Lector Universitar Dr.

MIHAELA SOFRONE

MANUAL DE FORMARE
PENTRU
OCUPAŢIA DE BABY SITTER
Cod NC – 5133.1.1

1
CUPRINS

Capitolul 1. Noțiuni generale privind activitatea de îngrjire la domiciuliu a

copilului
1.1. Prevederi legislative privind îngrijirea şi supravegherea la domiciliu a
copilului
1.2. Etică, conduită morală și socială
Capitolul 2. Managementul și planificarea activităților
Capitolul 3. Elemente de comunicare
3.1. Tipuri de limbaj și forme alternative de comunicare
3.2. Comunicarea asertivă, pasivă, agresivă
3.2. Comunicarea cu familia și copilul/copiii
Capitolul 4. Noțiuni generale despre copil și familie
4.1. Familia și tipuri de familie
4.2. Copilul – dezvoltarea pe diferite perioade de vârstă
Capitolul 5. Dezvoltarea fizică și emoțională a copilului
5.1. Dezvoltarea fizică a copilului
5.2. Echilibrul și stabilitatea emoțională a copilului. Comportamente
specifice
Capitolul 6. Noțiuni privind tehnicile de îngrijire a copilului
6.1. Igiena personală și mediul de viață al copilului
6.2. Tehnici de manevrare a copilului mic
Capitolul 7. Alimentația copilului
Capitolul 8. Autonomia și socializarea copilului
8.1. Nevoile copilului. Tipologii și specificități, pe grupe de vârstă
8.2. Educarea copilului și pedeapsa
Capitolul 9. Menţinerea integrităţii şi siguranţei copilului
9.1. Abuz, neglijare şi exploatare
9.2. Tipuri de accidente și metode de înlăturare a contextului
cu grad ridicat de risc

2
 9.3. Metode şi tehnici de acordare a primului ajutor.

Capitolul 10. Noțiuni generale privind patologia la copii (patologii curente, acute
si cronice)
Capitolul 11. Noțiuni privind dizabilitatea
11.1. Noțiuni generale despre handicap, dizabilitate și deficiență
11.2. Delimitări conceptuale privind adicțiile și tulburările de
comportament

Bibliografie
Anexe

3
Capitolul 1. Noțiuni generale privind activitatea de îngrjire la domiciuliu a
copilului – Baby-sitter

Baby-sitter sau în limbaj românesc bona (dădacă, doică, guvernantă) este

persoana calificată care se ocupă de îngrijirea şi supravegherea la domiciliu a copilului.
Persoana calificată a fi baby-sitter poate avea în îngrijire unul sau mai mulţi copii, și își
desfășoară activitatea în relaţie cu copilul şi cu familia acestuia şi cu alţi reprezentanţi
legali ai copilului.

1.1. Prevederi legislative privind îngrijirea şi supravegherea la domiciliu a

copilului

Persoana calificată în domeniul îngrijirii copiilor, pe poziția Baby-sitter (COR

513302) poate desfăşura activităţi independente, prin contract direct cu familia
copilului/copiilor sau poate fi angajatul unui organism acreditat care desfăşoară
activităţi de îngrijire şi supraveghere la domiciliu.
Mediul de lucru al persoanei care îngrijește copilul/ii se găsește atât la
domiciliul copilului şi al familiei sale, cât şi în afara acestuia (comunitate/societate).
Responsabilitatea persoanei care îngrijește și supraveghează copiii se centrează
pe implementarea acțiunilor și activităților stabilite împreună cu părinții acestora.
Conform legilației românești în vigoare, privind personalul specializat pentru
îngrijirea şi supravegherea copilului la domiciliu și a standardelor ocupațonale
stabilite de Autoritatea Naţională Pentru Calificări, persoana calificată – baby-sitter
are următoarele sarcini:
 Planificarea activităţilor
 Comunicarea cu copilul
 Menţinerea integrităţii şi siguranţei beneficiarului
 Respectarea drepturilor beneficiarului

4
 Acordarea îngrijilor corporale ale copilului
 Asigurarea alimentaţiei copilului
 Crearea contextului de stabilitate emoţională
 Stimularea dezvoltării autonomiei personale şi sociale a copilului
 Susţinerea dezvoltării integrate a copilului
 Gestionarea actelelor şi documentelor legate de beneficiarului
 Dezvoltarea relaţiei pozitive cu familia copilului

Persoana calificată – Baby-sitter, va avea de îndeplinit în activitatea desfășurată, o

serie de obligații privind îndeplinirea cerințelor specifice, respectarea normelor și
valorilor copilului/copiilor și ale familiei acestuia, și va trebui să dea dovadă de
seriozitate, exigență, meticulozitate în realizarea sarcinilor, echilibru emoţional şi o
bună capacitate de comunicare. De asemenea, Baby-sitter-ul are obligaţia de a sesiza
autorităţile competente de încălcarea drepturilor copilului, pentru a limita discriminarea
şi etichetarea copilului precum şi a asigura confidenţialitatea datelor personale ale
acestuia.
Competenţele specifice calificării baby-sitter-ului sunt formate şi dezvoltate prin
programe de formare continuă organizate prin structuri (centre/departament/organizaţii)
autorizate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului şi/sau Autoritatea Naţională pentru Calificări.
Persoana calificată -baby-sitter- se subordonează contractual fie părinţilor
copilului/ copiilor, fie angajatorului.
Activitatea profesională a baby-sitter-ului se desfăşoară în conformitate cu
reglementările legislative emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale,
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Sănătăţii etc.
(Extras din - Autoritatea Naţională Pentru Calificări / Standard Ocupațional –
grupă COR 5133/02, prezentat in extenso în Anexa 1 a prezentei lucrări)

5
 Pe lângă prevederile stabilite de Standardele Ocupaționale, persoana calificată –
baby-sitter, va trebui să respecte toate prevederile legislative care normează
desfășurarea îngrijirii şi supravegherii la domiciliu a copilului, drepturile și obligațiile
actorilor implicați cât și metodologia de implementare a activității propriu-zise. Astfel,
trebuiesc cunoscute de căre aceasta: Legea privind serviciile de îngrijire și
supraveghere a copiilor în timpul zilei (proiect), Legea privind protecția și promovarea
drepturilor copilului (L.272/2004), Declarația Drepturilor Omului. (Actele normative
amintite sunt atașate lucrarii, la cap. ANEXE)

1.2. Etică, conduită morală și socială

Etica, termen provenit din limba greacă – ethos (și al cărui corespondent în
limba latină era mores) însemna - cutume, moravuri, comportament. În greacă ethos
presupunea libertate de alegere și acțiune, caracter ipotetic, relativitate și accesibilitate,
în timp ce în latină termenul mores, era asociat cu un ansablu de reguli impuse prin
drept, cărora indivizii trebuie să se supună pentru a fi acceptați într-o societate.
Noțiunea de etică este asociată în cea mai mare parte a timpului, cu zona
profesională. Etica professională presupune un set de reguli și principia de conduită cu
caracter preventiv pentru posibile ”rele practici”, asupra cărora legislația acționează în
consecință. De asemenea, etica profesională înglobează un cod etic, cod ce
reglementează la randul lui, drepturile și obligațiile membrilor grupului profesional
respectiv.
Probleme majore de natură etică pot apărea datorită unor factori specifici:
 Factori individuali – convingeri și valori personale, judecăți de valoare,
religie, etc
 Factori generați de beneficiar – personalitate, nivel intelectual și
educațional, status, convingeri și valori personale, judecăți de valoare,
religie, etc.

6
  Factori situaționali – natura și specificitatea problemei, cadrul de
desfășurare și nivelul de afectare, urgența, gravitatea, etc.
Comportamentul etic al baby-sitter-ului va trebui să mențină la un standard înalt
aptitudinile și identitatea sa. În activitatea de îngrijire și supraveghere a
copilului/copiilor va trebui să dea dovadă de competență și integritate profesională, să
pună pe primul loc înteresul suprem al copilului/copiilor și să respecte individualitatea,
demnitatea și unicitatea persoanei, personalitatea și libertatea de exprimare și acțiune a
acestuia/acestora. Persoana care îngrijește și supraveghează copilul/copii va trebui să
fie imparțială și politicoasă, să respecte și să fie respectată față de/ de către copil/copii
și familie.
Baby-sitter-ul va trebui să respecte confidențialitatea informațiilor cu caracter
personal specifice familiei în cadrul căreia lucrează. De asemenea, relațiile stabilite cu
mebrii familiei trebuie să fie amabile și cordiale, de politețe, respect și comunicare
deschisă, nedepășind regsitrul profesional.
Persoana care îngrijește și supraveghează copilul/copiii la domiciliu, are
obligația de a respecta demnitatea, dreptul la autodeterminare (atât al copilului/copiilor,
cât și a membrilor familie), deciziile, valorile, credințele și orientările membrilor
familiei.
De asemenea, babysitter-ul are obligația de a manifesta o atitudine pozitivă fața
de copil/copii în orice imprejurare , fiind excluse judecățile de valoare(la adresa
copilului/copiilor), etichetarea și agresiunea ca formă de corectare comportamentală.
În situații de boală sau infirmitate, persoana care ingrijește și supraveghează
copilul, are obligația de a manifesta empatie, îtelegere, să dea dovadă de răbdare și
tact, să pastreze confidențialitatea și să se centreze pe protecția copilului/copiilor.

Morala se regăsește atât la nivel de conștiință cât și în practica vieții de zi cu zi

(Lupu.I, Zanc.I, Săndulescu.C. 2004). Recunoaștem în viața socială, la nivel de individ
și de colectivitate, conștiința morală, principiile morale , normele morale, valorile și
comportamentele morale.
 Conștiința morală presupune standarde, aspirații înalte,

7
nobile, idealul care conferă sens vieții.
 Principiile morale sunt definite de un set de reguli generale
care au ca scop limitarea comportamentelor indivizilor și orientarea spre echilibrul cu
conștiința morală.
 Normele presupun reguli specifice, criterii care definesc și
delimitează binele de rau, pozitiv de negativ.
 Valorile reprezintă principii, concepții cu caracter de
evaluare, etichetare, a tot ceea ce există în societate, de la nivel material, uman, până la
nivel spiritual, ca fiind bun/rău, drept/nedrept, correct/ incorrect, urât/frumos, prețios,
etc. Valorile nu sunt fixe, ele se modifică permanent și sunt influențate, de obicei, de
numărul celor care le stabilesc.

8
Notă: Informații suplimentare, predare interactivă, exerciții, jocuri de rol, dezbateri, materiale audio-video, recomandări
bibliografice suplimentare - în prezentarea Cursului de calificare Baby-Sitter, destinat persoanei care îngrijeșteși supraveghează
copilul/copii la domiciuliu.

Capitolul 2. Managementul și planificarea activităților

Baby-sitter-ul își desfășoară activitatea în relație cu copilul/copiii și cu familia,

atât la domiciliul copilului și familiei sale cât și în afara acestuia, în comunitate. Pentru
eficientizarea activităților și pentru optimizarea îngrijrii copilului, în vedera unei
dezvoltări armoniase - fizice și psihoemoționale, persoana care îngrijește și
supravehează (baby-sitter) își va organiza îndeletnicirile zilnice după un program bine
stabilit și clar, în funcție de tipologia acestora.
Activitățile cotidiene ale baby-sitter-ului pot fi:
- rutiniere: legate de programul de masă, odihnă, activități ludice sau de petrecere
a timpului liber, de plimbare, igienă personală, etc.
- de tranziție: de trecere de la o activitate la alta
- educative: activități propuse copilului cu scop educative (vizite la muzee, sport,
activități creative, etc)
- de îngrjire propriu-zisă
Planificarea activităților se face pe intervale orare bine stabilite: pe zi,
săptămână, lună, iar îndeplinirea lor și rezultatele obținute pot fi monitorizate și
evaluate într-un mod eficient. Pentru realizarea acestora persoana care îngrijește și
supraveghează copilul va trebui să dea dovadă de un management eficient al timpului
și autodisciplină (implicit), de flexibilitate și adaptare față de situații nou apărute și
control față de noile modificări în raport cu planificarea inițială.
Managementul timpului reprezintă „un set de principii, practici, aptitudini și
sisteme, utilizate pentru a controla perioada de timp petrecută pentru îndeplinirea unor
activități specifice, cu scopul de a spori eficiența sau productivitatea muncii.”1
Organizarea și încadrarea eficientă în timpul propus reprezintă factorul de succes în

1
Airinei, Camelia, Managementul timpului, articol disponibil pe http://www.la-psiholog.ro/info/managementul-timpului

9
 desfășurarea oricărei activități. Pentru aceasta, individul trebue să dea dovadă de
disciplină, începând cu propria persoană – „managementul timpului începe
cu managementul propriei persoane, principala cauza a eșecului fiind
lipsa autodisciplinei. Un aspect pozitiv al managementului timpului este faptul că
aceste abilități pot fi învățate.”2

În ceea ce privește activitatea de îngrijire și supraveghere a copilului, pentru un

management efficient, baby-sitter-ul va trebui să țină cont de câteva elemente esențiale:
vârsta și nivelul de dezvoltare ala copilului, nevoile acestuia și ierarhizarea lor, tipuri de
comportamente specific copilului, impactul tipurilor de activități asupra dezvoltării
acestuia, patologii curente, acute și cronice, dizabilități, valorile familiei (obiceiuri,
tradiții, religie, principii legate de etică-morală, stil de viață, etc). De asemenea, baby-
sitter-ul tebuie să țină cont permanent de elementele necesare dezvoltării integrate a
copilului pe toate domeniile de dezvoltare în raport cu vârsta acestuia, de relațiile
interpersonale din familie și de relația părinte-copil.

Planificarea activităților reprezintă ierarhizarea și prioritizarea activităților în

funcție de urgența, importanța și necesitatea lor, ținând cont, în același timp de
consecințele directe și indirecte, imdeiate sau îndepărtate, datorate neîndepliniri uneia
sau mai multora dintre ele. Concret, planul de activități reprezintă o listă-plan cu tot
ceea ce trebuie făcut în intervalul de timp stabilit inițial. Planificarea poate să fie
zilnică, săptămânală, lunară, sau stabilită pe un anumit interval de timp specific
(vacanță, concediu, deplasare, etc). Planificările activităților trebuiesc făcute înaintea
perioadei vizate.

Pentru realizarea unui management eficient și a unei planificări de un real folos,

este necesară folosirea unor instrumente ajutătoare: jurnal de activități, liste de
cumpărături, cronometrarea anumitor activități și stabilirea unui timp mediu de
realizare a acestora, orar, etc.

Jurnalul de activitate sau agenda zilnică reprezintă „un instrument important și

te va ajuta să afli cât timp mai exact acorzi activităților importante și celor

2
ibidem

10
neimportante, de câte ori pe parcursul zilei ai simțit că „rămâi fără timp", perioadele
zilei în care te simți mai energic și ești activ, precum și perioadele în care nivelul de
energie este scăzut, raportul între lucru efectiv și pauze. [...] După câteva zile în care
ai înregistrat fiecare activitate, analizează jurnalul. Pentru a eficientiza
timpul  petrecut în cadrul activităților zilnice trebuie să faci următoarele lucruri:
•  Elimină activitățile care nu intră pe fișa de lucru - cu alte cuvinte sarcinile
pentru care nu esti plătit. Inclusiv activități personale, ce nu au legatura cu serviciul.
•  Programeaza însărcinarile mai dificile pentru perioadele zilei în care te simți
mai plin de energie. Astfel vei lucra mai bine și într-un timp mai scurt.
•  Incearcă să reduci numărul de schimburi între sarcini diferite.
•  Redu timpul alocat activitaților mai puțin importante (n.a)”3
Un element foarte important în planificările managerial de tot felul îl reprezintă
obiectivele. Obiectivele sau „ce îmi propun să fac” (cu un anumit scop), reprezintă un
alt instrument important, deoarece ajută la stabilrea unei direcții de acțiune. Ele pot fi
stabilite pe termen scurt, mediu sau lung și pot fi măsurate și evaluate, pentru a urmări
gradul de îndeplinire al activităților propuse. De asemenea, obectivele trebuie să fie
specifice ( clare, ușor de înțeles), măsurabile, realiste (să aibe potențial de realizare)
și importante pentru un beneficiar și care să fie bine delimitate în timp (termene bine
stabilite).
În planificarea activităților, baby siter-ul trebuie să țină cont de calitățile și
capacitățile personale dar și de specificul nevoilor, așteptărilor și capacităților copilului
și familiei acestuia. Obiectivul central al îngrijirii copilului cu nevoi speciale este
centrat pe intrevenția în scop terapeutic, recuperator, compensator și instructiv educativ.
Activitățile în aceste tip de ingrijire și suport sunt orientate spre menținerea, refacerea și
dezvoltarea capacităților individuale necesare pentru dezvoltarea normală a copilului și
pentru integrarea lui socială actuală și viitoare.

3
ibidem

11
Capitolul 3. Elemente de comunicare

Relaţiile interumane, de la cele mai simple până la cele mai complexe, nu se pot
realiza şi nu pot exista fără comunicare. „Comunicarea a devenit un concept universal
şi autocuprinzător, pentru că totul comunică.” 4 Orice individ conştient de prezenţa unei
alte persoane sau grup de persoane în apropiere, emite mesaje (sentimente, emoţii,
informaţii, gânduri), chiar și sub forma unei reacții involuntare, comunicarea nefiind o
simplă „aducere la cunoştinţă”, ci un proces complex, stimul-răspuns.
Mai mult decât schimbul interpersonal, comunicarea se realizează cu tot ceea ce
există în jur, „văd şi aud, receptez artă contemporană, care îmi comunică frisoane sau
dezgust, apreciez natura, această mare pe care o vad albastră, acest lac liniştit. În
anumite cazuri, pot comunica cu Dumnezeu sau cu un alt principiu etern supranatural
şi să ajung la extaz, la comuniune cu absolutul, sau cel puţin îmi imaginez că aceasta ar
putea să mi se întâmple ”5
Există numeroase definiţii şi abordări privind comunicarea. Probabil că Baron
oferă cea mai simplistă variantă - „comunicarea este procesul prin care o parte (numită
emiţător) transmite informaţii (un mesaj) altei părţi (numită receptor)”6, definiţie care
poate reprezenta, fără îndoială, scheletul pe care alţi specialişti în comunicare au
construit ulterior modele, paradigme şi teorii complexe. De asemenea, o abordare ceva
mai cuprinzătoare, prezintă comunicarea ca fiind „un proces de viaţă esenţial prin care
animalele şi oamenii generează sisteme, obţin, transformă, şi folosesc informaţia pentru
a-şi duce la bun sfârşit activităţile sau viaţa”7

4
Drăgan, I., 2007, Comunicarea, Paradigme și Teorii, Editura Rao, București, p.14
5
Sfez, L., 1993, în Comunicarea, Paradigme și Teorii, Editura Rao, București, p.14
6
Baron. R., în Pânişoară, I.,Ovidiu, 2003, Comunicarea eficientă, Ed. Polirom , p. 15
7
Brent D. Ruben, în Marian, Liliana, Etica profesională și bazele comunicării , p. 15, disponibil pe
http://www.scribd.com/doc/41608566/etica

12
 Carl I. Hovland, Irving I. Janis şi Harold H. Kelley (1953), consideră
comunicarea ca fiind un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli -
de obicei, verbali - cu scopul de a schimba comportamentul altor indivizi - auditoriul.
Cu toate acestea, concepţia autorilor amintiţi poate fi contrazisă de artiştii (emiţători)
care transmit mesaje prin muzică şi diferite forme plastice ale artei lor, fără intenţia de a
determina schimbări în comportamentul receptorului (Pânişoară,O., 2003).

Cercetători şi teoreticieni deopotrivă, au identificat o serie de trebuinţe de natură

socială pe care ni le satisfacem prin comunicare atât nouă înșine, cât și celor cu care
intrăm în contact: „plăcere, afecţiune, includere, relaxare şi control”. 8 De asemenea, cei
mai cunoscuți reprezentanți ai Școlii de la Palo Alto (Drăgan, I.,2007), Watzlawick,
Beavin și Jackson (1967), în urma numeroaselor studii și cercetări efectuate, susțin că
procesul comunicării constituie mai întâi o formă de relaționare. Axiomele comunicării,
pe care le prezintă în lucrarea Une logique de la communication (1978), cei trei autori
amintiți evidențiază acest aspect esențial în înțelegerea comunicării, astfel:
 Comunicarea este inevitabilă – deseori comunicarea este intenţionată, cu un
scop precis şi conştient motivat, dar există în bună măsură, şi stuaţii în care, deşi nu
avem intenţia să o facem, atitudinea noastră este una de tip comunicaţional
 Comunicarea se realizează la doua niveluri: informaţional şi relaţional, al
doilea oferind repere pentru înţelegerea conţinutului primului nivel
 Comunicarea este ireversibilă – deşi putem reduce efectele, nega, califica,
justifica, mesajul transmis nu mai poate fi retras
 Comunicarea este un proces continuu – comunicarea este construită pe
principiul spiralei întrucât mesajele se intercondiţionează într-o manieră complexă.
Orice situaţie de comunicare este ancorată present, trecut şi viitor
 Comunicarea implică tranzacţii simetrice sau complementare –
comportamentul partenerilor se reflectă unul în celălalt
8
Rubin, R. B., Perse, E. M., Barbato, C. A., 1988, Conceptualization and Measurement of Interpersonal Communication
Motives. Human Communication Research, vol.14, p.611 (sursa- http://crx.sagepub.com/content/19/4/516.full.pdf+html)

13
  Comunicarea poate avea fie formă digitală, fie una analogică –
comunicarea lingvistică este de natura digitală, în timp ce comunicarea paralingvistică
are un caracter analogic (intonaţia, ritmul, accentul, gesturile, etc.).
 Comunicarea presupune procese de ajustare şi acomodare – în situaţiile
când fiecare vorbeste pe limba sa, trebuie să intervină acel acordaj indispensabil unei
comunicări adevărate.
 Emiţătorul, reprezentat de un individ, un grup sau o instituţie care posedă
informaţie mai bine structurată decât receptorul, o motivaţie, şi un scop explicit sau
implicit (motivul transmiterii mesajului, uneori necunoscut receptorului).
 Receptorul poate fi, la rândul său întruchipat de către un individ, un grup sau
o instituţie, entitate, căreia i se adresează mesajul sau întră în posesia sa, în mod
întâmplător, asimilâandu-l în mod conştient sau subliminal.
 Mesajul presupune un ansamblu de informaţii, divers combinate, judecăţi
emise asupra informaţiilor, simţăminte ale emiţătorilor şi receptorilor, „datele transmise
şi codul de simboluri care intenţioneaza să ofere un înţeles specific particular acestor
date.”9
Pe lângă specificitatea celor trei elemente principale ale comunicării (emiţător,
receptor şi mesaj), într-o interacţiune permanentă, ca determinanţi şi determinaţi
reciproci, există şi intervin şi factori perturbatori, care pot influenţa canalul de
comunicare. Mesajul poate fi transmis dar nu şi receptat, incorect receptat şi decodat,
receptat fără ca acestea să fi fost transmis cu intenţie sau direcţionat inconştient, etc. În
acelaşi timp „mesajele preiau specificitatea actorilor implicaţi şi pot varia şi în funcţie
de stilul şi tipul de adresare folosite. Receptorii mesajelor diferă între ei prin
receptivitatea faţă de sursa sau mesaj, prin abilitate şi interes, în funcţie de stările
sufleteşti trăite în momentul receptării, de raportarea faţă de emiţător sau faţă de
anumite elemente ale mesajului10, în timp ce mesajul depinde într-un mod definitoriu de
cele două elemente emiţător şi receptor. Fiecare mesaj este însoţit de coduri; emiţătorul
codează mesajul pe care receptorul trebuie să-l decodeze, pentru a-i descifra sensul.

9
Hellriegel,D., Slocum, J., Woodman, R., 1992, Organizational Behavior, West Publish. Company, USA, p.431
10
Rădulescu, Corina, 2009, Comunicare și Protocol, disponibil pe http://www.scribd.com/doc/47728193/Comunicare-Radulescu-
2009

14
  Canalul de comunicare - presupune o legătură între emiţător şi receptor şi în
acelaşi timp reprezintă principalul spaţiu pentru factorii perturbatori. Legăturile dintre o
anumită persoana şi „un număr de alte persoane reprezintă potenţiale canale de
comunicare, iar canalele de comunicare reprezintă modul în care mesajul este oferit faţă
în faţă, în scris sau filmic sau în orice alt fel”.11 .
 Mijloacele de comunicare fizice, „care convertesc mesajul într-un semnal
specific pentru a fi transmis, pot fi: mijloace de comunicare prezentaţionale – vocea,
faţa, corpul, expresiile, gesturile, etc.; mijloace de comunicare reprezentaţionale –
cărţi, picturi, fotografii, arhitectură, decoraţiuni interioare, etc.[…] mijloace de
comunicare mecanice – telefonul, radioul, televiziunea, internetul.”12

 Feedback-ul dă posibilitatea să se stabilească dacă mesajul a ajuns la ţintă aşa

cum a intenţionat sursa. El poate fi verbal sau nonverbal. Feedback-ul poate fi pozitiv
sau negativ, imediat sau amânat; cel pozitiv comunică sursei că totul se petrece
conform intenţiilor sale şi că poate continua la fel cum a început, cel negativ anunţă că
au intervenit distorsiuni şi că este necesară o schimbare în conduita sa comunicaţională
(Drăgan, I, 2007).
 Mesajele, fie că provin de la comunicatorul sursă sau de la cel receptor pot fi
influenţate şi de elemente perturbatoare. Interferenţa poate fi determinată de perturbări
de natură fizică - ex: gălăgie în timpul unei activităţi, apelul sonor al telefonului, etc;
fiziologică - defecte de auz, sau de vorbire, etc; semantică - alegerea inadecvată a
cuvintelor pentru transmiterea unui mesaj, de aceea e necesar să se ţină cont de
diferenţele de cadru şi de nivelul de experienţă în alegerea cuvintelor speciale, aşa
numitul repertoriu comun; sintactică - mod defectuos de structurare a frazei;
psihologică - datorită unor experienţe anterioare şi a contextului, unora li se pare foarte
dificil să comunice eficient; social - comunicatorul /receptor poate fi total blocat în
primirea mesajelor din cauza input-ului societal preconceput şi neschimbător (Ex.: „nu

11
Myers, D.G., 1990, (p.249) în Marian, Liliana, Etica profesională și bazele comunicării , disponibil pe
http://www.scribd.com/doc/41608566/etica
12
J. Fiske, apud I, Drăgan, Comunicrea, Paradigme și Teorii, Editura Rao, București 2007, p.22

15
poţi avea încredere în niciun tânăr” sau „acesta este drumul dintotdeauna şi pe el
trebuie să mergi şi tu”, „oamenii cumsecade nu fac lucruri de genul acesta”); perturbări
care ţin de mediul înconjurător - diferenţe de gen, limbaj, experienţe, atitudini, etc.;”
(DeVito, 1993).
A comunica înseamnă a trăi. Nu putem trăi în afara comunicării, pentru că în
orice moment comunicam ceva altor indivizi, naturii din jur sau chiar nouă înșine.
De obicei comunicăm pentru „a transmite o informaţie, a convinge, a impresiona, a
provoca o transformara, a ne face înţeleşi, a fi apreciaţi, acceptaţi, căutaţi etc.”13

3.1 Tipuri de limbaj și forme alternative de comunicare

În raporturile umane curente, comunicarea cunoaște patru forme principale,

identificate ușor de către price individ, astfel :
- comunicare scrisă
- comunicare verbala
- comunicare non-verbala
- comunicarea prin - limbajul semnelor
În fond, orice formă de comunicare am analiza ea conține un semn.
Comunicarea scrisă se folosește de limbajul semnelor grafice, literele, care prin
diferite combinații formază cuvinte. Cuvintele dincolo de semnele grafice de care sunt
definite, conțin un element esențial – semnificația. Comunicarea scrisă are, în general,
un caracter informațional.
Comunicarea verbală, sau orală, presupune transmiterea mesajelor către ceilalți
prin intermediul graiului, a vocii și sunetelor emise gutural, folosind un anume tip de
limbaj. Totodată, ea reprezintă cea mai cunoscută sau cea mai ușor identificată formă
de comunicare. Poate fi prezentă în comunicarea fața în fața, sau în comunicarea
susținută de alte medii de comunicare : telefon, televizor, radio, deși fiecare dintre
aceste forme prezintă plusuri și minusuri fața de forma de bază a comunicării- față în
față.
13
Anghel, Petre, Strategii eficiente de comunicare, Bucureşti, Editura viaţă şi sănătate, 2007

16
 Comunicarea non-verbală se realizează prin mijloace non-verbale - corpul
uman, spațiul sau teritoriul, imaginea, etc., și se transmite prin semne. Deși cunoscută,
comunicarea non-verbală este mai greu de recunoscut în viața cotidiană și mult mai
greu de controlat, însă mult mai ușor de decodificat.
Cercetătorii interesați de studiul comunicării nonverbale (Albert
Mehrabian) au constatat că într-o comunicare interpersonală, comunicarea afectiv-
atitudinală (nonverbală) reprezintă 55%, în timp ce prin comunicarea verbal se
transmite doar 7% din conținutul mesajului. Restul de 38% se transmite prin
comunicarea paraverbală (paralimbaj- ton, ritm, inflexiuni ale vocii).
Comunicarea nonverbală se transmite în cea mai mare parte cu ajutorul
corpului: expresia feței (mimica, zâmbetul, privirea), mimica, contactul vizual.
Expresiile faciale se pot modifica foarte rapid și pot transmite: bucuria, surpriza,
tristețea, frica, furia, mirarea, dezgustul. Mișcarea corpului, a membrelor, poziția
capului, gesturile pot transmite informații suplimentare.
Comunicarea tactilă (atingerea) este considerată prima formă de comunicare
umană, fiind asociată vieții intrauterine, când fătul recepționează mișcările mamei și
vibrațiile inimii acesteia, iar el comunică mamei prin mișcari de atingere a pereților
intrauterini. De asemenea imediat după naștere, atingerile mamei liniștesc bebelușul.
Toate formele de comunicare nonverbală se manifestă independent sau insoțind
comunicarea verbală.
Comunicarea prin semne sau Limbajul mimico-gestual (sau limbajul
semnelor) este un limbaj de exprimare prin gesture, cu ajutorul cărora o persoana cu
deficiențe de auz și de vorbire (sudo-mută) stabilește un canal de comunicare cu mediu
social. În mod normal canalul de comunicare pentru vorbire este vocal-auditiv, dar în
mod special, limbajul semnelor se transmite pe un canal gestual-vizual.

17
3.2.Comunicarea asertivă, pasivă, agresivă

Termenul de ”comunicare” din limba română provine din latinescul communis

care însemna - a pune de acord, a fi in legatura cu…, a fi in relație cu… . Pentru o
comunicare eficientă este nevoie de un mesaj clar și corect transmis și de o ascultare
activă.
Din perspectiva calității mesajului și a specificității atitudinale a indivizilor
implicați în comunicare au fost identificate trei tipuri principale de comunicare:
comunicare asertivă, comunicare pasivă și comunicare agresivă. Eficiența se regăsește
în modelul asertiv de comunicare.
Comunicarea asertivă reprezintă tipul comunicațional în care cei implicați se
exprimă clar și direct, respectandu-se pe sine și pe ceilați. Vorbesc clar, calm și relaxat,
dau dovadă de autocontrol dar, creează în același timp, un spațiu de securitate și respect
pentru persoana/persoanele cu care comunică, într-o manieră responsabilă pentru ei și
pentru ceilalți.
Comunicarea asertivă este regăsită în procesul comunicațional în care
emițătorul/receptorul are convingerea că toți sunt egali, acordă o importanță egală
convingerilor și părerilor celorlalți, transmite verbal și non-verbal același mesaj (în
completare) și menține un contact direct cu interlocutorul/ii.
Lange și Jacubowski (1976) susțineau că „asertivitatea implică apărarea
drepturilor personale și exprimarea gândurilor, sentimentelor și convingerilor în mod
direct, onest și adecvat, fără a viola drepturile altei persoane”. Asertivitatea recunoaște
dreptul și legimitatea de a exprima fără rețineri limitele - nu pot, nu știu, nu vreau,
dreptul de a manifesta emoții, de a refuza, etc.
Comunicarea asertiva reprezintă cel mai echilibrat si eficient tip de comunicare.

Comunicarea pasivă. Termenul de ”pasiv” folosit în definirea comportamentului unei

persoane este asociat de cele mai multe ori cu ”nepăsător”. Spre dosebire de tipul

18
asertiv de comunicare, indivizii implicați în tipul pasiv de comunicare își exprimă într-o
masură limitată și într-o manieră defectuoasă și egocentric, opiniile și sentimentele. Nu
răspund imediat și direct jignirilor și agresiunilor, acumulând nemulțumiri și supărări
permanent, pentru care au reacții explozive și disproporționale cu gravitatea situației
sau incidentului, în momentul cand pragul lor ridicat de toleranță a fost atins.
Comunicatorul pasiv este cel care aproape întodeauna se așează pe locul doi, pentru a
nu deranja, pentru a nu ieși în evidență, pentru a nu se face de râs, pentru a nu se lăsa
descoperiți, vulnerabili.

Comunicarea pasivă poate genera anxietate, deprimare, confuzie și o stimă de

sine scazută.
 
Comunicarea agresivă reprezintă tipul de comunicare în care indivizii
implicați îşi exprimă sentimentele şi opiniile într-o manieră zgomotoasă, abuzivă,
violentă chiar şi care își urmăresc interesele și satisfacerea nevoilor personale încălcând
drepturile celorlați. Comunicarea agresivă ascunde teamă, nesiguranță, stimă de sine
scăzută, traume emoționale, lipsa auto-determinării și un acut sentiment de neputință.
Exprimarea agresivă, vulgar, exagerată, umilitoare, denigratoare, acuzatoare reprezintă
instrumentele cu care indivizii caută să domine, să dețină controlul și să ascundă
vulnerabilitatea.

Comunicarea agresivă este de departe cel mai indezirabil tip de comunicare, cu

efecte la nivel individual și relațional, pregnant negative, atât pe termen scurt, cât și pe
termen lung. Agresivitatea afectează relațiile interpersonale și generează înstrăinare și
izolare.

3.3. Comunicarea cu familia și copilul/copiii

În activitățile profesionale zilnice, persoana calificată în vederea îngrijirii şi

supravegherii la domiciliu a copilului, trebuie să comunice permanent cu copilul/copiii
și cu părinții/tutorii/sau persoanele adulte care răspund legal de bunăstarea
acestuia/acestora. De cele mai multe ori, comunicarea cu părinții se centrează într-o
19
măsură mai mare pe comunicarea verbală, în timp ce comunicarea cu copilul presupune
transmiterea multor mesaje prin limbaj nonverbal.
În comunicarea cu copilul, baby-sitter-ul trebuie să dea dovadă de multă
flexibilitate. Este foare important ca acesta să știe foarte bine care este scopul urmărit în
comunicarea respectivă, să țină cont de caracteristicile copilului (vârstă, stare de
sănătate, capacitate de înțelegere, atitudine, etc) și să dea dovadă de empatie,
nediscriminare, atitudine pozitivă, rigurozitate, respect, responsabilitate, preocupare,
vigilență, promptitudine, exigență, conștiinciozitate, profesionalism, într-o manieră care
recunoaște vulnerabilitatea, lipsa de cunoaștere și de experință a acestuia. De
asemenea, persoana care îngrijește și supraveghează copilul trebuie să înțeleagă și să se
adapteze nevoilor de comunicare ale copilului, să transmită încredere, acceptare și
siguranță.
În comunicarea cu copilul baby-sitter-ul va apela la cele trei forme principale de
comunicare: verbală, non-verbală și paraverbală. Comunicarea eficientă în
relaționarea cu copilul/copiii este considerată comunicarea asertivă. Comunicarea
pasivă și comunicarea agresivă sunt interzise în relația baby-sitter – copil/copii.
Acestea alterează calitatea relației și produc modificări și chiar trame la nivel
psihoafectiv și comportamental copilului. Mesajul transmis trebuie să fie clar, concis,
pe înțelesul acestuia, adaptat nivelului lui de dezvoltare și vocabularului cunoscut de el.
În comunicarea cu familia, inițial, baby-siter-ul trebuie să se informeze și să se
documenteze cu privire la situația copilului/copiilor (date referiotare la individualitatea
lui/lor - stare de sănătate, obiceiuri, preferințe, inclinații, tendințe, alimentație,
petrecerea timpului liber(după caz), personalitate, temperament, specificitatea relației
cu parinții și ceilalți membri ai familiei, etc) și date referitoare la familie (valori,
modele, religie, obiceiuri, perspective, etc.). Ulterior, în relația permanentă, zilnică, cu
familia, persoana care îngrijește și supraveghează copilul va trebui să comunice
părinților (într-o formă de raportare domestică) toate amănuntele și noutățile legate de
comportamentul și atitudinilile copilului/copiilor, necesități, dorințe, așteptari,
nemulțumiri, starea de sănătate (acuze de ordin fiziologic/biologic). De asemenea, se
recomandă ca baby-sitterul să solicite o formă de feedback periodic din partea părinților

20
și să noteze, într-o manieră activă, obiecțiile, nemulțimirile sau noile solicitări ale
acestora.

În relațiile comunicaționale dintre baby-sitter, copil/copii și familiile acestora,

trebuie să se mențină permanent obiectivitatea, pozitivismul, echilibrul și centrarea pe
interesul suprem al copilului.

21
Notă: Informații suplimentare, predare interactivă, exerciții, jocuri de rol, dezbateri, materiale audio-video, recomandări
bibliografice suplimentare - în prezentarea Cursului de calificare Baby-Sitter, destinat persoanei care îngrijeșteși supraveghează
copilul/copii la domiciuliu.

