GLOSAR DE TERMENI ȘI CONCEPTE DIN SFERA DIDACTICII DOMENIULUI

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ȘI A PREMISELOR CITIRII ȘI

SCRIERII

1. STRATEGIA DIDACTICĂ

Este modalitatea prin care educatoarea selectează, combină și organizează ansamblul de

metode, procedee, mijloace de învățământ, forme/mijloace de realizare a activității,
modul de organizare a interacțiunii preșcolarilor (frontal, pe grupe, pe perechi, individual
etc) și resursele temporale într-o succesiune coerentă, care să asigure atingerea obiectivelor
operaționale stabilite.

2. METODA DIDACTICĂ/DE ÎNVĂȚĂMÂNT/PEDAGOGICĂ/DE

INSTRUIRE/DE PREDARE-ÎNVĂȚARE

Este o cale de acțiune comună între profesor și elevi, care conduce la realizarea obiectivelor
didactice urmărite (Cucoș, C., 1998: 143); gr methodus (odos=cale, drum; metha=către, spre)
Folosirea metodelor didactice facilitează atingerea obiectivelor instructiv-educative stabilite pentru
fiecare activitate didactică:

 de comunicare şi însuşire a unor cunoştinţe;

 de formare a unor priceperi şi deprinderi,
 de fixare şi sistematizare a cunoștințelor;
 de verificare -evaluare.

3. PROCEDEUL DIDACTIC

„reprezintă o componentă a metodei (...) o tehnică particulară cu rol de instrument al metodei.

(...) Relația dintre procedeul didactic și metoda pe care el o sprijină este flexibilă și dinamică: o
metodă poate deveni procedeu al unei metode considerate principală în activitatea instructiv-
educativă, iar un procedeu poate dobândi statutul de metodă în situațiile de instruire în care este
folosit, cu precădere, în activitatea didactică” (Bocoș, M., 2017: 94).
Ex.: Ca metodă, explicația utilizează procedee precum: conversația și demonstrația.
Narațiunea folosește ca procedee explicația, descrierea, conversația, demonstrația.
Expunerea utilizează ca procedee explicația, descrierea, povestirea, conversația, demonstrația.
 Observarea folosește descrierea, explicația, conversația.

Metode clasice sunt receptive, bazate pe activităţi
reproductive;
 sunt orientate spre produs, prezintă ştiinţa ca o
sumă de cunoştinţe finite;
 sunt abstracte şi formale;
 au prea puţin caracter aplicativ;
 impun o conducere rigidă a învăţării,
 impun un control formal;
 promovează competiţia;
 se bazează pe o motivaţie extrinsecă cu elemente
de frică, constrângere;
 întreţin relaţii rigide, autocratice (autoritariste)
între profesori şi elevi;
 profesorul este transmiţător de cunoştinţe;
 disciplina învăţării este impusă prin constrângere.
Metode moderne sunt activ-participative adică
propun o cunoaştere dobândită prin efort
propriu;
 îşi îndreaptă atenţia spre procesele prin
care elevii ajung la elaborări personale;
 pun accent pe contactul direct cu
realitatea, sunt concrete;
 cultivă spiritul aplicativ, practic şi
experimental;
 încurajează munca independentă,
iniţiativa, creativitatea;
 stimulează efortul de autocontrol, de
autoevaluare, de autoreglare la elevi;
 stimulează cooperarea;
 motivaţie intrinsecă ce izvorăşte din
actul învăţării, din bucuria succeselor
obţinute;
 raporturile profesor-elevi se apropie de
condiţiile vieţii sociale şi de cerinţele
psihologice ale tânărului în dezvoltare,
promovând relaţii democratice, care
intensifică aspectele de cooperare;
 profesorul este organizator, îndrumător,
animator;
 disciplina învăţării derivă din
organizarea raţională a activităţii

Există metode care vizează în mod special dezvoltarea limbajului, dar toate activitățile instructiv-
educative din grădiniță contribuie la îmbogăţirea vocabularului, la dezvoltarea capacităţii de
comunicare, indiferent de domeniul căruia îi aparțin.

Dintre metodele activ-participative frecvent utilizate în grădiniţă amintim:

1. Cubul 4. Explozia stelară

2. Schimbă perechea 5. Diagrama Venn
3. Răspunde-Aruncă-Interoghează 6. Ciorchinele
(RAI) 7. Lotus (floarea de nufăr)
8. Turul galeriei
9. Brainstormingul
Metodele tradiționale cel mai des folosite sunt:

1. Explicația 6. Modelarea
2. Observația 7. Demonstrația
3. Conversaţia 8. Narațiunea
4. Descrierea 9. Dramatizarea
5. Jocul didactic 10. Jocul de rol

4. FORMELE/MIJLOACELE DE REALIZARE/DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII

DIDACTICE DE EDUCAREA LIMBAJULUI

- Convorbirea
- Lectura după imagini
- Memorizarea
- Povestirea
- Jocul didactic
- Lectura educatoarei

