BILET 19:

1. Artera carotida externa – ramuri anterioare

2. Arahnoida, pia matter
3. Vestibulul osos

1. Artera carotida externa – ramuri anterioare

Vascularizaţia arterială a extremităţii cefalice este asigurată de cele două artere

carotide primitive (ACP) şi ramurile lor terminale: artera carotidă externa (ACE) şi artera carotidă internă (ACI) precum şi de cele două artere
subclaviculare .
este dispusă antero-medial, dând numeroase ramuri la nivelul feţei şi gâtului.
Pe traiectul său ascendent străbate trigonul carotic, regiunea submandibulară şi loja glandei parotide, unde se
împarte în ramurile sale terminale. Pe parcurs emite 7 colaterale şi două ramuri terminale, ce se distribuie organelor
gâtului, feţei şi calvariei.
Ramurile colaterale sunt împărţite în 3 grupe:
- ramuri anterioare: tiroidiana superioară, linguală şi facială;
- ramuri posterioare: sternocleidomastoidiană, occipitala şi auriculara posterioară;
- ramuri ascendente: faringiana ascendentă.
- Artera tiroidiană superioară (a. thyroidea superior) (fig. 70, 71, 219, 220) are un traiect descendent şi
medial îndreptându-se spre polul superior al glandei tiroide unde se împarte în 3 ramuri (anterioară,
posterioară şi medială).
Pe parcursul său, din această arteră se desprind 4 ramuri, dintre care cea importantă este a. laringiană
superioară (a. laryngea superior), care - împreună cu nervul laringeu superior - perforează membrana tirohioidiană
şi vascularizează etajul supraglotic al laringelui, dând ramuri şi pentru muşchii subhioidieni. Înainte de a pătrunde
în laringe, din a. laringiană superioară se desprinde artera cricotiroidiană care, împreună cu ramura externă a
nervului laringeu superior, perforează membrana cricotiroidiană şi vascularizează etajul infraglotic.
- Artera linguală (a. lingualis) (fig. 70, 71, 72) este sinuoasă, având un scurt traiect ascendent, după care
descrie o curbă cu concavitatea în jos spre cornul mare al osului hioid, pentru a deveni din nou ascendentă şi
antero-internă, pătrunzând spre limbă, unde se termină prin artera linguală profundă. Pe parcurs ea străbate două
regiuni, unde poate fi descoperită şi ligaturată hirurgical în caz de hemoragii:
- trigonul lui Pirogov, delimitat superior de nervul hipoglos, anterior de marginea posterioară a muşchiului
milohioidian şi inferior de tendonul intermediar al digastricului.
- triunghiul lui Beclard, delimitat superior şi anterior de pântecele posterior al muşchiului digastric, inferior de
cornul mare a osului hioid, posterior de marginea posterioară a muşchiului hioglos.
Această arteră dă următoarele ramuri: artera suprahioidiană, o ramură sublinguală şi ramura dorsală a limbii.
- Artera facială (a. facialis) (fig. 70, 71, 72, 74) are, de asemenea, un traiect sinuos şi i se descriu două
porţiuni: cervicală şi facială.
În porţiunea cervicală are un traiect ascendent, îndreptându-se spre faţa medială a glandei submandibulare, dând
o ramură pentru aceasta. După ce ocoleşte polul superior al glandei, dă artera palatină ascendentă (a. palatina
ascendens) (fig. 76), din care se desprinde a. tonsilară pentru amigdalele palatine.
În continuare, ocoleşte marginea inferioară a mandibulei şi dă artera submentală. La acest nivel, pe marginea
anterioară a muşchiului maseter, se pot palpa pulsaţiile arterei faciale.
În porţiunea facială, din arteră se desprind cele 2 artere labiale (a. labialis superior et inferior). Se termină în
unghiul intern al orbitei, unde ia numele de a. angularis, anastomozându-se cu o ramură a arterei oftalmice din
carotida internă.
Rezultă deci, că prin intermediul arterei faciale se realizează legătura între arterele carotidă externă şi internă.
- Artera sternocleidomastoidea (a. sternocleidomastoidea) (fig. 70), printr-un traiect oblic postero-inferior,
pătrunde pe faţa internă a muşchiului sternocleidomastoidian după ce a încrucişat nervul hipoglos.
- Artera occipitală (a. occipitalis) (fig. 220), după un scurt traiect ascendent (pe faţa internă a pântecelui
posterior al digastricului), devine orizontală şi emite ramuri la muşchii învecinaţi şi la pielea regiunii occipitale.
