Sunteți pe pagina 1din 15

Continuare curs 7

I.2. Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatelor

I.2.1. Încheierea tratatelor

Conform art. 6, din Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor încheiate între
state, din anul 1969, „orice stat are capacitatea de a încheia tratate”.

Autorităţile competente să încheie tratate sunt prevăzute de Constituţia şi legislaţia


fiecărui stat, prin legi speciale respectiv pentru organizaţiile internaţionale, în actele constitutive
ale acestor organizaţii.

În Constituţiile majorităţii statelor se prevede că negocierea şi semnarea tratatelor se face


de către organele executive: preşedintele sau guvernul, iar ratificarea este atributul
parlamentului.

În trecut şefii de stat încheiau direct tratatele internaţionale, astăzi, aceştia negociază
numai în mod excepţional, deoarece de regulă ei participă prin reprezentanţi împuterniciţi.

În România, conform Constituţiei, preşedintele încheie tratate în numele ţării, care sunt
negociate de guvern; în acest scop, preşedintele poate da împuterniciri:

 primului – ministru,
 ministrului afacerilor externe sau
 altor membrii ai guvernului, precum şi
 unor reprezentanţi diplomatici ai României.
Guvernul României poate:

 la nivel guvernamental, negocia şi semna acorduri, convenţii sau alte înţelegeri


internaţionale, iar
 la nivel departamental, aprobă încheierea de instrumente juridice internaţionale.
Pentru acorduri şi înţelegeri care prin conţinutul lor nu impun ratificarea de către
parlament sau aprobarea de către guvern, cunoscute sub denumirea de acorduri în formă
simplificată, se încheie de ministrul afacerilor externe prin schimburi de note sau de scrisori ori
de către alţi miniştri în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe.

Toate tratatele internaţionale încheiate în numele României, precum şi acordurile,


convenţiile şi înţelegerile semnate la nivel guvernamental, sunt supuse Parlamentului spre
ratificare sau aderare prin lege, dacă acestea se referă la:

 colaborarea politică şi militară,


 dacă semnarea lor presupune adoptarea unor legi noi sau modificarea legilor în
vigoare,
 dacă ele implică un angajament politic sau financiar ori,
 se referă la probleme privind regimul politic şi teritorial al statului,
 la statutul persoanelor,
 la drepturile şi libertăţilor cetăţeneşti ori,
 la participarea la organizaţii internaţionale, precum şi tratatele internaţionale în
cuprinsul cărora se prevede în mod expres că sunt supuse ratificării sau aderării.
În general, au competenţă:

 pentru negociere şi semnare:


o puterea executivă:
 preşedintele,
 guvernul.
 pentru exprimarea consimţământului de a deveni parte la tratat:
o puterea legislativă prin:
 ratificare.
 aderare.
În concluzie, putem spune că procedura de încheiere a tratatelor se desfăşoară în trei faze
principale, şi anume:

 Negocierea tratatului
 Autentificarea tratatului sau semnarea
 Exprimarea consimţământului statului da a fi parte la tratat
Negocierea tratatului, este prima fază, se realizează prin tratative duse între
reprezentanţii statelor special abilitaţi în acest sens, pentru elaborarea textului unui tratat.

De regulă, tratatele sunt negociate de diplomaţi sau agenţi tehnici, împuterniciţi în acest
scop; ei au calitatea de plenipotenţiari.

Documentele cu care dovedesc că au calitatea de plenipotenţiari se numesc depline puteri


„plein pouvoirs” sau „full powers”.

Abilitarea de a negocia se dă de către autorităţile competente ale fiecărui stat conform


regulilor de drept intern.

Deplinele puteri, sunt un titlu scris „lettres patentes” care emană de la şeful de stat, -
document diplomatic prin care se conferă anumite împuterniciri persoanei căreia i se
încredinţează, adică autorizarea de a negocia şi semna un tratat.

