MINISTERUL EDUAFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII

MOLDOVA ACADEMIA ,,ȘTEFAN CEL MARE’’

FACULTATEA DREPT

Referat la disciplina Istoria statului și dreptului

Statul Geto-Dac în timpul lui Decebal

Autor:Cebotari Cristina
Studentă anul I, DFRT 212

Conducator științific: Liliana Creangă

Chişinău – 2011
 Borderou:
Biogragia-domnia 1-2
De ce a vrut Traian să cucerească Dacia ? 3
Primul război şi pregătirile excepţionale ale 4-6
armatei romane
Cel de-al doilea război 7-9
10
Concluzii și urmări
 Biografia-domnia

Regele Decebal s-a nascut intre anii 55-60 d.Hr., ca fiu al regelui
dac Scorilo. Talentul sau militar il ridica in scurt timp in fruntea
armatei iar cand unchiul și succesorul lui Duras-Diurpaneus ajunge
prea batran ii ia locul bine meritat in fruntea poporului geto-dac in
anul 87 d.Hr, cu ocazia ofensivei imparatului roman Domitian.
Zbuciumata domnie a regelui dac dureaza pana in anul 106 cand desi
este invins nu este ingenuncheat, el curmandu-si viata pentru nu a
ajunge viu in mainile dusmanilor sai.
Ultmiul rege dac are parte de cele mai multe izvoare atat scrise cat
si arheologice. Se accepta unanim numele DECEBAL desi in cele
mai multe izvoare latine apare sub forma DECEBALI iar pe un vas
funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se poate citi textul in limba
daca:"DECEBALUS PER SCORILO" ceea ce inseamna "Decebal
fiul lui Scorilo". Asadar este posibil ca adevaratul nume al regelui dac
sa fie DECEBALUS.
La începutul secolului III, la aproape 150 ani de la afirmarea lui
Decebal, Dio Cassius (istoric si om politic grec) îi făcea urmatorul
portret legios lui Decebal spunând : "Era priceput în ale războiului si iscusit la
fapta; stiind cand sa navaleasca si cand sa se retraga la timp, mester in a intinde
curse, viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si a scapa cu
bine dintr-o infrangere; pentru care lucruri el a fost mult timp pentru romani un
potrivnic de temut". Acest portret entuziast se putea referi numai la o
personalitate exceptionala.
Politica lui internă a fost de a construi cât mai multe cetăţi de
apărare în jurul sediului central al puterii dacice, Sarmizegetusa. Altă
preocupare a fost cea de a-şi întări armata. Aceste măsuri au fost luate
în vederea unor viitoare războaie cu romanii.
Personalitatea marcantă a regelui şi un şir de premise din viaţa
societăţii geto-dace au determinat ascensiunea regatului geto-dac pe o
nouă treaptă, devenit o forţă considerabilă în zona Carpaţilor şi la
Dunăre. Dacia avea o populaţie numeroasă de agricultori sedentari şi
meşteşugari iscusiţi în prelucrarea fierului, ceea ce o dovedesc
numeroasele unelte agricole şi meşteşugăreşti descoperite în
săpăturile arheologice. Ei prelucrau metalele preţioase, mai ales

1
 argintul, confecţionau vase de uz casnic de o calitate superioară,
utilizând roata olarului, aveau cunoştinţe în botanică, medicină,
astronomie.
O mare importanţă în ascensiunea statului geto-dac au avuto relaţiile lui
economice şi culturale cu lumea romană şi elinistă: schimbul comercial
intens, folosirea monedei romane, însuşirea scrisului latin etc.
Activitatea economică şi spirituală din Dacia este tot mai mult
influenţată de cultura popoarelor de limbă latină. Se poate afirma că încă
până la cucerirea romană în Dacia începe un proces de romanizare în
domeniul culturii.
Nivelul înalt de dezvoltare a geto-dacilor prezenta pentru romani un
obstacol în calea unor noi cuceriri în zona Carpato-Dunăreană. Geto-
dacii au sesizat pericolul roman şi au întreprins acţiuni în vederea
perfecţionării organizării militare a statului. Se construiesc noi cetăţi pe
locul celor vechi (Blidaru, Piatra Roşie), se întăresc celelalte (cetatea de
scaun Sarmisegetusa, unde se afla şi cancelaria regală, Costeşti, Baniţa
etc.). Statul daco-get era mai restrâns ca teritoriu decât regatul lui
Burebista. El cuprindea spaţiul de la cursul superior al Nistrului până la
Dunăre, incluzând teritoriul Transilvaniei şi pământurile din vestul
Moldovei .unde alături de geţi se aşezaseră triburi sarmatice, care au
alcătuit o “confederaţie de neamuri” opuse Romei. Stepa Dunării,
pământurile dintre Dunăre, Balcani (Haemus) şi Marea Neagră, precum
şi sudul interfluviului Dunăre-Nistru au fost treptat supuse de către
romani. Pe Dunăre circula o flotă romană care ţinea în supunere malurile
fluviului.

