Descrierea literară a personajului

Harap-Alb
Harap-Alb, eroul principal al basmului scris de Ion Creangă ce poartă titlul
”Povestea lui Harap-Alb”, este un personaj real, pozitiv și individual. E mezinul
familiei, având doi frați mai mari și tatăl său fiind Craiul, care conducea peste o
împărăție ce se afla la marginea lumii.
Craiul deseori îl numea pe Harap-Alb ”dragul tatei”, ce arată înspre faptul
că fiul nu era o povară pentru tatăl său, ci era îndrăgit de el, iar mai apoi chiar a
spus că era ”vrednic de împărat”, titlu ce nu era ușor de dobândit.
Spânul, la salutare, l-a numit pe mezin ”voinice”, ceea ce ne dovedește că
Harap-Alb era înrt-o formă fizică bine dezvoltată. Însă, mai târziu, spânul își
prezintă atitudinea sa negativă față de Harap-Alb, numindu-l ”fecior de om
viclean” și ”pui de viperă”.
Autorul îl numește pe Harap-Alb ”boboc”, cuvânt folosit cu sens de om fără
experiență, ceea ce arăta că el era încă naiv și fără temeri.
Din faptele și atitudinea sa se observă că este un tânăr ce învață din greșeli,
progresează și cu fiecare secvență devine tot mai aproape de summumul inițierii.
Față de alte personaje ale basmelor, ce erau perfecte, Harap-Alb dă dovadă de
instabilitate psihică, nerespectând porunca tatălui său, și fără experiență, luându-
se după aparențe. Deși inzestrat cu importante calități, are și slăbiciuni omenești,
momente de tristețe și disperare, de satisfacție ale învingătorului, toate
conducând la desăvârșirea lui ca om.
Chiar și numele său, fiind contraversal, harap însemnând om negru, sclav,
iar alb – pur, nobil, arată că personajul nu era perfect în toate, avea și laturi
negative, și laturi pozitive, astfel creând senzația că el este aproape de cititor.
În concluzie aș putea menționa faptul că autorul are o atitudine neutră față
de autor, fiind obiectiv cu privire la faptele sale, fără să le ascundă sau să le
minimizeze, iar când este necesar, îl arată într-o lumină bună și curată.