Sunteți pe pagina 1din 4

BILET 8:

1. Nervul vag
2. Talamusul
3. Receptorii analizatorului gustative

1. Nervul vag (pneumogastric) (X)

Nervul arcurilor branhiale 4-7. Este un nerv mixt ce conţine fibre motorii, senzitive şi vegetative. Originea reală a
fibrelor somatosenzitive se află în nucleul tractului solitar; a fibrelor somatomotorii, ce inervează muşchii striaţi
aferenţi vagului, este în nucleul ambiguu. Originea fibrelor vegetative parasimpatice este în nucleul dorsal al
vagului (nucleus dorsalis n. vagi, s. nucleus alae cinereae), care se găseşte la nivelul aripii cenuşii de pe podişul
ventriculului al patrulea (fig. 241). Pe traiectul vagului se dispun doi ganglioni senzitivi (ganglion superius, sau
ganglion jugulare, în orificiul jugular şi ganglion inferius sau ganglion nodosum, exocranian). Şi unul şi altul din
aceşti doi ganglioni conţin celule pseudounipolare, prelungirile periferice ale cărora intră în componenţa ramurilor
senzitive, care pleacă spre ganglioni de la receptorii viscerelor şi vaselor sangvine (ganglion inferius) şi de la
conductul auditiv extern (ganglion superius), iar cele centrale - spre nucleul senzitiv.
Originea aparentă este la nivelul şanţului retroolivar. Iese din craniu, prin orificul jugular, urmează la gât calea
mănunchiului vasculonervos jugular - carotic, posterior de vase, într-un jghebuleţ mai întâi cu v. jugularis interna
şi a. carotis interna, iar mai jos - între aceiaşi venă şi a. carotis communis, fiind situat într-o teacă comună cu
vasele menţionate. Mai departe nervul vag pătrunde prin orificiul superior al toracelui în cavitatea toracică, unde
trunchiul lui drept se plasează anterior de artera subclavia, iar cel stâng - pe faţa anterioară a arcului aortei. Mai
departe, în jos, ambii nervi vagi ocolesc din spate hilul pulmonar stâng şi drept şi însoţesc esofagul, formând pe
pereţii lui plexuri. Nervul stâng trece pe faţa anterioară a esofagului, iar cel drept - pe faţa posterioară. Împreună cu
esofagul, ambii nervi vagi pătrund prin hiatus esophageus al diafragmului în cavitatea abdominală, unde formează
plexuri pe pereţii stomacului. Trunchiurile nervilor vagi în perioada embrionară sunt situate simetric pe ambele
laturi ale esofagului. După răsucirea stomacului de la stânga la dreapta, vagus-ul stâng se deplasează anterior, iar
cel drept - posterior; ca urmare pe faţa anterioară a stomacului se ramifică vagus-ul stâng, iar pe faţa posterioară -
cel drept.
În porţiunea iniţială n. vagus se uneşte cu n. glossopharyngeus, n. accessorius, n. hypoglossus şi ganglionul
superior al lanţului simpatic. Pe parcursul său nervul vag trimite următoarele ramuri:
a) În porţiunea sa craniană (înre originea nervului şi ganglion inferius):
1. Ramura meningeală (ramus meningeus) se desprinde de la nervul vag în dreptul ganglionului superior, reintră
în craniu prin gaura jugulară, paralel cu sinusul sigmoid şi cel transvers şi ajunge în fosa craniană posterioară, unde
inervează pereţii acestor sinusuri şi dura-mater din vecinătatea lor.
2. Ramura auriculară (ramus auricularis). Se desprinde din ganglionul superior (intracranian) al nervului vag,
trece pe peretele posterior al fosei jugulare şi pătrunde în canalul mastoidian, pe care-l părăseşte prin fisura
timpano-mastoidiană îndreaptându-se spre peretele posterior al conductului auditiv extern şi o parte din pielea
pavilionului urechii (din zona auriculară Ramsay-Hunt). Aceasta este unica ramură cutanată din nervii cranieni,
care nu aparţine n. trigeminus.
b) În porţiunea cervicală:
1. Ramurile faringiene (rr. pharyngei), care împreună cu ramurile faringiene ale nervului glosofaringian şi din
ganglionul cervical superior al simpaticului cervical, formează un plex, plexus pharyngeus. De la ramurile
faringiene ale nervului vag sunt inervaţi constrictorii faringelui, muşchii arcurilor palatine şi ai palatului moale (cu
excepţia m. tensor veli palatini). Plexul faringian lansează şi ramuri senzitive spre submucoasa şi mucoasa
faringelui, mucoasa laringelui în totalitate şi mucoasa porţiunii superioare a traheei, iar cu ramurile vegetative
(secreto-motor-parasimpatice inervează glandele mucoaselor respective.
