Spectrofotometrie

1. Prezentare generală a metodei de analiză chimică prin spectrofotometrie

Spectrofotometria este o metodă optică de determinarea a concentraţiilor constituenţilor
existenţi într-o probă dată.
Spectrofotometria reprezintă măsurarea cantitativă a spectrelor de absorbţie / emisie
ale unei substanţe.
Substanţele care absorb radiaţii aparţinând domeniului vizibil se vor colora
în culori complementare. Acest fapt face posibilă determinarea cantităţii de lumină
absorbită de către soluţie, intensitatea radiaţiei transmise fiind proporţională cu
concentraţia speciilor absorbante din soluţia analizată.
Această metodă se bazează pe iradierea probei de analizat cu un fascicol de radiaţii
electromagnetice, a cărui putere radiantă se micşorează la ieşirea din sistem în funcţie
de natura şi concentraţia speciilor absorbante.Spectroscopia este o denumire generică
dată unei clase de procedee şi tehnici experimentale prin care se urmăreşte şi se
cuantifică efectul absorbţiei sau emisiei de energie de către o probă supusă analizei
chimice calitative şi/sau cantitative. La folosirea spectroscopiei în analiza chimică
calitativă scopul spectroscopiei este acela ca dintr-un spectru să se obţină informaţii
despre proba analizată precum: structura internă, compoziţie, dinamică.
Spectrofotometria este o ramură a spectroscopiei moleculare ce se ocupă cu analiza
calitativă şi cantitativă a spectrelor de absorbţie în domeniul UV-VIS a substanţelor
organice sau anorganice în stare lichidă. Din cauză că în domeniul UV-VIS nu toate
substanţele sau elementele chimice au spectre de absorbţie cu maxime clare analiza
calitativă nu este atât de reprezentativă ca cea cantitativă. Un spectrofotometru sau un
colorimetru utilizează transmiterea luminii printr-o soluţie pentru determinarea
concentraţiei unui solut în soluţia respectivă. Radiaţia ectromagnetică emisă într-un
spectru electromagnetic este desfăcută prin refracţie pe o prismă sau pe o reţea de
difracţie Tn în scopul evidenţierii precise a lungimilor de undă specifice diferitelor
elemente, ioni, radicali sau molecule. La folosirea spectroscopiei în analiza chimică
calitativă se realizează corelarea lungimilor de undă a spectrelor obţinute cu spectre
etalon. La analiza chimică cantitativă se foloseşte dependenţa dintre intensitatea
emisiilor spectrale specifice şi concentraţia elementelor sau substanţelor din compuşi
sau amestecuri de compuşi.
Un fascicol de radiaţii de intensitate I 0,ce străbate sub o incidenţă normală un strat
absorbant, pierde o parte din energia sa radiantă prin reflexie I r iar o parte din aceasta
este absorbită de către sistem I a. Metoda de analiză chimică a alimentelor prin
spectrofotometrie este o metodă care are la bază legea LAMBERT-BEER.

Deci din intensitatea iniţială numai o parte din radiaţie este transmisă şi ea se notează
cu I tGradul de diminuare al intensităţii radiaţiei incidente este (conform legii lui Beer-
Lambert) proporţional cu grosimea stratului traversat şi cu concentraţia speciei
absorbante:

1 I0
lg T = lg I = kcb = E
t

Legea Beer-Lambert - exprimă legătura între intensitatea luminii care traversează o

soluţie şi concentraţia soluţiei respective.
În spectrofotometrie se folosesc uzual doi parametri pentru a cuantifica absorbţia:
T - este transmisia; E - este extincţia
În fenomenele de propagare, lumina prezintă, după cum se ştie, un aspect ondulatoriu,
de undă electromagnetică. În fenomenele de emisie, respectiv absorbţie, lumina
prezintă un aspect corpuscular, adică se comportă ca fiind formată din cantităţi bine
determinate de energie, indivizibile, numite cuante sau fotoni. Explicaţia existenţei
fotonilor rezidă în aceea că fiecare unitate de energie radiantă este emisă de câte o
microparticulă: atom,ion sau moleculă.
Absorbţia sau emisia unui foton este legată de trecerea prin salturi a
unei asemenea microparticule de la o stare energetică posibilă la alta.Pentru un astfel
de salt este necesar ca energia cunatei, să fie egală cu diferenţa de energie
dintre cele două stări. Aceste tranziţii, legate de interacţiunea foton-
microparticulă urmează anumite reguli de selecţie care determină ce fel de salturi de la
un nivel la altul sunt permise. Pe de altă parte, o tranziţie are loc numai dacă sunt
îndeplinite anumite condiţii de interacţiune cuantă – particulă.

