MANAGEMENTUL MODERN

Termenul de management are doua intelesuri importante. Dictionarul defineste

managementul ca "actul, arta sau maniera de dirijare, control si directionare" si "grupul celor ce
conduce sau directioneaza o intreprindere". Aceasta definitie sugereaza ca managementul
implica actiuni direct indreptate spre anumite scopuri, iar managerii sunt oamenii implicati in
acest proces. Managementul nu pot fi pus in discutie fara referire la latura umana , pozitia
managerilor in intreprindere este definita ca insasi indeplinirea practica a unei activitati nu un
simplu titlu.
Orientari si caracteristici ale managerului modern
In societatea moderna ca rol de prima importanta ce-i revine managementului modern,
prezentam cateva trasaturi definitorii si orientari de perspectiva detaliate astfel:
- viziunea globala integratoare, de abordare sistemica a problemelor. Solutionarea
problemelor de organizare se realizeaza pe doua planuri si anume: intre organizatie si
mediul ei de actiune si existenta si intraorganizatie, adica intre componentele
subsistemele si activitatile acesteia.
- Abordarea proactiva si o accentuare a caracterului previzional. aceasta orientare
pune accentul pe principiile obiective si directiile de evolutie viitoare.
- Cresterea dinamismului managerial
- Accentuarea caracterului de finalitate a actului managerial, adica actiunea s-a
realizat si a fost finalizata la parametrii doriti.
- Profesionalizarea functiei de manager, acest lucru s-a impus datorita principalelor
domenii ale programelor de formare si de perfectionare a managerilor.
- Universalitatea managementului
Prin urmare in urma unei sinteze ale caracteristicile actuale ale managementului si
orientarile prezente si de perspectiva, putem concluziona:
- Managementul s-a perfectionat continuu in paralele cu latura s-a pragmatica,
- Managementul in sine presupune un grad de complexitate ridicat
- Consolidarea stiintei managementului este asigurata de o continua perfectionare si
diversificare a cunostintelor acumulate.
Managementul inglobeaza mai multe concepte din alte domenii: sociologie, stiinte
economice, IT, teoria informarii umane; accentuarea caracterului previzional si trecerea catre o
abordare proactiva.
Managementul este procesul de stabilire si atingere a scopurilor prin coordonarea si
utilizarea resurselor umane, tehnice si financiare .
Managementul este un proces de stabilire si de atingere a obiectivelor propuse. Pentru a
atinge fiecare scop managerii trebuie sa analizeze obiectivele organizatiei pe care o conduc.
Managementul foloseste coordonatele uman - tehnologie si resursele financiare. Pentru a
indeplini scopurile, managerii folosesc impreuna cu cei angajati materiale, bani, tehnologie.
Acest scop implica determinarea cantitatilor de resurse necesare indeplinirii lui, gasirea acestor
resurse si administrarea lor in asa fel incat scopul sa fie atins in final in cel mai bun mod
posibil. In concluzie, managementul implica o folosire creativa a resurselor aflate in coordonare
pentru indeplinirea scopurilor.
 Managementul opereaza in contextul mediului inconjurator. Managementul exista in cadrul
unui mediu care cuprinde: concurenta, cererile clientilor, restrictiile impuse de guvernanti, de
stat si uneori de actiunile guvernelor straine.
Fiecare factor din mediu poate avea o influenta asupra unei organizatii, fie in sensul
stimularii activitatii, fie in sensul impiedicarii acesteia.
Determinarea unui plan este mai facila si ar putea duce la indeplinirea lui , fara incidente
de catre orice organizatie chiar si prin intermediul angajatilor sai, daca mediul inconjurator din
jurul managerilor si organizatiilor ar fi stabil. Dar lucrurile nu sunt stabile in mediu. Doar
invatand sa te adaptezi intr un mediu continu schimbator poti realiza un lucru- schimbarea.
Conceptul de Management modern implică dezvoltarea permanenta de abilități și orientări,
legate de statistică, utilizarea informației, contabilitate și matematică. De asemenea o mare
importanta o are deținerea de abilități interpersonale – abilitatea de a lucra cu indivizii, dar și
cu echipe de lucru.Managementul presupune rezolvarea rațională a problemelor și gândirea
logică.

