MODULUL I

PERSONALITATEA - IMPLICAŢII PSIHOEDUCAŢIONALE

I.1.STRUCTURA ŞI DINAMICA PERSONALITĂŢII

II.1.1.TEMPERAMENTUL

I.1.1.1 Clarificări conceptuale

Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetică a personalității care se

exprimă atât în particularitățile activității intelectuale și afectivității cât și în
comportamentul exterior (motricitate și mai ales vorbire) Dafinoiu, I (Cosmovici,
Iacob, p.58)
Este cea mai accesibilă și ușor de observat latură a personalității.

I.1.1.2. Explicații privind diferențele temperamentale

Prima încercare de clasificare a temperamentelor există din Antichitate și aparține

medicilor Hippocrate (400 î.e.n.) și Galenus (150.e.n). Pornind de la predominanța în
organism a uneia dintre cele patru „umori” (sânge, limfă, bila neagră și bila galbenă)
avem patru temperamente. sangvinic, flegmatic, melancolic și coleric. Deși teoria a
fost infirmată, s-a păstrat denumirea temperamentelor și ideea determinismului
endocrin al unor însușiri temperamentale.
Pavlov, fiziolog rus, aduce o explicație științifică tipurilor de temperament
evidențiind determinismul dintre temperament și caracteristicile sistemului nervos
central (SNC). Astfel, SNC are următoarele însușiri:
 Forța sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos și se exprimă
prin rezistenta mai mare sau mai mică la excitanți puternici sau la eventualele
situații conflictuale. Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre un sistem
nervos puternic și un sistem nervos slab;
  Mobilitatea desemnează ușurința cu care se trece de la excitație la inhibiție și
invers, în funcție de solicitările externe. Avem un sistem nervos mobil când
trecerea se realizează rapid și un sistem nervos inert când trecerea este greoaie.

 Echilibrul sistemului nervos se referă la repartiția forței celor două procese

(excitația și inhibiția). Dacă ele au forțe aproximativ egale, se poate vorbi
despre un sistem nervos echilibrat. Există și un sistem nervos neechilibrat, la
care predominantă este excitația.

Din combinarea acestor însușiri, rezultă patru tipuri de sistem nervos care
corespund celor patru tipuri temperamentale:

 tipul puternic – neechilibrat – excitabil (temperamentul coleric)

 tipul puternic – echilibrat – mobil (temperamentul sangvinic)

 tipul puternic – echilibrat – inert ( temperamentul flegmatic)

 tipul slab (temperamentul melancolic)

Psihiatrul elvețian Carl Jung a constatat, pe baza unei impresionante experiențe

clinice, că oamenii se împart în două categorii, în funcție de anumite trăsături tipice:
unii oameni sunt orientați predominant spre lumea externă și intră în categoria
extravertiților, în timp ce alții sunt orientați predominant spre lumea interioară și
aparțin categoriei introvertiților.

I. Extravertiții: firi deschise, sociabili, comunicativi, optimiști, senini,

binevoitori, se înțeleg sau se ceartă cu cei din jur, dar rămân în relații cu ei.
Sunt stăpâniți de spirit practic, se adaptează rapid la situații noi.

II.Introvertiții: firi închise, greu de pătruns, timizi, puțini comunicativi, înclinați

spre reverie și greu adaptabili.

Psihologul englez Hans Eysenck, pornind de la această tipologie a lui Jung,

adaugă o nouă dimensiune, numită grad de nevrozism. Aceasta exprimă stabilitatea
sau instabilitatea emoțională a subiectului.

 Instabilitatea emoțională: reacții exagerate, neadecvate la stimuli noi,

dezechilibru emoțional, anxietate, respect de sine scăzut, dificultăți de
integrare.

 Stabilitatea emoțională: echilibru emoțional, reacții adaptate diferitelor

 situații, autocontrol bun, calm, respect de sine.

Eysenck a reprezentat cele două dimensiuni pe două axe perpendiculare, obținând

tipurile extravertit – stabil, extravertit – instabil, introvertit – stabil si introvertit –
instabil, pe care le-a asociat cu cele patru temperamente clasice.

echilibrat

flegmatic sangvinic

introvertit extravertit

melancolic coleric
neechilibrat

I.1.1.3. Descrierea tipurilor temperamentale

 Tipul Coleric:este emotiv, irascibil, oscilează între entuziasm și decepție,

tendința de exagerare, expresiv (ușor de citit gândurile și sentimentele),
sociabil, comunicativ, instabil, ne-echilibrat, activ, optimist, impulsiv,
schimbător, excitabil, agresiv, vioi, extrem de sensibil, este energic, neliniștit,
impetuos, uneori impulsiv, își risipește energia. Este inegal în manifestări.
Stările lui afective i se succed cu rapiditate. Are tendința de dominare în grup
și se dăruiește cu pasiune unei idei sau cauze.

 Tipul Sangvinic: este vioi, vesel, optimist și se adaptează cu ușurință la orice

situație. Fire activă, schimbă des activitățile deoarece simte permanent nevoia
de nou. Trăirile afective îi sunt intense, dar sentimentele îi sunt superficiale și
instabile. Trece cu ușurință peste eșecuri sau decepții sentimentale și stabilește
ușor contacte cu alte persoane. Se caracterizează prin ritmicitate și echilibru,
este comunicativ, prietenos, sensibil, nonșalant, energic, lipsit de griji,
autoritar.
  Tipul Flegmatic este liniștit, calm, imperturbabil, cugetat în tot ceea ce face,
pare a dispune de o răbdare fără margini. Are o putere de muncă deosebită și
este foarte tenace și meticulos în tot ceea ce face. Este o fire închisă, puțin
comunicativă care preferă activitățile individuale.

