Crivii C-Anatomia Sistemului Nervos Central

Carmen
Crivii
CARMEN CRIVII
ANATOMIA
SISTEMULUI NERVOS CENTRAL
Editura Medicală Universitară „Iuliu

Hațieganu” Cluj-Napoca, 2020
1
Carmen
Crivii
© EDITURA MEDICALĂ UNIVERSITARĂ “IULIU HAŢIEGANU” CLUJ-NAPOCA
Anatomia sistemului nervos central
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CRIVII, CARMEN
Anatomia sistemului nervos central / Carmen Crivii. -
Cluj-Napoca : Editura Medicală Universitară "Iuliu
Haţieganu", 2020
Conţine bibliografie
ISBN 978-973-693-967-9
61
Toate drepturile acestei ediţii sunt rezervate Editurii Medicale Universitare “Iuliu
Haţieganu”. Tipărit în România. Nicio parte din această lucrare nu poate fi reprodusă sub
nicio formă, prin niciun mijloc mecanic sau electronic, sau stocată într-o bază de date fără
acordul prealabil, în scris, al editurii.
Copyright © 2020
EDITURA MEDICALĂ UNIVERSITARĂ “IULIU HAŢIEGANU” CLUJ-NAPOCA
Editura Medicală Universitară “Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, tel. +40264596089

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca,
400023, str. Victor Babeş nr. 8, tel. +40264597256
Coperta şi tiparul executat la S.C. Cartea Ardeleană S.R.L. Cluj-Napoca,
400210, str. Mecanicilor nr. 48, tel. +40364117246
PRINTED IN ROMÂNIA
2
Anatomia Sistemului Nervos Central
Calde
mulțumiri domnului dr.
RAREç MIçCOV pentru
desenele acestei cărți!
3
Carmen
Crivii
4
DICȚIONAR/ABREVIERI
Sistem nervos (SN) - ansamblu de structuri celulare, tisulare și organe care
reglează activitatea organismului ca răspuns la stimuli interni și externi;
SNC - Sistem Nervos Central;

SNP - Sistem Nervos Periferic;
LCR – Lichid cefalo-rahidian;
Țesut nervos - componenta principală a sistemului nervos care reglează și
controlează funcțiile organismului, format din celule nervoase (neuroni) și
nevroglie (celule cu rol de protecție, nutriție, sinteza mielinei, fagocitoză etc.);
Neuron - celulă nervoasă excitabilă electric și capabilă să proceseze și să
transmită informația sub formă de impulsuri electrice sau chimice; reprezintă
unitatea morfo-funcțională, embriologică și metabolică a sistemului nervos;
Nerv - mănunchi de neuroni care asigură conexiunea structurilor nervoase
centrale cu periferia (mușchi, glande, tegument, viscere etc.);
Fascicul - mănunchi de fibre nervoase care au aceeași origine, traiect, destinație

și funcție; asigură conexiunea dintre două structuri nervoase;
Cale - succesiune de fascicule care asigură conexiunea dintre:
- receptorii periferici și cortex – căile ascendente;

- centrii motori superiori și efectorii periferici – căile descendente;
Circuit neuronal – succesiune de fascicule care asigură conexiunea dintre
diferite părți ale sistemului nervos central;
Ganglion senzitiv - structură nervoasă periferică pe traseul rădăcinii posterioare

a nervului spinal sau pe traseul fibrelor senzitive ale nervilor cranieni unde este
localizat corpul neuronului senzitiv (originea reală a fibrelor senzitive);
Ganglion vegetativ - ganglion viscero-motor simpatic sau parasimpatic -
structură nervoasă periferică ce asigură sinapsa dintre fibrele pre- și post-
ganglionare (corpul celui de-al doilea neuron vegetativ);
Substanța albă - formată din fibre mielinizate (axoni cu mielină, cu rol de
izolator electric);
5
Carmen
Crivii Substanța cenușie - constituită din corpi neuronali și fibre amielinice;
Tegmentum - calotă;
SRAA - Sistemul Reticulat Activator Ascendent;
SRFD/SRID - Sistemele Reticulate Facilitator/Inhibitor Descendente;
Dermatom – suprafață de tegument inervată de un nerv spinal;
Neuromer/Encefalomer/Segment neural/Neurotom - segment tranzitoriu din

perioada dezvoltării tubului neural; în perioada dezvoltării embrionare (de
exemplu: la nivelul rombencefalului - rombomerele);
Neuromer – segment metameric al sistemului nervos la vertebrate; la nivelul
măduvei spinării – segment medular aflat la originea unei perechi de nervi
spinali (cunoscut și sub numele de „segment medular”).
6
SISTEMUL NERVOS
GENERALITĂȚI
Carmen Crivii
DEFINIȚIE, DIVIZIUNI, LOCALIZARE

Sistemul Nervos reprezintă un ansamblu de structuri celulare, tisulare și organe
care reglează activitatea organismului ca răspuns la stimuli interni și externi.
7
Morfologic Funcțional
Sistemul nervos central (SNC): Sistemul nervos somatic:
- encefal: - controlează relaţiile organismului cu
- emisfere cerebrale mediul extern
- diencefal - prezintă activitate conştientă
- cerebel - efectorii sunt fibrele musculare
- trunchi cerebral striate
- măduva spinării Sistemul nervos vegetativ:
Sistemul nervos periferic (SNP): - controlează activitatea organelor
- 12 perechi de nervi cranieni interne și a vaselor
- 31 perechi de nervi spinali - prezintă activitate inconştientă
- ganglioni: - efectorii sunt fibrele musculare
- senzitivi netede, miocardul şi glandele
- vegetativi - format din două subdiviziuni:
- sistemul nervos simpatic
- sistemul nervos parasimpatic
Tabelul 1. Diviziunile sistemului nervos
Sistemul nervos central este protejat de structuri osoase, encefalul fiind localizat
în cutia craniană, iar măduva spinării în canalul vertebral.
Sistemul nervos periferic se află în afara axului cerebro-spinal, neprotejat de
structuri osoase, organizat în nervi periferici/plexuri ce conectează SNC cu
structurile anatomice periferice.
NEURONUL
Neuronul este o celulă excitabilă electric care recepționează, procesează și
transmite informațiile prin semnale electrice și chimice; reprezintă unitatea
morfo-funcțională, embriologică și metabolică a sistemului nervos; transmiterea
impulsului de la o celulă la alta se realizează prin intermediul sinapselor.
Structură:
- corp celular (perikarion, soma) - format din:
 membrană celulară - dublu strat lipidic cu structuri proteice
(incluzând canalele ionice);
 citoplasmă în care se află:
- nucleul - cu material genetic (ADN, ARN);
8
- citoscheletul și organitele celulare: corpusculi Nissl,
neurofibrile, mitocondrii, aparat Golgi, lizozomi.
- prelungiri:
 una sau mai multe dendrite care primesc informația și o transmit
corpului neuronal (conducere centripetă);
 un axon care transmite informația de la corpul neuronal spre alți
neuroni sau efectori (conducere centrifugă).
Figura 1. Tipuri de neuroni
Clasificarea neuronilor (figura 1):

A. După caracteristicile morfologice:
a. unipolari – neuroni cu o singură prelungire: sunt prezenți la embrion;
b. pseudounipolari – neuroni cu o prelungire ce se divide în „T” :
neuronii senzitivi din ganglionii spinali;
c. bipolari – neuroni cu două prelungiri localizate la polii opuși ai
celulei: celulele bipolare din retină, celulele senzoriale auditive și
vestibulare;
d. multipolari – neuroni cu mai multe dendrite și un singur axon: marea
majoritate a celulelor nervoase din encefal și măduva spinării.
B. După forma corpului celular:
a. piramidali;
9
Carmen Crivii
b. granulari;
c. fusiformi;
d. stelaţi;
e. piriformi.
C. După tipul de axon:
a. tip Golgi I (neuroni principali sau de proiecție) - neuroni cu axon lung
ce formează tracturile nervoase din encefal și măduva spinării;
b. tip Golgi II (neuroni intrinseci) - interneuroni cu axon scurt, cu rol
inhibitor, localizați în scoarța cerebrală și cea cerebeloasă.
D. După funcţie:
a. motori;
b. senzitivi;
c. asociativi.
Tecile neuronale:
- fibrele din substanţa albă și majoritatea celor periferice sunt fibre mielinizate;
- nu sunt mielinizate fibrele mai mici de 2 μ și cele vegetative postganglionare;
- în periferie, axonii mielinizați prezintă trei teci:
 teaca de mielină - cu rol de izolator electric (80% lipide și 20%
proteine);
 teaca Schwann - formată din celule gliale ce secretă mielină pentru
axonii neuronilor periferici;
 teaca Henle (endonervul) - formată din ţesut conjunctiv care izolează
teaca Schwann de mediu;
- în SNC, mielina este secretată de oligodendrocite (celule gliale ale SNC);
- fibrele din substanța cenuşie nu au teacă de mielină - sunt fibre amielinice.
Tipurile de fibre nervoase:
I. Fibre de tip A:
- fibre mielinizate - cu viteză mare de conducere, până la 60-120 m/sec;
- se clasifică în:
 fibre A alfa (Aα):
 cu funcție motorie – motoneuronii α – diametru de 12-
20 μm;
 cu funcție senzitivă: fibre tip Ia – diametru de 12-20 μm
- specifice receptorilor primari ai fusurilor
neuromusculare, și fibre tip Ib – diametru de 12-30 μm -
care inervează corpusculii neurotendinoți Golgi;
 fibre A beta (Aβ) – fibre de tip II – diametru de 5–12 μm -
specifice receptorilor secundari ai fusurilor neuromusculare și
tuturor exteroceptorilor (receptorilor cutanați);
 fibre A gamma (Aγ) – diametru de 3–6 μm - fibre
somatomotorii care inervează fibrele musculare intrafusale (din
fusurile neuromusculare);
10
 fibre A delta (Aδ) – fibre de tip III – diametru de 2–5 μm - sunt

terminații nervoase libere stimulate de atingere, presiune, durere
(mecanoreceptori).
II. Fibre de tip B:
- slab mielinizate - au viteză medie de conducere, de 3-5 m/sec;
- sunt fibre vegetative preganglionare și fibre senzitive cu diametru de 1-
3 μm.
III. Fibre de tip C:
- fibre cu diametru mai mic de 2 μm, amielinice, cu viteză mică de
conducere, de 0,6–2 m/sec ;
- sunt fibre vegetative:
 motorii postganglionare;
 senzitive, fibre de tip IV, stimulate de durere, căldură.
NEVROGLIA (CELULELE GLIALE)
Celulele gliale sunt celule non-neuronale care asigură suportul, protecția și
homeostazia celulei nervoase (glia, gr. - lipici).
Deși s-a considerat mult timp că ar fi cu mult mai numeroase decât neuronii,
cercetările recente au evidențiat faptul că celulele gliale sunt în raport de
aproximativ 1 :1 cu neuronii.
Caracteristici:
- prezintă capacitate mitotică mare;
- prezintă o mare diversitate celulară;
- asigură nutrienții și oxigenul neuronilor;
- înconjoară neuronul și îl mențin în poziție;
- asigură izolarea electrică a neuronilor;
- rol în epurarea/îndepărtarea resturilor metabolismului neuronal;
- îndepărtează resturile neuronilor morți.
Deși nu produc impuls nervos, celulele gliale au rol în propagarea impulsului
nervos și în transmiterea sinaptică.
Tipurile de celule gliale:

I. La nivelul SNC:
Astrocitele (figura 2):
- localizate la nivelul capilarelor, participă la formarea barierei hemato-
encefalice ce restricționează trecerea anumitor substanțe spre structurile
nervoase centrale;
- prezintă capacitate de proliferare ridicată, chiar și în encefalul matur,
explicând dezvoltarea și frecvența ridicată a tumorilor cerebrale de origine
astrocitară (astrocitoame);
11
Carmen Crivii
Figura 2. Astrocite
Microglia (figura 3):

- celule extrem de mici care au rolul de a elimina detritusurile celulare și
de a proteja împotriva infecțiilor microbiene (rol fagocitar);
Figura 3. Microglia și Oligodendroglia
12
Oligodendrocitele (figura 3):

- sunt localizate interfascicular, de-a lungul fibrelor, fiind implicate în
procesul de mielinizare – pot asigura mielina până la 50 de fibre
nervoase;
Celulele ependimare – celule epiteliale care tapetează cavitățile
ventriculare și canalul ependimar, cu rol în secreția de LCR.
II. La nivelul SNP: Celulele Schwann (figura 4) – înconjoară axonii
neuronilor și sintetizează teaca de mielină.
FIgura 4. Celula Schwann și procesul de mielinizare
SINAPSA
Sinapsa reprezintă o conexiunea care permite transmiterea impulsului nervos de
la un neuron la o altă celulă (neuron sau un alt tip de celulă).
Tipuri de sinapse (funcțional - fundamentale) (figurile 5, 6):
- sinapse chimice - cele mai numeroase; prezintă trei componente: membrana
presinaptică – spațiul (fanta) sinaptic – membrana postsinaptică;
- la nivelul membranei presinaptice se eliberează, prin exocitoză, mediatori
chimici (neurotransmițători); aceștia, odată eliberați în spațiul sinaptic, se
vor cupla cu receptorii specifici de la nivelul membranei postsinaptice,
determinând un răspuns electric excitator sau inhibitor;
- sinapse electrice – reprezintă conexiuni între neuronii de vecinătate și se
formează ca și joncțiuni de tip „gap” între canalele membranare care permit
impulsului electric, moleculelor și ionilor să treacă de la o celulă la alta;
transmiterea impulsului nervos este foarte rapidă (mai puțin de 0.1 msec) și
permite mai multor neuroni să fie stimulați concomitent (sincron).
13
Carmen Crivii
Figura 5. Sinapsa chimică (stânga) și electrică (dreapta) - cu detaliu asupra canalelor

ionice
Sinapsele chimice, esențiale pentru activitatea SN, sunt menținute de molecule

sinaptice de adeziune (synaptic adhesion molecules - SAMs), proteine
transmembranare din clasa caderinelor, care proemină la nivelul membranelor
celulare aflate în contact, realizând „lipirea” în zona de întrepătrundere; ele au
un rol în funcționarea sinapselor (mediază interacțiunea inductivă între
componente, stabilizează conexiunea neuronală, funcționează ca o zonă centrală
în căile de semnalizare care duc la dezvoltarea sinapselor și la reglarea activității
lor).
Figura 6. Sinapsa chimică - componente
14
Neurotransmițătorii:
- sunt mesageri chimici care modulează semnalele dintre neuroni sau dintre
neuroni și alte celule din organism; au fost identificați peste 100 de
neurotransmițători;
- tipurile de neurotransmițători sunt: excitatori și inhibitori (unii
neurotransmițători pot fi atât excitatori, cât și inhibitori - acetilcolina,
dopamina), în funcție de receptorii la nivelul cărora acționează.
Categorii de neurotransmițători:
- aminele biogene:
- serotonina (prezentă în sinapse ce modulează anxietatea, starea de
spirit, somnul, apetitul, sexualitatea);
- norepinefrina (prezentă în circuite care influențează somnul, starea
de alertă, corelat cu starea de „luptă și fugă” ca răspuns la stres);
- epinefrina (hormon al stresului eliberat de medulosuprarenală și
neurotransmițător la nivelul encefalului);
- dopamina (mediator al sinapselor din circuitele motorii, implicat în
motivare, recompensă, ajutor);
- histamina (eliberată ca răspuns la o reacție alergică, implicată în
atenție, învățare);
- acetilcolina (asociată activării musculare, proceselor de învățare și
memorizare).
- neuropeptidele - oxitocina, endorfinele, vasopresina, colecistochinina -
implicate în medierea perceperii durerii, stimularea apetitului etc.
- aminoacizii:
- acidul gamma-aminobutiric (GABA) - inhibitor major ce acționează prin
feed-back negativ pentru a bloca transmisia semnalelor;
- glutamatul - neurotransmițător excitator, cel mai utilizat neurotransmițător
la nivelul sinapselor encefalice.
- purinele: adenozina, ATP-ul.
- gaze și lipide: oxid nitric, canabinoizi.
Tipuri de sinapse
A. În funcție de structurile aflate în conexiune (figura 7):
- sinapse neuro-neuronale:
- axo-dendritice - membrana postsinaptică aparține dendritei unui alt
neuron;
- axo-somatice - membrana postsinaptică aparține corpului unui alt
neuron;
- axo-axonice - membrana postsinaptică aparține axonului unui alt
neuron;
- dendro-dendritică - sinapsa dintre dendritele a doi neuroni specializați;
- sinapse neuro-efectoare: sinapsa dintre neuron și fibra musculară (striată
sau netedă)/glandă.
15
Carmen Crivii
Figura 7. Tipuri de sinapse neuro-neuronale
În funcție de grosimea membranelor sinaptice (figura 8), sinapsele se clasifică în:

- sinapse asimetrice (de tip 1):
- membrana postsinaptică este mai groasă decât cea presinaptică;
- cel mai frecvent sunt sinapse excitatorii.
- sinapse simetrice (de tip 2):
- membrana postsinaptică are aceeași grosime cu cea presinaptică;
- cel mai frecvent sunt sinapse inhibitorii.
Figura 8. Sinapsă asimetrică (stânga) și simetrică (dreapta)
Lanţurile de neuroni sunt neuroni conectați prin intermediul sinapselor și se

organizează în căi nervoase sau circuite neuronale.
Fasciculul reprezintă un grup de neuroni care au în comun originea, traiectul,
destinația și funcția; mai multe fascicule împreună cu receptorii sau efectorii
participă la constituirea de căi nervoase (senzitive sau motorii).
16
REFLEXUL – BAZA ACTIVITĂȚII NERVOASE

Reflexul (actul reflex) este mecanismul inconștient de răspuns la un stimul și
are la bază arcul reflex format din:
- receptor – structură specializată care transformă energia stimulului în
impuls nervos;
- braț (segment) aferent - format dintr-un neuron senzitiv localizat
într- un ganglion de pe traiectul fibrelor senzitive ale nervilor spinali
sau cranieni; conectează receptorul cu structurile SNC;
- centrul nervos – este reprezentat de totalitatea structurilor din
interiorul SNC care asigură conexiunea dintre brațul aferent și cel
eferent; poate să fie format dintr-o sinapsă (reflexul monosinaptic),
un neuron sau mai mulți neuroni (refelexele polisinaptice);
- braț (segment) eferent – format dintr-un neuron somatomotor sau
doi neuroni vegetativi; conectează SNC cu efectorul;
- efector – mușchi (striat, neted, cardiac) sau glande.
CLASIFICAREA REFLEXELOR
1. După modul de dobândire:
- reflexe necondiționate (înnăscute, comune tuturor indivizilor) - se închid la
nivel subcortical:
 reflexe simple - strănut, tuse, clipit, secreție lacrimală, secreție
salivară etc.
 reflexe complexe (lanțuri reflexe) - care stau la baza instinctelor:
matern, hrănire, apărare, reproducere etc.
- reflexe condiţionate (dobândite de-a lungul vieții, reflexe individuale și
temporare) – se închid la nivel cortical:
 se formează prin asocierea repetată a doi stimuli – necondiţionat și
condiționat – care determină formarea unei legături funcționale
temporare între ariile lor de proiecție corticală.
2. După tipul de receptor:
- reflexe exteroceptive - receptorii sunt localizați tegumentar;
- reflexe proprioceptive – receptorii sunt localizați în aparatul locomotor;
- reflexe interoceptive – receptorii sunt localizați la nivelul viscerelor, vaselor,
glandelor.
3. După tipul de arc reflex:
- reflexe somatice - se bazează pe arcul reflex somatic (apărare sau nociceptiv,
reglarea tonusului muscular);
- reflexe vegetative – se bazează pe arcul reflex vegetativ, simpatic sau
parasimpatic (salivator, reglarea frecvenței cardiace etc.);
4. După numărul sinapselor:
- reflex monosinaptic – arcul reflex este format dintr-o sinapsă între cei doi
neuroni - senzitiv și motor (reflexul miotatic);
17
Carmen Crivii
- reflexe polisinaptice – arcul reflex conține cel puțin un neuron intercalar, de
asociație (majoritatea reflexelor).
RECEPTORII
Receptorii sunt structuri excitabile, specializate în transformarea energiei
stimulilor în impuls nervos transmis unui neuron senzitiv.
Caracteristicile stimulului:
- modul de producere - în funcție de tipul de stimul (mecanic, termic, chimic,
vizual, acustic);
- intensitatea - puterea stimulului; intensitatea minimă la care stimulul poate să
fie detectat se numește valoare-prag;
- durata - perioada în care stimulul este continuu; în general, senzația se
diminuează chiar dacă stimulul este continuu, fenomen numit adaptare
(excepție fotoreceptorii, care sunt receptori tonici);
- localizarea - abilitatea subiectului de a identifica locul unde se produce
stimulul;
- transducția stimulului - convertirea stimulului în impuls nervos;
- câmpul receptor - suprafața de la nivelul căreia receptorul primește
informația și se produce transducția;
- acuitate tactilă (pentru stimularea tactilă) - reprezintă distanța minimă la
care prin stimularea a două puncte tegumentare distincte, cortical se percep
două senzații distincte; acuitatea este invers proporțională cu densitatea
receptorilor (mare la nivelul pulpei degetelor și mică la nivelul tegumentului
spatelui).
Clasificarea receptorilor în funcție de:
A. Complexitate:
- terminații nervoase libere – dendrite ale căror terminații nu fac parte din
structuri specializate;
- terminații nervoase încapsulate – dendrite ale căror terminații sunt incluse
într-o structură capsulară de țesut conjunctiv;
- organe de simț - neuroni senzoriali cu receptori specializați pentru un anumit
tip de stimul (vizual, acustic, olfactiv, gust, echilibru) înglobați în țesut
epitelial, conjunctiv etc.
B. Stimulul detectat:
- mecanoreceptori - reacționează la modificările membranei celulare produse
de stimuli:
- tactili, de presiune sau distorsiune;
- întindere/tracțiune;
- fotoreceptori - reacționează la stimuli luminoși (unde electromagnetice);
- termoreceptori - reacționează la stimuli termici (diferențe de temperatură);
- chemoreceptori - reacționează la substanțele chimice dizolvate la nivelul
organelor de simț pentru gust, miros sau la variațiile de concentrație ale
substanțelor transportate în sânge (oxigen, bioxid de carbon, hidrogen, acid
lactic etc.);
18
- nociceptori - reacționează la o varietate mare de stimuli care produc distrucție
tisulară, percepția corticală fiind cea de durere.
C. Localizare:
a) Exteroceptorii:
- localizați în piele sau organe de simț;
- reacționează la stimuli externi;
- includ receptorii pentru senzații tactile, termice, dureroase, vizuale,
olfactive, acustice, gustative;
- sunt de două tipuri: generali (cutanați) și speciali (vizuali, acustici,
olfactivi, gustativi);
- receptorii tactili sunt terminaţiile nervoase libere, discurile tactile
Merkel, corpusculii Meissner, corpusculii Vater-Pacini și corpusculii
Golgi-Mazzoni;
- receptorii termici sunt corpusculii Ruffini (pentru cald) și corpusculii
Krause (pentru rece);
- receptorii dureroşi (nociceptorii) sunt terminaţiile nervoase libere.
b) Proprioceptorii:
- localizați la nivelul aparatului locomotor: mușchi scheletici, tendoane,
ligamente, articulații, periost;
- preiau informații despre poziția corpului și despre condițiile fizice
locale;
- proprioceptorii sunt fusurile neuromusculare din muşchii striaţi,
corpusculii neurotendinoşi Golgi, corpusculii Vater-Pacini,
corpusculii Ruffini și terminaţiile nervoase libere.
c) Interoceptorii (visceroceptorii):
- localizați în viscere și la nivelul vaselor de sânge;
- reacționează la stimuli interni;
- sunt în conexiune cu sistemul nervos vegetativ;
- receptorii viscerali sunt:
cepcthoerimi ore – recepționează variațiile chimice;
 osmoreceptorii - recepționează variațiile de presiune
osmotică;
 baroreceptorii - recepționează variațiile de presiune
hidrostatică.
Căile nervoase – schema generală:

A. Căile senzitive (ascendente)
- conduc informaţiile de la receptori spre scoarţa cerebrală, în ariile
senzitive; prezintă următoarele componente:
 receptorul – structură specializată pentru preluarea stimulului și
care transformă energia acestuia în impuls nervos;
 protoneuronul (primul neuron) - situat în ganglionii senzitivi
spinali sau ai nervilor cranieni;
19
Carmen Crivii
 deutoneuronul (al doilea neuron) - situat în nucleii senzitivi din

coarnele posterioare ale măduvei sau din trunchiul cerebral;
axonul deutoneuronului se decusează;
 tritoneuronul (al treilea neuron) - neuron talamic al cărui axon se
proiectează cortical într-o arie specifică;
 aria corticală primară (de proiecție).
ATENȚIE! există căi ascendente care NU respectă schema
generală.
B. Căile motorii (descendente)

- conduc comenzile de la scoarța cerebrală/etajele subcorticale spre
efectori;
- pentru mișcările voluntare - calea este formată din doi neuroni:
 neuronul motor central - situat în scoarța cerebrală
motorie;
 al doilea neuron - situat în nucleii somatomotori din
coarnele anterioare ale măduvei spinării sau în nucleii
somatomotori din trunchiul cerebral;
 axonii celui de-al doilea neuron sunt conectați cu
efectorii, fibrele musculare striate;
- pentru mișcările involuntare - căile motorii sunt multineuronale și
polisinaptice.
20
NOȚIUNI DE PATOLOGIE
SCLEROZA MULTIPLĂ este o afecțiune neurodegenerativă caracterizată
prin demielinizare focală cu localizări multiple, diseminate în sistemul nervos.
În paralel, se produce un proces de degenerescență axonală cu evoluție
progresivă în timp. Consecința este pierderea capacității de transmitere a
impulsului la nivel axonal, ceea ce duce la apariția simptomelor cum sunt:
vederea dublă, pierderea vederii la un ochi (afectarea nervului optic), tulburări
de echilibru, ataxie (scăderea capacității de control a mișcării), tulburări
senzitive sau ale altor funcții nervoase. Secundar, pot să apară infecții urinare
(ca o consecință a retenției de urină), iar terțiar, poate să apară depresie
reactivă. Nu se cunosc cauzele exacte ale bolii, însă se crede că leziunile sunt
produse de o boală autoimună ce duce la distrugerea mielinei.
NEUROPATIA PERIFERICĂ este determinată de un grup de afecțiuni ce

duc la deteriorarea nervilor periferici, manifestările declanșându-se la nivelul
mâinilor și picioarelor, dar poate afecta și alte zone ale corpului. Simptomele
sunt reprezentate de durere severă, parestezii (senzații de furnicătură,
amorțeală, arsură, lipsa sensibilității), pierderea echilibrului și a coordonării
mișcărilor, paralizii musculare, precum și manifestări vegetative (toleranță
scăzută la căldură, variații de tensiune arterială, probleme digestive etc.).
Cauzele neuropatiile sunt: diabetul (neuropatia diabetică, cea mai frecventă
cauză), alcoolismul, bolile autoimune, deficiențe de vitamine, tumori etc.
SINDROMUL DE NEURON MOTOR PERIFERIC este consecința

leziunilor neuronului motor periferic (aparținând nervilor spinali sau nervilor
cranieni), până la nivelul sinapsei neuro-motorii. Simptomatologia cuprinde:
tulburări de motilitate activă – deficitul motor se limitează la teritoriile
musculare inervate de nerv sau plex; tulburări de motilitate pasivă –
hipotonie/atonie musculară; fasciculații (contracții musculare locale spontane);
atrofie musculară; hiporeflexie/areflexie.
21
DEZVOLTAREA
SISTEMULUI NERVOS
Carmen Crivii
NEURULAȚIA
Sistemul nervos este primul sistem care începe să se dezvoltă embriologic și
ultimul care își încheie dezvoltarea, după naștere. Întregul sistem nervos se
dezvoltă din ectoderm.
SĂPTĂMÂNA A 2-A
- înainte de implantație, masa de celule interne se transformă în epiblast
(ectodermul primitiv) și hipoblast (endodermul primitiv).
SĂPTĂMÂNA A 3-A 23
- la nivelul feței dorsale a epiblastului apare o îngroșare medio-sagitală, linia
primitivă, centrată în șanțul primitiv, la nivelul căreia se invaginează celule
din epiblast pentru a forma mezoblastul (mezodermul primitiv); se formează
discul embrionar tridermic, alcătuit din ectoderm, mezoderm, endoderm
(fenomenul de gastrulație);
- linia primitivă se îngroașă la extremitatea cefalică formând nodul primitiv
Hensen;
- nodul primitiv proliferează formând un cordon celular plin, care se insinuează
între ectoderm și endoderm, formând notocordul; acesta, prin inducție, va
determina formarea plăcii neurale la nivelul ectodermului (debutul
neurulației – începutul dezvoltării SN) (figura 9);
Figura 9. Vedere posterioară și transversală asupra procesului de neurulație
- placa, situată cranial de nodul primitiv, se alungește în paralel cu notocordul,

până la nivelul membranei oro-faringiene; pe linia mediană se invaginează,
formând șanțul neural, mărginit de plicile neurale.
24
SĂPTĂMÂNA A 4-A
- plicile neurale fuzionează și formează tubul neural, care se adâncește în
masa mezodermală; crestele neurale (structuri tranzitorii) sunt benzi pereche
de celule care apar în ectoderm, la marginile tubului neural;
- tubul rămâne deschis la nivelul celor două extremități: neuroporul anterior
sau cranial (care se închide în ziua 25) și cel posterior sau caudal (care se
închide în ziua 27).
În momentul închiderii tubului neural, populația celulară de la limita
ectodermului neural se desprinde formând celulele crestelor neurale, masă
celulară ce se întinde pe toată lungimea embrionului, responsabilă de
dezvoltarea structurilor periferice ale SN.
Structurile derivate din crestele neurale sunt:
- ganglionii senzitivi ai nervilor cranieni (V, VII, IX, X), ai nervilor
spinali şi ganglionii vegetativi;
- celulele cromafine ale medulosuprarenalei;
- celulele Schwann;
- melanocitele;
- neuronii sistemului nervos enteric;
- pia mater și arahnoida meningelui;
- celulele parafoliculare din tiroidă;
- odontoblastele;
- scheletul craniofacial.
VEZICULELE ENCEFALICE
Dezvoltarea ulterioară a tubului neural se produce în relație cu inducția negativă
a notocordului:
- porțiunea anterioară/cranială, care nu se află sub inducția notocordului,
duce la dezvoltarea encefalului;
- porțiunea posterioară/caudală, paralelă cu notocordul, aflată sub
acțiunea inductivă negativă a notocordului, duce la dezvoltarea măduvei
spinării.
Din extremitatea anterioară se dezvoltă vezicula telencefalică primitivă care se
divide în cele trei vezicule primare – din care, ulterior, se formează cinci
vezicule (figura 10):
- Prozencefalul (P) se divide în:
l-entceefal (T) - din care se vor dezvolta arhicortexul, paleocortexul,
neocortexul, corpii striați și jumătatea superioară a hipotalamusului;
- diencefal (D) - din care se vor dezvolta talamusul, metatalamusul,
epitalamusul, jumătatea inferioară a hipotalamusului, chiasma optică și
neurohipofiza.
- Mezencefalul (M/Mez) - nu se divide, iar din el se vor dezvolta tegmentul
mezencefalic, tectumul și pedunculii cerebrali.
25
Carmen Crivii
Figura 10. Stadiile de 3 și 5 vezicule ale dezvoltării encefalului – schematizare
- Rombencefalul (R) se divide în:

- metencefal (Met) - din care se vor dezvolta puntea, pedunculii
cerebeloși mijlocii și cerebelul;
- mielencefal (Mi) - din care se vor dezvolta bulbul și pedunculii
cerebeloși inferiori.
De la nivelul istmului rombencefalic se vor dezvolta pedunculii cerebeloși
superiori și vălul medular superior.
Formarea plăcilor bazale și alare (figura 11):
Figura 11. Secțiune transversală prin măduva spinării în etape succesive de dezvoltare
- peretele tubului neural este format dintr-un singur strat de celule epiteliale
pseudostratificat, celulele matriceale;
26
- celulele matriceale se divid și se specializează în neuroblaste și glioblaste.
Neuroblastele duc la formarea următoarelor învelișuri:
- mantaua - zona intermediară;
- stratul marginal - exterior mantalei.
Mantaua formeză două arii separate de către șanțul limitant:
- placa bazală (ventral) – motorie;
- placa alară (dorsal) – senzitivă.
Glioblastele duc la formarea:
- astrocitelor;
- oligodendrocitelor;
- microgliei;
- celulelor ependimare (care provin din celulele matriceale ce căptușesc tubul
neural).
DEZVOLTAREA MĂDUVEI SPINĂRII

- neuroblastele plăcii bazale (motorii) formează celulele motorii ale coloanei
anterioare, iar axonii lor formează rădăcina anterioară a nervului spinal;
- neuroblastele plăcii alare (senzitive) formează celulele senzitive ale coloanei
posterioare și a interneuronilor;
- celulele crestelor neurale migrate posterior de măduva spinării formează
bilateral ganglionii senzitivi și rădăcina posterioară a nervului spinal;
- creșterea progresivă a plăcii bazale, bilateral, determină formarea fisurii
mediane anterioare;
- creșterea progresivă a plăcii alare, bilateral, formează septul median
posterior, iar lumenul tubului neural se transformă în canal central –
ependimar.
- ascensiunea aparentă a măduvei spinării (figura 12):
Figura 12. Ascensiunea aparentă a măduvei spinării
- până în luna a III-a de viaţă intrauterină, măduva ocupă întregul canal

rahidian pentru că structurile nervoase și osoase s-au dezvoltat în paralel;
27
Carmen Crivii
- după luna a III-a – crește viteza de dezvoltare a viitoarelor structuri osoase
(coloana vertebrală) – ducând la un decalaj ce face ca măduva spinării să
rămână la un nivel mai înalt decât cel al vertebrelor sacro-coccigiene; pentru
că nervii spinali își păstrează orificiile de ieșire din canalul vertebral, aceștia
se alungesc și vor forma „coada de cal”.
DEZVOLTAREA TRUNCHIULUI CEREBRAL ȘI A CEREBELULUI

(figura 13)
Figura 13. Dezvoltarea trunchiului cerebral

A - vedere posterioară la 6 săptămâni și la 5 luni;
B - vedere postero-laterală la 4 luni
BULBU
L
- se dezvoltă din mielencefal;
- ca urmare a expansiunii ventriculului IV, placa alară ajunge să se întindă
lateral de placa bazală;
- neuronii plăcii bazale formează nucleii motori ai nervilor cranieni: nucleul
ambiguu, nucleu comun pentru glosofaringian (IX), vag (X), accessor (XI), și
nucleul hipoglosului (XII);
28
- neuronii plăcii alare formează nucleii senzitivi ai nervilor cranieni: trigemen
(V) și solitar (nucleu comun pentru intermediar Wrisberg (VIIbis),
glosofaringian (IX), vag (X);
- celulele reziduale din placa alară migrează ventrolateral pentru a forma
olivele bulbare.
PUNTEA
- se dezvoltă din partea ventrală a metencefalului;
- are contribuții și de la placa alară a mielencefalului;
- placa bazală formează: nucleii motori ai nervilor cranieni trigemen (V),
abducens (VI), facial (VII);
- placa alară formează: nucleii senzitivi (V, solitar), nucleii vestibulo-cohleari
(VIII) și nucleii pontini;
- axonii nucleilor pontini duc la dezvoltarea porțiunii contralaterale a
cerebelului (buza rombică) și formează pedunculul cerebelos mijlociu.
CEREBELUL
- se dezvoltă din partea dorsală a metencefalului;
- din ambele părți, plăcile alare se fixează medial pentru a forma buza rombică;
- buzele rombice, dreaptă și stângă, cresc caudal și fuzionează formând
cerebelul;
- în săptămâna a 12-a, o mică porțiune a liniei mediane se diferențiază în
vermis și cele două porțiuni laterale se diferențiază în emisfere cerebeloase;
- migrarea către cerebel a neuroblastelor de la nivelul celulelor matriceale din
zona ventriculară duc la dezvoltarea cortexului cerebelos;
- neuroblastele reziduale din apropierea suprafeței ventriculare formează
nucleii cerebeloși (dințat, emboliform, globos, fastigi).
MEZENCEFALUL
- cavitatea mezencefalului se îngustează și formează apeductul lui Sylvius;
- din placa bazală se formează:
 nucleii nervilor cranieni oculomotor (III) și trohlear (IV), nucleul
mezencefalic al trigemenului (V) și nucleul Edinger-Westphal;
 nucleul roșu;
 substanța neagră;
 formațiunea reticulate.
- zona marginală a plăcii bazale din fiecare parte se lărgește pentru a forma
baza pedunculilor (în această regiune vor fi localizate tracturile motorii –
tracturile corticopontine, corticobulbare, corticospinale);
- cele două plăci alare și acoperișul plăcii formează tectumul; placa alară duce
și la formarea neuronilor coliculilor quadrigemeni.
DEZVOLTAREA TALAMUSULUI ȘI A HIPOTALAMUSULUI

- se dezvoltă din vezicula diencefalică;
- diencefalul este divizat de șanțurile epitalamic și hipotalamic în trei părți:
- partea superioară șanțului epitalamic formează epitalamusul (nucleii
habenulari și glanda epifiză);
29
Carmen Crivii
- partea superioară a şanţului hipotalamic formează talamusul;
- partea inferioară a șanțului hipotalamic formează hipotalamusul.
DEZVOLTAREA EMISFERELOR CEREBRALE

- se dezvoltă începând cu săptămâna a 5-a;
- creșterea în grosime a peretelui duce la îngustarea găurii interventriculare.
Creșterea și expansiunea emisferelor cerebrale (figura 14):
- anterior - formează lobul frontal (primul lob care se dezvoltă);
- lateral și superior - formează lobul parietal (al doilea lob care se dezvoltă);
- posterior și inferior - lobii occipitali și temporali (ultimii lobi care se dezvoltă);
- coasa creierului și cortul cerebelului se formează prin condensarea
mezenchimului dintre emisfere.
Figura 14. Stadiul de 5 vezicule (A) – Expansiunea emisferelor cerebrale (B)
30
Cortexul cerebral
- se dezvoltă din telencefal;
- migrarea celulelor de la nivelul mantalei spre stratul marginal în paralel cu
expansiunea emisferelor duce la apariția pliurilor/faldurilor/scoarței
plicaturate, ceea ce va determina apariția șanțurilor cu delimitarea girusurilor;
- cortexul se dezvoltă sub forma a trei tipuri structurale: arhicortex
(formaţiunea hipocampică), paleocortex (lob piriform) și neocortex;
- în săptămâna a 12-a, cortexul devine ținta migrării neuroblastelor, astfel încât
diferite arii ale cortexului vor căpăta specificitate sub influența tracturilor
ascendente și descendente (cortexul motor cu celule piramidale, iar cortexul
senzitiv cu celule granulare).
Corpii striați
- se dezvoltă din telencefal;
- faţă de emisferele cerebrale, prezintă o viteză mai mică de dezvoltare, ceea ce
îi conferă aspectul caracteristic;
- celulele reziduale de la nivelul mantalei formează nucleul caudat și nucleul
lenticular;
- fibrele din tracturile ascendente și descendente ce trec între talamus și nucleul
caudat (medial) și lenticular (lateral) vor forma capsula albă internă;
- similar, proiecțiile corticale ce trec lateral de nucleul lenticular vor forma
capsula albă externă.
DEZVOLTAREA COMISURILOR (figura 15)

