ENIGMA OTILIEI- PARTICULARITATI

Publicat în 1938, romanul ‘’Enigma Otiliei’’ apare la sfarsitul perioadei

interbelice și este al doilea dintre cele patru romane scrise de G. Călinescu.
Optează pentru romanul obiectiv și metoda balzaciana, dar depășește acest
program estetic, prin recursul la elemente de modernitate.
Opera literara ‘’Enigma Otiliei’’ este un roman realist de tip balzacian
deoarece apar tema familiei și motivul mostenirii si al paternității. Structura este
închis, iar relatarea intamplarilor este făcută la persoana a III-a, din perspectiva
unui narator omniscient, omniprezent si obiectiv, este utilizata tehnica detaliului
semnificativ, iar personajele sunt prezentate în relație cu mediul din care provin și
sunt tipice pentru o anumită categorie socială: Stanica Ratiu, arivistul și avocatul
demagog, Felix, intelectualul ambițios, Pascalopol, aristocratul rafinat.
În descrierea inițială, realizată în tehnica balzaciana, a străzi și casei lui Moș
Costache sunt redate, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretenția de confort
și bun gust a unor locatari bogați și realitate: inculti, zgarciti, delasatori.
Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în declin, care a avut candva energia
necesara pentru a dobandi avere, dar nu are și fond cultural.
Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal’’ într-o zi de la
începutul lui iulie 1909’’ și spațial ‘’în strada Antim, venind dinspre strada Sfinții
Apostoli’’. Incipitul și finalul sunt simetrice prin descrierea străzii și a casei lui
moș Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul/străinul din familia Giurgiuveanu,
în momente diferite ale existenței sale, dar și prin răspunsul dat de moș Costache la
venirea lui Felix, reluat în finalul romanului: ‘’Aici nu sta nimeni’’.
Cu toate acestea, romanul depășește modelul realismului clasic, prin spiritul
critic și polemic, prin elemente ce țin de modernitate, precum ambiguitatea
personajelor. Astfel, moș Costache nu este un avar dezumanizat, ci are o iubire
paternă sinceră pentru Otilia. ‘’enigma’’ Otiliei este intretinuta de scriitor prin
utilizarea unor tehnici moderne: comportamentismul și pluriperspectivismul.
Un alt aspect modern, naturalismul, se manifestă în roman prin interesul
pentru procesele psihice deviante, alienarea si senilitate, motivate prin ereditate și
mediu. Titi, fiul retardat care se îndreaptă spre demență, este o copie a tatălui său,
Simion Tulea. Aurica, fata batrana, invidioasa și rea, este o copie degradată a
mamei. Amandoua au preocupări obsesive: Aglae- mostenirea, Aurica- dorința de
a se căsători. Universul familiei Tulea se afla sub semnul al degradării morale
reflectate în plan fizic.
Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Fresca a burgheziei bucurestene
de la începutul secolului al XX-lea, este prezentată sub aspect social și economic.
Imaginea societății constituie maturizarea tanarului Felix Sima, care, înainte de a-si
face o cariera, trăiește experiența iubirii și a relațiilor de familie.
Romanul este alcatuit din douăzeci de capitole. Intr-un plan scriitorul
prezinta lupta dusa de clanul Tulea pentru obținerea mostenirii lui Costache
Giurgiuveanu și înlăturarea Otiliei Marculescu. În al doilea plan urmărim destinul
tanarului Felix Sima, care rămas orfan, vine la București pentru a studia Medicina,
locuiește în casa tutorelui sau, avarul Costache Giurgiuveanu și trăiește iubirea
adolescentină pentru Otilia.
Expozitiunea este realizata în stil realist-balzacian: prin detaliile topografice.
Caracteristicile arhitectonice ale străzii și ale casei lui moș Costache sunt surprinse
de ‘’ochiul unui estet’’, din perspectiva naratorului specializat, deși observatia îi
este atribuita personajului-reflector, Felix Sima, care cauta o anumită casa.
Odată intrat în clădire, Felix îi cunoaște pe unchiul său și pe verisoara Otilia,
apoi asista la o scena de familie: jocul de table. Naratorul ii atribuie lui Felix
observarea obiectiva a personajelor ce sunt prezente in odaia intalnita în care este
introdus. Avem în fata ochilor portretele fizice ale personajelor, cu detalii
vestimentare și fiziologice care sugerează, anumite trăsături de caracter. Sunt
prezentate, în mod direct, starea civilă, statutul in familie, elementele de biografie.
Toate aceste aspecte configurează o atmosfera primitoare, imaginea mediului în
care pătrunde tânărul, cu prefigurarea celor doua planuri narative și a conflictului
principal.
Intriga se dezvolta pe doua planuri care se intrepatrunda: pe de-o parte, este
prezentată istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar pe de alta parte
destinul tanarului Felix Sima, maturizarea lui.
O alta secvența semnificativă este cea a ultimei intalniri dintre Felix și
Otilia, inaintea plecării acesteia din țară împreună cu Pascalopol. Fiecare dintre ei
înțeleg iubirea în mod diferit. Pentru Felix. femeia reprezinta un sprijin in cariera.
Otilia intelege iubirea ca o daruire si o lobertatea absoluta, iar’’Rostul femeii este
sa placa, în afara de asta neputând exista fericire’’. Felix este dispus sa astepte
sperând într-o căsătorie cu fata. Otilia îl părăsește pe tânăr, alegand siguranța
căsătorie cu Pascalopol, dandu-si seama ca exista o diferenta dintre cei doi, iar
Felix n-ar reuși în cariera.
Intamplarile din roman sunt relatate la persoana a III-a, din perspectiva unui
narator omniscient și omniprezent, care cunoaste destinele personajelor. Naratorul
se ascunde în spatele diverselor măști: de exemplu, personajul reflector Felix Sima,
prin intermediul căruia sunt prezentate alte personaje, fapt dovedit și de limbajul
uniformizat.
Titlul inițial, ‘’Părinții Otiliei’’, reflecta ideea balzaciana a paternitatii,
deoarece fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca
niște’’părinți’’. Autorul schimba titlul din motive editoriale și deplasează accentul
de la motivul realist al paternitatii la misterul protagonistei.
Roman al unei familii și istorie a unei mosteniri,’’ Enigma Otiliei’’ de G.
Călinescu se încadrează în categoria prozei realist-balzaciene, deși criticul Nicolae
Manolescu considera ca este de un’’balzacianism fără Balzac’’.