Capitolul 4. Noțiuni generale despre copil și familie

4.1. Familia și tipuri de familie

De-a lungul timpului au existat și există numerose perspective (sociologică,

psihologică, juridică, etc.) și definiții date conceptului de familie, concept care în
societatea umană reprezintă „un grup de persoane legate direct prin relaţii de rudenie,
ai cărei adulţi îşi asumă responsabilitatea pentru creşterea copiilor. Legăturile de
rudenie sunt relaţii între indivizi, stabilite fie prin căsătorie, fie prin descendenţă, care
întemeiază legături de sânge (mamă, tată, copii, bunici etc.)”14
Domeniul juridic definește familia ca fiind ”un grup de persoane între care s-a
instituit un set de drepturi şi obligaţii, reglementat prin norme legale. Aceste norme se
referă la modul de încheiere a căsătoriei, stabilirea paternităţii, drepturile şi obligaţiile
soţilor, relaţiile dintre părinţi şi copii, modul de transmitere a moştenirii etc. Din
perspectivă juridică, familia este un grup reglementat prin legi şi alte acte normative”15
În cadrul familiei, membrii acesteia dezvoltă comportamente specifice în funcție
de rolurile pe care ei le îndeplinesc și de atitudinile și deciziile pe care le iau, controlate
la rândul lor de nivelul educațional și interacţionează conform unor modele de
relaţionare intrafamilială, abordate de către Mitrofan & Mitrofan (1989) din perspectiva
psihosociala, astfel:

 „Modelul bazat pe cooperare în care este necesară interacţiunea în grup şi

coordonarea eforturilor tuturor membrilor în vedera atingerii unui scop comun.
 Modelul bazat pe competiţie presupune o rivalitatea mutuală pentru
atingerea aceluiaşi scop în cadrul familiei.
 Modelul bazat pe conflict – „opoziție mutuală, sau agresiune

14
Giddens A., 2010,[ed. a V a], Sociologie, Ed.All, București, p.202
15
Mihăilescu I., 2003, Sociologie generală. Concepte fundamentale și studii de caz, Ed. Polirom, Iași, p.157

22
raportată totdeauna la o țintă invizibila, legata de prestigiu, sau de o recompensă
oarecare.” 16 Pe baza acestor modele se dezvoltă tipuri de familii cu preponderența unui
model în defavoarea celorlalte și cu impact asupra funcției de educare a copiilor.
Pe lângă modelele de relaţionare intrafamilială, status-urile și rolurile stabilite
conturează un anumit tip de mediu familial, care influenţează permanent dezvoltarea
membrilor ei, dar mai ales a copiilor şi adolescenţilor.

Funcțiile familiei
Studiile sociologice din România au conturat diferite funcții ale familiei, dar
clasificarea lui Henri H. Stahl, este cea mai larg acceptată, și „pune în evidență
următoarele tipuri și subtipuri:
 Funcții interne prin care se asigură membrilor familiei un climat de
afecțiune, securitate și protecție
 funcţii biologice și sanitare prin care se asigură satisfacerea nevoilor sexual
ale membrilor cuplului, procrearea copiilor, necesitățile igienico-sanitare ale copiilor și
dezvoltarea biologic normală a membrilor familie

 funcţii economice care constau în organizarea gospodăriei și

acumularea de resurse necesare funcționării menajului pe baza unui buget comun

 funcții de solidaritate familială care se referă la ajutorul bazat pe

sentimente de dragoste și respect între mebrii familiei

 funcţii pedagogico-educative şi morale prin care se asigură socializarea

copiilor

 funcții externe prin care se asigură relaționarea familiei cu

Exteriorul”17

Copilul crește și se dezvoltă în familie, „una dintre principalele instituții

socializatoare ale societății. În cadrul familiei, copilul își însușește normele și valorile

16
Mitrofan, I., Mitrofan, N., 1989, Cuplul conjugal. Armonie și dizarmonie, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, p 59
17
Mihăilescu, I., 2003, Sociologie generală. Concepte fundamentale și studii de caz, Ed. Polirom, Iași, p.164

23
sociale și devine apt să relaționeze cu ceilalți membri ai societății. Socializarea în
familie are mai multe componente: normativă (prin care i se transmit copilului
principalele norme şi reguli sociale), cognitivă (prin care copilul dobândeşte deprinderi
şi cunoştinţe necesare acţiunii ca adult), creativă (prin care se formează capacităţile de
gândire creatoare şi de a da raspunsuri adecvate în situaţii noi), psihologică (prin care
se dezvoltă afectivitatea necesară relaţionării cu părinţii, cu viitorul partener, cu proprii
copii şi cu alte persoane).”18

Din perspective numărului membrilor și a relațiilor stabilite între ei, familia

cunoaște următarele tipologii:
•familia nucleară - formată din soţ, soţie şi copii
•familia de origine – familia de proveniență a individului
•familia extinsă - familia nucleară şi rudele acestora
•familia specială - monoparentală, reconstituită (recăsătorire), consensuală,
homosexuală, etc.

Roluri și modele parentale

Rolului social pe care individul si-l asumă în familia contemporană prezintă

astăzi, o triplă dimensiune care poate susține sau afecta relațiile ditre membrii acesteia.
Din perspectiva lui Allport, G.W. (1937), există o dimensiune - rol prescris, existentă
în afara individului, una de rol asumat şi o alta de rol jucat, între care intervin
capacitatile idividului de a le transpune comportamental fără a afecta comunicarea și
relațiile interpersonale.
Redistribuirea rolurilor în interiorul nucleului familial reprezintă o replică dată
stereotipurilor sociale, cu privire la diferenţele între bărbat şi femeie. Emanciparea
femeii, dusă la extreme prin mişcarea feminista, a acţionat ca o combatere definitiva a
stereotipurilor de sex. Au aparut discrepanţe între rolul prescris – în mare parte pe baza
stereotipurilor de sex - şi rolul jucat, prin contrazicerea aşteptărilor de rol, tradiţionale.

18
Idem p.164

24
 Printre multiplele roluri pe care cei doi parteneri de viață și le însușesc în relația
de familie, rolurile parentale au o importanță majoră datorită responsabilității și
riscurilor, pe de o parte, și fragilitatea și vulnerabilitatea, pe de altă parte.

ROLUL PATERN CASETA 1

Rolul tatălui şi anume intervenţia lui în ceea ce priveşte educarea copiilor şi reglarea
comportamentelor acestora în familiile tradiţionale este de două ori mai mică decât al
mamei, “iar atunci când o fac intevenţia lor este mai mult normativă, constand în a
comenta, în a impune, a permite sau a intezice o activitate, a explica principii morale”
(Stãnciulescu, E., 2002, pag 130).

•Rose Vincent a găsit cinci tipuri parentale grupate în jurul conceptului de autoritate:

1.Tatăl dominant
2.Tiran
3.Prieten
4.Bomboană
5.Demisionar

1.Tatăl dominant:
– este genul de tată care doreşte respect, ascultare, iar soţia şi copii sunt fiinţe slabe
care trebuiesc ocrotite, protejate.
-copiii sunt adesea timizi, dar pot deveni foarte rebeli atunci când şi- au asimilat unele
trasături din caracterul tatalui.
-apar conflicte foarte des care pot duce chiar la rupturi dintre tată si copil.

2. Tatăl tiran:
– are autoritate care acţionează în salturi, fiind de fel o fire timidă.
-aceste izbucniri duc la devalorizarea figurii paterne.
-copii reacţioanează prin stări de frică, instabilitate şi uneori pot apărea şi dezechilibre
profunde atunci când copilul devine conştient de mediocritatea tatălui

3. Tatăl prieten:
–Are în vedere mult mai puţin autoritatea şi se
bazează pe sentimentul de stimă.
- Comportamentul colegial afişat de către tată are atât dezavantaje cât şi avantaje:
25teamă să discute cu acesta, dar
copilul se simte apropiat de tatăl şi nu îi este
inexistenţa limitelor pot produce confuzii daunătoare copilului.
 4. Tatăl bomboană:
– tatăl are o atitudine maternă ceea ce produce frustrari copilului şi creează o situatie
confuză.

5. Tatăl demisionar:
– Este genul care renunţă foarte uşor, este tot timpul plecat de acasă, ocupat şi nu doreşte
să fie deranjat. Comportamentul se datorează personalitaţii tatălui care nu se simte capabil
să-şi educe, îndrume copilul, se simte nesigur.
-Lipsa controlului poate produce apariţia unei atitudini recalcitrante a copilului care ajunge
să nu se conformeze cerinţelor şcolare, sociale şi morale

Sursa:
Lazăr, Gheorghiţa, 2007, Rolul familiei şi al şcolii în prevenirea comportamentelor de risc la
adolescenţi în Buzducea, Doru,(coord), Riscuri la tineri. Studiu de caz: Adolescenţii cu HIV/SIDA
din România, , Editura Universităţii din Bucureşti, pag. 180 – 206.

Rolul mamei în raport cu copilu/copii este diferit față de cel al tatălui. Relația cu
aceștia se stabilește încă din perioada de viață intrauterină a copilului și rămâne specială
pe tot parcursul creșterii și dezvoltării acestuia.
ROLUL MATERN CASETA 2
Relaţia dintre mamă şi copil este o relaţie de neînlocuit, ea influentează întrega
dezvoltarea emoţională şi intelectuală a copilului, influenţează reuşita şcolară şi
integrarea socială şi profesională. Rosenthal (şi colab.) a descoperit o serie de aspecte
patologice existente în raportul mamă- copil:

1.Mama rigidă- controlatoare

2.Mama protectoare – infantilă
3.Mama excesiv ambiţioasă
4.Mama pedepsitoare
5.Mama denegatoare
6.Mama părtinitoare
7.Mama slabă şi indiferantă 26
8.Mama supraindulgentă
9. Mama sanatoasă psihic şi educativ adecvată
1. Mama rigidă- controlatoare:
•este exagerată, se amestecă în toate activitaţile copilului, vrea să ştie tot;
•comportamentul mamei provoacă o conduită timidă, docilă, supusă din partea
copilului.

2. Mama protectoare – infantilă:

• tratează copilul de vârstă şcolară ca pe un copil de vârstă mică.
• un astfel de tratament favorizează apariţia fobiilor, dezamăgirilor, blocarea
maturizarii copilului.

3. Mama excesiv de ambiţioasă:

• vrea dovezi ale unor capacitaţi care le depaşesc pe cele naturale ale copilului;
• deoarece copilul nu poate satisface ambiţile mamei, acesta începe să renunţe
să înveţe, cedează, are stări de nemulţumire.
4. Mama pedepsitoare:
• ea recurge permanent la sancţiuni ca instrument de corectare;
• sancţiunile provoacă la copil conduite negative: revoltă, neascultare, minciună,
furt.

5. Mama denegatoare:
• manifestă dispreţ faţă de succesele, aptitudinile, interesele copilului,
• provoacă reacţii regresive, indiscipline, agresivitate, minciuna, copilul îşi apără
• inconştient trebuinţa de autorealizare.

6. Mama părtinitoare:
• manifestă prin anumite acţiuni, preferinţe pentru unul dintre copii săi,
• cel neglijat tinde să dezvolte un puternic sentiment de competiţie.

7. Mama slabă şi indiferantă:

• are un comportament oscilant, între Da si Nu, evită să i-a o atitudine fermă în
problemele de educaţie a copilului, 27
• poate provoca la copil forme de agresivitate, nelinişte, neastâmpăr.
 8. Mama supraindulgentă:
• manifestă toleranţă excesivă faţă de copil;
• atitudinea ei poate provoca şi întreţine copilului incapacitatea de a înfrunta
dificultăţile, frustrările, creează înclinaţia spre minciună şi furt.

9. Mama sănătoasă psihic şi educativ adecvată:

• are o cunoaştere clară, globală a trebuinţelor, sentimentelor copilului şi îl integrează
treptat în lumea normelor şi valorilor sociale, controlând cu masură comportamentul lui.
• această atitudine nu determină stări de dezordine, dimpotrivă stimulează o dezvoltare
normală a copilului.

Sursa:
Lazăr, Gheorghiţa, 2007, Rolul familiei şi al şcolii în prevenirea comportamentelor de risc la
adolescenţi în Buzducea, Doru,(coord), Riscuri la tineri. Studiu de caz: Adolescenţii cu HIV/SIDA
din România, , Editura Universităţii din Bucureşti, pag. 180 – 206.

4.2. Copilul – dezvoltarea pe diferite perioade de vârstă

Despre ciclurile și stadiile dezvoltării umane s-a cercetat și s-a scris foarte mult.
Cu excepția unor diferențe de nuanță sau decalaje de nesemnificative de vârstă etapele
de dezvoltare umană sunt unanim acceptate de specialiști.
Modificările importante se regăsesc la nivel fizic și psihosocial. Dacă la
începutul vieții, în primii ani, se pune accent pe dezvoltarea fizică și psihosomatică, în
următoarele etape va prima latura psihosocială.
Stadiile principale ale dezvoltării umane se împart, la o abordare generală,
astfel:

28
  Perioada embrionară
 Nașterea
 Copilăria
 Pubertatea și adolescența
 Perioada tinereții
 Vârsta adultă/ maturitatea
 Vârstele de regresie/bătrânețea

Fiecare etapă de viață înclude stadii și substadii și caracteristici de bază

specifice.
Etapa de viață
Prenatal (9 luni)
Copilăria (0-10 ani/cu
substadii specifice)
Pubertatea (10-14 ani)
Adolescența (14-20 ani)
Adolescența prelungită
(20-24 ani)
Caracteristici specifice
Formarea
organismului(embrionar, fetal
precoce și tardiv)
Însușirea conduitelor de
creștere,autonomia,
autoservirea, autocontrolul,
învățarea, aceeptarea instruirii
și autoinstruirea, socializarea
Integrare familială și școlară,
identitate de sine
Identitate socio-culturală
Tabel 1
Modificări
caracteristice etapei de
viață
Cel mai intens ritm de
creștere
Ritm intens de creștere
staturală și ponderală în
primul an. Ritmul de
creștere prezintă ulterior
un prim puseu în
perioada preșcolară
Al doilea puseu de
creștere. Primele
modificări majore la
nivel fiziologic și
psihologic
Modificările fiziologice
se diminuiază treptat.
Modificări de nivel
nivelpsihosocial în
primii ani, cu diminuare

29
 spre apusul etapei
La 24 de ani,
dezvoltarea staturală
încetează
Vârsta adultă Perioda de viață productivă, Echilibru psihic și
-Tinerețea(25-35 ani) construcția poziției socio- vitalitate, procreere
-Vârsta adultă precoce profesionale, maritale, activă. Treptat se
(35-44 ani) parentale instalează diferite
-Vârsta adultă mijlocie niveluri ale deteriorarii
(45-55 ani) fizice a organsmului.
-Vârsta adultă tardivă
(55-65 ani)
Vârsta involuției (65 – Dezangajare profesională, Intensificarea
(±) 90) adaptare la denuclearizarea deteriorizării fizice a
familiei organismului. Ritmuri
foarte ingale de
deteriorare a funcțiilor și
energiei psihice, în tot
acest interval. (Deces)
Sursa: Extras și adaptare după - Schipu, U., Verza, E., 1981

Perioada embrionară, deși mai puțin cunoscută, reprezintă „perioada celei mai
intense creșteri și dezvoltări a ființei umane.”19 Embrionul se dezvoltă foarte repede,
crește masa celulară într-un ritm foarte rapid și într-o măsură extrem de mare, au loc
schimbări permanente și foarte rapide. Toată „perioada gestației este amplă și
complexă, ceea ce justifică importanța ce i se acordă.”20
Încă din primele zile după concepție începe procesul de construcție, într-o
manieră rapidă și foarte exactă. În cea de-a 15-a zi după concepție „se formează pe fața
dorsală a embrionului o îngroșare (placa neurală).[...] Celulele acestei formațiuni vr
prolifera și se vor transforma devenind celule neuropiteliale.”21
Creierul uman este deja complex din punct de vedere structural, încă din a 14-a
săptămână de viață intrauterină, la finalul lunii a treia conturându-se deja
circumvoluțiunile acestuia.

19
Schiopu, U., Verza, E., 1981, Psihologia vârstelor,. Ciclurile vieții, Editura Didactică și Pedagogică, București, p.39
20
Idem, p.42
21
Idem, p.43

30
 Dependența fătului în perioada de viață întrauterină de organismul mamei,
structura sa anatomică în dezvoltare, îi crează deja un nivel de independență (hormoni
proprii de creștere, chimism propriu circulației sanguine, funcții interne de
supraviețuire și adaptare, etc).
Nașterea și perioada care urmează reprezintă etapa de maxim interes a părinților
și familiei în general, față de noul membru. Vulnerabilitatea micuțului generează
preocupare și atenție deosebite, uneori se contuându-se în jurul lui mituri, superstiții și
chiar dispute pe tema acestora.
Dezvoltarea și creșterea copilului după naștere are încă o evoluție intensă (deși
nu atât de generoasă ca în perioada intrauterină), evoluție care se dimunuiază treptat
încă de la sfârșitul celui de-al doilea an de viață.

Copilăria este perioada cu cele mai dramatice transformări şi procese de

dezvoltare, mai ales în primii ani. De aceea, ea a reprezentat domeniul de studiu și
interes în zona psihosociologiei, cel mai accentuat de-a lungul timpului.
Cu toate astea, „noțiunea de copilărie […] a început să fie folosită de-abia acum
două sau trei sute de ani. În societățile timpurii, tinerii treceau brusc de la o pruncie
prelungită la roluri active în interiorul comunității. Philippe Aries (1965) a considerat
copilăria o etapă distinct de dezvoltare care nu exista ca atare în perioada medievală
[…] când copii erau înfățișați ca mici adulți,cu figure mature și același stil de
îmbrăcăminte precum varstnicii.. Copiii luau parte mai degrabă la aceleași îndeletniciri
și aveau aceleași activități ca și adulții, nu jocurile pe care astăzi le consacrăm
copiilor.”22
Cronologic, stadiile de dezvoltare fizică și psihică a copilului în perioada
copilăriei prezintă caracteristici specifice, modificări multiple și foarte variate, astfel:
Tabel 2
STADIUL CRITERII

0-1 an: Manifestări și activități specifice: nevoia de satisfacere a

stadiul trebuințelor organice
sugarului
22
Giddens, A., 2010, ed. a V a, Sociologie, Editura All, București, p.172

31
 Modificări/dezvoltare:
-conturarea adaptării senzoriale
-formarea percepției, manifestrea reflexelor necondiţionate (de
apărare, alimentar etc.), care îi permit copilului să se adapteze la
mediu
-gânguritul, limbajul primar
-comunicare afectivă
-înțelegerea primară a obiectelor și lumii înconjurătoare
-mersul

Relații: dependenţă totală faţă de adult.

1-3 ani: Manifestări și activități specifice: manipularea obiectelor (fără

stadiul primei un scop precis)
copilării, perioada Modificări/dezvoltare :
antepreşcolară/ -stabilizarea mersului, echilibrului și orientării
formarea conștiinței -dezvoltarea primelor reflexe condiţionate
-dezvoltarea comunicării verbale
-dezvoltarea inteligenței emoționale
-dezvoltarea autonomiei în autoservirea simplă
-dezvoltarea conștiinței de sine
-dezvoltarea interesului pentru lumea înconjurătoare (ce e asta?
de ce?...)
Relații: scade dependența față de adult, dar menține necesitatea
prezenței unui adult în raza de acțiune percepută, specific
vârstei
3 – 6,7 ani: Manifestări și activități specifice: jocul și interpretarea de roluri
a doua copilărie, pentru care manifestă un comportament adecvat
perioada preșcolară/ Modificări/dezvoltare:
dezvoltarea bazelor -explorarea și lărgirea mediului de interes
personalității -adaptarea la mediul social(grădinița)
-creșterea autonomiei și conștientizarea statutului social
-dezvoltarea imaginației
-dezvoltarea vocabularului
-dexvoltarea aptitudinilor
-conștientizarea drepturilor și obligațiilor

Relații: gradul de dependenţă scade din ce în ce mai mult

(conștientizarea conştiintei de sine şi gândirea critică), se
dezvoltă nivelul de socializare (colegi, cadre didactice, etc)
6,7-10,11 ani: Manifestări și activități specifice: diversificarea învățării
a treia copilărie, (învăţarea impusă, dirijată din exterior), acceptarea regulilor
perioada Modificări/dezvoltare:
şcolarului -dezvoltarea relațiilor de competiție
mic/ integrarea în -diversificarea învățării

32
mediul de cultură -experiența reticenței
social -dezvoltarea spiritului de aventură
-colecționarea
-expansiunea curiozității
Relații: îmbunătățirea, aprofundarea și acceptarea realțiilor déjà
existente, deschiderea spre relații noi

Sursa: Extras și adaptare după - Schipu, U., Verza, E., 1981

Pubertatea şi adolescenţa nu se pot delimita foarte clar, dar sunt marcate de tot
complexul schimbărilor intervenite în procesul maturizării şi integrării treptate în
societatea adultă. Nenumăratele tulburari şi schimbari de ordin fiziologic, psihologic şi
social, definesc adolescenţa ca fiind cea mai dificilă perioadă a vieţii. Câştigarea
treptată a independenţei (Şchiopu,Verza,1981) şi responsabilizarea legală, reprezintă
momente cheie în dezvoltarea personalitaţii. Din punct de vedere al activităţilor şi
preocupărilor de natură socială cu determinări şi implicaţii psihologice, adolescentul,
interesat direct sau indirect de dezvoltarea cognitivă şi aptitudinală, este afectat tot mai
mult de învăţarea socială şi de autoeducare.
În acestă perioadă relaţiile interpersonale cu cei de aceeaşi vârstă şi cu adulții,
încep să se contureze, într-un mod mult mai specific decât până acum. Nevoia de
stabilire a apartenenţei (Şchiopu,Verza,1981) şi de integrare în grup este din ce în ce
mai convingătoare, mai ales că oportunitatea de a se exprima liber în mijlocul celor cu
care se aseamănă, pare să răspundă idealului de libertate şi de exprimare liberă, atât de
necesar în construirea propriei identităţi. Acum intervine presiunea asumării
nenumăratelor status-uri şi roluri, cărora trebuie să le facă faţă. Atitudinile copilăreşti,
care nu dispar dintr-o dată (şi poate chiar niciodată), nevoia de protecţie, anxietatea în
faţa situaţiilor complexe de viaţă, sunt pentru moment în opoziţie cu ceea ce oferă şi
solicită, în acelaşi timp, societatea. Încep să se contureze mai clar distanţele între ceea
ce poate el să ofere şi ceea ce-i cere societatea, ceea ce-şi doreşte şi ceea ce trebuie să
accepte. „Maturizarea este centrată în aceste perioade, pe identificarea resurselor
personale şi realizarea identităţii proprii şi a independenţei, începând cu detaşarea de

33
sub tutela parentală. Independenţa şi autonomia se cuceresc pas cu pas. Acest proces
echivaleaza cu o a doua naştere, cum spunea J.J. Rousseau.”23

Notă: Informații suplimentare, predare interactivă, exerciții, jocuri de rol, dezbateri, materiale audio-video, recomandări
bibliografice suplimentare - în prezentarea Cursului de calificare Baby-Sitter, destinat persoanei care îngrijeșteși supraveghează
copilul/copii la domiciuliu.

Capitolul 5. Dezvoltarea fizică și emoțională a copilului

5.1. Dezvoltarea fizică a copilului. Considerații generale.

Din punct de vedere al dezvoltării anatomice, primul an de viață al copilului

reprezintă cea mai importantă perioadă de viață după perioada de dezvoltare
intrauterină. Deși se naște cu tot ceea ce are nevoie pentru a trăi, copilului după naștere
i se dezvoltă și chiar modifică unele părți ale organismului. Dezvoltarea fizică și psiho-
emoțională a copilului mic și modificările morfologice diferă de la o lună la alta (în
primul an de viață), de aceea ele trebuiesc studiate în amănunt conform specificității
fiecarei luni.

 Intervalul 0-30 de zile, reprezintă o perioada critică și dificilă când noul

născut trebuie să se acomodeze mediului și persoanelor care sunt prezente
permanent în jurul lui. Este perioada în care se stabilește un echilibru bilogic
primar.
 În intervalul 30-90 zile, adică între luna a doua și a patra, apar reflexe
condiționate simple. Se dezvoltă orientarea și acuitatea vizuală și auditivă. Se
conturează primele ”zone” de confort și discomfort, pe care noul născut învață să
le recunoască și să transmită trăirile specifice.
 Între 3-6 luni, bebelușului i se dezvoltă percepția și descoperă curiozitatea.
Începe să recunoască în zona lui de proximitate exprimări emoționale și chiar la
el însuși, manifestări primare emoționale de gelozie, mânie, simpatie, zâmbete,
etc. Gânguritul devine mai accentuat și mai bine articulat. Mișcările sunt
23
Şchiopu, Ursula, Verza, Emil, Psihologia vârstelor (ciclurile vieţii), Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, p.173

34
 controlate și tendința de ridicare și de păstrare a poziției corpului în echilibru
devin din ce în ce mai naturale.
 De la 9 luni la un an, copilul se ridică din ce în ce mai ușor, își menține
echilibrul și chiar începe să meargă (inițial de mânuță, sprijinit, apoi singur).
Manipulează cu ușurință jucăriile și diferite obiecte de interes, își manifestă
preferințele și reacționează la restricții, mustrări, rugaminți, etc.
Sursa: Schiopu, U., Verza, E., 1981, p.57
Una dintre zonele vulnerabile și extrem de importante care suferă modificări
este craniul. „Capul nou-nascutului măsoara un sfert din dimensiunea totala a copilului
și poate fi ușor diform, deoarece oasele craniului nu sunt încă sudate și s-au adaptat
trecerii prin canalul de naștere.” 24

Craniul nou-născutului CASETA 3

Pentru a putea ieși din corpul mamei, craniul nou-nascutului care nu are toate
oasele sudate, se pot suprapune, făcând capul mai mic. Spațiile neosificate dintre oasele
capului se numesc fontanele - anterioară și posterioară. Cea posterioară este mai dificil de
sesizat și se închide în 2 - 3 luni de la naștere. Fontanela anterioara - moalele capului - are
dimensiuni mai mari și se simte ca o suprafata moale pe capul nou-nascutului; de obicei
pulseaza cu fiecare bataie a inimii, sau pot fi mai umflate atunci cand nou-născutul plânge
sau se încordeaza. Aceasta nu se va închide până când copilul nu va împlini un an, de
obicei pe la 18 luni. Nu vă feriti sa atingeți fontanelele nou-nascutului; acestea sunt
acoperite cu o membrana groasă și, dacă vă purtați cu delicatete, nu se va întâmpla nimic
rău. 
Deoarece capul nou-născutului este atât de maleabil, dacă acesta este așezat
în repetate rânduri în aceeași poziție, se poate turti. Puteți încerca să schimbați permanent
poziția nou-născutului, însă acest lucru poate fi dificil, mai ales dacă bebelușul se simte
confortabil pe partea mai turtită. În acest caz, îl puteți atrage cu jucării sau alte distracții. De
obicei capul devine rotund de la sine, fara ajutor, in cateva luni. 
Mai este posibil ca, daca inainte de nastere fatul sta in uter cu capul in jos, in pelvis,
nou-nascutul sa aiba capul tuguiat. De asemenea in acest caz capul redevine rotund de la
sine, pana intr-o saptamană.

24
Airinei, Cemlia, Nou-născut, articol disponibil pe http://www.romedic.ro/nou-nascutul-prima-luna-de-viata-0C429

35
 .

Sursa: Airinei, Cemlia, Nou-născut, articol disponibil pe

http://www.romedic.ro/nou-nascutul-prima-luna-de-viata-0C429
4.

Pe lângă craniu și modificările morfologice de la nivelul capului, în primele luni

de viață se dezvoltă toracele, plămânii, cordul, tubul digestiv, musculatura, membrele,
aparatul uro-genital, sistemul nervos și organele de simț. „Întregul corp este pliabil și
are tendința natural de a sta pliat (poziție embrionară). Capul este mare (de patru ori
lungimea corpului) și dispune de 6 fontanele (porțiuni osoase moi – cartilaginoase – ca

36
sudură). Membrele sunt relative scurte, pielea este roșiatică și ușor tumefiată cu pliuri
(de tip brățări la maini și la pulpele superioare ale picioarelor). Sistemul nervos este
încă imperfect și posedă programe reduse.”25

Dezvoltarea structurilor osoase sunt strict legate de dezvoltarea altor organe (interioare)
care are loc treptat, în primul an de viață.
„La naștere perimetrul cranian este de aproximaiv 34,5 cm, la un an aprox. 45
cm, iar la 3 ani, în jur de 47 cm. În ceea ce privește perimetrul toracic, acesta este de
32 cm la naștere (deci mai redus decât cel cranian) apoi crește la 45cm, la un an
(egalare cu perimetrul cranian) perimetrul toracic întrece pe cel cranian (cu 1-2 cm).
Se consideră că în copilărie această distanțare între cele două măsuri (în favoarea
perimetrului toracic) crește cu câte un centimetru pe an.
Perimetrul cranian, este legat de creșterea volumului creierului, organul atât
de important al adaptării și dezvoltării psihice, iar perimetrul toracic este legat de
creșterea, dezvoltarea și consolidarea cutiei toracice ce protejează funcționarea unor
sisteme vitale importante, sistemul respirator și inima cu circulația sanguină.” 26
După vârsta de 1 an, dezvoltarea fizică a copilului este mai puțin alertă. Se va
dezvolta în continuare statutar și ponderal, iar restul modificărilor vor deriva din
dezvoltarea psiho-emoțională. Se vor dezvolta vorbirea și comunicarea, în general
,,mișcările, simțurile, imaginația, inteligența, etc. De asemenea, după vârsta de 3 ani se
dezvoltă sociabilitatea, implicarea în jocuri colective, începe să-și facă prieteni
(alianțe), etc.”

25
Schiopu, U., Verza, E., 1981, Psihologia vârstelor,. Ciclurile vieții, Editura Didactică și Pedagogică, București,
p.50
26
Schiopu, U., Verza, E., 1981, Psihologia vârstelor,. Ciclurile vieții, Editura Didactică și Pedagogică, București, p.53

37
5.2. Echilibrul și stabilitatea emoțională a copilului

Până la vârsta de un an nu se poate vorbi despre echilibru emoțional la copil.

Evoluția rapidă, fizică și psihică, adaptarea la mediul înconjurător, schimbările
permanente, oameni noi, etc., face ca delimitarea și analiza emoțiilor să fie mai delicată
și mai anevoioasă. Evident latura psihică și evoluția ei poate fi urmărită pe mai multe
planuri, dar nu se poate vorbi decât despre o fază incipientă a acesteia. În mod normal
se urmăresc și se evaluiază capacitățile perceptiv-senzoriale, reprezentările, reacțiile
emoționale la diferiți stimuli, înțelegerea, gradul de adaptare, dezvoltarea funcțiilor
mnemice, niveluri de inteligență, intenționalitate, raporturi și relații cu cei din jur,
comunicare, etc.
Nici după vârsta de un an nu se poate vorbi cu claritate despre stabilitatea
emoțională a copilului, însă „după vârsta de un an dispoziția general a copilului este din
ce în ce mai bună, planul afectiv este instabil și arzător, copilul se supune legii celei
mai mari tentații. Disponibilitatea afectivă bună, decurge din adaptarea realizată,
adaptare ce implică starea de confort psihic ce rezultă din asocierea a numeroși stimuli
din ambianță ce sunt implicați în satisfacerea trebuințelor (alimentare, de căldură
agreabilă, etc. și de afecțiune, protecție, siguranță). Atașamentul și cerința de
apartenență se dezvoltă în aceste condiții” 27
Spre sfârșitul primului an de viață apar primele semne de exprimare emoțională
față de diferite persone si situații. „Timiditatea față de persoanele străine, simpatia și
antipatia, încep să fie nuanțate. Copilului de doi ani îi place păcăleala, gluma, comicul -
surâde la complimente, are unele accese de generozitate”28
În jurul vârstei de doi ani se conturează preferințe de atașament, mult mai
vizibile și mai intens exprimate. Toate progresele făcute până acum, pe plan fizic și

27
Idem, p.86
28
Ibidem

38
emoțional se definitivează delimitând încet, încet personalitatea, stima de sine,
caracteristici specifice individuale. Se poate spune cu mai multă convingere, în
perioada aceasta: copilul meu este… (așa și nu așa… ). „În aceasta perioadă, copilul își
dezvoltă încrederea în sine, sentiment reflectat în relațiile cu ceilalți. Pentru a-i crea
obiceiuri sociale sănătoase, parinții trebuie să învețe copilul să deosebească un
comportament inadecvat de cel potrivit si să fie constanți în impunerea limitelor și
regulilor. Copiii mici își doresc să facă foarte multe, însă sunt limitați de propriile
capacități. Ei trebuie să învețe din propriile experiențe și au nevoie să primească
îngrijire, corecție și atenție constantă din partea părinților.”29
În această perioadă încep să fie înțelese și primele noțiuni abstracte și să se
formeze anumite comportamente specifice. Acum „activitatea se face cu un scop și în
anumite condiții: organizarea conduitei în funcție de rezultate. Copilul reîncepe
experiențele care i-au reușit și le elimină pe celelalte; mai mult, el introduce variante
din ce în ce mai diferențiate. […] ncepând din luna a 15-a se anunță dobândirea lui
„nu”. Copilul a învățat să meargă, devine mai independent și câteodată prea curajos;
încep reproșurile și unele mame îl transformă într-un obiect al interdicțiilor. Mama îi
spune mereu „nu”, ”nu”, clătinând capul. Copilul o imită și acest gest de refuz capătă
valoarea unui sens al vorbirii (valoare semantică). Este prima idee abstractă care se
cristalizeză în gândirea copilului. De acum înainte, copilul poate fi educat. Refuzul
mamei sau interdicția folosite cu discernământ, fără agresivitate și numai începând din
a doua jumătate a celui de-al doilea an, sunt binevenite pentru copil. Formarea eului se
întărește din frustrări, din refuzuri capitale pentru dezvoltarea mintală a copilului.”30
Începând cu vârsta de trei ani, copilul manifestă într-un mod pregnant
atașamentul față de părinți sau față de persoana cu care petrece mai mult timpul. Chiar
dacă în jurul vârstei de doi ani, tatăl este admirat și devine favoritul copilului, după încă
un an, acesta dă dovadă de atașament față de alte persoane. Atașamentul la varsta de 2-
3 ani „este diferit de dragostea față de părinți – care se manifestă se și ea în jururl
vârstei de 3 ani. Atașamentul se exprimă ca o dorință de conservare a unei apropieri

29
Airinei, Camelia, articol Creștere și dezvoltare copil (1-3 ani), diponibil pe http://www.romedic.ro/crestere-si-
dezvoltare-copil-1-0C12783-ani-
30
Căpraru, E, Căpraru,H., 1984, Mama și copilul, Ed. Medicală, București, p.291

39
emoționale cu o persoană dată. Conduitele de atașament se complică și se diferențiază,
pot să se manifeste și față de o jucărie sau de un obiect, pe care copilul le poartă cu el
peste tot. Atașamentul este selectiv activ și față de membri ai familiei [...] După 2-3 ani
atașamentul se poate construi față de o persoană încă necunoscută, prin „garanții”
verbale, adică prin declarații din partea mamei sau a îngrijitoarei că persoana în cauză
este bună... .”31 După vârsta de 3 ani, implicarea copilului în activități în afara casei
(gradiniță, școală…etc), socializarea primară și stabilirea de relații noi și foarte diferite,
contribuie la dezvoltarea psiho-emoțională a acestuia. Personalitatea se conturează
progresiv, se formează caracterul, temperamentul devine din ce în ce mai vizibil, iar
compotamentul, oarecum haotic, pendulează între ceea ce își dorește și ceea ce i se
impune, între ceea ce simte și ceea ce descoperă și învață de la alții.
Comnicarea emoțiilor în juru vârstei de 3 ani este deficitară. Astfel, „la vârsta de
3 ani comunicarea este inițiată în principal la cererea părinților. Prin urmare, pe măsură
ce crește în vârstă, copilul ia din ce în ce mai des inițiativa [...] Copilul de 3 ani nu pare
să-și comunice emoțiile decât părinților săi, dar această rezervă se estompează rapid
odată cu vârsta, comunicarea realizându-se și cu persoane de substituție”32

Din punct de vedere afectiv, adolescenţa aduce sentimente şi emoţii noi -

simpatia şi dragostea. Dragostea se conturează (Crețu, T. 2008) într-o manieră nouă,
necunoscută, ca o trăire tulburătoare, mai puternică decât simpatia, uneori încărcată de
trăiri imaginare, fantastice. Pe de altă parte sunt prezente şi alte tipuri de stări afective -
teama şi anxietatea. Teama este considerată emoţia specifică vârstei, teama de tot ce
aduce maturizarea şi teama de eşec. „În perioada adolescenţei […] gama emoţiilor
devine foarte largă şi vibraţia emoţională extrem de vie. Regrete, satisfacţie, dezgust,
tristeţe, repulsie, ruşine, fugă, invidie, gelozie, teamă, amărăciune, pudoare, groază,
mândrie, excitare, elan, exaltare, plăcere, calm, aversiune, fericire, nefericire, veselie,
încântare, grijă, îngrijorare, mânie, înălţare, extaz, duioşie, etc. […] Totodată se
nuanţează stările de aspiraţie spre fericire şi gradele de trăire ale autorealizării cu astfel
de stări. Adolescentul cunoaşte şi formele de fericire exprimate prin anularea anxietăţii

31
Schiopu, U., Verza, E., 1981, Psihologia vârstelor,. Ciclurile vieții, Editura Didactică și Pedagogică, București, p.87
32
Rime, Bernard, 2005, Comunicarea socială a emoțiilor, (Tr). Editura Trei, București, p.138

40
ca armistiţiu pasager cu sine însuşi, ca jertfire de dorinţe, de visuri, de aspiraţii şi chiar
de sine, pentru mai binele altora sau pentru marcarea forţei prieteniei, iubirii, idealului.
”33

Tipuri temperamentale și de climat ale copilăriei CASETA 4

S. Chess şi Al. Thomas (în Stănciulescu, E., 2002, p. 212-214) identifică trei tipuri de
temperamente infantile:
•copilul ,,bun’’ răspunde cu interes situaţiilor noi, este vioi, receptiv şi foarte
puţin ,,înclinat’’ către probleme psihice sau sociale;
•copilul ,,dificil’’ reacţionează negativ la situaţii noi, manifestă respingere faţă de
persoane şi obiecte necunoscute, rezistă – de multe ori prin reacţii violente – la
conduitele noi care i se propun (jocuri, activităţi);
•copilul ,,leneş’’ este lent în reacţii, greu de mobilizat în jocuri sau acţiuni de alt
tip, manifestă o rezistenţă calmă, dar de durată la situaţii noi (este ,,încăpăţânat).