5. MIJLOACE DE ÎNVĂTĂMÂNT/MIJLOACE DIDACTICE

Se referă la materialul didactic (elemente de ordin material) folosit în scopul facilitării abordării
anumitor conținuturi (obiecte, dispozitive, aparate): jetoane, mulaje, postere, hărți, șabloane,
tablouri, planse, atlase, albume, portrete; casetofon, calculator, filme didactice, cd-uri, dvd-uri,
diapozitive etc.
Cerințe psiho-pedagogice ale mijloacelor de învățământ:

 să fie realizate în concordanță cu prevederile programei și cu particularitățile de

vârstă ale copiilor;
 să transmită într-o anumită unitate de timp, o cantitate mare de informații;
 să stimuleze cât mai mulți analizatori pentru perceperea cat mai completă a
obiectelor și fenomenelor ce conduc la formarea unor noțiuni și concepte noi;
 să ofere posibilitatea reproducerii diferitelor fenomene din natură;
 să stimuleze capacitatea de investigare, inventivitatea și creativitatea copiilor;
 să ajute la formarea unor deprinderi de activitate independentă;
 să contribuie la raționalizarea eforturilor de predare ale educatorului și de învățare
ale copiilor.

 Cerințe tehnico-economice:

 să permită integrarea lor facilă în activitate și într-un timp relativ scurt;

 să nu pună în pericol sănătatea copiilor;
 să fie prezentate într-o formă estetică atractivă
 să fie rezultatul unui concept logic sub aspect funcțional (o exprimare armonioasă
în formă, o justă dimensionare a elementelor componente);

Modalități de evaluare a eficienței folosirii mijloacelor de învățământ în activitate:

 Gradul de participare a copiilor la activitate;

 Măsura în care au stimulat interesul pentru învățare ;
 Contribuția adusă la formarea abilităților practice ;
 Măsura în care au creat motivații pentru investigare ;
 Gradul de receptare a mesajului de către copii, cu cele două laturi ale sale: semantica (idei,
concepte, noțiuni) si extrasemantica (stări afective, reacții emoționale, mimica, gesturi).
 6. FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚII PREȘCOLARILOR

- frontală
- în grupe
- în perechi
- individuală –sarcini de lucru comune, realizate individual
- individualizată/personalizată – sarcini de lucru diferențiate

în funcție de cerințele și tipologia activității desfășurate, dar și de nevoile fiecărei grupe de

preșcolari.

7. RESURSELE ACTIVITĂȚII DIDACTICE:

a. Resurse materiale: mijloace de învățământ

b. Resurse umane: grupa de preșcolari
c. Resurse procedurale: metode, procedee, forma/mijlocul de realizare a activității
d. Resurse de timp: de la 5-10 min la antepreșcolari – 35 de min la preșcolarii mari

8. DOMENIILE TEMATICE

Programul anual de studiu din grădiniţă are în vedere abordarea a 6 domenii

tematice:
 Cine sunt/suntem?
 Când/cum şi de ce se întâmplă?
 Cum este/a fost şi va fi aici pe pământ?
 Cine şi cum planifică/organizează o activitate?
 Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim?
 Ce şi cum vreau să fiu?
Ordinea prezentării nu are o succesiune obligatorie și nu are nicio legătură cu momentul din anul
şcolar când, pentru o temă sau alta, se pot derula cu copiii, îndeosebi cu preșcolarii, diferite
proiecte tematice. Pentru intervalul de vârstă 0-3 ani, ca și pentru nivelul 3-5 ani, nu este
obligatoriu să se parcurgă toate cele șase teme pe parcursul unui an şcolar. În acest context,
cadrul didactic se poate opri la cel puţin 2 teme anuale (pentru nivelul antepreșcolar) și,
respectiv, cel puțin 4 teme anuale (pentru nivelul preșcolar), în funcţie de nivelul grupei şi de
dimensiunile de dezvoltare avute în vedere.

9. ACTIVITǍŢILE DE ȊNVǍŢARE

La nivel preşcolar, orice activitate pe care cadrul didactic (sau părintele) o

desfăşoară în prezenţa şi cu implicarea directă a copilului poate fi considerată activitate
de învăţare.

Tipologic şi structural, acestea pot fi:

 activităţi pe domenii de învăţare (integrate sau pe discipline)
 activităţi liber-alese
 activităţi de dezvoltare personală