- lamina terminalis (capătul cranial al tubului neural) formează o punte între
cele două emisfere cerebrale; din partea inferioară se dezvoltă chiasma
optică;
- comisura albă anterioară – este prima comisură care se dezvoltă; conectează
bulbii olfactivi între ei;
- fornixul – a doua comisură ce se dezvoltă, conectează hipocampul anterior de
cel posterior în fiecare emisfer şi interemisferic;
c- alocos rpul – a treia comisură ce se dezvoltă, conectează cele două
emisfere
(porneşte de la nivelul comisurii anterioare şi se extinde în direcţie antero-
posterioară deasupra ventriculului III);
- celulele reziduale ale laminei terminalis (dintre corpul calos și fornix)
formează septul pellucid.
31
Carmen Crivii
Figura 15. Dezvoltarea comisurilor la 10 săptămâni
32
ANOMALII DE ÎNCHIDERE A TUBULUI NEURAL - DEFECTE DE

TUB NEURAL
- Anencefalie - defect de închidere a tubului neural în porțiunea craniană, cu
lipsa dezvoltării celei mai mari părți a encefalului și a craniului;
incompatibilă cu viața.
- Encefalocel (cranium bifidum) - defect de închidere a tubului neural
caracterizat printr-o protruzie saculară a meningelui și a encefalului;
severitatea diferă în funcție de locația șanțului produs: - infero-median la
nivelul craniului, între regiunile frontală și nazală; - fața posterioară a
craniului.
- Spina bifida (mielomeningocel) - defect de închidere a tubului neural cu
lipsa arcului posterior vertebral ce permite protruzia unei porțiuni a
măduvei spinării; anomalie cu incidență crescută; cel mai frecvent se
produce lombosacrat şi este frecvent însoțită și de alte malformații și
hidrocefalie; necesită intervenție chirurgicală în cel mult o săptămână de la
naștere.
- Meningocel - hernierea meningelui prin defectul de arc posterior al
vertebrei; sacul meningeal herniat nu conține elemente nervoase (în
general, fără malformații asociate).
-
ANOMALII DATORATE DISJUNCŢIEI ECTODERMALE
INCOMPLETE
- Sinus dermal - un tip rar de dismorfism vertebral ce rezultă în urma
neseparării locale dintre ectoderm și neuroectodermul subjacent -
nondisjuncție; frecvent - localizat lombar și lombosacrat; tegumentul
supraiacent poate prezenta pigmentație anormală, lipom subcutanat,
hipertricoză, angioame, infecții; poate coexista cu tumori dermoide,
epidermoide sau teratoame; tratmentul chirurgical are succes în peste 90%
dintre cazuri.
ANOMALII DATORATE DISJUNCŢIEI ECTODERMALE

PREMATURE
- Lipom vertebral - acumulare de grăsime în interiorul măduvei spinării; în
funcție de localizare, există diferite entități clinice:
a. Lipomielomeningocel - lipomul conului medular - țesutul subcutanat
traversează fascia lombosacrată, înlocuiește dura și infiltrează măduva
spinării;
b. Lipomul filumului terminale - acumularea grăsimii în interiorul
filumului terminale, acesta devenind restrictiv față de ascensiunea
măduvei;
c. Lipomul intradural - grăsime acumulată complet intradural; nu are
componentă subcutanată; cel mai frecvent în regiunea cervico-
33
Carmen Crivii
ANOMALII DATORATE MIELODISPLAZIEI

Malformațiile Chiari (malformații Arnold-Chiari) - ectopia tonsilelor
cerebeloase sub nivelul găurii occipitale mari, cu dezvoltarea unei
hidrocefalii secundare blocării circulației LCR:
 tipul I:
- hernierea tonsilelor cerebeloase cu mai mult de 3 mm sub
gaura occipitală mare;
- în copilărie este, în general, asimptomatic, dar poate
determina cefalgii, tulburări de mers;
- poate fi însoțită de siringomielie cervico-toracică;
- poate fi cauza hipermobilității articulare și a anomaliilor
ereditare ale țesutului conjunctiv (Sindrom Marfan sau
Ehlers-Danlos) când este dificil de diagnosticat și tratat.
 tipul II:
- hernierea bulbului rahidian, a ventriculului IV si a tonsilelor
cerebeloase sub nivelul găurii occipitale mari cu descinderea
accentuată a vermisului, frecvent însoțite de
mielomeningocel lombosacrat;
- clinic se manifestă prin paralizii determinate de
malformațiile spinale;
 tipul III:
- asociat cu encefalocel occipital ce conține țesut
neuroectodermal anormal, siringomielie sau hidrocefalie;
- clinic - numeroase manifestări neurologice majore.
 tipul IV:
- insuficienta dezvoltare cerebeloasă asociată cu hipoplazia
trunchiului cerebral;
- ambele structuri se regăsesc în fosa cerebrală posterioară;
- nu prezintă nici un raport cu gaura occipitală mare;
- incompatibil cu viața.
LISENCEFALIA (agyria – lipsa totală a dezvoltării girusurilor;

pachygyria – girusuri extinse) – girusuri corticale nedezoltate sau
incomplet dezvoltate – scoarța apare aproape netedă din cauza unui defect
de migrație neuronală între săptămânile 12 – 24 de gestație; în profunzime –
straturile corticale sunt bulversate, celularitatea nefiind respectată
34
MENINGEL
E CEREBRO-
SPINAL
Carmen Crivii
STRUCTURĂ, COMPONENTE
Meningele (meninx, gr. = membrane) este o structură conjunctivă care
înconjoară și protejează encefalul și măduva
35spinării, formată din trei straturi; de
la exterior spre interior prezintă:
- dura mater - pahimeningele (meningele gros);
- arahnoida;
- pia mater - ultimele două straturi formând leptomeningele (meningele subțire).
DURA MATER
Dura mater craniană (figura 16)
- membrană conjunctivo-fibroasă, rezistentă, formată din două straturi:
 strat extern periostal – aderent de suprafața internă a craniului –
delimitează spațiul epidural virtual (nu există spațiu epidural real decât în
condiții patologice) - strat bogat vascularizat și inervat;
 strat intern meningeal – strat mezotelial subțire, avascular; împreună cu
arahnoida delimitează spațiul subdural (pe une trec venele ce se drenează
în sinusurile durale - bridging veins);
- cele două straturi sunt fuzionate, cu excepția porțiunilor ce corespund
sinusurilor durale;
- la nivelul găurii occipitale mari (foramen magnum) dura mater craniană se
continuă cu cea vertebrală, fiind aderentă la circumferința orificiului;
Figura 16. Secțiune frontală prin meninge la nivelul calvariei
- stratul dural trimite în interior septe ce delimitează compartimente craniene,

cu comunicare largă între ele (figura 17):
36
a) Coasa creierului
- localizată în fisura longitudinală interemisferică (între emisferele cerebrale);
- inserții: anterior pe crista galli etmoidală, iar posterior - atașată la fața
superioară a cortului cerebelului;
- marginea superioară, convexă – atașată la fața internă a liniei mediosagitale
craniene și la protuberanța occipitală internă; conține sinusul sagital superior;
- marginea inferioară – liberă, concavă, conține sinusul sagital inferior.
b) Cortul cerebelului
- separă fosa craniană posterioară, unde este localizat cerebelul, de lobul
occipital divide cavitatea craniană în etajele supra- și infra-tentoriale;
- marginea anterioară - liberă și concavă (incizura cortului) permite trecerea
pedunculilor cerebrali;
- marginile antero-laterale - se inseră la nivelul marginilor superioare ale
porțiunilor pietroase ale oaselor temporale (conțin sinusurile pietroase
superioare);
- cele două margini se unesc și se continuă anterior pentru a se insera la nivelul
proceselor clinoidiene posterioare și anterioare;
- marginea posterioară - convexă, inserată la nivelul șanțului transvers de pe
fața internă a occipitalului (conține sinusul transvers);
- fața superioară - pe linia mediosagitală prezintă joncțiunea cu coasa creierului
- conține sinusul drept.
c) Coasa cerebelului
- structură medio-sagitală în fosa craniană posterioară, între cei doi lobi
cerebeloși, inferior de cortul cerebelului (infratentorial);
- inserție la nivelul crestei occipitale interne prin porțiunea inferioară.
d) Cortul hipofizei
- sept orizontal care acoperă șaua turcească, unde este localizată glanda
hipofiză;
- este străbătut de infundibul.
Dura mater spinală
- este formată doar din stratul intern al durei;
- separată de canalul vertebral prin spațiul epidural ce conține plexul venos
epidural;
- separată de arahnoidă prin spațiul subdural, cavitate virtuală;
- inserția superioară - la nivelul găurii occipitale mari și a vertebrelor cervicale
2-3;
- inserție posterioară - la nivelul ligamentului longitudinal posterior, mai ales în
porțiunea inferioară;
- inferior vertebrei S2 – prin filum terminale se atașează la nivelul feței
posterioare a coccisului (unde se inseră);
- lateral - prezintă prelungiri tubulare care însoțesc perechile de nervi spinali ce
trec prin găurile intervertebrale: superior sunt scurte, iar pe măsură ce
descind, devin gradual mai lungi, acoperind nervii ce vor forma coada de cal.
37
Carmen Crivii
Figura 17. Vedere antero-laterală asupra coasei creierului și cortului cerebelului;

Spațiile supratentorial și infratentorial;
SSS – sinusul sagital superior, SSI – sinusul sagital inferior, ST – sinusul transvers
ARAHNOIDA
- este o membrană fibroasă subţire, transparentă, avasculară – tapetează
suprafaţa profundă a durei mater; delimitează cu pia mater spațiul
subarahnoidian ce conține LCR, iar între cele două membrane se află un
sistem de trabecule fine (vestigii embrionare);
- trimite prelungiri în jurul nervilor cranieni și spinali;
- trece peste şanţurile emisferelor cerebrale;
- zonele în care spațiul subarahnoidian este lărgit (arahnoida nu aderă de
structurile nervoase) formeză cisterne:
- cisterna cerebelomedulară (cisterna magna) – cea mai
voluminoasă; este localizată între cerebel și bulb; conține: Artera
Vertebrală, originea Arterei Cerebeloase Postero-Inferioare, nervii
cranieni IX, X, XI, XII;
- cisterna cerebelo-pontină – localizată la nivelul unghiului cerebelo-
pontin; conține: Artera Cerebeloasă Antero-Inferioară, nervii cranieni
V, VII, VIII;
- cisterna pontină – este localizată anterior de punte; conține: Artera
Bazilară, originea Arterei Cerebeloase Superioare, nervul VI;
- cisterna interpedunculară - se întinde între fosa interpedunculară și
spătarul șeii (lama patrulateră) de la nivelul sfenoidului; conține:
Artera Cerebeloasă Superioară, bifurcația Arterei Bazilare în Arterele
Cerebrale Posterioare, Artera Comunicantă Posterioară, nervul III;
- cisterna chiasmatică - la nivelul chiasmei optice;
- cisterna superioară – a venei cerebrale mari – localizată la nivelul
feței posterioare a mezencefalului; conține: supratentorial - vena
cerebrală mare și Artera Cerebrală Posterioară, infratentorial - Artera
Cerebeloasă Superioară și nervul IV;
38
 cisternele laterale (sylviene) - între lobii frontal și temporal, unde
arahnoida trece peste șanțul lateral; conține: Artera Cerebrală Medie,
venele cerebrale medii;
 cisterna lombară – se întinde între conul medular (L1 – L2) până la
vertebra S2; conține filum terminale și „coada de cal”; este locul
puncționării lombare pentru recoltarea LCR.
- sistemul cavitar cerebral (ventriculii cerebrali) comunică cu spațiul
subarahnoidian prin intermediul găurilor Magendie (mediană) și Luschka (în
unghiurile laterale ale fosei romboide), ceea ce permit circulația LCR dinspre
ventriculi spre spațiul subarahnoidian.
- la nivelul sinusului sagital superior, arahnoida prezintă granulațiile
arahnoide – elevații ale arahnoidei înspre cavitatea sinusală, ce permit
evacuarea LCR în sinusul sagital superior.
PIA MATER
- membrană subţire, conjunctivo-vasculară, intim aderentă de structura
nervoasă; permite pasajul vaselor de sânge ce asigură irigarea țesutului
nervos.
- cranial: intră în toate șanțurile dintre girusuri:
 se invaginează la nivelul ventriculilor formând plexurile coroide,
acoperite de epiteliul ependimar, dobândind proprietăți secretorii -
secretă LCR în cavitățile ventriculare.
- spinal - mai groasă decât porțiunea craniană:
 trimite benzi fibroase:
- anterior - formează teaca Arterei Vertebrale Anterioare;
- lateral - formează ligamentele dințate (triunghiulare pe secțiune, cu
baza la pia mater și vârful spre arahnoidă), ce se găsesc în spațiul
subarahnoidian și despart rădăcinile anterioare de cele posterioare ale
nervilor spinali (figura 18); asigură stabilitate măduvei spinali;
- inferior - pia mater se continuă cu filum terminale, care fuzionează
cu periostul bazei coccisului.
Figura 18. Vedere anterioară asupra meningelui spinal

cu detaliu asupra ligamentului dințat
39
Carmen Crivii
LICHIDUL CEFALO-RAHIDIAN
LCR este un lichid limpede ce conţine cantităţi mici de proteine şi cantități mai
mari de clorură de sodiu. Este secretat de plexurile coroide ventriculare (celule
ependimare modificate) și circulă prin cavitățile ventriculare și spațiul
subarahnoidian (figura 19). Are rol nutritiv, de protecţie mecanică,
antimicrobian și izolator termic.
Circuitul LCR: secretat continuu de plexurile coroide din ventriculi → cavitățile
ventriculare → spaţiul subarahnoidian prin orificiile Luschka şi Magendie
(ventriculul IV) → sinusul sagital superior prin vilozitățile arahnoide → sinusul
sigmoidian → vena jugulară internă.
Figura 19. Spațiul subaranhnoidian spinal (A) și cranian (B)
40
LIMFATICELE MENINGEALE
Sinusurile durale și arterele meningeale sunt însoțite de o rețea de structuri
limfatice care asigură drenajul celulelor imune, a moleculelor de mici
dimensiuni și a excesului de LCR în afara craniului, de-a lungul nervilor
cranieni și a lamei ciuruite etmoidale, direct în nodurile limfatice cervicale
profunde.
Sistemul limfatic constituie legătura dintre sistemul glimfatic, care asigură
drenajul profund al spațiilor intercelulare din țesutul nervos, și structurile
limfatice extracraniene.
SISTEMUL GLIMFATIC (SISTEMUL PARAVASCULAR)

Sistemul glimfatic, considerat substituentul sistemului limfatic la nivelul
parenchimului SNC, reprezintă o cale de curățare a spațiilor intercelulare de
resturile metabolice și de excesul de lichid interstițial. Această cale este formată
dintr-un influx al LCR printr-un sistem para-arterial ce transportă lichidul la
nivelul parenchimului nervos (atât cerebral, cât și spinal), cuplat cu un
mecanism de curățare a spațiului extracelular (prin înlocuirea lichidului
etracelular). Mecanismul principal de schimb între LCR și lichidul interstițial
este asigurat de pulsațiile arteriale.
HEMATOAMELE EXTRADURALE – colecție sanguinolentă între cutia

craniană și stratul periostal al durei mater. Sursa cea mai frecventă este Artera
Meningeală Medie ca și consecință a unui traumatism în regiunea temporală.
Simptomele sunt pierderea conștienței urmată de o revenire și pierderea din
nou a conștienței. Alte simptome sunt durerea de cap, confuzia, vomă,
imposibilitatea mișcării anumitor părți ale corpului. Complicațiile pot include
convulsiile.
HEMATOAMELE SUBDURALE – colecție sanguinolentă acumulată între

stratul intern al durei mater și arahnoidă. De regulă, apare în urma ruperii
venelor ce traversează spațiul subdural. Hematomul subdural acut are
prognostic nefavorabil. Hematomul cronic are un prognostic mai bun dacă
este bine manageriat. Manifestările în hemoragia acută apar aproape imediat,
dar pot și să întărzie până la două săptămâni. În hemoragia cronică,
simptomele pot să apară între patru și șapte săptămâni. Dacă hemoragia este
masivă, vor apărea semne ale hipertensiunii intracraniene. Simptomele pot
include pierderea conștienței sau fluctuații ale acesteia, iritabilitate, convulsii,
durere, dezorientare, amnezie, vomă, greață, pierderea controlului muscular,
vedere dublă, mișcări anormale ale globilor oculari etc.
41
Carmen Crivii
SINDROMUL MENINGEAL – este consecința proceselor infecțioase,

autoimune și tumorale care exercită tracțiuni, compresiuni sau infiltrații
la nivelul meningelui. Simptomele caracteristice includ cefalee intensă,
redoarea cefei (limitarea mișcărilor, rigiditate), fotofobie, opistotonus
(hiperextensie spastică cu corpul în poziție arcuită spre spate). Cauza o
reprezintă iritarea fibrelor nervoase meningeale. Sindromul meningeal
este o urgență medicală care necesită puncție lombară pentru analiza
LCR.
42
MĂDUVA SPINĂRII
43
Carmen Crivii
GENERALITĂȚI, RAPORTURI, CONFIGURAȚIE EXTERNĂ
Măduva spinării constă dintr-o masă de țesut nervos de formă cilindric-alungită,
ușor turtită antero-posterior și reprezintă segmentul major de transmitere al
impulsurilor senzitive și motorii înspre și dinspre encefal.
Localizare:
- în canalul vertebral - protejată de meninge;
- urmărește curburile coloanei vertebrale;
- menținută în poziția centrală a canalului prin filum terminale și ligamentele
dințate.
Limite:
- superior - gaura occipitală mare (decusaţia piramidală sau planul transvers
care trece între atlas şi condilii occipitalului); superior, se continuă cu bulbul
rahidian al trunchiului cerebral;
- inferior – se întinde până la nivelul vertebrei lombare L2.
Configurație generală:
- cordon cilindric - în lungime de 43-45 cm, turtit antero-posterior;
- prezintă două porţiuni mai dilatate - intumescenţe:
- intumescenţa cervicală (C4 - T1) – originea plexului brahial;
- intumescenţe lombară (L1 - S3) - originea plexului lombosacrat;
- extremitatea inferioară formează conul terminal - a cărui prelungire subțire,
filum terminale (filament conjunctiv învelit de: pia mater - porțiunea pială
ce coboară prin cisterna lombară - și de dura mater - porțiunea durală), se
inseră la baza coccigelui;
- pe părțile laterale prezintă emergența rădăcinilor anterioare și posterioare ale
celor 31 de perechi de nervi spinali, grupați în cele 5 regiuni: 8 cervicali, 12
toracali, 5 lombari, 5 sacrați și 1 coccigian;
- filum terminale împreună cu rădăcinile nervilor lombari şi sacraţi descind sub
nivelul conului terminal, formând „coada de cal”.
Raporturi:
- canalul vertebral - meninge:
- raporturile la nivelul canalului vertebral sunt:
- anterior: fața posterioară a corpilor vertebrali, discurile
intervertebrale, ligamentul longitudinal posterior;
- posterior: lamele vertebrale, baza proceselor spinoase, ligamentele
galbene;
- lateral: baza proceselor articulare, pediculii vertebrali, găurile de
conjugare (prin care trec nervii spinali – figura 20).
44
Figura 20. Traiectul nervului spinal în raport cu o vertebră
Configuraţia externă (figura 21):

- faţa anterioară prezintă:
- fisura mediană anterioară – între cordoanele anterioare;
- şanţurile colaterale anterioare - locul originii aparente a rădăcinilor
anterioare a nervilor spinali;
- cordoanele anterioare ale măduvei - între fisura mediană și cele două
șanțuri colaterale anterioare.
- faţa posterioară prezintă:
- şanţul median posterior – între cordoanele posterioare - mai puţin
adânc - se continuă în profunzime cu septul median (posterior);
- şanţurile colaterale posterioare - locul originii aparente a rădăcinilor
posterioare a nervilor spinali;
- cordoanele posterioare ale măduvei - între șanțul median posterior și
cele două șanțuri colaterale posterioare.
- feţele laterale prezintă cordoanele laterale ale măduvei - între șanțurile
colaterale anterioare și posterioare de aceeași parte.
45
Carmen Crivii
Figura 21. Secțiune transversală prin măduva spinării
SEGMENTAȚIA MADUVEI SPINARII

Neuromerul reprezintă segmentul medular corespunzător originii unei
perechi de nervi spinali și, cu excepția regiunii cervicale, numeric corespunde
numărului vertebrelor din fiecare regiune:
- 8 neuromere cervicale (7+1 neuromer de tranziție);
- 12 neuromere toracale;
- 5 neuromere lombare;
- 5 neuromere sacrate;
- 1 neuromer coccigian.
- datorită „ascensiunii aparente” a măduvei, neuromerele nu mai corespund
vertebrei omonime - pentru determinarea neuromerului corespunzător unei
vertebre se aplică formula lui Chipault (n – numărul vertebrei);
- în regiunea cervicală: n + 1;
- în regiunea toracală superioară T1 - T5: n + 2;
- în regiunea toracală inferioară T6 - T10: n + 3;
- la nivelul vertebrelor T11 - T12 se află neuromerele L3 - L5;
- la nivelul vertebrelor T12 - L2 se află neuromerele S1 - S5.
VASCULARIZAȚIA MĂDUVEI SPINĂRII
1. Arterele (figura 22):
a) Artera Spinală Anterioară - formată prin confluența a două ramuri cu
origine în arterele vertebrale (la nivelul bulbului rahidian) care coboară prin
fisura mediană anterioară a măduvei - asigură vascularizația celor 2/3
anterioare ale măduvei spinării;
46
b) Arterele Spinale Posterioare - două ramuri, cu origine în arterele vertebrale
sau arterele cerebeloase infero-posterioare, care coboară prin șanțurile
colaterale posterioare - asigură vascularizația 1/3 posterioare a măduvei
spinării;
c) Vasocorona – anastomoze ale arterelor spinale anterioare și posterioare care
vascularizează periferia părților laterale ale măduvei spinării;
d) Anastomoza cruciformă a conului medular – anastomoza inferioară a
arterelor spinale anterioare și posterioare;
e) Arterele Radiculare sau Segmentare Medulare – în funcție de regiune,
sunt ramuri ale diferitelor artere, după cum urmează (în direcție supero-
inferioară):
 Artera Cerebeloasă Postero-inferioară;
 Artera Vertebrală;
 Artera Cervicală Ascendentă;
 Arterele Cervicale Profunde;
 Arterele Intercostale Posterioare;
 Arterele Lombare;
 Arterele Sacrale Laterale;
 arterele pătrund în canalul vertebral prin găurile intervertebrale și se
divid în artere radiculare anterioară și posterioară, care se
anastomozează cu arterele spinale;
 artera segmentară dominantă este Artera lui Adamkiewicz (Arteria
Radicularis Magna) (în majoritatea cazurilor fiind pe partea stângă,
cu origine între T9 și L2 – din Artera Intercostală Inferioară sau
Artera Lombară Superioară) – asigură vascularizația cordoanelor
lombo- sacrate.
2. iVgeunrael2e2()f:
- venele intramedulare – formează o rețea centripetă, extinsă spre
periferia măduvei;
- venele extramedulare sunt formate din:
a) Venele spinale – drenează părțile anterioară și posterioară a măduvei
spinării:
- două vene impare:
- Vena Spinală Anterioară - situată în fisura mediană anterioară;
- Vena Spinală Posterioară- situată în șanțul median posterior;
- două vene perechi:
- Venele Spinale Anterolaterale - situate în șanțurile colaterale
anterioare;
- Venele Spinale Posteromediale - situate în șanțurile colaterale
posterioare.
b) Venele Radiculare – drenează părțile laterale ale măduvei spinării;
c) Plexul Venos Vertebral – rețea anastomotică între toate venele, care se
întinde de la foramen magnum până la hiatul sacrat;
47
Carmen Crivii
d) Plexul Venos Epidural – care comunică cu precedentul;
e) drenajul extravertebral se face prin Plexul Venos Intervertebral cu venele
vertebrale, cervicale profunde, intercostale, lombare, sacrale laterale.
Figura 22. Vascularizația măduvei spinării - schemă

1 – Vena spinală posterioară; 2 – Venele spinale anterolaterale; 3 – Venele spinale
posterolaterale
NERVII SPINALI
Număr - nomenclatură:
- 31 de perechi de nervi spinali - corespunzători neuromerelor de origine;
- la nivel cervical - perechea de nervi spinali poartă numele vertebrei
subiacente (pentru că există 8 perechi de nervi cervicali);
- de la nivelul lui T1 - nervii spinali poartă numele vertebrei supraiacente.
Structura Nervului Spinal (figura 23):
I. Rădăcinile nervului spinal - formate din filetele radiculare corespunzătoare
unui nerv:
- rădăcina anterioară sau motorie - alcătuită din neuroni
somatomotori α și γ, cu origine reală la nivelul coarnelor anterioare
ale măduvei, și neuroni visceromotori, cu origine reală la nivelul
coarnelor laterale; originea aparentă - la nivelul șanțului colateral
anterior;
- rădăcina posterioară sau senzitivă - alcătuită din neuroni senzitivi
cu origine reală la nivelul ganglionului de pe traseul rădăcinii;
originea aparentă - la nivelul șanțului colateral posterior.
48
II. Trunchiul comun – format prin fuziunea celor două rădăcini la nivelul
găurilor intervertebrale (cervical și toracal) sau în canalul vertebral (lombar
și sacrat):
- acoperit de dura mater spinală ce se continuă cu epinervul (pia mater
şi arahnoida se termină la nivelul fuziunii celor două rădăcini) și este
însoțit de artera radiculară, plexul venos intervertebral, ramura
meningeală recurentă a nervului spinal;
III. Ramura colaterală - ramura meningeală spinală - ramură recurentă ce
prezintă o anastomoză cu ramura comunicantă cenușie din vecinătate;
IV. Ramurile terminale:
- ramura posterioară (dorsală) - subțire, se distribuie mușchilor și
tegumentului regiunii posterioare a gâtului și trunchiului, precum și
vaselor corespunzătoare;
- ramura anterioară (ventrală) - voluminoasă, se distribuie regiunii
anterioare a trunchiului și membrelor formând plexuri sau nervii
intercostali:
- C1 - C4 - plexul cervical;
- C5 - T1 - plexul brahial;
- T1 - T12 - nervii intercostali;
- L1 - L4 - plexul lombar;
- L4 - S4 - plexul sacrat.
FIgura 23. Structura nervului spinal (TR.N.SP.- trunchiul nervului spinal)
49
Carmen Crivii
V. Ramurile comunicante:
- ramura comunicantă albă:
- este formată dintr-un grup de fibre preganglionare mielinizate,
axoni ai neuronilor visceromotori cu origine în cornul lateral
care fac sinapsă în ganglionul simpatic paravertebral;
- celelalte fibre simpatice preganglionare fac sinapsă în ganglionii simpatici
prevertebrali, formând Nervii Splanhnici;
- fibrele preganglionare parasimpatice, cu origine la nivelul S2 – S4, formează
Nervii Splanhnici Pelvini (Nervii Pelvini) care fac sinapsă în ganglionii
intramurali.
- ramura comunicantă cenușie:
- este formată din fibre postganglionare amielinice - axoni ai
neuronilor cu origine în ganglionul simpatic paravertebral.
Teritoriul de Inervație
Dermatom - suprafața de tegument inervată de ramurile senzitive ale unui singur
nerv spinal – cu excepția nervului C1.
Câmp nervos periferic – suprafața de tegument inervată de un nerv periferic.
REFLEXELE MEDULARE
Reflexul Miotatic (De Întindere, Osteo-Tendinos):
Fusul Neuromuscular este mecanoreceptor localizat în interiorul
mușchiului și este stimulat de întinderea acestuia;
- structural, conține două tipuri de receptori, primari și secundari, localizați
în porțiunea centrală a fusului;
- inervația senzitivă este asigurată de:
 fibre de tip Ia (Aα) – pentru receptorii primari (anulospirali) care
transmit informații despre rata de schimbare a dimensiunilor
mușchiului (răspuns dinamic – contracție musculară);
 fibre de tip II (Aβ) - pentru receptorii secundari (efluorescenți) care
transmit informații despre lungimea mușchiului (răspuns static –
întreținerea contracției).
- fibrele senzitive fac sinapsă excitatorie direct cu motoneuronii α pentru
contracția mușchiului (este singurul reflex monosinaptic – motiv pentru care
reflexul nu iradiază); adițional, prin intermediul neuronilor asociativi
inhibitori, se descarcă pe motoneuronii α care inervează musculatura
antagonică, producând inhibarea acestora (reflex polisinaptic);
- axonii fibrelor motorii α fac sinapsă cu fibrele extrafusale ale mușchiului.
Circuitul Renshaw (reflex polisinaptic) – motoneuronii α prezintă colaterale
care se descarcă pe neuronii Renshaw localizați în coarnele anterioare ale
măduvei; aceștia fac sinapsă inhibitorie (mediator GABA) pe motoneuronul
α; se creează o buclă de control al descărcărilor motoneuronului α ceea ce
determină:
 limitarea descărcărilor motoneuronului α;
50
 împiedicarea iradierii excitației la alți motoneuroni din vecinătate,

asigurând precizia mișcării.
Bucla gamma - inervația motorie a fusului neuromuscular este asigurată de
fibrele somatomotorii γ ce determină contracția fusului neuromuscular,
creșterea tensiunii intrafusale și stimularea fibrelor senzitive responsabile de
reflexul de întindere; frecvența de descărcare a fibrelor γ este sub controlul
formațiunii reticulate și a cerebelului, cu rol în controlul tonusului muscular.
Rolul reflexului miotatic:
- menținerea poziției antigravitaționale a corpului prin contracțía
mușchilor extensori:
 acțiunea gravitației  stimularea mușchilor flexori  întinderea
pasivă a fusurilor neuromusculare din mușchii extensori  stimularea
receptorilor intrafusali din mușchii extensori  declanșarea reflexă a
contracției extensorilor  readucerea la verticalitate;
- menținerea tonusului muscular – necesar menținerii posturii corpului.
Corpusculii Neurotendinoși Golgi sunt receptori localizați în tendonul

mușchiului, conectați în serie cu fibrele extrafusale; sunt stimulați de
întinderea tendonului în urma contracției fibrelor extrafusale; fibrele senzitive
Ib preiau impulsul și îl transmit, prin intermediul unui neuron asociativ
inhibitor, motoneuronului α ce asigură inervația musculaturii agonice -
reflexul de întindere invers (reflex polisinaptic) – ce previne supra-reacția
motorie, împiedicând rupturile musculare și desprinderea tendoanelor din
locul de inserție.
Reflexele de Flexie
- sunt reflexe exteroceptive nociceptive, de apărare;
- sunt reflexe polisinaptice, la realizarea cărora participă mai mulți neuroni
intercalari care asigură stimularea mușchilor flexori și inhibarea mușchilor
extensori;
- neuronii intercalari asigură și iradierea, fenomenul de propagare a impulsului
la neuromerele supra- și subiacente, în funcție de intensitatea stimulului,
conform legilor reflexelor medulare (legile lui Pflüger).
STRUCTURA MĂDUVEI SPINĂRII

Măduva spinării este formată din:
- substanță cenușie organizată în jurul canalului ependimar;
- substanța albă organizată în jurul substanței cenușii;
- substanța reticulată, nespecifică măduvei spinării, dispersată periependimar
și în zona intermediară a măduvei spinării.
Substanța cenușie
- formată din corpi neuronali și fibre amielinice;
- este dispusă în toată lungimea măduvei spinării sub formă de coloane;
51
Carmen Crivii
- pe secțiune transversală prezintă o dispoziție sub forma literei „H” sau
„fluture” formând coarnele - unite pe linia mediană de comisurile pre- și
retroependimare (în raport cu canalul ependimar);
- pe secțiune transversală se descriu coarnele medulare:
- anterioare - mai voluminoase - constituie originea fibrelor
somatomotorii din rădăcina anterioară a nervilor spinali;
- laterale - de dimensiuni foarte reduse - constituie originea fibrelor
visceromotorii din rădăcina anterioară a nervilor spinali;
- posterioare - alungite, mai puțin voluminoase ca cele anterioare –
separate de periferia măduvei prin zona marginală Lissauer;
- constituie originea fibrelor senzitive, care primesc și procesează
informațiile senzitive; tot aici au originea și interneuronii (neuronii
asociativi) care conectează neuronii senzitivi din ganglionul spinal cu
cei motori din coarnele anterioare.
Substanța albă
- este formată din fibre mielinice ascendente și descendente dispuse sub formă
de:
- cordoane anterioare - delimitate de fisura mediană anterioară și șanțurile
colaterale anterioare (rădăcinile anterioare ale nervilor spinali);
cordoanele anterioare sunt unite pe linia mediană de comisura alba
anterioară;
- cordoane laterale - delimitate de șanțurile colaterale anterioare și
posterioare de aceeași parte (între cele două rădăcini ale nervilor spinali);
- cordoane posterioare - delimitate de șanțul median posterior și șanțurile
colaterale posterioare (rădăcinile posterioare ale nervilor spinali).
Substanța reticulată
- este caracterizată de heterogenitate, limite nedefinite, dar cu organizare
precisă, complexă;
- este dispusă în lama Rexed (aria) 10, periependimar, și între bazele
coarnelor anterioare și posterioare ale măduvei spinării (lamele Rexed V -
VIII); există descrieri și ale prezenței sale la nivelul cordoanelor laterale,
între coarnele anterioare și posterioare.
Canalul ependimar
- poziție centrală - conține lichid cefalo-rahidian;
- superior - se continuă cu sistemul ventricular al encefalului (ventriculul IV);
- inferior - se termină în deget de mănușă.
ORGANIZAREA FUNCȚIONALĂ A MĂDUVEI SPINĂRII

SUBSTANȚA CENUȘIE este formată din corpul neuronilor organizați în
raport cu funcțiile lor; astfel, se pot descrie fie grupe de nuclei, fie sistemul de
lame Rexed.
Grupele de nuclei (figura 24):
- nucleii din cornul anterior (nuclei anteriori) - conțin neuroni somatomotori:
52
- grupul lateral - destinat membrelor - anterolaterali (GAL) și
posterolaterali (GPL);
- grupul medial - destinat trunchiului, gâtului - anteromediali (GAM) și
posteromediali (GPM);
- nucleii centrali - destinați diafragmei;
- nucleii din cornul posterior (nuclei posteriori) – conțin neuroni senzitivi sau
intercalari:
- vârful cornului - stratul zonal Waldeyer (nucleul postero-marginal);
- capul cornului - nucleul gelatinos Rolando;
- colul cornului - nucleul cornului posterior (nucleul propriu);
- baza cornului - nucleii bazilari medial și lateral;
- nucleii din cornul lateral (nuclei intermediolaterali) - conțin neuroni
vegetativi:
- nucleii simpatici din regiunea cevico-toraco-lombară:
(a) nucleul pupilodilatator C8-T3;
(b) nucleul cardio-accelerator T1-T5;
(c) nucleul simpatic al viscerelor abdominale T3-T10;
(d) nucleul viscerelor pelvine T12-L2;
- nucleii parasimpatici din regiunea sacrată - S2-S4 (baza cornului
anterior).
A B
Figura 24. Nucleii coarnelor medulare (A); Nucleii coarnelor anterioare cu grupele
musculare axiale și apendiculare deservite (B)
Sistemul de lame medulare Rexed (figura 25) este format din zece lame
succesive de substanță cenușie, care pot fi definite ca grupuri de neuroni cu
funcție similară.
Cornul posterior cuprinde lamele I-VI:
- lama I - corespunde nucleului postero-marginal;
- lama II - corespunde nucleului gelatinos Rolando;
- lamele III - IV - corespund nucleului cornului posterior;
53
Carmen Crivii
- lamele V - VI - corespund bazei cornului posterior.
Zona intermediară cuprinde lamele VII și X:
- lama VII - corespunde nucleilor intermediomediali, intermediolaterali
(simpatici), parasimpaticului sacrat;
- lama X - corespunde substanței gelatinoase centrale (periependimar).
Cornul anterior cuprinde lamele VIII – IX:
- lama VIII - localizată medial, conține neuroni modulatori;
- lama IX – conține neuroni somatomotori α și γ.
Lamele I - VII prezintă aferențe pentru transmiterea impulsurilor termo-algezice,
dureroase, presiune viscerală. Lamele V - VII prezintă aferențe pentru
transmiterea impulsurilor proprioceptive. Lamele V – VIII participă la
transmiterea nespecifică a stimulilor dureroși (prin substanța reticulată). La
nivelul lamei VII se găsesc, de asemenea, interneuroni conectați la lamele
adiacente. Lamele VIII și IX conțin interneuroni și neuroni motori destinați
mușchilor scheletali.
Figura 25. Lamele Rexed
SUBSTANȚA ALBĂ, localizată sub forma cordoanelor, este formată din

fascicule ascendente și descendente.
A. FASCICULELE ASCENDENTE (SENZITIVE) ALE MĂDUVEI
SPINĂRII
- reprezintă axonii protoneuronilor sau deutoneuronilor tracturilor ascendente:
1. Fasciculul spino-talamic anterior (SpTAnt) (figura 26)
Origine - în nucleul capului cornului posterior;
Traiect - fibrele se îndreaptă anteromedial, se decusează în comisura
preependimară; ajung în cordonul anterior heterolateral, devin ascendente -
parcurg măduva şi trunchiul cerebral (o parte dintre fibre fac sinapsă în
substanţa reticulată); se termină în nucleii latero-ventrali posteriori din talamus;
Raport medular - în cordonul medular anterior, între fasciculele tecto-spinal şi
vestibulo-spinal anterior;
Rol – conduce impulsuri ale sensibilității tactile protopatice (grosiere).
2. Fasciculul spino-talamic lateral (SpTLat) (figura 26)
54
Origine - în substanţa gelatinoasă Rolando din cornul posterior;
Traiect - fibrele se îndreaptă anteromedial, se decusează în comisura
retroependimară; ajung în cordonul lateral de partea opusă, devin ascendente –
parcurg măduva și trunchiul cerebral; se termină în nucleii latero-ventrali
posteriori din talamus;
Raport medular - în cordonul medular lateral, medial de fasciculul spino-
cerebelos anterior încrucișat;
Rol - conduce impulsuri ale sensibilității termo-algezice.
Figura 26. Sistemul antero-lateral și trigemina
3. Fasciculul spino-cerebelos direct (posterior – Flechsig) – SpCerPost

(figura 27)
Origine - în nucleul bazilar medial;
Traiect - fibrele se îndreaptă direct în cordonul lateral homolateral, devin
ascendente – parcurg măduva, traversează pedunculii cerebeloși inferiori şi fac
sinapsă în scoarța cerebeloasă;
Raport medular - jumătatea posterioară a cordonului lateral – lateral de
fasciculul piramidal încrucișat;
55
Carmen Crivii
Rol - conduce impulsuri ale sensibilității proprioceptive inconştiente din
jumătatea inferioară a corpului.
4. Fasciculul spino-cerebelos încrucişat (anterior – Gowers) - SpCerAnt
(figura 27)
Origine - în nucleul bazilar lateral;
Traiect - fibrele prezintă traiect antero-medial, se decusează în comisura cenuşie
retroependimară, trec în cordonul lateral de partea opusă, devin ascendente,
străbat măduva și trunchiul cerebral, iar prin pedunculii cerebeloși superiori se
proiectează la nivelul cerebelului;
Raport medular - jumătatea anterioară a cordonului lateral – lateral de fasciculul
spino-talamic lateral;
Rol - conduce impulsuri ale sensibilității propioceptive inconştiente din
jumătatea superioară a corpului.
Figura 27. Fasciculele spinocerebeloase
5-6. Fasciculele spino-bulbare Goll şi Burdach (Gracil, Cuneat)

