ANALIZA DATELOR EXPERIMENTALE

- SINTEZA DE CURS -
 VARIABILELE CERCETǍRII EXPERIMENTALE

DefiniŃie: Variabila reprezintǎ o proprietate mǎsurabilǎ a unui

eveniment sau a unui fenomen. Reducerea unui fenomen la o variabilǎ
concentreazǎ atenŃia cercetǎtorului asupra unor evenimente specifice din mai
multe asemenea evenimente care pot caracteriza fenomenul respectiv
(D.H.McBurney, 1990).
Tipurile de variabile.
Variabile independente şi variabile dependente. Variabila
independentǎ este variabila care e consideratǎ a avea efect asupra unor
comportamente ale participanŃilor la un experiment, reprezintǎ stimulul ce
cauzeazǎ o schimbare comportamentalǎ. Dacǎ, de exemplu, studiem efectele
cǎldurii din ambient asupra agresivitǎŃii, atunci temperatura ambientalǎ este
variabila independentǎ, cercetǎtorul putând sǎ o modifice în mod direct şi sǎ
îi studieze efectele.
Variabila dependentǎ este reprezentatǎ de mǎsura comportamentului
participantului la un experiment. În termeni de stimul şi rǎspuns, variabila
dependentǎ este rǎspunsul dat de participant la acŃiunea stimulului. Poartǎ
denumirea de variabilǎ dependentǎ întrucât ea nu este manipulatǎ de
experimentator, ea este dependentǎ doar de acŃiunea variabilei independente.
În exemplificarea de mai sus variabila dependentǎ este mǎsura agresivitǎŃii
provocate a participanŃilor în cadrul experimentului.
Este necesarǎ precizarea cǎ nu întotdeauna experimentatorul exercitǎ
acŃiune asupra unor variabile independente. În aceste situaŃii variabilele
independente sunt luate ca atare de experimentator si se mǎsoarǎ efectul lor
asupra variabilelor dependente. Pentru exemplificare putem menŃiona astfel
de variabile independente: coeficientul de inteligenŃǎ, vârsta, genul etc.
 Variabile continue şi variabile discrete. Variabilele continue sunt
acele variabile care pot lua orice valoare de-a lungul unui continuum. Poartǎ
aceastǎ denumire deoarece numǎrul de valori pe care le poate lua variabila
respectivǎ este nelimitat. Exactitatea mǎsurǎrii unor astfel de variabile este
datǎ doar de posibilitǎŃile instrumentelor de mǎsurare. MenŃionǎm pentru
exemplificare timpul, presiunea exercitatǎ de un anumit stimul etc.
Variabilele discrete sunt acele variabile care pot fi împǎrŃite în
anumite categorii, putând lua doar un numǎr limitat de valori. În aceastǎ
categorie putem menŃiona genul (bǎrbat, femeie), stimuli auditivi, stimuli
vizuali etc.
O variabilǎ poate sa fie discretǎ deşi limitele dintre categorii sunt
foarte slab definite, iar clasificarea lor în exemple particulare poate fi dificilǎ.
Avem aici în vedere culorile, care pot fi clasificate în verde, galben, roşu ş.a.
Deşi putem face o distincŃie clarǎ între unele culori, în alte situaŃii aceastǎ
distincŃie este mai dificilǎ, precum ar fi în cazul albastru-verde
(D.H.McBurney, Gent 1979).
Variabile cantitative şi variabile calitative. Variabilele cantitative
sunt acele variabile a cǎror modificare este de ordin cantitativ, aşa cum
deducem şi din denumire. În aceastǎ situaŃie putem menŃiona variabile
precum timpul de reacŃie, numǎrul de cuvinte reŃinute etc.
Variabilele calitative sunt acele variabile a cǎror modificare este de
ordin calitativ, aici putând sǎ exemplificǎm cu situaŃii precum decizia de a
vira stǎnga sau dreapta în cadrul unui labirint, apǎsarea unui anumit buton
(corect sau incorect) atunci când mǎsurǎm reacŃiile.
Este necesarǎ o menŃiune fǎcutǎ de Stevens în 1975. Multe variabile
pot fi considerate de persoane necunoscǎtoare ca fiind variabile discrete şi
calitative, în realitate acestea fiind continue şi calitative. Astfel de variabile
pot fi: introversia / extraversia, normalitatea / nevrotismul, feminitatea /
masculinitatea.
Variabile fizice şi variabile nonfizice. Variabilele fizice utilizate de
experimentator ca variabile independente pot fi: intensitatea luminii sau a
caldurii într-o încǎpere.
Variabilele nonfizice sunt exprimate în termeni nonfizici, iar aici
putem exemplifica senzaŃia de dulce. Aceasta poate pǎrea o variabilǎ de
ordin fizic. Ea poate fi mǎsuratǎ doar prin gustarea unei substanŃe. PreferinŃa
pentru acea substanŃǎ, precum şi senzaŃia de dulce sunt dimensiuni nonfizice,
având relaŃii diferite cu concentraŃia: senzaŃia de dulce este o funcŃie datǎ de
concentraŃie. PreferinŃa şi senzaŃia de dulce sunt diferite, iar pentru cei mai
mulŃi oameni senzaŃia de dulce creşte pe mǎsurǎ ce creşte concentraŃia. Pe de
altǎ parte prferinŃa este mai mare pentru concentraŃii medii, iar aceasta scade
pe mǎsurǎ ce concentraŃia creşte. PreferinŃa este o funcŃie a concentraŃiei.
Unele variabile nonfizice pot opera prin intermediul interpretǎrii
subiective a participantului la experiment. Acelaşi eveniment sau fenomen
poate avea o anumitǎ semnificaŃie pentru un participant şi altǎ semnificaŃie
pentru alt participant. Interpretarea unei afirmaŃii de acest gen la adresa unei
senzaŃii (“e dulce”, “e foarte dulce”) devine o variabilǎ pentru participant,
însǎ ea nu este sub controlul experimentatorului.
 MǍSURAREA VARIABILELOR

