Acest material este destinat exclusiv pentru uzul studenților Facultății de Științe ale Educației, Drept și

Administrație Publică, specializarea Administrație Publică, anul I, fără a putea fi distribuit altor persoane,
pe orice cale.

Nulitatea actului juridic civil

Sursa: Ilioara Genoiu, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediția a 3-a,
revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2019, p. 221-243

I. Noțiunea și delimitarea nulității1

1. Noțiunea nulității2
Nulitatea este sancţiunea3 care desfiinţează retroactiv efectele unui act
juridic civil, încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa
valabilă. Potrivit art. 1246 alin. (1) C.civ.: „Orice contract încheiat cu încălcarea
condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă
prin lege nu se prevede o altă sancţiune”.
Din definiţie rezultă următoarele trăsături ale nulităţii:
a) este o sancţiune civilă;
b) se aplică numai actelor juridice;
c) intervine atunci când au fost încălcate normele juridice care
reglementează condiţiile de validitate a actului juridic;
d) desfiinţează retroactiv efectele actului juridic;
e) încălcarea normelor se produce la momentul încheierii actului juridic;
f) în cazul în care printr-o normă specială se dispune altfel, nulitatea nu
intervine chiar dacă, la încheierea actului juridic, a fost încălcată o condiţie de
validitate a acestuia.

2. Funcţiile nulităţii4
Nulitatea îndeplineşte următoarele două funcţii:
a) funcţia preventivă;
b) funcţia sancţionatorie.
Prin funcţia sa preventivă, nulitatea descurajează subiectele de drept să
încalce dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de valabilitate ale actului juridic,
pe care doresc să-l încheie.

1
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p, 221-225
2
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p, 221
3
Se impune realizarea distincţiei între sancţiuni civile şi pedepse civile. Astfel, cele dintâi privesc bunurile sau
actele juridice ale persoanei, iar cele din urmă privesc însăşi persoana. Constituie, spre exemplu, o pedeapsă civilă
nedemnitatea succesorală, întrucât aceasta îl decade pe moştenitorul nedemn din dreptul de a culege moştenirea
celui faţă de care a săvârşit o faptă prevăzută de lege.
4
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p, 221
 În cazul eşecului funcţiei preventive a nulităţii intervine funcţia
sancţionatorie a acesteia, fiind lipsite de efecte acele dispoziţii neconforme ale
actului juridic.

3. Delimitarea nulităţii faţă de alte sancţiuni de drept civil5

Nulitatea trebuie deosebită de alte sancţiuni specifice, de asemenea, actului
juridic, precum: rezoluţiunea, rezilierea, revocarea, inopozabilitatea, caducitatea,
reducţiunea.
3.1. Nulitatea, rezoluţiunea şi rezilierea
3.1.1. Rezoluţiunea şi rezilierea
Rezoluţiunea este sancţiunea care constă în desfiinţarea retroactivă (ex tunc)
a unui contract sinalagmatic, cu executare dintr-o dată, ca urmare a neexecutării
culpabile a obligaţiilor de către una dintre părţile contractante.
Rezilierea este sancţiunea care constă în desfiinţarea pentru viitor (ex nunc)
a unui contract sinalagmatic, cu executare succesivă, ca urmare a neexecutării
culpabile a obligaţiilor de către una dintre părţile contractante.
Aşadar, între rezoluţiune şi reziliere există următoarele asemănări:
a) sunt sancţiuni civile ce atrag ineficacitatea actului juridic;
b) cauza ce le atrage este aceeaşi, anume neexecutarea culpabilă a
obligaţiilor de către una dintre părţile contractante;
c) în ambele cazuri, contractul este valabil încheiat, respectând condiţiile de
validitate;
d) cauza ce atrage cele două sancţiuni este ulterioară momentul încheierii
contractului;
d) acestea privesc contractele sinalagmatice.
Deosebirile dintre cele două sancţiuni vizează următoarele aspecte:
a) rezoluţiunea este o sancţiune specifică contractelor sinalagmatice cu
executare dintr-o dată (uno ictu), în timp ce rezilierea este specifică contractelor
sinalagmatice cu executare succesivă;
b) rezoluţiunea produce efecte pentru trecut, iar rezilierea produce efecte
pentru viitor.
3.1.2. Nulitatea şi rezoluţiunea
Între nulitate şi rezoluţiune există următoarele puncte comune:
a) ambele sunt sancţiuni civile, atrăgând ineficacitatea actului juridic;
b) ambele produc efecte retroactive;
c) ambele sunt, în principiu, judiciare.
Între cele două sancţiuni, există şi elemente de diferenţiere, precum:
a) nulitatea intervine pentru sancţionarea nerespectării condiţiilor de validitate a
actului juridic, pe când rezoluţiunea sancţionează neexecutarea culpabilă de către
una dintre părţi a obligaţiilor contractuale;
b) cauza care determină nulitatea există la momentul încheierii actului juridic,
pe când cea care determină rezoluţiunea apare ulterior acestui moment;