Prin depline puteri persoana indicată este abilitată, după caz, :

 să reprezinte statul la negocieri;


 să adopte sau autentifice textul unui tratat;
 pentru a exprima consimţământul statului de a fi legat printr-un tratat sau;
 pentru a îndeplini oricare alt act cu privire la tratat;
 de a participa la conferinţe sau şi congrese internaţionale;
 ele se emit, în numele şefului statului pentru semnarea unui tratat ce urmează a fi
supus ratificării şi în numele guvernului pentru semnarea unui tratat ce nu urmează a
fi supus ratificării;
 Ministerul Afacerilor Externe eliberează depline puteri necesare participării la
conferinţe sau sesiuni ale organizaţiilor internaţionale;
 agenţii diplomatici pot fi prevăzuţi şi cu depline puteri sub formă de scrisoare
închisă, scrisoare de consiliu sau scrisoare de cabinet;
 deplinele puteri sunt redactate în mod curent în limba naţională a statului în al cărui
nume sunt eliberate;
 în cuprinsul documentului, şeful de stat se exprimă la persoana întâi plural şi face
cunoscut, sumar, scopul în care a înţeles să-l trimită pe plenipotenţiarul purtător al
deplinei puteri;
 tot şeful de stat îi conferă apoi plenipotenţiarului desemnat deplina şi absoluta putere
pentru a conveni, a redacta, a încheia şi semna, cu plenipotenţiarul pe care celălalt stat
îl va desemna, toate acordurile, promiţând că le va agrea şi le va considera ferme şi
stabile, va îndeplini şi executa tot ceea ce va fi promis sau semnat de plenipotenţiarul
său în virtutea deplinelor puteri.;
 documentul se încheie cu formula:
„În virtutea căreia, noi am semnat prezentele şi le-am investit cu sigiliul de stat.
Făcut în oraşul… la … (data)”.

 în cazul negocierilor bilaterale, deplinele puteri sunt schimbate reciproc, iar în cazul
conferinţelor internaţionale, sunt depuse în scopul verificării;
 verificarea deplinelor puteri este menţionată în preambulul tratatului cu specificarea
că ele au fost găsite în „bună şi cuvenită formă”;1
Practica internaţională, conform Convenţiei de la Viena din 1969, recunoaşte şi altor
categorii de reprezentanţi, dreptul de a participa la elaborarea tratatelor internaţionale, fără a fi
obligaţi să prezinte deplinele puteri, acestea sunt:

 şefii de state, şefii guvernelor şi miniştrii afacerilor externe, pentru toate actele
referitoare la încheierea unui tratat;
 şefii de misiune diplomatică, pentru adoptarea textului unui tratat ce se încheie între
statul acreditant şi statul acreditar;
 reprezentanţii acreditaţi de state la o conferinţă internaţională, ori pe lângă un organ al
acesteia, pentru adoptarea textului unui tratat;
Neprezentarea deplinelor puteri sau inexistenţa acestora pentru cazurile amintite are drept
consecinţă neproducerea de efecte juridice a actului internaţional elaborat, faţă de statul al
cărui reprezentant n-a prezentat deplinele puteri;

1
Dicţionarul de drept internaţional public, p. 113-114.
Depunerea şi verificarea deplinelor puteri are loc mai ales în cadrul conferinţelor
internaţionale; astăzi, acestea se acordă mai ales pentru semnare.

Ulterior, statul respectiv are posibilitatea de a confirma, actele îndeplinite de


reprezentantul său, care nu şi-a prezentat deplinele puteri.

Negocierile se încheie:

 în cadrul bilateral, prin:


o convenirea textului;
 în cadrul multilateral, prin:
o adoptarea textului prin:
 consens sau
 cu majoritate, de regulă de 2/3, conform art.9, din Convenţia de la Viena.
Adoptarea textului tratatului se realizează prin exprimarea consimţământului
tuturor statelor participante la elaborarea sa, conform celor de mai sus.

Autentificarea/semnarea tratatului, este cea de a doua fază a negocierilor, adică


forma acestuia este definitivă, şi se poate realiza prin una din următoarele modalităţi:

 cu respectarea unei proceduri prevăzute chiar în textul tratatului sau convenite de