2. Nervul laringeu superior (n. laryngeus superior) - nervul celui de al IV-lea arc branhial - se împarte în
ramurile internă şi externă. Ramura internă (ramus internus) perforează membrana tiro-hioidiană şi inervează
mucoasa etajului superior şi mijlociu al cavităţii laringelui, mucoasa epiglotică şi a valeculelor, precum şi o parte
din rădăcina limbii. Ramura externă (ramus externus) e motorie, coboară pe peretele lateral al laringelui inervând
muşchiul crico-tiroidian şi o parte din muşchiul constrictor inferior al faringelui. Un firişor din această ramură
perforează membrana crico-tiroidiană şi contribuie la inervarea mucoasei etajului infraglotic al laringelui, precum
şi a mucoasei jumătăţii anterioare a plicelor vocale.
Nervul laringeu superior, aproape de originea sa, primeşte o "anastomoză" de la ganglionul cervical superior al
simpaticului cervical, prin care merg fibre simpatice postganglionare la glandele mucoasei laringiene.
3. Ramurile cardiace superioare (rami cardiaci superiores) ies complet sau parţial din nervul laringeu superior,
coboară de-a lungul arterei carotide comune şi se termină în plexul cardiac. În componenţa acestor ramuri trece n.
depressor.
c) În regiunea toracică:
1. Nervul laringeu recurent (n. laryngeus recurrens) este ultima ramură branhială a vagului, reprezentând
nervul celui de-al VII-lea arc branhial. În partea dreaptă acest nerv ocoleşte de jos şi din spate artera
subclaviculară, iar în partea stângă - de asemenea din spate şi de jos arcul aortei şi apoi se ridică în sus prin şanţul
dintre esofag şi trahee lansându-le numeroase ramuri - rami esophagei, rami tracheales şi rr. bronhiales, pentru
musculatură şi mucoase. Ramurile terminale sunt prezentate de nervii laringei inferiori, care pătrund în laringe la
nivelul cornului inferior al cortilagului tiroid şi se împart în câte două ramuri, care inervează toţi muşchii laringelui
afară de m. cricothyroideus. Ramurile senzitive ale nervului laringeu inferior inervează mucoasa laringelui mai jos
de ligamentele vocale, deasemenea şi traheea. Nervul laringeu recurent lansează, afară de aceasta, ramuri spre
inimă, rr. cardiaci medii.
2. Ramura cardiacă inferioară (r. cardiacus inferior) de obicei constă din două ramuri, care se încep de la n.
laryngeus recurrens şi porţiunea toracică a nervului vag şi trec spre plexul cardiac.
3. Ramuri tracheale (r. tracheales), care inervează partea toracică a traheei.
4. Ramuri bronhiale (rr. bronchiales), care împreună cu ramurile lanţului simpatic formează pe pereţii
bronhiilor un plex (plexus pulmonalis). La ele se alătură conductorii din nervii laringieni recurenţi şi diafragmal.
Din ramurile acestui plex se inervează musculatura netedă şi glandele; afară de aceasta plexul mai conţine şi ramuri
senzitive pentru bronhii şi plămâni.
5. Ramurile esofagului (rr. esophagei) ce trec spre peretele esofagului.
6. Ramuscule spre canalul toracic.
7. Ramurile pericardice (rami pericardiaci), care inervează pericardul.
d) În porţiunea abdominală:
Continuarea nervului vag stâng, care coboară de pe partea anterioară a esofagului pe peretele anterior al
stomacului, formează de-a lungul curburii mici un plex (plexus gastricus anterior, de unde pornesc amestecându-se
cu ramurile nervilor simpatici, care însoţesc artera gastrică, rami gastrici anteriores spre peretele anterior al
stomacului (spre muşchi, glande şi muocasă). Vagus-ul drept formează pe peretele posterior al stomacului, în
regiunea curburii mici de asemenea un plex (plexus gastricus posterior), care trimite rami gastrici posteriores;
afară de aceasta, cea mai mare parte din ramurile sale sub formă de rami coeliaci trec pe traiectul a. gastrica
sinistra spre ganglion coeliacum, iar de aici - pe ramurile vaselor împreună cu plexurile simpatice - spre ficat,
splină, pancreas, rinichi, intestinul subţire şi intestinul gros până la colon sigmoideum. Ramurile celiace participă
la formarea plexului celiac (plexus coeliacus).