Sursa: Nistor, Gheroghita, Asistența familiei și copilului, suport de curs, Facultatea de

Sociologie si Asistență social, Univ. București

33
Şchiopu, U., Verza, E., 1981, Psihologia vârstelor .Ciclurile vieţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pag.210

41
Capitolul 6. Noțiuni privind tehnicile de îngrijire a copilului

6.1. Igiena personală și mediul de viață al copilului

Înainte de preocuparea pentru igiena corporală a copilului, persoana care

îngrijește și supaveghează copilul trebuie să aibă grijă de igiena personală și de igienă a
mediului și locuinței.
În ceea ce privește igiena personală, este inevitabil ca persoana care îngrijește și
supraveghează copilul/copiii păsrteze să fie preocupată permanent de igiena și îngrijirea
personală. Dincolo de îngrijirea cotidiană, normală (toaleta zilnica, dus, etc), în
contactul cu copilul și mai ales cu copilul foarte mic (nou-născut, sugar, etc), trebuie să
aibe mâinile curate, unghiile scurte, curate, fără leziuni sau infecții. Îmbrăcămintea
trebuie să fie curată și adaptată activității de supraveghere și îngrijire a copilului. În
cazul copilului mic se evită contactul acestuia cu hainele adultului cu care a venit din
exterior, păstrânsu-se pe cât posibil un mediu steril, adecvat.
În încăperea în care se găsește copilul (și cea în care doarme, dar și cea în care
este ținut pe parcursul zilei – dacă sunt diferite), trebuie să se mențină permanent
curățenia, o temperatură optimă (20-220 C), aer curat și o umiditate de 40-60%.
Folosirea produselor chimice pentru ștersul prafului, mobilierului din camera
copilului, sau odorizantele de cameră nu vor fi folosite niciodată. Lenjeriile și păturile
folosite trebuiesc curațate periodic, într-un mod în care să nu păstreze după curațare
resturi de detergenți sau alte substanțe chimice uzuale. De asemenea trebuiesc eliminți
potențiali alergeni sau depozitari de microorganisme (mobilier, saltele și perne vechi,
învelitori din lână naturală vechi, animale, etc.)

42
 Obiectele și ustensilele folosite pentru igiena și îngrijirea copilui trebuiesc
folosite numai pentru acesta, separat de cele utilizate de adulți sau alți mebri ai familiei.
În ceea ce privește igiena corporală a copilului mic, trebuie ținut cont, în primul
rând de toaletarea parțială sau generală a acestuia. Toaleta acestuia poate consta din:
curățarea parțială a suprafeței pielii (murdara, din diferite cauze), nasul, gura, ochii,
palmele, zona genitală, și baia generală.
Cu ajutorul unor tampoane sau comprese sterile se curăță ochii, în cazul în care
se observă secreții rămase în urma plânsului (În cazul unor secreții specifice, care
prezintă culoare, densitate, frecvență, este necesară consultarea unui medic).
Baia generală se face după căderea „bontului ombilical” (după a 4 a zi), în
fiecare zi, seara, până în jururul vârstei de 6 luni. În a doua jumătate a primului an de
viață, baia generală se poate face mai rar, de 3-4 ori pe săptămână.
Ocazia băii trebuie să fie una plăcută, în care copilul trebuie să se simtă liber, să
se joace cu mâinile și picioarele, cu apa.
La baia generală trebuie curățată, fața, capul (părul), membrele, trunchiul,
organele genitale. Pentru mai multă siguranță, săpunul nu se aplică direct pe pielea
copilului, ci, aceasta se curăță cu un prosop săpunit, prin mișcări ușoare. Fața copilului
trebuie curățată cu grijă, astfel încât să nu intre săpun în ochii acestuia sau să fie
ingerat. Apa și temperatura camerei trebuiesc încălzite corespunzător. Baia generală
trebuie făcută la cel putin 2 ore după masă.
După baia generală se curăță, ochii, urechile, nasul, și este indicat un masaj ușor,
pentru care se folosește un ulei special. Masajul trebuie făcut cu gentilețe, cu mâinile
calde și cu pielea unsă, pentru a nu impresiona neplăcut pielea copilului, astfel încât să-
i facă plăcere și să-l relaxeze după baie.
După baie copilul se îmbracă cu hăinuțe curate, uscate și calde, și va fi așezat la
sân pentru masă.

6.2. Tehnici de manevrare a copilului mic

43
 Nou-născutul este o ființă extrem de fragilă. De aceea adulții trebuie să fie
foarte atenți cum il prind când îl ridică în brațe sau când îi schimbă poziția în pătuț.
Când este luat în brațe, trebuie protejată zona gâtului, zonă în care mușchii nu sunt
destul de puternici pentru a menține poziția vericală, echilibrată, a acestuia. „În prima
lună de viață sugarul are mișcări smucite și nu își poate susține greutatea capului, însă
își poate duce mâinile la ochi și gură și ridică puțin capul dacă este întins pe burtică,
preferă fețele umane și îi zâmbește mamei. La începutul perioadei de sugar, bebelușul
abia începe să își dea seama de propriile necesități și senzații, încercând să exploreze
lumea și comunicând doar prin plâns. La sfârșitul perioadei de sugar - 1 an - copilul
înregistreaza deja progrese remarcabile: reușește să stea în picioare și chiar să meargă,
înțelege comenzi și instrucțiuni simple, își arată afecțiunea, învață prin încercări și
pronunță câteva cuvinte. 34
Prin atingere și manevrare, adultul trebuie sa-i transmită copilului siguranță și
afecțiune. De aceea aceste manifestări trebuie să fie făcute cu grijă și cu blandețe.
Cele mai importante momente ale zilei în care atingerea și manevrarea copilului
se fac într- o manieră specială sunt momentele în care este alăptat și în care i se
schimbă scutecele.
Alăptarea naturală presupune cntactul fizic cu mama, un transfer al
sentimentelor de afectivitate și protecție ( siguranță). Copilul este luat în brațe de către
mamă și așezat cu grijă la sân, astfel încât brațele și picioarele să fie libere, iar poziția
acestuia să fie ușor ridicată (nu culcat, complet). După alăptare copilul8 trebuie ținut în
brațe, în poziție ridicată (verticală) pentru a elibera aerul intrat odataă cu laptele.
Manevrarea și atingerea în cele aproximativ 30 de minute petrecute astfel, reprezintă un
contact foarte important pentru dezvoltarea psiho-relațională a copilului, a relației cu
mama și a menținerii stării de relaxare, afectivitate și siguranță.
În cazul alimentației artificiale, copilul se ține în brațe sau pe o pernă așezăt în poziție
ușor ridicată. Hrănirea copilului în brațe îi face pe aceștia mai afectuoși și plâng mai
puțin.
Schimbarea scutecelor (astăzi de unică folosintă – pampers) se face de 8-10 ori
pe zi. Manevrarea copilului pentru acest scop, trebuie făcută cu grijă, adultul
34
Airinei, Camelia, Sugar, disponibil pe http://www.romedic.ro/sugar-0C1268 (16.07.2013)

44
transmițând acestuia siguranță și afectivitate, ocazie în care sugarul este din nou,
mangâiat și atins. Rechilibrarea confortului după toaletare, inducând din nou acestuia
sentimentul de siguranță și acceptare. Orice mișcare brutală, ton ridicat, acuzator,
lovire, etc., vor provoca discomfort, copilul va începe să plângă și va dezvolta anxietăți
legate de actul în sine sau de persoana care provoacă aceste trăiri.
De asmenea, manevrarea și atingerile copilului în timpul zilei, ori de câte ori e
nevoie sau adultul dorește s-o facă, trebuie făcute cu grijă și cu delicatețe. Manevrarea
copilului la baia generală, trebuie făcută cu grijă dar cu ceva mai multă fermitate și
siguranță. Copilul trebuie lăsat să se miște în voie dar, susținut, în același timp de
încheitura braț-umăr (subraț), gâtul și capul copilului sprijinindu-se pe antebrațul
adultului.

45
Capitolul 7. Alimentația copilului

Alimentația, nutriția în general, este foarte importantă în dezvoltarea armonioasă

a copilului și pentru menținerea sănătății acestuia. Alimentația copilului, de orice vârstă
este diferită de cea a adultului. Copilul trebuie protejat de substanțe cu risc dăunător
crescut, de alimente greu de digerat, efecte narcotice sau halucinogene. Alimentația
copilului trebuie să fie cât mai sănătoasă, echilibrată și ușoară.
Noul născut este alimentat, în mod normal, prin alăptare, cu laptele matern.
Această perioadă poate varia de la câteva săptămâni la un an sau mai mult (au existat
cazuri în care copilul a fost alăptat pănă la vârsta de trei ani, și mai mult, situație care
nu suplinea nevoia de hrană, pentru că era hrănit și cu altfel de alimente, ci mai mult
relația fizico-psihico-afectivă). Eficiența și aportul laptelui matern administrat până la
vârsta de 6 luni, sunt cunoscute, însă trebuie menționat că un copil alimentat natural
până la această vârstă „au mai putine infecții si prezintă un risc mai scazut de apariție a
bolilor copilariei; totodată au o dezvoltare armonioasa si, cel mai important o
”caramida” de bază în dezvoltarea ulterioară a copilului.”35. Există situații când mamele
nu pot alăpta deloc, sau în care cantitatea și calitatea laptelui nu este satisfăcătoare.
În ceea ce privește activitatea persoanelor calificate în îngrijirea și supravegherea
copilului, acestea va trebui să fie instruite cu privire la alimentația artificială a
bebelușului.
În cazul în care mama nu poate alăpta (fie ca nu poate fi prezentă la orele de
masă ale sugarului, fie că nu are o lactație adecvată, sugarul va fi hrănit artificial, cu
biberonul și cu lapte praf. Alimentația cu lapte praf, poate fi complementară
35
Chira, Delia, Prima lună a bebelușului, disponibil pe http://www.pediatrucluj.ro/2010/10/23/prima-luna-a-bebelusului/#more-5
(17.07.2013)

46
alimentației cu lapte natural, în cazul în care acesta este insuficient, sau ca alimentație
de bază în cazul în care, din diferite motive, mama nu poate alăpta (numită alimentație
artificială).

Alimentația mixtă și artificială CASETA 5

În cazul în care secreția lactată este insuficientă, iar copilașul nu crește bine în
greutate trebuie introdusă o completare, reprezentată de laptele praf (se folosesc formule
de inceput); această hotarâre trebuie luată împreuna cu medicul pediatru și numai la
indicația acestuia.[…] Rar se întamplă ca secreția de lapte să fie insuficienă și, există în
acest sens o serie de măsuri de stimulare a secreției lactate. Dacă totuși din diverse
motive este necesară suplimentarea atunci aceasta trebuie făcuta treptat, prin adăugarea
unor cantități crescute progresiv. Întotdeauna sugarul va fi pus întâi la san și apoi va primi
laptele praf care trebuie corect preparat, respectând indicațiile de pe cutie.
Niciodata nu se va introduce o formula de lapte praf decat la recomandarea medicului
deoarece acestea difera ca si compozitie. Completarea se poate realiza în doua modalități
:
 sistemul complementar: se alapteaza la san la fiecare masa dupa care, in functie
de cantitatea administrata(proba suptului) se completeaza ratia cu lapte praf
administrat cu lingurita sau cu tetina cu orificii mici
 sistemul alternativ: mesele la san alterneaza cu cele cu lapte praf ( sunt necesare
cel putin 2 mese la san pentru a mentine secretia lactata)

Laptele praf se prepara conform instructiunilor de pe fiecare cutie si necesita masuri

sporite de igiena in timpul prepararii. Ratiile recomandate sunt teoretice si variaza de la
copil la copil si chiar in cazul aceluiasi copilas, fiecare avand un ritm propriu de
alimentatie. Important este insa alegerea unei formule potrivite pentru varsta bebelusului
intrucat acestea variaza ca si compozitie.
Laptele praf se prepara conform instructiunilor de pe fiecare cutie si necesita masuri
sporite de igiena in timpul prepararii. Ratiile recomandate sunt teoretice si variaza de la
copil la copil si chiar in cazul aceluiasi copilas, fiecare avand un ritm propriu de
alimentatie. Important este insa alegerea unei formule potrivite pentru varsta bebelusului
intrucat acestea variaza ca si compozitie.

47
Sursa: Chira, Delia, Alimentatia artificială, articol disponibil pe http://www.pediatrucluj.ro/2011/01/12/alimentatia-
artificiala/
 După vârsta de 6 luni, introducerea alimentației diversificate nu mai este o
problemă. Cu toate acestea ea se introduce treptat, și în completarea alimentației lactate.
„Se începe în prima zi cu o linguriță de suc proaspat pregătit (niciodata din comerț
oricât de ”natural” ar fi) și se crește progresiv cu câte o linguriță în fiecare zi, până se
ajunge la 20 -30 ml (în general se administrează la masa de ora 10:00 – 11:00; între mic
dejun și prânz). Acestea sunt cazuri speciale și au menirea de a înlocui manevrele de
stimulare mecanică (supozitor, termometru) în vederea emiterii scaunului. La bebelușii
alimentați artificial (cu formule de lapte praf) sunt disponibile pe piață formule speciale
pentru cei cu tulburări de tranzit; se vor încerca întâi aceste formule și doar în cazul
refuzului se va începe diversificarea. În ceea ce privește bebelușii alăptați, aceștia pot
avea 7-8 scaune pe zi, la fel cum pot avea scaune la 7-8 zile; dacă consistența scaunului
este normală, nu există disconfort și durere, nu se recomandă intervenție nici alimentară
(diversificare) și nici medicație. Dacă s-a început administrarea sucurilor de fructe din
considerentele enunțate mai sus, nu se continuă diversificarea, indiferent de tipul de
lapte pe care il primește; se va recurge la diversificare abia în momentul împlinirii
vârstei de 6 luni.”36

Condiții de diversificare a alimentației: CASETA 6

 sugar sănătos
 bebelușul trebuie să-și susțina bine capul; nu va fi alimentat în poziție culcată
sau semiînclinată
 introducerea noului aliment se face progresiv, câte 1-2 lingurite pe zi, la
începutul mesei în cantități progresiv crescute până la înlocuirea completă a
acelei mese; de preferat a se începe diversificarea la masa de prânz
 nu se introduc simultan mai multe alimente noi
36
Chira,Delia,
nuAlimentația
se oferăcopilului
două mese din
în primul an același aliment
de viață, articol doarpepentru
disponibil că-l primește cu plăcere,
http://www.pediatrucluj.ro/2010/10/20/alimentatia-copilului-in-primul-an-de-viata/
deoarece acest fapt afecteaza echilibrul nutrițional al sugarului; între două
48 minim 24 de ore (ideal 2-3 zile) interval
alimente nou introduse trebuie sa existe
liber pentru ca în cazul unei intoleranțe sa poata fi identificat alimentul care a
determinat intoleranța
  în preparerea alimentelor nu se adaugă sare (până la vârsta de 1 an), vegeta,
delikat (de evitat si dupa varsta de 1 an); se pot adăuga însa ierburi
aromatice (patrunjel, marar, cimbru, leuștean, busuioc,etc)
 alimentele vor fi pasate până la apariția dinților, ulterior acestea contribuie la
dezvoltarea procesului de masticatie și dezvoltarea maxilarului
 toate alimentele se vor administra cu lingurița; mâncarea trebuie să fie
proaspat preparată și nu trebuie păstrată de la o zi la alta

Sursa: Chira, Delia, Alimentația copilului în primul an de viață, articol disponibil pe

http://www.pediatrucluj.ro/2010/10/20/alimentatia-copilului-in-primul-an-de-viata/

În alimentația diversificată administrată în primul an de viață, trebuie să existe

cât mai multe legume și fructe, cereale, o cantitate controlată de carne, pește și
brânzeturi, și o cantitate foarte mică de dulciuri, administrate cu mare grijă.
În ceea ce privește legumele și fructele, în alimentația copilului pot exista:
„morcov, țelină, pătrunjel, păstârnac, fasole verde, galbenă, mazăre, spanac,
dovlecel, cartof dulce, cartoful “românesc” în cantitate mai mică (se poate crește
progresiv după vârsta de 8 luni), salată, ardei gras (în caz de constipație se evită
morcovul), conopidă, brocoli; cel puțin inițial e de preferat să se evite ceapa, roșiile,
vinetele, varza. Inițial se administrează supă clară apoi, se pot adăuga și legumele
mixate plus 1 – 3 ml ulei vegetal (măsline, floarea soarelui); la piureul de legume se
adaugă 1g unt (un vârf de cuțit) și 10 ml lapte […] În primul an se pot oferi: mere,
pere, piersici, caise, nectarine, banane, prune, gutui, avocado, mango, papaya,
citrice, pepene galben, cireșe, vișine, pepene verde; fructele cu potențial alergen

49
(căpșuni, fragi, zmeura, afine, kiwi, etc) se oferă cu multă precauție în cantități
foarte mici care se cresc progresiv. ”37
Carnea reprezintă un aliment important și prezent în hrana copilului în
primul an de viață, însă administrarea trebuie făcută cu atenție și în cantități mici:
„carnea de pui, găina, vită, apoi dupa 7 luni curcan, ficat de pui, pește alb, pentru ca
după 8 luni să poata fi introdus și somonul, foarte bogat în acizi omega; se poate
folosi și carnea de iepure dacă aceasta provine din surse sigure […] este necesara o
cantitate de 30-50 g carne administrate zilnic; după vârsta de 9 luni se pot
administra perișoare de carne; chifteluțe de carne sau legume însă preparate la
cuptor nu prajite.”38
Mezelurile și conservele de carne trebuiesc excluse din alimentația copilului
mic, care poate avea efecte negative asupra sănătății și dezvoltării acestuia, datorită
aditivilor și conservanților conținuți.
În ceea ce privește brânzeturile, se recomandă consumul brânzei de vaci
(preparată în casă) și a iaurtului. Acesta „se poate administra după vârsta de 7 luni,
simplu sau cu adaos de biscuiți (fără zahăr), fructe, cereale, semințe (se evită
iaurturile cu fructe din comerț). Ideal conținutul de grăsimi al iaurtului trebuie să fie
mare (4-6% sau chiar peste), sistemul nervos care se afla într-un continuu proces de
maturare are nevoie de astfel de grăsimi.”39

37
Ibidem
38
ibidem
39
Ibidem

50
Sursa:http://ace.psc.ac.uk/skills/resources/probation/food/food_and_diet/food_and_diet.viewlet/food_and
_diet_launcher.html

După vârsta de 2 ani, copilul începe să fie selectiv și mai pretențios.

Alimentația începe să fie mai complexă dar și refuzată cu înverșunare în unele
situații.
Între 3-7 ani, copiii au nevoie de o alimentație cât mai bogată și
diversificată, datorită activității fizice intense desfășurate în timpul zilei.
Alimentația se apropie destul de mult de cea a adultului.
Dacă în primul și al doilea an de viață se recomandă 5 mese pe zi, în
intervalul 3-7 ani numărul meselor tinde să se stabilizeze la 3, gustările de peste zi
fiind oferite la cerere. Copilul mestecă mai usor și solicit și „alimente mai crocante:
coajă de pâine, biscuiți, fulgi de cereal (porumb, orez, orz, grâu), cartofi prăjiți,
prăjitură cu nucă, tarte, etc. ”40

Ustensilele și intrumentele folosite în alimentația copilului trebuie să fie

rezervate acestuia, curate, potrivite și pe cât posibil cu un design atrăgător.

40
Căpraru, E, Căpraru,H., 1984, Mama și copilul, Ed. Medicală, București, p 294

51
 În primul an de viață, pentru primele luni, este nevoie de biberoane gradate,
tetine cu orificii de diferite mărimi, lingurită de plastic, servețele și prosoape folosite
doar pentru copil. Vasele, instrumentele, și ustensilele folosite, trebuiesc curățate foarte
bine, uneori introduse în apă fiartă pentru sterilizare, și destinate numai mesei
bebelușului. Designul și culorile adecvate ale acestora, determină o acceptare mai
rapidă din partea copilului, și contribuie la dezvoltarea imaginației și creativității
acestuia.
După vârsta de un an copilul va fi astras de vasele colorate și accesorizate cu
reprezentări familiare lui (animale, gaze, flori, etc), de la care persona adultă care îl
hrănește poate începe de fiecare dată o poveste (mai ales în cazul copiilor care refuză
frecvent mancarea).
Igiena personală și igiena instrumentelor este absolut obligatorie.

Capitolul 8. Autonomia și socializarea copilului

8.1. Nevoile copilului. Tipologii și specificități, pe grupe de vârstă

De-a lungul vremii mulți psihologi au încercat să explice comportamentul uman

raportat la nevoile spcifice Au fost aduse argumente și contr-argumente privitoare la
natura acestor nevoi și la importanța acordata de individ în raport cu efectele
nesatisfacerii lor. Cel care a reușit să identifice și să sintetizeze factori biologici,
psihosociali și deprinderi moștenite, a fost Abraham Maslow (1954).
Teoria și ierarhizarea lui Abraham Maslow este recunoscută și astăzi, și
reprezintă încă punctul de plecare în explicarea comportamentelor umane. În funcție de
intensitate, importanță, gravitatea efectelor, etc., Maslow a ierarhizat nevoile pe cinci
niveluri, sub forma cunoscută  de „piramida trebuințelor/nevoilor umane”
1. Nevoi de bază sau fiziologice (biologice) sunt reprezentate de: hrană, apă,
aer,

52
odihnă, căldură, adăpost, mișcare și sex. Toate acestea reprezintă iminență sau
necesitate absolută de satisfacere, deoarece susțin comportamentul uman și chiar
supraviețuirea.
2. Nevoi de siguranță, securitate, protecţie – protecția și siguranța ca o a doua
treaptă de necesități, sunt reprezentate atât de nevoi biologice cât și psihologice – de la
adăpost, îmbracăminte, până la siguranța în fața pericolelor din sfera naturală sau
umană.
3. Nevoi de apartenenţă la un grup sau sociale presupun comunicare, relații
interpersonale și comunitare, viță socială, afecțiune, apropiere, rezolvarea problemelor,
interacțiune socială.
4. Nevoia de stimă şi recunoaştere include - stima de sine, recunoașterea din
partea celorlalți, aprobarea și acceptarea celor din jur, recunoașterea meritelor și a
valorii personale.
5. Nevoia de auto-realizare cuprinde atingerea țintelor și standardelor propuse,
împlinirea visurilor, succes, reuşită în viaţă, activitatea de creaţie, realizarea
potenţialului maxim, crearea şi împlinirea destinului său înalt.

53
Sursa fig.: http://www.cariereonline.ro/articol/geometria-lui-maslow-triunghi-sau-piramida-cum-
complica-serviciu-familia

54
       Între aceste cinci trepte, expuse de Maslow, există o relație de co-dependență. Este
necesar ca nevoile de bază să fie satisfăcute ca să se poată accede la treptele superioare.
De asemenea, trebuie subliniat faptul ca nicuna dintre aceste nevoi sau trepte nu sunt
satisfacute odată pentru totdeuna. Ele apar permanent și cer să fie satisfăcute
permanent. De aceea putem spune că ele există și solicită individul zilnic.
Nerezolvarea sau ne satisfacerea unora dintre nevoile superioare, afectează latura
psihosocială a individului. Treptele inferioare și de bază, nesatisfăcute atrag după sine
deteriorare fizică și psihică și chiar deces.
Piramida nevoilor, în forma expusă și sisținută de Maslow reliefează nevoile
individului uman adult. In cazul copiilor regăsim la un anumit moment toate cele cinci
trepte, dar la o altă scară. La începutul existenței, după naștere nevoile noului născut
sunt mai puține: de bază, de securitate și de afecțiune.

Trebuințele de bază ale copilui mic

Trebuințele, nevoile sau necesitățile – „constituie expresia energiei primare (a

ființelor vii) proiectarea selectivă expresivă a acelei laturi a existenței individuale care
se află în stare critică. Trebuințele primare au o natură pronunțată de întreținere și
alimentare a caracteristicilor biologice (foame, sete, trebunță de căldură, etc) în afară de
Trebuințele de bază ale copilui mic CASETA 7
trebuințele primare psihologice, dintre care nevoia prezenței adultului”.41
Foamea și setea: În ontogeneza timpurie foamea provoacă o stare generală de
agitație și tensiune, țipete și crispări. Aceste trebuințe sunt implicate în învățarea și
comunicarea timpurie [...] Prin intermediul alimentației se produc numeroase condiționări,
„foame” de relaționări dintre copil și mama sa, ca și între copil și condițiile mai generale ale
ambianței. Setea copilului se satisface prin apă, de preferință fiartă și răcită și prin ceaiuri
(de anason, chimen, etc), sucuri de fructe.
Somnul: Cam 80% din timp, copilul doarme, până la un an cu o descreștere în
ultimul trimestru spre 50%. Se modifică pe acest interval ritmul și calitatea (adâncimea)
somnului. La un an se detașează, 3-4 somnuri pe zi și somn prelungit noaptea. Există
diferențe între copii în ceea ce privește trebuința de somn. Gama de diferențe este lărgită
datorită unor factori incidentali ca balonări, discomfort biologic, zgomote, dar și factori
emoționali ca impresii puternice persistente.
După vizite în case necunoscute sau în zile în care vremea nu permite plimbarea și aerarea
41
Şchiopu, Ursula, Verza, Emil, Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag.53
zilnică, somnul devine mai agitat și superficial.
55
Trebuințe de apărare: trebuințele de apărare devin active și încep să se exprime
prin mișcare și țipăt în cazuri de discomfort și prin somn în caz de oboseală.
 Trebuințe de mișcare: trebuința de mișcare se intenționalizează primar, fiind
legată de explorări ale mediului [...] Mersul dezvoltă treptata intenționalizare a
deplasării și dezvoltarea autonomiei și inițiativa personală și este implicat în
perfecționarea coordonării mișcărilor antrenate în echilibrul postural.
Trebuințe psihologice: Se constituie, de asemenea, treptat, trebuințe
psihologice cum ar fi aceea de a forța prezența adulților și relaționarea cu aceștia. La
aceasta se mai adaugă trebuința de a simți, auzi, vedea, etc, trebuințe ce vor activa
reflexul de orientare și forma sa proprie de curiozitate.
Trebuințe de comunicare: Comunicarea se realizează prin vorbire (limbaj) și
prin reacții non-verbale - gestica, mimica, postura și paralimajul (Kurt Danzinger,1976)
[...] La copilul mic, gestica mâinilor este mai densă, după 6-7 luni se manifestată în
intenții afective, refuz, situații ceremoniale, învățate pentru pcazii de contact social
(salut).

Sursa: Schiopu, U., Verza, E., 1981, p.53-69

Copilul aflat în perioda a doua a primei copilării, adică după primele 18 luni de
viață (18-36 luni), prezintă trebuințe din ce în ce mai puțin solicitante decât pănă la
această vârstă, însă cu o încărcătură calitativă mai mare.
Copilul solicită din ce în ce mai mult atenția adulților și impicare activă a
acestora. Solicită prezența permanentă, implicarea în joc, răspunsuri și explicații la
numeroase întrebări, demonstrații, ajutor în tot ceea ce explorează nou, atingerea și alte
diferite manifestări afective într-o masură ridicată. Nevoile de bază rămân aceleași pe
tot pacursul vieții (numai ca la un anumit moment ele pot fi autosatisfacute). Acum se

56
conturează noi trepte de nevoi (cf. Maslow): nevoi de siguranță, de socializare primară
și chiar de stimă de sine.
Copilul în această periodă solicită adulții apropiați să-l țină de mănă. Când iese
la plimbare caută permanent prezența acestora în câmpul său vizual. Cand se sperie
fuge imediat la persoana apropiată afectiv (mama, bunica...etc).
De asemenea, acum leagă primele relații socio-afective cu persoanele din jur.
Începe să recunască prezența repetată a prietenilor de famile, rude, vecini și să se
acomodeze cu ei. În mediul exterior, în afară casei sau a habitatului cunoscut, este din
ce în ce mai receptiv și mai sociabil. Leagă relații de socializare primară cu copiii de la
spațiul de joacă cu care comunică verbal (dacă există deja această deprindere formată,
atât la el cât și la celălalt) sau non-verbal – prin atingere, mimică (zambet), și chiar prin
mici gesturi afectiv-emoționale (oferă jucăria, mâncarea, etc). Spre sfârșitul primei
copilării (în jurul vârstei de 3 ani) se stabilesc primele relații de prietenie, pe care
copilul le resimte ca plăcute dar și necesare.
Tot în acestă periodă (18-36 luni) copilul se descoperă pe sine. Își formează
primele impresii despre sine, în funcție de reușite și de feedback-ul primit de la ceilalți.
Se simte deja mandru, sau chiar rușinat, uneori, cand este lăudat și apreciat de către
adulți (mai ales în fața unor persoane străine) și de obicei se ascunde. Cu toate acestea
valorizarea și prețuirea pe care adulții din jur i-o transmit constituie baza conturării
imaginii de sine. De asemenea, în perioada aceasta descoperă oglinda și învață să se
raporteze la ea pentru a evalua cum arată și pentru a primi feedbak-ul dorit din partea
celorlalți. Își studiază mișcările, gesturile, grimasele, etc.
În perioada următoare, a doua copilărie (3-6 ani), nevoile de bază și cele
existente până în acest moment rămân prezente în viața copilului, dar permanent se
adaugă altele. Ceea ce se modifică este dependența sau necesitatea ca aceste trebuințe
să fie satisfăcute de personele adulte din jurul lui, pentru că de acum începe să se
descurce și singur și să-și autosatisfacă anumite nevoi (mănâncă, se îmbracă, se joacă,
etc, independent de ceilalți)
Perioada preșcolară „poate fi împărțită în trei subperioade: aceea a
preșcolarului mic (3-4 ani), a preșcolarului mijlociu (4-5ani) și a preșcolarului mare

57
(5-6 ani). Prima dintre ele, perioada preșcolară mică se caracterizează printr-o creștere a
intereselor, a aspirațiilor și a aptitudinilor mărunte implicate în satisfacerea plăcerii de
explorare a mediului. [...] Ca expresie a dezvoltării, perioada preșcolară mică, este
vădit de trecere de la centrarea activității organismului pe satisfacerea necesităților
imediate, adeseori dominant biologice – prin mijloace simple – spre activități în care
devin mai complicate modalitățile de satisfacere a unor trebuințe psihologice.”42
În perioada preșcolară se accentuiază opoziția față de adult. Se găsește în
perioada aceasta între nevoia de independență și nevoia de dependență. Opoziția și
chiar negativismul, se manifestă „spontan, ca atare, urmate de dorințe vădite de
reconciliere. La unii copii atitudinile opozante sunt oprimate în comportament, dar
alimentate în subconștient.43
Tot în această perioadă copilul prezintă nevoia acută de adaptare, nevoie
neconștientizată (nici de către părinți, uneori), dar manifestă și presantă. Adaptarea față
de numite persoane sau habitusuri cunoscute dar diferite, solicită capacitatea de
adaptare – „adaptarea mai evidentă a conduitelor față de diferite persoane, de
caracteristicile acestora în cele două medii consurente, familia și grădinița. În acest
sens, copilul poate fi destins acasă, disponibil, iar la grădiniță, răsfățat, nervos, și
invers, fapt care pune, de asemenea, probleme legate de dificultățile sale de adaptare,
manifestate prin aceste mari distanțe psihologice de conduită între cele două medii.”44
Perioada școlară (pubertatea și adolescența) aduce cu sine nevoia de adaptare
noilor schimbări majore, atât pe plan fizic, cât, mai ales, pe plan psihosocial. Trecerea
de la copilărie la maturitate, generează nevoi complexe, atât în relațiile intrapersonale
cât și interpersonale, în viața social-cotidiană.
Adolescenţa aduce cu ea, într-o manieră mult mai profundă neîncrederea (Crețu,
T. 2008). Relaţia cu părinţii pare să fie prima afectată de îndoială deoarece
„adolescenții sunt cei ce critică aspru adulții care se abat, chiar puțin, de la preceptele
morale. Ei operează tranșant, în alb și negru , da, nu, și nu sunt deloc dispuși să accepte
compromisuri.”45 De asemenea, discrepanța dintre rolurile atribuite de către părinți
42
Schiopu, U., Verza, E., 1981, Psihologia vârstelor,. Ciclurile vieții, Ed. Didactică și Pedagogică, București, p.100-101
43
Idem, p 102
44
Ibidem
45
Crețu, Tinca, [2001], (2008), Adolescența și contextul său de dezvoltare, Ed. Credis, București, p.109

58
adolescentului în relațiile de familie, reprezintă o sursa de incertitudini, de dezorientare,
de „confirmări sau infirmări ale calității lor, urmărind reacțiile, adesea foarte subtile ale
celorlalți față de ei. [...] au anumite rezerve față de părinți. Pe aceștia, adolescenții îi
suspectează de subiectivism, de imposibilitatea de a fi pe deplin obiectivi în aprecierile
și atitudinile lor referitoare la proprii copii.46

8.2. Educarea copilului și pedeapsa

În unele abordări ale psihologiei sociale (Zamfir, E. 2005) privind motivația,

sunt prezentate două modele de bază: „motivarea cu morcovul” și „motivarea cu bățul”.
Pedeapsa reprezintă o formă de plată a unui comportament indezirabil, dar și o formă
de motivare de a nu mai repeta acel comportament. Motivarea, convingerea, prin
recompensă (cu morcovul) este considerată cea mai eficientă cale de a schimba
comportamentul greșit al unui copil. Aprecierea comportamentelor dezirabile ale
acestuia, și recompensa pentru anumite acțiuni cu totul speciale și pozitive, reprezintă
modalitatea cea mai potrivită de a indrepta comportamentul unui copil. Recompensa
determină preferințe pentru comportamentele vizate, stabilirea unor standarde conforme
cu cele apreciate.
De cele mai multe ori, însă, se pare ca cea mai la-ndemână metodă de corecție o
reprezintă pedeapsa. Pedeapsa are ca scop generarea unei trăiri și a unor sentimente
negative față de acel comportament, cu scopul de a fi exclus din acțiunile curente ale
copilului.
Pedeapsa fizică considerată vătămătoare, cu efecte negative și cu totul
indezirabilă, mai ales în țările dezvoltate, este agreată mai mult sau mai puțin în
societăți cu un nivel cultural și educațional inferior.
„Pedeapsa fizică sau agresivă este mai puțin eficientă decât alte pedepse, cum ar fi
privarea de televizor, jocuri și jucării, ieșit afară și dulciuri, deoarece aceste pedepse

46
Idem, p.126

59
non-agresive nu determina frustrări și conflicte puternice în echilibrul emoțional al
copilului.”47

Pedeapsa CASETA 8
Pedeapsa este un instrument la fel de important în procesul educației. Aceasta
produce copilului o stare negativă care îi va determina un comportament de evitare a
ceea ce a facut greșit. Pedeapsa reprezinta „ motivația negativa” și, statistic, este mai
putin eficientă decât rasplata. Adică, frica de pedeapsă, de ex.în cazul în care copilul ia o
nota mică, este mai puțin eficientă decât promisiunea unei răsplate pentru obținerea unei
note bune.
În cazul în care copilul a făcut ceva rau, însă nu i s-a spus niciodata clar că
acel lucru este rău, copilul nu trebuie pedepsit, ci este necesar sa i se spunaă că acel
lucru este rău și de ce. Totodata, este important să i se aducă la cunoștință că dacă mai
face acel lucru, va primi o pedeapsă.
În ce privește răsplata, încercați să vă arătați bucuria când copilul a facut ceva
bun, să-l laudați, să-l răsplătiți cu ceva palpabil ( măcar din când în când cu câte o jucărie,
ceva ce își dorește) și să-i amintiți că va mai fi răsplatit și data viitoare când va face ceva
bun.

Sursa: Dinu, Gabriel, Răsplata și pedeapsa în educația copilului, articol disponibil pe

http://www.sfatulmedicului.ro/Arta-de-a-fi-parinte/rasplata-si-pedeapsa-in-educatia-copilului_284

Educarea copilului reprezintă o responsabilitate majoră a părinților, pentru că pe

această cale se acționează asupra comportamentului, personalității, caracterului,
imaginii de sine a copilului și totodată acesta învață de la părinte (sau de la adultul care
îl îngrijește și supraveghează) cum să se descurce în viață, cum să stabilească relații

47
Dinu, Gabriel, Răsplata și pedeapsa în educația copilului, articol disponibil pe http://www.sfatulmedicului.ro/Arta-de-a-fi-
parinte/rasplata-si-pedeapsa-in-educatia-copilului_284

60
interpersonale și cum să-i trateze pe ceilalți, cum să comunice eficient și cum să-și
atingă obiectivele.
La baza educației trebuie să existe o legătură dezirabilă între copil și adult, o
legătură care se sprijnă pe afectivitate și acceptare, respect și apreciere.

