SCHIMBAREA ATITUDINALĂ

Contents
I. INTRODUCERE.........................................................................................................................3
II. DEFINIREA ATITUDINII.....................................................................................................4
III. STRUCTURA ȘI FORMAREA ATITUDINILOR...............................................................5
IV. SCHIMBAREA ATITUDINALĂ...........................................................................................6
V. CONCLUZII................................................................................................................................7
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................8
I. INTRODUCERE

Conceptul de atitudine, în psihologia socială contemporană, este cu siguranță cea mai

caracteristică și indispensabilă noțiune. O mulțime de reprezentanți ai psihologiei sociale,
precum Allport, Park, Thomas, Faris, etc., îmbrățișează această părere, potrivit căreia
orice teorie corectă a atitudinilor trebuie să ducă cu precădere la consolidarea oricărei
psihologii sociale.

Luând în considerare obiectul psihologiei sociale, așa cum este definită de diferiți
psihologi sociali în cercetările lor, cât și prin carateristicile atitudinilor sociale, putem
confirma faptul că acestea din urmă constituie obiectul psihologiei sociale, deoarece unul
din scopurile acesteia este analiza mediului psiho-social în care trăiește individul sau a
atitudinii indivizilor care formează grupul. Astfel, deducem că domeniul psihologiei
sociale este delimitat până la anumite limite. O dată prin preocuparea față de studiul
atitudinilor ce au un impact important asupra relațiilor interpersonale dintre membrii unui
grup social, precum și interrelațiile acestora cu aspectul material și simbolic al
instituțiilor. Astfel, drumul parcurs pentru înțelegerea ființei umane, explicarea conduitei
sale și a motivelor psiho-sociale ce stă la baza acesteia, poate fi în totalitate asigurată doar
prin cunoașterea naturii atitudinilor.

Într-adevăr, viața socială și culturală, procupările economice, politice, religioase,

artistice, etc., ale membrilor grupului, nu beneficiază de o explicație completă dacă facem
abstrcție de fenomenul atitudinilor sociale, deoarece la nivelul unui grup atitudinile se
regăsesc într-un mod mai mult sau mai puțin general. Acestea au o valoare ridicată în
modul de organizare al vieții persoanelor și se poate observa în majoritatea activităților
desfășurate de acești indivizi.

Astfel, studiul naturii atitudinilor sociale cade în sarcina psihologiei sociale, precum și
definirea raporturilor multiple între experiențele subiective și manifestările obiective, ce
se disting în viața de zi cu zi a indivizilor.

De asemenea, numeroasele studii teoretice și cercetări realizate de diferiți psihologi,

ne ajută la dezvăluirea și înțelegerea importanței problemei atitudinilor. Însă, trebuie
subliniat faptul că nu există o teorie generală a schimbării atitudinale, ci doar un număr în
creștere de teorii parțiale ce explică o parte din aspectele proceselor de schimbare a
 atitudinilor, punând astfel accentul pe unii factori și ignorandu-i pe alții (Montmollin,
1990, p.134).

Totodată, putem spune că atitudinea este o variabilă dependentă, deoarece aceasta este
infuelnțată de o serie de factori și acțiuni ce îl caracterizează pe individ. Așa cum susține
John Maxwell, omul este fie stăpânul, fie victima propriei sale atitudini. Depinde de
alegerea sa. Cine este azi este rezultatul alegerii pe care a facut-o ieri, mâine v-a deveni
ceea ce a ales să fie astăzi.1

II. DEFINIREA ATITUDINII

Noțiunea de atitudine reprezintă un subiect de interes în teoriile sociale psihologice.

Încă din 1920, specialiștii din acest domeniu au oferit o atenție deosebită atitudinilor,
încât au făcut posibilă identificarea socio-psihologiei cu studiul acestora.

Sensul comun al atitudinii vorbește despre pozitia fizică a corpului, postura acestuia.
În sens figurat, atituinea reprezintă o acțiune personală a oamenilor, ce are la bază
obiceiuri, cultură, și de asemena acceptarea a tot ceea ce se ne înconjoară. Când spunem
atitudine, aceasta reprezintă adesea o anumită concepție, comportament a unui individ
prin calitatea gândurilor proiectate de creier pentru a crea starea de spirit și personalitatea,
ce traversează întreaga ființă umană. Pe scurt, atitudinea este modul în care o persoană
reacționeză în orice situație apare.