Origine - în neuronii senzitivi din ganglionii spinali;
Traiect - fibrele pătrund în măduvă prin rădăcina posterioară a nervului spinal,
străbat zona marginală Lissauer şi trec direct în cordonul posterior - devin
ascendente şi fac sinapsă în nucleii Goll şi Burdach de la nivelul inferior al
bulbului;
56
Raport medular - fasciculul Goll – paramedian (imediat lângă septul glial);
fasciculul Burdach - lateral de fasciculul Goll; raport cu fasciculele de asociație,
ascendente și descendente, de la nivelul cordonului posterior;
Rol - conduc impulsuri ale sensibilității tactile epicritice şi proprioceptive
conștiente:
- fasciculul Goll – de la jumătatea inferioară a corpului;
- fasciculul Burdach – de la jumătatea superioară a corpului.
7. Fasciculul spino-tectal (STec) (figura 28)
Origine - în nucleul capului Waldeyer;
Traiect - fibrele se decusează și urcă prin cordonul heterolateral făcând sinapsă în coliculii
quadrigemeni din mezencefal;
Raport medular - fibre localizate în cordonul lateral, medial de fasciculul spino-cerebelos anterior
Gowers, la limita dintre fasciculele spinotalamice lateral și anterior;
Rol - cale multi-sinaptică pentru stimulii nociceptivi și facilitarea mișcărilor reflexe ale capului.
Figura 28. Fasciculele spinocerebeloase și spinotectal
8. Fasciculul spino-olivar (SO)

Traiect - fibre contracurent printre fibrele fasciculelor olivo-spinal, gracil şi cuneat - cu stație
intermediară în paraolivele bulbare - destinație finală, paleocerebelul;
Rol - transmiterea informației exteroceptive (tactile, termo-algezice) și proprioceptive către
complexul olivar bulbar.
9. Fasciculul spino-vestibular
Rol - conducerea impulsurilor extero- și propriceptive implicate în mecanismele de control tip
feed-back a tonusului mușchilor extensori.
57
Carmen Crivii
10. Fasciculul spino-reticulat (SR) (figura 29)
Rol - calea secundară de transmitere a impulsurilor exteroceptive către cortex – este formată din
colaterale ale fasciculelor ascendente și prezintă impulsuri non-specifice pentru menținerea stării
de „alertă corticală” (prin SRAA).
Figura 29. Fasciculul spinoreticulat
11. Fasciculul spino-cortical

Traiect - fibre contracurent printre fibrele tractului piramidal;
Rol - transmiterea de impulsuri directe, extero- și proprioceptive, cortexului.
B. FASCICULELE DESCENDENTE - conduc impulsuri ale centrilor motori

superiori către măduva spinării:
FASCICULUL PIRAMIDAL (cortico-spinal) (figura 30) – pentru controlul
motricității voluntare:
Origine - în cortexul motor primar (aria Brodmann 4) din girusul precentral al
lobului frontal.
Traiect:
- fibrele descind prin capsula alba internă, străbat trunchiul cerebral, iar la
limita dintre bulb şi măduvă, 75-80% dintre fibre se încrucişează (decusația
motorie sau piramidală), trec heterolateral, își continuă traiectul prin
jumătatea posterioară a cordonului medular lateral, fasciculul piramidal
58
încrucișat, și se proiectează pe nucleii somatomotori ai coarnelor anterioare
ale măduvei;
- 20-25% dintre fibrele cortico-spinale descind direct la nivel medular și se
decusează în comisura albă anterioară înainte de proiecția pe motoneuronii
localizați în coarnele anterioare heterolaterale - fasciculul piramidal direct;
Raport medular - fasciculul piramidal încrucișat este localizat în jumătatea
posterioară a cordonului lateral, medial de fasciculul spino-cerebelos posterior,
posterior de fasciculul rubro-spinal; fasciculul piramidal direct este localizat în
porțiunea medială a cordonului medular anterior.
Rol - conduce impulsuri ale motricității voluntare pentru muşchii trunchiului şi
ai membrelor.
Figura 30. Fasciculul piramidal
FASCICULELE EXTRAPIRAMIDALE - pentru controlul motricității

involuntare, a tonusului muscular, a mișcărilor automate și reflexe.
1. Fasciculul rubro-spinal (RS) (figura 31)
Origine - în nucleul roşu din mezencefal;
Traiect - fibrele se încrucişează în mezencefal formând decusaţia Forel, coboară
contralateral originii prin trunchi și cordonul lateral medular - fac sinapsă cu
neuronii somatomotori din coarnele anterioare ale măduvei;
Raport medular – fascicul localizat în cordonul lateral al măduvei, anterior de
fasciculul piramidal încrucişat;
Rol - controlul tonusului muscular.
2. Fasciculul tecto-spinal (TS) (figura 31)
Origine - în nucleii tectali din mezencefal (în mod dominant din coliculii
quadrigemeni superiori);
59
Carmen Crivii
Traiect - fibrele se încrucişează în mezencefal formând decusaţia Meynert
(anterior apeductului Sylvius), coboară contralateral prin trunchi și cordonul
medular anterior - fac sinapsă în nucleii somatomotori din coarnele anterioare
ale măduvei;
Raport medular - fascicul localizat în cordonul medular anterior, între cornul
anterior şi fasciculul spinotalamic anterior;
Rol - facilitează reflexele tonusului muscular contralateral și le inhibă pe cele
ipsilaterale, însoțind reflexele oculo-cefalo-gire în urma unui stimul acustic (de
la coliculii quadrigemeni inferiori) sau a unui stimul vizual (de la coliculii
quadrigemeni superiori).
Figura 31. Fasciculele rubrospinal și tectospinal
3. Fasciculele vestibulo-spinale (VSpLat şi VSpMed) (figura 32)

Origine - în nucleii vestibulari;
Traiect - axonii neuronilor din fasciculele vestibulo-spinale se comportă diferit:
- parte din fibre se decusează şi trec în partea contralaterală, coboară prin
cordonul anterior al măduvei - fasciculul vestibulo-spinal anterior
(medial) (VSpMed);
- fibrele directe coboară prin cordonul medular homolateral – fasciculul
vestibulo-spinal lateral (VSpLat);
- ambele se descarcă pe nucleii somatomotori ai coarnelor medulare
anterioare.
Raport medular – fasciculul vestibulo-spinal anterior este localizat în cordonul
anterior medial, superficial; fasciculul vestibulo-spinal lateral este localizat în
cordonul lateral, anterior de fasciculul rubro-spinal;
Rol - constituie brațul eferent al reflexelor de menţinere a echilibrului.
4. Fasciculul olivo-spinal (OS) (cercetările ultimilor ani au pus sub semnul
întrebării existența acestui fascicul la om) (figura 32)
60
Origine - în complexul olivar bulbar;
Traiect - coboară prin cordonul medular lateral homolateral, se termină prin
sinapse în nucleii motori ai coarnelor anterioare;
Raport medular - în partea superficială a cordonului lateral, între fasciculul
spinocerebelos anterior şi rădăcina anterioară a nervului spinal;
Rol - controlul tonusului muscular și al celui postural.
Figura 32. Fasciculele vestibulospinale și olivospinal
5. Fasciculul reticulo-spinal lateral (fasciculul reticulospinal bulbar) –

RspLat (figura 33)
Origine - în nucleii reticulari centrali din bulb;
Traiect - fibre directe ce coboară prin cordonul anterior homolateral și
heterolateral, care fac sinapse cu neuronii somatomotori α și γ din coarnele
anterioare ale măduvei;
Raport medular - fibre localizate între fasciculul piramidal încrucișat și rubro-
spinal;
Rol - conduce impulsuri ce controlează neuronii motori responsabili de
activitatea mușchilor flexori; conduce impulsuri inhibitorii (Sistemul Reticulat
Inhibitor Descendent) ale fasciculului reticulo-spinal medial, permițând
neuronilor motori ce inervează muşchii extensori să moduleze reflexul de
întindere.
6. Fasciculul reticulo-spinal medial (fasciculul reticulospinal pontin) –
RspMed (figura 33)
Origine - în nucleii reticulari centrali din punte și mezencefal;
Traiect - fibrele se decusează şi coboară prin trunchiul cerebral și cordonul
medular heterolateral, fac sinapse cu neuronii somatomotori α și γ din coarnele
anterioare ale măduvei;
Raport medular - fibre localizate medial de fasciculul vestibulospinal anterior;
Rol - conduce impulsuri ce stimulează musculatura axială și extensorie
(Sistemul Reticulat Facilitator Descendent), favorizând extensia membrelor
inferioare în
61
Carmen Crivii
menținerea posturii; nucleii mezencefalici sunt responsabili de mișcările care se
desfășoară după un tipar (de exemplu mersul).
Figura 33. Fasciculele reticulospinale
C. FASCICULE ALE CĂILOR AUTONOME

- prezintă un aranjament difuz, în legătură strânsă cu tracturile de la nivel
medular, cu două excepții:
- tractul central simpatic descendent (CSD) - pentru vasoconstricție
și secreție sudorală, localizat anterior de tractul piramidal încrucișat;
- tractul periependimar (PE) - fibre ascendente și descendente, către
și dinspre hipotalamus, localizate de o parte și alta a canalului
ependimar;
Rol – coordonarea urinării, a defecației, a activității organelor genitale.
D. FASCICULELE DE ASOCIAŢIE
- fascicule proprii măduvei spinării;
- formate din axoni ai neuronilor de asociație;
- conectează diferite neuromere între ele, închizând circuite reflexe.
Fascicule de asociaţie din cordoanele anterioare şi laterale ale măduvei
- Fasciculul Fundamental de Asociaţie:
- Origine - coarnele posterioare homo-, hetero- sau bilateral;
- Traiect - axonii neuronilor de asociație prezintă traiect ascendent sau
descendent prin cordoanele anterioare și laterale, imediat lângă substanţa
cenușie.
62
Fasciculele de asociaţie din cordonul posterior
- Fasciculul ascendent de asociaţie:
- localizat în cordonul posterior, paramedian, lângă comisura cenuşie a
măduvei – zona cornu-comisurală Pierre-Marie.
- Fasciculul descendent de asociaţie:
- este format din fibre cu poziție variabilă în diferite regiuni medulare:
- la nivelul măduvei cervicale și toracal superior: fascicul în formă de
semilună (fasciculul semilunar al lui Schütz) - localizat între
fasciculele gracil și cuneat;
- fasciculul descinde înspre posterior – aplatizat ventro-dorsal, iar la
nivel toracal inferior formează banda periferică a lui Hoche;
- traiectul fasciculului devine antero-medial, la nivel lombar fiind
localizat paramedian – fasciculul septomarginal sau oval al lui
Flechsig;
- la nivel sacrat, se menține cu dispoziție paramediană, dar ajunge mai
posterior atingând șanțul median posterior – fascicul triunghiular
Gombault-Philippe.
Rol – realizarea conexiunilor intersegmentare la nivel medular.
TOPOGRAFIA fasciculelor medulare – figura 34.
Figura 34. Secțiune transversală prin măduva spinării - topografia tracturilor

descendente (stânga) și a celor ascendente (dreapta)
63
Carmen Crivii
SINDROMUL SPINAL CENTRAL – este întâlnit mai ales la nivel
cervical, fiind caracterizat de pierderea motilității și a sensibilității la
nivelul membrelor superioare. Cel mai frecvent este consecința unui
traumatism în regiunea cervicală care determină leziuni ale tractului
cortico-spinal. Cei mai afectați sunt pacienții de peste 50 de ani din cauza
osteoartritei cervicale care slăbește vertebrele.
SINDROMUL SPINAL ANTERIOR – determinat de lezarea Arterei

Spinale Anterioare, astfel încât pacienții păstrează funcțiile coloanei
posterioare, propriocepția și vibrația. Clinic – se constată pierderea
bilaterală a funcțiilor motorii, a sensibilității tactile protopatice, a
sensibilității termo-algezice inferior nivelului leziunii.
SINDROMUL BROWN-SEGUARD – este un sindrom caracterizat

prin lezarea unei jumătăți de măduvă, ceea ce duce la afectarea coloanei
dorsale, a tractului corticospinal și a tractului spinotalamic. Ipsilateral se
constată pierderea motricității și a sesnsibilității proprioceptive și
vibratorii. Contralateral se constată pierderea sensibilității termo-
algezice.
SINDROMUL SPINAL POSTERIOR – determinat de lezarea coloanei
posterioare determinate de traumatisme, ocluzii ale Arterei Spinale
Posterioare sau scleroză multiplă. Ipsilateral se constată pierderea
sensibilității proprioceptive, vibratorii, tactile fine și paralizie spastică
sub nivelul leziunii. Semnul Babinki pozitiv ipsilateral. Contralateral se
constată pierderea sensibilității termo-algezice la două-trei neuromere
sub nivelul leziunii.
64
TRUNCHIUL CEREBRAL
65
Carmen Crivii
GENERALITĂȚI, RAPORTURI, CONFIGURAŢIE EXTERNĂ
Trunchiul cerebral reprezintă segmentul inferior al encefalului care asigură
conexiunea dintre emisferele cerebrale și măduva spinării - este format din trei
segmente: bulb, punte şi mezencefal.
Localizare:
- în fosa craniană posterioară, aşezat pe șanțul bazilar al occipitalului;
- limita inferioară - decusaţia piramidală sau planul care trece între atlas şi
condilii occipitalului;
- limita superioară – traiectul tracturilor optice la nivelul pedunculilor cerebrali.
Raporturi:
A. Bulbul:
- jumătatea inferioară a bulbului este situată în canalul vertebral şi prezintă
raporturi:
- anterior – cu dintele axisului;
- posterior – cu membrana atlanto-occipitală;
- partea intermediară - înconjurată de gaura occipitală;
- jumătatea superioară este situată în fosa craniană posterioară și prezintă
următoarele raporturi:
- anterior – cu clivusul (şanţul bazilar al occipitalului) şi trunchiul
Arterei Bazilare;
- posterior – delimitează ventriculul IV şi are raport cu lobulii
amigdalieni ai cerebelului;
- lateral – cu rădăcina spinală a nervului accesor.
B. Puntea:
-ior a-nctuer clivusul şi trunchiul Arterei Bazilare;
- posterior - delimitează ventriculul IV şi are raport cu cerebelul.
C. Mezencefalul:
- anterior - lama patrulateră a sfenoidului, cisterna interpedunculară;
- posterior - orificiul oval Pachioni (cortul cerebelului);
- lateral - nervul trohlear şi girusul parahipocampic al lobului temporal;
- posterior - lobii occipitali, spleniul corpului calos, epifiza, cisterna ambiens.
Configuraţie externă (figurile 35, 36, 37):
A. Bulbul:
- are formă de trunchi de con, cu baza mare orientată superior;
- şanţul median anterior – care este delimitat superior de foramen
caecum, iar inferior de decusația piramidală;
- piramidele bulbare – determinate de traseul fasciculelor piramidale;
- şanţul colateral anterior;
66
Figura 35. Fața anterioară a trunchiului cerebral
- faţa posterioară:
 la nivel extraventricular prezintă:
- şanţul median posterior - șanțul colateral posterior – ambele
delimitează traseul fasciculelor gracil (Goll) – medial și cuneat
(Burdach) - lateral, separate prin șanțul intermediar posterior;
- cele două fascicule se termină la nivelul tuberculilor omonimi –
gracil și cuneat;
- corpul restiform - reprezintă originea pedunculilor cerebeloși
inferiori;
 la nivel ventricular (trigonul bulbar al planșeului ventriculului IV) –
prezintă (în direcție mediolaterală):
67
Carmen Crivii
- şanţul median, continuarea celui de la nivelul porțiunii
extraventriculare;
- aripa albă internă (trigonul hipoglosului), o proeminenţă situată
medial, de formă triunghiulară, cu baza în sus, ce conţine nucleul
hipoglosului;
- aripa cenuşie (trigonul vagului) este o depresiune triunghiulară cu
baza în jos, care conţine nucleul dorsal al vagului;
- aripa albă externă (aria vestibulară) este o proeminenţă
triunghiulară cu baza orientată medial şi vârful orientat lateral, care
conţine nucleii vestibulari;
- la vârful aripei albe externe este o proeminenţă numită tubercul
acustic ce conţine nucleii cohleari;
Figura 36. Fața posterioară a trunchiului cerebral
68
- feţele laterale:
- delimitate de şanţurile colaterale anterior și posterior – cel anterior se
divide la nivelul olivei bulbare în şanţ preolivar (prezintă originea
aparentă a nervului hipoglos) şi şanţ retroolivar (prezintă originea
aparentă a nervilor glosofaringian, vag şi accesor – ramura bulbară);
- inferior – tuberculum cinereum (tuberculul trigeminal) –
determinat de proiecția nucleului spinal al trigemenului.
-
Figura 37. Fața laterală a trunchiului cerebral
- bulbul este separat de punte prin şanţul bulbo-pontin (vizibil doar pe faţa
anterioară) - prezintă originea aparentă a nervilor cranieni abducens -
paramedian, facial și intermediar Wrisberg – la nivelul fosetei supraolivare,
vestibulo-cohlear – porțiunea laterală a șanțului.
B. Puntea - prezintă şase feţe:
- şanţul bazilar - situat median;
- piramidele pontine - situate lateral;
69
Carmen Crivii
- originea aparentă a nervului trigemen (componenta motorie medial de
componenta senzitivă);
- faţa posterioară - participă la formarea planşeului ventriculului IV (trigonul
pontin) și prezintă:
- şanţul median, continuarea celui din triunghiul bulbar;
- eminenţa rotunda (eminenta teres) situată paramedian, care se continuă în
sus cu fasciculul rotund (funiculus teres); în profunzime conțin: nucleul
abducensului, înconjurat de fibrele nervului facial (cotul facialului);
- cele două structuri sunt delimitate lateral de șanțul limitant (sulcus limitans);
- lateral de șanț se găsește foseta triunghiulară (fovea superior), în
profunzimea căreia se găsește nucleul motor al trigemenului;
- la nivelul supero-lateral al trigonului pontin se găsește locus coerulus,
nucleu reticulat.
- feţele laterale se continuă cu pedunculii cerebeloşi mijlocii.
- faţa superioară se continuă cu mezencefalul.
- faţa inferioară se continuă cu bulbul.
C. Mezencefalul - prezintă patru feţe şi două extremităţi:
- pedunculii cerebrali - două cordoane divergente de substanţă albă
ce se continuă în etajele encefalului;
- pedunculii delimitează fosa interpedunculară cu originea aparentă a
nervului oculomotor.
- feţele laterale prezintă:
- şanţul lateral al mezencefalului care separă piciorul (anterior) de
calotă (posterior).
- faţa posterioară - tectumul mezencefalic format din:
- coliculii (tuberculii) quadrigemeni - o pereche superioară (CQS) și
o pereche inferioară (CQI), separaţi prin şanțul cruciform;
- coliculii quadrigemeni sunt conectați prin intermediul braţelor
conjunctivale anterioare (CQS) cu corpii geniculaţi laterali
(metatalamus) și prin intermediul braţelor conjunctivale
posterioare (CQI) cu corpii geniculaţi mediali (metatalamus);
- inferior de coliculii quadrigemeni inferiori se află originea aparentă a
nervului trohlear.
70
VASCULARIZAȚIA TRUNCHIULUI CEREBRAL
Arterial, vascularizația trunchiului cerebral este asigurată de Sistemul
Vertebro- Bazilar (figurile 38, 39, 40).
Figura 38. Sistemul vertebro-bazilar
A. Bulbul - prezintă trei regiuni de vascularizație:

- regiunea anterioară – delimitată de fisura mediană anterioară și fibrele
nervului hipoglos; zona conține fibrele piramidele, lemniscul medial și
nucleul hipoglosului:
- caudal (cea mai mare parte) – este vascularizată de Artera
Spinală Anterioară;
- cranial - este vascularizată de Arterele Vertebrale și Artera
Bazilară.
- regiunea laterală – delimitată de fibrele hipoglosului şi cele ale nervilor
glosofaringian, vag, accessor; zona conține nucleul ambiguu, fibre ale
glosofaringianului și vagului, tractul spinal trigeminal şi nucleul senzitiv
al trigemenului, fasciculele spino-talamice, complexul olivar inferior:
- caudal - este vascularizată de Arterele Vertebrale;
- cranial - este vascularizată de Arterele Cerebeloase Postero-
Inferioare.
- regiunea posterioară - între fibrele nervilor glosofaringian, vag, accesor
și fisura mediană posterioară, zona conține coloanele de substanță albă
împreună cu nucleii gracil și cuneat, nucleul dorsal al vagului, nucleul și
tractul solitar, parte din nucleul senzitiv al trigemenului:
- este vascularizată de Arterele Spinale Posterioare.
71
Carmen Crivii
B. Puntea:
- porțiunea caudală a punții - este vascularizată de ramuri ale Arterelor
Cerebeloase Antero-Inferioare;
- porțiunea paramediană a punții - este vascularizată de Arterele Pontine
Paramediane, ramuri ale Arterei Bazilare;
- porțiunea laterală a punții, pedunculii cerebeloși mijlocii, planșeul
ventriculului IV, tegmentul pontin - este vascularizată de Arterele
Pontine Circumferențiale Scurte și Lungi, ramuri ale Arterei
Bazilare;
- porțiunea rostrală a punții - este vascularizată de ramuri din Arterele
Cerebeloase Superioare;
C. Mezencefalul:
- regiunea paramediană - ce conține fața medială a pedunculilor cerebrali,
nucleul oculomotorului, nucleul roșu, parţial substanța neagră - este
vascularizată de Arterele Paramediane Pedunculare, ramuri ale
Arterelor Cerebrale Posterioare (ramuri terminale ale Arterei
Bazilare);
- regiunea postero-laterală - ce conține tectumul mezencefalic, cea mai
mare parte a pedunculilor cerebrali - este vascularizată de Arterele
Circumferențiale Peripedunculare, Artera Cerebeloasă Superioară,
Artera Coroidiană Medială Posterioară şi Artera Talamogeniculată.
Figura 39. Vedere laterală asupra vascularizației trunchiului cerebral și a cerebelului
72
Figura 40. Vascularizația trunchiului cerebral și a cerebelului - schemă
STRUCTURA TRUNCHIULUI CEREBRAL

Trunchiul cerebral este format dintr-un amestec de substanță albă (fibre
mielinizate), nuclei de substanță cenușie și substanță reticulată dispusă:
- în jurul canalului ependimar (care se deschide în cavitatea ventriculului IV)
la nivelul 1/3 inferioare a bulbului;
- anterior cavității ventriculului IV (la nivelul bulbului superior și a punții);
- în jurul apeductului Sylvius (care are origine la nivelul ventriculului IV) în
porțiunea mezencefalică.
Diviziunile topografice (figura 41) ale trunchiului cerebral sunt:
- piciorul sau tegmentul – format din porțiunea anterioară a trunchiului
cerebral;
- calota – cuprinde regiunea centrală și posterioară a trunchiului cerebral;
- tectumul sau lama tectală – este regiunea posterioară a mezencefalului.
Figura 41. Structura topografică a trunchiului cerebral
73
Carmen Crivii
SISTEMATIZAREA NUCLEILOR
Substanţa cenuşie este formată din neuroni, celule gliale şi fibre nervoase
amielinice. Neuronii sunt dispuși grupat, formând nuclei care se împart în două
categorii:
nuclei echivalenți (nucleii nervilor cranieni) (figura 42) - nuclei motori și
senzitiv/senzoriali - structuri echivalente nucleilor de la nivelul măduvei
spinării;
- nuclei proprii - structuri individualizate doar la nivelul trunchiului cerebral.
Nucleii motori - nuclei de origine ai fibrelor motorii:

- nucleii somatomotori – reprezintă originea fibrelor somatomotorii din
structura nervilor cranieni;
- nucleii somatomotori somitici – grup de nuclei care prezintă originea
fibrelor care inervează musculatura somitică (mușchi dezvoltați din somitele
embrionare) - formează o coloană de nuclei paramediani: nucleii hipoglos
(XII) – din bulb, abducens (VI) – din punte, trohlear (IV) și oculomotor (III)
– din mezencefal;
- nucleii somatomotori branhiali - grup de nuclei care prezintă originea
fibrelor care inervează musculatura branhială (mușchi dezvoltați din arcurile
branhiale embrionare) - formează o coloană de nuclei localizată lateral de
coloana somitică: nucleii ambiguu (nucleu motor comun nervilor IX - X -
XI) - din bulb, facial (VII) și masticator (Vm) - din punte;
- nucleii visceromotori (parasimpatici) - originea fibrelor visceromotorii
parasimpatice din structura nervilor cranieni: nucleul dorsal al vagului (X) și
nucleul salivator inferior (IX) - din bulb, nucleul salivator superior (VIIbis)
și nucleul lacrimo-muco-nazal (VII) – din punte, nucleul accesor al
oculomotorului (III) - din mezencefal.
Nucleii senzitiv/senzoriali - nuclei de terminație ai fibrelor senzitiv/sezoriale

din structura nervilor cranieni: nucleul solitar (nucleu senzitiv comun nervilor
VIIbis
- IX - X) - din bulb, nucleul senzitiv al trigemenului (V) – întins între regiunea
cervicală superioară până la nivelul mezencefalului, nucleii vestibulari (VIII) -
din bulb, nucleii acustici (VIII) - din punte.
Nucleii proprii:
- bulbar - complexul olivar, complexul nuclear Gracil - Cuneat - von
Monakow, substanța reticulată bulbară;
- pontin - nucleii proprii punții, oliva pontină - corpul trapezoid, substanța
reticulată pontină;
- mezencefalic - nucleul roșu, substanța neagră, substanța cenușie
perisylviană, coliculii quadrigemeni, substanța reticulată mezencefalică.
74
Figura 42. Nucleii echivalenți ai trunchiului cerebral:

nucleii motori – partea stângă, nucleii senzitiv/senzoriali – partea dreaptă
NUCLEII SOMATOMOTORI
1. Nucleul hipoglosului – somitic:
- localizare – paramedian bulbar, aproape de faţa dorsală, sub aripa albă
internă de la nivelul planșeului ventriculului IV;
- aferențe:
 pentru motilitatea voluntară - fasciculul geniculat;
 pentru tonusul muscular și motilitatea automată - fasciculele
extrapiramidale;
 pentru motilitatea reflexă - fasciculul longitudinal medial (FLM)
(bandeleta longitudinală posterioară - BLP) - fascicul de
asociație între nucleii senzitivi și motori de la nivelul trunchiului
cerebral.
- eferențe - axonii neuronilor cu origine în nucleu formează nervul XII, cu
direcție dorso-ventrală, ies la nivelul șanțului preolivar; se distribuie
mușchilor intrinseci și extrinseci ai limbii (excepție mușchiul
palatoglos).
75
Carmen Crivii
2. Nucleul abducensului – somitic:

- localizare – paramedian pontin, în apropierea faţei dorsale, sub eminenta
teres de la nivelul planșeului ventriculului IV;
- aferențe:
extrapiramidale;
 pentru motilitatea reflexă – FLM (BLP) de la coliculii
quadrigeminali (reflexe oculogire la stimuli vizuali sau acustici)
și de la nucleii vestibulari (reflexe oculogire la stimuli
vestibulari).
- eferențe - axonii neuronilor cu origine în nucleu formează nervul VI, cu
direcție dorso-ventrală, ies la nivelul șanțului bulbo-pontin, paramedian;
se distribuie mușchiului drept lateral al globului ocular.
3. Nucleul trohlearului – somitic:
- localizare – paramedian mezencefalic, sub apeductul lui Sylvius, la
nivelul coliculilor quadrigemeni inferiori;
- aferențe:
extrapiramidale;
 pentru motilitatea reflexă - FLM (BLP) de la coliculii
quadrigemeni (reflexe oculogire la stimuli vizuali sau acustici) și
de la nucleii vestibulari (reflexe oculogire la stimuli vestibulari).
- eferențe - axonii neuronilor cu origine în nucleu formează nervul IV, cu
direcție ventro-dorsală, se încrucișează cu cel de partea opusă deasupra
apeductului mezencefalic, ies sub coliculii quadrigemeni inferiori de pe
fața posterioară a mezencefalului – este singurul nerv cranian cu
origine aparentă pe fața posterioară a trunchiului cerebral; se
distribuie mușchiului oblic superior al globului ocular.
4. Nucleul oculomotorului – somitic:
- localizare – paramedian mezencefalic, sub apeductul lui Sylvius, la
nivelul coliculilor quadrigemeni superiori; nucleu de formă alungită
(înșiruire de nuclei destinați fiecărui mușchi extrinsec al globului ocular),
cu suprapunere la nivelul liniei mediane, formând nucleul convergenței
al lui Perlia;
- aferențe:
extrapiramidale;
76
 pentru motilitatea reflexă - FLM (BLP) de la coliculii

quadrigemeni (reflexe oculogire la stimuli vizuali sau acustici) și
de la nucleii vestibulari (reflexe oculogire la stimuli vestibulari).
- eferențe - axonii neuronilor cu origine în nucleu formează nervul III, cu
direcție dorso-ventrală, ies în fosa interpedunculară; se distribuie
mușchilor extrinseci ai globului ocular, excepție mușchii drept lateral și
oblic superior.
5. Nucleul ambiguu - branhial - nucleu comun pentru fibrele somatomotorii
ale nervilor cranieni glosofaringian, vag și accessor bulbar:
- localizare – profund în calota bulbară, în apropierea faţei dorsale, sub
aripa cenușie de la nivelul planșeului ventriculului IV;
- aferențe:
extrapiramidale;
 pentru motilitatea reflexă - fasciculul longitudinal medial (FLM,
BLP).
- eferențe - axonii neuronilor cu origine în nucleu formează componenta
somatomotorie a nervilor glosofaringian, vag și accesor, care, după un
cârlig posterior, se îndreaptă dorso-ventral, ies la nivelul șanțului retro-
olivar; se distribuie mușchilor faringieni și laringieni.
6. Nucleul facialului – branhial:
- localizare – profund în calota pontină, latero-inferior de nucleul
abducensului;
- aferențe:
extrapiramidale;
 pentru motilitatea reflexă - FLM (BLP) de la nucleii senzitivi.
somatomotorie a nervului facial, a cărui traseu formează o buclă în jurul
nucleului abducensului (bucla se proiectează la nivelul funiculus teres de
la nivelul planșeului ventriculului IV), apoi se orientează dorso-ventral și
ies la nivelul fosetei supra-olivare de la nivelul șanțului bulbo-pontin,
lateral de abducens; se distribuie mușchilor mimicii.
7. Nucleul masticator (nucleul motor al trigemenului) – branhial:
- localizare – profund în calota pontină, supero-lateral de nucleul
abducensului;
- aferențe:
extrapiramidale;
 pentru motilitatea reflexă - FLM (BLP) de la nucleii senzitivi.
77
Carmen Crivii
somatomotorie a nervului trigemen (ramura mandibulară), cu direcție
dorso-ventrală, ies la nivelul feței antero-laterale a punții, medial de
originea aparentă a componentei senzitive a trigemenului; se distribuie
mușchilor masticatori.
NUCLEII VISCEROMOTORI (VEGETATIVI PARASIMPATICI)

1. Nucleul dorsal al vagului:
- localizare – în calota bulbară, sub aripa cenușie de la nivelul planșeului
ventriculului IV;
- aferențe:
 de la hipotalamus - fasciculul longitudinal posterior Schütz (FLP);
 de la nucleii dorsali ai formațiunii reticulate (FR);
 de la nuclei senzitivi – FLM (BLP) pentru reflexe; cele de la
nucleul solitar determină reflexele vago-vagale.
- eferențe – axonii neuronilor vegetativi cu origine în nucleu; formează
componenta parasimpatică a nervului vag (fibre vegetative
preganglionare); fac sinapsă cu componenta postganglionară la nivelul
ganglionilor intramurali;
- asigură controlul parasimpatic al activității viscerelor toracale și
abdominale (pentru viscerele digestive abdominale - până la unirea
celor 2/3 dreapta cu 1/3 stângă a colonului transvers).
2. Nucleul salivator inferior:
- localizare – în calota bulbară, în vecinătatea nucleului dorsal al vagului;
- aferențe:
 de la hipotalamus - FLP;
 de la nucleii dorsali ai FR;
 de la nucleii senzitivi (solitar, Rolando etc) - FLM (BLP) pentru
reflexe.
componenta parasimpatică a nervului glosofaringian (fibre vegetative
preganglionare); fac sinapsă cu componenta postganglionară în
ganglionul otic (atașat nervului mandibular);
- asigură controlul parasimpatic al activității secretorii a glandei
parotide.
3. Nucleul salivator superior:
- localizare – în calota pontină, sub planșeul ventriculului IV;
- aferențe:
reflexe.
componenta parasimpatică a nervului VII bis (fibre vegetative
78
ganglionul submandibular (atașat nervului lingual);
- asigură controlul parasimpatic al activității secretorii a glandelor
submandibulară și sublinguală.
4. Nucleul lacrimo-muco-nazal:
- localizare – în calota pontină, lateral de nucleul somatomotor al facialului;
- aferențe:
reflexe.
- eferențe - axonii neuronilor vegetativi cu origine în nucleu; formează
componenta parasimpatică a nervului VII (fibre vegetative
ganglionul pterigopalatin (atașat nervului maxilar);
- asigură controlul parasimpatic al activității secretorii a glandei
lacrimale, a glandelor mucoase nazale și palatine.
5. Nucleul accesor al oculomotorului Edinger – Westphal:
- localizare – mezencefalic, lateral de nucleul somatomotor al
oculomotorului;
- aferențe:
 de la retină (prin intermediul coliculilor quadrigemeni superiori)
- pentru reflexul de mioză;
 de la aria vizuală (prin intermediul coliculilor quadrigemeni
superiori) - pentru reflexul de acomodare la aproape.
- eferențe – axonii neuronilor vegetativi cu origine în nucleu formează
componenta parasimpatică a nervului III (fibre vegetative
ganglionul ciliar (atașat nervului oftalmic);
- asigură controlul parasimpatic al activității contractile a fibrelor
circulare ale irisului și ale mușchilor ciliari.
NUCLEII SENZITIVI
1. Nucleul solitar - nucleu comun de proiecție a fibrele senzitive ale nervilor
intermediar Wrisberg, glosofaringian și vag - nucleu viscero-senzitiv:
- localizare – în calota bulbară (extremitatea superioară ajunge până în
punte), lateral de nucleii somatomotori;
- are formă alungită, oblic supero-inferior și latero-medial; extremitățile
inferioare ale celor doi nuclei se suprapun pe linia mediană formând
nucleul comisural Cajal; partea superioară a nucleului reprezintă
nucleul gustativ al lui Nageotte – recepționează stimulii gustativi de la
79
Carmen Crivii
nivelul limbii, iar partea inferioară a nucleului recepționează stimulii
viscero-senzitivi;
- aferențe:
 axonii neuronilor localizați în ganglionii senzitivi de pe traseul
nervilor: intermediar Wrisberg (VII bis) - ganglionul geniculat
localizat la nivelul primului cot al canalului facialului din stânca
temporalului; glosofaringian (IX) - ganglionii superior
(Ehrenritter) și inferior (Andersch) și vag (X) - ganglionii
jugular (superior) și plexiform (inferior), localizați la baza
craniului;
 fibrele gustative, cu origine în ganglionii geniculat (VII bis) și
inferiori ai lui IX și X, fac sinapsă în porțiunea superioară a
nucleului solitar - nucleul gustativ Nageotte.
- eferențe:
 cele mai multe fibre trec direct spre hipotalamus (fasciculul
solitario-hipotalamic) și spre girusul cingulat - conduc
informații viscerosenzitive;
 fibrele gustative (fasciculul solitario-talamic) se atașează
lemniscului medial – cu proiecție în talamusul de partea opusă;
 spre FR a trunchiului cerebral;
 prin FLM (BLP) spre nucleii motori - pentru reflexe.
- reprezintă deutoneuronul căii gustative și stație sinaptică pe căile
sensibilității viscerale;
2. Nucleul senzitiv al trigemenului (nucleul Rolando)
- localizare – în partea laterală a calotei, întinzându-se de la neuromerele
cervicale superioare (C2-C4) până la nivelul mezencefalului (la nivelul
coliculilor quadrigemeni inferiori); porțiunea cea mai bine reprezentată
este localizată la nivelul punții;
- subdiviziunile nucleului trigeminal sunt:
Nucleul Spinal (al tractului spinal sau gelatinos Rolando) – este localizat
spino-bulbar și prezintă următoarele componente:
 Nucleul Caudal – care descinde până la C2 - C4, fiind amestecat
cu substanța cenușie a lamelor Rexed I – II; este un nucleu
echivalent nucleului propriu și al substanței gelatinoase Rolando
de la nivelul măduvei spinării; reprezintă stație sinaptică pe
traseul fibrelor nociceptive de la față și de la sinusuri; în traiectul
lor, se atașează fasciculului spinotalamic lateral;
 Nucleul Interpolar – este un nucleu de releu pentru
sensibilitatea tactilă epicritică, discriminativă;
 Nucleul Oral – intervine în sensibilitatea tactilă și nociceptivă de
la nivelul cavității bucale.
80
- Nucleul Pontin – nucleul trigeminal principal – stație principală de
releu pentru sensibilitatea tactilă epicritică și a sensibilității
proprioceptive.
- Nucleul Mezencefalic – primește fibre senzitive de la nivelul mușchilor
masticatori și ai globului ocular; corpul neuronilor acestor fibre nu este
localizat în ganglion - caz unic în SN – ci în interiorul trunchiului
cerebral (se consideră că s-a produs o încorporare a „ganglionului” în
timpul dezvoltării embrio-fetale).
- aferențe: fibrele senzitive cu origine în ganglionul trigeminal Gasser,
localizat în cavitatea lui Meckel de pe vârful stâncii temporalului
(excepție – fibrele proiectate în nucleul mezencefalic).
NERVII CRANIENI
Tipul Traiect
Origine
Nervul cranian de Origine reală intranevra Teritoriu
aparentă
fibre xial
SM Complexul Dorso- Mș extrinseci ai globului
nuclear al ventral ocular (cu excepția mș
Oculomotorulu Fosa drept lateral și oblic
Oculomotor i interpeduncu- superior)
(III) lară
Psimp Ncl. accesor Fibre circulare iridiene
Edinger- Fibre ale mș ciliar
Westphal
SM Ncl. Ventro- Mș oblic superior
Trohlear (IV) Trohlearului dorsal Inferior de CQI
*Decusează
SM Ncl. Dorso- Mș masticatori,
Masticator ventral milohioidian și digastric-
pântecul anterior, tensor
Fața antero- al vălului palatin, tensor
laterală a al timpanului
SS Ganglionul Ventro- punții lui Tegumentul feței,
Gasser dorsal Varolio (comp. mucoasele orală și
Trigemen (V)
SM– medial de sinusală, meningele
comp. SS ) foselor cerebrale
anterioară și mijlocie, 2/3
anterioare ale limbii și
dinții, inerv senz mș
masticatori și ai globilor
oculari
SM Ncl. Dorso- Șanțul Mș drept lateral
Abducens (VI)
Abducensului ventral bulbo-pontin
SM Ncl Facialului Buclă în Mș mimicii, mș scăriței
jurul ncl și digastric - pântecele
Abducens, posterior
apoi dorso- Șanțul
Facial (VII) ventral bulbo-pontin
Psimp Ncl. Dorso- Glande lacrimale, glande
Lacrimo-muco- ventral mucoase nazale și
nazal palatine
Psimp Ncl. Salivator Dorso- Glandele salivare
Superior ventral submandibulare și
Intermediar Șanțul sublinguale
Wrisberg SS Ganglionul Ventro- bulbo-pontin Mucoasa faringelui,
(VIIbis) Geniculat dorsal parte din canalul auditiv
extern
Sz 2/3 anterioare ale limbii
gust
81
Carmen Crivii
SZ ac Ganglionul Ventro- Organul Corti
Acustico- Corti dorsal Șanțul
vestibular SZ Ganglionul bulbo-pontin Maculele utriculare și
(VIII) vest Scarpa saculare; Crestele
ampulare
SM Ncl Ambiguu Dorso- Mș faringieni
ventral
Psimp Ncl Salivator (după o Glanda parotidă
Inferior buclă post.)
SS Ganglionii Ventro- Mucoasa faringelui, 1/3
VS superior și dorsal post a limbii, membrana
Glosofaringian Șanțul retro-
inferior timpanică, sinusul
(IX) olivar carotidian, baroreceptorii
sinusului carotidian și
chemoreceptorii corpului
carotidian
SZ Ganglionul 1/3 posterioară a limbii
gust inferior
SM Ncl Ambiguu Dorso- Mș laringelui, faringelui
ventral și palatului moale (cu
(după o excepția mș.
buclă) stilofaringian)
Psimp Ncl Dorsal al Laringe, trahee, plămâni
Vagului Esofag  2/3 dreapta
colon transvers (inclusiv)
Șanțul retro- și anexele digestive
Vag (X) SS Ganglionii Ventro- olivar Mucoasa faringelui,
VS Jugular și dorsal laringelui, viscere toraco-
Plexiform abdominale, meningele
fosei craniene posterioare
și baza limbii,
uvulă, epiglotă
Sz Ganglionul Baza limbii
gust Plexiform
SM Ncl Ambiguu Dorso- Mș laringieni
ventral Șanțul retro-
(după o olivar
buclă)
SM Ncl motori din Dorso-
Accesor (XI) coarnele ventral Mș
anterioare Răd. Ant. a Fisura sternocleidomastoidian și
C1-C3 N.. spinal colaterală trapez
ce va trece anterioară a
prin gaura măduvei
occipitală cervicale
SM Ncl Dorso- Mș intrinseci și extrinseci
Hipoglos (XII) Hipoglosului ventral Șanțul pre- ai limbii (cu excepția mș
olivar palatoglos)
Tabelul 2. Nervii cranieni – sinteză