Climatul educațional CASETA 9

Psihologul american Kurt Lewin în urma unei cercetări pe diferite tipuri de climat
educaţional, a încercat o codificare a elementelor unui BUN CLIMAT EDUCAŢIONAL,
aspecte care ar trebui să le aibă în prim planul atenţiei orice familie, iar acolo unde este
cazul, să fie ajutate să le îndeplinească. Iată concluziile, preceptele pe care autorul le
oferă şi le propune ca porunci ale părinţilor model:
•să dai copilului un sentiment de securitate
•să dai copilului sentimentul că este iubit şi dorit
•să eviţi ameninţarea, frica şi pedeapsa
•să-l înveţi pe copil cu independenţa şi să-l faci să-şi asume responsabilităţile
să rămâi calm şi să nu te şochezi de manifestările instinctului de copil
•să fii cât poţi de tolerant ca să eviţi conflictele
•să eviţi să-l faci pe copil să se simtă inferior
•să nu-l împingi pe copil dincolo de ceea ce este natural pentru el
•să respecţi sentimentele şi datoriile copilului chiar dacă nu corespund propriilor
tale norme
•să răspunzi cu francheţe la întrebările pe care copiii pot să le pună, dar oferindu-
le răspunsuri adecvate vârstei lor
•să te interesezi de ceea ce face copilul chiar dacă nu consideri că este ceva
direct, util
•să tratezi dificultăţile copilului fără să-l consideri anormal
•să favorizezi creşterea, progresul, mai curând decât perfecţiunea

Sursa: Nistor, Gheorghița, suport de curs – Asistența familiei și Copilului. Familia-Modele

parentale, Universitatea din București

61
Capitolul 9. Menţinerea integrităţii şi siguranţei copilului

9.1. Abuz, neglijare şi exploatare

Conceptul de maltratare a copilului, poate fi definit din diferite perspective –

legislativ, fizic,psihologic, etc. Conform Divet, Heleine. și Morellec (1999), maltratarea
copilului se definește astfel „copilul victimă a părintelui sau adultului care îl are în
grijă, fie prin acte brutale vluntare comise asupra copilului, fie prin omisiunea
intenționată a îngrijirilor, fapte ce conduc la răniri fizice sau comportamentale, mai
greu de evidențiat, pentru că nu lasă urme fizice: brutalități controlate, comportamente
sadice, manifestări rejectări disprețuitoare față de copil, abandon afectiv; exigențe
educaționale disproporționate față de capacitățile copilului... ca și abuzul sexual. Toate
aceste afectează dezvoltarea psihoafectivă a copilului, putând duce până la distrugere
corporală.”48
Deși terminologia în vorbirea curentă tinde spre conotații sinonimice,
conceptele de maltratare și abuz sunt diferite. Conform lui Lynch (1985), „abuzul
reprezintă varianta activă a maltratării copilului prin comiterea anumitro acte,
neglijarea reprezintă forma pasivă – prin omiterea unor acte de îngrijire a copilului.
Amândouă pot fi: emoționale, fizice și sexuale”49. Atunci când tratamentul aplicat
48
Muntean, Ana, Abuzul și neglijarea/maltratarea copilului, apud Neamțu, G., (coord.), Tratat de Asistență socială, 2011, Editura
Polirom, Iași, p. 703-704
49
Lynch, M, Child Abuse befire Kempe: A Historical Literature Review, in Child Abuse and Nelect, 9, 1985, pp.7-15, apud
Neamțu, G., (coord.), Tratat de Asistență socială, 2011, Editura Polirom, Iași, p. 703-704

62
copilui și comportamentul față de acesta generează, durere, furie, anxietate, frustrare,
tristețe, izolare, nepăsare, pe o perioadă mai lungă de timp, se poate vorbi de abuz sau
neglijență, cele două forme ale maltratării.
Abuzul fizic, ca formă de tratament cunoscut și acceptat în societatea
românească, de-a lungul timpului...( „bătaia e ruptă din rai”, „unde dă mama crește”,
sau replica tăioasă adresată indirect, retoric, în fața unui copil răsfățat sau cu
comportament necorespunzător „...copil nebătut!”, etc), tinde să fie din ce în ce rejectat
și condamnat de generațiile actuale.
Abuzul emoțional reprezintă o formă de comportament, acceptată încă, în mare
parte de către societatea românească, tratamentul fiind într-o oarecarecare măsură
înclus în diferite forme de educare.

Abuzul emoțional este mai greu de identificat, dar consta în umilire, hărțuire, adresarea
unor cuvinte abuzive, izolare (Hodgkin, Newell, 1998).

Mich Whitman împarte abuzurile în următoarele forme:

 rejectare;
 ignorare;
 terorizare;
 exploatare;
 izolare;
 coruperea copilului.
Rejectarea și ignorarea se referă la respingerea activă sau mai puțin activă a
dovezilor de afecțiune și a chemărilor copilului. [...] Terorizarea copilului constă în
adresarea unor amenințări cu scopul de a-l liniști, dar care comportă consecințe mult mai
profunde și mai grave decât își pot imagina părinții ce îi spun: „dacă mai plângi, aici te
las!” sau ”Te dau la lup” sau ” O să te spun lui tata și o să vezi tu…” sau nevinovata și
frecventa amenințare: ”Dacă mai faci… nu te mai iubesc!”[…]
Terorizarea copilului are loc atunci când părintele își fixează un anumit nivel al
expectanțelor față de copil și prin orice mijloace încearcă să îi impună atingerea acelui
nivel.

Sursa: Muntean, Ana, Abuzul și neglijarea/maltratarea copilului, apud Neamțu, G.,

(coord.), Tratat de Asistență socială, 2011, Editura Polirom, Iași, p. 705

63
 Abuzul verbal este, probabil, cel mai întâlnit și cel mai vizibil tip de buz îndreptat
asupra copilului. Aparent inofensiv (verba volant), acest tip de abuz are pe termen lung
efecte indezirabile asupra sistemului emoțional al acestuia.
Tot în zona emoțională poate vorbi despre neglijare emoționlă, care cuprinde
tipuri de comportament ce tansmit copilului că nu este dorit, iubit, acceptat și dezvoltă
sentiment de nesiguranță, de abandon, si chiar de vinovăție.
În cazul abuzului sexual, sunt incluse comportamente cu caracter sexual, fie
raporturi sexuale propriuzise, fie imagini sau filme pornografice. Conform lui
Schechter și Roberge (apud Lynch, 1985, în Nemțu, G.coord.,2011) „implicarea unor
copii sau adolescenți imaturi, dependenți din punct de vedere al dezvoltării, în activități
sexuale, pe care ei nu le înțeleg pe deplin și (de aceea) fiind în incapacitate de a-și da
consimțământul în cunoștință de cauză; sunt acte care violează tabuurile sociale ale
rolurilor familiei”. Definiția este aplicabilă însă și în instituții, și în afara familiei, în
general. Abuzul sexual nu înseamnă doar intromisiunea vaginală sau anală, ci și
pipăitul, masturbare, sexul oral și utilizarea copilului, pentru poze și filme
pornografice”50

Exploatarea copilului reprezintă un alt aspect important privind perturbarea

dezvoltării fizice și psihice a copilului. Legislația românească (L.272/2004) pedepsește:
- exploatarea economică (forțarea minorului aflat sub limita legii să muncească,
cerșetoria, vânzarea copiilor, utilizarea minorilor în vedera comiterii de infracțiuni)
- exploatarea militară (implicarea copiilor în operațiuni militare - spionaj, călăuză,
curier, etc.- indiferent dacă e făcută benevol sau în schimbul unei sume de bani )
- exploatarea sexuală (obligarea minorului să se prostitueze; filmarea sau fotografierea
copilului pentru a produce materiale cu caracter pornografic)
- exploatarea imaginii minorului în audio-vizual.
Din punct de vedere legislativ, statul român pedepsește relele tratamente aplicate
minorilor, conform Codului Penal.

50
Muntean, Ana, Abuzul și neglijarea/maltratarea copilului, apud Neamțu, G., (coord.), Tratat de Asistență socială, 2011, Editura
Polirom, Iași, p. 706

64
9.2. Tipuri de accidente și metode de înlăturare a contextului cu grad ridicat de
risc
În activitatea zilnică de îngrijire și supraveghere a copilului/copiilor, persoana
calificată pentru acest tip de activitate are responsabilitatea de a identifica, sesiza și
înlătura orice situație de risc pentru copil sau imobil, în scopul protejării acestuia. În
cazul în care se produc accidente pe care nu le-a putut evita din diferite motive,
babysitter-ul are obligația de a acorda primul ajutor și de a anunța situația persoanelor
responsabile, în funcție de urgența și de gravitatea situației (părinți, medic, etc).
Conform standardelor, responsabilitatea persoanei care îngrijește copilul/copiii
constă în identificarea situațiilor de risc cu promptitudine și în mod obiectiv, în funcție
de particularitățile beneficiarului, de caracteristicile contextului ambiental și social, de
tipul de activități în care este implicat beneficiarul, de nevoile specifice ale copilului,
împreună cu familia copilului.
De asemenea, înlătură situațiile de risc prin securizarea spațiului, protejarea
beneficiarului, supravegherea beneficiarului și apelarea la specialiștii responsabili.
Cele mai importante situații de risc pot fi datorate unor defecțiuni, precum:
scurgeri de gaze, instalații și aparatură electrocasnica defectoasă, intoxicații cu
medicamente, accesul copilului la substanțe chimice păstrate în locuri
necorespunzatoare sau întreruperea accidentală și temporară a curentului electric, a
alimentarii cu apă, a alimentarii cu gaze naturale, catastrofe naturale, atingerea unui
nivel critic al unei boli, dispariția copilului în timp ce se afla în grija baby-sitter-ei.
În scopul îndepărtării sursei generatoare de risc ridicat de accidentare sau afectare,
la domiciliu, principalele tipuri de intervenții pe care persoanele care îngrijesc și
supraveghează copilul/copiii sunt: întreruperea surselor de curent, alimentare cu apă sau
gaze, îndepărtarea unor corpuri vătămătoare grele (în cazul prăbușiri acestora, în mod
necontrolat) producătoare de traume fizice, îdepărtarea unor corpuri vătămătoare mici
(în caz de ingerare sau aspirare), etc.
În situațiile de risc major baby-sitter-ul va trebui să raporteaze cu rapiditate
pericolul iminent și să dea dovadă de implicare activă, empatie, nediscriminare,

65
atitudine pozitiva, încredere în sine, stăpânire de sine, rigurozitate, preocupare, respect,
responsabilitate, vigilență, promptitudine.
În cazul în care copilul/copiii, au fost afectați de situația de risc, persoana care
îngrijește și supraveghează este obligată să acorde primul ajutor cu rapiditate și corect,
în conformitate cu procedurile de specialitate și normele legale în vigoare, specific
tipului de accident sau incident produs.
Cele mai frecvente tipuri de accidentări sau afecțiuni, întalnite în activitatea de
îngrijire și supraveghere a copilului cotidiană, la domiciliul acestuia sau în diferite zone
sau spații în care s-a deplasat cu acesta, pot fi:
- răniri
- fracturi
- entorse
- luxații
- stop respirator
- stop cardiac
- convulsii
- infecții
- înțepaturi veninoase
- lipotimie
- otravire sau intoxicație cu substanțe chimice
- inec
- asfixiere (prin astuparea căilor respiratorii cu diferite corpuri străine sau inhalare
de substanțe vătămătoare)
- insolație, etc.
Pentru o intervenție eficientă și urgentă în situațiile cu risc crescut de accidentare
gravă, baby-sitter-ul trebuie să aibă acces imediat la trusa de prim ajutor, stingator și
telefoane de urgențe (pompieri, salvare, politie, medic, parinti etc).

9.3. Metode şi tehnici de acordare a primului ajutor.

66
 În ceea ce privește acordarea primului ajutor în caz de urgență, metodele și tehnicile
folosite, informațiile corecte trebuiesc luate numai de la servicii specializate. Conform
Serviciului de Cruce Roșie din Romania „Viața unei persoane accidentate depinde, într-
o mare măsură, de momentul acordării primului ajutor și de priceperea celui care
intervine primul la locul accidentului [...] Primul ajutor de bază este doar un ajutor
temporar acordat în caz de urgență pentru salvarea vieții, prevenirea unor
complicatii ulterioare si ameliorarea suferintelor pana in momentul in care un
serviciu medical adecvat poate sa intervina.”51
Metodele și tehnicile de intervenție în caz de urgență sunt în general valabile
oricărei persoane, evident cu mici excepții contextuale. Conform aceleiași surse
intervenția la copii nu diferă foarte mult de cea aplicată adultului. „Exista doar cateva
diferențe față de instrucțiunile pentru suport vital de bază pentru adult – bebeluș (mai
puțin de 1 an), copil (între 1 an și începutul pubertății). Puteți folosi aceeași procedură
pentru resuscitarea bebelușilor și copiilor, ca la adulți:
 pentru bebeluși și copii, nu este necesară aplicarea unei presiuni la fel de
intense atunci când efectuați compresiile toracice. Apăsați sternul cam la o treime din
adâncimea cutiei toracice.
 Folosiți două degete pentru a efectua compresiile la bebeluși.
 Folosiți una sau ambele mâini pentru a efectua compresiile la copii. Este
mai bine să folosiți ambele mâini la copiii mai mari .
 În mod evident, este nevoie de un volum mai mic de aer pentru a executa
ventilarea corectă a bebelușilor și copiilor. Vă puteți da seama că ați suflat suficient aer,
când cutia toracică a victimei se ridică.”52

Pentru diferite tipuri de accidente sau situații grave care slicită intervenție
imediată, vor fi descrise de Serviciul de Cruce Roșie din România, metodele și tehnicile
de intervenție în ANEXE.

51
Crucea Roșie Română – informații disponibile pe http://www.crucearosie.ro/activitati/prim-ajutor/primul-ajutor-de-baza.html
52
ibidem

67
Capitolul 10. Noțiuni generale privind patologia la copii. Patologii curente, acute
și cronice)

Patologia și „bolile copilăriei” sunt aspecte importante pe care persoană care

îngrijește și supraveghează copilul trebuie să le cunosacă și să știe să intervină
corespunzător, asupra lor.
Nu este necesar ca baby-sitter-ul să știe să stabilească un diagnostic asupra
semnelor și simptomelor dar va trebui să știe să semnaleze la timp apariția acestora,
părinților sau medicului curent al copilului. De asemenea va trebui să știe și să respecte
tehnicile de îngrijire recomandate pentru afecțiunea respectivă.
Anumite semne sau simptome nu țin de o patologie complexă, pot fi trecătoare și
se pot combate cu tratamente naturale (ceaiuri, etc) sau medicamente ușoare.
Febra. Febra nu este o boală, ci este un semn ca organismul luptă împotriva unei
infecții. Acest răspuns de apărare este controlat de hipotalamus, parte a creierului
considerată a fi centrul termoreglării. Copiii fac de obicei febră cu valori destul de
ridicate, ceea ce alarmează suplimentar părinții. Febra acompaniaza în general infecții
bronho-pulmonare, din sfera ORL, gripa sau simple răceli. Temperatura normală
variază între 36,1-37,8 grade. Febra ca atare nu amenință viața decât dacă se menține o
perioadă mai lungă peste o valoare prag de 41 grade, sau dacă nu se intervine când se
constată acest prag. 

Greața și voma. Voma, apare atunci când conținutul stomacului, oricare ar fi

acela, este forțat să urce pe gât și dat afară pe gură. Voma poate fi cauzata de: infecție
virală,  intoxicație alimentară, alergii la mâncare, intoleranță la produsele lactate,

68
medicația, răul de mare sau răul de mișcare, durerile de cap severe, legănarea copilului
dupa ce a fost hranit,  otravirea.

Diareea – se manifestă prin scaune dese (în medie 10-12/zi), moi, apoase,
însoțite de crampe și uneori de febră sau vărsături. Primul efect al apariției diareei este
debutul deshidratării, asupra căreia trebuie intervenit imediat. Soluțiile de rehidratare
orală sunt folosite pentru prevenția sau corectarea deshidratării la copiii mici. Soluțiile
de rehidratare conțin un amestec exact de sare, ă, potasiu și alte minerale ce ajută la
înlocuirea fluidelor organismului pierdute prin diaree. Soluțiile de rehidratare ajuta la
prevenția deshidratarii, dar nu vor opri diareea.
  Intoxicația alimentară este o cauză obișnuită de diaree la copii și adulți. Cele
mai multe cazuri de intoxicație alimentară pot fi prevenite prin câteva măsuri de
precauție la pregăirea și depozitarea alimentelor. Alimentele perisabile, cum ar fi ouale,
carnea de pui, peștele, fructele de mare, lactatele, trebuie tratate cu multa grija.
Pentru prevenirea intoxicațiilor alimentare se recomandă realizarea următorilor
pași: - prepararea alimentelor în condiții corespunzatoare, procurarea alimentelor din
magazine sigure, depozitarea alimentelor în condiții corespunzătoare, urmarea
indicațiilor de pe etichetele alimentelor, servirea alimentelor în condiții
corespunzatoare, alimentele vor fi aruncate atunci când există dubii în privința acestora.
Despre „bolile copilăriei” se vorbește în termeni de normalitate, pentru că
aproape toți copiii ajung să manifeste unele sau chiar toate dintre cele mai cunoscute
patologii specifice: varicela, rujeola (pojarul), rubeola, oreionul, scarlatina, etc. Există
pe lângă acestea există și alte patologii curente, răceală, gripă, otită, diferite tipuri de
infecții, traumatisme, etc.

Pe lângă aceste patologii cunoscute există o serie de afecțiuni cu impact mai

redus dar care netratate corespunzător pot genera complicații.

Descrierea pe larg a patologiilor infantile și a simptomatologiilor specific în ANEXE.

69
Capitolul 11. Noțiuni generale despre dizabilitate

11.1. Noțiuni generale despre handicap, dizabilitate și deficiență

În limbajul comun, termenii - handicap, dizabilitate și deficiență tind să fie

folosiți în relație sinonimică, după bunul plac al fiecărui utilizator, nețindu-se cont de
diferențele de natură conceptuală ce desemnează șituații și aspecte diferite.
Dat fiind faptul că fiecare dintre cele trei concepte însoțește în mod normal
exprimarea valorică a calității vieții, aptitudinilor și abilităților unei persoane, și acuză
implicit nevoi speciale, ele sunt regăsite și definite în prevederile legislative de suport
adresate persoanelor vizate. Astfel, „în legislația din Romania, definiția conceptului de
persoană cu handicap face referire la: a) existența unor deficiențe fizice, senzoriale,
psihice sau mentale; b) existența unui dezavantaj datorat faptului că deficiențele
respective împiedică sau limitează accesul normal și în condiții de egalitate la viața
socială, potrivit sexului, factorilor sociali, materiali și culturali; c) necesitatea unor
măsuri de protecție specială, adică a acelor măsuri ce urmează a fi luate pentru
exercitarea dreptului persoanelor cu handicap la un regim special de tratament,
readaptare, de învățământ, de instruire și de integrare socială.”53
Dizabilitatea reprezintă manifestarea concretă indezirabilă care plasează
individul în poziția de persoană cu handicap. Dizabilitatea „vizează orice reducere,
lipsă ori pierdere (rezultând dintr-o infirmitate sau deficiență) a aptitudinii de a
desfășura o activitate în condițiile considerate normale pentru o ființă umană.
Dizabilitățile sunt descrieri ale perturbărilor la nivelul persoanei, al personalității; ele
53
Manea, L., Handicap, în Pop, L., 2003, Dicționar de Politici Sociale, Ed. Expert, bucurești, p.238

70
ilustrează limitarea funcțională sau restricția în activitate , cauzate de anumite
deficiențe.”54
Deficiența reprezintă tocmai elementul lipsă care generează dizabilitatea,
definind individul ca persoană cu handicap în raport cu normalitatea socială. În
categoria deficiențelor sunt incluse: deficiențe mintale, deficiențe senzoriale, deficiențe
fizice/ neuromotorii, tulburări de limbaj, tulburări de comunicare și relaționare (autism)
și sindromul Langdon Down.

Deficiența mintală reprezintă „ reducerea semnificativă a capacităților

intelectuale și psihice care determină o serie de dereglări ale reacțiilor și mecanismelor
de adaptare ale individului la condițiile de permanentă schimbare ale mediului
înconjurător și la standardele de conviețuire socială, într-un anumit areal cultural, fapt
care plasează individul într-o situație de incapacitate și inferioritate, exprimată printr-o
stare de handicap în raport cu ceilalți membri ai comunității din care face parte”55
Deficiențele mintale pot avea mai multe cauze: ereditate, datorate unor leziuni
ale nivelului nervos cetral, carențe educative, afective și culturale, etc.

Deficiențele senzoriale „sunt determinate de unele disfuncții sau tulburări la

nivelul principalilor analizatori (vizual și auditiv) cu implicații majore asupra
desfășurării normale a vieții de relație cu factori de mediu, dar și a proceselor psihice
ale persoanei, având o rezonanță puternică, în conduita și modul de existență al
acesteia.”56
Deficiența de auz sau surzenia, poate fi parțială, progresivă sau totală.
Depistarea precoce a tulburărilor auditive și tratatea lor în mod corespunzător poate
îmbunătăți calitatea auzului. Depistată la naștere sau în copilărie, deficiența de auz,
poate fi tratată, deși, cele mai multe cazuri sunt manifestări degenerative ale
capacităților acestui analizator. Surzenia existentă din naștere sau din primele luni de
viață, aduce cu sine o serie de complicații, privind dezvoltarea limbajului, comunicarii

54
Idem, p. 277
55
Gherguț, A., în Neamțu, G. (coord), 2011, Tratat de asiatență socială, Ed. Polirom. Iași, p.902
56
Idem, p 921

71
și relaționării copilului cu celelalte persoane din jur, și ulterior, efecte distructive în
dezvoltarea psihoemoțională a acestuia. „Este o regulă cunoscută în literaura de
specialitate care afirmă că un copil mic cu pierderi mari de auz, fără o protezare
precoce, va deveni inevitabil mut.”57
Deficiența de auz poate fi: ușoară, medie, severă, în funcție de gradul de deficit,
unilaterală sau bilaterală, dacă este afectată doar o ureche sau ambele, ereditară sau
dobândită. Există patologii ale căror complicații afectează auzul, și care netratate la
timp, sau corespunzător pot degenera capacitatea auditivă a individului.

Deficiența de vedere – lipsa parțială sau totală a vederii poate acuza următorii
indici funcționali: „acuitatea vizuală, câmpul vizual, sensibilitatea luminoasă,
sensibilitatea de contrast, sensibilitatea cromatică, eficiența vizuală.”58
Deficiențele de vedere cuprind o multitudine de clasificări dar cele mai
cunoscute diferențieri sunt bazate pe scăderea acuității vizuale (tulburări de refracție
oculare- miopii, hipermetropii, astigmatism), iar in limbaj comun, gravitatea acestui
deficit se „măsoară” în dioptriile lentilelor indicate. Dincolo de aceste dioptrii, diagnoza
poate fi mult mai complexă și mult mai gravă, în funcție de capacitatea de refacere, de
stadiul bolii, și de posibilitățile de intervenție.
Orbirea obsolută, reprezintă cea mai gravă formă a deficienței vizuale, care poate
fi innăscută (ereditară, congenitală), sau dobândită și care izolează individul de mediul
social și de reprezentările realitații înconjurătoare.
Orbirea parțială sau totală, generează izolare, timiditate, frustrare, efecte
indezirabile asupra dezvoltării psiho-emoționale a inidvidului, mai ales când este
diagnosticată în copilărie.

Deficiențele fizice sau neuromotorii „reprezintă categoria tulburărilor ce

afectează în special componentele motrice ale persoanei, având o serie de consecințe în
planul imaginii de sine și în modalitățile de relaționare cu factori de mediu sau cu alte
persoane. În genere, deficiențele fizice se manifestă ca invalidități corporale ce reduc
57
Ibidem
58
Gherguț, A., în Neamțu, G. (coord), 2011, Tratat de asiatență socială, Ed. Polirom. Iași, p.926

72
puterea și mobilitatea organismului prin modificări patologice exterioare sau interioare
ce pot fi localizate la nivelul întregului corp sau numai la nivelul unor segmente. Ele
cuprind atât aspecte ce țin de motricitate, cât și de mnifestări date de unele boli cronice
ale aparatului respirator, cardiovascular, diabet, tulburări endocrine, etc, care
influențează negativ capacitatea fizică.”59
Ca orice alt tip de deficiență, deficiențele fizice pot fi înnăscute sau dobândite.
Clasificare și tipologiile deficiențelor fizice sunt multiple, dar indiferent de natura lor,
ele afecteză și echilbrul psiho-emoțional al individului.

Tulburările de limbaj „reprezintă rezultatul disfuncțiilor intervenite în

recepționarea, înțelegerea, elaboararea și realizarea comunicării scrise și orale datorită
unor afecțiuni de natură organică, funcțională, psihlogică sau educațională, care
acționează asupra copilului mic în perioada apariției și dezvoltării limbajului.”60
Tulburările de limbaj nu sunt de interes major la debutul lor, deoarece sunt
confundate cu debutul greoi de deprindere a vorbirii în primul sau al doilea an de viață
al copilului. Odată cu depășirea acestei vârste, deficitul de limbaj începe să ridice
semne de întrebare și chiar interesul părinților.
Tulburările de limbaj pot fi:
 de pronunție - dislalia, rinolalia, dizartria
 de ritm și de fluență - bâlbâiala, tahilalia, bradilalia, longonevroza, aftongia
și tulburări pe bază de coree
 de voce – afonia, disfonia, fonastenia
 ale limbajului (citit-scris) – dislexia-alexia și disgrafia – agrafia
 polimorfe – afazia, alalia
 de dezvoltare a limbajului – mutism și întârxiere de dezvoltare generală a
vorbirii ( Gherguț, A, în în Neamțu, G. (coord), 2011)
Tulburările de limbaj aefctează dezvoltarea psihoemoțională și socială a
copilului și a individului în general, intervenind asupra relațiile intrapersonale și
interpersonale.

59
Gherguț, A., în Neamțu, G. (coord), 2011, Tratat de asiatență socială, Ed. Polirom. Iași, p. 937
60
Idem, p 943

73
 Tulburările de comunicare și realționare – autismul. Cunoscut destul de mult în
ultimii ani, cel puțin la nivel conceptual, autismul infantil „a fost lansat de Leo Kanner
în 1943 și definit de A.S. Reber ca un sindrom patologic, apărut în copilărie,
caracterizat printr-o stare de înstrăinare/retragere, o lipsă de răspuns social și/ sau
interes față de cei din jur, dificultăți de comunicare și limbaj, imposibilitatea de a
dezvolta un atașament normal și existența unor căi bizare de a răspunde la stimulii din
mediul înconjurător.”61

Autismul CASETA 10

Autismul este o tulburare a creierului care interfera adesea cu abilitatea de a

comunica și de a relaționa cu cei din jur. 
Semnele autismului se dezvoltă aproape îndotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani,
deși această afecțiune este uneori diagnosticată abia mai tarziu. 
În mod tipic, părinții devin îngrijorați atunci când observă că fiul/fiica lor nu începe să
vorbească și nu răspunde sau nu interacționează ca și ceilalți copii de aceeași vârsta.
De regula, copiii cu autism nu au o dezvoltare normală a vorbirii și pot să "para" surzi, deși
testele de audiometrie sunt normale. 
Autismul afectează modul în care copilul percepe și proceseaza informația senzorială. 
Severitatea autismului variază. Unii au nevoie de un însoțitor în aproape toate domeniile
vieții lor cotidiene, în timp ce alții pot fi capabili să funcționeze la un nivel foarte ridicat și
pot chiar să meargă la o școala normală.
Deși această afecțiune durează toată viața și determină diferite grade de izolare socială,
tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativa în viața persoanelor cu autism. 
Diagnosticarea din timp și tratamentul adecvat au dus la creșterea numărului de persoane
cu autism care sunt capabile să trăiască independent atunci când ajung la vârsta adultă. 

61
Idem, p 945

74
Diagnosticarea și tratarea cât mai precoce îl poate ajuta pe copilul cu autism să se
dezvolte la potențialul său maxim. Principalul obiectiv al tratamentului este
îmbunătățirea capacității generale a copilului de a funcționa. 
Simptomele și manifestările autismului se pot combina în multe feluri și pot fi variabile
din punct de vedere al severității. În plus, simptomele și manifestările aceleiași
persoane se pot modifica în cursul timpului.

În prezent există mai multe tipuri de astfel de tratamente, cum ar fi: 

- Analiza Aplicata a Comportamentului (ABA - Applied Behavioral Analysis) 
- Tratamentul și Educarea Copiilor cu Autism și alte Tulburări de Comunicare
Asemanatoare
- integrarea senzoriala 
Terapii specializate
- logopedie 
- terapie ocupaționala 
- fiziokinetoterapie 
Cel mai frecvent, medicamentele sunt folosite pentru tratamentul afecțiunilor
asociate
Tratament ambulator (la domiciliu) 
Părinții care au un copil cu autism trebuie să aibă o abordare proactivă pentru a
învăța despre această afecțiune și despre tratamentul ei, în timp ce vor colabora
îndeaprope cu persoanele implicate în ingrijirea copilului. De asemenea, este necesar
ca parinții să aibă grijă de ei inșiși, astfel încât să poată face față încercărilor la care
sunt supuși având un copil cu autism. 
Autoeducarea părinților despre autism
Părinții trebuie să întrebe medicul psihiatru sau să contacteze asociațiile care se
ocupă de copiii cu autism pentru a cunoaște tratamentul autismului și pentru a învața
cum să se descurce cu manifestările copilului. S-a arătat că acest tip de antrenament
reduce stresul membrilor familiei și imbunătățește funcționarea copilului.

Sursa: Autismul - articol disponibil pe

http://www.sfatulmedicului.ro/Autismul/autismul_14

75
Sindromul Langdom Down, poate cea mai cunoscuăt formă de deficiență, în ultimii
ani, datorită specificicității (trăsături fizice specifice) și vizibilității ei, este o boală
genetică, „caracterizată prin triada dismorfie particulară, întârziere în dezvoltarea
psihică și aberație cromozomială”62

Sindromul Down CASETA 10

Sindromul Down sau mongolismul este o afecțiune permanentă în cadrul careia o

persoană se naște cu anumite trăsături fizice distincte, de exemplu facies aplatizat, gât
scurt și un grad de întârziere mintală (retard psihic). Deși Sindromul Down este permanent,
majoritatea pacienților pot duce o viață normală, activă. Beneficiind de îngrijirea adecvată și
ajutorul de care au nevoie, copiii cu Sindrom Down pot avea creștere și dezvoltare
spectaculoase și pot deveni adulți sănătoși și fericiți. 

Majoritatea părinților ai căror copii au Sindrom Down, au probleme legate de vârsta

copilului:
- problemele specifice nou-nascutului, includ frecvent obținerea suportului emoțional și
informarea în legatură cu Sindromul Down;
- problemele specifice sugarului, se axează frecvent pe profilaxia răcelilor și a infecțiilor; de
asemenea, pot fi încercate diferite tipuri de terapii, în funcție de ritmul de creștere și
dezvoltare al copilului;
- problemele specifice primei copilării, sunt de regulă în relație cu ritmul de creștere și
dezvoltare al copilului, care tipic este mai lent decât al altor copii de aceeași vârstă; vor fi
vizate foarte probabil comportamentul, abilitățile sociale, dieta și exercițiul, precum și
profilaxia îmbolnăvirilor curente;
- problemele specifice copilăriei medii și târzii, sunt intens dominate de caștigarea
independenței, abilitățile sociale și educație;
- problemele specifice adolescentului și adultului tânăr, sunt corelate frecvent cu tranziția
spre perioada de adult și planurile de viitor - de exemplu locuința; de asemenea, pot să
apară probleme legate de sexualitate și relații interumane.
Majoritatea copiilor cu Sindrom Down au câteva din următoarele trăsături fizice:
- statură mică: copilul are de obicei un ritm de creștere mai lent, iar la vârsta adultă,
62 înalțimea
Idem, p 948 este mai mică decât media;

76
 - tonus muscular scăzut (hipotonie): un copil poate avea mai puțina forță musculară
decât alți copii de aceeași vârstă; tonusul scăzut al musculaturii
abdominale determiăa, de asemenea, protruzia stomacului; în mod normal, la copil
musculatura gastrică se tonifică progresiv până în jurul vârstei de 2 ani;
- gât scurt, gros cu țesut adipos (grăsime) și piele în exces: de obicei, această
trasatură devine mai puțin evidentă pe măsură ce copilul crește;
- brațe și picioare scurte și indesate: unii copii pot prezenta un spațiu mai larg între
degetul mare și degetul al doilea de la picior;
- un singur pliu la nivelul părții centrale a palmei: acesta este numit pliu palmar
transvers sau linia simiana.
În Sindromul Down se întâlnesc frecvent trăsături faciale distincte, cum ar fi:
- urechi de formă modificată: de obicei mici și jos inserate;
- gura și limba anormal constituite: limba copilului poate protruziona parțial, iar cerul gurii
(palatul) poate fi foarte arcuit și îngust;
- punte nazală aplatizată: porțiunea aplatizată a nasului situată între cei 2 ochi (punte
nazală) este frecvent infundată;
- pete Brushfield: un fragment tisular pe portiunea colorată a ochiului (iris); aceste pete nu
afecteaza vederea;
- dinți atipici și încovoiați: dinții copilului pot să apară mai tarziu și într-un mod neobișnuit.
Cu toate că Sindromul Down reprezintă o provocare, majoritatea persoanelor cu
această afecțiune pot duce o viață normală, fericită și activă.
Copilul poate fi ajutat să depașească acestea, precum și alte dificultăți, într-un climat de
dragoste și siguranță. Trebuie sa i se asigure în mod regulat asistență medicală de către o
echipă de specialiști din domeniul medical. De asemenea, pentru copil poate fi util accesul
la un mediu adecvat studiului, precum și la activități care încurajează exercițiul și
interacțiunile cu alți copii. Efectele Sindromului Down se schimbă, de obicei, cu timpul.
Sugarii cu Sindrom Down
Sugarii ating de obicei reperele de creștere și dezvoltare timpurie (cum ar fi întoarcerea de
pe o parte pe alta, statul în șezut, statul în picioare, mersul și vorbitul) mai tarziu decât
ceilalți copii.

77
Copiii cu Sindrom Down
Problemele de sănătate și tulburările în dezvoltare pot contribui la apariția problemelor
comportamentale. Răbdarea cu care părinții trebuie s înfrunte situația, oportunitățile
educaționale și de socializare, precum și activitățile fizice adecvate, pot fi de ajutor în
prevenirea sau rezolvarea problemei de comportament. În cazul în care un copil prezintă
probleme mentale, cum sunt anxietatea sau depresia, pot fi necesare consilierea și
tratamentul medicamentos. 
Adolescenții cu Sindrom Down
Pubertatea începe aproximativ la aceeași vârstă ca și pentru ceilalți adolescenți și tineri.
Este recomandată cunoașterea eventualelor dificultăți sociale și puncte vulnerabile pe care
adolescenții cu Sindrom Down le pot avea. De asemenea, ei pot avea mai multe dificultăți
decât ceilalți, în confruntarea cu emoțiile și sentimentele puternice specifice vârstei.
Adolescenții reușesc de obicei să absolve liceul, în cazul în care incapacitățile lor nu sunt
severe. Școlile profesionale sunt utile pentru mulți tineri, care pot astfel învăța cum să
muncească într-o varietate de locuri, cum ar fi magazine, restaurante sau hoteluri.

Sursa – Sindromul Down – disponibil pe http://www.sfatulmedicului.ro/Boli-

genetice/sindromul-down-mongolismul_247

78
11.2. Delimitări conceptuale privind adicțiile și tulburările de comportament

Tulburările de comportament apar înca din copilăria mică și se evidențiază prin

manifestări persistente de violență și cruzime față de cei din jur (oameni, animale, etc),
fără a ține cont de libertatea și drepturile celorlați.
Copiii care manifestă tulburări de comportament, nu respectă reguli și nu se
încadrează în tipare și norme sociale. Tot în zona tulburărilor de comportament regăsim
și comportamente antisociale precum furturile sau minciuna la vârste foarte fragede.
Evident că nu toate manifestările care se încadrează în acestă descriere au
caracter patologic și trebuie delimitat foarte bine ”boala”, de manifestări
nonconformiste, rebele. „Copiii sau adolescenţii cu această tulburare iniţiază adesea un
comportament agresiv şi reacţionează agresiv faţă de alţii. Ei pot prezenta un
comportament insolent, ameninţător sau intimidant, pot să iniţieze frecvent bătăi,
uzează de o armă care poate cauza o vătămare corporală serioasă (de ex., un băţ, o
cărămidă, o butelie spartă, un cuţit sau o armă de foc), pot fi cruzi cu oamenii ori cu
animalele, fură în timp ce se confruntă cu victima (de ex., banditism, furt din buzunare,
extorcare sau furt armat), ori forţează pe cineva la activitate sexuală. Violenţa fizică
poate lua forma violului, atacului sau, în cazuri mai rare, a omuciderii. Distrugerea
deliberată a proprietăţii altora este elementul caracteristic al acestei tulburări şi poate
include incendierea deliberată, cu intenţia de a cauza un prejudiciu serios  sau
distrugerea deliberată a proprietăţii altora în alte moduri (de ex., spargerea ferestrelor
mașinii, vandalism în şcoală).”63
Persoanele care suferă de tulburare de comportament au o stimă de sine scăzută.
Duritatea afișată reprezintă masca sub care se ascund frustrări, stimă de sine deficitară,
sau alte tipuri de afecțiuni.
Clasificarea tipică a tulburărilor de comportament cuprinde: tulburări de
opoziție, tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție și tulburare de conduită. Pe lângă

63
Tulburarea de conduită/ comportament la copil și adult – articol disponibil pe http://psihoterapia.eu/index.php?
option=com_content&task=view&id=1335

79
acestea, s-au conturat de-a lungul timpului numeroase tipuri de tulburări, mai mult sau
mai puțin recunoscute în viața de zi cu zi.

Sindromul hiperkinetic cu deficit de atenție (ADHD) CASETA 11

Sindromul hiperkinetic cu deficit de atenție (ADHD) este o tulburare de comportament

a copilului care se manifestă prin deficit de atenție si dificultăți în desfașurarea unei sarcini. 
THDA este frecvent întalnită, debutează în copilarie, dar poate persista și la vârsta adultă. 
Dacă nu este depistată și tratata corespunzator poate perturba semnificativ funcținoarea
socială, școlară sau profesională.
Simptomele de bază ale ADHD sunt urmatoarele:
- lipsa atenției, caracterizată printr-o slaba concentrare asupra efectuarii unei sarcinii și
ușoara distractibilitate de către stimulii exteriori
- impulsivitatea poate duce la implicarea copilului în activități riscante fără ca acesta să
țina seama de consecințe
- hiperactivitatea/ agitația și comportamentul neadecvat.
În perioada preșcolara, cele trei simptome caracteristice, absența atenției,
hiperactivitatea și impulsivitatea fac parte din comportamentul normal al copilului. De aceea,
este greu de diferențiat ADHD de comportamentul normal specific vârstei. Simptomele devin
evidente sau sunt accentuate odată cu începerea școlii, pentru că mediul social și cerințele
academice solicită acele abilități care în cazul copiilor cu ADHD nu sunt deloc punctele lor
tari. Copiii și adolescentii cu ADHD prezintă dificultati școlare datorate simptomelor tulburării.
În această perioada (6-12 ani) expectanțele adulților (părinți și profesori) sunt din ce în ce mai
mari în termeni de independență, autonomie și funcționare socială. În perioada școlară sunt
evaluate abilitățile cognitive și socio-emoționale ale copilului.

