Managementul riscului în proiecte

Managementul riscului în proiecte cuprinde procesele de efectuare a planificării

riscului, identificării, analizei, planificării răspunsului, monitorizării şi controlului riscului
într-un proiect.1
Riscurile apar în cadrul tuturor activităţilor socio-economice, pentru fiecare dintre
acestea îmbrăcând forme particulare, în funcţie de tipul, modul de manifestare, precum şi
de intensitatea acestora. Orice activitate presupune cunoaşterea şi asumarea unor riscuri.
Pentru succesul activităţii este necesară identificarea tuturor riscurilor posibile,
cuantificarea lor, precum şi asumarea acestora pe întreaga perioadă de desfăşurare a
activităţii.
Având în vedere că de succesul implementării unui proiect poate depinde viitorul
unei organizaţii şi că atingerea excelenţei în proiecte se poate realiza numai prin eliminarea
riscurilor asociate, se poate afirma că managementul riscurilor este o investiţie în viitorul
organizaţiei. Ceea ce diferenţiază riscul de proiect de alte tipuri de risc este fapt ul că sunt
cunoscute deja tipurile de probleme pe care echipele care se ocupă de proiect s-ar putea să
le întâlnească pe parcurs. De asemenea, se cunosc sursele previzibile ale problemelor
organizaţionale, ale eforturilor inevitabile în administrarea nevoilor şi cerinţelor şi ale
problemelor legate de planificarea şi controlul inadecvat. 2
Cea mai bună metodă de a administra riscul de proiect este aplicarea procedurilor
standard de management al riscului. Adică, trebuie să-ţi planifici eforturile administrării
riscului, să identifici riscurile, să faci analize calitative şi cantitative ale impactului riscului,
să stabileşti strategii de administrare a riscului şi să monitorizezi şi să controlezi cu grijă
riscurile odată cu începerea proiectului.
Managementul riscului cuprinde metodele şi mijloacele prin care este gestionată
incertitudinea, ca bază majoră a factorilor de risc, în scopul îndeplinirii obiectivelor
descrise în cadrul proiectului3. Managementul riscurilor este o activitate care poate fi
realizată de către echipa de proiect sau de către un compartiment specializat pentru astfel
de activităţi. El nu trebuie privit doar prin perspectiva singulară a unui capitol component
al managementului global al unui proiect, datorită complexităţii sale situându-se în
categoria ştiinţelor de graniţă care necesită în general coroborarea informaţiilor din mai
multe domenii: economic, tehnic, juridic, statistic şi psihologic.
Managementul riscurilor într-un proiect acoperă practic tot ciclul de viaţă al
acestuia, fiind cu atât mai eficient cu cât începe mai devreme, chiar din faza de iniţiere,
când costurile se păstrează destul de reduse şi decizia de demarare a proiectului nu este
încă luată.
Întrebările la care trebuie să răspundă întotdeauna un manager de risc sunt
următoarele 4:

1
Project Management Institute, Ghidul cunoştinţelor în managementul proiectelor (Ghidul PMBOK), ediţia a IV-a,
Editura Zeta Books, 2010, pp. 305-344
2
Davidson Frame, J., Managing risk in organization, Jossey-Bass, San Francisco, 2003, p.
236 3 Gareis, R., Happy Projects!, Ediţia a II-a, Editura ASE, Bucureşti, 2006, p. 131
4
Idem, p. 143
– Care sunt riscurile pentru prezentul proiect?
– Care sunt pierderile ce pot rezulta din riscurile asumate în proiect?
– Cât de mari sunt pierderile în proiect raportate la totalul de costuri de investiţii? – Cât de
grave ar putea fi pierderile în situaţia în care s-ar adeveri prognozele cele mai pesimiste?
– Care sunt alternativele pe care le pot avea pentru rezolvarea situaţiei de criză?
– Cum pot fi eliminate sau reduse pierderile?
– Alternativele decizionale acceptate vor conduce către asumarea unor riscuri mai mari? În
urma răspunsurilor înregistrate la aceste întrebări sunt identificate într-o primă formă
principalele riscuri ce pot conduce către eşec sau situaţii critice. Realizând o analiză
globală, managerii îşi pot defini într-o formă primară strategia de acţiune în cadrul
proiectului respectiv. Managerul de proiect îşi va asuma numai acele riscuri majore,
capabile să conducă la nerealizarea punctuală a obiectivelor proiectului.
Indiferent de aptitudinile sau cunoştinţele profesionale ale unui manager, acesta nu
va putea identifica absolut toţi factorii de risc existenţi pentru un proiect, de aici rezultând
imposibilitatea de a-i gestiona. Este însă necesară cunoaşterea şi gestionarea principalilor
factori de risc capabili să conducă într-un final la nerealizarea obiectivelor proiectului,
deci la eşecul său. Pentru a putea decide însă care sunt factorii de risc major şi care sunt
cei a căror acceptare intră în sfera normalului, ar trebui o cunoaştere a priori a acestora şi
a gravităţii consecinţelor pe care le-ar avea efectele lor. Procesele care au în vedere
managementul riscului sunt următoarele:

