LUCRAREA 2

MEDIUL INTERN. ANALIZA BIOCHIMICĂ A SÂNGELUI

Sângele =un ţesut conjunctiv moale de origine mezodermică.

Sângele este un ţesut lichid, format dintr-o: 
- componentă lichidă: plasmă – 55 % în care se găseşte în suspensie
- componenta solidă: elementele figurate – 45 %: eritrocite, leucocite, trombocite , care
circulă într-un sistem închis (sistemul circulator).
Faţă de alte ţesuturi, celulele sângelui nu sunt imobilizate, ci ele “plutesc” într-un lichid
vâscos (plasma). Datorită acestui fapt, sângele este un ţesut mobil care reuşeşte să se strecoare în
toate sectoarele organismului, putând fi subîmpărţit într-un compartiment periferic (sângele
periferic) şi un compartiment central (organele hematopoietice).
Caracteristica principală a sângelui este menţinerea constantă a compoziţiei şi proprietăţilor
mediului intern.

PROPRIETĂŢILE SÂNGELUI

1. CULOAREA - ROŞIE
- se datorează Hb eritrocitare
- variază în funcţie de saturaţia Hb cu oxigen
 roşu aprins – sânge arterial (saturaţie 95 – 97 %)
 roşu închis – sânge venos (saturaţie 75 %)
- variaţii: compuşi anormali ai Hb
 roşu purpuriu – carboxihemoglobina (intoxicaţie cu CO)
 roşu brun – methemoglobina
2. DENSITATEA – 1057 – 1061 g/cm3 (plasma 1027 g/cm3)
- dată de substanţele solvite (elemente figurate, proteine)
- variaţii: ¯ anemie, hipoproteinemie
poliglobulie
3. VÂSCOZITATEA - 4,4 – 4,7 centiPoise (plasma 1,86 centiPoise)
- depinde de - factori plasmatici (proteine)
- elementele figurate (E)
- influenţează rezistenţa periferică (RP) Þ TA
- variaţii: ¯ în anemie Þ ¯ RP
în poliglobulie Þ RP

4. PRESIUNEA OSMOTICĂ
- este direct proporţională cu numărul de particule dizolvate
- este determinată de:
- electroliţi 93 %
- substanţe organice nedisociate (glucoză, uree) 7 %
• osmolaritate 285 – 300 mOsm/l
• punct crioscopic - 0,56 oC
 5. pH = 7,4 (7,35 – 7,45)
- variaţii: - acidoză < 7,35
- alcaloză > 7,45

6. TEMPERATURA = 37,7 – 38oC

- minim – plămâni (36oC)
- maxim – ficat (40oC)

FUNCŢIILE SÂNGELUI

Sângele, sub influenţa forţei de contracţie a inimii, circulă în toate organele şi ţesuturile,
îndeplinind o serie de funcţii.
Funcţiile sângelui se împart în două grupe mari :

A. Vehicularea tuturor elementelor necesare vieţii celulare

a) Funcţia respiratorie → transportarea oxigenului necesar oxidărilor biologice şi a
CO2  rezultat din oxidări.
b) Funcţia de nutriţie → sângele transportă substanţele nutritive, cum sunt glucoza,
aminoacizi, acizi graşi, vitamine, care rezultă ca produşi finali ai etapei digestive a
biomoleculelor, de la nivelul intestinului subţire, prin capilarele sanguine, vena portă, la ficat şi
apoi prin vena suprahepatică în circulaţia generală şi prin aceasta la ţesuturi.
c) Funcţia de excreţie → se realizează prin mecanismul de transport al produşilor finali
de catabolizare în cadrul metabolismului intermediar.
→ se referă şi la deşeurile eliminate de celule şi la epurarea sângelui.
- străbătând plămânii, sângele se descarcă de dioxidul de carbon precum şi de o serie de
compuşi reziduali volatili (alcooli, corpi cetonici etc.);
- rinichii filtrează sângele şi selectează acele substanţe indispensabile
(mai ales săruri minerale), pe care le redă sistemului circulator, eliminând pe cale urinară
reziduurile.
d) Funcţia de apărare a organismului → sângele are capacitatea de a transporta
substanţele ce intervin în reacţiile specifice şi nespecifice de apărare. Prin proteinele anticorpi,
limfocite T şi B, macrofage şi plasmocite, sângele asigură desfăşurarea proceselor imune faţă de
agenţii infecţioşi – virusuri şi bacterii – sau proteine străine.
e) Funcţia de realizare a hemostazei → trombocitele pot determina oprirea sângerării la
nivelul unui vas sanguin mic sau mijlociu.