Familia unui copil hiperkinetic este de multe ori în dificultate; a crește un copil cu
ADHD poate fi o adevarată provocare pentru părinți. Părinții vor urmări atent compotamentul
copilului și vor învăța să răspundă adecvat comportamentelor dezirabile. În cazul în care
intervin alte disfuncționalități în cadrul vieții de familie (precum divorțul, violența în famile,
consumul de alcool și droguri), acestea vor interfera cu managementul comportamental al
copilului cu ADHD.

O altă tulburare, mai rar întâlnită dar care prezintă aspecte importante în relația
copil-părinte sau copil- babysitter, este tulburarea reactivă de atașament.

80
Tulburarea reactivă de atașament CASETA 12

Tulburarea reactivă de atașament este o afecțiune severă în care copiii nu

stabilesc legături sănătoase cu părinții sau persoanele de îngrijire. Copiii cu tulburare
reactiva de atașament de cele mai multe ori au fost neglijați sau abuzați în copilăria mică,
au trecut prin mai multe familii adoptive sau provin din orfelinate unde nevoile lor
emoționale nu au fost împlinite. Deoarece nevoile lor de bază pentru afecțiune, alinare și
stimulare nu au fost satisfacute, acești copii nu au învațat cum să realizeze un atașament
plin de afecțiune cu alți oameni. Ei nu pot primi sau oferi afecțiune.
Tulburarea reactivă de atașament prezinte două tipuri: tipul înhibat și tipul
dezinhibat. În timp ce unii copii pot avea simptomele unui singur tip, există și copii care
prezintă simptome ale ambelor forme.
Tipul înhibat
În tulburarea de atașament de tip înhibat, copiii evită a forma relații și atașamente
cu aproape oricine. Acest lucru se întâmplă când sugarul nu are șansa de a dezvolta
atașament cu nici o persoană de îngrijire.
Semnele și simptomele tipului:
- nu răspunde afecțiunii oferite de părinți sau alți îngrijitori
- evita contactul vizual
- pare să caute contactul, dar apoi întoarce capul
- dificultăți în a fi alinat
- preferă sa se joace singur
- evită contactul fizic
- nu reușește să stabilească contact cu alte persoane
- pare să fie tot timpul în gardă sau îngrijorat
Tipul dezinhibat
În tulburarea de atașament de tip dezinhibat, copiii formează atașamente nepotrivite și
superficiale cu aproape orice persoană, inclusiv cu străinii. Acest lucru se poate întâmpla când
sugarul are multe persoane de îngrijire sau schimbă frecvent persoana care îl îngrijește.
Semnele și simptomele tipului dezinhibat pot include:
- deseori merge după străini, în loc să dezvolte teama de străini
- caută alinare din aprte străinilor
- solicită mai mult ajutor decât are nevoie în rezolvarea sarcinilor
- comportament copilăros inadecvat
Prin definiție, tulburarea reactivă de atașament debutează înaintea vârstei de 5 ani, deși
rădăcinile sale sunt în perioada de sugar.
81
Sursa: http://www.sfatulmedicului.ro/Sanatatea-mentala/tulburarea-reactiva-de-atasament_59
 Evident că pe lângă acestea există un număr mult mai mare de tulburări în sfera
comportamentului. Indiferent care ar fi tipul de afecțiune de care suferă copilul, baby-
sitter-ul va trebui să comunice cu părinții și să se informeze foarte bine despre formele
de manifestare ale patologiei respective, să cunoască în amănunt și cu corectitudine
toate aspectele legate de tratament. De asemenea, persoana care îngrijește și
supraveghează copilul va trebui să știe cum să se comporte cu copilul și ce tipuri de
activități trebuie să desfășoare în vederea susținerii și dezvoltării acestuia și
ameliorării, pe cât posibil a efectelor patologice.

Îngrijirea copilului/copiilor cu nevoi speciale (care prezintă deficiențe de orice

tip, tulburări comportamentale, alte patologii, cronice) presupune un efort suplimentar
și responsabilitate crescută din partea persoanei care se va ocupa de acesta/aceștia.
Intervenția suplimentară, față de îngrijirea normală a uni copil care nu prezintă solicitări
suplimentare, se regăsește în sfera psiho-socio-pedagogiei speciale. Asistarea și
îngrijirea presupune comportamente și activități specifice (hrană, igienă personală,
petrecerea timpului liber, exerciții fizice, activități specifice, etc).
„Există doua tipuri majore de îngrijire a copiilor de alte persoane decât părinții :
individual sau în grup.  Îngrijirea individuală se adreseaza numai unui copil sau numai
copiilor unei familii. Ingrijirea în grup se face într-o anumită instituție, alături de alți
copii. Instituțiile pot fi grădinițe mai mici sau mai mari sau camine. ”64
Baby-sitter-ul care îngrijește și supraveghează la domiciliu copilul cu nevoi
speciale trebuie să cunoască elementele specifice îngrjirii individuale:

64
Îngrijirea copilului – articol disponibil pe http://www.sfatulmedicului.ro/Arta-de-a-fi-parinte/ingrijirea-copilului_216

82
BIBLIOGRAFIE

Airinei, Camelia, Sugar, disponibil pe http://www.romedic.ro/sugar-0C1268

Airinei, Camelia, articol Creștere și dezvoltare copil (1-3 ani), diponibil pe

http://www.romedic.ro/crestere-si-dezvoltare-copil-1-0C12783-ani-

Airinei, Camelia, Managementul timpului, articol disponibil pe http://www.la-

psiholog.ro/info/managementul-timpului

Airinei, Cemlia, Nou-născut, articol disponibil pe http://www.romedic.ro/nou-

nascutul-prima-luna-de-viata-0C429

Anghel, Petre, Strategii eficiente de comunicare, Bucureşti, Editura viaţă şi

sănătate, 2007

Baron. R., în Pânişoară, I.,Ovidiu, 2003, Comunicarea eficientă, Ed. Polirom

Brent D. Ruben, în Marian, Liliana, Etica profesională și bazele comunicării ,

disponibil pe http://www.scribd.com/doc/41608566/etica

Căpraru, E, Căpraru,H., 1984, Mama și copilul, Ed. Medicală, București

Chira, Delia, Alimentația copilului în primul an de viață, articol disponibil pe

http://www.pediatrucluj.ro/2010/10/20/alimentatia-copilului-in-primul-an-de-
viata/

Chira, Delia, Prima lună a bebelușului, disponibil pe

http://www.pediatrucluj.ro/2010/10/23/prima-luna-a-bebelusului/#more-5

Crețu, Tinca, [2001], (2008), Adolescența și contextul său de dezvoltare,

Ed. Credis, București

Crucea Roșie Română – informații disponibile pe

http://www.crucearosie.ro/activitati/prim-ajutor/primul-ajutor-de-baza.html

83
Dinu, Gabriel, Răsplata și pedeapsa în educația copilului, articol disponibil
pe http://www.sfatulmedicului.ro/Arta-de-a-fi-parinte/rasplata-si-pedeapsa-
in-educatia-copilului_284
Drăgan, I., 2007, Comunicarea, Paradigme și Teorii, Editura Rao, București

Gherguț, A., în Neamțu, G. (coord), 2011, Tratat de asiatență socială, Ed.

Polirom. Iași

Giddens, A., 2010, ed. a V a, Sociologie, Editura All, București

Hellriegel,D., Slocum, J., Woodman, R., 1992, Organizational Behavior,

West Publish. Company, USA
Îngrijirea copilului – articol disponibil pe http://www.sfatulmedicului.ro/Arta-de-
a-fi-parinte/ingrijirea-copilului_216

J. Fiske, apud I, Drăgan, 2007, Comunicrea, Paradigme și Teorii, Editura

Rao, București

Lynch, M, Child Abuse befire Kempe: A Historical Literature Review, in

Child Abuse and Nelect, 9, 1985, pp.7-15, apud Neamțu, G., (coord.), Tratat
de Asistență socială, 2011, Editura Polirom, Iași

Manea, L., Handicap, în Pop, L., 2003, Dicționar de Politici Sociale, Ed.
Expert, București

Mihăilescu, I., 2003, Sociologie generală. Concepte fundamentale și studii

de caz, Ed. Polirom, Iași

Mitrofan, I., Mitrofan, N., 1989, Cuplul conjugal. Armonie și dizarmonie, Ed.
Științifică și Enciclopedică, București

Muntean, Ana, Abuzul și neglijarea/maltratarea copilului, apud Neamțu, G.,

(coord.), Tratat de Asistență socială, 2011, Editura Polirom, Iași

Myers, D.G., 1990, (p.249) în Marian, Liliana, Etica profesională și bazele

comunicării , disponibil pe http://www.scribd.com/doc/41608566/etica

Rădulescu, Corina, 2009, Comunicare și Protocol, disponibil pe

http://www.scribd.com/doc/47728193/Comunicare-Radulescu-2009

Rime, Bernard, 2005, Comunicarea socială a emoțiilor, (Tr). Editura Trei,

București

84
Rubin, R. B., Perse, E. M., Barbato, C. A., 1988, Conceptualization and
Measurement of Interpersonal Communication Motives. Human
Communication
Şchiopu, U., Verza, E., 1981, Psihologia vârstelor .Ciclurile vieţii, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

ANEXA 1

Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea

drepturilor copilului 

85
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23 iunie 2004 

Link util, modificari, completari

 Adoptia interna in viziunea noii legi a adoptiei [avocat Magdalena Popeanga]
 HG nr. 1663/2008 - pentru indexarea cuantumului alocatiei lunare luare in plasament 

Capitolul I - Dispozitii generale si definitii

Art. 1 
(1) Prezenta lege reglementeaza cadrul legal privind respectarea, promovarea si garantarea
drepturilor copilului. 
(2) Autoritatile publice, organismele private autorizate, precum si persoanele fizice si persoanele
juridice responsabile de protectia copilului sunt obligate sa respecte, sa promoveze si sa
garanteze drepturile copilului stabilite prin Constitutie si lege, in concordanta cu prevederile
Conventiei Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificata prin Legea nr.
18/1990, republicata, si ale celorlalte acte internationale in materie la care Romania este parte. 

Art. 2 
(1) Prezenta lege, orice alte reglementari adoptate in domeniul respectarii si promovarii
drepturilor copilului, precum si orice act juridic emis sau, dupa caz, incheiat in acest domeniu se
subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului. 
(2) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv in legatura cu drepturile si
obligatiile ce revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai, precum si oricaror persoane
carora acesta le-a fost plasat in mod legal. 
(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care
privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in
cauzele solutionate de instantele judecatoresti. 
(4) Persoanele prevazute la alin. (3) sunt obligate sa implice familia in toate deciziile, actiunile si
masurile privitoare la copil si sa sprijine ingrijirea, cresterea si formarea, dezvoltarea si educarea
acestuia in cadrul familiei. 

Art. 3 
De dispozitiile prezentei legi beneficiaza: 
a) copiii cetateni romani aflati pe teritoriul Romaniei; 
b) copiii cetateni romani aflati in strainatate; 
c) copiii fara cetatenie aflati pe teritoriul Romaniei; 
d) copiii care solicita sau beneficiaza de o forma de protectie in conditiile reglementarilor legale
privind statutul si regimul refugiatilor in Romania; 
e) copiii cetateni straini aflati pe teritoriul Romaniei, in situatii de urgenta constatate, in conditiile
prezentei legi, de catre autoritatile publice romane competente. 

Art. 4 
In sensul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii: 
a) copil - persoana care nu a implinit varsta de 18 ani si nu a dobandit capacitatea deplina de
exercitiu, in conditiile legii; 
b) familie - parintii si copiii acestora; 
c) familie extinsa - copilul, parintii si rudele acestuia pana la gradul IV inclusiv; 
d) familie substitutiva - persoanele, altele decat cele care apartin familiei extinse, care, in
conditiile legii, asigura cresterea si ingrijirea copilului; 
e) planul individualizat de protectie - documentul prin care se realizeaza planificarea serviciilor,
prestatiilor si a masurilor de protectie speciala a copilului, pe baza evaluarii psihosociale a
acestuia si a familiei sale, in vederea integrarii copilului care a fost separat de familia sa intr-un
mediu familial stabil permanent, in cel mai scurt timp posibil; 
f) planul de servicii - documentul prin care se realizeaza planificarea acordarii serviciilor si a
prestatiilor, pe baza evaluarii psihosociale a copilului si a familiei, in vederea prevenirii separarii

86
copilului de familia sa; 
g) reprezentant legal al copilului - parintele sau persoana desemnata potrivit legii sa exercite
drepturile si sa indeplineasca obligatiile parintesti fata de copil; 
h) A.N.P.D.C. - Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului; 
i) C.P.C. - comisia pentru protectia copilului; 
j) D.G.A.S.P.C. - directia generala de asistenta sociala si protectia copilului; 
k) S.P.A.S. - serviciul public de asistenta sociala; 
l) O.R.A. - Oficiul Roman pentru Adoptii. 

Art. 5 
(1) Copiii au dreptul la protectie si asistenta in realizarea si exercitarea deplina a drepturilor lor, in
conditiile prezentei legi. 
(2) Raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului revine in primul rand
parintilor, acestia avand obligatia de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile fata de
copil tinand seama cu prioritate de interesul superior al acestuia. 
(3) In subsidiar, responsabilitatea revine colectivitatii locale din care fac parte copilul si familia sa.
Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a sprijini parintii sau, dupa caz, alt
reprezentant legal al copilului in realizarea obligatiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltand si
asigurand in acest scop servicii diversificate, accesibile si de calitate, corespunzatoare nevoilor
copilului. 
(4) Interventia statului este complementara; statul asigura protectia copilului si garanteaza
respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifica realizata de institutiile statului si de
autoritatile publice cu atributii in acest domeniu. 

Art. 6 
Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii: 
a) respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; 
b) egalitatea sanselor si nediscriminarea; 
c) responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor
parintesti; 
d) primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea drepturilor
copilului; 
e) descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si parteneriatul
dintre institutiile publice si organismele private autorizate; 
f) asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil; 
g) respectarea demnitatii copilului; 
h) ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand cont de varsta si de
gradul sau de maturitate; 
i) asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului, tinand cont de
originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica, in cazul luarii unei masuri de protectie; 
j) celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil; 
k) asigurarea protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului; 
l) interpretarea fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului in corelatie cu ansamblul
reglementarilor din aceasta materie. 

Art. 7 
Drepturile prevazute de prezenta lege sunt garantate tuturor copiilor fara nici o discriminare,
indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau alta opinie, de nationalitate,
apartenenta etnica sau origine sociala, de situatia materiala, de gradul si tipul unei deficiente, de
statutul la nastere sau de statutul dobandit, de dificultatile de formare si dezvoltare sau de alt gen
ale copilului, ale parintilor ori ale altor reprezentanti legali sau de orice alta distinctie. 

Capitolul II - Drepturile copilului

Sectiunea 1 - Drepturi si libertati civile

Art. 8 

87
(1) Copilul are dreptul la stabilirea si pastrarea identitatii sale. 
(2) Copilul este inregistrat imediat dupa nastere si are de la aceasta data dreptul la un nume,
dreptul de a dobandi o cetatenie si, daca este posibil, de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit,
crescut si educat de acestia. 
(3) Parintii aleg numele si prenumele copilului, in conditiile legii. 
(4) Copilul are dreptul de a-si pastra cetatenia, numele si relatiile de familie, in conditiile
prevazute de lege, fara nici o ingerinta. 
(5) Daca se constata ca un copil este lipsit, in mod ilegal, de elementele constitutive ale identitatii
sale sau de unele dintre acestea, institutiile si autoritatile publice sunt obligate sa ia de urgenta
toate masurile necesare in vederea restabilirii identitatii copilului. 

Art. 9 
(1) In scopul realizarii dreptului prevazut la art. 8 alin. (1), unitatile sanitare care au in structura
sectii de nou-nascuti si/sau de pediatrie au obligatia de a angaja un asistent social sau, dupa caz,
de a desemna o persoana cu atributii de asistenta sociala. 
(2) In vederea stabilirii identitatii copilului parasit sau gasit ori a parintilor acestuia, organele de
politie competente au obligatia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile cu
realizarea demersurilor ce le revin, potrivit legii, pentru inregistrarea nasterii copilului. 

Art. 10 
(1) Certificatul medical constatator al nasterii, atat pentru copilul nascut viu, cat si pentru copilul
nascut mort, se intocmeste in termen de 24 de ore de la nastere. 
(2) Raspunderea pentru indeplinirea obligatiei prevazute la alin. (1) revine medicului care a
asistat sau a constatat nasterea si medicului sef de sectie. 
(3) Cand nasterea a avut loc in afara unitatilor sanitare, medicul de familie avand cabinetul
inregistrat in raza teritoriala unde a avut loc nasterea este obligat ca, la cererea oricarei
persoane, in termen de 24 de ore, sa constate nasterea copilului, dupa care sa intocmeasca si sa
elibereze certificatul medical constatator al nasterii copilului, chiar daca mama nu este inscrisa pe
lista cabinetului sau. 

Art. 11 
(1) In situatia in care copilul este parasit de mama in maternitate, unitatea medicala are obligatia
sa sesizeze telefonic si in scris directia generala de asistenta sociala si protectia copilului si
organele de politie, in termen de 24 de ore de la constatarea disparitiei mamei. 
(2) In termen de 5 zile de la sesizarea prevazuta la alin. (1), se intocmeste un proces-verbal de
constatare a parasirii copilului, semnat de reprezentantul directiei generale de asistenta sociala si
protectia copilului, reprezentantul politiei si al maternitatii; cand starea de sanatate a copilului
permite externarea, in baza procesului-verbal, directia generala de asistenta sociala si protectia
copilului va stabili masura plasamentului in regim de urgenta pentru copil. 
(3) In termen de 30 de zile de la intocmirea procesului-verbal, politia este obligata sa intreprinda
verificarile specifice privind identitatea mamei si sa comunice rezultatul acestor verificari directiei
generale de asistenta sociala si protectia copilului. 
(4) In situatia in care mama este identificata, directia generala de asistenta sociala si protectia
copilului va asigura consilierea si sprijinirea acesteia in vederea realizarii demersurilor legate de
intocmirea actului de nastere. 
(5) In situatia in care, in urma verificarilor efectuate de politie, nu este posibila identificarea
mamei, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului transmite serviciului public de
asistenta sociala in a carui raza administrativ-teritoriala s-a produs nasterea dosarul cuprinzand
certificatul medical constatator al nasterii, procesul-verbal prevazut la alin. (2), dispozitia de
plasament in regim de urgenta si raspunsul politiei cu rezultatul verificarilor. 
(6) In termen de 5 zile de la primirea documentatiei prevazute la alin. (5), serviciul public de
asistenta sociala are obligatia de a obtine dispozitia de stabilire a numelui si prenumelui copilului,
in conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, cu
modificarile ulterioare, si de a face declaratia de inregistrare a nasterii la serviciul de stare civila
competent. 
(7) Dupa inregistrarea nasterii copilului, serviciul public de asistenta sociala are obligatia de a
transmite directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului actul de inregistrare a
nasterii copilului. 

Art. 12 
(1) In situatia copilului gasit, precum si a celui parasit de parinti in alte unitati sanitare, a carui

88
nastere nu a fost inregistrata, obligatia de a realiza demersurile prevazute de lege pentru
inregistrarea nasterii copilului revine serviciului public de asistenta sociala in a carui raza
administrativ-teritoriala a fost gasit sau parasit copilul. 
(2) Expertiza medico-legala necesara pentru inregistrarea nasterii copilului este gratuita. 

Art. 13 
(1) Unitatile sanitare, unitatile de protectie sociala, serviciile de ingrijire de tip rezidential,
entitatile fara personalitate juridica, alte persoane juridice, precum si persoane fizice, care
interneaza sau primesc in ingrijire femei gravide ori copii care nu poseda acte pe baza carora sa li
se poata stabili identitatea, sunt obligate sa anunte, in termen de 24 de ore, in scris, autoritatea
administratiei publice locale in a carei raza isi au sediul sau, dupa caz, domiciliul, in vederea
stabilirii identitatii lor. 
(2) Cel care ia un copil pentru a-l ingriji sau proteja temporar, pana la stabilirea unei masuri de
protectie in conditiile legii, are obligatia de a-l intretine si, in termen de 48 de ore, de a anunta
autoritatea administratiei publice locale in a carei raza teritoriala isi are sediul sau domiciliul. 

Art. 14 
(1) Copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele,
precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament. 
(2) Copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestea,
precum si cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, in masura in
care acest lucru nu contravine interesului sau superior. 
(3) Parintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale ale
acestuia cu bunicii, fratii si surorile ori cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata
de familie, decat in cazurile in care instanta decide in acest sens, apreciind ca exista motive
temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului. 

Art. 15 
(1) In sensul prezentei legi, relatiile personale se pot realiza prin: 
a) intalniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana care are, potrivit prezentei legi, dreptul
la relatii personale cu copilul; 
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; 
c) gazduirea copilului pe perioada determinata de catre parintele sau de catre alta persoana la
care copilul nu locuieste in mod obisnuit; 
d) corespondenta ori alta forma de comunicare cu copilul; 
e) transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele ori la alte persoane care au, potrivit
prezentei legi, dreptul de a mentine relatii personale cu copilul; 
f) transmiterea de informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau
scolare, catre parintele sau catre alte persoane care au dreptul de a mentine relatii personale cu
copilul. 
(2) Transmiterea informatiilor prevazute la alin. (1) lit. e) si f) se va face cu respectarea
interesului superior al copilului, precum si a dispozitiilor speciale vizand confidentialitatea si
transmiterea informatiilor cu caracter personal. 

Art. 16 
(1) Copilul care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre acestia printr-o masura dispusa
in conditiile legii are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, cu
exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului. 
(2) Instanta judecatoreasca, luand in considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului,
poate limita exercitarea acestui drept, daca exista motive temeinice de natura a periclita
dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului. 

Art. 17 
(1) Copilul ai carui parinti locuiesc in state diferite are dreptul de a intretine relatii personale si
contacte directe cu acestia, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior
al copilului. 
(2) Exercitarea dreptului prevazut la alin. (1) va fi facilitata de Autoritatea Nationala pentru
Protectia Drepturilor Copilului, in colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, pe baza unei
proceduri aprobate prin ordin comun. 

Art. 18 

89
(1) Copiii neinsotiti de parinti sau de un alt reprezentant legal ori care nu se gasesc sub
supravegherea legala a unor persoane au dreptul de a li se asigura, in cel mai scurt timp posibil,
reintoarcerea alaturi de reprezentantii lor legali. 
(2) Deplasarea copiilor in tara si in strainatate se realizeaza cu instiintarea si cu acordul ambilor
parinti; orice neintelegeri intre parinti cu privire la exprimarea acestui acord se solutioneaza de
catre instanta judecatoreasca. 
(3) Parintii sau, dupa caz, alta persoana responsabila de supravegherea, cresterea si ingrijirea
copilului sunt obligati sa anunte la politie disparitia acestuia de la domiciliu, in cel mult 24 de ore
de la constatarea disparitiei. 

Art. 19 
(1) Misiunile diplomatice si consulare ale Romaniei au obligatia de a sesiza Autoritatea Nationala
pentru Protectia Drepturilor Copilului cu privire la copiii cetateni romani aflati in strainatate care,
din orice motive, nu sunt insotiti de parinti sau de un alt reprezentant legal ori nu se gasesc sub
supravegherea legala a unor persoane din strainatate.
(2) Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului va lua masurile necesare pentru
intoarcerea copilului la parinti sau la un alt reprezentant legal, imediat dupa identificarea
acestora. In cazul in care persoanele identificate nu pot sau refuza sa preia copilul, la cererea
Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, tribunalul de la domiciliul copilului sau
Tribunalul Bucuresti, in situatia in care acest domiciliu nu este cunoscut, va dispune plasamentul
copilului intr-un serviciu de protectie speciala propus de Autoritatea Nationala pentru Protectia
Drepturilor Copilului. 
(3) Procedura de intoarcere a copiilor in tara, de identificare a parintilor sau a altor reprezentanti
legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de intoarcerea in tara a acestora,
precum si serviciile de protectie speciala, publice sau private, competente sa asigure protectia in
regim de urgenta a copiilor aflati in situatia prevazuta la alin. (1) se stabilesc prin hotarare a
Guvernului. 

Art. 20 
(1) Misiunile diplomatice si consulare straine au obligatia de a sesiza Autoritatea Nationala pentru
Protectia Drepturilor Copilului si Autoritatea pentru Straini despre toate situatiile in care au
cunostinta de copii cetateni straini aflati pe teritoriul Romaniei, care, din orice motive, nu sunt
insotiti de parinti sau de un alt reprezentant legal ori nu se gasesc sub supravegherea legala a
unor persoane. In cazul in care autoritatile romane se autosesizeaza, acestea vor instiinta de
urgenta misiunea straina competenta cu privire la copiii in cauza. 
(2) In situatia copiilor prevazuti la alin. (1), Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor
Copilului, pana la definitivarea demersurilor legale ce cad in competenta Autoritatii pentru Straini,
va solicita Tribunalului Bucuresti stabilirea plasamentului copilului intr-un serviciu de protectie
speciala propus de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului. 
(3) Masura plasamentului dureaza pana la returnarea copilului in tara de resedinta a parintilor ori
in tara in care au fost identificati alti membri ai familiei dispusi sa ia copilul. 
(4) In cazul nereturnarii copilului, acesta beneficiaza de protectia speciala prevazuta in prezenta
lege. 

Art. 21 
In vederea aplicarii prevederilor art. 19 si 20 se incheie tratatele necesare cu statele sau cu
autoritatile statelor vizate, pe baza propunerilor Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor
Copilului si ale Ministerului Afacerilor Externe, precum si a altor institutii interesate. 

Art. 22 
(1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si
familiale. 
(2) Este interzisa orice actiune de natura sa afecteze imaginea publica a copilului sau dreptul
acestuia la viata intima, privata si familiala. 
(3) Participarea copilului in varsta de pana la 14 ani la dezbateri publice in cadrul unor programe
audiovizuale se poate face numai cu consimtamantul scris al acestuia si al parintilor sau, dupa
caz, al altui reprezentant legal. 
(4) Copiii nu pot fi folositi sau expusi de catre parinti, reprezentanti legali sau alte persoane
responsabile de cresterea si ingrijirea lor, in scopul de a obtine avantaje personale sau de a
influenta deciziile autoritatilor publice. 
(5) Consiliul National al Audiovizualului monitorizeaza modul de derulare a programelor

90
audiovizuale, astfel incat sa se asigure protectia si garantarea dreptului copilului prevazut la alin.
(1). 

Art. 23 
(1) Copilul are dreptul la libertate de exprimare. 
(2) Libertatea copilului de a cauta, de a primi si de a difuza informatii de orice natura, care
vizeaza promovarea bunastarii sale sociale, spirituale si morale, sanatatea sa fizica si mentala,
sub orice forma si prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabila. 
(3) Parintii sau, dupa caz, alti reprezentanti legali ai copilului, persoanele care au in plasament
copii, precum si persoanele care, prin natura functiei, promoveaza si asigura respectarea
drepturilor copiilor au obligatia de a le asigura informatii, explicatii si sfaturi, in functie de varsta
si de gradul de intelegere al acestora, precum si de a le permite sa-si exprime punctul de vedere,
ideile si opiniile. 
(4) Parintii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decat in cazurile
prevazute expres de lege. 

Art. 24 
(1) Copilul capabil de discernamant are dreptul de a-si exprima liber opinia asupra oricarei
probleme care il priveste. 
(2) In orice procedura judiciara sau administrativa care il priveste copilul are dreptul de a fi
ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a implinit varsta de 10 ani. Cu toate acestea,
poate fi ascultat si copilul care nu a implinit varsta de 10 ani, daca autoritatea competenta
apreciaza ca audierea lui este necesara pentru solutionarea cauzei. 
(3) Dreptul de a fi ascultat confera copilului posibilitatea de a cere si de a primi orice informatie
pertinenta, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe
care le poate avea opinia sa, daca este respectata, precum si asupra consecintelor oricarei decizii
care il priveste. 
(4) In toate cazurile prevazute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate in considerare si li
se va acorda importanta cuvenita, in raport cu varsta si cu gradul de maturitate a copilului. 
(5) Orice copil poate cere sa fie ascultat conform dispozitiilor alin. (2) si (3). In caz de refuz,
autoritatea competenta se va pronunta printr-o decizie motivata. 
(6) Dispozitiile legale speciale privind consimtamantul sau prezenta copilului in procedurile care il
privesc, precum si prevederile referitoare la desemnarea unui curator, in caz de conflict de
interese, sunt si raman aplicabile. 

Art. 25 
(1) Copilul are dreptul la libertate de gandire, de constiinta si de religie. 
(2) Parintii indruma copilul, potrivit propriilor convingeri, in alegerea unei religii, in conditiile legii,
tinand seama de opinia, varsta si de gradul de maturitate a acestuia, fara a-l putea obliga sa
adere la o anumita religie sau la un anumit cult religios. 
(3) Religia copilului care a implinit 14 ani nu poate fi schimbata fara consimtamantul acestuia;
copilul care a implinit varsta de 16 ani are dreptul sa-si aleaga singur religia. 
(4) Atunci cand copilul beneficiaza de protectie speciala, persoanelor in ingrijirea carora se afla le
sunt interzise orice actiuni menite sa influenteze convingerile religioase ale copilului. 

Art. 26 
(1) Copilul are dreptul la libera asociere in structuri formale si informale, precum si libertatea de
intrunire pasnica, in limitele prevazute de lege. 
(2) Autoritatile administratiei publice locale, unitatile de invatamant si alte institutii publice sau
private competente iau masurile necesare asigurarii exercitarii corespunzatoare a drepturilor
prevazute la alin. (1). 

Art. 27 
(1) Copilul apartinand unei minoritati nationale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la
viata culturala proprie, la declararea apartenentei sale etnice, religioase, la practicarea propriei
sale religii, precum si dreptul de a folosi limba proprie in comun cu alti membri ai comunitatii din
care face parte. 
(2) Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii asigura si urmareste exercitarea drepturilor
prevazute la alin. (1). 

Art. 28 

91
(1) Copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus
pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante. 
(2) Masurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decat in acord cu demnitatea copilului,
nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se afla in legatura cu
dezvoltarea fizica, psihica sau care afecteaza starea emotionala a copilului. 

Art. 29 
(1) Copilul are dreptul sa depuna singur plangeri referitoare la incalcarea drepturilor sale
fundamentale. 
(2) Copilul este informat asupra drepturilor sale, precum si asupra modalitatilor de exercitare a
acestora. 

Sectiunea 2 - Mediul familial si ingrijirea alternativa

Art. 30 
(1) Copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai. 
(2) Parintii au obligatia sa asigure copilului, de o maniera corespunzatoare capacitatilor in
continua dezvoltare ale copilului, orientarea si sfaturile necesare exercitarii corespunzatoare a
drepturilor prevazute in prezenta lege. 
(3) Parintii copilului au dreptul sa primeasca informatiile si asistenta de specialitate necesare in
vederea ingrijirii, cresterii si educarii acestuia. 

Art. 31 
(1) Ambii parinti sunt responsabili pentru cresterea copiilor lor. 
(2) Exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti trebuie sa aiba in vedere interesul
superior al copilului si sa asigure bunastarea materiala si spirituala a copilului, in special prin
ingrijirea acestuia, prin mentinerea relatiilor personale cu el, prin asigurarea cresterii, educarii si
intretinerii sale, precum si prin reprezentarea sa legala si administrarea patrimoniului sau. 
(3) In cazul existentei unor neintelegeri intre parinti cu privire la exercitarea drepturilor si
indeplinirea obligatiilor parintesti, instanta judecatoreasca, dupa ascultarea ambilor parinti,
hotaraste potrivit interesului superior al copilului. 

Art. 32 
Copilul are dreptul sa fie crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala,
spirituala, morala si sociala. In acest scop parintii sunt obligati: 
a) sa supravegheze copilul; 
b) sa coopereze cu copilul si sa ii respecte viata intima, privata si demnitatea; 
c) sa informeze copilul despre toate actele si faptele care l-ar putea afecta si sa ia in considerare
opinia acestuia; 
d) sa intreprinda toate masurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor; 
e) sa coopereze cu persoanele fizice si persoanele juridice care exercita atributii in domeniul
ingrijirii, educarii si formarii profesionale a copilului. 

Art. 33 
Copilul nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre ei, impotriva vointei acestora, cu
exceptia cazurilor expres si limitativ prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai
daca acest lucru este impus de interesul superior al copilului. 

Art. 34 
(1) Serviciul public de asistenta sociala va lua toate masurile necesare pentru depistarea precoce
a situatiilor de risc care pot determina separarea copilului de parintii sai, precum si pentru
prevenirea comportamentelor abuzive ale parintilor si a violentei in familie. 
(2) Orice separare a copilului de parintii sai, precum si orice limitare a exercitiului drepturilor
parintesti trebuie sa fie precedate de acordarea sistematica a serviciilor si prestatiilor prevazute
de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzatoare a parintilor, consilierea acestora,
terapie sau mediere, acordate in baza unui plan de servicii. 

Art. 35 
(1) Planul de servicii se intocmeste si se pune in aplicare de catre serviciul public de asistenta
sociala, organizat la nivelul municipiilor si oraselor, precum si de persoanele cu atributii de

92
asistenta sociala din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-
teritoriala unde se afla copilul, in urma evaluarii situatiei copilului si a familiei acestuia. 
(2) La nivelul municipiului Bucuresti intocmirea si punerea in aplicare a planului prevazut la alin.
(1) se realizeaza de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului de la nivelul
fiecarui sector. 
(3) Planul de servicii se aproba prin dispozitia primarului. 
(4) Planul de servicii are ca obiectiv prevenirea separarii copilului de parintii sai. In acest scop
serviciul public de asistenta sociala ori, dupa caz, directia generala de asistenta sociala si protectia
copilului de la nivelul fiecarui sector al municipiului Bucuresti sprijina accesul copilului si al familiei
sale la serviciile si prestatiile destinate mentinerii copilului in familie. 
(5) Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea catre directia generala de asistenta
sociala si protectia copilului a cererii de instituire a unei masuri de protectie speciala a copilului,
numai daca, dupa acordarea serviciilor prevazute de acest plan, se constata ca mentinerea
copilului alaturi de parintii sai nu este posibila. 

Art. 36 
(1) Daca exista motive temeinice de a suspecta ca viata si securitatea copilului sunt primejduite in
familie, reprezentantii serviciului public de asistenta sociala ori, dupa caz, ai directiei generale de
asistenta sociala si protectia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti au dreptul sa
viziteze copiii la locuinta lor si sa se informeze despre felul in care acestia sunt ingrijiti, despre
sanatatea si dezvoltarea lor fizica, educarea, invatatura si pregatirea lor profesionala, acordand, la
nevoie, indrumarile necesare. 
(2) Daca, in urma vizitelor efectuate potrivit alin. (1), se constata ca dezvoltarea fizica, mentala,
spirituala, morala sau sociala a copilului este primejduita, serviciul public de asistenta sociala este
obligat sa sesizeze de indata directia generala de asistenta sociala si protectia copilului in vederea
luarii masurilor prevazute de lege. 
(3) Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului este obligata sa sesizeze instanta
judecatoreasca in situatia in care considera ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru
decaderea, totala sau partiala, a parintilor ori a unuia dintre ei din exercitiul drepturilor parintesti. 

Art. 37 
(1) Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului va lua toate masurile necesare
pentru ca parintii decazuti din drepturile parintesti, precum si cei carora le-a fost limitat exercitiul
anumitor drepturi sa beneficieze de asistenta specializata pentru cresterea capacitatii acestora de
a se ocupa de copii, in vederea redobandirii exercitiului drepturilor parintesti. 
(2) Parintii care solicita redarea exercitiului drepturilor parintesti beneficiaza de asistenta juridica
gratuita, in conditiile legii. 

Art. 38 
Instanta judecatoreasca este singura autoritate competenta sa se pronunte, luand in considerare,
cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la: 
a) persoana care exercita drepturile si indeplineste obligatiile parintesti in situatia in care copilul
este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea parintilor sai; 
b) modalitatile in care se exercita drepturile si se indeplinesc obligatiile parintesti; 
c) decaderea totala sau partiala din exercitiul drepturilor parintesti; 
d) redarea exercitiului drepturilor parintesti. 

Art. 39 
(1) Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea parintilor sai sau care, in
vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora are dreptul la protectie
alternativa. 
(2) Protectia prevazuta la alin. (1) include instituirea tutelei, masurile de protectie speciala
prevazute de prezenta lege, adoptia. In alegerea uneia dintre aceste solutii autoritatea
competenta va tine seama in mod corespunzator de necesitatea asigurarii unei anumite
continuitati in educarea copilului, precum si de originea sa etnica, religioasa, culturala si
lingvistica. 

Art. 40 
(1) Tutela se instituie in situatia in care ambii parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din
exercitiul drepturilor parintesti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi
sub interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, precum si in cazul in care, la incetarea

93
adoptiei, instanta judecatoreasca hotaraste ca este in interesul copilului instituirea unei tutele. 
(2) Tutela se instituie conform legii de catre instanta judecatoreasca in a carei circumscriptie
teritoriala domiciliaza sau a fost gasit copilul. 

Art. 41 
(1) Pot fi tutori persoanele fizice sau sotul si sotia impreuna, care au domiciliul in Romania si nu
se afla in vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute de lege. 
(2) Persoana fizica sau familia care urmeaza a fi tutore trebuie sa fie evaluata de catre directia
generala de asistenta sociala si protectia copilului cu privire la garantiile morale si conditiile
materiale pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a primi un copil in ingrijire. Evaluarea se
realizeaza de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului de la domiciliul
persoanei sau familiei, acordandu-se prioritate membrilor familiei extinse a copilului. 

