CURS NR.

1
SERVICIILE PUBLICE- CONCEPT

1.1. Serviciile publice – concept

„Serviciile publice, în sens larg, sunt ansambluri de persoane şi lucruri create în vederea
satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate „publică”, supuse autorităţii şi controlului
acesteia”.1
Sectorul public este construit pe un paradox:2 el limitează libertăţile individuale cu scopul de
a crea condiţii egale manifestării libertăţilor individuale.
Sectorul public vizează:
 instituţiile şi organizaţiile prin care se iau decizii publice în opoziţie cu deciziile autonome
ale indivizilor;
 consumul, investiţiile şi transferurile făcute de guvernare. Consumul şi investiţiile
privesc mecanismele de alocare a resurselor şi se leagă mai mult de preferinţele
cetăţenilor-consumatori; transferurile privesc mecanismele de redistribuire a resurselor
şi depind de concepţiile dominante în societate despre echitate şi dreptate socială;
 producerea de către stat a bunurilor:
-statul deţine în proprietate mijloace de producţie şi produce direct unele bunuri;
-statul furnizează anumite bunuri pe care nu le produce în mod necesar ci le comandă fie
producătorilor de stat, fie unor organizaţii din sectorul privat;
-statul angajează forţă de muncă (în societăţile moderne, el este cel mai mare angajator).
Serviciile publice sunt definite ca activităţi utile, destinate satisfacerii unor nevoi sociale.
Prin urmare serviciul public este o activitate prestatoare în beneficiul unui consumator sau
utilizator în acest sens vorbind despre: servicii de sănătate, servicii de educaţie, servicii de
furnizare a electricităţii, gazelor, apei etc.
Tot ca serviciu public este definit în sens de organizaţie, de organism social precum:
administraţie, institut, spital, şcoală, societăţi, secretariat etc.
În conformitate cu standardul internaţional SR ISO 9004-2: 1994 („Manage-mentul calităţii şi
elemente ale sistemului calităţii. Partea a 2-a: Ghid pentru servicii”) serviciul reprezintă
„rezultatul unor activităţi efectuate de un furnizor de servicii – „prestator” – în scopul satisfacerii
unor necesităţi ale clientului, atât la interfaţa client-furnizor cât şi prin activităţi interne ale
furnizorului. Conform aceluiaşi standard terminologic internaţional este necesar să se facă o
distincţie între „serviciu” (având definiţia de mai sus) şi „prestarea serviciului” (definită ca
reprezentând acele activităţi ale furnizorului de servicii care sunt necesare pentru realizarea
serviciului).3 Deci există o ofertă de servicii publice însă producţia serviciului public are loc
numai cu participarea clientului.
O definiţie mai completă considerăm a fi aceea a lui Preda M.: „Serviciul public este o
structură organizatorică, cu sau fără personalitate juridică, înfiinţată în condiţiile legii de către
Stat, comună, oraş sau judeţ ori de către particulari, înzestrată cu mijloace materiale şi băneşti

1
Alexandru I. – „Structuri, mecanisme şi instituţii administrative”, Ed. Sylvi, Bucureşti, 1996, p. 114
2
Păunescu M. – „Management public în România”, Ed. Polirom, Iaşi, 2008, p. 30
3
Cătuneanu V., Drăgulănescu N., Drăgulănescu M. – „Calitatea serviciilor”, Ed. Fundaţia Română pentru Promovarea Calităţii, Bucureşti,
2002, p. 14

1
corespunzătoare, care desfăşoară o activitate sau un complex de activităţi omogene stabilite
prin actul de înfiinţare, în scopul satisfacerii în mod continuu şi permanent a unor interese
generale ale unei colectivităţi”. 4

1.2. Tipologia serviciilor publice

În demersul de a contura o tipologie pe baza informaţiilor din literatura de specialitate

vom menţine în continuare cele două accepţiuni ale serviciului public în sens
organizaţională şi în sens de prestări de beneficii, utilităţi de interes general (figura 1.1.). 5
SERVICII PUBLICE

