Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

Managementul comunicarii
in clasa de elevi

Geografia Turismului
Grupa 1233
Realizatori:Crasmariuc,Iftode,Mariu,
Necula,Nicorici,Prodan

Iasi,2011
1.1Formele comunicarii

In sens larg comunicarea umana poate fi definita drept procesul de transmitere de

informatii, idei, opinii, pareri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul. In
literatura de specialitate definitiile sunt numeroase si diferite.
Elementele ale procesului de comunicare:
cel putin doi parteneri (emitator si receptor), intre care se stabileste oanumita relatie;
cod, cunoscut de ambii parteneri (de mentionat faptul ca, in general, inorice proces de
comunicare partenerii joaca pe rand rolul de emitator sireceptor);
 mesaj;
 mijloc de transmitere a mesajului;
 feed-back (mesaj specific prin care emitatorul primeste de la destinatar unanumit
raspuns cu privire la mesajul comunicat);
 canale de comunicare; reprezinta drumurile, caile urmate de mesaje
(canaleformale, canale neformale);
 mediul comunicarii este influentat de modalitatile de comunicare; existamediu
oral sau mediu scris, mediu vizual etc.;
 barierele (filtrele, zgomotele) reprezinta perturbatiile ce pot interveni inprocesul
de comunicare:Procesul de comunicare ia nastere ca urmare a relatiei de
interdependentace exista intre elementele structurale enumerate mai sus.
Formele comunicarii
In functie de criteriul luat in considerare, distingem mai multe forme ale comunicarii. Un
prim criteriu luat in clasificarea formelor comunicarii il constituie modalitatea sau tehnica
de transmitere a mesajului. Identificam astfel, dupa IoanDragan, (Paradigme ale
comunicarii de masa) comunicarea directa, in situatia incare mesajul este transmis
uzitandu-se mijloace primare – cuvant, gest, mimica; si comunicarea indirecta, in situatia
in care se folosesc tehnici secundare – scriere, tiparitura, semnale transmise prin unde
hertziene, cabluri, sisteme grafice etc.
In cadrul comunicarii indirecte distingem intre:
 comunicare imprimata (presa, revista, carte, afis, etc.);
 comunicare inregistrata (film, disc, banda magnetica etc.);
 comunicare prin fir (telefon, telegraf, comunicare prin cablu, fibre optice etc.);
 comunicare radiofonica (radio, TV, avand ca suport undele hertziene).in functie
de modul in care individul, sau indivizii, participa la procesulde comunicare
identificam urmatoarele forme ale comunicarii:
  comunicare intrapersonala (sau comunicarea cu sinele; realizata de fiecareindivid
in forul sau interior);
 comunicarea interpersonala (sau comunicare de grup; realizata intre indiviziin
cadrul grupului sau organizatiei din care fac parte; in aceasta categorieintra si
comunicarea desfasurata in cadrul organizatiei);

1.2 Comunicarea şi influenţele sociale asupra clasei de elevi

Comunicarea reprezintă cheia tuturor relaţiilor, fie ele relaţii profesor-elev, elev-
părinte sau părinte-profesor. Este foarte important ca toţi aceşti membri sa fie deschişi
comunicării.
De aceea, o foarte mare importanţă o au profesorii: să ştie sa comunice atât cu
părinţii, cât şi cu elevii, pentru că sunt părinţi care nu accepta că au copii care nu se
încadrează în normele şcolare ( beau, fumează sau au note mici ), sau profesori care
mereu sunt nemulţumiţi de elevi, atrăgând atenţia părinţilor.
Însă şi relaţia profesor-elev are efectele sale: atunci când un profesor este foarte
dur, elevului îi va fi frică să işi spună punctul de vedere, însă nici să fie foarte maleabil nu
este bine, pentru că relaţia profesor-elev pentru că ar putea cădea în cealaltă extremă.
Pentru a îmbunătăţi relaţia de comunicare între elevi şi profesori, se poate ţine cont
de câteva reguli precum : centrarea activităţii de predare nu pe profesor, ci pe cel care
învaţă; remarcarea avantajului folosirii metodelor active în procesul de predare învăţare;
democratizarea relaţiei profesor-elev; elaborarea unei temeinice fundamentări privind
managementul clasei de elevi; diversificarea surselor de informare pe care le poate folosi
elevul; acceptarea feedback-ului propus de elev profesorului, şi invers.
Provocarea comunicării poate fi pusa în practică prin apelarea la metode distincte
de apreciere şi recompensare; renunţarea la atitudinea de superioritate a profesorului, însă
nu decăderea acesteia spre prietenie; crearea unei atmosfere netensionate, unde i se
facilitează elevului exprimarea liberă, fară a fi constrâns de anumiţi parametri.
Relaţia profesor părinte trebuie fie una deschisă, prin care parintele să fie informat
de faptele şi notele elevilor, iar in cazul în care acestea sunt negative, părintele să poarte
la rândul lui, discuţii deschise cu copiii lor .

