Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Doctrine Politice Contemporane
Doctrine Politice Contemporane
1. Noţiuni introductive
2. Tipuri de doctrine politice
1. Noţiuni introductive
Doctrina - în general - reprezintă o concepţie închegată coerentă, care, pe
baza, unor principii interpretează realitatea înconjurătoare, reflectă, interesele şi
poziţia unor grupuri şi categorii sociale sau comunităţi umane, pe care le exprimă prin
prisma unor principii călăuzitoare.
Tipuri de doctrine:
- doctrine filosofice (materialiste, exprimate prin principiul materialităţii lumii,
idealiste exprimate prin principiul spiritualităţii lumii);
- doctrine religioase (creştine, musulmane, budiste etc.);
- doctrine economice (economia de piaţă, economia centralizată etc.);
- doctrine militare (de apărare naţională, de hegemonie, de expansiune, de
alianţă etc.);
- doctrine politice (privesc organizarea şi conducerea societăţii).
Doctrinele politice (lat.doctrina - învăţătură) - constituie un sistem de idei,
teze, principii, concepţii cu privire la organizarea şi funcţionarea societăţii, la
esenţa puterii politice, la conţinutul, formele şi mecanismele de exercitare a
acesteia, la rolul instituţiilor şi a clasei politice, la relaţiile dintre guvernaţi şi
guvernanţi.
"Sistem închegat de principii care interpretează în mod coerent realitatea
politică şi recomandă o modalitate de acţiune în funcţie de scopuri" (Dicţionar politic).
Rolul doctrinelor politice:
- de a explica, justifica şi argumenta poziţiile şi atitudinile grupărilor sociale
şi a conducătorilor lor;
- de a prospecta direcţiile de dezvoltare a statelor în care se acţionează;
- de a promova idealurile şi programele de acţiuni;
- de a menţine în echilibru sistemul social global şi de a oferi alternative la
rezolvarea crizelor apărute şi la asumarea guvernării.
În elaborarea doctrinelor politice se au în vedere următorii factori:
- condiţiile social-istorice specifice;
- nivelul de civilizaţie atins în societate sau în epocă;
- fenomenul politic internaţional;
- cerinţele progresului istoric;
- tradiţiile doctrinar istorice;
Conţinutul doctrinelor politice se regăseşte în Constituţia şi legislaţia
statelor în programele şi statutele organizaţiilor politice.
Doctrinele politice se împart în două categorii:
- doctrine privind organizarea şi conducerea democratică a societăţii (reprezintă
voinţa cetăţenilor şi au la bază principiile statului de drept);
- doctrine politice privind organizarea şi conducerea dictatorială a societăţii
(nesocotesc voinţa cetăţenilor şi au la bază principiile statului totalitar).
Din prima categorie fac parte:
- doctrine politice liberale şi noliberale;
- doctrine conservatoare şi neoconservatoare;
- doctrine democrat - creştine;
- doctrine social - democratice;
Din categoria a doua fac parte:
- doctrina politică fascistă;
- doctrina politică comunistă;
- doctrine politice rasiste;
- doctrine politice elitiste;
- doctrine militariste etc.
Doctrinele politice tehnocratice - sunt de graniţă între cele două categorii.
Constau în faptul că în organele puterii trebuie promovaţi specialiştii, tehnocraţii,
care să ia decizii nu în raport cu interesele de grup ci numai potivit cu elementele
evidenţiate de ştiinţă, făcând abstracţie de poziţiile diferite ale diferitelor grupări.
Doctrinele tehnocrate pot conduce la:
- organizarea şi conducerea democratică a societăţii, când specialiştii sunt
expresia voinţei cetăţenilor, când îmbină ştiinţa cu politica;
- deschiderea unor regimuri politice dictatoriale când se face adstracţie de
factorul politic, de voinţa cetăţenilor.
2.2. Social-democraţia
Doctrina social-democrată s-a clădit pe temelia epistemică a evoluţismului
sociologic şi cea morală a umanismului şi respectării dreptului individual de
alegere şi decizie.
Teoria evolutismului sociologic susţine continuitatea şi gradualitatea
schimbării sociale, prin reforme declanşate în interiorul aceleaşi ordini sociale.
Social-democraţia, reprezintă o concepţie şi mişcare politică apărută în
secolul al XIX-lea care cuprindea atât orientări marxiste, cât şi nemarxiste.
Conceptul de social-democraţie acoperă realităţi politice, istorice diferite în
funcţie de ţări, partide şi particularităţi ale luptei politice.
În esenţa ei, social-democraţia a pornit de la propunerea unor valori ca:
libertatea, democraţia, echitatea, justiţia, solidaritatea, autonomia, pluralismul
politic, diversitatea formelor de proprietate.
Transformarea în practică a acestor valori s-a impus după al doilea război
mondial când partidele de asemenea orientare au ajuns la putere. Aceasta s-a
datorat orientării spre "o nouă ordine economică şi socială" care a condus la o
democraţie largă, la îmbinarea planificării şi concurenţei prin controlul politic al
forţelor economice, prin socializare şi eficienţă pe calea colaborării factorilor
producţiei, ca şi prin politici protecţioniste în domeniul social.
Valorile fundamentale ale social-democraţiei sunt înscrise în triada
conceptuală - libertate, justiţie, solidaritate- din care decurg celelalte teme şi
soluţii democratice privind rolul statului, democraţia socială, autoconducerea,
autogestionarea politica socială etc.
Libertatea şi justiţia antrenează responsabilitatea. La rândul ei,
responsabilitatea individuală şi colectivă presupune solidaritatea bazată pe
raporturi de echitate şi comunicare între oameni.