2. Principiul metodei
Spectrofotometrul - instrument care serveşte la obţinerea spectrelor de emisie sau de
absorbţie ale substanţelor, cu ajutorul căruia se determină atât lungimile de undă ale
liniilor, cât şi intensităţile acestorlinii. Principiul spectrofotometrului constă în
determinarea frecvenţelor la care au loc tranziţii: coeficientul de extincţie prezintă un
salt brusc pentru frecvenţele cuantelor care provoacă tranziţii în probă. Pentru aflarea
acestor frecvenţe se fac deci determinări de coeficienţi de extincţie în funcţie de
frecvenţă. În principiu se foloseşte un calorimetru, dar în loc să se lucreze în lumină

albă,se fac determinări în lumină monocromatică a cărei frecvenţă se poate varia

continuu. Se utilizează o sursă de lumină albă, de exemplu un bec cu filament, şi se
selectează pe rând radiaţiile de diferite frecvenţe cu ajutorul unui dispozitiv numit
monocromator.

Schema de principiu a obţinerii luminii monocromatice pentru un spectrofotometru cu

monocromator cu reţea:
Schema de principiu a unui spectrofotometru1- sursă de lumină, 2-lentile colimatoare,
3-sistem de fante, 4- sistem monocromator cu prismă, 5- spaţiu pentru cuvele cu soluţie
de analizat, 6- detector de radiaţie luminoasă, 7- amplificator, 8- sistem de afişare.Un
astfel de ansamblu format dintr-o sursă albă, un monocromator şi un colorimetru cu
citire directă, constituie cel mai simplu tip de spectrofotometru.
Spectrofotometrul este un aparat optoelectronic care măsoară raportul a două valori ale
unei mărimi radiometrice la aceeaşi lungime de undă şi în acelaşi interval îngust de
lungime de undă .Cu ajutorul unor oglinzi mobile din monocromator se schimbă în
salturi foarte mici frecvenţa luminii selectate din radiaţia totală a sursei. De fiecare dată
se măsoară absorbţia, transmisia sau extinţia şi se calculează valoarea coeficientului de
extinţie E. Reprezentând grafic variaţia lui E în funcţie de frecvenţă sau lungimea de
undă se obţine o spectrogramă (un spectru).

Corespondenţa tranziţiilor posibile (a) cu liniile spectrale ideale (b) respectiv benzile
reale(c) dintr-o spectrogramă.În figură se redă o astfel de spectrogramă pentru cazul în
care proba prezintă în domeniul cercetat trei nivele de energie permise, sunt îndeplinite
condiţiile de interacţiune şi nici una din tranziţii nu este interzisă. Valorile ε nu pot fi
trasate direct de aparatele înregistratoare, aflarea lor necesitând un calcul în funcţie de
concentraţie şi grosimea de strat.

Un spectrofotometru sau un colorimetru utilizează transmiterea luminii printr-o soluţie

pentru determinarea concentraţiei unui solut în soluţia respectivă.
Spectrofotometrul diferă de colorimetru prin modul în care lumina este
separată în lungimile de undă componente. Spectrofotometrul utilizează o
prismă pentru separarea luminii, iar colorimetrul utilizează filtre. Ambele se
bazează pe un model simplu de trecere a luminii de lungime de undă cunoscută printr-o
probă şi măsurarea cantităţii de energie luminoasă care este transmisă. Aceasta se
realizează prin plasarea unei fotocelule în partea opusă a probei respective. O rază de
lumină este formată din fotoni; când un foton întâlneşte o moleculă de analit, există
şanse ca analitul să absoarbă fotonul. Această absorbţie reduce numărul de fotoni din
raza de lumină, astfel reducând intensitatea luminoasă.Toate moleculele absorb
energie radiantă la anumite lungimi de undă. Cele care absorb energie în spectrul vizibil
sunt cunoscute ca pigmenţi. Proteinele şi acizii nucleici absorb lumina în domeniul
ultraviolet. Un spectrofotometru implică o sursă de lumină, o prismă, un suport pentru
probe şi o fotocelulă. Acestea sunt conectate la un sistem electric sau mecanic care
controlează intensitatea luminii, lungimea de undă şi conversia energiei primite la
nivelul fotocelulei în fluctuaţii voltmetrice. Fluctuaţiile voltmetrice sunt apoi
proiectate pe o scală metrică/digitală şi valorile sunt înregistrate într-un
computer.Intensitatea culorii dintr-o probă depinde de cantitatea de solut din proba
respectivă. Transmisia luminii nu este o funcţie liniară, ci mai degrabă exponenţială.
Transmitanţa este procentul relativ de lumină care a trecut prin probă.

BIBLIOGRAFIE:
1.Lorentz Jäntschi -Chimie Fizică. Analize Chimice şi Instrumentale , Editura
AcademicDirect, 2004 (http://ph.academicdirect.ro);
2.Lorentz Jäntschi ,Sorana Bolboacă - Analiză Chimică şi Instrumentală
Aplicată, Editura AcademicDirect (http://ph.academicdirect.ro), ( pag. 40-42);
3.Horea Iustin Naşcu, Lorentz Jäntschi -Chimie analitică şi instrumentală , Editura
AcademicPres&AcademicDirect 2006
4.http://www.katalin-nohse.ro/aparatura_laborator.php#414
5.http://www.brml.ro/downloadNML/NML_etapa7/NML028-05/NML%20028-05.doc
6.http://ph.academicdirect.org/CAI_2006.pdf