Influenţele sociale
Influenţele sociale işi pun aprenta foarte tare asupra elevului. În mare parte familia
şi prietenii au o mare influenţă a elevilor.
 Atunci când în familie se petrec acte de violenţă, elevul se va comporta şi el violent
la rândul lui în clasă. Dacă este bătut, certat sau mereu neapreciat, elevul în clasă va fi
timid, îi va fi frică să spună ce gândeşte sau ce simte, ascunzându-şi foarte multe din
caităţi.
La fel ca şi familia, prietenii au influenţă asupra elevilor. Dintr-un grup în care
membrii fumează, se droghează sau beau, elevii vor avea aceleaşi tendinţe şi la şcoală,
pentru că în general, ei îşi vor păstra comportamentul atât în grupul de prieteni, cât şi la
şcoală.
De aceea este foarte important antuajul în care se află elevii, înafara orelor, pentru
că acesta îşi va pune amprenta asupra elevilor.

1.3.Bariere ale comunicării didactice

Comunicarea didactică beneficiază din plin de atuurile pe care particularităţile

claselor şcolare le oferă: grup organizat, niveluri intelective, atitudinale şi de interese
aproximativ egale, monitorizare permanentă din partea unor persoane autorizate şi
competente .Având în vedere aceste aspecte, comunicarea didactică ar trebui să fie una
dintre formele cele mai performante ale comunicării. În practica educaţională însă s-a
constatat de nenumărate ori că în planul relaţiei educaţionale apar destule obstacole
.Observaţia curentă şi simţul comun ne atrag atenţia că barierele care stau în fota oricărei
comunicări şi deci şi a comunicării didactice sunt de o mare diversitate: nu putem
comunica cu un elev pentru că este obosit şi bolnav, pentru că are dificultăţi de
concentrare, pentru că are un vocabular sărac, pentru că este marginalizat de colegi,
pentru că se crede persecutat de educator etc.
O încercare de sistematizare a blocajelor comunicării didactice trebuie să ia în
consideraţie elementele structurale ale comunicării. Comunicarea didactică este o relaţie
între un emiţător (în general reprezentat de educator) şi un receptor (în general,
reprezentat de elev), în interiori, căreia un mesaj (o informaţie) circulă de la unul la
celălalt prin intermediul unu canal. Orice disonanţă în raport cu funcţionarea normală în
cazul fiecăruia dintre aceste elemente poate constitui un obstacol în calea realizării unei
comunicări didactice cât mai eficiente.
Doina Sălăvăstru propune drept criteriu de sistematizare a blocajelor comunicării
didactice natura elementului structural afectat într-o relaţie de comunicare,aşadar,se
disting :
 blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate în comunicarea
didactică (educatorul pe de o parte, elevul pe de alta);
  blocaje determinate de relaţiile social-valorice existente între participanţii relaţia
de comunicare didactică;
 blocaje determinate de canalul de transmisie;
 blocaje determinate de particularităţile domeniului în care se realizează
comunicarea didactică.

a. Caracteristicile persoanelor angajate în comunicarea didactică

Orice individ care comunică este direct implicat în situaţia de comunicare, angajându-se
în ea cu toată personalitatea sa şi cu propriul sistem de nevoi care-i determina motivaţiile.
E firesc să ne gândim că atât elementele de personalitate ale educatorului cât şi cele ale
elevului sunt factori psihologici care îşi pun amprenta asupra relaţie de comunicare dintre
cei doi actori.Atunci când vorbim despre caracteristicile unei persoane: care comunică,
am putea avea în vedere şi anumite probleme de ordin fizic si fiziologic (diferite
deficienţe senzoriale, oboseala, surmenajul), care pot produce distorsiuni în comunicarea
didactică. Nu ne vom opri asupra acestor aspecte, însă este evident că educatorul trebuie
să cunoască problemele de această natură cu care se confruntă unii elevi şi să ţină seama
de ele în stabilirea relaţiei de comunicare cu aceştia.
“Este interesant însă să urmărim modul în care pot interveni factorii psihologici,
îndeosebi factorii de personalitate, în perturbarea comunicării educator-elev.Educatorul
exprimă în relaţia de comunicare cu elevul modul său de a fi, atitudinile şi interesele sale,
obişnuinţele şi stereotipurile, gradul de deschidere către partener, încărcătura afectivă,
umorul, agreabilitatea etc.Calitatea relaţiei are de suferit dacă educatorul prezintă
trăsături de personalitate negative.
Trăsături precum superficialitatea, narcisismul, agresivitatea (verbală, gestuală),
cinismul, încăpăţânarea, apatia, indiferenţa, rigiditatea, autoritarismul pot determina
distorsiuni ale mesajului şi pot conduce chiar la blocarea comunicării.Elevii apreciază în
mod deosebit la educator amabilitatea, deschiderea, capacitatea de a înţelege problemele
lor, dorinţa de a ajuta, stăpânirea de sine şi detestă sarcasmul, spiritul de dominaţie,
ironia.
Pe de altă parte, şi elevul se angajează în relaţia de comunicare cu anumite trăsături de
personalitate ce trebuie luate în consideraţie de educator.