SM – somatomotor; SS – somatosenzitiv; VS – viscerosenztiv; Sz – sensorial;
Psimp – parasimpatic; Mș – mușchi; Ncl – nucleu; N – nerv;
- eferențe:
 axonii neuronilor cu origine în nucleu (reprezintă deutoneuronul
căilor senzitive transmise de trigemen) se decusează pe linia
mediană, formând fasciculul (lemniscul) trigeminotalamic
ventral - în traiectul său ascendent prin trunchiul cerebral se
82
atașează lemniscului medial, cu proiecție în nucleul medio-
ventral-posterior (MVP) din talamus;
 fibrele ce transportă informații de la cavitatea bucală se
proiectează în nucleul MVP homolateral al talamusului, prin
fasciculul trigeminotalamic dorsal;
 spre cerebel (fasciculul trigemino-cerebelos) - prin pedunculi
cerebeloși superiori – informații proprioceptive de la nucleul
mezencefalic;
 prin FLM (BLP) spre nucleii motori - pentru reflexe.
- reprezintă deutoneuronul căilor sensibilităților generale de la cap.
3. Nucleii vestibulari – în număr de patru: medial (Medial Vestibular Nucleus
- MVN) - cel mai important nucleu vestibular, lateral (Lateral Vestibular
Nucleus - LVN), superior (Superior Vestibular Nucleus - SVN), inferior
(descendent) (Inferior Vestibular Nucleus - IVN):
- localizare – în bulb, în partea laterală a calotei, sub aripa albă externă de
la nivelul planșeului ventriculului IV;
- aferențe:
 axonii neuronilor din ganglionul Scarpa (localizat în porțiunea
distală a meatului acustic intern):
 MVN și SVN - primesc impulsuri mai ales de la canalele
semicirculare;
 IVN - primește mai ales impulsuri utriculare și trimite
proiecții celorlalți trei nuclei;
 LVN și IVN primesc impulsuri saculare;
 fibre cerebelo-vestibulare prin fasciculele cerbelo-vestibulare
direct (prin pedunculii cerebeloși inferiori) și încrucișat
(fasciculul în cârlig Russel - prin pedunculii cerebeloși superiori).
- eferențe:
 axonii neuronilor cu origine în nucleii vestibulari - în principal
SVN - formează eferențe talamice decusate și nedecusate, prin
fasciculele vestibulo-talamice direct și încrucișat, de unde se
va continua proiecția corticală, în principal în cortexul vestibular
parieto-insular (parietoinsular vestibular cortex = PIVC);
 din toți nucleii vestibulari - proiecții corticale directe și difuze;
 MVN și IVN prezintă eferențe arhicerebeloase - fasciculul
vestibulo-cerebelos;
 există axoni ai protoneuronilor căii vestibulare (localizați în
ganglionul Scarpa) care prezintă sinapse direct în cerebel, fără
stație intermediară la nivelul nucleilor vestibulari - fasciculul
vestibulo-cerebelos direct;
 din SNV și MVN spre nucleii nervilor III, IV, VI prin FLM
(BLP), pentru controlul mișcărilor globilor oculari (reflexe
oculogire la stimuli vestibulari);
83
Carmen Crivii
 spre măduva spinării prin fasciculul vestibulo-spinal medial

(din MVN) până la nivelul neuromerelor toracale mijlocii -
pentru controlul poziției capului, și fasciculul vestibulo-spinal
lateral (din LVN) pe toată lungimea măduvei - pentru controlul
poziției corpului.
- reprezintă deutoneuronul căii vestibulare.
4. Nucleii cohleari (acustici) – ventral și dorsal (tuberculum acusticum):
- localizare – în punte, în partea laterală a calotei;
- aferențe:
 axonii neuronilor din ganglionul Corti (localizat la nivelul
modiolului) - bilateral; tonotopia de la nivelul membranei
bazilare din cohlee se păstrează și la nivelul nucleilor acustici
astfel: fibrele ce transmit impulsuri ale sunetelor cu frecvență
joasă sunt proiectate în partea ventro-laterală a nucleilor, cele
care transmit impulsuri ale sunetelor cu frecvență înaltă sunt
proiectate în partea dorso-medială, iar cele ce transmit impulsuri
ale sunetelor cu frecvență intermediară sunt proiectate între cele
două regiuni.
- eferențe:
 stria acustică ventrală – formată din fibre proiectate în
complexul olivar superior contralateral, prin intermediul corpului
trapezoid, sau din fibre cu proiecție în complexul olivar superior
ipsilateral;
 stria acustică dorsală – formată din fibre destinate coliculilor
quadrigemeni bilateral, cu sau fără stație sinaptică în nucleii
lemniscului lateral (grup de nuclei inhibitori);
 stria acustică intermediară – fibre ce se decusează și se alătură
lemniscului lateral din partea opusă;
 există și fibre care nu fac stație în coliculii quadrigemeni
inferiori, ci trec direct în corpii geniculați mediali.
- reprezintă deutoneuronul căii acustice.
NUCLEII PROPRII TRUNCHIULUI CEREBRAL
1. Nucleii coloanei dorsale - Goll (Gracil), Burdach (Cuneat), von
Monakow (Nucleul Cuneat Accesor):
- localizare – paramedian, în treimea mijlocie a bulbului; nucleul Goll
corespunde tuberculului gracil/clavei, nucleul Burdach corespunde
tuberculului cuneat, nucleul von Monakow/cuneat accesor este situat
lateral de nucleul Burdach;
- aferențe:
 fibre ascendente homolaterale - din cordonul medular posterior, cu
origine în ganglionii senzitivi de pe traseul rădăcinilor posterioare ale
nervilor spinali după cum urmează: nucleul gracil - de la jumătatea
inferioară a corpului; nucleul cuneat - de la jumătatea superioară a
corpului, cu excepția capului;
84
 nucleul cuneat accesor - primește fibre de la neuromerele cervicale

(deasupra nivelului C8) – fibre ce inervează regiunea umărului și baza
gâtului.
- eferențe:
 axonii neuronilor cu origine în nucleii gracil și cuneat formează
fibrele arcuate interne ce se decusează, decusația senzitivă
(lemniscală); fibrele devin ascendente și formează lemniscul
medial cu proiecție în nucleul talamic latero-ventral-posterior
(LVP); sensibilitățile se transmit prin propriul grup de fibre până
la nivel cortical;
 fibrele cu origine în nucleul cuneat accesor se proiectează în
cerebel, fasciculul cuneo-cerebelos, se atașează fasciculului
spino-cerebelos posterior (poate fi considerat echivalentul
extremității superioare a coloanei de nuclei bazomediali din
cornul posterior al măduvei spinării);
 parte din axoni formează fibrele arcuate externe, trec prin
formațiunea reticulată, se decusează în dreptul fisurii mediane
anterioare și trec anterior de fasciculul piramidal spre cerebel,
traversând pedunculii cerebeloși inferiori.
- rol - reprezină deutoneuronii căii sensibilității tactile epicritice și
proprioceptive conștiente pentru trunchi și membre: nucleul gracil –
pentru sensibilitatea părții inferioare a corpului (sub nivelul
neuromerului T6), nucleul cuneat – pentru sensibilitatea părții superioare
a corpului (excepție - fața și urechea), nucleul von Monakow (cuneat
accesor) - pentru sensibilitatea proprioceptivă a umărului și baza
gâtului.
2. Complexul olivar bulbar:
- localizare – în bulb, lateral de fasciculul piramidal; este format din trei
nuclei: oliva bulbară (bandă de susbstanță cenușie plicaturată, cu
concavitatea deschisă postero-medial, înconjurată de o capsulă de
substanță albă) și două structuri paraolivare: nucleii olivari medial și
posterior (lateral);
- aferențe:
 de la FR;
 de la nucleul roșu;
 colaterale ale fasciculului piramidal, fibre cortico-olivare.
- eferențe:
 axonii neuronilor cu origine în olivă părăsesc nucleul prin
concavitatea acestuia (hilul olivar), se decusează și trec prin
pedunculii cerebeloși inferiori contralaterali spre cerebel -
fasciculul olivo-cerebelos;
 fasciculul olivo-spinal.
- rol - reprezină stație sinaptică pe traseul căilor extrapiramidale de
control a tonusului muscular.
85
Carmen Crivii
3. Nucleii pontini:
- localizare - nuclei dispersați în piciorul (partea bazală) punții, printre
fibrele fasciculului piramidal;
- aferențe:
 fasciculul cortico-pontin prin fibrele fronto-, temporo-, parieto-
şi occipitopontine.
- eferențe:
 axonii neuronilor cu origine în nucleii pontini traversează
pedunculii cerebeloși mijlocii și fac sinapsă la nivelul
cerebelului
- fasciculul ponto-cerebelos.
- rol - stație sinaptică pe traseul circuitului neocerebelos: autocontrol
(control cortical) al mișcărilor fine și automate.
4. Complexul olivar superior și corpul trapezoid:
- localizare – pontin, posterior în tegmentul/calota punții;
- aferențe: de la nucleii cohleari;
- eferențe: intră în lemniscul lateral;
- rol - stație sinaptică pe traseul circuitului acustic ce participă la
detectarea direcției sunetelor (analiza diferenței în timp și în intensitate
a stimulilor acustici la cele două urechi).
5. Nucleii lemniscului lateral – grup de trei nuclei mici (ventral, dorsal,
intermediar) localizați pe traseul fibrelor ce formează lemniscul lateral
(acustic);
- aferențe: de la nucleii acustici și de la complexul olivar superior;
- eferențe : spre coliculii quadrigemeni inferiori sau corpii geniculați
mediali;
- rol – stație sinaptică inhibitorie ce modulează impulsurile acustice.
6. Locus coeruleus – nucleu de substanță reticulată localizat în partea
posterioară a punții;
- aferențe – de la cortexul prefrontal, hipotalamusul lateral;
- eferențe – spre hipocamp, amigdala, talamus, hipotalamus, măduva
spinării, trunchiul cerebral, cerebel, cortexul cerebral;
- rol - principala sursă de norepinefrină la nivelul encefalului –
implicat în răspunsul fiziologic la stres și panică.
7. Substanța neagră:
- localizare – în mezencefal, posterior de pedunculii cerebrali;
neuromelanina și neuronii dopaminergici sunt responsabili de culoarea
închisă (neagră); nucleul este divizat în partea compactă (dorsal) și
partea reticulată (ventral) - aceasta din urmă fiind considerată ca
aparținând globulului palid (substanța neagră aparține în totalitate de
nucleii bazali);
- aferențe:
 partea reticulată: de la corpii striați - un fascicul direct,
inhibitor și un fascicul indirect (strio-palido-subtalamo-nigric),
excitator;
 partea compactă - de la partea reticulată.
86
- eferențe:
 partea reticulată: spre corpii striați, talamus, coliculii
quadrigemeni superiori, partea compactă;
 partea compactă: spre nucleii caudat și putamen.
- rol:
 partea reticulată - centru procesual al nucleilor bazali;
 partea compactă - controlul mișcărilor fine, coordonarea în
timp a mișcărilor.
8. Nucleul roșu:
- localizare – în mezencefal, posterior de substanța neagră; prezintă o
concentrație crescută de fier (de unde și culoarea specifică); prezintă
două zone: caudal – componenta magnocelulară (paleorubrum) și
rostral – componenta parvocelulară (neorubrum);
- aferențe:
 de la cortexul motor - nucleul roșu este considerat stație
intermediară pentru unele fibre din fasciculul cortico-spinal
(piramidal) homolateral;
 de la nucleii cerebelului - în mod special de la nucleul dințat
(neocerebelos) contralateral, fasciculul dento-rubric;
 de la substanța neagră.
- eferențe:
 fasciculul rubro-spinal - proiecție contralaterală;
 proiecții olivare ipsilaterale;
 proiecții reticulare;
 proiecții cerebeloase;
 fasciculul rubro-talamic (neorubrum).
- rol - controlul tonusului muscular (inhibarea tonusului), participând
la sinergia mișcărilor și la coordonarea mișcărilor automate.
9. Substanța cenușie perisylviană – grup de nuclei reticulari:
- localizare – în mezencefal, în jurul apeductului lui Sylvius - conține un
grup de nuclei mici: nucleul comisural Darkschewitsch, nucleul
interstițial Cajal - van Gehuchten, nucleul interpeduncular Gudden;
prezintă o densitate crescută a receptorilor pentru vasopresină și
oxitocină;
- aferențe:
 colaterale din fasciculul spino-talamic lateral - fasciculul spino-
mezencefalic;
 de la corpii striați - fasciculul strio-mezencefalic; de la habenulă
- fasciculul retroflex Meynert; de la cortexul orbito-frontal
(care răspunde de reacțiile emoționale asociate maternității).
- eferențe:
 proiecții reticulare, hipotalamice și fibre ce intră în fasciculul
central al calotei.
87
Carmen Crivii
- rol – în activarea reacțiilor defensive, în modularea durerii, în
declanșarea sentimentelor materne.
10. Coliculii quadrigemeni inferiori (CQI):
- localizare – în mezencefal, jumătatea inferioară a tectumului; sunt
formați din trei părți: cea mai mare și mai importantă - nucleul central
al coliculilor inferiori, cortexul dorsal și cortexul lateral;
- aferențe:
 de la calea acustică bilateral și de la aria acustică, de la coliculii
quadrigemeni superiori.
- eferențe:
 prin brațul conjunctival posterior, spre corpii geniculați mediali;
 fasciculul tecto-spinal; fasciculele tecto-mezencefalic, -
pontin, -bulbar prin FLM (BLP) pentru reflexe acustico-cefalo-
oculogire.
- rol - centru reflex pentru reflexele acustice.
11. Coliculii quadrigemeni superiori (CQS):
- localizare – mezencefalic, jumătatea superioară a tectumului; sunt
formați din șapte lame alternative de substanță albă și cenușie;
- aferențe:
 de la aria vizuală - fibre cortico-tectale, de la corpii geniculați -
fibre geniculo-tectale;
 de la retină – colaterale din tractul optic.
- eferențe:
 prin brațul conjunctival anterior, spre corpii geniculați laterali;
 fasciculul tecto-spinal; fasciculele tecto-mezencefalic, -pontin,
-bulbar prin FLM (BLP) pentru reflexe vizuo-cefalo-oculogire.
- rol - centru reflex pentru reflexele vizuale, coordonarea mișcărilor
sinergice ale globilor oculari.
FORMAȚIUNEA (SUBSTANȚA) RETICULATĂ
Substanța reticulată este constituită dintr-o rețea continuă de neuroni și fibre (cu
aspect reticulat determinat de inomogenitatea neuronilor și a fibrelor), localizată
în porțiunea dorsală a trunchiului cerebral, lângă tracturile și nucleii importanți:
- esențială în controlul unor funcții de bază a organismului;
- filogenetic, una dintre cele mai vechi structuri encefalice, fiind implicată
în activitatea ambelor sisteme, somatic și vegetativ.
Structură:
- numeroși neuroni dispersați cu forme și dimensiuni diferite; pot forma
nuclei mici;
- fibre scurte, mielinice și amielinice, directe sau încrucișate, formând căi
polisinaptice ascendente și descendente.
Nucleii reticulari sunt grupați din punct de vedere topografic în: nucleii rafeului
(mediani), nucleii mediali și cei laterali.
Din punct de vedere funcțional, grupele de nuclei reticulari sunt:
88
1. Nucleii rafeului
2. Nucleii reticulari centrali
3. Nucleii colinergici și catecolaminici
4. Nucleii reticulari laterali parvocelulari
5. Aria parabrahială
6. Neuronii bulbari superficiali
7. Nucleii precerebeloși
1. Nucleii rafeului (neuroni serotoninergici)

a. Nucleii rafeului de la nivelul bulbului:
- aferențe - de la măduva spinării, de la nucleii gracil și cuneat, de la nucleul senzitiv al
trigeminului, substanța cenușie perisylviană;
- eferențe - spre cerebel, substanța cenușie a măduvei spinării (coarnele anterioare și
posterioare), nucleul trigeminal, spre neuronii vegetativi din trunchi și măduva spinării.
- aferențele de la substanța cenușie perisylviană și eferențele spinale sunt responsabile de
suprimarea conștietizării durerii.
b. Nucleii rafeului de la nivelul punții și mezencefalului:
- aferențe - de la cortexul prefrontal, sistemul limbic (hipocamp, hipotalamus etc.).
- eferențe - spre cortexul cerebral, talamus, hipotalamus, cerebel, nucleii noradrenergici
ai trunchiului cerebral (exemplu: locus coeruleus din punte).
- rol - în conștietizarea durerii, instalarea somnului.
2. Nucleii reticulari centrali:
- la nivelul bulbului: nucleul bulbar central și nucleul gigantocelular;
- la nivelul punții: nucleii pontini, caudal și cranial;
- la nivelul mezencefalului: nucleii cuneiform şi subcuneiform;
- aferențe - fibre senzitiv-senzoriale: - fibre spinoreticulate, colaterale din fasciculele
spinotalamice, trigeminotalamice, calea gustativă, calea auditivă, fibre tectoreticulate
(informații vizuale); fibre fastigiale de la arhicerebel, fibre premotorii de la cortexul
premotor; fibre reticulare de la nucleii colinergici.
- eferențe - spre alți nuclei reticulari (ai rafeului, colinergici); fasciculele reticulospinale
anterior (origine pontină - Sistemul Reticulat Inhibitor Descendent - SRID) și lateral
(origine bulbară - Sistemul Reticulat Facilitator Descendent - SRFD); fibre ascendente
→ nucleii reticulari talamici → difuz cortical - Sistemul Reticulat Activator Ascendent
(SRAA); fibre ascendente → nucleii reticulari talamici → corpi striați (controlul
motricității).
- rol - modularea activității neuronale corticale, striatale, medulare.
3. Nucleii colinergici și catecolaminici:
a. Nucleii colinergici - nucleul pedunculopontin și nucleii din vecinătatea substanței
cenușii perisylviene;
- aferențe: - de la nucleul palid și de la substanța neagră.
- eferențe: - spre nucleii reticulari centrali bulbari și pontini, regiunea subtalamică, corpii
striați.
- rol - similar celor din grupul central.
b. Nucleii catecolaminici - locus coeruleus și alte grupuri mici de nuclei dispersați;
prezintă ca și neurotransmițători Adrenalina, Noradrenalina, Dopamina.
- aferențe - de la nucleii reticulari centrali, substanța cenuşie perisylviană, hipotalamus,
amigdala, cortexul prefrontal.
- eferențe - cele mai multe se alătură fasciculului central al calotei - fibrele ascendente
sunt destinate substanței cenușii perisylviene, hipotalamusului, amigdalei, talamusului,
nucleilor habenulei, hipocampului, neocortexului; fibrele descendente sunt destinate
neuronilor vegetativi preganglionari din bulb și măduva spinării.
89
Carmen Crivii
- rol - modularea sinapselor interneuronale; implicarea în starea de alertă și a
reflexelor vegetative.
4. Nucleii reticulari laterali parvocelulari:
- aferențe - de la nucleii senzitivi (nucleul senzitiv al trigemenului) și de la cortex.
- eferențe - spre nucleii motori ai hipoglosului, facialului, trigemenului.
- rol - implicați în reflexele de alimentare.
5. Aria parabrahială – include nucleii parabrahiali medial și lateral, nucleul Kolliker-Fuse
- aferențe - de la nucleul solitar, cortexul insulei, girusul postcentral inferior.
- eferențe - spre hipotalamus, aria preoptică, nucleii talamici intralaminari, amigdala.
- rol - stație de releu pentru senzațiile determinate vizual; nucleul Kolliker-Fuse face
parte din centrul de reglare a ritmului respirator (centrul pneumotaxic).
6. Neuronii bulbari superficiali:
- aferențe - de la măduva spinării, nucleul solitar (informații ce parvin de la
chemoreceptorii aortici și carotidieni - unii neuroni răspund direct la modificările de pH
sau a concentrației de dioxid de carbon).
- eferențe - spre hipotalamus, neuronii vegetativi preganglionari bulbari și medulari.
- rol - reglarea activității cardiovasculare și respiratorii.
7. Nucleii precerebeloși:
- grup aparte de nuclei reticulari, cu funcții diferite de ale celorlalți nuclei reticulari -
includ nucleul reticulat lateral, nucleul reticulat paramedian, nucleul reticulotegmental
pontin - prezintă proiecții cerebeloase.
Rolul substanței reticulate în ansamblu:

A. Stimularea și inhibarea neuronală corticală:
- activitatea neuronală este influențată de nivelul stării de conștiență, lucru
vizibil pe înregistrarea electroencefalografică (EEG): Sistemul Reticulat
Activator Ascendant (SRAA) crește nivelul general de stimulare
senzitiv-senzorială, determinând implicit creșterea nivelului activitatea
neuronală; neuronii noradrenergici și histaminergici sunt de asemenea
implicați în nivelul de stimulare corticală;
- neuronii serotoninergici ai rafeului determină o scădere a activității
corticale, prin scăderea excitabilității neuronale.
B. Funcțiile somatomotorii - fasciculele reticulo-spinale sunt căi
descendente de control a motricității - majoritatea fibrelor coboară
homolateral, dar există și fibre care se încrucișează la nivel medular -
control bilateral.
C. Durerea - transmiterea stimulilor dureroși poate fi inhibată de
fasciculul reticulat descendent cu origine în nucleii rafeului; unele
droguri (opiaceele - morfina) influențează descărcarea
neurotransmițătorilor la nivelul sinapselor din substanța cenușie
perisylviană, nucleii rafeului determinând blocarea transmiterii senzației
dureroase.
D. Activitatea viscerală – conexiunile cu hipotalamusul și neuronii
vegetativi determină reglarea funcțiilor viscerale (sistemul cardio-
vascular, sistemul respirator).
90
FASCICULELE TRUNCHIULUI CEREBRAL

Funcțional, fasciculele trunchiului cerebral se clasifică în:
- fascicule motorii:
 pentru motricitatea voluntară;
 pentru motricitatea involuntară - fasciculele extrapiramidale;
- fascicule senzitive;
- fascicule asociative.
FASCICULELE SENZITIVE
1. Lemniscul medial (panglica lui Reil) - fasciculul bulbo-talamic:
- origine - nucleii gracil și cuneat (deutoneuronii căilor tactile epicritice și
proprioceptive conștiente pentru gât, trunchi și membre) localizați în
regiunea posterioară a bulbului;
- fibrele se decusează - decusația senzitivă - și formează un fascicul
localizat paramedian, care în traiectul ascendent își schimbă forma și
poziția:
 la origine – are formă de bandă alungită antero-posterior și prezintă
raporturi anterior cu fasciculul piramidal/geniculat și posterior cu
fasciculul tecto-spinal;
 pontin - devine triunghiular pe secțiune și se îndepărtează de linia
mediană; prezintă raporturi posterior cu fasciculul rubro-spinal,
lateral cu lemniscul lateral și fasciculul spino-cerebelos încrucișat;
 mezencefalic - devine semilunar pe secțiune (concavitate medio-
posterioară), localizat mai posterior, fiind în raport anterior cu
substanța neagră, medial cu nucleul roșu, posterior cu lemniscul
lateral;
- se proiectează în talamus, nucleul latero-ventral-posterior;
- conține și fibre descendente „aberante” - colaterale ale fasciculului
geniculat și eferențe ale substanței negre;
- în traseul ascendent i se alătură numeroase fascicule cu origini diverse.
2. Fasciculul spino-talamic anterior:
- reprezintă axonii deutoneuronilor căii sensibilității tactile protopatice
pentru gât, trunchi și membre;
- bulbar - trece posterior de olivă și se atașează lemniscului medial; parte
dintre fibre se distribuie nucleilor reticulari ai rafeului.
3. Fasciculul spino-talamic lateral:
- reprezintă axonii deutoneuronilor căii sensibilității termo-algezice pentru
gât, trunchi și membre;
- bulbar - își păstrează traseul lateral și împreună cu fasciculele rubro-
spinal și spino-cerebelos anterior formează fasciculul heterogen – situat
dorso-lateral de olivă și anterior de nucleii senzitivi bulbari;
91
Carmen Crivii
- pontin – superior, se atașează lemniscului medial, celelalte două
fascicule ale fasciculului heterogen fiind deviate înspre posterior;
- mezencefalic - este situat între lemniscul medial, de care se atașează -
situat anterior și lemniscul lateral - situat posterior.
4. Fasciculul trigemino-talamic/lemniscul trigeminal:
- origine - nucleul gelatinos Rolando (deutoneuronul căii sensibilităților
tactile, termo-algezice și proprioceptive conștiente pentru cap); fibrele se
decusează imediat după origine și se atașează lemniscului medial.
5. Fasciculul solitario-talamic (fibre gustative):
- origine - nucleul Nageotte (porțiunea superioară a nucleului solitar) și
reprezintă deutoneuronul căii gustative; fibrele se decusează și se
atașează lemniscului medial.
6. Lemniscul lateral/lemniscul acustic:
- origine - nucleii acustici (deutoneuronul căii acustice) și în complexul
olivar superior (pontin); majoritatea fibrelor se decusează și formează
lemniscul lateral localizat lateral în calota punții, mezencefalic trece
posterior de lemniscul medial; parte din fibre fac stație sinaptică în
coliculii quadrigemeni inferiori, parte trec prin brațul conjunctival
inferior spre corpii geniculați mediali.
7. Fasciculul spino-cerebelos direct (posterior - Flechsig):
- bulbar - își păstrează poziția laterală și trece prin pedunculii cerebeloși
inferiori spre cerebel.
8. Fasciculul spino-cerebelos încrucișat (anterior - Gowers):
- bulbar - poziție superficială - în traseul său ascendent se învecinează cu
fasciculul rubro-spinal și cu fasciculul spino-talamic lateral, formând
fasciculul heterogen; la limita superioară a punții se detașează și trece
prin pedunculii cerebeloși superiori spre cerebel.
9. Fasciculul vestibulo-cerebelos:
- fibrele centrale sunt eferențe ale nucleilor vestibulari;
- fibrele periferice, directe – sunt axoni ai neuronilor din ganglionul
Scarpa care nu fac sinapsă în nucleii vestibulari;
- ambele categorii de fibre trec prin pedunculii cerebeloși inferiori spre
cerebel (de aici impulsul se poate întoarce la nucleii vestibulari,
proiectându-se ulterior la nivel medular - fasciculele vestibulo-spinale,
sau la nivelul nucleilor oculomotori pentru reflexe - fasciculul vestibulo-
mezencefalic).
10. Fasciculele bulbo-cerebeloase:
- fasciculul cuneo-cerebelos (eferențe ale nucleului cuneat accesor von
Monakow la care se atașează și fibre de la nucleii gracil – cuneat),
fasciculul olivo-cerebelos și fasciculul solitario-cerebelos - toate trei
traversează pedunculii cerebeloși inferiori.
92
FASCICULELE MOTORII
1. Fasciculul piramidal/cortico-spinal:
- origine – cortexul motor primar (aria Brodmann 4), girusul precentral, lob
frontal – din neuronii stratului piramidal intern;
- de reținut - în structura fasciculului există și fibre cu origine în aria
premotorie 6 ce aparțin sistemului extrapiramidal, fibrele parapiramidale
(adversive) care se proiectează la nivelul formațiunii reticulate de la nivelul
trunchiului cerebral sau a măduvei spinării - rolul lor este de a asigura o
coordonare armonioasă a mișcărilor voluntare și automate complexe prin
inhibarea unor grupe musculare, în mod special al mușchilor antagoniști:
flexia/extensia membrelor, masticația, fonația, deglutiția, expresia facială;
- localizare:
 mezencefalic: fasciculul ocupă trei cincimi mijlocii ale pedunculilor
cerebrali, între fasciculele parieto-, temporo-pontine (lateral) și
fasciculele geniculat și fronto-pontin (medial); posterior are raport cu
substanța neagră; fibrele mediale transmit impulsuri pentru gât și
membrul superior, fibrele mijlocii - pentru trunchi, fibrele laterale -
pentru membrele inferioare;
 pontin: fasciculul piramidal este dispersat în piciorul punții de
prezența nucleilor pontini; prezintă raport posterior cu fasciculele
ascendente de la nivelul trunchiului cerebral;
 bulbar: fasciculul redevine compact, descinde prin piramidele
bulbare, paramedian, medial de olivele bulbare și anterior de
lemniscul medial; la limita inferioară a bulbului, 80% dintre fibre se
decusează (decusația motorie) și coboară prin jumătatea posterioară
a cordonului lateral de partea opusă, formând fasciculul piramidal
încrucișat; 20 % dintre fibre coboară prin cordonul anterior
homolateral al măduvei, decusându-se la nivelul neuromerului unde
se proiectează, formând fasciculul piramidal direct;
2. Fasciculul geniculat/cortico-nuclear:
- origine – cortexul motor primar din lobul frontal;
- localizare - medial de fasciculul pyramidal, pe toată lungimea trunchiului
cerebral (cincimea medială a pedunculilor cerebrali);
- distribuție:
 fibrele fasciculului geniculat se decusează și se distribuie nucleilor
somatomotori contralaterali de la fiecare nivel al trunchiului cerebral;
 există și fibre ce se distribuie homolateral sau chiar bilateral pentru
nucleii care nu pot controla unilateral acțiunea musculaturii: mușchii
palatului, ai laringelui, masticatori, extrinseci ai globilor oculari;
 fibrele „aberante” - părăsesc fasciculul la nivelul mezencefalului,
străbat substanța neagră și se alătură lemniscului medial;
93
Carmen Crivii
3. Fasciculele extrapiramidale
Fascicule cu origine corticală:
 Fasciculele cortico-pontine: fronto-pontin - medial de fasciculul
geniculat, iar fasciculele temporo- și parieto-pontine - lateral de
piramidal; fibrele fac sinapsă la nivelul nucleilor pontini; circuitul
se continuă cu fibre care traversează pedunculii cerebeloși
mijlocii pentru a face conexiuni la nivelul neocerebelului;
 Fasciculele cortico-tectal, -rubric, -nigric - fascicule ce
determină controlul cortical asupra nucleilor amintiți;
 Fibrele parapiramidale și aberante - vezi fasciculele piramidal
și geniculat;
- Fascicule cu origine subcorticală:
 Fibre eferente ale corpilor striați (ansa lenticulară și fasciculul
lui Forel), ale talamusului și regiunii subtalamice pentru nucleul
roşu, substanța neagră, oliva bulbară, substanța reticulată.
- Fascicule cu origine la nivelul trunchiului cerebral:
 Fasciculele tecto-mezencefalic, -pontin, -bulbar - aparțin FLM
(BLP) prin care se închid reflexele oculo-cefalo-gire;
 Fasciculul tecto-spinal - descinde paramedian, între FLM
(posterior) și lemniscul medial (anterior);
 Eferențele substanței negre - destinate nucleului roșu și substanței
reticulate;
 Fasciculele rubro-olivar și rubro-reticulat - cu origine în
neorubrum, descind prin fasciculul central al calotei (sau al
tegmentului);
 Fasciculul rubro-spinal – fibrele cu origine în paleorubrum se
încrucișează (decusația Forell) și descind prin porțiunea laterală a
calotei pontine; împreună cu fasciculul spino-cerebelos încrucișat
(lateral) și cu fasciculul spino-talamic lateral (medial) formează
fasciculul heterogen;
 Fasciculele vestibulo-spinale: anterior (cu fibre majoritar
încrucișate) și lateral (cu fibre directe - ce descind lateral de oliva
bulbară);
 Fasciculele reticulo-spinale - anterior (cu fibre majoritar
directe) și lateral (cu fibre majoritar încrucișate).
FASCICULELE DE ASOCIAȚIE
- asigură conexiunea dintre nucleii trunchiului cerebral (echivalenți sau proprii),
demarcându-se în principal trei mari fascicule:
1. Fasciculul Longitudinal Medial (FLM) sau Bandeleta Longitudinală
Posterioară (BLP):
- localizare - paramedian, imediat sub planșeul ventriculului IV la nivelul
bulbului și punții; anterior de substanța cenușie perisylviană - la nivelul
mezencefalului;
94
- funcție - conectează nucleii senzitivi sau proprii cu cei somatomotori pentru
diferite reflexe.
- categorii de fibre: ascendente și descendente, directe și încrucișate:
 fibre vestibulo-mezencefalice - pentru reflexele vestibulo-oculogire
(conectează nucleii vestibulari cu cei oculomotori);
 fibre ce conectează corpul trapezoid cu nucleii somatomotori
masticator și facial - pentru contracția reflexă a mușchilor tensor
al timpanului (V3) și mușchiului scăriței (VII) ca răspuns la
stimuli acustici;
 fibre ce conectează nucleii somatomotori între ei – asigură
coordonarea acțiunii mușchilor ce participă la acțiunea coordonată a
globilor oculari; coordonarea acțiunii mușchilor ce participă la
mișcările din timpul vorbirii - pentru mușchii buzelor și ai limbii.
 fibre tectonucleare - conectează coliculii quadrigemeni cu nucleii III,
IV, VI și XI (cu origine spinală) pentru reflexele vizuo- și acustico-
oculo-cefalo-gire;
 fibre ce conectează nucleii III între ei - pentru coordonarea mișcărilor
globilor oculari;
 vestibulo-reticulare sau -nucleare - conectează nucleii vestibulari cu
substanța reticulată și cu nucleul dorsal al vagului pentru reflexe cu
punct de plecare vestibular: reflexe de vomă, palpitații, transpirații
etc.
2. Fasciculul central al calotei (sau al tegmentului):
- localizare - porțiunea centrală a calotei celor trei etaje ale trunchiului cerebral;
- funcție - conexiuni ipsilaterale;
- categorii de fibre - ascendente și descendente homolaterale:
- fibre ascendente – fibre cu origine în nucleii reticulari ai rafeului ce
formează SRAA;
- fibre descendente – fibre cu origine în talamus, regiunea subtalamică, corpii
striați, nucleul roșu care se proiectează în oliva bulbară și nucleii reticulari.
3. Fasciculul longitudinal posterior Schütz (FLP):
- localizare - paramedian, lateral de FLM: imediat sub planșeul ventriculului
IV la nivelul bulbului și punţii; în calotă – mezencefalic;
- funcție - conexiuni ce asigură reflexele vegetative;
- categorii de fibre:
 ascendente – fibre cu origine în nucleii viscero-senzitivi ai
trunchiului cerebral și ai măduvei spinării, cu traseu prin substanța
cenușie perisylviană spre hipotalamus;
 descendente – fibre cu origine în nucleii hipotalamici anteriori și cu
proiecție în nucleii reticulari și cei visceromotori ai trunchiului
cerebral.
95
Carmen Crivii
SECȚIUNI TRANSVERSALE PRIN TRUNCHIUL CEREBRAL – la
diferite nivele – figurile 43 – 48.
Figura 43. Bulbul rahidian - secțiune transversală

la nivelul decusației piramidale

în porțiunea inferioară a complexului olivar
96

la nivelul joncțiunii bulbo-pontine
Figura 46. Puntea - secțiune transversală

la nivelul caudal al punții
97
Carmen Crivii
Figura 47. Puntea - secțiune transversală

la nivelul rostral al punții
Figura 48. Mezencefalul - secțiune transversală

la nivelul coliculilor cvadrigemeni superior
98
LEZIUNILE TRUNCHIULUI CEREBRAL – se manifestă în primul rând
prin afectarea nervilor cranieni, ceea ce duce la tulburări de vedere și
anomalii ale adaptării pupilare (nervul III), tulburări de sensibilitate (nevul
V), scăderea forței de contracție a muşchilor (nervii V și VII), probleme
auditive și vertij (nervul VIII), dificultăți de înghițire și de vorbire (nervul
IX), modificarea vocii (nevul X), probleme de coordonare (nervii III, IV,
VI).
BOALA PARKINSON este caracterizată, din punct de vedere

neuropatologic, de scăderea numărului de neuroni dopaminergici de la
nivelul substanței negre (pars compacta) și prezența corpilor Lewy (agregări
anormale de moleule proteice din interiorul neuronilor). Calea
talamocorticală (care permite inițierea mișcării) este inhibată, din cauza
descărcării scăzute de dopamină de la nivelul substanței negre, și are ca efect
bradikinezia (incapacitatea de a mișca rapid corpul la comandă), rigiditatea
(mușchi inflexibili), tremorul de repaus și instabilitatea posturală.
SINDROMUL DE UNGHI PONTO-CEREBELOS

