Biologie clasa a 9-a

 Contributii ale oamenilor de stiinta la

dezvoltarea biologiei
Emil Racovita :
Emil Racoviță (1868, Iași-1947,Cluj) a fost un savant
, explorator ,  speolog și biolog român, considerat fondatorul
biospeologiei (studiul faunei din subteran - peșteri și pânze
freatice de apă). A fost ales academician în 1920 și a fost președinte

al Academiei Române în perioada 1926 - 1929. -

Emil Racovita (1868 – 1947 )
Cele 1.300 de exemplare din flora și fauna regiunilor cercetate
adunate de Racoviță au fost studiate de numeroși cercetători, care
au descris sute de forme necunoscute până atunci în lumea vegetală
și animală. La întoarcere a publicat o lucrare importantă
despre Cetacee, în special  balene.
 În 1900, devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic
„Arago” din Banyuls-sur-Mer, Franța.
Ca urmare a descoperirii unor noi specii de crustacee în peștera
Cueva del Drach din Mallorca, vizitată în 1904, domeniul îl
fascinează și renunță la cercetarea în oceanologie pentru a se
dedica ecosistemelor subterane.
În 1907, va publica „Essai sur les problemes biospeologiques”, prima
lucrare importantă dedicată biospeologiei din lume. După aceea, va
iniția un program internațional de cercetare numit „Biospeologica”
care să studieze fauna peșterilor, la început ca o activitate privată,
dar în 1920, înființează la Cluj primul Institut Speologic din lume.Pe
lângă numeroși cercetători români, Racoviță aduce la Cluj și o
echipă de prieteni biologi de renume, doi francezi (Jules Guiart,
René Jeannel) și un elvețian (Alfred Chappuis).
Moment de răgaz în timpul săpării canalului prin care Belgica a
ieșit din banchiză (Foto: Fr. Cook). Cook și-a intitulat fotografia
"Ceaiul de la ora 5"
Între timp, scrie de asemenea un tratat evoluționist, cu anumite
abordări originale asupra subiectului.
În august 1940, prin Dictatul de la Viena, Clujul a devenit parte
a Ungariei, iar Emil Racoviță se va muta la Timișoara, în timp ce
Institutul Speologic va fi condus de prietenul său elvețian (deci
neutru) Alfred Chappuis. După reîntoarcerea nordului
Transilvaniei ca teritoriu al României, se va întoarce la Cluj, dorind
să reorganizeze institutul, dar va muri înainte de a termina aceasta,
la vârsta de 79 de ani.

Charles Darwin
Charles Darwin (1809, Shrewsbury, Shropshire -
1882,Beckenham, Kent) este cel mai celebru naturalist
britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei
referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă).

A observat că toate speciile de forme de viață au evoluat de-a lungul

timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe
care l-a numit „selecție naturală” toate acestea fiind publicate în cea
mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor”, (1859).
Teoria evoluționistă a fost recunoscută de către comunitatea
științifică și publicul larg încă din timpul vieții sale, în timp ce teoria
selecției naturale a fost considerată ca prim argument al procesului
evoluției abia prin anii 1930 iar acum constituie
baza evoluționismului sintetic.
Darwin s-a împrietenit cu cel mai mare geolog al epocii
sale, Charles Lyell, creatorul teoriei despre procesul treptat de
dezvoltare al Pământului. În urma discuțiilor cu acesta, Darwin a
ajuns la concluzia că speciile au evoluat în mod asemănător cu
evoluția în timp a Pământului. Reverendul Henslow a prezentat o
parte din fosilele și jurnalele lui Charles Darwin unor naturaliști
celebrii din acea perioadă. Datorită acestor expuneri, Charles
Darwin a devenit celebru în cercurile științifice britanice. O dată cu
revenirea în Anglia, pe data de 2 octombrie 1836, Darwin a început
să-și formuleze teoria, pe care o considera singura viabilă. Conform
acestei teorii, speciile evoluează, adică sunt supuse unor
transformări treptate, de la formele simple la cele mai avansate, deci
strămoșii tuturor formelor vii de astăzi au fost organisme
monocelulare.
 În anul 1858, primește o scrisoare din partea
naturalistului Alfred Russel Wallace. Observațiile pe care acesta le
formulează, călătorind prin America de Nord, referitoare la
ereditate și transformarea proprietăților printre specii, îl fac pe
Darwin să grăbească finalizarea teoriei evoluției. Câteva luni mai
târziu, atât Alfred Russell Wallace cât și Chales Darwin se prezintă
la Linnean Society pentru atestarea teoriei evoluției. Acest consiliu
decide asupra întâietății formulării teoriei și astfel Charles Darwin
este considerat părintele evoluției.
Charles Darwin a murit pe 19 aprilie 1882; ca dovadă de
recunoaștere a valorii operelor sale științifice, a fost înmormântat în
Westminster Abbey, lângă Isaac Newton.