b. Relaţiile social-valorice intre actorii implicaţi in comunicarea didactică

Cea de-a doua categorie de obstacole îşi are originea în relaţiile interindividuale
dintre participanţii la relaţia de comunicare didactică. În primul rând, trebuie remarcăm
faptul că între educator şi elevul său regăsim în permanenţă o relaţie autoritate:
educatorul este considerat autoritatea cognitivă în desfăşurarea actului didactic în general
şi a comunicării didactice în special.
“Autoritatea cognitivă e autoritatea celui care ştie mai mult într-un domeniu.
Relaţia de autoritate în comunicarea didactică nu se manifestă numai între elev şi
educator, ci şi între elevii aceleiaşi clase : unii elevi ştiu mai mult la anumite materii,
motiv pentru care sunt consideraţi autorităţi în domeniu. De multe ori, autoritatea e un
instrument al dinamizării şi al eficientizării comunicării didactice. Recunoscând în
educator autoritatea cognitivă într-un domeniu, elevii vor avea tendinţa de a intra în
relaţie de comunicare cu acesta, pentru a se informa în legătură cu anumite probleme,
pentru a clarifica anumite concepte etc.
A recunoaşte o autoritate înseamnă, în ultimă instanţă, a indica sursa din care te
poţi documenta intr-un domeniu.Aceasta este tendinţa naturală, firească într-o relaţie de
cunoaştere, insă, putem constata cu uşurinţă, autoritatea şi recunoaşterea ei sunt şi sursa
unor distorsiuni pe traiectul comunicării didactice.
În privinţa relaţiei de autoritate educator-elev, trebuie să menţionăm şi faptul că
ea este dedublată: pe de o parte, avem de-a face cu o relaţie de autoritate cognitivă,
epistemică (educatorul este cel care ştie mai mult în raport cu elevul său), şi pe de altă
parte, se instituie o relaţie de autoritate deontică (educatorul îndeplineşte o funcţie în
raport cu elevul, poate să dea ordine şi să decidă sancţiuni dacă ordinele nu sunt
îndeplinite). Constatăm că între educator şi elev se insinuează şi o relaţie de
putere:educatorul este purtătorul puterii, în timp ce elevul este destinatarul puterii. Dacă
elevul resimte autoritatea educatorului său ca apăsătoare, ca dominatoare, el se va simţi
ameninţat, va resimţi teamă şi nu va reuşi să recepţioneze în cele mai bune condiţii
mesajele acestuia. Relaţia educator-elev trebuie să fie astfel structurată încât elevul să
îndrăznească să acţioneze în prezenţa lui, să coopereze cu el, să răspundă la întrebări, să
pună la rândul său întrebări, să formuleze opinii şi interpretări personale, să adopte o
poziţie critică atunci când situaţia o impune.
“O a doua categorie de obstacole, dincolo de cele determinate de autoritate,
provin din natura relaţiilor valorice pe care participanţii la relaţia de comunicare didactică
le întreţin. Fiecare dintre actorii relaţiei de comunicare vine cu un câmp valoric amplu şi
de mare complexitate.
În măsura în care aceste câmpuri valorice sunt în consens, în concordanţă, şi sunt
de natură pozitivă în raport cu finalităţile actului didactic (în sensul că participanţii
împărtăşesc, în general, aceleaşi valori, pe care le şi promovează şi care concură la
îndeplinirea scopurilor educaţiei), atunci ele creează un climat favorabil pentru derularea
comunicării didactice. Există însă şi situaţii în care aceste câmpuri valorice sunt în
dezacord. În aceste condiţii, conflictul valoric reprezintă un obstacol în calea unei bune
comunicări didactice. Conflictul valoric se poate instala la diferite niveluri, constituindu-
se în tot atâtea blocaje ale comunicării: la nivelul valorilor morale, la nivelul valorilor
estetice, la nivelul valorilor vieţii în comun.
Într-o societate în care normele şi valorile morale sunt destul de amestecate şi de
confuze, este foarte uşor să apară disonanţe, conflicte valorice între cadre didactice şi
elevi în planul valorilor morale. De multe ori, aceste conflicte îşi au originea în mediul
familial din care provine elevul, în mediul cultural în care a fost crescut şi educat. Dacă
educatorul nu ţine seama de diversitatea valorilor particulare la care aderă elevii şi nu va
încerca să realizeze o comunicare în vederea unui acord posibil, a unei înţelegeri a
valorilor autentice, atunci receptarea mesajelor va avea mult de suferit.Am putea adăuga
la această categorie de blocaje ale comunicării şi stereotipul.
Orice individ acţionează, conştient sau nu, conform unui anumit număr de
prejudecaţi şi stereotipuri sociale. Acest lucru face ca reacţiile faţă de interlocutor,
interpretarea informaţiilor, precum şi natura relaţiei pe care o stabilim cu acest fie
afectate de stereotipurile la care ne raportăm în mod inconştient.Stereotipurile cu privire
la o minoritate etnică, stereotipurile rasiale, stereotipurile profesionale, stereotipurile cu
privire la frumuseţea fizic determină să dezvoltăm anumite aşteptări cu privire la
comportamentul şi reactiile interlocutorului şi să realizăm comunicarea în acord cu aceste
aşteptări.