Primul conflict are loc în anul 87 d Hr, imediat după invazia Moesiei.
Cornelius Fuscus, un comandant roman experimentat pleacă cu o armată
la nord de Dunăre. Decebal era deja la cârma regatului dac. Iniţial cere
pace, văzând numărul mare ale trupelor romane. ”Un izvor antic ne
spune că Decebal, văzând mulţimea trupelor trimise contra sa, ar fi fost
dispus să încheie pace dar i-a fost refuzată. Atunci a trimis vorbă că pe
viitor, dacă romanii vor vrea să încheie pace cu el, le-o va acorda numai
în schimbul unei sume care să reprezinte câte doi oboli de fiecare roman
din Imperiu. Era evident o sfidare”, spune Constantin C. Giurescu în
”Istoria românilor”. Culmea, aceste conflict începea promiţător pentru
daci. Decebal îl aştepată cu războinicii săi, pe Cornelius Fuscus, într-un
loc strategic numit Tapae. Armata romană este pur şi simplu spulberată

2
de triburile dacilor, iar stindardele Romei au fost luate drept pradă de
război. Era o umilinţă cumplită pentru marele Imperiu. În anul 88 d Hr,
o altă armată condusă de această dată de Tetius Iulianus, fiindcă de
altflel Cornelius Fuscus şi-a lăsat oasele la Tape în 87 d Hr, atacă din
nou regatul lui Decebal. 
Bătălia are loc tot la Tapae dar romanii reuşesc să câştige de această
dată. A fost însă o victorie de care nu se putea bucura. Câştigată la limită
şi cu pierderi uriaşe,romanii acceptă pacea în condiţiile impuse de
Decebal.
Practic, pacea din 89 d Hr, cu dacii, a fost o adevărată catastrofă de
imagine pentru romani. Regele dac nu numai că păstra prada de război
dar mai era şi plătit pentru a-şi ţine războinicii în frâu de la alte atacuri
asupra regiunilor imperiale.

De ce a vrut Traian să cucerească Dacia ?

Traian, un hispanic energic, un om al războiului cu multă experienţă
în conducerea trupelor pe câmpul de luptă. Traian era un împărat
mândru, energic şi totodată foarte războinic. Evident că nu vedea cu ochi
buni umilinţa încasată de romani în faţa dacilor, în perioada 86-89 dHR.
Multă vreme s-a spus că Traian dorea să cucereasă Dacia doar din
motive economice. L-ar fi interesat aurul dacic şi grânele sale. Ipotezele
sunt cât se poate de false spun specialişti de factură mai recentă dar şi
vechii scriitori latini. Grânarul Romei era de fapt Egiptul iar aurul
romanii îl vor prospecta ulterior, după cucerirea zonei. 
Principalul motiv ar fi fost faptul că dacii reprezentau un pericol
constant pentru Imperiul Roman. Mai mult decât atât, romanii aveau
deja războaiele lor cu parţii şi nu aveau nevoie de un adversar
incomod în coastă. Cucerirea Daciei, reprezenta pentru Traian, pace
la limes-ul dunărean.” După ce stătu câtva timp la Roma, Traian
întreprinse o expediţie contra dacilor, gândindu-se la ţinuta lor şi fiind
revoltat de tributul pe care ei îl primeau în fiecare an şi fiindcă vedea
cum cresc puterile lor, şi îngâmfarea lor”, preciza Dio Cassius.
Totodată se consideră că unul dintre principalele motive ale cuceririi
Daciei a fost poziţia sa strategică.  
3
 Primul război şi pregătirile excepţionale ale
armatei romane
Primul razboi dacic

Cauze:

- intenţia lui Traian de a spăla presupusa ruşine rezultată din

tratatul încheiat între Domiţian şi daci.
- Pliniu se referă la dispreţul dacilor faţă de Imperiul Roman,
prilejuit de stipulaţiile tratatului, lucru dovedit de incursiunile în
teritoriile romane.
- de asemenea, Criton semnalează că Decebal umilise pe romani
prin încheierea păcii din 89 e.n., considerând acest lucru ca pricină
fundamentală a războiului lui Traian şi a cuceririi regatului dac.

