Perioada de evaluare:-inițială- 13.09.2021 – 24.09.

2021

-finală-30.5.2022- 10.6.2022

Scop:

-evaluarea și depistarea deficienţelor fizice, a capacităţilor motrice şi

psihomotrice

Profesor: Crețu Marlena

1
 Evaluarea dezvoltării fizice

1. Anamneza
2. Somatoscopia
3. Antropometria
4. Determinarea și interpretarea compoziției corporale
5. Evaluarea mersului
6. Evaluarea dezechilibrelor musculare la nivelul trunchiului

1.Anamneza-reprezintă prima etapă obilgatorie care ne oferă date importante

pe care nu le putem obține altfel.
-aduce date privind creșterea și dezvoltarea fizică a ascendenților(părinți,
bunici, și colateralii acestora-frați, veri) precum și a colateralilor subiectului
examinat (frați, veri).

2.Somatoscopia- permite aprecierea globală și analitică a proceselor de

creștere și dezvoltare, prin observarea și descrierea întâi a corpului în
întregime- (talia,starea de nutriție, atitudinea, forma, repartiția și gradul de
dezvoltare a țesutului celular subcutanat și muscular), apoi observarea și
descrierea fiecărui segment în parte și respectiv a eventualelor deficiențe de
dezvoltare fizică.
-examenul somatoscopic se face privind subiectul din ortostatism, din față,
spate și profil, apoi punându-l să efectueze diferite mișcări, să umble să
adopte diferite poziții (cu trunchiul flectat sau înclinat lateral, în extensie,
răsucit, etc.)
-constă din examinarea vizuală a aliniamentului global şi segmentar al
corpului din faţă, spate şi profil, în stare statică şi dinamică
Se vor nota următoarele elemente:
 Talia(aprecierea calitativă-mică,medie, mare, foarte mare sau foarte mică)
 Gradul de dezvoltare și repartizare a țesutului subcutanat ( în exces, normal,
în minus, uniform sau neuniform repartizat)
 Gradul și armonia dezvoltării musculaturii (slab, normal, foarte bine
dezvoltată, armonios dezvoltată, sau cu predominanță pe anumite segmente
corporale)
 Atitudinea corpului(corectă, cifotică, lordotică,scoliotică, cifolordotică,
plană)
 Poziția capului și a gâtului(corectă, înclinată înainte, sau lateral)
 Comformația toracelui: normală(cu diametru frontal mai mare decât cel
sagital), plat (cu diametru sagital mic), rotund sau în butoi (cu diametre
egale)
2
  Poziția umerilor: corectă, ridicați(țepoși), coborâți, aduși înainte, asimetrici
( unul mai jos unul mai sus, mai în față sau mai în spate)
 Poziția omoplaților: depărtați de peretele toracic( dezlipiți sau decalați)
denivelați, inegal depărtați de coloana vertebrală (orientarea se face după
unghiul inferior)
 Conformația colanei vertebrale: aspectul curburilor fiziologice, prezentarea
curburilor patologice în plan frontal(scolioze) sau sagital(cifoze sau lordoze)
precizând localizarea și gradul acestora.
 Simetria toracelui
 Conformația abdomenului: suplu și elastic, bombat anterior și în părțile
laterale
 Poziția bazinului în plan frontal și sagital.În plan frontal crestele iliace
trebuie să fie la aceeși înălțime. În plan sagital bazinul trebuie să fie înclinat
în față cu prox.35°.
 Plicile subfesiere sunt denivelate când bazinul este înclinat în plan frontal:
este mai jos cea din partea înspre care este mai coborât bazinul.
 Poziția genunchilor: poate fi normală, în var, în valg sau recurbați.
 Conformația gambei: normală, încurbată lateral cu convexitatea înafară
(gamba în var), încurbată cu convexitatea anterior și cu marginea tibială
anterioară ascuțită (tibie iatagan) etc.
 Poziția picioarelor poate fi normală, addusă(var), abdusă (valg)
 Bolta plantară: normală, diminuată(picior plat de gradul I, II, III) ori
accentută(picior scobit)
Somatoscopia poate fi totuși obiectivizată prin diferite mijloace ca:
 firul cu plumb
 cadrul antropometric
 examenul radiologic
 aparate și metode pentru determinarea înclinării bazinului.