DefiniŃie: Mǎsurarea se referǎ la atribuirea unor numere

evenimentelor sau obiectelor conform regulilor prestabilite. În acest fel este
posibilǎ reprezentarea obiectelor sau fenomenelor prin caracteristici ale
sistemului de numǎrare. Regulile dupǎ care sunt atribuite numerele
evenimentelor sau fenomenelor determinǎ utilitatea mǎsurǎrii folosite.
Putem utiliza pentru exemplificare situaŃia în care am atribui „0” oricǎrei
persoane normale psihic, şi „1” fiecǎrei persoane cu tulburǎri psihice. Am
atribuit în aceastǎ situaŃie un numǎr dupǎ o anumitǎ regulǎ. Aceastǎ regulǎ
ne permite doar sǎ exprimǎm doar o diferenŃǎ de „totul sau nimic” între douǎ
persoane, însǎ nu ne ajutǎ în stabilirea unei intensitǎŃi a anormalitǎŃii sau a
duratei problemei. În acest scop avem nevoie sǎ folosim alte reguli. Ar fi
utilǎ utilizarea unei scale a severitǎŃii de la 1 la 10, pe care sǎ situǎm anumite
persoane în funcŃie de intensitatea simptomelor. Regula de atribuire a
numerelor determinǎ tipul de concluzii la care se poate ajunge. Pentru acest
motiv putem distinge între patru tipuri de scale de mǎsurare.
Scale nominale. Scala nominalǎ este aceea care clasificǎ obiectele sau
evenimentele în categorii, în funcŃie de asemǎnǎrile sau diferenŃele dintre ele.
CondiŃia esenŃialǎ pentru o scalǎ nominalǎ este: „datǎ fiind mulŃimea
claselor scalei şi mulŃimea indivizilor, fiecare individ sǎ se gǎseascǎ în una şi
numai una dintre clase” (Rotariu şi col., 1999, apud. Raulea, 2010). Putem
exemplifica aici variabile precum gen, stare civilǎ (cǎsǎtorit, necǎsǎtorit,
vǎduv) etc.
Scale ordinale. Scala ordinalǎ este aceea care ordoneazǎ obiectele sau
fenomenele în funcŃie de amplitudinea lor. În aceastǎ situaŃie putem
exemplifica prin preferinŃele unei persoane pentru anumite mâncǎruri sau
mulŃumirea exprimatǎ în legǎturǎ cu anumit fenomen: X are urmǎtoarele
preferinŃe:
5 fasole
4 mazǎre
3 castraveŃi
2 salatǎ
1 roşii
Avem în acest exemplu preferinŃele lui X în materie de mâncǎre.
Regula de atribuire a numerelor în scalǎ este aceea a ordinii preferinŃei
pentru un anumit produs. Scala aceasta ne dǎ doar ordinea preferinŃelor, nu
şi diferenŃa între preferinŃe.
Scale de intervale. O scalǎ de interval se referǎ la aceea în care sunt
importante diferenŃele dintre numere pe acea scalǎ, incluzând informaŃii atât
nominale, cât şi ordinale.
Utilizând exemplul anterior putem sǎ ordonǎm preferinŃele lui X în
materie de produse alimentare în felul urmǎtor:
5,0 fasole
4,5 mazǎre
4,0
3,5
3,0 castraveŃi
2,5
2,0 salatǎ
1,5
1,0 roşii
În situaŃia aceasta putem deduce cǎ diferenŃa de preferinŃǎ dintre