 Tipul Melancolic este puțin rezistent la eforturi îndelungate, puțin

comunicativ, și închis în sine. Melancolicul are dificultăți de adaptare socială.
Debitul verbal îi este scăzut și gesticulația îi este redusă.

I.1.1.4. Intervenții educative specifice tipurilor temperamentale

Cunoașterea tipurilor temperamentale și a anumitor informații legate de reacția

fiecărui tip la situația de învățare permite o mai bună adaptare. E Cocoroadă, ( 2011 p
.48 – 51).
În activitatea cu elevii ce aparțin tipului coleric, este importanță cultivarea
stăpânirii de sine, a autocontrolului, a răbdării, controlul tendinței de a domina
excesiv grupul, supravegherea anturajului, fiind supuși riscului de a prelua modele de
comportament antisociale.
În raport cu elevii care aparțin tipului sangvinic este indicată o relație focalizată
pe formarea unor interese cognitive puternice, a unei motivații stabile care să asigure
evitarea superficialității și dirijarea energiei spre scopuri clare și utile social. De
asemenea se impune și educarea perseverenței. (Cocoroadă, 2011, p.50). Stabilirea
unor reguli ferme și clare în clasă. Metodologia de lucru să permită valorificarea
calităților acestora: lucru în grup, jocuri de rol, dramatizarea, jocuri didactice,
comunicarea, învățarea prin descoperire
Preocuparea educatorului, în cazul elevului cu temperament flegmatic este spre
dezvoltarea competențelor de comunicare și interrelaționare, creșterea ritmului de
lucru. Supramotivarea pentru a crește eficiența în lucru. Metodologia de lucru utilizată
să-i permită implicarea.
În activitatea cu melancolicul – este importantă cultivarea încrederii în sine,
creșterea nivelului stimei de sine, evitarea pedepselor, dezvoltarea abilităților de
comunicare și interrelaționare, utilizarea metodelor de predare de tip expozitiv.
Propunerea unor activități fără multă variație.(Leith, 1974, Eysenck Eysenck 1998 cit
de Cocoroade, p 52).

I.1.1. 5. Caracteristici ale temperamentului

 Trăsăturile temperamentale, deși sunt înnăscute, pot fi modificate prin

sistemul de întăriri (recompense și pedepse).
 Nu există tipul pur în personalitatea unei persoane. Există diverse combinații
ale celor patru tipuri temperamentale însă predomină unul sau altul dintre
aceste patru tipuri.
 Trăsăturile temperamentale sunt date de trăsăturile psihice ale persoanei.
Astfel, o trăsătură psihică evidențiază însușirile sau particularitățile relativ
stabile ale unei persoane sau ale unui proces psihic.
 În plan comportamental o trăsătură este indicată de predispoziția de a răspunde
în același fel la o varietate de stimuli. De exemplu, timiditatea se poate
manifesta sub formă de stângăcie, teamă, mobilizare energetică exagerată etc.
 La nivelul superior de generalizare se întâlnesc tipurile ca structuri sau
configurații specifice formate din mai multe trăsături.

I.1.1.6. Tipologia școlii franco – olandeze

Psihologii olandezi G. Heymans si E. D. Wiersma propun o tipologie a

temperamentelor mult mai nuanțată care va fi reluată şi completată de psihologii
francezi Rene Le Senne şi Gaston Berger. Ei pornesc de la trei factori fundamentali:
emotivitatea, activitatea și răsunetul. Din combinarea lor rezultă opt tipuri
temperamentale:

 Emotivitatea exprimă reacțiile afective ale persoanelor în fața diferitelor

evenimente. Emotivii au tendința de a se tulbura puternic chiar și pentru
lucruri mărunte. Non-emotivii sunt aceia care se emoționează greu și ale căror
emoții nu sunt prea violente.

 Activitatea desemnează dispoziția spre acțiune a unei persoane. Persoanele

active au o continuă dispoziție spre acțiune, nu pot sta locului. Persoanele non-
 active acționează cu efort și plângându-se continuu.

 Răsunetul se referă la ecoul pe care îl au asupra noastră diferite evenimente,

impresii. Persoanele secundare sunt acele persoane la care evenimentele, chiar
neînsemnate, au un puternic ecou. Persoane primare sunt persoanele la care
ecoul evenimentelor este mic.

Cele opt tipuri de temperament sunt: pasionații (emotivi, activi, secundari),

colericii (emotivi, activi, primari), sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari),
nervoșii (emotivi, non-activi, primari), flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari),
sangvinicii (non-emotivi, activi, primari), apaticii (non-emotivi, non-activi,
secundari), amorfii (non-emotivi, non-activi, primari).