Sindromul este cauzat, de cele mai multe ori, de dezvoltarea neurinomului
acustic sau a schwannomului la nivelul cisternei cerebelo-pontine. La nivelul
unghiului ponto-cerebelos sunt prezenți facialul și acustico-vestibularul care
sunt responsabili de apariția unor manifestări ale pacientului.
Simptomatologia acestui sindrom cuprinde: hemipareză facială periferică,
hipoestezie facială și hipoacuzie de partea leziunii, tinitus (țiuit în urechi),
vertij (amețeli, tulburări de echilibru), tremor sau alte alterări ale controlului
motor.
SINDROMUL VASCULAR DE TRUNCHI CEREBRAL
Sindromul cuprinde o serie de manifestări, inclusiv pseudocoma (locked-in
syndrome) în care pacientul este conștient, dar incapabil să miște sau să
comunice.
HEMORAGIA DURET – hemoragie în mezencefal și partea superioară a

punții din cauza unei deplasări traumatice descendente a trunchiului cerebral.
SINDROMUL WALLENBERG apare din cauza ischemiei în

regiunea laterală a bulbului rahidian, cu apariția următoarelor semne și
simptome:
 Semne senzitive: durere facială ipsilaterală cu leziunea, pierderea
sensibilității termo-algezice contralaterale;
99
Carmen Crivii
 Semne vestibulocohleare: vertij cu lateropulsie ipsilaterală cu

leziunea, ataxie (incapacitatea de a coordona activitatea
motorie), dismetrie (incapacitatea de a controla amplitudinea
mișcărilor);
 Semne de afectare a sistemului nervos autonom: sindrom
Horner (caracterizat prin: ptoză palpebrală – căderea pleoapei,
enoftalmie – înfundare patologică a globului ocular în orbită,
mioză, transpirație redusă a feței pe partea afectată);
 Afectarea nervilor cranieni: dizartrie (vorbire greoaie,
neregulată), disfagie (înghițire dificilă), pareza palatului, a
corzilor vocale și a faringelui, tulburări gustative pe treimea
posterioară a limbii.
SIRINGOBULBIA – cavitate chistică cu lichid – poate să fie
congenitală, dobândită sau din cauze tumorale.
100
CEREBELUL
101
Carmen Crivii
GENERALITĂȚI, RAPORTURI, CONFIGURAŢIE EXTERNĂ
Cerebelul reprezintă segmentul posterior al encefalului și acoperă cea mai mare
parte a feței posterioare a trunchiului cerebral de care este conectat prin trei
perechi de pedunculi cerebeloși; deşi reprezintă doar 10% din volumul
encefalului, conține 50% din totalul neuronilor din encefal. Este implicat în
controlul echilibrului, în coordonarea mișcărilor voluntare automate, în
procesele de învățare motorie și în reglarea unor funcții cognitive.
Localizare: în fosa craniană posterioară, posterior de trunchiul cerebral, acoperit
de cortul cerebelului (subtentorial).
Raporturi:
- anterior - cu fața posterioară a bulbului și punții prin intermediul cavității
ventriculului IV, pe care îl delimitează;
- superior - cu cortul cerebelului (structură a durei mater), ce îl separă de lobii
occipitali și temporali ai emisferelor cerebrale;
- inferior - repauzează pe fața endocavitară convexă a solzului occipitalului.
Configurație externă (figua 49):
- formă ovoidală în plan transvers;
- partea mediană, alungită o constituie vermisul;
- lateral - 2 emisfere cerebeloase, de o parte și alta a vermisului; în raport cu
funcțiile și conexiunile cerebelului, emisferele sunt împărțite într-o zonă
adiacentă vermisului, zona paravermiană sau intermediară, și zona
laterală;
- cerebelul prezintă 3 fețe:
- fața superioară - median prezintă vermisul, care se continuă lateral
cu suprafețele plane ale emisferelor cerebeloase;
- fața inferioară - prezintă un șanț median profund, valecula, în
profunzimea căruia este localizat vermisul, iar lateral se află fețele
convexe ale emisferelor cerebeloase;
- fața anterioară - median prezintă recesul posterior al ventriculului
IV, iar lateral prezintă cele trei perechi de pedunculi cerebeloși;
- circumferința – margine rotunjită și îngroșată la nivelul căreia sunt prezente
incizurile cerebelului, anterioară și posterioară (mai profundă);
- suprafața exterioară – este brăzdată de fisuri și șanțuri ce plicaturează
suprafața cerebelului, determinând pe secțiune imaginea tipică a „arborelui
vieții”;
- fisurile cerebelului:
 fisura primară - separă lobul anterior de cel posterior;
 fisura postero-laterală - separă lobul floculo-nodular de restul
cerebelului;
 fisurile secundare – împart lobii în lobuli cerebeloși, care sunt
subîmpărțiți la rândul lor de fisurile terțiare în lamele (folii).
102
Figura 49. Cerebelul - fața superioară (A), fața laterală (B) și secțiune sagitală (C)
103
Carmen Crivii
DIVIZIUNILE CEREBELULUI
Morfologic, cerebelul este divizat în lobi (lobul anterior – deasupra fisurii
primare; lobul posterior – sub fisura primară; lobul floculo-nodular – sub fisura
posterioară) Cu excepția lobului floculo-nodular, care are conexiuni și funcții
distincte (vestibulocerebelul), functional, cerebelul mai prezintă spinocerebelul
– dispus în zona vermiană și medială (paravermiană) a lobilor anterior și
posterior, și cerebrocerebelul – dispus în zona laterală a emisferelor.
Subdiviziunile la nivelul vermisului și a emisferelor cerebeloase sunt
reprezentate de lobuli (tabelul 3, figurile 50, 51): există nouă lobuli ai
vermisului, cu dimensiuni și forme diferite în funcție de numărul de folii care îi
compun.
Figura 50. Lobulația cerebelului - vedere superioară (A) și anterioară (B)
104
Figura 51. Schema desfășurată a lobulației cerebelului
VERMIS EMISFERE
LOBUL FLOCULO-NODULAR
nodulus floculus
LOBUL ANTERIOR
lingula frâul lingulei

lobulul central aripa lobulului central
culmen lobulul patrulater anterior
FISURA PRIMARĂ
LOBUL POSTERIOR
decliv lobulul patrulater posterior

FISURA POST-CENTRALĂ
folium lobulul semilunar superior
FISURA ORIZONTALĂ
tuber lobulul semilunar inferior
piramida lobulul gracilis şi digastric
uvula amigdala
FISURA POSTERO-LATERALĂ
Tabelul 3. Lobulația cerebelului
105
VASCULARIZAȚI
A CEREBELULUI Carmen Crivii
Cerebelul este vascularizat de ramuri cu origine în arterele vertebrale și artera
bazilară (figura 52):
1. Arterele Cerebeloase Postero-Inferioare (ACPI) - ramuri ale segmentelor
superioare ale arterelor vertebrale - asigură vascularizația:
- pedunculilor cerebeloși inferiori;
- porțiunii ipsilaterale a vermisului inferior;
- feței inferioare a emisferelor cerebeloase;
- prin ramurile mediale, ACPI vascularizează partea medială a cerebelului
și partea dorso-laterală a bulbului - nucleii ambiguu, solitar, trigeminal,
vestibulari;
- ramurile laterale a ACPI vascularizează partea inferoposterolaterală a
emisferelor cerebeloase.
2. Arterele Cerebeloase Antero-Inferioare (ACAI) – ramuri ale arterei
bazilare, superior joncțiunii arterelor vertebrale - asigură vascularizația:
- pedunculilor cerebeloși mijlocii;
- porțiunii antero-inferioară a cerebelului - flocculus;
- porțiunii dorso-laterale a punții - nucleii facialului și cei cohleari.
3. Arterele Cerebeloase Superioare (ACS) - ramuri ale arterei bazilare,
inferior bifurcației arterei bazilare în arterele cerebrale posterioare - asigură
vascularizația:
- pedunculilor cerebeloși superiori;
- porțiunii ipsilaterale a vermisului superior;
- celei mai mari părți a cortexului cerebelos;
- nucleilor cerebeloși, mai puțin nucleii fastigiali.
Drenajul venos este comun cu cel al trunchiului cerebral.
Figura 52. Vascularizația cerebelului
106
STRUCTURA CEREBELULUI
Cerebelul este format din:
- substanță cenușie la exterior - cortexul cerebelos; în interiorul substanței albe
se găsesc cei patru nuclei de substanță cenușie;
- substanța albă la interior - formată din fibre de proiecție aferente și eferente
cerebelului, precum și fibre asociative.
CORTEXUL CEREBELULUI
În structura cortexului cerebelos sunt prezente trei straturi celulare:
1. Stratul molecular:
- strat superficial – sărac în celule, foarte bogat în fibre;
- tipurile de neuroni:
- celule stelate – rol inhibitor (neurotransmițător – taurina):
- aferențe – fibre paralele (dendrite ale neuronilor Purkinje, axoni
ai celulelor granulare); eferențe – spre dendritele neuronilor
Purkinje;
- celule în coșuleț – rol inhibitor (neurotransmițător - GABA):
- aferențe – fibre paralele (dendrite ale neuronilor Purkinje, axoni
ai celulelor granulare); eferențe – spre corpul și dendritele
neuronilor Purkinje.
2. Stratul celulelor Purkinje:
- aproximativ 15 milioane de neuroni mari, în formă de pară, dispuși intr-
un singur rând;
- sunt neuroni inhibitori (neurotransmițător - GABA);
-zinptăredendrite bogate î ndreptate spre stratul molecular;
- axonii fac sinapse cu nucleii cerebeloși, celulele stelate și în coșuleț,
nucleii vestibulari;
- aferențe – fibre paralele, fibre agățătoare, de la celulele stelate și celulele
în coșuleț.
- eferențe – spre nucleii cerebeloși.
3. Stratul granular:
- tipuri de neuroni:
- celule granulare – aproximativ 50 miliarde de neuroni mici,
excitatori (neurotransmițător – acidul glutamic);
- aferențe – fibre musciforme; eferențe – spre axonii celulelor
Purkinjie; celulele în coșuleț;
- celulele stelate Golgi – neuroni mici, inhibitori (neurotransmițător
- GABA);
- aferențe – fibre paralele; fibre musciforme; eferențe – spre
dendritele celulelor granulare.
Circuitul intracerebelos (figura 53):
- fibrele agățătoare – sunt aferențe cerebeloase ce provin de la complexul
olivar, cu acțiune directă și individuală asupra celulelor Purkinje;
107
Carmen Crivii
- fibrele musciforme – sunt aferențe de la nucleii pontini, alți nuclei ai
truchiului cerebral, ai măduvei spinării, cu acțiune indirectă asupra celulelor
Purkinje, via celulele granulare care au o terminație în „T” în stratul
molecular, asigurând o proiecție difuză (pot să fie stimulate sute de celule
Purkinje);
- celulele în coșuleț, celulele stelate, celulele Golgi – acționează ca și
interneuroni inhibitori.
Figura 53. Circuitul intracerebelos
NUCLEII CEREBELULUI
- sunt formați din substanță cenușie, în interiorul substanței albe:
- nucleul Fastigi – arhicerebelos – în vermis;
- nucleii Interpositus (Globos și Emboliform) – paleocerebeloși – localizați
paravermian;
- nucleul Dințat (oliva cerebeloasă) – neocerebelos - în masa de substanță
albă a emisferelor cerebeloase.
108
SUBSTANȚA ALBĂ
- este formată din trei tipuri de fibre:
- axonii celulelor Purkinje – sunt singurele fibre ce părăsesc cortexul
cerebelos și fac sinapsă în nucleii cerebeloși;
- fibrele musciforme – fibre aferente ce fac sinapsă în stratul granular;
- fibrele agățătoare – fibre aferente ce fac sinapsă în stratul molecular;
- fibrele:
- asigură circuitul intern cerebelos – nu părăsesc cerebelul – asigură
conexiunile intraemisferice sau interemisferice cerebeloase;
- formează aferențele/eferențele cerebeloase – prin pedunculii cerebeloși.
CONEXIUNILE CEREBELULUI (figurile 54, 55)

VESTIBULOCEREBELUL (ARHICEREBELUL)
- format din lobul floculo-nodular - conectat cu aparatul vestibular:
- aferenţe:
- fasciculul vestibulo-cerebelos central;
- fasciculul vestibulo-cerebelos periferic sau senzorial direct;
- ambele fascicule aduc la scoarţa arhicerebelului impulsuri de la
receptorii vestibulari, determinate de mişcarea capului şi corpului;
- aferențe vizuale și senzitive.
- eferenţe:
- scoarţa arhicerebelului trimite fibre nucleilor Fastigi, de unde pleacă
două fascicule:
 fasciculul fastigio-vestibular direct - prin pedunculii
cerebeloşi inferiori;
 fasciculul fastigio-vestibular încrucişat - prin pedunculii
cerebeloşi superiori, ajunge în mezencefal şi apoi coboară
în bulb la nucleii vestibulari;
- de la nucleii vestibulari – impulsul se distribuie prin două fascicule:
vestibulo-spinal și vestibulo-mezencefalic;
- aceste fascicule conduc impulsuri care controlează motilitatea pentru
menţinerea echilibrului și mers;
- prin conexiunile arhicerebelului se formează următorul arc reflex:
labirinto-(vestibulo)-arhicerebelo-fastigio-vestibulo-spinal (nuclear).
- rol: controlul reflexelor de menţinere a echilibrului static și
dinamic.
SPINOCEREBELUL (PALEOCEREBELUL)
- la nivelul emisferelor (paravermian): zona vermiană și paravermiană a
lobilor anterior și posterior;
- prezintă conexiuni cu măduva şi trunchiul cerebral:
1. exciounile cu m ăduva spinării:
- aferenţe - fasciculele spino-cerebeloase.
109
Carmen Crivii
- eferenţe - de la scoarţa paleocerebelului spre nucleii Globos şi Emboliform,
apoi prin pedunculii cerebeloși superiori spre paleorubrum, iar de aici spre
măduva spinării (fasciculul rubro-spinal).
2. conexiunile cu trunchiul cerebral:
- aferenţe:
 fasciculul olivo-cerebelos;
 fibre de la nucleul solitar şi nucleul senzitiv al trigemenului;
 fibre de la nucleii Burdach şi von Monakow;
 aferențe vizuale și auditive.
- eferenţe - de la scoarţa paleocerebelului spre nucleii Globos şi Emboliform,
apoi prin pedunculii cerebeloși superiori spre paleorubrum, iar de aici prin
FLM (BLP) spre nucleii somatomotori din trunchi.
- rol - reglarea tonusului muscular și postural în raport cu informaţiile
proprioceptive; - modularea impulsurilor motorii descendente.
Figura 54. Aferențele cerebelului
CEREBROCEREBELUL (NEOCEREBELUL)
- cea mai mare porțiune – zona laterală a emisferelor;
- conectat cu scoarţa cerebrală;
- aferenţele: fibre ponto-cerebeloase care transmit impulsuri inițiate
cortical (se ransmit prin fasciculele fronto-, temporo-, parieto-pontin);
fibrele traversează pedunculii cerebeloşi mijlocii spre scoarța cerebeloasă.
110
- eferenţele:
 de la scoarța neocerebeloasă spre nucleul dinţat, apoi spre nucleul
roșu (neorubrum), talamus (nucleul ventro-lateral), corpii striați,
cortexul cerebral; de la corpii striaţi, impulsurile sunt transmise prin
fibre strio-nigrice și strio-rubrice spre formațiunea reticulată, și apoi
la măduva spinării.
- prin aceste conexiuni se formează circuite de control:
 cortico-ponto-neocerebelo-dento-neorubro-talamo-cortical;
 cortico-ponto-neocerebelo-dento-talamo-cortical;
 cortico-ponto-neocerebelo-dento-neorubro-talamo-strio-nigro-rubro-
spinal.
- rol: controlul motilităţii voluntare automate și a mișcărilor fine.
Figura 55. Eferențele cerebelului
111
Carmen Crivii
SISTEMATIZAREA PEDUNCULILOR CEREBELOŞI

I. Pedunculii cerebeloși inferiori:
- aferenţe:
 fasciculul spino-cerebelos direct;
 fasciculul vestibulo-cerebelos;
 fasciculul olivo-cerebelos;
 fibre reticulo-cerebeloase;
 fibre de la nucleii Burdach şi von Monakow.
- eferenţe:
 fasciculul fastigio-vestibular direct;
 fibre cerebelo-reticulate.
II. Pedunculii cerebeloși mijlocii:
- aferenţe:
 fibre ponto-cerebeloase;
 fibre reticulo-cerebeloase.
- eferenţe:
 fibre cerebelo-reticulate.
III. Pedunculii cerebeloși superiori:
- aferenţe:
 fasciculul spino-cerebelos încrucişat;
 fibre rubro-cerebeloase.
- eferenţe:
 fasciculul dento-rubric;
 fasciculul dento-talamic;
 fasciculul fastigio-vestibular încrucişat.
ATOLOGIE
EBELOASE
os (manifestările sunt ipsilaterale cu leziunea) se manifestă prin simptome determinate de regiunea cerebe

e, dismetrie (incapacitatea de a controla amplitudinea mișcărilor), lateropulsie (tendința involuntară de de
egulată), ataxia hemicorpului ipsilateral (incapacitatea de a coordona mișcările), nistagmus (mișcări involunt
112
 Sindromul de vermis rostral: ataxie cu distribuție truncală și

crurală bilaterală, hipotonie, dizartrie. Cel mai frecvent este întâlnit
în intoxicațiile etanolice.
 Sindromul de vermis caudal: ataxie truncală și a porțiunii
proximale a membrelor inferioare, nistagmus variabil.
 Sindromul pancerebelos: dizartrie, dismetrie, nistagmus, ataxie,
hipotonie la nivelul întregului corp.
Sindromul arhicerebelos – cel mai frecvent, este produs de
meduloblastomul cerebelos, caz în care prezintă tulburări de echilibru,
însoțite de oscilații ale capului în sens antero-posterior, și hipertensiune
intracraniană.
Sindromul paleo-cerebelos – se manifestă prin tulburări de stațiune și de
mers, uneori cădere, însoțite de tremor static al capului sau al întregului
corp. Acest sindrom apare în leziunile vermisului anterior când se poate
asocia cu disartrie de tip cerebelos.
Sindromul neocerebelos – se manifestă prin hipotonie musculară,
pasivitate, incoordonare cu ataxie stato-kinetică, dismetrie,
adiadocokinezie (imposibilitatea de a efectua mișcări antagonice în
succesiune rapidă), asinergie, tremurătură intențională. Acest sindrom
intereseză în special coordonarea mișcărilor fine.
SINDROMUL CEREBELOS COGNITIV- AFECTIV
Sindromul se caracterizează prin deteriorarea abilităților executive, vizuo-
spațiale, lingvistice, însoțite de depresie, dezinhibiție cu aspecte psihotice.
În acest caz, leziunile sunt localizate în emisferele cerebeloase lateral sau
posterior. Sindromul poate acompania alte patologii cerebeloase sau poate
reprezenta singura manifestare.
DIENCEFALUL
Carmen Crivii
GENERALITĂȚI
Parte a prozencefalului, diencefalul cuprinde structurile ce se dezvoltă lateral de
cavitatea ventriculului III, cu rol în reglarea proceselor fiziologice fundamentale.
Subdiviziunile diencefalului:
- talamusul – porțiunea centrală a diencefalului:
- numeroase mase nucleare ce prezintă conexiuni reciproce extinse cu
cortexul cerebral, cu rol major în controlul influxului informațional spre
cortex;
- epitalamusul – porțiunea posterosuperioară a diencefalului:
- format din complexul habenular - care prin intermediul striei medulare
talamice conectează sistemul limbic la substanța reticulată a trunchiului
cerebral - și glanda pineală (responsabilă de secreția de melatonină);
- subtalamusul – extensie rostrală a mezencefalului:
- format din nucleul subtalamic, zona incerta și câmpurile Forel, care
prezintă conexiuni importante cu nucleii bazali, cu rol în reglarea activității
motorii;
- hipotalamusul – inferior talamusului:
- structură multinucleară ce coordonează homeostazia (prin controlul
activității vegetative și hormonale).
TALAMUSUL
Localizare: lateral de cavitatea ventriculului III.
CONFIGURAȚIE EXTERNĂ, RAPORTURI
- masă nucleară ovalară cu axul mare orientat anteroposterior, medio-lateral:
- faţa superioară:
 participă la formarea planşeului prelungirii frontale a ventricului lateral;
 este acoperită de plexul coroid al ventricului lateral;
 este în raport lateral cu capul nucleului caudat de care este separată prin
şanţul opto-striat prin care trec stria terminalis și vena optostriată.
- faţa inferioară:
 prezintă raport cu corpii striaţi, de care este separată prin capsula albă
internă.
- faţa medială:
 formează partea superioară a peretelui lateral al ventriculului III;
 este separată de faţa superioară prin stria medularis;
 inferior - în raport cu hipotalamusul de care este separată prin șanțul
talamo-hipotalamic;
 prezintă adeziunea intertalamică - punte de substanţă cenuşie care
conectează talamusul drept cu cel stâng și care trece prin cavitatea
ventriculului III.
- faţa laterală:
 prezintă raport cu nucleul lenticular, prin intermediul braţului posterior
al capsulei albe interne.
116
- extremitatea anterioară:
 în raport cu capul nucleului caudat;
 este înconjurată de stâlpul anterior al trigonului cerebral (fornix) -
împreună cu care delimitează orificiul interventricular Monro.
- extremitatea posterioară - pulvinarul:
 extremitate voluminoasă – partea sa medială și inferioară este
extraventriculară, în raport cu coliculii quadrigemeni superiori și glanda
epifiză;
 este înconjurată de stâlpul posterior al fornixului și de corpul/coada
nucleului caudat.
- metatalamusul (considerat de unii ca structură de sine stătătoare, de alții ca
aparținând talamusului):
 elevații mici rotunde localizate infero-(lateral) de pulvinar;
 corpul geniculat medial - conectat prin brațul conjunctival inferior
(posterior) cu coliculii quadrigemeni inferiori;
 corpul geniculat lateral - conectat prin brațul conjunctival superior
(anterior) cu coliculii quadrigemeni superiori.
VASCULARIZAȚIA TALAMUSULUI
Talamusul este vascularizat de ramuri ale Arterei Cerebrale Posterioare și ale
Comunicantei Posterioare (figura 56):
- artera polară/tubero-talamică – ramură a Arterei Comunicante Posterioare
(pentru nucleii anterior și medio-dorsal, nucleii reticulaţi, parte din nucleii
ventro-anteriori şi ventro-laterali);
Figura 56. Vascularizația talamusului

117
Carmen Crivii
- ramuri ale Arterei Cerebrale Posterioare:
 arterele paramediane talamice și subtalamice (pentru talamusul postero-
medial, nucleii intralaminari);
 arterele talamogeniculate (pentru talamusul ventro-lateral, partea rostro-
laterală a pulvinarului);
 arterele coroidiene posterioare medial (ACPM) și lateral (ACPL)
(pentru talamusul postero-medial, nucleii intralaminari - ACPM și
pentru pulvinar, talamusul posterior, corpii geniculați - ACPL);
 inconstant – artera lui Percheron – trunchi arterial unic ce asigură
vascularizația talamusului bilateral.
Drenajul venos este asigurat de Venele Talamostriată și Coroidiană care se varsă
în Vena Cerebrală Internă.
STRUCTURA TALAMUSULUI
Substanța albă:
I. Intratalamic formează:
 lama medulară internă - forma literei „Y” pe secţiune transversală –
divide talamusul în grupe de nuclei;
II. Extratalamic formează:
 stratul zonal - pe feţele superioară și medială a talamusului;
 lama medulară externă - pe feţele laterală şi inferioară.
Substanţa cenuşie – formează grupele mari de nuclei sau nuclei dispersați prin
lamele de substanță albă:
- grupele de nuclei: anterior, medial, lateral;
- nucleii intralaminari și ai liniei mediane – localizați în lama medulară internă
și în pereții ventriculului III (inclusiv la nivelul adeziunii intertalamice);
- nucleii reticulari – lateral de masele nucleare principale, separați prin lama
medulară externă.
SISTEMATIZAREA NUCLEILOR TALAMICI ŞI CONEXIUNILE LOR

I. Grupul anterior/Nucleul anterior:
- aferențe – fasciculul mamilo-talamic;
- eferențe – spre circuitul limbic, girusul cingulat, girusul parahipocampic;
- rol – coordonarea proceselor de alertă și atenție, tonusul emoțional,
memoria recentă.
II. Grupul medial:
- aferențe – de la cortexul frontal și prefrontal, stimuli olfactivi de la cortexul
olfactiv, de la ceilalți nuclei talamici;
- eferențe – spre cortexul frontal, prefrontal și ceilalți nuclei talamici;
- rol – implicat în controlul stărilor subiective și emoționale, menținerea
stării de alertă corticală.
118
III. Grupul lateral – cel mai mare grup nuclear – localizat lateral de lama medulară
internă:
1. Grupul lateroventral:
Nucleul lateroventral anterior:
- aferențe – de la corpii striați (ansa și fasciculul lenticular), cortexul
premotor;
- eferențe – spre cortexul motor primar și cortexul premotor din lobul
frontal;
- rol – reglarea activității motorii.
Nucleul lateraloventral intermediar (ventral lateral):
- aferențe – de le nucleul neocerebelului şi nucleul roțu contralateral
(fasciculul dento-rubro-talamic), cortexul motor primar și cortexul
premotor;
- eferențe – spre cortexul motor primar și cortexul premotor;
- rol – influențează activitatea cortexului motor (chirurgia
stereotaxică la nivelul nucleului → utilizată în tratamentul
tremorului esențial).
Nucleul lateroventral posterior:
 Nucleul ventral postero-lateral (LVP)
- aferențe – căile senzitive (lemniscul medial), sistemul antero-lateral
(spinotalamic);
- reprezentarea topografică: zona sacrată – lateral; zona cervicală – medial;
- eferențe – spre cortexul senzitiv primar (ariile 3a, 3b, 1, 2);
- rol – principala stație de releu a căilor somatosenzitive de la nivelul
corpului.
 Nucleul ventral postero- medial (MVP):
- aferențe – tractul trigeminotalamic anterior (se alătură sistemului antero-
lateral), lemniscul trigeminal (decusat) și fibre trigeminotalamice dorsale
(nedecusate), fibre gustative de la nucleul Nageotte;
- eferențe – operculul parietal, unde este reprezentată sensibilitatea feței
(cortexul senzitiv);
- rol – stație de releu pentru căile somatosenzitive de la nivelul capului
și feței.
2. Grupul laterodorsal:
Nucleul laterodorsal anterior:
- aferențe – de la coliculii quadrigemeni superiori, nucleii lateroventrali;
- eferențe – spre ariile parietale extrapiramidale, girusul parahipocampic,
girusul cingulat.
Nucleul laterodorsal posterior:
- aferențe – de la coliculii quadrigemeni superiori, nucleii lateroventrali
posteriori;
- eferențe – spre ariile corticale asociative (ariile 5, 7 din lobul parietal),
girusul cingulat.
119
Carmen Crivii
3. Pulvinarul:
- aferențe – de la coliculii quadrigemeni superiori, retină, corpii geniculaţi
laterali și mediali;
- eferențe – spre ariile asociative parieto-temporale, ariile vizuale
asociative occipito-temporale, cortexul prefrontal, girus cingulat,
hipocamp;
- rol – grupul nucleilor laterali este implicat în percepția, cogniție și
memoria informațiilor vizuale.
IV. Corpul geniculat medial:
- aferențe – de la lemniscul lateral – coliculii quadrigemeni inferiori, de la
aria acustică;
- eferențe – cortexul auditiv primar;
- tonotopia frecvenței sunetelor: crescător latero-medial;
- rol – stație de releu pe traseul căii acustice.
V. Corpul geniculat lateral:
- aferențe – de la coliculii quadrigemeni superiori, retină, cortexul vizual;
- eferențe – cortexul vizual primar;
- rol – stație de releu pe traseul căii vizuale.
VI. Nucleii intralaminari – nucleii liniei mediane – nucleii reticulari:
- implicați în activități strâns legate de sistemul limbic;
- participă la integrarea senzorio-motorie;
- mediază activarea corticală a SRAA și se află în conexiune cu toți lobii
corticali.
Corespondența dintre nucleii talamici și cortexul cerebral – figura 57.
Figura 57. Corespondența dintre nucleii talamici și cortexul cerebral
120
Rolul talamusului
- staţie de releu sinaptic pe traseul căilor senzitiv-senzoriale, cu excepția căii
olfactive;
- staţie de releu sinaptic pe traiectul sistemului extrapiramidal;
- funcţie integrativă - prin conexiunile cu ariile asociative;
- participă la menținerea tonusului cortical.
EPITALAMUSUL
Structură localizată în porțiunea supero-posterioară a diencefalului, epitalamusul
este format din complexul habenular, stria medulară talamică (stria medularis),
comisura posterioară, glanda pineală (figura 58).
1. Complexul habenular:
- format din nucleii lateral și medial, conectați prin intermediul comisurii
habenulare;
2. Stria medulară talamică (stria medularis) - conține fibre aferente nucleilor
habenulari de la:
 hipotalamusul lateral - regiunea preoptică - substantia innominata -
aria septală - nucleii talamici, anterior și medio-dorsal.
Figura 58. Detaliu asupra striei medularis și striei terminalis
121
Carmen Crivii
- rol – complexul habenular reprezintă stație de releu prin intermediul căreia

hipotalamusul și sistemul limbic controlează activitatea vegetativă, via
formațiunea reticulată a trunchiului.
3. Epifiza
- glandă situată median, formă conică cu baza orientată spre ventriculul III şi
vârful orientat posteroinferior;
- aşezată în şanţul ce separă cei doi coliculi quadrigemeni superiori;
- baza este fixată la peretele posterior al ventriculului III prin două lame:
 lama superioară – din care pleacă:
 pedunculii epifizari anteriori – ce se continuă cu habenula;
 pedunculii epifizari mijlocii – cu direcție laterală spre pulvinar;
 lama inferioară – din care pleacă pedunculii epifizari inferiori cu direcție
laterală spre pulvinar.
- aferențe – de la sistemul nervos simpatic via ganglionul cervical superior;
- rol: sinteza de melatonină, serotonină, norepinefrină - produși eliberați în
circulația generală și la nivelul encefalului, traversând bariera hemato-
encefalică.
REGIUNEA SUBTALAMICĂ
- situată la nivelul porțiunii postero-inferioare a diencefalului – între talamus și
mezencefal;
- este asociată cu funcțiile motorii datorită conexiunilor cu corpii striați.
Structura (figura 59):

Substanța cenușie:
Zona incerta – situată sub talamus şi deasupra fasciculului lenticular;
- aferențe – de la corpii striați, cortexul motor şi cel somatosenzitiv;
- eferențe – spre corpii striați, nucleul roșu, substanța neagră, formațiunea
reticulată.
Nucleul Luys (Nucleul subtalamic) – situat sub Zona incerta;
- aferențe – ca și Zona incerta și de la Zona incerta;
- eferențe – ca și Zona incerta.
Substanţa albă:
- medial de Zona incerta şi nucleul Luys se delimitează o zonă de substanţă
albă - câmpul H al lui Forel;
- între talamus şi Zona incerta se delimitează câmpul H1 (fasciculul talamic);
- între Zona incerta şi nucleul Luys se delimitează câmpul H2 (fasciculul
lenticular);
- sub nucleul Luys se află aria lenticularis.
122
Figura 59. Regiunea subtalamică
123
Carmen Crivii
HIPOTALAMUSUL
Structură ce ocupă porțiunea rostrală şi anterioară a diencefalului, în pereții
laterali şi planşeul ventriculului III; este conectat cu hipofiza prin intermediul
tractului hipotalamo-hipofizar şi a sistemului port hipotalamo-hipofizar,
împreună controlând homeostazia organismului.
CONFIGURAŢIE EXTERNĂ, RAPORTURI
- hipotalamusul poate fi observat parţial la nivelul feţei bazale a encefalului;
- limitele hipotalamusului sunt:
- superior: şanţul hipotalamic (desparte talamusul de hipotalamus);
- rostral: planul frontal ce trece prin chiasma optică, lamina terminalis şi
comisura anterioară;
- caudal: imprecis delimitat; se întinde până la nivelul substanţei cenuşii
perisylviene;
- medial: ependimul ventriculului III;
- lateral: dinspre superior spre inferior se găsesc următoarele structuri:
capsula albă internă, nucleul lenticular, subtalamusul şi tracturile optice.
- configurația - se poate considera că hipotalamusul prezintă două feţe:
- externă, care priveşte spre fosa interpedunculară şi cisterna chiasmatică;
- internă, care delimitează o parte din cavitatea ventriculului III;
- la nivelul feţei externe se observă o serie de reliefuri anatomice (enumerate
rostro-caudal):
- chiasma optică, împreună cu tracturile optice;
- tuber cinereum, eminenţă tuberală, cu infundibulul;
- corpii mamilari;
- substanţa perforată posterioară;
VASCULARIZAȚIA HIPOTALAMUSULUI
- Arterele Hipofizare, ramuri ale Arterei Carotide Interne, asigură
vascularizația chiasmei optice, tuber cinereum și a hipofizei:
 artera hipofizară superioară – vascularizează tija hipofizară și
adenohipofiza (prin intermediul sistemului port hipotalamo-hipofizar);
 artera hipofizară inferioară – vascularizează neurohipofiza.
- Venele Hipofizare - se drenează în sinusul cavernos.
STRUCTURA HIPOTALAMUSULUI (figurile 60, 61):

- format din neuroni şi fascicule situate simetric față de cavitatea ventriculului III;
are aspect de substanţă gelatinoasă;
- conform unor autori, stâlpii anteriori ai fornixului și fasciculul mamilo-talamic
divid hipotalamusul în două regiuni distincte: zonele hipotalamice laterală și
medială;
- nucleii prezenţi în zonele periventriculară şi intermediară sunt parvocelulari, iar
cei din zona laterală sunt magnocelulari;
124
- nucleii hipotalamici sunt grupați în:

1. Regiunea supraoptică - segmentul central al sistemului parasimpatic,
centrul termolizei
- nucleii preoptici (PO) (lateral și medial) şi cel anterior (Ant) - centrii termoreglării,
responsabili de comportamentul sexual;
- nucleii supraoptic (SO) (sintetizează şi secretă ADH şi oxitocină) şi paraventricular
(PV) (sintetizează şi secretă ADH, oxitocină, CRH, GnRH, TRH, somatostatină) -
menţin funcţiile endocrine şi echilibrul hidroelectrolitic în limite normale;
- suprachiasmatic (SC) - controlează ritmul circadian (primeşte aferenţe directe de la
retină şi indirecte de la corpii geniculaţi laterali şi coliculii cvadrigemeni superiori);
2. Regiunea tuberală – controlează comportamentul alimentar:
- nucleul dorsomedial (DM) - centrul foamei;
- nucleul ventromedial (VM) - centrul saţietăţii;
- nucleul tuberal lateral (TL) - controlul apetitului;
- nucleul arcuat/tubero-infundibular (Arc) (sinteza şi secreţia de somatoliberină, CRH
şi gonadoliberine);
3. Regiunea mamilară - segmentul central al sistemului simpatic şi
centrul termogenezei (împreună cu regiunea laterală tuberală):
- nucleii mamilari media și lateral - memorie, emoţii;
- nucleul posterior - centrul termogenezei.
Figura 60. Nucleii hipotalamici
125
Carmen Crivii
Regiunea supraoptică
Regiunea tuberală
Regiunea mamilară
Figura 61. Topografia nucleilor hipotalamici

(secțiuni frontale prin hipotalamus la diferite nivele)
126
CONEXIUNILE HIPOTALAMUSULUI ŞI
SISTEMUL HIPOTALAMO-HIPOFIZAR
Conexiunile hipotalamusului
Aferenţe:
1. Din căile sensibilităţilor exteroceptive şi interoceptive:
- calea interoceptivă - cale multisinaptică ce conţine și tracturi spinotalamice,
spinohipotalamice, spinoreticulohipotalamice;
- calea exteroceptivă - colaterale din lemniscurile medial şi trigeminal;
2. De la talamus
3. Senzoriale: vizuale (fibre directe retino-hipotalamice sau fibre indirecte, de la
CQS, corpii geniculați laterali), gustative (de la nucleul solitar)
4. De la corpii striaţi (palido-hipotalamice) către nucleul VM;
5. Olfactive - de la lobul olfactiv anterior;
6. De la sistemul limbic, nucleul amigdalian, scoarţa cerebrală (de la nivelul
cortexului prefrontal).
Eferenţe:
1. Fasciculul mamilo-talamic - face parte din circuitul memoriei (circuitul lui
Papez);
2. Fasciculul mamilo-tegmental - ajunge la nivelul formaţiunii reticulate
mezencefalice;
3. Fasciculul longitudinal posterior Schütz - conduce impulsuri spre nucleii
parasimpatici din trunchi şi spre nucleii dorsali ai substanţei reticulate a
trunchiului cerebral;
4. Fasciculul prozencefalic medial - trimite impulsuri către nucleii vegetativi ai
trunchiului cerebral şi coloanele intermedio-laterale medulare;
5. Spre hipofiză.
Sistemul hipotalamo-hipofizar
- hipotalamusul este conectat cu hipofiza şi formează împreună sistemul
hipotalamo-hipofizar;
- legăturile dintre hipotalamus şi hipofiză se realizează prin:
1. Tractul hipotalamo-hipofizar:
- format dintr-un fascicul de fibre care leagă nucleii supraoptic şi
paraventricular cu neurohipofiza (fibrele sunt axonii neuronilor secretori
prin care se realizează transportul oxitocinei şi vasopresinei spre
depozitare în neurohipofiză);
2. Sistemul port hipotalamo-hipofizar:
- din capilarele de la nivelul hipotalamusului se formează câteva vene
porte mici care coboară pe tija hipofizară, ajung în hipofiza anterioară
unde se capilarizează din nou - transportă hormoni secretaţi de neuronii
din grupul posterior al ariei mediale - controlează secreţia adenohipofizei
prin feedback negativ.
127
Carmen Crivii
SINDROMUL DIENCEFALIC (RUSSEL)
Leziunile vasculare sau neoplazice ale oricărei părți a diencefalului duc la
deficite funcționale asociate componentelor lezate. Astfel, leziuni ale nucleului
supraoptic al hipotalamusului poate afecta sinteza și eliberarea vasopresinei.
Sindromul Russel se caracterizează prin epuizare severă cu alimentație
normală, euforie, hiperactivitate motorie, paloare non-anemică, hipotensiune,
hipoglicemie.
SINDROMUL DUREROS TALAMIC DEJERINE – ROUSSY

Apare frecvent în caz de accident vascular cerebral (AVC) cu leziuni talamice,
cu apariția simptomelor tipice odată cu disparția celor imediate ale AVC.
Astfel, paraliziile de debut sunt înlocuite cu senzații de arsură și usturime de
grade diferite. Marea majoritate a cazurilor sunt severe și debilitante.
Simptomele pot fi acompaniate de hipersensibilitate (alodinie – durere
determinată de un stimul care, în mod normal, nu ar determina durere;
disestezie – sensibilitate tacticlă neplăcută, anormală, frecvent manifestată ca
durere).
HIPOPITUITARISM
Leziunile hipotalamusului, datorită relației strânse cu hipofiza, au repercusiuni
asupra activității hipofizare. În consecință, rezultă o stimulare insuficientă a
glandei hipofize cu secreție insuficientă a hormonilor glandulari: tireostimulină
(TSH), adrenocorticotrop (ACTH), luteinizant (LH), foliculostimulat (FSH),
melanocitostimulant (MSH). Hipopituitarismul necesită tratament cu hormoni
de substituţie.
DIABETUL INSIPID
Diabetul neurogenic este declanșat de nivelul scăzut de hormon antidiuretic
(ADH) din cauza leziunilor hipotalamice. Rezultatul este o creștere a cantității
de urină, acompaniată de polidipsie. Prelungirea excesivă a bolii fără tratament
crește riscul deshidratării.
TULBURĂRI DE CREȘTERE
Scăderea secreției hormonului de creștere (STH) din cauza insuficienței
hormonului liberină de către hipotalamus, determină dezvoltare somatică
insuficientă, pubertate precoce sau deficit de gonadotropină, cu creșterea în
greutate, nivel scăzut de tiroxină și hormoni sexuali.
ALTERĂRI ALE SOMNULUI (Non-24-hour sleep-wake syndrome)