2. Talamusul

Talamusul se dezvoltă din plăcile alare şi este format dintr-o porţiune anterioară şi una posterioară. Cavitatea
ventriculului al III-lea desparte talamusul stâng de cel drept. Fiecare talamus are forma unui ovoid, cu diamtrul
mare îndreptat dinainte înspre îndărăt, măsurând circa 4 cm. Suprafaţa lui inferioară se contopeşte cu regiunea
hipotalamică, cea laterală e concrescută cu emisferele mari, iar cea medială formează peretele lateral al
ventriculului al III-lea.
Talamusul (thalamus) este format din substanţă cenuşie, adunată în aproximativ 60 de nuclei. Cel mai mare din
ei este nucleul lateral, în partea inferioară a căruia se termină calea spino-talamică, lemniscul medial, o parte a
tractului trigemen şi pedunculii superiori ai cerebelului, adică fasciculele de fibre, care conduc impulsurile de la
piele şi proprioreceptori. În nucleul anterior se termină tractul mamilotalamic (Vicq d,Azyr), care conduce
impulsurile olfactive. Porţiunea anterioară a talamusului este uşor boltită constituind tuberculum anterius. La polul
caudal al talamusului, în aşa numitul pulvinar (boantă), se termină o parte a fibrelor din tractus opticus. Astfel,
talamusul este colectorul tuturor căilor senzitive, care de aici se transmit la neuroni noi. Ca şi în trunchiul cerebral,
în talamus există substanţă reticulară. Ea se află între nucleii lui şi spre exterior de nucleul lateral. Prelungirile
celulelor nervoase al talamusului formează radiaţia talamică (coroana radială). Fibrele acestea pornesc spre
emisferele mari, majoritatea lor terminându-se mai ales în scoarţă, precum şi în celulele ganglionilor bazali.
Datorită acestui fapt, talamusul face parte din sistemul extrapiramidal.
Epitalamusul (epithalamus). Calea olfactivă ajunge la scoarţa cerebrală temporală, unde se termină parţial, fără
releu talamic. Dar centrii corticali olfactivi sunt uniţi cu un creier primitiv, rinencefalul, ale cărui căi de proiecţie
ating unele talamusul (nucleul anterior), altele hipotalamusul şi altele, în sfârşit, epitalamusul.
Se înţelege sub numele de epitalamus, în sensul strict, o formaţie nervoasă rudimentară, veritabil centru de
distribuţie a căilor reflexe ale rinencefalului, aflată la marginea supero-medială a talamusului sub denumirea de
habenulă (strie talamică, situată între nucleul caudat şi talamus), care se termină la nivelul unicului ganglion al
habenulei.
Metatalamusul (metathalamus). Lângă pulvinar se observă o proeminenţă rotundă, corpul geniculat lateral
(corpus geniculatum laterale), unde se termină 4/5 din fibrele tractului optic şi începe radiaţia optică. Corpul
geniculat medial (corpus geniculatum mediale) este situat pe marginea anterioară şi posterioară a pulvinarului. El
reprezintă centrul de releu a căii auditive. Fibrele celulelor nervoase ale corpilor geniculaţi pornesc în componenţa
căii optice centrale (împreună cu fibrele pulvinarului) şi căii acustice centrale spre scoarţa emisferelor mari.
Subtalamusul (subthalamus) ocupă regiunea subtalamică, (suboptică), în continuarea calotei pedunculare şi se
proiectează, în raport cu deschiderea ventriculului III, sub creasta lui Monro (sulcus limitans), fiind embriologic,
lama bazală a tubului neural primitiv.
Subtalamusul se integrează în circuitele motorii paleoencefalice, fiind sub dependenţa nucleilor striaţi (putamen
şi pallidum). Încadrăm la acest nivel formaţiunile deja studiate la mezencefal (nucleii reticulari superiori ai calotei,
nucleul roşu, locus niger) şi nişte formaţiuni numite corpul lui Luys (nucleul subtalamic) şi zona incerta.
Corpul lui Luys este o masă de substanţă cenuşie biconvexă situată între pallidum şi locus niger, părând a fi
centrul mişcărilor de balans în locomoţie.
Zona incertă, situată imediat sub talamus, se continuă cu substanţa reticulară talamică, respectiv nucleii
intralaminari şi centromedial, atribuindu-i-se aceeaşi funcţionalitate.
Hipotalamusul (hypothalamus) este o porţiune a creierului intermediar, care iese la suprafaţa bazei creierului.
Partea ei posterioară e formată din doi corpi mamilari (fig. 247). În ei se termină columnele (stâlpii) fornixului -
tractul olfactiv al creierului terminal. Fibrele celulelor corpului mamilar formează tractul mamilo-talamic, prin care
impulsurile olfactive ajung la talamul optic. În faţa corpilor mamilari, se află tuberculul cenuşiu (tuber cinereum).