Dacii si romanii s-au confruntat in doua razboaie:

a) 101–102 dupa Hristos

b) 105–106 dupa Hristos

Decebal şi-a creat un abil sistem de alianţe, care a dus la formarea

unei ample coaliţii antiromane, din care făceau parte numeroase triburi
dacice, germanice şi sarmatice. Se apreciază că el a concentrat împotriva
lui Traian o armată formată din 160.000 de luptători (ceea ce la acea
vreme însemna foarte mult), dintre care 140.000 erau daci şi 20.000
proveneau din rândurile aliaţilor săi. Decebal a încercat de asemenea să
stabilească o alianţă cu parţii, chiar dacă nu cunoşteau intenţia lui Traian
de a-i ataca, după cucerirea Daciei.
Pe lângă construirea marelui drum militar şi întărirea
garnizoanelor şi a fortificaţiilor, Traian a săpat un canal lung de peste 3
Km pe malul drept al Dunării, în zona dificil navigabilă de la Porţile de
Fier, care urmărea să asigure trecerea flotelor romane de pe Dunăre
(lucru atestat de descoperirea unei a doua "Tabula Traiana"). El şi-a
întărit armata şi prin aducerea unor legiuni din alte teritorii care nu

4
 puneau probleme militare. Forţele auxiliare au fost întărite cu
unităţi neregulate, "etnice", recrutate din populaţiile neromanizate, cum
erau: maurii, asturii, sirienii, palmirienii, marcomanii, germanicii.
Forţele romane utilizate în primul război dacic însumau 120.000 de
militari.
Războaiele daco-romane au fost conflicte deosebit de sângeroase
în urma cărora o parte a Daciei a fost cucerită şi transformată în
provincie romană. În teritoriul ocupat a fost declanşat procesul de
romanizare, tocmai de aceea aceste războaie reprezintă o pagină deosebit
de importantă în istoria românilor.

Traian şi-a îndreptat atenția spre Dacia. Regatul Dac rămăsese o

puternică amenințare pentru Roma. Dupa câştigarea sprijinului Senatului
și consolidarea puterii sale,Traian a lansat o expediţie în regatul Dacia.
Dorea sa pună capăt tratatului de pace încheiat de împăratul Domiţian cu
regele Decebal, tratat considerat umilitor pentru Imperiul Roman. Prin
acest tratat, din anul 89, regele Decebal era considerat “client al Romei”
și se obliga să apere graniţa Imperiului Roman la Dunăre. În schimb,
Imperiul Roman se obliga să plăteasca anual 8 milioane de sesterti și să
trimită în Dacia, instructori militari, meşteri și  maşini de luptă.
De data aceasta, împăratul Traian a sosit în Dacia în perioada
martie-mai anul 101 d.Chr., în fruntea unei armate alcătuită din 14
legiuni. O primă bătălie importantă a fost dusă la Tapae, în anul 101
d.Chr., pe parcursul campaniei spre capitala Daciei, Sarmizegetusa.
Deoarece armata sa a suferit mari pierderi, Traian a întrerupt campania
în acel an, a ordonat retragerea lângă Dunăre, pentru a permite trupelor
să-şi revină, să se consolideze şi să se regrupeze.
În iarna 101-102, Decebal a organizat o diversiune. A trimis trupe
dacice împreună cu sarmați, roxolani și burii germanici asupra
Dobrogei. Atacurile au surprins garnizoanele romane, iar invadatorii
prăduiesc. Traian ordonă participarea la lupta numai a auxilierilor
germani. Armata dacă, împreună cu roxolanii și iazigii, a traversat

