Educatia informala

Denumirea acesteia provine din limba latina (informis/informalis preluat cu sensul de ,,spontan,
neasteptat’’).Educatia informala cuprinde ,,totalitatea informatiilor neintentionate, difuze,
eterogene, voluminoase – sub raport cantitativ – cu care este confruntat individul in practica de
toate zilele si care nu sunt selectate, organizate si prelucrate din punct de vedere pedagogic’’
(Cucos, 1996, p. 36). Acest tip de educatie se realizeaaza gratie influentelor cotidiene, prin
interactiunea individului cu alte persoane in mediul social, cultural, economic s.a. Sunt influente
ce se situeaza in afara unui cadru organizat, institutionalizat, provenite din partea intregului mediu
de viata, a ambiantei familiale, ca si a celei imediate (civilizatie urbana, viata a satului, grupuri de
varsta), si se datoresc muncii efectuate, meseriei prestate, participarii la viata social-culturala etc.
Aceste activitati nu imbraca forme explicit educative.

Cele mai semnificative mesaje informale sunt cele emise de mass-media, in special de televiziune,
de casete si de filme. Influente educative de tip informal au si anumite aspecte ale vietii familiale
(exemplu concret al parintilor, atitudinile manifestate de un gen sau altul etc.).Educatia informala
include experiente traite, idei aplicate sau ,,valori incercate’’ in viata cotidiana. Ea reprezinta
,,intreaga achizitie automata a persoanei, achizitie dobandita intr-o maniera intamplatoare, dar in
ocazii din ce in ce mai numeroase si mai variate, asa cum le determina conditiile existentei umane
ca atare’’ (T. Cozama, 1997, p. 28).

In contextul informal de educatie, initiativa invatarii revine individului, educatia este voluntara,
iar grilele de evaluare sunt altele decat in educatia formala, competenta intr-un domeniu sau altul
fiind criteriul reusitei.

Invatarea de tip formal este:

foarte inegala de la elev la elev;

invatare semiformala = studiu independent, orientat de profesor, dar realizat acasa;

invatare realizata in imprejurari diferite, cu grad scazut de prelucrare;

invatare in domenii putin frecventate de scoala: cosmosul, viata oceanelor etc.;

invatare cu caracter pluridisciplinar.

Intr-o perspectiva sistemica, se poate lesne observa ca cele trei dimensiuni ale educatiei au cate
ceva specific de indeplinit (A. Pain, 1990, p. 233, apud. C. Cucos, 1996, p. 37):

1. Educatia formala ofera

ca demers initial, intreoducerea individului in tainele muncii intelectuale organizate;

posibilitatea de a formaliza cunostintele, plecand de la achizitii istorice si practici reiesite din

actiune;
recunoasterea achizitiilor individuale;

formalizarea si concretizarea achizitiilor in alte modalitati educative pe plan social.

2. Educatia nonformala

raspunde adecvat la necesitatile concrete de actiune;

ofera un prim moment de abstractizare prin extragerea de cunostinte din practica;

faciliteaza contactul cu cunostinte, plecand de la nevoile resimtite de educati;

demitizeaza functia de predare.

3. Educatia informala furnizeaza

o sensibilizare la contactul cu mediul ambiant;

momentul declansarii unui interes de cunoastere pentru subiect;

posibilitatea trecerii de la un interes circumstantial la o integrare mai cuprinzatoare;

posibilitatea unei explorari personale, fara obligatii sau prescriptii ferme;

o marja de libertate de actiune pentru elaborarea unui proiect personal;

posibilitatea de a gestiona propriul proces de formare.

In acelasi timp se pot invoca mai multe ratiuni pentru o integrare a celor trei modalitati:

posibilitatea de raspunde la situatii si nevoi complexe;

constientizarea unor situatii specifice, cu totul noi;

o mai buna constientizare a unor nevoi individuale si colective,

o mai mare sensibilitate la situatii de blocaj care cer noi abordari si rezolvari,

ameliorarea formarii formatorilor,

facilitarea autonomizarii ,,formatilor’’;

conjugarea eforturilor din mai multe subsisteme sociale care au in vedere educatia.