AUTORITĂŢI INSTITUŢII REGII ASOCIAŢII ŞI

PUBLICE PUBLICE AUTONOME FUNDAŢII

- Parla- - Curţile - Societa- - Direcţiile - Monito- - Regia de a- Servicii

mentul de apel tea Româ- de protecţierul oficial pă Bucureşti publice
României - Tribuna- nă de Ra- a mediului - R.A. a - R.A.G.C.
diodifuzi- înfiinţate de
- Curtea lele judeţe- - DirecţiileHuilei Târgovişte
superioară ne şi ale une sanitare către
- Societa- - R.A. a - R.A. de
de justiţie municipiu- - Direcţiilepădurilor transport particulari
- Guvern lui Bucu- tea Româ-
reşti nă de Tele-
de protecţie- R.A. a -şi toate fos- (persoane
- Ministe- a drepturi-
- Judecăto- viziune lor copilu-
activităţii tele regii au- fizice sau
re etc. nucleare tonome cen-
rii - Agenţia lui juridice) în
- Poşta trale care
- Consilii naţională a - Direcţiile prestează scop non
funcţionari română
judeţene
lor publici
finanţelor servicii de
- Monedă- interes local lucrativ şi
- Primării publice
- Oficiul ria de stat funcţionând în
etc. - Direcţiile O.U.G. nr.
Naţional de de sănătate
a Români- 30/1997 baza O.G. nr.
ei
Cadas-tru,
- Direcţiile
desfiinţează 26 din 30 ian.
Geode-zie, - R.A. practic regii
2000
Carto- de protecţieApele autonome
grafie etc. a plantelor Române transfor-
etc.
- Registrul mându-le în
societăţi
Auto
comerciale
Român
Figura 1.1. – Formele de organizare a serviciilor publice
Caracteristicile serviciilor publice aflate în administrarea statului (potrivit sursei bibliografice
mai sus menţionate) sunt:
 în societatea care practică diviziunea muncii, nevoile individului sunt satisfăcute
socialmente, deoarece nimeni nu produce tot ceea ce îi este necesar pentru consum;
 satisfacerea socială a nevoilor indivizilor se prezintă atât sub formă publică
(instituirea de servicii publice de către autorităţile publice) cât şi sub formă privată
(prin procesul vieţii economice private);
 autorităţile publice pot face uz de forţa coercitivă pentru a asigura derularea satisfăcătoare
a vieţii economice (reglementarea preţului);
 organizarea unui serviciu public nu exclude o activitate privată cu acelaşi scop
(existenţa şcolilor publice nu exclude existenţa şcolilor private).
4
Preda M. – „Autorităţile administraţiei publice – Sistemul constituţional român”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 616
5
Iorgovan A. – „Tratat de drept administrativ”, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996 ed. a II-a revăzută şi adăugită, vol. I, p. 16

2
 Referindu-ne la serviciile prestate în organizaţii ale administraţiei publice, în instituţii publice şi
în regii autonome de interes public, ele au însă şi o serie de trăsături particulare determinate de natura
activităţii şi modalitatea de finanţare (tabelul 1.1.).6
Tabelul 1.1. Deosebiri ale serviciilor prestate de diferite organisme

Organe ale adminis-

Criteriul Instituţii publice Regii autonome
traţiei publice
- adoptarea, emiterea de - activitate fără caracter - activitate preponderent
acte administrative productiv economică
- îşi desfăşoară activi- - îşi desfăşoară activi- - îşi desfăşoară activita-
tatea de regulă în mod tatea de regulă în mod tea de regulă contra
Activitate
gratuit gratuit cost
- preponderenţa este - emiterea de acte - emiterea de acte admi-
emiterea de acte admi- administrative este nistrative este şi mai
nistrative redusă redusă
- mijloacele financiare - mijloacele financiare
- venituri obţinute din
Finanţare se asigură de la se asigură de la
activităţi proprii
bugetul de stat bugetul de stat

Activităţile prestatoare de servicii publice nu beneficiază de o abordare tipologică unitară,

existând chiar controverse între diferitele modele prezentate în literatura de specialitate. Marea
diversitate a definiţiilor, în ciuda mai multor criterii de clasificare nu pune în evidenţă cu claritate
locul şi rolul serviciilor publice în cadrul general al activităţilor prestatoare de servicii şi nici un
nomenclator net delimitat al acestor activităţi. Ne referim la clasificări formulate de Judd (1964),
Rathmell (1974), Gronroos (1979), Thomas Dan (1978), Chase (1978), Schmenner (1986),
Vandermerwe şi Chad Wick (1989), Kotler (1986).7
O menţionare ceva mai pertinentă a poziţiei serviciilor publice este regăsită în Clasificarea
tip. Industrii a activităţilor economice (CITI)8 unde sunt enumerate următoarele grupe de
activităţi:
G – comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, reparaţii de autovehicule, motociclete şi bunuri
personale casnice;
H – hoteluri şi restaurante;
I – transporturi, depozitare şi comunicaţii;
J – activităţi imobiliare, de închiriere şi de servicii pentru întreprinderi;
L – administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale obligatorii;
M – învăţământ;
N – sănătate şi asistenţă socială;
O – alte activităţi colective, sociale şi personale;
P – gospodării care folosesc personal casnic;
Q – organizaţii extrateritoriale.
Regăsim o poziţionare a serviciilor publice în cadrul sistemului general al serviciilor analizat
din punct de vedere al implementării sistemului calităţii în standardul internaţional SR ISO 9004-2:
1994 – „Managementul calităţii şi elemente ale sistemului calităţii. Partea a 2-a. ghid pentru
servicii” după cum urmează:
6
Alexandru I. – „Structuri, mecanisme şi instituţii administrative”, Ed. Sylvi, Bucureşti, 1996, p. 39
7
Prezentate în Olteanu V., Cetină I. – „Marketingul serviciilor”, Ed. Marketer, Bucureşti, 1994 şi Olteanu V. – „ Marketingul serviciilor”,
ediţia a II-a, Ed. Uranus, Bucureşti, 2000, p. 87-95
8
Grigorescu C., Mihai Şt. – „Dezvoltarea şi specializarea serviciilor”, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1992, citaţi în Olteanu V. –
„Marketingul serviciilor”, 2000, p. 87