5
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p, 222-225.
 c) nulitatea este aplicabilă oricărei categorii de acte juridice, pe când
rezoluţiunea vizează numai contractele sinalagmatice cu executare dintr-o dată;
d) nulitatea absolută şi nulitatea relativă invocată pe cale de excepţie nu sunt
supuse prescripţiei extinctive, pe când nulitatea relativă invocată pe cale de acţiune
şi rezoluţiunea sunt supuse prescripţiei extinctive.
Precizare: Ar putea fi puse în discuţie cu privire la acelaşi contract
sinalagmatic atât problema nulităţii, cât şi cea a rezoluţiunii. Într-un asemenea caz,
se impune analizarea cu prioritate a cererii privind nulitatea contractului.
3.1.3.Nulitatea şi rezilierea
Elementele de asemănare şi de deosebire dintre rezoluţiune şi nulitate se
regăsesc şi în cazul distincţiei dintre reziliere şi nulitate, însă trebuie să fie avute în
vedere deosebirile dintre rezoluţiune şi reziliere. Astfel, rezilierea priveşte numai
contractele sinalagmatice cu executare succesivă şi ea produce efecte doar pentru
viitor.
3.2. Nulitatea şi revocarea
Revocarea este sancţiunea civilă care constă în înlăturarea efectelor actului
juridic civil din cauza ingratitudinii gratificatului (donatar sau legatar) ori
neexecutării culpabile a sarcinii.
Aşadar, atât nulitatea, cât şi revocarea sunt sancţiuni care determină
ineficacitatea actului juridic. Cu toate acestea, între cele două sancţiuni pot fi
identificate următoarele deosebiri:
a) nulitatea presupune un act juridic nevalabil încheiat, întrucât au fost
nesocotite condiţiile de validitate, în timp ce revocarea presupune un act juridic
valabil încheiat;
b) cauza care determină nulitatea există la momentul încheierii actului
juridic, pe când cea care determină revocarea apare ulterior acestui moment şi
constă în ingratitudinea gratificatului sau în neexecutarea sarcinii;
c) dacă nulitatea se aplică oricărui act juridic, atunci revocarea este
aplicabilă, în principiu, actelor cu titlu gratuit, liberalităţi;
d) prescripţia extinctivă este supusă unor reguli diferite.
Precizare: Noţiunea de „revocare” este folosită, uneori, şi în cazul denunţării
unilaterale a unui act juridic (atunci când legea permite, cu titlu de excepţie,
aceasta) sau în cazul desfacerii, prin acordul părţilor, a unui contract.
3.3. Nulitatea şi inopozabilitatea
Inopozabilitatea este sancţiunea aplicabilă în cazul neîndeplinirii cerinţelor
de publicitate faţă de terţi sau în cazul lipsei ori depăşirii puterii de a reprezenta.
Deşi ambele sunt sancţiuni specifice actelor juridice, totuşi, nulitatea şi
inopozabilitatea se deosebesc sub următoarele aspecte:
a) nulitatea presupune un act nevalabil încheiat, pe când inopozabilitatea
presupune un act juridic valabil încheiat;
b) cauza nulităţii există la momentul încheierii actului juridic şi constă în
nerespectarea condiţiilor de validitate a acestuia, pe când cauza inopozabilităţii este
ulterioară acestui moment şi constă în nerespectarea cerinţelor de publicitate faţă
de terţi sau în lipsa ori depăşirea împuternicirii de a reprezenta;
 c) nulitatea produce efecte atât faţă de părţi, cât şi faţă de terţi, pe când
inopozabilitatea produce efecte numai faţă de terţi, drepturile şi obligaţiile părţilor
nefiind opozabile acestora;
d) în unele cazuri, nulităţii îi este specifică acoperirea prin confirmare, pe
când inopozabilităţii, în materie de reprezentare, îi este specifică ratificarea.
Precizare: Întâlnim conceptul de „inopozabilitate” şi în cazul actelor juridice
cu privire la bunuri proprietate comună, încheiate cu nesocotirea unor reguli
privind acordul coproprietarilor, precum şi în cazul acţiunii revocatorii (pauliene).
3.4.Nulitatea şi caducitatea
Caducitatea constă în lipsirea actului juridic valabil încheiat de toate efectele
sale, din cauza intervenirii, în principiu, a unei împrejurări ulterioare încheierii sale
şi care este independentă de voinţa autorului actului juridic.
Între nulitate şi caducitate, ambele sancţiuni specifice actului juridic, sunt
identificate următoarele deosebiri:
a) nulitatea presupune un act nevalabil încheiat, iar caducitatea presupune un
act valabil încheiat;
b) cauzele nulităţii există la momentul încheierii actului juridic, pe când cele
ale caducităţii sunt, în principiu, ulterioare acestui moment;
c) nulitatea este declanşată de cauze imputabile părţilor actului juridic,
constând în nerespectarea condiţiilor de validitate a acestuia, pe când caducitatea
intervine pentru cauze, în principiu, independente de voinţa părţilor;
d) nulitatea produce efecte retroactive, iar caducitatea produce efecte pentru
viitor.
Exemple: predecesul legatarului; renunţarea legatarului la legat; bunul ce
formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive ce nu
ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înainte de îndeplinirea
condiţiei suspensive ce afectează legatul etc.
3.5. Nulitatea şi reducţiunea
Reducţiunea reprezintă sancţiunea civilă care vizează actele juridice
încheiate cu nesocotirea unor interdicţii stabilite de lege pentru ocrotirea unor
persoane (este cazul reducţiunii liberalităţilor excesive) sau pentru restabilirea
echilibrului prestaţiilor într-un contract sinalagmatic cu titlu oneros şi comutativ
(precum în cazul viciilor de consimţământ şi al impreviziunii).
Aşadar, se impune să distingem între:
a) reducţiunea liberalităţilor excesive care intervine ca urmare a atingerii
aduse prin liberalităţi (donaţii şi legate) rezervei succesorale;
b) reducţiunea în cazul contractelor sinalagmatice cu titlu oneros şi
comutative, generată de vicierea consimţământului sau de aplicarea teoriei
impreviziunii.
Între nulitate şi rezoluţiune, cauze de ineficacitate a actului juridic, pot fi
identificate următoarele deosebiri:
a) aria de acţiune a nulităţii este mai vastă decât cea a reducţiunii; nulitatea
este aplicabilă oricărui act juridic, în timp ce reducţiunea vizează, după caz,
liberalităţile excesive sau contractele sinalagmatice cu titlu oneros şi comutative;
 b) nulitatea vizează un act juridic, la a cărui încheiere a fost nesocotită cel
puţin o condiţie de validitate, în timp ce reducţiunea presupune un act juridic
valabil încheiat;
c) nulitatea poate avea drept cauză nerespectarea unei condiţii de validitate a
actului juridic, iar reducţiunea este generată de încălcarea rezervei succesorale sau,
după caz, de ruperea echilibrului contractual.