Molecula
Molecula e cea mai mică parte dintr-o substanță care
păstrează compoziția procentuală și toate proprietățile chimice ale
acelei substanțe. O moleculă este definită ca un grup electric neutru,
destul de stabil, format din cel puțin doi atomi într-un anumit
aranjament, legați împreună în conformitate cu legături chimice
foarte puternice (covalente). Moleculele au dimensiuni mici in
comparație cu distanțele dintre ele. Există spații intermoleculare
foarte mari, în comparație cu dimensiunile moleculelor. Între
molecule există forțe de coeziune care sunt mai mici pentru gaze și
mai mari pentru lichide sau solide. Moleculele sunt stabile și neutre
din punct de vedere electric. O altă caracteristică este mobilitatea
acestora. Datorită mobilității, se difuzează unele printre celelalte sau
prezintă fenomenul de dizolvare pentru lichide sau solide.
 <-Molecula

Glucidele
Glucidele reprezinta categoria de biomolecule cu cea mai mare
raspandire in natura.
Energia solara captata de plantele verzi in procesul de fotosinteza
este convertita in energie chimica si stocata sub forma de glucide. In
plante, proportia de glucide este de 85-95% .Glucidele de origine
vegetala constituie componente de baza in hrana omului si a
animalelor si totodata importante surse de energie .
In organismul animal, glucidele se gasesc in cantitati mici
reprezentand 2-3% din masa corporala .Ele pot exista ca oze libere
(glucoza), ca diglucide (lactoza), precum si sub forma de
macromolecule (glicogenul). Glucidele exista in organismul animal
si sub forma de glicoconjugate - componente structurale ale
membranelor celulare si ale unor structuri extracelulare. 
Prin degradarea glucidelor este furnizata 50-70% din energia
necesara existentei organismului animal. Ca structura chimica,
glucidele sunt polihidroxialdehide, polihidroxicetone sau produsi de
condensare ai acestora.Denumirea stiintifica este de glucide,
respectiv zaharuri.

Lipidele
Lipidele sunt compusi foarte raspanditi in lumea vie, fiind
forma principala de depozitare a rezervelor de materiale energetice
ale organismelor. Lipidele in asociatie cu proteinele si intr-o mica
masura cu zaharurile sunt componente structurale fundamentale ale
celulelor.
In functie de contitutia chimica, lipidele se impart in doua mari
clase:
* lipide simple : esteri ai acizilor grasi 
* lipide complexe : esteri ai acizilor grasi continand si alte grupe in
afara alcoolilor si a acizilor grasi
Grasimea este o parte vitala a oricarei celule vii. De asemenea
grasimea reprezinta combustibilul de rezerva al organismului. De
aceea, n-am putea fi sanatosi daca grasimea ar lipsi din alimentatia
noatra. Problema apare din cauza ca cei mai multi dintre noi
consumam prea multa grasime, deseori in forme pe care organismul
nule poate prelucra cu usurinta. Excesul de grasime nu face altceva
decat sa creasca vascozitatea si aderenta sangelui, incetinind
circulatia si ducand la alipirea globulelor rosii una de alta intocmai
ca monedele intr-un fasic. In acesta stare, agregata, globulele rosii
sunt incapabile sa se incarce la capacitatea maxima cu oxigen si sa
navigheze prin capilarele microscopice. Lipsite de oxigen si de
celelalte substante nutritive, celulele organismului de vin tot mai
susceptibile la lezare, imbolnavire si moarte. 