mazǎre şi fasole este mai micǎ decât diferenŃa dintre roşii şi salatǎ pentru X.
Regula de atribuire a numerelor pentru obiecte sau fenomene este aceea a
diferenŃelor dintre ele, echivalente cu preferinŃele diferite pentru acel obiect
sau fenomen.
Scale de tip raport. Scala de tip raport reprezintǎ scala metricǎ de
mǎsurǎ ce are ca distincŃie existenŃa unui zero semnificativ (din logica
matematicǎ), precum şi diferenŃe semnificative între numerele distribuite pe
scalǎ. Utilizând exemplul de mai sus putem presupune existenŃa urmǎtoarei
situaŃii:
50 fasole
45 mazǎre
40
35
0 castraveŃi
- 25
- 20 salatǎ
- 15
- 10 roşii
În aceastǎ situaŃie persoana X îşi exprimǎ preferinŃa pentru mazǎre şi
fasole, aceste produse preferându-le în proporŃii diferite, castraveŃii fiindu-i
neutrii, iar salata şi roşiile displǎcându-i în proporŃii diferite. Regula de
atribuire a numerelor pentru obiecte sau fenomene este aceea a diferenŃelor
dintre ele, echivalente cu preferinŃele sau respingerile diferite pentru acel
obiect sau fenomen.
 INDICATORI AI TENDINłEI CENTRALE
MEDIE, MEDIANǍ, MODUL

Medie.
Media este un indicator care caracterizeaza un esantion (o populatie)
din punctul de vedere al unei caracteristici studiate. Media se calculeaza
simplu, adunând toate valorile dintr-un sir de date si împartind totalul la
numarul de date (Sava, 2004).
Caracteristicile mediei (Sava, 2004):
− Ńine seama de toate cazurile şi este afectatǎ de valorile lor;
− poate fi calculatǎ fǎrǎ ordonarea prealabilǎ a datelor.
Pentru a ne fi de folos, calculul mǎrimilor medii trebuie sǎ
îndeplineascǎ anumite condiŃii:
− sǎ se bazeze pe un numǎr suficient de mare de cazuri individuale;
− valorile individuale ale caracteristicii sǎ nu difere prea mult de la o
unitate statisticǎ la alta, adicǎ sǎ avem o colectivitate omogenǎ;
− mǎrimea medie aleasǎ pentru calcul sǎ corespundǎ cel mai bine formei
de variaŃie a caracteristicii studiate şi sǎ valorifice cel mai bine
materialul cifric de care dispunem (Novak, 2005 apud. Raulea, 2010).

Medianǎ.
Conform lui Sava, 2004, mediana este acel parametru care prin pozitia
sa, se afla în mijlocul seriei de date. Ea reprezinta punctul central al seriei,
deoarece la stânga si la dreapta ei se situeaza câte 50% din totalitatea datelor.
Mediana coincide cu media în cazul unei distributii teoretice normale si se
îndeparteaza mult de aceasta daca distributia este asimetrica.
 Pentru a calcula mediana în cazul distributiei simple a datelor exista
doua situatii:
a. când n este impar locul medianei se stabileste astfel: loc mediana =
(n+1) / 2
b. când n este par sunt adunate valorile din centrul seriei si se împart la
doi.

