Modernismul arghezian

„Flori de mucegai”
Modernismul este o mișcare culturală artistică apărută ca reacție la
romantism caracterizată prin introducerea unor idei și concepții noi asupra
expresiei poetice.
În poezie anul nașterii al liricii moderne este 1857 când Charles Baudelaire
Publică „ florile răului”.
Tudor Arghezi este unul dintre marii poeți moderniști autor al unei opere de
rară îndrăzneală stilistică și de o mare varietate tematică de la poezie pentru
copii până la cea religioasă și cea despre condiția omului. El este întemeietorul
„esteticii uratului”. În literatura română o nouă formulării literare care
revoluționează limbajului poetic.

Poezia flori de mucegai este cea care deschide volumul cu același titlu
din 1931 și este ca și „testament” o artă poetică unul dintre textele reprezentative
pentru poezia modernistă și estetica uratului.

Ca specie literară textul este o artă poetică ce prefigurează noua

formulă lirică abordată și anume estetica uratului. Astfel poezia devine o
expresie a convingerii că frumusețea, gingășia ,lumină nu pot dispărea și pot fi
găsite și în realitatea cea mai urîtă.

Una dintre trăsăturile modernismului în poezia” Flori de mucegai”

este caracterul de artă poetică. Aceasta se manifestă prin exprimarea autorului a
propriilor convingeri despre actul creator ce este redat ca o dimensiune a
„suferinței”; “în întuneric “ ;”singurătate” și ca o nevoie interioara de scrie” m-
am silit”.

O altă trăsătură modernistă se manifestă prin estetica uratului poetul

explorând zone considerate înainte nepoetice urîtul ,boala, suferința, demonicul.
Astfel observăm imaginea creatorului demonic a cărui artă este o evadare dar
frumusețe a cărei poate avea rădăcinile în urat sau cum e resemnat în text în
condiții nefavorabile:” pe întuneric „în „siguranță’
.
Tema este condiția existențială a creatorului și creația.Ceatia presupune
efort, trudă ,suferința și nevoia lăuntrică de a scrie poezie „m-am silit” , actul
creator este văzut așadar ca o dimensiune a suferinței. Pentru că nu există
inspirație divină poezia trebuie căutată în sinele profund. Astfel creația permite
transformarea răului și dimensionarea lui în planul esteticului.

O primă idee poetică semnificativă pentru tema și viziunea

despre lume o reprezintă chiar modul de a scrie instrumentele exprimării
artistice. Acestea nu sunt cele obișnuite , ci unele stranii precum „unghia
îngerească’;’ mâna stângă”;” ghiare”. Scrisul devine astfel calvarul ,chinul ,ce
consumă și epuizează ființa poetului. Încă din primul vers arta scrierii apare ca
un efort poezia nu mai este un rod al inspirației ci rezultatul trudei poetului.
Poetul nu mai este inspirat iar versurile nu Mai sunt produsul revelații și rodul
tulburărilor interioare și al sete creatoare.

O altă imagine poetică revelatorie pentru modernismul chinului

artistic este” peretele de firide goală “. Aceasta simbolizează imaginea închisorii
întreg volumul fiind astfel o expresie a imaginarului temniței .Procesul creator
se realizează pe întuneric în singurătate unghia îngerească nu mai există sau nu
mai poate fi identificată prin urmare legătura cu transcendenta s-a rupt o altă
caracteristică a poeziei moderne.

Titlul oximoronic trimite la volumul poetului francez Charles Bandelaire

„florile răului’ unul dintre întemeietorii poeziei moderne europene. Este
metaforă reprezentativă pentru inovația limbajului argheziană „estetica uratului
„ asociind două categorii estetice contradictorii frumosul” florile’ și urîtul
„mucegai” oferind titlului o expresivitate șocanta.

La nivel structural poezia este alcătuită sub forma unui monolog

grupate în șase fraze poetice.
Competițional identificăm trei secvențe poetice care dezvoltă câte o idee poetică
Și a căror demarcare este sugerată și de alternanta timpurilor verbale.
Prima secvență prezintă principala idee poetică și anume prezentarea
circumstanțelor compunerii versurilor .Astfel textul începe abrupt cu pronumele
personal „le” iar figura de stil primordială este enumerația „ea” prin care se
indică spațiul scrierii „pe tencuială”;” pe un perete” modalitatea scrierii „în
singurătate”;” cu puterile neajutate” și instrumentul scrierii „cu unghia”. La
nivelul semantic predominând câmpul semantic al închiderii, conturând un
spațiu închis în exterior închisoare cat și în interior sentimentul de singurătate.
De asemenea găsim termeni din sfera semantică a religiosului „irida” secțiunea
unui zid ascunzătoare în chiliile călugărilor. Astfel se sugerează încercarea
poetului de a găsi o spiritualitate ascunsă de unul singur. Iar în ultimele enunțuri
întâlnite direct trimiterea la sfera religiosului astfel spre deosebire de
evangheliatii „Luca, Ioan și Marcu” poetul lipsit de inspirație divină .

A doua secvență prezintă o altă idee poetică și anume prezentarea

sintetică a noilor versuri cu trimitere la creația evidențiindu-se prin cuvântul
„stiluri”. Epitetele asociate devin trăsături ale noii poezii versurile sunt „fără om
„semn că poezia iese din temporalitate, „sunt de groapă scrum” semn al morții
,sunt „de sete ,de foame” semnul nevoii de a scrie . Principala figură de stil
‚unghia îngerească” ce devine o metaforă pentru inspirația poetică de natură
divină ce încearcă să o recuperez. Unghia îngerească însă s-a tocit sugestie a
neputinței de a mai face poezie clasică și a nevoii de a scrie poezie. Ostilitatea
mediului face imposibil acest lucrU.În ultimul vers Se observă o perturbare
topica corect fiind nu am mai cunoscut-o O constantă a poeziei moderne.

A treia secvență este sub forma unui catren alcătuit din patru enunțuri
poetice. Actul creației apare ca imperativ lăuntric „m-am silit” iar mâna stângă
devine principalul instrument de scriere unul demonic prin comparație cu
„unghia îngerească” ipostaza folosite în secvența a doua. Astfel mâna stângă
devine simbolul unui efort interior nevoi lăuntrice de a respecta menirea de
creator validand estetica uratului.
Poezia respectă trăsăturile moderniste cat la nivelul inovațiilor formele
text ne grupate în strofe în structura monobloc ingambamentul și versul liber la
nivelul limbajului Arghezi zi folosind cuvinte care șochează prin expresivitatea
cuvintelor „urîte „al căror sens capătă valori noi. Spre exemplu „mucegai”
regionalismul care are un sens mult mai profund și anume a denigrării morile
sugestie a unui om dar care însoțește cuvântul „flori” ce semnifică frumosul la
fel folosește cuvintele din limbajul popular și arhaisme ca “firide”;” stiluri”
pentru a sugera temporalitate a stărilor de tristețe.
În poezia „flori de mucegai’ Arghezi transmite tema creației ca o tragică
nevoie de a comunica într-un univers închis desacralizat și dezumanizat Astfel
poezia rămâne o creație reprezentativă a artei poetice moderniste ce a impus
estetica uratului în lirica românească.