Planificarea managementului riscurilor este procesul de definire a modului de

desfăşurare a activităţilor de management al riscurilor pentru un proiect. Rezultatul
acestui proces de planificare este planul de management al riscurilor, plan care descrie
modul în care vor fi structurate şi realizate toate procesele din aria de cunoaştere ce se
referă la managementul riscurilor: identificarea riscurilor, analiza calitativă şi cantitativă a
riscurilor, planificarea răspunsului la risc şi monitorizarea şi controlul riscurilor.
Planul de management al riscurilor nu identifică riscurile – aceasta se realizează în
procesul de identificare a riscurilor -, nu descrie strategia ce se va aplica în cazul apariţiei
riscurilor identificate - aceasta realizându-se în procesul de planificare a răspunsului la risc
-, ci defineşte modalităţile de abordare, instrumentele şi sursele de date care pot folosite în
vederea realizării tuturor proceselor de management al riscurilor. Tot în acest plan sunt
descrise rolurile şi responsabilităţile legate de procesele de management ale riscurilor,
bugetul, frecvenţa cu care se vor realiza aceste procese pe parcursul derulării proiectului,
metodele de evaluare şi interpretare a riscurilor ce se vor folosi în procesele de analiză
cantitativă şi calitativă a riscurilor, modul în care vor fi documentate, analizate şi
comunicate rezultatele tuturor proceselor de management al riscurilor, alte informaţii
necesare.
Echipele de proiect ţin şedinţe pentru a elabora planul de management aal riscului.
La aceste şedinţe pot participa managerul de proiect, membrii selectaţi ai echipei de
proiect
şi părţile interesate, orice persoană din organizaţie care are responsabilitatea de a gestiona
planificarea riscului şi activităţile de execuţie.

Identificarea riscurilor este procesul prin care se identifică riscurile care ar putea
afecta proiectul şi se documentează caracteristicile lor. În identificarea acestor riscuri se
pleacă de la WBS.
Riscul este definit în managementul de proiect ca un eveniment sau o condiţie
incertă care – în cazul în care se manifestă – are un efect pozitiv sau negativ asupra
obiectivelor proiectului. Dacă riscul are un impact pozitiv, el se numeşte oportunitate şi
trebuie exploatată. În loc să reducem posibilitatea de apariţie sau impactul, încercăm să le
mărim. Ca urmare, la lansarea unui proiect, se analizează care sunt acele evenimente care
s-ar putea întampla în viitor şi care ar putea afecta proiectul în cauză.
Identificarea riscurilor asociate unui proiect se realizează prin utilizarea mai multor
tehnici: realizarea unei liste a riscurilor posibile, realizarea unui profil de risc, stabilirea
riscurilor pe baza experienţelor precedente, compararea riscurilor cu cele survenite în
cadrul proiectelor similare, stabilirea riscurilor ce pot surveni în derularea activităţilor şi a
bugetului proiectului, analiza SWOT etc.
Procesul de identificare a riscurilor este un proces regulat, care trebuie să ia în
considerare atât riscurile interne, cât şi pe cele externe. Riscurile interne sunt acele riscuri
care apar ca urmare a activităţii organizaţiei, acestea pot fi controlate de către manageri
prin reglarea activităţilor. Riscurile externe sunt acele riscuri care nu apar ca urmare a
activităţii organizaţiei dar o pot influenţa. Aceste riscuri nu sunt controlabile de către
echipa managerială, dar pot fi cunoscute, analizate şi se poate lua o decizie de minimizare
a efectelor ce se pot produce, sau chiar de eliminare a lor.
Rezultatul procesului de identificare a riscurilor se concretizează într-o listă a
riscurilor identificate ce se pot manifesta în proiectul respectiv şi a simptomelor sau a
semnalelor de alarmă care indică apariţia sau iminenţa lor.