3
I. Servicii cultural-turistice:
 cazare (în hoteluri, moteluri, cabane etc.);
 alimentaţie publică (în restaurante, bufete, cofetării, hanuri etc.);
 servicii turistice (excursii, sejururi etc.);
 spectacole (de teatru, cinema, muzică etc.);
 radiodifuziune;
 televiziune;
 agrement.

II. Servicii de comunicaţii:

 transporturi aeriene (inclusiv serviciile prestate în aeroporturi şi de companiile
aeriene);
 transporturi rutiere;
 transporturi feroviare;
 transporturi maritime şi fluviale;
 transporturi pe cablu;
 telecomunicaţii;
 servicii poştale;
 servicii de informare (inclusiv TV pe cablu).

III. Servicii medicale:

 asistenţa medicală (în spitale, ambulatorii, laboratoare medicale etc. – cu medici,
opticieni, asistenţi medicali);

IV. Servicii de întreţinere şi reparaţii pentru:

 instalaţii electrice;
 echipamente mecanice;
 sisteme de încălzire / climatizare;
 autovehicule;
 construcţii;
 calculatoare electronice.

V. Servicii de utilitate publică:

 salubrizare şi gestionarea deşeurilor;
 alimentare cu apă, gaze sau energie termică;
 distribuire de electricitate;
 întreţinerea spaţiilor verzi;
 pompieri;
 poliţie;
 servicii publice (de ex.: administraţia financiară).
VI. Servicii comerciale:
 vânzări („en gros” sau „en detail”) de produse
 depozitarea mărfurilor;

4
  marketing;
 ambalarea – condiţionarea produsului.

VII. Servicii financiare:

 servicii prestate de bănci;
 servicii prestate de societăţile de asigurare;
 servicii prestate de casele de pariuri;
 administrarea proprietăţilor;
 vânzarea/cumpărarea imobilelor (agenţi imobiliari);
 contabilitate.

VIII. Servicii profesionale:

 elaborarea planurilor şi proiectelor de arhitectură;
 expertizarea produselor/evenimentelor;
 asistenţa juridică;
 paza şi asigurarea securităţii;
 educaţie şi instruire (învăţământ);
 managementul calităţii;
 proiectare constructivă şi tehnologică;
 consultanţă.

IX. Servicii administrative:

 managementul resurselor umane;
 servicii informatice;
 serviciile prestate de administraţia publică (centrală şi locală).

X. Servicii tehnice:
 înregistrări foto-cine-video-audio;
 înregistrări mecano-climatice, electrice etc.;
 analize fizico-chimice.

XI. Servicii ştiinţifice:

 cercetare ştiinţifică (fundamentală şi aplicativă);
 dezvoltarea produselor;
 studii tehnico-economice;
 asistarea elaborării deciziilor.

XII. Servicii de aprovizionare:

 contractarea şi urmărirea contractelor;
 gestionarea şi distribuirea materialelor aprovizionate.
Lévêque Fr. a conceput o clasificare economică a serviciilor publice având la bază patru
variabile (tabelul 1.2.):9
– categoria bunurilor (colectiv pur sau de club);

9
Lévêque Fr. – „Concepte economice şi concepte juridice ale noţiunii de servicii publice”, http://www.eusmp.fr/fr/CERNA/CERNA

5
 – tipul consumului (impus sau facultativ);
– modul de acces (gratuit sau plătibil);
– finanţare (prin impozit, prin taxe percepute de la utilizatori sau prin formula
mixtă a accesului plătibil dar subvenţionat).

Tabelul 1.2. Clasificarea economică a serviciilor publice

Electricitate
Finanţare prin taxe
percepute de la utilizatori
Telefon
Transporturi colective Acces
plătibil
Consum
Cantine şcolare Finanţare mixtă
Bun facultativ
de
Piscine municipale
club
Minitel

Muzee
Şcoli
Acces
Vaccinare Finanţare prin impozit
gratuit
Apărare naţională Consum
Bun impus
Iluminatul străzilor colectiv
pur
Semnalizarea rutieră

Această clasificare separă bunurile pentru care preferinţele consumatorilor sunt puse în
evidenţă de către piaţă, de acelea a căror cerere trebuie evaluată de către puterea publică.