I.1.1.7. Tipologii constituționale

Nevoia de explicație și mai ales acea de predicție i-a făcut pe cercetători să caute
legătura dintre anumiți parametrii ai constituției fizice, corporale și anumite trăsături
psihice. Cea mai cunoscută tipologie constituțională aparține lui E.Kretschmer.
Potrivit acesteia, oamenii se împart în trei categorii, astfel:
 Tipul picnic: statură mijlocie, exces ponderal, față plină, mâini și picioare
scurte, abdomen și torace bine dezvoltate. Acestui tip îi sunt asociate
următoarele trăsături psihice, grupate într-un profil ciclotimic: vioiciune,
mobilitate, optimism, umor, spontaneitate, spirit practic, superficialitate în
relațiile sociale, înclinații către concesii și compromisuri.
 Tipul astenic: corp slab, alungit, mâini și picioare subțiri. Acestui tip îi sunt
asociate următoarele trăsături psihice, grupate într-un profil schizotimic:
sensibilitate, capacitatea de abstractizare, interiorizat, meticulos, cu un simț
acut al onoarei, are unele complexe de inferioritate.
 Tipul atletic: tipul de dezvoltare fizică și psihică echilibrată.
Pornind de la aceste tipologii s-a studiat și identificat legătura între unele
dintre ele și predispoziția pentru anumite boli psihice sau înclinația către anumite
tipuri de infracțiuni.

Aplicații:
I. Realizați un portret al elevului, în funcție de fiecare tip temperamental.

II. Extrageți avantajele și dezavantajele fiecărui temperament, în funcție de

diferite situații din viața școală.

III.Încadrați-vă în unul din cele patru tipuri temperamentale.

IV. Identificați o serie de recomandări adresate cadrelor didactice și părinților
pentru abordarea elevilor în funcție de tipul de temperament al acestora, în
următoarele situații: întârziatul la ore, pierderea carnetului de note, manifestări
impulsive fată de colegi.
 II.1.2 Caracterul

Caracterul reprezintă latura relaţional-valorică a personalităţii care ne furnizează

informaţii despre modul în care se comportă persoana în planul relaţiilor sociale şi
despre valorile la care aceasta aderă.
Spre deosebire de temperament, caracterul:
 implică aprecieri valorice dat fiind că el descrie profilul psihomoral al omului;
 nu este înnăscut ci se dobândeşte prin modelare socio-culturală, prin anumite
mecanisme:
I. mecanismul condiţionării: încă de mic, copilul învaţă ceea ce este bine şi
ceea ce este rău, fiind recompensat sau sancţionat pentru coomportamentele
sale.
II.mecanismul imitaţiei se referă la faptul că un copil va imita şi va adopta
modele de conduită din mediul familial şi apoi chiar din mediul social
alegându-şi anumite “modele”/
III. mecanismul autorităţii: adultul, părintele este cel care reprezintă
autoritatea în ochii copilului, în consecinţă acesta va contribui decisiv la
formarea caracterului
 Caracterul este alcătuit din trăsături care merg pe un continuum de la
pozitiv la negativ;
 Caracterul se poate schimba în timp sub influenţa unor factori de mediu.
Aşa cum menţionam mai sus, caracterul este alcătuit dintr-o sumedenie de trăsături
caracteriale sau atitudini-valori. Nu orice trăsătură este însă o trăsătură caracterială ci
doar acelea care dispun de următoarele atribute:
- atributul generalităţii: să se manifeste în cele mai multe dintre situaţiile cu care se
confruntă un individ
-atributul constanţei: să se manifeste într-o manieră constantă, stabilă
-atributul plasticităţii: să permită adaptarea omului la variate situaţii
Trăsăturile de caracter exprimă ceea ce este constant, relativ stabil şi definitoriu
pentru personalitatea umană. Ele se exprimă ca atitudini-valori, respectiv ca poziţii
faţă de ceva anume. În acest sens, vom spune despre atitudini că reprezintă
întotdeauna manifestări polare şi nu putem vorbi de atitudini neutre. Astfel un om
poate fi mai puţin harnic, dar foarte cinstit, corect, discplinat; mai puţin ambiţios dar
independent etc.
Psihologul american R.Linton introduce termenul de atitudine-valoare prin
care desemnează o structură complexă de natură socio-culturală în cadrul căreia
primul element este formă iar cel de-al doilea conţinut. Caracterul ca sistem de
atitudini-valori îndeplineşte funcţia formală de orientare, direcţionare şi reglare a
conduitei.
Caracterul pune omul în relaţie cu lumea prin intermediul acestor atitudini-
valori care în timp se structurează, se organizează. G.Allport este acela care propune
un model al trăsăsturilor de personalitate organizate sub forma unui sistem:
la bază se află mii de dispoziţii, trăsături circumstanţiale care sunt denumite trăsături
secundare
trăsăturile principale sunt in număr de 10-15 şi se vor manifesta în cele mai multe
situaţii, find în acest sens caracteristiciile peroanei
trăsăturile cardinale sunt în număr de 2-3 iar acestea sunt definitorii pentru
personalitate
Cu toate că, pe baza acestui model oferit de Allport, vom caracteriza oamenii pe
baza unui număr restrâns de trăsături aceasta nu înseamnă că ei vor fi identici unii cu
alţii pentru că aceste trăsături vor intra în relaţie cu cele principale şi cu cele
secundaregenerând o structură unică, irepetabilă.

II.1.3. Aptitudinile

Aptitudinile reprezintă un ansamblu de însuşiri de ordin instrumental-operaţional care

diferenţiază oamenii între ei în ceea ce priveşte maniera de desfăşurare a diferitelor
activităţi şi mai ales în ceea ce priveşte randamentul cantitativ şi calitativ al acestora.
Caracteristicile aptitudinilor:
◦ favorizează obţinerea de rezultate supramedii în activitate
◦ diferenţiază indivizii între ei pe baza randamentului cantitativ şi calitativ
◦ nivelul de funcţionalitate al aptitudinilor poate fi analizat şi evaluat după
indicatori precum: rapiditate, volum, precizie, eficienţă
◦ aptitudinile se deosebesc de alte componente ale personalităţii precum:
 deprinderi, priceperi, cunoştinţe
◦ aptitudinile se formează prin interacţiunea dintre factorii de mediu şi cei
ereditari. Astfel factorii ereditari îndeplinesc rolul de predispoziţii şi pot
facilita sau îngreuna formarea aptitudinilor.

