Enigma Otiliei

George Călinescu
INTRO: Enigma Otiliei de George Călinescu este un roman realist, apărut în perioada
interbelică, în anul 1938. Acesta a fost etichetat și ca roman balzacian, prin prisma temei
specifice a moștenirii, dar și prin minuțiozitatea descrierii.

I. Textul este unul realist. O primă trăsătură care face posibilă încadrarea operei în acest
curent literar este prezența personajelor-tip. Felix Sima, tipul intelectualului, ajunge să
locuiască împreună cu unchiul său, Costache Giurgiuveanu (avarul) și cu fiica sa adoptivă,
Otilia (considerată femeia ideală), de care se și îndrăgostește. Apar și alte personaje precum
Stănică (parvenitul) și Pascalopol (moșierul galant), cu rol în conturarea temei.

O a doua trăsătură care conferă textului un caracter realist este reprezentarea veridică a
realității, prin abordarea unor subiecte din viața cotidiană, ca de exemplu lupta pentru
obținerea unei moșteniri. Romanul ilustrează eforturile familiilor Tulea și Rațiu de a intra în
posesia averii lui moș Costache, după ce acesta va fi murit. În plus, efectul de real este dat și
de prezența unor toponime reale (București) sau de repere spațiale (strada Antim).

II. Tema textului este banul sub forma moștenirii. O scenă sugestivă pentru această temă
este sosirea lui Felix în casa Giurgiuveanu. Venirea lui Felix acasă la moș Costache este
marcată de primirea indiferentă a bătrânului, el alungându-l cu replica ,,Aici nu stă
nimeni!”, replică ce denotă frica acestuia, devenită paranoică, de a nu fi jefuit de către un
străin. În final, Otilia îl salvează pe tânăr, care, spre deosebire de atitudinea ostilă și
indiferentă a bătrânului avar, îl primește exuberantă.

O altă scenă relevantă pentru tema textului este ultima întâlnire a celor doi îndrăgostiți.
Secvența este intensă din punct de vedere emoțional, mai ales din perspectiva lui Felix, care
se autoiluzionează, indus în eroare de comportamentul Otiliei. După o întreagă zi cu discuții
legate de relații și de posibilitatea unui mariaj, tânăra se strecoară în camera lui Felix, unde
își va petrece noaptea, lăsându-l pe adolescent să creadă că, într-o bună zi, relația lor chiar
se va încehia cu o căsătorie. Credul, acesta se trezește dimineața entuziasmat, căutând-o pe
Otilia, doar pentru a afla că a plecat la Paris cu Pascalopol. După două săptămâni, Felix
primește un bilet de la Otilia, prin care aceasta îi dă de înțeles că iubirea lor e una
nepotrivită, care i-ar fi stat în calea realizării sale profesionale. De aici reiese
superficialitatea personajului feminin, relevantă pentru tema banului. Tânăra, neputându-se
lipsi de confortul financiar, preferă să ignore o iubire sinceră și să meargă cu moșierul, care
e capabil să îi satisfacă orice dorință materială.
 III. Particularitățile textului mai sunt conturate atât de titlul romanului, cât și de finalul
acestuia. Titlul inițial a fost Părinții Otiliei și făcea trimitere la faptul că tânăra era un
produs al influențelor tuturor celorlalți, care au acționat ca un fel de părinți și au modelat-o.
Astfel, ea a crescut într-un mediu în care predomină valori materiale (banul sub multiple
forme).

Finalul are o construcție simetrică raportat la începutul textului, simetrie realizată prin
câteva elemente precum plimbarea lui Felix pe strada Antim, descrierile amănunțite ale
casei lui Costache, sau chiar replica acestuia, ,,Aici nu stă nimeni!”. În plus, finalul ia forma
unui epilog ce prezintă desăvârșirea procesului de maturizare a lui Felix, proces care conferă
textului caracterul de Bildungsroman. După 10 ani de la povestea de dragoste cu Otilia,
tânărul este prezentat ca fiind realizat din punct de vedere material, intrând, grație soției, în
cercuri influente. Spre deosebire de acesta, Otilia își demonstrează linearitatea,

prin faptul că ea nu evoluează pe scara socială, ci este dependentă în continuare de bărbații

din viața sa.

OUTRO: În concluzie, Enigma Otiliei de George Călinescu este o creație fundamentală a

literaturii române, situată între tradiție și inovație. Nicolae Manolescu afirmă despre acest
roman că se caracterizează printr-un ,, balzacianism fără Balzac”, scriitorul nostru
exagerând adesea unele elemente din stilul scriitorului francez.
 Enigma Otiliei

George Călinescu
INTRO: Enigma Otiliei de George Călinescu este un roman realist, apărut în perioada
interbelică, în anul 1938. Acesta a fost etichetat și ca roman balzacian, prin prisma temei
specifice a moștenirii, dar și prin minuțiozitatea descrierii.