În ideea fostului preşedinte al R.F.G., Gustav Heineman, statul "înseamnă
noi toţi şi fiecare dintre noi în particular", iar W.Brandt consideră că social-
democraţia trebuie să conceapă statul ca o "comunitate juridică a poporului pe
care noi o însărcinăm să vegheze la menţinerea securităţii, libertăţii şi justiţiei".
Autoritatea statului social-democrat trebuie să se bazeze pe consens şi pe
constrângeri obţinute prin alegeri libere, competenţă intelectuală şi statut moral,
care la rândul ei, trebuie să suporte controlul social şi să poată fi revocată.
În plan economic se pledează pentru îmbinarea planificării şi concurenţei
prin controlul politic al forţelor economice, colaborarea muncitorilor la gestionarea
întreprinderilor.
Iniţiativa particulară, proprietatea privată sunt acceptate atâta timp cât nu
se crează inegalităţi economice, surse de conflicte sociale.
Ca teorie şi practică politică de guvernare, social-democraţia are trăsături
generale, dar poartă şi semnele unor particularităţi precum în Franţa, Germania,
Suedia, Austria, Spania etc.
Social-democraţia a realizat, în modalităţi diferite, un sistem politic bazat pe
factori obiectivi şi subiectivi precum:
- proprietatea publică şi proprietatea individuală;
- gestiunea socială şi cea particulară;
- negocierea principiilor privind salarizarea;
- creditul;
- controlul investiţiilor;
- fiscalitatea;
- sufragiul universal etc.
Puterea majorităţii nu trebuie să facă abstracţie de interesele minorităţii.
2.4. Naţionalismul
Doctrina politică a naţionalismului, derivată din conceptul de naţiune şi din
raţiuni ale interesului naţional este politica independenţei politice şi economice,
cauza survenităţii şi prosperităţii propriei naţiuni.
Naţionalismul a apărut şi s-a manifestat mai puternic în secolele al XVIII-lea
şi al XIX-lea, odată cu formarea primelor naţiuni şi în procesul consolidării statelor
naţionale, căpătând semnificaţii diverse şi contradictorii în secolul al XX-lea.
Doctrina naţionalistă se cere a fi analizată din cel puţin două perspective:
- O primă perspectivă ar fi aceea în care defineşte naţionalismul ca
manifestare a caracterului naţional al unui popor şi conştientizarea unor interese.
Din acest punct de vedere, naţionalismul îndeplineşte un rol pozitiv:
industrializarea societăţilor moderne au creat terenul afirmării naţionale, iar
identitatea naţională s-a exprimat şi a fost recunoscută în raport cu alte comunităţi
naţionale.
Naţionalismul se exprimă pe două căi care se întrepătrund-politicul şi
etnicul-echilibrul sau dezechilibrul dintre acestea putând face din naţionalism o
concepţie avansată sau retrogrală. Numit "sufletul politic al unui corp etnic",
naţionalismul poate evolua constructiv sau distructiv. O politică îndreptată spre
lupta pentru afirmarea demnităţii naţionale şi a valorilor creative etnic, atunci se
crează terenul propice pentru degenerarea lui în şovinism şi xenofobie.
- A doua ipostază a naţionalismului se manifestă prin exacerbarea
sentimentului naţional, prin intoleranţă şi agresivitate faţă de alte popoare sau
grupări etnice. Poate deveni expresia unui etnocentrism deformat structural, care
îndeplineşte un rol distructiv, devenind o mişcare extremistă în contradicţie cu
spiritul civilizaţiei contemporane.
Naţional-socialismul şi fascismul au combinat până la delir revendicarea
puterii statului şi pretinsele interese ale naţiunii, iar sub masca internaţionalismului
s-a dezvoltat o altă structură de aservire "o logică naţionalistă", care chiar dacă s-a
transformat într-un instrument de teroare, a avut şi o anumită atractivitate.
Doctrina naţionalismului se manifestă, acum, contradictoriu unele curente
ţin pasul cu istoria, oglindind procesele ccooperării internaţionale, altele marcând
eforturi de adaptare, iar altele caută să reînvie vechiul naţionalism, egoismul
naţional.
DOCTRINE POLITICE
DOCTRINE POLITICE
DEMOCRATICE DICTATORIALE
• LIBERALE • FASCISTE
• NEOLIBERALE • COMUNISTE
• CONSERVATOARE • RASISTE
• DEMOCRAT-CREŞTINE • ELITISTE
• SOCIAL-DEMOCRATICE • MILITARISTE
ETC. ETC.
ANEXA Nr.2
1. LIBERALISMUL ŞI NEOLIBERALISMUL
(Caracteristici)
A. LIBERALISMUL:
• Forma de guvernare: monarhie costituţională, republicană
• Statul: - domnia justiţiei, securitatea şi toleranţa.
- rolul - "paznic poliţienesc de noapte", "jandarm", legislativ;
• Individul: - libertate deplină, iniţiativă, protecţie
- competiţie, nu solidaritate
• Economia: - de piaţă, proprietatea privată;
- totul este un rezultat al cererii şi ofertei.
• Moralitatea: - economisire, respectul proprietăţii, onestitate contractuală.
B. NEOLIBERALISMUL:
• Forma de guvernare: monarhie sau republică;
• Statul: "stat al bunăstării", funcţie normativă în economie, viaţa socială,
reprezentare internaţională.
• Individul: libertate, iniţiativă, protecţie, competiţie, respectul legii;
• Economia: de piaţă cu pârghii de reglarea ce aparţin statului.
• Moralitatea: respectul proprietăţii.
ANEXA Nr.3
2. SOCIAL - DEMOCRAŢIA
• Statul: democrat prin alegeri libere, sub controlul social, protecţia socială.
3. DEMOCRAŢIA -CREŞTINĂ
ANEXA Nr.5
4. NAŢIONALISMUL