Clasificarea aptitudinilor
După criteriul structurii şi al gradului de complexitate diferenţiem următoarele
aptitudini:
simple: însuşiri dezvoltate peste medie care permit desfăşurarea cu randament a unor
activităţi (ex.: acuitate vizuală, distribuţia atenţiei);
complexe: rezultă din îmbinarea şi organizarea specidifcă a unor aptitudini simple
(aptitudine tehnică, pedagogică);
După criteriul specificului activităţii deosebim:
◦ aptitudini speciale care sunt necesare şi importante pentru a desfăşura
anumite forme de activitate (ştiinţifice, sportive, tehnice, matematice);
◦ aptitudini generale ce facilitează obţinerea succesului într-o gamă mai
largă de activităţi: inteligenţa, spiritul de observaţie etc.
În orientarea profesională nivelul de dezvoltare al aptitudinilor specifice unei
meserii constituie un factor important în obţinerea reuşitei.
 I.2. Perspectiva psihanalitică asupra personalității

I.2.1. Structura și dezvoltarea personalității:

Teoria psihanalitică a personalității este considerară a fi cea mai complexă și

influentă teorie asupra personalității. Creatorul ei este nimeni altul decât Sigmund
Freud, părintele psihanalizei. Acesta pleacă de la premisa că o mare parte din ceea ce
gândim și facem este determinat de inconștient. În elaborarea teoriei, (de fapt a celor
două teorii) un rol important l-a avut experiența din activitatea cu pacienții.

A. Structura personalității
Prima teorie a personalității are ca punct de plecare încercarea de a compara
mintea umană cu un iceberg și divizarea acesteia în trei nivele sau instanțe: conștient,
subconștient și inconștient.
 Conștientul reprezintă aceea mică parte a gândurilor, sentimentelor, senzațiilor
care se află în conștiința noastră la un moment dat. Este ceea ce se vede la
suprafața icebergului.

 Inconștientul reprezintă partea cea mai importantă a psihismului uman și

cuprinde instinctele, dorințele, amintirile inaccesibile care direcționează
gândurile și comportamentul uman. Inconștientul este principala sursă
motivatorie a vieții psihice și cuprinde forțe și energii pe care omul nu le poate
controla. Freud a adus în atenție ideea de determinism psihologic, respectiv faptul
că în spatele gândurilor, emoțiilor sau acțiunilor se află întotdeauna o cauză care
de cele mai multe ori ține de inconștient - dorințe nesatisfăcute, impulsuri etc.
 Preconștientul este depozitul a m in t ir i l or, gândurilor, i m a g i n i l o r de care
s u b i e c t u l nu este conștient pe moment, dar care pot fi aduse cu ușurință în
conștiință dacă sunt solicitate. (ex: prima strofă din Imul României).
Ulterior, Freud considerând că acest model este prea simplist pentru a descrie
personalitatea, a revizuit teoria și a creat un model structural, prin care împarte
personalitatea în trei sisteme: SINELE (ID-UL), EUL (EGOUL), SUPRAEUL
(SUPEREGOUL).
ID-ul sau SINELE:
 Corespunde conceptului de inconștient (deși există și aspecte
neconștientizate și la nivel de ego și super-ego);
 Este rezervorul tuturor impulsurilor și a instinctelor biologice. Cuprinde
nevoia de a mânca, de a bea, de a evita durerea, de a obține plăcere sexuală
–senzuală;
 Conține energia psihică numită libido;
 Are drept obiectiv satisfacerea nevoilor fiziologice;
 Operează pe baza principiului plăcerii (adică pentru evitarea durerii și
creșterea satisfacției, prin reducerea tensiunii);
 Caută satisfacerea imediată a instinctelor;
 Este cea mai primitivă parte a personalității, după cum apreciază Freud,
din care se va dezvolta mai târziu EUL și SUPRAEUL;
 Este o instanță psihică primitivă, amorală, insistentă și turbulentă care nu
percepe realitatea (se comportă ca un copil mic);
Freud consideră că pulsiunea agresivă și cea sexuală ar fi cei mai importanți
determinanți instinctuali ai personalității pe parcursul vieții.