c. blocaje determinate de canalele de transmisie

Comunicarea didactică se realizează cu ajutorul tuturor formelor de limbaj:verbal,
paraverbal şi nonverbal. Fără a neglija rolul şi importanţa ultimelor două forme, nu
putem să nu subliniem că cel puţin dimensiunea informativă sau argumentativa a
cunoaşterii care se constituie cu ajutorul limbajului verbal. De aceea, orice distorsiune la
acest nivel devin blocaje ale comunicării.
 Obstacolele din perspectiva limbajului pot avea surse multiple.Limbajul este un
sistem de semne care funcţionează ca un vehicul pentru transferul de informaţii de la un
individ la altul. Pentru ca semnele să poată îndeplini această funcţie de transferabilitate,
este necesar ca ele să îndeplinească o serie de condiţii: să fie purtătoare ale unui sens
(modalitatea prin care un obiect este adus la cunoştinţa receptorului) şi să trimită la o
referinţă (realitatea pe care sensul o aduce la cunoştinţa receptorului). 
O primă categorie de obstacole asumate pe linia sensului şi referinţei ţine de
faptul că elevul nu se află, de multe ori, în posesia sensului exact şi a referinţei adecvate
în cazul unui anumit termen, motiv pentru care el utilizează termenul în mod incorect, iar
comunicarea este afectată. În acest caz, sarcina cadrului didactic este aceea de a
determina pentru elevul în cauză sensul (înţelesul) termenului şi referinţa (realitatea)
desemnată prin termen. În general vorbind, amplitudinea vocabularului elevului este o
condiţie a unei comunicări didactice eficiente, în timp ce un vocabular sărac este o
piedică în derularea acestei comunicări.
Sunt şi situaţii în care incapacitatea utilizării exacte a sensului unui termen este
dată de specificitatea limbajului natural: ambiguitatea generată de polisemia termenilor.
Există în limba română destui termeni care au mai multe înţelesuri şi trimit la mai multe
referinţe, iar comunicarea poate fi blocată datorită ambiguităţii lor.
Sarcina educatorului este aceea de a-l pune pe elev să descopere sensul corect şi
referinţa adecvată, prin identificarea sensului în funcţie de context.Tatiana Slama-Cazacu
atrage atenţia asupra faptului că cel care precizează sensul (mai ales pentru substantive,
verbe, adjective, uneori adverbe, care sunt în genere polisemice) este contextul: „El
indică în primul rând direcţia pe care trebuie s-o urmeze interlocutorul spre a înţelege,
adică «atrage» una dintre semnificaţiile consacrate şi alege dintre aceste nuanţe pe aceea
care corespunde necesităţilor momentului (...). Dintr-un anumit punct de vedere se poate
spune despre context că este diacritic, el decizând asupra direcţiei în care trebuie căutată
semnificaţia unui anumit cuvânt".

d. blocajele comunicarii determinate de natura domeniului cognitiv

Este cunoscut faptul că domeniile de cunoaştere cu care ia contact elevul pe
parcursul preşcolarizării se diversifică de la primele trepte ale educaţiei şi până la cele din
urmă. Această diversificare are ca rezultat şi o anumită specializare a cunoaşterii, astfe
încât, la anumite niveluri, cunoaşterea nu mai este accesibilă prin intermediu limbajului
comun, motiv pentru care şi facilitatea comunicării didactice depinde de domeniu. La
anumite discipline de învăţământ (de exemplu, la matematică), cunoaşterea specializată
se concretizează în teorii şi sisteme ce recurg 1a limbaje artificiale în măsură să asigure
cu o mai mare exactitate transferul conţinutului informaţional de la un individ la altul.
Comunicarea se realizează în bune condiţii la astfel de discipline numai dacă
participanţii stăpânesc foarte bine sensurile practic operaţionale ale semnelor unui
asemenea limbaj: regula semnului, în aces caz, îţi spune doar ce poţi să faci cu semnul în
interiorul domeniului cognitiv respectiv.Dacă această exigenţă nu este îndeplinită, atunci
comunicarea nu poate avea loc.
“Abilitatea în comunicare la anumite discipline presupune din partea elevului
satisfacerea simultană a două condiţii: condiţia de competent cognitivă (elevul trebuie să
înţeleagă fenomenele, procesele sau relaţiile pe care le exprimă limbajul într-un domeniu
cognitiv specializat) şi condiţia de competenta lingvistică (elevul trebuie să stăpânească
sistemul de semne specializat, prin intermediul căruia sunt exprimate şi receptate
procesele domeniului). Îndeplinirea celor două exigenţe este o sarcină destul de grea,
ceea ce face ca unele dificultăţi de comunicare ale educatorului cu elevii săi să-şi afle
originea chiar aici.
De asemenea, poate că dificultăţile de comunicare în domeniul menţionat vin şi
din exigenţa maximală a exactităţii limbajului utilizat în dezvăluirea cunoaşterii
specializate. În astfel de disciplină nu se poate aproxima: nu ştii exact despre ce e vorba,
nu poţi comunica.Principala condiţie pentru realizarea unei bune comunicări este
asumarea de către elev a sensurilor specializate ale termenilor, iar sarcina educatorului e
aceea de a recurge la diferite proceduri de introducere a sensului şi de identificare a
referinţei (definiţie, explicaţie, descriere). Există şi în această privinţă numeroase
dificultăţi care, de această dată, sunt generate de maxima permisivitate a ambiguităţii de
care beneficiază conceptele acestor discipline. Se creează astfel o suprasaturaţie de sens,
aşa încât se ajunge, în dezbaterile filosofice mai ales, ca fiecare să utilizeze conceptele cu
un înţeles propriu.