Alterarea ritmului somn-veghe, cu prelungirea acestuia mai mult decât cele 24
de ore normale, se produce, de obicei, prin leziuni ale nucleului suprachiasmatic
din hipotalamus.
128
EMISFERELE CEREBRALE
129
Carmen Crivii
GENERALITĂȚI, CONFIGURAȚIE EXTERNĂ, RAPORTURI

Emisferele cerebrale reprezintă cel mai voluminos segment al encefalului, fiind
separate incomplet de un șanț medio-sagital – fisura (scizura) interemisferică.
Funcțional, emisferele cerebrale asigură procesele de integrare a funcțiilor motorii,
senzitive, asociative și psiho-gnozice. Există unele evidențe care susțin că cele două
emisfere au funcții distincte, proces numit lateralizare (emisferul stâng pare să
domine funcțiile de vorbire, procesare a limbajului, logică, în timp ce emisferul
drept este responsabil de abilitățile non-verbale, cum ar fi recunoașterea obiectelor
prin stimuli non-vizuali – de exemplu: pipăit, atingere). În plus, la nivelul
emisferelor cerebrale există un proces continuu de adaptare care ține de abilitatea de
a procesa experiența și a lua decizii în consecință, proces numit neuroplasticitate.
Acesta permite preluarea de funcții de la un emisfer la altul în cazuri de leziuni
emisferice, în mod special la tineri.
Structural – emisferele conțin substanță cenușie dispusă la exterior, sub formă de
scoarță cerebrală, și la interior, sub forma nucleilor bazali; substanța albă, localizată
între cele două componente cenușii, formează centrul oval și formațiunile
comisurale, ultimele asigurând conectarea interemisferică.
Localizare – în fosele craniene anterioară și mijlocie, posterior fiind superior de
cortul cerebelului.
Raporturi:
- fața superioară – cu bolta craniană;
- fața medială – cu coasa creierului care prezintă sinusurile sagitale, superior
și inferior;
- fața bazală – fața orbitală a frontalului, aripile mici și mari sfenoidale, fața
superioară a stâncii temporalului, fața superioară a cortului cerebelului.
Configurație externă:
Emisferele cerebrale, de formă ovoidală, prezintă:
- trei poli: frontal (rotunjit), occipital (ascuțit) și temporal;
- trei fețe: fața medială – plană, verticală; fața (supero-)laterală – cea mai
extinsă, convexă; fața inferioară (bazală) – divizată de fisura laterală într-o
porțiune anterioară - fața orbitală, și o porțiune posterioară, mai mare - fața
temporo-occipitală, supratentorială.
- trei margini: superioară (supero-medială), inferioară (infero-medială),
laterală.
Emisferele cerebrale sunt separate prin fisura (scizura) interemisferică, șanț
profund ce ajunge până la nivelul corpului calos. La bază, emisferele sunt separate
de trunchiul cerebral prin fanta lui Bichat – șanț cu concavitatea anterioară, cu
două segmente sagitale ce separă girusurile parahipocampice de mezencefal (conțin
la interior tracturile optice) și un segment transvers posterior (conține în profunzime
spleniul corpului calos).
130
Suprafața emisferelor prezintă fisuri (scizuri) profunde, care delimitează lobii, și

șanțuri mai puțin profunde, care delimitează girusurile (circumvoluțiunile).
Între lobi și girusuri pot exista comunicări, acestea neprezentând o delimitare netă
FISURILE EMISFERELOR CEREBRALE (figurile 62, 63)

I. Fisura lui Rolando sau şanţul central:
- separă lobul frontal de lobul parietal - are traiect ușor oblic, aproape vertical;
- origine - pe faţa medială a emisferului, superior de scizura calosomarginală;
trece peste marginea superioară a emisferului, apoi coboară pe faţa laterală
oblic în jos şi înainte; se termină în unghiul dintre fisura Sylvius şi ramura
lui posterioară;
- pe fața laterală a emisferului prezintă trei curburi:
- superioară şi inferioară - cu concavitate posterioară;
- intermediară - cu concavitate anterioară.
II. Fisura lui Sylvius sau şanţul lateral:
- separă lobul frontal de lobul temporal;
- origine – fața bazală, la nivelul unghiului lateral al substanţei perforate
anterioare – traiect lateral, trece peste marginea laterală și ajunge pe fața
lateral a emisferului, apoi se orientează postero-superior şi se termină cu o
mică bifurcaţie;
- la locul unde intersectează marginea laterală a emisferului prezintă două
ramuri:
- ramura anterioară - orizontală, orientată anterior;
- ramura posterioară - verticală, orientată în sus;
- în profunzimea şanţului Sylvius se află lobul insulei.
III. Fisura parieto-occipitală:
- separă lobul parietal de lobul occipital pe faţa medială a emisferului;
- origine - la nivelul marginii superioară a emisferului, la aproximativ 5 cm
anterior de polul occipital;
- traseu scurt, aproape vertical, pe faţa medială a emisferului.
IV. Fisura caloso-marginală /subfrontală /şanţul cingulat
- situată pe faţa medială a emisferului, la egală distanţă între corpul calos şi
marginea superioară a emisferului;
- între fisura subfrontală şi corpul calos se delimitează girusul cingulat;
- superior fisurii subfrontale este girusul frontal superior;
- origine - sub genunchiul corpului calos, cu traseu antero-superior pentru a
înconjura genunchiul corpului calos şi apoi se orientează postero-superior,
terminându-se pe marginea superioară a emisferului, imediat posterior de
originea şanţului Rolando (ultimul segment separă lobulul paracentral de
precuneus);
131
Carmen Crivii
Figura 62. Vedere superioară a emisferelor cerebrale (A)

Fața bazală a emisferelor cerebrale (B)
132
Figura 63. Fața laterală a emisferelor cerebrale (A)

Fața medială a emisferelor cerebrale (B)
133
Carmen Crivii
V. Fisura caloso-marginală /subfrontală /şanţul cingulat

- situată pe faţa medială a emisferului, la egală distanţă între corpul calos şi
marginea superioară a emisferului;
- între fisura subfrontală şi corpul calos se delimitează girusul cingulat;
- superior fisurii subfrontale este girusul frontal superior;
- origine - sub genunchiul corpului calos, cu traseu antero-superior pentru a
înconjura genunchiul corpului calos şi apoi se orientează postero-superior,
terminându-se pe marginea superioară a emisferului, imediat posterior de
originea şanţului Rolando (ultimul segment separă lobulul paracentral de
precuneus);
- înainte de terminare, emite o ramură verticală care ajunge la marginea
superioară a emisferelor cerebrale (separă girusul frontal superior de lobulul
paracentral).
VI. Şanţul calcarin:
- situat pe faţa medială a lobului occipital, între polul occipital și extremitatea
posterioară a girusului cingulat;
- origine - la nivelul polului occipital, cu traseu anterior aproape orizontal,
întâlneşte şanţul parieto-occipital.
LOBII EMISFERELOR CEREBRALE

Lobul Frontal
Localizat anterior, lobul frontal este cel mai mare lob şi cel mai nou din punct de
vedere filogenetic. Este localizat în fosa craniană anterioră.
Limite:
- pe faţa laterală:
- posterior - delimitat de lobul parietal prin şanţul central Rolando;
- inferior - delimitat de lobul temporal prin şanţul Sylvius;
- pe faţa medială – inferior, este delimitat de girusul cingulat prin fisura caloso-
marginală;
- pe faţa bazală – posterior, este delimitat de lobul temporal prin fisura Sylvius.
Configuraţie exterioară:
- prezintă faţele laterală, medială şi bazală;
- extremitatea anterioară formează polul frontal.
Çanţurile lobului frontal:
- şanţul frontal superior;
- şanţul frontal inferior;
- şanţul precentral, situat paralel cu şanţul Rolando;
- pe faţa bazală:
- şanţul orbital medial;
- şanţul orbital lateral;
134
- şanţul cruciform.
Girusurile lobului frontal:
- girusul precentral (frontal ascendant, prerolandic), situat între şanţul
Rolando şi şanţul precentral;
- girusul frontal superior – dispus paralel cu marginea superioară a
emisferului; se continuă cu girusul orbitar medial; este delimitat de fisura
calosomarginală;
- girusul frontal mijlociu – între șanțurile frontale superior și inferior;
- girusul frontal inferior – delimitat de șanțul frontal inferior, girusul se
continuă pe fața bazală până la șanțul orbital lateral; girusul este împărţit de
prelungirile şanţului Sylvius în trei părţi: orbitară, triunghiulară, operculară
(în direcție antero-posterioară);
- pe faţa medială se continuă girusul frontal superior;
- pe faţa bazală:
- girusul orbitar medial;
- girusul orbitar lateral;
- girusurile orbitare intermediare (delimitate între ramurile şanţului
cruciform).
Lobul Parietal
Vizibil doar pe faţa laterală şi medială a emisferului, lobul parietal este localizat
între lobul frontal și occipital, superior lobului temporal.
Limite:
- anterior: şanţul central Rolando;
- inferior: şanţul lateral Sylvius;
- posterior: se va trasa o linie în axul fisurii sylviene care va continua posterior,
până ce intersectează linia care unește șanțul parieto-occipital cu incizura
preoccipitală.
Şanţurile:
- şanţul intraparietal, în formă de „T“ culcat, format din:
 şanţul postcentral, paralel cu şanţul central;
 ramura orizontală care este orientată posterior, de la mijlocul
şanțului post-central.
Girusurile:
- girusul postcentral (parietal ascendent) situat între şanţul central Rolando
şi şanţul postcentral;
- girusul parietal superior situat deasupra ramurii orizontale a şanţului
intraparietal – posterior de girusul postcentral;
135
Carmen Crivii
- girusul parietal inferior situat sub ramura orizontală a şanţului

intraparietal, delimitat inferior de scizura Sylvius;
- pe faţa medială:
- girusul patrulater (precuneus) delimitat între şanţul parieto-occipital,
şanţul subparietal şi terminaţia scizurii caloso-marginale.
Lobul Occipital
Localizat posterior, lobul occipital are formă de piramidă triunghiulară, cu trei feţe
şi formează polul posterior al emisferului.
Limite: - anterior se va trasa o linie în axul fisurii sylviene care va continua
posterior, până ce intersectează linia care unește șanțul parieto-occipital cu
incizura preoccipitală.
Şanţuri:
- şanţul occipital superior;
- şanţul occipital inferior;
- pe faţa inferioară:
- şanţul temporo-occipital lateral;
- şanţul temporo-occipital medial (ambele se continuă din lobul temporal în
lobul occipital);
- şanţul calcarin.
Girusurile:
- girusul occipital superior, localizat între șanțul occipital superior și marginea
superioară a emisferului;
- girusul occipital mijlociu, localizat între șanțurile occipitale superior și
inferior;
- girusul occipital inferior, localizat sub șanțul occipital inferior;
- girusul occipital lateral;
- girusul occipital medial (ambele se continuă cu girusurile de pe faţa
inferioară a lobului temporal);
- girusul cuneus, delimitat între şanţul calcarin şi şanţul parieto-occipital.
Lobul Temporal
Localizat latero-inferior, lobul temporal ocupă etajul mijlociu al endobazei. Se
învecinează superior cu lobul frontal și parietal, iar posterior cu cel occipital.
Limite:
- este separat de lobul frontal şi parietal prin şanţul Sylvius;
136
- posterior este separat de lobul occipital prin planul care trece prin şanţul
parieto-occipital;
- pe faţa bazală, este separat de mezencefal şi diencefal prin segmentul sagital al
şanţului Bichat.
Çanţurile lobului temporal:
- şanţul temporal superior;
- şanţul temporal inferior;
- şanţul temporo-occipital lateral;
- şanţul temporo-occipital medial sau şanţul colateral.
Girusurile:
- girusul temporal superior, localizat între scizura Sylvius și șanțul temporal
superior;
- girusul temporal mijlociu, localizat între șanțurile temporale superior și
inferior;
- girusul temporal inferior, se întinde de la șanțul temporal inferior de pe fața
laterală, până pe fața bazală;
- pe faţa bazală:
- girusul temporo-occipital medial sau girusul parahipocampic;
- girusul temporo-occipital lateral.
Lobul Insulei (figura 64)

- este situat în profunzimea fisurii Sylvius;
- are formă de piramidă triunghiulară;
- un şanţ oblic în jos şi înainte îl împarte în doi lobuli: anterior şi posterior;
- lobulul anterior are trei girusuri, iar lobul posterior are două girusuri;
- este unit cu lobul frontal şi temporal prin placa falciformă.
Figura 64. Lobul insulei
137
Carmen Crivii
SCOARŢA CEREBRALĂ – STRUCTURĂ
Scoarța cerebrală sau pallium este stratul de substanţă cenuşie de la suprafaţa
emisferelor cerebrale care, din punct de vedere filogenetic, se divide în :
- arhipallium sau scoarţa veche;
- neopallium sau scoarţa nouă.
Citoarhitectonica reprezintă modul de așezare a neuronilor în structura scoarței

cerebrale:
- arhipallium are structură de allocortex, în care neuronii sunt aşezaţi în 2
sau 3 straturi;
- neopallium are o structură de izocortex, în care neuronii sunt aşezaţi în 6
straturi.
1. Arhipallium:
- prezintă două zone:
 arhicortex: cu neuroni dispuși în două straturi sau fără stratificare,
format din neuroni receptivi şi efectori;
 paleocortex: cu neuroni dispuși în trei straturi, dintre care unul este
receptor şi unul efector; are funcţie olfactivă.
2. Neopallium:
- are structură de izocortex, format din 6 straturi;
- există zone în care cele 6 straturi sunt relativ egale între ele, aceste zone se
numesc izocortex homotipic;
- alte zone au unele dintre straturi mult mai groase decât altele şi aceste zone
se numesc izocortex heterotipic;
- cele 6 straturi sunt (figura 65):
I. Stratul molecular:
 superficial;
 mai bogat în fibre decât în neuroni;
II. Stratul granular extern:
 format din neuroni mici, receptori;
 primeşte aferenţe de la zone corticale;
III. Stratul piramidal extern:
 format din neuroni piramidali;
 trimite eferenţe spre alte zone corticale;
IV. Stratul granular intern:
 primeşte aferenţe de la etajele subcorticale/căile senzitive;
V. Stratul piramidal intern:
 format din neuroni mari, piramidali;
 trimite eferenţele scoarţei cerebrale - căile motorii;
VI. Stratul polimorf:
 format din neuroni de forme diferite;
- când în structura de izocortex heterotipic predomină straturile granulare, se
numeşte izocortex heterotipic granular;
138
- când în structura de izocortex heterotipic predomină straturile piramidale, se

numeşte izocortex heterotipic piramidal.
Figura 65. Citoarhitectonica și mieloarhitectonica scoarței cerebrale
Mieloarhitectonica scoarţei cerebrale reprezintă modul de distribuție a fibrelor albe

în scoarţa cerebrală, acestea putând fi:
 Fibre tangenţiale (figura 65) - paralele cu suprafaţa scoarţei şi concentrate
în anumite straturi:
- stria Kaes-Bechterew, situată între straturile granular extern şi
piramidal extern;
- stria Baillarger externă, situată în stratul granular intern;
- stria Baillarger internă, situată în straturile piramidal intern şi
polimorf.
 Fibre perpendiculare - formate din aferenţele şi eferenţele scoarţei cerebrale.
ARHICORTEXUL
Arhicortexul este porţiunea din arhipallium cu structură difuză, fără straturi sau cu
două straturi, care conţine două tipuri de formaţiuni:
- ale hipocampului dorsal;
- ale hipocampului ventral.
1. Formaţiunile hipocampului dorsal:
- Indusium griseum - strat subțire de substanţă cenuşie localizată pe faţa
superioară a corpului calos;
- Striile longitudinale medială şi lateral – cu traseu peste indusium griseum:
- cele două structuri formează împreună girusul supracalos, care se continuă
peste genunchiul corpului calos cu girusul paraterminal şi peste spleniul
corpului calos cu girusul fasciolar.
139
Carmen Crivii
2. Formaţiunile hipocampusului ventral:
- Hipocampul - situat în prelungirea temporală a ventriculului lateral;
- Fimbria - situată medial de hipocamp, în concavitatea acestuia;
- Girusul dinţat - situat medial de fimbrie.
Formaţiunile hipocampului ventral se continuă cu formaţiunile hipocampului
dorsal atât anterior, cât şi posterior, formând girusul intralimbic (figura 66):
Figura 66. Structura sistemului limbic
Conexiunile arhicortexului:
aferenţe:
- de la formaţiunile paleocorticale;
- de la unele zone ale neocortexului;
- de la hipotalamus;
eferenţe:
- spre hipotalamus şi apoi spre alte zone subiacente;
- spre ariile septale;
- spre hipocampul de partea opusă.
Funcţiile arhicortexului:
- intervine în memoria de scurtă durată (figura 67);
- controlează comportamentul emotiv;
- participă la controlul manifestărilor sexuale;
- participă la controlul reacţiilor somatice şi vegetative de plăcere exagerată
sau repulsie/neplăcere şi la reacţiile agresive.
140
Figura 67. Circuitul memoriei al lui Papez (circuit limbic medial)

hipocamp → fornix → corpii mamilari → fascicul mamilotalamic → nucleul talamic
anterior → cingulum → cortex entorinal→ hipocamp
PALEOCORTEXUL
Paleocortexul reprezintă partea din arhipallium cu funcţie olfactivă, rinencefalul
(figura 68).
Formaţiunile rinencefalului sunt reprezentate de lobii olfactivi anterior şi posterior.
Lobul olfactiv anterior este format din:
- bulbul olfactiv;
- tractul olfactiv;
- trigonul olfactiv;
- striile olfactive: medială, intermediară, laterală;
- substanţa perforată anterioară.
Lobul olfactiv posterior este format din:
- nucleul amigdalian;
- girusurile de la nivelul uncusului (extremitatea anterioară a girusului
parahipocampic al lobului temporal).
Calea olfactivă:
- este formată din doi neuroni:
141
Carmen Crivii
 protoneuronul căii este neuronul bipolar din epiteliul olfactiv

(localizat între celulele epiteliale columnare, de susținere), care este în
acelaşi timp şi receptorul olfactiv (dendritele se termină cu butoni
ciliați care pătrund în mucoasă); axonii protoneuronilor formează
filetele nervului olfactiv care trec prin lama ciuruită a etmoidului şi fac
sinapsă cu deutoneuronii din bulbii olfactivi;
 deutoneuronul este localizat în bulbul olfactiv, localizat în etajul
anterior al endobazei, deasupra lamei ciuruite a etmoidului; axonii
deutoneuronilor formează tractul olfactiv, cu traiect posterior, și care
se divide în trei fascicule ce delimitează trigonul olfactiv:
 stria olfactivă medială;
 stria olfactivă intermediară;
 stria olfactivă laterală;
- prin striile olfactive, axonii deutoneuronilor căii olfactive se proiectează în
ariile olfactive primare, iar neuronii acestora, la rândul lor, se proiectează
în ariile olfactive secundare din aria entorhinală, girusul uncinat, ariile
septale și partea laterobazală a nucleului amigdalian.
Nucleul amigdalian
- este situat în profunzimea polului anterior al lobului temporal, la nivelul
uncusului;
- aferențe: calea olfactivă, talamus, hipotalamus, formațiunea reticulată a
trunchiului cerebral, girusurile orbitofrontale;
- eferențe: prin stria terminalis spre talamus, hipotalamus, ariile septale.
Conexiunile paleocortexului
- aferenţe: sunt reprezentate de calea olfactivă;
- eferenţe:
 spre nucleii trunchiului cerebral, habenulă, formațiunea reticulată;
 hipocamp.
Rolul paleocortexului:
- controlul comportamentului emoţional;
- controlul manifestărilor sexuale;
- controlul activităţii vegetative;
- controlul reacţiilor de apărare.
Hipocampul – rol esențial în procesele de memorizare.
Amigdala – rol în identificarea pericolului, responsabilă de senzațiile de frică;
responsabilă de modularea sentimentelor de dragoste, prietenie, afecțiune, de
determinarea dispoziției generale.
Fornixul și girusul parahipocampic – sunt structuri de conexiune intralimbică.
Girusul gingulat - participă la elaborarea reacțiilor emoționale la durere, rol în
coordonarea comportamentului agresiv; este responsbil de asocierea stimulilor
142
olfactivi și vizuali cu emoția pozitivă determinată de același tip de stimuli declanșați

de evenimente în trecut (memoria olfactivă și vizuală).
Figura 68. Rinencefalul
NEOCORTEXUL
Structură extrem de bine organizată, neocortexul asigură percepția, generarea de
comenzi motorii, cogniția, vederea tridimensională, limbajul. Ariile corticale,
identificate de Korbinian Brodmann, reprezintă porțiuni ale cortexului cu o anumită
organizare celulară, imprecis delimitate, care asigură o anumită funcție. Prin
imagistică neurofiziologică și funcțională s-au adus precizări funcțiilor diferitelor
regiuni neocorticale (figura 69).
143
Carmen Crivii
CORTEXUL MOTOR cuprinde două zone distincte:
- cortexul motor primar responsabil de controlul execuției mișcărilor, localizat
cu preponderență în lobul frontal;
- cortexul motor secundar:
 cortexul premotor(APM – aria premotorie) responsabil de aspecte
precum pregătirea și ghidarea spațială a mișcării, cu localizare
anterioară cortexului primar;
 aria motorie suplimentară (AMS) responsabilă de planificarea
secvențială a mișcării și coordonarea bilaterală;
 cortexul parietal posterior – implicat în transfomarea informației
vizuale în comenzi motorii.
Figura 69. Neocortexul – diviziuni funcționale
Cortexul motor primar (M1), aria Brodmann 4 - aria motilităţii voluntare sau
aria motorie primară:
- este situată în girusul precentral din lobul frontal;
144
- reprezentarea diferitelor segmente ale corpului pe suprafața ariei (somatotopia

corticală) formează homunculus motor – forma acestuia este determinată de
densitatea fibrelor motorii destinate unei regiuni (cu cât mușchii sunt mai mici și
necesită un control mai precis, cu atât numărul de fibre este mai mare – de
exemplu: mușchii mâinii, ai feței, ai limbii – în consecință mâna, fața, limba au
o suprafață mare de reprezentare);
- aferenţe: din aria sensibilităţii generale;
- eferenţe: fasciculul cortico-spinal şi geniculat/calea piramidală;
- rol: controlează motilitatea voluntară, codificând forța contracției, direcția
mișcării, amplitudinea, viteza mișcării.
Aria premotorie (APM) - partea laterală a ariei Brodmann 6 și aria motorie
suplimentară (AMS) - partea medială a Ariei Brodmann 6:
- localizate în partea posterioară a girusurilor frontale inferior şi mijlociu;
- aferenţe: de la aria sensibilităţii generale, talamus (VL), corpii striați, lobul
parietal (arii senzitiv-asociative);
- eferenţe: sunt formate din fibrele parapiramidale din calea piramidală şi fibre ce
se proiectează în corpii striați;
- rol: APM - în sistematizarea mișcărilor, orientarea spațială a mișcărilor, ghidarea
mișcărilor prin integrarea informațiilor senzitive, controlul musculaturii para-
axiale; AMS – intervine în planificarea mișcărilor complexe, în coordonarea
mișcărilor bilaterale (de exemplu: coordonarea mișcărilor cu implicarea ambelor
mâini).
Câmpul vizual frontal (frontal eye field – FEF), aria Brodmann 8 (BA8):
- este situată în jurul intersecției dintre girusul frontal mijlociu și girusul
precentral, prezentând o porțiune frontală și una parietală;
- este responsabil de mișcările voluntare ale globilor oculari (comunică cu mușchii
extrinseci ai globilor oculari) și de acelea în sacade (mișcarea rapidă a ochilor
între două puncte fixate) în scopul percepției și conștietizării câmpului vizual
(intervine în atenția vizuală);
Aria Broca (ariile Brodmann 44 şi 45) - aria procesării și producerii limbajului
(fonației):
- localizată în partea posterioară a girusului frontal inferior – în emisferul
dominant;
- partea anterioară are rol în semantică (sensul cuvintelor și al propozițiilor) –
partea posterioară are rol în fonologie (sunetele limbii).
Cortexul dorsolateral prefrontal (dorsolateral prefrontal cortex - DLPFC) - aria
Brodmann 46 – aria frontală mijlocie:
- localizată în principal în girusul frontal mijlociu și mai puțin în cel inferior;
- rol: susține atenția și memoria implicate în abilitățile legate de muncă, în
autocontrol.
145
Carmen Crivii
CORTEXUL SENZITIV-SENZORIAL
Cortexul senzitiv:
- este localizat în lobul parietal și cuprinde patru regiuni distincte, cunoscute
ca ariile Brodmann 3a, 3b, 1 și 2;
- aria 3b este denumită și cortex senzitiv primar (SI) - primește aferențe ale
sensibilității generale;
- fiecare arie are organizarea somatotopică proprie încât fiecare segment al
corpului este reprezentat în fiecare dintre aceste patru arii (homunculus
sensitif): piciorul, restul membrului inferior, trunchiul, membrul superior și
mâna, fața se proiectează în direcție medio-laterală – sensibilitatea cea mai
mare o au limba și vârful degetelor, ele prezentând suprafețele de proiecție
cele mai mari (suprafața de reprezentare este proporțională cu densitatea
receptorilor periferici - mâna, fața, limba prezintă o densitate foarte mare de
receptori).
Cortexul senzitiv secundar (SII, aria 40):
- localizat în girusul parietal inferior, posterior de aria somestezică primară;
- primește informații de la cortexul senzitiv primar și de la nucleii talamici
mai puțin specifici (care primesc aferențe senzitive bilaterale, cu precizie
mai mică).
Cortexul asociativ somatosenzitiv (ariile 5 și 7):
- este localizat în girusul parietal superior, posterior ariei somestezice primare;
- primește aferențe de la cortexul senzitiv primar, secundar și este implicat în
asociații complexe – leziunile ariei pot afecta abilitatea de a recunoaște
obiectele chiar dacă ele sunt atinse (agnozie tactilă).
Cortexul vizual primar (V1, aria Brodmann 17), numit și cortex striat:
- este localizat la nivelul șanțului calcarin;
- macula lutea, zona vederii centrale, clare, colorate de la nivelul retinei, este
reprezentată la nivelul polului posterior al lobului occipital;
- partea superioară a obiectelor privite este proiectată în partea inferioară a
lobului;
- leziunile la nivelul lobului determină orbirea corticală (de tip central) cu
dificultăți de urmărire a obiectelor.
Cortexul vizual asociativ (V2 – aria 18; V3 – aria 19), cortex extrastriat:
- este cel care asigură interpretarea senzațiilor vizuale;
- primește aferențe de la cortexul vizual primar și direct de la corpii geniculați
laterali;
- leziunile selective ale acestor arii determină lipsa abilității de a recunoaște
obiectele, chiar dacă ele sunt văzute.
Cortexul adițional funcțiilor vizuale este format din regiuni adiacente cortexului
asociativ:
- V4 – cortex care este necesar recunoașterii culorilor;
146
- V5 (localizat în partea posterioară a girusului temporal mijlociu - MT) – este

responsabil de recunoașterea mișcărilor.
Cortexul auditiv primar (AI, aria 41):

- este localizat în partea superioară a girusului temporal superior și se extinde
în fisura laterală;
- sunetele se proiectează respectând o tonotopie precisă;
- leziunile unilaterale ale cortexului auditv nu afectează auzul datorită
proiecției bilaterale a căii auditive.
Cortexul auditiv asociativ (AII, aria 42; aria 22, aria Wernicke – în emisferul
dominant):
- este localizat în jurul cortexului auditiv primar;
- asigură interpretarea sunetelor;
- aria 22 – asigură înțelegerea limbajului;
- în emisferul nondominant – aceeași regiune este implicată în recunoașterea
tonului vocii.
Cortexul gustativ:
- este localizat în partea inferioară a girusului postcentral, bilateral și se
extinde în fisura laterală, inclusiv lobul insulei.
Cortexul vestibular:
- este localizat în interiorul celor 2/3 posterioare ale porțiunii laterale a fisurii
sylviene – cortexul vestibular parieto-insular (parieto-insular vestibular
cortex - PIVC).
CORTEXUL ASOCIATIV:
- intervine între cortexul senzitiv și cel motor;
- este organizat în trei arii corticale asociative multimodale:
 cortexul asociativ limbic – localizat în lobul temporal – girusul
parahipocampic - conectează structurile de elaborare a emoțiilor de
aferențele senzitive; important în procesul de învățare și memorie;
 cortexul asociativ posterior – localizat la joncțiunea lobilor parietal,
occipital, temporal; conectează informațiile de la nivelul cortexului
senzitiv; important în percepție și limbaj;
 cortexul asociativ anterior – localizat în cortexul prefrontal; conectează
informațiile de la alte arii asociative; important în memorie, planificare,
formarea conceptelor de ordin superior.
147
Carmen Crivii
NUCLEII BAZALI
Nucleii bazali reprezintă un grup de nuclei subcorticali, localizați în masa de
substanță albă a emisferelor cerebrale, conectat cu cortexul cerebral, talamusul,
trunchiul cerebral etc.; funcțional, componentele cele mai importante sunt: striatul -
format din striatul dorsal (nucleul caudat și putamen) și striatul ventral (nucleul
accumbens și tuberculul olfactiv), globul palid, substanța neagră, nucleul
subtalamic.
NUCLEUL CAUDAT
Configuraţie exterioară şi raporturi (figurile 70, 71):
- are formă de potcoavă cu concavitatea orientată anterior şi lateral;
- situat lateral de talamus;
- este format din:
 capul nucleului caudat - extremitatea anterioară, voluminoasă;
 corpul nucleului caudat;
 coada nucleului caudat.
Capul nucleului caudat:
- voluminos, rotunjit, orientat anterior şi medial;
- situat în planşeul prelungirii frontale a ventriculului lateral;
- raporturi:
- medial - prin septul pellucid, vine în raport cu capul nucleului caudat
contralateral;
- lateral - prin braţul anterior al capsulei albe interne, vine în raport cu
nucleul lenticular;
- superior - vine în raport cu planşeul prelungirii frontale a
ventriculului lateral;
- anterior – raport cu genunchiul corpului calos;
- posterior - se continuă cu corpul nucleului.
Figura 70. Corpii striați - vedere medială și superioară

148
Corpul nucleului caudat - trece prin planşeul prelungirii frontale a

ventriculului lateral, apoi se încurbează înainte, trece prin răspântia
ventriculară şi ajunge în tavanul prelungirii temporale a ventriculului lateral;
- medial, delimitează cu talamusul şanţul opto-striat.
Coada nucleului caudat:
- este subţire şi orientată antero-lateral;
- ocoleşte extremitatea posterioară a talamusului;
- superior, vine în raport cu nucleul lenticular prin intermediul capsulei albe
interne.
Figura 71. Vedere superioară asupra nucleului caudat și a raporturilor sale
149
Carmen Crivii
NUCLEUL LENTICULAR
Nucleul lenticular este format din putamen și globul palid, structuri diferite din
punct de vedere filogenetic: globul palid – paleostriat, putamen – neostriat.
Configuraţie exterioară şi raporturi:
- are formă de piramidă triunghiulară:
 baza - orientată lateral - vine în raport succesiv cu: capsula albă externă,
claustrum, capsula albă extremă, scoarţa lobului insulei;
 vârful - orientat medial - vine în raport cu genunchiul capsulei albe interne;
 faţa antero-superioară - vine în raport cu capul nucleului caudat prin
intermediul braţului anterior al capsulei albe interne;
 faţa postero-superioară - vine în raport cu talamusul prin intermediul
braţului posterior al capsulei albe interne;
 fața inferioară – răspunde brațului sublenticular al capsulei albe interne;
- pe secţiune transversală, nucleul lenticular prezintă:
- putamen - partea laterală - mai pigmentată pe secţiuni;
- globul palid - partea medială - mai slab pigmentată;
- putamen şi palid sunt separate prin lama medulară lateral;
- palidul este separat prin lama medulară medială, în:
- pars externa;
- pars interna.
VASCULARIZAȚIA CORPILOR STRIAȚI

Vascularizația arterială este asigurată, în mod principal, de ramuri ale Arterei
Cerebrale Medii, dar și de ramuri ale Arterei Carotide Interne sau ale Arterei
Cerebrale Anterioare:
- Arterele Lenticulostriate (grup de colaterale ale Arterei Cerebrale Medii –
arterele centrale antero-laterale) - asigură vascularizația celei mai mari
părți a nucleului caudat, putamen și globul palid;
- Artera Coroidiană Anterioară (ramură a Arterei Carotide Interne) – prin
ramurile perforante vascularizează globul palid și coada nucleului caudat;
- arterele centrale scurte (ramură a Arterei Cerebrale Anterioare) –
vascularizează capul nucleului caudat și globul palid;
- Artera Centrală Lungă (artera recurentă a lui Heubner) (ramură a Arterei
Cerebrale Anterioare) - prezintă ramuri perforante pentru capul nucleului
caudat și jumătatea anterioară a putamenului.
Vascularizația venoasă – este asigurată de Venele Striate ce se drenează în Vena
Cerebrală Internă.
150
CONEXIUNILE CORPILOR STRIAŢI (figura 72)

- corpii striaţi sunt componenta principală a sistemului extrapiramidal;
- în general: aferenţele corpilor striaţi sunt recepționate de neostriat (nucleii caudat
și putamen), care sunt conectați cu paleostriatul (globul palid); eferenţele corpilor
striaţi își au originea în paleostriat;
- aferenţe:
- de la scoarţa cerebrală a lobului frontal, din ariile premotorii/supresive;
- de la talamus, din masa medială şi nucleii lateroventrali anteriori;
- eferenţe:
- ansa lenticulară:
- origine în palid (în principal) şi în putamen (secundar);
- fibrele trec spre faţa inferioară a nucleului lenticular, converg într-un
fascicul care trece spre genunchiul capsulei albe interne, anterior de
fasciculul geniculat şi se îndreaptă postero-lateral până în regiunea
subtalamică unde se desface în fibre care se distribuie:
- talamusului;
- nucleilor regiunii subtalamice;
- formaţiunii reticulate a trunchiului cerebral;
- nucleului roşu, substanţei negre, tectumului, olivei bulbare.
Figura 72. Conexiunile corpilor striați
- fasciculul lenticular Forel:

- are origine în globul palid (în principal) şi în putamen (secundar);
151
Carmen Crivii
- fibrele trec spre faţa antero-superioară a nucleului lenticular, converg într-un

fascicul care trece posterior şi medial spre braţul posterior al capsulei albe
interne, trece înapoia fasciculului piramidal şi ajunge în regiunea
subtalamică;
- aici se desparte în fibre care se distribuie acelorași formaţiuni ca şi ansa
lenticulară.
- fasciculul palidal al vârfului:
- are origine la nivelul vârfului palidului;
- se distribuie substanţei negre, nucleului roşu, formaţiunii reticulate a
trunchiului cerebral.
Funcţiile Corpilor Striaţi
- coordonează mişcările automate şi componenta automată a mişcărilor voluntare;
- reglează tonusul muscular şi postural;
- neostriatul are efect inhibitor asupra automatismului;
- paleostriatul are efect facilitator asupra tonusului.
SUBSTANŢA ALBĂ A EMISFERELOR CEREBRALE
Substanţa albă a emisferelor cerebrale este formată din fibre nervoase mielinizate
dispuse între scoarţa cerebrală şi nucleii bazali, formând centrul oval al lui
Vieussens.
CLASIFICAREA FIBRELOR
Fibre de asociaţie - conectează zone ale scoarţei din acelaşi emisfer - pot fi
lungi sau scurte;
Fibre comisurale - conectează cele două emisfere cerebrale între ele;
Fibre de proiecţie - realizează proiecţia organelor subcorticale - aferenţele
scoarţei (căi ascendente) și proiecţia scoarţei pe organele nervoase subcorticale -
eferenţele scoarţei (căi descendente).
FIBRELE DE ASOCIAŢIE (tabelul 4)
Fibrele de asociaţie scurte - sunt situate superficial, sub scoarţă - conectează
două girusuri apropiate (fibrele arcuate);
Fibrele de asociaţie lungi - sunt situate mai profund – conectează zone de
scoarţă cerebrală situate la distanţă.
Fascicul Zonele pe care le conectează

Fasciculul longitudinal superior Lobul frontal Lobul occipital
Fasciculul longitudinal inferior Lobul occipital Lobul temporal
Fasciculul occipital vertical Lobul parietal inferior Girusul fusiform
Fasciculul occipitofrontal Lobul occipital Lobul frontal
Fasciculul uncinat Lobul frontal Lobul temporal
Cingulum Girusul cingulat Cortexul entorinal
Fasciculul arcuat Lobul frontal Lobul temporal
Tabelul 4. Fascicule asociative de la nivelul emisferelor cerebrale
152
FIBRELE COMISURALE
Fibrele comisurale conectează cele doua emisfere între ele și sunt organizatesub
forma structurilor comisurale care se clasifică în:
Comisuri telencefalice:
- arhipaleale:
 fornix
 comisura albă anterioară
- neopaleale:
 corpul calos
Comisuri diencefalice
Comisurile bazei
Comisurile telencefalice
A. Comisurile arhipaleale:
Fornixul sau trigonul cerebral (figura 73)
- situat în acoperişul ventriculului III - în formă de lamă triunghiulară cu baza
postero-inferioară;
- din unghiul anterior pornesc doi stâlpi anteriori care trec înaintea extremităţii
anterioare a talamusului şi delimitează cu el orificiul Monro, apoi se îndreaptă
lateral şi în jos spre corpii mamilari din hipotalamus;
- din unghiurile posterioare pornesc doi stâlpi posteriori care se îndreaptă lateral,
trec prin răspântia ventriculară, intră în prelungirea temporală a ventriculului III
şi se continuă cu hipocampul şi fibria;
Figura 73. Vedere inferioară asupra fornixului și hipocampului
153
Carmen Crivii
- raporturi:
 superior - cu corpul calos;
 inferior – cu pânza coroidiană a ventriculului III;
- structură:
 fibrele longitudinale trec prin stâlpii anteriori şi conectează hipocampul cu
ariile septale şi corpii mamilari de aceeași parte;
 fibrele transversale trec prin baza trigonului şi conectează hipocampul dintr-
o parte cu hipocampul din partea opusă (comisura hipocampală);
- vascularizație – ramuri din artera cerebrală anterioară, arterele hipotalamice,
artera pericalosală, artera coroidală posterioară.
- funcție – asigură comunicarea inter-hipocampală; conectează hipocampul cu
corpii mamilari.
Comisura albă anterioară