Art. 42 
(1) Instanta judecatoreasca numeste cu prioritate ca tutore, daca motive intemeiate nu se opun,
o ruda sau un afin ori un prieten al familiei copilului, in stare sa indeplineasca aceasta sarcina. 
(2) Persoana fizica, respectiv sotii care urmeaza a fi tutori sunt numiti pe baza prezentarii de
catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului a raportului de evaluare a
acestora. Propunerea se va face tinandu-se seama de relatiile personale, de apropierea
domiciliilor, precum si de opinia copilului. 

Sectiunea 3 - Sanatatea si bunastarea copilului

Art. 43 
(1) Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si
de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective
a acestui drept. 
(2) Accesul copilului la servicii medicale si de recuperare, precum si la medicatia adecvata starii
sale in caz de boala este garantat de catre stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul
national unic de asigurari sociale de sanatate si de la bugetul de stat. 
(3) Organele de specialitate ale administratiei publice centrale, autoritatile administratiei publice
locale, precum si orice alte institutii publice sau private cu atributii in domeniul sanatatii sunt
obligate sa adopte, in conditiile legii, toate masurile necesare pentru: 
a) reducerea mortalitatii infantile; 
b) asigurarea si dezvoltarea serviciilor medicale primare si comunitare; 
c) prevenirea malnutritiei si a imbolnavirilor; 
d) asigurarea serviciilor medicale pentru gravide in perioada pre- si postnatala, indiferent daca
acestea au sau nu au calitatea de persoana asigurata in sistemul asigurarilor sociale de sanatate; 
e) informarea parintilor si a copiilor cu privire la sanatatea si alimentatia copilului, inclusiv cu
privire la avantajele alaptarii, igienei si salubritatii mediului inconjurator; 
f) dezvoltarea de actiuni si programe pentru ocrotirea sanatatii si de prevenire a bolilor, de
asistenta a parintilor si de educatie, precum si de servicii in materie de planificare familiala; 
g) verificarea periodica a tratamentului copiilor care au fost plasati pentru a primi ingrijire,
protectie sau tratament; 
h) asigurarea confidentialitatii consultantei medicale acordate la solicitarea copilului; 
i) derularea sistematica in unitatile scolare de programe de educatie pentru viata, inclusiv
educatie sexuala pentru copii, in vederea prevenirii contactarii bolilor cu transmitere sexuala si a
graviditatii minorelor. 
(4) Parintii sunt obligati sa solicite asistenta medicala pentru a asigura copilului cea mai buna
stare de sanatate pe care o poate atinge si pentru a preveni situatiile care pun in pericol viata,
cresterea si dezvoltarea copilului. 
(5) In situatia exceptionala in care viata copilului se afla in pericol iminent ori exista riscul
producerii unor consecinte grave cu privire la sanatatea sau integritatea acestuia, medicul are
dreptul de a efectua acele acte medicale de stricta necesitate pentru a salva viata copilului, chiar
fara a avea acordul parintilor sau al altui reprezentant legal al acestuia. 
(6) Vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul gravidelor si al copiilor
pana la implinirea varstei de un an sunt obligatorii, in vederea ocrotirii sanatatii mamei si
copilului, educatiei pentru sanatate, prevenirii abandonului, abuzului sau neglijarii copilului. 

Art. 44 

94
(1) Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa fizica,
mentala, spirituala, morala si sociala. 
(2) Parintilor sau, dupa caz, altor reprezentanti legali le revine in primul rand responsabilitatea de
a asigura, in limita posibilitatilor, cele mai bune conditii de viata necesare cresterii si dezvoltarii
copiilor; parintii sunt obligati sa le asigure copiilor locuinta, precum si conditiile necesare pentru
crestere, educare, invatatura si pregatirea profesionala. 

Art. 45 
(1) Copilul are dreptul de a beneficia de asistenta sociala si de asigurari sociale, in functie de
resursele si de situatia in care se afla acesta si persoanele in intretinerea carora se gaseste. 
(2) In cazul in care parintii sau persoanele care au, potrivit legii, obligatia de a intretine copilul nu
pot asigura, din motive independente de vointa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinta,
hrana, imbracaminte si educatie ale copilului, statul, prin autoritatile publice competente, este
obligat sa asigure acestora sprijin corespunzator, sub forma de prestatii financiare, prestatii in
natura, precum si sub forma de servicii, in conditiile legii. 
(3) Parintii au obligatia sa solicite autoritatilor competente acordarea alocatiilor, indemnizatiilor,
prestatiilor in bani sau in natura si a altor facilitati prevazute de lege pentru copii sau pentru
familiile cu copii. 
(4) Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a informa parintii si copiii in legatura
cu drepturile pe care le au, precum si asupra modalitatii de acordare a drepturilor de asistenta
sociala si de asigurari sociale. 

Art. 46 
(1) Copilul cu handicap are dreptul la ingrijire speciala, adaptata nevoilor sale. 
(2) Copilul cu handicap are dreptul la educatie, recuperare, compensare, reabilitare si integrare,
adaptate posibilitatilor proprii, in vederea dezvoltarii personalitatii sale. 
(3) Ingrijirea speciala trebuie sa asigure dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala
a copiilor cu handicap. Ingrijirea speciala consta in ajutor adecvat situatiei copilului si parintilor sai
ori, dupa caz, situatiei celor carora le este incredintat copilul si se acorda gratuit, ori de cate ori
acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv si fara discriminare al copiilor cu
handicap la educatie, formare profesionala, servicii medicale, recuperare, pregatire, in vederea
ocuparii unui loc de munca, la activitati recreative, precum si la orice alte activitati apte sa le
permita deplina integrare sociala si dezvoltare a personalitatii lor. 
(4) Organele de specialitate ale administratiei publice centrale si autoritatile administratiei publice
locale sunt obligate sa initieze programe si sa asigure resursele necesare dezvoltarii serviciilor
destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap si ale familiilor acestora in conditii care sa le
garanteze demnitatea, sa le favorizeze autonomia si sa le faciliteze participarea activa la viata
comunitatii. 

Sectiunea 4 - Educatie, activitati recreative si culturale

Art. 47 
(1) Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii
nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale. 
(2) Parintii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educatiei care urmeaza sa fie data
copiilor lor si au obligatia sa inscrie copilul la scoala si sa asigure frecventarea cu regularitate de
catre acesta a cursurilor scolare. 
(3) Copilul care a implinit varsta de 14 ani poate cere incuviintarea instantei judecatoresti de a-si
schimba felul invataturii si al pregatirii profesionale. 

Art. 48 
(1) Ministerul Educatiei si Cercetarii, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale,
precum si inspectoratele scolare si unitatile de invatamant, ca institutii ale administratiei publice
locale cu atributii in domeniul educatiei, sunt obligate sa intreprinda masuri necesare pentru: 
a) facilitarea accesului la educatia prescolara si asigurarea invatamantului general obligatoriu si
gratuit pentru toti copiii; 
b) dezvoltarea de programe de educatie pentru parintii tineri, inclusiv in vederea prevenirii
violentei in familie; 
c) organizarea de cursuri speciale de pregatire pentru copiii care nu pot raspunde la cerintele
programei scolare nationale, pentru a nu intra prematur pe piata muncii; 

95
d) organizarea de cursuri speciale de pregatire pentru copiii care au abandonat scoala, in vederea
reintegrarii lor in sistemul national de invatamant; 
e) respectarea dreptului copilului la timp de odihna si timp liber, precum si a dreptului acestuia de
a participa liber la viata culturala si artistica; 
f) prevenirea abandonului scolar din motive economice, luand masuri active de acordare a unor
servicii sociale in mediul scolar, cum sunt: hrana, rechizite, transport si altele asemenea. 
(2) In cadrul procesului instructiv-educativ copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de catre
cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturilor sale, precum si asupra modalitatilor de
exercitare a acestora. Pedepsele corporale in cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise. 
(3) Copilul, personal si, dupa caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul sau legal, are dreptul
de a contesta modalitatile si rezultatele evaluarii si de a se adresa in acest sens conducerii unitatii
de invatamant, in conditiile legii. 
(4) Cadrele didactice au obligatia de a semnala serviciului public de asistenta sociala sau, dupa
caz, directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului cazurile de rele tratamente,
abuzuri sau de neglijare a copiilor. 

Art. 49 
(1) Copilul are dreptul la odihna si vacanta. 
(2) Copilul trebuie sa beneficieze de timp suficient pentru odihna si vacanta, sa participe in mod
liber la activitati recreative proprii varstei sale si la activitatile culturale, artistice si sportive ale
comunitatii. Autoritatile publice au obligatia sa contribuie, potrivit atributiilor ce le revin, la
asigurarea conditiilor exercitarii in conditii de egalitate a acestui drept. 
(3) Autoritatile publice au obligatia sa asigure, potrivit atributiilor care le revin, locuri de joaca
suficiente si adecvate pentru copii, in mod special in situatia zonelor intens populate. 

Capitolul III - Protectia speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea
parintilor sai

Sectiunea 1 - Dispozitii comune

Art. 50 
Protectia speciala a copilului reprezinta ansamblul masurilor, prestatiilor si serviciilor destinate
ingrijirii si dezvoltarii copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai sau a celui
care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora. 

Art. 51 
(1) Copilul beneficiaza de protectia speciala prevazuta de prezenta lege pana la dobandirea
capacitatii depline de exercitiu. 
(2) La cererea tanarului, exprimata dupa dobandirea capacitatii depline de exercitiu, daca isi
continua studiile intr-o forma de invatamant de zi, protectia speciala se acorda, in conditiile legii,
pe toata durata continuarii studiilor, dar fara a se depasi varsta de 26 de ani. 
(3) Tanarul care a dobandit capacitate deplina de exercitiu si a beneficiat de o masura de
protectie speciala, dar care nu isi continua studiile si nu are posibilitatea revenirii in propria
familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiaza, la cerere, pe o perioada de pana
la 2 ani, de protectie speciala, in scopul facilitarii integrarii sale sociale. In cazul in care se face
dovada ca tanarului i s-au oferit un loc de munca si/sau locuinta, iar acesta le-a refuzat ori le-a
pierdut din motive imputabile lui, in mod succesiv, prevederile prezentului alineat nu mai sunt
aplicabile. 

Art. 52 
Serviciile de protectie speciala sunt cele prevazute la art. 108-110. 

Art. 53 
(1) Masurile de protectie speciala a copilului se stabilesc si se aplica in baza planului individualizat
de protectie. 
(2) Planul prevazut la alin. (1) se intocmeste si se revizuieste in conformitate cu normele
metodologice elaborate si aprobate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor

96
Copilului. 
(3) Masurile de protectie speciala a copilului care a implinit varsta de 14 ani se stabilesc numai cu
consimtamantul acestuia. In situatia in care copilul refuza sa isi dea consimtamantul, masurile de
protectie se stabilesc numai de catre instanta judecatoreasca, care, in situatii temeinic motivate,
poate trece peste refuzul acestuia de a-si exprima consimtamantul fata de masura propusa. 

Art. 54 
(1) Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului are obligatia de a intocmi planul
individualizat de protectie imediat dupa primirea cererii de instituire a unei masuri de protectie
speciala sau imediat dupa ce directorul directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului
a dispus plasamentul in regim de urgenta. 
(2) In situatia copilului pentru care a fost instituita tutela, dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile. 
(3) La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protectie se acorda prioritate reintegrarii
copilului in familie sau, daca aceasta nu este posibila, plasamentului copilului in familia extinsa.
Obiectivele planului se stabilesc cu consultarea obligatorie a parintilor si a membrilor familiei
largite care au putut fi identificati. 
(4) Planul individualizat de protectie poate prevedea plasamentul copilului intr-un serviciu de tip
rezidential, numai in cazul in care nu a putut fi instituita tutela ori nu a putut fi dispus
plasamentul la familia extinsa, la un asistent maternal sau la o alta persoana sau familie, in
conditiile prezentei legi. 

Art. 55 
Masurile de protectie speciala a copilului sunt: 
a) plasamentul; 
b) plasamentul in regim de urgenta; 
c) supravegherea specializata. 

Art. 56 
De masurile de protectie speciala, instituite de prezenta lege, beneficiaza: 
a) copilul ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti
sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati
judecatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita tutela; 
b) copilul care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive
neimputabile acestora; 
c) copilul abuzat sau neglijat; 
d) copilul gasit sau copilul abandonat de catre mama in unitati sanitare; 
e) copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal. 

Art. 57 
Parintii, precum si copilul care a implinit varsta de 14 ani au dreptul sa atace in instanta masurile
de protectie speciala instituite de prezenta lege, beneficiind de asistenta juridica gratuita, in
conditiile legii. 

Sectiunea 2 - Plasamentul

Art. 58 
(1) Plasamentul copilului constituie o masura de protectie speciala, avand caracter temporar, care
poate fi dispusa, in conditiile prezentei legi, dupa caz, la: 
a) o persoana sau familie; 
b) un asistent maternal; 
c) un serviciu de tip rezidential, prevazut la art. 110 alin. (2) si licentiat in conditiile legii. 
(2) Persoana sau familia care primeste un copil in plasament trebuie sa aiba domiciliul in Romania
si sa fie evaluata de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului cu privire la
garantiile morale si conditiile materiale pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a primi un copil
in plasament. 

Art. 59 
Pe toata durata plasamentului, domiciliul copilului se afla, dupa caz, la persoana, familia,
asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidential care il are in ingrijire. 

97
Art. 60 
(1) Plasamentul copilului care nu a implinit varsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsa
sau substitutiva, plasamentul acestuia intr-un serviciu de tip rezidential fiind interzis. 
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), se poate dispune plasamentul intr-un serviciu de tip
rezidential al copilului mai mic de 2 ani, in situatia in care acesta prezinta handicapuri grave, cu
dependenta de ingrijiri in servicii de tip rezidential specializate. 
(3) La stabilirea masurii de plasament se va urmari: 
a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsa sau la familia substitutiva; 
b) mentinerea fratilor impreuna; 
c) facilitarea exercitarii de catre parinti a dreptului de a vizita copilul si de a mentine legatura cu
acesta. 

Art. 61 
(1) Masura plasamentului se stabileste de catre comisia pentru protectia copilului, in situatia in
care exista acordul parintilor, pentru situatiile prevazute la art. 56 lit. b) si e). 
(2) Masura plasamentului se stabileste de catre instanta judecatoreasca, la cererea directiei
generale de asistenta sociala si protectia copilului: 
a) in situatia copilului prevazut la art. 56 lit. a), precum si in situatia copilului prevazut la art. 56
lit. c) si d), daca se impune inlocuirea plasamentului in regim de urgenta dispus de catre directia
generala de asistenta sociala si protectia copilului; 
b) in situatia copilului prevazut la art. 56 lit. b) si e), atunci cand nu exista acordul parintilor sau,
dupa caz, al unuia dintre parinti, pentru instituirea acestei masuri. 

Art. 62 
(1) Drepturile si obligatiile parintesti fata de copil se mentin pe toata durata masurii plasamentului
dispus de catre comisia pentru protectia copilului. 
(2) Drepturile si obligatiile parintesti in situatia copilului pentru care nu a putut fi instituita tutela
si pentru care instanta a dispus masura plasamentului sunt exercitate si, respectiv, indeplinite de
catre presedintele consiliului judetean, respectiv de catre primarul sectorului municipiului
Bucuresti. 
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (2), parintii decazuti din drepturile parintesti, precum si
cei carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti pastreaza dreptul de a consimti
la adoptia copilului lor. 
(4) Modalitatea de exercitare a drepturilor si de indeplinire a obligatiilor parintesti cu privire la
persoana si la bunurile copilului aflat in situatia prevazuta la art. 56 lit. c) si d) si, respectiv, la
art. 56 lit. b) si e) se stabileste de catre instanta judecatoreasca. 

Art. 63 
Comisia pentru protectia copilului sau, dupa caz, instanta care a dispus plasamentul copilului va
stabili, daca este cazul, si cuantumul contributiei lunare a parintilor la intretinerea acestuia, in
conditiile stabilite de Codul familiei. Sumele astfel incasate se constituie venit la bugetul judetului,
respectiv la cel al sectorului municipiului Bucuresti de unde provine copilul. 

Sectiunea 3 - Plasamentul in regim de urgenta

Art. 64 
(1) Plasamentul copilului in regim de urgenta este o masura de protectie speciala, cu caracter
temporar, care se stabileste in situatia copilului abuzat sau neglijat, precum si in situatia copilului
gasit sau a celui abandonat in unitati sanitare. 
(2) Dispozitiile art. 58-60 se aplica in mod corespunzator. 
(3) Pe toata durata plasamentului in regim de urgenta se suspenda de drept exercitiul drepturilor
parintesti, pana cand instanta judecatoreasca va decide cu privire la mentinerea sau la inlocuirea
acestei masuri si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti. Pe perioada suspendarii, drepturile
si obligatiile parintesti privitoare la persoana copilului sunt exercitate si, respectiv, sunt indeplinite
de catre persoana, familia, asistentul maternal sau de catre seful serviciului de tip rezidential care
a primit copilul in plasament in regim de urgenta, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt
exercitate si, respectiv, sunt indeplinite de catre presedintele consiliului judetean, respectiv de
catre primarul sectorului municipiului Bucuresti. 

Art. 65 

98
(1) Masura plasamentului in regim de urgenta se stabileste de catre directorul directiei generale
de asistenta sociala si protectia copilului din unitatea administrativ-teritoriala in care se gaseste
copilul gasit sau cel abandonat de catre mama in unitati sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, in
situatia in care nu se intampina opozitie din partea reprezentantilor persoanelor juridice, precum
si a persoanelor fizice care au in ingrijire sau asigura protectia copilului respectiv. 
(2) Masura plasamentului in regim de urgenta se stabileste de catre instanta judecatoreasca in
conditiile art. 94 alin. (3). 

Art. 66 
(1) In situatia plasamentului in regim de urgenta dispus de catre directia generala de asistenta
sociala si protectia copilului, aceasta este obligata sa sesizeze instanta judecatoreasca in termen
de 48 de ore de la data la care a dispus aceasta masura. 
(2) Instanta judecatoreasca va analiza motivele care au stat la baza masurii adoptate de catre
directia generala de asistenta sociala si protectia copilului si se va pronunta, dupa caz, cu privire
la mentinerea plasamentului in regim de urgenta sau la inlocuirea acestuia cu masura
plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului in familia sa. Instanta este
obligata sa se pronunte si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti. 
(3) In situatia in care plasamentul in regim de urgenta este dispus de catre instanta
judecatoreasca, aceasta se va pronunta in conditiile art. 94 alin. (4). 

Sectiunea 4 - Supravegherea specializata

Art. 67 
(1) Masura de supraveghere specializata se dispune in conditiile prezentei legi fata de copilul care
a savarsit o fapta penala si care nu raspunde penal. 
(2) In cazul in care exista acordul parintilor sau al reprezentantului legal, masura supravegherii
specializate se dispune de catre comisia pentru protectia copilului, iar, in lipsa acestui acord, de
catre instanta judecatoreasca. 

Sectiunea 5 - Monitorizarea aplicarii masurilor de protectie speciala

Art. 68 
(1) Imprejurarile care au stat la baza stabilirii masurilor de protectie speciala, dispuse de comisia
pentru protectia copilului sau de instanta judecatoreasca, trebuie verificate trimestrial de catre
directia generala de asistenta sociala si protectia copilului. 
(2) In cazul in care imprejurarile prevazute la alin. (1) s-au modificat, directia generala de
asistenta sociala si protectia copilului este obligata sa sesizeze de indata comisia pentru protectia
copilului sau, dupa caz, instanta judecatoreasca, in vederea modificarii sau, dupa caz, a incetarii
masurii. 
(3) Dreptul de sesizare prevazut la alin. (2) il au, de asemenea, parintii sau alt reprezentant legal
al copilului, precum si copilul. 

Art. 69 
(1) Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului sau, dupa caz, organismul privat
autorizat are obligatia de a urmari modul in care sunt puse in aplicare masurile de protectie
speciala, dezvoltarea si ingrijirea copilului pe perioada aplicarii masurii. 
(2) In indeplinirea obligatiei prevazute la alin. (1) directia generala de asistenta sociala si
protectia copilului sau, dupa caz, organismul privat autorizat intocmeste, trimestrial sau ori de
cate ori apare o situatie care impune acest lucru, rapoarte privitoare la evolutia dezvoltarii fizice,
mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului si a modului in care acesta este ingrijit. 
(3) In situatia in care se constata, pe baza raportului intocmit potrivit alin. (2), necesitatea
modificarii sau, dupa caz, a incetarii masurii, directia generala de asistenta sociala si protectia
copilului este obligata sa sesizeze de indata comisia pentru protectia copilului sau, dupa caz,
instanta judecatoreasca. 

Art. 70 
La incetarea masurilor de protectie speciala prin reintegrarea copilului in familia sa, serviciul
public de asistenta sociala, organizat la nivelul municipiilor si oraselor, persoanele cu atributii de

99
asistenta sociala din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, precum si directia generala de
asistenta sociala si protectia copilului, in cazul sectoarelor municipiului Bucuresti, de la domiciliul
sau, dupa caz, de la resedinta parintilor au obligatia de a urmari evolutia dezvoltarii copilului,
precum si modul in care parintii isi exercita drepturile si isi indeplinesc obligatiile cu privire la
copil. In acest scop acestea intocmesc rapoarte lunare pe o perioada de minimum 3 luni. 

Art. 71 
Copilul fata de care a fost luata o masura de protectie speciala are dreptul de a mentine relatii cu
alte persoane, daca acestea nu au o influenta negativa asupra dezvoltarii sale fizice, mentale,
spirituale, morale sau sociale. 

Capitolul IV - Protectia copiilor refugiati si protectia copiilor in caz de conflict armat

Art. 72 
(1) Copiii care solicita obtinerea statutului de refugiat, precum si cei care au obtinut acest statut
beneficiaza de protectie si asistenta umanitara corespunzatoare pentru realizarea drepturilor lor. 
(2) Copiii prevazuti la alin. (1) beneficiaza de una dintre formele de protectie prevazute de
Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, aprobata
cu modificari prin Legea nr. 323/2001, cu modificarile si completarile ulterioare. 

Art. 73 
(1) In situatia in care copilul care solicita statutul de refugiat este neinsotit de catre parinti sau de
un alt reprezentant legal, sustinerea intereselor acestuia pe parcursul procedurii de acordare a
statutului de refugiat se asigura de catre directia generala de asistenta sociala si protectia
copilului in a carei raza administrativ-teritoriala se afla organul teritorial al Ministerului
Administratiei si Internelor unde urmeaza a fi depusa cererea. 
(2) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat al copilului aflat in situatia prevazuta la alin.
(1) se analizeaza cu prioritate. 
(3) In scopul sustinerii adecvate a intereselor copilului prevazut la alin. (1), directia generala de
asistenta sociala si protectia copilului desemneaza o persoana cu studii superioare juridice sau de
asistenta sociala din cadrul personalului propriu sau al unui organism privat autorizat, care sa
sustina drepturile copilului si sa participe, alaturi de acesta, la intreaga procedura de acordare a
statutului de refugiat. 
(4) In situatia in care se constata ca persoana desemnata de catre directia generala de asistenta
sociala si protectia copilului nu isi indeplineste corespunzator obligatia de aparare a intereselor
copilului sau dovedeste rea-credinta in indeplinirea acesteia, Oficiul National pentru Refugiati
poate solicita directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului inlocuirea acestei
persoane. 

Art. 74 
(1) Pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cererii de acordare a statutului de refugiat,
cazarea copiilor prevazuti la art. 73 se realizeaza intr-un serviciu de tip rezidential prevazut de
prezenta lege, apartinand directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului sau unui
organism privat autorizat. 
(2) Copiii care au implinit varsta de 16 ani pot fi cazati si in centrele de primire si cazare aflate in
subordinea Oficiului National pentru Refugiati. 
(3) Copiii prevazuti la alin. (1), carora li s-a acordat statutul de refugiat, beneficiaza de protectia
speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai, prevazuta de prezenta
lege. 

Art. 75 
(1) In situatia in care cererea copilului prevazut la art. 72, de acordare a statutului de refugiat,
este respinsa in mod definitiv si irevocabil, directia generala de asistenta sociala si protectia
copilului sesizeaza Autoritatea pentru Straini si solicita instantei judecatoresti stabilirea
plasamentului copilului intr-un serviciu de protectie speciala. 
(2) Masura plasamentului dureaza pana la returnarea copilului in tara de resedinta a parintilor ori
in tara in care au fost identificati alti membri ai familiei dispusi sa ia copilul. 

100
Art. 76 
(1) Copiii afectati de conflicte armate beneficiaza de protectie si asistenta in conditiile prezentei
legi. 
(2) In caz de conflicte armate, institutiile statului iau masurile necesare pentru dezvoltarea de
mecanisme speciale menite sa asigure monitorizarea masurilor adoptate pentru protejarea
drepturilor copilului. 

Art. 77 
Nici un copil nu va fi folosit ca spion, calauza sau curier in timpul conflictelor armate. 

Art. 78 
(1) In situatia existentei unui conflict armat, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor
Copilului, in colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor, cu Ministerul Apararii Nationale,
precum si cu alte institutii cu atributii specifice, are obligatia de a initia si de a implementa
strategii si programe, inclusiv la nivel familial si comunitar, pentru a asigura demobilizarea copiilor
soldati si, respectiv, pentru a remedia efectele fizice si psihice ale conflictelor asupra copilului si
pentru a promova reintegrarea sociala a acestuia. 
(2) Organele administratiei publice centrale mentionate la alin. (1), in colaborare cu Agentia
Nationala de Ocupare a Fortei de Munca si cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, vor promova
masurile corespunzatoare pentru: 
a) educarea in spiritul intelegerii, solidaritatii si pacii, ca un proces general si continuu in
prevenirea conflictelor; 
b) educarea si pregatirea copiilor demobilizati pentru o viata sociala activa si responsabila. 

Art. 79 
(1) In orice judet sau sector al municipiului Bucuresti, presedintele consiliului judetean ori, dupa
caz, primarul sectorului municipiului Bucuresti are obligatia de a inainta directiei generale de
asistenta sociala si protectia copilului, in termen de 24 de ore de la initierea unui conflict armat, o
lista completa a tuturor copiilor aflati pe teritoriul respectivei unitati administrativ-teritoriale, in
vederea monitorizarii situatiei acestora. 
(2) Infrastructura avand ca destinatie protectia si promovarea drepturilor copilului nu va fi folosita
in scopuri militare. 
(3) In cazul actiunilor de evaluare desfasurate in urma unor conflicte armate, copiilor li se va
acorda prioritate. Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, in colaborare cu
protectia civila, va lua masurile necesare pentru a se asigura supravegherea copiilor care sunt
evacuati de catre persoane care isi pot asuma responsabilitatea ocrotirii si sigurantei lor. Ori de
cate ori este posibil, membrii aceleiasi familii vor fi cazati impreuna. 

Capitolul V - Protectia copilului care a savarsit o fapta penala si nu raspunde penal

Art. 80 
(1) Pentru copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal, la
propunerea directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului in a carei unitate
administrativ-teritoriala se afla copilul, se va lua una dintre masurile prevazute la art. 55 lit. a) si
c). 
(2) In dispunerea uneia dintre masurile prevazute la art. 55 lit. a) si c), Comisia pentru Protectia
Copilului, atunci cand exista acordul parintilor sau al altui reprezentant legal al copilului, ori, dupa
caz, instanta judecatoreasca, atunci cand acest acord lipseste, va tine seama de: 
a) conditiile care au favorizat savarsirea faptei; 
b) gradul de pericol social al faptei; 
c) mediul in care a crescut si a trait copilul; 
d) riscul savarsirii din nou de catre copil a unei fapte prevazute de legea penala; 
e) orice alte elemente de natura a caracteriza situatia copilului. 

Art. 81 
(1) Masura supravegherii specializate consta in mentinerea copilului in familia sa, sub conditia
respectarii de catre acesta a unor obligatii, cum ar fi: 
a) frecventarea cursurilor scolare; 

101
b) utilizarea unor servicii de ingrijire de zi; 
c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie; 
d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legaturi cu anumite persoane. 
(2) In cazul in care mentinerea in familie nu este posibila sau atunci cand copilul nu isi
indeplineste obligatiile stabilite prin masura supravegherii specializate, comisia pentru protectia
copilului ori, dupa caz, instanta judecatoreasca, dupa distinctiile prevazute la art. 80 alin. (2),
poate dispune plasamentul acestuia in familia extinsa ori in cea substitutiva, precum si
indeplinirea de catre copil a obligatiilor prevazute la alin. (1). 

Art. 82 
In cazul in care fapta prevazuta de legea penala, savarsita de copilul care nu raspunde penal,
prezinta un grad ridicat de pericol social, precum si in cazul in care copilul pentru care s-au stabilit
masurile prevazute la art. 81 savarseste in continuare fapte penale, comisia pentru protectia
copilului sau, dupa caz, instanta judecatoreasca dispune, pe perioada determinata, plasamentul
copilului intr-un serviciu de tip rezidential specializat. 

Art. 83 
Este interzis sa se dea publicitatii orice date referitoare la savarsirea de fapte penale de catre
copilul care nu raspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia. 

Art. 84 
(1) Pe toata durata aplicarii masurilor destinate copilului care savarseste fapte penale si nu
raspunde penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe copii in procesul de
reintegrare in societate. 
(2) Tipurile de servicii specializate prevazute la alin. (1), precum si standardele referitoare la
modalitatea de asigurare a acestor servicii se aproba prin hotarare a Guvernului. 

Capitolul VI - Protectia copilului impotriva exploatarii

Art. 85 
(1) Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva oricaror forme de violenta, abuz, rele tratamente
sau neglijenta. 
(2) Orice persoana fizica sau juridica, precum si copilul pot sesiza autoritatile abilitate de lege sa
ia masurile corespunzatoare pentru a-l proteja impotriva oricaror forme de violenta, inclusiv
violenta sexuala, vatamare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de
abandon sau neglijenta. 
(3) Angajatii institutiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intra in contact cu copilul
si au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligatia de a
sesiza de urgenta directia generala de asistenta sociala si protectia copilului. 

Art. 86 
(1) Parintii copilului sau, dupa caz, alt reprezentant legal al acestuia, autoritatile publice si
organismele private au obligatia sa ia toate masurile corespunzatoare pentru a facilita
readaptarea fizica si psihologica si reintegrarea sociala a oricarui copil care a fost victima oricarei
forme de neglijenta, exploatare sau abuz, de tortura sau pedeapsa ori tratamente crude, inumane
sau degradante. 
(2) Persoanele mentionate la alin. (1) vor asigura conditiile necesare pentru ca readaptarea si
reintegrarea sa favorizeze sanatatea, respectul de sine si demnitatea copilului. 

Sectiunea 1 - Protectia copilului impotriva exploatarii economice

Art. 87 
(1) Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva exploatarii si nu poate fi constrans la o munca ce
comporta un risc potential sau care este susceptibila sa ii compromita educatia ori sa ii dauneze
sanatatii sau dezvoltarii sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale. 
(2) Este interzisa orice practica prin intermediul careia un copil este dat de unul sau de ambii
parinti ori de reprezentantul lui legal in schimbul unei recompense sau nu, in scopul exploatarii

102
copilului sau a muncii acestuia. 
(3) In situatiile in care copiii de varsta scolara se sustrag procesului de invatamant, desfasurand
munci cu nerespectarea legii, unitatile de invatamant sunt obligate sa sesizeze de indata serviciul
public de asistenta sociala. In cazul unor asemenea constatari, serviciul public de asistenta sociala
impreuna cu inspectoratele scolare judetene si cu celelalte institutii publice competente sunt
obligate sa ia masuri in vederea reintegrarii scolare a copilului. 
(4) Inspectia Muncii, in colaborare cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului,
are obligatia de a promova campanii de constientizare si informare: 
a) pentru copii - despre masurile de protectie de care pot beneficia si despre riscurile pe care le
implica cazurile de exploatare economica; 
b) pentru publicul larg - incluzand educatie parentala si activitati de pregatire pentru categoriile
profesionale care lucreaza cu si pentru copii, pentru a-i ajuta sa asigure copiilor o reala protectie
impotriva exploatarii economice; 
c) pentru angajatori sau potentiali angajatori. 

Sectiunea 2 - Protectia copilului impotriva consumului de droguri

Art. 88 
(1) Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva folosirii ilicite de stupefiante si substante
psihotrope. 
(2) Este interzisa vanzarea de solventi copiilor, fara acordul parintelui ori al altui reprezentant
legal. 
(3) Agentia Nationala Antidrog, in colaborare cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor
Copiilor, si, dupa caz, cu alte autoritati sau organe de specialitate ale administratiei publice
centrale, are obligatia de a lua masurile corespunzatoare pentru: 
a) prevenirea folosirii copiilor la productia si traficul ilicit al acestor substante; 
b) constientizarea publicului larg si, in mod particular, a copiilor cu privire la aceasta
problematica, inclusiv prin intermediul sistemului de invatamant si, dupa caz, prin introducerea
acestui subiect in programa scolara; 
c) sprijinirea copiilor si familiilor acestora, prin consiliere si indrumare - daca este necesar, de
natura confidentiala, dar si prin elaborarea de politici si strategii care sa garanteze recuperarea
fizica si psihica si reintegrarea sociala a copiilor dependenti de droguri, inclusiv prin dezvoltarea in
acest scop de metode de interventie alternativa la institutiile psihiatrice traditionale; 
d) dezvoltarea suplimentara a sistemelor pentru adunarea unor date reale asupra aparitiei
consumului de droguri la copii, ca si asupra implicarii acestora in productia si traficul ilicit de
droguri; evaluarea permanenta a acestor situatii, a progreselor realizate, a dificultatilor
intampinate si, respectiv, a obiectivelor propuse pentru viitor; 
e) dezvoltarea unui sistem de informare publica care sa reduca toleranta in ceea ce priveste
consumul de droguri si sa ajute la recunoasterea primelor simptome de consum de droguri, mai
ales in randul copiilor. 
(4) Institutiile prevazute la alin. (3) se vor asigura ca opiniile copiilor sunt luate in considerare la
elaborarea strategiilor antidrog. 

Sectiunea 3 - Protectia copilului impotriva abuzului sau neglijentei

Art. 89 
(1) Prin abuz asupra copilului se intelege orice actiune voluntara a unei persoane care se afla intr-
o relatie de raspundere, incredere sau de autoritate fata de acesta, prin care este periclitata viata,
dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica
sau psihica a copilului. 
(2) Prin neglijarea copilului se intelege omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei persoane care
are responsabilitatea cresterii, ingrijirii sau educarii copilului de a lua orice masura subordonata
acestei responsabilitati, fapt care pune in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala,
morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului. 

Art. 90 
Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice forma, precum si privarea copilului de
drepturile sale de natura sa puna in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala

103
sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului, atat in familie cat si in
orice institutie care asigura protectia, ingrijirea si educarea copiilor. 

Art. 91 
(1) Orice persoana care, prin natura profesiei sau ocupatiei sale, lucreaza direct cu un copil si are
suspiciuni in legatura cu existenta unei situatii de abuz sau de neglijare a acestuia este obligata sa
sesizeze serviciul public de asistenta sociala sau directia generala de asistenta sociala si protectia
copilului in a carei raza teritoriala a fost identificat cazul respectiv. 
(2) Pentru semnalarea cazurilor de abuz sau de neglijare a copilului, la nivelul fiecarei directii
generale de asistenta sociala si protectia copilului se infiinteaza obligatoriu telefonul copilului, al
carui numar va fi adus la cunostinta publicului. 

Art. 92 
In vederea asigurarii protectiei speciale a copilului abuzat sau neglijat, directia generala de
asistenta sociala si protectia copilului este obligata: 
a) sa verifice si sa solutioneze toate sesizarile privind cazurile de abuz si neglijare, inclusiv cele
venite din partea asistentilor familiali; 
b) sa asigure prestarea serviciilor prevazute la art. 107, specializate pentru nevoile copiilor
victime ale abuzului sau neglijarii si ale familiilor acestora. 

Art. 93 
Pentru verificarea sesizarilor privind cazurile de abuz si neglijare a copilului, reprezentantii
directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului au drept de acces, in conditiile legii, in
sediile persoanelor juridice, precum si la domiciliul persoanelor fizice care au in ingrijire sau
asigura protectia unui copil. Pentru efectuarea acestor verificari, organele de politie au obligatia sa
sprijine reprezentantii directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului. 

Art. 94 
(1) Reprezentantii persoanelor juridice, precum si persoanele fizice care au in ingrijire sau asigura
protectia unui copil sunt obligati sa colaboreze cu reprezentantii directiei generale de asistenta
sociala si protectia copilului si sa ofere toate informatiile necesare pentru solutionarea sesizarilor. 
(2) In situatia in care, in urma verificarilor efectuate, reprezentantii directiei generale de asistenta
sociala si protectia copilului stabilesc ca exista motive temeinice care sa sustina existenta unei
situatii de pericol iminent pentru copil, datorata abuzului si neglijarii, si nu intampina opozitie din
partea persoanelor prevazute la alin. (1), directorul directiei generale de asistenta sociala si
protectia copilului instituie masura plasamentului in regim de urgenta. Prevederile art. 58-60, art.
64 alin. (3) si ale art. 66 se aplica in mod corespunzator. 
(3) In situatia in care persoanele prevazute la alin. (1) refuza sau impiedica in orice mod
efectuarea verificarilor de catre reprezentantii directiei generale de asistenta sociala si protectia
copilului, iar acestia stabilesc ca exista motive temeinice care sa sustina existenta unei situatii de
pericol iminent pentru copil, datorata abuzului si neglijarii, directia generala de asistenta sociala si
protectia copilului sesizeaza instanta judecatoreasca, solicitand emiterea unei ordonante
presedintiale de plasare a copilului in regim de urgenta la o persoana, la o familie, la un asistent
maternal sau intr-un serviciu de tip rezidential, licentiat in conditiile legii. Prevederile art. 58-60 si
ale art. 64 alin. (3) se aplica in mod corespunzator. 
(4) In termen de 48 de ore de la data executarii ordonantei presedintiale prin care s-a dispus
plasamentul in regim de urgenta, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului
sesizeaza instanta judecatoreasca pentru a decide cu privire la: inlocuirea plasamentului in regim
de urgenta cu masura plasamentului, decaderea totala sau partiala din exercitiul drepturilor
parintesti, precum si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti. 