3.Antropometria – Este o metodă de apreciere a creșterii și dezvoltării

fizice bazată pe măsurarea corpului omenesc ca un întreg și a părților
acestuia. Este o metodă obiectivă, furnizând date exprimate în cifre, ceea ce
îi oferă precizie și ne dă posibilitatea comparării exacte cu datele altor
subiecți sau cu cele proprii de la o examinare la alta.
Se vor aprecia:
 dimensiunile longitudinale :
-statura
-bustul-măsurat din așezat pe un scaun cuprinde distanța dintre planul de sprijin al
feselor și creștetul capului, subiectul având spatele sprijinit de taliometru.
-lungimea membrelor superioare și inferioare

3
  dimensiunile transversale:
-diametru biacromial-reprezintă distanța dintre punctele distale pe marginea
extenă a acromeonului.
-diametru transversal al toracelui-sunt antero-posterioare și transverse. Cele
transverse se măsoară în planul care trece la nivelul sternului și a coapsei a patra,
în dinamică, adică în inspir și expir prelungit, în dorința realizării unei diferențe
cât mai mari. Cele antero-posterioare se recoltează deasemenea în dinamică, la
nivelul sternului și a corespondenței posterioare, la care diferența trebuie să fie
semnificativă. Valoarea diametrului transvers trebuie să fie cel puțin cu 8 cm mai
mare decât cea a diametrului antero-posterior, în caz contrar având un torace
aplatizat sau cilindric.
-diametru bitronhanterian –apreciază largimea bazinului și se măsoară în plan
transversal pe marginea anteroexternă a marilor trohantere.
-anvergura-distanța între vârful mediusului drept și cel stâng, cu brațele întinse
orizontal la nivelul claviculelor.
 dimensiuni circulare:
-perimetrul toracelui-se înregistrează cu ajutorul unei bande metrice și se măsoară
în dimamică: în inspir profund și expir prelugit, din calcul reeșind elasticitatea
toracică
-abdomenului a brațelor, a coapselor și gambelor→prin măsurarea acestor
perimetre în timp la același individ putem aprecia starea sa de nutriție în evoluție.
Se măsoară perimetrele brațului drept și stâng la mărimea cea mai mare, în
relaxare și contracție, perimetrele antebrațelor sub articulația cotului, cu pumnul
strâns pentru membrul superior și perimetrele coapselorîn relaxare ți contracție,
precum și perimetrele gambelor.
*În practica antropometrică sunt mai fregvente următoarele măsurători:
-perimetrul pumnului: la nivelul epifizelor radiale și cubitale,
-perimetrul genunchiului la nivelul rotulei
-perimetrul gleznei la nivelul articulației tibio-tarsiene.
Suma acestor 3 perimetre raportată la statură constitue un indice cu valoarea de
circa 45 la bărbați și 44 la femei.
 Dimensiuni sagitale
-diametru toracic antero-posterior
 Dimensiuni ale masei somatice
-greutatea corporală
 Date fiziometrice
-spirometria
-forța dinamometrică a flexorilor mâinii și a musculaturii spatelui (forța scapulară
și lombară)
Determinarea dezechilibrelor musculare la nivelul trunchiului pe baza măsurării
forței musculare pe direcțiile principale de mișcare(flexie, extensie și mișcări
laterale) are rolul de a evidenția dezechilibrele forțelor de natură musculară ce