Îngustându-se, el trece într-un infundibul (infundibulum), care pătrunde în foseta şeii turceşti prin diafragmul
acesteia. Aici de infundibul parcă-i suspendată hipofiza. Tuberculul cenuşiu este un centru vegetativ, care
influenţează metabolismul şi termoregulaţia; el trimite impulsuri spre nucleii vegetativi ai bulbului şi măduvei
spinării, reglându-le activitatea. În faţa tuberculului cenuşiu nervii optici (perechea II) formează o chiasmă optică,
de la care pornesc mai departe sub numele de tracturile optice. Ocolind pedunculii cerebrali, aceste tracturi se
împart în fasciculul medial de fibre, care merge spre tuberculul cvadrigemen anterior şi spre talamul optic, şi în
fasciculul lateral (mai mare), care merge spre corpul genunchiului extern.
Deşi hipotalamusul conţine mecanisme integrative foarte importante, necesare activităţii vitale şi "condensează"
aceste circuite neuronale într-un mod unitar, el totuşi are legături şi cu celelalte formaţiuni encefalice prin căi
aferente şi eferente (fibrele talamo-hipotalamice, fibrele cortico-talamo-hipotalamice, fasciculul mamilo-talamic al
lui Vicq d,Azyr, fibrele hipotalamo-corticale, tractul hipotalamo-hipofizar etc.).
Sub aspect histologic in hipotalamus se afla neuroni de tip obisnuit si neuroni neuroreceptori, dotati cu facultatea
de a elibera in sange neurohormoni (substanta biologice active care, transportate pe cale sangvina actioneaza asupra
organelor efectoare). Astfel neuronii hipotalamusului transforma influxuri nervoase in impulsuri neurohormonale.
In hipotalamus se disting cateva arii fara vre-o demarcatie neta-anterioara, dorsala, iniermediara, laterala, posterioara, precum si
zonele periventriculara, mediala, laterala, care contin peste 30 de grupari neuronale-nuclei hopotalamici.
De la unii acesti nuclei (supraoptic, paraventricular) neurohormonii sunt transportati inspre lobul posterior ai
hipofizei (neurohipofiza) prin axonii neuronilor care ii alcatuiesc, uniti in tractul hipotalamohipofizar; de la altii
(din zona intennediara sau regiunea hipofizotropa) - prin sangele sistemului porthi- pofizar spre lobul anterior al
hipofizei (adenohipofiza). In felul acesta hipotalamusul impreuna cu glanda hipofiza constiluie un complex
functional unitar - sistemul hipotalamohipofizar.
Rolul funcional al hipotalamusului este extrem de important - acest compartiment al diencefalului dirijeaza functiile ce tin de
mediul intem al organismului, asigura homeostazia, contine centrii nervosi care regleaza activitatea sistemului nervos
vegetativ.
3. Receptorii analizatorului gustative
Receptorii analizatorului gustativ sunt chemoreceptori, reprezentati de mugurii gustativi, situati la nivelul papilelor
gustative caliciforme, fungiforme si foliate din mucoasa linguala; papilele filiforme nu ao muguri gustativi.
Mugurii gustativi au forma ovoidala. In structura lor se gasesc celule senzoriale, care prezinta la polul apical un
microvil. La polul bazal al celulelor gustative sosesc terminatii nervoase ale nervilor facial, glosofaringian si vag.
Primul neuron (protoneuronul) este reprezentat de celulele nervoase de la nivelul ganglionului lui Andersch, pentru
teritoriul nervului glosofaringian, ale ganglionului geniculat, pentru teritoriul inervat de sistemul ramurilor nervului
facial (nervii lingual, coarda timpanului şi intermediar a lui Wrisberg, ale ganglionului plexiform pentru teritoriul
inervat de nervul vag. Fibrele celulifuge ale protoneuronului ajung în bulb şi se termină la nivelul treimii mijlocii a
nucleului şi tractului solitar (nucleus solitarius). Există unii autori care descriu, ca releu al căii gustative, în locul
nucleului solitar, nucleul senzitiv al nervului trigemen, considerând că fibrele gustative merg pe calea ramului
mandibular al nervului trigemen.
Deutoneuronul de la nivelul nucleului gustativ îşi trimite fibrele pe calea panglicii lui Reil, unde are loc o
încrucişare a lor (chiasma gustativă); ajungând la nivelul talamusului, fac sinapsă în nucleul arcuat, unde se găseşte
neuronul terminal diencefalocortical.
Segmentul cortical. Aria corticală se găseşte la nivelul părţii anterioare a celui de al V-lea gir temporal
corespunzând ariei 38 Brodmann. Unii autori mai consideră că există o arie senzorială mixtă, olfactivă şi gustativă,
la nivelul uncusului.