1.4. Eficienta in comunicarea didactica

Integrarea eficienta a individului este rezultatul mai multor interactiuni, al

autocunoasterii, al acceptarii si intelegerii diversitatii. Aceasta diversitate de motive
atitudini, idei, conduce uneori la ciocniri si divergente, la nivel de grup, dand nastere la
ceea ce este conflictul.
O comunicare eficienta in cadrul clasei este foarte importanta, mai ales in rezolvarea
diferitelor conflicte care se isca si depinde de convingerile personale. Conflictul poate fi
vazut dn doua perspective:
 Negativa: - scade increderea in sine
- dificultati de luare a deciziilor
 Pozitiva: - potentialul lor de schimbare
- identificarea problemelor si solutionarea lor
- cresterea adaptabilitatii la situatii diferite
Persoanele difera intre ele prin trasaturi de personalitate, opinii, atitudinii, idei, lucru ce
face ca intr-o clasa de elevi sa apara mereu conflicte, pe care profesorul dirginte trebuie
sa le rezolve. In cadrul unei clase exista tendinta de a crede ca asa cum sunt eu e cel mai
bine, iar cei care difera de tine nu sunt ok. De aceea in acest caz trebuie sa apara o
conumicare eficienta intre elev – profesor, elev-elev, profesor – parinte. La nivelul clasei
conflictul poate aparea in momentul cand profesorul are nevoie de ordine si disciplina, iar
elevul vrea sa se exprime liber si creativ. Aici apare comunicarea defictara care a dus la
producerea unui conflict. Managementul conflictului presupune masuri de prevenire,
strategii de rezolvare si masuri de diminuare sau inlaturare a consecintelor negative ale
acestuia. Pentru o comunicare eficienta sunt importanti 2 pasi:
- modul de initiere a comunicarii: felul cum adresam intrebarile de debut;
- desfasurarea si mentinerea dialogului prin folosirea intrebarilor deschise,
utilizarea corespunzatoare a unui limbaj nonverbal si alegerea momentului
potrivit pentru adresarea unor intrebari.

Una dintre caracteristicile principale ale procesului de comunicare este eficienta

coordonarii ei. Pentru exploatarea la maximum a beneficiilor oferite de o comunicare
eficienta, existenta unor bune abilitati practice (si nu teoretice) este vitala. Orice mesaj -
intentionat sau nu - determina o schimbare in atitudinea, opinia sau modul de actiune al
receptorului.
De exemplu, dupa ce profesorul si-a ales materialul pe care trebuie sa-l comunice, el
trebuie sa se concentreze asupra modului în care va prezenta notiunile, asupra
comunicarii, care în aceste conditii nu este una obisnuita, ci o forma specifica. Prin ea
trebuie sa atinga anumite obiective, sa vehiculeze un continut care sa fie receptat de elevi,
sa produca modificari ale personalitatii elevilor la nivel cognitiv, afectiv, atitudinal,
actional. Datorita exploziei de informatii profesorul trebuie sa fie capabil sa prelucreze
materialele, astfel incat sa fie accesibil tuturor elevilor, realizand astfel o comunicare
eficienta.
Codurile comunicarii didactice pot lua diferite forme: verbal, nonverbal, paraverbal,
mixta; dupa natura partenerilor poate fi o comunicare interpersonala, în grupuri mici,
publica; statutul poate fi formal, informal, pe verticala, subiectiva, întâmplatoare; dupa
natura continuturilor, comunicarea didactica poate fi stiintifica, atitudinala, operational-
metodologica.

