Avantajele și dezavantajele abordării behavioriste

Behaviorismul (din engl. behaviorism, behaviour = comportament; fr. béhaviorisme) este un

curent în psihologie, care consideră drept obiect exclusiv al psihologiei comportamentul exterior,
fără a se recurge la mecanismele cerebrale ale conștiinței sau la procesele mentale interne. În
limba română se folosește uneori și sinonimul comportamentism.
In optica behavioristă, comportamentele anormale şi normale sînt dobîndite şi menţinute prin
mecanisme identice şi urmînd legile generale ale învăţării (Seron et al., 1977).
Behavioriştii resping orice fel de cauză internă drept cauză ultimă a comportamentului şi leagă
apariţia oricărui comportament de mediu. Aceasta explică importanţa acordată analizei
funcţionale a comportamentului anormal, analiză destinată să precizeze variabilele de mediu ce
se află în relaţie cu respectivul comportament. O astfel de analiză se realizează cu ajutorul
informaţiilor culese prin diverse tehnici (Bouchard et ai. 1980).
Avantajele abordării behaviriste:
Cred ca cel mai remarcabil avantaj al paradigmei behavioriste este principala sa metodă de
cercetare – observația, metoda mereu la îndemână și aplicabilă practic în orice tip de cercetare.
Astfel cercetătorul poate defini un comportament anume (clasificat drept patologic), determina
durata, frecvența sau intensitatea acestuia. Poate preciza preced sau urmeaza comportamentului
vizat, descrierea acestui coportament, stabilirea modificarilor si consecințelor.
Încă un avantaj al paradigmei este o alta metodă clasică de cercetare – experimentul, acesta
permițând studierea clasica a procesului de învîțare a comportamentelor.
Poziţia behaviorismului în legătură cu apariţia tulburărilor psihopatologice a condus la
elaborarea unei serii de tehnici cu scopul eliminării comportamentelor calificate drept patologice,
deviante, inadaptate sau indezirabile. Aceste tehnici sînt cunoscute sub numele de terapie
comportamentală sau modificarea comportamentului". Conduse după reguli precise şi implicînd
o monitorizare continuă, tehnicile de terapie comportamentală se centrează pe simptomele
pacienţilor. Dispariţia simptomului-ţintă nu înseamnă doar că tehnica utilizată este bună. Ea
validează în acelaşi timp poziţia teoretică subiacentă terapiei comportamentale.
Dezavantajele abordarii behaviriste:
Necătând la contribuția substanțială adusă de behaviorism în tratarea comportamentelor
patologice, aceastăabordare iși are limitele sale.
 Pentru adversarii abordării behavioriste a psihopatologiei, compotamentul de multe ori nu este
decât un simptom - semnul unui conflict intern, nu este decît soluţia cea mai economică pe care
pacientul a găsit-o pentru a rezolva parţial acest conflict. În aceste condiţii, a trata simptomul nu
afectează în nici un fel conflictul-cauză. Din acest motiv, adversarii terapiei comportamentale
vorbesc de substituţia simptomelor: dispariţia simptomului-ţintă conduce la apariţia unui nou
simptom, care este mai inadaptat, mai dezorganizat decît precedentul.
Deasemenea chiar comportamentul țintă poate reveni odata ce subiectul nu se mai află sub
observație sau când terapia a luat sfârțit, mai cu seamă dacă vorbim de condiționarea operantă.
Aici mai putem menționa și faptul că mediul nu este intotdeauna favorabil schimbarii produse
în context terapeutic.
Și totuși cel mai mare dezavantaj al acestei abordări consider că este însăși subiectivitatea și
supeficialitatea sa – principiul care spune ca indiferent de comportament, cauza apariției lui este
una externă. Behaviorismul deci ignora cu desăvârșire procesele psihice interioare, care
incontestabil joaca un rol foarte important în comportamentele umane.