- Artera auriculară posterioară (a. auricularis posterior) (fig. 74) dă ramuri terminale pentru pavilionul
urechii şi artera stilomastoidiană, din care se separă o ramură pentru muşchiul scăriţei.
 - Artera faringiană ascendentă (a. pharyngea ascendens) merge lateral de faringe, dând ramuri musculare şi
faringiene, după care pătrunde în craniu fie prin orificiul condilian anterior, fie prin gaura jugulară, luând
denumirea de a. meningee posterioară pentru porţiunea posterioară a meningelui.
- Ramurile terminale ale arterei carotide externe sunt arterele temporală superficială şi maxilară internă.
- Artera temporală superficială (a. temporalis superficialis) (fig. 75), după un traiect supero-extern prin
glanda parotidă, devine superficială, trece înaintea articulaţiei temporomandibulare, ajungând în regiunea
temporală (deasupra arcadei zigomatice) unde se divide în ramuri terminale. Pe parcursul său dă artera
transversală a feţei (a. transversa faciei) (fig. 75), o ramură frontală şi una parietală.
- A. maxilară (a. maxillaris) (fig. 221, 222), cu un traiect foarte sinuos, este o arteră profundă ce traversează
regiunea zigomatică prin "butoniera retrocondiliană" şi după ce pătrunde în gaura sfenopalatină, ia denumirea de
artera sfenopalatină (a. sphenopalatina).
Pentru a simplifica studierea ramurilor acestei artere, trunchiul ei scurt este subdivizat în trei segmente: primul
ocoleşte colul mandibulei, al doilea este situat în fossa infratemporalis pe suprafaţa m. pterigoideus lateralis, al
treilea pătrunde în fossa pterygopalatina.
Ramurile segmentului întâi pornesc în sus spre conductul auditiv extern, în cavitatea timpanică - a. timpanica
anterioară (a. tympanica anterior), în care pătrund prin fissura petrotympanica; spre dura mater din fosa craniană
medie - a. meningea media (voluminoasă, pătrunde în cavitatea craniană prin foramen spinosum, vascularizând
dura mater; şi în jos spre dinţii inferiori, a. alveolaris inferior. Înainte de a trece în canalul mandibulei, artera
alveolară inferioară trimite r. mylohioideus pentru muşchiul omonim, iar în canal vascularizează cu ramurile sale
dinţii inferiori (rami dentales), spaţiile interalveolare (rami interalveolares) şi gingiile (rami gingivales), apoi
apare din el prin foramen mentale, cu denumirea de a. mentalis, care se ramifică în tegumentul şi muşchii din
regiunea mentonieră.
Ramurile segmentului al doilea pleacă spre toţi muşchii masticatori şi muşchiul buccinator, primind denumirea
muşchiului respectiv cât şi spre mucoasa sinusului maxilar şi molarii superiori - aa. alveolares superiores
posteriores.
Ramurile segmentului al treilea: 1) a. infraorbitalis porneşte de la a. maxilaris în fosa pterigopalatină, intră prin
fissura orbitalis inferior în cavitatea orbitei, iar apoi prin canalis infraorbitalis apare pe faţa anterioară a maxilei şi
trimite ramuri spre pleoapa inferioară, sacul lacrimal şi în jos spre buza superioară şi obraz. Aici ea anastomozează
cu ramurile arterei faciale şi în cazurile când torentul circulator în trunchiul a. maxillaris devine dificil, sângele
poate pătrunde în bazinul ei prin a. facialis. Aflându-se în orbită, a. infraorbitalis dă naştere la ramuri pentru m.
rectus inferior şi m. obliquus inferior, iar trecând prin canalul infraorbital realizează vascularizaţia dinţilor incisivi
şi canin (aa. alveolares superiores) şi mucoasei sinus maxillaris; 2) a. palatina descendens (fig. 222) trimite o
ramură (a. canalis pterygoidei) care trece prin canalul vidian apoi spre fornixul faringelui şi trompa lui Eustachio,
iar trunchiul principal descinde prin canalis pterygopalatinus, unde se împarte în a. palatina major (fig. 77) (iese
prin foramen palatinum majus şi se ramifică în palatul dur) şi aa. palatinae minores (trec prin foramina palatina
minora spre palatul moale); 3) a. sphenopalatina pătrunde prin orificiul omonim în cavitatea nasului, lansând
ramuri peretelui ei lateral (aa. nasales posteriores laterales) şi septului nazal (a. septi nasalis posterior) (fig. 78).
2. Arahnoida, pia mater