Modul.
Modul este parametrul care corespunde celei mai mari frecvente,
adica este valoarea cea mai frecvent întâlnitǎ (Sava, 2004).
În cazul unei serii de date precum:
44567777889
modul va fi 7, aceastǎ valoare apǎrând de cele mai multe ori în cadrul seriei.
De cele mai multe ori seriile statistice au un singur mod, situaŃie
numitǎ distribuŃie unimodalǎ. Dacǎ întâlnim douǎ sau mai multe valori
modale vom avea distribuŃii bi- sau multimodale (Raulea, 2010).
Tinând cont de aceste caracteristici, media este recomandata în cazul
variabilelor numerice care îndeplinesc conditiile parametrice (distributie
normala, omogenitate s.a.). Mediana se recomanda pentru cazurile în care nu
sunt îndeplinite conditiile parametrice (distributii asimetrice, etrogenitate
crescuta etc) si în cazul variabilelor de tip ordinal. Modul este utilizat mai
rar pentru date numerice, fiind însa foarte util în cazul variabilelor de tip
categorial (date calitative, nominale), deoarece nu putem calcula ceilalti
parametrii centrali (Sava, 2004).
 VALIDITATEA CERCETǍRILOR EXPERIMENTALE

Cercetarea ştiinŃificǎ experimentalǎ are ca scop concluzionarea

relaŃiilor de tip cauzǎ – efect dintre variabile. În acest capitol ne referim la
aspecte care pot sǎ ameninŃe validitatea concluziilor trase de un cercetǎtor.
Prin validitate înŃelegem simplul fapt dacǎ concluziile cercetǎtorului sunt
corecte şi adevǎrate.
D.H.McBurney (1990) defineşte validitatea ca fiind un indicator al
acurateŃii în termeni de mǎsurǎ în care o concluzie a cercetǎrii corespunde
realitǎŃii.
Tipuri de validitate.
Validitatea internǎ este cel mai important tip de validitate întrucât se
referǎ la logica relaŃiei dintre variabilele independente şi dependente.
Spunem cǎ un experiment are validitate internǎ dacǎ avem motive întemeiate
sǎ considerǎm ca relaŃia cauzǎ – efect este prezentǎ între variabilele
independente şi dependente. Cu alte cuvinte, variabila independentǎ a cauzat
o schimbare asupra variabilei dependente.
Pornind de la un exemplu dat de McBurney (1990), sǎ considerǎm cǎ
avem de-a face cu douǎ grupuri, unul experimental (A) şi unul de control (B)
şi mǎsurǎm efectul feed-back-ului informaŃional într-o sarcinǎ de învǎŃare
motorie. ParticipanŃii din grupul A primesc un anumit sunet atunci cǎnd
rǎspund corect la sarcinǎ, iar cei din grupul B nu primesc acest sunet.
Testarea celor douǎ grupuri este fǎcutǎ în douǎ zile diferite ale sǎptǎmânii,
grupul A în ziua de luni, iar grupul B în ziua de marŃi. În aceastǎ situaŃie
avem de-a face cu diferenŃe în privinŃa feed-back-ului între cele douǎ grupuri,
însǎ existǎ şi diferenŃe legate de momentul administrǎrii sarcinii
experimentale. Este dificil de stabilit dacǎ diferenŃele în comportament pot fi
atribuite variabilei independente sau momentului administrǎrii, deoarece
acesta nu a fost similar în cele douǎ grupuri. Acest experiment nu are
validitate internǎ întrucât nu se poate concluziona cǎ stimulul a determnat
schimbarea în cadrul variabilei dependente. Putem considera cǎ timpul a