B. Reglarea şi menţinerea constantă a homeostaziei (echilibrelor fizico – chimice) ale

mediului intern, după cum urmează:
- izoionia → păstrarea constantă a concentraţiilor şi raporturilor ionice şi a echilibrului
acido – bazic.
- izotonia → menţinerea la un nivel constant a presiunii osmotice a sângelui.
! Presiunea osmotică → echilibru dinamic în cadrul celulelor vii, menţinând constant raportul
moleculelor de apă ce intră şi ies din celulă.
Osmoza → difuziunea (amestecarea, pătrunderea) solventului (apei) în general printr-o
membrană (semi)permeabilă ca, de exemplu, celulele vii, datorită permeabilităţii membranei
celulare.
 - izotermia → menţinerea constantă a temperaturii corpului prin circulaţia constantă a
sângelui.

VOLEMIA (VOLUMUL SANGUIN TOTAL – VST)

Reprezintă cantitatea totală a sângelui circulant care ocupă la un moment dat toate
componentele aparatului cardiovascular: cavităţi cardiace, artere, vene şi capilare.
Cantitatea totală de sânge din organism se poate exprima în mai multe moduri:
= 7-8% din G (greutate)
= 78 ml/kg corp
= 3+/- 0,5 l/m2 suprafaţă corporală

Un adult cu o greutate de 70 kg are în medie 5 – 5,5 litri de sânge din care aproximativ
2/3  sunt în circulaţie, restul de 1/3 sub formă de rezervă în ficat, splină, glande endocrine, etc., la
care se apelează :
- în condiţii fiziologice pentru asigurarea unui aport crescut de O 2 , în cazul efortului fizic
crescut;
- patologic, în pierderi masive de sânge.

VST = volum plasmatic (VP) + volum globular (VG) E(99%), L, T

Variaţii:

Hipervolemia  → creşterea cantităţii de sânge circulant. Se manifestă prin creştere în greutate,

edeme locale sau ascită.
- Fiziologic: - sex masculin
- nou-născut
- graviditate - trimestrul III: 20 – 30%
- altitudine – prin hipoxie
- Patologic - hiperhidratare - se întâlneşte în  retenţii hidro-saline, post transfuzional
- HTA (hipertensiunea arterială)
- poliglobulie boală (policitemia vera)
- poliglobulie secundară - datorită oxigenării defectuoase a ţesuturilor

Hipovolemia → scăderea volumului sanguin.

- Fiziologic: - aport insuficient de lichide
- vârstnici
- deshidratarea
- clinostatism → ortostatism: în primele 20 de minute VST scade cu 10-
15% datorită creşterii presiunii venoase la nivelul membrelor inferioare, cu trecerea apei şi
micromoleculelor din plasmă în interstiţii
- Patologic - în deshidratări puternice (transpiraţii, vărsături, diaree)
- hemoragii masive
- stări de suprasolicitare - arsuri întinse, traumatisme
- anemii severe
 COMPONENTELE SÂNGELUI

1. Plasma :
- lichid limpede de culoare galben pai;
- desemnează fracţiunea lichidă a sângelui şi limfei;
- în plasmă se află în suspensie celulele sanguine (hematii, leucocite şi trombocite); - este
formată din :
- apă;
- substanţe anorganice dizolvate (săruri minerale);
- diverse substanţe organice (proteine, lipide, glucide, combinaţii ale acestora).
- serveşte ca vehicul atât pentru elementele celulare sanguine, cât şi pentru diverse substanţe
biologic active (hormoni, anticorpi etc.).

Compoziţia chimică a plasmei:

-  90 %  apă;
-  10 %  substanţe organice şi anorganice:
 9 %  substanţe organice:
-  azotate proteice  - proteine plasmatice (8 g %):
- albumine 3 g %
- globuline 4,5 g %
- fibrinogen 0,3 %
- azotate neproteice ( 25 – 35 mg % ):
- uree
- acid uric
- creatina şi creatinina
- amoniac
- indican (se formează în intestin prin descompunerea
triptofanului sub acţiunea florei bacteriene, este absorbit prin peretele intestinal şi eliminat
urinar)
- aminoacizi şi polipeptide
- neazotate: - glucide (0,1 g %): glucoză, acid lactic, acid citric;
- lipide (0.6g%): trigliceridele, colesterol, fosfolipide
 1%  substanţe anorganice (săruri minerale):  
- cloruri
- fosfaţi de Na+, K+, Ca2+, Mg2+
- iod
- brom
- fier
- cupru