II. Clasificarea, cauzele şi regimul juridic al nulităţii6

1. Clasificarea nulității7

1.1. Criterii de clasificare. Enumerare

Nulitatea poate fi clasificată în considerarea următoarelor criterii:
- după natura interesului ocrotit prin norma juridică încălcată;
- după întinderea efectelor sale;
- după modul de consacrare legislativă;
- după felul condiţiei de validitate încălcate;
- după modul de valorificare.

1.2.Categorii de nulităţi
A. În funcţie de natura interesului ocrotit prin norma juridică încălcată la
momentul încheierii actului juridic, distingem între:
- nulitate absolută (desemnată şi prin exprimarea „constatarea nulităţii”);
- nulitate relativă (desemnată şi prin exprimări precum „declararea nulităţii”,
„act anulabil”, „anulabilitate”).
a) nulitatea absolută este [potrivit art. 1247 alin. (1) C.civ.] nulitatea care
intervine pentru nerespectarea, la momentul încheierii actului juridic, a unei
dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general;
b) nulitatea relativă este [potrivit art. 1248 alin. (1) C.civ.] sancţiunea care
intervine în cazul în care, la încheierea unui act juridic, se încalcă o dispoziţie
legală instituită pentru ocrotirea unui interes particular.
Precizare: Art. 1252 C.civ. instituie prezumţia de nulitate relativă: „În
cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip
neîndoielnic din lege, contractul este anulabil”.
B. După întinderea efectelor nulităţii, facem deosebire între:
- nulitate totală;
- nulitate parţială.
a) nulitatea totală, constituind excepţia, desfiinţează actul juridic în
întregime;
Suntem, potrivit art. 1255 alin. (1) C.civ., în prezenţa nulităţii totale în
ipoteza în care actul juridic conţine clauze contrare legii, ordinii publice sau
bunelor moravuri şi care nu sunt considerate nescrise, în măsura în care acestea

6
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p. 225-235.
7
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p. 225-229
sunt, prin natura lor, esenţiale sau dacă, în lipsa acestora, contractul nu s-ar fi
încheiat;
b) nulitatea parţială, reprezentând regula, desfiinţează numai o parte dintre
efectele actului juridic, celelalte menţinându-se.
Precizare: În cazul actului juridic plurilateral, nulitatea contractului în
privinţa uneia dintre părţi, atrage, ca regulă, numai nulitatea parţială a acestuia.
Nulitatea totală a contractului plurilateral intervine, cu titlu de excepţie, numai în
ipoteza în care participarea părţii în privinţa căreia a intervenit nulitatea
contractului este esenţială pentru existenţa acestuia (art. 1256 C.civ.).
C. După modul de consacrare legislativă, nulitatea poate fi:
- nulitate expresă;
- nulitate virtuală.
a) nulitatea expresă, reprezentând regula, este prevăzută expres de o
dispoziţie legală;
b) nulitatea virtuală sau implicită nu este prevăzută expres de lege, însă
aceasta rezultă din modul în care este reglementată o anumită condiţie de validitate
a actului juridic civil. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1253 C.civ., „în afara
cazurilor în care legea prevede sancţiunea nulităţii, contractul se desfiinţează şi
atunci când sancţiunea nulităţii absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată
pentru ca scopul dispoziţiei legale încălcate să fie atins”.
D. În funcţie de felul condiţiei de validitate încălcate, distingem între:
- nulitate de fond;
- nulitate de formă.
a) nulitatea de fond intervine în caz de nevalabilitate sau lipsă a unei condiţii
de fond a actului juridic, precum capacitate, consimţământ, obiect şi cauză;
b) nulitatea de formă intervine în cazul nerespectării formei cerute de lege
ad validitatem.
E. Având în vedere criteriul modului de valorificare, deosebim între:
- nulitate amiabilă;
- nulitate judiciară.
a) nulitatea amiabilă constituie rezultatul acordului părţilor cu privire la
ineficacitatea actului juridic încheiat, care este astfel lipsit de efecte juridice,
independent de intervenţia instanţei de judecată;
Art. 1246 alin. (3) C.civ.: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea
contractului poate fi constatată sau declarată prin acordul părţilor”8.
Precizări:
- acordul părţilor poate privi atât nulitatea relativă, cât şi nulitatea absolută;
- această libertate a părţilor este limitată de art. 1246 alin. (4) C.civ., care
prevede că: „Prin acordul părţilor nu pot fi instituite şi nici suprimate cauze de
nulitate. Orice convenţie sau clauză contrară este considerată nescrisă”. Drept
urmare, părţile nu pot inventa cauze de nulitate şi nici nu pot considera că astfel de
cauze lipsesc, atunci când ele există. Cauzele nulităţii sunt, aşadar, numai legale.
8
Precizăm că termenul „constatat” este folosit în relaţie cu nulitatea absolută, iar termenul „declarat”, în legătură cu
nulitatea relativă (sau anulabilitatea).
 b) nulitatea judiciară exclude voinţa părţilor cu privire la ineficacitatea
actului juridic, pronunţându-se, în acest sens, un organ de jurisdicţie competent.

1.3. Clauzele considerate nescrise

În mai multe dispoziţii ale sale, Codul civil face referire la clauzele
considerate nescrise. Potrivit doctrinei, acestea pot fi privite ca nulităţi absolute şi,
ca regulă, parţiale, dar care operează de drept.
Precizare: Nici măcar nulitatea absolută nu operează de drept (ci poate fi
doar invocată din oficiu de către instanţa de judecată), aceasta trebuind, în toate
cazurile, să fie pronunţată de către instanţa de judecată. Aşadar, numai clauzele
considerate nescrise operează de drept.
Exemple de clauze considerate nescrise:
- orice clauză prin care părţile ar institui o altă cauză de nulitate decât cele
stabilite de lege ori ar suprima o cauză de nulitate prevăzută de lege [art. 1246 alin.
(4) C.civ.];
- orice convenţie care prevede că doar unul dintre soţi trebuie să suporte
cheltuielile căsătoriei [art. 325 alin. (3) C.civ.]; etc.