Art. 95 
(1) In cadrul procesului prevazut la art. 94 alin. (3) si (4), se poate administra, din oficiu, ca
proba, declaratia scrisa a copilului referitoare la abuzul sau neglijarea la care a fost supus.
Declaratia copilului poate fi inregistrata, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video.
Inregistrarile se realizeaza in mod obligatoriu cu asistenta unui psiholog. 
(2) Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea inregistrarii declaratiei sale. 
(3) Daca instanta judecatoreasca apreciaza necesar, aceasta il poate chema pe copil in fata ei,
pentru a-l audia. Audierea are loc numai in camera de consiliu, in prezenta unui psiholog si numai
dupa o prealabila pregatire a copilului in acest sens. 

104
Art. 96 
In cazul in care abuzul sau neglijarea a fost savarsita de catre persoane care, in baza unui raport
juridic de munca sau de alta natura, asigurau protectia, cresterea, ingrijirea sau educatia
copilului, angajatorii au obligatia sa sesizeze de indata organele de urmarire penala si sa dispuna
indepartarea persoanei respective de copiii aflati in grija sa. 

Art. 97 
In institutiile publice sau private, precum si in serviciile de tip rezidential, publice sau private, care
asigura protectia, cresterea, ingrijirea sau educarea copiilor, este interzisa angajarea persoanei
impotriva careia a fost pronuntata o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila pentru
savarsirea, cu intentie, a unei infractiuni. 

Sectiunea 4 - Protectia copilului impotriva rapirii sau oricaror forme de traficare

Art. 98 
(1) Ministerul Administratiei si Internelor si Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor
Copilului, in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, vor efectua demersurile necesare
pentru adoptarea tuturor masurilor legislative, administrative si educative destinate asigurarii
protectiei efective impotriva oricaror forme de trafic intern sau international al copiilor, in orice
scop sau sub orice forma, inclusiv de catre propriii parinti. 
(2) In acest scop, autoritatile publice mentionate la alin. (1) au responsabilitatea elaborarii unei
strategii la nivel national pentru prevenirea si combaterea acestui fenomen, inclusiv a unui
mecanism intern de coordonare si monitorizare a activitatilor intreprinse. 

Sectiunea 5 - Protectia copilului impotriva altor forme de exploatare

Art. 99 
(1) Copilul are dreptul la protectie impotriva oricarei forme de exploatare. 
(2) Institutiile si autoritatile publice, potrivit atributiilor lor, adopta reglementari specifice si aplica
masuri corespunzatoare pentru prevenirea, intre altele: 
a) transferului ilicit si a nereturnarii copilului; 
b) incheierii adoptiilor, nationale ori internationale, in alte scopuri decat interesul superior al
copilului; 
c) exploatarii sexuale si a violentei sexuale; 
d) rapirii si traficarii de copii in orice scop si sub orice forma; 
e) implicarii copiilor in conflicte armate; 
f) dezvoltarii fortate a talentelor copiilor in dauna dezvoltarii lor armonioase, fizice si mentale; 
g) exploatarii copilului de catre mass-media; 
h) exploatarii copilului in cadrul unor cercetari ori experimente stiintifice. 

Capitolul VII - Institutii si servicii cu atributii in protectia copilului

Sectiunea 1 - Institutii la nivel central

Art. 100 
Monitorizarea respectarii principiilor si drepturilor stabilite de prezenta lege si de Conventia
Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificata prin Legea nr. 18/1990,
republicata, precum si coordonarea si controlul activitatii de protectie si promovare a drepturilor
copilului se realizeaza de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, organ
de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, aflat in subordinea
Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. 

Art. 101 
Apararea drepturilor si libertatilor copilului in raporturile acestuia cu autoritatile publice cu scopul

105
de a promova si de a imbunatati conditia copilului se realizeaza si prin institutia Avocatul
Poporului. 

Sectiunea 2 - Institutii si servicii la nivel local

Art. 102 
Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa garanteze si sa promoveze respectarea
drepturilor copiilor din unitatile administrativ-teritoriale, asigurand prevenirea separarii copilului
de parintii sai, precum si protectia speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ingrijirea
parintilor sai. 

Art. 103 
(1) Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a implica colectivitatea locala in
procesul de identificare a nevoilor comunitatii si de solutionare la nivel local a problemelor sociale
care privesc copiii. 
(2) In acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzand, dar fara a se limita,
oameni de afaceri locali, preoti, cadre didactice, medici, consilieri locali, politisti. Rolul acestor
structuri este atat de solutionare a unor cazuri concrete, cat si de a raspunde nevoilor globale ale
respectivei colectivitati. 
(3) Mandatul structurilor comunitare consultative se stabileste prin acte emise de catre autoritatile
administratiei publice locale. 
(4) Pentru a-si indeplini rolul pentru care au fost create, structurile comunitare consultative vor
beneficia de programe de formare in domeniul asistentei sociale si protectiei copilului. 

Art. 104 
(1) In subordinea consiliului judetean si, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului
Bucuresti functioneaza comisia pentru protectia copilului, ca organ de specialitate al acestora, fara
personalitate juridica, avand urmatoarele atributii principale: 
a) stabilirea incadrarii in grad de handicap si orientarea scolara a copilului; 
b) pronuntarea, in conditiile prezentei legi, cu privire la propunerile referitoare la stabilirea unei
masuri de protectie speciala a copilului; 
c) solutionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal; 
d) alte atributii prevazute de lege. 
(2) Organizarea si metodologia de functionare a comisiei pentru protectia copilului se
reglementeaza prin hotarare a Guvernului. 

Art. 105 
(1) Serviciul public specializat pentru protectia copilului, existent in subordinea consiliilor judetene
si a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, precum si serviciul public de asistenta
sociala de la nivelul judetelor si sectoarelor municipiului Bucuresti se reorganizeaza ca directie
generala de asistenta sociala si protectia copilului. 
(2) Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului este institutie publica cu
personalitate juridica, infiintata in subordinea consiliului judetean, respectiv a consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului Bucuresti, care preia, in mod corespunzator, functiile serviciului public de
asistenta sociala de la nivelul judetului si, respectiv, atributiile serviciului public de asistenta
sociala de la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti. 
(3) Institutia prevazuta la alin. (2) exercita in domeniul protectiei drepturilor copilului atributiile
prevazute de prezenta lege, precum si de alte acte normative in vigoare. 
(4) Structura organizatorica, numarul de personal si finantarea directiei generale de asistenta
sociala si protectia copilului se aproba prin hotarare a consiliului judetean, respectiv a consiliului
local al sectorului municipiului Bucuresti, care o infiinteaza, astfel incat sa asigure indeplinirea in
mod corespunzator a atributiilor ce ii revin, precum si realizarea deplina si exercitarea efectiva a
drepturilor copilului. 
(5) Atributiile si regulamentul-cadru de organizare si functionare ale directiei generale de
asistenta sociala si protectia copilului se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea
Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. 

Art. 106 
(1) Serviciile publice de asistenta sociala organizate la nivelul municipiilor si oraselor, precum si
persoanele cu atributii de asistenta sociala din aparatul propriu al consiliilor locale comunale

106
indeplinesc in domeniul protectiei copilului urmatoarele atributii: 
a) monitorizeaza si analizeaza situatia copiilor din unitatea administrativ-teritoriala, precum si
modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurand centralizarea si sintetizarea datelor si
informatiilor relevante; 
b) realizeaza activitatea de prevenire a separarii copilului de familia sa; 
c) identifica si evalueaza situatiile care impun acordarea de servicii si/sau prestatii pentru
prevenirea separarii copilului de familia sa; 
d) elaboreaza documentatia necesara pentru acordarea serviciilor si/sau prestatiilor si acorda
aceste servicii si/sau prestatii, in conditiile legii; 
e) asigura consilierea si informarea familiilor cu copii in intretinere asupra drepturilor si obligatiilor
acestora, asupra drepturilor copilului si asupra serviciilor disponibile pe plan local; 
f) asigura si urmaresc aplicarea masurilor de prevenire si combatere a consumului de alcool si
droguri, de prevenire si combatere a violentei in familie, precum si a comportamentului
delincvent; 
g) viziteaza periodic la domiciliu familiile si copiii care beneficiaza de servicii si prestatii; 
h) inainteaza propuneri primarului, in cazul in care este necesara luarea unei masuri de protectie
speciala, in conditiile legii; 
i) urmaresc evolutia dezvoltarii copilului si modul in care parintii acestuia isi exercita drepturile si
isi indeplinesc obligatiile cu privire la copilul care a beneficiat de o masura de protectie speciala si
a fost reintegrat in familia sa; 
j) colaboreaza cu directia generala de asistenta sociala si protectia copilului in domeniul protectiei
copilului si transmit acesteia toate datele si informatiile solicitate din acest domeniu. 
(2) La nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti, atributiile prevazute la alin. (1) sunt exercitate
de directia generala de asistenta sociala si protectia copilului. 

Art. 107 
(1) Pentru prevenirea separarii copilului de parintii sai, precum si pentru realizarea protectiei
speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de parintii sai, se organizeaza si functioneaza
urmatoarele tipuri de servicii: 
a) servicii de zi; 
b) servicii de tip familial; 
c) servicii de tip rezidential. 
(2) Regulamentul-cadru pentru organizarea si functionarea serviciilor prevazute la alin. (1) se
aproba prin hotarare a Guvernului. 

Art. 108 
(1) Serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigura mentinerea, refacerea si dezvoltarea
capacitatilor copilului si ale parintilor sai, pentru depasirea situatiilor care ar putea determina
separarea copilului de familia sa. 
(2) Accesul la aceste servicii se realizeaza in baza planului de servicii sau, dupa caz, a planului
individualizat de protectie, in conditiile prezentei legi. 

Art. 109 
Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigura, la domiciliul unei persoane fizice
sau familii, cresterea si ingrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de parintii sai, ca
urmare a stabilirii in conditiile prezentei legi a masurii plasamentului. 

Art. 110 
(1) Serviciile de tip rezidential sunt acele servicii prin care se asigura protectia, cresterea si
ingrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de parintii sai, ca urmare a stabilirii in conditiile
prezentei legi a masurii plasamentului. 
(2) Fac parte din categoria serviciilor de tip rezidential centrele de plasament si centrele de
primire a copilului in regim de urgenta. 
(3) Sunt considerate servicii de tip rezidential si centrele maternale. 
(4) Serviciile de tip rezidential care apartin autoritatilor administratiei publice se organizeaza
numai in structura directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului, in regim de
componente functionale ale acestora, fara personalitate juridica. 
(5) Serviciile de tip rezidential se organizeaza pe model familial si pot avea caracter specializat in
functie de nevoile copiilor plasati. 

Art. 111 

107
(1) Pentru asigurarea prevenirii separarii copilului de parintii lui, consiliile locale ale municipiilor,
oraselor, comunelor si sectoarelor municipiului Bucuresti au obligatia sa organizeze, in mod
autonom sau prin asociere, servicii de zi, potrivit nevoilor identificate in comunitatea respectiva. 
(2) In situatia in care consiliul local nu identifica resurse financiare si umane suficiente pentru a
organiza serviciile prevazute la alin. (1), la cererea acestuia, consiliul judetean va asigura
finantarea necesara infiintarii acestor servicii. Consiliul local asigura finantarea cu pana la 50% a
cheltuielilor de functionare a acestor servicii, cota-parte si cuantumul total al acestor cheltuieli
fiind stabilite anual prin hotarare a consiliului judetean. 

Art. 112 
Pentru asigurarea protectiei speciale a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea
parintilor sai, consiliul judetean si, respectiv, consiliul local al sectorului municipiului Bucuresti au
obligatia sa organizeze, in mod autonom sau prin asociere, servicii de tip familial si de tip
rezidential, potrivit nevoilor identificate la nivelul unitatii lor administrativ-teritoriale. In functie de
nevoile evaluate ale copiilor plasati, consiliul judetean poate organiza si dezvolta si servicii de zi. 

Capitolul VIII - Organisme private

Art. 113 
(1) Organismele private care pot desfasura activitati in domeniul protectiei drepturilor copilului si
al protectiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept privat, fara scop patrimonial,
constituite si acreditate in conditiile legii. 
(2) In desfasurarea activitatilor prevazute la alin. (1), organismele private acreditate se supun
regimului de drept public prevazut de prezenta lege, precum si de reglementarile prin care
aceasta este pusa in executare. 

Art. 114 
Organismele private legal constituite si acreditate pot infiinta, organiza si dezvolta serviciile de
prevenire a separarii copilului de familia sa, precum si de protectie speciala a copilului, prevazute
la art. 107, numai pe baza licentei eliberate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor
Copilului. 

Capitolul IX - Licentierea si inspectia serviciilor de prevenire a separarii copilului de

familia sa, precum si a celor de protectie speciala a copilului lipsit, temporar sau
definitiv, de ocrotirea parintilor sai

Art. 115 
(1) Autoritatile publice sau organismele private autorizate pot infiinta, organiza si dezvolta servicii
de prevenire a separarii copilului de familia sa, precum si servicii de protectie speciala a copilului
lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai, prevazute de prezenta lege, numai daca
au obtinut licenta de functionare pentru serviciul respectiv, eliberata de Autoritatea Nationala
pentru Protectia Drepturilor Copilului. 
(2) Licenta de functionare prevazuta la alin. (1) se acorda pe baza indeplinirii standardelor
minime obligatorii elaborate pentru serviciile de prevenire a separarii copilului de familia sa,
precum si pentru serviciile de protectie speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de
ocrotirea parintilor sai. Standardele se elaboreaza de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia
Drepturilor Copilului si se aproba prin ordin al secretarului de stat. 

Art. 116 
Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului efectueaza inspectii periodice cu privire
la modul in care autoritatile publice sau organismele private autorizate respecta standardele
prevazute la art. 110. 

Art. 117 
Conditiile si procedura de acordare, retragere, anulare sau suspendare a licentei prevazute la art.
115, precum si conditiile si procedura de efectuare a inspectiilor prevazute la art. 116 se stabilesc

108
prin hotarare a Guvernului. 

Capitolul X - Finantarea sistemului de protectie a copilului

Art. 118 
(1) Prevenirea separarii copilului de familia sa, precum si protectia speciala a copilului lipsit,
temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai se finanteaza din urmatoarele surse: 
a) bugetul local al comunelor, oraselor si municipiilor; 
b) bugetele locale ale judetelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucuresti; 
c) bugetul de stat; 
d) donatii, sponsorizari si alte forme private de contributii banesti, permise de lege. 
(2) Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului poate finanta programe de interes
national pentru protectia si promovarea drepturilor copilului, din fonduri alocate de la bugetul de
stat cu aceasta destinatie, din fonduri externe rambursabile si nerambursabile, precum si din alte
surse, in conditiile legii. 

Art. 119 
(1) Pentru fiecare copil fata de care s-a luat masura plasamentului se acorda o alocatie lunara de
plasament, in cuantum de 97 lei (cf. HG nr. 1663/2008), care se indexeaza prin hotarare a
Guvernului. De aceasta alocatie beneficiaza si copilul pentru care a fost instituita tutela, in
conditiile legii. 
(2) Alocatia se plateste persoanei sau reprezentantului familiei care a luat in plasament copilul
sau tutorelui. 
(3) Alocatia de plasament se suporta de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii,
Solidaritatii Sociale si Familiei. 

Art. 120 
Cheltuielile pentru plata salariilor sau a indemnizatiilor asistentilor maternali, precum si cele
legate de aplicarea prevederilor Legii nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiaza copiii si
tinerii ocrotiti de serviciile publice specializate pentru protectia copilului, mamele protejate in
centre maternale, precum si copiii incredintati sau dati in plasament la asistenti maternali
profesionisti se suporta de la bugetul judetului, respectiv de la bugetul sectorului municipiului
Bucuresti, si se gestioneaza de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului. 

Art. 121 
(1) Primarii acorda prestatii financiare exceptionale, in situatia in care familia care ingrijeste
copilul se confrunta temporar cu probleme financiare determinate de o situatie exceptionala si
care pune in pericol dezvoltarea armonioasa a copilului. 
(2) Prestatiile exceptionale se acorda cu prioritate copiilor ale caror familii nu au posibilitatea sau
capacitatea de a acorda copilului ingrijirea corespunzatoare ori ca urmare a necesitatii suportarii
unor cheltuieli particulare destinate mentinerii legaturii copilului cu familia sa. 
(3) In functie de fiecare caz in parte, primarul decide, prin dispozitie, cu privire la acordarea
prestatiei financiare exceptionale si cuantumul acesteia. 

Art. 122 
Cuantumul maxim, precum si conditiile de acordare a prestatiilor financiare exceptionale se
stabilesc prin hotarare a consiliului local. 

Art. 123 
Prestatiile financiare exceptionale pot fi acordate si sub forma de prestatii in natura, pe baza
dispozitiei primarului, constand, in principal, in alimente, imbracaminte, manuale si rechizite sau
echipamente scolare, suportarea cheltuielilor legate de transport, procurarea de proteze,
medicamente si alte accesorii medicale. 

109
 Capitolul XI - Reguli speciale de procedura

Art. 124 
(1) Cauzele prevazute de prezenta lege privind stabilirea masurilor de protectie speciala sunt de
competenta tribunalului de la domiciliul copilului. 
(2) Daca domiciliul copilului nu este cunoscut, competenta revine tribunalului in a carui
circumscriptie teritoriala a fost gasit copilul. 

Art. 125 
(1) Cauzele prevazute la art. 124 se solutioneaza in regim de urgenta, cu citarea reprezentantului
legal al copilului, a directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului si cu participarea
obligatorie a procurorului. 
(2) Audierea copilului care a implinit varsta de 10 ani este obligatorie si se face cu respectarea
prevederilor art. 24, cu exceptia cauzelor care privesc stabilirea unei masuri de protectie speciala
pentru copilul abuzat sau neglijat; in acest caz, audierea copilului se face cu respectarea
prevederilor art. 95 alin. (3). 
(3) Termenele de judecata nu pot fi mai mari de 10 zile. 
(4) Partile sunt legal citate daca citatia le-a fost inmanata cel putin cu o zi inaintea judecarii. 

Art. 126 
(1) Hotararile prin care se solutioneaza fondul cauzei se pronunta in ziua in care au luat sfarsit
dezbaterile. 
(2) In situatii deosebite, pronuntarea poate fi amanata cel mult doua zile. 

Art. 127 
(1) Hotararea instantei de fond este executorie si definitiva. 
(2) Hotararea se redacteaza si se comunica partilor in termen de cel mult 10 zile de la
pronuntare. 

Art. 128 
Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicarii hotararii. 

Art. 129 
Dispozitiile prezentei legi referitoare la procedura de solutionare a cauzelor privind stabilirea
masurilor de protectie speciala se completeaza in mod corespunzator cu prevederile Codului de
procedura civila. 

Art. 130 
(1) In toate cauzele care privesc aplicarea prezentei legi, directia generala de asistenta sociala si
protectia copilului de la domiciliul copilului sau in a carei raza administrativ-teritoriala a fost gasit
copilul intocmeste si prezinta instantei raportul referitor la copil, care va cuprinde date privind: 
a) personalitatea, starea fizica si mentala a copilului; 
b) antecedentele sociomedicale si educationale ale copilului; 
c) conditiile in care copilul a fost crescut si in care a trait; 
d) propuneri privind persoana, familia sau serviciul de tip rezidential in care ar putea fi plasat
copilul; 
e) orice alte date referitoare la cresterea si educarea copilului, care pot servi solutionarii cauzei. 
(2) In toate cauzele care privesc stabilirea, inlocuirea ori incetarea masurilor de protectie speciala
stabilite de prezenta lege pentru copilul care a savarsit o fapta penala si nu raspunde penal se va
intocmi un raport si din partea serviciului de reintegrare si supraveghere de pe langa instanta
judecatoreasca. 

Art. 131 
Cauzele care privesc aplicarea prezentei legi sunt scutite de taxa judiciara de timbru si de timbru
judiciar. 

110
 Capitolul XII - Raspunderi si sanctiuni

Art. 132 
(1) Indemnul ori inlesnirea practicarii cersetoriei de catre un minor sau tragerea de foloase de pe
urma practicarii cersetoriei de catre un minor se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani. 
(2) Recrutarea ori constrangerea unui minor la cersetorie se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5
ani. 
(3) Daca fapta prevazuta la alin. (1) sau (2) este savarsita de un parinte sau de reprezentantul
legal al minorului, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 5 ani, pentru fapta prevazuta la alin. (1),
si de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi, pentru fapta prevazuta la alin. (2). 

Art. 133 
Fapta parintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela in
mod repetat la mila publicului, cerand ajutor financiar sau material, se pedepseste cu inchisoare
de la 1 la 5 ani si interzicerea unor drepturi. 

Art. 134 
(1) Nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 36 alin. (2), art. 48 alin. (4) si art. 91 constituie
abatere disciplinara grava si se sanctioneaza potrivit legii. 
(2) Nerespectarea obligatiei prevazute la art. 36 alin. (2), art. 87 alin. (3) teza intai constituie
abatere disciplinara. 

Art. 135 
(1) Constituie contraventii urmatoarele fapte: 
a) nerespectarea obligatiei prevazute la art. 9 alin. (1), in termen de 30 de zile de la data intrarii
in vigoare a prezentei legi; 
b) nerespectarea obligatiei prevazute la art. 9 alin. (2); 
c) nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 10 alin. (1) si (3); 
d) nerespectarea obligatiei prevazute la art. 11 alin. (1); 
e) necomunicarea de catre organele de politie a rezultatelor verificarilor specifice privind
identitatea mamei in conformitate cu prevederile art. 11 alin. (3); 
f) neefectuarea de catre serviciul public de asistenta sociala a declaratiei de inregistrare a nasterii,
in conformitate cu prevederile art. 11 alin. (6); 
g) nerespectarea obligatiei prevazute la art. 11 alin. (7); 
h) nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 13 si la art. 18 alin. (3); 
i) nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (2)-(4) si ale art. 83; 
j) nerespectarea obligatiei prevazute la art. 96. 
(2) Contraventiile prevazute la alin. (1) se sanctioneaza astfel: 
a) cu amenda de la 1.000.000 lei la 3.000.000 lei, cele prevazute la lit. a), c), g) si h); 
b) cu amenda de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei, cea prevazuta la lit. f); 
c) cu amenda de la 3.000.000 lei la 6.000.000 lei, cele prevazute la lit. b), d) si j); 
d) cu amenda de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, cele prevazute la lit. e) si i). 
(3) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunii se fac de catre persoane anume desemnate
dintre cele cu atributii de control din: 
a) Ministerul Sanatatii, pentru contraventiile de la alin. (1) lit. a), c) si d); 
b) Ministerul Administratiei si Internelor, pentru contraventiile de la alin. (1) lit. b), e), h) si i); 
c) Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, pentru contraventia de la alin. (1)
lit. j); 
d) consiliul judetean, respectiv consiliul local al sectorului municipiului Bucuresti, pentru
contraventiile de la alin. (1) lit. f) si g). 

Art. 136 
Contraventiilor prevazute la art. 135 le sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea
nr. 180/2002, cu modificarile ulterioare. 

111
 Capitolul XIII - Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 137 
In termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi, directia generala de asistenta sociala
si protectia copilului va reevalua imprejurarile care au stat la baza masurilor de protectie dispuse
de comisia pentru protectia copilului si, dupa caz, va solicita instituirea tutelei sau stabilirea unei
masuri de protectie speciala, in conditiile prezentei legi. 

Art. 138 
Centrele de plasament, centrele de primire in regim de urgenta si centrele maternale organizate
in structura fostelor servicii publice specializate pentru protectia copilului se reorganizeaza prin
hotararea consiliului judetean, respectiv a consiliului local al sectoarelor municipiului Bucuresti in
structura directiei generale de asistenta sociala din subordinea consiliului judetean, respectiv a
consiliului local al sectoarelor municipiului Bucuresti, in regim de componente functionale ale
acestora, fara personalitate juridica. 

Art. 139 
(1) Serviciile de zi destinate prevenirii situatiilor ce pun in pericol securitatea si dezvoltarea
copilului, infiintate de consiliile judetene, precum si personalul care deserveste aceste servicii se
transfera consiliilor locale pe teritoriul carora acestea functioneaza. 
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) serviciile de zi specializate pentru copilul abuzat sau
neglijat, care se considera de interes judetean. 
(3) In situatia in care serviciile prevazute la alin. (1) fac parte dintr-un complex de servicii care
are ca obiect de activitate si protectia copilului in regim rezidential, respectiv centru de
plasament, centru de primire in regim de urgenta sau centru maternal, transferul se realizeaza
numai daca este posibila separarea patrimoniului si a personalului. 
(4) Consiliile locale au obligatia sa pastreze destinatia si structura de personal a serviciilor
preluate. 
(5) Transferul prevazut la alin. (1) se realizeaza pe baza de protocol incheiat intre consiliul
judetean si consiliul local. 

Art. 140 
Personalul didactic si didactic auxiliar, transferat potrivit art. 46 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare, care la data intrarii in vigoare a prezentei legi este incadrat cu acest statut
in cadrul serviciilor publice specializate pentru protectia copilului, isi pastreaza statutul. 

Art. 141 
In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, consiliile judetene, respectiv
consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, Ministerul Sanatatii, Ministerul
Administratiei si Internelor si Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului au
obligatia sa desemneze persoanele dintre cele cu atributii de control, care vor constata
contraventiile si vor aplica sanctiunile mentionate in prezentul capitol. 

Art. 142 
(1) Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga: 
a) art. 88 din Codul familiei; 
b) Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate,
republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998, cu modificarile si
completarile ulterioare, cu exceptia art. 20; 
c) Hotararea Guvernului nr. 604/1997 privind criteriile si procedurile de autorizare a organismelor
private care desfasoara activitati in domeniul protectiei copilului, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 280 din 16 octombrie 1997; 
d) Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 123/2001 privind reorganizarea comisiei pentru
protectia copilului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 643 din 15 octombrie
2001, aprobata cu modificari prin Legea nr. 71/2002; 
e) lit. A a alin. (2) al art. 3 din Regulamentul-cadru de organizare si functionare a serviciului
public de asistenta sociala, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 90/2003, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 81 din 7 februarie 2003, cu modificarile ulterioare. 
(2) Se modifica in mod corespunzator dispozitiile referitoare la inregistrarea nasterii copilului

112
abandonat de mama in spital, cuprinse in Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 282 din 11 noiembrie 1996, cu modificarile
si completarile ulterioare. 
(3) Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga orice alte dispozitii contrare. 

Art. 143 
(1) Formarea initiala in domeniul protectiei drepturilor copilului este obligatorie pentru toate
categoriile profesionale din sistem si pentru cei care au atributii decizionale privitoare la copil. 
(2) Educatia permanenta si formarea profesionala continua in domeniul protectiei speciale a
copilului se asigura pentru toate categoriile profesionale din sistem. 
(3) Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului impreuna cu Ministerul Educatiei si
Cercetarii, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Ministerul Sanatatii, precum si, dupa
caz, cu celelalte institutii publice si private interesate vor asigura formarea initiala si continua a
personalului care, in exercitarea sarcinilor ce ii revin, intra in contact cu domeniul protectiei si
promovarii drepturilor copilului. 

Art. 144 
(1) La angajarea personalului de educatie, protectie si ingrijire din cadrul institutiilor publice si
private, care, prin natura profesiei, intra in contact cu copilul, se va prezenta in mod obligatoriu si
o expertiza neuropsihiatrica. 
(2) Anual personalul prevazut la alin. (1) este evaluat din punct de vedere psihologic. 
(3) Rapoartele privind expertizele neuropsihiatrice, precum si rapoartele de evaluare psihologica
se pastreaza conform legii la dosarul personal al salariatului. 

Art. 145 
(1) Regulamentele proprii ale persoanelor juridice care desfasoara activitati de protectie a
copilului vor specifica expres regulile stabilite pentru a asigura exercitarea drepturilor si
indeplinirea indatoririlor pe care le au copiii, in conformitate cu varsta, sanatatea si gradul de
maturitate al acestora. 
(2) Aceste regulamente vor fi expuse intr-un loc vizibil, astfel incat sa permita accesul copiilor si
informarea lor adecvata. 

Art. 146 
Prevederile prezentei legi se completeaza cu alte reglementari care se refera la drepturile
copilului, inclusiv cu prevederile cuprinse in conventiile si tratatele internationale la care Romania
este parte. 

Art. 147 
Elaborarea proiectelor de acte normative care fac referire la oricare dintre drepturile copilului
prevazute de prezenta lege se realizeaza obligatoriu cu avizul Autoritatii Nationale pentru
Protectia Drepturilor Copilului. 

Art. 148 
(1) Prezenta lege intra in vigoare la 1 ianuarie 2005, cu exceptia prevederilor art. 17 alin. (2), art.
19 alin. (3), art. 84 alin. (2), art. 104 alin. (2), art. 105 alin. (5), art. 107 alin. (2) si art. 117,
care intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I. 
(2) Procedura de intoarcere a copiilor in tara, de identificare a parintilor sau altor reprezentanti
legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de intoarcerea in tara a acestora,
precum si serviciile de protectie speciala, publice sau private, competente sa asigure protectia in
regim de urgenta a copiilor aflati in strainatate, care, din orice motive, nu sunt insotiti de parinti
sau de un alt reprezentant legal ori nu se gasesc sub supravegherea legala a unor persoane din
strainatate, prevazuta la art. 19 alin. (3), se elaboreaza de catre Autoritatea Nationala pentru
Protectia Copilului si Adoptie. 
(3) Organizarea si metodologia de functionare a comisiei pentru protectia copilului, prevazuta la
art. 104 alin. (2), se elaboreaza de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si
Adoptie. 
(4) Regulamentul-cadru pentru organizarea si functionarea serviciilor prevazute la art. 107 alin.
(2) se elaboreaza de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie. 
(5) Conditiile si procedura de acordare, retragere, anulare sau suspendare a licentei prevazute la
art. 115, precum si conditiile si procedura de efectuare a inspectiilor prevazute la art. 116 se

113
elaboreaza de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie. 
(6) Procedura referitoare la exercitarea dreptului copilului ai carui parinti locuiesc in state diferite
de a intretine relatii personale si contacte directe cu acestia, prevazuta la art. 17 alin. (2), se
elaboreaza de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie impreuna cu
Ministerul Afacerilor Externe. 
(7) Tipurile de servicii specializate, prevazute la art. 84 alin. (2), ce se asigura pe toata durata
aplicarii masurilor destinate copilului care savarseste fapte penale si nu raspunde penal, pentru a-
i asista pe copii in procesul de reintegrare in societate, precum si standardele referitoare la
modalitatea de asigurare a acestor servicii se elaboreaza de catre Autoritatea Nationala pentru
Protectia Copilului si Adoptie in colaborare cu Ministerul Justitiei. 
(8) Atributiile si Regulamentul-cadru de organizare si functionare a directiei generale de asistenta
sociala si protectia copilului, prevazute la art. 105 alin. (5), se elaboreaza de catre Ministerul
Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. 

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale
art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata. 

114
ANEXA 2

Schema de vaccinare între 0-5 ani, în Romania

Schema
Varsta Ministerului Scheme de vaccinari alternative/optionale 
Sanatatii
    GSK (Glaxo) Pasteur Wyeth/Pfizer
La Engerix+BC Engerix B Euvax   
nastere G
2 luni HexaInfanrix Infanrix Hib IPV + Pentaxim +  
Engerix B Euvax  
(recomandarea OMS)
sau Hexa Infanrix
3 luni   Synflorix + Rotarix   Prevenar 
4 luni Pentaxim Infanrix Hib IPV Pentaxim  
5 luni   Synflorix + Rotarix   Prevenar 
6 luni HexaInfanrix Infanrix Hib IPV + Pentaxim +  
Engerix B Euvax
(recomandare OMS)
sau Hexa Infanrix
7 luni   Synflorix   Prevenar 
9 luni Varilrix    
12 luni Pentaxim + Infanrix Hib IPV + Pentaxim +  
Priorix (ROR) Priorix (ROR) Priorix (ROR)
1an +   Havrix  Avaxim  
1l   (vaccin pentru (vaccin pentru
virusul hepatic A)  virusul hepatic
A)
1an + 3l    Varilrix  
(pt. varicela = "varsat
de vant") 
1an+6l   Synflorix   Prevenar

115
 1an 8l    Havrix doza a 2-a Avaxim doza a  
2-a
2 ani   Intre 2 si 5 ani Penumo 23 Intre 2 si 5 ani
Synflorix (copiii fara Prevenar
(copiii fara doze doze anterioare (copiii fara
anterioare de vaccin de vaccin doze
antipneumococic)   antipneumococ anterioare de
(2 doze la 2 luni intre ic)  vaccin
ele) antipneumoc
ocic)
2 ani +     Meningo A+C  
1l
4 ANI Infanrix - Infanrix - DTP 3    
DTP 3
 * Schemele de vaccinari se pot modifica anual in functie de hotararile
emise de catre Ministerul Sanatatii din Romania si Directivele OMS

Observații
 vaccin pentru preventia infectiei produse de Streptoccocus pneumoniae
(pneumococ) (Glaxo).
 previne pneumonia, otita medie acuta, produsa de pneumococ.
Administrare:
 2, 4, 6 luni + rapel la 18 luni (poate fi administrat impreuna cu celelalte vaccinuri
din schema corepunzatoare varstei)
 intre 7-11 luni -2 doze la interval de 2 luni + rapel la 18 luni
 de la 2 ani la 5 ani 2 doze la interval de 2 luni
 2, 4, 6 luni + rapel la 18 luni (poate fi administrat impreuna cu celelalte vaccinuri
din schema corepunzatoare varstei)
 intre 7-11 luni-2 doze la interval de 2 luni + rapel la 18 luni
 intre 1an - 2 ani 2 doze la interval de 2 luni
 intre 2 ani - 5 ani 1 doza
 administrare peste 2 ani
Vaccin pentru prevenirea infectiilor cu Rotavirus: GERV - (gastroenterita cu
Rotavirus), boala sistemica cu Rotavirus

116
Istoric
Datorita faptului ca au existat controverse privind administrarea vacinului Rotarix, va
aducem la cunostiinta urmatoarele:
In data de 26. 03. 2010 EMEA certifica urmatoarele:
  Comunicatul OMS
Conform EMEA nu exista probleme in administrarea vaccinului Rotarix inregistrate pe
teritoriul Europei. Situatia creeata in Statele Unite s-a datorat unor loturi de vaccin care
au fost retrase din circulatie de catre firma producatoare
Schema de vaccinare pentru 7-26 de ani, în Romania
Schema
Varsta Ministerului Scheme de vaccinari alternative/optionale 
Sanatatii
Wyeth/Pfize
    GSK (Glaxo) Pasteur
r
CLASA a 1-a
Priorix+dT Priorix    
(7 ani)
CLASA a 2-a/3-a   Imovax Imovax  
 
(9ani) Polio  Polio  
Clasa a 8-a   dT +/-
     
(14 ani) Rubeolic
Cervarix
HPV (virus papilloma
12-14 ani   uman - cancer de col
     
(limita: 26 ani) uterin)
0,1 si 6 luni sau 0,2 si 6
luni (3 doze)
Hep B (Hepatita B) Adult
- (daca nu s-a
peste 16 ani   administrat anterior)    
0,1 si 6 luni sau 0,2 si 6
luni (3 doze)
0 - Twinrix (A+B)
Schema mixta
La 1 luna - Engerix B
(0-1-6 luni)  
La 6 luni - Twinrix (A +
(0-2-6 luni)
B)
Antihepatita A   2 doze la interval de 6    
(se administreaza luni
daca nu exista
dovada trecerii prin

117
 boala - anticorpi
prezenti)
Antihepatita B   3 doze (0,1 si 6 luni)    

Sursa: http://dr.herdea.ro/medicale/2/schema_de_vaccinare

ANEXA 3

Recomandări OMS şi UNICEF privind alimentaţia nou-născutului,

sugarului şi copilului mic

Laptele matern este hrana perfectă pentru bebeluşi şi conţine tot ceea
ce un sugar are nevoie pentru a se dezvolta. Pentru acest motiv, Organizaţia
Mondială a Sănătăţii (OMS), prin moaşe, consultanţi de lactaţie precum si
medicii specialişti pediatri, recomandă ca nou-născuţii să fie hrăniţi în mod
exclusiv cu lapte matern în timpul primelor 6 luni, diversificarea alimentaţiei să
se facă după 6 luni. Mama va continua să alăpteze doi ani şi jumătate şi peste,
minimum două mese pe zi iar atunci când este acasă îi poate da de câte ori
doreşte copilul. La această concluzie s-a ajuns după ce s-a constatat că laptele
de mamă chiar şi după doi ani şi jumătate are o mulţime de calităţi, asigurând
cel puţin o treime din principii alimentari necesari copilului, vitamine, anticorpi
etc.

Care este codul OMS?

În anul 1981, cu ocazia celei de a 34-a Adunare Generala a OMS, a fost
adoptat în cadrul Constituţiei OMS, Codul Internaţional de Comercializare a
Substitutelor de lapte matern, sub forma unei recomandări. Mai mult de 160 de
ţări si teritorii, au agreat să facă paşii necesari pentru implementarea
acestui Cod.
Din 1991 România este semnatară a codului internaţional de marketing
pentru preparatele din lapte praf. Ţelul Codului este de a „contribui la
furnizarea unei nutriţii sigure şi adecvate pentru sugari, prin protejarea şi

118
promovarea alăptării şi prin asigurarea unei folosiri judicioase a substitutelor de
lapte matern, dacă acestea sunt necesare, în baza unei informări adecvate a
personalului sanitar şi printr-o comercializare corespunzătoare”. Codul
Internaţional interzice orice tip de promovare a alimentaţiei cu biberonul şi
stabileşte cerinţele pentru etichetarea şi informaţiile asupra hranei sugarilor.
Orice activitate care subminează alăptarea se opune, in mod vădit, ţelului si
spiritului Codului. Codul si Rezoluţia OMS ulterioară acestuia se intenţionează
a fi implementate ca şi cerinţe minime în toate ţările.