- situată în peretele anterior al ventriculului III, înaintea stâlpilor anteriori ai
trigonului cerebral;
- conectează între ele regiunile hipocampice şi ariile paleocorticale din cele două
emisfere cerebrale.
B. Comisura neopaleală:
Corpul calos (figura 74)
- formațiune ce conectează zonele simetrice ale celor două emisfere cerebrale prin
radiațiile organizate în funcție de porțiunea corpului calos;
- pe secțiune mediosagitală se prezintă ca o lamă încurbată sagital, cu concavitatea
orientată inferior, căreia i se descriu :
 rostrumul – extremitatea antero-inferioară, ascuțită – se continuă cu
lamina terminalis – conectează porțiunea orbitală a lobilor frontali;
 genunchiul – extremitatea anterioară a cărui fibre formează forcepsul
mic prin conectarea fețelor mediale și laterale ale lobilor frontali;
 trunchiul (corpul) – porțiunea centrală, mai lungă, trece prin corona
radiata pentru a ajunge la suprafața emisferelor cerebrale;
 spleniul – porțiunea teminală, rotunjită, localizată posterior, a cărui fibre
formează majoritar forcepsul mare care conectează lobii occipitali;
 fibrele de la nivelul corpului și al spleniului, excluzând fibrele
forcepsului mare, formează tapetum – fibre ce se întind de-a lungul
cornurilor temporale și occipitale ale ventriculilor laterali.
Raporturi:
 superior – este acoperit de o lamă de substanță cenușie – indusium
griseum – și striile longitudinale Lancisi; la acest nivel este prezentă și
fisura interemisferică cu coasa creierului;
154
 supero-lateral – raport cu girusul cingulat, componentă a circuitului

limbic, de care este separat prin șanțul calosal;
 anterior – la nivelul rostrumului, genunchiului și corpului este atașat de
fornix prin intermediul septului pelucid;
 posterior – aderă la coloanele posterioare ale fornixului.
Figura 74. Corpul calos și raporturile lui
Vascularizație – asigurată de ramuri calosale din artera pericalosală (ramură a

Arterei Cerebrale Anterioare);
Rol – conectează interemisferic regiunile similare ale emisferelor cerebrale,
asigurând armonizarea funcțiilor acestora; se consideră că are rol și în procesele
cognitive ale adultului (creșterea în grosime a corpului calos în perioada
copilăriei este corelată cu creșterea gradului de inteligență, a vitezei de
procesare a informației și a abilităților de rezolvare a problemelor).
Comisurile diencefalice:
Comisura albă posterioară:
- situată în peretele posterior al ventriculului III, deasupra orificiului apeductului
Sylvius
- conectează pulvinarul cu cel din partea opusă.
155
Carmen Crivii
Comisura interhabenulară:
- conectează cei doi nuclei habenulari.
Comisurile bazei - situate în planşeul ventriculului III:
- Comisura Meynert - conectează cei doi nuclei lenticulari;
- Comisura Gudden - comisura acustică - conectează între ei corpii geniculaţi
mediali;
- Comisura subtalamică Forel - situată posterior de corpii mamilari –
conectează regiunile subtalamice, nucleii lenticulari, corpii mamilari din cele
două părți.
FIBRELE DE PROTECȚIE
Fibrele de protecție sunt formate din fibre ascendente și descendente.
Capsula Alba Internă
Structură de substanță albă, capsula alba internă prezintă următoarele segmente
(brațe) (figurile 75, 76):
- Segmentul anterior:
 situat între nucleul lenticular şi capul nucleului caudat;
 format din fibre:
 talamofrontale;
 frontotalamice;
 frontopontine.
Figura 75. Capsula alba internă – secțiune transversală
- Genunchiul:
 situat între vârful nucleului lenticular, capul nucleului caudat şi talamus;
 format din fibrele fasciculului corticonuclear sau geniculat.
- Segmentul posterior:
 situat între nucleul lenticular şi talamus;
 format din fibrele fasciculului cortico-spinal.
156
- Segmentul retrolenticular:
 situat medial de marginea posterioară a nucleului lenticular;
 format din radiaţiile optice.
- Segmentul sublenticular:
 situat între nucleul lenticular şi prelungirea temporală a ventriculului
lateral;
 format din radiațiile acustice şi fasciculul temporopontin.
Vascularizație – majoritar, ramurile provin din Arterele Lenticulostriate –
ramuri ale Arterei Cerebrale Mijlocii (M1); mai prezintă ramuri din Artera
Cerebrală Anterioară și Artera Coroidală Anterioară.
Figura 76. Capsula albă internă
157
Carmen Crivii
LEZIUNILE CORTICALE pot fi determinate de o serie de condiții
patologice cum sunt traumatismele, tumorile, intervențiile neurochirurgicale,
patologiile vasculare. Astfel, se produc o serie de semne clinice în funcție de
zona afectată.
Leziunile lobului frontal determină apariția:
- tulburărilor de control ale motricității contralaterale leziunii: tremor,
apraxie (dificultăți în planificarea mișcărilor), distonie (mișcări
hiperkinetice);
- modificări emoționale: dificultăți în controlul emoțiilor, furie, excitație
nervoasă, depresie, dificultăți în înțelegerea unor puncte de vedere
diferite de cele proprii, imposibilitatea rezolvării problemelor;
- tulburări de comportament: inhibiție socială, alimentație compulsivă,
repetarea unor răspunsuri particulare etc.;
- tulburări de limbaj: afazie (incapacitatea de a înțelege sau de a vorbi),
afazie Broca sau afazie expresivă (pierderea parțială a limbajului).
Leziunile lobului parietal:
- leziunile unilaterale determină: pierderea sensibilității jumătății
contralaterale a corpului; astereognozie (inabilitatea de a determina
formele tridimensionale prin atingere); agrafestezie – incapacitatea de
a percepe numerele sau literele desenate în palmă cu ochii închiși;
- leziunile emisferului dominant: disfazie/afazie, agnozie tactilă
(incapacitatea de a recunoaște sau discrimina obiectele prin atingere);
dilexie (dificultăți în învățarea cititului, interpretarea literelor,
cuvintelor sau al altor simboluri);
- leziunile emisferului non-dominant: dezorientare spațială,
anozognozie (pacientul est inconștient de dizabilitățile sale) etc.
Leziunile lobului occipital:
- leziuni unilaterale: hemianopsie (pierderea vederii într-o jumătate de
câmp vizual, pe verticală), epilepsie;
- leziunea cortexului vizual primar: orbire.
Leziunile lobului temporal:
- diminuarea senzației auditive și a percepției;
- perturbarea atenției selective auditive;
- perturbarea percepției vizuale (datorită ariilor vizuale asociative);
- afectarea organizării și categorizării materialului vebal;
- tulburări ale înțelegerii cuvintelor;
- afectarea memoriei de lungă durată;
- alterarea pesonalității;
- alterarea comportamentului sexual.
158
LEZIUNILE CORPILOR STRIAȚI

HIPERTONIA constă într-o creștere anormală a tonusului muscular ca
răspuns la destinderea pasivă a fibrelor musculare. Hipertonia severă
determină apariția rigidității. Leziunile nucleilor bazali sunt responsabile de
apariția simptomelor contralaterale, nucleii pierzându-și capacitatea de
inhibare a tonusului.
DISKINEZIILE constau în mișcări involuntare, dezordonate, fără
finalitate și se clasifică în diskinezii hiperkinetice și hipokinetice.
Diskineziile hiperkinetice:
Tremorul – este o mișcare ritmică, alternantă, a capului sau a membrelor,
ce se desfățoară cu amplitudine scăzută;
Coreea – este caracterizată de mișcări bruște, de scurtă durată și neregulate
ale mâinilor și picioarelor;
Atetoza – este caracterizată de mișcări lente, continue și neregulate, ce apar
la nivelul capului, gâtului și membrelor; cauza o constituie degenerescența
neuronilor din globus pallidus lateral;
Hemibalismul – se manifestă prin mișcări bruște, violente, dezordonate, cu
amplitudine mare, la nivelul segmentelor proximale ale membrelor; apare
în leziuni ale nucleului subtalamic (responsabil de impulsuri excitatorii în
circuitele de integrare a mișcărilor continue) sau a globului palid lateral
(responsabil de inhibarea nucleului subtalamic).
Boala Huntington - este o afecțiune progresivă determinată de

degenerescența, în prinipal, a neuronilor din neostriat (nucleul caudat și
putamen) cu scăderea mediatorului GABA și a substanței P. Boala este
determinată de un defect genetic la nivelul cromozomului 4, transmisă
autozomal dominant. Cel mai frecvent, manifestările apar între 30 şi 50 de
ani, dar pot debuta la orice vârstă și constau în tulburări de mișcare ce apar
aproape deodată sau sunt precedate de tulburări psihice (depresie, apatie,
iritabilitate, comportement antisocial, tulburări bipolare, incapacitatea de a
asimila noi informații asociată incapacității luării deciziilor). Motor,
mișcările sunt involuntare, lipsite de coordonare, simptome care se
accentuează odată ce boala progresează. Manifestările motorii constituie
așa numită Coree Huntington. Tratament curativ nu există, evoluția fiind
spre deces, în decurs de 10-20 de ani de la debut.
159
Carmen Crivii
Coreea Sydenham – este consecința infectării cu Streptococ beta-hemolitic

de grup A. Bacteriile prezintă pe suprafață antigene similare receptorilor de
pe membrana neuronilor din neostriat. Astfel, anticopii dezvoltați prin
prezența bacteriei se cuplează atât cu antigenele bacteriene, cât și cu
receptorii neostriați. Neuronii reacționează ca la un stimul și se descarcă
transmițând stimuli responsabili de apariția mișcărilor coreice. Vindecarea se
produce prin tratarea infecției streptococice.
Diskinezii hipokinetice:
Bradikinezia – se manifestă prin mișcări lente;
Akinezia – este caracterizată de incapacitatea de a planifica sau efectua o
mișcare dorită. Este consecința degenerării neuronilor din neostriat.
160
SISTEMUL VENTRICULAR
161
Carmen
GENERALITĂȚI
Sistemul ventricular reprezintă un grup de patru cavități interconectate
localizate în interiorul emisferelor cerebrale. Fiecare cavitate prezintă plex
coroid responsabil de producerea lichidului cefalo-rahidian (LCR). Sistemul
ventricular se continuă cu canalul ependimar al măduvei spinării și comunică
cu spatiul subarahnoidian prin intermediul orificiilor Magendie și Louschka,
de la nivelul ventriculului IV.
VENTRICULII LATERALI
Ventriculii laterali reprezintă o pereche de cavități situate în interiorul
substanței albe a emisferelor cerebrale.
- are formă de potcoavă, cu concavitatea orientată anterior;
- este formată din răspântia ventriculară, din care pleacă trei prelungiri:
frontală, temporală şi occipitală (figura 77);
Prelungirea frontală:
- formată din doi pereţi, două margini şi două extremităţi:
a) peretele inferior prezintă:
- capul nucleului caudat, situat antero-lateral;
- şanţul opto-striat, care conţine:
 stria terminalis;
 vena opto-striată;
- faţa superioară a talamusului, acoperită de pânza coroidiană a
vetriculului lateral;
- partea laterală a feţei superioare a fornixului;
b) peretele superior, format din radiaţiile corpului calos;
c) marginea medială, formată anterior din septul pelucid, iar posterior
din unirea corpului calos cu fornixul;
d) marginea laterală formată din unirea radiaţiilor corpului calos cu capul
nucleului caudat;
e) extremitatea anterioară, formată din faţa posterioară a genunchiului
corpului calos;
f) extremitatea posterioară se deschide în răspântie.
Prelungirea temporală:
- este formată din doi pereţi, două margini şi două extremităţi:
a) peretele inferior, prezintă:
- eminenţa colaterală, determinată de şanţul colateral;
- hipocampul/cornul lui Ammon rotunjit, cu extremitatea anterioară
mai voluminoasă, curbă, cu cancavitatea orientată medial;
- fimbria - cordon de substanţă albă, situat în concavitatea
hipocampului, se continuă posterior cu stâlpul posterior al
fornixului;
162
- girusul dentat, o zonă de substanţă cenuşie situată medial de

fimbrie, se continuă anterior cu bandeleta Giacomini (participând
la circuitul limbic).
b) peretele superior, format din:
- faţa inferioară a talamusului;
- stria terminalis;
- coada nucleului caudat.
c) marginile medială şi laterală, formate prin unirea pereţilor.
d) extremitatea anterioară formată din substaţa alba.
e) extremitatea posterioară se deschide în răspântia ventriculară.
Prelungirea occipitală:
- formată din doi pereţi:
 peretele supero-lateral, format din radiaţiile corpului calos;
 peretele infero-medial, prezintă:
- calcar avis (proeminență a șanțului calcarin).
-
A B
Figura 77. Vedere laterală (A) și superioară (B) a cavităților ventriculare
VENTRICULUL III
Cavitate a diencefalului, situată în plan medio-sagital, ventriculul III
comunică cu cei doi ventriculi laterali prin orificiile Monro, formate între
extremitatea anterioară a talamusului şi stâlpul anterior al fornixului, și cu
ventriculul IV prin apeductul Sylvius.
Pereții ventriculului III:
Pereţii laterali, care sunt formați din:
- faţa medială a talamusului, situată în partea superioară a peretelui
lateral;
- hipotalamusul, formează partea inferioară a peretelui;
- cele două zone sunt separate prin şanţul talamo-hipotalamic;
163
Carmen Crivii
- între cei doi pereți laterali se întinde o punte de substanţă cenuşie

numită adeziunea intertalamică.
Peretele superior:
- de jos în sus, este format din următoarele elemente:
- membrana tectoria a ventriculului III;
- pânza coroidiană a ventricului III;
- fornixul;
- corpul calos.
Peretele inferior:
- format din două lame, una anterioară şi una posterioară, care converg
în jos şi delimitează o excavaţie numită infundibulul tijei hipofizare.
Peretele anterior:
- format din:
- lama terminalis - lamă de substanţă albă care urcă de la chiasma
optică la rostrumul corpului calos;
- stâlpii anteriori ai fornixului, care diverg în jos şi lateral;
- comisura albă anterioară - localizată anterior de stâlpii anteriori
ai fornixului;
- recesul triunghiular - format între stâlpii anteriori ai fornixului şi
comisura albă anterioară;
- recesul supraoptic - situat deasupra chiasmei optice.
Peretele posterior prezintă:
- orificiul apeductului Sylvius;
- comisura albă posterioară, situată deasupra apeductului;
- recesul epifizar, situat deasupra comisurii posterioare.
VENTRICULUL IV
Cavitate a rombencefalului, situat între bulb, punte şi cerebel, ventriculul IV
comunică cu:
- ventriculul III prin apeductul Sylvius;
- canalul ependimar al măduvei spinării;
- spaţiul subarahnoidian, prin orificiile Luschka şi Magendie.
Cavitatea ventriculului IV este delimitată de doi pereți (anterior și posterior),
patru margini şi patru unghiuri:
Peretele anterior (Planşeul ventriculului IV):
- de formă romboidală, planșeul este format din două triunghiuri, bulbar şi
pontin, separate de striile medulare (striile acustice) (fibre ale nucleilor
acustici care pătrund în șanțul median):
Triunghiul bulbar prezintă:
- șanțul median;
164
- aripa albă internă (trigonul hipoglosului) este o proeminenţă

situată paramedian, de formă triunghiulară cu baza în sus și vârful
în jos; la acest nivel se proiectează nucleul hipoglosului;
- aripa cenuşie (trigonul vagului), localizată lateral de precedenta,
este o depresiune triunghiulară cu baza în jos şi vârful în sus; la
acest nivel se proiectează nucleul dorsal al vagului;
- aripa albă externă (aria vestibulară), situtată lateral de aripa
cenuşie, este o proeminenţă triunghiulară cu baza orientată medial
şi vârful orientat lateral; la acest nivel se proiectează nucleii
vestibulari;
- la vârf, aripa albă externă se continuă cu o proeminenţă numită
tubercul acustic, ce conţine nuclei cohleari.
Triunghiul pontin prezintă:
- şanţul median;
- șanțul limitant (sulcus limitans) – separă aria medială de aria
laterală;
- aria medială prezintă: eminenţa rotundă (eminentia teres) - situată
paramedian, care se continuă în sus cu fasciculul rotund (funiculus
teres); reprezintă proiecția fibrelor facialului care înconjoară
nucleul abducensului (cotul facialului);
- aria laterală prezintă: foseta superioară – delimitată de bifurcația
superioară a șanțului limitant - în profunzimea căreia este prezent
nucleul motor al trigemenului; locus coeruleus, nucleu reticulat al
punții, care se proiectează în porțiunea supero-laterală a
trigonului;
- aria acustică – în porțiunea inferolaterală a trigonului constituie
aria de proiecție a nucleilor acustici.
Acoperişul ventriculului IV
- este format din:
Versantul antero-superior:
- format din vălul medular superior, care este o lamă de substanţă
albă care se întinde între pedunculii cerebeloşi superiori.
Versantul postero-inferior care are două părţi:
- partea dinspre cerebel este formată din:
- nodulus;
- vălul medular inferior - lamă semilunară formată direct de
cerebel;
- partea dinspre bulb este formată din membrana tectoria, care se
întinde între corpii restiformi; peste membrana tectoria este pânza
coroidiană a ventriculului IV, care conţine plexurile coroide;
165
Carmen Crivii
a) Marginile superioare ale ventriculului IV sunt formate din pedunculii

cerebeloşi superiori, iar marginile inferioare sunt formate din pedunculii
cerebeloşi inferiori şi corpii restiformi.
b) Unghiul superior prezintă orificiul inferior al apeductului Sylvius, iar
unghiul inferior prezintă comunicările cu:
- canalul ependimar al măduvei;
- spaţiul subarahnoidian, prin orificiul Magendie.
c) Unghiurile laterale prezintă orificiile Luschka ce asigură comunicarea cu
spaţiul subarahnoidian.
Figura 78. Plexurile coroide la nivelul ventriculilor laterali (A) și a ventriculului IV (B)
166
HIDROCEFALIA – este rezultatul acumulării lichidului cefalo-

rahidian în cavitățile ventriculare. Aceasta duce la creșterea presiunii
intracraniene.
Pacienții vâstnici pot prezenta dureri de cap, vedere dublă, tulburări
de echilibru, incontinență urinară, tulburări de personalitate.
La nou-născuți poate duce la o creștere rapidă a dimensiunilor capului
însoțită de vomă, convulsii, agitație, fixarea privirii în jos. Cauza
poate să fie o malformație (anomalie de dezvoltare – defecte de
închidere a tubului neural, stenoză a apeductului mezencefalic) sau o
cauză dobândită (meningită, tumori, traumatisme, hemoragii
intraventriculare, hemoragii subarahnoidiene).
167
VASCULARIZAȚIA
ENCEFALULUI
169
Carmen Crivii
GENERALITĂȚI
Encefalul, care reprezintă doar 2% din masa corpului, primește 15 – 20% din
volumul sanguin, adică 750-800 ml sânge arterial/minut, volumul sanguin
fiind permanent adaptat consumului de oxigen și de glucoză. Vascularizația
arterială a encefalului este asigurată de un poligon arterial anastomotic format
din sistemul carotidian și sistemul vertebro-bazilar.
ARTERA CAROTIDĂ INTERNĂ (ACI) – ramură terminală a Arterei

Carotide Comune, pătrunde în cutia craniană prin canalul carotidian și
prezintă următoarele segmente:
- segmentul cervical;
- segmentul pietros – în canalul carotidian din stânca
temporalului - datorită formei canalului se mai numeşte și sifon
carotidian;
- segmentul cavernos – localizat în sinusul cavernos și în șantul
carotidian de pe peretele lateral al corpului sfenoidal;
- segmentul cerebral – de la ieșirea din sinusul cavernos (în
dreptul proceselor clinoidiene anterioare) până în dreptul
spațiului perforat anterior.
Intracranian, ACI prezintă două categorii de ramuri:
– ramuri colaterale – arterele oftalmică, comunicantă posterioară,
coroidiană anterioară;
– ramuri terminale – artera cerebrală anterioară și artera cerebrală
medie.
SISTEMUL VERTEBRO-BAZILAR (figura 79)

Artera vertebrală – ramură a Arterei Subclaviculare, pătrunde în craniu prin
gaura occipitală mare - prezintă două segmente:
 segmentul cervico-vertebral (la nivelul gâtului);
 segmentul cerebral – care se întinde până la marginea inferioară
a punții unde, prin unire cu cea de partea opusă, formează
trunchiul bazilar.
Trunchiul Bazilar - urcă între clivus (anterior) și șantul bazilar pontin
(posterior) până în dreptul spațiului perforat posterior unde se împarte în
arterele terminale – arterele cerebrale posterioare:
– teritoriul de vascularizație:
 trunchiul cerebral - ramuri din artera vertebrală şi trunchiul
bazilar:
 ramuri paramediane;
 circumferenţiale lungi şi scurte;
170
 cerebelul:
 arterele cerebeloase postero-inferioare, din artera
vertebrală;
 arterele cerebeloase anterioare-inferioare, din
trunchiul bazilar;
 arterele cerebeloase superioare, din trunchiul bazilar.
Figura 79. Sistemul vertebro-bazilar - schemă
Emisferele cerebrale sunt vascularizate de următoarele artere perechi: Artera

Cerebrală Anterioară, Artera Comunicantă Anterioară, Artera
Cerebrală Medie, Artera Comunicantă Posterioară, Artera Cerebrală
Posterioară, care formează Poligonul Arterial Willis (figura 80).
171
Carmen Crivii
Arterele cerebrale prezintă două categorii de ramuri:

 ramuri corticale (superficiale) – care trec prin șanturile de pe
suprafața emisferelor cerebrale (vascularizând cortexul în
totalitate și o parte a substanței albe subiacente);
 ramuri centrale (profunde) - pătrund în grosimea substanței
cerebrale prin cele trei spații perforate (două anterioare şi unul
posterior), vascularizând restul substanței albe, nucleii și pereții
ventriculari.
Figura 80. Poligonul lui Willis
Artera Cerebrală Anterioară (ACA) (figura 81) – ramură terminală a ACI,

cu traseu interemisferic, prezintă următoarele segmente:
– segmentul A1 (orizontal) – în regiunea nervului optic:
 se întinde până la originea arterei comunicante anterioare;
 ramuri colaterale:
 artera centrală anteromedială (artera lentriculostriată
medială);
 artera recurentă a lui Heubner - pentru capsula albă
internă;
 artera comunicantă anterioară – care irigă nucleul
caudat și capsula albă internă (brațul anterior).
172
– segmentul A2 (vertical) - interemisferic:

 se întinde între originea arterei comunicante anterioare până la
nivelul rostrumului corpului calos;
 ramuri colaterale:
 artera orbitofrontală (artera fronto-bazală medială);
 artera frontopolară.
– segmentul A3 (calosal) – distal:
 înconjoară genunchiul corpului calos;
 ramuri terminale ale ACA:
 artera calosomarginală;
 artera pericalosală - cu traseu prin șanțul pericalosal
– poate să se anatomozeze cu artera cerebrală
posterioară;
 ramuri colaterale ale ramurilor terminale:
- arterele parietale
interne superioară și inferioară;
- artera precuneală.
 mare parte din fața medială a emisferelor cerebrale;
 genunchiul corpului calos;
 capul nucleului caudat;
 brațul anterior al capsulei albe interne.
Figura 81. Artera Cerebrală Anterioară - schemă
173
Carmen Crivii
Artera Cerebrală Medie (ACM) (figura 82) – ramură terminală a ACI, cu

traseu lateral prin șanțul Sylvius, prezintă următoarele segmente:
– segmentul M1 (orizontal) – sfenoidal:

 este cuprins între origine și bifurcație;
 ramuri colaterale :
 artere penetrante lenticulostriate mediale;
 artere penetrante lenticulostriate laterale;
 artera temporală anterioară;
 artera temporală polară;
 artera uncală.
– segmentul M2 – insular:
 este cuprins între bifurcație și șanțul circular al insulei, sub
forma unei bucle;
 ramuri terminale:
 trunchiul arterial superior:
- artera frontobazală lateral;
- artera prefrontală;
- arterele precentrală și centrală (în raport cu
șanțul central Rolando);
 trunchiul arterial inferior:
- ramurile temporale: anterioară,
mijlocie, posterioară;
- ramura girusului unghiular;
- ramuri parietale: anterioară, posterioară;
 variante de ramuri terminale – ACM se trifurcă în trunchiurile
superior, mijlociu, inferior sau se divide în multiple ramuri
mici.
– segmentul M3(opercular) – sylvian.
– segmentul M4 – cortical:
 se formează la nivelul fisurii Sylvius, cu traseu pe fața convexă a
emisferelor; asigură vascularizația cortexului prin ramuri
penetrante.
 cea mai mare parte a feței laterale a emisferelor cerebrale –
excepție, porțiunea superioară a lobului parietal (ACA) și
porțiunea inferioară a lobului temporal (ACP);
 capsula albă internă;
 corpii striați.
174
Figura 82. Artera Cerebrală Medie
Artera cerebrală posterioară (ACP) (figura 83) - ramură terminală a arterei

bazilare - prezintă patru segmente:
– segmentul P1:
 cuprins între origine și emergența arterei comunicante
posterioare.
– segmentul P2:
 reprezintă segmentul ce înconjoară mezemcefalul.
– segmentul P3 - quadrigeminal:
 este segmentul localizat în cisterna quadrigeminală.
– segmentul P4 – cortical:
 localizat în șanțul calcarin.
– ramuri:
 ramuri perforante centrale:
 talamoperforante;
 talamogeniculate;
 pedunculare;
175
Carmen Crivii
 circumflexe – lungi și scurte;

 ramuri coroidale (postero-medială și laterală);
 ramuri hipocampale;
 ramuri corticale:
 temporală anterioară;
 temporală posterioară;
 occipitale laterale – anterioară, mijlocie, posterioară;
 occipitale mediale : calcarină și parieto-occipitală;
 splenială.
 mezencefal;
 talamus;
 porțiunea inferioară a lobului temporal;
 polul occipital;
 cortexul vizual;
 spleniul corpului calos;
 hipocampul.
Figura 83. Artera Cerebrală Posterioară – schemă
176
VASCULARIZAȚIA VENOASĂ A ENCEFALULUI

- venele cerebrale se formează din plexul venos pial, distingându-se două
grupuri de vene (figura 84):
Venele superficiale:
- drenează sânge de la scoarţa cerebrală şi substanţa albă subcorticală;
- se drenează în sinusurile durei mater;
- prezintă trei subgrupe:
A. Vena Cerebrală Superficială Superioară:
- se drenează în sinusul sagital superior;
- drenează sângele de la feţele laterală şi medială ale emisferelor.
B. Vena Cerebrală Superficială Inferioară:
- drenează sângele de la faţa bazală a emisferului;
- se drenează în sinusurile drept şi cavernos.
C. Vena Cerebrală Superficială Mijlocie (Vena Sylviană):
- drenează sângele de la faţa laterală a emisferului;
- se drenează în sinusul cavernos;
D. Venele Cerebrale Superficiale Anastomotice:
- Vena Anastomotică Inferioară Labbé – asigură anastomoza dintre
Vena Cerebrală Superficială Mijlocie și sinusul transvers; poziția
venei este extrem de variată, facând-o vulnerabilă la leziuni în timpul
craniotomiei.
- Vena Anastomotică Superioară Troland - asigură anastomoza
dintre sinusul sagital superior și Vena Cerebrală Superficială Mijlocie.
Venele profunde
- drenează sângele din regiunile profunde ale emisferelor cerebrale;
- toate se drenează în Vena Cerebrală Mare care trece pe sub spleniul
corpului calos şi se varsă în sinusul drept;
- afluenţii venei cerebrale mari sunt:
A. Vena Cerebrală Internă:
- situată în pânza coroidiană a ventriculului III;
- se anatomozeze cu cea de partea opusă formând Marea Venă
Cerebrală (a lui Galien);
- drenează sângele de la talamus, corpii striaţi şi plexurile coroide.
B. Vena Cerebrală Anterioară:
- drenează sângele de la faţa medială a emisferului;
- situată în fisura interemisferică.
C. Vena Cerebrală Mijlocie Profundă:
- situată în şanţul lateral Sylvius;
177
Carmen Crivii
- drenează sângele de la lobul insulei şi girusurile precentral şi

postcentral.
Figura 84. Vascularizația venoasă a encefalului- schematizare
178
SINDROAME VASCULARE:
Sindromul de arteră cerebrală anterioară: hemipareză, predominant
crurală contralaterală, cu diminuarea tuturor elementelor sensibilității
(urmărește tiparul hemiparezei), disfagie, dizartrie, abulie, alexie, apraxie
(pe emisferul dominant), anosognozie, asomatognozie, neglijență
hemispațială (emisfer non-dominant) și apariția reflexelor arhaice.
Sindromul de arteră cerebrală medie: hemipareză contralaterală,
predominant facio-brahială, cu diminuarea tuturor elementelor sensibilității
(urmărește tiparul hemiparezei), hemianopsie, afazie
(receptivă/motorie/globală) pe emisferul dominant/neglijență hemispațială
pe emisferul non-dominant.
Există trei tipuri:
- de ramură superioară (hemipareză facio-brahială și hipoestezie
contralaterală, afazie Broca/neglijență hemispațială);
- de ramură inferioară (hemianopsie omonimă contralaterală și
afazie Wernicke);
- malign (încorporează ambele ramuri).
Sindromul de arteră cerebrală posterioară: hemianopsie/cvadrantanopsie
contralaterală, tulburări în aprecierea culorilor care pot evolua spre cecitate
corticală, sindrom talamic (hipoestezie, durere „talamică” și ataxie pe
hemicorpul contralateral), dislexie, halucinații vizuale.
TROMBOZA DE SINUS VENOS CEREBRAL

Tromboza sinusală descrie prezența unui tromb în interiorul unui sinus
venos, ceea ce determină ocluzia drenajului venos sinusal. Aceasta duce la
acumularea sângelui venos în parenchimul nervos, urmată de infarctul
cerebral venos. Situația se complică prin acumularea LCR, acesta neputând
fi drenat prin sinusul trombozat.
Simptomele sunt cefalee, vomă, greață, defecte neurologice. Diagnosticul
este confirmat prin investigații CT sau RMN cu substanță de contrast. Se
administrează anticoagulante.
179
CĂILE NERVOASE
181
Carmen Crivii
GENERALITĂȚI
Căile nervoase reprezintă succesiuni de fascicule interconectate care asigură
transmiterea informației din periferie spre cortex (căile ascendente) și
transmiterea periferică a semnalului motor (căi descendente).
CĂILE SENZITIVE(ASCENDENTE) PENTRU TRUNCHI ȘI MEMBRE

SISTEMUL ANTERO-LATERAL
Calea Sensibilităţii Tactile Protopatice
Receptorii sunt reprezentați de discurile Merkel, corpusculii Meissner, Pacini;
Segmentul de conducere este format din trei neuroni:
 protoneuronul este localizat în ganglionul spinal; dendritele lui
formează fibrele senzitive din nervul spinal şi se conectează cu
receptorii tactili; axonul pătrunde în măduvă prin rădăcina
posterioară a nervului spinal, urcă 1-2 nivele vertebrale și intră în
cornul medular posterior unde face sinapsă cu deutoneuronul căii din
substanța gelatinoasă;
 axonul deutoneuronului se încrucişează în comisura cenuşie
preependimară şi trece în cordonul medular anterior din partea opusă
unde formează fasciculul spino-talamic anterior; acesta urcă prin
măduvă şi la nivelul trunchiul cerebral (unde o parte din fibre fac
sinapsă în formaţiunea reticulată) intră în componența lemniscului
medial, proiectându-se în talamus, unde face sinapsă cu neuronul
terţiar al căii;
 neuronul terțiar este localizat în nucleul latero-ventral-posterior al
talamusului, al cărui axon se proiecteză în cortexul senzitiv primar
(SI
– ariile Brodmann 3a, 3b, 1, 2) din lobul parietal.
Calea Sensibilităţii Termo-Algezice

Receptorii sunt reprezentați de terminațiile nervoase libere, corpusculii Krause,
Ruffini;
 protoneuronul este localizat în ganglionul spinal; dendritele formează
fibrele senzitive din nervii spinali şi prin terminaţiile lor intră în
structura receptorilor termici sau formează terminații nervoase libere
pentru stimuli termici sau dureroşi; axonul formează rădăcina
posterioară a nervuluir spinal care intră în cornul posterior;
 deutoneuronul este localizat în nucleul capului cornului posterior şi
nucleul gelatinos Rolando; axonii se încrucişează în comisura
cenuşie retroependimară, trec în cordonul lateral din partea opusă şi
formează fasciculul spino-talamic lateral care urcă prin măduvă şi
prin trunchi pînă la talamus pentru a face sinapsă cu neuronii terţiari;
în bulb şi punte este situat în partea laterală a calotei, iar în
mezencefal se atașează lemniscului medial;
182
 neuronii terţiari sunt localizați în nucleul latero-ventral posterior;

axonii lui se proiectează în cortexul senzitiv primar (SI – ariile
Brodmann 3a, 3b, 1, 2) din lobul parietal.
COLOANA DORSALĂ – CALEA LEMNISCALĂ MEDIALĂ
Calea Sensibilității Tactile Epicritice
Receptorii sunt reprezentați de discurile Merkel, corpusculii Meissner;
 protoneuronul este localizat în ganglionul spinal; axonul trece în
măduvă prin rădăcina posterioară a nervului spinal şi trece direct în
cordonul posterior unde formează fasciculele spino-bulbare Goll
(localizat medial – preia impulsuri de la jumătatea inferioară a
corpului) și Burdach (localizat lateral – preia impulsuri de la
jumătatea superioară a corpului); cele două fascicule urcă prin
măduvă spre bulb şi fac sinapsă cu deutoneuronul căii;
 deutoneuronul este localizat în nucleii gracil (Goll) şi cuneat
(Burdach) din bulb; axonii lor trec în partea opusă a bulbului
(decusația senzitivă) și vor constitui lemniscul medial care ajunge la
talamus, unde face sinapsă cu neuronii terţiari;
 neuronul terţiar este localizat în nucleul latero-ventral posterior
talamic; axonul se proiectează în cortexul senzitiv primar (SI – ariile
Brodmann 3a, 3b, 1, 2) din lobul parietal.
Calea Sensibilităţii Proprioceptive Conştiente

Conduce spre cortex impulsurile care pleacă de la proprioreceptorii din aparatul
locomotor (cale comună cu cea a sensibilității tactile epicritice). De subliniat și
participarea nucleului von Monakow pentru impulsuri ale sensibilității
proprioceptive ale brațului și gâtului.
CALEA SENSIBILITĂŢII PROPRIOCEPTIVE INCONŞTIENTE

Receptorii sunt reprezentați de proprioreceptorii din aparatul locomotor –
fusurile neuro-musculare;
Segmentul de conducere este format din doi neuroni:
 protoneuronul este localizat în ganglionul spinal; dendritele fac
conexiuni cu proprioceptorii; axonul, prin rădăcina posterioară a
nervului spinal, intră în cornul posterior al măduvei unde face
sinapsă cu deutoneuronul căii;
 deutoneuronul este localizat în nucleii bazilari medial şi lateral din
cornul posterior:
- axonul deutoneuronului din nucleul bazilar medial trece în
cordonul lateral din aceeaşi parte şi formeză fasciculul spino-
cerebelos direct Flechsig, situat în jumătatea posterioară a cordonului
lateral; urcă prin măduvă până în bulb, iar prin pedunculul
cerebelos inferior se
183
Carmen Crivii
proiectează pe scoarţa paleocerebelului; conduce impulsuri ale
sensibilității proprioceptive inconştiente din jumătatea inferioară a
corpului;
- axonul deutoneuronului din nucleul bazilar lateral trece în cordonul
lateral din partea opusă şi formează fasciculul spino-cerebelos
încrucişat Gowers; acesta urcă prin măduvă şi prin trunchi până la
mezencefal, apoi trece prin pedunculii cerebeloşi superiori și se
proiectează pe scoarţa paleocerebelului; conduce impulsuri ale
sensibilității proprioceptive inconştiente din jumătatea superioară a
corpului; în bulb şi punte, fasciculul spino-cerebelos încrucişat
Gowers e situat în partea laterală a calotei, făcând parte din fasciculul
heterogen al trunchiului (împreună cu fasciculele spino-talamic
lateral și rubro-spinal).
CALEA INTEROCEPTIVĂ
Asigură transmiterea impulsurilor de la viscere, în mod principal durerea.
Receptorii sunt terminațiile nervoase libere și corpusculii lamelați.
Stimulii viscerali se transmit prin fibre senzitive care însoțesc fibrele
visceromotorii, respectiv fibrele simpatice și parasimpatice:
- fibrele senzitive ce însoțesc nervii splanhnici - sunt fibre polimodale (fibre
chemo-, termo-, mecano-senzitive):
- protoneuronul este localizat în ganglionul spinal; dendritele însoțesc nervii
splanhnici - axonul neuronului face sinapsă în cornul posterior al măduvei
spinării;
- deutoneuronul este localizat în măduva spinării, lamele I, II, V și X; axonul
va urma calea fasciculelor spinotalamic, spinohipotalamic, spinoreticulat, cu
traseu prin cordoanele posterioare ale măduvei.
- fibrele senzitive ce însoțesc nervii vagi sau pelvini:
- protoneuronul este localizat într-un ganglion local, a cărui axon se
proiectează în nucleul solitar – pentru fibrele ce aparțin nervului vag, sau
este localizat în ganglionul spinal și se proiectează în măduva spinării –
pentru fibrele ce aparțin nervilor pelvini;
- deutoneuronul este localizat în nucleul solitar sau în lamele I, II, V și X ale
măduvei; axonul urmează traseul lemniscului solitar spre talamus sau ia
calea fibrelor senzitive ca cele descrise la nervii splanhnici;
- al treilea neuron se proiectează în cortexul senzitiv primar, cortexul
prefrontal, circuitul limbic, girusul cingulat.
CĂI SENZITIVE (ASCENDENTE) PENTRU CAP

Calea Sensibilității Tactile Epicritice și Proprioceptive Conștiente
Receptorii sunt exteroceptorii și proprioceptorii ca pentru trunchi și membre.
Segmentul de conducere este reprezentat de:
- protoneuron – localizat în ganglionul Gasser, a cărui dendrite urmează cele
trei ramuri ale nervului trigemen;
184
- deutoneuronul – localizat în nucleul senzitiv al trigemenului (nucleul

interpolar, nucleul oral, nucleul pontin și cel mezencefalic); axonii formează
lemniscul trigeminal cu proiecție în talamusul de partea opusă;
- al treilea neuron este localizat în nucleul medio-ventral-posterior; axonii
acestor neuroni se proiectează în cortexul senzitiv primar.
Calea interoceptivă pentru cap