2. Elementele figurate → 40 – 45 % din volumul sanguin.

 a) Eritrocitele (hematii sau globulele roşii) → prescurtat RBC (Red Blood Cell) sunt
celule anucleate transportatoare de pigment respirator (hemoglobină). Hemoglobina (Hb, HGB)
este pigmentul sanguin de natura heteroproteică care prin proprietăţile sale fizico-chimice
asigură funcţia elementară a eritrocitului de transportor de gaze (O2 şi CO2) între plămân şi
ţesuturi.
Durata de viaţă: aproximativ 120 de zile.
Sunt în număr de: - 4,2 – 4,5 milioane/mm3la femei
- 4,5 – 5 milioane/mm3 la bărbaţi
Patologia eritrocitului se poate exprima fie printr-un deficit de număr eritrocitar, fie
deficit hemoglobinic sau global  (anemii), fie print-un exces de producţie eritrocitară
(poliglobulii).
 
b) Leucocitele (celulele albe)  → prescurtat WBC (White Blod Cell) sunt celule nucleate
cu roluri deosebit de importante în procesele de apărare prin fagocitoză, producere de anticorpi şi
distrugerea toxinelor de origine microbiană.
Valorile normale sunt cuprinse între 4000–8000/mm3, numărul lor prezintă variaţii
fiziologice în funcţie de vârstă. Creşterea acestora peste valoarea de 8000/mm 3 se
numeşte leucocitoză, iar scăderea sub 4000/mm3 se numeşte leucopenie.
 
c) Trombocitele (plachetele sanguine) → prescurtat PLT (Platelets) sunt cele mai mici
elemente sanguine, anucleate, ce iau naştere în măduva osoasă hematogenă. Funcţia lor este de a
participa la hemostază prin elaborarea factorilor de coagulare.
Au o durată scurtă de viaţă de aproximativ o săptămână.
Sunt în număr de 150000-300000/mm3.
 
Raportul dintre volumul plasmei şi cel al elementelor figurate se determină cu ajutorul
hematocritului. În practică, termenul de hematocrit exprimă relaţia procentuală dintre volumul
elementelor figurate şi cel al plasmei, sau doar volumul procentual al elementelor figurate. 
Valori normale ale hematocritului:
- la bărbaţi = 40 – 48%
- la femei = 36 – 42%
- la copii 2 - 15 ani = 36 – 39%
Pentru evaluarea funcţiilor organismului, sângele este cea mai importantă sursă de
informaţii. Aceasta pentru că sângele poate pătrunde prin aproape toate organele şi ţesuturile din
organism, transportând toate substanţele necesare la şi de la celule. Componentele sângelui sunt
foarte mobile şi ele pot indica rapid, orice modificare anormală în organism. Acesta este motivul
pentru care sângele este unul dintre cele mai investigate lichide biologice din organism.
Analizele biochimice se pot efectua pe sânge total, plasmă sau ser în funcţie de analiza
solicitată.
Plasma sanguină se obţine prin centrifugarea sângelui proaspăt recoltat pe un
anticoagulant:
 Heparina
 Florura de sodiu
 Citrat de potasiu
 Oxalat de potasiu
Supernatantul este constituit din plasma sanguină, iar sedimentul din elementele figurate.
Serul sanguin se obţine prin centrifugarea sau decantarea sângelui recoltat fără
anticoagulant, după ce a fost lăsat să coaguleze la temperatura camerei timp de 30-60 minute.
 Serul normal este limpede, de culoare galben pai şi se deosebeşte de plasma sanguină prin
faptul că nu mai conţine fibrinogen (Figura 11).

Figura 11. Compoziţia serului şi a plasmei [40]

V.4. TEHNICA RECOLTǍRII SÂNGELUI PRIN SISTEMUL VACUTAINER

Sângele pentru analizele medicale se obţine prin recoltare. Recoltarea sângelui se poate
face prin mai multe tehnici, cea mai utilizată fiind tehnica cu sistemul holder – vacutainer
(Figura 12).

Figura 12. Vacutainere pentru recoltarea sângelui [41]

 Câteva aspecte importante referitoare la tehnica recoltării:
Avantaje ● Utilizarea acestei metode de prelevare asigură:
- confortul pacientului;
- calitatea probei de sânge;
- securitatea personalului medical.