5
 Dunărea înghețată, dar, deoarece nu era destul de frig, gheața s-a
rupt sub greutatea lor și mulți au murit în apa înghețată. Traian a plecat
cu armata din munți, urmându-i pe daci în Moesia. O prima ciocnire a
avut loc în timpul nopții, cu pierderi nesemnificative de ambele părți, și
fără un rezultat decisiv. Călăreții roxolani sunt înfrânți. Fiind atacați de
pretutindeni, dacii sunt învinși.
Traian și-a continuat campania de cucerire a Daciei în primăvara
anului 102 d.Chr. pătrunzând în interiorul regatului. Armata dacă a fost
înfrântă în bătălia de la Adamclisi.  Traian a ocupat munții intăriți și a
găsit armele, mașinile de război romane și stindardul lui Fuscus. Dacii
sunt copleșiți de armata romană, mai numeroasă și dotată cu o tehnică
militară adecvată pentru asedierea cetăților. Decebal a trebuit să accepte
condițiile impuse în schimbul păcii. Condițiile păcii au fost
următoarele: predarea armelor, mașinilor de război, constructorilor,
dezertorilor, distrugerea zidurilor cetăților, retragerea trupelor dacice de
pe teritoriul cucerit de romani (Banat, Oltenia), Decebal să devină rege
clientelar al Romei, se pierdea politică externă independent. Curând
dupa aceasta, romanii au avansat spre capitala dacică. După ce împaratul
a asediat capitala Sarmizegetusa Regia, regele Decebal a fost forţat să
ceara încheierea unui armistitiu (se spune că fusese capturată sora
regelui dac). Războiul, care a durat un an și câteva luni, s-a terminat
astfel cu o victorie romană. O delegație a regatului Daciei a fost invitată
la Roma pentru a ratifica tratatul de pace. Surprinzator, puternicul rege
Decebal, a fost lăsat în functie ca rege-client al Romei, dar a fost de
acord sa dărâme cetatile, sa predea armele și prizonierii și probabil să
plăteasca un tribut considerabil (deși Dio Cassius nu oferă nici un
detaliu). Regatul Daciei a rămas intact și independent.
 Adevărata intenție a lui Traian era să transforme Dacia într-o
provincie, și astfel, i-a ordonat arhitectului Apollodor din Damasc să
construiască un pod de piatră peste Dunăre, intre Drobeta și Pontes,
două castre. Decebal se pregătea în taină pentru revanșă, inarmandu-și
forțele și reconstruindu-și cetățile.

6
 A trimis soli la regele parților, precum și la marcomani, cvazi,
carpi și costoboci, bastarni, sarmați și roxolani, cerând sprijin.Se
estimează că cel mai probabil dacii au avut mai puțin de 20.000 de
oameni capabili de luptă împotriva invaziei.

Cel de-al doilea război

Decebal nu respectase acordul, și astfel, Senatul l-a decretat pe

Decebal din nou ca "inamic al Romei", iar Traian a pornit cu generalii la
un nou război. Trupele romane au părăsit Roma la 4 iunie 105, Traian
este întâmpinat de o solie dacă, care îi cere pace. Traian nu acceptă
condițiile impuse de regele dac. Decebal însuși a întins o cursa trupelor
romane, gata să-l ucidă pe împărat, trimițând dezertori în Moesia.
Decebal l-a capturat pe comandantul unei legiuni, Longinus, și l-a
obligat să mărturisească planurile împăratului. Longinus nu i-a dezvăluit
nimic, iar Decebal a trimis din nou o solie împăratului pentru a cere bani
și înapoierea teritoriilor în schimbul eliberării lui Longinus. Traian i-a
răspuns prin vorbe îndoielnice că nici nu-l prețuiește, dar nu dorea să-l
piardă, dar nici să-l scape cu sacrificii mari. Longinus se otrăvește, nu
înainte să trimită o scrisoare plină de rugăminți prin intermediul
libertului lui Traian. Decebal făgădui lui Traian că-i va da în schimbul
libertului trupul lui Longinus și zece prizonieri. Traian refuză să-l trimită
pe libert înapoi. Ostilitățile au reizbucnit. Decebal cere pace după ce a
observat că mulți nobili-comati daci au trecut de partea romanilor.
Traian și trupele romane au traversat Dunărea pe podul construit. În vara
anului 105, romanii au atacat Dacia în mai multe direcții: din vest, prin
Banat până spre Valea Mureșului și pe valea Apei Orașului; dinspre sud,
de la Drobeta, prin pasul Vâlcan, și apoi, pe valea Oltului. Ultimele
cetăți sunt treptat cucerite în vara anului 106, printre care și
Sarmizegetusa, unde apărătorii rezistă cu înverșunare. Primul atac a fost
respins de apărătorii daci.