Efectuarea analizei calitative a riscurilor este procesul prin care se realizează o

analiză calitativă a riscurilor şi a conditiilor acestora de manifestare în vederea prioritizării
acestora în funcţie de implicaţiile lor asupra obiectivelor proiectului. Cu alte cuvinte, se
evaluează probabilitatea de apariţie a fiecărui risc identificat în procesul precedent şi
impactul acestuia asupra obiectivelor proiectului. Se prioritizează apoi aceste riscuri în
funcţie de efectul pe care se preconizează a-l avea asupra proiectului.
Rezultatul final al acestui proces îl constituie o listă cu riscurile prioritizate după
anumite criterii şi o evaluare generala (un scor) a proiectului din punct de vedere al
riscurilor.
 Efectuarea analizei cantitative a riscurilor constă în măsurarea probabilităţii şi a
impactului riscurilor identificate asupra proiectului şi estimarea implicaţiilor lor asupra
obiectivelor proiectului. Această analiza numerică a probabilităţii de apariţie a fiecărui risc
şi consecinţele apariţiei sale asupra obiectivelor proiectului pot fi evaluate prin diferite
tehnici cum ar fi simularea Monte Carlo sau analiza decizională.
Rezultatele acestui proces se concretizează în lista riscurilor cu prioritatea cea mai
mare (respectiv impactul cel mai mare şi probabilitatea de apariţie considerată cea mai
mare), previziuni asupra planificării proiectului şi a estimărilor de cost, precum şi
probabilitatea atingerii obiectivelor proiectului conform planificării existente în condiţiile
riscurilor identificate şi evaluate în procesul de analiza cantitativă a riscurilor.

Planificarea răspunsurilor la riscuri este procesul prin care se dezvoltă proceduri

