Enigma Otiliei de George Călinescu

-relația dintre două personaje-

 prezentarea statutului social, psihologic, moral al fiecăruia dintre personajele alese:

Acțiunea romanului începe cu venirea tânărului Felix la București, în casa unchiului și

tutorelui său legal. C. G. o crește în casa sa pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenția de a o
înfia. Aglae o consideră un pericol pentru moștenirea fratelui ei.
Este roman realist prin: temă, structură (închisă), specificul secvențelor narative,
realizarea personajelor, însă depășește modelul realismului clasic, al balzacianismului, prin spiritul
critic și polemic, prin elementele modernității. Prin tehnica vocalizării, caracterul personajelor se
dezvăluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale existenței lor: prezentarea mediului,
descrierea locuinței, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor.
Caracterizarea personajelor se bazează pe ideea balzaciană, potrivit căreia mediul își
pune amprenta asupra evoluției individului. Tipurile întruchipează: avarul, arivistul, fata bătrână,
„baba absolută”, moșierul rafinat, maniacul, „eternul feminin”. Acestea sunt construite progresiv,
pornind de la detalii exterioare: descrierea locuinței, a fizionomiei, a gesturilor, în ideea de a sugera
faptul că detaliile oferă posibilitatea de a înțelege întregul.

 evidențierea modului în care evoluează relația dintre cele două personaje:

O excepție de la balzacianism o constituie portretul Otiliei, realizat prin tehnici

moderne: comportamentism și reflectarea poliedrică. Otilia este fascinantă și exercită o atracție
irezistibilă pentru majoritatea celor din jur. Ea este expansivă, deschisă, comunicativă, expresivă,
capricioasă, dar și onestă. Îi declară lui Felix că îl iubește, dar oscilează între acest sentiment și
nevoia de echilibru. Otilia se comportă ca un om liber, nu ține cont de nicio regulă exterioară. Se
apucă de curățenie, dar lasă totul baltă ca să meargă desculță prin iarbă, după ce și-a scos ciorapii în
fața lui Felix. Otilia poartă o mască, dincolo de care nu trece nimeni. La începutul relației lor, Felix
recunoaște: „Pentru mine, Otilia, ai început să devii o enigmă”. În epilog Felix vede în ea o femeie
frumoasă, lipsită de strălucire. Faptul că o judecă după imaginea din fotografie este limitativ, iar
comparația cu o actriță trimite tot la ideea de mască.
Afirmația lui Pascalopol „Pentru mine e o enigmă” arată că acesta este singurul care
își dă seama de profunzimea Otiliei.
Student la medicină, el însuși fiu de doctor, Felix vine la București îmbrăcat în
uniforma de licean. Fixând din prima pagină a romanului timpul și locul, în stil balzacian, scriitorul
își descrie personajul: „Fața însă îi era juvenilă și prelungă, aproape feminină din pricina suvițelor
mai de păr ce-i cădeau de sub șapcă, dar culoarea măslinie a tenului și tăietura elinică a nasului
corectau, printr-o notă voluntară, întâia impresie”.

 ilustrarea a patru elemente de structură și de limbaj ale romanului studiat...:

Scriitorul omniscient alcătuiește o adevărată fișă biografică: „Se numea Felix Sima și
sosise cu o oră mai înainte în București, venind din Iași, unde fusese elev în clasa a VIII-a la Liceul
internat (...) În afară de un oarecare depozit în bani, doctorul lăsa lui Felix o casă cam veche, dar
solidă și rentabilă în strada Lăpușneanu. Pentru administrarea acestor bunuri, fusese indicat ca tutore
„unchiul Costache”, cumnatu-său”.
Evoluția profesională a lui Felix este ascendentă. Dotat cu certe calități intelectuale, cu
o tenacitate și o voință de a se realiza, devine „profesor universitar, specialist cunoscut, autor de
memorii și comunicări științifice, colaborator la tratate de medicină cu profesori francezi”. O
sensibilitate de o mare acuitate, precum și nevoia de afecțiune se prefigurează din copilărie, când a
rămas fără mama încă de pe când era în școala primară.
Trimis de tatăl său într-un pensionat, copilul trăiește intens clipa înstrăinării de casă:
„Toată noaptea Felix fu chinuit de o agitație nemaivăzută, care-i sfărâma somnul”.
Are un simț de disciplină înnăscut, sentimentul valorii personale. Drumul devenirii
sale profesionale se îmbină cu cel al dragostei.
Când sosește în casa lui C. Giurgiuveanu, apariția Otiliei „îi dădu un sentiment inedit,
de mult presimțit”. Criza adolescenței este descrisă prin acumulări succesive. Felix parcurge drumul
de la simpla atracție până la acuitatea trăirii sentimentului iubirii caste: „Pentru întâia oară Felix era
prins de braț cu atâta femiliaritate de o fată și pentru întâia oară, luând act de izbucnirea unei simțiri
până atunci latente, încercă acul geloziei, văzând cum Otilia generalizează tratamentul.
Comportamentul imprevizibil al Otiliei îl chinuie și-l derutează. Încearcă față de ea o atracție care
„deveni din ce în ce mai tiranică”. Familiaritatea fetei cu Pascalopol, prezența permanentă a acestuia
îl indispun.
Numeroase pagini descriu cu luciditate stările psihice și fizice prin care trece Felix:
neliniște și incertitudine, adorație și deznădejde, gelozie și fericire. Chinurile prin care trece când
Otilia, plecată cu Pascalopol la Paris, nu-i răspunde la scrisoare sunt revelatoare. Îndrăgostit, visător
și reflexiv, simte nevoia prezenței sale feminine.
Clipele petrecute noaptea, stând de vorbă în camera Otiliei îl umplu de fericire, pentru
ca apoi să fie tulburat de indoieli. Față de Pascalopol are sentimente contradictorii: gelozie, dar și
simpatie. Nici Pascalopol, nici felix nu sunt siguri de iubirea Otiliei.
Experiența erotică, împlinită senzual prin cunoașterea Georgetei, îl maturizează,
protagonistul privind altfel imaginea și comportamentul Otiliei. Până în capitolul al XVI- lea, Otilia
este prezentată exclusiv prin comportamentism, fără a i se cunoaște gândurile, din perspectiva unică
a naratorului, cu excepția celor mărturisite de personaje. Această tehnică este dublată de reflectarea
poliedrică a personalității Otiliei în conștiința celorlalte personaje; ceea ce conferă ambiguitate
personajului, iar în plan simbolic sugerează enigma, misterul feminității. Relativizarea imaginii, prin
reflectarea în mai multe oglinzi, alcătuiește un portret contradictoriu: „fe-fetița” cuminte și iubitoare
pentru moș Costache, fata „exuberantă”, „admirabilă, superioară” pentru Felix, femeia capricioasă,
„cu un temperament de artistă” pentru Pascalopol, „o dezmățată, o stricată” pentru Aglae, „o fată
deșteaptă” cu spirit practic pentru Stănică, o rivală în căsătorie pentru Aurica.
Ca și Felix, Otilia este o tânără în formare. Deși îl iubește pe tânăr, ea gândește matur,
decide să-l părăsească, nedorind să fie un obstacol în cariera lui Felix.
Chipul fetei rămâne pentru totdeauna învăluit în mister, o imagine derutantă, un
amestec de onestitate, cochetărie, puritate, iubire incertă. Finalul romanului întărește impresia de vis
tulburător al iubirii adolescentine și proiectează un personaj complex și martor.