7
 Romanii au bombardat orașul cu armele lor de asediu și, în același
timp, au construit o platforma pentru a ușura intrarea în cetate. Ei au
încercuit orașul și cu un zid circumvallatio. În cele din urmă, romanii au
distrus conductele de apă ale Sarmizegetusei și au obligat pe daci să se
predea înainte că să dea foc la oraș. Forțele romane au reușit să între în
incinta sacră dacică, unde l-au salutat pe Traian că împărat și apoi au
nivelat (distrus) întreagă cetate. Datorită trădării lui Bicilis, un apropiat
al regelui dac, romanii au descoperit comoara lui Decebal în
râul Sargetia - estimată de Jérôme Carcopino la 165 500 kg de aur și 331
000 kg de arginta urmare a încheierii asediului, Bicilis, un apropiat al lui
Decebal, și-a trădat regele și a condus pe romani la comoara dacică,
ascunsă sub râul Sargetia. Chiar dacă cifrele sunt exagerate, bogăţia
prăzii a permis redresarea parţială a finanţelor Imperiului, edificarea
unor construcţii impunătoare, organizarea la Roma a sărbătoririi victoriei
lui Traian asupra dacilor. Au mai fost capturaţi şi duşi la Roma 50.000
de prizonieri.
Decebal și cei scăpați din încercuire sunt urmăriți. Decebal și
mulți dintre oamenii săi au scăpat de legiuni în timpul asediului. Ei au
fugit spre est, probabil spre fortificația de la Ranisstorum, a cărui
localizare exactă nu se mai știe astăzi, doar pentru a fi prinși de către
cavaleria romană. Cunoscând tratamentul adesea brutal pe care îl
sufereau prizonierii de război luați de romani, se sinucide, în timp ce era
urmărit de cavaleria romană, printre aceștia fiind veteranul Tiberius
Claudius Maximus. Acesta l-a decapitat.
Capul lui Decebal și mâna să dreapta au fost apoi duse lui Traian.
Romanii au reorganizat Dacia că pe o provincie romană și au construit o
altă capitală la o distanță de 40 kilometri de vechea Sarmizegetusa.
Acest centru a fost numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica
Sarmizegetusa. Pierderile suferite în acest război de către daci au fost
uriașe, dar armata romană a avut și ea pierderi semnificative în timpul
cuceririi Daciei. Romanii distrug cetățile și sanctuarele lor pentru a
înăbuși orice rezistență. Victoria împotriva dacilor a fost sărbătorită cu
fast la Roma.

8
 Moartea lui Decebal pune practic capăt războiului. Deşi chiar şi
înainte de moartea regelui dac au existat nobili daci care s-au închinat lui
Traian, focare de rezistenţă au mai continuat să existe, fiind însă treptat
înăbuşite. Romanii au urmărit capturarea membrilor familiei regale, atât
pentru a împodobi cortegiul triumfal al împăratului, cât şi pentru a nu le
da posibilitatea acestora de a organiza din exteriorul Daciei rezistenţa
antiromană. De asemenea, pentru a face imposibilă rezistenţa dacilor au
fost distruse din temelie cetăţile şi sanctuarele. în locul lor se va construi
sistemul defensiv roman, populaţia din zona cetăţilor dacice fiind
evacuată în zona viitoarelor aşezări.
Victoria romanilor împotriva dacilor a fost sărbătorită în mod
deosebit atât la Roma cât şi în Imperiu. S-a hotărât ridicarea Columnei
comemorative la Roma şi a unor monumente triumfale pe locul luptelor
(ex. la Adamclisi), întemeierea unor oraşe noi (Trophaeum Traiani,
Nicopolis ad Istrum) s-au bătut monede şi medalioane comemorative.

9
Concluzii și urmări

Războaiele dacice au reprezentat un triumf uriaș pentru Roma și

armatele sale. Traian a anunțat 123 de zile de sărbătoare în întreg
imperiul. Minele de aur bogate ale Daciei au fost folosite de romani, și
se estimează ca Dacia a contribuit atunci cu 700 milioane de dinari pe an
la economia romană[1], asigurând surse importante de finanțare pentru
alte campanii romane. Cele două războaie au reprezentat victorii
importante în cadrul campaniilor expansioniste ale Romei, câștigând
sprijinul și admirația oamenilor pentru Traian. Prin cuceririle ulterioare
din Asia, Traian a realizat cea mai mare întindere din istoria Imperiului
Roman. O mare parte a populației masculine a Daciei a fost ucisă în
luptă, trecută în sclavie sau înrolată în legiuni romane și trimisă să lupte
la mare distanță de Dacia, în parte pentru a descuraja alte rebeliuni. Mai
puțin de jumătate din Dacia a fost oficial anexată și apoi organizată ca
provincie a imperiului (Dacia romană).
Perioada de după războaiele dacice a fost, prin folosirea tezaurului dacic
și prin preluarea și extinderea exploatării aurului din Carpații Apuseni,
una de creștere economică susținută și de relativă pace la Roma. A fost
început un mare proiect de construcții, îmbunătățind infrastructura
Romei în general. Traian a devenit cu adevărat un împărat civil,
deschizând drumul unor întăriri interne ulterioare în cadrul imperiului,
ca stat unitar și puternic.

10