Codul OMS stipulează următoarele:

 NU reclamelor pentru substitutele de lapte matern către public
 NU mostrelor gratuite de substitute de lapte matern către mame
 NU promovării acestor produse în unităţile medicale
 NU textelor si imaginilor care idealizează alimentaţia artificială, inclusiv
imaginilor cu bebeluşi de pe aceste produse
Toate informaţiile despre alimentaţia artificială, inclusiv eticheta acestora,
trebuie să explice beneficiile alăptării precum şi costurile asociate cu
alimentaţia artificială.
Produsele necorespunzătoare, precum laptele condensat, nu trebuiesc
promovate pentru consumul sugarilor. Toate produsele trebuie să fie de înaltă
calitate şi să ţină cont de condiţiile climatice şi de păstrare din ţara unde sunt
consumate. Codul este aplicat comercializării şi practicilor legate de aceasta,
cu privire la toate substitutele de lapte matern precum:
Lapte praf (formula) pentru nou-născuţi.
Alimentaţie complementară administrată cu biberonul:
Lapte praf (formula) pentru sugari mai mari
Hrana diversă pentru bebeluşi
Ceaiuri şi sucuri
Biberoane
Tetine/suzete şi alte produse similare

119
Implicaţiile Codului OMS

Prin aplicarea prevederilor codului OMS cu privire la alăptare, se

urmăreşte împiedicarea următoarelor activităţi, desfăşurate de către companiile
producătoare de substitute alimentare pentru nou-născuţi şi sugari:
• Promovarea produselor lor in spitale, magazine sau direct către public.
• Oferirea de mostre gratuite mamelor sau de loturi de alimente
subvenţionate spitalelor sau serviciilor de maternitate.
• Oferirea de cadouri personalului medical sau mamelor.
• Promovarea produselor lor personalului medical. Orice informaţie furnizată
de companiile producătoare trebuie să conţină doar informaţii şi date ştiinţifice.
• Promovarea alimentelor şi băuturilor pentru bebeluşi.
• Furnizarea de informaţii înşelătoare.
• Existenţa oricărui contact între personalul implicat în vânzări al companiei
producătoare de alimente pentru sugari şi mame.
• Informaţii sumare pe etichetele alimentelor pentru sugari.
• Textul etichetei trebuie să fie pe înţelesul mamelor iar conţinutul etichetei
trebuie să avertizeze, în mod vădit, asupra pericolelor folosirii alimentelor
pentru sugari.
• Promovarea imaginilor cu bebeluşi pe etichetele alimentelor.
• Promovarea unui limbaj în textul reclamei pentru alimente care idealizează
folosirea acelui produs

Iniţiativa „Baby Friendly Hospital” („Spitalul Prieten cu Copilul”)

120
 Iniţiativa „Baby Friendly Hospital” (BFHI) este un program internaţional
sponsorizat de OMS si UNICEF ( United Nations Children’s Fund), pentru a
încuraja şi recunoaşte spitale şi maternităţi care oferă un nivel optim de îngrijire
în ceea ce priveşte lactaţia.

BFHI asistă spitalele cu informaţii, tehnici adecvate iniţierii şi continuării

alăptării. Pentru această activitate, BFHI oferă acestor spitale o recunoaştere
(certificare) specială.
BFHI promovează, protejează şi susţine alăptarea în spitale cu ajutorul
celor „10 PAŞI PENTRU SUCCESUL ÎN ALĂPTARE”, urmărind recomandările
UNICEF şi OMS.

10 PAŞI PENTRU SUCCESUL ÎN ALĂPTARE

Orice spital care oferă servicii de maternitate şi îngrijire a nou-născuţilor
trebuie să:
1. Posede o politică scrisă privind alăptarea, care să fie comunicată, în
mod obişnuit şi de rutină, întregului personal medical.
2. Şcolarizeze întreg personalul medical în scopul aplicării acestei
politici.
3. Informeze toate femeile gravide despre beneficiile şi managementul
alăptării
4. Ajute mamele să iniţieze alăptarea la o jumătate de oră după naştere.
5. Arate mamelor cum să alăpteze şi cum să îşi menţină lactaţia, chiar
dacă sunt separate de nou-născut.
6. Să nu dea nou-născutului nici un fel de aliment sau băutură
în afara laptelui matern, dacă acest lucru nu este contraindicat medical.
7. Practice rooming-in: posibilitatea mamei de a rămâne în permanenţă
în acelaşi salon de spital cu nou-născutul.
8. Încurajeze alăptarea in funcţie de cererea nou-născutului.

121
 9. Nu dea sugarilor alăptaţi nici un fel de suzetă sau tetină.
10. Sprijine formarea de grupuri sau organizaţii ce susţin şi promovează
alăptarea şi să îndrume mamele către acestea, în momentul externării din
maternitate.
Alăptarea conferă sugarului cel mai bun start în viaţă, protejând, în
acelaşi timp, sănătatea mamei. Cu sfaturi şi susţineri potrivite, aproape toate
mamele îşi pot alăpta nou-născuţii.

Sursa: http://www.docstoc.com/docs/119701743/Recomand%C4%83ri-OMS-%C5%9Fi-UNICEF-
privind-alimenta%C5%A3ia-nou-n%C4%83scutului-sugarului-%C5%9Fi-copilului-mic

122
ANEXA 4

Metode și tehnici de intervenție - prim ajutor

CRUCEA ROȘIE din ROMÂNIA

1. ARSURILE

În cazul arsurilor superfi ciale, pielea este rosie, usor umflata si dureroasa.
Daca arsura este mai adanca, se formeaza si basici. Aceste arsuri sunt extrem
de dureroase.
Daca straturile din profunzime ale pielii au fost arse, rana in sine nu este
dureroasa, deoarece au fost distrusi si nervii din locul respectiv. Arsura este
uscata, poate avea culoarea neagra, cu aspect de pergament, sau alba.
Oricum, pielea din jurul ranii, mai putin arsa, este foarte dureroasa.

Ce trebuie facut?

1.    Raciti arsura cat mai repede posibil, cu apa rece sau putin calduta, de la
robinet sau de la dus, de exemplu.
2.     Raciti timp de 15–20 de minute, sau pana cand durerea mai scade.
3.     Indepartati hainele si bijuteriile, daca nu sunt prinse de piele.
4.    Dupa ce ati racit arsura, aplicati o compresa sau o tesatura curata, umeda.
5.    Daca au aparut basici, nu le spargeti.
6.    Nu ungeti arsura cu creme cand acordati primul ajutor.
7.    Sfatuiti victima sa mearga la medic. Acesta va verifi ca daca victima are
nevoie de protectie impotriva tetanosului.

123
2. ATACUL CEREBRAL

Semnele atacurilor cerebrale nu sunt intotdeauna usor vizibile. De

exemplu, victima acuza amorteala sau lipsa de vlaga subita la nivelul fetei,
bratului sau piciorului, adesea in aceeasi parte a corpului. Uneori, victima poate
devein brusc confuza sau nu mai poate vorbi sau sustine o conversatie cu
usurinta. Alte victime au tulburari de vedere, acuza ameteala sau nu-si mai pot
mentine echilibrul. Altele au o durere de cap brusca.

Ce trebuie facut?

Daca banuiti ca o persoana a avut un atac cerebral, verificati sistematic

daca este capabila sa realizeze urmatoarele activitati fara probleme:

1.    Cereti victimei sa rada sau sa-si arate dantura. Uitati-va atent daca gura
este stramba sau unul din colturile gurii este mai jos decat celalalt.
2.    Cereti victimei sa inchida ochii, sa-si ridice ambele brate simultan la
orizontala si sa intoarca palmele in sus. Verificati daca unul din brate cade sau
nu este ferm.
3.    Cereti victimei sa repete o propozitie simpla. Verifi cati daca vorbeste clar
sau se balbaie.
Daca victima nu este capabila sa efectueze una dintre aceste
activitati, este posibil sa fi suferit un atac cerebral.
Nu subestimati situatia chiar daca victim neaga ca s-ar simti foarte rau.
Victima are nevoie urgenta de ajutor.

1.    Cereti unui martor sa cheme serviciile de urgenta. Chemati dvs. serviciile

124
de urgenta, daca sunteti singur.
2.    Ajutati victima sa se odihneasca si nu-I permiteti sa faca efort. Asezati
victima intr-o pozitie confortabila (de exemplu in pozitie sezand ). 
3.    Verificati periodic daca victima este constienta si respira normal.
3. COMPRESIA TORACICA SI RESPIRATIA GURA LA GURA

Cand inima inceteaza sa mai bata, sangele nu mai circula prin corp. Din
aceasta cauza, organele vitale nu mai sunt alimentate cu oxigen. Creierul este
cel mai afectat. Fara oxigen, celulele
 creierului mor in cateva minute. Daca victim a suferit un stop cardiac,
este foarte important ca procedura de resuscitare sa fi e efectuata cat mai
repede posibil.
 Sansele de supravietuire dupa resuscitare sunt mici. Cu toate acestea,
numeroase studii arata ca resuscitarea imediata are efecte pozitive. Sansele de
supravietuire ale victimei se dubleaza sau chiar se tripleaza daca un martor
actioneaza imediat.
 Resuscitarea este o combinatie de compresii toracice si respiratie gura
la gura. Compresiile cardiace furnizeaza inimii si creierului o cantitate foarte
mica, dar vitala, de sange. Respiratia
 gura la gura alimenteaza cu oxygen circulatia sanguina. Resuscitarea
mai este cunoscuta si sub numele de RCP (resuscitare cardio-pulmonara).

Victima nu are reactii si nu respira normal.

Ce trebuie facut?
1.    Cereti cuiva sa cheme serviciile de urgenta si spuneti-i sa aduca imediat
un defibrilator electronic automat (daca exista). Faceti dvs. toate acestea daca
sunteti singur.
2.    Incepeti cu 30 de compresii toracice.
3.    Apoi faceti respiratie gura la gura, de doua ori.

125
4.    Alternati 30 de compresii toracice cu 2 respiratii gura la gura.
5.    Nu intrerupeti procedura resuscitarii. Verifi cati starea victimei doar atunci
cand reincepe sa respire normal.
6.    Continuati resuscitarea pana cand:
•    soseste personalul califi cat, care poate continua resuscitarea;
•    victima incepe sa respire normal;
•    obositi.

Verificati cavitatea bucala

Daca toracele victimei nu se ridica in timpul primei respiratii gura la gura,
inainte de a efectua a doua respiratie, verifi cati:
•    cavitatea bucala a victimei. Scoateti orice obiect care poate obstructiona
caile respiratorii;
•    pozitia capului. Acesta trebuie sa fi e sufi cient inclinat pe spate, cu barbia
ridicata corect.

Nu efectuati mai mult de doua respiratii gura la gura intr-o singura repriza.
Acestea trebuie urmate de compresiile toracice.

Tehnica: Compresii toracice

•    Ingenuncheati langa victima.
•    Podul palmei drepte in mijlocul cutiei toracice a victimei.
•    Puneti podul celeilalte palme deasupra.
•    Incrucisati-va degetele. Aveti grija sa nu apasati victima pe coaste, partea
superioara a stomacului sau partea inferioara a sternului.
•    Asigurati-va ca umerii dvs. se afl a chiar deasupra pieptului victimei. Cu
mainile intinse, apasati perpendicular, cam 4–5 cm.
•    De fi ecare data dupa ce apasati, permiteti pieptului sa revina la pozitia
initiala. Astfel, se va pune in miscare fl uxul de sange catre inima. Nu schimbati
pozitia mainilor de pe stern.

126
•    Compresia si eliberarea ar trebui sa aiba aceeasi durata.
•    Efectuati 30 de compresii toracice conform procedurii descrise mai sus, la o
frecventa de aproximativ 100 de compresii pe minut. Asta inseamna ca trebuie
sa efectuati 2 compresii la mai putin de o secunda.
•    Aplicati 2 respiratii gura la gura.

Tehnica: Respiratia gura la gura

•    Aplecati capul victimei spre spate si ridicati-i barbia.
•    Puneti o mana pe fruntea victimei.Strangeti narile victimei intre degetul
mare si aratator.
•    Cu mana cealalta, mentineti-I barbia ridicata si deschideti-I gura.
•    Inspirati normal, aplecati-va in fata si acoperiti gura victimei complet, cu
gura dvs.
•    Expirati uniform aerul in gura victimei si verifi cati, in acelasi timp, daca se
produce ridicarea cutiei toracice. O respiratie trebuie sa dureze cam o secunda.
•    Mentineti capul victimei aplecat si barbia ridicata. Ridicati-va capul si verifi
cati daca pieptul coboara dupa ce ati introdus aerul.
•    Inspirati din nou si efectuati o a doua respiratie gura la gura.
•    Repozitionati-va corespunzator mainile si continuati cu alte 30 de compresii
toracice.

Ventilatia gura la nas constituie o alternativa in cazul in care respiratia gura la

gura este dificil de realizat.

Resuscitarea fara respiratie gura la gura (RCP doar cu compresii toracice)

 Multe persoane, chiar si personalul medical califi cat, recunosc ca se

feresc sa faca respiratie gura la gura. Este bine sa se efectueze chiar si numai
compresii toracice, decat nimic. Sansele de supravietuire ale victimei vor

127
creste, chiar daca resuscitarea nu include si ventilatie. Daca nu puteti sau nu
doriti sa efectuati ventilatia gura la gura, limitati-va doar la compresiile toracice.
 In mod evident, compresiile toracice combinate cu respiratia gura la gura
raman cea mai buna metoda de resuscitare.

4.HEMORAGIA

Victima prezinta o rana deschisa cu hemoragie grava. Sangele tasneste

sau curge continuu din rana.
Ce trebuie facut?

 Opriti sangerarea, aplicand presiune direct pe rana.

1.    Evitati contactul cu sangele victimei. Cereti victimei sa aplice singura
presiune asupra ranii. Ajutati victim sa se aseze usor in pozitie culcata.
2.    Cereti unui martor sa cheme serviciile de urgenta. Chemati dvs. serviciile
de urgenta, daca sunteti singur.
3.    Apasati rana direct, cu ajutorul mainilor. Puneti-va manusi de unica
folosinta, daca aveti. Puteti pune si o bucata curata de panza (prosop) peste
rana.
4.    Daca rana continua sa sangereze, apasati mai tare.
5.    Apasati pe rana pana la venirea serviciilor de urgenta.
6.    Spalati-va pe maini dupa ce ati acordat primul ajutor.

Puteti aplica si un bandaj pentru compresie, in scopul opririi hemoragiei. 

Tehnica: Bandajul compresiv

•    Scoateti bandajul din ambalaj.

•    Puneti o compresa pe rana.
•    Infasurati bandajul strans in jurul compresei, pentru a exercita presiune

128
asupra ranii.
•    Legati capetele bandajului.
•    Daca rana continua sa sangereze, mai infasurati un bandaj deasupra
primului. Nu scoateti primul bandaj.

Asigurati-va ca bandajul este suficient de strans pentru a opri hemoragia,

dar fara a bloca circulatia sangelui. Daca tesuturile situate spre
extremitatea membrului afectat capata o nuanta albastruie sau victima se
plange de amorteli ale zonei respective, puteti slabi putin bandajul, dar
nu-l scoateti complet. 

Puteti folosi si alte bandaje sau o bucata de tesatura curata pentru a asigura
presiune asupra ranii.

5.DEGERĂTURILE

Cauze
 expunerea indelungata la temperaturi in jur de 0°C, cu umezeala si vant
 expunerea indelungata la temperaturi negative, fara umezeala si vant

Tipuri de degeraturi
 superficiale: se limiteaza la piele
 profunde: depasesc pielea si afecteaza tesuturile profunde (muschi,
oase, tendoane, nervi, vase de sange)

Ce observati?
1.    degeraturile superficiale:
 furnicaturi in zona afectata;
 durere medie;
 piele cu pete albe, mobila pe tesuturile profunde;

129
  articulatii cu mobilitate pastrata.
2.    degeraturile profunde:

 piele alba, tare, rece, nedureroasa, imobila fata de structurile profunde;

 articulatii cu mobilitate pierduta.
Ce trebuie facut?

 In cazul degeraturilor superficiale se poate actiona pe loc, pielea

degerata se incalzeste prin punerea ei in contact cu pielea care are
temperatura normala, mainile se pun la subsuoara, barbia si urechile se aseaza
in palme, picioarele se aseaza langa abdomenul salvatorului.
 Contactul cu pielea calda se mentine pana cand pielea afectata isi
recapata culoarea normala.
NU! - frecati cu gheata sau zapada
NU! - aplicati lotiuni
NU! - asezati zona degerata langa o sursa de caldura

In cazul degeraturilor profunde:

 se scoate accidentatul din zona cu  temperatura scazuta si se aduce la
adapost;
 se dau bauturi calde si nealcoolizate;
 se infasoara in haine calduroase;
 nu se intervine pe zona degerata;
 se transporta cat mai rapid la spital.

6. ÎNECUL

Cauze:
•    Epuizare: la persoanele care cad in apa sau nu stiu sa inoate
•    Soc: prin contactul corpului cu apa foarte rece 

130
Consecinte:
•    Caile respiratorii sunt inundate cu apa
•    Se produce stop respirator apoi si cardiac 

Ce trebuie facut?
1.    Evacuarea apei din plamani: Victima rasturnata cu fata in jos este
prinsa de salvator pe la spate de abdomen, cu mainile facute chinga,
ridicata de la sol si scuturata pentru ca apa sa se scurga in afara.
2.    Daca respira, victima este culcata apoi pe sol, cu abdomenul in jos si
cu capul asezat pe o parte
3.    Daca nu respira se aseaza in pozitia cunoscuta pentru efectuarea
manevrelor de resuscitare. 

7. INSOLAȚIA

 Cea mai obisnuita forma de insolatie este cauzata de expunerea

prelungita la soare.
 In cazul unei insolatii, temperatura corpului depaseste 40 grade C. Este
o situatie grava, trebuie sa  se actioneze rapid, altfel se poate ajunge  la deces.

Ce observati?
 ameteala, sete, dureri de cap, dezorientare, comportament apatic,
greata, contractii musculare, pierderea cunostintei, febra.

Ce trebuie facut?
1.    duce-ti persoana in cauza la umbra si stropiti-o cu apa rece pentru a
scadea temperatura corpului. 
2.    administrati-i lichide nealcoolizate persoanelor 
3.    Persoana trebuie transportata la spital pentru control. 

131
8.LEZIUNI ALE CAPULUI, GÂTULUI ȘI SPATELUI

Aveti motive sa suspectati o rana la cap, gat sau spate, daca victima:
 a fost implicata intr-un impact brusc, precum un accident rutier sau o
cadere;
 este sau devine ametita, somnoroasa, agitata sau intra in stare de
inconstienta;
 nu-si poate aminti exact ce s-a intamplat;
 prezinta o durere de cap puternica si persistenta, ii este greata sau
incepe sa vomite, este irascibila, se comport ciudat, sau are convulsii;
 are leziuni severe la cap;
 acuza amorteala sau furnicaturi;
 simte dureri la gat sau spate, sau nu-si poate sustine spatele ori
gatul.

Ce trebuie facut?
1.    Linistiti victima si incercati s-o convingeti sa nu se miste.
2.    Cereti unui martor sa cheme serviciile de urgenta. Chemati dumneavoastra
serviciile de urgenta, daca sunteti singur.
3.    Imobilizati victima doar daca aceasta este de acord sa coopereze.
4.    Daca victima este agitata, nu incercati, contra vointei sale, sa-i imobilizati
capul sau gatul.

Tehnica: Imobilizare
 Ingenuncheati in spatele capului victimei.
 Introduceti cu grija ambele maini sub gatul victimei, fara sa-I miscati
capul.
 Sprijiniti-i gatul si fixati-i capul pana la sosirea serviciilor de urgenta.

132
9. LEZIUNI ALE OASELOR, MUȘCHILOR ȘI ARTICULAȚIILOR

Victima s-a accidentat la maini, brate sau picioare (activitati sportive,

lovitura sau cadere …). In multe cazuri, victima nu isi poate misca in mod
normal membrul accidentat sau membrul respectiv nu poate sustine greutatea
corpului. Rana provoaca dureri mari si se poate inflama. In unele cazuri,
membrul sau articulatia are un aspect anormal.

Ce trebuie facut?
 Daca nu sunteti sigur de gravitatea leziunii, este recomandabil sa
presupuneti ca membrul prezinta fracturi si sa transportati victima la o unitate
medicala.
 Daca zona leziunii prezinta o hemoragie importanta, incercati sa opriti
sangerarea prin presiune directa sau bandaj pentru compresie.

1.    Nu incercati sa repozitionati membrele care au aspect anormal sau par

dislocate.
2.    Scadeti temperatura din zona leziunii aplicand gheata. Nu aplicati gheata
direct pe piele. Infasurati gheata intr-un material (cum ar fi un prosop). Daca nu
aveti gheata la indemana, aplicati un pachet rece.
3.    Nu raciti leziunea pentru prea mult timp. Nu raciti leziunea mai mult de 20
de minute la fi ecare aplicare.
4.    Nu imobilizati membrul accidentat daca stiti ca ajutoarele medicale vor
ajunge peste putin timp. Sfatuiti victima sa nu se lase cu greutatea corpului pe
piciorul accidentat sau dureros. Daca leziunea s-a produs la mana, brat sau
umar, rugati victima sa tina bratul lipit de piept. De obicei, aceasta masura este
suficienta si mai putin dureroasa decat aplicarea unui bandaj sau a unei atele.

133
10. LEZIUNI ALE PIELII

Victima prezinta o rana deschisa la nivelul pielii (julitura sau taietura).

Ce trebuie facut?
1.    Evitati contactul cu sangele victimei sau cu alte fluide organice. Daca rana
nu sangereaza grav, spalati-va pe maini cu sapun lichid si apa, inainte de a
acorda primul ajutor. Puneti-va manusi de unica folosinta, daca aveti.
2.    Daca rana nu s-a oprit deja din sangerat, opriti sangerarea prin aplicarea
presiunii directe.
3.    Spalati rana sub robinet, cu apa rece, curata. Daca nu exista apa curenta
in imediata apropiere, folositi alta sursa de apa potabila.
4.    Jetul de apa trebuie sa curga direct pe rana, pentru a inlatura impuritatile.
Continuati spalarea, pana cand toate impuritatile sunt inlaturate. Nu frecati rana
pentru a o curata.
5.    Dupa spalare, stergeti zona din jurul ranii daca este nevoie, dar nu atingeti
rana.
6.    Acoperiti rana cu o compresa sterila.Daca nu aveti comprese, folositi o
bucata de tesatura curata si uscata.
7.    Sfatuiti victima sa mearga la un medic. Acesta va verifi ca daca victima are
nevoie de protectie impotriva tetanosului.
8.    Spalati-va pe maini dupa ce ati acordat primul ajutor.

11. OTRĂVIREA

Victima a inghitit o substanta toxica sau o supradoza (alcool, droguri,

medicamente).

134
Ce trebuie facut?

 Daca este nevoie de ajutor, alertati serviciile de urgenta sunand la 112.

 Descrieti derularea evenimentelor. Furnizati informatii despre
substantele toxice si victima
 Nu-i provocati varsatura si nu-i oferiti apa, lapte sau alte remedii, fara
recomandarea personalului medical calificat. NU STII natura toxicului si poti
agrava ranile produse de toxic.

12. SUFOCAREA

In cele mai multe cazuri, sufocarea apare in timp ce mancam. Bebelusii

si copiii se sufoca adesea atunci cand inghit obiecte, precum monede sau
jucarii mici.
Din moment ce sufocarea se produce in timp ce mancam, in general mai sunt
si alte persoane de fata. Aceasta inseamna ca va fi cineva care sa acorde
imediat primul ajutor.

Intrebati victima, „Te sufoci?”

Ce observati?
•    Victima raspunde la intrebare (de exemplu, spunand „da”).
•    Victima poate inca sa vorbeasca, tuseste si respira.

Ce trebuie facut?
1.    Incurajati victima sa continue sa tuseasca.
2.    Nu faceti nimic mai mult.
3.    Stati langa victima pana incepe sa respire normal.

135
Ce observati?
•    Victima nu poate raspunde (sau da doar din cap) si este constienta.
•    Victima nu poate vorbi, respira sau tusi. In unele cazuri poate sa respire
extrem de greu sau sa incerce sa tuseasca. In aceste cazuri, viata sa este in
pericol.
Ce trebuie facut?
1.    Bateti victima de cel mult 5 ori pe spate. Dupa fi ecare lovitura, verifi cati
daca situatia a revenit la normal.
2.    Daca bataile pe spate nu ajuta, efectuati pana la 5 apasari abdominale.
3.    Daca nici acestea nu ajuta la rezolvarea problemei, alternati 5 batai pe
spate cu 5 apasari abdominale.
4.    Daca victima isi pierde cunostinta, asezati-o cu grija pe sol. Chemati
imediat serviciile de urgenta. Incepeti apoi resuscitarea, mai intai cu 30 de
compresii toracice.
5.    Efectuati 2 respiratii gura la gura. Daca pieptul victimei nu se ridica la
prima ventilatie, inainte de a trece la urmatoarea respiratie, procedati in felul
urmator:
•    Verifi cati cavitatea bucala a victimei. Scoateti orice obiect care
obstructioneaza caile respiratorii.
•    Capul trebuie sa fi e sufi cient aplecat pe spate, iar barbia ridicata
corespunzator. 
•    Nu efectuati mai mult de 2 respiratii inainte de a reveni la compresiile
toracice.
6.    Continuati resuscitarea pana cand:
•    soseste personalul califi cat, care
•    poate continua resuscitarea;
•    victima incepe sa respire normal;
•    obositi.

136
Tehnica: Batai pe spate
•    Pozitionati-va in spatele victimei, un pic lateral.
•    Sprijiniti pieptul victimei cu o mana si aplecati-o mult in fata. Astfel, obiectul
va fi eliminat daca nu este intepenit si nu se va deplasa mai adanc, in trahee.
•    Bateti cu putere, de cel mult 5 ori, spatele victimei, intre omoplati. Folositi
podul palmei libere. Scopul fiecarei batai este sa disloce obiectul strain.
•    Dupa fiecare bataie, verificati daca au fost eliberate caile respiratorii. Daca
obiectul iese, atunci nu mai este nevoie sa bateti victima pe spate.

Tehnica: Apasari abdominal

•    Pozitionati-va in spatele victimei si apucati-o cu ambele brate, in pozitie
imbratisata, in zona partii superioare a abdomenului.
•    Inclinati victima in fata.
•    Strangeti un pumn si pozitionati-l intre buric si varful inferior al sternului.
•    Tineti bine pumnul cu mana cealalta. Trageti pumnul cu putere, catre dvs. si
in sus. Repetati procedura de maximum 5 ori.

Trimitere la un medic sau la spital:

Apasarile abdominale pot produce leziuni interne grave. Victimele carora li sau
efectuat apasari abdominale ar trebui examinate de medic.

Chiar daca victima nu se mai sufoca, este posibil ca o parte din obiectul strain
sa fi ramas in trahee. Victimele care continua sa tuseasca, au difi cultati la
inghitire, sau care simt ca un corp strain este inca blocat in trahee ar trebui sa
mearga la un medic.

Sufocarea la bebelusi si copii

Aceste tehnici pot fi folosite pentru copiii cu varste de peste 1 an.

Pentru bebelusi, inlocuiti compresiile abdominale cu compresiile toracice.

137
Pentru acestea, folositi aceleasi tehnici ca in cazul compresiilor toracice pentru
bebelusi. Apasarile toracice trebuie efectuate mai puternic, dar mai rar.

12.POZIȚIA DE SIGURANȚĂ

Victima nu are reactii, dar respira normal.

Ce trebuie facut?
1.    Intoarceti victima in pozitia de siguranta.
2.    Cereti cuiva sa alerteze serviciile de urgenta. Daca sunteti singur, mergeti
sa cautati ajutor.
3.    Verifi cati regulat respiratia victimei.

Tehnica: Pozitia de siguranta

 Daca victima este inconstienta si respira normal, intoarceti-o in pozitia
de siguranta.
 Capul trebuie sa fie aplecat pe spate, iar gura orientata spre sol. Astfel,
caile respiratorii vor ramane libere, iar, daca vomita, voma nu va patrunde spre
plamani.
 Daca este cazul, scoateti ochelarii victimei.
 Ingenuncheati langa victima.
 Asigurati-va ca are ambele picioare intinse.
 Pozitionati bratul victimei (de pe partea pe care v-ati asezat),
perpendicular pe trunchiul sau. Indoiti bratul din cot, in sus, cu palma tot in sus.
 Asezati-i cealalta mana peste piept. Puneti mana victimei pe obrazul
aflat pe partea pe care v-ati asezat, cu palma spre exterior. Mentineti-i mana in
aceasta pozitie.

138
  Cu mana care v-a ramas libera, apucati-i genunchiul de pe partea
opusa. Ridicati-i piciorul, dar fara sa-i desprindeti laba piciorului de pe sol.
 Trageti piciorul ridicat catre dvs. Intre timp, nu dati drumul la mana de pe
obraz. Rotiti victim catre dvs., asezand-o pe o parte.
 Asezati-i coapsa in asa fel incat soldul si genunchiul sa formeze un
unghi drept.
 Impingeti capul spre spate, pentru a mentine caile respiratorii deschise.
 Asigurati-va ca gura victimei este orientata spre sol. Astfel, se evita
pericolul sufocarii cu sange sau voma.
 Daca este nevoie, potriviti-i si mai bine mana de sub obraz, pentru a
mentine capul pe spate.
 Verificati continuu respiratia.

Aceeasi tehnica se poate folosi si pentru a aseza un copil sau un bebelus

in pozitia de siguranta. Daca este necesar, puteti puneti o pernita sau o
patura facuta sul in spatele bebelusului. Aceasta ii va mentine corpul mai
stabil.

In cazul unei femei gravide, atunci cand o asezati in pozitia de siguranta,

este de preferat s-o intoarceti pe partea stanga.

139
ANEXA 5
Bolile copilăriei

Varicela - este o boală infecțioasă acută, contagioasă, cunoscută și sub

numele de vărsat de vânt. Transmiterea este respiratorie.

Boala este mai frecventă la copii între 2-14 ani, iarna și la începutul primăverii.
Contagiozitatea este foarte mare, în special în stadiul inițial, durata perioadei de
contagiune începând cu 1-2 zile înainte de apariția erupției și dureaza aproximativ 6 zile
după ultimul val eruptiv. Crustele de varicela nu sunt contagioase.
Incubația variază între 10-21 de zile, în medie fiind de 14-15 zile iar carantină
durează 3 saptamani. În perioada eruptivă, care dureaza 7-10 zile, erupția apare mai
întâi pe corp, unde domină, apoi pe față și membre fiind însoțită de febră și mâncărime,
cu aspect de vezicule comparate cu picătura de rouă - de menționat că erupția poate
aparea și pe palme, pielea capului, pe mucoase, mai ales în cavitatea bucală, laringe și
țesuturi conjunctive. 
Între valurile eruptive starea generală este bună, fiind influențată doar de
caracterul pruriginos al erupției (care poate determina neliniște, agitație) sau de durerea
ulcerațiilor de la nivelul mucoaselor. La sfârșit vezicula se usucă, formand o crustă, fără
să lase cicatrice, cu excepția unei ușoare pigmentații trecătoare. Stadiul de cruste poate
dura 10-20 de zile; febra însoțeste fiecare puseu eruptiv, nefiind însă foarte crescută.
Evoluția bolii este de obicei ușoară, spre vindecare urmată de o imunitate durabilă.
Tratamentul la domiciliu presupune și repaus la pat, igiena pielii și a mucoaselor
(veziculele nu se rup întrucât se pot infecta). Tegumentul cu erupție se pudrează
cu alcool mentolat sau talc mentolat. Baia generală este permisă numai după căderea
crustelor. 

Sursa: http://www.sfatulmedicului.ro/varicela

140
Rubeola sau pojarul german
Rubeola este un virus care implică manifestări blânde și ușoare.
Simptomele includ febra și erupție cutanată care se întinde de la față la restul
corpului.
Tusea sau pertussis
Copiii care se îmbolnăvesc de această condiție tușesc atât de tare încât
după ce expiră, când inspiră aerul o fac cu un fel de convulsii. Infecția este severa
la sugari și aceștia pot necesita tratament în spital.  Copiii sunt vaccinați de cele
mai multe ori împotriva tusei convulsive. Antibioticele nu sunt eficiente astfel încat
vaccinarea este esențială pentru prevenire.
Meningita
Meningita este o inflamație sau infecție a țesuturilor din jurul creierului și
măduvei spinarii. La adolescenți și adulți, principalele simptome sunt durerile de
cap, febră și gâtul înțepenit. Copiii pot avea simptome asemănătoare gripei sau
iritabilitate extremă. Meningita virală este de obicei ușoara dar meningita
bacteriană este severa și are consecințe grave dacă nu este tratată rapid.
Infecția în gat cu streptococ
Cei mai mulți dintre copii suferă de inflamații la nivelul gâtului, ca urmare a
unui virus provocat de răceală. Strănutul sau secrețiile nazale sunt specifice
răcelii.  Semnele prezenței streptococului includ durere în gât care durează mai
mult de o săptamână, înghițire dureroasă și greoaie, salivare excesiva, erupție
cutanată, puroi prezent în partea din spate a gâtului, febră ridicată. Streptococul 
de la nivelul gâtului va fi tratat cu antibiotice.
Otita medie cu efuziune
Acumularea de lichid în urechea medie (cu sau fără durere) se numește otita
medie cu efuziune și apare duăa o infectțe acută a urechii, ori o infecție a tractului
respirator superior. Totuși, în cazul în care acesta persistă sau consistența devine
asemanatoare cu a unui lipici, aceasta poate să modifice auzul copilului.

141
Sursa: http://www.sfatulmedicului.ro/Cresterea-si-dezvoltarea-copiilor/bolile-
copilariei_10307#Varicela
 Rujeola (pojarul, cori) - este o boală infecțioasă de etiologie virală,
extrem de contagioasă, uneori chiar severă, provocată de virusul rujeolic,
caracterizată prin febră mare, tuse, secreții nazale și oculare și erupție
cutanată. Bolnavul strănută și prezintă secreție nazală abundentă
mucopurulentă, are laringită cu voce aspră și ragușită, tuse uscată supărătoare
sau chiar traheobronșită acută. Pacientul este contagios 4 zile înainte și după
apariția erupției cutanate.
Debuteaza cu simptome pseudogripale, precum: febră, tuse,
strănut, conjunctivită. După câteva zile apare erupția cutanată, întâi la nivelul
feței, apoi pe trunchi și membre. În prima fază gâtul este roșu cu pete intens
congestive uneori chiar hemoragice, limba este roșie pe margini cu tendință de
descuamare. Apar tulburări digestive cu vărsături, diaree, dureri abdominale ce
pot simula chiar o apendicită. Simptomele nervoase constau în: indispoziție,
iritabilitate, dureri de cap, cu stare generală gravă mai ales la adulți. Un alt
simptom este inflamarea ganglionilor limfatici, care sunt ușor măriți.
Incubația este în medie de 10 zile. Perioada de invazie (perioada
catarală sau preerupția) dureaza 3-4 zile până apare erupția; debutul este
gradat, cu febra care crește treptat ajungând la 39-40C, dureri de cap,
indispoziție, catar conjunctival (ochi injectati si rosii, cu pleoape
tumefiate, fotofobie), catar nazal (strănut, rinoree apoasă abundentă) și pete
roșii centrate de puncte albe pe mucoasa bucală în dreptul molarilor
(asemanatoare boabelor de griș, semnul Koplik). Apoi urmează perioada
erupției cutanate care debutează la nivelul feței și gâtului și se generalizează pe
tot corpul și pe membre în 3 zile.  După 2-3 zile elementele eruptive dispar
treptat în ordinea în care au apărut, lăsând în urma lor pete galbui-cafenii,
urmând apoi o descuamare fina.
Tratamentul bolii este simptomatic și de susținere: antitermice pentru
combaterea febrei și hidratare. Izolarea se recomandă de la primele semne de
boală până la 6 zile după apariția erupției.142

Sursa: http://www.sfatulmedicului.ro/Rujeola-si-alte-boli-ale-copilariei/rujeola-pojarul-sau-
cori_632
Oreionul
Oreionul este o infecție virală contagioasă care determină creșterea în
volum, dureroasă, a glandelor parotide (glande salivare situate intre ureche si
mandibula). Simptomele cuprind:
- creșterea în volum, dureroasa, a uneia sau ambelor glande parotide;
unul sau ambii obraji pot fi umflați, aproximativ 30-40% din cei infectați
prezintă acest simptom care e considerat de către mulți un semn caracteristic
pentru boală deși el poate apărea și în alte afecțiuni
- febra cuprinsă între 38-40 grade C
- cefalee (dureri de cap), durere la nivelul urechii, senzație de gât uscat și
durere la înghițire sau deschiderea gurii
- durere resimțită atunci când se consumă mâncăruri sau băuturi acre
cum ar fi sucuri sau citrice
- oboseală cu dureri musculare sau articulare
- lipsa poftei de mâncare și vărsături.
Aproximativ o treime din cei infectați nu au nici unul din aceste simptome,
mai ales copiii sub 2 ani. Persoanele infectate pot răspândi virusul aproximativ
7-9 zile dupa ce simptomele apar. Perioada de incubatie (perioada dintre
momentul infectării și momentul apariției simptomelor) este de obicei de 16-18
zile deși poate fi și peste 25 de zile.
Copiii cu oreion nu trebuie să meargă la gradiniță, școala sau alte locuri
publice timp de 9 zile de la debutul bolii sau 3 zile după ce dimensiunea
glandelor a revenit la normal. Nu este necesar ca pacientul să fie separat de
familie deoarece de obicei restul familiei a fost deja expusă.
Dacă creșterea în volum a glandei provoacă durere, se aplică gheață sau
comprese calde (se alege metoda care convine mai mult bolnavului). Între
piele și compresa rece sau caldă se pune un prosop subțire pentru a proteja
pielea. Aceste comprese se mentin 20 de minute. Hrana trebuie sa fie de
consistență redusă pentru a nu fi nevoie de mestecare. Alimentele și lichidele
acre trebuie evitate. Din cauza infecției, glandele salivare sunt foarte sensibile
și poate fi dificilă înghițirea alimentelor. Cazurile noi de oreion trebuie raportate
143
de către medic.

Sursa:http://www.sfatulmedicului.ro/Rujeola-si-alte-boli-ale-copilariei/parotidita-
epidemica-oreion_248
144