4
acționează asupra staticii și dinamicii coloanei vertebrale în scopul aplicării unei
terapii profilactice cât mai eficiente.
Aparatura de măsurat:
-taliometrul
-banda metrică
-compasul
-goniometrul
-adipocentimetrul
-miotonometrul
-dinamometrul
-sistemul pentru determinarea dezechilibrelor musculare prezente la nivelul
trunchiului
-scărița pentru mobilitate
Indici antropometrici de armonie:
 Indicele toracic al lui Erisman- se calculează scăzând din perimetrul
toracic mediu jumătate din înălțime (Pt-Î/2)
Se poate aprecia gradul de dezvoltare al toracelui, proporția dintre lungimea și
grosimea trunchiului și, într-o oarecare măsură, robustețea corpului întreg.
Valoarea medie al indicelui este la bărbați adulți=5,8 și la femei=3,5
 Indicele de proporționalitate Adrian N. Ionescu-rezultă din scăderea
jumătății taliei din lungimea bustului (Bust-Î/2)
La bărbatul adult valoarea medie a indicelui =3-4cm, iar la femei=5-6cm
 Indicele biacromial
(Diam.Biacr.X100/Înălțime)-are următoarele valori: 18-23% din înălțime pentru
bărbați și 18-20% pentru femei.
 Indicele bitrohanterian
(Diam. Bitroh. X 100/Înățime)-are valori : bărbați=18-19% și de 19-20 =femei
 Indicele de nutriție al lui Quetelet-se calculează împărțind greutatea în g la
înălțimea în cm (Greutate/Înălțime)
Valorile normale ale acstui indice la bărbați=370-400g și femei=325-370g. La
băieți la 15 ani=325g iar pentru fete=318g.Valorile acestui indice se modifică în
raport de vârstă și sex.
 Indicele Amar-reprezintă raportul dintre bust și talie
I(Amar)=B/Î de unde pentru bărbați=0,52cm și pentru femei=0,54cm
Indicele ne furnizează în mod indirect date despre raportul dintre lungimea
membrelor inferioare și înălțimea corpului, precum și despre raportul dintre
lungimea bustului și a membrelor inferioare.
Examenul antropometric se încheie cu interpretarea datelor. Acesta presupune
prelucrarea datelor antropometrice și compararea lor cu a ale grupului deindivizi
din care face parte subiectul respectiv(popor,mediu geografic, sex, vârstă), precum
și cu ale sale proprii rezultate în urma examinărilor anterioare.

5
 4.Determinarea și interpretarea compoziției corporale
Corespunzător metodologiei IMS-București starea de nutriție se apreciază
calitattiv superior față de metodele clasice(raportează greutatea la înălțime pentru
omul în vârstă și sexul respectiv), urmărindu-se determinarea compoziției
corporale.
Starea de nutriție se poate aprecia prin examenul somatoscopic, cât și prin cel
antropometric, precum și prin calcularea compoziției corporale.
Indici de nutriție:
 Indicele Broca-stabilește greutatea optimă scazând cifra 100 din înălțimea
măsurată în cm: Gr(kg)=I(cm)-100
 Indicele Brugsch-preconizează ca greutatea optimă să se calculeze diferit, pe
grupe de înălțime, după cum urmează:
-la înălțimea de până la 164cm: G=I-100
-pentru înălțimea cuprinsă între 165-174 cm: G=I-105
-pentru cei cu înălțimea între 175-185cm: G=I-110
 Indicele Quetelet-autorul acestui indice consideră că este corect ca
greutatea corporală optimă a unui individ să fie calculată după numărul de
grame de greutate corporală care ar trebui să revină pentru fiecare
centimetru de înălțime: G(în grame)
Goptimă=————————— în care:
Înălțimea(în cm)
-370-400g/cm pentru bărbați
-325-370g/cm pentru femei
-pentru băieți la 15 ani valorile ar fi 325g/cm
-pentru fetițe la 15ani valorile ar fi 318 g/cm

5.Evaluarea mersului
Se poate spune că evaluarea mersului este o apreciere global- analitică, căci poate
furniza date importante atăt analitice pe segmente limitate cât și globale asupra
unui complex funcțional neuro-mio-artrokinetic static și dinamic ca și aspecte
extrem de importante ale echilibrului.
Modalități de mers:
 Mers normal
 Mers rapid
 Mers în lateral
 Mers peste mici obstacole
 Urcat-coborât scări
Se urmăresc o serie de aspecte:
 Echilibru
 Simetria
 Poziția piciorului
 Comportarea lanțului kinetic al piciorului inferior
6
  Parametri măsurabili ai mersului
 Mișcările bazinului
 Mișcările trunchiului
 Mișcările membrelor superioare
Elementele mersului normal:
a) Suportul antigravitațional al corpului este asigurat de reflexele
antigravitaționale, care realizează extensia trunchiului, copaselor și
genunchilor; aceste reflexe sunt influențate și de poziția capului și a gâtului.
b) Pâșitul, componentă de bază a mersului, are centrul reflex în mezencefal,
stimulii declanșatori fiind reprezentați de:
-contactul plantei cu o suprafață plană;
-înclinarea corpului, dintr-o parte în alta, la transferul greutății de pe un membru
inferior pe celălalt
c) Echilibrul constă în păstrarea balansului și a direcției mișcării. Poziția
centrului de greutate al corpului se modifică în permanență, odată cu transferul
greutății de pe un membru inferior pe altul.
d)Propulsia este realizată prin înclinarea anterioară și laterală a corpului,
înaintea sprijinului, pe un membru inferior.
Elementele măsurabile ale pasului:
 Lărgimea pasului-este distanța care separă călcâiul de linia de mers și are o
valoare medie de 5-6 cm.
 Unghiul pasului-este format de axa longitudinală a piciorului cu linia
mersului și are aproximativ 15°
 Lărgimea pasului
 Unghiul pasului
 Cadența pasului(tempo-ul)-reprezintă numărul de pași efectuați pe unitatea
de timp. În mersul normal, cadența este în jur de 70-80 pași pe minut.
 Viteza mersului-reprezintă distanța parcursă în unitatea de timp și este în
medie de 4km/oră. Mersul normal urmează cea mai scurtă distanță dintre
două puncte, deci o linie dreaptă.