Activităţile pe domenii de învăţare/domenii experienţiale - sunt activităţi

integrate sau pe discipline, desfăşurate cu copiii în cadrul unor proiecte tematice sau în
cadrul săptămânilor independente, planificate în funcţie de temele mari propuse de
curriculum, precum şi de nivelul de vârstă şi de nevoile şi interesele copiilor din grupă.
Se vor avea în vedere toate domeniile experiențiale și asigurarea unui echilibru în
planificarea mijloacelor de realizare a activităților zilnice și săptămânale.
Activităţile liber-alese sunt cele spre care preşcolarii se îndreaptă alegând unul
dintre centrele de lucru organizate în cadrul mediului educaţional şi în strânsă legătură cu
tema săptămânii sau a proiectului aflat în derulare. Astfel, dacă este vorba de activităţi
desfăşurate în sala de grupă, cadrul didactic va acorda o atenţie deosebită organizării
spaţiului în centre, cum ar fi: Biblioteca, Colţul căsuţei/Joc de rol, Construcţii, Ştiinţă,
Arte, Nisip şi apă şi altele. Organizarea acestor centre se va face ţinând cont de resursele
materiale, de spaţiul existent şi de nivelul de vârstă al copiilor.
 Activităţile de dezvoltare personală cuprind rutinele, tranziţiile, activităţile de după-
amiază (pentru OP) şi activităţile opţionale.
Rutinele - activităţi care vizează dezvoltarea globală a copilului; ele se caracterizează
prin repetarea zilnică a aproximativ aceloraşi conţinuturi legate de sosirea copilului, întâlnirea de
dimineaţă, micul dejun, igiena – spălatul şi toaleta, masa de prânz, somnul, gustările, plecarea.
Domeniile de interes sunt: autocunoaşterea, dezvoltarea abilităţilor de comunicare,
managementul învăţării prin joc, dezvoltarea empatiei, luarea deciziilor, medierea conflictelor.
Tranziţiile sunt momentele de trecere/legătură de la momentele de rutină la activităţi de
învăţare sau de la o activitate de învăţare la alta (se realizează sub forma unui joc care implică şi
mişcare, cântec, frământări de limbă etc.)
Activităţile de după-amiază sunt în general recreative şi pot fi corelate cu tematica
celorlalte activităţi din cursul zilei. Copiii sunt încurajaţi să-şi exerseze aptitudinile în ritmul
propriu, în cadrul unor activităţi agreate de ei.
Activităţile opţionale intră în norma cadrului didactic și i se acordă o plajă orară de 0-1
activitate/săptămână. Activităţile opţionale intră în categoria activităţilor de învăţare, respectiv a
celor pentru dezvoltare personală şi se includ în programul zilnic al copilului în grădiniţă.
Programa unei activităţi opţionale poate fi elaborată de educatoare şi, în acest caz, va fi avizată
de inspectorul de specialitate sau poate fi aleasă din oferta de programe opționale avizate de
MEN sau de ISJ.

10. FINALITĂȚILE EDUCAȚIEI TIMPURII

urmăresc aspecte care se constituie în PREMISE ALE COMPETENȚELOR-

CHEIE formate, dezvoltate și diversificate pe traseul școlarizării ulterioare:

 Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul

propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.
 Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a
dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi.
 Încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor si experimentărilor, ca experienţe
autonome de învăţare.
  Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei
imagini de sine pozitive.
 Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini
necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.

.
11. EDUCAREA LIMBAJULUI DIN PERSPECTIVA INTERDISCIPLINARITĂŢII

Educarea limbajului este obiectivul cu cea mai mare pondere în contextul instructiv-
educativ prescolar. Toate activităţile specifice acestui segment de vârstă se concentrează pe
achiziţia, în condiţii cât mai bune, a limbajului.
Jocul didactic – indiferent dacă tematica o impune în mod expres sau nu – are
întotdeauna în vedere şi îmbunătăţirea deprinderilor de comunicare orală prin activizarea şi/sau
îmbogăţirea vocabularului. Forma, culoarea, numărul, dimensiunile, poziţia spaţială, cantitatea
sau calitatea obiectelor din universul casnic, şcolar sau natural îşi găsesc locul în cadrul oricărei
teme şi în desfăşurarea oricărei activităţi instructiv-educative. Conversaţia (tradiţională sau
euristică), povestirea (cu diferitele ei forme de realizare), explicaţia, descrierea,
demonstraţia, modelarea, problematizarea, exerciţiul, experimentul, lucrările practice,
toate metodele didactice de comunicare şi explorare utilizabile la nivel preşcolar îşi aduc aportul
la o cât mai eficientă abordare şi însuşire în cadru interdisciplinar a comunicării.

În cadrul temei referitoare la animalele domestice de exemplu, sarcinile didactice pot

să includă activităţi de tipul:

 observarea şi discutarea aspectului, comportamentului şi foloaselor

aduse de către acestea
 redarea sunetelor pe care le produc animalele (Cum face...?)
 prezentarea unor ghicitori referitoare la animalele domestice
 recitarea unor poezii pe această temă
 intonarea unor cântecele
 jocuri de mimă/pantomimă
  colorarea/desenarea animalului preferat concomitent cu motivarea
alegerii culorilor, trasării dimensiunilor etc

O vizită (reală sau imaginară) la fermă, într-o gospodărie sau la grădina zoologică este,
deasemenea, un bun prilej pentru o intensă verbalizare liberă pe tema „exponatelor”.
Activităţile interdisciplinare realizate în cadrul grădiniţei trebuie să fie prilej de încântare,
de stimulare a interesului şi de mobilizare a funcţiilor psiho-motrice şi intelectuale ale copiilor în
sensul unei cât mai rapide şi eficiente transferări şi intercorelări a cunoştinţelor aparţinând unor
domenii variate.