EUL (EGO-ul:
 Se dezvoltă pe măsură ce copilul învață că anumite impulsuri și nevoi nu pot
fi satisfăcute imediat ci depind de anumite exigențe din realitate: Cineva trebuie să-i
pregătească mâncarea și să i-o dea, pentru a-și satisface foamea; dacă lovește este
pedepsit; dacă vorbește urât este abandonat de copii; etc. Pe măsură ce copilul învață
să analizeze aceste exigențe și să țină cont de ele, se dezvoltă această nouă parte a
personalității.
 Este stăpânul rațional al vieții psihice și are rolul de a ajuta Id-ul să obțină
satisfacții într-o maniera convenabilă, acceptabilă social. Eul nu blochează, ci amână
sau redirecționează maniera de satisfacere a tendințelor Id-ului. Freud compară Egoul
cu călărețul care strunește un cal nărăvaș. Acesta servește la doi stăpâni Id-ul și
Supraeul, căutând să realizeze o mediere între cei doi.
SUPRAEUL(SUPERGOUL):
 Este latura morală a personalității;
 Cuprinde un set inconștient de credințe, atitudini, norme morale însușite de
individ în copilărie (noțiunile de bine sau rău);
 Se însușește în jurul vârstei de 5-6 ani și cuprinde regulile de conduită pe care
le transmit părinții /educatorii copilului;
 Prin intermediul pedepselor, recompenselor și exemplelor, copilul învață care
sunt comportamentele agreate de părinți și treptat preiau controlul asupra
comportamentelor. Supraeul le spune dacă greșesc sau nu;
 Supraeul este puternic, irațional și orb. Rolul lui este a inhiba tendințele
instinctive ale Id-ului;
Egoul se află la mijloc. Asupra lui acționează cele două forțe puternice, opuse,
aflate în conflict. Egoul are de luptat cu: Id-ul, realitatea și cu Super-egoul.
Când Egoul este prea sever presat, adică dacă standardele părinților sunt prea rigide și
individul le încalcă sau are impulsul de a o face, apare anxietatea (teamă fără obiect
bine precizat) și sentimentele de vinovăție și automat o inhibare a impulsurilor
agresive și sexuale.
Freud consideră că anxietatea reprezintă o importantă parte a psihicului și are
un rol decisiv în declanșarea comportamentelor psihopatologice: nevrotice și
psihotice.
La cealaltă extremă se află individul care nu reușește să încorporeze
standardele pentru comportamentul acceptabil social și recurge la diverse
comportamente imorale, caracterizate prin excese sau agresivitate. Este individul cu
un Supraeu slab.
Cum poate Egoul să se apere?
 Subiectul poate fugi de situația amenințătoare;
 Subiectul poate să-și refuleze instinctele;
 Subiectul poate urma perceptele pe care i le impune propria conștiință.
Dacă nici una din aceste metode raționale nu dă rezultate, subiectul apelează la
mecanisme iraționale de apărare ale Eul-ui.
Într-o personalitate bine integrată Eul controlează ferm dar flexibil.
Dacă ne reîntoarcem la Modelul icebergului propus inițial de Freud, vedem că
tot SINELE, o parte mare din EU și din SUPRAEU sunt în inconștient. În
preconștient este o altă parte din SUPRAEU și o parte din EU iar în conștient este
doar o parte din EU și foarte puțin din SUPRAEU.

B. Dinamica personalității

Puternic influențat de principiul de conservare din fizică, Freud susține că

energia poate fi transpusă în diferite forme, fără a fi creată sau distrusă, oamenii fiind
sisteme de energie închise. Energia psihică, numită de Freud, Libido, este constantă
pentru fiecare individ. Prin urmare, suprimarea unui act face ca energia să iasă în
formă deghizată prin altă parte. Ex : Visele, sarcasmul etc. În momentul apariției unui
impuls apreciat de Supraeu ca fiind interzis, apare anxietatea. Pentru a scăpa de
această anxietate, indivizii se folosesc de mecanisme de apărare.

Ce sunt mecanismele de apărare ale EGO-ULUI?

În DSM IV (1996) se specifică faptul că Mecanismele de apărare sunt procese
psihice automate care protejează individul de anxietate, de perceperea unor pericole
sau de factorii de stres. Se subliniază că subiecții nu conștientizează existența acestor
mecanisme de apărare decât atunci când sunt deja activate.

Mecanisme de apărare ale EGO-ului reprezintă negări sau distorsionări ale realității,
ele operând în plan inconștient.

Principalele mecanisme de apărare (FREUD, cit de Smith, Atkinson, p.663) sunt:

 Reprimarea (refularea): este eliminarea involuntară (inconștientă) a unor
conținuturi din conștiință, (ex.: rușinea, vinovăția, eșecurile); Este specifică
tuturor comportamentelor nevrotice.
 Formațiunea reacțională: În lupta împotriva unui impuls inacceptabil,
subiectul activează opusul acestuia (ex.: o mamă care nu și-a dorit copilul este
prea indulgentă și protectoare cu acesta pentru a arăta contrariul);
 Proiecția: reprezintă atribuirea propriilor tendințe inacceptabile altei persoane
(„nu eu o înșel, ea mă înșală, susține un soț infidel);
 Regresia: reprezintă întoarcerea la un stadiu timpuriu al v i e ț i i psihice (ex.:
 dezvoltă un comportament copilăros și excesiv de dependent);

 Raționalizarea: este reinterpretarea propriului comportament într-o manieră,

mai rațională, ceea ce îl face să pară mai acceptabil (ex.: cineva care a fost
respins își poate spune că persoana care l-a respins nu îl merită sau are multe
defecte, în urma unui eșec – oricum nu îmi doream să ajung acolo);

 Deplasarea: apare atunci când obiectul spre care se îndreaptă satisfacerea unui
impuls nu este accesibil, (ex.: deplasarea impulsurilor erotice spre artă);

 Negarea înseamnă refuzul recunoașterii unei realități de neacceptat (ex.: În

fața unui deces în familie, prima reacție este: nu-i adevărat.)
Mecanismele de apărare ale Eului nu funcționează decât pe plan inconștient.

