar, fiziocrații nu erau în favoarea legislației, pentru că exact acest lucru este indicat de
„ordinea naturală” - un sistem în care toată lumea să cunoască voia lui Dumnezeu (pentru asta
este nevoie totuși de o instrucție), să cunoască mersul normal al lucrurilor şi să facă exact
întocmai, ori pentru asta nu este nevoie de legi scrise, şi nu este nevoie de constrângere pentru
a determina pe fiecare să-şi caute avantajul. Fiziocrații s-au pronunțat împotriva intervenției
statului în economie, dar nu în totalitate, adică este nevoie de stat, de acea autoritate supremă
care să instruiască națiunea şi să vegheze la respectarea „ordinii naturale”. Moto-ul lor era „Să
17
Gheorghe Popescu - op. cit. pag 116

12
lăsăm să lucreze natura lucrurilor”!18 Pentru fiziocrați, suveranitatea apărea sub forma
monarhiei ereditare, iar cum suveranitatea era pentru ei legată de proprietate, ca sub regimul
feudal, şi după cum ereditatea este legată de proprietatea funciară, tot așa și dânsa trebuia să
fie legată de funcția regală19.
O funcție a suveranității era aceea de a păstra „ordinea naturală”, o altă funcție o
reprezenta instrucția națiunii, adică națiunea putea să supraviețuiască după „ordinea socială”,
adică în normalitatea de până atunci, dar ei trebuiau să fie instruiți pentru ca această „ordine
socială” după care ei conviețuiau să fie în concordanță cu „ordinea naturală” ce decurge din
voința divină. Cea de-a treia funcție a statului era realizarea lucrărilor publice, a tuturor
lucrărilor care conduc la dezvoltarea națiunii, dar mai ales a infrastructurii (drumuri şi canale
pe vremea aceea) în vederea sporirii eficienței muncii în agricultură, singura activitate
recunoscută de fiziocrați ca importantă şi singura care e capabilă să producă produs net.
Pentru îndeplinirea acestor funcții statul are nevoie de resurse, resurse care provin de
la națiunea stabilită pe teritoriul statului respectiv. Dar, pe teritoriul statului respectiv nu
exista decât o singură activitate productivă (agricultura), nu existau decât 3 clase sociale între
care se realizau schimburi echivalente de bunuri (ne reamintim că pentru fiziocrați
schimburile sunt echivalente şi nu produc produs net) şi nu exista decât o reproducție simplă,
în care doar fermierii, clasa productivă câștiga produs net, celelalte clase sociale supraviețuind
pe baza schimburilor echivalente. La prima vedere, s-ar părea că doar clasa productivă poate
să contribuie la veniturile bugetului statului; însă, dacă ar fi fost impozitați doar fermierii,
aceștia ar fi avut mai puține avansuri pentru continuarea activității productive agricole, iar
astfel ar fi fost adus un prejudiciu la produsul net al întregii națiuni.
E evident ca statul își va lua resursele din produsul net creat la nivelul națiunii.
Raportându-ne la Tabloul economic, produsul net din agricultură era de 2 mld livre. Acest
produs net era plătit de clasa productivă proprietarilor de pământuri ca şi arendă. Deci,
aparent, proprietarii trebuie să plătească impozitul (care era estimat la a fi 30% din produsul
net) în valoare de 600 mil. livre, deoarece ei beneficiază de produsul net. Însă, dacă s-ar fi
propus un astfel de sistem de impunere al nobilimii, s-ar fi creat un scandal imens, pentru ca o
cotă de 30% nu este tocmai de neglijat20. Fiziocrații au gândit acest lucru, astfel că au
descoperit un sistem cu totul şi cu totul ingenios şi interesant: a fost creată o adevărată teorie
cu privire la acest impozit şi mai ales la plata acestuia, însă pe scurt, întreaga teorie se rezumă
la faptul că, de fapt, acest impozit nu îl va simți nimeni, pentru că în realitate nimeni nu îl va
plăti. S-a exemplificat cumpărarea unui pământ care nu se plătește la valoarea lui reală de
18
Gheorghe Popescu - op. cit. pag 119
19
Charles Gide şi Charles Rist - op. cit, pag 59
20
Charles Gide şi Charles Rist - op. cit, pag 62

13
100%, ci se plătește doar la valoarea de 70% (diferența de 30% nu este plătită şi are înțelesul
de impozit), iar proprietarul deși plătește nominal impozitul, nu-l plătește în realitate. Normal
că au apărut discuții referitoare la faptul că de ce nu se distribuie impozitul asupra tuturor
claselor (pentru că era evident că tot clasa proprietarilor îl plăteau), iar teoria fiziocraților a
fost aceea că statul nu urmărea să impună în mod egal toată lumea, el de fapt nu urmărea să
impună pe nimeni, şi tocmai de aceea au îndreptat impozitul asupra produsului net, pentru că
celelalte clase sociale nu ar avea resursele necesare să suporte impozitul care le-ar fi impus,
într-o societate în care nu se desfășoară decât reproducția simplă şi mai ales schimburile
echivalente.