statele participante la negocieri;
 prin semnarea ad referendum, de către reprezentanţii statelor a textului tratatului sau
a actului final al conferinţei în care textul a fost încorporat;
o în acest caz, semnătura este valabilă sub rezerva aprobării de către un organ
superior;
 prin parafarea textului de către reprezentanţii statelor sau prin parafarea actului final
al conferinţei internaţionale care încorporează textul tratatului;
 diferenţa dintre parafare şi semnarea ad referendum constă în faptul că parafarea
reprezintă înscrierea iniţialelor numelor reprezentanţilor pe fiecare pagină a textului
tratatului, jos,în colţuri;2
22
Stelian .Scăunaş, Drept internațional public, Ed. AllBeck, București, 2002, p.68.
 atât, semnarea ad referendum, cât, şi parafarea sunt provizorii, nu au efect juridic,
adică nu angajează statele participante, doar confirmă că sa ajuns la o înţelegere
asupra textului tratatului respectiv.
Din punct de vedere al valorii juridice diferite pe care semnarea o poate avea, în raport de
voinţa părţilor contractante, distingem:

 tratatele care urmează să dobândească forţă juridică obligatorie numai printr-o


procedură ulterioară, distinctă de semnare, denumită ratificare;
o în acest caz, semnarea are ca efect juridic numai autentificarea textului tratatului,
confirmarea că textul semnat reprezintă versiunea definitivă, implicând dreptul
statului semnatar de a ratifica tratatul şi obligaţia de a se abţine de la orice acţiuni
contrare spiritului tratatului până la ratificarea acestuia.
 tratatele care dobândesc forţă juridică prin semnarea lor.
Exprimarea consimţământului statului de a fi parte la tratat, este cea de a treia fază
a încheierii tratatelor fiind necesară pentru tratatele care nu se consideră încheiate numai prin
depunerea semnăturii.

Convenţia prevede mai multe modalităţi prin care statele îşi exprimă acordul de voinţă de
a deveni parte la tratat, acestea sunt:

 prin semnătură definitivă:


o când tratatul prevede că semnătura va avea acest efect;
o când statele au convenit anterior, pe altă cale, că semnătura va avea acest efect;
o când deplinele puteri conţin această împuternicire;
o când statele confirmă chiar parafarea sau semnarea ad referendum ca având
această valoare.3
 prin schimbul instrumentelor care constituie tratatul;
 prin ratificare, acceptare sau aprobare:
o ratificarea, operaţiunea juridică prin care tratatul semnat de persoana
împuternicită în acest scop este aprobat de organele de stat competente a angaja
statul în relaţiile internaţionale;

33
S.Scăunaş,op.cit., p.69.
o când tratatul stabileşte în mod expres consimţământul prin ratificare;
o când tratatul a fost semnat sub rezerva ratificării ori când această intenţie rezultă
din deplinele puteri;
o nu există un termen pentru ratificarea tratatelor, părţile pot fixa de comun acord
asemenea termene în mărime absolută:
 cifre sau date exacte
o sau în termeni generali:
 „cât mai curând posibil”.
o nu există obligaţia de a ratifica un tratat:
 ex.: SUA nu a ratificat Tratatul de la Versailles din 1919,
o actul de ratificare se încorporează ulterior într-un document numit instrument de
ratificare, care se comunică, se schimbă sau se depune spre păstrare statului
depozitar (în cazul tratatelor multilaterale):
o din momentul efectuării a uneia din aceste operaţii de mai sus, tratatul are forţă
juridică:
 prin acceptare sau aprobare:
o sunt proceduri echivalente ratificării, dar mai simple, pentru a evita procedura
complicată şi îndelungată a ratificării de către Parlament;
o competenţa revine de regulă guvernelor;
o nu se utilizează pentru tratatele care implică un angajament politic major.
 prin aderare:
o este un procedeu juridic la care recurg statele în cazul în care nu au semnat un
tratat multilateral, indiferent dacă au participat sau nu la negocierea acestuia, şi
acesta este deschis, acestea pot deveni părţi la acest tratat.
Toate acestea prezentate mai sus, sunt acte interne ale statului, de regulă parlamentare,
prin care acestea devin părţi la tratatele internaţionale.