1.5.Realizarea unei prezentări eficiente

Proiectare
Orice prezentare trebuie proiectată cu atenție. În acest scop se vor lua în considerare
următoarele elemente:
- Situația
o Dacă este o prezentare științifică, aceasta va avea o structură tipică rapoartelor de
cercetare
o Dacă este o prezentare ocazionată de un eveniment sau de o situație mai puțin
pretențioasă, se poate avea în vedere o prezentare informală, colocvială.
- Auditoriul
o Dacă sunt specialiști în domeniul abordat, se va insista pe aspectele esențiale
o Dacă sunt nespecialiști, se va acorda atenție accesibilității limbajului și volumului de
informații. Un limbaj inadecvat poate îndepărta interesul auditoriului după primele
propoziții.
o Dacă prezența celor din sala este impusă, atunci se va urmări atragerea atenției și
interesului prin mijloace de motivare (exemplificări, umor etc.)
- Condiții
o Timpul alocat de organizatori este esențial. Lungimea prezentării va fi atent
dimensionată în raport cu durata planificată a acesteia! Dacă timpul este suficient de lung,
se va merge pe o abordare analitică, dacă timpul este scurt, prezentarea va fi sintetică,
axată pe esențial. Atenție la timpul alocat întrebărilor. Uneori timpul anunțat de
organizatori include și întrebările, deci prezentarea va trebui să fie ceva mai scurtă.
o Mărimea sălii, dotarea tehnică, luminozitatea, vor fi luate în considerare la proiectarea
planșelor . De exemplu, cu cât sala este mai mare, cu atât se va scrie cu litere mai mari.
o Dacă se merge cu computerul propriu, se va verifica în avans compatibilitatea cu
conectica și tehnica de proiecție din sală.
Pregătire
Realizarea unei prezentări eficiente impune o perioadă de pregătire și gestație.
Trecerea directă la realizarea documentului conduce, de cele mai multe ori, la prezentări
superficiale. Se vor avea în vedere:
- Definirea clară a obiectivului personal în legătură cu prezentare (ideile importante care
se doresc transmise și pe care prezentatorul dorește să fie reținute în mod special)
- Definirea clară și precisă a temei prezentării. Titlul prezentării reprezintă primul contact
al auditoriului cu comunicarea. Un titlu clar si explicit poate atrage persoane care altfel ar
fi preferat, eventual, să meargă la o altă secțiune (în cazul unei conferințe de comunicări
științifice).
- Se recomandă o fază de ”gestaţie” care contribuie la fixarea ideilor și permite colectarea
materialelor necesare
- Se va elabora o structură logică a prezentării
o Structurare clasică, formală, tip raport de cercetare:
introducere... metoda... rezultate... discuţii... concluzii
avantaje: rigoare, precizie, previzibilitate...
dezavantaje: ... previzibilitate, posibil dezinteres
o Prezentare de tip narativ
creativă, modalitate liberă, caracter de povestire
nu se pretează la orice temă (în nici un caz pentru comunicările
științifice)
presupune o excelentă cunoastere a subiectului
implică talent oratoric
nerecomandabilă începătorilor
nerecomandată în situaţii formale
o Este bine ca prezentarea să înceapă cu un cuprins, pentru a orienta așteptările
auditoriului.
o Ca structură generală, orice prezentare trebuie să aibă introducere, conținut și
încheiere (concluzii).
o Atenţie la fixarea ideilor de bază (chiar si atunci când în sală sunt specialiști)
o Se va începe cu informaţiile mai importante.
o Se vor întrebuința, pe cât posibil, propoziţii scurte, concise, clare.
- Estimarea întrebărilor si problemelor ce pot fi ridicate de auditoriu, pentru a evita
surprizele neplăcute.
Realizare
Indiferent de forma prezentării, este esențială realizarea unui document de susținere. În
prezent, se utilizează pe scară din ce în ce mai largă prezentările asistate de documente de
tip Power Point. Pentru a realiza un document bun, vor fi avute în vedere următoarele
recomandări:
- Vizibilitate
o Depinde de:
Mărimea sălii (imaginea trebuie sa fie vizibilă pentru toţi)
Luminozitatea (contrastul intens este o garanţie, de aceea se va alege un raport
text/fond care asigură cel mai mare contrast posibil; cu cât sala este mai luminoasă, cu
atât contrastul trebuie să fie mai mare)
o Calitatea echipamentului (un videoproiector ”obosit” sau nepotrivit cu mărimea sălii
poate face să eșueze o prezentare)
- Simplitate
o Pe planșe se introduc doar conceptele cheie
o Se evidenţiază ideile principale
o Se vor evita textele lungi. Ca idee de principiu, se va evita cu desăvârșire scrierea unor
propoziții închegate, deoarece acestea forțează prezentatorul să le citească, fapt care
conduce la pierderea spontaneității și îndepărtează interesul celor din sală (care pot citi și
singuri).
o Încărcare informaţională moderată. Cu cât o planșă este mai încărcată cu informații, cu
atât este mai dificil de înțeles și de reținut. Atenție la tabelele cu date statistice. Oricât de
importante ar fi acestea, proiectarea unor tabele cu numeroase linii și coloane, pline de