Proteinele
Proteinele sunt componente de baza ale tuturor celulelor vii, alaturi de
lipide, zaharide, vitamine, enzime, apa si saruri anorganice, formand
impreuna un sistem complex in cadrul caruia se petrec o serie de reactii
chimice care asigura reproducerea, dezvoltarea si functionarea normala a
fiintelor vii. Sunt componente ale structurilor celulare si au functii biologice
fundamentale : enzimatice, hormonale , imunologice. Sunt proteine unele
substante cu puternica activitate biologica ale celulelor ca: enzimele, pigmentii
respiratori, multi hormoni si anticorpii. Substanta contractila din fibrele
musculare, din cilii si din flagelele organismelor inferioare, care poseda
proprietatea de a transforma energia chimica in energie mecanica, este de
asemenea o proteina. Ele intra in structura tuturor celulelor, si ajuta la
cresterea si refacerea celulelor. Ca aspect , la microscop , proteinele sunt
subtiri , ca niste bastonase gelatinoase. In organele animale apar sub forma de
muschi , piele ,par . Ele se gasesc si in plante , in cantitati mai mici . Toate
sunt amestecuri de compusi complecsi , continand carbon , hidrogen , azot ,
oxigen , uneori si fosfor , fier , iar de multe ori sulf . Proteinele sunt principali
constituenti ai corpului animalelor . Indeplinind o mare varietate de functii ,
se descopera o diversificare deosebita in alcatuirea lor . S-a demonstrat ca
proteinele constituie partea cea mai insemnata din substanta uscata a
celulelor . In corpul omenesc , 15 % din greutate se datoreaza proteinelor.
Analiza lor elementara a fost facuta de chimistul olandez Gerardus Iohannes
Mulde (1802 - 1882 ) , extragandu-le din tesuturi animale si vegetale .

Membrana celulara
Membrana celulară (membrana plasmatică, plasmalema) este o
structură celulară ce delimitează și compartimentează conținutul
celular. Constituie o barieră selectivă pentru pasajul moleculelor și
ionilor. Este o structură bidimensională continuă cu grosimea de 6-
9 mm și cu proprietăți caracteristice de permeabilitate selectivă, ce
conferă individualitate celulei. Membrana celulară a fost pentru
prima dată observată de Robert Hooke, însă acesta a considerat-o
parte integrală a unei celule unitare. Abia în 1855 Karl Wilhelm von
Nägeli și Carl Eduard Cramer au emis ipoteza existenței unei
membrane celulare responsabile pentru secreția extracelulară și
menținerea presiunii intracelulare. În 1935, Hugh Daveson și James
Frederic Danielli au sugerat structura bilipidică a membranei
celulare, iar în 1972, Nicholson și Singer au formulat modelul
mozaicului fluid. Acest model a fost modificat datorită descoperirii
unor structuri ce compartimentalizează membrana celulară.
Acestea cuprind: zonele de joncțiune intercelulară; "barierele"
membranare formate de complexe multiproteice sau de specializări
ale citoscheletului subcortical; subdomenii membranare cu o
compoziție proteo-lipidică specifică, cum ar fi cele insolubile
in detergenți (lipid rafts). Aceasta organizare complexă a
membranei este importantă, între altele, pentru polaritatea celulei și
pentru organizarea semnalelor primite din exterior.
Citoplasma
Citoplasma reprezintă mediul intracelular, situat
între membrana celulară și nucleul unei celule, constituind masa
fundamentală a acesteia. În citoplasmă se află organite comune,
precum citoscheletul, ribozomii, mitocondriile, centrozomul, aparat
ul Golgi, vacuolele, lizozomii, plastida, reticulul endoplasmatic,
precum și organite specifice, așa cum
suntneurofibrilele, miofibrilele și corpul Nisl, aflate în citosol, fluidul
vâscos în care se petrec toate reacțiile intracelulare.