I.2.2. Intrarea în vigoare şi înregistrarea tratatelor


Modalităţile de intrare în vigoare a tratatelor internaţionale diferă în funcţie de caracterul
tratatelor, astfel:

 din momentul în care statele semnează documentele:


o pentru tratatele care nu trebuie să fie supuse ratificării.
 din momentul schimbului instrumentelor de ratificare:
o pentru tratatele supuse ratificării;
o pentru tratatele bilaterale, dacă statul nu a convenit altfel;
 la data ultimei comunicări privind îndeplinirea procedurilor legale interne de
intrare în vigoare:
o tot pentru tratatele bilaterale.
 la data depunerii unui număr de instrumente de ratificare, aprobare:
o pentru tratatele multilaterale.
 la data aderării :
o pentru statele care aderă la un tratat, şi nu data intrării în vigoare a tratatului.
Înregistrarea tratatelor se face conform art.102 din Carta ONU, la Secretariatul General
al organizaţiei care asigură publicitatea necesară.

Neînregistrarea tratatului, duce la situaţia ca acesta să nu poată fi invocat în faţa vreunui


organ al ONU, cu toate că efectele sale sunt depline în relaţiile cu alte state sau OI.

I.2.3. Limba în care se duc negocierile şi se redactează tratatele

Limba în care se duc negocierile constituie un element esenţial, fiind necesară pentru
desfăşurarea negocierilor, pentru determinarea conţinutului acordului realizat, precum şi a
documentului în care acesta este redactat.

Participanţii se pun de acord asupra limbii în care să se desfăşoare tratativele precum şi


redactarea textului final.

În trecut, tratatele erau redactate în limba latină, iar ulterior în limba franceză.
Mai târziu, la ONU s-au stabilit ca limbi oficiale franceza, engleza, spaniola, rusa şi
chineza, iar ca limbi de lucru franceza, engleza şi rusa.

În relaţiile bilaterale părţile pot folosi orice limbă doresc.

În cazul folosirii limbii fiecăreia din părţi ambele exemplare au caracter autentic şi
valoare egală, caz în care statele pentru a nu întâmpina greutăţi de interpretare, stabileşte dacă
unul sau altul din texte prevalează în caz de dubiu asupra formulării, iar alteori părţile redactează
convenţia într-o a treia limbă, care serveşte ca mijloc de referinţă pentru asemenea situaţii.

I.3. Rezerve, aplicare, interpretare

I.3.1. Rezervele la tratat

Rezervele sunt folosite atunci când un stat, care este de acord cu marea majoritate a
prevederilor tratatului, nu este satisfăcut de una sau mai multe clauze şi refuză, pe această cale,
să fie legat de acele clauze.

Rezervele se pot formula numai în cazul tratatelor multilaterale.

Ea modifică obligaţiile înscrise în tratat, alegând între dispoziţiile faţă de care statul se
angajează să le respecte şi cele cu care nu este de acord şi pe care nu se angajează să le respecte.

Din cele de mai sus reiese că rezerva are un caracter juridic.

Rezerva poate fi făcută cu ocazia semnării şi numai până la depunerea instrumentelor de


ratificare.

Deşi are un caracter unilateral, funcţionând din momentul formulării ei, celelalte state
părţi la convenţia la care s-a formulat o rezervă au dreptul să fie sau să nu fie de acord cu ea, ea
producând efecte faţă de statele care au acceptat-o, iar faţă de statele care nu a acceptat-o nu va
produce efecte.

Aceleaşi state au, şi posibilitatea ca prin obiecţiunile lor la rezerve să refuze aplicarea
tratatului în întregime între ele şi statul rezervator.
I.3.2. Aplicarea tratatelor

Aplicarea tratatelor în dreptul intern, depind de prevederile constituţionale ale fiecărei


ţări.

Aplicarea în spaţiu a tratatelor, prevede regula generală, conform căreia tratatul se aplică
pe tot teritoriul statelor –părţi.

Aplicarea în timp a tratatelor, conform art.28 din Convenţia de la Viena, o regulă


generală este neretroactivitatea tratatelor, dacă în cuprinsul lor nu reiese o intenţie diferită.

I.3.3. Interpretarea tratatelor, este operaţiunea prin care se determină sensul exact al
unui cuvânt sau expreşii, se lămuresc exprimările ambigue sau obscure ale unei dispoziţii.

Articolele 31-33 ale Convenţiei de la Viena prevăd regulile privind interpretarea


tratatelor.