Concluzii
Acest curent de gândire – care n-a durat decât trei decenii (1750–1780) – a jucat un
rol important în istoria teoriei şi practicii economice.
Fără îndoială, nimeni nu mai admite – astăzi – că agricultura este singura ramură
productivă sau că Natura ar fi factorul de producţie exclusiv.21 În zilele noastre este unanim
acceptat că reflecţiile fiziocraţilor cu privire la „ordinea naturală” au fost cel puţin
contradictorii, dacă nu cumva confuze şi mai ales de neînțeles.
Fiziocrații au fost ultimii economiști care au limitat sfera productivă la o singură
ramură şi mai ales la un singur factor de producție.
Au fost economiștii care au respins intervenționismul statului în economie şi au fost
cei care au creat principiul „laissez-faire, laissez-passer”, un principiu care funcționează şi în
zilele noastre şi care este recunoscut şi în economiile de piață moderne ale secolului XXI.
Fiziocraţii sunt printre primii cercetători ai economiei ce manifestă o concepţie netă
asupra Ştiinţei sociale şi a legilor (“ordinii”) economice. În concepţia fiziocraţilor, societatea
evoluează urmând o serie de “uniformităţi”, “legi naturale”, “o ordine naturală” dată de
divinitate pentru a asigura fericirea oamenilor şi a-i face pe aceştia să le cunoască şi să se
conformeze acţiunilor lor. Fiziocrații se bazau pe raționalitatea fiecărui cetățean:
raţionalitatea, reprezintă o trăsătură esenţială a ordinii naturale. „Fiecare om trebuie să obţină
cea mai mare satisfacţie prin cheltuiala cea mai mică posibilă, arată François Quesnay,
aceasta-i perfecţia conducerii economice. Şi când fiecare va face la fel, această ordine în loc
de a fi tulburată, va fi dimpotrivă mai bine asigurată”. Să lăsăm deci, ca totul să se
împlinească de la sine: „laissez-faire, laissez-passer, le monde va lui même”22.

21
Gheorghe Popescu - op. cit. pag 120
22
S.S. Selejeanu - op. cit. pag. 48

14
Au fost primii economişti care au transferat obiectul de studiu al Economiei politice
din sfera circulaţiei în sfera producţiei. Începând cu ei Economia politică va studia tot mai
intens producţia, mai întâi pe cea agricolă, apoi şi pe cea neagricolă (şi în principal
industrială).
Au fost primii care au apreciat că bogăţia naţională este formată din bunuri şi nu din
bani. Ei nu au apreciat banii ca având valoare intrinsecă, pentru ei banii reprezentau exclusiv
un mijloc de schimb, necesar pentru a achiziționa alte bunuri inerente supraviețuirii şi
desfășurării activităților normale şi obișnuite.
Au fost primii gânditori care au studiat structura de clasă a societăţii umane prin
prisma activităţii economice. Cele trei clase – „producătorii”, „proprietarii” şi „sterilii” –
aveau roluri economice bine definite.
Au fost primii care au analizat activitatea economică sub forma unor fluxuri continue
de venituri şi au considerat că pot reprezenta diversele circuite printr-un tablou sintetic. Ei au
elaborat primul model al reproducţiei simple a capitalului social la nivel naţional.
Chiar dacă nu toate teoriile fiziocraților au fost corecte şi inteligibile, prezentând multe
lacune, fiziocrații au avut mulți admiratori, şi mulți economiști viitori au retratat ideile
prezentate de acești gânditori. Curentul fiziocrat a contribuit cu multe aspecte la dezvoltarea
gândirii economice şi a economiilor naționale, punând, ca și curentele anterioare lui, câte o
cărămidă la construcția a ceea ce avea să devină economia existentă în zilele noastre.

15
Bibliografie

1. Gheorghe Popescu - Evoluția gândirii economice, Editura Academiei Române,


Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 2004

2. S. S. Selejeanu - Doctrine economice, cursuri în format digital Biblioteca ASE


București

3. Marc Montoussé - 100 fiches de lecture: en économie, sociologie, histoire et


géographie économiques, Editura Bréal, Franța, 2008

4. Alexandru Trifu - Doctrine economice (suport de curs), Universitatea „Petre


Andrei”, Facultatea de Economie, Iași

5. Charles Gide, Charles Rist - Istoria doctrinelor economice de la fiziocrați până azi,
Editura Cassei Școalelor, București, 1926

6. Graziella Caselli, Jacques Vallin, Guillaume J. Wunsch - Histoire des idées et


politiques de population, Editura Institutul Național de Studii Demografice, Paris,
2006

16