covariat împreunǎ cu variabila independentǎ, astfel cǎ nu se poate face o
distincŃie sau o separare clarǎ a efectelor celor douǎ (feed-back-ul şi
momentul administrǎrii), cele douǎ variabile putând fi confundate.
Confuzia între variabile constituie una dintre cele mai mari ameninŃǎri
la adresa validitǎŃii externe a unui demers experimental. Este necesarǎ o
atenŃie deosebitǎ din partea experimentatorului în astfel de situaŃii. În
exemplul de mai sus este important momentul desfǎşurǎrii experimentului
întrucât ziua de luni se situazǎ dupǎ un weekend cand o parte din membrii
grupului se poate sǎ fi participat la petreceri, iar rezultatele experimentului
pot fi afectate de starea [sihicǎ a participanŃilor.
Validitatea de construct se referǎ la întrebarea dacǎ rezultatele
experimentale susŃin teoria din spatele cercetǎrii? Probabil existǎ o altǎ
teorie care explicǎ aceleaşi rezultate.
Pentru o mai bunǎ înŃelegere a validitǎŃii de construct putem aminti
experimentele din psihobiologie în care unor şobolani li se distrugea prin
operaŃie o anumitǎ parte a creierului, aceştia devenind obezi dacǎ li se
permitea sǎ mǎnânce atat cat doresc. Cercetǎtorii au considerat iniŃial cǎ
şobolanii deveneau mai înfometaŃi decât ar fi în mod normal, ca rezultat al
operaŃiei. Mai târziu şi-au dat seama cǎ aceştia mǎnâncǎ mai mult doar dacǎ
mâncarea este gustoasǎ şi dacǎ nu trebuie sǎ munceascǎ prea mult ca sǎ o
obŃinǎ. Experimentele precum acestea care utilizeazǎ distrugerea unei pǎrŃi
din creier cu scopul creşterii senzaŃiei de foame aveau ca rezultat de fapt
scǎderea saŃietǎŃii. În acest caz nu avem validitate de construct, întrucât
manipulǎrile experimentale nu au crescut senzaŃia de foame.
Validitatea de construct este similarǎ cu validitatea internǎ. În
validitatea internǎ ne strǎduim sǎ eliminǎm variabile alternative ca potenŃiale
cauze ale efectelor comportamentale, pe când în validitatea de construct
trebuie sǎ eliminǎm alte posibile explicaŃii teoretice asupra rezultatelor.
Validitatea externǎ se referǎ la posibilitatea ca rezultatele obŃinute în
urma experimentului sǎ fie generalizate asupra altor situaŃii şi populaŃii:
subiecŃi diferiŃi, momente diferite, locaŃii diferite.
În cadrul validitǎŃii externe este necesarǎ menŃionarea distincŃiei
fǎcute în literatura de specialitate asupra a douǎ tipuri de validitǎŃi externe
(Mihaela Vîrgǎ, 2004):
a. validitatea eşantionului, se referǎ la populaŃia Ńintǎ şi la populaŃia
accesibilǎ. Reperezentativitatea se asigurǎ prin procedee de selecŃie aleatoare
a participanŃilor.
b. validitatea ecologicǎ se referǎ la mǎsura în care subiecŃii considerǎ
cǎ mediul în care s-a desfǎşurat experimentul este similar în privinŃa
caracteristicilor fizice şi sociale cu o situaŃie realǎ.
Validitatea statisticǎ este similarǎ validitǎŃii interne şi se referǎ la
mǎsura în care datele obŃinute ca rezultat al relaŃiei cauzǎ – efect nu sunt
accidentale. Acest tip de validitate rǎspunde la întrebarea dacǎ nu cumva
numǎrul subiecŃilor este atât de mic încât rezultatele obŃinute sunt
accidentale?

AmeninŃǎri la adresa validitǎŃii.