Atitudinea se dezvoltă pe baza cunoștințelor, convingerilor, experienței, educației, a

companiei în care un individ se află, a trăsăturilor înăscute, precum și a incidentelor ce au
marcat un eveniment important pe parcursul vieții. Dacă un individ adoptă o atitudine
pozitivă sau negativă față de o persoană sau obiect, acest fapt este văzut de psihologi
precum o dispoziție mentală de a simți, a gândi și de a fi înclinat să se comporte față de
acel ceva sau cineva intr-o manieră pozitivă sau negativă (Tapia, 1991, p.183)

Așadar, S. Moscovici susține: ,,în sociologia socială atitudinea nu are sensul care i se
dă în limbajul obișnuit. Ea corespunde felului în care un individ se situează în raport cu
diverse obiecte față de care nu putem manifesta pro și contra, de acord sau nu, pe care le
putem considera de mare valoare sau lipsite de interes, etc. .”(Moscovici, 1998, p.192)
1
https://revistacariere.ro/leadership/john-maxwell-schimba-ti-atitudinea/
 O altă definiție concisă prezintă atitudinea ca: ,,o poziție globală, persistentă a unei
persoane motivată cognitiv, afectiv și intențional față de un obiect, eveniment sau o stare
oarecare, într-un context de relații interumane.”(Drăgan, Demetrescu, 1996, p.86)

În urma definițiilor prezentate mai sus, ne putem forma o imagine de ansamblu despre
ceea ce reprezintă atitudinile. Astfel, atitudinile pot fi definite ca trăsături de personalitate
ale indivizilor ca răspuns la diferiți stimuli. Atitudinile se dezvoltă în urma unor acțiuni
sau interacțiuni ale oamenilor cu alți oameni, de aceea ele sunt considerate a fi un produs
social.

III. STRUCTURA ȘI FORMAREA ATITUDINILOR

Există o mulțime de teorii ce vorbesc despre trei componente ce definesc conceptul de

atitudine, astfel:

 Componenta cognitivă și evaluativă, ce are la bază anumite percepții,

convingeri, idei, opinii, credințe și amintiri.
 Componenta afetivă sau emoțională, în care se regăsesc sentimente,
emoții față de un anumit obiect sau persoană. Emoțiile la randul lor, se
împart în două categorii:
o Favorabile sau nefavorabile: există aumite obiecte sau
persoane care creează o stare de spirit placută, pozitivă
și altele care irită și creează disconfost.
o Superficiale sau intense: există emoții care conduc spre
o stare de liniște, acestea pot fi ușor de stăpânit și nu
prezintă urmări neplăcute, dar există și emoții care
provoacă stres, acestea provocând reacții intense și
conducând la neliniște și chiar șoc emoțional.
 Componenta comportamentală care se referă la ideea de acțiune-
reacție. Mai exact, aceasta arată modul în care un individ tinde să
acționeze asupra unui obiect sau asupra altei persoane.

Conform figurii 1, atitudinea este o variabilă ce intervine între stimuli (obiect,

persoana, acțiune) și răspunsurile la acești stimuli. O atitudine conține trei componente
 definite ca afect, cunoaștere și comportament, cărora le sunt alocate diferite forme de răspuns.
Așadar, răspunsul indivizilor nu este la obiectul în sine, ci la proiecția simbolocă a acestuia în
memorie.

Răspunsuri drăguțe/nervoase
Afect
(declarații verbale ale afectului)

Răspunsuri perceptuale
(declarații verbale ale convingerilor)

Stimuli Atitudini Cunoaștere

Comportament Acțiuni deschise

(declarații verbale privitoare la
comportament)

Variabile Variabile care

independente Efecte
intervin
măsurabile

Fig.1: Viziunea asupra atitudinii definite cu trei

variabile

Potrivit unor studii cu privire la comportamentele atitudinilor, s-a ajuns la concluzia că

există o legătură între componenta comportamentală și cea afectivă în ceea ce privește
atitudinile dobândite direct prin experiența personală (Eiser, Van Den Plight, 1988, p.25).

