UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS

FACULTATEA DE ISTORIE, FILOSOFIE ȘI TEOLOGIE

SPECIALIZAREA T.O.A.S. – ANUL I
CURS POLITICI SOCIALE

TESTAREA MIJLOACELOR ÎN POLITICA SOCIALĂ

Student :
 În România postdecembristă se evidențiază un punct critic al politicilor
sociale publice în chiar momentul lor de început: inexistența unei diagnoze clare
a nevoii de suport social.
În fapt, strategiile de politici sociale postdecembriste, prin obiectivele lor de început,
au acoperit doar parțial nevoile care se multiplicau rapid pentru largi categorii
sociale, pentru grupuri mari și chiar pentru comunități întregi.
După 2000 însă, programele antisărăcie și incluziunii sociale apar ca prioritare în
strategiile de dezvoltare de țară. Din păcate, ele sunt afișate mai mult ca intenții
declarative ale politicilor sociale publice, fără a se regăsi însă în planul unor măsuri
active de susținere a unui proiect/model structurat de țară.
Totuși, în România, dinamica strategiilor de dezvoltare guvernamentale din
perioada de tranziție a avut un impact direct asupra calității vieții cu efecte vizibile
până în ziua de azi. Toate aceste strategii au la bază termenul de politici sociale
definite ca activități/acțiuni desfășurate de către/prin intermediul statului (strategii,
programe, proiecte, instituții, acțiuni, legislație) care au ca scop promovarea/
influențarea bunăstarii individului, familiei sau comunității într-o societate, ca și a
bunăstării in ansamblul ei.1
Politicile sociale sunt parte a politicilor publice. Politicile publice cuprind
politicile statului în toate domeniile relevante funcționării unei societăți : politici
economice, politici demografice, politici fiscale, politici salariale, politici in domeniul
protecției mediului înconjurător, politici de urbanizare etc.
Politicile sociale au ca obiectiv reducerea inegalității sociale și asigurarea
bunăstării sociale a tuturor cetățenilor. Aceste obiective pot fi atinse prin existența
unui echilibru între două raționamente, economic si moral – între piață ca exponentă
a libertății individuale și funcția de redistribuire a statului ca instituție a justiției
sociale.2
Punerea în practică a politicilor sociale au loc, în mare parte, prin sistemul de
protecție socială. Aceasta poate fi definită ca "un ansamblu de politici, măsuri,
instituții, organisme care asigură sprijinul persoanelor și grupurilor aflate în
1 Luana Miruna Pop, Dictionar de politici sociale, Ed. Expert 2002, pag. 598
2 Marian Preda, Politica sociala romaneasca. Intre saracie si globalizare, Iasi:Polirom, 2002, pag.89
dificultate și care nu pot să realizeze prin efort propriu condiții normale, minime de
viață" 3 sau "un ansamblu de acțiuni, decizii și măsuri întreprinse de societate pentru
prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecințelor unor evenimente considerate ca
riscuri sociale asupra condițiilor de viață ale populației"4.
Protecția socială este constrânsă de voința politică și resursele limitate. Voința
politică este la baza modului în care veniturile publice sunt redistribuite către
populație, deci resursele sunt clar influențate de către voința politică, derivând din
aceasta.
Orice țară sau sistem de politici sociale este format din diferite beneficii și
servicii sociale. Sistemul de protecție socială poate fi conceput ca format din asigurări
sociale și din asistența socială, beneficiile sociale financiare, în sensul de ,,
transferurile în bani sau în bunuri către persoanele care prezintă un important deficit
de resurse financiare”5 pot fi clasificate în beneficii sociale contribuitorii ( asigurări
sociale) și noncontribuitorii (asistență socială).
În prima categorie acordarea beneficiilor este condiționată de plata unei
contribuții, obligatorie pentru toți cei ce au venituri din muncă, de exemplu pensiile
de vârstă, indemnizația de șomaj, asigurări pentru accidente de muncă, asigurări de
sănătate.
În cea de a doua categorie aceste beneficii se împart în beneficii universalist
categoriale și beneficii de asistență socială/ selectivă.
Sistemul de asistență socială românesc este compus dintr-o varietate de
prestații bănești și alte beneficii sociale acordate prin programe nationale sau locale.
Acestea se impart în urmatoarele categorii:
– beneficii de asistență socială universale, acordate fară testarea
mijloacelor de trai;
– beneficii de asistență socială selective, bazate pe testarea mijloacelor de
trai (adică există condiții de eligibilitate, scopul lor fiind eliminarea acelora care au
un minim de mijloace);