C. Dezvoltarea personalității
Freud susține că personalitatea, în drumul dezvoltării ei parcurge o serie de
stadii psihosexuale. De asemenea, că omul își formează o personalitate unică și acest
proces se realizează în copilărie și are la bază interacțiunea părinte - copil (în primii
cinci ani de viață).
Există situații când subiectul nu reușește să depășească integral un anumit
stadiu al dezvoltării psihosexuale a personalității, rămânând fixat într-un stadiu
inferior. Acest lucru se întâmplă pentru că nevoile respectivului stadiu nu au fost
integral satisfăcute și conflictele specifice nu au fost rezolvate. In cazul fixației, o
parte a energiei psihice rămâne investită în stagiul inferior al dezvoltării psihice,
pentru celelalte stadii rămânând mai puțină energie.
Fiecare stadiu al dezvoltării psihosexuale are nevoile sexuale specifice.
Impulsurile sexuale sunt denumite de Freud, într-un mod mai larg, respectiv: plăcere
sau satisfacție fizică.

1. Stadiul oral (de la naștere până la 18 luni):

 Principala sursă de satisfacție a copilului este gura (supt, înghițit, mușcat);
Copilul se află în dependență totală de mamă.
 Un adult fixat în acest stadiul oral de încorporare va efectua în mod excesiv
activități cu caracter oral: mâncat, băut, fumat.
 Cuprinde doua substadii: oral pasivă și oral agresivă.
 Dacă subiectul a fost excesiv de gratificat în copilărie, el va dezvolta un tip de
 personalitate denumită pasiv-orală, caracterizată mai ales prin optimism și
dependență exagerată.
 Faza oral-agresivă se instalează când copilului îi apar dinții. Ca rezultat, al
experiențelor dezagreabile, copilul poate să-și privească mama cu dragoste și
ură.
 Personalitățile fixate în acest stadiu se caracterizează prin pesimism, ostilitate
și agresivitate. Ele sunt sarcastice, manifestă tendințe sadice față de ceilalți,
sunt invidioși și au tendința de a-i manipula pe c e il a l ț i (tip de personalitate
oral-sadică).
2. Stadiul anal (de la 18 luni la 3 ani):
 Este etapa în care începe învățarea deprinderilor igienice.
 Eliminarea fecalelor produce satisfacție copilului, dar acesta trebuie să învețe
să-și amâne această satisfacție.
 Este o etapă conflictuală pentru ambele părți (copil - părinte).
 Acum copilul învață faptul că poate exercita un control asupra părinților,
conformându-se sau nu cerințelor acestora. In cazul în care părinții sunt
excesiv de severi, copilul poate reacționa în două feluri la această frustrație: să
defece în locuri și în perioade interzise.
 Dacă rămân fixați în acest stadiu, rezultă personalitatea anal-agresivă
caracterizată prin: cruzime, tendințe distructive, crize de nervi, dezordine, îi
vede pe ceilalți ca pe niște obiecte care trebuie posedate.
 Reținerea de la defecare poate genera personalitatea anal - reținută:
încăpățânare, zgârcenie, rigiditate, tendință compulsivă spre curățenie,
conștiinciozitate.
3. Stadiul falic ( 3 - 6 ani) Carcateristici:
 Senzațiile agreabile sunt obținute din zona organelor genitale.
 Copilul pierde mult timp cu explorarea sau manipularea propriilor organe
sexuale sau ale altor copii: masturbare, comportamente fanteziste, copilul este
curios în legătură cu nașterea, cu diferențele de sex, manifestă tendința de a se
căsători cu părintele de sex opus.
 Acum apar conflictele legate de masturbare și de dorințele incestuoase ale
copilului.
 Conflictul de bază în acest stadiu se centrează în jurul dorinței sexuale
 inconștiente față de părintele de sex opus, corelată cu dorința de a înlocui sau
distruge pe părintele de același sex.
 Complexul Oedip (iubirea băiatului pentru mamă și dorința de a-si distruge
tatăl);
 Complexul de castrare (anxietatea de castrare, teama că tatăl îi va tăia organul
sexual). Datorită anxietății de castrare, băiețelul va refula dorința sexuală fața
de mamă ajungându-se la rezolvarea complexului Oedip prin înlocuirea
dorinței sexuale față de mamă cu un sentiment mai acceptabil și prin
identificarea cu tatăl, care are, printre altele, ca efect și dezvoltarea Super-ego-
ului.
 La fete apare complexul Electra (în timpul stadiului falic „obiectul" dragostei
fetiței devine tatăl).
 Freud consideră că la femei nu se rezolvă niciodată complet Complexul
Electra, ceea ce face ca femeile sa aibă un Super-ego mai slab.
Rezolvarea acestui complex la fete ar însemnă identificarea cu mama și reprimarea
i ub ir i i față de tată.
 Rezolvarea insuficientă a complexelor descrise pot menține la vârsta adultă
diverse variante ale anxietății de castrare sau ale i nv id i e i penisului.
 Personalitatea falică se caracterizează prin narcisism, tendința de a atrage
sexul opus, dificultăți în a stabili relații sexuale mature cu parteneri de sex
opus, nevoie continuă de recunoaștere și apreciere. Când nu i se acordă atenția
cuvenită, manifestă sentimente de inferioritate și inadecvare.
4. Perioada de latență:
 Următorii cinci șase ani sunt mai l i n i ș t i ț i pentru copil. Acum instinctele
sexuale sunt în fază latentă, fiind sublimate în activități sportive, hobby-uri,
activități școlare și prietenii cu persoane de același sex.