este dispusă între dura mater şi pia mater, delimitând cu ultima un spaţiu - cavum subarachnoideale-, care este
umplut cu liquor cerebrospinalis. Histologic este formată din plăci fine de ţesut conjunctiv nevascularizat, fiind
mai groasă şi mai opacă spre baza craniului. Ea acoperă toată suprafaţa emisferelor, fără a pătrunde în şanţurile
scoarţei. Nici pe faţa bazală a creierului nu urmează relieful de suprafaţă al acesteia. Astfel se formează spaţii care
se numesc cisternae subarachnoidales, umplute cu lichid cerebrospinal (liquor cerebrospinalis). Cele mai
importante sunt:
1 - cisterna cerebellomedullaris, nepereche, între faţa infero-posterioară a cerebelului şi măduva prelungită
(medulla oblongata), unde se continuă arachnoidea encephali cu arachnoidea spinalis. Ea este cisterna cea mai
mare şi cea mai importantă pentru practica medicală. Prin puncţii suboccipitale se poate extrage liquor sau umple
ventriculii cerebrali cu aer pentru encefalografie.
2 - cisterna chiasmatis, nepereche, la nivelul chiasmei optice;
3 - cisterna interpeduncularis, nepereche, între pedunculii cerebrali;
 4 - cisterna fossae cerebri lateralis seu cisterna fossae Sylvii, pereche, trecând ca un pod peste sulcus cerebri
lateralis;
5 - cisterna corporis calosi, nepereche, pe suprafaţa corpului calos.
În meningitele purulente, în aceste cisterne se găseşte o cantitate destul de mare de puroi.
Formaţiuni speciale ale arahnoidei sunt granulaţiile subarahnoidale (granulationes subarahnoidales)
(granulaţiile lui Pacchioni), care sunt prelungiri ale arahnoidei, de mărimea unui bob de mei sau bob de piper. Ele
sunt formate de mănunchiuri de ţesut conjunctiv încrucişate între ele. Deseori conţin în interiorul lor o mică
cavitate, cavum subarachnoidalis şi sunt lipsite de vase sanguine. Prin proeminenţa lor, îngustează dura până la un
strat subţire şi pătrund ca mici proeminenţe în sinusul durei mater sau în venele diploice. La acest nivel, oasele
craniene prezintă mici depresiuni, foveolae granulares, de asemeni dependente de sinus. Locul în care se găsesc
aceste granulaţiuni, în mod obişnuit, este sinusul sagital superior şi împrejurimea acestuia. La acest nivel, osul se
poate subţia atât de mult, încât rămâne păstrată doar lama externă a osului. Astfel de puncte sunt perielitate în mod
special în leziunile traumatice ale calotei. Granulaţiile subarahnoidale sunt mai multe şi mai mari la bătrâni, iar la
copii, până la vârsta de 5 ani, lipsesc complet.
Pia mater cerebri acoperă nemijlocit suprafaţa creierului, urmând toate neregularităţile scoarţei, pătrunzând
chiar şi în şanţurile ei. Ea este formată de ţesut colagen subţire şi conţine vasele creierului. În afară de aceasta,
pătrunde şi în interiorul creierului şi anume acolo unde s-a păstrat lamina tectoria. Ea însă nu pătrunde în interiorul
spaţiilor ventriculare, fiind acoperită de lamina tectoria epitelială. Tela chorioidea conţine numeroase formaţiuni
vasculare sub formă de ghem, plexus chorioidei. Conform celor 4 ventriculi există 4 pături corioidiene, care au fost
descrise împreună cu ventriculii respectivi.

