Alexandru Lăpuşneanul

-eseu-
Costache Negruzzi

Nuvela “Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă romantică, de inspiraţie istorică.

Este prima nuvelă istorică din literatura română, o capodoperă a speciei şi un model
pentru autorii care au cultivat-o ulterior.
Publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al revistei ”Dacia literară” in
anul 1840, nuvela ilustrează una din sursele literaturii romantice, istoria naţională
(Evul Mediu), potrivit recomandărilor lui Mihail Kogălniceanu din articolul –
program al revistei, intitulat ”Introducţie”.
Este o nuvela deoarece este o specie epica in proza, cu o constructive riguroasa,
avand un fir narativ central. Se observa concizia intrigii, tendinta de obiectivare a
perspectivei narative si verosimilitatea faptelor. Personajele sunt relativ putine,
caracterizate succinct si graviteaza in jurul personajului principal.

Este o nuvela romantica datorita mai multor trasaturi: specie, inspiratia din istoria
nationala (Evul Mediu), conflict, naratiune lineara, personaje exceptionale in situatii
exceptionale, personaje construite in antiteza (dintre blandetea doamnei si cruzimea
domnitorului), culoarea epocii in descrieri cu valoare documentara, nu cu valoare
epica (descrieri amanuntite ale vestimentatiei si ale obiceiurilor: descrierea
vestimentatiei lui Lapusneanul in biserica si a mesei domnestei).

Nuvela istorica este o specie literara cultivata de romantici, care evoca trecutul
istoric (Evul Mediu) prin tema, personaje si culoarea epocii (mentalitati,
comportamente, relatii sociale, obiceiuri, vestimentatie, limbaj).

Tema nuvelei este lupta pentru putere în epoca medievală. Evocarea artistică a celei
de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564 – 1569) evidenţiază lupta
pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele deţinerii puterii de un domn
crud, tiran.

Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, detasat, predominant obiectiv, dar