5, Stadiul genital:
 Începe la vârsta pubertății.
 Organismul tinde spre maturizare sexuală.
 Este un stadiu mai puțin conflictual.
 Energia sexuală se descarcă prin intermediul unor refulări socialmente
acceptabile.
 Individul normal găsește satisfacții în dragoste și muncă.
 Teoria psihanalitică a lui Freud a cunoscut modificări în anii următori.
Contribuții importante în acest sens au avut C. Jung și H. S. Sullivar. Printre acestea
amintim: inconștientul colectiv – partea minții comună tuturor oamenilor (Jung) ;
dezvoltarea personalității ca urmare a experiențelor interpersonale. (Sullivar).

I.2.2.Un portret psihanalitic al personalității umane

Smith și col, (2005) încercând să identifice unui portret al naturii umane, din
această perspectivă, prezintă următoarele elemente:
 Natura umană este fundamental rea. Salvarea este dată de Supraeu.
 Comportamentul nostru este determinat de motivații inconștiente, deci ne
lipsește liberul arbitru.
 Personalitățile noastre sunt condiționate de pulsiuni înnăscute și evenimente
din primii cinci ani de viață.
 Sănătatea psihică este dată de un control ferm dar flexibil al Eului asupra
Sinelui.
 Suntem ființe relativ pasive.

I.3.Perspectiva behavioristă asupra personalității

Potrivit teoriei behavioriste, rolul cel mai important în comportamentul uman

îl au determinanții situaționali sau de mediu între care există însă o interacțiune și
interdeterminare reciprocă, continuă. Este tot o teorie deterministă ca și cea
psihanalitică dar de data aceasta determinanții sunt de mediu, nu biologici;
Teoria behavioristă susține că oamenii nu se nasc răi sau buni ci devin așa în
funcție de influențele exercitate asupra lor. Prin urmare, este o teorie foarte optimistă,
apreciind că orice comportament poate fi schimbat prin schimbarea mediului de viață
al individului.
Teoria operantă (Skiner) susține că oamenii pot asocia comportamente specifice cu
pedepse sau recompense. Pe de altă parte, oamenii pot realiza aceste asocieri doar prin
observație.
 Ex: Un elev întârzie la ore și profesorul îl pedepsește. Elevii din clasă, care
asistă la eveniment, vor învăța astfel că dacă ai întârziat, vei suporta consecințele.
Deși a cunoscut numeroase critici orientate asupra accentului exagerat pus pe factorii
situaționali, teoria behavioristă a stat la baza teoriei cognitive.

I.4˘ Perspectiva cognitivă asupra personalității

Cele mi multe experimente în domeniul personalității aparțin nu behavioriștilor,

cum am fi tentați să credem, ci cognitiviștilor. Această perspectivă este considerată de
Smith (p. 679) o perspectivă empirică și un set de probleme legate de modul în care
oamenii procesează informația despre ei și despre lume.
Cognitiviștii susțin că oamenii diferă din punct de vedere al personalității după
modul în care își reprezintă mental informația. În cadrul acestei orientări există mai
multe teorii.
Teoria învățării sociale. (A.Bandura, J. Rotter, M. Walter )
Analizând comentariul lui Bandura Nu-i putem lăsa pe copii să înoate, pe
adolescenți să conducă mașina și pe proaspeții studenți de la medicină să realizeze
operații lăsându-i să descopere comportamentul necesar din consecințele succeselor
și eșecurilor lor, identificăm de fapt esența perspectivei învățării sociale. Conform
autorilor, procesele cognitive interne influențează comportamentul la fel de mult ca
observarea comportamentului altei persoane și a mediului în care apar
comportamentele. (Smith, p 679) Bandura este autorul teoriei social cognitive (1986,
2000) care susține că procesele cognitive interne se combină cu presiunile mediului
pentru a influența comportamentul iar procese cognitive și mediul au efecte reciproce
unul asupra altuia. (citat de Smith, p 686)
Walter . M a identificat o serie de variabile cognitive personale care afectează
reacțiile persoanelor la mediu și comportamentele în mediu. Acestea sunt :
competențele (capacități intelectuale, sociale, aptitudini fiice și aptitudini speciale),
strategiile de codificare (un rezultat considerat eșec de unii poate fi considerat succes
de alții), așteptările (ce credem că se va întâmpla dacă : furăm, spunem adevărul etc),
valorile subiective, sistemele și planurile de autoreglare (cum poți obține acel
lucru, cum îți reglezi comportamentul pentru a obține ce ți-ai propus).
Aceste variabile, în interacțiune cu condițiile unei situații particulare,
determină comportamentul individului în situația respectivă