Principalele reguli de interpretare a tratatelor sunt:

 cu bună-credinţă;
 potrivit sensului clar al termenilor;
 interpretarea cuvintelor după sensul lor uzual;
 excluderea interpretărilor absurde;
 interpretarea termenilor tehnici în sensul lor special;
 interpretarea termenilor după sensul lor la data încheierii tratatului;
 interpretarea prin context;
 luarea în considerare a scopului tratatului;
 efectul util;
 interpretarea în favoarea celui care se obligă;
 interpretarea în defavoarea celui care a redactat textul;
 sau diferite principii şi procedee de interpretare, cum sunt:
o argumentul per a contrario;
o argumentul reducerii la absurd;
o principiul după care prevederile speciale derogă de la cele cu caracter general etc.

I.4. Efectele, modificarea şi încetarea tratatelor

I.4.1. Efectele tratatelor

Efectele tratatelor se produc în principiu între părţile contractante, dar în anumite limite
ele se răsfrâng şi asupra unor state terţe.

Tratatele internaţionale nu au efect retroactiv, ele se aplică statelor membre din momentul
intrării în vigoare.

 între părţile contractante:


o tratatele produc efecte din momentul intrării lor în vigoare;
o din momentul intrării în vigoare, tratatul trebuie să fie respectat de organele de
stat ale celor două părţi şi de cetăţenii acestora la fel ca şi legea internă;
o conform Constituţiei României, tratatele ratificate de parlament potrivit legii fac
parte din dreptul intern; reglementările internaţionale care privesc drepturile
fundamentale ale omului au prioritate, dacă legea internă nu este în concordanţă
cu aceasta.
 asupra unor state terţe:
o constituie excepţii de la principiul efectului relativ al tratatelor, deoarece de regulă
tratatele nu creează nici obligaţii, nici drepturi pentru alte state decât cu
consimţământul expres al acestora;
o pot produce efecte şi asupra altor state, fără ca acestea să-şi dea consimţământul,
acele tratate prin care se stabilesc regimuri juridice general aplicabile, cu caracter
obiectiv, care sunt în interesul comunităţii internaţionale, cum sunt:
 tratatele care privesc statutul de neutralitate al unui stat;
 demilitarizarea;
 denuclearizarea;
 neutralizarea unui anumit teritoriu;
 regimul căilor de comunicaţie, al mării libere şi spaţiului cosmic;
 tratatele prin care se creează o organizaţie internaţională.4

I.4.2. Modificarea tratatelor

Modificarea sau revizuirea unui tratat se poate face numai prin:

 voinţa părţilor contractante;


 în cazurile şi modalităţile prevăzute de regulă în însuşi cuprinsul tratatului;
o orice modificare adusă unui tratat trebuie să parcurgă, pentru a intra în vigoare, în
general acelaşi traseu politic şi juridic ca la intrarea în vigoare a tratatului
modificat, dacă părţile nu prevăd o altă procedură mai simplificată;5
o în principiu şi modificarea tratatelor multilaterale impune acordul tuturor statelor
părţi;
o modificarea acestor tratate multilaterale, pune probleme mai complexe deoarece
clauzele de revizuire a acestora trebuie să prevadă în mod expres:
 condiţiile în care se poate modifica,
 dispoziţiile din tratat care pot sau nu pot să fie modificate,
 numărul de state care trebuie să ratifice modificarea pentru ca aceasta să
devină efectivă.6

I.4.3. Încetarea tratatelor sau suspendarea efectelor tratatelor


4
V. Creţu, Drept internațional public, Ed. Fundației „România de Mâine”, București, 1999, p. 162-163.
5
idem., p.163.
6
idem, p.164.
I.4.3.1. Cauzele de încetare propriu-zisă sau de stingere