2. Cauzele nulităţii9
Nulitatea intervine pentru nerespectarea, la momentul încheierii actului
juridic, a dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile sale de validitate.
Sunt, în mod generic, cauze ale nulităţii (absolute şi relative) următoarele:
a) nerespectarea dispoziţiilor legale privind capacitatea civilă;
b) lipsa ori nevalabilitatea consimţământului;
c) nevalabilitatea obiectului actului juridic;
d) nevalabilitatea cauzei;
e) nerespectarea formei cerute de lege ad validitatem;
f) nesocotirea dreptului de preempţiune;
g) nerespectarea altor condiţii speciale de validitate cerute de lege pentru anumite
acte juridice;
h) depăşirea limitelor principiului libertăţii actelor juridice.
Precizări:
Intre cauzele de nulitate nu este stabilită nicio ordine de preferinţă, astfel
încât instanţa de judecată sesizată prin aceeaşi cerere cu mai multe motive de
nulitate le poate analiza într-o ordine aleatorie, fiind suficient, pentru a interveni
ineficienţa actului juridic, să fie considerat întemeiat doar unul singur. Numai în
cazul respingerii unei asemenea acţiuni trebuie analizate toate motivele de nulitate
invocate, operând astfel, în ceea ce le priveşte, autoritatea de lucru judecat.
Toate cauzele nulităţii prezintă caracter legal, părţilor nefiindu-le permis să
instituie sau să suprime cauze de nulitate; o astfel de convenţie sau clauză este
considerată de lege ca fiind nescrisă [art. 1246 alin. (4) C.civ.].

9
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p. 229-231
 2.1. Cauzele nulităţii absolute
Prin dispoziţiile sale, Codul civil şi alte legi speciale consacră numeroase
cauze de nulitate în materia diferitelor acte juridice pe care le reglementează10.
Generic însă, sunt cauze ale nulităţii absolute următoarele:
a) în legătură cu condiţia capacităţii civile: nerespectarea unei incapacităţi
speciale de folosinţă a persoanei fizice, în măsura în care aceasta a fost instituită
pentru ocrotirea unui interes general [exemplu:- cele reglementate de art. 44
alin.(2) din Constituţie, de art. 1653 alin. (1) C.civ. etc.; lipsa capacităţii de
folosinţă a persoanei juridice; nerespectarea, în cazul persoanei juridice fără scop
lucrativ, a principiului specialităţii capacităţii de folosinţă];
b) lipsa totală a consimţământului, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege;
c) nevalabilitatea obiectului actului juridic sau a obiectului obligaţiei;
d) cauza este ilicită (inclusiv frauda la lege) sau imorală;
e) nerespectarea formei cerute ad validitatem;
f) nerespectarea dreptului de preempţiune, în cazurile expres prevăzute de
lege.

2.2. Cauzele nulităţii relative

Ca şi în cazul nulităţii absolute, legislaţia în vigoare reglementează
numeroase cauze de anulabilitate a actului juridic civil. Sunt însă, în mod generic,
cauze ale nulităţii relative următoarele:
a) nerespectarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de a încheia acte
juridice, altele decât cele care atrag nulitatea absolută [exemple: actul juridic de
dispoziţie este încheiat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau de o
persoană cu capacitate restrânsă de exerciţiu, dar fără încuviinţarea ocrotitorului
legal sau/şi autorizarea instanţei de tutelă; este nesocotită la încheierea actului
juridic civil o incapacitate specială de folosinţă, instituită pentru ocrotirea unui
interes particular, precum în cazul art. 1654 alin. (1) lit. a) şi b) C.civ.];
b) lipsa discernământului (doar) în momentul încheierii actului juridic;
c) vicierea consimţământului;
d) lipsa cauzei;
e) nerespectarea dreptului de preempţiune în cazurile anume prevăzute de
lege.

3. Regimul juridic al nulităţii11

3.1. Noţiune
Prin regim juridic înţelegem regulile cărora este supusă nulitatea. De altfel,
importanţa clasificării nulităţii, în absolută şi relativă, rezidă tocmai în acest aspect
(şi nu în cel al efectelor produse12), regulile aplicabile acestora fiind diferite.
10
Menţionăm cu titlu de exemplu: art. 66 C.civ., art. 206 alin. (1) şi (2) C.civ., art. 293 alin. (1) C.civ., art. 684 alin. (2) C.civ.,
art. 775 C.civ., art. 956 C.civ., art. 1036 C.civ., art. 1101 C.civ., art. 1653 alin. (1) C.civ.
11
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p. 231-234
12
Indiferent că este absolută sau relativă, nulitatea produce acelaşi efect juridic, anume desfiinţarea retroactivă a
actului juridic în discuţie.
 Regimul juridic al nulităţii priveşte trei elemente:
a) cine poate invoca nulitatea;
b) cât timp poate fi invocată nulitatea;
c) nulitatea poate fi acoperită sau nu prin confirmare.