 Teoria constructelor personale, a lui Kelly

George Kelly, în 1955. susține pentru prima dată rolul central al proceselor
cognitive în funcționarea unui individ. Acesta introduce conceptul de constructe
personale, dimensiuni pe care indivizii înșiși le folosesc pentru a se interpreta pe ei și
lumea lor socială. (Kelly, 1955, apud Smith, p 682). În explicarea teoriei sale, Kelly
face analogie între ființele umane și oamenii de știință în sensul în care și unii și
ceilalți observă, stabilesc ipoteze, elaborează teorii, fac interpretări, fac predicții etc.
Fiecare individ folosește însă un set unic de constructe în interpretarea și stabilirea
predicțiilor despre evenimente și persoane. Aceste constructe sunt bipolare de genul
inteligent sau neinteligent, sensibil sau insensibil, tolerant sau irascibil etc.
De exemplu, dacă vine un elev nou la școală, fiecare coleg din clasă folosește
constructe diferite în evaluarea acestuia: pentru unul este inteligent pentru altul este
lipsit de inteligență, pentru unul este amuzant pentru altul este plictisitor etc. Aceste
diferențe duc la un comportament diferit al fiecăruia față de noul elev.
Aceste diferențe de comportament determină diferențele de personalitate.
În mod caracteristic, avem un set de aproximativ opt sau nouă constructe
principale, dar putem avea și mai multe alte constructe minore.
 Schemele despre sine
O schemă este o structură cognitivă care ne ajută să percepem, să organizăm,
să procesăm și să utilizăm informațiile (Markus, 1999, apud Smith, p. 683). Schemele
despre sine sunt generalizări cognitive despre sine derivate din experiența trecută,
care organizează și orientează procesarea informațiilor despre propria persoană
(Markus, 1977, apud, Smith, p. 684).
Ex : Doi elevi pot participa împreună la olimpiada de fizică. Pentru unul dintre ei
fizica este o pasiune și reprezintă o parte importantă a schemei de sine iar celălalt a
participat la olimpiadă obligat de părinți și nu reprezintă decât un mod de a obține
bicicleta mult visată, care face parte din schema de sine.

II.5 Perspectiva umanistă asupra personalității

 A apărut în 1969 ca o alternativă la abordarea psihanalitică și behavioristă.
Rogers, pornind de la experiența cu pacienții săi a ajuns să susțină că forța de bază
care motivează organismul uman este tendința de realizare, respectiv tendința spre
împlinirea sau realizarea tuturor capacităților sinelui.

Este teoria care a stat la baza terapiei sale non-directive, centrate pe client.
Rogers a susținut astfel că pacientul este cel mai în măsură să decidă care este direcția
în care trebuie să se schimbe pentru că fiecare individ are motivația și capacitatea de a
se schimba. Autorul mai susține credința lui în existența unei predispoziții înnăscute a
fiecărui individ spre creștere și schimbare pozitivă, respectiv tendința de realizare.
Conceptul central al teorie despre personalitate este SINELE. Sinele sau
concepția despre sine (sinele real) cuprinde toate ideile percepțiile și valorile care îl
caracterizează pe individ. Acesta include conștientizarea a aceea ce sunt și a ceea ce
pot să fac. (Smith p 688). Această concepție de spre sine influențează percepția
persoanei despre lume și despre comportamentul propriu și pe de altă parte
influențează comportamentul persoanei.
Ex Un elev care crede despre el că este timid percepe altfel școala și acționează
diferit de un elev care se crede îndrăzneț.
Fiecare individ are un sine real și unul ideal – concepția noastră despre tipul de
persoană care am dori să fim. Oamenii sunt cu atât mai fericiți cu cât sinele ideal se
apropie mai mult de cel real. Negarea nevoilor sinelui conduce la anxietate. O
condiție a dezvoltării unui sine realizat la copii este acceptarea pozitivă
necondiționată a celor care îi îngrijesc.
Un alt umanist care a avut o contribuție importantă în domeniu este A Maslow.
Acesta a propus o ierarhie la nevoilor pe șapte trepte, pornind de la nevoile biologice
primare, la motivații psihologice complexe care devin însă importante doar după ce au
fost satisfăcute nevoile primare. În vârful piramidei se află nevoia de autorealizare
care este asociată cu anumite calități personale și anumite comportamente.
Un portret umanist al naturii umane:
 Contestă rolul primordial al eredității și mediului asupra
comportamentului uman ;
 Evidențiază rolul individului în definirea și crearea propriului destin ;
 Indivizii sunt în esența lor buni și tind spre dezvoltare și autorealizare,
 activi și capabili de schimbare ;
 Individul ce se dezvoltă prin autorealizare poate fi sănătos din punct de
vedere psihic (sănătatea psihică este un proces nu o stare finală) ;
Critici aduse acestui portret:
 Și-au elaborat teoria pe baza examinării unor persoane relativ sănătoase;
 Sunt puse sub semnul întrebării calitatea dovezilor ce le sprijină
afirmațiile;
 Sunt criticate valorile expuse de umaniști,

I.6 Perspectiva evoluționistă asupra personalității

Portretul evoluționist asupra personalității umane este de fapt o aplicare a teoriei

lui Darwin. Ideea de bază acestei perspective este că: acele comportamente care
măresc șansele organismului de supraviețuire și de a avea descendenți vii au fost
selectate de a- lungul istoriei evoluționiste și astfel au devenit aspecte ale
personalității umane. (Smith p. 695). Cele mai multe studii legate de această abordare
vizau alegerea / selecția partenerului.
Teoreticienii evoluționiști sunt primii care subliniază că evoluția înseamnă
schimbare, iar atunci când mediul se schimbă pot supraviețui și se pot reproduce doar
acei care se pot adapta schimbării. Este vorba însă despre o schimbare foarte lentă.
Evaluarea teoriei evoluționiste:
- Furnizează o justificare condițiilor sociale inechitabile ; Ex diferențe de gen,
diferențe de statut social;
- Argumentele inițiale ale lor nu se bazau pe date concrete ci erau speculative ;
- Unele ipoteze nu puteau fi testate și astfel nu li se putea demonstra falsitatea ;
- Este o teorie atractivă totuși prin puterea ei de a explica o gamă largă de
comportamente;
- Este o abordare care va influența teoriile personalității în următorii ani.