IV. SCHIMBAREA ATITUDINALĂ

De-a lungul vieții, oamenii sunt supuși la diferite încercări ce îi aduc în situația de a-și
schimba atitudinea. Totodată, cantitatea ridicată de informații care le este furnizată acestora
prin diferite mijloace, precum mass-media, provenite de la alte persoane sau grupuri, au un
impact semnificativ în procesul de schimbare al propriilor atitudini, întru-cât oamenii sunt
antrenați de dificultățile mediului extern, și astfel îi obligă pe acștia să acționeze. Mai exact,
atitudinile pot fi asociate cu fructe ale experienței indivizilor.
 Cum ajunge o persoană să își schimbe atitutinea? Ei bine, schimbarea reprezintă un efect
al primirii și prelucrării unor informații. Deci, esre important cine transmite mesajul,
conținutul mesajului, modul în care mesajul este trimis, scopul urmărit și bineînțeles
contextul psihosocial în care se află receptorul.
Multe studii de specialitate arată că schimbarea atitudinilor extremiste ale unui individ
reprezintă un proces dificil. Altfel spus, este greu să determini o persoană să își schimbe
atitudinea atunci când convingerile și opiniile sale sunt puternice. Pentru ca mesajul să fie
credibil trebuie să provină de la o sursă cu mare credibilitate.

Fig. 2: Schimbarea atitudinală în funcție de gradul de credibilitate a sursei

Sursa: H.Andrew Michener, John DeLamater și Shalom H.Schwartz(1986, p.205)

După cum se poate observa în figura 2, mesajele trimise pentru o poziție înalt
discrepantă făcută de o sursă înalt credibilă, provoacă o schimbare atitudinală puternică.
Astfel, acceptarea mesajului depinde de nivelul discrepanței, iar dincolo de un anumit prag,
mesajul este respins. După același model ne putem ghida și în cazul surselor cu grade de
credibiliate moderate și scăzute, care transmit mesaje cu niveluri de discrepanță medii și
joase.

V. CONCLUZII

În evoluția fiecărui individ apar o serie de factori ce îi influențează comportamentul. Dacă

am transpune toată această abordare în mediul organizațional, v-a apărea tendința de a-l
analiza pe angajat. De asemenea, pe lângă faptul că individul este membru al unei organizații,
acesta aparține și unei societăți, unei familii, face parte dintr-unul sau mai multe grupuri
sociale. Toți indivizii sunt caracterizați de o trăsătură comună, și anume aceea de a avea un
scop ce este direcționat spre satisfacerea nevoilor și obiectivelor, însă scopul este diferit
bineînțeles, acesta inflențând atitudinea în cadrul unei organizații.
Atitudinile conduc adesea spre obținerea succesului în muncă. O atitudine pozitivă este
un factor important în stabilirea raționamentelor și principiilor. Astfel, pentru mulți angajați,
muna nu este cel mai plăcut și dorit lucru pe care aceștia își doresc să îl facă în viață, însă
lucrul alături de oameni cu o atitudine pozitivă contribuie la crearea unui mediu plăcut și
agreabil de muncă, și îi ajută să uite de problemele cu care se confruntă în cadrul
organizațional. Atitudinile pozitive facilitează munca fiecărui individ, iar spiritul de echipă
este mult mai ușor de construit, având în vedere că oamenii își petrec cea mai mare parte a
timpului la locul de muncă.

BIBLIOGRAFIE

1. Drăgan, J., Demetrescu, M. (1996), Practica prospectării pieței, București, Editura

Europa Nova
2. Eiser, J,R. și J.Van Den Plight (1988), Attitudes and Decisions, London, The
Guernsey Press
3. Moscovici S. (1998), Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Iași, Editura Polirom
4. Tapia, C. (1991), Les attitudes, Paris, Les Editions, d’Organization
5. Chelcea, Septimiu (2008), Atitudinile sociale. În S. Chelcea (coord.) Psihosociologie.
Teorii, cercetări, aplicații, Iași, Editura Polirom