si tehnici de exploatare a oportunităţilor şi de reducerea a ameninţărilor asupra
obiectivelor proiectului. Sunt posibile mai multe startegii de răspuns la risc. În cazul
fiecărui risc trebuie aleasă acea strategie care are cea mai mare probabilitate de
eficacitate. Este bine ca pentru fiecare risc identificat să existe o strategie recomandată,
dar şi una de rezervă. S
Strategiile pentru riscurile negative sunt următoarele:
∙ evitarea riscului;
∙ reducerea probabilităţii sau impactului riscului;
∙ întocmirea unor planuri pentru situaţii neprevăzute sau de contingenţă (care să fie
puse în aplicare dacă riscul se materializează);
∙ transferarea riscului asupra altora (prin încheierea unor asigurări); ∙
acceptarea riscului (limitarea la monitorizarea situaţiei).
Evitarea riscurilor are loc atunci cand apar modificari semnificative in procesul de
derulare a proiectului, moment in care managerul de proiect hotaraste sa inlature total
aceste riscuri, mergand chiar pana la stoparea executarii proiectului.
Reducerea riscului înseamnă diminuarea probabilităţii de apariţie, a impactului sau
a ambelor. Reducerea riscului este o strategie importantă, care poate sau nu să fie
costisitoare. În cele mai multe situaţii, reducerea riscului este rentabilă dacă se compară cu
costurile pe care le-ar cauza riscurile care s-ar materializa.
Planurile pentru situaţii neprevăzute (de contingenţă) se referă la identificarea unor
opţiuni alternative care să contribuie la recuperarea unor eventuale pierderi. Pentru fiecare
opţiune alternativă definită trebuie să i se identifice avantajele şi dezavantajele, iar
varianta optimă trebuie prezentată conducerii în vederea aprobării. Strategiile generale
care pot fi adoptate în alcătuirea unui plan de contingenţă sunt următoarele:
∙ să nu se facă nimic (alegerea acestei opţiuni trebuie făcută în cunoştinţă de cauză) ∙
să se pregătească dinainte proceduri alternative descrise în detaliu sau să se prevadă
 metodologii alternative care să fie adoptate în momentul materializării riscului; ∙ sa se
discute cu celelalte organizaţii interesate (client, contractor sau subcontractor) anumite
aranjamente privind disponibilizarea unor resurse şi facilităţi necesare în situaţia
materializării riscului.
Transferarea riscului (prin încheierea unor asigurări) presupune trecerea parţială sau
totală a impactului financiar pe care îl are materializarea unui risc, împreună cu
responsabilitatea managementului acestuia, către un terţ.. O asigurare contra incendiilor
sau furturilor înseamnă o compensaţie financiară pentru pierderile suferite. Compensaţia
respectivă poate să nu fie suficientă pentru menţinerea desfăşurării proiectului, fiind
gândită doar ca să acopere într-o măsură sau alta timpul şi resursele pierdute de către
organizaţie.
Strategia de acceptare a riscului este adoptată pentru că eliminarea tuturor riscurilor
dintr-un proiect este foarte rar posibilă. Uneori este prea costisitor să se pună la punct câte
un plan de contingenţă pentru eliminarea tuturor ameninţărilor dintr-un proiect. În timpul
desfăşurării proiectului, însă este necesar să se revizuiască lista riscurilor şi a factorilor de
risc pentru a se afla:
∙ dacă un risc identificat anterior este pe cale să devină critic;
∙ dacă a apărut un nou risc care trebuie evaluat şi pentru care poate fi nevoie de un
plan de contingenţă sau de o măsură imediată.
În oricare din cazuri, riscurile şi planurile generale sau pentru situaţii neprevăzute
trebuie revizuite periodic, pentru ca managerul să se asigure ca, indiferent de ce se poate
întâmpla, el are o idee despre ceea ce trebuie să facă.
Strategiile pentru riscurile pozitive sunt următoarele:
Exploatarea este o strategie care poate fi selectată pentru riscurile cu impact pozitiv
atunci când organizaţia doreşte să se asigure că oportunitatea este realizată. Partajarea unui
risc implică alocarea integrală sau parţială a responsabilităţii oportunităţii către un terţ
care poate cel mai bine să capteze oportunitatea în beneficiul proiectului.
Extinderea este o strategie uitilizată pentru a creşte probabilitatea de apariţie şi/sau
impacturile pozitive ale unei oportunităţi.
Acceptarea unei oportunităţi reprezintă disponibilitatea de a profita de aceasta
atunci când apare, dar fără a o urmări în mod activ.
Rezultatele procesului de planificare a răspunsului la risc trebuie să includă, printre
altele:
∙ riscurile identificate, descrierea lor, elementul din WBS afectat, cauzele posibile şi
modul în care pot afecta obiectivele proiectului;
∙ responsabilităţile alocate pentru răspunsul la riscul respectiv;
∙ strategiile de răspuns convenite;
∙ riscurile reziduale estimate după implementarea răspunsurilor planificate, cât şi cele
care au fost acceptate în mod deliberat;
∙ acţiunile specifice pentru implementarea strategiei alese;
 ∙ bugetul şi timpul alocat pentru fiecare răspuns;
∙ planuri de contingenţă (de rezervă).
Rezultatele procesului de planificare a răspunsului la risc trebuie încorporate în
planul de proiect pentru a se asigura implementarea şi monitorizarea acţiunilor agreate, ca
parte a proiectului în desfăşurare.