7. Evaluarea dezechilibrelor musculare la nivelul trunchiului

În domeniul educației fizice, sportului și kinetoterapiei, evaluarea vizează
cunoașterea subiecților, cunoașterea rezultatelor acestora și mai ales cunoașterea
progresului realizat. Cu cât rezultatele acestui proces de evaluare sunt mai precise,
cu atât întregul proces instructiv-educativ, poate fi mai eficient. Este absolut
necesar să ținem cont de faptul că omul este considerat un sistem dinamic foarte
complex și toate acțiunile trebuie adaptate în funcție de vârstă, sex, temperament,
nivel de cultură și înțelegere.
O atitudine corectă a corpului oferă omului o anumită plasticitate, o anumită
adaptare la o serie de condiții foarte variate, la tot ceea ce poate presupune o
activitate omenească oarecare în spațiu și timp.

7
Cel mai adesea o poziție generală a corpului este edificatoare pentru trăirea psihică
a individului în momentul respectiv. Astfel atitudinea, caracterizată prin: umeri
”căzuți”, trunchi înclinat în față, capul aplecat în jos, mâinile întinse moi de-
alungul corpului, denotă în mod fregvent fie stare de oboseală- ca urmare a unei
solicitări anterioare sau, uneori, ca expresie a unui fenomen maladiv- fie o stare
depresivă, în urma unui eveniment neplăcut.
Se poate spune că o atitudine corectă a corpului în toate ipostazele lui
(ortostatică sau mișcare) pe lângă starea de sănătate fizică și psihică, orienteză
benefic, gândirea, dispozițiile profunde ale ființei noastre și reacțiile personale față
de un obiect sau situație.

Evaluarea funcțională

1. Importanța evaluării funcționale

2. Evaluarea cardio- respiratorie
3. Evaluarea capacității de adaptare la efort

1. Importanța evaluării funcționale

Evaluarea funcțională este importantă pentru a dirija cu eficiență maximă efortul

fizic și de a stabili pauzele necesare după efort. Astfel organismul nu va avea de
suferit imediat sau mai târziu de pe urm aplicării greșite a unor mijloace specifice
desfășurării activităților motrice. Este recomandat ca aceste evaluări să fie
realizate cât mai des astfel încât procesul pregătire să fie adaptat imediat la
posibilitățile reale ale organismului.
Pauzele constitue elementul fundamental de progres indifernt dacă se lucrează
cu volume sau intensități mari.
Evaluarea funcțională se impune cu atât mai mult, cu cât datele recoltate în timpul
efortului și a pauzelor sunt cele care determină raționalizarea întregii activități
motrice.

2. Evaluarea cardio-respiratorie

a) Fregvența cardiacă(Fc)-reprezintă numărul de contracții cardiace produse

într-un minut, cu alte cuvinte numărul de revoluții cardiace într-un minut.

8
În repauz fregvența cardiacă are valori de 60-85 b/min. O scădere a Fc sub
60b/min, constituie brahicardia, în timp ce tahicardia corespunde la o accelerare a
Fc peste 100b/min. Fc maximală poate avea valori de peste 200-220 b/min.
Pulsul în starea de repauz se măsoară prin palpare bidigitală la nivelul gâtului de o
parte și de alta a traheei la nivelul arterelor carotide, pe o durată de 15 sec.
Rezultatul se înmulțeste cu 4, aflându-se astfel nr de batăi pe min. Măsurarea se va
realiza după ce subiectul a adoptat poziția de repauz, culcat sau așezat, timp de 10-
15 min.
b) Tensiunea arterială(TA)-este forța cu care sângele apasă pe pereții vaselor
arterelor prin care circulă. Valorile TA sunt de obicei mai scăzute dimineața
și mai ridicate seara, mai scăzute vara și mai ridicate iarna.
Măsurarea corectă a TA prin metoda clasică –aparate cu mercur-sau aparate
electronice trebuie să respecte câteva reguli:
 Măsurarea TA să se facă după 5 min de repauz din așezat
 Brațul să fie la nivelul inimii
 Să nu se fumeze cu minim 15 min înaintea măsurătorii
 Să nu se consume cafea în ora precedentă examinării
 Să nu se administreze stimulente adreenergetice.
Există și posibilitatea măsurătorii și înregistrării valorilor TA pe parcursul a 24-48
ore printr-un dispozitiv special lăsat asupra pacientului care își desfășoară
activitatea curentă (înregistrare Holter)și care aduce date importante asupra
varietăților TA în cursul diferitelor activități sau momente ale zilei/ nopții.