3 Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu, Dictionar de sociologie, Bucuresti, Ed. Babel, 1993, p.465
4 Luana Miruna Pop, Dictionar de economie, Ed. Expert, 2002, p.552
5 Cătălin Zamfir(coordonator), Politici sociale în România, București, Ed. Expert,
 – beneficii de asistență socială categoriale, acordate pentru anumite
categorii de beneficiari (de exemplu părinți singuri, copii cu handicap, etc.) cu sau
fără testarea mijloacelor de trai.
Testarea mijloacelor de existență a potențialilor beneficiari de servicii
sociale reprezintă procedura de evaluare a veniturilor realizate și a bunurilor mobile
și imobile deținute de persoană sau familie, necesare acoperirii nevoilor de consum
ale acestora6.
Principala diferență dintre beneficiile selective și cele universale este in linii
mari aplicarea testului mijloacelor de trai. În primul caz beneficiul este acordat doar
celor identificați ca neavând anumite mijloace de trai, deci ca fiind săraci (venitul
minim garantat, ajutorul social, ajutorul pentru încălzirea locuinței), iar în al doilea
caz este vorba de beneficii acordate tuturor celor care le solicită, fără testarea
mijloacelor de trai (alocația de stat și indemnizația pentru copii) .
Beneficiile selective și beneficiile universale produc efecte diferite prin felul
în care afectează distribuția de venituri ale populației, mai precis dinamica sărăciei.
Beneficiile universale, fara testarea mijloacelor de trai, presupune o renunțare
la ideea autosuficiențeiși statuează egalitatea tuturor indivizilor în fața riscurilor. Un
prim avantaj este legat de faptul că beneficiile universale duc la creșterea echității
orizontale, deci la integrarea socială a indivizilor, prin resectarea demnității
individuale și prin prevenirea excluziunii sociale.
Dezavantajele asociate acestor tipuri de beneficii sunt în special de natură
economică: costurile pe care le presupun astefel de sisteme sunt foarte ridicate,
ducând, în consecință, la creșterea cheltuielilor sociale ale statului. Creșterea
cheltuielilor sociale presupune, mai departe, creșterea nivelului de taxare și
impozitare a indivizilor.
Alte dezavantaje majore sunt legate de încurajarea dependenței de stat, cu
consecințe negative nu numai asupra motivației de a munci și deci asupra
productivității și creșterii economice (argumente utilizate de către majoritatea
economiștilor), dar și asupra relațiilor familiale și de rudenie, deci a relațiilor de tip
6 Legea nr.292 din 20 decembrie 2011 a asistenței sociale cu completările și modificările ulterioare, publicată în
Monitorul Oficial nr.905 din 20 dcembrie 2011, art.6, lit.oo).
familial.
În ceea ce privește beneficiile selective, bazate pe testarea mjloacelor, un prim
avntaj îl reprezintă costurile relativ scăzute care sunt asociate unei focalizări înalte.
Prin natura lor, beneficiile selective oferă posibilitatea unei protecții sociale minime,
asociate cu costuri relativ reduse. Un al doilea avantaj este că prin caracterul lor
rezidualist permit o intervenție minimă a statului în economie. Degrevarea populației
de taxe și impozite ridicate duce la o simulare a productivității, și, implicit, la
eficientizarea economiei.7
Un dezavantaj major al beneficiilor selectiveeste demotivarea integrării
indivizilor pe piața muncii.asigurarea beneficiarilor a unui nivel minim de trai duce la
lipsa de motivație în găsirea unui loc de muncă, in special în cazul indivizilor
necalificați, cu perspective reduse de a găsi un loc de muncă semnificativ mai bine
remunerat decât beneficiul obținut. Acest efect este numit și capcana sărăciei..
În concluzie, principiile alocative la baza acestor două categorii de beneficii
noncontribuitorii sunt diferite, la fel și impactul lor redistributiv. Beneficiile
universalist-categoriale beneficiază de un proces alocativ în baza unor criterii
categoriale, fiind instituite ca drepturi sociale, în baza unui sentiment de solidaritate
soocială, în timp ce beneficiilor selective le este asociat un principiu alocativ de tip
discreționar, iar eligibilitatea acordării acestora este conferită în baza unui test al
nevoii, în sensul mijloacelor de a trăi.

BIBLIOGRAFIE

1. Luana Miruna Pop, Dictionar de economie, Ed. Expert, 2002

2. Luana Miruna Pop, Dictionar de politici sociale, Ed. Expert 2002
3. Marian Preda, Politica sociala romaneasca. Intre saracie si globalizare,
Iasi:Polirom, 2002
4. Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu, Dictionar de sociologie, Bucuresti,

7 Luana Miruna Pop, Dictionar de politici sociale, Ed. Expert 2002, pag.65-74.
 Ed. Babel, 1993
5. Cătălin Zamfir(coordonator), Politici sociale în România, București, Ed.
Expert
6. Legea nr.292 din 20 decembrie 2011 a asistenței sociale cu completările
și modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr.905 din 20
dcembrie 2011