Captatoare solare cu tuburi termice

Scopul lucrării
Această lucrare urmărește deprinderea informațiilor si cunoștințelor legate modul de funcționare
al captatoarelor solare cu tuburi termice. De asemenea, în urma analizării datelor experimentale
ce vor rezulta în urma realizării lucrării practice, se vor trage concluzii referitor la randamentul
oferit de acestea.

Considerații teoretice

1.Scurt istoric

În Elveţia anilor 1760, Horace de Saussure a observat că într-o cameră, într-o trăsură sau în orice
alt loc este mai cald dacă razele de soare ce luminează acel loc trec prin sticlă. Pentru a
determina câtă căldură se poate acumula cu ajutorul acestei metode Horace de Saussure a
construit o cutie paralelipipedică din lemn de pin cu pereții de 12 mm (jumătate de inch) izolată
la interior şi acoperită cu sticlă. În interiorul acestei cutii a pus două cutii mai mici, el a observat
că atunci când sunt expuse la soare temperatura celor 2 cutii mici poate ajunge la 109˚ C.
Această cutie denumită “caseta fierbinte” (hot box) a fost primul model de “panou solar”.

Figura 1.1 Primul model de “panou solar”

În secolul XIX oamenii foloseau metode dificile pentru încălzirea apei. Sobele ce foloseau drept
combustibil lemne sau cărbuni erau cele mai utilizate dar acestea aveau dezavantajul că aveau
nevoie de spațiu mare de depozitare pentru combustibil, acesta era greu de transportat și focul
din interiorul sobei trebuia întreținut.

În orașele dezvoltate apa caldă menajeră se produce cu ajutorul gazelor obținute prin arderea
cărbunilor. Această metodă era foarte periculoasă deoarece dacă cineva uită focul aprins există
pericolul că rezervorul să explodeze. Deoarece oamenii ce trăiau în locuri izolate nu aveau acces
la cărbuni au inventat o metodă mult mai sigură şi mai ieftină de a produce apă caldă menajeră,
plasarea în soare a unui rezervor metalic de culoare neagră plin cu apă. Principalele dezavantaje
al acestor rezervoare sunt că nu pot fi utilizate decât în perioadele calde ale anului și că ele pierd
în timpul nopții căldura acumulată în timpul zilei.

În anul 1891 în Baltimore, Clarence Kemp a patentat o soluție pentru producerea apei calde
menajere ce combină rezervorul metalic cu principiul științific al casetei fierbinți, astfel crescând
capacitatea sistemului de a colecta şi păstra căldura. Clarence Kemp a numit noul său sistem de
producere a apei calde – CLIMAX – primul încălzitor de apă solar comercial.

Figura 1.2 CLIMAX – primul încălzitor de apă solar comercial

Până în anul 1900 în California şi în alte state având un număr mare de zile însorite pe tot
parcursul anului, au fost vândute peste 1600 de unități ale încălzitorului solar Climax.
De la începutul secolului și până în 1909 mai mulți inventatori au depus brevete de invenție
pentru variante îmbunătățite ale Climax, dar nici una din aceste variante nu a separat unitatea de
încălzire a apei de unitatea de stocare. În 1909 William J. Bailey a brevetat încălzitorul solar “Day
and Night” ce avea rezervorul de acumulare al apei în casă, astfel beneficiarii încălzitoarelor solare
puteau să folosească apa caldă și dimineața. Sistemul era format din mai multe țevi atașate unei
foi de tablă neagră închise într-o cutie acoperită cu sticlă. Prin această metoda William J. Bailey a
redus cantitatea de apă expusă la soare în orice moment unic, astfel apa încălzindu-se mult mai
repede.
Furnizând o cantitate mai mare într-un timp mult mai scurt faţă de celelalte produse de pe
piață, încălzitorul “Day and Night” a devenit în scurt timp cel mai căutat. Curând încălzitorul
Climax a ieșit pe piață. De la lansarea produsului său în 1909 până în 1918 William J. Bailey a
vândut peste 4000 de bucăți. Mulți oameni au considerat panourile solare ca o soluție alternativă
şi mai ieftină faţă de combustibilii clasici scumpi (cărbuni sau lemne).

2. Principiu de funcționare

Pentru a afla cum funcționează panourile solare, pornim de la principalul caracter prin care
ele se disting: scopul întrebuințării energiei solare. Astfel există panourile solare
termice (transformă energia solară în energie termică) și panourile fotovoltaice (transformă energia
solară în energie electrică). În cazul de față, ce ne interesează este principiul de funcționare al
panourilor solare cu tuburi termice.
Sistemele de panouri solare termice folosesc căldura de la soare pentru a încălzi apa
menajeră. Apa caldă se obține prin încălzirea agentului termic (apă, antigel) din interiorul instalației
cu ajutorul radiației solare. Întrucât întreg spectrul radiației solare este utilizat pentru producerea de
energie termică, randamentul panourilor solare termice este ridicat, fiind de peste 70% raportat la
energia razelor solare incidente. Sistemele de încălzire a apei folosesc panourile solare, numite
colectoare, care se instalează de cele mai multe ori pe acoperișul casei. Acestea colectează căldura
de la soare pe care o folosesc pentru a încălzi apa înmagazinată în cilindrul de apă. Un boiler clasic
poate fi folosit alături de sistemul de panouri solare pentru a încălzi apa la temperaturi mai ridicate.