c) Spirometria-este un examen care servește la măsurarea volumelor și

debitelor pulmonare. Spirometria este o componentă a explorării funcționale
respiratorii.
Ea este utilizată pentru diagnosticarea diverselor afecțiuni cronice ale bronhiilor și
ale plămânilor. Spirometrele sunt dispozitive care măsoară cantitatea de aer pe
care un subiect o poate inspira sau expira voluntar. Spirometria se poate înregistra
ușor începând cu vârsta de 5 ani, când majoritatea copiilor pot coopera corect în
vederea efectuării unor manevre respiratorii forțate. Jumătate dintre copiii de 3-4
ani pot colabora pentru efectuarea corectă a spirometriei.
Spirometria se realizeză cu pacientul în poziție ortostatică, având capul și
trunchiul drept și poziția așezat este acceptată, dar se înregistrează volume
pulmonare mai mici. Nasul trebuie pensat prin aplicarea unei cleme nazale.
 Fregvența respiratorie- reprezintă numărul de respirații/min, are valoarea de
12-18 la adultul în repauz și este dependent de mai mulți factori:
 Vârstă:-la nou născut =40 resp/min
-8-10 ani =30 resp/min
-20 ani=16 reps/min
-40 ani=12-18 resp/min
 Sex –la femei Fr este mai mare decât la bărbați(18 față de 12-14)
 Altitudine –compoziția aerului și presiunea atmosferică modifică Fr.
9
  Stări fiziologice –în somn Fr scade în sarcină Fr crește.
 Efortul fizic- modifică Fr atât în timpul prestării acestuia, cât și după.
În unele tipuri de efort Fr poate crește la 35-40 resp/ min, în altele Fr scade
foarte mult(lucru în apnee), iar la sfârșitul efortului aceasta crește pentru a
plăti datoria de oxigen.
Teste pentru evaluarea capacității de efort:
 Proba Letunov- combină exprimarea reactivității cardiovasculare la trei
eforturi cu caracteristici diferite (forța, rezistența, viteza).
 Proba Harward-urmărește revenirea FC în urma efectuării unui efort
submaximal, constând din urcarea și coborârea unei scărițe de 50,8cm pentru
băieți și de 47 cm pentru fete, timp de 5 min, în ritm de 30 urcări /min.
 Proba Martinet-urmărește evoluția FC și TA sistolică și diastolică, în repauz
după efectuarea probei clino-ortostatice, după un efort standard (20
genoflexiuni în 40 sec)și în perioada de revenire (5 min în clinostatism).
Proba dă relații asupra adaptării cardio-vasculare la o solicitare standard și
asupra echilibrului neurovegetativ.

Evaluarea capacităților condiționate

Calitatea motrică este o însușire esențială a activității musculare, exprimată

prin intermediul actelor motrice, condiționată de structura și de capacitățile
fundamentale ale diferitelor aparate și sisteme ale organismului uman, de
procese și capacități psihice(T.Ardelean, 1990)
 Viteza evoluează continu între 6 și 16 ani. Cele mai importante
modificări ascendente se produc între 6 și 10 ani , perioadă în care
ritmul creșterii vitezei este maxim, aceasta fiind intervalul optim în
care factorii externi pot exercita o influență formativă optimă în
vederea dezvoltării vitezei. Începând cu vârsta de 12-16 ani devin
semnificative diferențele dintre băieți și fete.
Teste pentru măsurarea vitezei:
-proba ”tapping”-constă din efectuarea cu cea mai viteză, timp de 6s, a unor
”bătăi” la o cheie de contact –tip morse-legată de un contuar care înregistrează
repetările. Proba se poate efectua și cu creionul pe o hârtie care se deplasează,
pentru a nu se suprapune punctele,sau mai simplu pe o bucată de hârtie. Nr. de
puncte sau bătăi indică viteza de repetiție. Proba se poate aplica atât pentru mână
cât și pentru picior, cu chei adecvate sau prin punctarea cu vârful piciorului, cât
mai rapid, pe două ținte așezate una lângă alta.
-testul japonez(pentru viteza de deplasare)-jucătorul se deplasează între două
puncte fixe situate la 4,5m pentru băieți și 3 m pentru fete. Deplasarea se va
realiza cu pași adăugați cât mai repede posibil, de fiecare dată atingându-se cu
mâna cel 2 puncte.