3.2. Regimul juridic al nulităţii absolute

În temeiul dispoziţiilor art. 1247 alin. (2)-(4) C.civ., nulităţii absolute îi sunt
aplicabile următoarele reguli:
a) poate fi invocată de orice persoană interesată (părţile actului juridic,
avânzii-cauză ai părţilor, orice alte persoane care ar justifica un interes propriu,
chiar dacă nu au participat la încheierea actului juridic, procurorul, instanţa din
oficiu, alte organe prevăzute de lege);
Precizare: în temeiul dispoziţiilor art. 1247 alin. (3) C.civ., instanţa de
judecată este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.
b) acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă (aceasta poate fi
intentată oricând, indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului juridic, atât
pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie);
Excepţie: Art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/200113: „Prin derogare de la
dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în
termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi”;
c) în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacită.
Excepţie: Potrivit dispoziţiilor art. 1247 alin. (4) C.civ., nulitatea absolută
poate fi acoperită prin confirmare numai în cazurile prevăzute de lege. Sunt astfel
de cazuri:
- art. 303 alin. (3) C.civ., în conformitate cu care „În toate cazurile, nulitatea
căsătoriei se acoperă dacă, între timp, ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau
dacă soţia a născut ori a rămas însărcinată”.
- art. 197 alin. (1) C.civ. care dispune că: „Nulitatea absolută sau relativă a
persoanei juridice se acoperă în toate cazurile, dacă, până la închiderea dezbaterilor
în faţa primei instanţe de judecată, cauza de nulitate a fost înlăturată”.

3.3. Regimul juridic al nulităţii relative

În temeiul dispoziţiilor art. 1248 alin. (2)-(4) C.civ., nulitatea relativă este
guvernată de următoarele reguli:
a) poate fi invocată doar de persoana al cărei interes este ocrotit prin
dispoziţia legală încălcată (exemplu: de partea actului juridic, personal sau prin
reprezentantul ori, după caz, ocrotitorul său legal, de succesorii părţii ocrotite, de
creditorii săi chirografari sau de procuror, în cazurile permise de lege);
Precizare: Instanţa de judecată nu poate invoca din oficiu anulabilitatea unui
act juridic, însă notarul public trebuie să invoce motivul de nulitate dacă are
cunoştinţă despre acesta şi să refuze autentificarea actului juridic, indiferent de

13
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, republicată (M. Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005), cu modificările și completările ulterioare.
faptul că forma autentică constituie pentru actul respectiv o condiţie legală de
validitate sau este convenită de părţi (formă voluntară).
b) este supusă prescripţiei extinctive numai în ipoteza în care este invocată
pe cale de acţiune. Dimpotrivă, partea căreia i se cere executarea contractului poate
opune oricând nulitatea relativă, chiar şi după împlinirea termenului de prescripţie
a dreptului la acţiunea specifică. Aşadar, excepţia de anulare a actului juridic este
imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv;
Excepţie de la regula potrivit căreia nulitatea relativă poate fi opusă pe cale
de excepţie oricând: În cazul vicierii consimţământului prin leziune, anulabilitatea
contractului nu poate fi opusă pe cale de excepţie când dreptul la acţiune este
prescris [art. 1223 alin. (2) C.civ.], iar dreptul la acţiunea în anulare sau în
reducerea obligaţiilor pentru leziune se prescrie în termen de un an de la data
încheierii contractului [art. 1223 alin. (1) C.civ.].
c) poate fi acoperită prin confirmare, expresă sau tacită, de către partea
interesată.

3.4. Validarea actului juridic (acoperirea nulităţii prin confirmare)

3.4.1. Noţiune şi condiţii

Ca urmare a confirmării actului nul14 (posibil de realizat numai în situaţii
excepţionale) sau anulabil, acesta este validat15. Validarea actului se poate realiza
prin confirmarea expresă sau tacită a nulităţii16. Drept urmare, cel îndreptăţit a
solicita nulitatea actului renunţă, expres sau tacit, la dreptul de a o invoca. Voinţa
însă de a renunţa la acest drept trebuie să fie certă.
Confirmarea expresă se materializează într-un act confirmativ. Confirmarea
tacită poate rezulta din executarea voluntară a obligaţiei, la data la care aceasta
putea fi valabil confirmată de către partea interesată.
Confirmarea expresă a actului anulabil trebuie să îndeplinească, potrivit art.
1263-1264 C.civ., următoarele condiţii:
a) actul anulabil confirmat trebuie să îndeplinească, în momentul
confirmării, toate condiţiile de validitate (cauza de nulitate fiind eliminată);
b) să provină de la cel îndreptăţit să invoce nulitatea şi acesta trebuie să
cunoască motivul nulităţii; în cazul violenţei, confirmarea poate fi realizată numai
după încetarea acesteia;
Precizare: Cât priveşte actele anulabile pe care minorii le-au încheiat fără
încuviinţarea ocrotitorului legal sau fără autorizarea instanţei de tutelă, Codul civil
prevede că anularea acestora, respectiv confirmarea lor poate fi realizată de
ocrotitorul legal, respectiv de către instanţa de tutelă, în măsura în care
încuviinţarea sau autorizarea erau suficiente pentru încheierea lor valabilă.

14
Este nul actul vizat de nulitatea absolută, iar anulabil cel lovit de nulitatea relativă.
15
Codul civil reglementează validarea contractului în art. 1261-1265.
16
O aplicaţie a validării contractului este realizată de Codul civil, în materia contractului de societate, prin
dispoziţiile art. 1934.
 c) actul confirmativ trebuie să cuprindă obiectul, cauza şi natura obligaţiei şi
să facă menţiune despre motivul acţiunii în anulare, precum şi despre intenţia de a
repara viciul pe care se întemeiază acea acţiune.
Codul civil introduce o procedură necunoscută până acum în sistemul nostru
de drept – punerea în întârziere a celui îndreptăţit să exercite acţiunea în anulare
şi de la care ar trebui să provină confirmarea. Această instituţie juridică are rolul de
a clarifica soarta actului juridic anulabil.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1263 alin. (6) C.civ., „Cel care trebuie să
confirme poate să fie pus în întârziere printr-o notificare prin care partea interesată
să îi solicite fie să confirme contractul anulabil, fie să exercite acţiunea în anulare,
în termen de 6 luni de la notificare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a cere
anularea contractului”.
Drept urmare, cel îndreptăţit a solicita anularea actului este notificat să
realizeze acest lucru sau să-l confirme, astfel încât să fie clarificată soarta actului
juridic în discuţie. Acţiunea celui somat trebuie să se realizeze în termen de 6 luni
de la notificare. Expirarea acestui termen are semnificaţia validării actului anulabil
şi decăderii celui îndreptăţit din dreptul de a cere anularea actului.