Managementul – componentă a relațiilor psiho-sociale

În procesul de conducere dintr-o instituție, cele două categorii principale de angajați,
managerii și angajatii, acționează în mod cu totul diferit, contribuie cu mijloacele specifice la
realizarea misiunilor și la atingerea obiectivelor de performanță stabilite.
Managerii acționează prin intermediul angajatiilor, pe care le influențează să respecte
programele, procedurile, metodologiile etc., în vederea încadrării activității instituției în
parametrii planificați ai acesteia.
Prin tot ceea ce fac, prin fiecare din atributele lor, pe care, în această concepție, le
înțelegem drept mijloace de influențare, managerii contribuie într-un mod caracteristic la
activitatea instituției.
Influențarea medială, prin intermediul cadrelor de execuție din compartimentul, biroul
sau sectorul condus este particularitatea fundamentală a activității managerilor, datorită căreia
managementul intră în sfera relațiilor psiho-sociale.
Profesionalizarea managerilor
Managerul se manifestă în dublă ipostază, de conducător și respectiv specialist într-un
anumit domeniu, în ambele solicitându-i-se competență ridicată. Din momentul numirii într-o
funcție de conducere, pe lângă profesiunea pe care o are absolvind o instituție de învățământ
superior, are și o a doua profesie, respectiv aceea de manager
Orientările specifice și greu de anticipat ale societății românești actuale, aflate într-un
proces îndelungat și imprevizibil de tranziție, coroborate cu oportunitățile datorate tendinței de
globalizare a economiei mondiale, fac ca funcția de manager să devină, pe de o parte, tot mai
complexă, iar pe de altă parte, de o tot mai mare responsabilitate, managerul răspunzând de
felul cum a contribuit, folosindu-și sfera proprie de decizie la utilizarea cu înaltă eficiență a
resurselor ce i-au fost alocate și se află sub controlul său, în compartimentul pe care-l conduce.
Succesul pe o astfel de funcție este condiționat de analizarea fiecărui viitor manager din
punct de vedere al modului în care corespunde criteriilor stabilite prin fișa postului, de
identificarea candidaților cu un profil complex, interdisciplinar și polivalent.
Managerii de succes trebuie să fie, în primul rând, buni specialiști în conducere și doar în
al doilea rând buni profesioniști, conform pregătirii însușite în instituțiile de învățământ
superior (juriști, ingineri, economiști etc.). În selectarea unui viitor manager trebuie să se țină
cont, pe lângă cunoștințele de specialitate absolut necesare, de calitățile personale, motivațiile,
înclinațiile, simțul prevederii, personalitatea, aptitudinea de a decide, capacitatea de acțiune,
asumarea responsabilității etc.
Responsabilitatea managerilor
Este o caracteristică a activității de comandă care are efecte atat asupra managerului, cat
si a vieții particulare a acestuia.
a) Răspunderea juridică
Deși poate părea nespecifică (toți cetățenii sunt egali și răspund deopotrivă în fața legilor
statului), există o deosebire esențială între responsabilitatea a angajatului și cea a managerului
său. Primul răspunde numai pentru faptele și acțiunile sale, în timp ce managerul, pe lângă
responsabilitatea juridică obișnuită pentru faptele sale, o are și pe aceea pentru acțiunile
angajatilor aflati în subordinea sa, indiferent dacă a știut sau nu, dacă a fost sau nu de față, dacă
a fost sau nu consecința deciziilor lui și dacă a fost sau nu implicat în vreun fel.
b) Răspunderea morală
În comparație cu răspunderea juridică, răspunderea morală nu este, de regulă, reglementată,
fiind asumată de manageri în funcție de conștiința acestora.Acest gen de răspundere se referă
nu numai la activitatea și viața angajatilor din subordine, ci și a familiilor acestora.