Figura 2. Panou solar cu tuburi

 Conform studiilor de specialitate, în zona geografică a Europei Centrale și de Est radiația
solară poate produce o cantitate de căldură echivalentă cu 1 Kwh/m2. Țara noastră deși are un relief
divers beneficiază de soare, deci se poate spune ca se încadrează în media europeană în ceea ce
privește cantitatea de căldură receptată de la soare. Statistic vorbind, numărul de zile din an în
care utilizarea energiei solare este posibilă, este de 150, înmulțit cu o medie de 8 ore cu soare pe
zi, rezulta un total anual de peste 1000 de ore in care se poate beneficia de energia solara, rezultând
deci, 1000 Kwh anual pentru fiecare m2 de suprafața utilizată pentru conversie în căldură. Prin
urmare, utilizând un panou solar de 1.8 x 1.5 m este posibila obținerea unei cantități de energie de
2700 Kwh /an/panou.
Aceasta valoare depinde totuși de mai mulți factori:
- intensitatea radiației solare: momentul de vârf este vara, la mijlocul zilei și cu cerul
perfect senin. În toate celelalte situații cantitatea de căldura obținută este doar un procent din
valoarea maximă (minimul fiind înregistrat iarna, aproximativ 15…20% din valorile pe care le
obținem vara).
- unghiul de incidență al radiațiilor solare cu suprafața panourilor : maximul se obține
în cazul în care acest unghi este de 90°, însă datorită caracteristicilor elementelor de captare și
faptului că radiația solară are și o importantă componentă de difuzie (datorată reflexiei pe corpuri
statice, nori, particule solide din aer), se obține conversia în căldură și la alte unghiuri (90…95%).
- zona geografică (altitudine, temperatura medie anuală, numărul mediu de zile cu
soare).
În calculul de eficiență se ia în considerare suprafața totală a panoului și nu numai suprafața
activă (a tuburilor), întru-cat prin reflexie pe suprafața panoului și datorită formei cilindrice a
tuburilor se recuperează întreaga radiație solara, atât componenta directă cât și cea difuză.
De asemenea, în cazul unor temperaturi exterioare mici, pierderile prin radiație și convecție
se măresc, deci randamentul total scade.

3. Construcția panourilor solare cu tuburi termice

Panouri solare cu tuburi vidate sunt alcătuite din tuburi paralele, în spatele cărora se află
reflectoare pentru concentrarea radiației solare. Tuburile vidate se compun din două tuburi de
sticlă concentrice, între care este vid. Materialul din care sunt fabricate tuburile este sticla de
mare rezistență, boro-silicate. Tubul din interior este înconjurat de o suprafață absorbantă de care
este atașat un tub de cupru prin care circulă un agent termic. Vidul dintre tuburi reduce la
minimum pierderile de căldură, permițând obținerea unui randament ridicat. Elementul absorbant
trebuie să capteze cât mai bine radiația solară, atât cea directă cât și cea difuză și să o transforme
în căldură. Pentru a reduce la minimum pierderile de energie se acoperă partea absorbantă cu un
strat foarte selectiv. Una din primele acoperiri a fost cu crom. Actualmente cel mai extins
procedeu este cel de depunere în atmosfera de gaz inert a unui strat de titan de culoare albastră.
Stratul are un coeficient de absorbție mai mic, prezintă o emisie mai slabă şi ca atare un
randament mai mare. Panouri solare cu tuburi vidate (Tehnologia Heat Pipe) poate transforma
energia solară în energie termică chiar și la -30°C .

Figura 3. Panouri solare cu tuburi vidate (Tehnologia Heat Pipe)

Date experimentale. Concluzii

Domeniul cel mai răspândit al utilizării energiei solare în instalații îl reprezintă cel al
producerii de apă caldă de consum, deoarece instalațiile de preparat apă caldă de consum sunt
simple și cu eficiență ridicată, în raport cu alte instalații similare folosite pentru conversia energiei
solare.
Indiferent de tipul de panou termic folosit, este nevoie de completarea necesarului de agent
termic în perioadele mai reci ale anului. Chiar și instalațiile de panouri solare moderne nu pot încă
înlocui în totalitate încălzirea solară, însă reduc semnificativ costul acestora.
 Aceasta este o alternativă bună dacă doriți să produceți propria energie termică și să
renunțați cel puțin parțial la consumul de încălzire furnizată de către regiile de autonome sau pe
bază de combustibili. În completare, se poate folosi un cazan pe combustibil. Este un proces
recomandat de producători, întru-cât bună parte dintre construcții nu sunt izolate termic sau
proiectate în proporție de 100% pentru a fi încălzite prin panouri solare.
Datele experimentale au fost realizate în timpul lucrării de laborator și se află atașate în
Anexa1.