Reticulul endoplasmatic
Reticulul endoplasmatic (RE) este un organit care se găsește
la celulele eucariote. "Endoplasmatic" înseamna "în
interiorul citoplasmei", iar "reticul" înseamna "pânză/rețea mică".
RE modifică proteine, produce macromoleculeși distribuie
substanțele în celulă. În esență, reticulul endoplasmatic este sistemul
elaborat de transport al celulei eucariote. Reticulul endoplasmatic
este structurat ca un sistem tridimensional de canalicule, vezicule și
cisterne ramificate și anastomozate. El face legătura
întremembrana plasmatică și membrana nucleară. RE are aspect
neted (reticul endoplasmatic neted - REN.) sau rugos (granular)
când se asociază cu ribozomii (reticul endoplasmatic granular -
REG.). REG lipsește în hematiile mature. RE este mai dezvoltat în
celulele cu activitate metabolică intensă (de exemplu, în celulele
hepatice).
Compoziția RE este similară cu cea a membranei plasmatice, deși
acest organit este de fapt o extensie a membranei nucleare. RE este
locul traduceriiinformației genetice, și mijlocul de transport al
proteinelor ce urmează să devină parte din membrana celulară (de
exemplu receptori transmembranari) sau care urmează să fie
secretate prin exocitoză (de exemplu neurotransmițători, enzime
digestive, etc.).
RE este format dintr-o rețea de tuburi și cisterne. RE este acoperit
în parte de ribozomi (care produc proteine din aminoacizi, bazat
pe codul genetic). Deoarece aceste locuri par a fi "rugoase" văzute
sub microscopul electronic, această parte a fost numită reticul
endoplasmatic rugos. Părțile fără ribozomi se numesc reticul
endoplasmatic neted. Ribozomii transferă proteinele gata produse în
RE, care le transportă la aparatul Golgi.

Procariotele si eucariotele
Structura procariotă se caracterizează printr-o serie de
particularități ce o deosebește de cea eucariotă, principala diferență
fiind lipsa nucleolilor și a anvelopei nucleare.De asemenea, îi lipsesc
majoritatea organitelor celulare. Singurele organite prezente în
citoplasma celulelor procariote sunt ribozomii(sau ,,granulele lui
Palade"), al căror număr este de 10 ori mai mare decât la eucariote.
ADN-ul procariot este de obicei reprezentat printr-o singură
moleculă de ADN, circulară si puternic spiralizată numită
nucleoid.Pe langa ADN, procariotele mai contin ARN. Acesta se
găsește liber in citoplasmă sau in ribozomi. De asemenea, există si
proteine de tipul histonelor.Cercetarile recente arată că in
citoplasma procariotelor se gaseste o proteină contractila, prin
polimerizarea căreia rezulta o retea contractilă, ca o formă
rudimentară de citoschelet intalnită a eucariotei.Toate plantele care
nu au nucleu individualizat se numesc procariote.
Protozoarele, Ciupercile, plantele și animalele, sunt
organisme eucariote. Acestea au celule cu structură complexă, în
care materialul genetic este localizat în nucleul sau nucleii celulelor.
În sistemele de clasificare cu cinci regnuri, adoptat de cursurile
universitare din România, regnurile sunt: Monera, Fungi, regn
Protista, Plantae, Animalia. Dintre eucariote, organisme unicelulare
sunt unele ciuperci și protozoarele, iar pluricelulare sunt în
totalitate animalele și plantele. Celulele eucariotelor
conțin organite citoplasmatice, așa cum
sunt mitocondriile sau cloroplastele etc.
Spre deosebire de eucariote, procariotele, regn
Monera (bacteriile și archaea) nu au organite celulare protejate de
membrane, așa cum ar fi aparatul Golgi și alte structuri complexe
intracelulare.