Interoceptorii (viscerali și meningeali) transmit impulsul neuronilor senzitivi ai
trigemenului, cu origine în ganglionul Gasser. Pentru sensibilitatea dureroasă,
axonii acestora se proiectează în mod principal în nucleul caudal al trigemenului.
Prin lemniscul trigeminal, deutoneuronii se proiectează în nucleul medio-
ventral- posterior al talamusului de partea opusă.
În afara nevului trigemen, sensibilitatea interoceptivă este trasnmisă și de fibre
viscerosenzitive ale nervilor glosofaringian și vag cu proiecție în nucleul solitar.
Neuronii solitari se proiectează în talamusul opus.
Neuronii din talamus se proiectează în diferite regiuni din cortex (cortexul
senzitiv primar, cortexul premotor, sistemul limbic).
CALEA OPTICĂ
Receptorii sunt reprezentaţi de celulele cu conuri şi bastonaşe din retină.
 protoneuronul este neuronul bipolar din retină; dendritele lui fac
sinapsă cu fotoreceptorii, iar axonul face sinapsă cu deutoneuronul
căii;
 deutoneuronul este neuronul multipolar din stratul ganglionar al
retinei; dendritele lui fac sinapsă cu neuronul bipolar; axonii
neuronilor multipolari converg la nivelul petei oarbe a retinei (discul
nervului optic); nervul optic iese din globul ocular, trece prin canalul
optic şi intră în craniu; la nivelul chiasmei optice, fibrele cu origine
în jumătatea nazală a retinei trec în partea opusă; calea optică se
continuă cu tractul optic - conține fibre de la ambele retine: fibre
care provin de la jumătatea temporală a retinei de aceeaşi parte şi
fibre care provin de la jumătatea nazală a retinei din partea opusă;
axonii deutoneuronilor fac sinapsă cu neuronii terţiari ai căii;
 neuronii terțiari sunt situaţi în corpul geniculat lateral din
metatalamus; axonii lor formează radiaţiile optice care se proiectează
în aria vizuală primară (V1 – aria Brodmann 17) din lobul occipital.
CALEA ACUSTICĂ
Conduce spre scoarţa cerebrală impulsuri recepţionate de receptorii acustici din
urechea internă;
Segmentul de conducere prezintă:
 protoneuronii - localizați în ganglionul spiral Corti din columelă;
dendritele lor fac sinapsă cu receptorii auditivi din organul lui Corti;
185
Carmen Crivii
axonii lor formează componenta acustică a nervului vestibulo-
cohlear şi intră în trunchi unde fac sinapsă cu deutoneuronii căii;
 deutoneuronii sunt situaţi în nucleii cohleari - dorsal şi ventral din
punte; aceștia formează lemniscul lateral și se proiectează:
 în complexul olivar superior contralateral, prin intermediul
corpului trapezoid sau în complexul olivar superior ipsilateral
– formând stria acustică ventrală;
 în coliculii quadrigemeni inferiori, trecând prin nucleii
lemniscului lateral – formând stria acustică dorsală;
 direct în corpii geniculați mediali de partea opusă;
 axonii neuronilor din corpul geniculat medial formează radiaţiile
acustice, care se proiectează în aria auditivă din girusul temporal
superior.
CALEA VESTIBULARĂ
Protoneuronii căii sunt localizați în ganglionul vestibular Scarpa; dendritele lor
fac sinapsă cu receptorii vestibulari din maculele utriculară și saculară, precum
și din ampulele canalelor semicirculare; axonii formează componenta
vestibulară din nervul vestibulo-cohlear şi fac sinapsă cu deutoneuronii căii;
- deutoneuronii sunt situaţi în nucleii vestibulari din trunchi;
- parte din axonii deutoneuronilor sunt proiectați în talamus unde fac sinapsă
cu neuronii terţiari localizați în nucleul ventral posterior intermediar;
- axonii neuronilor talamici se proiectează în cortexul vestibular parieto-
insular.
CALEA GUSTATIVĂ
Conduce impulsuri pentru senzaţiile de gust de la receptorii gustativi (mugurii
gustativi din cavitatea bucală);
- protoneuronii sunt situaţi în ganglionii senzitivi de pe traseul nervilor:
 intermediar Wrisberg (ganglionul geniculat);
 glosofaringian (ganglionul inferior);
 vag (ganglionul plexiform).
Calea de conducere este formată din trei neuroni:
 dendritele protoneuronilor fac sinapsă cu receptorii gustativi; axonii
lor intră în trunchi şi fac sinapsă cu deutoneuronii din nucleul
gustativ localizat în partea superioară a nucleului solitar bulbar;
 axonii deutoneuronilor se decusează, intră în lemniscul medial și fac
sinapsă cu neuronii terțiari localizați în nucleul talamic latero-
ventral- posterior;
 axonii neuronilor terțiari se proiectează în aria gustativă din lobul
parietal, în partea inferioară a girusului postcentral, cu extindere în
fisura Sylvius, până la nivelul lobului insulei.
186
CĂILE MOTORII (DESCENDENTE)

CALEA MOTRICITĂŢII VOLUNTARE PENTRU TRUNCHI ŞI
MEMBRE
Calea motilității voluntare este formată din:
A. Neuronii motori centrali:
- localizați în cortexul motor primar M1 (aria 4) și ariile premotorie (aria
6) și motorie suplimentară din lobul frontal, în stratul piramidal intern;
- axonii lor formează fasciculul cortico-spinal, care are următorul traiect:
 coboară prin segmentul posterior al capsulei albe interne şi apoi
prin piciorul trunchiului cerebral:
 în mezencefal este situat în cele 3/5 mijlocii ale
pedunculului cerebral;
 în punte este situat în piramida (piciorul) pontină şi este
împărțit în fascicule mai mici de nucleii proprii punții,
dispersați la acest nivel, şi de fibrele ponto-cerebeloase;
 în bulb este situat în piramida bulbară unde formează din
nou un singur fascicul;
 la limita dintre bulb şi măduvă, 80% dintre fibre se încrucişează,
trec în cordonul lateral al măduvei din partea opusă şi formează
fasciculul cortico-spinal lateral sau fasciculul piramidal
încrucişat;
 20% dintre fibre își păstrează traiectul, trec în cordonul anterior
de aceeaşi parte şi formează fasciculul cortico-spinal anterior sau
fasciculul piramidal direct; fibrele lui se încrucişează înainte de
proiecția în nucleii motori, încrucișarea producându-se în
comisura albă a măduvei;
 toţi axonii neuronilor motori centrali se termină prin sinapse cu
neuroni motori periferici din partea opusă emisferului de origine.
B. Neuronii motori periferici:
- au origine în nucleii somatomotori localizați în coarnele anterioare ale
măduvei spinării, iar axonii formează fibrele somatomotorii din rădăcina
anterioară a nervilor spinali;
- axonii fac sinapsă cu efectorii (muşchi striaţi).
CALEA MOTRICITĂȚII VOLUNTARE PENTRU CAP
Calea este formată din:
A. Neuroni motori centrali:
- neuronii motori centrali sunt situaţi în cortexul motor primar M1 (aria 4)
și ariile premotorie și motorie suplimentară (aria 6) din lobul frontal;
- axonii lor coboară prin genunchiul capsulei albe interne şi formează
fasciulul cortico-nuclear sau geniculat;
- în mezencefal - fasciculul geniculat este situat în 1/5 medială a
pedunculului cerebral;
187
Carmen Crivii
- în punte - fasciculul geniculat este situat în partea medială a piciorului
punţii, împărțit în fascicule mai subţiri din cauza nucleilor pontini şi a
fibrelor ponto-cerebeloase;
- în bulb este situat dorso-medial faţă de fasciculul cortico-spinal, în
piramida bulbară;
- pe măsură ce coboară, axonii neuronilor motori centrali pot să se
încrucişeze, să rămână de aceeași parte sau să se proiecteze bilateral pe
nucleii motori de origine ai fibrelor somatomotorii ai nervilor cranieni.
B. Neuroni motori periferici:
- sunt situaţi în nucleii somatomotori ai trunchiului cerebral;
- axonii lor formează fibrele somatomotorii din nervii cranieni ce fac
sinapsă cu efectorii/muşchii striaţi ai capului.
CĂILE OCULOGIRE
Calea motricităţii voluntare pentru muşchii extrinseci ai globilor oculari:
 neuronii motori centrali sunt localizați în oculogiră (aria
Brodmann 8, BA8) - axonii lor coboară prin genuchiul capsulei
albe interne împreună cu fibrele fasciculului geniculat, dar în
mezencefal părăsesc fasciculul geniculat şi intră în lemnisculul
medial;
 coboară prin lemnisculul medial în contra curent şi, după
decusație, se proiectează în nucleii somatomotori ai nervilor III,
IV şi VI.
O cale oculogiră alternativă este cea care pleacă din cortexul vizual din lobul
occipital, cu sinapsă în tuberculii quadrigemeni superiori; neuronii din tuberculi
fac sinapsă în nucleii nervilor III, IV, VI şi XI spinal.
CĂILE MOTRICITĂŢII AUTOMATE

Căile extrapiramidale conduc impulsuri pentru motilitatea involuntară
(motilitatea automată): de control al tonusului muscular și al motilității automate
asociată mişcărilor voluntare:
- sunt căi multisinaptice;
- originea căilor extrapiramidale este la niveul ariilor corticale motorii
extrapiramidale din lobii frontali, parietali şi temporali;
- stațiile sinaptice se produc la nivelul:
 neostriatului (caudat şi putamen);
 a doua staţie sinaptică este reprezentată de paliddin, care pleacă
ansa lenticulară şi fasciculul lenticular, care duc fibrele spre a
treia staţie sinaptică, care poate să fie reprezentată de:
 talamus (nucleii lateroventrali anteriori şi intermediari) de unde
se pot întoarce din nou la scoarţă;
 regiunea subtalamică, de unde impulsul poate să fie trimis la
nuclei proprii din trunchiul cerebral;
188
 formaţia reticulată a trunchiului, de unde im pleacă fasciculele

reticulo-spinale;
 nucleul roşu, de unde pleacă fasciculul rubro-spinal;
 oliva bulbară, de unde pleacă fasciculul olivo-spinal;
 tuberculii quadrigemeni, de unde pleacă fasciculul tecto-spinal;
- toate aceste fascicule se termină prin sinapse cu neuronii somatomotori
alfa sau gamma din coarnele anterioare ale măduvei;
- din căile extrapiramidale mai fac parte următoarele circuite nervoase:
 circuitul labirinto-vestibulo-arhicerebelo-fastigio-vestibulo-
spinal care controlează echilibrul;
 circuitul spino-cerebelo-rubro-reticulo-spinal care controlează
tonusul muscular și postural;
 circuitul cortico-ponto-neurocerebelo-dento-/rubro/-talamo-
cortical numit feed-back cerebelos, circuit de autocontrol
cortical.
189
SISTEMUL NERVOS AUTONOM

Carmen Crivii
GENERALITĂȚI
Sistemul nervos autonom reprezintă o componentă importantă a sistemului
nervos care menţine în echilibru activitatea viscerelor, musculaturii netede a
vaselor şi glandele secretorii:
Sistemul nervos autonom se divide în:
 sistemul nervos simpatic: 191
 mediatorul principal este noradrenalina;
 centrii sunt localizaţi la nivel toraco-lombar (T1-L2);
 sistemul nervos parasimpatic:
 mediatorul principal este acetilcolina,
 centrii sunt dispuşi cranio-sacrat (centri din trunchiului
cerebral şi S2-S4);
 sistemul nervos enteric.
Sistemul nervos autonom are două componente: centrală (SNC) şi periferică
(SNP). Se aseamănă sistemului nervos somatic prin existenţa fibrelor senzitive,
motorii şi a centrilor de control interpuşi. Se distinge prin transmiterea
impulsului nervos la efectori prin doi neuroni: neuronul preganglionar şi
neuronul postganglionar:
- neuronul preganglionar:
- localizat în SNC, la nivel toraco-lombar pentru sistemul simpatic
şi cranio-sacrat pentru sistemul parasimpatic;
- neuronul postganglionar:
- localizat în ganglionii paravertebrali sau prevertebrali – pentru
sistemul nervos simpatic;
- localizat în ganglionii previscerali sau intramurali – pentru
sistemul nervos parasimpatic.
DIVIZIUNI FUNCȚIONALE
I. Sistemul nervos simpatic/noradrenergic („fight or flight”):
- fibrele preganglionare au origine în nucleii coarnelor laterale
(intermediare) toraco-lombare; prin rădăcina anterioară a nervului spinal
se proiectează în:
 ganglionii paravertebrali – ai căror neuroni se distribuie vaselor
din tegument și mușchi scheletici, structurilor anexe tegumentare;
 ganglionii prevertebrali – ai căror neuroni se distribuie viscerelor.
- teritoriul de distribuție simpatic:
 cervical – se distribuie structurilor de la cap-gât prin plexul
arterei carotide interne, plexul arterei carotide externe, plexul
faringian; se distribuie inimii prin nervii cardiaci
superiori/mijlocii/inferiori;
 toracal - se distribuie structurilor toracale prin plexuri viscerale;
 lombar - se distribuie viscerelor abdomino-pelvine prin plexurile
celiac, mezenterice (în structura lor se găsesc ganglionii celiac,
mezenterici superior și inferior), hipogastrice.
192
II. Sistemul nervos parasimpatic/colinergic („rest and digest”):

- nucleii parasimpatici – originea fibrelor preganglionare:
 nucleul Edinger-Westphal al oculomotorului – sinapsă în
ganglionul ciliar;
 nucleul lacrimo-muco-nazal al facialului – sinapsă în ganglionul
pterigopalatin;
 nucleul salivator superior al intermediarului Wrisberg – sinapsă
în ganglionul submandibular;
 nucleul salivator inferior al glosofaringianului – sinapsă în
ganglionul otic;
 nucleul dorsal al vagului – sinapsă în ganglionii intramurali;
 nucleii parasimpatici sacrați ai splanhnicilor pelvini – sinapsă în
ganglionii intramurali.
- ganglionii parasimpatici și distribuția fibrelor postganglionare:
 ganglionul ciliar – atașat nervului oftalmic; fibrele
postganglionare se distribuie mușchilor ciliari și circulari ai
irisului;
 ganglionul pterigopalatin – atașat nervului maxilar; fibrele
postganglionare se distribuie glandei lacrimale, glandelor
mucoasei nazale și glandelor palatine;
 ganglionul submandibular – atașat nervului lingual; fibrele
postganglionare se distribuie glandelor submandibulară și
sublinguală;
 ganglionul otic – atașat nervului mandibular; fibrele
postganglionare se distribuie glandei parotide;
 ganglionii intramurali:
l–izațliocaîn structura viscerelor
toracale și digestive abdominale (până
la unirea a două treimi drepte cu treimea stângă a colonului
transvers) pentru nervul vag;
-- localizați în structura viscerelor digestive abdominale (de la
nivelul treimii stângi a colonului transvers) și pelvine.
III. Sistemul nervos enteric:

- s-a distins ca o entitate funcțională separată, plexurile de la acest nivel
fiind capabile să susţină activitatea viscerală prin circuite locale,
independent de sistemul nervos central (deși sunt sub influența modulării
centrale);
- prezintă două componente intrinseci – plexul Auerbach (mienteric) –
care controlează peristaltismul și plexul Meissner (submucos) – care
controlează secreția glandelor și a fluxului sanguin local, concentrațiile
electroliților și a apei.
193
Carmen Crivii
DISAUTONOMIA (DISFUNCȚIA AUTONOMĂ) – stare în care sistemul
nervos autonom (vegetativ) nu funcționează corespunzător. Poate însoți alte
patologii, cum sunt boala Parkinson, SIDA, atrofia multi-sistemică etc., dar
poate să apară și ca afecțiune directă a sistemului nervos vegetativ. Acestea
includ insuficiența autonomă pură (poate să apară la vârste mijlocii și
bătrâni), sindromul de tahicardie ortostatică (creșterea frecvenței cardiace la
schimbarea posturii din decubit în ortostatism), gangliopatia autonomă
autoimună (formă rară de disautonomie în care pacienții produc anticorpi
împotriva receptorilor acetilcolinici din ganglioni; boala se poate manifesta
acut sau gradual), neuropatie autonomă (formă de polineuropatie a
sistemului autonom, afectând cu predilecție viscerele; cel mai frecvent apare
la pacienții cu un lung istoric de diabet zaharat).
194
BIBLIOGRAFIE
1. Aggleton, John P.; Brown, Malcolm W. (1999). "Episodic memory, amnesia, and the
hippocampal–anterior thalamic axis" (PDF). Behavioral and Brain Sciences. 22 (3):
425–44, discussion 444–89. doi:10.1017/S0140525X99002034. PMID 11301518.
2. Aleksanteri Aspelund, Salli Antila, Steven T. Proulx, Tine Veronica Karlsen, Sinem
Karaman, Michael Detmar, Helge Wiig, Kari Alitalo. (2015). "A dural lymphatic
vascular system that drains brain interstitial fluid and macromolecules". The Journal of
Experimental Medicine. 212 (7): 991–
9. doi:10.1084/jem.20142290. PMC 4493418. PMID 26077718.
3. Antoine Louveau, Igor Smirnov, Timothy J. Keyes, Jacob D. Eccles, Sherin J.
Rouhani, J. David Peske, Noel C. Derecki, David Castle, James W. Mandell, Kevin S.
Lee, Tajie H. Harris, Jonathan Kipnis. (2015). "Structural and functional features of
central nervous system lymphatic vessels". Nature. 523 (7560): 337–
41. Bibcode:2015Natur.523..337L. doi:10.1038/nature14432. PMC 4506234. PMID 26
030524.
4. Apps R, Garwicz M (April 2005). "Anatomical and physiological foundations of
cerebellar information processing". Nature Reviews. Neuroscience. 6 (4): 297–
311. doi:10.1038/nrn1646. PMID 15803161.
5. Benveniste H, Liu X, Koundal S, Sanggaard S, Lee H, Wardlaw J. (2019). The
Glymphatic System and Waste Clearance with Brain Aging: A Review.
Gerontology 65:106-119. doi: 10.1159/
6. Brain Injury Explanation. https://www.braininjury-
explanation.com/consequences/impact-by-brain-area
7. Chakravarthy, V. S.; Joseph, Denny; Bapi, Raju S. (2010). "What do the basal ganglia
do? A modeling perspective". Biological Cybernetics. 103 (3): 237–
53. doi:10.1007/s00422-010-0401-y. PMID 20644953.
8. Delhaye-Bouchaud N. (2001). “Développement du système nerveux central chez les
mammifèresDevelopment of the central nervous system in
mammals”.Neurophysiologie Clinique/Clinical Neurophysiology, Volume 31, Issue 2:
p. 63-82.
9. Douglas Fields, R. (2008). "White Matter Matters". Scientific American. 298 (3): 54–
61. Bibcode:2008SciAm.298c..54D. doi:10.1038/scientificamerican0308-54.
10. Doya K (December 2000). "Complementary roles of basal ganglia and cerebellum in
learning and motor control". Current Opinion in Neurobiology. 10 (6): 732–
9. doi:10.1016/S0959-4388(00)00153-7. PMID 11240282
11. Dr. Boeree, C. George. "The Emotional Nervous System". The Limbic System.
Retrieved 18 April 2016.
12. Dum, R.P. & Strick, P.L (1991). "The origin of corticospinal projections from the
premotor areas in the frontal lobe". J. Neurosci. 11 (3): 667–
689. doi:10.1523/JNEUROSCI.11-03-00667.1991.
13. Dupont, G; et al. (January 2019). "Our current understanding of the lymphatics of the
brain and spinal cord". Clinical Anatomy (New York, N.Y.). 32 (1): 117–
121. doi:10.1002/ca.23308. PMID 30362622.
195
Carmen Crivii
14. Emos MC, Agarwal S. Neuroanatomy, Internal Capsule. [Updated 2020 May 23]. In:
StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2020 Jan. Available
from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK542181/
15. Frithjof Kruggel; Martina K. Brückner; Thomas Arendt; Christopher J. Wiggins; D.
Yves von Cramon (2003). "Analyzing the neocortical fine-structure". Medical Image
Analysis. 7 (3): 251–264. doi:10.1016/S1361-8415(03)00006-9. hdl:11858/00-001M-
0000-0010-9C60-3. PMID 12946467.
16. Guclu B, Meyronet D, Simon E, Streichenberger N, Sindou M, Mertens P. (2009).
Anatomie structurelle des nerfs crâniens (V, VII, VIII, IX, X) [Structural anatomy of
cranial nerves (V, VII, VIII, IX, X)]. Neurochirurgie. 55(2):92-98.
doi:10.1016/j.neuchi.2009.02.001
17. Guertin, PA (2012). "Central pattern generator for locomotion: anatomical,
physiological, and pathophysiological considerations". Frontiers in Neurology. 3:
183. doi:10.3389/fneur.2012.00183. PMC 3567435. PMID 23403923
18. Herculano-Houzel S (2010). "Coordinated scaling of cortical and cerebellar numbers
of neurons". Frontiers in Neuroanatomy. 4:
12. doi:10.3389/fnana.2010.00012. PMC 2839851. PMID 20300467.
19. Herrero, María-Trinidad; Barcia, Carlos; Navarro, Juana (2002). "Functional anatomy
of thalamus and basal ganglia". Child's Nervous System. 18 (8): 386–
404. doi:10.1007/s00381-002-0604-1. PMID 12192499.
20. https://radiopaedia.org
21. Iliff JJ, Wang M, Liao Y, et al. (August 2012). "A paravascular pathway facilitates
CSF flow through the brain parenchyma and the clearance of interstitial solutes,
including amyloid β". Science Translational Medicine. 4 (147):
147ra111. doi:10.1126/scitranslmed.3003748. PMC 3551275. PMID 22896675.
22. Jessen NA, Munk AS, Lundgaard I, Nedergaard M. The Glymphatic System: A
Beginner's Guide. Neurochem Res. 2015;40(12):2583-2599. doi:10.1007/s11064-015-
1581-6
23. Kempermann G, Gage FH, Aigner L, Song H, Curtis MA, Thuret S, Kuhn HG,
Jessberger S, Frankland PW, Cameron HA, Gould E, Hen R, Abrous DN, Toni N,
Schinder AF, Zhao X, Lucassen PJ, Frisén J - Human Adult Neurogenesis: Evidence
and Remaining Questions. 2018, Cell Stem Cell. 23 (1): 25–
30. doi:10.1016/j.stem.2018.04.004. PMC 6035081. PMID 29681514
24. Kita H, Jaeger D (2016). "Organization of the Globus Pallidus". Handbook of Basal
Ganglia Structure and Function, Second Edition. Handbook of Behavioral
Neuroscience. 24. pp. 259–276. doi:10.1016/B978-0-12-802206-1.00013-
1. ISBN 9780128022061.
25. Lee WC, Huang H, Feng G, Sanes JR, Brown EN, So PT, Nedivi E - Dynamic
remodeling of dendritic arbors in GABAergic interneurons of adult visual cortex.
2006, PLOS Biology. 4 (2):
29. doi:10.1371/journal.pbio.0040029. PMC 1318477. PMID 16366735
26. Lemon, Roger N. (April 4, 2008). "Descending Pathways in Motor Control". Annual
Review of Neuroscience. 31 (1): 195–
218. doi:10.1146/annurev.neuro.31.060407.125547. ISSN 0147-
006X. PMID 18558853.
27. Levesque J.C.; Parent A. (2005). "GABAergic interneurons in human subthalamic
nucleus". Movement Disorders. 20 (5): 574–
584. doi:10.1002/mds.20374. PMID 15645534.
196
28. Levesque J.C.; Parent A. (2005). "GABAergic interneurons in human subthalamic

nucleus". Movement Disorders. 20 (5): 574–
584. doi:10.1002/mds.20374. PMID 15645534.
29. Lu, G. W., and Willis, W. D. (1999). Branching and/or collateral projections of spinal
dorsal horn neurons. Brain Res. Rev. 29, 50–82. doi: 10.1016/s0165-0173(98)00048-4
30. Manni E, Petrosini L (March 2004). "A century of cerebellar somatotopy: a debated
representation". Nature Reviews. Neuroscience. 5 (3): 241–
9. doi:10.1038/nrn1347. PMID 14976523.
31. Menke RA, Jbabdi S, Miller KL, Matthews PM, Zarei M (October 2010).
"Connectivity-based segmentation of the substantia nigra in human and its
implications in Parkinson's disease". NeuroImage. 52 (4): 1175–80.
32. Moerel M, De Martino F, Formisano E (2006). "An anatomical and functional
topography of human auditory cortical areas". Front. Neurosci. 8 (225):
225. doi:10.3389/fnins.2014.00225. PMC 4114190. PMID 25120426
33. Mortazavi, M. M.; Adeeb, N.; Griessenauer, C. J.; Sheikh, H.; Shahidi, S.; Tubbs, R.
I.; Tubbs, R. S. (2013). "The ventricular system of the brain: a comprehensive review
of its history, anatomy, histology, embryology, and surgical considerations". Child's
Nervous System. 30 (1): 19–35. doi:10.1007/s00381-013-2321-3. ISSN 0256-7040.
34. Nicola SM, Surmeier J, Malenka RC (2000). "Dopaminergic modulation of neuronal
excitability in the striatum and nucleus accumbens". Annual Review of
Neuroscience. 23: 185–215. doi:10.1146/annurev.neuro.23.1.185. PMID 10845063.
35. Pop MG, Crivii C, Opincariu I – Anatomy and function of the hypothalamus,
Intechopen 2018, DOI: 10.5772/intechopen.80728
36. Price S, Daly DT. Neuroanatomy, Trigeminal Nucleus. [Updated 2020 Jun 22]. In:
StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2020 Jan-Available
from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK539823/
37. Proske U, Gandevia SC (October 2012). "The proprioceptive senses: their roles in
signaling body shape, body position and movement, and muscle force". Physiological
Reviews. 92 (4): 1651–97. doi:10.1152/physrev.00048.2011. PMID 23073629.
38. Rakic, P (October 2009). "Evolution of the neocortex: a perspective from
developmental biology". Nature Reviews. Neuroscience. 10 (10): 724–
35. doi:10.1038/nrn2719. PMC 2913577. PMID 19763105.
39. Rice D et Barone S Jr., « Critical periods of vulnerability for the developing nervous
system: evidence from humans and animal models. », Environ Health
Perspect., vol. 108, no Suppl 3, 2000, p. 511-
33 PMID 10852851, PMCID 1637807, DOI 10.1289/ehp.00108s3511
40. Robles-De-La-Torre G (2006). "The Importance of the Sense of Touch in Virtual and
Real Environments" (PDF). IEEE Multimedia. 13 (3): 24–
30. doi:10.1109/MMUL.2006.69.
41. Russo, G.S. & Bruce, C.J (2000). "Supplementary eye field: representation of saccades
and relationship between neural response fields and elicited eye movements". J.
Neurophysiol. 84(5): 2605–2621. doi:10.1152/jn.2000.84.5.2605.
42. Rutecki PA - Neuronal excitability: voltage-dependent currents and synaptic
transmission. 1992, Journal of Clinical Neurophysiology. 9 (2): 195–
211. doi:10.1097/00004691-199204010-00003. PMID 137560
43. Sakka, L.; Coll, G.; Chazal, J. (December 2011). "Anatomy and physiology of
cerebrospinal fluid". European Annals of Otorhinolaryngology, Head and Neck
Diseases. 128 (6): 309–316. doi:10.1016/j.anorl.2011.03.002. PMID 22100360.
197
Carmen Crivii
44. Sanes, Dan H.; Reh, Thomas A.; Harris, William A. (2012). Development of
the Nervous System. Elsevier Inc. ISBN 978-0-12-374539-2.
45. Shipp, Stewart (2007-06-17). "Structure and function of the cerebral cortex". Current
Biology. 17 (12): R443–
9. doi:10.1016/j.cub.2007.03.044. PMC 1870400. PMID 17580069.
46. Sowell, Elizabeth R.; Peterson, Bradley S.; Thompson, Paul M.; Welcome, Suzanne
E.; Henkenius, Amy L.; Toga, Arthur W. (2003). "Mapping cortical change across the
human life span". Nature Neuroscience. 6 (3): 309–
15. doi:10.1038/nn1008. PMID 12548289.
47. Stocco, Andrea; Lebiere, Christian; Anderson, John R. (2010). "Conditional Routing
of Information to the Cortex: A Model of the Basal Ganglia's Role in Cognitive
Coordination". Psychological Review. 117 (2):541–
774. doi:10.1037/a0019077. PMC 3064519. PMID 20438237
48. Strominger, Norman L.; Demarest, Robert J.; Laemle, Lois B. (2012). "Cerebral
Cortex". Noback's Human Nervous System, Seventh Edition. Humana Press. pp. 429–
451. doi:10.1007/978-1-61779-779-8_25. ISBN 978-1-61779-778-1
49. Tau GZ et Peterson BS., « Normal development of brain
circuits. », Neuropsychopharmacology., vol. 35, no 1, 2010, p. 147-
68 PMID 19794405,PMCID 3055433, DOI 10.1038/npp.2009.115
50. Velut, S; Destrieux, C; Kakou, M (May 1998). "[Morphologic anatomy of the corpus
3um]". Neuro-Chirurgie. 44 (1 Suppl): 17–30. PMID 9757322.
51. von Bartheld, Christopher S.; Bahney, Jami; Herculano-Houzel, Suzana (2016-12-
15). "The search for true numbers of neurons and glial cells in the human brain: A
review of 150 years of cell counting". The Journal of Comparative
Neurology. 524(18): 3865–3895. doi:10.1002/cne.24040. ISSN 1096-
9861. PMC 5063692. PMID 27187682.
52. Wolf U, Rapoport MJ, Schweizer TA (2009). "Evaluating the affective component of
the cerebellar cognitive affective syndrome". Journal of Neuropsychiatry and Clinical
Neurosciences. 21 (3): 245–53. doi:10.1176/jnp.2009.21.3.245. PMID 19776302.
53. Wright, Anthony. Chapter 5: Limbic System: Hippocampus. Department of
Neurobiology and Anatomy, The UT Medical School at Houston
198
CUPRINS
DICȚIONR/ABREVIERI......................................................................5
SISTEMUL NERVOS – GENERALITĂȚI
Definiție, diviziuni, localizare..................................................................8
Neuronul................................................................................................... 8
Nevroglia (celulele gliale).......................................................................11
Sinapsa.................................................................................................... 13
Reflexul – baza activității nervoase.........................................................17
Receptorii................................................................................................ 18
Căile nervoase – schema generală...........................................................19
Noțiuni de patologie................................................................................21
DEZVOLTAREA SISTEMULUI NERVOS
Neurulația................................................................................................ 24
Veziculele encefalice............................................................................... 25
Dezvoltarea măduvei spinării..................................................................27
Dezvoltarea trunchiului cerebral și a cerebelului....................................28
Dezvoltarea talamusului și hipotalamusului............................................29
Dezvoltarea emisferelor cerebrale...........................................................30
Dezvoltarea comisurilor..........................................................................31
MENINGELE CEREBRO-SPINAL
Structură, componente.............................................................................36
Dura Mater.............................................................................................. 36
Arahnoida................................................................................................ 38
Pia Mater................................................................................................. 39
Lichidul Cefalo-Rahidian........................................................................40
Limfaticele Meningeale...........................................................................41
Sistemul Glimfatic (Sistemul Paravascular)............................................41
MĂDUVA SPINĂRII
Generalități, raporturi, configurație externă............................................44
Segmentația măduvei spinării.................................................................46
Vascularizația măduvei spinării..............................................................46
Nervii spinali........................................................................................... 48
Reflexe medulare..................................................................................... 50
Structura măduvei spinării.......................................................................51
Organizarea funcțională a măduvei spinării. Substanța cenușie..............52
Substanța albă.......................................................................................... 54
199
Carmen Crivii
- Fascicule ascendente ..............................................................

54
- Fascicule descendente ............................................................
- Fascicule ale căilor autonome ................................................ 58
- Fascicule de asociație ............................................................ 62
Noțiuni de patologie ........................................................................... 62
TRUNCHIUL CEREBRAL 64
Generalități, raporturi, configurație externă .......................................
Vascularizația trunchiului cerebral .................................................... 66
71
Structura trunchiului cerebral ............................................................
- Sistematizarea nucleilor ......................................................... 73
- Nucleii somatomotori ............................................................ 74
75
- Nucleii visceromotori .............................................................
78
- Nucleii senzitivi .....................................................................
- Nucleii proprii trunchiului cerebral ....................................... 79
- Formațiunea (substanța) reticulată ........................................ 84
88
Fasciculele trunchiului cerebral .........................................................
- Fasciculele senzitive .............................................................. 91
- Fasciculele motorii ................................................................. 91
93
- Fasciculele de asociație ..........................................................
Secțiuni transversale prin trunchiul cerebral ...................................... 94
Noțiuni de patologie .......................................................................... 96
99
CEREBELUL
Generalități, raporturi, configurație externă ......................................
Diviziunile cerebelului ...................................................................... 102
Vascularizația cerebelului ................................................................. 104
106
Structura cerebelului ..........................................................................
- Cortexul cerebelos .................................................................. 107
- Nucleii cerebelului ................................................................. 107
108
- Substanța albă ........................................................................
Conexiunile cerebelului .................................................................... 109
Sistematizarea pedunculilor cerebeloși .............................................. 109
112
Noțiuni de patologie ..........................................................................
DIENCEFALUL 112
Generalități ……………………….....................................................
Talamusul .......................................................................................... 116
- Configurație externă, raporturi ............................................. 116
- Vascularizația talamusului .................................................... 116
- Structura talamusului ............................................................. 117
- Sistematizarea nucleilor talamici și conexiunile lor .............. 118
Epitalamusul ...................................................................................... 118
Regiunea subtalamică ....................................................................... 121
Hipotalamusul .................................................................................... 122
- Configurație externă, raporturi ............................................... 124
- Vascularizația hipotalamusului .............................................. 124
124
200
- Structura hipotalamusului ..................................................... 124

- Conexiunile hipotalamusului și sistemul hipotalamo-
hipofizar ................................................................................. 127
EMISFERELE CEREBRALE
Generalități, configurație, raporturi ................................................... 130
- Fisurile emisferelor cerebrale ................................................. 131
- Lobii emisferelor cerebrale .................................................... 134
Scoarța cerebrală – structură .............................................................. 138
- Arhicortexul ................................................ ……………….… 139
- Paleocortexul ......................................................................... 141
- Neocortexul ........................................................................... 143
Nucleii bazali ..................................................................................... 148
- Nucleul caudat ....................................................................... 148
- Nucleul lenticular ................................................................... 150
- Vascularizația corpilor striați ................................................. 150
- Conexiunile corpilor striați ..................................................... 151
Substanța albă a emisferelor cerebrale .............................................. 152
- Fibrele de asociație ................................................................ 152
- Fibrele comisurale .................................................................. 153
- Fibrele de proiecție ................................................................ 156
SISTEMUL VENTRICULAR
Ventriculii laterali ............................................................................. 162
Ventriculul III .................................................................................... 163
Ventriculul IV .................................................................................... 164
VASCULARIZAȚIA ENCEFALULUI
Artera carotidă internă ........................................................................ 170
Sistemul vertebro-bazilar ................................................................... 170
Artera cerebrală anterioară ................................................................. 172
Artera cerebrală medie ...................................................................... 174
Artera cerebrală posterioară .............................................................. 175
Vascularizația venoasă a encefalului .................................................. 177
CĂILE NERVOASE
Căile senzitive (ascendente) ............................................................... 182
Căile motorii (descendente) ............................................................... 187
SISTEMUL NERVOS AUTONOM
Generalități ........................................................................................ 192
Diviziuni funcționale ......................................................................... 192
BIBLIOGRAFIE ............................................................................. 195
201

Crivii C-Anatomia Sistemului Nervos Central

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Crivii C-Anatomia Sistemului Nervos Central

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carmen

Editura Medicală Universitară „Iuliu

© EDITURA MEDICALĂ UNIVERSITARĂ “IULIU HAŢIEGANU” CLUJ-NAPOCA

Anatomia sistemului nervos central

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

EDITURA MEDICALĂ UNIVERSITARĂ “IULIU HAŢIEGANU” CLUJ-NAPOCA

Editura Medicală Universitară “Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, tel. +40264596089

SNC - Sistem Nervos Central;

Fascicul - mănunchi de fibre nervoase care au aceeași origine, traiect, destinație

- receptorii periferici și cortex – căile ascendente;

Ganglion senzitiv - structură nervoasă periferică pe traseul rădăcinii posterioare

Crivii Substanța cenușie - constituită din corpi neuronali și fibre amielinice;

SRAA - Sistemul Reticulat Activator Ascendent;

SRFD/SRID - Sistemele Reticulate Facilitator/Inhibitor Descendente;

Dermatom – suprafață de tegument inervată de un nerv spinal;

Neuromer/Encefalomer/Segment neural/Neurotom - segment tranzitoriu din

DEFINIȚIE, DIVIZIUNI, LOCALIZARE

Tabelul 1. Diviziunile sistemului nervos

Figura 1. Tipuri de neuroni

Clasificarea neuronilor (figura 1):

 fibre A delta (Aδ) – fibre de tip III – diametru de 2–5 μm - sunt

Tipurile de celule gliale:

Microglia (figura 3):

Figura 3. Microglia și Oligodendroglia

Oligodendrocitele (figura 3):

FIgura 4. Celula Schwann și procesul de mielinizare

Figura 5. Sinapsa chimică (stânga) și electrică (dreapta) - cu detaliu asupra canalelor

Sinapsele chimice, esențiale pentru activitatea SN, sunt menținute de molecule

Figura 6. Sinapsa chimică - componente

Figura 7. Tipuri de sinapse neuro-neuronale

În funcție de grosimea membranelor sinaptice (figura 8), sinapsele se clasifică în:

Figura 8. Sinapsă asimetrică (stânga) și simetrică (dreapta)

Lanţurile de neuroni sunt neuroni conectați prin intermediul sinapselor și se

REFLEXUL – BAZA ACTIVITĂȚII NERVOASE

Căile nervoase – schema generală:

 deutoneuronul (al doilea neuron) - situat în nucleii senzitivi din

B. Căile motorii (descendente)

NEUROPATIA PERIFERICĂ este determinată de un grup de afecțiuni ce

SINDROMUL DE NEURON MOTOR PERIFERIC este consecința

Figura 9. Vedere posterioară și transversală asupra procesului de neurulație

- placa, situată cranial de nodul primitiv, se alungește în paralel cu notocordul,

Figura 10. Stadiile de 3 și 5 vezicule ale dezvoltării encefalului – schematizare

- Rombencefalul (R) se divide în:

DEZVOLTAREA MĂDUVEI SPINĂRII

Figura 12. Ascensiunea aparentă a măduvei spinării

- până în luna a III-a de viaţă intrauterină, măduva ocupă întregul canal

DEZVOLTAREA TRUNCHIULUI CEREBRAL ȘI A CEREBELULUI

Figura 13. Dezvoltarea trunchiului cerebral

DEZVOLTAREA TALAMUSULUI ȘI A HIPOTALAMUSULUI

DEZVOLTAREA EMISFERELOR CEREBRALE

Figura 14. Stadiul de 5 vezicule (A) – Expansiunea emisferelor cerebrale (B)

DEZVOLTAREA COMISURILOR (figura 15)

Figura 15. Dezvoltarea comisurilor la 10 săptămâni

ANOMALII DE ÎNCHIDERE A TUBULUI NEURAL - DEFECTE DE

ANOMALII DATORATE DISJUNCŢIEI ECTODERMALE

ANOMALII DATORATE MIELODISPLAZIEI

LISENCEFALIA (agyria – lipsa totală a dezvoltării girusurilor;

Figura 16. Secțiune frontală prin meninge la nivelul calvariei

- stratul dural trimite în interior septe ce delimitează compartimente craniene,

Figura 17. Vedere antero-laterală asupra coasei creierului și cortului cerebelului;

Figura 18. Vedere anterioară asupra meningelui spinal

Figura 19. Spațiul subaranhnoidian spinal (A) și cranian (B)

SISTEMUL GLIMFATIC (SISTEMUL PARAVASCULAR)