3.4.2. Efecte
Potrivit art. 1265 alin. (1) C.civ., confirmarea produce efecte retroactive din
momentul încheierii actului juridic confirmat. Ca urmare a confirmării actului
anulabil, cel îndreptăţit a cere anularea actului renunţă la mijloacele şi excepţiile ce
puteau fi opuse. Se menţin însă drepturile dobândite şi conservate între timp de
terţii de bună-credinţă.
În ipoteza în care fiecare dintre părţi poate invoca nulitatea contractului sau
mai multe părţi o pot invoca împotriva alteia, confirmarea făcută de una dintre
acestea nu împiedică invocarea nulităţii de către celelalte părţi [art. 1265 alin. (2)
C.civ.].
În cazul în care a fost confirmat un act juridic, anulabil pentru vicierea
consimţământului prin dol sau violenţă, cel îndreptăţit la daune-interese (şi care a
confirmat actul) nu este considerat că a renunţat la dreptul de a le pretinde
[art.1265 alin. (3) C.civ.].

3.4.3. Distincţii
Validarea actului juridic prin confirmare nu trebuie confundată cu alte
instituţii juridice asemănătoare, precum:
a) ratificarea actului juridic, reprezentând acea operaţiune juridică prin care
o persoană devine parte intr-un act juridic, încheiat în lipsa sau cu depăşirea
împuternicirii necesare în acest scop;
b) refacerea actului juridic, ce presupune desfiinţarea actului nul sau
anulabil şi încheierea unui nou act juridic, cu respectarea tuturor condiţiilor de
validitate cerute de lege;
c) actul juridic recognitiv, prin intermediul căruia se recunoaşte existenţa
unui act juridic anterior încheiat, fără să fie astfel acoperită eventuala cauză de
anulabilitate a acestuia.
 3.5.Comparaţie de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea
relativă
- în timp ce nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată
(chiar şi din oficiu de către instanţa de judecată), nulitatea relativă poate fi
invocată, în principal, doar de către cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea
actului juridic;
- acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă în toate cazurile, spre
deosebire de acţiunea în nulitate relativă, care este imprescriptibilă (cu excepţiile
prevăzute de lege) numai în ipoteza în care este opusă pe cale de excepţie;
- în principiu, nulitatea absolută nu poate fi confirmată, spre deosebire de
nulitatea relativă care poate fi confirmată de partea interesată, expres sau tacit.

III. Efectele nulităţii17

1. Generalităţi privind efectele nulităţii18

1.1.Noţiunea de efecte ale nulităţii
Prin efectele nulităţii actului juridic desemnăm consecinţele pe care le
produce această sancţiune. Aşadar, nulitatea atrage lipsirea actului juridic de
efecte, de la momentul încheierii lui - quod nullum est, nullum producit effectum.
Drept urmare, actul juridic nul sau anulat este considerat că nu a fost niciodată
încheiat, fiind desfiinţat retroactiv [art. 1254 alin. (1) C.civ.].
Cât priveşte efectele nulităţii actului juridic, se impune realizarea
următoarele distincţii:
a) dacă actul juridic lovit de nulitate nu a fost executat până la momentul
intentării acţiunii în nulitate, acesta nu mai poate fi executat nici în viitor,
considerându-se că părţile nu au încheiat acel act juridic;
b) dacă însă actul juridic anulabil a fost executat până la momentul intentării
acţiunii în nulitate, acesta este desfiinţat retroactiv, iar părţile trebuie repuse în
situaţia iniţială, restituindu-şi tot ceea ce şi-au prestat [art. 1254 alin. (3) C.civ.];
c) dacă actul anulabil a fost executat, iar dobânditorul de drepturi le-a
transmis la rândul său altor subdobânditori înainte de declararea nulităţii, este
desfiinţat retroactiv atât actul executat, cât şi cel subsecvent, iar părţile sunt repuse
în situaţia iniţială, restituindu-şi prestaţiile executate [art. 1254 alin. (2) C.civ.].
Precizări:
a) în caz de violenţă sau dol, cel al cărui consimţământ este viciat are dreptul
de a pretinde, în afară de anulare, şi daune-interese sau, dacă preferă menţinerea
contractului, de a solicita numai reducerea prestaţiei sale cu valoarea daunelor-
interese la care ar fi îndreptăţit (art. 1257 C.civ.);
b) în cazul anulării sau constatării nulităţii contractului încheiat în formă
autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existenţă rezultă din însuşi textul
contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public la repararea

17
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p. 236-243
18
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p. 236-237
prejudiciilor suferite, în condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie
(art. 1258 C.civ.).
1.2.Enumerarea principiilor efectelor nulităţii
Rezultă, aşadar, că efectele nulităţii actului juridic sunt guvernate de
următoarele trei principii:
a) retroactivitatea nulităţii;
b) restabilirea situaţiei iniţiale - restitutio in integrum;
c) anularea atât a actului iniţial, cât şi a celui subsecvent – resoluto iure
dantis, resolvitur jus accipientis.
Precizări:
a) principiul restabilirii situaţiei iniţiale şi cel al anulării actului subsecvent
ca urmare a anulării actului iniţial sunt consecinţe ale principiului retroactivităţii
efectelor nulităţii;
b) toate cele trei principii mai sus menţionate sunt consecinţe ale principiului
(mai larg) quod nullum est, nullum producit effectum;
c) excepţiile de la cele trei principii mai sus menţionate constituie limitări ale
principiului quod nullum est, nullum producit effectum;
d) întâlnim în cazul principiului quod nullum est, nullum producit effectum,
alături de limitările aduse acestuia, şi situaţii de înlăturare a lui.

2. Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii19

2.1. Noţiune
Potrivit acestui principiu, nulitatea produce efecte nu numai pentru trecut, ci
şi pentru viitor, adică din momentul încheierii actului juridic [art. 1254 alin. (1)
C.civ.].
Precizare: Caracter retroactiv produce nulitatea, chiar şi în cazul actului cu
executare succesivă, astfel încât părţile trebuie să-şi restituie, şi în acest caz, tot
ceea ce şi-au prestat.
2.2.Excepţii
în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar în mod excepţional,
actul nul produce efecte între momentul încheierii sale şi cel al anulării. În aceste
situaţii, nulitatea produce efecte numai ex nunc, nu şi ex tunc.
Exemple:
- cazul căsătoriei putative [art. 304 alin. (1) C.civ.]; nulitatea căsătoriei nu
produce efecte retroactive în ceea ce-1 priveşte pe soţul de bună-credinţă;
- cazul copiilor rezultaţi dintr-o căsătorie anulată [art. 305 alin. (1) C.civ.];
nulitatea căsătoriei nu produce niciun efect în privinţa copiilor;
- minorul de bună-credinţă la încheierea căsătoriei nule sau anulate păstrează
capacitatea deplină de exerciţiu, dobândită prin efectul acesteia [art. 39 alin. (2)
C.civ.];

3.Principiul restabilirii situaţiei iniţiale (restitutio in integrum)20

19
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p. 237
20
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p. 237-238
 3.1. Noţiune
Acest principiu, constituind o consecinţă a celui dintâi, reprezintă regula de
drept potrivit căreia tot ce s-a executat, în baza unui act anulat, trebuie restituit, în
natură sau echivalent, astfel încât părţile să ajungă la situaţia anterioară încheierii
actului juridic [art. 1254 alin. (3) C.civ.]. Aşa cum am arătat, vor fi restituite chiar
şi prestaţiile executate succesiv sau care au avut caracter continuu.
3.2. Excepţii
Şi acest principiu comportă excepţii, reprezentate de acele situaţii în care
prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat nu se restituie, menţinându-se.
Exemple:
- păstrarea de către posesorul de bună-credinţă a fructelor culese pe perioada
cât a durat buna sa credinţă [art. 948 C.civ. şi art. 1645 alin. (1) C.civ.];
- cazul incapabilului sau al celui cu capacitate restrânsă de exerciţiu care nu
este ţinut a restitui prestaţiile primite decât în limita îmbogăţirii sale (art. 47
C.civ.); etc.

4. Principiul anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului

iniţial (resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis)21
4.1. Noţiune
Dacă principiile retroactivităţii şi repunerii părţilor în situaţia iniţială priveau
efectele nulităţii faţă de părţi, atunci acest al treilea principiu priveşte efectele
nulităţii faţă de terţi.
Potrivit principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, anularea
actului iniţial atrage şi anularea actului următor (subsecvent), datorită legăturii sale
cu primul [ari. 1254 alin. (2) C.civ.].
4.2.Cazuri
Acest principiu este aplicabil, în practică, în cazul:
a) actelor autorizate; anularea autorizaţiei atrăgând şi anularea actului
întemeiat pe acea autorizaţie;
b) a două acte aflate în corelaţie, unul fiind principal, iar celălalt accesoriu;
anularea actului principal atrăgând anularea actului accesoriu, potrivit regulii
accesorium sequitur principale.
4.3.Excepţii
Excepţiile de la acest principiu sunt reprezentate de situaţiile în care anularea
actului iniţial nu atrage şi anularea actului subsecvent, acesta din urmă
menţinându-se. Fiind excepţii, aceste cazuri sunt expres şi limitativ prevăzute de
lege.
Exemple:
- menţinerea actelor de conservare şi de administrare a bunului (art. 1649
C.civ.);
- locaţiunea produce efecte şi după desfiinţarea titlului locatorului, pe durata
stipulată de părţi (însă cel mult un an de la data desfiinţării titlului), dacă locatarul
a fost de bună-credinţă [art. 1819 alin. (2) C.civ.]; etc.

21
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p. 240
 5. Cazuri care înlătură principiul (quod nullum est, nullum producit
effectum)22
Înlătură regula quod nullum est, nullum producit effectum, fiind menţinute
efectele actului lovit de nulitate:
a) conversiunea actului juridic;
b) regula error communis facit jus;
c) principiul răspunderii civile delictuale.

5.1. Conversiunea actului juridic

Aceasta reprezintă înlocuirea unui act nul, cu un act valabil, astfel încât actul
lovit de nulitate absolută va produce efectele actului juridic pentru care sunt
îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege. Potrivit art. 1260
C.civ.: „(1) Un contract lovit de nulitate absolută va produce totuşi efectele actului
juridic pentru care sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege.
(2) Cu toate acestea, dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă intenţia de a exclude
aplicarea conversiunii este stipulată în contractul lovit de nulitate sau reiese, în
chip neîndoielnic, din scopurile urmărite de părţi la data încheierii contractului”.
Sunt, spre exemplu, aplicaţii ale conversiunii actului juridic următoarele:
a) manifestarea de voinţă nulă ca vânzare valorează antecontract de vânzare;
b) actul nul de înstrăinare a unui bun valorează revocare a legatului, al cărui
obiect este reprezentat de acel bun;
c) actul nul de înstrăinare a unui bun succesoral este valabil ca act de
acceptare a succesiunii;
d) testamentul privilegiat nul poate fi considerat valabil ca testament olograf,
dacă întruneşte condiţiile acestuia din urmă;
e) înscrisul sub semnătură privată, nul ca atare, poate fi valabil ca început de
dovadă scrisă etc.
Pentru a opera conversiunea actului juridic23, trebuie îndeplinite următoarele
condiţii:
a) să existe un element de diferenţă, între actul nul şi actul valabil (elementul
de diferenţă poate privi natura juridică, efectele sau forma celor două acte juridice);
b) actul iniţial să fie anulat efectiv şi total;
c) actul considerat valabil să respecte condiţiile de validitate;
d) din manifestarea de voinţă a părţilor sau din scopurile urmărite de părţi la
data încheierii contractului, să nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii;
e) actul nul şi actul valabil să aibă aceleaşi părţi.