10
-testpentru determinarea vitezei de alergare și agilitate- Se marchează pe sol
cu cretă o linie de 15 m, segmentul A-B. În extremitatea B se află obiectul care
trebuie ridicat şi adus.(un obiect de dimensiuni mici) Se fac 2 încercări. Se trece
timpul cel mai bun realizat de subiect într-una din cele 2 încercări.

 Rezistența-poate începe de la vârsta preșcolară, dar efortul trebuie

adaptat vârstei și fără nici un fel de constrângere din afară. Dezvoltarea
optimă a rezistenței se realizează în perioada primei faze a pubertății
deoarece dimensiunea și greutatea inimii precum și a plămânilor atinge
procentajul maxim de creștere.(A.Demeter, 1981)
Teste de măsurare a rezistenței:
- Testul Ruffier:-se bazează pe reacția FC în repauz(poziție șezănd), după efort
(30 genoflexiuni în 45 sec) și revenire( în poziție șezând)
- se măsoară FC. în repaus de 15' în poziţia şezând şi se notează cu
p1 ;
- subiectul execută 30 genoflexiuni în 45'' ;
- se măsoară F.C. :
- după efort şi se notează cu p2 ;
- la 45-60'' după efort – p3 sau pulsul de revenire.
Indicele se calculează astfel :

Scala de apreciere :
o < 0 – foarte bine
o 0 - 5 – bine
o 5,1 - 10 – mediocru
o 10,1 - 1 – satisfăcător
o > 1,1 – nesatisfăcător

 Forța-dezvoltarea ei se face în toate etapele dezvoltării, bineînțeles, cu

particularitățile specifice fiecărei etape. La preșcolari nu trebuie să se
urmărească dezvoltarea forței pure; în perioada ciclului primar
dezvoltarea forței trebuie să se facă dinamic; la ciclul gimnazial se pot
introduce încărcături mici și îngreuierea propriului corp.
Teste pentru măsurarea forței:
-testul de forță pentru flexorii palmei-subiectul ține dinamometrul în mână în
prelungirea antebrațului și execută o flexie cu maximul de forță fără să balanseze
corpul sau brațul.Cele mai bune 2 încercări sunt înregistrate. Se înregistrează
deasemena dacă subiectul este dreptaci sau stângaci fiind util în interpretarea
datelor.

11
  Mobilitatea –se poate dezvolta cu eficiență maximă în jurul vârstei de
6-10 ani perioada optimă în dezvoltarea mobilității, deoarece în această
perioadă ea poate atinge valori maxime.
Teste de măsurare a mobilității articulare și musculare
-testul separării degetelor-index-medius sau index-police se execută astfel: se
plasează policele și indexul sau policele și mediusul pe două apofize spinoase
vecine. Se măsoară distanța dintre aceste repere, înainte și după flexia trunchiului.
În mod normal depărtarea este de 3-4cm.
-testul lui Schober-
→pentru zona lombară-în ortostatism- se apreciază prin măsurarea distanţei dintre
sol şi vârful mediusului, după executarea flexiei coloanei vertebrale;
→pentru coloana cervico – dorsală se măsoară distanţa menton – stern înainte şi
după executarea mişcărilor de flexie – extensie.
→Amplitudini:- flexia : 120–1350 (cervical : 30-450 ; dorsal : 45-500 ; lombar :
400)
→ extensia : 55-750 (cervical : 35-450 ; dorso-lombar : 20- 350)
→Mişcările de lateralitate:-coloana cervico-dorsală : 30-450
-coloana dorso-lombară : 20-350