intervine direct prin cateva epitete de caracterizare.
Naraţiunea se desfăşoară cronologic, linear, prin înlănţuirea secvenţelor narative şi
a episoadelor, particularitate narativă romantică. Echilibrul compoziţional este
realizat prin organizarea textului narativ în patru capitole, care fixează momentele
subiectului. Capitolele poartă câte un motto cu rol rezumativ, care constituie replici
memorabile ale personajelor.
În capitolul I, ”Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…” este răspunsul dat de
Lăpuşneanul soliei de boieri care îi cer să plece din ţară pe motiv că ”norodul” nu îl
vrea.
În capitolul al-II-lea, ”Ai să dai samă, Doamnă!” este avertismentul pe care văduva
unui boier decapitat îl adresează doamnei Ruxanda, pentru că nu ia atitudine faţă
de crimele soţului ei.
În capitolul al-III-lea, ”Capul lui Moţoc vrem…” este cererea norodului care îl
găseşte pe Moţoc vinovat de toate nemulţumirile.
În capitolul al-IV-lea, ”De mă voi scula, pe mulţi am să popesc şi eu!” este
ameninţarea rostită de Alexandru Lăpuşneanul care, bolnav, fusese călugărit
potrivit obiceiului vremii, dar pierduse astfel puterea să domnească.
Capitolul I cuprinde expoziţiunea (întoarcerea domnitorului pe tronul Moldovei, în
1564, şi întâlnirea cu solia trimisă de Tomşa) şi intriga nuvelei (hotărârea lui
Lăpuşneanul de a-şi relua tronul şi dorinţa de răzbunare faţă de boierii trădători).
În capitolul al-II-lea sunt surprinse evenimentele declanşate de întoarcerea lui
Lăpuşneanul pe tron: fuga lui Tomşa în Muntenia, incendierea cetăţilor, confiscarea
averilor boiereşti, uciderea unor boieri, intervenţia doamnei Ruxanda pe lângă soţul
ei pentru a înceta cu omorurile şi promisiunea acestuia că o va face.
Capitolul al-III-lea prezintă numeroase evenimente romantice cu caracter
memorabil sau excepţional: participarea şi discursul domnitorului la slujba
religioasă de la mitropolie, ospăţul de la palat şi uciderea celor 47 de boieri,
omorârea lui Moţoc de către mulţimea revoltată şi ”leacul de frică” pentru doamna
Ruxanda. Capitolul constituie punctul culminant al nuvelei.
În capitolul al-IV-lea este înfăţişat deznodământul, moartea domnitorului prin
otrăvire. După patru ani de la cumplitele evenimente, Alexandru Lăpuşneanul,
bolnav de friguri, se retrage în cetatea Hotinului unde este călugărit după obiceiul
vremii. Faptul că, atunci când îşi revine, ameninţă să îi ucidă pe toţi, inclusiv pe fiul
său, urmaş al tronului, o determină pe doamna Ruxanda să accepte sfatul boierilor
de a-l otrăvi.
Conflictul nuvelei este complex şi pune în lumină personalitatea puternică a
personajului principal.
Timpul si spatial actiunii sunt precizate si confera verosimilitate naratiunii:
intorcerea lui Lapusneanul pe tronul Moldovei, in a doua sa domnie.
Principalul conflict este de ordin politic: lupta pentru putere între domnitor şi
boieri. Impunerea autorităţii domneşti în faţa boierilor, a constituit, în secolul al-
XVI-lea, un factor de progres, dar mijloacele impuse de Lăpuşneanul sunt
sângeroase, caracteristice tiranului feudal. Actele personajului sunt motivate
psihologic: cruzimea este expresia dorinţei de răzbunare faţă de boierii care îl
trădaseră în prima domnie.
Conflictul secundar, între domnitor şi Moţoc (boierul care îl trădase),
particularizează dorinţa de răzbunare a domnitorului, final anunţat în capitolul I şi
încheiat în capitolul al-III-lea.
Conflictul social, între boieri şi popor, se limitează la revolat mulţimii din capitolul
al-III-lea.
În proza romantică, tensiunile exterioare plasează personajele într-o relaţie de
antiteză. Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre contrastul dintre
Lăpuşneanul şi doamna Ruxanda, evidenţiat în capitolul al-II-lea.
Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic,
excepţional, care acţionează în situaţii excepţionale (scena omorârii boierilor, a
pedepsirii lui Moţoc, a morţii). Întruchipează tipul domnitorului crud, tiran şi
sângeros. Este construit din contraste şi are o psihologie complexă, calităţi şi defecte
puternice. Crud, hotarat, viclean, disimulat, intelligent, bun cunoscator al
psihologiei umane, abil politic, personajul este puternic individualizat si memorabil.
Este caracetrizat direct (de catre narrator si alte personaje, autocaracterizare) si
indirect (prin fapte, limbaj, comportament, relatii cu alte personaje, gesture,
atitudine, vestimentatie). Forta exceptionala a personajului domina relatiile cu
celelalte personaje, care, in general sunt manipulate de domnitor.
Promisiunea pe care i-o face lui Motoc il linisteste pe boierul intrigat care se crede
util domnitorului, intrandu-I din nou “in favor”. Planul de razbunare al lui
Lapusneanul este insa crud. Motoc sfarseste sfasiat de multime. Sacrificandu-l pe
boier, se razbuna pentru tradarea acestuia in prima domnie si potoleste
(manipuleaza) multumeam revoltata, de a carei putere este constient: “Prosti, dar
multi.” . Stapanirea de sine, sangele rece, sunt dovedite in momentul pedepsirii lui
Motoc, pe care il ofera gloatei ca tap ispasitor. “Leacul de frica” promis cu umor
negru doamnei Ruxanda, piramida din captele boierilor, reflecta sadismul celui care
stiuse sa-si stapaneasca impusul violent in momentul cand, prin rugamintea ei, are
impresia ca domna vrea sa se amestece in conducerea tarii.
Disimulat, regizeaza invitatia la ospatul de impacare, de fapt, o cursa de la alegerea
locului si a momentului (liturghia de la Mitropolie) la integrarea frazelor biblice in
discurs. Are o inteligenta diabolica, reusind sa manipuleze masele sau persoanele
(boierii), pentru a-si pune in aplicare planurile.
Naratorul realizeaza, in mod direct, portretul fizic al domnitorului prin descrierea
vestimentatiei specific epocii.
Doamna Ruxanda este personaj secundar, de tip romantic, construit in antiteza cu
Lăpuşneanul: caracter slab – caracter tare, blândeţe – cruzime. Ea nu acţionează
din proprie voie nici când îi cere soţului ei să oprească omorurile, dar nici atunci
când îl otrăveşte.
Boierul Moţoc este tipul boierului trădător, viclean, laş şi intrigant, care nu
urmăreşte decât propriile interese. De aceea îl trădase pe Lăpuşneanul în prima sa
domnie, iar la întoarcerea acestuia, îl linguşeşte asemenea ”câinelui care în loc să
muşte, linge mâna care-l bate”.
Personajul colectiv, mulţimea revoltată, apare pentru prima dată în literatura
română, psihologia acesteia fiind realizată cu fineţe, în mod realist.
Limbajul contine expresii populare, regionalisme fonetice, dar forta de sugestie au
neologismele care conserva forma din secolul al XIX-lea, unele fiind integrate in
figuri de stil.
Coexistenţa elementelor romantice cu elementele clasice într-o operă literară este
specifică literaturii paşoptiste: caracterul obiectiv, aspectul credibil al faptelor,
echilibrul compoziţional.
Elementele romantice se impletesc cu cele clasice: echilibrul compozitiei, constructia
simetrica, aspectul verosimil si credibil al faptelor, caracterul obiectiv al naratiunii.
In concluzie, “Alexandru Lăpuşneanul”este o nuvelă romantică, de inspiraţie
istorică, ce ilustrează principiile ideologiilor paşoptismului şi ale romantismului
românesc.