Pardos Stoleru Andreea Mihaela

Fluorul

Fluorul este o substanţă naturală, minerală ce se găseşte în sol şi în alimente doar în combinaţii
chimice. Utilizat pe scara largă pentru menţinerea sănătăţii dentare, fluorul protejează dinţi. Contribuie
la dezvoltarea şi creşterea structurilor osoase la copii şi întăreşte smalţul. Aportul fluorului în organismul
uman este asigurat pe două căi: prin hrană și apă, în timp ce calea respiratorie este întâmplătoare și
excepţională.

În apă, fluorul se găsește sub forma de fluoruri dizolvate sau în suspensie. Apa potabilă are un conținut
variabil de fluor în funcție de adâncimea pânzei freatice exploatate, cât și în raport cu zona de relief din
care provine. La noi în țară, conținutul mediu al apelor potabile variază între 0,14 – 0,70 ppm.

Deficitul de fluor se manifestă prin dezvoltarea redusă a oaselor, scăderea durităţii smalţului dentar,
apariţia cariilor, decalcifierea scheletului, apariţia de dureri difuze în oase şi articulaţii, rezistenţă scăzută
la acţiunea factorilor traumatici etc.

Fluor dentar

Funcțiile fluorului

Fluorul este un oligoelement esenţial care se află în cantităţi foarte mici în toate ţesuturile, dar
predomină în cele osoase şi dentare. În organism, el se găseşte în combinaţie cu alte minerale, formând
complexe precum fluorura de sodiu, fluorura de potasiu, fluorapatita (combinaţie a calciului cu fluorul şi
fosfatul tricalcic).

În organism fluorul îndeplineşte mai multe funcţii. El intră în constituţia oaselor şi a dinţilor, datorită
afinității sale deosebite față de fosfatul de calciu.

Pentru că inhibă acţiunea unor enzime de la nivelul mucoasei bucale, capabile de a favoriza formarea de
acizi organici (acid lactic etc.), cu rol în degradarea smalţului dentar, acest mineral contribuie la
păstrarea integrităţii dinţilor.

Fluorul participă și la asimilarea fierului, intervine în creșterea unghiilor și a părului, participă la

metabolizarea fosforului și a calciului, provoacă eliminarea metalelor grele din organism și ia parte în
procesul de hemostază.

Surse de fluor
 Principalele surse alimentare de fluor sunt: apa de băut, vegetalele cultivate pe soluri îmbogăţite cu
acest oligoelement, ceaiul negru şi produsele alimentare de origine marină (sardinele, spre exemplu).
Hrana completă asigură zilnic între 0,25 şi 0,35 mg de fluor, iar apa de băut consumată în 24 de ore
aduce o cantitate de 1,0-1,5 mg fluor. Acest aport acoperă necesarul zilnic, cuprins între 1 şi 2 mg de
fluor pe zi.

Fluorul și caria dentară

De asemenea, fluorul se găseşte în pastele de dinţi în diferite cantităţi, în funcţie de producători, şi în

apele de gură. Pastele de dinţi destinate copiilor trebuie să conţină maximum 0,03% fluor, iar cele
pentru adulţi maximum 15%.

Pentru a nu fi afectat echilibrul fluorului din organism, experții recomandă următoarele doze zilnice:

Sugarii 0-6 luni: 0,1 mg/zi

7- 12 luni: 0,5 mg/zi

Copiii si adolescenții:

1-3 ani: 0,7mg/zi

4-8 ani: 1mg/zi

9-11 ani: 2mg/zi

14-18 ani: 3 mg/zi

Adulți:

femei peste 19 ani: 3mg/zi

bărbați peste 19 ani: 4 mg/zi.

Cantitatea de fluor fixată în țesuturile dure este dependentă de vârstă și de cantitatea ingerată zilnic:

- în perioada de creștere, se reține 95% la copiii mici și 50% la ceilalți copii și adolescenți;

-la adulți, se constituie un echilibru între fluorul ingerat și cel eliminat; Stomatologii care promovează
pastele de dinți cu fluor susțin că:

Încorporarea fluorului în structura dintelui este foarte importantă mai ales în fazele de creștere a
dinților (de la naștere, când dinții de lapte se mineralizează, până la aproximativ 12 ani, când dinții
permanenți sunt complet dezvoltați).

Fluorul întărește smaltul dinților ceea ce înseamnă mai puține carii.

Toxicitatea fluorului și consecințele supradozării

Fluorul devine periculos când este ingerat în cantităţi mari timp îndelungat. Prea mult fluor la o vârstă
fragedă poate provoca fluoroza dentară. Conform unor date, fluoroza apare ca rezultat al acţiunii
fluorului asupra calciului, magneziului, manganului şi altor elemente ale ţesuturilor dure dentare,
provocând dereglarea activităţii biologice ale acestor elemente şi în consecinţă duce la afectarea
smalţului în proces de formare.

Se formează astfel un smalţ hipomineralizat, poros. Aceste leziuni afectează întreaga dentiţie, avansează
până în profunzime, producând astfel fracturi de smalţ.

Intoxicarea cu fluor poate duce la dereglarea structurii aparatului locomotor, deformarea scheletului
osos, exostize osoase, eliminarea din organism a magneziului ce participă la asimilarea calciului,
afectează funcția glandei tiroide și paratiroide și deregleaza procesul metabolic al glucidelor și lipidelor.

Excesul de fluor duce la creșterea procentuală a bolnavilor de cancer gastrointestinal și a afecțiunilor

renale. Copiii mici sunt cei mai predispuși excesului de fluor, deoarece ei îl asimilează cel mai repede,
depozitându-l cu precădere în țesuturi.

Acţiunea excesului fluorului din apa potabilă

Problema calităţii apei este mereu actuală. În compoziţia apei intră un mare număr de substanţe
minerale, care în acelaşi timp se conţin şi în organele şi ţesuturile organismului uman. Este stabilit că
variaţia concentraţiei hidrice a mineralelor are repercusiuni esenţiale asupra organismului uman.

În baza analizei literaturii de specialitate s-a evidenţiat o corelaţie dintre conţinutul fluorului în apă şi
morbiditatea prin fluoroză. Conţinutul ridicat de fluor în apele subterane este determinat de factorii
geologici şi poartă un caracter endemic.

Factorii de risc ai apariţiei fluorozei la copii: consumul apei cu concentraţie ce depăşeşte 1,5mg/l F,
patologia gravidităţii, alimentaţia artificială a copilului, maladii somatice a copilului, în special în primii
ani de viaţă. La concentraţii mai mare de 5 mg/l poate apărea chiar osteofluoroză, la care se afectează
sistemul osos.

Consumul de apă excesiv fluorurată dublează numărul fracturilor, atât pentru bărbaţi cat si pentru
femeile în vârsta. De asemenea, şi un nivel foarte scăzut de fluor în apă duce la creşterea fracturilor.

Excesul de fluor provoacă infertilitate. S-a descoperit ca infertilitatea la femei crește cu creşterea
procentului de fluor din apă. Efectele adverse se observă după un timp mai îndelungat.