Acestea pot fi :

 ca urmare a voinţei părţilor, poate avea loc atât în conformitate cu clauzele exprese
ale tratatului, cât şi ca urmare a unor împrejurări ce pot interveni în cursul aplicării
tratatului:
o tratatul care a fost încheiat pe o durată determinată de timp, care la împlinirea lui
îşi încetează efectele;
o tratatele încheiate pentru o anumită perioadă de timp de 5 sau 10 ani, care prevăd
şi o clauză privind tacita reconducţiune, conform căreia la împlinirea perioadei
pentru care a fost încheiat, tratatul se consideră reînnoit pe perioade identice, dacă
părţile nu îşi manifestă intenţia să pună capăt acestui tratat la expirarea perioadei
respective;
o ca urmare a unei condiţii rezolutorii expres prevăzute în cuprinsul tratatului, adică
datorită unui eveniment viitor şi incert, care dacă şi atunci când se produce, face
să înceteze tratatul;
o prin denunţare sau retragere, care nu poate fi invocată decât dacă există o clauză
expresă în tratat care să prevadă acest lucru;
o dacă între aceleaşi părţi se încheie un alt tratat cu acelaşi obiect, încetarea poate
interveni tacit;
o prin violarea tratatului de către una din părţi, atrage după sine încetarea sau
suspendarea efectelor acestui tratat;
o prin suspendare, care poate fi invocată de către una din părţi, temporar – „clauza
de salvgardare”, în anumite situaţii excepţionale – atunci când întimpină
dificultăţi în îndeplinirea angajamentelor asumate.7
 independent de voinţa părţilor, intervine în situaţii care fac imposibilă executarea
tratatelor, din cauza:
o dispariţiei obiectului sau părţilor la tratat:

7
Stelian Scăunaş, op.cit., p.106.
 se referă la cazul secării unui fluviu pentru care exista un tratat de
construire a unui baraj ;
 dispariţia unei insule care făcea obiectul unui tratat.
o efectului schimbării fundamentale a împrejurărilor:
 se referă la clauza „ rebus sic stantibus”, care intervine atunci când
numai una dintre părţi consideră că noile împrejurări sunt de natură să
conducă la încetarea tratatului şi poate să dovedească:
 invocarea acestei clauze este interzisă în cazul tratatelor care stabilesc:
 frontierele dintre state;
 dacă rezultă dintr-o violare a tratatului tocmai de către partea care
cere ieşirea din tratat.8
 ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare, nu duce automat la încetarea efectelor
tratatelor dintre statele în cauză; în cazul conflictelor armate, se cunosc trei situaţii de
încetare:
o tratatele bilaterale dintre beligeranţi, în mod expres cele privind relaţiile
economice şi financiare:
 îşi încetează aplicarea.
o tratatele multilaterale, sunt suspendate în raporturile dintre beligeranţi şi
rămân în vigoare raporturile dintre nebeligeranţi, precum şi în raporturile dintre
beligeranţi şi nebeligeranţi.
o tratatele bilaterale sau multilaterale privind regulile de purtare a războiului
şi cele privind frontierele:
 vor rămâne în vigoare

I.4.3.2. Cauzele de nulitate, apar:

 când tratatul contravine:


o unei norme de „jus cogens”, în vigoare la momentul încheierii sale sau
o unei noi norme de „jus cogens” apărută în cursul aplicării conform art. 53 şi 64
din Convenţia de la Viena:
8
idem., p. 106.
 când intervin vicii de consimţământ:
o violarea dispoziţiilor de drept intern privind competenţa de a încheia tratate;
o eroarea;
o dolul;
o conduita frauduloasă a unui stat care a participat la negociere;
o coruperea reprezentantului unui stat conform art. 50 din Convenţia de la Viena;
o constrângerea exercitată asupra unui reprezentant conform art. 51 din aceeaşi
Convenţie;
o constrângerea exercitată asupra statului, conform art. 52, tot din acea Convenţie.
Distingem două tipuri de nulitate, şi anume:

 nulitatea relativă, care poate fi invocată numai de statul al cărui consimţământ a fost
viciat şi poate fi acoperită prin confirmare, de acesta, conform art. 45, constă :
o violarea dispoziţiilor dreptului intern,
o eroare,
o dol,
o coruperea reprezentantului;
 nulitatea absolută, care poate fi invocată de:
o orice stat parte la tratat, nu numai de statul afectat,
o din oficiu de o instanţă internaţională, constă:
 constrângerea reprezentantului sau statului.
 încălcarea normei „jus cogens”.
Precizăm că practica statelor a consacrat și alte cauze de încetare a tratatelor, dar care nu
sunt codificate înca, cum sunt: executarea completă a tratatelor, expirarea termenului de
valabilitate, pierderea calității de subiect de drept internațional, conflictele armate.