5.2. Regula error communis facit jus

Regula error communis facit jus este reglementată de Codul civil în art. 17,
sub denumirea indicativă „Eroarea comună şi invincibilă”. Aceasta constituie unul

22
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p. 241-243
23
Nu întrunesc condițiile conversiunii actului juridic instituții precum: nulitatea parțială a actului juridic, refacerea
actului juridic nul, validarea actului juridic prin confirmare etc.
dintre cazurile care înlătură efectele nulităţii, întrucât, în temeiul ei, în anumite
condiţii, actul juridic nul produce, totuşi, efecte juridice.
Potrivit art. 17 alin. (1) şi (2) C.civ.: „(1) Nimeni nu poate transmite sau
constitui mai multe drepturi decât are el însuşi. (2) Cu toate acestea, când cineva,
împărtăşind o credinţă comună şi invincibilă, a considerat că o persoană are un
anumit drept sau o anumită calitate juridică, instanţa judecătorească, ţinând seama
de împrejurări, va putea hotărî că actul încheiat în această stare va produce, faţă de
cel aflat în eroare, aceleaşi efecte ca şi când ar fi valabil, afară de cazul în care
desfiinţarea lui nu i-ar cauza niciun prejudiciu”.
Precizări:
a) eroarea comună şi invincibilă nu se prezumă [art. 17 alin. (3) C.civ.];
b) eroarea comună şi invincibilă nu operează în materia cărţii funciare şi nici
în alte materii în care legea reglementează un sistem de publicitate [art. 17 alin. (4)
C.civ.].
Exemplu de aplicaţie: Art. 102 C.civ.: „Actele de stare civilă întocmite de o
persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu
respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu
avea această calitate, afară de cazul în care beneficiarii acestor acte au cunoscut, în
momentul întocmirii lor, lipsa acestei calităţi”.

5.3. Principiul răspunderii civile delictuale

Potrivit dispoziţiilor art. 45 C.civ., „Simpla declaraţie că este capabil să
contracteze, făcută de cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de
exerciţiu restrânsă, nu înlătură anulabilitatea actului. Dacă însă a folosit manopere
dolosive, instanţa, la cererea părţii induse în eroare, poate menţine contractul
atunci când apreciază că aceasta ar constitui o sancţiune civilă adecvată”.
Aşadar, persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de
exerciţiu restrânsă poate cere anularea actului juridic pentru incapacitatea sa, chiar
dacă a făcut o declaraţie în sens contrar (că este capabil să contracteze). Dacă, însă,
aceasta foloseşte manopere dolosive şi-l induce în eroare pe cocontractant,
creându-i acestuia din urmă credinţa falsă că este capabil, instanţa poate menţine
contractul încheiat (anulabil pentru incapacitate), pentru a evita să-i cauzeze
cocontractantului un prejudiciu. Într-o asemenea ipoteză, anularea contractului
pentru incapacitate ar prejudicia cealaltă parte contractantă. În concursul dintre
aceste două principii, cel al desfiinţării actului anulabil şi cel al răspunderii civile
delictuale, are câştig de cauză cel de-al doilea, astfel încât instanţa va trebui să
considere că sancţiunea cea mai adecvată pentru incapabilul care a indus în eroare
în legătură cu capacitatea sa de a contracta este tocmai menţinerea actului juridic
anulabil.
În concluzie, într-un asemenea context, principiul anulabilităţii actului
juridic este înfrânt de principiul răspunderii civile delictuale; actul juridic, deşi
anulabil pentru incapacitatea părţii care a indus în eroare, îşi menţine efectele,
pentru a nu fi prejudiciată partea indusă în eroare.
 6. Refacerea actului juridic nul24
Aşa cum am arătat, potrivit art. 1246 alin. (3) C.civ., prin convenţia lor,
părţile pot să constate sau să declare nulitatea. Legiuitorul le dă acestora, prin art.
1259 C.civ., chiar posibilitatea să refacă, total sau parţial, actul nul. Astfel,
„Contractul nul poate fi refăcut, în tot sau în parte, cu respectarea tuturor
condiţiilor prevăzute de lege la data refacerii lui. În toate cazurile, contractul
refăcut nu va produce efecte decât pentru viitor, iar nu şi pentru trecut”.
Precizări:
a) declararea sau constatarea nulităţii actului juridic de către părţi nu trebuie
să fie urmată neapărat de refacerea actului juridic nul;
b) nu trebuie confundată validarea actului juridic (prin confirmare expresă
sau tacită), cu refacerea actului juridic nul. În primul caz, actul juridic este
confirmat de către partea îndreptăţită să ceară anularea actului, acesta producând
efecte fără a fi refăcut. În cel de-al doilea caz, intervine mai întâi declararea sau
constatarea amiabilă a nulităţii şi apoi refacerea actului juridic; aşadar, primul act
juridic încheiat, cel nul sau anulabil, nu va produce efecte juridice. Apoi, refacerea
poate privi atât actul juridic anulabil, cât şi actul juridic nul, în timp ce confirmarea
priveşte, în principiu, numai actul juridic anulabil.

24
A se vedea I. Genoiu, op. cit., p.243