AmeninŃǎri la adresa validitǎŃii interne.
 Evenimente din afara laboratorului. Atunci când un experiment este
desfǎşurat în condiŃii experimentale diferite, precum în exemplul amitit cu
momentele diferite ale desfǎşurǎrii experimentului pentru cele douǎ grupuri,
este posibil ca evenimentele din afara laboratorului sǎ influenŃeze rezultatele
obŃinute.
Efectul de maturare. Acest efect se referǎ la sursa de eroare legatǎ de
distanŃa în timp dintre mǎsurǎtorile efectuate. Pot apǎrea schimbǎri asupra
participanŃilor datoritǎ proceselor naturale ce apar în perioada de desfǎşurare
a experimentului. Acest efect poate apǎrea cu o probabilitate mai mare
atunci când participanŃii sunt copii, deoarece schimbǎrile de ordin biologic
sunt mai accentuate decât la adulŃi.
Efectul testǎrii. Simpla participare la un experiment influenŃeazǎ
performanŃa în ceea ce priveşte o experimentare sau o testare ulterioarǎ.
Participantii pot deveni mai sofisticaŃi în privinta procedurilor experimentale
şi pot învǎŃa cum sǎ obŃinǎ rezultate mai bune, comportamentul lor ulterior
fiind influenŃat de aceste experienŃe anterioare.
Efectul regresiei. Acest efect este unoeri considerat cel mai insidios
efect asupra validitǎŃii, apǎrând în multe situaŃii. Acest efect constǎ în
tendinŃa participanŃilor cu scoruri extreme la primele mǎsurǎtori sǎ se
apropie de scoruri medii la mǎsurǎtorile ulterioare. Exemplul clasic al
efectului regresiei aste acela al profesorilor care observǎ cǎ elevii care au
obŃinut rezultate bune la primele testǎri, de obicei obŃin rezultate mai slabe la
testǎrile ulterioare, considerând cǎ aceştia „s-au culcat pe-o ureche”. O
explicaŃie ar putea fi aceea cǎ instrumentele de mǎsurǎ dau estimǎri mai
puŃin fidele în cazurile valorilor extreme (Vîrgǎ, 2004).
 SelecŃia participanŃilor la experiment. În cazurile în care selecŃia
participanŃilor nu a fost fǎcutǎ în mod aleator existǎ riscuri foarte mari sǎ
aparǎ erori în sensul afectǎrii validitǎŃii interne.
Pierderea subiecŃilor. Chiar dacǎ participanŃii la un experiment au
fost selectaŃi în mod aleator, constituindu-se grupuri experimentale şi de
control similare în orice aspect, pierderea subiecŃilor presupune o sursǎ de
eroare prin micşorarea numǎrului de participanŃi, mai ales în experimente pe
o duratǎ mai mare de timp. Pierderea poate fi cauzatǎ de indisponibilitate din
partea participanŃilor sau de renunŃarea acestora la participare, validitatea
internǎ fiind pusǎ în pericol.
AmeninŃǎri la adresa validitǎŃii de construct.
Slaba legaturǎ dintre teorie şi experiment. Experimentele descrise în
legǎturǎ cu şobolanii, cǎrora li se efectuau operaŃii de afectare a unor pǎrŃi
din creier, şi pofta de mâncare sunt un exemplu în acest sens.
Efectele ambigue ale variabilelor independente. Efectul hawthorne
poate fi amintit în acest sens. Au fost efectuate între anii 1924 – 1933
cercetǎri la compania Western Electric în care se urmǎrea efectul iluminǎrii
asupra producŃiei. Rezultatele observate au fost de creştere a producŃiei la
subiecŃii care erau incluşi în experiment, atât pentru cei din grupul
experimental cât şi pentru cei din grupul de control. ExplicaŃia gǎsitǎ a fost
una motivaŃionalǎ, şi anume cǎ ei aveau un randament mai bun prin simplul
fapt cǎ erau conştienŃi cǎ sunt parte a unui experiment mai amplu. Orice
experiment psihologic al cǎrui participant este implicat în mod voluntar este
o situaŃie socialǎ ce are drept efect asupra acestuia sǎ acŃioneze uneori într-o
manierǎ în care crede el cǎ este utilǎ pentru experimentator, jucând rolul de
„subiect bun”. O altǎ aşteptare pe care o manifestǎ uneori participanŃii este
cea legatǎ de faptul cǎ ei înŃeleg cǎ sunt evaluaŃi şi in acest fel, prin aceastǎ
conştientizare, sunt tentaŃi sǎ dea alte randamente în condiŃii experimentale,
manifestând dezirabilitate socialǎ.
AmeninŃǎri la adresa validitǎŃii externe.
PrezenŃa altor subiecŃi. Cele mai multe experimente psihologice se
desfǎşoarǎ pe studenŃi, atunci cǎnd se fac mǎsurǎtori asupra
comportamentului uman, din raŃiuni uşor de înŃeles (accesibilitatea,
obligativitatea studenŃilor de a participa la cercetǎri etc.). Sursa de eroare
este aceea cǎ rezultatele acestor experimente nu pot fi extinse întotdeauna şi
asupra altor categorii de oameni.
Perioadele diferite. Rezultatele experimentelor desfǎşurate cu câteva
zeci de ani în urmǎ nu pot fi extinse şi în zilele noastre întrucât la nivel
social au avut loc schimbǎri atât de ordin lingvistic, prin utilizarea jargonului,
schimbǎri de ordin atitudinal în societate, schimbǎri de ordin tehnologic etc.
LocaŃii diferite. Se pune problema dacǎ experimentele desfǎşurate în
laborator ajung la rezultate ce ar putea fi extinse în viaŃa reala. Existǎ o
anumitǎ tendinŃǎ de a se renunŃa la experimentul de laborator în favoarea
celui natural, unde participanŃii se simt mai în largul lor, mai ales în
probleme legate de învǎŃare.
 CERCETAREA NONEXPERIMENTALǍ