Evalarea capacității coordinative

1. Aspecte privind capacitățile coordinative

2. Evaluarea îndemânării
3. Testarea echilibrului
4. Testarea psihomotricității

1. Aspecte privind capacitățile coordinative

Din punct de vedere fiziologic, coordonarea este o activitate ordonată a diferitelor

organe și sisteme ale organismului, condiționată de excitarea și inhibarea ce se
produce în sistemul nervos.
Forme de manifestare-comform opiniei lui Weineck. J.(1994):
-capacitatea de coordonare generală ca rezultat al ” învățării motrice polivalente
ce se manifestă în diverse domenii ale vieții zilnice și ale sportivului și permite
îndeplinirea într-un mod rațional și intensiv a sarcinilor motrice de toate felurile”
-capacitatea de coordonare specifică care se caracterizează prin ”posibilitatea de a
varia combinații gestuale ale tehnicilor disciplinei sportive”.
Teste de evaluare a coordonării generale:
-testul de coordonare senzo-motorie- se realizează ca o probă de control pentru
aprecierea gradului de orientare în parcurgerea unei distanțe stabilite. Subiectul

12
legat la ochi cu o bandă transparentă, se află la capătul unei linii drepte cu o
lungime de 7m, trasată pe sol.
-test de coordonare generală-se apreciază prin efectuarea unei sărituri de pe loc
cu picioarele printre brațe peste o coardă, ținută în mâini.
-test de coordonare fină-din ortostatism cu brațele întinse înainte, cu pumnii
întinși: rotarea de 3 ori a pumnilor spre interior și de 3 ori spre exterior.
-testul Matorin- presupune efectuarea unei sărituri cu desprindere și întoarcere pe
verticală în jurul axului longitudinal al corpului. Subiectul trebuie să realizeze o
întoarcere în jurul propriei axe longitudinale, prin săritură, cu un unghi cât mai
mare de rotație.
P.I=stând cu tălpile așezate de o parte și de alta a unei linii trasate pe sol și cu
mâinile lipite de corp.
Execuția corectă= păstrarea echilibrului în timpul aterizării, păstrarea P.I la
aterizare, întoarcerea de cât mai multe grade. Se execută o întoarcere spre stânga și
una către dreapta.
Notare : sub 180°=nesatifăcător
-180°-270°=satisfăcător
-270°-360°=bine
-peste 360°=foarte bine.
Teste de evaluare a coordonării segmentare
-Test Bruininks Oseretsky- se bate, sincronizat cu piciorul şi degetul arătător de
aceeaşi parte. Se aşază subiectul pe scaun, în faţa mesei. Se acordă 90 secunde
pentru probă. Lovirea cu piciorul este considerată corectă dacă se face cu întregul
picior. Notă pentru înregistrare: Se consemnează „admis” - când subiectul
realizează 10 bătăi consecutiv mână picior în mod corect - , sau „respins” - când
subiectul realizează un număr mai mic de 10 acţiuni corecte, consecutiv.
-Test de realizare a unei sărituri în înălţime de pe loc, cu bătaie din palme-
Examinatorul se plasează în faţa subiectului, pentru a putea număra atingerile de
palme realizate în intervalul în care subiectul se află în săritură. Nu se validează
atingerile palmelor dacă sunt efectuate cu mâinile situate sub nivelul pieptului;
înainte de desprinderea de sol sau după aterizare.Se înscrie numărul bătăilor din
palme, realizate corect în timpul săriturii
-test de coordonare a membrelor superioare-test Bruininks Oseretsky-lovirea
mingii de sol şi prinderea ei cu ambele mâini. Subiectului i se acordă o încercare
de antrenament. În timpul probei, după 5 aruncări – prinderi se comandă oprirea.
Se numără prinderile corecte, din cele 5 executate.
Se trece numărul de prinderi corecte. Punctajul maxim de obţine cu 5 prinderi
corecte. Materiale: minge de tenis, cretă
-test de coordonare a membrelor superioare-lovirea mingii de sol şi prinderea
cu mâna preferată. Proba constă în 5 aruncări / prinderi, după care este oprită. Se
vor trece prinderile corecte din cadrul celor 5 încercări. Punctajul maxim se obţine
cu 5 prinderi corecte.