I. Otilia Mărculescu este protagonista romanului, fiica adoptivă a lui Costache

Giurgiuveanu și totodată studentă la Conservator, iar mediul ei este unul în care predomină
valori materiale (banul sub multiple forme), mediul burgheziei bucureștene. Din punct de
vedere moral, tânăra este un personaj complex, simbolul eternului feminin, caracterizat prin
contradicții (copilăroasă și matură; naivă și seducătoare). Ea este, pe de-o parte, materialistă,
neputându-se lipsi de confortul financiar, iar pe de altă parte, ea e prgamatică, fapt ce reiese
tocmai din autocaracterizare: ,,mă plictisesc repede”. La nivel psihologic, Otilia se
confruntă cu un conflict interior, pendulând între cei doi bărbați din viața ei: Felix și
Pascalopol.

II. Otilia este o fată grijulie, trăsătură care reiese din scena sosirii lui Felix în casa
Giurgiuveanu. Venirea lui Felix acasă la moș Costache este marcată de primirea indiferentă
a bătrânului, el alungându-l cu replica ,,Aici nu stă nimeni!”. În ciuda atitudinii ostile a
tatălui său adoptiv, Otilia îl primește pe tânăr exuberantă, conturând deja termenii acestei
relații: Felix pare pierdut, pe când Otilia e stăpână pe situație, având grijă de el matern. De
asemenea, descrierile – de tip portret (a Otiliei) și de tip tablou (a casei) - au rol în
caracterizarea personajelor: Otilia se remarcă încă de la început prin cochetăria sa, în vreme
ce Felix dă dovadă de modestie, naivitate și galanterie.

Aceeași trăsătură a tinerei, dar și spiritul ei de sacrificiu sunt evidențiate de ultima înâlnire
a celor doi. Secvența este intensă din punct de vedere emoțional, mai ales din perspectiva lui
Felix, care se autoiluzionează, indus în eroare de comportamentul Otiliei. După o întreagă zi
cu discuții legate de relații și de posibilitatea unui mariaj, tânăra se strecoară în camera lui
Felix, unde își va petrece noaptea, lăsându-l pe adolescent să creadă că, într-o bună zi,
relația lor chiar se va încehia cu o căsătorie. Credul, acesta se trezește dimineața
entuziasmat, căutând-o pe Otilia, doar pentru a afla că a plecat la Paris cu Pascalopol. După
două săptămâni, Felix primește un bilet de la Otilia, prin care aceasta îi dă de înțeles că
iubirea lor e una nepotrivită, care i-ar fi stat în calea realizării sale profesionale.

III. Particularitățile de construcție ale protagonistei mai sunt conturate atât de titlul
romanului, cât și de finalul acestuia. Titlul inițial a fost Părinții Otiliei și făcea trimitere la
faptul că tânăra era un produs al influențelor tuturor celorlalți, care au acționat ca un fel de
părinți și au modelat-o. De la Felix, Otilia a învățat ce este iubirea sinceră, motiv pentru care
se și sacrifică pentru el. Tânăra dispare definitiv din viața lui, pentru a nu deveni un obstacol
în calea carierei adolescentului.

Titlul actual reprezintă ceea ce a afirmat și Pascalopol în finalul romanului, când îl

întâlnește pe Felix în tren. Moșierul îi arată o fotografie în care Otilia apare la brațul unui
conte. Lui Felix, tânăra de altă dată îi apare acum ca o femeie banală, iar această intuiție e
confirmată de comparația pe care el o face între fotografia actuală și cea a fetei nebunatice
din trecut. Tot în final, Otilia își demonstrează linearitatea prin faptul că nu a evoluat pe
scara socială (spre deosebire de Felix, care a ajuns realizat din punct de vedere material), ci
este dependentă în continuare de bărbații din viața sa.

OUTRO: În concluzie, Otilia este un personaj complex care reprezintă o enigmă, mai ales
pentru personajele masculine ale acestui roman. Autorul îi acordă un loc aparte
protagonistei, în care mărturisește că regăsește o parte din sine.
 Enigma Otiliei

George Călinescu
INTRO: Enigma Otiliei de George Călinescu este un roman realist, apărut în perioada
interbelică, în anul 1938. Acesta a fost etichetat și ca roman balzacian, prin prisma temei
specifice a moștenirii, dar și prin minuțiozitatea descrierii. Deoarece este un roman realist
romanul prezinta o colectie de personaje tipuri, precum: tipul cochetei – Otilia, tipul
intelectualului – Felix, tipul avarului – Costache Giurgiuveanu, tipul parvenitului, arivistului
- Stanica Ratiu, tipul retardatului – Titi Tulea, tipul fetei batrane – Aurica Tulea