Cele două tipuri de răspundere se constituie într-un factor psihologic stresant, manifestat
sub forma unei griji continue, care uzeaza si oboseste extrem de mult. Din acest punct de
vedere, managerii sunt permanent “conectați” la sarcinile și atribuțiile ce le revin, indiferent
dacă se află în timpul programului de lucru sau în afara acestuia.
Caracterul creator și științific al managementului
Managementul, alături de creație și cercetare științifică, constituie o activitate umană
superioară, având în vedere că, în activitatea fiecărui manager intervin, mult mai des decât în
munca altor categorii de angajați, momente în care trebuie să promoveze noul, să găsească
soluții noi, riscante, pentru situații nemaintalnite.
S. G. Strumilin plasează managementul în categoria activităților superioare (alături de
cercetarea științifică și cea artistică) apreciind că, adesea, managerii trebuie și sunt capabili să-
și aleagă metodele de conducere cele mai potrivite, rezultatele fiind concretizate într-o
“producție” originală. Managementul, fără aptitudinea de a gândi abstract, fără o atitudine
activă în fața greutăților și dificultăților, fără curiozitate – iar curajul de a lucra cu oamenii este
o activitate creatoare prin excelență – nu poate fi conceput sub un anumit prag al dezvoltării
inteligenței.
Toate acestea evidențiază, o dată în plus, că în selecționarea managerilor trebuie avută în
vedere existența unui bagaj de calități , poate talent care, ulterior, este pus în valoare numai prin
influența pe care o au asupra individului atât condițiile socio- economice, cât și educația
generală și specifică.
Tipuri și componente ale autorității
Autoritatea poate fi definită ca relație socială între cel puțin doi actori, bazată pe un
principiu de legitimitate, în care unul dintre actori acceptă să-și modifice comportamentul,
recunoscând voința activă a celuilalt, în virtutea principiului de legitimitate. Dreptul de a
comanda și recunoașterea acestui drept de către cei care recepționează ordinul constituie
fundamentul raționalității ierarhiilor organizaționale. Dacă privim autoritatea ca putere
legitimă, găsim analiza clasică a lui M. Weber, care distinge trei forme ale autorității:
tradițională, rațional-legală și charismatică. Din punct de vedere al relațiilor stabilite între
diferite categorii de membri, autoritatea poate fi: directă (line authority), auxiliară (staff
authority) și funcțională.
Autoritatea directă este specifică în relațiile manager-subordonați direcți și are întotdeauna un
traiect descendent.
Autoritatea auxiliară este specifică relațiilor întreținute de personalul așa-zis auxiliar (care are
rolul de a facilita în mod direct realizarea obiectivelor organizaționale).
Autoritatea funcțională este specifică relațiilor dintre persoanele care realizează o anumită
activitate, acest tip de autoritate fiind limitat și temporar.
La baza autorității se află o serie de factori obiectivi și subiectivi. Învestitura oficială,
cadrul legal în care acționează și drepturile pe care le are fiecare manager se consimt în latura
obiectivă a autorității și sunt independente de calitățile personale ale acestuia, în timp ce
pregătirea generală și de specialitate, buna cunoaștere a procesului de muncă, cunoașterea și
aplicarea metodelor și tehnicilor moderne de conducere, independența în gândire, inițiativa,
curajul, tactul, principialitatea, umanismul, exigența față de sine și față de colaboratori,
stăpânirea de sine, farmecul personal sunt factorii subiectivi, care conferă autoritate reală
managerilor.
Lipsa unor calități și a experienței sau existența unor lacune în pregătire sunt adesea
înlocuite de managerii respectivi prin dreptul legitim de comandă – ce decurge din poziția
ierarhică pe care o dețin oficial, care atrage după sine apariția unor pseudoautorități, de tipul:
-autoritatea lipsită de responsabilitate – deciziile sunt adoptate la nivel superior, caz în care
managerul doar le preia și le retransmite la nivelul compartimentului pe care-l conduce, situație
ce afectează eficacitatea managementului;
-autoritatea bazată pe teamă – managerul se evidențiază datorită tonului ridicat, atitudinii
rigide, lipsei de colaborare și de solicitudine;
– autoritatea lipsită de principialitate – atitudine subiectivă și arbitrară în conducerea
subordonaților, care degradează climatul din cadrul compartimentului, autoritatea deformată
având repercusiuni negative asupra prestigiului și eficienței activității managerilor.
Suprasolicitarea și stresul ocupațional
Procesul propriu-zis de muncă se repercutează asupra operatorului sub forma încărcării,
oboselii, insatisfacției profesionale, conflictelor de muncă etc. Suprasolicitarea constituie o
particularitate care se descopera chiar și la o sumară cercetare a muncii pe care o prestează
managerii.
Responsabilitatea și activitatea intensă, multitudinea și complexitatea sarcinilor, unele
apărute intempestiv, solicitările externe fără legătură directă cu atribuțiile nivelului său de
decizie etc. conduc la o suprasolicitare -caracteristică analizată în numeroase lucrări de
specialitate. O analiză a principalelor cauze ce generează suprasolicitarea managerilor
evidențiază următoarele aspecte:
– stilul defectuos de abordare/realizare a sarcinilor profesionale;
– utilizarea necorespunzătoare a timpului de lucru alocat; ?pregătirea profesională defici tară și
indisciplina subalternilor, aspecte ce presupun intervenția directă a managerilor în activitatea
acestora;
-sistemele informaționale complicate, care îngreunează luarea deciziilor și creează dificultăți de
informare. Aceste cauze generează o permanentă criză de timp și au ca efect instalarea stresului
ocupațional, ce se reflectă mijlocit asupra managerilor, influențând negativ randamentul
acestora și chiar starea de sănătate (instaurând un avansat grad de oboseală).