Controlul riscurilor este procesul de implementare a palnurilor de răspuns la risc,

de urmărire a riscurilor identificate, de monitorizare a riscurilor reziduale, de identificare
de noi riscuri şi de evaluare a eficacităţii proceselor aferente riscurilor pe parcursul
proiectului. Procesul este continuu deoarece pe măsură ce proiectul evoluează, riscurile se
schimbă, apar riscuri noi, dispar riscuri anticipate. Reevaluările riscurilor trebuie să fie
programate în mod regulat. Riscurile sunt monitorizate pentru a se determina dacă: ∙
Răspunsul la risc a fost implementat conform planificării;
∙ Răspunsul la risc a dat rezultate şi dacă nu sunt necesare alte răspunsuri. Prin
auditurile de risc se examinează eficacitatea răspunsurilor la risc, cât şi
eficacitatea procesului de management al riscului;
∙ Ipotezele de lucru sunt în continuare valabile;
∙ Au apărut riscuri noi care nu au fost anticipate ;
∙ Sunt urmate procedurile corecte etc.
Controlul riscului poate implica alegerea unor strategii alternative, implementarea
unor planuri de contingenţă, realizarea de acţiuni corective sau chiar refacerea planului de
proiect. Fiecare risc identificat trebuie să aibă un responsabil alocat care să raporteze
managerului de proiect eficacitatea modului de abordare ales şi urmat, efecte neaşteptate.
În procesul de monitorizare şi control al riscului sunt utilizate următoatoarele
instrumente si tehnici:
∙ audituri ale răpunsurilor la risc
∙ evaluări periodice ale riscurilor pe proiect
∙ metoda valorii dobândite
∙ măsurători ale gradului de realizare
∙ planuri de răspuns suplimentare ca urmare a identificării de noi riscuri. Rezultatul
acestui proces se concretizează în acţiuni corective, cereri de schimbare, actualizări ale
planului de răspuns la risc, o bază de date a riscurilor identificate şi manifestate pe proiect
etc.
În managementul riscurilor proiectului prima etapă constă în identificarea riscurilor
din proiect, apoi se estimează probabilitatea de materializare pentru fiecare risc, precum şi
efectul pe care îl poate avea asupra obiectivelor proiectului. Fiecărui risc i se asociază o
valoare a probabilităţii de manifestare (cât de des apare în mod normal riscul respectiv),
apoi se estimează cât de grav este impactul asupra obiectivelor proiectului (niveluri de
gravitate). Produsul valorilor din aceste două coloane reprezintă probabilitatea de pierdere
cauzată de riscul respectiv. De exemplu, să presupunem că folosim o scară cu 3 niveluri,
pe care probabilitatea riscului este de 3, iar impactul (severitatea) este 2. În acest caz,
nivelul de risc este 6 (3 x 2), deci avem de-a face cu un risc mediu.
Pe baza acestor date se determină care riscuri trebuie abordate cu prioritate şi ce
resurse sunt necesare pentru aceste măsuri. Este posibil ca proiectul să fie supus unui risc
de mare gravitate, dar a cărui probabilitate de apariţie este mică (riscuri catastrofice), deci
să aibă un nivel mediu. Pe de altă parte, unele riscuri cu gravitate mică pot să se manifeste
des, astfel încât efectul lor cumulat să fie mare.
Riscurile identificate, prioritizarea lor, măsurile de contracarare a riscurilor
identificate şi strategiile de răspuns la risc pentru proiectul “Pensiunea agroturistică Colţ
de Rai”sunt prezentate în tabelul nr. 2.
Pentru anumite riscuri au fost identificate strategii de rezervă cu măsurile aferente
de rezolvare şi cu responsabilii desemnaţi pentru cotracararea lor.
Scala comună privitoare la risc şi impact folosită este următoarea:
1 - foarte mic,
2 - mic,
3 - mediu,
4 - mare,
5 - foarte mare.
Pentru a prioritiza riscurile, pe baza celor doi indicatori de dinamică (probabilitate
de apariţie şi impact), se realizează o matrice bidimensională cu patru cadrane care redă
ponderea relativă a fiecărui factor în evaluarea totală a riscului.
Din punct de vedere al prioritizării riscului, interesează în principal estimările
privind nivelul de risc pentru fiecare din riscurile identificate. Din acest punct de vedere
riscurile sunt încadrate conform figurii nr. 6.
Tabelul nr.3
Riscuri identificate, probabilitate, impact, măsuri şi strategii de răspuns la risc
 Fig. nr. 6. Matricea cu ponderea factorilor în riscul total

Succesul unui proiect depinde în mare măsură de opţiunile pe care un manager le

face în momentul adoptării unor decizii cu privire la riscurile pe care acesta este dispus să
le accepte.