13
 2. Evaluarea îndemânării:

- Test de lateralitate manuală- se aruncă de sus o minge(minge de tenis) cu

mâna preferată).Dacă există nesiguranţă în alegerea mâinii, se cere subiectului să
execute succesiv cu ambele mâini, pentru a putea compara execuţiile. Se notează
predominarea laterală manuală dreaptă (dacă execuţia se face numai, sau mai bine,
cu mâna dreaptă) sau predominare manuală stângă.În cazul execuţiilor egal
realizate cu ambele mâini, în fişa de înregistrare se consemnează : ambidextru.
- Test de lateralitate podală- Se plasează o minge de tenis pe sol, echidistant faţă
de vârfurile picioarelor subiectului. Se acordă subiectului mai multe încercări,
observând piciorul folosit în lovirea mingii.Se notează predominarea podală
dreaptă (când mingea este folosită succesiv sau mai eficient cu piciorul drept) sau
predominare podală stângă şi mixtă (când mingea este lovită alternativ cu piciorul
stâng şi drept, cu aceeaşi eficienţă).
- proba lui Grantin și Sitikov-pe o distanță de 6 m se desenează mai multe
cercuri cu diametru de 20 cm, fără a se respecta o anumită ordine. Se cere
subiectului să parcurgă o distanță prin sărituri în cercuri goale, în orice ordine. Se
cronometrează timpul de parcurgere și se notează erorile(omiterea unui cerc sau
călcarea conturului).

3.Testarea echilibrului

-testul Romberg-clasic, cu închiderea ochilor 20-30 sec, cu picioarele lipite. Se

apreciază gradul de legănare. Variante de așezare a picioarelor unul înaintea
altuia: din stând ca la Romberg doar că cerem pacientului să nu se lase împins.
-testul unipodal- într-un picior cu brațele încrucișate pe piept, se cronometrează
cât își poate ține echilibrul (30-150 sec). Se poate mări dificultatea prin îndoirea
ușoară a piciorului de sprijin.
- test de echilibru Bruininks Oseretsky-mergând în faţă pe linia de mers. Se
aşază subiectul la una din marginile liniei de mers. Se demostrează plasarea
corectă a picioarelor pe linie, în timpul mersului, unul puţin înaintea celuilalt. Se
opreşte subiectul după ce a făcut 6 paşi. Dacă plasează unul sau ambele picioare în
afara liniei, înainte de a face 6 paşi, este oprit şi se procedează la a doua încercare.
Se trece numărul de paşi făcuţi pe linia de mers. Punctajul maxim se obţine dacă
subiectul face 6 paşi corect realizaţi.

14
4.Teste de psihomotricitate

-copilul stă cu ochii închiși și atinge vârful nasului cu indexul mâinii drepte și
apoi cu cel al mâinii stângi. Testul nu a reușit dacă atinge alt loc sau dacă înainte
de a atinge nasul atinge alt loc. Pentru fiecare mână se permit 3 încercări, din care
două trebuie să fie pozitive.
-depunerea a 20 de piese, într-o cutie, cu maximum de viteză( cu dreapta pentru
dreptaci cu stânga pentru stângaci). Cutia de carton are 15/15 cm și este așezată
în fața copilului la o distanță de un antebraț. Piesele au 2 cm diametru și se așează
în linie, înaintea cutiei, una câte una,cât mai repede posibil, începând de la
margine și în orice ordine(dar să fie puse și nu aruncate). Testul nu a reușit dacă
nu sunt puse toate piesele în cutie. Durata : 15 sec.
-se dă subiectului o hârtie de 5/5cm și i se cere să o mototolească cu degetele
mâinii drepte întoarse cu podul palmei în jos. Se interzice intervenția mâinii
opuse. După 15 sec. se face același lucru cu mâna opusă. Durata 15 sec pentru
dreapta și 20 sec.pentru stânga-la dreptaci și invers la stângaci. Testul nu este
reușit dacă se depășește timpul fixat sau dacă ghemotoacele de hărtie nu sunt
destul de compacte. Testul este cotat pozitiv cu 1 pct=reușit cu ambele mâini și o
jumatate de pct= când este reușit cu o mână.
-desenarea unor linii verticale. Copilul este așezat în fața unei mese, având în față
o coală de hârtie dictando. Cu creionul în mâna dreapta și brațul sprijinit, trage, la
semnal, linii verticale între liniile orizontale ale colii(pot fi și inegale), cât poate
de repede. Durata 15 sec. Testul nu este reușit dacă a tras mai puțin de 20 linii cu
dreapta și mai puțin de 12 cu mâna stângă (inevers la stângaci). Liniile peste și
sub cele orizontale nu se socotesc, dacă depășesc 3mm.

15