3. Vestibulul osos

Cavităţile labirintului osos sunt delimitate de un ţesut osos special, provenit din capsula auditivă embrionară. El
este format de vestibul şi melc (sau cohlee), situat înaintea lui. Înapoia lui se găsesc canalele semicirculare. Tot din
labirintul osos face parte şi meatul acustic intern. El prezintă un orificiu în peretele posterior al piramidei osului
temporal, pătrunzând astfel lateral în piramidă. Fundul său este aidoma unui ciur prin orificiile căruia trec firele
nervoase care vin de la melc şi vestibul. Prin creasta transversală este subîmpărţit într-o arie superioară şi una
inferioară.
Vestibulul (vestibulum) este partea centrală a labirintului, şi constituie spaţiul de acces la melc, situat anterior,
şi la canalele semicirculare, aflate posterior. El prezintă pereţi delimitaţi, care sunt:
- peretele lateral, corespunzând urechii medii, cu care comunică prin fereastra ovală, superior (acoperită de baza
scăriţei) şi cu fereastra rotundă, inferior. În 1/2 superioară a lui se deschide canalul semicircular lateral;
- peretele superior şi cel posterior prezintă orificiile canalelor semicirculare superior şi posterior;
- peretele inferior lasă să se desprindă de pe el o lamă osoasă, de pe care pleacă lama osoasă spirală a melcului;
- peretele anterior corespunde, în sus, primei porţiuni a canalului nervului facial şi în jos, melcului;
- peretele medial răspunde, în partea sa anterioară, jumătăţii posterioare a canalului acustic intern. El prezintă 3
fosete:
- foseta semiovală (recessus ellipticus), situată antero-superior, în care se află utricula. Ea este acoperită de o lamă
osoasă ciuruită prin care trece n. utriculoampullaris;
- foseta hemisferică (recessus sphericus), situată antero-inferior şi acoperită de o lamă ciuruită, pe unde trec fibrele
n. saccularis; în ea se adăposteşte sacula. Înaintea acestor fosete se găseşte piramida vestibulului (pyramis
vestibuli), iar între ele se găseşte creasta vestibulară.
- foseta cohleară (recessus cohlearis) situată posterior; deasupra acestor fosete se găseşte orificiul apeductului
vestibulului, care conţine canalul endolimfatic.
Canalele semicirculare (canales semicirculares ossei) sunt trei canale cilindrice (anterior sau superior,
posterior, lateral) curbe, care se deschid în vestibul prin extremităţile lor. Ele sunt dispuse în 3 planuri ale spaţiului
aproximativ sagital, frontal şi orizontal.
Melcul (cochlea) se compune dintr-un canal spiral, răsucit (făcând două ture şi jumătate) în jurul unui ax conic
(columela seu modiolus). El este situat înaintea vestibulului, între cavitatea timpanică şi conductul auditiv intern.
 Columela este un con cavitar osos, a cărui bază formează foseta cohleară. În fosetă se găsesc orificii dispuse
după o linie spirală; acestea conduc în canalul spiral, în care se găseşte ganglionul spiral a lui Corti.
Canalul spiral (canalis spiralis cochleae) începe la nivelul vestibulului, printr-o parte nerăsucită şi se termină
în fund de sac, la nivelul cupolei melcului. Din canalul spiral pleacă numeroase canalicule, care pătrund în
grosimea lamei spirale - lama spirală împarte canalul spiral al melcului în două părţi, una superioară, rampa
vestibulară (scala vestibuli), pentru că se deschide în vestibul şi cealaltă inferioară, rampa timpanică (scala
tympani), care se termină în casa timpanului. Partea superioară cu ajutorul unui orificiu mic-helicotrema -
comunică în regiunea vărfului melcului cu partea inferioară. Rampa timpanică comunică cu urechea medie prin
fereastra rotundă şi cu cavitatea craniană prin apeductul melcului (canaliculus cochleae), care se deschide în foseta
pietroasă (fossula petrosa), pe marginea posterioară a stâncii.