cifre, nu ajută la nimic! De cele mai multe ori ele nici nu sunt vizibile, ceea ce determină
o stare generală de frustrare.
- Claritate
o Tipul de caracter
se recomandă utilizarea aceluiași tip font în tot documentul
efectele de editare vor fi utilizate cu reținere (în nici un caz nu se va abuza de scriere
cu diferite culori pe aceeași planșă)
importantă este lizibilitatea (ori de câte ori apare tentația unui ”efect”, se va evalua
care este consecința asupra lizibilității textului)
se va evita scrierea întregului text cu majuscule (în ciuda aparențelor, acestea sunt
mai puțin lizibile decât literele obișnuite; majusculele pot fi utilizate la titluri)
o Dimensiunea literelor va fi cât mai mare posibil. În documentele Power Point
dimensiunea 16 pentru caractere este mică, preferându-se caractere mai mari, de la 20 în
sus, mergând până la 40, în cazul titlurilor.
o Schema de culori a planșei este una dintre cele mai mari provocări. Fiecare prezentator
își dorește un document cât mai original din acest punct de vedere, dar alegerea nu
trebuie să ignore recomandarea esențială privind vizibilitatea planșelor și lizibilitatea
textelor. Cea mai bună soluție, mai ales pentru începători, este să fie utilizate template-uri
oferite de program, care au mai multe șanse să fie potrivite.
o Esenţial: vizibilitatea și lizibilitatea depind în mod decisiv de contrastul dintre text si
fond. Cu cât mai mare este contrastul, cu atât mai bine. Atenție, uneori chiar și combinații
de culori care se văd bine pe display-ul calculatorului devin ilizibile atunci când sunt
proiectate pe ecranul unei săli (o eroare ”clasică” în acest sens este scrisul roșu pe fond
albastru, sau invers).
- Consistenţa
o Se va introduce, pe cât posibil, un concept (idee) pe fiecare plansă
o Progresia planselor va avea un caracter logic
- Efecte speciale
o Power Point oferă două categorii de efecte speciale: la trecerea de la o planșă la alta
(transition) și la proiectarea informațiilor pe fiecare planșă (animation).
este de preferat păstrarea aceluiași tip de tranziție pe toata durată prezentării,
preferându-se viteza cea mai mare, pentru economisirea timpului
animațiile vor fi cu precădere subordonate logicii prezentării; animațiile de dragul
animațiilor sunt caracteristice începătorilor și, de cele mai multe ori, nu fac decât să
consume timp (se vor evita mai ales animațiile cu viteze mici)
o Un exces de efecte speciale face întotdeauna o impresie proastă. Acestea ajung uneori
să îl încurce și pe prezentator, care nu mai poate ține pasul cu dinamica planșelor.
Exersare
- Fără exersare prealabilă, nu există prezentare eficientă
- Se va repeta, oricât de scurt este timpul la dispoziţie
- Repetiţiile vor fi obligatoriu cronometrate, pentru verificarea încadrării în timpul alocat.
Dacă prezentarea este mult prea lungă:
o nu se va ceda tentației de a vorbi foarte repede, fiindcă ideile se succed rapid și
audienţa poate fi pierdută (100 de cuvinte pe minut este viteză optimă)
o nu se va vorbi eliptic (cuvinte puţine, propoziţii incomplete), care fac înţelegere
greoaie și cer un efort suplimentar din partea audienţei
- Nu se va memora textul, ci succesiunea ideilor
- Se vor elimina manierismele (expresii, gesturi repetitive)
- Cei care nu repetă:
o nu au cursivitate;
© M. Popa. Recomandări pentru o prezentare eficientă
o divaghează cu usurinţă;
o fac treceri brutale de la o idee la alta;
o sunt dezorganizaţi de orice situaţie neprevăzută.
Susţinere
- Se va lua legătura cu organizatorii pentru:
o verificarea disponibilităţii echipamentelor;
o confirmarea programării (poziția în listă poate fi uneori modificată, ceea ce poate
genera surprize);
o transferul fisierului de prezentare pe calculatorul sălii;
o verificarea rulării programului și a integrității fișierului;
o reglarea condiţiilor de luminozitate din sală .
- Utilizarea microfonului reprezintă un stres suplimentar dar, pe cât posibil, nu se va
renunța la el, mai ales dacă sala este mare.
- Abordarea unei poziţii care să permită atât vizibilitatea ecranului, cât și contactul vizual
cu audiența (este o greșeală capitală citirea de pe ecran cu spatele la sală!).
- Verificarea accesoriilor (indicator optic, de ex.),
- ... trecere preventivă pe la camera de toaletă…
- Susţinerea efectivă:
o Se păstrează structura fixată prin repetiţii
o Pregătire pentru posibile întreruperi
o Atenţie la curgerea timpului (dacă este necesar, se poate apela la un coleg)!!!
o Concluziile reprezintă încununarea efortului
Gestionarea întrebărilor
- Se pot repeta întrebările pentru siguranţă si claritate
- Nu se va răspunde înainte de finalizarea întrebării
- Se vor evita discuţiile prelungite cu aceeasi persoană
- Dacă nu se cunoaste răspunsul, se va recunoaște acest lucru, urmat de oferta de a căuta
și transmite răspunsul mai târziu, sugerarea unei surse sau de solicitarea opiniei celor din
sală