Pregătire ● Materiale:
- holder – un tub de material plastic care prezintă, la partea superioară,
amboul la care se ataşează acul de puncţie prin înfiletare, iar la partea
inferioară două aripioare;
- acul de puncţie protejat de carcasa bicoloră;
- tuburi vacutainer cu dopuri de diferite culori convenţionale;
- materiale necesare efectuării puncţiei venoase.
● Pacient:
- pregătirea psihică: se anunţă şi i se explică necesitatea şi
inofensivitatea tehnicii;
- pregătirea fizică;
- recoltarea se face în condiţii bazale, dimineaţa pe nemâncate –
„a jeun”, înaintea oricărei proceduri diagnostice sau terapeutice;
- se aşează pacientul în decubit dorsal, confortabil, cu membrul
superior în abducţie, extensie şi supinaţie.

Execuţie Asistenta:
- se spală pe mâini cu apă şi săpun;
- utilizează mănuşi sterile, de unică folosinţă, de fiecare dată;
- verifică banda de siguranţă a acului (integritate, valabilitate);
- îndepărtează carcasa de culoare albă a acului prin mişcări de
răsucire;
- înfiletează capătul liber al acului în holder;
- alege locul puncţiei şi îl aseptizează;
- îndepărtează carcasa colorată a acului.
● Execută puncţia venoasă:
- introduce tubul în holder apucând aripioarele cu indexul şi mediul,
iar cu policele împinge tubul în holder şi astfel va fi străpunsă
diafragma gumată a dopului;
- după prelevarea sângelui se scoate tubul din holder prin mişcări de
împingere asupra aripioarelor laterale şi i se imprimă mişcări uşoare
de înclinare-răsturnare pentru omogenizare cu aditivul;
- se introduce tubul următor;
- se retrage acul din venă şi se face o compresiune asupra locului
 puncţiei timp de 1-3 minute fără a flecta antebraţul pe braţ;
- se aplică un plasture post-injecţie.

Pregătirea - se etichetează tuburile cu datele pacientului: nume, vârstă, sex;

probelor - se trimit la laborator.
pentru
laborator

■ IMPORTANT:
Tuburile vacutainer se utilizează în funcţie de codul de culoare al dopului de
cauciuc (codurile de culoare pentru substanţele anticoagulante sunt descrise în
ISO/DIS 6710), astfel:

 Roşu/incolor: fără aditivi – se obţine ser pentru analize biochimice

- electroforeza, transaminaze, amilazemie, fosfataza, uree sanguină, glicemie, acid
uric, creatinina, bilirubinemie, calcemie, fosforemie, sideremie, lipemie, rezerva
alcalină, imunogramă, proteina “C” reactivă;
- teste de disproteinemie;
- Rh, Grup sanguin;
- ASLO (anticorpi antistreptolizină O), RBW (reacţia Bordet – Wassermann).

 Negru: citrat de sodiu 3.8% şi proporţie sânge:anticoagulant

4:1 (volum
2,9 ml) – pentru determinarea VSH (viteza de sedimentare a
hematiilor) (se agită după recoltare printr-o mişcare lentă).
 Bleu: citrat de sodiu 3.2% sau 3.8% şi proporţie
sânge:anticoagulant de 9:1 (volum 5 mL) – pentru determinări
de coagulare (se agită după recoltare printr-o mişcare lentă).
- fibrinogen;
- timp de protrombină.

 Mov: EDTA-K3 (volum 3 mL) – pentru determinări hematologice (se agită

după recoltare prin mişcări lente).
- hematocrit, hemoleucogramă cu formulă leucocitară;
- indici eritrocitari VEM, HEM, CHEM;
- rezistenţă globulară

 Verde: litiu heparină – se obţine plasmă pentru analize biochimice.

 Gri: fluorură de sodiu – pentru determinarea glicemiei.

● Când se recoltează mai multe probe de la acelaşi pacient, umplerea tuburilor

vacutainer se face în următoarea ordine:
- tuburi fără aditivi;
- tuburi pentru probe de coagulare;
- alte tuburi cu diverşi aditivi.
● Unele vacutainere destinate obţinerii serului conţin un activator de coagulare
(care accelerează formarea cheagului) şi un gel separator, care permite menţinerea
serului după centrifugare în  tuburile primare, în cursul fazei preanalitice (transport
către laborator), analitice şi postanalitice (stocarea probelor în laborator).