Hanganu Ana-Maria

Pictura

Master An I

Originalitatea în pictura modernistă

Concepția despre cultură , poate integra de acum istoria artei ca repertoriu

de imagini readymade , care conduce la o nouă concepție despre originalitate,
specific post-modernismului. Potrivit lui Krauss, paradigma modernă a artei, în
cadrul căreia discurul originalității și-a conturat un rol important, presupune
opacitatea semnului vizual, non-transparența și non-reprezentabilitatea
semnificantului, precum și reificarea sa în obiectul pictural care produce
plăcere vizuală.

Se realizează câteva forme de susținere reciprocă în economia estetică a

modernității picturale precum: originaliteatea-copie, repetiție sau reduplicare.
Pe parcurs, se renunță la profunzimea iluziorie oferită de perspectiva
tridimensională.

Câteva lucruri despre Apropriaționismul și critica originalității. De multe ori

se aseamănă cu ,,moartea autorului,, în cadrul tendințelor apropriaționiste
specifice, de pildă, operele lui Sherrie Levine. Având numeroase lucrări Fără
titlu, marcate prin citate supradimensionate, ce corespund întregii ,,opere,, prin
marcatorul temporal șo de filiație, transformând mai apoi imaginea
împrumutată într-un element al unui nou text, construind un nou enunț vizual.

Ambiguitatea contructivă a portretelor și ,,naturii moarte,, realizate de

Gerhard Richer între 1962 și 1968 poate fi asociată alegoriei datorită mai
multor caractersitice ale acestor picturi, utilizând fragmente ale unor fotografii
de presă și fotografii de familie, aflate în albumul său personal. Una dintre
lucrările sale 18 Octombrie 1977, construiește o serie de imagini dedicate
evenimentelor tragice petrecute in Germania în acel an. Acesta a reprezentat
numeroase cadravre și celulele goale, precum și imagini funerare, Richter
realizează o critică a istoriei înțeleasă dreot catastrofă.
 Jacques Drrida, a criticat rolul secundar al ornamenticii atribuit de Immanuel
Kant în Critica facultății de judecare în raport cu aspectele formale ale
conținutului operei. Derrida este nevoită să recurgă la distrincția dintre operă
si ornament pentru a identifica rolul constructiv al cadrului. Astfel, recuză la o
serie de diferențe precum formă/materie, figură/fond, judecată estetică/
judecată cognitivă. De asemenea, aceasta aduce astfel o critică către estetica
formalistă, considerată a se susține pe o opoziție neconvingătoare între formă
și conținut.

Lecturile lui Derrida au adus în atenție modalitățile în care discursul istoriei

artei și cel curatorial formatează percepția și înțelegerea operei de artă.

Daniel Buren a subliniat rolul decisiv al amplasării operei, al contextului

instituțional și a modului în care aceasta este încadrată în procesul de
constituire a valorii artistice și chiar în cel de legitimare a caracterului artistic al
unui obietc. Benjamin Buchloh a observat faptul că, imaginilie produse de
Buren nu funcționeazaă autonom, asemenea unor simboluri ce pot fi desprinse
de cadrul lor, ci mai curând indexial în raport cu contextul instituțional în care
sunt situate. Contextul determină dacă imaginile sale sunt sau nu obiecte
artistice, iar poziționatra lor în raport cu celelalte elemente ale contextului
expozițional le determină semnificația.

De exemplu, în expoziția Within and Beyond the Frame, produsă la galeria

John Weber din New York în 1973, Daniel Buren a realizat 19 bannere identice
dintre care nouă au fost expuse în cadrul galeriei.