1.6.Ascultarea in comunicarea didactica

Tipuri de ascultare: ascultarea pasiva, ascultarea active

Ascultarea pasiva- este ascultarea care lasa în seama celuilalt gasirea ideilor

Tacerea -a nu spune si a nu face nimic, poate duce la “emiterea de presupuneri”si

“acceptarea tacita” a unor situatii sau stari de fapt.

Presupunerile si acceptarea unor stari de fapt favorizeaza în mod constructiv evolutiile

ulterioare si modificarile ce se pot ivi.

Ascultarea “în tacere” poate fi sustinuta, în mod ingenios, prin urmatoarele reactii, în
ceea ce priveste gradul de atentie:

– contactul vizual
– gestica ( a da aprobator din cap, scuturari sau clatinari din cap, schimbari bruste de
pozitie) 20420d32u
– mimica

– exprimari de genul: ‘Aha”, “Oh?”, “Hm”, “Da?”, etc

Ascultarea activa - presupune o serie de activitati menite sa asigure receptionarea

corecta a mesajului si retinerea lui optima.

Ascultarea activa:

– este ascultarea care face posibila solutionarea problemei prin forte proprii
– este ascultarea care necesita un efort sustinut , adoptare unei atitudini
mentalecorecte, mentinerea atentiei, pentru a rationa logic dar si pentru a obtine o
întelegere deplina,cautând un raspuns corect la ceea ce ni se comunica.

Pentru a ne rezolva problemele si pentru a putea lua decizii corecte, este necesar sa
obtinem cât mai multa informatie relevanta. Atentia încurajeaza vorbitorul sa continuie
discutia si furnizeaza cât mai multe date. Când detineti suficiente informatii exacte
sunteti în masura de a lua decizii corecte.
 Ascultarea eficienta duce la rezultate cum ar fi:

1. încurajarea interlocutorilor ;
2. aflarea tuturor informatilor necesare ;
3. îmbunatatirea relatiilor personale ;
4. rezolvarea problemelor ;
5. o mai buna întelegere a celor cu care venim în contact.
6. Cu alte cuvinte un bun ascultator castiga:
7. informatie ;
8. întelegere ;
9. receptie (ascultare) reciproca ;

Din punctul de vedere al tehnicilor utilizate in ascultarea activa se diferentiaza mai

multe tipologii:

Tipuri Idei de baza Scop Exemple

ATENT Folosirea de mesaje       Manifestarea Priviri, inclinari ale
nonverbale pentru a arata interesului fata de capului cu sens
atentia indreptata asupra vorbitor si mesajul afirmativ, asezarea cu
vorbitorului sau fata la vorbitor
NEUTRU Folosire de cuvinte neutre,       Incurajarea „Inteleg“, „Aha“,
care nu exprima nici vorbitorului sa „Interesant“
acordul nici dezacordul cu continua sa
vorbitorul vorbeasca, fara a
interveni
REPETATIV Repetarea afirmativa a       Dovada ca Orice citat direct din
intregii sau a ultimei parti a ascultatorul este ceea ce a spus
propozitiei finale a foarte atent; vorbitorul
vorbitorului       Ajuta vorbitorul sa
nu-si piarda firul
gandirii
REZUMATIV Strangerea ideilor si/sau       Punct de control „Acestea sunt ideile de
sentimentelor in reafirmarea pentru discutii baza pe care le-ai
lor drept concluzii. Se cere viitoare; exprimat...?“
confirmarea prin intrebarea       Pune in discutie „Daca inteleg bine... ,
„Asa este?“ problema nu“?
vorbitorului
PARAFRAZA Raspuns in ceea ce priveste       Arata ca s-a inteles V: Sedinta a fost
continutul si parerea ce a spus si ce a proasta
vorbitorului, exprimat in simtit vorbitorul A: Esti suparat de ceea
cuvintele ascultatorului. ce s-a intamplat in
Prin parafrazare se repeta       Verifica perceptia timpul sedintei?
esentialul din cele spuse de
cineva
       Confera ematie

      Clarifica
problemele pentru
vorbitor
INTREBARI Adresarea de intrebari       Pentru a obtine „Ce consecinte crezi
deschise. Se incepe cu informatii ca ar putea avea?“
„Cum“ sau „Ce“ pentru a suplimentare. „Cum reactioneaza
incuraja exprimarea mai       Ajuta vorbitorul sa ceilalti la aceasta
mult decat raspunsurile de cerceteze toate propunere?“
tipul DA sau NU. aspectele problemei
Intrebarile pot fi folositoare respective
pentru a clarifica, elabora si
menaja sentimentele sau
pentru a rezolva probleme.
Intrebarile trebuie sa fie
simple, clare, sa nu incepa
cu „de ce“ sau sa induca
raspunsul.

Bibliografie

 Salavastru D. -“Psihologia Educaţiei”, Editura Polirom, Bucureşti,2004

 Ion-Ovidiu Pânişoară,Comunicarea Eficientă, Polirom,2010
 Philippe Cabin, Jean-Francois Dortier, Comunicarea. Perspective
actuale,TRADUCERE: Luminita Rosca si Romina Surugiu ,Polirom,2010