I. Otilia Mărculescu este protagonista romanului, fiica adoptivă a lui Costache

Giurgiuveanu și totodată studentă la Conservator, iar mediul ei este unul în care predomină
valori materiale (banul sub multiple forme), mediul burgheziei bucureștene, aceasta
intruchipand tipul cochetei, al femeii ideale. Din punct de vedere moral, tânăra este un
personaj complex, simbolul eternului feminin, caracterizat prin contradicții (copilăroasă și
matură; naivă și seducătoare). Ea este, pe de-o parte, materialistă, neputându-se lipsi de
confortul financiar, iar pe de altă parte, ea e prgamatică, fapt ce reiese tocmai din
autocaracterizare: ,,mă plictisesc repede”. La nivel psihologic, Otilia se confruntă cu un
conflict interior, pendulând între cei doi bărbați din viața ei: Felix și Pascalopol.

Felix Sima, student la medicină, are în comun cu Otilia faptul că e orfan. El e tipul
intelectualului și se confruntă cu obstacolul adaptării unui nou mediu. Tot el este cel care
trece printr-un process de maturizare, proces ce conferă operei caracterul de Bildungsroman.
Trăsături morale precum naivitatea, sinceritatea și transparența, îl determină să își găsească
alinarea în Otilia, de care se și îndrăgostește. Astfel, din punct de vedere psihologic, Felix se
confruntă cu un conflict interior amoros, marcat de frământările tipice primei iubiri.

II. Relația dintre cei doi se conturează încă de la început sub semnul unei complicități.
Felix și Otilia trăiesc o dragoste platonică, adolescentină, legătura lor fiind favorizată de
condiții commune precum cea de orfan. O primă scenă relevantă pentru relația celor două
personaje este sosirea lui Felix în casa Giurgiuveanu. Venirea lui Felix acasă la moș
Costache este marcată de primirea indiferentă a bătrânului, el alungându-l cu replica ,,Aici
nu stă nimeni!”. În ciuda atitudinii ostile a tatălui său adoptiv, Otilia îl primește pe tânăr
exuberantă, conturând deja termenii acestei relații: Felix pare pierdut, pe când Otilia e
stăpână pe situație, având grijă de el matern. De asemenea, descrierile – de tip portret (a
Otiliei) și de tip tablou (a casei) - au rol în caracterizarea personajelor: Otilia se remarcă
încă de la început prin cochetăria sa, în vreme ce Felix dă dovadă de modestie, naivitate și
galanterie.
 O altă scenă semnificativă pentru evoluția relației celor doi este ultima întâlnire a acestora.
Secvența este intensă din punct de vedere emoțional, mai ales din perspectiva lui Felix, care
se autoiluzionează, indus în eroare de comportamentul Otiliei. După o întreagă zi cu discuții
legate de relații și de posibilitatea unui mariaj, tânăra se strecoară în camera lui Felix, unde
își va petrece noaptea, lăsându-l pe adolescent să creadă că, într-o bună zi, relația lor chiar
se va încehia cu o căsătorie. Credul, acesta se trezește dimineața entuziasmat, căutând-o pe
Otilia, doar pentru a afla că a plecat la Paris cu Pascalopol. După două săptămâni, Felix
primește un bilet de la Otilia, prin care aceasta îi dă de înțeles că iubirea lor e una
nepotrivită, care i-ar fi stat în calea realizării sale profesionale.

III. Relația celor două personaje mai e evidențiată atât de atât de titlul romanului, cât și de
finalul acestuia. Titlul inițial a fost Părinții Otiliei și făcea trimitere la faptul că tânăra era
un produs al influențelor tuturor celorlalți, care au acționat ca un fel de părinți și au
modelat-o. De la Felix, Otilia a învățat ce este iubirea sinceră, motiv pentru care se și
sacrifică pentru el. Tânăra dispare definitiv din viața lui, pentru a nu deveni un obstacol în
calea carierei adolescentului.

Titlul actual reprezintă ceea ce a afirmat și Pascalopol în finalul romanului, când îl

întâlnește pe Felix în tren. Moșierul îi arată o fotografie în care Otilia apare la brațul unui
conte. Lui Felix, tânăra de altă dată îi apare acum ca o femeie banală, iar această intuiție e
confirmată de comparația pe care el o face între fotografia actuală și cea a fetei nebunatice
din trecut. Totodată, finalul e marcat, la nivelul relației, de trecerea timpului. Această nouă
temă este oglindită și de reacția lui Felix, și de decizia acestuia de a reveni pe strada Antim,
nostalgic, în încercarea de a recupera clipe din trecut.

OUTRO: În concluzie, relația dintre Felix și Otilia este una complexă și cunoaște mai multe
etape: prietenie, dragoste părintească și erotism, fiecare având o intensitate care a determinat
personajele să ia anumite decizii pe parcursul romanului.