În privinŃa cercetǎrilor nonexperimentale o definire pe care o putem

da este aceea prin excludere, şi anume cǎ sunt cercetǎri care nu sunt
experimentale. Pentru o mai bunǎ clarificare vom menŃiona câteva
caracteristici definitorii pentru experiment.
Manipularea variabilelor. Cercetǎtorul în cadrul experimentului
deŃine suficient control asupra situaŃiei astfel încât sǎ poatǎ modifica în
acord cu planul experimental stimulii care sunt daŃi participanŃilor la
experiment.
Selectarea subiecŃilor. Cercetǎtorul poate sǎ decidǎ care sunt subiecŃii
implicaŃi în experiment, care dintre subiecŃi primesc condiŃia experimentalǎ
şi în ce moment, în acord cu design-ul prestabilit.
În cercetǎrile nonexperimentale cercetǎtorul nu deŃine aşa mult control
asupra situaŃiei, aşa încât culegerea datelor de cercetare poate fi uneori
afectatǎ. Datele obŃinute, de exemplu, din documentele publice pot fi uneori
inexacte. În alte situaŃii este necesarǎ scurtarea unui chestionar al unei
cercetǎri cu scopul de a pǎstra cooperarea din partea perticipanŃilor la
cercetare.
Cercetarea corelaŃionalǎ se bazeazǎ pe gǎsirea legǎturilor care au loc
între variabilele luate în cercetare. În acest gen de cercetǎri posibilitatea de a
manipula o variabilǎ este absentǎ, fenomenele sunt luate ca atare şi mǎsurate.
Datele obŃinute din cercetǎrile corelaŃionale ne scot în evidenŃǎ doar
legǎturile care au loc între fenomene, fǎrǎ a ne da informaŃii legate de
cauzalitate. Acest gen de cercetǎri reprezintǎ de obicei un prim pas în
rǎspunsul la unele probleme teoretice prin metode empirice.
 Cercetarea observaŃionalǎ. Cercetǎtorul doar observǎ
comportamentele care sunt în desfǎşurare. Pentru exemplificare putem
menŃiona cercetǎrile de teren în care sunt monitorizate video
comportamentele în diferite contexte de interes pentru cercetǎtor.
Sondajul. Participantului i se solicitǎ colaborarea în a rǎspunde unor
întrebǎri legate de opinii ale noastre sau de atitudini legate de aspecte ale
vieŃii sociale. Majoritatea dintre noi am fost participanŃi al asemenea sondaje.
Cercetǎrile de arhivǎ. În acest gen de cercetǎri sunt consultate
documente publice şi sunt verificate ipoteze legate de cauze ale
comportamentelor.
Studiul de caz. Cercetarea de acest gen presupune investigarea unei
probleme particulare avutǎ în vedere de cǎtre cercetǎtor. Metoda este
utilizatǎ mai des în domeniul terapeutic şi cel al consilierii, cazul studiat
fiind aprofundat şi fiind cercetate mai multe aspecte legate de
comportamentul vizat. Intr-un studiu experimental o asemenea aprofundare
ar fi imposibilǎ şi ar presupune uneori costuri foarte mari.